Impresia că libertatea lor intră sub papucul soţiei, teama de responsabilităţi şi limitarea la o singură parteneră îi determină pe bărbaţi să amâne momentul punerii pirostriilor.

Înaintea vârstei de 30 de ani, bărbaţii încă îşi găsesc confortul psihic în micile plăceri ale vieţii de burlac: o bere cu prietenii, urmărirea unui meci de fotbal, ieşirile în cluburi şi distracţiile de weekend. Femeile de aceeaşi vârstă sunt pregătite demult să se aşeze la casa lor, să se dedice unui singur bărbat, cu care să facă şi să crească cel puţin un copil. Iar dacă şi-au găsit deja potenţialul soţ, aşteaptă inelul de logodnă.

Unele aşteaptă puţin, altele cu anii, iar altele renunţă şi caută un alt partener. Cele curajoase îşi iau inima-n dinţi, lasă la o parte tradiţia şi îşi cer prietenul în căsătorie pentru că, genetic şi cultural, sunt programate să-şi găsească împlinirea în sânul unei familii, oricât de glorioasă le-ar fi cariera.

Concubinajul e „călduţ”

Radu are 32 de ani. De 4 ani locuieşte cu prietena lui, Raluca. După serviciu, vine acasă şi se joacă pe calculator sau iese cu prietenii la o bere. În weekenduri merge la munte cu prietena lui. Concediile şi le petrece împreună cu ea şi cu amicii lor, colindând ţări străine.

Radu şi Raluca sunt nedespărţiţi. Le lipsesc însă verighetele şi certificatul de căsătorie. Lucru cu care rudele şi prietenii nu uită să-i “înţepe” de câte ori se iveşte ocazia.

“Stilul acesta de viaţă e tare călduţ şi sunt convins că, dacă ne-am căsători s-ar complica situaţia: ar apărea un copil, garsoniera nu ne-ar mai ajunge, am face credit pentru casă şi am avea tot felul de restricţii”, îşi explică Radu alegerea. “Lumea mă acuză că fug de responsabilităţi, dar să-şi vadă de treaba ei, pentru că fiecare ştie când e momentul pentru gesturile decisive din propria viaţă”, ţine să mai spună el.

Un corset? Greşit!

Radu spune că-şi va cere prietena în căsătorie atunci când va fi convins că nu o va face de gura lumii, ci pentru că simte că a venit momentul. “Poate nu sunt suficient de matur, dar, deocamdată, simt că o căsătorie ar fi ca un corset. Iar bărbaţii nu se simt confortabil cu corset”, glumeşte el.

Psihologul Jeni Chiriac este de părere că e greşit să percepem căsnicia ca pe o anulare a libertăţii. “Odată pasul căsătoriei făcut, mulţi consideră că devin proprietarul celuilalt. Fals! Noi singuri suntem cei care ne putem îngrădi propria libertate, pentru că ea ne aparţine prin excelenţă”.

Sezonul de vânătoare s-a încheiat

Un studiu al americanilor, mai degrabă amuzant decât relevant pentru gândirea masculină, arată că bărbaţii se tem mai mult de o cerere în căsătorie decât să înoate alături de rechini. De fapt, le este teamă că îşi pierd libertatea, că li se răstoarnă priorităţile, că nu se vor mai putea orienta spre alte partenere.

De asemenea, dacă situaţia lor materială este precară, îi sperie gândul că nu pot face faţă cheltuielilor pe care le cere o familie. De alt fel, o serie de factori influenţează modul în care ne raportăm la căsnicie, arată psihologul Jeni Chiriac. “Sunt importante reperele după care ne ghidăm, experienţa personală, gradul de maturitate afectiv-emoţională şi, mai ales, patternurile familiale moştenite şi ne conştientizate care pot să ne încorseteze sau să se interpună între noi şi partener”.

De ce se grăbesc femeile?

Înainte de orice, femeile care au găsit bărbatul alături de care vor să îmbătrânească văd în căsnicie probarea forţei de angajament, devotament şi iubire a partenerului. Alături de această dovadă, nevoile lor de siguranţă, de stabilitate şi ataşament le fac să-şi dorească să-şi vadă rapid verigheta pe deget. Nu în ultimul rând, pentru ele căsnicia este un pas important spre maternitate. “Presiunea instinctelor materne este resimţită conştient sau inconştient, pe măsură ce ceasul biologic bate din ce în ce mai puternic”, explică psihologul de ce îşi grăbesc femeile partenerii spre starea civilă.

MOTIVE

Şapte temeri ale bărbaţilor

• “Îmi pierd libertatea”: teama că nevasta îl va duce la plimbări romantice prin parc, în timp ce el va visa la o bere la terasă, cu prietenii.
• “Voi trăi în rutină”: teama că viaţa lui va fi o succesiune de momente de familie: schimbat scutece, vizite la soacră, nunţi şi botezuri.
• Obligaţiile familiale: în calitate de bărbat în casă va trebui să facă o serie de lucruri care îi sunt, acum, cvasi-străine.
• “Mă controlează nevasta”: teama că soţia îl va suna de cinci ori pe zi pentru a şti unde este, cu cine, ce face, ce gândeşte şi, mai ales, când apare acasă.
• “S-a dus cu aventurile!”: limitarea sexuală la un singur partener este o provocare, mai ales pentru cei cu reputaţie de cuceritori.
• “Copilul îmi va acapara soţia”: teama că odată cu apariţia primului copil partenera va începe să îl ignore, dedicându-se în totalitate celui mic.
• “Banii de bere se duc pe scutece”: teama că nu va face faţă cheltuielilor pe care le presupune o familie.

OK, vrei sa te insori, bun. Dar de ce sa te insori cu una care nu-ti place? Sau, sa ma fac inteles, una pe care n-o admiri, n-o intelegi?

Ca o iubesti? Zau?

sunt anumite intrebari care pe mine ma pun in oarecare incurcatura:

intrebarea nr. 1

DE UNDE ESTI?

stiu, e o intrebare banala dar problema e ca eu nu stiu de unde sunt. m-am nascut in Buzau dar nu am locuit niciodata acolo, mergeam doar in vacante la bunici. primii zece ani din viata i-am petrecut intr-un orasel micut si dragut – Moinesti - din jud. Bacau, dupa care urmatorii 4 ani din viata i-am petrecut in Tg. Secuiesc, jud. Covasna, apoi iar 4 ani in Sf. Gheorghe, acelasi judet, dupa care am mai locuit 2 ani in Moinesti, apoi 4 ani in Brasov, inca doi ani in Sacele de Brasov, intre timp am capatat buletin de Constanta pt ca m-am maritat cu un constantean, dupa Sacele am mai stat vreo 5 ani in Moinesti si acum iata-ma constanteanca. deci: de unde sunt? de obicei raspund: de prin tara….

intrebarea nr. 2

PE CAND UN BEBE?

raspuns: pe niciodata. si in gand: esti ruda cu Dabija? si, inainte sa stea sa vada de ce si cum, persoana incepe cu morala: ca e pacat, sunteti tineri, daca nu ai copil pentru ce traiesti? ca e o forma de egoism…. pana acum am fost politicoasa dar, daca mi se mai adreseaza intrebarea asta, o zic si eu pe aia cu Dabija!

intrebarea nr. 3

DA’ TU CAND AI DE GAND SA TE MARITI/INSORI?

nu, nu mi s-a pus mie intrebarea dar am prietene si prieteni necasatoriti care trebuie sa suporte intrebarea asta aproape zilnic. e ca si cum societatea ar avea tendinta sa-i excluda pe cei care refuza sa urmeze drumurile batatorite stabilite cu multe veacuri in urma. i-a trecut cuiva prin cap ca un om poate sa se simta implinit si fara sa se casatoreasca? viata asta e complexa rau, sunt multe modalitati prin care omul poate sa atinga fericirea, casatoria e doar una din ele.

Concluzie: n-am gasit nici o concluzie politicoasa. asa ca v-o ofer pe aia mai putin politicoasa: hai sa ne vedem fiecare de ale noastre si sa nu mai purtam altora de grija ca doar nu suntem rude cu Dabija!