Mariuca face din ce in ce mai multe progrese. La gradinita are cateva cursuri suplimentare: engleza, pictura, muzica. Am inscris-o la cat de multe s-a putut. Si ii place.

La cursul de pictura ii place sa contureze portrete, la muzica invata multe cantece si stie putin din gama, iar la engleza … ei bine, aici ii place cel mai mult din cate observ eu. O aud prin casa spunand expresii de genul: sit down, up, down si pe bune stie sa numere pana la zece: oan, ciu, fri, for, faiv, shix, seven, ei, nain, ten. Cam asta e pronuntia ei.

Nu ma incanta foarte mult faptul ca prinde la engleza cat faptul ca a invatat literele neaose, ca le recunoaste imediat. Nu le stie pe toate, la w, z sau j e mai complicat, insa stie sa scrie singura “mama” sau “maria”, ceea ce pentru mine e nemaipomenit. Credit to daddy.

Iata o mostra de la pictura. Portretul matusicai Catrinel. (daca l-ar vedea … ):

Acum, nu stiu ce ne-o rezerva viata, daca Mariuca o sa ia calea artelor sau a stiintelor mai “exacte”, aducatoare de profit. Dupa cum arata in poza de jos, are inclinatie si spre business:

Sunt preferatii Mariucai intr-ale muzicii, deocamdata. Sa nu va inchipuiti ca i-am pus Queen intruna pana i-a intrat copilului in sange. De pilda, Madonna si Michael ne plac, dar intr-o mica masura. Nu suntem fani inraiti. In cazul Freddie, da, eu sunt inca the biggest fan.

Poate e mostenire, cine stie. Cert e ca Mariuca ne cere sa-i punem “Fedi” si Madonna, iar cand il vede pe Micheal Jackson la tv zice “Lasa-ma sa ma uit la Michael Jeson”.

In alta ordine de idei, azi se fac 18 ani de cand Freddie Mercury nu mai e.

Mariuca trebuie sa invete o poezie pana la serbarea de Craciun. Fiecare copil din grupa pregateste una.

Doamna educatoare a scris de mana toate poeziile si le-a inmanat fiecarui parinte cu specificatia de a-si invata copilul poezia. Noua ne-a picat ceva cu fulgii de iarna.

Acum vine problema. Mariuca a invatat multe cantece si poezii la cresa si gradinita, da’ cu noi nu vrea sa zica nimica. Iar poezia asta e … like … foarte importanta pentru intalnirea cu Mosu’.

Ce ma fac? Ce ma fac? Si eu si ta-su am repetat-o cu ea. Si nu vrea sa zica neam. Asa ca mi-a venit ideea sa o transform intr-un cantecel ca doar nu degeaba am fost la Minisong. Asa ca i-am dat cateva note si am inceput s-o cant eu de 2, 3, 5, 10 ori pana i-am trezit curiozitatea copilului. Si a inceput sa cante si ea, slava Domnului. Si cu totii am cantat-o pe drumul de intoarcere de la Valeni, cand n-a dormit ea desigur, pe diferite tonalitati. De exemplu tati a ramas setat pe … dictie: “Mariuca, zi-o tati apasat, clar, cu voce”. In fine, eu as zice merci oricum ar zice-o.
Apoi, copilul s-a tinut si de sotii cu noi. Cand era vorba sa zica “… dupa mos Craciun”, ea: ” dupa baieti” sau “dupa soricei”.

Si uite asa a invatat prima strofa, iar eu nu-mi mai pot scoate din cap cantecul asta. M-am trezit cantandu-l singura pe strada:

Un, doi, trei/Un, doi, trei

Sutem fulgii mititei

Iarna ne-a trimis la drum

Dupa Mos Craciun.

Tati al nostru a fost plecat in weekend la nasii nostri de cununie care stau in Leeds si care si-au botezat copilul. Partea ramasa acasa (eu si cu Mariuca) ii pupa de la mare departare.

Restul ramas pe plaiurile mioritice nu a stat deloc. Mama & fiica au inceput de sambata, usor, cu un mic teatru de papusi la MTR, apoi dupa somnul de dupa amiaza, pe care nu l-a ratat niciuna, au facut o excursie spre Pantelimon, la prietenii Luca si Ioan. Zic excursie pentru ca sa pleci sambata seara din Drumul Taberei spre Pantelimon, nu-i lucru usor. Dar, am ajuns.

Si am mai plecat la 10 seara, cu multe tipete si plansete ale Mariucai dupa Luca si Ioan si cu tatuaje pe mana. Ne-am distrat si eu si ea. Am continuat duminica, dupa ce ne-am impartasit si am ascultat putin din slujba de la Stavropoleos, cu un suc si o crema de broccoli pe Smardan si o tura de shopping sa-i cautam lui tati un cadou care lipseste insa, pentru ca … n-am gasit nimic.

A fost frumos, insa tot mai bine-i in trei.

Pentru a doua sau a treia oara am fost la teatru de papusi. Nu la Creanga, nu la Tandarica, ci la Muzeul Taranului Roman, mai precis in Club MTR, care, in colaborare cu Teatrul Paiata, a redeschis sezonul de teatru pentru copii.

Am primit programul pe octombrie si pe noimebrie si arata asa:

Octombrie (ce a mai ramas):

31 – Elefantelul curios

Noiembrie:

7 – Soricelul cel prostut

14 – Vrajitorul pofticios (premiera)

21 – Fata mosului si fata babei

28 – Coliba iepurasului

Piesele incep la 11. Pretul de intrare 7,5 lei/persoana.

Astazi, noi am fost la Printesa Crizantem. Mariucai i-a placut, desi in timpul spectacolului se dusese pe scena sa stea de vorba cu zmeul cel rau. Mie mi s-a parut foarte ok piesa. De cateva ori m-am amuzat tare. La sfarsit, actorii i-au invitat pe copii pe scena, sa le arate papusile. Multe pupaturi si regrete la plecare.

Recomand.

O vad, o observ. Are in sange creativitatea. Vom vedea mai tarziu daca isi va dezvolta latura profesionala pe acest temei.

Mariuca deseneaza. Stiu, toti copiii deseneaza, insa ea deseneaza pe calculator, in Paint. Trage linii, uneste puncte, face cercuri, isi alege culorile, instrumentele de desenat. Si spune ce ar vrea sa deseneze si cum (sa zicem ca se gandeste la un concept), chiar daca deocamdata nu poate sa faca multe. Dar exersam impreuna. 

S-o face art director?

M-am intors in campul muncii cand Mariuca a facut 1 an jumate. Cat am stat acasa, am avut timp sa ma gandesc ce si cum sa fac cu ea, cand va veni timpul. Ma framantam zi si noapte si aveam in minte o singura imagine: a unei balante in care, intr-o parte erau bonele, in alta gradinita. Bunicii erau exclusi, nu pentru ca nu am fi vrut noi, ci pentru ca nu aveau cum sa stea ei cu ea.

Pe vremea cand eram noi doua tot timpul impreuna, fie vara sau iarna, ieseam zi de zi in parc si intram in vorba cu mame, bunici si mai ales cu bone. Mereu m-am mirat ca, in ziua de azi, sunt mai multe bone decat bunici. In fine.

De la mamele care aveau bone pentru copii, am aflat povesti infioratoare. O parte dintre ele schimbasera 2, 3, 4 bone din diverse motive, vazute de mine doar in filme.

Am vorbit si cu multe bone, pe multe le-am observat in timpul “programului de lucru” si nu mi-a placut ce vad si nu mi-a fost jena sa le fac observatie pentru ca ii bateau pe copiii de care aveau grija. Am gasit si exceptii de la regula. Doar una sigura, insa da, mai exista si bone ok. Eu zic ca lucrul asta tine de noroc.

Ne-am gandit si la cresa, pentru ca la vremea aceea nu o puteam duce la gradinita. Nici pe aceasta nu o priveam cu ochi buni: multi copii, raceli, batai, plansete dupa mama etc. Cel putin asta era ideea mea de cresa. Si totusi, balanta a inclinat vizibil spre ea. Iar tot raul a fost spre bine. Acolo a invatat: sa manance singura, sa ceara la olita, sa scape de scutece plus cantece, poezii, dar mai ales, a invatat sa fie responsabila. A fost greu pentru toti la inceput. Criza a tinut 2 saptamani, dupa care nu a mai plans dupa mine.

Cu bune si cu rele, cred ca am facut alegerea corecta. Din punctul meu de vedere, integrarea de la o varsta mica e esentiala in dezvoltarea unui copil. La cresa/gradinita participa la diverse actiuni, coloreaza, deseneaza, canta, invata, lucruri pe care parintii nu le pot acoperi in totalitate din lipsa de timp, datorita jobului. Iar in ceea ce priveste bonele, lucrurile astea nici nu cred ca intra in discutie. Eu le percep ca pe niste persoane care doar vegheaza copilul si nimic mai mult.

Nu e perfect nici la cresa/gradinita. Sunt si acolo tot soiul de riscuri, insa, din punctul nostru de vedere, e alegerea corecta pentru ea.

Intr-o seara stau de vorba cu Mariuca despre Mos Craciun. In pat, la culcare, am inceput eu sa-i zic ca mai sunt cam 2 luni pana vine. Cam de la 3 ani a inceput ea sa inteleaga care-i faza cu Mosul, iar faza principala, e, evident, primitul de cadouri. Cum sa nu retina asa ceva?!

Deci, eu ii spuneam ce si cum despre acest Mos Craciun, accentuand ideea ca “tre sa fii cuminte ca sa vina”.

In fine, discutia s-a desfasurat in felul urmator: eu ii spuneam, iar ea, la fiecare fraza, ma intreba de ce.
Eu: Mos Craciun vine de departe. Din tarile nordice.
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun vine numai iarna?
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun vine numai noaptea?
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun vine cu trasura, printre nori?
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun vine la toti copiii?
Ea: De ce?
Eu: Mos Craciun are un costum rosu cu alb si curea la cojoc?
Ea: De ce?
Eu (in gandul meu): sa nu-i cada nadragii.

Si asa Mariuca a capatat cateva raspunsuri despre “mos caciun”, raspunsuri pe care le spune mai departe celor cu care se intalneste. Tuturor le spune cine e si ce face Mos Craciun. Se gasesc destui care s-o asculte cu drag.

Tot incerc sa gasesc locuri de joaca pentru copii, dar nu dintr-acelea numai cu topogane si castele gonflabile, ci unele care sa aiba si o componenta educativa.

Pana acum, cel mai frumos mi se pare partea de librarie de la Carturesti, dedicata copiilor. E undeva in spate, intr-un colt destul de spatios, unde copiii au la dispozite jucarii din lemn, dar si carti. Noi am fost de cateva ori acolo. De fapt, de cele mai multe ori Mariuca ne cere s-o ducem. Ea a asimilat locul cu “acolo la doamna cu chiloti”, de care am mai povestit si care “doamna” este de fapt un grafitti mare, undeva pe strada Verona. Nu mai merita mentionat ca de fapt nu e o “doamna”, ci un “tip”.

Revenind la locul pentru copii de la Carturesti. Au jucarii de construit, bucatarii, masinute de splat, carucioare, toate din lemn. Si multe carti. In timp ce copilul se joaca, te poti uita linistit prin multitudinea de carti, in romana si in engleza, ce se desfasoara pe rafturi.
Vin destui copii, insa e loc pentru fiecare. N-am vazut pe nimeni sa se certe pe jucarii. Locul e spatios, aerisit, iar domnisoarele sunt foarte de treaba.

Daca o ducem acolo pe Mariuca, nu prea mai avem grija ei. De multe ori o lasam sus, iar noi coboram in Gradina Verona, si din 15 in 15 minute uracam sa vedem ce face. Si de fiecare data e bine.

In weekend-ul trecut am fost pana la Ikea sa-i luam pat Mariucai. Pat de copil mare, zic, pentru ca pana acum a dormit in patul pe care l-a avut de cand era mica si transformat de vreo 2 ani si ceva in tarc.

Culmea e ca mai incapea lejer in el, insa din doua-trei motive importante, am zis It’s time! In nicio ordine preferentiala sau al nivelului de importanta, o sa le descriu.

Unu la mana: peste o luna face 4 ani, e fetita mare si e nevoie sa se identifice deja cu cei mari, pentru a-si dezvolta sentimentul de responsabilitate, grija fata de sine insasi.

Doi la mana: cred ca nici ei nu-i mai placea patul pentru ca de ceva timp patul nostru era ca si al ei. Si chiar ne spunea: “Asta e patu’ meu.” Foarte rar mai dormea in tarc, asta dupa ce adormea si ne trezeam noi in toiul noptii sa o punem la locul ei.

Trei la mana: se apropie ziua ei si vroiam sa-i facem un cadou care sa nu mai includa jucarii sau haine. In plus, eu m-am gandit la cadoul asta (patul) ca fiind un lucru care sa o faca sa treaca de perioada de “bebelusie” in care inca ii mai place ei insasi sa se creada. De cand cu patul asta, ii spunem mereu, cand e timpul de dormit, ca “acum te duci in patul tau de fetita mare.”

Patru la mana: De foarte putine ori (spre deloc) se duce sa se culce singura. Somnul de pranz si cel de noapte se face numai cu mine alaturi. D-abia dupa ce adoarme, ma pot intoarce sa ma mai uit si eu la un film. Si acum imi vine in minte un mare regret: “Cate filme bune am pierdut din cauza asta”, apoi resemnarea: “Asta e. Macar sa se culce ea.” si in final, revelatia “Pat nou.”

Asa ca dezbatand problema dormitului si adormitului de una singura, am ajuns saptamana trecuta la Ikea de unde i-am luat pat.

Concluzia dupa o saptamana: Doarme in patul ei, e incantata, dar se mai abate de la regula in timpul noptii, involuntar, mai degraba din reflex, aterizand in patul nostru. Patul ei fiind lipit de al nostru, doarme jumate in patul nostru, jumate in al ei. E super haioasa cand se intinde.

In privinta adormitului singura, mai lucram.

Hold on! Nu va entuziasmati atata! Nu e Alba-ca-Zapada, nu e Scufita Rosie, nu e Frumoasa Adormita, nu e nici Minnie, Dasy sau Barbie. E cineva si mai interesant …. Capcaunul. Cu care traim in fiecare zi.

Sa incepem cu niste premise. Se da o prietenie aflata la inceput, dar foarte frumoasa, intre Mariuca si Irina Adei si se mai da un tata de Mariuca, transformat in Capcaun. El s-a autointitulat, s-a branduit bine, iar fetele sunt innebunite dupa el si numai asa il striga.

Cand mergem noi pe la ele, Irina ma intreaba daca si cand vine Capcaunul. Cand vine ea pe la noi, iar Capcaunul nu-i acasa, iarasi, “cand vine Capcaunul?”. Duminica, Irina a venit pe la noi. Nicio jucarie nu i s-a parut atat de palpitanta precum prezenta Capcaunului care dormita. La revedere cu somnul, i-am zis, iar fetele s-au catarat pe el si nu l-au mai lasat. S-au ascuns, cand Capcaunul de ele, cand ele de tatal-Capcaun, s-au alergat, l-au transformat pe rand in broasca, print, girafa etc. La un moment dat Capcaunul a prins-o pe zana buna (aka eu), a vrut s-o chinuie, insa fetele au salvat-o din “ghearele” lui.

L-au mai si lasat sa se odihneasca, insa “gata Capcaunule, putem sa venim din nou peste tine?”

Cam dupa ce a implinit 5 luni de zile, am inceput s-o luam pe Mariuca peste tot cu noi. Pe la expozitii, targuri, intalniri cu prietenii, pe unde se putea merge si cu copilul. S-a adaptat si i-a placut foarte tare, nu numai ei, dar si celor care o cunosteau. Indiferent pe unde am fi mers, nu exista nimeni care sa se uite urat la ea sau sa nu o placa. “E un copil special, pus de-o parte”. (acum am redat un gand)

Deja stie toate cafenelele, restaurantele, barurile sau tersasele din Bucuresti si, la fel, si oamenii de acolo o stiu pe ea. De pilda, in fiecare duminica, dupa slujba de la Stavropoleos, ne aciuam pe la unul dintre localurile din centrul vechi. Ne-a devenit foarte drag Charme (nu fac reclama), care e chiar pe strada cu biserica, doar ca putin mai sus. Mergem acolo de cand o duceam in carucior, cam de pe la 1 an jumate-2. Acum are aproape 4, deci oamenii de acolo o stiu de vreo 2 ani.

De cate ori intram acolo suntem intampinati cu “Buna Maria. Ce mai faci?”, iar ea, ia ghiciti ce face? Se duce la baietii de la bar, inauntru, acolo unde prepara ei cafele, bauturi etc. Si ei o primesc bucurosi, o urca pe scaun, ii dau creioane sa coloreze si, mai ales, vorbesc cu ea.

Cand mergem acolo, nu mai avem grija ei. Stie fiecare coltisor, stie unde e toaleta. E ca acasa. In plus, ii mai si distreaza pe ceilalti clienti. Daca pune ochii pe cineva de la vreo masa, nu se mai dezlipeste de acolo. Si le povesteste tot ce ii trece prin minte: ca mami i-a luat pantofi, uite ce pantofi frumosi am, ca are si ea calculator si se uita la tom si jerry, ca se duce la gradinita si multe altele. E si mai amuzant pentru ceilalti pentru ca ea vorbind putin peltic si sasait, nu prea se intelege mare lucru, dar oamenii se amuza si discuta cu ea.

Astazi, baietii de la bar au iesit in fata restaurantului ca sa fumeze. S-a dus si ea dupa ei afara si a stat pana au terminat de fumat.

La Biker’s, care e mai mult rock and motorbike oriented, a vrut sa incerce o motocicleta. Ownerul acelei motociclete a luat-o in brate si a suit-o, i-a raspuns la intrebarile ei (Ce e aia, De ce e asa) si a avut grija sa nu cada.

E foarte interesant s-o vezi cand descreteste fruntile oamenilor. Sunt unii care par dificil de abordat sau par introvertiti. Daca ea se duce sa vorbeasca cu ei, ei nu o resping, iar apoi, vezi cum expresia lor, sa zicem putin mai dura, devina una foarte calda.

Cam asa se intampla pe unde mergem noi cu ea. Cam asa se intampla cu oamenii pe care ii intalnim.

De 2 zile Mariuca a terminat cu cresa si a inceput deja gradinita. Si am numai vesti bune pentru ca e foarte incantata. Nu stie inca cum ii cheama pe noii ei colegi si nici pe educatoare. O intreb si zice: “Nu stiu.”

Doamnele de acolo o plac, zice ea si bunicul care o ia de acolo dupa amiaza. Iar ei i-a placut in prima zi felul de mancare “spate”. Juma’ de ora m-am chinuit sa aflu ce fel e ala. Stiind ca ea inverseaza grupurile de litere dintr-un cuvant, am gasit luminita de la capatul tunelului. Well, minunatul fel “spate” este nimic altceva decat … “paste”. Da, le-au dat paste si cum ei ii plac foarte mult, a fost si mai incantata de gradinita.

Apoi, la noi nu merge cu prescurtari. O intreb: “Cum a fost la gradi?”, iar ea ma completeaza ”nita”. Deci la noi e “gradinita”. Asta e, daca asa vrea copilu’ , asa sa fie. Stie ea cum e mai bine.

So, am trecut la nivelul urmator.

Ne distram in continuare cu propozitiile pe care le face, dar mai ales cu inversarea grupurilor de litere din cuvinte.

Asa s-au nascut, din gura Mariucai:

pavoras = vaporas

mastanica = smantanica

soprop = prosop

cert = concert

Da, am o furnicuta in casa si aceea e Mariuca. Exceptand crizele de personalitate, despre care tot citind si vazand si la alti copii, mi-am dat seama ca sunt specifice varstei, fata mea este foarte harnica, organizata si curata.

Am invatat-o astfel incat acum, face singura multe lucruri de om mare.

Cand intra in casa se duce la baie si se spala pe maini.
Se duce singura la baie cand vrea sa faca pipi etc., isi ia olita, isi da jos chilotii si face. Cand e gata, ma striga sa vin si sa o spal.
Dupa ce manaca, isi duce singura castronul la bucatarie, direct in chiuveta. Da drumul la apa si imi spune ca spala vasele. Reuseste sa-si spele singura doar lingurita.
Daca da manacare pe masa, imi spune sa-i aduc carpa sa stearga.
Cand o pregatesc pentru mers afara, isi duce hainele de casa in camera si si le pune in patul ei.
Isi pune lucrurile murdare la spalat.

Da, am o fata vrednica si sunt mandra de ea.

Revin cu updatari pentru categoria “Mariuca zice” care de fapt ar trebui sa se numeasca “Mariuca intreaba” pentru ca de la o vreme suntem intrebati permanent, in legatura cu orice scoatem pe gura, DE CE.

Pai sa va spun. Nicio chestie pe care o spunem, nu trece neobservata.

Exemplu: “Mariuca, ma duc la piata”. “De ce?”

“Ma duc sa iau paine. De ce?

“Ma duc la baie. De ce? … si putem continua la nesfarsit.

De fapt, este o succesiune de de ce-uri in functie de context, care de ce-uri cu greu sa mai opresc. Nu stiu cum, dar avem un raspuns pentru toate aceste de ce-uri ale ei.

“Mariuca, mergem acasa. De ce? Pentru ca e tarziu. De ce? Pentru ca trebuie sa te culci. De ce? Pentru ca e noapte. De ce? Pentru ca a fost zi si acum a venit noaptea. De ce? Pentru ca dupa zi, urmeaza noaptea. De ce? Pentru ca asta e ordinea fireasca a lucrurilor. De ce? Pentru ca soarele s-a dus si el la culcare si acum a venit randul lunii sa se ridice pe cer. De ce? … (citez din memorie).

Deci, fara sa exagerez, aceste de ce-uri vin unele dupa altele foarte usor si foarte repede si incercam sa le facem fata, astfel incat sa inteleaga si ea cum stau lucrurile pe lumea asta.

Nu, nu-i vreo promotie, ci descoperiri recente de-ale mele:

• am descoperit un blog de kendo. nu sunt practicanta, nu cred ca o sa fiu prea curand, insa blogul este interesant. via TheBride care isi aduce si ea contributia
• imi place sectiunea video de pe zf.ro. via orlando
• citesc doua carti in paralel; da, stiu ca n-am mai facut demult recenzii, insa cartile sunt la stadiu de citire: Numele meu fie Gantenbein (Max Frisch) si, de maine, Cum sa devii un Nimeni (Iulian Comanescu)
• si una din casa: tati ne-a luat pepene, care n-a avut loc in frigider. ghici unde l-a pus? in congelatooor.
• tot din casa: Mariuca vrea la “paja”, in costum de baie. apoi, in fiecare zi o pomeneste pe Madonna: “Mami, cand vine Madonna; mami, vreau si eu sa ma duci la Madonna”. deci, fie ploaia, fie soare, tre’ sa ne pregatim toti 3 pentru 26 august

that’s all for now

I’m maybe going slightly mad … poate imbatranesc si d-aia au inceput nemultumirile frecvente. Inainte nu prea dadeam atentie la ce se intampla, dar acum am inceput sa carcotesc.

Prima chestiune: cosurile de gunoi. Nu avem suficiente pe strada si mai ales in parcuri. Ieri, Mariucai i-a venit sa faca pipi in parc asa ca am dus-o la un copac ascuns ca sa faca acolo. Am sters-o cu servetel si am dat sa-l arunc. Nu am avut unde, asa ca o buna bucata din parc am mers cu acel servetel murdar in mana. Deja nu ma mai concentram pe gasirea unui topogan ci pe a unui cos de gunoi.

A doua chestiune: leaganele din parc. Ori sunt prea putine leagane, ori sunt prea multi copii. Merg pe varianta a doua, pentru ca la noi in Moghioros s-au tot construiti locuri de joaca pentru copii. Dupa ce ca ajung foarte rar cu copilul in parc si vrea sa se dea in leagan, atunci cand reusim sa prindem unul liber, mai sunt parinti care carcotesc ca vor sa-si dea si ei copilul. Acum, daca il dai doar 5 minute pentru ca auzi voci nervoase, copilul cum sa se mai bucure? Sa fim seriosi, daca tot se da in leagan, sa stea si el macar 10 minute sa se simta bine.

Cu toate astea, am lasat in urma supararile si am dat o fuga pe Motoare cu tot cu copilul, care cred ca s-a simtit mai bine decat noi, asta pentru ca noi alergam dupa ea prin tot locul, ca nu statea o clipa. A muls vaca pictata, a dansat pe scena si i-a innebunit pe toti spunandu-le ca ea se duce la Madonna si ca o asteapta sa vina. Deja oamenii de acolo o stiu.

Mariuca a primit prima diploma “serioasa” din viata ei. Diploma de absolventa de … cresa. Din toamna mergem la gradinita.

Chiar daca toti copiii au primit diploma, ma pot lauda ca o merita cu adevarat pentru ca la cresa s-a dovedit a fi foarte ascultatoare, silitoare si harnica.

Cu surle si trambite, pe scena intra … absolventa noastra:

Evident ca sunt emotionata, scriind postul asta. Sunt mandra de ea.

In seara asta am fost la Municipal, la camera de garda. Mariuca a alergat mult, cum face de obicei, a alunecat si a dat cu capul de pamant. S-a ales cu o umflatura mare si vanata pe frunte.  Nu tocmai un cucui, asa cum speram.

Anyway, am luat-o in brate si am strabatut tot parcul ca sa ajung la un taxi, pentru ca nu eram in stare sa conduc. M-am dus la primul taxi pe care l-am vazut. Tocmai ajunsese o femeie inaintea mea care dadea sa se urce. Am rugat-o disperata sa ma lase pe mine sa iau acel taxi pentru ca trebuia sa ajung la spital cu un copil cu capul spart.

A zis ca nu o intereseaza si s-a suit. M-am dus spre sofer si l-am implorat sa ma ia si pe mine. A zis un “nu” foarte rece si a adaugat ca “nu el dicteaza”. Si a plecat.

Mariuca plangea, eu plangeam si alergam dupa taxiuri cu ea in brate. Am ajuns la camera de garda si, desi ar fi trebuit sa fiu la Grigore Alexandrescu, fiind vorba de copil, ne-au luat in maxim 10 minute.

Deocamdata, Mariuca e bine. Domnul doctor ne-a zis ca nu e nimic grav, doar sa o supraveghem in timpul noptii.

Am scriu postul asta mai mult revoltata de ceea ce am patit, dar si impacata cu gandul ca noi toti suntem la granita dintre om si animal. Cred ca un animal are mai mult suflet decat un om.

Ii povesteste lui mamaie Fani cum a fost la Vulcana Bai si mai ales de intalnirea cu Parintele Agatanghel. Ea asociaza termnul preot sau parinte cu Doamne-Doamne. Stiu, nu este ok, insa lucram sa indreptam acest lucru. Asadar, ii spune lui mamaie ca “am vorbit la telefon cu Doamne-Doamne”. Parintele i-a dat telefonul.

“Doamne-Doamne mi-a dat ciorbita”. Parintele ne-a poftit la masa si ne-a dat, la primul fel, ciorba. Fac o pauza ca sa spun ca ciorba era excelenta si era gatita chiar de Sfintia Sa.

Aseara o invatam literele alfabetului. Am zis sa asociez fiecare litera cu un cuvant sau un nume, ca sa-i fie mai usor. Deci, A vine de la Ana, B – bebe, C – caca, D – Dan. Dupa ce a repetat literele, cand am ajuns la D, am intrebat-o de la ce vine. Raspuns: de la tati (ca asa il cheama pe tati).

Duminica, la Stavropoleos, dupa impartasanie a luat painica cu vin, dar a mai vrut una. M-am dus eu si am inmuiat foarte putin painea in vin, dar s-a suparat si m-a parat lui tati ca nu am inmuiat-o mai mult. Sa nu zic ca a si inceput sa planga din cauza asta si printre sughituri arata cu degetul spre mine. Ca eu sunt vinovata ca am inmuiat prea putin.

Da, in sfarsit mi-a venit si mie randul si mi s-a “indeplinit” una din inchipuirile mele sinistre – cum e la politie? (Stiu, sunt putin … cu capu’).

Pentru ca sunt o mama iresponsabila, care nu tine cont de norii negri de pe cer, aseara am stat in parcul Moghioros pana a inceput sa tune si sa fulgere. Pana sa ne luam avant si sa fugim, s-a pornit furtuna. Ne-am adapostit sub un cort din apropiere, dar care, in secunda 2, a fost luat si el pe sus.

Pentru ca Dumnezeu este acolo sus si este mare, in apropiere era un foisor, unde, evident, ne-am ascuns. Numai ca ploaia izbea din toate partile si deja eram fleasca. Si iarasi aleluia si Doamne-ajuta, sub foisor, cu noi se afla si politia care, desi la insistentele lui tati sa fugim mancand pamantul, nu ne-a lasat sa plecam.

Stiti ce au facut domnii si doamna politist? Au chemat o dubita care a venit pana la foisor, iar noi am fost urcati de politie in ea. Nu, nu am mers la sectie, asa cum credea Mariuca, ci ne-au dus direct acasa.

In timp ce “it was raining cats and dogs”, in duba politiei, Mariuca avea chef de vorba si socializare. Asa se face ca ii interoga la propriu pe domnii politisti, punandu-le urmatoarele intrebari:

- De ce nu aveti muzica in masina?

- Unde e casa ta?

- Uite ce lanterna am. Vrei si tu?

- Unde ne duceti. Eu nu vreau la sectie.

… si multe alt perle.

Dar, ploaia nu ne-a oprit sa ne simtim bine si sa dam drumul spiritului de aventura din noi. Astfel, am mutat locul de joaca acasa la Daria, prietena Mariucai de cand era mica si care era cu noi in parc cand s-a intamplat totul. Si, pentru ca ne lipsea ceva care sa ne invioreze, iarasi am mutat locul de joaca, de data asta la noi acasa, unde am luat-o si pe Daria cu mami si tati.

Bucurandu-ne de o companie placuta si cu un sprit la indemana, am uitat de peripetiile noastre. Am mai bifat un capitol, mersul in duba politiei.

Oh, dear, numai acolo nu ajunsesem.

Continuam seria de perle specifice unei Mariuci de 3 ani si 6 luni.

Discutia are loc la Valeni, intre ea si bunica. Bunica ii spune ca mami si tati au fost nevoiti sa plece ca sa faca bani si sa-i cumpere ei bomboane si jucarii.

M: – Unde sunt mami si tati?

B: – S-au dus la serviciu ca sa primeasca bani si sa-ti cumpere tie bomboane.

M: – Tu nu te duci la serviciu?

B: – Nu, eu stau cu tine.

M: – Atunci, nu ai bani.

… la un moment dat, bunica scoate bani sa cumpere ceva…

M: – Da tu de unde ai bani ca nu te duci la serviciu?

B: – …

End of story.

Tot la Valeni, intr-o seara vin in vizita niste cunostinte de-ale bunicii. Vazand ca se insereaza afara, Mariuca zice:

“Mamaie Nuti, e tarziu. Astia nu mai pleaca acasa?”

evident… to be continued until a certain age.

Nu credeam ca mai ajungem la tragul de sub_Carturesti, dar am ajuns. Ca sa fim siguri ca totul e bine cu Mariuca, ne-am oprit la o clinica particulara pentru copii, unde ni s-a spus ca e in regula sa o scoatem afara si ca mai are putin si se face complet bine.

Asa, sa vedem acum targul. Cum am ajuns, Mariuca s-a aciuat pe langa niste copii care faceau origami. Stresul meu era sa o duc la atelierul de interpretare a desenelor celor mici.

Am lasat-o ce am lasat-o si pana la urma am convins-o sa mergem acolo. Tot ce trebuia sa faca era sa deseneze, insa doamna psiholog mi-a spus ca e prea devreme sa deseneze coerent si, in cele din urma, ea sa interpreteze ceva din desenul ei.

Mariuca doar a mazgalit, insa a inceput cu partea din dreapta, ceea ce inseamna, dupa cum a interpretat doamna, ca prezenta tatalui este pregnanta sau ca tatal e in centru. Mi-a mai spus ca este inca prea mica pentru a da un “diagnostic”.

Am vazut lucruri frumoase. Ce mi-a placut: mobilierul pictat al Ralucai Alexandru, papusile Anei Ponta, pisicile Vizoo, lucrarile lui Beatrice de la Trei Parale, ceramica Monicai Paduret, acrilicele pe lemn ale Cristinei Marian.

Bugetul nostru pentru acest targ a fost destul de limitat asa ca n-am apucat sa cumpar tot ce am vrut.

O chestie de retinut, doamna de la Vizoo, cea cu pisicile, mi-a spus ca detine o firma de evenimente (Vizoo, cum altfel) si organizeaza si petreceri pentru copii.

Lansez oficial rubrica promisa. Nu dau comunicat, nu fac niciun tamtam (facebook sau twitter). Aici ramane.

La 3 ani si 5 luni, Mariuca ne distreaza teribil cu expresiile si dialogurile cu noi.

“Mami, tu ai bani in buzunar?”. “Nu”, zic eu. “Lasa mami, nu-i nimic, ca are tati”.

“Ia uite, Daisy e supalata. A supalat-o Donald”.

“Geogica nu a venit la chesa. E vonav, da il face mami lui bine”.

“Eu vreau sa merg la Doamne-Doamne, sa mananc painica cu vin”.

“Mami, ma lasi sa ma uit si eu la Tom si Jerry. Eu sunt vonavioara”.

“Mami e la serviciu sa faca bani si sa-mi cumpere bobonele.”

“Mi-ai cumparat-o pe Madonna?”, “Da mami, ne-a luat tata bilete si mergem sa o vedem cand vine pe la noi”, zic eu.

(to be continued)