Incotro sa fugi cand spini ai tentatiei te inconjoara si nu te lasa sa misti ? Spre ce sa privesti cand norii au format o mare pustie si gri in jur si deasupra, pe culmile unui inalt versant ? In ce sa speri pe timp necurat cand pana si propria-ti cochilie te tradeaza ? La ce bun sa gasesti solutia labirintului daca usa ti-e inchisa ?

Si trece timp peste pielea ta, si trec lacrimi in coltul zambetului tau, si vanezi ganduri si esti vanat de vise … O goana continua in ritmul inimii accelereaza alert bataile ca niste aripi de colibri. Imaginatia iti joaca feste, te gandesti prea mult la ipoteze negative numai ca sa iti pregatesti discursul final, epilogul viitoarelor tale amintiri. Te doare, dar tu iti provoci durerea. Te ucizi incet si torturezi grabit fiecare unda a memoriei pe care s-ar putea afla informatii despre realitate pe care vrei, dar nu vrei s-o intelegi.

E atat de aglomerat acolo, atat de cald incat ti s-au racit mainile. Trecerea de la subiectivitate la obiectivitate este mai mult starea generala decat o activitate gandirii din momentul respectiv. Tremur, frig, cald, cald, frig, tremur …

Incotro sa fugi?

Spuneam ca merg la un curs de ANEVAR, la un curs de evaluarea companiilor, asta fiind a patra si ultima saptamana de cursuri care in medie dureaza 5-6 ore pe zi.

Asadar spuneam ca merg la cursuri, insa recunosc ca am fost lovit de faptul ca majoritatea profesorilor stiu mai putin decat mine despre evaluare, fapt care ma pune, de multe ori, in pozitia de a arata interesat de alte lucruri… pentru cei care n-au mai fost la scoala de mult timp e acel moment din ora cand in loc sa asculti “la tabla” iti vedeai de ale tale, numai ca in cazul asta poti sa faci ce vrei pentru ca platesti, si daca ii onorezi cu prezenta aceste lucruri se iarta.

Eh bon, zis si facut, o saptamana, doua, concluzia mea era ca profesorii sunt chiar “profesori de ASE”, slabi, pana in maduva oaselor, lipsiti de practica, lipsiti de minima intelegere a conceptelor filozofice pe care trebuie sa le ai cand etichetezi ceva ca avand valoarea X. Ba chiar in mai multe momente s-au dovedit si slabi la matematica, in momente chiar jenante, iar cateodata desi facusera efortul sa citeasca ceva isi aduceu aminte exact reversul solutiei.

Dar faptul care m-a lovit foarte mult este ca desi discutam despre evaluare, discutam despre practici internationale, ei au tradus tot, chiar tot, asadar am ajuns sa incerc sa-mi traduc ce zic ei ca sa inteleg despre ce vorbesc, iar cand incercam sa le explic cate ceva preferam sa utilizez termenii in Engleza, pentru ca doar astia exista… sa nu spun ca un termen in engleza ajunge sa fie tradus prin 4-5 cuvinte in romana. Incercati sa traduceti goodwill… capitalul extra-activ creat intr-o tranzactie de inglobare a unei companii achizitionate…

Eh bon, asa ca am decis sa nu ma mai intreb de ce vorbesc cateodata mai fluent engleza, cand observ ca nu avem cuvintele in romana, si asta ca sa nu mai fiu stigmatizat cand exact acelasi proces s-a intamplat cu limba franceza acum un secol.

Live your life, don’t just think about it.

Yours sincerely,

Mihai

PS. Ca sa nu stric reputatia ANEVAR in totalitate, merita mentionat ca am gasit si profesori care au reusit sa demonstreze ca stiu mai multe decat mine, si atunci imi spun ca merita sa devin membru ca macar asa accesez higher knowledge.

Incepusem un studiu mental asupra iubirii, asa cum aparea ea in realitatea zilelor noastre.

Desi imi place ca orice studiu sa aiba ipoteze, elementele de lucru, dezbatere si concluzie, in cazul acesta voi lucra invers, voi face observatiile ca sa ajungem prin a concluziona ce s-a ales de ipoteza.

Asadar, avem ca tema de explorat iubirea acum, comparativ cu iubirea asa cum este ea perceputa traditional, si cand spun traditional, spun in traditiile romanesti, devulgarizate.

Pentru inceput putem vedea o mult mai buna conturare a iubirii de sine, urmata de o iubire a iubirii de sine, adica snobism si adeptii snobismului. Daca voi simti nevoia sa largesc subiectul… voi continua in alt posting.

Un alt element care arata evolutia iubirii sunt utilizarea facila, care se produce si cresterii acceptabilitatii a unor termeni ca divort, concubinaj sau adulter, dar si mai extremele swinger sau threesome. Pe langa acestea puteam observa si monetarizarea iubirii, exista preturi pentru ea, exista o piata si o predispozitie mercantila de a beneficia de ea. Daca pana acum restul formelor de iubire aratau o evolutie, aceasta ultima tipologie imi aduce mai mult a involutie, prin care animalul nu se mai poate exprima liber ci doar prin intermediul avutiei, dar cine sunt eu sa judec?

Acestea sunt aspectele top-of-mind care m-au obligat sa scriu postingul.

Sa iubiti bine, pentru ca nu exista negru si alb in dragoste, ci doar cu si fara.

Problema porneste de la un astfel de articol: http://www.gandul.info/sanatatea/cum-se-comporta-creierul-cand-asculta-manele.html?3891;3676261

Muzica clasica activeaza mai multi neuroni decat manelele si muzica usoara ? Cine au fost cobaii ? Ascultatorii de manele sau de muzica clasica ?

Si care a fost procedura de testare a ipotezei ? Au pus manelistii sa asculte muzica clasica si iubitorii de Mozart sa asculte manele ? Sau fiecare cu muzica sa preferata ?

Ceea ce ma duce la o intrebare importanta cand incerci diferite ipoteze pentru un set de date: Rezultatele sunt corelate statistic sau pur intamplatoare ? Setul de date este reprezentativ pentru generalizarea pe care o faci ?

Adica: subiectii alesi si metodologia folosita de tine in experiment permit generalizarea de la cateva zeci la cateva miliarde ?

M-am gandit sa fac si eu un concurs, ca tot am vazut ca e la moda sa faci astfel de chestiuni, pentru a-ti rasplati comentatorii fideli.

Ipoteza: sa mergem sau sa nu mergem nu la vot?

Demonstratie: a voastra!

Concluzia: premiul acestui concurs consta intr-o carte. Nu stiu inca ce carte … depinde de gustul castigatoarei sau castigatorului!

Puteti sa scrieti ce vreti, cum vreti, cu sau fara videoclipuri,

numai sa credeti cu adevarat in ceea ce faceti!

P. S. Bugetul meu pentru acest concurs este de 100 de RON, asta ca sa nu zdruncin prea tare bugetul familial!

De abia astept sa va vad “demonstratiile”!

In cartea lui Neagu Djuvara, Exista istorie adevarata?, am intalnit conceptul de counterfactual conditions, care, mai pe romaneste, consta in ipoteza formulata sub tiparul “Ce-ar fi fost daca…?”, punctele de suspensie fiind inlocuite de evenimente cruciale care au avut loc si care au influentat in mod decisiv cursul istoriei. Saptamanal, va voi provoca la un exercitiu de imaginatie, dar si de logica.

Bineinteles ca si eu ma voi prinde in acest joc intelectual si va voi oferi versiunile mele, inainte de a arunca inca o piatra care sa tulbure imaginea mult prea lina a istoriei asa cum o stim.

Pentru inceput, o ipoteza pe care ati mai intalnit-o sigur:

Ce-ar fi fost daca Germania nazista ar fi produs bomba atomica in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial?

Ziariştii şi europarlamentarii străini care îl atacă  pe Adrian Năstase,  

http://nastase.wordpress.com/2008/07/05/pe-insula-hydra-continuare/#comments ,

au comparat, –no doubt–,  imaginea lor în oglindă cu fotografia politicianului român. Un ziar central de la noi a publicat la un moment dat fotografia unui europarlamentar german ce îl ataca virulent pe Adrian Năstase.  Din comparaţia celor două fotografii, eu am rămas cu senzaţia că politicianul german era afectat de microcefalie, sigur, implic aici strict o ipoteză de cauzalitate Granger, nu o ipoteză medicală. Iar în ceea ce priveşte cifrele caracteristice pentru IQ,  bănuiesc că Adrian Năstase se află în Top 10 printre politicienii din UE. Acesta, cred, este motivul real care deranjează.

Titus Filipas

     Am gasit un concept deosebit de interesant la Edward de Bono. Se stie ca el este parintele conceptului de gandire laterala; ce nu stiam era faptul ca el nascocise un cuvant drept indicator simbolic al unei idei avansate ca provocare si pentru valoarea ei de miscare: po. Po ar putea fi privit ca inrudit cu “ipoteza”, “supozitie”, “posibil”…

Po vine sa ajute la demersul sistematic de a rupe barierele gandirii, de a incalca supozitiile fundamentale ale unei situatii. Daca, in mod normal, rotile sunt rotunde, rotile po ar trebui sa fie patrate, triunghiulare, pentagonale etc. Cumparatorii po ar trebui sa primeasca bani pentru a cumpara lucruri. Si asa mai departe…

Po apartine logicii unui sistem de modele asimetrice. El ne ofera un alt punct de plecare, pornind de la care putem ajunge pe un drum pe care altfel nu l-am fi abordat. O idee aparent absurda ne zdruncina gandirea si ne face sa iesim din modelele noastre obisnuite. Este posibil ca po sa ne faca sa trecem la un nou model, la fel cum este posibil sa revenim la modelele obisnuite. 

Valoarea lui po consta mai ales in faptul ca folosim o idee pentru efectul ei de inaintare. O idee absurda poate avea o mare valoare de miscare; ne putem folosi de ea pentru a ajunge la o alta idee, utila, la fel cum ne folosim de pietrele ce ies din rau pentru a pasi de pe un mal pe celalalt. Ce trebuie sa facem este sa extragem principiul din ideea absurda si sa ne concentram asupra diferentelor. Intrebari ajutatoare: “Ce este interesant la aceasta idee?” , “Ce este diferit in aceasta idee?”, “Ce ne sugereaza aceasta idee (absurda)?”, “La ce ne conduce ea?”, “Cum putem aplica acest nou model la situatia noastra?”

     Cred ca, de cele mai multe ori, chiar o idee reprezinta o bariera in calea altor idei. Aceasta ipoteza are doua sub-componente:

1. Majoritatea oamenilor sunt obisnuiti sa se opreasca la prima solutie care le vine in minte. Asta le scade receptivitatea si disponibilitatea pentru noi puncte de vedere si le scade implicit sansele de a gasi alte posibilitati. Atentie! Cea dintai solutie are sanse mari sa nu fie cea mai buna pentru ca, de cele mai multe ori, ea ne vine imediat, fara ca noi sa intelegem in profunzime situatia cu care ne confruntam si fara sa luam in calcul factori importanti care concura la situatia respectiva. Chiar si in cazul in care solutia propusa nu este prima, tot o idee va constitui – pe baza unor considerente specifice contextului respectiv – o piedica in cautarea altor solutii/idei (poate fi cazul in care o solutie foarte buna nu mai apare pentru ca ne-am oprit deja la o solutie buna). Sau poate fi cazul in care doua idei/solutii sunt percepute ca opuse si se dezbate cu privire la alegerea uneia sau celeilalte.

2. Exista o idee-prag (poate fi situata undeva intre a 3-a si a 6-a sau a 7-a solutie pe care o vedem posibila)  dincolo de care, daca vom opera cu schimbari si re-asezari ale perspectivei asupra situatiei, vom putea genera si nenumarate optiuni. Cu alte cuvinte, va exista un moment in care vom considera ca nu mai exista posibilitati cand – de fapt – trebuie sa ne schimbam doar perspectiva pentru a putea gasi alte solutii. Ideea-prag corespunde unei reprezentari-prag. Din moment ce creativitatea umana nu are limite, este evident ca “pragul” este doar o limitare de moment, data de un slab exercitiu, de folosirea improprie a resurselor si a abilitatilor. In acest moment, tot ce trebuie sa facem este sa ne schimbam perspectiva asupra situatiei.