Cuvinte, vorbe, intelesuri… idei… toate formeaza un univers in care traim pentru cateva minute, cateva ore, sau uneori poate chiar si mai mult… Tot ce citim, tot ce vedem ne influenteaza in mod direct existenta si modul de gandire, modul de rezolvare a unor probelme, modul de a intelege unele lucruri sau felul de a ne comporta in anumite situatii, modul in care relationam cu cei din jurul nostru. In ziua de astazi nu poti sa mergi pe strada si sa nu auzi macar o injuratura. cuvintele vulgare au ajuns “la moda” in ziua de astazi, nu mai esti cool daca nu injuri un pic sau daca nu spui un pic mai “pe fata” ce ai de zis… Rusinea fata de o persoana mai in varsta sau fata de o persoana mai importanta si nu numai pur si simplu nu mai exista, injuraturile vin pe banda rulanta, nu mai conteaza cine asculta, in ce context o spui, in ce mediu te afli… “nu conteaza, toata lumea injura, nu mai e nimic nou in asta, ce are?”… De multe ori m am gandit ca rusinea de a injura pe fata nu exista, rusinea de a nu saluta o persoana cunoscuta, poate mai in varsta sau nu neaparat nu mai exista, si limitele se extind pe zi ce trece… limitele sunt impinse din ce in ce mai mult… Rusinea de a face toate aceste lucruri nu exista… si in timp ce ma gandeam la aspectul asta, mi am dat seama ca in schimb exista o rusine foarte mare fata de un alt subiect, un subiect pe care toata lumea il ocoleste, subiect care este total invelit in rusine… sau poate ca nu ar trebui sa o numesc rusine, poate altul este cuvantul potrivit, dar va veti da seama imediat de ceea ce vreau sa spun… intotdeauna cand cineva vorbeste despre Dumnezeu, despre religie, despre credinta, intotdeauna apare in el acea rusine, acea teama ca “ce vor zice ceilalti?”, “cum vor reactiona?”, “daca ma vor intelege gresit?”, “daca o sa creada altceva?”, intrebari care nu apar atunci cand din gura aceleiasi persoane ies acele “frumoase” cuvinte care se imbina atat de armonios formand o injuratura “ca la carte”… oare de ce? Oare de ce apare aceasta rusine in momentul in care vrem sa aducem in discutie acest subiect – credinta… Poate unii nu sunt interesati in asa ceva, poate altii pur si simplu nu vor sa discute despre asa ceva, poate altii se simt stanjeniti, altora le e teama, iar altii ar vrea sa vorbeasca cu cineva despre asta, ar vrea sa i spuna cuiva ceva dar parca ii opreste ceva… Probabil, de fapt nu probabil, sigur, acesta este unul dintre cele mai importante subiecte… daca stam bine si ne gandim totul se rezuma la Dumnezeu – din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile, de El depindem in fiecare zi, prin El traim in fiecare zi, cu ajutorul Lui ne trezim in fiecare zi… si de cele mai multe ori oamenilor le e mai simplu sa vorbeasca despre orice altceva in afara de El… voi ce ati fi facut daca ati astepta pe cineva pe care iubiti sa va vorbeasca macar 5 minute, si sa tot asteptati ore, zile, luni, ani si nimic… sa vedeti cum vorbeste cu prietenii, cum se duce la serviciu, cum mananca, se culca, se trezeste, se uita la televizor, sta la calculator, face orice, si tot ce face este pentru ca voi il ajutati sa faca, si stiti ca daca nu l ati mai ajuta n ar mai fi in stare nici sa se ridice din pat… si asteptati… si asteptati… si nimic… si din cand in cand ii mai spuneti “hei, hei, mai sunt si eu pe aici, ma vezi? hello!” si el nimic… hm… cum ar fi? Foarte nasol, asa i? mda… si eu am zis la fel… nasol… Ne e rusine de multe ori sa vorbim despre El, ne e teama de multe ori de ce o sa spuna ceilalti, sau pur si simplu nu vrem sa vorbim despre asta, dar va fi un moment in care noi vom fi de cealalta parte a baricadei si atunci va fi greu… foarte greu… Va las pe voi sa va ganditi la ceea ce am scris in acest post, si sper sa intelegeti ceea ce am vrut sa transmit. Va salut pe toti si va doresc numai zile binecuvantate pline de bucurii si impliniri!

Powered by:

 …care si-a uitat acasa cartea de identitate

Maine e onomastica unui membru al familiei mele !
Deci se impun cateva mici cumparaturi.
Plec cu mijloacele de transport in comun, pe platforma de shoping Militari !

15:30
     intru la Bricostore de unde printre altele achizitionez sapte becuri economice EcoLux.
Ajuns la bancul de proba cu ele, surpriza – trei dintre ele nu functioneaza.
Ma gandesc ca acele becuri nu-s cea mai potrivita alegere nici daca mi le schimba, drept care renunt cu totul la cumpararea lor, cerandu-mi banii inapoi !
Sigur ca da, dar mai intai trebuie sa le dau Cartea de Identitate pentru a mi se nota datele  personale !
 - Pai ce-are aface datele mele personale cu returnarea banilor in urma constatarii ca nu ma pot folosi de marfa dvs, ma minunez eu ?
 - Pai are, ca noi va dam niste bani pentru care trebuie sa semnati !
 - Pardon, probabil  vreti sa spuneti ca-mi inapoiati niste bani !
 - O clipa sa chem pe cineva.

 Dupa trei minute apare o persoana cu un ecuson – DIRECTOR DE MAGAZIN   (dar numai azi sunt director, adauga el !)
Ma rog, reiau povestea si-i explic ca n-am buletinul la mine – si oricum nu inteleg de ce trebuie sa le dau datele mele personale !
Incepe sa-mi insire si el aceeasi poezie despre politica Bricostore.
Probabil pentru a fi pus in situatia de a intelege mai bine, apare inc-un MANAGER DE GARDA  (pe bune, asa se intitula !)  care cauta si el sa ma convinga de  justetea regulamentului lor  in astfel de cazuri !
 Ma cuprinde un sentiment de amaraciune, cat de cretin trebuie ca par eu in fata acestor MANAGERI, daca ei au impresia ca le pot inghiti explicatiile astea de doi bani ?

 Plec, le dau naibii de becuri si plec !
 - O sa le trecem la ”lucruri uitate”  - poate treceti mai tarziu sa le luati, mai aud din spate pe unul dintre DIRECTORI !
 Sau manager  ”de-o zi”
sau ”de garda” !

O alta constatare, tot amara
Cand mi-am renovat casa, doar de la Bricostor am cumparat materialele – imi amintesc si-acum vesnica intrebare amabila a casierelor :
”aveti card de fidelitate ?” !

16:51
      Intru la Carrefour.
Printre alte alimente, cumpar si-un un tort, niste lumunarele, o crema de fata Garnier, si o sticla cu spumos !
Ma simt dator s-o avertizez pe casierita :
 - Sa stiti ca n-am decat bonuri de masa, deci platesc cu ele !
 - Sigur, celelalte nealimentare merg, dar sticla cu sampanie nu !
 - Ok, vad ca aveti un fel de promotie  ”la cumparaturi de peste 200 lei, Carrefour va da un cupon de 20 de lei”  Cu acel cupon pot sa cumpar alcoolice, adica sticla asta de spumos ?
 - Sigur ca da, mergeti si va luati cuponul !

Nu credeam ca mai pot exista astfel de cozi (cu exceptia sarbatorilor)
Jumatate de culoar era ocupata de coada la cupoane !
Iar respectivele cupoane se eliberau doar pe baza cartii de identitate – se scriau datele personale ale clientului pe o lista, dupa care acesta era invitat sa semneze !
La ce Dumnezeu le-or trebui datele astea ?
Ma strecor totusi in fata si fac o intrebare – asta asa, ca sa fiu convins c-am facut tot ce e posibil pentru sticla aia de sampanie :
 - Fara buletin dati cupoane ?
 - Nu, nu dam fara buletin !
 - Puteti sa-mi scrieti acest lucru pe bonul meu fiscal de 204,41 lei, arunc eu intr-o doara ?
 Culmea !!!
Mi-a scris !!!
”cuponul nu se da fara buletin”
 - Puteti sa semnati si sa puneti si-o stampila, continui eu zambind ?
Da, semneaza si pune stampila !!!
Hm, iata o persoana responsabila care-si asuma pe deplin regulamentul hipermarketului !
17:30
      In fata magazinului stationeaza un microbuz dintr-acelea care efectueaza deplasari gratuite sub sigla Carrfour
Ma urc in el. Porneste.
In curbele de sub podul de pe care se intra-n autostrada, soferul vorbeste la telefon.
Da, vorbeste … dar vorbeste …
Lucruri importante …
Mi-atrage atentia insa, felul in care sofeaza – cu telefonul in mana dreapta lipit de urechea stanga, iar cu mana stanga schimba vitezele !!!
Cat despre volan … i-ar mai trebui o mana pentru el, dar n-o are !
Instant imi vin in minte zecile de accidente cu astfel de microbuze !
 - Vreti sa incetati cu telefonul ala si sa puneti mana pe volan, il interpelez eu cu voce ceva mai ridicata ?
 - Hooo nebunule, m-ai si speriat !
 - Crezi ca e normal sa ma jignesti, doar pentru ca ti-am atras atentia ca nu e bine ceea ce faci ?
 - Ia uite ba ce morala-mi face asta ! De ciudati ca tine am parte in fiecare zi, dar niciunul n-a tipat la mine in halul asta ! M-ai si speriat bai muistule ! M-ai mai facut sa-i inchid si lu’ ala telefonu’n nas !
  Imi vine sa-i dau cu sacosele in cap.  Dar totusi ma gandesc ca daca iese vreun circ s-ar putea sa ajungem si pe la politie !
Iar acolo mai mult ca sigur or sa-mi ceara sa ma legitimez !
Hm, mai bine nu –  calmo, calmo !

  Ceilalti pasageri ma privesc !
Doar atat !
Ma privesc !
  Cand cobor mai imi trage o injuratura !
Ii arunc totusi peste umar :
 - As putea sa-ti vorbesc si eu pe aceeasi limba, poate chiar mai dur –  dar esti un norocos … azi n-am buletinul la mine !
 - !

Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei.

Deci cand mi-o bag si mi-o scot sunt un mandru continuator al sublimului vis al acelui prim om care a avut viziunea civilizatiei. Suficient de clar?

Mergeam pe alee, si trec pe langa un parc. Parinti cu copii. La un moment dat, un copilas o ia la fuga prin parca. Mama lui, sau cine era, striga dupa el “Unde fugi ba? Vino incoace animalule!”. Avea vreo 4 ani copilasul. Normal, copilul s-a gandit ca mama lui vorbeste cu vreun caine ceva, si continua sa fuga. La un moment dat cade, se loveste si incepe sa planga.  Mama lui se ridica de pe banca, se duce la el, ii trage 2 palme, si tipa la el “ti-am zis sa nu mai alergi?”, dupa care il injura de mama pe copilul lovit si batut.  

Stau si ma gandesc in ce mediu creste un copil ca asta, care , dupa ce se loveste, se uita speriat la mama lui care vine nervos spre el sa-l bata. Ce filosofie de viata adopta copilul asta? Ce intelege el din filmele alea unde parintii isi cer scuze pentru ca nu au folosit “te rog” cand cer un pahar cu apa? Ce invata copilul ala de la parintele lui? Si.. cand va avea copii, cum se va purta cu ai lui ?

Legătura directă între înjurături şi lipsa de bună creştere a fost demontată de oamenii de ştiinţă care au demonstrat că atunci când ne folosim de limbajul necivilizat, când ne accidentăm, de fapt încercăm să stăpânim durerea, afirmă agenţia de presă Ananova.

Cercetătorii de la Universitatea Keele au descoperit că participanţii la studiul întocmit de ei, au o toleranţă mai mare la durere dacă înjură. Richard Stephens, conducătorul cercetării, a afirmat că descoperirea ar putea explica prezenţa înjurăturilor în toate limbajele de pe mapamond. „Înjurăturile sunt forme foarte încărcate emoţional ale limbajului, iar acesta este un fenomen lingvistic aproape universal”, a explicat Stephens. „Când soţia mea dădea naştere fiice inoastre, la un moment dat, s-a pus pe înjurat, reacţie pentru care şi-a cerut scuze mai târziu. Moaşa mi-a spus că este obişnuită cu acest tip de limbaj însala de naşteri, iar acest lucru m-a pus pe gânduri”, a adăugat cercetătorul.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista “NeuroReport”. La experiment au fost folosiţi 64 de studenţi cărora li s-a cerut să-şi scufunde, pentru un timp, mâinile în apă rece ca gheaţa, dar înjurând. Pentru comparaţie, li s-a cerut altor subiecţi să facă acelaşi lucru dar fără să mai înjure. Rezultatul a fost surprinzător: înjurăturile i-au ajutat pe primii să suporte mult mai bine durerea.

Aruncând zilele trecute un ochi pe panoul de comandă care-mi arată printre altele și cu ce termeni de căutare descoperă diverșii internauți Blogul meu, am dat peste următorul termen simpatic (cel din dreptul cursorului):

Important e că a scris corect gramatical înjurătura. Tot e bine!

Nimic pitoresc, ci pur romanesc. Injuratura neaosa romaneasca.

In primul rand, tin sa multumesc celor care imi viziteaza blogul. In al doilea rand am de facut cateva precizari.

Blogul se numeste Inteligent’s corner. Desi in engleza ar fi trebuit sa mai adaug un l, cred ca este destul de clar pentru toata lumea ca aici sunt bineveniti oamenii inteligenti. Fiecare insa se va auto-judeca.

De ce am ales sa scriu acest articol (in plus pe ziua de astazi).

Iata de ce:

Am publicat un articol sarcastic referitor la termosul meu. Reactiile nu au incetat sa apara.

Am inteles ca unui “Anonim”, i-ar fi rusine sa iasa in public folosind un termos de genul celui pe care il detin eu.

Ce ar fi mai indicat? O sticla de tarie?

Mi se pare jenant si degradant sa faci astfel de declaratii. Forma pentru unii conteaza extrem de mult. Continutul este insa egal cu zero.

Te compatimesc prietene anonim. Te compatimesc pentru ca nu ai capacitatea intelectuala necesara sa intelegi ce se intampla de fapt cu tine. De ce esti pe acest pamant, de ce te-ai nascut si incotro te indrepti.

Te compatimesc pentru ca imi dau seama ca esti pierdut. Esti ratacit in propriul tau univers rupt de realitate. Tu crezi ca “asta e viata”. Sa te imbraci “de firma” sa ai lucruri “de firma” si sa vorbesti “de firma”.

Sa-ti spun ceva. Oricat de mult ar costa firma ta, nu dau doi bani pe ea.

Nu imi este jena sa port incaltaminte normala si haine normale. Nu imi este jena sa folosesc un termos pentru ca “arata a proiectil”. Nu imi este jena pentru ca gandesc.
Pentru ca imi dau seama ca lucrurile nu conteaza atat de mult. Conteaza utilitatea lor.

Explica-mi te rog, de ce as da 100 de lei pe un tricou si nu as da 10? Pentru ca pe el scrie Nike? Pentru ca cei din jur ma vor privi altfel? Cei din jur care sunt ca tine?

Multumesc, dar nu am nevoie. Lumea mea este o lume decenta. Lumea mea nu este mizerabila si nesimtita. In lumea mea conteaza ce ai in minte si in suflet, nu cu ce iti invelesti corpul si din ce bei apa.

Tie ar trebui sa iti fie rusine prietene. Tie ar trebui sa iti fie rusine ca in loc sa vezi viata asa cum este si in loc sa lupti sa faci o lume mai buna, arati in continuare cu degetul ca un dement.

Probabil ca esti fericit. Exista multe vorbe populare mult prea dureroase sa ti le enumar. Cauta singur zicale despre prostie si fudulie.

Astept sa imi raspunzi, daca te simti in stare. Astept sa te simti intr-atat de lezat incat sa devii violent. Sa raspunzi urat, sa injuri. Promit sa nu sterg nimic. Va fi dovada clara a celor spuse de mine.

Si inca ceva. Eu am avut decenta sa imi las numele si poza astfel incat tu sti cu cine vorbesti. Poate ca ar fi fost politicos sa te prezinti.

Polemicile religioase, ca si cele politice de altfel, vor esua, fara exceptie, din mediocritatea argumentarii in pestilentialitatea obscenului. Cand vorbesc cu un crestin simt ca fiinta mea se degradeaza intr-o asemenea masura incat, dupa epuizarea tuturor argumentelor de bun simt, doar Apollinaire m-ar mai putea inspira pentru a-i raspunde interlocutorului si, credeti-ma, cu greu fac fata tentatiei. Cu atat ma mult cu cat se intampla uneori ca interlocutorii sa faca parte din categoria intelectualilor, caci daca dispretuiesc cu adevarat vreun credincios, cu siguranta acesta este habotnicul intelectual. Prostia si habotnicia sunt servite calde in argumente care se vor a fi logice, intr-un discurs elevat, in care ceea ce este de domeniul evidentului este ignorat in favoarea unor absurditati metafizice.

Ionut Muresan

Citatele spuse la foc continuu vin sa suplineasca prin eruditia unor ganditori inconsistenta si lipsa de coerenta a ideilor propagate de habotnicul intelectual, ba mai mult, el merge pana intr-acolo incat iti scuipa pe masa vorbele maicii Siluana, ale calugarului Rafail Noica sau ale parintelui Justin Parvu. De cand a aparut o carticica cu 300 de aforisme ale lui Petre Tutea, blogurile pravoslavnicilor sunt pline de vorbe de duh. Acesti pseudo-intelectuali nu au scris in viata lor un rand care sa le apartina cu adevarat, iar cand ii citesti ai impresia ca asisti la un avort cultural.

Pentru ca minciuna nu mai e minciuna daca e repetata suficient de mult, plasmuirile religiei crestine au reusit, pe parcursul a doua mii de ani, sa treaca drept adevaruri, pe care daca le contesti in vreun fel te cam pisi impotriva vantului. M-am saturat de replici care fac referire la pariul lui Pascal sau la argumentul lui Anselm si cred ca apelul la autoritatea lor este, intr-o discutie, un argument inconsistent. Mi-e lehamite sa aud ca religia este ceva intim, pentru ca in mod paradoxal simbolurile ei sunt peste tot in spatiul public. Mass media sunt pline de pravoslavnici docti, ultimul inventat ad hoc fiind Dan Puric. Intr-o perioada parca traiam bancul ala despre Ceausescu, numai ca acum era vorba acest actor, pentru ca deschideam televizorul, iar pe Realitatea era Dan Puric, se vorbea la un moment dat de fenomenul Dan Puric. Mergeam intr-o librarie si de pe rafturi ma privea Dan Puric, cu privirea aia de blajina, de popandau clapaug, deschideam radioul si-l auzeam pe Dan Puric, va marturisesc ca am tinut un an o conserva in frigider din cauza ca mi-era frica s-o deschid…

Exista o serie de absurditati legate de dogmatica si filosofia crestina, iar una dintre ele o gasim in eshatologia acestei religii. Pentru ca religia crestina este una contra naturii, toate placerile ii sunt interzise omului, ele fiind apanajul celor ce sunt lacomi sau desfranati, recte pacatosilor. Numai ca, spre deosebire de Coran care le promite musulmanilor gradini umbroase, izvoare cristaline si 72 de virgine in lumea de dincolo, Biblia nu mentioneaza clar ce inseamna Raiul. Iisus baiguie despre comoara din Ceruri, despre inzecita rasplata, dar nu defineste Raiul. Ne facem o idee numai dupa ce aflam ce este Iadul: foc, pucioasa, planset etern, ca si cum este mai putin important unde ajungem daca respectam regulile jocului, mai nasol fiind unde ajungm daca nu le respectam. Cert este ca, inainte de a accede in Rai, muritorul se va prezenta la judecata, in fata Domnului. Dupa ce moare, el este judecat doar pentru pacatele din timpul vietii sale, dupa un Cod penal cu 10 articole si este condamnat pe fond, definitiv si irevocabil, la suferinta eterna si achitat pentru pacatul stramosesc ca urmare a jertfei lui Iisus Hristos. Crestinul nu poate exercita nicio cale de atac impotriva deciziei insa mai are o sansa odata cu Sfarsitul Lumii, la a doua Judecata de Apoi, o judecata colectiva, asa, ca o contestatie in anulare sau ca o revizuire a sentintei, cand Dumnezeu ii va judeca pe absolut toti. In lumina acestor sustineri, orice discutie cu un crestin este imposibila, ar fi ca si cum am monologa in doi. Iar cand te confrunti cu nimbul de cacat al absurditatilor crestine, blasfemia si injuratura sunt nenorocita finalitate a unui dialog care se dovedeste a fi inca de la inceput un fiasco.

Aseară pe Antena 3 la Sinteza Zilei era o mare se discuta nimicul. Invitaţi: Ciuvică,  Oana Dobre, Hrebenciuc şi Monica Iacob Rizdi. Subiectul sintezei zilei: nimicul evident. În primul dacă PD-L a ajutat-o pe EBA la alegeri. Răspunsul evident e DA. Al doilea subiect de discuţie e faptul că primul ministru nu ştie să înjure în limba română. În limba română “Derbedelui dracului” e direct la un X-ulescu, pe când “pizda mă-sii” e neutră şi poate lăsa loc de interpretări. “Pizda mă-sii” e mai diplomatică decât “derbedelui dracului”…

Partea interesantă e că aseară am aflat de existenţa Monicăi Iacob Rizdi… Chiar nu ştiam că există. Azi am citit că are un doctorat în ştiinţe inginereşti cu titlul “Evaluarea impactului economic al implementării reglementărilor legislative privind sănătatea şi securitatea în muncă în perspectiva aderării la Uniunea Europeană” la Universitatea din Petroşani. Sarcastic recunosc că nu credeam că Universitatea din Petroşani are dreptul să dea titlul de doctor, că o teză de doctorat poate să aibă asemenea titlu şi că există ceva pompos numit ştiinţe inginereşti. Categoric trebuie sa citesc cartea lui Caius Dobrescu “Teza de doctorat”. Încep să cred că dreptul de a da titlul de doctor trebuie tăiat universităţilor româneşti sau alternativ profesorii au umor şi doctoranzii nu se prind.

Lăsând la o parte şi teza de doctorat am fost uimit de vârsta respective. E născută în 1977. E mai mică decât mine… M-am uitat în oglindă şi am zis Wow! Ce tânăr sunt… E adevărat că pe spatele meu nu apasă treburile obştei şi nici nu sunt invitat la Sinteza Zilei dar totuşi la 32/33 de ani să ai un look de 50 de ani mi se pare grav.

Tori Amos e născută în 63 iar in 96 în timpul unui concert avea următoarea atitudine:

Mă uit şi la aia mică, vorba răilor, şi nu înţeleg cine le învaţă să se îmbrace, cine le tunde…

Mă uit la poze. Mă uit şi la Madam Udrea şi singurele cuvinte care îmi vin în cap sunt: tută, frigidă, ţoapă….

Dacă adaug şi faptul că primu-ministru habar nu are să înjure fără să se bage în rahat imaginea politicii româneşti mă dezamăgeşte crunt…

ps:  imaginea media a diverselor persoane de pe scena politica romaneasca e jalnica…

De fapt atunci când satisfacţia resimţită e în măsură egală cu efortul susţinut pentru atingerea ei, înseamnă că ai procedat corect. Chiar dacă ţi-a solicitat atât emisferele cerebrale cât şi muschii şi nervii şi, privit din exterior, lumea ar zice că nu merită; dacă, atunci când e gata, chestia asta îţi dă mulţumirea pe care n-o poţi găsi fără să întreprinzi ticăloşenii şi tălpi pe frunţi de oameni, atunci înseamnă că meriţi să nu simţi dramul de vină aferent consecinţelor şi să continui pe drumul ăsta cu bălţi, să-ţi uzi picioarele, pentru că altfel n-ai simţi că ai picioare, nu? Dacă nu ţi le-ai umple cu noroi, dacă n-ai mai stropi încă 15 oameni cu ele. Dacă nu ar fi cineva care să-ţi spună că-l stropeşti cu tropăiala ta de picioare, n-ai simţi că-s acolo, nu? Nu te-ai simţi uman, aşa-i? Existenţa ta ar fi prea simplă şi prea fără-de-picioare dacă nu ţi-ai vedea urmele în lume, imprimate pe oamenii care s-au pus lângă tine. Şi care s-au pus acolo (fraieri oameni, indeed) ca să-ţi spună ţie să ai grijă la bălţi şi să-ţi arate că nu-i nevoie de ele ca sa-ţi simţi aceleaşi nenorocite de picioare. Şi nici nu-i nevoie de picioare ca să fii om, ştii? E nevoie doar de suflet, de bun simţ şi de recunoştinţă pentru toate lucrurile pe care zici tu că nu le simţi decât după ce-ţi bagi (printre altele pe care ţi le mai bagi) picioarele în ele.

N-am reuşit să-nţeleg cum e posibil să-ţi preferi picioarele reci. Şi nici de ce-ai vrea să le răceşti şi pe ale altora cu ele. Pentru că nu merită să răceşti oamenii cu ele dacă căldura oamenilor nu-le aduce căldură şi picioarelor tale. De ce să răceşti piciorul care te-ncălzeşte?

… sau “Cele doisprezece munci ale masculului homo sapiens sapiens (ale bărbatului umanoid, adică, pentru ăia de-au ignorat limbile inerte şi decedate demult) aflat în floarea vârstei, angajat, care trebuie să ajungă la locul de silnicie… care este“… Care, cu părere de rău şi implorând mila olimpienilor, trebuie să admit că depăşesc considerabil în anevoinţă cele 12 mizilicuri de task-uri pe care Hercule a trebuit să le finalizeze cu scopul de a primi… ce? Viaţa veşnică în care să se îmbucure alături de tac’su, ăl de mai mult l-o ignorat, şi de mă-sa vitregă care l-o iubit cât o fo’ el mai muritor precum iubeşti un coi în talpă… ? Bleah!

Două mici note:

• când am folosit termenul de “bărbat” nu la mine m-am referit. Ziceam şi eu aşa, în general. Mă voi folosi pe mine ca exemplu doar din cauză că sunt cea mai la îndemână entitate cât de cât asemănătoare unuia din punct de vedere fiziologic. Aşadar, fetele, gay-ii (Chiar. Cum dracu se pluralizerază ăştia? Înmulţirea lor gramaticală mi se pare la fel de grea ca şi cea biologică!) … hands down!
• următorul fragment de text poate conţine limbaj vulgar sau poate face referire la subiecte delicate, menite a atinge nervii responsabili de digestie. PG: 16.

… post fără un cap, coadă, scop sau temă anume, ci care doar se doreşte a fi un Re: la postul ăsta a lu’ nebuloasa.

1. … totul începe cu momentul trezirii înainte ca organismul să se sature de somn. Momentul în care ceasul/telefonul sună ca descreieratul, şi eu îi transmit cele mai bune urări legate de unele zeităţi şi cărţile reprezentative, mulţumind, în acelaşi timp, bărbatului care a inventat feature-ul numit snooze (mi se pare normal ca un bărbat să fie inventatorul, pentru că nu reuşesc să percep femeile ca fiind atât de leneşe)! Lemnul îşi face din nou apariţia în pat, sub forma mea, care dorm cam fix ca un el încă 10 minute… Nivel de luciditate: 0.

2. A doua trezire. Deja e mult mai bine. Nivelul sudălmilor nu depăşesc referirile la rudele de gradul 1 şi diverse părţi anatomice mai mult sau mai puţin demne de a fi dezcenzurate aici (Repeat mode: Că-s un finuţ, ce pula calului…). Scopul suprem este reprezentat de ridicarea capului de pe pernă şi dibuirea coiului stâng ce necesită scărpinare. Nivel de luciditate: 2.

3. Ridicatul în coate. Pun mâna în partea stângă a pernei, pe lângă telefon. Dintr-o dată, simt cum mi se taie respiraţia! Panicat, încet să bâjbâi cu maînile pe pătură, pe lângă mine. Mă zvârcolesc în pat. Apoi… într-un ultim spasm… găsesc telecomanda. Universul revine la normal. Pornesc televizorul şi scad nivelul de luciditate de la 10 la 4, cum e şi normal.

4. Ridicatul din pat. Îmi dau seama că mi-am uitat echilibrul pe scaunul de la calculator, aşa că pornesc cătinel spre locaţie. Ajuns la scaun, mă prăbuşesc frânt de oboseală şi arunc un ochi prin calculator, întru trupeasca-mi reîntremare. Nivel de luciditate: 5.5.

5. Momentul în care senzaţia de gură nespălată îşi face simţită prezenţa prin blur-ul pe care monitorul meu îl capătă instananeu. Mă ridic de pe scaun. Mormăi un urlet victorios (nu tot timpul reuşesc să mă ridic din prima încercare), şi-o iau voiniceşte la picior spre toaletă. Nivel de luciditate: 6.

6. Momentul extragerii chiloţilor dintre obrajii anali, urmat de o flatulenţă zgomotoasă. Aceasta din urmă are drept urmare o explozie a nivelului de luciditate la 10, o dilatare instantanee a pupilelor şi topirea a două castroane de material plastic nevinovate, uitate pe masa din bucătărie.

7. Desfătare completă. Pupilele revin la normal. Nivelul lucidităţii revine la cote normale, adică pe la 6. Figurile pe care le fac cu jetul au constanţă. În sfârşit, nisipul şi cioburile de pietre de la rinichi nu mai ruinează melodicitatea cu care vasul de ceramica întâmpină moleculele de fluide ultrafiltrate renale.

8. Se localizază trusa de igienă bucală, formată din periuţă de dinţi, pastă de dinţi, două dălţi, un ciocănel, o mistrie, un cancioc şi-o coadă de mătură. Azi nu am chef de tot ritualul, aşa că rămân doar la periuţă, pastă, coada de mătură şi o daltă, cele două din urmă urmând a fi folosite la extragerea materialelor depuse pe pereţii peşterilor mele molariene. Nivel de luciditate panicant: 7.5 şi nu mai coboară.

9. Se setează parametrii ideali ai apei pentru duş. Trebuie să fie destul de caldă încât să mi-o mai văd când tre’ s-o spăl (am zis doar c-am slăbit un pic, aşadar nu mai fac pipilică cu oglinda), dar şi destul de rece încât coeficientul de luciditate să nu coboare sub 4. Într-un final, o mână udă fleaşcă răzbate prin perdeaua de la duş şi începe să pipăie frenetic chiuveta. Găseşte săpunul şi-l ia dincolo de perdea în stilul smuls (era mâna mea, cum se vedea ea din afara perdelei de la duş). Eu mai scâncesc un urlet al biruinţei. Nu l-am scăpat decât DUPĂ ce era pe teritoriul vanei. După 5 minute,apa de la duş este oprită. Perdeaua se retrage furibund… Eu fac precum un elefant anorexic de câteva ori… mă declar nemulţumit de nivelul de splash pe care l-am provocat, şi mă şterg plin de ciudă. Nivel de luciditate: 8.

10. Pasul cel mai greu. Luarea unei decizii în legătură cu vestimentaţia pentru ziua de lucru: să-mi iau blugii verzi sau pantalonii maro de velur? Rămân tot blugii verzi cu care-am fost şi ieri (şi alaltăieri), pentru că ăilalţi nădragi nu s-au uscat. Vreau să înjur, pentru că m-am săturat de blugii verzi. Realizez, plin de maturitate, că înjur cam mult. Fac un mea culpa în gând, îmi transmit vreo două sudălmi, şi verific: nivel de luciditate=8.

11. Micul dejun. De când cu regimul, mă forţez să bag ceva la maţ înainte de a pleca la lucru. Aşadar, mai înjur o dată pentru c-am uitat să scot laptele din frigider înainte de duş, şi-or să mă doară dinţii că-i rece. Pun nişte musli în castron (de porţelan, că alea de plastic nu mai îs), ceva lapte, scrâşnesc din dinţi, şi activez lingura. Îngurgitez micul dejun cu o faţă de cercopitec mahmur (nu ştiu dacă am menţionat că nu prea mă omor după musli, deci…). Înjur printre dinţii care între timp mă înjură pe mine că n-am încălzit laptele. Nivel de luciditate: 10 (răceala cu care am fost tratat de către micul dejun a trezit fiecare moleculă din superbu-mi organism).

12. Going to the happy place. Pentru necunoscători, aceasta este starea de transă în care intru la gândul că părăsesc vecinătatea patului cald pentru a fi întâmpinat de veninătatea frigului de afară. Bineînţeles că frigul de-afară merită o înjurătură spusă cu patos, pe care o şi primeşte în momentul în care ies din bloc. Ca să-mi îmbunez dinţii gata să-mi abandoneze cavitatea bucală în căutarea unui loc mai cald, le dau nişte fum de Rothmans, întru veşnica lor îngălbenire. După câteva minute urc în maşină, zic un “Servuuuuus…” printre dantura calmată. După 20 de minute penetrez locaţia plantaţiei care-mi plăteşte luxul de a avea de unde veni pe aceeaşi plantaţie…

Concluzie: Înjur cam mult, ‘tu-i grebla mă-sii de treabă!

PS: Bineînţeles că acest post este unul satiric, şi nu trebuie luat în serios per total. De exemplu, coiul drept necesită scărpinat de obicei, nu cel stâng.