Ce au fost şi ce au ajuns… Asta îmi trece prin minte când revăd aceste imagini de acum 18 ani. Divertis aveau un umor caracteristic, pe care din păcate l-au cam pierdut.

De remarcat că Ioan Gyuri Pascu a folosit sintagma “care este” cu mulţi ani înaintea lui Vanghelie.

m-am pierdut
de-atata gasire, lacrimi respir
si hranesc aburii fierbinti
in marea de oameni.
Respiratiile reci, gandul la pragul inalt,
ma fac sa-nghet de fericire.
Voi licari promoroaca prin pomii oameni.
Viscolul ALERGAT al vietii
imi face degeraturi dulci pe suflet.

m-am pierdut in atata gasire, cum niciodata
nu voi avea, cum nu am avut.

(poem si pe cuvinte la schimb…candva demult)

* Cantec pentru Tatiana *…

* Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare. *   ( Nichita Stanescu )

Poemul trist cu umeri goi – Tatiana Stepa

* Despre un miracol nu se poate vorbi… el se trăieşte. Tatiana Stepa este acel artist atins de aripa îngerilor, care a conjugat verbul A TRĂI la timpul prezent, fără regrete, fără ranchiu­nă, fără vreo urmă de răutate… O mare ar­tis­tă, o femeie puternică. Frământările ei nu tre­ceau de chi­pul închis ermetic. Nimic nu răz­bătea la suprafaţă. Tatiana s-a dăruit, s-a risi­pit şi a reuşit să ne dea o lecţie de verti­cali­tate. A avut parte de suferinţe, dar şi de bu­cu­rii, de ­lacrimi şi nopţi nedormite, de nedrep­tăţi, dar şi de minuni. Despre Tatiana Stepa poţi spune, cu certitudinea că nu ai cum să greşeşti, că este o minune… Dumnezeu i-a modelat sufletul din cel mai bun aluat, apoi i-a dat drumul în lume să dă­ru­ias­că, să se risipească, iar noi aveam nevoie de o lecţie de moralitate, de verticalitate, de pute­rea exemplului. Privind-o în culise, ştiind că poar­tă cu ea, grea, crucea desti­nului, nu pu­teai să rămâi indiferent la faptul că nu lăsa să răzbată nici o lacrimă, nici o frântură de slă­bi­ciune. Triste­ţea sfâşietoare din cântecele ei ar fi putut fi înlocuită de altfel de cântece, mai vesele, dar nu i s-ar fi potrivit, n-ar mai fi fost Tatiana…. *

http://www.jurnalul.ro/stire-observator/tatiana-stepa-dublu-album-cu-toate-cantecele-520102.html

* Ediţie de Colecţie cu dublu CD, într-un nou format
La 40 de zile de la plecarea ei într-o lume mai bună, Tatiana va fi omagiată de prieteni şi colegi în cadrul unui spectacol care se numeşte – “Cântec pentru Tatiana”. Evenimentul va avea loc la data de 16 septembrie, ora 19:00, la Casa de Cultură din Mizil. Cei care vor cânta pentru Tatiana sunt Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Magda Puşkaş şi Vali Moldovan, Emeric Imre, Nicu Alifantis, Raul Cârstea şi Constantin Niculae şi George Nicolescu. Spectacolul este organizat de Primăria oraşului Mizil şi Fundaţia culturală “Om bun”, iar biletele se găsesc la Casa de Cultură a sindicatelor din Ploieşti şi la Casa de Cultură din Mizil. Preţul unui bilet este de 30 RON. Numărul 100 al Ediţiei de Colecţie va apărea la 14 septembrie însoţit de două CD-uri care conţin toate cântecele Tatianei. Primiţi un dar de preţ: 36 de melodii ale minunatei artiste. Toate drepturile care vor rezulta din vânzarea acestui dublu album vor ajunge la fiul Tatianei Stepa, Cătălin Filipoiu. *

“Un înger cu patru aripi: una pentru ea, una pentru cei pe care îi iubeşte, una pentru cântec şi fanii ei şi ultima pentru cei care au plecat de lângă ea într-o lume mai bună. Am pierdut o minune şi mi s-a dăruit un înger!”
Liana Rucsanda prietenă

http://www.jurnalul.ro/stire-special/tatiana-ingerul-cu-patru-aripi-520612.html

Pastel de toamna…

Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.

( Adrian Paunescu )

Tatiana Stepa – Totusi toamna…

Cantec…

strivesc tacerile cu Cantec,

surade-un Licar… undeva,

mi-e toamna soapta in gutuie,

sunt lacrima, la fel ca ea…

( Sibilla )

* Muzica este vibraţia iubirii pe înţelesul fiecărei inimi. *   ( Ioan Gyuri Pascu )

Sibilla

citate preluate de pe www.citapedia.ro

informatii preluate de pe http://www.jurnalul.ro

imagini preluate de pe neogen.ro

muzica – folk – youtube si trilulilu

]]> http://flaviusobeada.wordpress.com/2009/08/18/romania-cu-masca-mortuara/ Tue, 18 Aug 2009 18:20:59 +0000 i.o.flavius http://flaviusobeada.wordpress.com/2009/08/18/romania-cu-masca-mortuara/ http://ammelie.wordpress.com/2009/07/25/adevaratul-timp/ Sat, 25 Jul 2009 07:44:38 +0000 ammelie http://ammelie.wordpress.com/2009/07/25/adevaratul-timp/

Adevăratul timp este un punct care se numeşte “acum”, înţepat de o infinitate de drepte care se numesc alegeri în viaţă.

definiţie de Ioan Gyuri Pascu in “În căutarea armoniei”

(Fara imagine de data asta, pentru ca nu stiu ce s-ar potrivi. Desi eu am impresia ca un cer albastru cu nori albi se potriveste la orice.  )

Cantareata newyorkeza Suzanne Vega a venit in Romania pentru un concert sustinut joi seara la Sala Palatului. Inainte de eveniment, aceasta a tinut o conferinta de presa la care a venit si interpreta Analia Selis, fan declarat a Suzannei, pentru a obtine un autograf si pentru a schimba cateva cuvinte. In deschiderea concertului a cantat Ioan Gyuri Pascu care a fost primit cu ropote de aplauze de catre publicul spectator si a incalzit atmosfera pentru Suzanne Vega. Acesta a primt chiar si trandafiri din partea fanelor. Artista de peste Ocean s-a declarat foarte incantata de primirea pe care a avut-o in Romania, iar prezenta Analiei Selis i-a adus un plus de energie pozitiva.

Sursă: Revista Vip, 20 iulie 2009

Ioan Gyuri Pascu a debutat in anul 1982 iar din 1987 pana in 2007 a facut parte din grupul Divertis. In 1993, piesa Tara arde si babele se piaptana a fost desemnata piesa anului in ancheta EVZ. In acelasi an, Radio Contact ii oferea premiul “Compozitorul Anului”. Artistul a scos 11 albume, cel mai recent disc al sau – “La jumatatea vietii” a aparut in 2007. Coincidenta sau nu, cel mai recent album al lui Suzanne Vega – “Beauty&Crime” – a aparut tot in 2007. Legatura dintre cei doi se va face pe 16 iulie la Sala Palatului din Bucuresti, unde, incepand cu ora 20.00, Ioan Gyuri Pascu va canta in deschiderea primului concert Suzanne Vega din Romania. Suzanne Vega va canta in Romania intr-o formula de trio, alaturi de Gerry Leonard la chitara electrica si acustica si de Mike Visceglia la chitara bass. Fiind recunoscuta ca una dintre cele mai importante compozitoare din generatia sa, Suzanne Vega a fost printre protagonistii revitalizarii muzicii folk la inceputul anilor ’80, cand, acompaniata doar de chitara proprie, a cantat ceea ce a fost categorisit ca folk contemporan sau neo-folk. “Luka”, cel mai cunoscut hit al artistei, este un cantec ce a intrat in dialectul cultural cu siguranta ca fiind singurul hit ce a fost scris vreodata din perspectiva unui baietel abuzat, iar “Tom’s Diner” ramane unul dintre cele mai difuzate si mai fredonate cantece. De altfel, restaurantul in care se intalneau personajele din celebrul serial “Seinfeld” este acelasi din clipul “Tom’s Diner”. Biletele costa intre 75 si 250 lei si se pot gasi online pe www.bilete.ro, www.blt.ro, www.ticketpoint.ro, www.eventim.ro , la magazinele Diverta, Muzica si Germanos si la Sala Palatului.

Sursă: www.phoenix.ro, 7 iulie 2009

Lescoviţa – Caraş-Severin ( colecţia personală)

Rouă sufletelor – Doinele Bănăţene !

Românul, zâmbeşte zâmbet şi prin … Doine.

Plângerea Doinelor ne tresare mereu aripă…

Bogăţia metaforelor, armonia împletirii eului liric cu susurul naturii, arhitectonica spectaculoasă a broderiei multitudinilor de stări sufleteşti izvorâte prin curgerea Doinelor şi ascultarea lor, dincolo de cuvinte, dincolo de tăceri, dar , deasupra de tânguirea oricăror urâciuni, menţin Doinele de-a lungul trecerii vremurilor pe Soclul valorilor incontestabile, drept talisman, balsam, rouă sufletelor, ferestre de lumină, cuib dorurilor toate, temple jelirilor şi-altare în care se vor fi închinat mereu, gânduri, au ars lacrimi, s-au şoptit Cuvinte ori s-au clipocit spre hodină dureri, patimi, şi, câte cele tezaure nerostite, dar, prin intermediul Doinelor, mereu precum Apa Vie…

Puţine-s sufletele ce cunosc că, pe lângă dragostea mea pentru poesie, pictură, copii, poveştile bătrânilor, şi câte… în rarele mele clipe de răgaz, scriu versuri inspirate de realităţi de-acum ori de-altădată, şi, pe care le-aş dori doinite cândva, ca să-mbucure ori să ostoiască, culese din frânturile basmelor ori pildelor cu care a ştiut majka Darinka, bunica mea dragă ce mă zâmbeşte zâmbet şi-acum, cred mereu, de pe ” steaua unde s-a mutat ”, să mă rădice … Le scriu şi le cânt, deşi, n-am vocea doinitorilor, dar, cu cântec ne tresărim noi şi zâmbet şi rugă şi aripă şi laolaltă… eu, Zoran, Marco, tuşica Ana de la Cimişoara… Poate s-o găsi o voce doritoare, poate nu, cine ştie, dar eu ştiu că e de datoria noastră, a românilor, să nu lăsăm Doina uitată şi să oferim şansă şi copiilor copiilor noştri să-nveţe, să preţuiască, să ducă mai departe, tot ce-avem de la străbunii şi bunii noştri mai frumos, mai înălţător…

Bagie, io mă curg izvor – doină

nu-ţi mai fă bagie păcacie,

tot  ţi le aflu pă toacie,

le aflu şi-ţi fac mirare,

că-mi tac durerea şie-mi doare, măi…

bagio-ţi dărui dîn cântare,

lacrimă şi-o sărutare,

să nu poţi nişicând zuita,

bagiţă , dragostea mea, măi…

ci-am iubit bagie pă cinie,

cum nu m-am iubit pă minie,

şî, pă toacie ţ-am iertat,

numa-o taină am păstrat,măi…

n-ai să poţi, bagie, vreodată,

să, mă-ntorşi ca altădată,

ş-ai să vrei dar n-ai să poţi,

că n-ai şciut cum să mă porţi, măi…

bagie oricâcie-ai iubi,

tot, pă minie m-ai dori,

că, numai io ci-am cântat,

şî când d-o parcie m-ai dat, măi…

dar bagio când m-ai  căta,

n-ai găsî decât doina,

şî nimic n-o să cie ardă,

numai pacima din piatră, măi…

bagie io mă curg izvor,

după min dă ţi-o fi dor,

udă-ţi bagie gura-n apă,

închină-cie, ş-apoi pleacă, măi….

numa-n codru să nu vii,

că, la umbra lui d-oi fi,

n-oi vre bagie să cie iert,

ci-oi iubi ş-am să cie pierd, măi…

( creaţie personală, în grai )

Nu ştiu pe voi, dar pe mine Doina mă tresare aripă şi lacrimă şi zâmbet şi, multe, numai uitare ori resemnare ba ! Şi mi-s dragi Doinele cum mi-s dragi trecutul şi istoria şi poesia şi, Doamne, atâte  bogăţii cu care ne-a dăruit El, şi pe care trebuie să le redescoperim, dăruim şi menţine flori ale sufletului şi spiritului, într-u veşnicie !

Sibilla

*******

Două din Doinele din Banat, dăruite nouă de Efta Botoca şi Ana Munteanu, vi le propun spre ascultare şi, de ce nu … doinire. Audiţie plăcută !

Efta Botoca – Doina :

M-ai dăruit, Tu, Doamne, pe mine, biată Ciută cu-atâtea bogăţii : cântecul penelului zămislind zâmbet culorilor, descântecce sibiline şi licăr pe tărâmul poesiilor şi… zvâcnetul luptătorilor şi… câte… de ce-aş dori deşărtăciunile jinduite de ” păpădii ”, şi, de ce să nu recunosc, sunt datoare să mă-mbucur şi să Te slăvesc, căci, iată, mi-ai iubit juliturile sufletului şi-ai uitat greşelile mele, prearăbdător ai tăcut de multe ori, dar Te-am simţit… şi m-ai dăruit pe mine Dar altora, căci Tu eşti în toate şi pretutindeni şi, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, Eşti Iubire ! Prin fiece fărâmă  de suflet ce-o voi dărui la rându-mi, de îngădui, Ţie-Ţi fac Mulţumire, mie mereu dărui Lumină şi prin acestea şi celorlalţi.   ( Sibilla – Rugă – fragment)

Ana Munteanu – Am crezut bage, in tine! (doina banat) :

am crezut bagio în cinie,

că mă plaşi numai pă minie,

dar o fată mi ci-o luat, măi,

când mi-ai fost mie mai drag,

baaaaaaagie,

când mi-ai fost mie mai drag, măi….

………………………………………………

când cie văd pă drum trecând, mă,

cie visăz noapcia dormind, mă,

şi mi-i sara tare greu, mă

să stau singură mereu, mă

auuu, baaaagie,

să stau sîngură mereu…

şi plâmg băgiţă cu foc, măi,

că dă cinie n-am noroc, măi

baaaaaaagie,

că dă cine n-am noroc, măi…

*******

Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare.    ( Nichita Stănescu )

Muzica este vibraţia iubirii pe înţelesul fiecărei inimi.    ( Ioan Gyuri Pascu )

Muzica este partea sonoră a tăcerii!     ( Costel Zăgan )

Sibilla

Doine din Banat – youtube

citate preluate de pe www.citapedia.ro

]]> http://credalthefirst.wordpress.com/2009/05/16/sibiu-jazz-festival-2009-ioan-gyuri-pascu-the-blue-workers/ Sat, 16 May 2009 21:32:38 +0000 credal http://credalthefirst.wordpress.com/2009/05/16/sibiu-jazz-festival-2009-ioan-gyuri-pascu-the-blue-workers/

Vineri seară ieşind la o bere am zis să-l văd şi pe Gyuri Pascu, că tot era în apropierea barului unde am bericit. Nu am prins tot recitalul, dar ce am văzut m-a impresionat într-un mod plăcut: Gyuri Pascu sărit de pe fix aşa cum îl ştiam, cu o voce minunată cu care jonglează cum vrea el; Teo Boar – chitarist solo bestial, mă uitam la el şi mă minunam cum îi umblă degetele pe grif şi ce scoate din el; Lacke Mihailescu (basistul) şi Cristi Iorga (bateristul) stăpâni pe situaţie transmiţând ritmul pieselor, ritm ce făcea să vibreze toată Piaţa Mică; Vlady Cnejevici – parcă muşca din clapele alea.

Nu prea am recunoscut piese, dar nici nu cunosc prea multe din piesele lui Gyuri Pascu. Am reţinut totuşi câteva: Mi-am luat colac, Ţine tu Luna, Crazy Feelin’ (un blues super fain) şi două coveruri: O sole mio şi What a Wonderful World (interpretată de Teo Boar).

În final vreau să amintesc si sonorizarea perfectă, auzeam clar fiecare instrument, fiecare voce (la un moment dat cântându-se pe 3 voci), şi mă tot întrebam când voi avea parte de aşa sunet la un concert rock.

Am cumpărat documentarul Război pe calea undelor. L-am văzut. Mi-a plăcut. Mi-a lăsat un gust amar. Trei oameni morţi de cancer, iradiaţi de Securitate. În 1981, un atentat împotriva redacţiei române, atentat care, din fericire, n-a omorât niciun ziarist român. Generalul Pleşiţă, aflat pe atunci în fruntea CIE, n-a fost niciodată condamnat pentru implicarea sa în organizarea atentatului. NUP şi gata!

Generalul Ilie Merce (foto), alt personaj care a slujit regimul, în calitate de coordonator al operaţiunii Eterul, îndreptată împotriva Radio Europa Liberă, a ajuns bine-mersi parlamentar PRM în 2004-2008. În documentar, Merce este aproape ultragiat de afirmaţia realizatorului cum că Securitatea l-a bătut pe un tânăr care a scris postului de radio Europa Liberă. Merce nu ştie, n-a auzit, n-a văzut. Cross my heart and hope you die!

Monica Lovinescu, intervievată pe patul de moarte, avea dreptate. România este înglodată în trecut. Oamenii duc cu ei prea mult trecut.

Dezamăgirea se simte şi în vocea Ioanei Măgură-Bernard. Românii lipiţi de aparatele de radio în perioada comunistă, n-au învăţat nimic despre libertate. Mare Inchizitor avea dreptate: la ce bun să le dai oamenilor libertate? Oricum n-au ce face cu ea.

E intervievată la un moment dat Doina Cornea. Auzisem prima dată de ea la scurtă vreme după Revoluţie, când nu ştiam mai nimic de Europa Liberă. Cu acea ocazie era luată în râs, la un program de revelion al TVR. În mintea unui copil fără discernământ, satira respectivă a prins. Acum îmi dau seama că respectivul comediant (care o compara cu o bufniţă), ar fi trebuit  să-ţi muşte limba între dinţi şi să-ţi toarne sare pe ea, pentru o asemenea impietate. Pentru el, libertatea era libertate de a bălăcări nişte oameni mari.

Documentarul îl prezintă şi pe Vasile Paraschiv, care sună la uşa unor vecini de scară ai lui Paul Goma. Respectivii vecini  întrupează fără echivoc paradigma laşităţii ubicue româneşti. Nu s-au gândit să se solidarizeze cu Paul Goma, care lupta pentru libertăţile lor. Vasile Paraschiv le dă finuţ în obraz. Care obraz lipseşte complet.

Trecând de la una la alta, observ în blogosfera românească (şi uneori pe propriul meu blog) reflexele unei laşităţi care nu dă semne de oboseală. Descopăr oameni care sunt curajoşi în spatele unor pseudonime sau în saptele unor adrese de email “de conivenţă” ori complet invalide. Le recomand tuturor acestor eroi de mucava să vadă Război pe calea undelor şi să reia de câteva ori scena în care sunt intervievaţi vecinii lui Paul Goma.

P.S. Nu se putea un final mai potrivit decât satira lui Gyuri Pascu despre “morcovul” românesc. Partea de final este absolut sclipitoare când vine vorba să rezume într-o propoziţie firea neamului: Toţi românii are morcovi!

A zis Iliuţă că… să iasă el, să facă…
Un borş de fasole-a zis. Cică n-a găsit morcovi…
Zic: Cum bre Iliuţă, morcovi nu găseşti în ţară la noi?
Da, să poate!? Păi în România, toţi are morcovi, bre!
Dacă te duci sus, jos, unde vrei, unde găseşti,
La orice colţ e morcovi, bre. Toţi românii are morcovi.
Să poate…!? De morcovi te plângi?
La noi… este, este morcovi în România, este în prostie.
Numai morcovi este!

Mai jos cântecul:

Lumea crege că mi-i bine…

Motto :

”Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare. ”  ( Nichita Stănescu )

Doina Românilor…

Despre Doine, s-au spus multe, sunt parte din viaţa noastră, fărâme de suflet românesc, sunt nestemate ale identităţii şi continuităţii noastre pe aceste meleaguri în care Dorul şi Codrul, sunt fraţii românilor, prin intermediul doinelor trările sufleteşti devin intense şi exprimă sentimente de dragoste, jale, dorinţe şi sfâşieri, transmit tot ceea ce în alt mod, nu s-ar transpune mai limpede.

Ernologii şi muzicologii consideră că rădăcinile, originea Doinelor, e spaţiul carpato-danubiano pontic al Daciei Nemuritoare. Influenţe de importanţă majoră şi care să provină din afara acestui spaţiu, preluate de la alte culturi nu sunt. Alţi specialişti ce s-au dedicat studiului provenienţei şi semnificaţiilor, importanţei Doinelor româneşti, sunt de părere că, Doina e precum plângerea sufletului, curgerea unor trăiri, sentimente, sensibilităţi la suprafaţă dinlăuntrul a tot ceea ce nu se poate exprima sub alte forme, decât prin cântecul,  lirica, sonoritatea, linia melodică a ceea ce numim doine. Cronicele romane, descriu Doinele dacilor ca fiind ” o cântare de jale în care urlă lupii ”, ” cântec al lupilor ”, îmbinare a plânsului omului cu sensibilitatea şi cu singurătatea…

Lupul era venerat de daci, singurătatea lupilor, tristeţea, iubirea oamenilor, toate la un loc, au dat naştere doinelor, ca izvor de sentimente, trăiri într-o împletire fără egal, de-o frumuseţe covârşitoare.

S-a mai descoperit că, Doinele românilor prin intermediul tonalităţii, sonorităţii, au efecte benefice asupra psihicului uman, unii specialişti recomandând ” meloterapia cu doine ”, alţii, subliniază sensibilitatea afectivă pe care o induc, adică, cel ce ascultă doine comunică astfel cu ceilalţi mai ” practic ”, simţindu-se uşurat sufleteşte în mai mare măsură, iar o altă parte a cercetătorilor, şi amintim specialiştii ruşi, subliniază un aspect extraodinar, anume că sonorităţile Doinelor româneşti au marea calitate de-a mării şi stimula capacităţi extrasenzoriale ( telepatia, hipmoza ).
” Muzica e rugăciunea care se spune singură.  ” ( Cristian Bădiliţă )

” Muzica este vinul care umple cupa tăcerii. ”  ( Robert Fripp )

” Muzica este vibraţia iubirii pe înţelesul fiecărei inimi.  ” ( Ioan Gyuri Pascu )

Sibilla

RODICA DIMA – Iar m-ajunge pacima…(doina banat) :

Iar m-ajunjie pacima…

iar m-ajunjie pacima,

să mă duc, să-mi văd bagia,

să văd bagia cum trăieşcie,

la minie dă se gângieşcie…

dă-i, Doamnie la bagia, dui,

boală la inima lui,

şi dă-i boală să nu-i treacă,

până cu min nu se-mpacă…

rădăşină dîn islaz,

ş-am zîs bagio, că ci-e las,

poţi luşii bagio ca Luna,

pă minie nu mai pui mâna,

când pă minie mâna-i pus,

n-am avut mincie d-ajuns,

c-am fost fată cinierea,

n-am şciut şi-e-i dragostea, măi….

Lumea crege că mi-i binie…

Lumea cregie că mi-i binie…

lumea crege că mi-i binie,

că rîde inima-n minie,

lumea crede că mi-i binie,

că rîde inima-n minie,

auuu, că nimie nu poacie şcii,

cât îi dă greu a iubi,

cu dor pă lume-a trăi, măi…

c-am iubit şi nu-mi-i binie,

plânjie pământu sub minie,

c-am iubit şi nu-mi-i binie,

plânjie pământu sub minie,

auuu, şi io plâng d-asupra lui,

c-am rămas a nimănui,

singură şi-a dorului, măi…

las să-mi fie dor nu binie,

că n-am ascultat dă nimie,

las să-mi fie dor nu binie,

că n-am ascultat dă nimie,

auuu, sîngură m-am amăjit,

am iubit cum n-am gângit,

şi nimic n-am dobângit, măi,

auuu, nici pă cinie am mânie,

nu-l blastăm ca min să fie,

tot, cu inima pustie…..

Sibilla

imagine-râul Nera, arhiva personală

doine din Banat-youtube

citate preluate de pe www.citapedia.ro

]]> http://justblues.wordpress.com/2009/05/04/blues-din-tara-lui-christian-andersen/ Mon, 04 May 2009 13:37:46 +0000 Victor Popescu http://justblues.wordpress.com/2009/05/04/blues-din-tara-lui-christian-andersen/

Daca tot am scris ultima data despre bluesmani care ajung pe plaiuri mioritice cu ocazia unor festivaluri de jazz-blues, merita sa amintesc de prezenta inedita a unui septet nordic la Festivalul de Jazz de la Sibiu (11-17 mai). Vineri, pe 15 mai, la Sala Thalia din Sibiu va concerta, de la ora 21:30, Thorbjorn Risager Septet (Danemarca / Norvegia). Risager a fost desemnat artistul anului in Danemarca lui 2005, la categoria blues. Asa cum va puteti lamuri din clipul de mai jos, danezul canta un blues usor condimentat cu soul si rhythm and blues. Iar vocea nu e deloc rea. (Tratatie cu blues vor mai oferi la Sibiu si Ioan Gyuri Pascu insotit de The Blue Workers, plus muzicutistul Marcian Petrescu acompaniat de bandul sau Trenul de noapte.)

Thorbjorn Risager Band, “Here I am”

Tabloul se cheama (titlul original: Tablo, cu accent pe o) si se vrea, citez si eu de aici, ”o fresca grotesca a societatii vazuta prin prisma filmului politist”. Actiunea se petrece undeva in Ungaria iar protagonistul este un politist care investigheaza o crima, merge seara acasa si cerseste sotiei mancare adevarata (il tinea cu regim vegetarian, consecinta fiind ca tragea basini; fata avea si calitati: lua masa “imbracata” nud), calca stramb, se masturbeaza, suporta remarci rasist-xenofobe (era tigan – sau rom, ca sa ma exprim politically correct; remarci de gen se mai fac si la adresa evreilor si, surpriza, romanilor), constata ca seful sau este implicat in trafic cu stupefiante si, intr-un tarziu, rezolva cazul. O mare porcarie! In film joaca si Ioan Gyuri Pascu, politist sub acoperire si… cantaret in cluburi. When the saints go marchin’ in, asta tot canta Gyuri al nostru in film.

Dansând între adevăr şi minciună …

Dansul este un poem în care fiecare mişcare este un cuvânt.  ( Mata Hari )

Şi, în fond, ce este o minciună? Adevărul mascat…  ( Byron )

Minciuna nu este decât un văl subţire ce protejează adevărul.  ( Ioan Gyuri Pascu )

Hari Mata Hari – Ja nemam snage da te ne volim :

Joacă …

vântul mi-a şoptit un zâmbet, la urechea dorului,

a fugit apoi ştrengarul, să-l doinească muntelui ..

din miresmele tristeţii, zămislit-a flori, mă plouă,

sărutându-mi dimineaţa,  gleznelor, năluci de rouă,

mângâierea vântului se tresare lin spre sâni,

însă uită să-mi dezmierde buzele, cu un suspin,

setea-şi stâmpără când muşcă din mirarea-mi zăpăcită,

pe când eu, l-alint cu vorbe, prefăcându-mă poftită …

şi mă las îmbrăţişată de-a lui foame ce mă plânge,

fremătând el mă cuprinde, strâns, mai strâns, şi nu mă frânge,

miezu-mi viu zvâcneşte-a boare, dar, îl ştiu, minte frumos,

îl zmintesc  şi-i fur surâsul, l-am întors cu susu-n jos …

Sibilla

Adevărul este un fruct care nu trebuie cules decât atunci când este complet copt.  ( Voltaire )

Adevărul este un mare flirt.  ( Frantz Liszt )

Adevărul este un puzzle ce cuprinde adevărurile fiecăruia.  ( Ioan Gyuri Pascu )

Sibilla

citate preluate de pe www.citapedia.ro

imagini preluate de pe google.ro

muzika srpska preluată de pe youtube

Dupa ce Ioan Gyuri Pascu s-a retras de ceva vreme din celebrul “Grupul Diverits”, iata ca a venit timpul ca si Toni Grecu sa ia aceeasi decizie.

Da Toni Grecu, fondatorul grupului Divertis, a renuntat la Divertis “din motive personale”.

Cum va arata Divertis fara cel care l-a creat si l-a promovat atat de bine in Romania?

Aşa îşi intitula Fănuş Neagu unul dintre romane. Miercuri seară (14 noiembrie 2007), frumoşii nebuni au fost prezenţi la Casa de Cultură a Studenţilor, Bucureşti, pentru a ne arăta de ce “muzica este cea mai frumoasă expresie a iubirii”.

Prima parte a serii l-a avut în prim plan pe Ovidiu Lipan Ţăndărică, “omul care a învăţat să meargă ţinându-se de tobe”. Pentru că noi ştiam deja să mergem, ne-a învăţat să vorbim. Şi nu orice limbă, ci aromâna – de asta a avut grijă Stelu Enache, solist vocal.

Cel de-al doilea frumos nebun care a urcat pe scenă nu ştia nici el aromâna, ba mai mult, nu cred că ştie nici limba română. Este vorba de Mani Neumann, coleg cu Ţăndărică în trupa Phoenix, neamţul boem cu spirit latin.

Vioara nemţească a fost întregită de naiul lui Gheorghe Zamfir, care “a suflat tot răul din noi” cu un solo născut parcă dincolo de lumea muritorilor. Cum zicea Led Zeppelin în piesa Stairway to Heaven: “The piper’s calling you to join him”… Au fost chiar momente când nu puteam respira, copleşiţi sub hipnoza naiului.

Vraja a încetat atunci când lui Ţăndărică i-a fost înmânată o diplomă din partea Primăriei Sectorului 5 (a se citi “Marean Vanghelie”, care este, pardon!, care a fost absent, adică nu a putut veni). Oricum, ne ajunsese atâta aromână pentru o singură seară, de arromână chiar nu mai aveam chef.

Finalul a fost asigurat de “prichindelul vesel” Ioan Gyuri Pascu – “un om mic de o valoare mare”, cum zicea o prietenă – alături de The Blue Workers. Şi pentru că tot veni vorba de muncitori români – au cântat o piesă cu ajutorul a două sticle goale (de bere), folosite pe post de bottleneck, ca să obţină efectul de slide guitar (Jimi Hendrix şi ceilalţi cunoscători ştiu la ce mă refer). E sigur că: a) nu au cântat piesa Două beri goale (Omul cu Şobolani); b) berea nu era Stejar