Pini pe o insulă .

Era o zi splendida in insorita coasta de est al insulei Papuera. In aceea dimineata cei patru prieteni ai mei impreuna cu mine ce ne aflam in vacanta viselor noastre ne pregateam sa ne imbarcam la bordul croazierei noastre de lux “Acustica”.

Mersul lin al valurilor si soarele de un rosu aprins ne uimeau prin profunzimea sentimentelor impregnante. Sucul rece savurat in mijlocul oceanului nu putea fi egalat cu nimic, iar briza domoala ce ne ridica tandru ca intr-un tango perfect bretonul aruncandu-l in toate directile ne incanta. Eram uimiti ca ne aflam acolo mai ales ca nu eram niste “mahari ai societatii”ci doar niste norocosi ce au castigal premiul cel mare. Itineralul nostru era relativ simplu, am plecat din Papuera si aveam sa ajungem in Golful Corfic unde aveam sa simtim pe propria piele cum este sa inoti printre 2300 de specii de pesti si cam 5-6 rechini care d-au tarcoale in aceasta perioada a anului.

Croaziera noastra mergea perfect, insa in ocean lucruri se petrec cat ai clipi…O furtuna teribila s-a abatut asupra noastra, valurile odata calme acum sunt puternice si aspre lovindu-ne din toate partile. Echipajul ne-a spus cu regret ca barca i-a apa si ca v-a trebui sa o parasim cu o barca gonflabila…barca era de 5 noi eram 5 asa ca echipajul a ramas cu speranta ca va supravietui si va putea sa trimita ajutoare dupa noi…

Asa ca am pornit,  vremea din ce in ce mai rea ne devora orice speranta… eram extrem de speriati am mers in deriva zile intregi…intr-un sfarsit am ajuns pe o insula pustie, unde infometati si extrem de obositi am adormit pe plaja.

Cand ne-am trezit, furtuna se terminase, cerul din nou senin ne dadea prilejul sa exploram insula. Am inceput cu plaja apoi ne-am facut curaj si am intrat in densa populatie de arbori care stateau ca un zid in calea tuturor celor ce ar fi vrut sa-i strabata. Se vedea ca insula nu este locuita, defapt nici nu a fost locuita pana acum, cel putin nu de oameni…totul era asa pustiu si plin de de lini frante in varfuri si colturi ascutie ca o lance. Din fericire insula nu era imensa si am reusit sa o parcurgem cu pasul… am descoperit o oaza frumoasa cu apa proaspata si nuci de cocos cazute… am descoperit o mica pestera ce avea sa ne protejeze de vant si frig… ne-am luat putine provizii din barca si ne-am “cazat” in pestera. Macar acum aveam unde sa stam…

A doua zi treziti de sunetul valurilor ce se spargeau de sangele gigante ce aparau insula din toate partile, am inceput sa analizam posibilitatile. O barca de 6 persoane sa reziste unui uragan? Nu credeam asa ceva…ne-am resemnat, trebuia sa ne descurcam… Am inceput fiecare sa exploram insula… si am inceput sa fim din ce in ce mai uimiti, am gasit: bananieri, nuci de cocos, oaze, cascade mirifice si multe alte splendori ale naturii… era destul de hazliu, chiar incepuse sa ne placa!

In fiecare dimineata ne beam laptele de cocos si bananele proaspete tocmai din copac. Ne placea… Dar sa nu uitam, eram totusi naufragiati pe o insula pustie… Am folosit bete si am scis pe plaja prea cunoscutul S.O.S, poate poate… Oricum, ne descurcam destul de bine… hainele ni le coseam cu un ac improvizat din piatra iar ca material folosit ata dintr-un fel de pai destul de aspru si cam scarpina dar mai bun decat nimic…

Timpul trecea extrem de greu… nu aveam notiunea timpului desi ne facusem un calendar de piatra nu ajuta foarte mult si nu era nici pe departe exact… Dar asta e alta varianta nu aveam.

Au trecut aprope 3 ani de cand eram acolo… nu puteam fi recunoscuti, aveam barba groasa si aspra imi dezvoltasem toate gruperele musculare de aratam ca Vandam si pur si simplu ma simteam mai “bine”. Eram departe de cei dragi, de familie, de prieteni, ma gandeam cat noroc am crezut ca am avut si ce greseli am facut. Credeam ca nu imi voi mai vedea casa, lucrurile, camera, orasul, nimic… Sa mor alaturi de tovarasi pe o insula necunoscuta.

Intr-o dimineata m-am sculat usor inainte celorlati si am iesit la gura pesterii sa admir rasaritul, eram aprope de 4 ani pe insula si simteam ca sunt de 40. Mi-am adus aminte din nou de ceea ce odata numeam “acasa” simte-am ura in mine, ura pe care o tinusem atatia ani in mine. Vroiam sa imi revad prietena, sa joc fotbal pe gazonul din fata blocului meu, sa fiu din nou EU! Ceva s-a rupt in mine in aceea dimineata, mi-am spus ca trebuia sa plec, sa scap …sau sa mor incercand!

I-am sculat pe baieti si le-am spus urmatorele cuvinte: “Eu, m-am saturat! Construiesc o pluta si plec de aici, cine vine cu mine e bine venit cine nu doreste vreau sa le spun tare si raspicat ca a fost o onoare sa traiesc alaturi de el!”S-au uitat stamb la mine, apoi uni la altii…A urmat un moment de liniste. Cel mai mic dintre ei a spus: Eu vin! Apoi altul: Si eu sunt cu tine! Iar ultimii doi cei mai mari isi luara inima in gat si au spus ca sunt deacord. Asa ca am inceput sa construim ceea ce noi numeam: Titanicul din lemn. Asta pentru ca ne pleacea sa credem ca doar un IceBerg ne-ar putea distruge si 2. pentru ca altceva decat lemn nu aveam… Asa ca pentru urmatoare 3 saptamani am construit pluta si am strans provizii de drum… Totul decurgea conform planului … eram aproape gata de plecare, inca doua nuci de cocos umplute cu apa si eram gata. Ne-am propus ca dis de dimineata sa plecam.

Si am plecat. Marea pe care speram sa nu o mai vedem nicidoata ne impingea in larg… nu stiam unde sa ne indreptam … doar vasleam cu speranta ca vom gasi pe cieneva care avea sa ne ajute… Am mers zile intregi, timpul se scurgea greu, provizile erau din ce in ce mai putine, iar raul de mare isi facea efectul. Nu credeam ca v-om scapa, soarele acum aspru nu ne dadea pace nici cum ne-am inghesui sub frunzele imense luate special contra sa. Lesinam si ne trezeam, nu stiam daca ce vedem e real sau visam.

La un moment dat unul dintre prietenii mei s-a sculat in picioare cu ultimele puteri si a strigat in gura mare: “Aici!Vapor aici!” am ramas nemiscat stiam ca halucineaza…saracul de el imi spuneam, nu o sa reziste. Atunci cel mai mic s-a sculat din el si a inceput sa strige la fel ca primu: “Aici! Salvati-ne!” Oare toti aveam acelasi vis? Pentru ca si eu vedeam acelasi lucru, un vapor imens cu multi oameni pe munte ce ne faceau cu mana sa stam calmi. Ne-au urcat la bord, era real… fusesem salvati!

Dupa doua saptamani de recuperare prin odihna si tratamente am fost ca nou! M-am ridicat in picioare in fata geamului meu ce dadea chiar in terenul de sport si scoala. Eram aici iar mie nici nu imi venea sa cred! Inca aveam impresia ca sunt undeva pe barca noastra visand frumos. Dar era real! Ajunsem acasa…am luptat si am reusit!

Iar acum as vrea sa las cateva morale asupra acestei povestiri:

1. Oricat de greu ar fi de dobandit obiectivul tau, lupta pentru el!

2. Ramai lucid oricat de grava e situatie, un om speriat intr-o situatie de supravietuire este un om mort.

3.Norocul nu e mereu un lucru bun.

4.Nu incerca sa fi super erou impins de adrenalina. GANDESTE!

5. Singurul mod de a scapa cu viata dintr-o situatie grea, este sa incerci sa te salvezi. Pas cu pas vei fi mai aproape de civilizatie.

Fiecare dintre noi avem o insula, spatiu al ultimei noastre regasiri, confluenta tainica a tot ce are importanta pentru noi, a tot ce gandim si simtim cu adevarat. Rupta de o lume incapabila sa o inteleaga, insula are statutul de relicva atemporala, privata de orice influenta a epocii pe care o traverseaza si de care se distanteaza. Incompatibila cu modul nostru de cunoastere, aceasta se afla in deriva pe o mare in a carei dimensiune concreta nu se poate include. Stearsa din orice atlas, insula inceteaza sa exista in coordonatele cu care suntem obisnuiti. Nu incercati sa-i aflati latitudinea sau longitudinea, nu folositi busola, caci ea va gasi nordul in orice directie. Aici soarele nu rasare sau apune, lumina razbate de pretudindeni si totodata de nicaieri, in timp ce insula isi traieste vara eterna. Este cu siguranta un loc ciudat, halucinant, marcat de lipsa certitudinilor, un infern al orientarii pentru cel adanc incastratat in credinta sa in simturi. Pentru cel deja ratacit, insula este o alinare, poate o regasire, caci doar gresind drumul gresit va putea sa apuce calea adevarata.

Insula nu isi asteapta numele, nici istoria, farul sau portul. Nu asteapta naufragiatul caruia sa-i fie gazda, nici pe exploratorul dornic sa sarute pamantul nou; nu asteapta conquistadorul avid de comori, nici razboaiele si sangele. Nu asteapta catusele sclaviei si fraiele dictaturii. Insula se lipseste de doza de viata, de patetism uman, de zbatere inutila, pe care noi i-am putea-o promite. Putem spune ca insula poseda atributul de a fi capricioasa. Putini sunt cei carora ea isi dezvaluie misterele si doar o mica parte sunt capabili sa le inteleaga cu adevarat. Insula este locul unde poti gasi raspunsuri la toate intrebarile caci ea gazduieste adevarul in forma sa cea mai pura. Aici isi gasesc mormant ambitiile, iluziile si tot ce este desart in aceasta lume. Nu este raiul, nici iadul, insula rupandu-se de aceasta puerila dualitate bine-rau care ne impiedica sa distingem dincolo de false aparente. Este locul unde toate premisele propuse de societate isi expun limitele, unde are loc caderea mastii.

Cauta insula si da, o vei gasi. Vei trage barca pe nisipul ud si vei arunca vaslele. Vei lepada ceasul, devenit inutil si vei pasi pe plaja pustie. Vei cadea sfarsit in genunchi si, intorcand privirea vei cauta fara succes orizontul, pierdut si el, ultima zvacnire a lumii care a incetat sa mai existe. Si da, doar atunci vei sti ca ai ajuns.

By Darren Schreiber

We’ve got lots of new work showing showing the role of the default mode network, specifically in social cognition (1, 3, 4, 8, 10).  While this was a speculation when I was writing about it five years ago, it seems to be quite cemented now.  We’ve also got a set of articles discussing reward processing (2, 6, 7).  I thought the overview piece on the Allen Brain Atlas was interesting (11).  Currently, the mouse brain is the most complete, but Wired Magazine had a fascinating piece about the work that is currently proceeding on doing the same thing for the human brain.

——————————————————————————

1) Functional connectivity and alterations in baseline brain state in humans.
2) The impact of social comparison on the neural substrates of reward processing: an event-related potential study.
3) Neural correlates of social cognition in naturalistic settings: a model-free analysis approach.
4) Understanding others’ actions and goals by mirror and mentalizing systems: a meta-analysis
5) Double dissociation between action-driven and perception-driven conflict resolution invoking anterior versus posterior brain systems.
6) The influence of context valence in the neural coding of monetary outcomes.
7) Different representations of relative and absolute subjective value in the human brain
Neural Systems of Social Comparison and the “Above-Average” Effect
9) Experimental evolution of bet hedging
10) What does the retrosplenial cortex do?
11) The Allen Brain Atlas: 5 years and beyond
12) The functional anatomy of the frontal lobes

——————————————————————————

1) Martuzzi et al. Functional connectivity and alterations in baseline brain state in humans. Neuroimage (2010) vol. 49 (1) pp. 823-34

This work examines the influence of changes in baseline activity on the intrinsic functional connectivity fMRI (fc-fMRI) in humans. Baseline brain activity was altered by inducing anesthesia (sevoflurane end-tidal concentration 1%) in human volunteers and fc-fMRI maps between the pre-anesthetized and anesthetized conditions were compared across different brain networks. We particularly focused on low-level sensory areas (primary somatosensory, visual, and auditory cortices), the thalamus, and pain (insula), memory (hippocampus) circuits, and the default mode network (DMN), the latter three to examine higher-order brain regions. The results indicate that, while fc-fMRI patterns did not significantly differ (p<0.005; 20-voxel cluster threshold) in sensory cortex and in the DMN between the pre- and anesthetized conditions, fc-fMRI in high-order cognitive regions (i.e. memory and pain circuits) was significantly altered by anesthesia. These findings provide further evidence that fc-fMRI reflects intrinsic brain properties, while also demonstrating that 0.5 MAC sevoflurane anesthesia preferentially modulates higher-order connections.

2) Qiu et al. The impact of social comparison on the neural substrates of reward processing: an event-related potential study. Neuroimage (2010) vol. 49 (1) pp. 956-62

Event-related potentials (ERPs) were recorded to explore the electrophysiological correlates of reward processing in the social comparison context when subjects performed a simple number estimation task that entailed monetary rewards for correct answers. Three social comparison stimulus categories (three relative reward levels/self reward related to the other subject’s) were mainly prepared: Self:Other=1:2 (Disadvantageous inequity condition); Self:Other=1:1 (Equity condition); and Self:Other=2:1 (Advantageous inequity condition). Results showed that: both Disadvantageous and Advantageous inequity elicited a more negative ERP deflection (N350-550) than did Equity between 350 and 550 ms, and the generators of N350-550 were localized near the parahippocampal gyrus and the medial frontal/anterior cingulate cortex, which might be related to monitor and control reward prediction error during reward processing. Then, Disadvantageous and Advantageous inequity both elicited a more late negative complex (LNC1 and LNC2) than did Equity between 550 and 750 ms. The generators of LNC1 and LNC2 were both localized near the caudate nucleus, which might be related to reward processing under social comparison.

3) Wolf et al. Neural correlates of social cognition in naturalistic settings: a model-free analysis approach. Neuroimage (2010) vol. 49 (1) pp. 894-904

Neuroimaging studies have consistently identified a network of brain regions subserving inferences of other humans’ mental states. This network consists of the superior temporal sulcus, temporoparietal junction, medial prefrontal cortex, temporal poles, and precuneus. Little is known, however, about the neural substrate underlying Theory of Mind processes in close to real-life conditions. To investigate those processes in more naturalistic settings, we used an fMRI adaptation of the video-based Movie for the Assessment of Social Cognition (MASC; Dziobek et al., 2006), which considers separate analysis of implicit mental state reasoning during rapidly changing perceptual cues as demanded in naturalistic settings and explicit mental state reasoning. We analyzed fMRI data by means of both a standard general linear model (GLM) approach and a tensor probabilistic independent component analysis (T-PICA), which is a novel model-free approach that allows decomposition of activation into independent spatio-temporally coherent functional networks. The model-based GLM approach revealed the typical explicit mental state reasoning network. Complementary to the GLM approach, the model-free T-PICA approach showed that those regions are also recruited during implicit mental state reasoning and that they are represented in three independent, functionally connected networks. The first component, mediating face processing and recognition, comprises the occipito-parietotemporal cortices, while the second component, involved in language comprehension, comprises the temporal lobes, lateral prefrontal cortex, and precuneus. The dorsomedial prefrontal cortex and the precuneus comprise the third component, which is likely responsible for self-referential mental activity. These results show that the mental state reasoning network can be decomposed into circumscribed functional networks mediating differential aspects of Theory of Mind.

4) Van Overwalle and Baetens. Understanding others’ actions and goals by mirror and mentalizing systems: a meta-analysis. Neuroimage (2009) vol. 48 (3) pp. 564-84

This meta-analysis explores the role of the mirror and mentalizing systems in the understanding of other people’s action goals. Based on over 200 fMRI studies, this analysis demonstrates that the mirror system – consisting of the anterior intraparietal sulcus and the premotor cortex – is engaged when one perceives articulated motions of body parts irrespective of their sensory (visual or auditory) or verbal format as well as when the perceiver executes them. This confirms the matching role of the mirror system in understanding biological action. Observation of whole-body motions and gaze engage the posterior superior temporal sulcus and most likely reflects an orientation response in line with the action or attention of the observed actor. In contrast, the mentalizing system – consisting of the temporo-parietal junction, the medial prefrontal cortex and the precuneus – is activated when behavior that enables inferences to be made about goals, beliefs or moral issues is presented in abstract terms (e.g., verbal stories or geometric shapes) and there is no perceivable biological motion of body parts. A striking overlap of brain activity at the temporo-parietal junction between social inferences and other, non-social observations (e.g., Posner’s cuing task) suggests that this area computes the orientation or direction of the behavior in order to predict its likely end-state (or goal). No conclusions are drawn about the specific functionality of the precuneus and the medial prefrontal cortex. Because the mirror and mentalizing systems are rarely concurrently active, it appears that neither system subserves the other. Rather, they are complementary. There seems, however, to be a transition from the mirror to the mentalizing system even when body-part motions are observed by perceivers who are consciously deliberating about the goals of others and their behavioral executions, such as when perceived body motions are contextually inconsistent, implausible or pretended.

5) Schulte et al. Double dissociation between action-driven and perception-driven conflict resolution invoking anterior versus posterior brain systems. Neuroimage (2009) vol. 48 (2) pp. 381-90

The ability to select and integrate relevant information in the presence of competing irrelevant information can be enhanced by advance information to direct attention and guide response selection. Attentional preparation can reduce perceptual and response conflict, yet little is known about the neural source of conflict resolution, whether it is resolved by modulating neural responses for perceptual selection to emphasize task-relevant information or for action selection to inhibit pre-potent responses to interfering information. We manipulated perceptual information that either matched or did not match the relevant color feature of an upcoming Stroop stimulus and recorded hemodynamic brain responses to these events. Longer reaction times to incongruent than congruent color-word Stroop stimuli indicated conflict; however, conflict was even greater when a color cue correctly predicted the Stroop target’s color (match) than when it did not (nonmatch). A predominantly anterior network was activated for Stroop-match and a predominantly posterior network was activated for Stroop-nonmatch. Thus, when a stimulus feature did not match the expected feature, a perceptually-driven posterior attention system was engaged, whereas when interfering, automatically-processed semantic information required inhibition of pre-potent responses, an action-driven anterior control system was engaged. These findings show a double dissociation of anterior and posterior cortical systems engaging in different types of control for perceptually-driven and action-driven conflict resolution.

6) Hardin et al. The influence of context valence in the neural coding of monetary outcomes. Neuroimage (2009) vol. 48 (1) pp. 249-57

The emotional significance of objects and events depends on the context in which they occur. Using functional magnetic resonance imaging, we examined the modulation of neural responses to monetary outcomes while subjects performed a decision-making task in a positive and a negative economic context. Neural responses indicated a relative regional specialization in the neural coding of outcome valence and followed three distinct patterns. The nucleus accumbens (NAc) and orbital frontal cortex (OFC) appeared to code the most extreme outcome in each context, with a potentiated response for favorable outcomes by a positive context. The amygdala and insula appeared to also code highly salient outcomes, but showed a potentiated response to unfavorable outcomes occurring in a negative context. The medial prefrontal cortex (medPFC), on the other hand, only coded favorable responses occurring in a positive context. Moreover, the medPFC showed large inter-individual variability when responding to outcomes in a negative context, suggesting that its role in a negative context may depend on a number of individual factors. The results of this work provide evidence of complex valence-based regional dissociations that are influenced by contextual factors.

7) Grabenhorst and Rolls. Different representations of relative and absolute subjective value in the human brain. Neuroimage (2009) vol. 48 (1) pp. 258-68

Relative reward value is important for the choice between a set of available rewards, and absolute reward value for stable and consistent economic choice. It is unclear whether in the human brain subjective absolute value representations can be dissociated from relative reward value representations. Using fMRI, we investigated how the subjective pleasantness of an odor is influenced by whether the odor is presented in the context of a relatively more pleasant or less pleasant odor. We delivered two of a set of four odors separated by a delay of 6 s, with the instruction to rate the pleasantness of the second odor, and searched for brain regions where the activations were correlated with the absolute pleasantness rating of the second odor, and for brain regions where the activations were correlated with the difference in pleasantness of the second from the first odor, that is, with relative pleasantness. Activations in the anterolateral orbitofrontal cortex tracked the relative subjective pleasantness, whereas activations in the anterior insula tracked the relative subjective unpleasantness. In contrast, in the medial and midorbitofrontal cortex activations tracked the absolute pleasantness of the stimuli. Thus, both relative and absolute subjective value signals which provide important inputs to decision-making processes about which stimulus to choose are separately and simultaneously represented in the human brain.

Beer and Hughes. Neural Systems of Social Comparison and the “Above-Average” Effect. Neuroimage (2009) pp.

Extant neural models of self-evaluation are dominated by associations with medial prefrontal cortex (MPFC) and posterior cingulate cortex (PCC) function and have mostly been developed from studies differentiating self-evaluation from evaluation of other people. Although self-evaluation is robustly characterized by systematic biases, current neural models of self-evaluation cannot speak to their neurobiology because of a lack of research. The few extant studies have made claims about associations between bias and ventral anterior cingulate cortex (vACC) function but have confounded bias with the valence of experimental stimuli. In Study 1, fMRI was used to examine the neurobiology of the “above average” effect, a robust self-evaluation bias. The majority of people judge their personality to be more desirable (i.e. more positive and less negative traits) than their peers’ personalities. MPFC and PCC were significantly more activated by a condition that reduced susceptibility to “above average” judgments. However, MPFC and PFCC activity were not modulated by individual differences in “above average” judgments. VACC activity distinguished positive from negative valence but did not predict individual differences in “above average” judgments. Instead, the extent to which participants viewed themselves as “above average” was negatively correlated with orbitofrontal cortex (OFC) and, to a lesser extent, dorsal anterior cingulate cortex (dACC) activation. A complementary study found that mental load increases “above average” judgments (Study 2). These findings are the first to directly examine the neural systems involved in social judgment bias and have implications for the association between frontal lobe dysfunction and poor insight.

9) Beaumont et al. Experimental evolution of bet hedging. Nature (2009) vol. 462 (7269) pp. 90-3

Bet hedging-stochastic switching between phenotypic states-is a canonical example of an evolutionary adaptation that facilitates persistence in the face of fluctuating environmental conditions. Although bet hedging is found in organisms ranging from bacteria to humans, direct evidence for an adaptive origin of this behaviour is lacking. Here we report the de novo evolution of bet hedging in experimental bacterial populations. Bacteria were subjected to an environment that continually favoured new phenotypic states. Initially, our regime drove the successive evolution of novel phenotypes by mutation and selection; however, in two (of 12) replicates this trend was broken by the evolution of bet-hedging genotypes that persisted because of rapid stochastic phenotype switching. Genome re-sequencing of one of these switching types revealed nine mutations that distinguished it from the ancestor. The final mutation was both necessary and sufficient for rapid phenotype switching; nonetheless, the evolution of bet hedging was contingent upon earlier mutations that altered the relative fitness effect of the final mutation. These findings capture the adaptive evolution of bet hedging in the simplest of organisms, and suggest that risk-spreading strategies may have been among the earliest evolutionary solutions to life in fluctuating environments.

10) Vann et al. What does the retrosplenial cortex do?. Nat Rev Neurosci (2009) vol. 10 (11) pp. 792-802

The past decade has seen a transformation in research on the retrosplenial cortex (RSC). This cortical area has emerged as a key member of a core network of brain regions that underpins a range of cognitive functions, including episodic memory, navigation, imagination and planning for the future. It is now also evident that the RSC is consistently compromised in the most common neurological disorders that impair memory. Here we review advances on multiple fronts, most notably in neuroanatomy, animal studies and neuroimaging, that have highlighted the importance of the RSC for cognition, and consider why specifying its precise functions remains problematic.

11) Jones et al. The Allen Brain Atlas: 5 years and beyond. Nat Rev Neurosci (2009) vol. 10 (11) pp. 821-8

The Allen Brain Atlas, a Web-based, genome-wide atlas of gene expression in the adult mouse brain, was an experiment on a massive scale. The development of the atlas faced a combination of great technical challenges and a non-traditional open research model, and it encountered many hurdles on the path to completion and community adoption. Having overcome these challenges, it is now a fundamental tool for neuroscientists worldwide and has set the stage for the creation of other similar open resources. Nevertheless, there are many untapped opportunities for exploration.

12) Nachev et al. The functional anatomy of the frontal lobes. Nat Rev Neurosci (2009) vol. 10 (11) pp. 829

In their illuminating recent article (Is the rostro-caudal axis of the frontal lobe hier- archical? Nature Rev. Neurosci. 10, 659–669 (2009))1, Badre and D’Esposito generalize to the frontal lobes as a whole a point we recently made about the medial frontal cor- tex2: that the functional architecture suggests a continuous rostro-caudal gradient reflect- ing the conditional complexity of the associ- ated behaviour. Reviewing a broad swathe of behavioural and neurophysiological studies, they argue — convincingly, in our view — that a wealth of data now supports this new conceptual framework for frontal lobe func- tion. However, there are some important consequences of such a perspective that might not be apparent at first glance and that merit some further consideration.

Stiati ca prima fantana muzicala din lume a fost construita la Targu Mures? A fost realizata intre 1820 si 1822 si avea baza in forma de cerc, doua scari arcuite de o parte si de cealalta a “scenei” si acoperis in forma de cupola sustinuta de piloni verticali. Principiul de functionare a fost pur mecanic, bazat pe forta apei angrenate in miscare, de asemenea cantece populare erau redate din ora in ora. Fantana a fost distrusa de o furtuna de zapada in 1836 si nu a mai fost restaurata. Cu toate acestea, o copie aproape identica a fost construita la Budapesta in 1936 folosind electricitatea ca mod de functionare. Restaurata in 1954 dupa distrugerea ei in timpul celui de-al doilea razboi mondial si apoi in 1997, functioneaza si astazi pe insula Margit din capitala Ungariei.

Cronologic, urmatoarele fantani muzicale au fost construite in Denver, Colorado (1908), Indianapolis, Indiana (1916) si New York (1939) pentru ca incepand cu anii ‘70 numarul lor sa creasca simtitor si nu doar in masura cantitativa ci si calitativa. Fantanile muzicale de astazi au ajuns pana la a crea imagini tri-dimensionale, folosindu-se de undele sonore, lumina si lasere pentru reflecta si refracta lumina in apa. Fantanile muzicale sunt de la cele mici, de casa, care costa cateva mii de dolari, pana la uriasele fantani muzicale din cele mai cunoscute locuri din lume, care costa milioane de dolari.

Daca cea mai vestita este fantana hotelului Belaggio din Las Vegas lunga de 300 metri si cu o suprafata de 36.000 metri patrati, cea mai mare este cea din Dubai, piesa centrala a complexului Downtown Burj Dubai, cu 25% mai mare decat surata din Las Vegas in ceea ce priveste dimensiunea lacului. Ambele fantani sunt capabile sa arunce apa pana la inaltimea de 150 metri, echivalentul inaltimii unei cladiri de 50 de etaje.

Pentru delectare va propun un film realizat de una din companiile care realizeaza astfel de fantani:

Sumario de este número:

* “Hay vida en la frontera”: mestizaje entre géneros y novela contemporánea. Teresa Gómez Trueba

*La sedición de los géneros en el siglo XX. Javier Aparicio Maydeu

* “E pluribus unus”: discurso en la novela y discurso de la novela. Tomás Albadalejo

* El pacto ambiguo ( bonus track). Manuel Alberca

* Conciencia artística, ejercicio hermenéutico y recreación literaria en la configuración genérica de la novela española actual. Mercedes Rodríguez Pequeño

* Líneas de fuga: el triunfo de los dietarios en la última narrativa en español. Francisca Noguerol Jiménez

*”Border lines/border lies”: Algunos ejemplos de la nueva narrativa española. Javier García Rodríguez

*”Un tapiz que se dispara en muchas direcciones”: estudio de la obra de Enrique Vila-Matas. Papa Mamour Diop

–

Sumarios anteriores en Dialnet.

Ver además página web de la revista.

Ver números disponibles en la Biblioteca del Instituto Internacional.

La PORŢI DE CRISTAL: INSULA prima oară te atrage coperta: nuanţele diferite de albastru parcă te trag în ea şi te obligă s-o deschizi mai repede.

Povestea te prinde destul de repede: doi copii de paisprezece ani intră fără să vrea într-o lume complet nouă, ca de basm, în care pericolele abundă şi în care ei, bineînţeles, sunt salvatorii mult-aşteptaţi. Până aici nimic nou, avem tone de cerneală curse pe tema asta. Dar… mi-a plăcut mult felul în care e scrisă povestea, te ţine în tensiune la fiecare pagină, îţi trezeşte curiozitatea, nu te lasă să adormi pe paginile ei. M-au amuzat denumirile ţărilor din lumea de cristal: Afirik, Chian, Grogypt. Nu trebuie să fii un geniu să îţi dai seama că autoarea s-a jucat un pic cu Africa, China, Egipt, ori din lipsă de inspiraţie, ori ca să sugereze existenţa unor societăţi paralele, asemănătoare cu ale noastre dar pline de magie. Altă chestie care nu ştiu dacă e intenţionată (sau o lipsă crasă de cultură din partea autoarei) e denumirea de Vir pentru înţelepţii oraşului. În latină vir înseamnă bărbat, dar majoritatea înţelepţilor sunt de fapt înţelepte şi mi se pare cam aiurea să numeşti o femeie Vir. În rest, personajele sunt bine creionate, au şi bune şi rele, cei doi veri „gemeni” sunt la vârsta primelor pasiuni pentru sexul opus şi cursul poveştii te face să te întrebi cine cu cine se cuplează în volumul doi. Pe ici pe colo mai înveţi câte ceva din carte (de exemplu ştiaţi că Googol este 10 la puterea 100, număr ales de Larry Page şi Sergey Brin pentru a denumi motorul de căutare inventat de ei, scris însă greşit sub forma Google?) Foarte pitoreşti sunt descrierile de monştri marini, deşi eu personal nu am putut să îmi imaginez cum arată din cauza abundenţei de detalii, iar ţinutul Elantyei pare tărâmul făgăduinţei, şi sincer acum, cui nu i-ar plăcea să citească o vrajă ca să gătească ceva delicios sau să aibă o zână mică drept animal de casă? Mi-a părut rău doar că, deşi cartea se termină într-o notă optimistă, cei doi veri nu sunt deloc mai aproape de a afla ce s-a întâmplat cu mama lui Vic, de ce merlonii vor să îi distrugă, unde e Azric şi cum să deschidă o nouă poartă de cristal ca să îl aducă pe tatăl lui Vic acolo. Va trebui să aşteptăm următorul volum, bănuiesc.

Titlul Românesc: Insula
Titlul origina: Island Realm
Autor: Rebecca Moesta şi Kevin J. Anderson
Editura Românească: Corint Junior
Editura originală: Little, Brown and Company
Traducător: Dan Doboş
Autor recenzie: Laura

In Guatemala, intr-un lac vulcanic, se desfasoara cercetari arheologice subacvatice care urmaresc sa scoata la lumina ruinele unui loc de pelerinaj al vechilor mayasi, asezat pe o insula care s-a scufundat in urma cu 17 secole.

Ruinele din Samabaj, primul site arheologic subacvatic din Guatemala, au fost descoperite, in urma cu 13 ani, intamplator, de catre Roberto Samayoa, om de afaceri si scafandru amator, in timp ce facea scufundari in lacul Atitlan, un pitoresc ochi de apa inconjurat de sate stravechi, populate de descendenti ai mayasilor.

Timp de multi ani, el gasise pe fundul lacului fragmente de ceramica, iar in 1996, a descoperit ruinele unei asezari: fragmente de cladiri si uriase pietre ceremoniale.

Nimeni nu l-a crezut, la vremea respectiva dar, recent, Roberto Samayoa a reusit sa convinga o echipa de arheologi sa exploreze lacul.

Ceea ce acestia au descoperit pana acum arata ca acolo a existat o asezare cu altare si monumente, cu cca. 150 de locuinte, plina cu obiecte de cult, ceea ce i-a condus la concluzia ca ar fi fost vorba despre un loc de pelerinaj al mayasilor.

Arheologii cred ca asezarea s-a aflat pe o insula care a fost acoperita de ape intr-un timp foarte scurt, datorita unui eveniment catastrofal – o eruptie vulcanica sau o alunecare de teren -, petrecut in jurul anului 250 d.Hr.

Sursa: Descopera.ro

Un film foarte ciudat care mi-a placut foarte mult. Un lucru nu am inteles: de ce faceau pe victimele ? Nu mai stiu cum sa ne surprinda numai daca mint peste jumatate din film ? :\

Trailer:

Info: Cinemarx.ro, IMDB.com

Torrent name: A.Perfect.Getaway.DVDRip.XviD-NeDiVx

Download subtitrare: Subs.ro

Tipul se scruge greu.

2 minute par doua ore, iar o melodie o vesnicie. Placerea acestei stari este ca noaptea e intotdeauna mai lunga. Mult mai lunga. Sunetul trece pe langa tine, imaginile se blocheaza in tine. Jumatate tu, jumatatea se da mai departe si se ajunge din nou la doua persoane. Numarul magic e doi, nu trei. Niciodata jointu nu se opreste la trei, ci intotdeauna la doi. Exista mereu la indemana doua lucruri, apa si ciocolata. Sunt doar doi care se uita la tine.

Soarele nu mai vine, noaptea se lasa usor lasand in urma nuante mov-albastrui. Este ultimul moment al soarelui. Noaptea aduce linistea, muzica, ciocolata, iarba, apa, liptonul, distractia. Noaptea te duce la mare, marea iti da sarea, sarea iti da tequilla, tequilla aduce visarea. Ca sa ajungi in nirvana nu trebuie sa fii tailandez, japonez sau de la cine o fi pornit asta, ca sa ajungi in nirvana iti trebuie 4*f + 1*i. Sa vezi locuri minunate, elefantei mov, ingerasi certareti, multe saarmaleeee, sa te temi de-o clanta, sa vorbesti la scoica.

Noaptea e lunga, e aici, viseaza si parcurge lumi minunate. Muzica in surdina, tigara prin scrumiera, jocul in fata, jack-ul te asteapta impreuna cu animalutele insulei pufoase si roz.

A candy and a movie. <break/>

Cei mai multi turisti vin in Wuppertal pentru a face o plimbare cu celebrul Schwebebahn – cea mai veche linie de transport suspendata din lume (prezentare detaliata in articolul “Nu ratati sa vizitati.. in Wuppertal (I)”). Wuppertal are insa mai multe de oferit.

Orasul e conectat in mod direct la autostrazile din zona prin 11 puncte de jonctiune, gara il conecteaza la liniile de cale ferata de mare viteza iar aeroporturile din Koln si Dusseldorf sunt la jumatate de ora fiecare. Oraselul este deci un punct de atractie in sine prin ce ofera si in acelasi timp un loc preferat de oamenii de business cu treburi in cele doua orase mari din apropiere.

Wuppertal va pune la dispozitie (in paranteze fiind denumirile statiilor Schwebebahn)..

- peisaje excelente, orasul fiind inconjurat de dealuri impadurite si taiat de raul Wupper; mai mult, din orice punct din oras se poate ajunge in parcuri, padure sau alte zone verzi in cateva minute. Verdeata si peisajele compenseaza cele 8.723 de trepte din tot orasul, Wuppertal avand o altitudine minima fata de nivelul marii de 100 metri si o altitudine maxima de 350 metri. De asemenea de vazut este Gradina Zoologica (Zoo/Stadion) care in cele 20 de hectare ale sale adaposteste 5.000 de animale din 500 specii.

- Opera din Wuppertal (Adlerbrucke sau Alter Markt) si teatrul (Landgericht) ce gazduieste celebrul dans modern Pina Bausch, centrul istoric ce include muzeul industrializarii timpurii, muzeul cinematografiei (ambele Adlerbrucke), muzeul etnologic (Volklinger Strasse), judecatoria construita pe o mica insula (Landgericht), muzeul de arta (Werther Brucke) muzeul ceasului, muzeul de arta moderna von der Heydt, biserica St Laurentius (toate cele trei obiective la HBF/Doppersberg), vechea primarie, muzeul de istorie naturala (ambele Ohligsmuhle Stadhalle), uzina Bayer (Westende), biserica Sonnborn (Zoo/Stadion) ce seamana cu un castel

- Fabrica de bere Wupper (Werther Brucke), bere locala ce poate fi servita chiar in incinta berariei, zone de shopping, restaurante, cafenele, pub-uri: Barmen City, Alter Markt (ambele Alter Markt), Wickuler Park (Landgericht), Rathaus Galerie, City Arkaden (ambele HBF/Doppersberg). Langa Barmen City se gaseste primaria orasului si piata Rathaus, un loc de vizitat neaparat.

Lacul Ontario este situat între provincia canadiana Ontario la nord si statul american New York la sud. Acest rezervor de apa , cu o lungime de 311 kilometrii cu latimea de pana la 85 de kilometri, face parte din grupul Marilor Lacuri. În Lacul Ontario se varsa numeroase rauri. Principalul sau afluent este Niagara care se scurge din Lacul Erie, situat mai la sud. Lacul Ontario este, în primul rand o artera navigabila, dar nu numai. Regiunea Thousand Islands(O mie de insule) din extremitatea nord-estica a bazinului merita o atentie deosebita. În locul în care fluviul Sf. Laurenţiu se revarsa din lac, din apa se ivesc o mulţime de insule, dintre care unele foarte mici. Câteva insule sunt acoperite de păduri dese, altele arata ca niste blocuri de granit, cu cate un brad sau pin singuratic în varf, care tine piept vanturilor, înfigandu-si radacinile în stanca.

Triunghiul Bermudelor

Cunoscut şi sub numele de Triunghiul Diavolului…este o zona in forma de triunghi in Oceanul Altantic.Exista o legenda despre acel ocean care spune ca multi oameni,avioane,ambarcatiuni au disparut in mod misterios in acea zona.Marimea triunghiului variaza intre 500 000 de mile pătrate.

Estimările variază între 200 şi 1 000 de incidente în ultimii 500 de ani un numar destul de mare si de asemenea destul de neobisnuit,Howard Rosenberg susţine că în 1973 Paza de Coastă SUA a răspuns la peste 8 000 de cereri de ajutor în zonă şi că peste 50 vase şi 20 avioane s-au scufundat din motive necunoscute,în Triunghiul Bermudelor în ultimul secol.

Multe teorii au fost efectuate pentru a explica acest mister al disparitiei ambarcatiunilor si avioanelor.Sa fie oare tehnologie extraterestra?vortexuri catre alte dimensiuni?nu se stie sigur.
Câmpuri magnetice ciudate şi flatulenţele oceanice (gaz metan provenit de pe fundul oceanului) sunt explicaţiile preferate de minţile mai tehnice. Condiţii meteorologice (furtuni, uragane, tzunami, cutremure, valuri mari, curenţi, etc.), nenoroc, piraţi, încărcături explozive, navigatori incompetenţi şi alte cauze umane şi naturale sunt explicaţiile date de investigatorii mai sceptici.
Există persoane sceptice care afirmă că faptele nu confirmă legenda, că nu există un mister ce necesită rezolvare şi nimic nu trebuie explicat. Numărul epavelor din zonă nu este extraordinar de mare dacă ţinem cont de dimensiunile acesteia, locaţia şi traficul din zonă. Multe dintre vasele şi avioanele care au fost identificate ca fiind dispărute în Triunghiul Bermudelor nu au fost acolo deloc.
Febra pentru Triunghiul Bermudelor a atins apogeul în 1974 o dată cu publicarea cărţii cu acelaşi nume, un bestseller(5.000.000 exemplare vândute în lumea întreagă), scrisă de Charles Berlitz împreună cu John Valentine.
Toate articolele şi cărţile conţineau puţine dovezi ale unor cercetări directe în materie. Cititorii atenţi au putut observa că autorii se inspirau reciproc din lucrările lor. În 1975, Larry Kusche, bibliotecar la Universitatea Statului Arizona, a publicat o lucrare care demitiza categoric ceea ce el numea „un mister fabricat”. În cartea sa intitulată Misterul Triunghiului Bermudelor a fost rezolvat, el prezenta rezultatele cercetărilor sale în arhive, lucru pe care ceilalţi autori nu-l făcuseră.
Prognozele meteorologice, rapoartele întocmite în urma investigaţiilor oficiale întreprinse, relatări din presă şi alte documente pe care le cercetase, dar pe care ceilalţi autori le neglijaseră, dezvăluiau că lucrările publicate anterior despre Triunghi trataseră fără seriozitate dovezile.

Nimeni nu a ajutat mai mult la crearea acestui mit decat Charles Berlitz care a scris un bestseller cu acest subiect in 1974. Dupa examinarea unui raport oficial de peste 400 pagini al Comisiei de Investigatii a Marinei referitor la disparitia avioanelor din 1945 Kushe a descoperit ca Comisia nu era uimita deloc de incident si nu a mentionat presupusele transmisii radio citate de Berlitz in cartea sa. Dupa spusele lui Kushe, ce nu a fost gresit interpretat de Berlitz a fost inventat. Kushe scrie: “Daca Berlitz afirma ca un vapor era de culoare rosie sansele ca acesta sa fii fost de oricare alta culoare sunt aproape o certitudine.” Berlitz insa nu a inventat numele, acesta i-a fost dat de Vincent Gaddis in “Mortalul Triunghi al Bermudelor” aparuta in numarul din februarie 1964 al revistei Argosy care era dedicata fictiunii.

Legenda moderna a aparut curand dupa ce cinci avioane ale armatei au disparut intr-o misiune de antrenament in timpul unei furtuni puternice in 1945. Cea mai logica explicatie pentru aceasta disparitie este aceea ca compasul pilotului principal lt. Charles Taylor s-a defectat. Avioanele de antrenament nu erau echipate cu instrumente de navigare care sa functioneze bine. Grupul a fost dezorientat si pur si simplu a ramas fara combustibil.Nici o forta misterioasa nu a fost implicata cu exceptia efectului misterioasei forte a gravitatiei asupra avioanelor fara combustibil. Este adevarat ca unul de avioanele din misiunea de salvare a explodat la scurt timp dupa decolare dar aceasta s-a datorat mai de graba unui rezervor defect decat unei foarte misterioase.

In vorherigen Artikeln habe ich bereits darüber berichtet, wie unser Gehirn beim Treffen von Entscheidungen gefordert ist. Wie die Entscheidungsfindung allerdings genau aussieht und wie unsere Gehirnbereiche miteinander kömpfen, soll dieser Artikel näher beleuchten.

Jeden Tag treffen wir eine Vielzahl von Entscheidungen bei denen in unserem Gehirn komplexe Prozesse ablaufen. Dabei macht sich ein Kampf zwischen unseren emotionalen Zentren und den rationalen expliziten Überlegungen breit. In einer Studie untersuchten die Forscher Brian Knutson und George Loewenstein von der Stanford Universität die Prozesse, die in unserem Gehirn beim Treffen von Entscheidungen ablaufen.

Dabei zeigten sie den Probanden zunächst Produkte, die sie kaufen konnten und anschließend den dazugehörigen Preis, während die Probanden im F-MRT Scanner lagen. Je nachdem wie hoch oder niedrig der Preis im Vergleich zum wahrgenommenen Produktwert war, waren andere Gehirnbereiche aktiv.

 Bei hohen Preisen wurde die sogenannte Insula aktiv, die Gehirnregion, die mit dem Schmerzempfinden in Verbindung gebracht wird. Niedrige Preise hingegen aktivierten den präfrontalen Kortex. Dieser Gehirnbereich ist, wie Jonah Lehrer in dem spannenden Buch How We Decide erklärt, als Zuschauer unterwegs und beobachtet die Auseinandersetzung zwischen Insula und Nucleus Accumbens (NAcc), der Belohnungsregion.

Das bedeutet, dass bei Entscheidungen unser Schmerzzentrum (Insula) mit unserem Belohnungszentrum (NAcc) kämpft und so keine expliziten Überlegungen, sondern die emotionalen Zentren unsere Entscheidungen treffen.

Diese Erkenntnisse können weitreichende Auswirkungen auf das Marketing haben und auf die Art und Weise, wie im Marketing Botschaften kommuniziert werden. Dadurch, dass unsere emotionalen Gehirnregionen unsere Entscheidungen treffen, macht es wenig Sinn die harten Fakten und Zahlen als Produktvorteil zu kommunizieren, da diese nicht gegen sensorische Anreize standhalten können. Es müssen daher die “primitiveren” Bereich in unserem Gehirn angesprochen werden, die auf sensorische Codes, Geschichten, Symbole oder andere emotionale Reize reagieren.

Astazi: Galata Tower. Este unul dintre simbolurile orasului, la vremea construirii lui fiind cea mai inalta cladire din Istanbul iar privelistea de la terasa turnului este magnifica: podul Galata, palatul Topkapi, moscheea Sf. Sofia, moscheea albastra, turnul Baiazid, marea Marmara, stramtoarea Bosforului, insula printesei, parte din zona europeana a orasului si parte din zona asiatica a orasului.

Turnul de 67 de metri a fost construit in 1348 de catre genovezi in cursul expansiunii lor asupra Constantinopolelui si a fost denumit initial Turnul lui Christos. Partea superioara a fost refacuta de cateva ori de-a lungul existentei Imperiului Otoman cand a fost utilizat drept turn de observatie.

Actualmente cele doua etaje superioare gazduiesc un restaurant si o cafenea animate de dansatoare din buric, spectacole tematice, interpreti de muzica turceasca si daca aveti noroc de vedeta locului, un artist care ii incanta pe clienti cu cantece din tara de origine a fiecarui grup.

  Sumario de este número:

* La racionalidad lírica de Joan Margarit. Jordi Gracia

* El aprendizaje, una constante en la obra de Bryce Echenique. Rita Gnutzmann

* Una carta inédita de Jorge Guillén y una antología fallida.  Laureano Bonet

* Guerra y cultura. David T. Gies

* Tributo a Blas de Otero . Laura Scarano

* Ángel Crespo, a la vanguardia de la tradición, contra la posmodernidad. Jordi Ardanuy

* Ricardo Menéndez Salmón y su trilogía del horror. José María Pozuelo Yvancos

* Escrito en piedra con miniaturas literarias. Rosa Navarro Durán

 * “Finalmusik” o el concierto festivo del fin del mundo. Milena Rodríguez Gutiérrez

* Llámame riesgo . Antonio Méndez Rubio

* La poesía de Vázquez Montalbán: entre rosas y abriles. George Tyras

* Correspondencia entre poesía y vida. José Andújar Almansa

 ” Misteriosamente feliz” . Antonio Jiménez Millán

* Brutal de tan exacto. Conversación con Joan Margarit

Sumarios anteriores en Dialnet.

Ver además página web de la revista.

Ver números disponibles en la Biblioteca del Instituto Internacional.

   Am coborat nitel din barca pentru a ma balaci in aceasta superbitate albastra si obosit in cele din urma, am tras si eu la malul insulei din departare pentru a ma odihni lenes la umbra unicului palmier disponibil .

    Thassos, “insula de smarald”, este situata in golful Kavala, in partea nordica a Marii Egee si este cea mai apropiata de Grecia continentala (8 km). Exista o sosea principala ce inconjoara insula de jur imprejurul coastei si alte sosele mai mici care duc la asezarile din munti. Litoralul este stancos inspre est si vest si nisipos inspre nord si sud. Thassos este o insula muntoasa. Cel mai inalt varf este Ipsarion (aproximativ 1.127 m inaltime). Subsolul insulei Thassos este bogat, fiind cunoscut inca din antichitate pentru mineralele sale. Insula este renumita pentru marmura alba ca zapada, care este cea mai alba marmura din lume.

Simpatica emisiunea televizata pe The Money Channel. Cu Gabriela Szabo una dintre cele doua invitate. S-a vorbit pe indelete despre Raiffeisen Bucharest City Marathon, mai pe inteles a doua editie a Maratonului Bucuresti, ce bate la usa. In 18 octombrie 2009…

Laudabila initiativa de a populariza in mass-media, cu suficient spatiu de emisie, un eveniment ce era inaugurat in toamna anului trecut. Laudabila aparitia Bucurestiului pe harta oraselor gazda de maratoane, sute si sute, de la mari capitale pana la mici asezari… Iar infantul n-are de-acum decat sa creasca.

In vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita punea Romania in fruntea ierarhiei olimpice in proba feminina de maraton, cucerind spectaculos aurul. O mama originara din Gorj, pe sudoarea sa, a innobilat o intreaga natiune cu o performanta absolut remarcabila, iar imediat cateva constiinte incarcate s-au sesizat. Peste nici trei luni, capitala Bucuresti organiza primul ei maraton. O reactie fireasca.

Dar de ce am deschis subiectul prin a cataloga emisiunea drept simpatica? Pentru ca moderatorul s-a lasat nitel dus de val. In fond, Bucuresti se pregateste de a doua editie. Ei bine, Budapesta si-a consumat deja in septembrie a 24-a editie anuala, Beogradul a 22-a, in primavara, iar Sofia e la borna 27, pentru a da exemple capitalele tarilor limitrofe.

N-are rost sa batem moneda despre Kosice, gazda celui mai vechi maraton european, demarat in 1924, caci atunci Bucurestiul chiar ar inghiti in sec. Si exemplele ar putea continua aproape la nesfarsit. Orasul vestic european si maratonul. Foarte foarte putini ar fi abia inaintea celei de-a doua editii…

S-a amintit de orasele gazda drept capitale. Hop, hop! Doar prin preajma, la Timisoara, se desfasoara editia a zecea, una “rotunda”, iar peste granita, la Novi Sad, dunarenii sarbi sunt la a 17-a organizare. Nici o vorba despre acestea. Si-ar fi dat cei “de la centru” cu firma in cap daca ar fi amintit socantul amanunt ca din cele 366 zile ale anului 2008 au ales tocmai aceeasi duminica din octombrie drept punct de start al editiilor maratonului din Bucuresti, in conditiile in care de la aceeasi ora Timisoara gazduia si ea un maraton deja consacrat, aflat la borna cu numarul noua si afiliat la AIMS, Asociatia Internationala a Maratoanelor pe Sosea. Cu nimic mai prejos. A fost o alegere lipsita de consideratie si respect, “la concurenta”. Cui ii foloseste o asemenea situatie paguboasa? In mod cert nu amatorilor de maratoane ce poate ar-dori sa le bifeze pe ambele, intr-un calendar competitional anual…

Dar prin pretiozitatea denumirii, Bucharest City Marathon, de parca n-ar fi in Romania, ci intr-o tara vorbitoare de limba engleza, organizatorii isi dezvaluie din start intentiile de a-l populariza pe scara internationala. La urma urmei, nimic rau in asta, dar graba cu care Bucurestiul incearca sa recupereze terenul pierdut dupa decenii de ignoranta la acest capitol nu da tocmai bine. E de asteptat ca maratonistii-turisti sa inceapa sa se inghesuie in urmatorii ani la Maratonul Bucurestiului insa evenimentul e abia la al doilea pas, cu alte cuvinte abia invata sa paseasca. Mai e mult pana departe, asta apropo de mentionarea in cadrul talk-showului a World Majors Marathons si a unui imaginar top al maratoanelor mondiale.

Ei bine, intre cele 5 “majore”, Bostonul e la editia 114 si cam acesta ar fi unicul top. Cinci ceva mai insemnate decat celelalte. Dar multe alte sute au insemnatatea si specificul lor. Au personalitatea lor si nu exista niciunde clasificari ori catalogari gen top zece ori top 20. S-a discutat acolo, in platou, despre intrarea in timp a Bucurestiului in acest inexistent top 20 sau macar sa fie al 21-lea. Dar de ce atata nevoie sa dea din start din coate? E mai cu mot? Nu se poate oare alinia cu numeroasele maratoane din lungul si latul globului, de la Ciudad de Mexico si pana la Tokyo? De ce neaparat sa se vorbeasca despre patrunderea intr-un top care de fapt nu exista, deja inaintea celei de-a doua editii!?! Picioarele pe pamant, rabdare fara tutun.

E o dovada de ignoranta… Ce-ar zice organizatorii Maratonului Clasic al Atenei, de la Marathonas, buricul spiritual al acestei probe, pe Stadionul Panathenaic unde Louis Spirou castiga primul maraton al Jocurilor Olimpice moderne, in 1896, daca ar auzi toba batuta la Bucuresti, dupa doar o editie. I-ar incuraja, bineinteles, pe proaspetii organizatori de maratoane.

Ce-ar zice cei de la Maratona d’Italia, unul dintre numeroasele maratoane din Cizma, cu zeci de editii la activ si oferind specificul alergarii in locul de bastina al eroicului Dorando Pietri, invingator moral in maratonul J.O. din 1908? I-ar incuraja, bineinteles, pe organizatorii din capitala.

Sunt zeci si sute de maratoane ce au atatea de oferit, prin specificul si personalitatea lor, de la nord de Cercul Arctic si pana-n Santiago de Chile. Am alergat recent, luna trecuta, in cea de-a 27-a editie a Hasco Lek Wroclaw Marathon, una dintre cele 5 curse majore de 42,195 kilometri din Polonia. Organizare impecabila, gazde primitoare, atentii suficiente tuturor participantilor. Dar mai ales traseul pe sub copaci semeti, pe langa parcuri si peluze verzi, pe langa Gradina Zoologica, peste podurile Odrei… Comparativ, citeam undeva ca Bucuresti e cea mai poluata capitala europeana. Sper ca nu aceasta sa fie una din caracteristicile proaspatului maraton.

Vroiam doar sa punctez ca, in goana dupa senzational, o promovare altfel laudabila pe un canal TV de stiri a Raiffesen Bucharest City Marathon a pacatuit uneori prin patinaje generate de ignorarea proportiilor. Un maraton are o linie de start si una de sosire si poate fi la fel de atractiv intr-un burg nemtesc ca in New York. Multi sunt maratonistii unsi cu toate alifiile ce prefera o cursa depopulata dintr-un oras oarecare, uneia “majore”, cu zeci de mii de participanti calcandu-se pe picioare si gafaind in multime. E chestie de preferinte, de optiuni, de abordare…

Si-atunci de ce sa te compari din start cu “majorele”, sa le iei drept unic exemplu si stacheta de atins? E drept, puterea sta in numarul mare dar un maraton “mic” are farmecul sau… Un maratonist rutinat imi marturisea candva ca intrecerea din Insulele Scilly, din arhipelagul britanic, a fost in felul ei cea mai memorabila la care a participat. Chit ca s-au aliniat doar 13 maratonisti la start. Calitate sau cantitate? Depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile.

Si-o ultima idee. S-a intrebat si despre legatura dintre maratonul Bucuresti si Ministerul Sportului. Noroc cu organizatoarea, care i-a explicat moderatorului ca fiind vorba de un eveniment local, cooperarea se realizeaza cu Primaria Capitalei si nicidecum cu un minister. Ce sa aiba de-a face un Minister cu o intrecere atletica locala!?! E oare cel din Bucuresti unicul maraton din Romania, incat necesita atentia si grija MTS? Mai sunt curse in Timisoara, Muntii Piatra Craiului si cateva in Transilvania. Acestea n-ar trebui in acest caz luate in considerare de minister?

Deci pe aceste linii ar fi problemele de educatie si know-how in privinta perceperii ideii de maraton. Bucurestiul e la inceput, Bine ai Venit!, si isi va atrage simpatizanti, dupa felul cum a demarat. Dar numai incet, ca nu-i concurs nici cu Majors, nici cu top 10, nici cu top 20. La mai mare!

   Precum spuneam pe aici, insula mea abia achizitionata era cam pustie si avea nevoie de putina verdeata – ca atare niscaiva palmieri mi s-au parut numai potriviti pentru a-i da putina culoare si umbra desigur .

UPDATE: Câştigătorul concursului este Constantin Vasilache.

Editura Corint Junior vă invită la concurs!
Ca să câştigaţi PORŢI DE CRISTAL: INSULA, prima carte din trilogia cu acelaşi nume scrisă de cunoscuţii Rebecca Moesta şi Kevin J. Anderson, trebuie să trimiţi pe emailul shaukismagicalshelf [at] yahoo [dot] com numele unei alte serii scrisă de cei doi, serie transpusă în cărţi după filmul cu acelaşi nume.
Concursul va dura până duminică, 27 septembrie 2009.