Decizia lui Albert:

Din Geoană în Geoană spre victoria „fatală”!

România este o ţară de oameni făţarnici, de oameni cu un accent puternic predispus la nevroze false, la arhetipuri ancestrale. Poporul român trăieşte viaţa „frame” cu „frame”, el este interesat de zmetia pe care Băsescu i-a dat-o unui oligofren, el este interesat de retorica subţire a lui Crin, şi de asemenea de demagologia lui Geoană. Poporul român nu mai urcă de mult trepte, ci doar coboară, prin predispoziţii către nimic. Poporul român crede în biserică, dar din păcate biserica nu mai crede în el. Pentru că în biserică sunt preoţii securităţii sau preoţii derbedei în ale scripturii. Poporul român crede în armata, dar nici armata nu mai crede în el. Armata este un interes strict pecuniar.
Poporul român crede în ziua naţională? Cred că este cea mai tristă glumă. 1 decembrie este un fiasco antropologic social. Poporul român nu mai are simboluri, iar cele pe care le mai are, mor unu după altul.

Am fost recent la o serată muzicală cu „sonate”. Trei babe, doi moşi, uitaţi de Dumnezeu, pe străzile frânte ale unei degustări inutile de sens şi goale de miez. Un pian, 4 sonate şi câţiva sonaţi. Joseph Haydn. Să fim serioşi, 90 din 100 de intervievaţi, ar da edictul că Haydn joacă fie la VB, la Fiorentina sau la FC Porto. Nu sunt un cunoscător al acestei muzici, dar am cules pe aici pe acolo polen de cultură, polen de esenţă, aşa îmi place să cred.
Presa, hm, vorbeşti cu câte unul doi, oameni din presa locală, oameni în regulă şi toţi se tem de ceea ce va urma după 6 decembrie. Trebuie să iasă Băsescu! Obligatoriu. Poate se pune de o dizolvare a Parlamentului şi vom avea alegeri anticipate şi politicienii o să „îşi amintească pecuniar”, că existăm!
Îmi pare rău când văd atâtea nevroze pe scena politicului. Un moderator obedient financiar a făcut o gafă de presă care a costat postul tv 7500 lei.
România e o ţară pentru care carnetul de partid primează funcţiei iar funcţia primează profesiei, iar profesia primează calităţii, iar calitatea nu există. Se creează epicureice valsuri de gripe aviare, porcine, feline, umane, noi, vechi. Trăim în frame –uri televizate. Urmărim megafoane care spun că Geoană ne scoate din criză, sau Băsescu, sau Klaus. Se rup protocoale de guvernare şi se formează altele.
PSD Vâlcea a luat o decizie să bage în seamă un partid mititel la stat şi mare la sfat. A început şi acolo lupta pentru putere. Vineri, liberalii vâlceni s-au încăierat pentru o funcţie de vicepreşedinte, un scaun mic dar râvnit. Toată stima pentru Romulus Bulacu.
Apropos o să consum pastă de tastă, pentru a spune că mie îmi place Bulacu. Chiar este un politician rafinat şi de bun simţ. Care nu deranjează pe nimeni, care are umor, are o anume bonomie şi acceptă toate mizeriile „arogante”. Păcat. Poenaru nu va atinge niciodată statura lui Bulacu.
România noastră nu mai are verticalitate. S-a scos de la naftalină o înregistrare din 2004 cu Traian Băsescu. Neica Patriciu. Eu aş scoate de la naftalină înregistrări cu Geoană mulţumindu-i lui Constantinescu pentru funcţia de ambasador, cu hoarde de mineri mutilând oameni şi Bucureştiul.

Off, din păcate, urmează o săptămână apocrifă. Cea mai murdară din acest an. Se vor scotoci toate „dejecţiile” posibile şi imposibile. Domnule Patriciu mai aveţi ceva de scos pe piaţă? Mă gândesc că aveţi vreun filmuleţ cu Traian Băsescu făcând „treaba mare!” Poate cine ştie, stăm şi analizăm, cât de bulbucaţi are ochii, cu ce mână se şterge, dacă trage apa sau nu şi câtă hârtie igienică a folosit. Penibil…
Poporul român, este din păcate cel de la super bingo, cel care va degusta deliciile frame cu frame, şi doar atât, apoi el va vota în „reluare”, din păcate.

Nică a Ştefan a Patriciului

Să vă arat regulile bunului simț cu care vreți să mă exorcizați.

Interacțiunile interumane sunt gestionate de un set de regului, unele scrise în cartea aia de rahat numită codul bunelor slugi, altele sunt acceptate de marea majoritate ca pe un cod al samurailor.

Luăm un exemplu simplu.

Femeile sug pula, este un fapt unanim acceptat.

Femeile ca și oamenii (vedeți că nu sunt misogin) acționează în urma unui motiv. Singura diferență e că femeile acționează emoțional și motivul la ele este aproape imposibil de înțeles pentru dulapul cu procesor care este bărbatul. De altfel nici măcar ele nu se înțeleg prea des, sau când se înțeleg nu reușesc să se exprime în cuvinte.

Să nu deviez, societatea înțelege ca Toate femeile activ sexual sug pula si a renunțat să mai înfiereze acțiunea în sine. Dar fiind formată din mulți cârcotași, trebuie să arate cu degetul undeva. Așa că acum se leagă de motiv. Se pare că gloata evoluează, pesemne că vita care alearga cel mai încet și care dictează viteza de deplasare s-a mai antrenat în ultimele decenii.

Societatea împarte acum femeile după motivul sugeri.

• Exista femei care sug pula pentru bani și o recunosc. Acestea sunt numite curve pe față.

• Există femei care sug pula pentru bani dar nu o recunosc. Acestea sunt numite curve pe la spate.

• Exista femei care vad un barbat așa frumos de le vine să îi sugă pula. Pe astea societatea le privește cu îngăduință. Frumosul și ce derivă din el e în general privit cu îngăduință. Daca pana și lui Dumnezeu îi place…

• Există femei care sug pula pentru siguranța zilei de mâine. Pe astea le numim soții și le tratăm cu respect.

• Unele femei sug pula pentru că le place. Pe astea societatea le acuză cel mai rău. Dacă unei curve îi mai găsesc o circumstanță atenuantă, gen îi trebuiau banii pentru facultate, ultima categorie e cea mai josnică. Cum să facă asta din plăcere?????

Dar într-o societatea “civilizată” nu se vorbește niciodată despre supt pula, de altfel pot să pun pariu că există acum un procent de cititoare care se simt jignite de ce am scris aici. Se gândesc că dau dovadă de vulgaritate.

Cu toate acestea din procentul acesta, un mare procent sug și ele pula. De altfel indiferent de motivul primar aproape toate ajung să adore să facă asta, doar că nu toate sunt în stare să accepte.

E și normal să le placă pentru ca pula are capul ala fin care atunci când se udă alunecă printre buze și le mângâie pe cerul gurii. Plus ca le place sa exploreze cu limba toate canturile și venele unui penis erect. De altfel pot sa pun pariu ca peste 50 % din cititoare au inghițit în sec involutar când au citit randurile astea. Și dacă aș fi arogant aș spune că măcar 5% au roșit când au conștientizat că au înghițit în sec.

Cu grămada asta de paradoxuri suită în vârf de băț încearcă unele persoane să mă convingă unde este “dreptatea” când vine vorba de a folosi un cuvănt sau altul. Vă anunț că nu reacționez la bătaia cu ziarul, orice frază care începe și își termină argumentația cu “nu se face”  mă umple de spume. Superficialitatea categorisiri oamenilor dupa felul în care își însușesc rolul de roboți, cu care vă mândriți nu dovedește decât lipsa de personalitate. Da știu, trebuie să recitiți fraza asta, căci oamenii care fac doar ce se face au dificultăți în a interpreta lucrurile ieșite din tipar.

Da, am văzut filmul <<The ugly truth>> si de acolo mi-a venit idea. Nu, nu consider că e o esență filozofică în el . E o comedie ușoară și atât. De altfel și postul asta are ca scop SĂ NE RÂDEM.

Pe cine a deranjat are o problema, pe cine a plictisit e ok, ar fi chiar ciudat să fiu pe gustul tuturor.

Surpriza! Minciuna. Dezamagire. Dezgust. Antipatie. Schimbare.

Cred ca o sa inregistrez expresia “e trist” pe undeva. Deci, da. E trist ca trebuie sa fiu ipocrit pentru a ascunde pareri despre o persoana, ca cele de mai sus. E trist cand aflii lucruri noi, iar perspectiva despre un anume eveniment ti se schimba.

E minunat sa realizez ca ma invinovateam pentru ceva pentru care nu eram eu de vina. E trist pentru ca as fi preferat sa nu ajung la concluzia asta.

However, acum e minunat, pentru ca nu mai am chef de ipocrizia asta. Bye-bye.

Acum spargem dintisori roz cu tesla; la propriu. Aaaahhhh, ce dragut !

Postul e trist, dar stiti de ce ? Pentru ca majoritatea celor ce-l citesc nu inteleg nimic din el. Nu-i nicio problema.

Zambiti, va rog !

In imagine un caine. Cu covrigi in coada. Fotografie preluata de aici.

Coadă… Exista mai multe sensuri care pot fi atribuite acestui cuvant [sunt sigur ca vizualizand imaginea de mai sus te-ai gandit la chestia aia lipita de fundul unui vertebrat]. Coada inseamna, conform unui dictionar online, sir de persoane care asteapta, rînd. Acesta este primul articol din trilogia “Despre cozi”.

De ceva vreme, in minunatul oras in care locuiesc, a apaut un nou trend [daca nu le ai cu engleza, trend inseamna curent, moda] si anume sa stai la coada. Dar nu la orice, sa stai la coada la covrigi [De ce naiba ai face chestia asta?! N-am idee!].

E an de criza. Oamenii nu au bani. Economia se duce dracului in jos. Firmele inregistreaza pierderi. Afacerile mici si mijlocii dispar peste noapte. Toate astea sunt atribute ale realitatii in care traim, dar nu si pentru covrigi! In ultima vreme apar simigerii [sau covrigarii, daca preferi] peste tot! Vanzatorii de covrigi inregistreaza profit! Oamenii stau la coada ca sa cumpere covrigi! Oamenii au bani sa cumpere covrigi in cantitati semi-industriale!

Zilnic trec pe langa o astfel de covrigarie, deschisa recent, de mai putin de o luna, in locul unui fost magazin de haine, si zilnic vad o coada in fata. Cam 10 oameni asteapta de obicei, la rand ca sa cumpere covirigi. In general nu prea imi pasa (de) ce fac oamenii “obisnuiti”, dar trecant zi de zi pe langa covrigarie, o intrebare arzatoare a luat nastere in mine: “De ce naiba stau oamenii la coada ca sa cumpere covrigi”. Pentru a afla raspunsul, intr-o dimineata, cand era coada ceva mai mica, ma opresc si cumpar 3 covrigi. Mananc unul. Nimic deosebit. Mai mananc unul. Da, sunt niste covrigi ok. Astept. Nimic. Cu siguranta nu au efecte euforice sau halucinogene. Il mananc si pe ultimul. Raspunsul: How the fuck should I know? For God’s sake, e doar aluat si susan/mac! Cu cat dai pe 2 covrigi, iti poti cumpara o paine! Si totusi vad oameni care cumpara cate 10 covrigi odata! Poti spune pe litere i-p-o-c-r-i-z-i-e? Trist!

In concluzie, daca vrei sa fii cool trebuie sa stai la coada la covrigi! Cu cat cumperi mai multi covrigi, cu atat esti mai cool! [Sarcasm!] Daca vrei sa-ti deschizi o afacere pe timp de criza care sa faca bani, fa-ti o covrigatie!

P.S. Maine urmeaza si a doua parte. Despre coada de la sectia de votare.

Nu-i cred pe cei care-si fac blog si apoi sustin ca nu-i intereseaza cine ii citeste, cum ii citeste, si de ce. Nu-i cred ca se zbintuie neintimidati de manifestul pe care-l flutura prin fiecare postare. E ipocrizie pura. Lesne de inteles, urasc ipocrizia. Forma ei cea mai suparatoare o intilnesc la mine, uneori. Exemplu: nu ma autoflagelez (din asta!), nici macar nu-mi pare rau daca injur birjareste uneori, desi aspir sa fiu in esenta, o doamna! Ma deranjeaza ca nu ma deranjeaza. Exista si mai si…fac frumos in fata unora pe care nu dau doi lei. Cred ca tot la capitolul ipocrizie o putem incadra cu succes, dar ma ascund lasa la umbra unor constringeri sociale de toata jena.

Nu cred sa existe cineva pe lumea asta care sa-si faca blog si vrea sa demonstreze cit e el de prost. Multora le iese, dar nu pentru ca vor…Jemanfishismul mimat e pur teribilism sau in cele mai multe cazuri, prostie. Mda, ca toata lumea care vrea sa creada ca are ceva de spus, macar la modul declarativ, nu ma impac prea bine cu prostia.

Toate mi se trag de la nerabdare. Adica absenta rabdarii in toate stilurile si la toate capitolele. Asteptarea egal tortura pentru mine. Ii dispretuiesc pe cei care stiind asta, m-au facut sa sufar cu buna stiinta, punindu-ma la cazne grele, asteptari interminabile si proportional direct chinuitoare. Ma refer la cei care au facut-o special. Am invatat sa nu mai am asteptari de la oricine, dar nu m-am tratat de nerabdare. E un fel de…fals tratat de nerabdare!

 Mila. E un sentiment supraestimat, chiar exploatat de cei incapabili s-o simta. Sint prea “capabila” de el, desi ma protejez, dar tot imi strica directia prin invazie de fiecare data. Nu suport sa-mi fie mila. Nu tolerez prea bine nici duiosia, pentru ca ma afunda si ma ia cu totul…nu-mi mai ramine nimic din mine.

Si inca ceva: nu ma impac cu “cuvintul asta inainte” sau ce-o fi. Ca sa atenuez din tonul “ma iau prea in serios”, o sa postez si primul articol propriu zis. Promisiuni de bine nu fac pentru ce va fi aici. Oricum, o sa-mi dau osteneala, asta e clar!

Am tot vazut pe net in ultima perioada fel si fel de articole (si sigur voi mai tot da si peste altele asemanatoare) care anuntau foarte dragut organizarea unor actiuni caritabile si sincer, intr-un fel, m-au cam revoltat si nu m-am putut abtine sa nu imi scriu parerea. Sigur ati intalnit si voi deja acest gen de articole.

Mai sunt cateva zile pana la inceputul lunii decembrie si mai toata lumea buna se gandeste la fel si fel de evenimente in scopuri caritabile, gen donatii pentru cei mai neajutorati, copiii de la centrele de plasament, batranii care isi petrec timpul ramas la azile etc. Este laudabil,intr-un fel, si in acelasi timp mi se pare o ipocrizie dusa la extreme…oarecum o latura cruda a omului. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, sunt sigura ca multi dintre cei care au acest gen de initiative sunt bine intentionati, dar totusi o intrebare am: De ce numai de sarbatori se face asa ceva?! Am intrebarea asta in cap de ani de zile si inca nu am nici un raspuns.

Nu m-am transformat acum in aparatoarea vreunei cauze sau a unui grup defavorizat dar totusi, bunatatea oamenilor este aratata doar intr-o luna pe an? In rest nu ne pasa de acesti oameni? In celelalte 11 luni consideram ca s-au evaporat cumva?

Cum spuneam…vin sarbatorile,arata-mi ipocrizia ta…

Stiu ca mai e 1 luna pana la Craciun si e putin prea devreme pentru colinde,dar am pus totusi mai jos unul care are un mesaj destul de bun:

“Daca-n fiecare zi, Craciunul ar veni, Ce bucurie ar fi!

Daca-n fiecare zi, Craciunul ar veni, Mai buni poate am fi, Ce bucurie ar fi!”

Sper sa va placa : )

“Ce bucurie ar fi”

Muzica: Dani Constantin, Versuri: Mihaela Calinescu

Sunt foarte entuziasmata de o carte si abia daca m-am putut abtine sa intrerup lectura doar pentru a scrie acest post.Dar constatarea e interesanta,o contientizam si inainte din punctul de vedere pe care vreau sa il abordez,insa poate nu intr-un mod atat de elegant si impertinent in acelasi timp.

Pentru ca nu am rabdarea necesara sa explic de la cap la coada intreg mesajul cartii (Cartea de capatai a Hedonismului-Michael Flocker) ma voi opri strict la o scurta ghicitoare,posibil stiuta de multi,posibil sa fi circulat online,insa eu,vazand-o pentru prima oara,o voi scrie aici,fiind acest post ca un fel de semn de carte al lucrurilor pe care le-am citit si mi-au placut.

~*~

Coincidenta consta in faptul ca azi,in timp ce mi-am petrecut ora de sport cu Octavian Paler pe sub banca,in jurul meu roiau robotii.Stii,acele persoane in topul clasamentului clasei,sfintele,mironositele,cele care provoaca incretirea orificiului anal al profesorilor zi de zi.Vorbeau si radeau efectiv ca niste tute despre subiecte care la fiecare 5 min declansau franturi de Am vb cu X pe Mess si Da dc nu ai mai vorbit cu el?haha..sa imi dai mie id-ul!.Nu e nimic anormal,nu? Dar de la niste fiinte care stau ora de ora la scoala,(si se uita ciudat la tine atunci cand chiulesti,te duci sa fumezi in pauza,mai exclami cate un sincer Ia pula adresat mai mult sinelui cand n-ai chef),vorbitoare cursiv de franceza,si care atunci cand le intrebi ceva referitor tema/lectie/semnificatia unui cuvant in franceza sau latina,iti raspund cu atata sictir invingator ca si cum Base ar accepta sa i se linga picioarele de catre Barack dupa lungi rugaminti de la cel din urma,evident te astepti la altceva,la alt gen de conversatie.

Arghh…ce ma enerveaza ca am prea multe idei si prea putina rabdare si articolul asta nu va iesi atat de clar pe cat aspir!

Asa ca mi s-a dovedit inca o data ca faptul ca nu sunt robot,nu faramiteaza absolut nimic din propria-mi evolutie,valori si calitate.Beti oameni buni,fumati-ce doriti,atata vreme cat detineti un univers propriu nelimitat de extindere.Aia cu Prigat din colt care va vor comenta nu sunt decat niste impostori,barfa e o manifestare a frustrarii,iar in viitor declinul pentru ei ar putea deveni iremediabil.

Revenind la acea ghicitoare:

Intrebare:

Trebuie sa fie ales un nou conducator al lumii,si nu conteaza decat votul dumnevoastra.Vi se prezinta trei candidati si vi se dau urmatoarele informatii despre caracterul lor.Pe care il alegeti?

Candidatul A:Se stie ca s-a asociat cu politicieni corupti si consulta astrologi.A avut doua amante,fumeaza ca o locomotiva si bea zilnic intre opt si zece Martini.

Candidatul B:A fost concediat de doua ori,obisnuieste sa doarma pana la pranz,in facultate a consumat opiu si bea in fiecare seara un litru de whisky.

Candidatul C:Este un erou decorat in razboi.De asemenea,este vegetarian,nu fumeaza,rareori pune gura pe cate o bere si nu si-a inselat niciodata nevasta.

Pe care dintre candidati il alegeti?

Raspuns:Candidatul A Candidatul B Candidatul C.

Vreau sa zic ca mult din ceea ce traim in fiecare zi, ni se par lucruri de la sine inteles. Sint lucruri pe care le stim de-o viata si pentru ca ne-am obisnuit cu ele, nu ne punem nici o intrebare despre ce sint acele lucruri de fapt, si mai ales de ce lucrurile alea sint asa, de ce se procedeaza asa!?
Am sa ma refer la sport, pentru ca e ceva care nu-i persoana sa nu stie ce e sportul. O intrecere intre echipe, intre concurenti, cine nu ar sti despre asta!?
Noi oamenii sintem competitivi, asa ca, sportul ne place. Ne creste adrenalina cind vedem ca cineva cistiga sau pierde..
Plus ca ne plac performantele si sa vedem cum oamenii reusesc prin practica sa desavirseasca anumite abilitati .
Dar , intr-un flash al mintii, la un moment dat se poate pune intrebarea, chiar tot ce omenirea accepta ca sport, trebuie recunoscut totusi ca sport? Si un prim, simplu exemplu imi vine in minte Boxul.
Situatia este ca daca am vedea pe strada doi barbati/femei care se bat, am considera ca e o situatie violenta. Iar aceasta situatie de violenta intre oameni este de neacceptat, punct!!
Si atunci nu este ipocrizie ca o situatie sa capete legitimitate numai pentru faptul ca a fost legitimizata prin recunoastere oficiala, de a  fi un sport!?
Doi barbati/femei care sar unul la altul pe strada sau in orice loc, si se lovesc, consideram bataie.
Dar daca acestia se afla pe un ring, cu public, cu juriu, cu punctaj, e considerat sport!? Actiunea este aceeasi, Bataie zdravana. Dar e oficiala! Ce ne face sa acceptam situatia violenta si s-o numim sport, iar pe de cealalta parte orice violenta fizica in afara ringului pugilistic e de condamnat!?   

Ti-ai pus intrebarea asta vreodata? Eu mi-am pus-o, pentru ca nu vreau sa iau lucrurile de la sine. Iar raspunsul cinstit pe care constiinta mea mi-l da, este ca boxul nu e un sport!! Este o degradare umana, ca facem din bataie , sport!!   Double standard! Ipocrizie!

NU perfectionarea violentei, este metoda exprimarii talentului competitiv

DE-volutia omului!!!! 

Universal valabil:

Când un om te întreabă câți ani ai și raspunzi că mai puțini ca el va spune.

Aaa, pai ce te plangi mă că e mișto la vârsta asta.

Invariabil ala de 30 va spune că la 25 era mișto, că tu nu ai dreptul să te plângi.

Invariabil același om la 40 de ani va spune că la 30 de ani era mișto. Deși atunci când avea 30 nu considera chiar așa.

Mereu când privești înapoi spui că dacă ai mai avea o dată x ani, ce ai mai face. Acum privind de sus acest comportament de ce naiba nu faci ce vrei sa faci acum la vârsta de acum, oricare ar fi ea. Trebuie sa treacă 10 ani să te bați cu pumnii în piept de ce ai mai face tu?

Nu intru în clișeul trăiește clipa, continui pe tema vârstei. Dacă fiecare vede în urma sau în viitor ca fiind o vârstă mișto atunci care este varsta ideala?

Eu zic ca cea mai mișto varstă este aia când ești cel mai bine. Deci vârsta nu are nici o importanță ci starea ta generală.

Sa facem un test.

Luam melodia: sunt la 18 ani fără griji și fără bani. Face să pară vârsta de 18 ani feerică nu?

Schimbăm puțin contextul: sunt la 18 ani am cancer și nu am bani. Parcă nu mai e chiar vârsta fericită nu?

Mergem in extrema opusă.

Am 70 de ani sunt singur si nu am pensie. Cam de kkt nu?

Am 70 de ani sunt jumate senil si o ard in curul gol pe pajistea conacului cu doua fotomodele din palyboy. Parca suna distractiv nu?

Nu conteaza că am ce sa le fac sau nu, contează că sunt fericit.

Deci toate discuțiile legate de vârstă sunt apa de ploaie. Toți vor să se plangă de vărsta lor și să sugereze ca alții sunt în situații mult mai avantajoase. Genul de lamentații care pe mine ma plictisesc peste măsura.

Când ești “jmecher” e bine la orice vârstă, când ești un obosito-depresiv, cu ochii în curtea vecinului nu e bine nicicum.

Așa că vă urez un călduros la mulți ani și atitudine încrezătoare. Orice vărstă e favorabilă sau nefavorabilă în masura în care o arzi boem respectiv frustrat.

Maine nu va fi mai rău, va fi la fel de rău pe cât de proști suntem azi. Așa că ar trebui să schimbăm vorba în, maine voi fi mai prost.

“În 15-20 de ani noi vom trăi extraordinar de bine în România”, a spus Traian Băsescu, la o emisiune electorală difuzată pe postul de casă al PD-L, EtnoTv. Şeful statului a explicat şi motivele de speranţă pentru viitor: “dincolo de a fi o naţiune care va valorifica avantajul de a fi revenit în lumea civilizată, suntem şi o ţară cu resurse”.

Sursa: Realitatea.net

Marele actor român Gheorghe Dinică a murit astăzi, la spitalul Floreasca, în urma unui stop cardiac.

Acum hienele şi vulturii din presă pot scoate la lumină articolele cu vestea morţii marelui artist,  pregătite cu mare grijă cu săptămâni în urmă.  Urmează ciclul de emisiuni comemorative la “Happy Hour”. Ruşine!!!

Pentru Antena 3 Gheorghe Dinică era mort din 27 octombrie

Motto: “…mai toate reclamele la deodorante, ba chiar si la ciocolata sunt “parade” hetero. El e un mascul desavarsit, ea feminina, bla, bla, bla…”  (anon)

Aş vrea să fac acum o delimitare clară între ceea ce cred eu că înseamnă”paradă gay” şi modul în care se manifestă în viaţa de toată zilele heterosexualii, deoarece deseori se invocă ideea că de fapt majoritarii ar organiza în fiecare zi parade nedeclarate. Nu sunt total de acord cu ideea, şi voi încerca să explic în continuare de ce. Găsesc deplasată comparaţia în primul rând pentru că sensul unei parade gay, mesajul ei, e totalmente diferit de viaţa de toate zilele a heterosexualilor. Dacă homosexualii ies la paradă pentru a-i convinge pe majoritari că trebuie să fie toleranţi, să accepte diferenţa, diversitatea, heterosexualii nu fac decât să-şi trăiască viaţa, fără a se justifica, fără a implora înţelegere, empatie sau, în cel mai rău caz, compasiune. Aş traduce cam în felul următor mesajul conţinut într-un clip, alături de alte mesaje mai vizibile, în care un cuplu hetero face reclamă lenjeriei intime: existăm şi ne simţim bine, nu ne pasă ce credeţi voi despre asta, n-avem nevoie de toleranţă şi acceptare pentru că noi suntem mărinimoşii care le oferim. Într-un cuvânt, existăm. Are cineva ceva împotrivă?

Cred că aţi sesizat diferenţa. Dacă clipul heterosexual musteşte de putere, de o voinţă care se afirmă şi se impune, parada gay este un semn clar al lumii celor slabi şi marginalizaţi, care caută ocrotire şi toleranţă, şi care sunt extrem de fericiţi atunci când văd alăturându-li-se o parte a heterosexualilor indulgenţi, care n-au nimic împotriva lor, cu condiţia să nu fie ei înşişi luaţi, Doamne-fereşte!, drept gay. Nu putem pune nicidecum semnul egalităţii între aceste două manifestări, diferenţa este de esenţă, evidentă şi vizibilă.

Bineînţeles că nu voi participa niciodată la o manifestaţie în care descifrez astfel de sensuri şi mesaje. Iar faptul că sunt homosexual nu mă obligă în niciun caz să mă implic în acţiuni corporative, care m-ar reduce la o singură dimensiune, la o persoană dependentă de toleranţă şi înţelegere.

Marlanul e de multe categorii si intotdeauna il gasesti in fiecare om, la fiecare colt de bloc, pe fiecare zid urinat, in fiecare fiinta nespalata de ani si ani, in fiecare animal care injura de parca nu ar mai exista ziua de maine……….

Si eu sunt marlan. Fac parte din categoria de marlan bivalent. Sunt marlan numai atunci cand situatia mi-o permite, adica ipocrit pana in maduva oaselor. Cum sa nu-l trimit pe ala fix in strabuni atunci cand sunt sigur ca nu o sa ma auda decat alti marlani? Cum sa nu scuip pe trotuar cand nu e nimeni in jur care sa-mi vada creatia? Cu alte cuvinte fac parte din specia Marlanul timid, sunt marlan dar doar atunci cand mi se permite.

Marlanul numarul doi. E baiat bun in general, dar e marlan orice i-ai face. Ti-e rusine sa iesi cu el in oras ca sa nu scuipe din greseala lumea prin tramvaie. E groaza vecinilor cand e mic. Toti isi feresc copii de el ca, vorba aia, “marlania se ia”

Marlanul imprevizibil. Asta e un caz mai rar intalnit. De obicei cei din categoria papusa sunt marlani de genu. E baiat fin toata ziua, toata saptamana, tot anul pana se imbata si incepe sa tipe ca vrea sa ajunga guvernatorul BNR.

Si…. ultimul dar nu cel din urma. Marlanul fin. Paradoxal dar exista marlani foarte fini. Nu scuipa, nu injura, nu sufla fumul in fata nimanui. Vorbesc de parca tocmai ar fi iesit dintr-o plenara a Academiei Romane. Astia sunt cei mai periculosi. Pentru ca sunt atat de marlani incat au constientizat si ei lucrul asta, si o sa ascunda toata viata acest lucru. Da forma poate fi ascunsa, dar fondul ramane de marlan bazarist. El nu o sa te trimita dupa gutui pana la doamna mama, el o sa zica la toti ceilalti ca s-a purtat finut cu tine dar nu ai inteles nimic si ca te-ai purtat ca un marlan.

Normal facand parte din samantarii de prima categorie ii displac pe ceilalti. Mi se par ori prea ipocriti, ori prea prea.

Vive le France, Vive les semences.

]]> http://elucubratie.wordpress.com/2009/11/05/preotii-homosexuali-filmati-in-timp-ce-faceau-sex/ Thu, 05 Nov 2009 18:34:00 +0000 Messa http://elucubratie.wordpress.com/2009/11/05/preotii-homosexuali-filmati-in-timp-ce-faceau-sex/

Ce titlu am tras. Asa.

Mai, eu ma tot gandesc la Teoctist ala micu’ (era ala cu fundul albicios sau ala mai bine cladit?) si tovarasul lui de placeri vinovate (ortodoxeste vorbind). Aia doi, cu care a aparut filmuletul in presa online si pe Youtube (later edit, de pe Youtube a disparut!). Lasand la o parte faptul ca aia sunt popi, viitori preafericiti spoveditori de babe si fete prostute si ca faceau fix ce zice dogma lor ca e pacat de moarte, mie nu-mi iese din cap ceva.

A mai observat cineva cu cata tandrete faceau ei ce faceau acolo? Mai, oameni buni, aia nu faceau sex! Acolo era dragoste curata! Adica mangaieri, masaje, armonie, caldut, asa, fara miscari bruste, frumos, sa starneasca invidia gagicilor cu marlani acasa si mai multe nu!

Pai, in conditiile in care acolo e dragoste (da, homosexualii au relatii ca si heterosexualii, bazate si pe iubire)… si atatia dintre clerici au relatii homosexuale, de ce mama naibii se cramponeaza Biserica atata de interdictiile astea imbecile si anacronice? Lasati, frate, liber la sex de toate felurile, pana si pinguinii fac din astea si nu-i mai trazneste al de sus, asa ca ce atata frasuiala?

Am învăţat să tac ascultând.

În jurul meu inepţiile purtau masca epatării cu orice preţ. Singura persoană ce nu realiza zbaterea inutilă era chiar cea în cauză,  remarcabil perseverentă într-o tentativă eşuată din start de a mă convinge ce fiinţă plină de fond este.

Ciudat…Eu îi vedeam doar forma. Clar conturată, drept să spun, dar când mă irită ceva şi contururile îmi devin neclare. Nu doar îmi par.

Am o răbdare de fier pentru că încerc să înţeleg. Ce caut eu acolo şi de ce am acceptat, de la bun început, să ascult.

Oamenii sunt destul de previzibili.

Am o intuiţie ieşită din comun care , în nici un caz, nu poate fi etichetată ca “idee preconcepută” despre…Departe de mine acest gând…

Dar ştiu ce îmi vei spune. Chiar dacă încerci să te învălui de aburul unei superiorităţi afişate cu ostentaţie.

Te intuiesc.

Eşti doar unul/una dintre cei legaţi la ochi pe care îi văd din turnul meu de fildeş, când cobor, rar, să văd dacă vreo urmă de paşi a ocolit sau a pornit-o de-a dreptul pe cărarea unei existenţe a cărei definiţie nu şi-o poate da din lipsă de opţiuni, de context, de pretenţii…

….de absenţa construcţiei verticale al cărei schelet nu l-a avut niciodată.

Pentru unii noaptea e permanenţa vieţii lor.

Aceia sunt legaţi la ochi pentru tot restul vieţii.

Aşa se poate caracteriza felul de a vorbi al majorităţii tinerilor. Şi al majoritpţii profesorilor, cărora le place să se audă vorbind. Am participat la o conferinţă pe teme de voluntariat acum vreo două zile. Tineri din diferite organizaţii neguvernaentale, Liga Studenţilor, profesori şi primarul, care, evident, nu poate lipsi de la un eveniment de acest gen. Deşi voluntariatul este un domeniu în care lucrez şi care mă priveşte, am rămas cu un gust amar. O oră şi jumătate de vorbărie lungă şi fără sens. Dacă primarul nu se poate desprinde în nicio ocazie de un discurs politicianist (lucru de înţeles), o dă pe după copac la orice întrebare şi răspunde aiurea, este de neînţeles cum un student nu poate să răspundă la o întrebare în termeni simpli. De ce nu putem să avem voluntari? Ăăă, se pare că…Nu este peşte la supermarket şi datorită crizei, ratonii se înmulţesc şi morcovii devin albaştri, lucru care duce la o scădere a numărului de computere şi ca urmare la lipsa voluntarilot. Cam în acest fel au fost răspunsurile. Logică…ioc, argumentarea unui răspuns este pentru imbecili. Au urmat apoi profesorii, care au confirmat faptul că, pe măsură ce omul înaintează în vârstă, devine din ce în ce mai egocentric. Oamenii ăştia vorbeau despre ei, despre realizările lor, şi, într-un târziu, aminteau o frază despre voluntariat. Încă o chestie specifică discursurilor noastre: fraza care începe cu în încheiere ar trebui să fie printre ultimele din discurs. La noi pare a defini partea de mijloc a discursului, pentru că după ea mai urmează cel puţin o jumătate de oră de vorbărie.

Am plecat cu un gust amar, dar convons de faptul că vorba lungă, sărăcia omului  este inventată pentru altcineva decât pentru români.

Am ramas mereu perplexa in fata oamenilor ipocriti. Cei care spun una si fac alta, sau cei care spun una in fata si cum intorci spatele spun alta m-au bulversat de cand ma stiu.

Am invatat de acasa sa nu mint. Am invatat, de-a lungul timpului, sa tac daca nu ma simt in stare sa spun adevarul. Dar n-am inteles niciodata cum pot unii sa te minta in fata, senini, cu tupeu, si sa mai aiba pretentia sa mai fie si admirati pentru minciunile pe care le spun.

Am cunoscut oameni care se intreceau pe ei insisi in a-si exprima admiratia, dragostea, recunostinta pentru cineva. Pareau ca sunt coplesiti de interlocutorii din fata lor sau din monitor (in cazul conversatiilor pe net), dar cum inchideau usa sau calculatorul incepeau sa-si exprime adevaratele opinii. “Ai vazut-o pe proasta aia in ce hal arata? Ce haine avea si ce taranca era!” “O vezi pe analfabeta asta care n-are habar sa scrie corect, dar se da intelectuala si citita?” “Ce pretentii sa ai de la niste gospodine ca astea cu care m-am intalnit?”, “Mare vedeta ce e asta, a trecut prin patul tuturor ca sa ajunga aici!”

In conversatia initiala cu taranca, cu analfabeta, cu gospodina si cu vedeta, ele erau divine, minunate. Erau obiect de adoratie, de iubire eterna, de admiratie fara limite. Ce femei extraordinare!

Si vazand si auzind, intr-un interval de timp infim, doua opinii atat de diferite rostite de acelasi om, am crezut ca sunt eu nebuna. Mi-am pus la indoiala auzul. M-am gandit ca-mi face farse imaginatia.

Cum poti sa-i spui unui om ca-l iubesti si cand pleaca sa urli in gura mare ca ala e un cretin, un amarat si ca nu vrei sa-l mai vezi in viata ta? Cum poti sa declari admiratie unei femei pe care de fapt o consideri inferioara din punct de vedere intelectual, iar in momentul in care ea pleaca sa strigi cu voce tare ca e o proasta si ca nici nu vrei sa-i mai auzi numele? Cum poti sa scrii negru pe alb ca iubesti niste oameni pe care, pe langa faptul ca nu-i cunosti, ii desconsideri profund? Cum poti sa te inconjori de persoane pe care cu cateva clipe in urma nu dadeai doi bani?

As vrea sa inteleg ce-i in capul persoanelor care procedeaza asa. Minciuna si ipocrizia pot fi un mod de viata?

Pana cand si pana unde poate minti un om fara sa fie prins? Are minciuna picioare scurte asa cum se spune, sau totul depinde de harul mincinosului si de abilitatea lui de a manui cuvintele, oamenii, intamplarile?

Ipocrizie – cumpătare, tu alegi !

Ma indoiesc de crestinismul celui care este intr-o relatie mai buna cu ingerii si cu serafimii, decat cu copiii, sotia si vecinii sai… decât cu soţul, prietenii, Oamenii, dar ipocrizia le orbeşte * văzul * !

Mi-e silă, uneori, da, MILĂ, de cei ce pozează-n ceea ce NU sunt, au timp critici, au timp de alţii, au timp de multe, dar NU au timp să se privească-n oglinda propriei conştiinţe… s-ar îngrozi!

Se spune că, dacă nu-ţi place noroiul, nu te rogi pentru… ploaie, la fel şi tu, ipocritule/o , nu cere altora să fie ceea ce tu NU te strădui să Devii, căci fără de mască, eşti poate nu la fel ci, mai rău ca alţii, abia când eşti Model altora, vei ştii că Tăcerea Vorbitoare e mai de preţ decât o mie de… vorbe-n vânt ! Ce zici, încerci ? Nu uita, faptele sunt cele ce… vorbesc !

( Sibilla )

Cumpatarea

www.ablog.ro/

Enya – We are free now!

Cer Senin, ferestrelor sufletelor voastre ! Duminică Rouă !

Sibilla

muzica – Enya – youtube

Pilde – www.ablog.ro

imagini preluate de pe google.ro

Pentru că primii, în inconştienţa lor, nu realizează că, urându-i, îi situează pe homosexuali pe aceeaşi poziţie cu ei, că îi face egalii lor, în timp ce aşa-numiţii prieteni ai gay-ilor, invocând toleranţa, de cele mai multe ori îşi plasează amicii de orientare sexuală netradiţională mai jos, pe o poziţie inferioară. Nu mai spun câtă ipocrizie şi fiere ucigătoare conţine în sine mult trâbmiţata toleranţă.

Nimeni nu e vinovat că societatea ipocrită ne cultivă de mici reacţii pe care încercăm uneori să le ascundem pentru că dă prost la imagine. Câţi dintre noi nu s-ar supăra dacă ar fi numit handicapat? Cu toate că handicapaţii sunt peste tot, inclusiv printre rudele şi prietenii noştri. Dar asta e, contextul, codurile lingvistice decid totul.

De aceea, niciodată nu voi cere nimănui să mă simpatizeze, să-şi formeze o părere adecvată despre mine. Nu are decât să mă interpreteze cum vrea. Şi, de ce nu, să mă urască.