Citez din articolul Senatorul Urban cere Presedintiei sa se pronunte in privinta referendumului national in privinta actelor biometrice cu cip; 1 milion de romani sunt impotriva acestora !:

—————————- Original Message —————————-
Subject: Referendum in privinta actelor electronice
From:    “Urban Iulian” <iulian.urban@senat.ro>
Date:    Wed, November 25, 2009 5:05 pm
To:      procetatean@presidency.ro
sedeaconu@presidency.ro
gpiscociu@presidency.ro
cavramescu@presidency.ro
Domnului Traian Basescu, Presedintele ROMANIEI
Buna ziua,
Stimat Domn,
Prin prezenta va aduc la cunostinta mesajul monahului Filotheu Bălan,
secretar al Mănăstirii Petru Vodă, legat de problema cererii de organizare a unui plebiscit national, un referendum constutitonal care sa consulte vointa natiunii romane in privinta adoptarii actelor biometrice cu cip.
Avand in vedere faptul ca cererea societatii civile este inregistrata la Presedintia Romaniei din septembrie 2009, va cer sa aveti amabilitatea de a da un raspuns acestui milion de romani care se pronunta in acest sens, semnaturile lor fiind detinute de Parintele Justin Parvu.
Fata de cele prezentate mai jos, va rog sa inaintati un raspuns public catre subsemnatul si catre romani.
Urban I. Iulian
Senator de Ilfov
Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
Grupul Parlamentar al PDL din Senat

Nota saccsiv: mesajul de mai sus este urmare a:

———- Forwarded message ———-
From: Petru Voda <manastirea@petruvoda.ro>
Date: 2009/11/25
Subject: Referendum în privinţa actelor electronice
To: iulian.urban@senat.ro
Domnule Senator de Ilfov Iulian Urban,
Întrucît faceţi parte din partidul politic care susţine candidatura
domnului Traian Băsescu, actualul preşedinte în funcţie, la un nou mandat,
şi întrucît în ultimul an de zile v-aţi evidenţiat prin luarea în serios a
tuturor atribuţiilor şi responsabilităţilor parlamentare şi politice, vă
rugăm să ne sprijiniţi în demersul nostru.
În urma apelului stareţului mănăstirii noastre, Părintele Arhimandrit
Iustin Pîrvu, din data de 14 Ianuarie, către creştinii ortodocşi din
România de a se împotrivi actelor de identitate electronice, s-a născut o
dezbatere foarte vie în toate mediile împotriva acestor aparente cuceriri
tehnologice care ameninţă să transforme întreaga societate românească cel
puţin într-o victimă sigură a unor interese politice, întorcîndu-ne la
starea de fapt de dinainte de 22 Decembrie 1989.
Probabil din pricina lipsei de informare, atît parlamentarii, cît şi
preşedintele, au promulgat cîteva măsuri reprobabile propuse de fostul
guvern Tăriceanu, între care OUG 184/2008 şi OUG 207/2008. O alta,
referitoare la permisele auto, a rămas ca ordin al ministerului de
interne, valabil din Noiembrie 2008, fără să treacă prin parlament, deşi
cadrul legal pe care se întemeiază (directiva 126/2006 a Parlamentului
European) recomandă existenţa unui cip electronic în permisele auto. Toate
aceste măsuri au darul de a transforma oricînd România într-un stat
poliţienesc cu mult mai periculos decît cel ceauşist.
După promulgarea OUG/184 privitoare la cărţile de identitate, care
transformă fiecare cetăţean român în obiect controlabil aflat la discreţia
oricărei puteri politice, singura şansă ce ne-a rămas – şansă despre care
am vorbit public pe data de 2 Aprilie a.c. la masa rotundă organizată de
Camera Deputaţilor – a rămas organizarea unui referendum.
Acest demers s-a transformat într-o acţiune de strîngere de semnături la
nivelul întregii ţări, acţiune susţinută de simpli cetăţeni, din
iniţiativa lor proprie, sprijiniţi de o serie de conferinţe publice pe
care le-au organizat, conferinţe la care au participat jurişti, medici,
electronişti, specialişti în biometrie şi reprezentanţi ai mănăstirii
noastre. Semnăturile adunate din propria iniţiativă în întreaga ţară
pentru această acţiune au fost în număr de aproape 1.000.000 (un milion).
În data de 17 Septembrie am depus, sub numărul 18.720, o petiţie la
instituţia Preşedenţiei României, în care ceream organizarea, odată cu
alegerile prezidenţiale, a unui referendum popular în privinţa actelor
electronice. La această petiţie ni s-a răspuns prin adresa
DRA2/19976/29.09.2009 cu următoarele cuvinte “am primit şi analizăm
solicitarea dumneavoastră”, însă de atunci nu am mai primit nimic.
Întrucît contextul politic actual dovedeşte încă o dată nevoia actualului
preşedinte de a primi sprijinul poporului, vă rugăm să ne sprijiniţi în
obţinerea unui răspuns clar, categoric în privinţa acestui demers atît de
dorit de popor şi întărit prin atîtea sute de mii de semnături. Dorinţa
noastră ar fi ca, domnul Traian Băsescu, preşedintele în funcţie al ţării,
să aleagă o cale din două pe care le vedem posibile în această clipă.
Prima ar fi ca, uzînd de puterea pe care o are de a da decrete şi de a
modifica legi, să abroge măsurile legislative amintite mai sus şi să
promulge textul legislativ pe care vi-l ataşăm, explicînd public decizia
luată. A doua variantă ar fi ca pe data de 6 Decembrie a.c. Preşedenţia
României să organizeze, simultan cu al doilea tur de scrutin, încă un
Referendum, privitor la prezenţa actelor electronice în România,
Referendum pe care să-l susţină tot la fel de intens, prin mijloacele
specifice, ca şi pe cel din data de 22 Noiembrie.
În nădejdea că alegerile din 6 Decembrie, ziua de prăznuire a Sfîntului
Nicolae, ne vor aduce un preşedinte după voia lui Dumnezeu, drept,
cinstit, iubitor de adevăr şi de libertate, dar şi bun şi milostiv, ne
rugăm pentru împlinirea voii Sale.
Aşteptăm răspunsul domniei voastre.
Cu respect,
monahul Filotheu Bălan
secretar al Mănăstirii Petru Vodă

Nota saccsiv: iata documentul atasat de care se virbeste in mesaj:
DECRET PREZIDENŢIAL
pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementează
eliberarea actelor de identitate
Art. 1. Se interzice folosirea circuitelor integrate de tip smartcard cât
şi a oricărui tip de circuite electronice de identificare de la distanţă
în actele de identitate ale cetăţenilor români (cărţi de identitate,
paşapoarte, permise auto, carduri bancare, etc). Orice  alte prevederi,
contrare acestui articol, se abrogă.
Art.2. Datele care urmau să fie înscrise în aceste circuite vor fi trecute
în  celelalte elemente de înscriere securizată a datelor, din actul de
identitate.
Art.3.   Începând cu data prezentei legi actul de identitate a populaţiei
revine la denumirea de Carte de Identitate.
Art.4.   Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul
juridic al cărţii electronice de identitate aprobate prin Legea nr. 285
din 26/06/2003, cu modificările şi completările ulterioare ca şi Normele
Metodologice de aplicare a ei se modifică corespunzător. Se modifică
corespunzător şi prevederile OUG 207/2008, precum şi orice altă măsură
legală care menţionează folosirea acestor circuite sau întăresc alte
măsuri legale româneşti sau europene cu privire la prezenţa circuitelor
electronice în actele de identitate româneşti.
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
Comentariu saccsiv:

Se va pronunta oare presedintele Basescu? Sau doar se va face ca se va pronunta, pentru a-l vota eventual cei un milion de semnatari?

Nu cred ca senatorul Iulian Urban vede chestiunea cipurilor precum crestinii, adica avand vreo legatura cu semnul fiarei si vremurile apocaliptice, ci eventual ca o problema ce tine strict de Big Brother:

Bat vremurile apocaliptice la usi? Se pot ele asemui istoriei cetatii Ninive?

De asemenea nu cred ca el sau Traian Basescu sunt deosebit de incantati de discursul marelui duhovnic:

Parintele IUSTIN PARVU: „Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos” (despre vaccinare, evrei, preoti, politicieni si sistemul antihristic)

Ca sa intelegeti cat de crestini sunt ei, cititi va rog:

ANTI-CRESTINISMUL senatorului IULIAN URBAN

VIDEO (si transcriptul): TRAIAN BASESCU promovand casatoriile intre homosexuali si adoptia de copii de catre acestia …

Articolul zilei (02.07.2009): Avem un presedinte si un parlament antihristic. Legea pasapoartelor a fost votata

Asadar despre ce vorbim? Despre politica, alegeri, voturi. Nimic altceva si in primul rand nu despre crestinism. Dar chiar si asa, va face presedintele Basescu ceva legat de acest referndum sau doar ii va aburi pe semnatari? Vom vedea.

Oricum, raman la parea exprimata in articolele:

NU MERGETI LA VOT

Comentariul zilei (22.11.2009): De ce nu trebuie sa mergem la vot

VIDEO: Nu conteaza pe cine alegeti. Rezultatul este acelasi …

Adica, nu conteaza cine va iesi in turul doi. Ceea ce vor dori ELITELE sa se petreaca in Romania, aceea se va petrece, indiferent de castigatorul prezidentialelor, deoarece:

PARLAMENTUL si GUVERNUL Romaniei, marionete ale PAPUSARILOR planetari

Articolul zilei (26.10.2009): Am fi putut hrăni toată Germania, dăm de mâncare la doar un sfert de Românie

Cum se leaga lucrurile: conditiile aderarii Romaniei la UE, refuzul guvernarii de a pregati un plan anti-criza, motivele reale ale acordului de imprumut cu FMI si iminentele masive miscari de strada

Este vorba despre mine, Titus Filipas. Cu un vechi statut de prezenţă în fandomul SF românesc. Pentru această blasfemie, chiar părintele arhimandrit Iustin Pârvu găsea potrivit să mă ocărască, +Iustin Parvu: Dlui: Titus Filipas – un comentator SF , Sambata, 17 Noiembrie 2007+, vezi şi adresa URL http://www.romanialibera.ro/a111476c134141/incercarile-sfintilor.html .

Fandomul SF prosperă acum pe blogosfera românească, vezi spre exemplificare postarea http://uglybadbear.wordpress.com/2009/10/13/dune-in-colectia-adevarul/ .

Am încercat să plasez un comentariu la fragmentul de frază ingenuă “apoi ceva de Jane Austen (sau JANE EYRE? parca da)” , scris de proprietarul respectivului weblog :

Bună gluma. Am auzit numai  lucruri frumoase despre Dune. Are totuşi vreo legătura cu istoria noastră culturală ? Parcă nu (aş dori să fiu contrazis). Dar în contextul  transformărilor din lumea de acum, poate ar trebui sa fie retipărit şi romanul de anticipaţie Nebuloasa din Andromeda al rusului Ivan Efremov (există traducerea regretatului Adrian Rogoz). Ivan Efremov este remarcabil prin faptul că aparţine arhetipurilor culturale de pe istmul baltico-pontic, (la fel ca Joseph Conrad şi atâţi alţii). Mama lui Ivan Efremov era din peninsula Crimea, iar tatăl din Sankt Petersburg. Şi Ivan Evremov se plimba pe Nevskii Prospekt, la fel ca Zamiatin şi  Ayn Rand, alţi autori de anticipaţie, mult mai distopici în scriitură decât utopicul prin excelenţă Ivan Efremov. Au fost influenţaţi de principiile anarhismului constructiv, se vede aceasta din scrierile lor. De altminteri, Ayn Rand a prezis criza capitalismului de acum.

Spre surpriza mea, comentariul acesta nu  a fost acceptat. Respins fără scuze ori vreo explicaţie. Pot conclude că este vorba despre lipsa de cultură şi de civilitate în fandomul SF românesc  actual ? Eu vin pentru ei cu explicaţii suplimentare :

La începutul anilor 1920, locuiau în Sankt Petersburgul devenit Petrograd, simultan dar fără să se cunoască vreodată personal, trei mari autori de utopii şi distopii : Eugen (Evghenii) Zamyatin, profesor de inginerie navală şi proiectant de spărgătoare de gheaţă, care în 1921 scrie în limba rusă celebra distopie ” My “, ” Noi “, ea va circula o vreme în Rusia la fel ca în Evul Mediu, în copii manuscrise, va fi tradusă în limba engleză şi publicată în Anglia la 1924, publicată pentru prima oară în limba rusă la New York în anul 1952, şi în final în ruseşte şi în Rusia la 1988 ; Ayn Rand (1905 – 1982), ce va părăsi Uniunea Sovietică la 1926 şi va emigra în America, unde va scrie noveleta ” Anthem “, privind tâlcul Eului când în limbaj va fi interzis pronumele personal la persoana întâia singular ; şi Ivan Efremov (1907-1972), autorul romantic al utopiei ” Nebuloasa din Andromeda “. Mediul citadin rusesc suprem din Sankt Petersburg, experimentat într-un timp extrem de dur, i-a influenţat  deopotrivă pe Zamyatin, Rand şi Efremov. Se poate avansa ca o certitudine că Rand şi Efremov au citit pe ruseşte cărţile lui H.G. Wells editate de Zamyatin, poate şi unele din eseurile lui Zamyatin, dar este improbabil ca Zamyatin, Rand şi Efremov să fi făcut cunoştinţă vreodată ; totuşi,  tema ar merita să fie exploatată într-o pseudo-arrabelesca unde cei trei se întâlnesc, întâmplător, să zicem pe Nevskii Prospekt…

Titus Filipas

   Reiau de pe blogul fratelui Apologeticum urmatoarea inregistrare, careia i-am facut si transcriptul: 

    „Am o rugaminte , acolo unde va duceti in familiile voastre, sa tineti rugaciuni, ca Dumnezeu si Sfintii Sai sa ne invredniceasca sa putem ridica o biserica aici, in cinstea acestor marturisitori, pentru ca Aiudul, cu atata jertfa si sacrificii care s-au adus in cursul celor 16 – 20 de ani, merita sa aiba un lacas de inchinare in cinstea Sfintilor nostri.  

   Sa ne rugam, ca Dumnezeu pe cei mari sa ingaduie sa ridice la rangul de Sfintenie pe acesti marturisitori. Ca iata, vedeti dumneavoastra, grija cat este de neinsemnata … Iata, pe trupurile lor sunt cotete de pasari, sunt cotete de animale, sunt, in sfarsit, locuri unde … e cu totul inadmisibil … a unei tari ortodoxe si cu asemenea Ierusalim al Aiudului, Pitesti, Gherla si toate inchisorile Romaniei, care a ucis elita poporului si a neamului nostru, sa stam cu atata indiferenta. Sa calcam pe jertfa lor cu nepasare … Oare nu ne va bate Dumnezeu si pentru aceste lucruri?

Oare nu ne va pedepsi Dumnezeu pentru indiferenta aceasta cu care traim noi pe jertfele lor.   

   De aceea, rugaciunile dumneavoastra … rugati-va neincetat sa se ridice in sfarsit acest intuneric de pe lumina acestor martiri, sa-i aduca la lumina si la inchinarea poporului … alaturi, in sfarsit, de Sfintii Ilie Lacatusu din Bucuresti, Iacob Hozevitul si toti Sfintii acestia mari. Osemintele acestora, in sfarsit, din inchisoarea aceasta dovedesc mereu ca Sfinti a dat Biserica si da mereu pana in prezent, ca rugatori curati inaintea lui Dumnezeu.    

   De aceea repet, rugati-va sa imblanzeasca inimile celor care nu vor sa se ridice biserica aici. Am incercat anul trecut si am fost refuzat cu tot dinadinsul. Ca nu se poate, ca nu e planul bisericii inca facut. Si nu e facut planul pe care l-am comunicat eu, dar sa se faca cel putin alt plan, dar sa se vada macar o temelie … Am vrut s-o vad cu ochii mei. Dar nu, tortionarii vor sa ridice ei monumentele celor torturati. Vor sa ridice monumente, ca prin aceasta poate vor mai reabilita ceva. Dar Dumnezeu este mare si vor ajunge si ei in fata martirilor si a mucenicilor si acolo vor vedea dreptatea.

   Dumnezeu sa va binecuvanteze toata osteneala si multumesc tuturor. La apelul acesta facut in scurt timp si v-ati adunat aici, in sfarsit, cu atata dragoste. Aceasta dovedeste ca in tara asta mai sunt inca crestini ortodocsi. Dumnezeu sa va ajute!”    

  Da … Au trecut 20 de ani de la caderea oficiala a comunismului in Romania, ne indreptam rapid spre cea mai ticaloasa dictatura din cate au existat in istoria umanitatii, un Big Brother la nivel mondial, si tot nimic nu se face in legatura cu „sa ridice la rangul de Sfintenie acesti marturisitori”. Ce asteapta ierarhii nostri? Unirea cu catolicii? Ecumenismul total? Sfarsitul lumii?

   Preotul Ilie Lăcătuşu (1909-1983), colegul de inchisoare al Parintelui Iustin Parvu, este un bun exemplu de cum vad lucrurile multi dintre ierarhii nostri. A trecut la cele veşnice după o grea suferinţă în data de 22 iulie 1983, pe un pat al Spitalului Panduri din Bucureşti. Trupul părintelui nu a fost îmbălsămat, deoarece canoanele bisericeşti interzic acest lucru preoţilor de mir şi monahilor. A fost înmormântat în cripta familiei din Cimitirul “Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti. În septembrie 1998 a încetat din viaţă văduva părintelui Ilie Lăcătuşu. Cu ocazia înmormântării sale, a fost deschis mormântul preotului.

   La data de 29 septembrie 1998, după 15 ani de la trecerea în rândul celor drepţi, trupul preotului Ilie Lăcătuşu a fost găsit intact şi răspândind bună mireasmă. Trupul neputrezit avea o greutate de 7-8 kg, fiind găsit în condiţiile corespunzătoare sfintelor moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi usor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, pe care privindu-l nu provoacă spaimă, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme.

Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/7/7f/Ilie_L%C4%83c%C4%83tu%C5%9Fu1.jpg

   La 6 februarie 2000, Mitropolitul Serafim Joantă al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a oficiat o slujbă religioasă, însoţită de rugăciunile de dezlegare. Trupul a rămas în continuare neputrezit şi, ca urmare, Patriarhia i-a deschis părintelui Ilie Lăcătuşu un dosar de canonizare, dând binecuvântare pentru a se deschide cripta care adăposteşte trupul acestuia.

   Vestea aflării moaştelor părintelui Ilie Lăcătuşu s-a răspândit în întreaga Românie, el fiind cinstit de către credincioşi ca pe un sfânt. Prima icoană a Sfântului Ilie Mărturisitorul a fost pictată pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Petru Vodă.

   În prezent, moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu se află în cripta de la cimitirul “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul bucureştean Giuleşti, unde fusese înmormântat. Trupul său neputrezit a fost pus într-un sicriu nou, din sticlă, pentru a putea fi văzut de oricine.

   Intelegeti dumneavoasta? Mitropolitul Serafim Joantă a oficiat o slujbă religioasă, însoţită de rugăciunile de dezlegare … Adica tocmai cel care declara sus si tare ca un alt stalp al ortodoxiei, Parintele Arsenie Papacioc, nu pricepe cum e cu ecumenismul si ortodoxia … Cititi va rog si:

AUDIO (si transcriptul): IPS SERAFIM JOANTA despre ECUMENISM si despre Parintele ARSENIE PAPACIOC

   Iar sinodul s-a umplut cu astfel de ierarhi, in frunte cu Patriarhul Daniel. O sa asteptam si probabil ca o sa asteptam degeaba vreo marturisire din partea lor.

   Spunea Parintele Arsenie Papacioc:

   “Pentru nici un pacat nu a ars Dumnezeu o cetate ca pentru pacatul asta al homosexualismului. Dar biserica n-a avut o pozitie oficiala in problema asta. Patriarhule de maine, asta te asteapta, si e destul!“

   Cititi va rog si:

VIDEO: Parintele ARSENIE PAPACIOC, homosexualitatea si Patriarhul

   Dar n-are Patriarhia nici o treaba. Ca de altfel nici in privinta cipurilor:

Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de presa a purtatorului de cuvant al Patriarhiei

   Si nici a vechii hotarari din 1937 in care Biserica osândeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si pentru motivele ce le gasiti la:

APEL catre toate blogurile ortodoxe: sa transam chestiunea Patriarhului Daniel

   In schimb este foarte preocupata cu pregatirea spirituala a lumii noi:

Articolul zilei (27.05.2009) si completari utile despre NEW AGE si MASONERIE: „Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii””

   Asteptam sa faca IPS Bartolomeu Anania ceva legat de Sfintii inchisorilor, ca unul ce le-a fost multora dintre acestia coleg de detentie. Speram sa nu fie dintre ierarhii ce considera ca trebuie sa mai asteptam vreo suta de ani …

   Moastele acestor mucenici insa „vorbesc”:

Filmari cu minunea izvorarii de mir la conferinta teologului Danion Vasile de la Iasi

   Dar nu pentru iluminatii dintre ierarhi care promoveaza ecumenismul (care este produsul masoneriei) sau care isi pun sortuletele de zidari, ci pentru cei ce au urechi de auzit, cum ar fi poporul credincios …

Am postat ieri un mic fragment din Internetul care a ajuns sa rivalizeze in diversitate cu Gradina Domnului: “Am aflat de ce a respins BOR pasapoartele biometrice!!!“

Si ia uite ce primesc tot ieri, pe o lista de discutii – una dintre cele mai mari si mai serioase din zona celor cu preocupari in domeniul programelor si activitatilor de tineret (Resurse Tineret) – “Cum sfideaza Presedintele Tarian Basescu 1 MILION de cetateni“.

Reproduc fragmentul de inceput si ridic o intrebare:

“Pe data de 17 septembrie a fost depusa la Reg­i­s­tratura Gen­er­ala a Admin­is­tratiei Prezi­den­tiale o intampinare oficiala inreg­is­trata sub numarul 18.720 prin care se cerea insti­tu­tiei prezi­den­tiale orga­ni­zarea unui Ref­er­en­dum national in prob­lema actelor si a supraveg­herii elec­tron­ice.

O data cu formularea acestei cereri au fost puse la dispozitia presedintelui Basescu cele aproape 1 MILION de semnaturi ale celor care s-au informat si s-au declarat impotriva adoptarii actelor biometrice sau cel putin pentru organizarea unor discutii publice si a consultarii populatiei prin intermediul referendumului.

La o saptamana de la acest eveniment presedintele Basescu cere public organizarea unui referendum pentru schimbarea Parlamentului insa nu sufla o vorba despre cererea celor 1milion de cetateni care doresc referendum in legatura cu o problema cel putin la fel de importanta ( dupa parerea mea incomparabil mai importanta). Deduc de aici ca dorinta unui singur cetatean e mai presus de a cea a unui milion de cetateni pentru simplul fapt ca acel cetatean ocupa temporar functia de Presedinte, functie pe care o ocupa datorita si celor 1milion de cetateni.”

Iar intrebarea mea este de fapt o dilema: ce atitudine sa iau?

Sa-i sustin pe cei cu petitia (oricat de ridicoli si impotriva ratiunii ar fi) si sa dau in tupeul si nesimtirea locatarului de la C otroceni?

Sau sa ma pozitionez de partea ratiunii, sustinand indirect acelasi tupeu si nesimtire care au devenit parte componenta a fisei de post pentru cea mai inalta functie in stat?

Si din aceasta dilema nu pot iesi! (inca)

Domnule Presedinte,

In numele Sfintei Predanii a Bisericii noastre Ortodoxe si in numele suferintei neamului din ultimele zeci de ani, am incercat sa ducem mai departe tezaurul de sfintenie si de bunastare al acestui popor greu incercat. In intreaga noastra viata si mai ales in ultimii douazeci de ani, de cind am ctitorit Manastirea Petru Voda, am dus o lupta continua pentru trezirea si constientizarea poporului fata de valorile milenare ale sfintei credinte si ale neamului nostru.

De aceea, socotim ca promulgarea unor acte normative precum OUG 184/2008, OUG 207/2008, OUG 55/2009, Legea 298/2008 si adoptarea ilegala a Directivei 126/2006 a UE de catre M.A.I., care, toate, promoveaza implementarea cipurilor electronice in actele de identitate românesti, pe linga incalcarea flagranta a unor articole din Constitutia Romaniei si a unor norme de drept intern si international, aduce atingere constiintei religioase a neamului nostru. Legatura dintre aceasta tehnologie si citeva semne apocaliptice, ca si renuntarea la libertatile cucerite cu singe in Decembrie 1989, nu se poate face in Romania decit prin adoptarea legilor mai sus mentionate, departindu-ne, prin impunere de sus, oficiala, de implinirea misiunii noastre in istoria de 2000 de ani de crestinism a acestui popor.

Asteptam de la domnia voastra o rezolvare favorabila, pe cit se poate, a dorintei noastre de abrogare a tuturor acestor masuri legislative mai sus mentionate. Domnia voastra sunteti reprezentantul acestei natiuni si direct si indirect: Direct pentru ca sunteti ales de natiune ca reprezentant in lupta cu greutatile si nevoile momentului istoric prin care trecem, si indirect, pentru ca este la mijloc constiinta morala a domniei voastre fata de poporul care va iubeste. Crestinii nostri au sugerat inca de la inceput organizarea unui Referendum pe tema actelor si supravegherii electronice ca posibila solutie pentru abrogarea acestor legi. Va stau inainte implicarea directa si personala sau alegerea responsabilitatii populare pentru implinirea setei de libertate si adevar a neamului nostru.

Socotim ca acum este momentul prielnic sa prezentati un raspuns celor aproape un milion de Romani care au semnat impotriva actelor si supravegherii electronice, alaturi de manastirea noastra, de foarte multe manastiri si parohii ortodoxe din tara si din strainatate, si de multe organizatii ale societatii civile care ne-au sustinut si ajutat, dar mai ales – ca o dovada a interesului pe care il avem fata de dumneavoastra si fata de acest neam crestin ortodox. Este un moment prielnic sa va deschideti in mod oficial fata de asteptarile poporului, si sa fiti cit se poate de aproape de aspiratiile noastre.

Socotim ca este un moment prielnic si pentru prezenta dvs in viitor ca presedinte ales al acestui popor, nascut crestin-ortodox. Ceea ce facem astazi nu ne reprezinta atit politic, cit mai ales istoric, fiecare gest pe care il facem trebuind sa fie pe linia inceputa de inaintasi de a urca poporul român pe culmile unei biruinte crestine. Domnia voastra sunteti un urmas al Sfintului Voievod Constantin Brincoveanu, si al marilor voievozi Matei Basarab si Mihai Viteazul, care si-au scris cu litere de aur numele in istoria neamului nostru. Acesta este momentul in care domnia voastra va puteti arata cit mai aproape de duhul si cit mai in asentimentul poporului si in special al batrinei noastre Ortodoxii din Europa de Rasarit. Domnia voastra reprezentati Tara si Neamul intr-un moment istoric deosebit, si va cerem sa fiti alaturi de milioanele de romani care ne sunt alaturi, dar mai ales de acel milion de crestini care s-au informat si au semnat alaturi de noi impotriva actelor electronice. Va cerem sa fiti alaturi de noi mai degraba decit alaturi de interesele politice globalizante si nivelatoare. Ca neam crestin ortodox, cerem sa fim respectati cu credinta si traditiile noastre milenare, de la care nu se cuvine sa ne abatem citusi de putin, avindu-i pilda pe inaintasii mai sus pomeniti.

Solutia ceruta de crestini, Referendumul asupra actelor si supravegherii electronice, s-ar putea organiza in acelasi timp cu alegerile prezidentiale, economisind timp si bani pentru organizarea sa si pentru informare, candidatii la cea mai inalta functie in stat trebuind sa se implice activ in dezbaterea acestui subiect atit de fierbinte la nivelul intregului popor. Credinta noastra este ca raspunzind favorabil dorintelor noastre si ale celor un milion de români care au semnat alaturi de noi si ale caror semnaturi in original vi le punem la dispozitie, va veti bucura si de binecuvintarea lui Dumnezeu, si de pretuirea si sprijinul intregului nostru popor iubitor de libertate si de adevar.

Cu pretuire,

Staret al Manastirii Sfintii Arhangheli,

Arhimandrit Iustin Pirvu

Din partea Fundatiei Pentru Romania,

Victor Roncea

   Text preluat de pe blogul fratelui Apologeticum

   Preluat din articolul “Proiectul” misterios al manastirii de la Aiud al fratelui Apologeticum.

   Cititi va rog si:

Analiza interviului dat de Dan Puric revistei Yoga Magazin

DANION VASILE despre proiectul AIUD si cateva completari

   Audio: http://petruvoda.ro/Pr.Iustin%20despre.falsele.comunicate.si.despre.Aiud.27Iulie2009.mp3

   Transcriptul:

   „Urmarind articolele de pe internet aparute in ultima vreme, am aflat o serie intreaga de lucruri care nu sint deloc adevarate, si care se lanseaza in urechile poporului nostru, niste aberatii care nu-si au locul in conceptia noastra cu privire la manastirea de la Aiud.

   Biserica Manastirii Aiud nu a ramas pe seama nimanui. Nimeni nu este in masura sa ne dea indicatii – cum trebuie sa fie ridicata, cum trebuie sa fie aparata, cum trebuie sa fie slujita – decit numai cei care au participat la toate durerile generatiei de la 1948 si pina in prezent. Şi aceia, insa, care inca mai au capacitatea de gindire si pot sa dea un sfat; numai ei sint in masura. Iar, cit priveste chestiunea aceasta pe care am discutat-o noi acum la Aiud, n-a fost vorba sa fie lasata pe seama nici unui alt barbat vrednic sau mai putin vrednic. De altfel, nu s-a vorbit despre a ramine cineva in situatia de a dirija o opera ca aceasta a Aiudului, care, de altfel, depaseste si viata noastra spirituala, si viata morala, si viata crestin ortodoxa, pentru ca aici nu mai este vorba de niste oameni. Aici este vorba de Sfinti, de Martiri care depasesc granitele natiunii noastre. Aici este vorba de Martirii intregii crestinatati europene si ai lumii intregi. Sfintul care traieste in Rusia, sau care traieste in Iugoslavia, sau in România, este un merit al acestei natiuni, pentru ca acolo s-a nascut acest mare om de valoare. Dar asta nu inseamna ca el ramine aici; pentru ca rugaciunile pe care le face sint pentru toata lumea, si pentru unii, si pentru altii, si pentru buni, si pentru rai, si pentru tradatori, si pentru Sfinti, si pentru toate manifestarile noastre crestine.

   Iar cit priveste asezarea unei biserici, desi sint atitea discutii, socotesc ca intr-adevar aceste discutii au loc, dar nu din partea celor binevoitori, ci din partea rau-voitorilor, care au fost de la inceput rai si ramin in veci in rautatea lor. Pentru ca diavolul nu se schimba, ramine in aceeasi rautate si lupta impotriva binelui. Asta, ca avem discutiile acestea intre noi si se produc aceste neintelegeri, nu este altceva decit, oarecum, opera lor distructiva. Dar noi nu ar trebui sa fim furati de aceasta inselaciune diabolica, ci ar trebui sa raminem in armonia noastra, in tendinta noastra de bine, ca lucrurile sa mearga mai departe inspre realizarea acestei mari opere de invatatura teologica si morala si ortodoxa pentru Biserica noastra.

   Biserica de la Aiud nu este o biserica oarecare. Nu este o biserica de parohie; si acolo, cind vorbim despre biserica, ea trebuie sa ramina pentru viata sufleteasca a omului, a crestinului. Biserica nu este supusa curentului politic sau indemnului politic sau ajutorului politic, pentru ca Biserica este curata, nepatata inaintea lui Dumnezeu, fara prihana, si de aceea si ajutoarele care se dau aici trebuie sa fie o jertfa curata si fara impatimire si fara intentii altfel decit frumoase, pentru cinstea si ridicarea neamului nostru, a martirilor nostri si a celor ce urmeaza inca sa mai traiasca pentru aceasta gindire crestina ortodoxa.

   La Aiud nu au fost, intr-adevar, numai legionari. A fost tineretul nostru, au fost generatiile noastre din 1948, 1952, pina in 1964. Caci au intrat in puscarie si unii care au fost incarcerati inainte cu citeva ore, si li s-a dat drumul imediat, intrind in decretul din Martie 1964. Ei, dar si acestia sint eroi, sint martiri, sint oameni care s-au angajat cindva; ca au venit in ceasul al noualea, in ceasul al doisprezecelea, numai iconomia lui Dumnezeu stie cum isi va lua fiecare plata dupa ostenelile lui.

   De aceea, as avea un cuvint cu toata seriozitatea: Sa nu mai primiti nimic din tot ce apare cu privire la aceasta opera de structura ortodoxa, bizantina, decit numai ceea ce se publica din partea noastra cu toata seriozitatea si greutatea.”

   Cititi va rog si articolele:

Parintele IUSTIN PARVU ne sfatuiese cum sa ne organizam in comunitati crestine pentru vremurile din urma – video

Parintele Iustin Parvu: „Sa stiti ca sunt vremurile acestea, apocaliptice, pe care le traim, si vor fi grele…” - video

Citesc în articolul de la adresa URL http://www.formula-as.ro/2007/760/spiritualitate-39/parintele-iustin-parvu-7808 , „In mai 2005, Parintele Iustin a scapat dintr-o tentativa de asasinat”. Informaţia aceasta poate fi găsită în mai multe surse. Trimit doar la ziaruldeiasi.ro , „Crima diavoleasca la Manastirea Petru Voda”, Data publicarii: 21/05/2005, vezi http://www.ziaruldeiasi.ro/local/iasi/i-u-crima-diavoleasca-la-manastirea-petru-voda-i-u-br-preot-iesean-asasinat-la-spovedanie~ni3nla, şi la ZIUA Nr. 4155 de luni, 11 februarie 2008, online la http://www.ziua.ro/f.php?data=2008-02-11&thread=232971&id=15575 , pentru confirmarea din minimum trei surse.

Raportul anchetei oficiale este „bla, bla, bla”, pe mine nu mă convinge. Dar este cineva convins ? În fine, poate la fel ca şi alcătuitorii „Raportului Tismăneanu”, cineva crede că românii sunt idiota.  

Deci eu vorbesc despre tentativa  de asasinat asupra părintelui arhimandrit Iustin Pârvu, fost deţinut politic, şi fost tînăr preot militar român în Transnistria. Cine avea oare interesul, în luna mai din anul 2005, să îl asasineze pe părintele Iustin Pârvu ? Să ne uităm, după un timing, la un alt eveniment important din anul 2005, petrecut după tentativa de asasinat. Mă refer la fundarea INSHR – Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel”, constituit prin Hotararea de Guvern nr. 902 din 4 august 2005, vezi spre convingere  http://www.inshr-ew.ro/ . În acuzaţiile privind „Studierea Holocaustului din România”, ponderea cea mai mare este deţinută de  Holocaustul comis de militarii români în Transnistria. Se vorbeşte despre pogrom, la singular şi la plural. Or, presupunând că „natura umană” nu poate fi schimbată,  pogromul trebuie să urmeze acelaşi pattern de iniţiere, declanşator al furiei telurice împotriva evreilor, ca şi în Evul Mediu. Iar configuraţia aceasta repetabilă a fost bine studiată. De obicei slujba unui preot, vorbind tunător despre „evreii care l-au ucis pe Iisus”, precede pogromul. Or, repet, părintele arhimandrit Iustin Pârvu a fost tînăr preot militar român în Transnistria.  

Pe websaitul http://www.inshr-ew.ro/ Institutului  Naţional pentru Studierea Holocaustului din România  se poate citi : +Institutul are ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea si publicarea documentelor referitoare la Holocaust, in rezolvarea unor probleme stiintifice, precum si elaborarea si implementarea de programe educationale privind acest fenomen istoric. Pentru realizarea obiectului de activitate, Institutul are urmatoarele atributii principale: a) efectueaza studii si cercetari, in tara si in strainatate, pentru aprofundarea cunoasterii fenomenului Holocaustului; b) achizitioneaza – sau primeste donatii – orice marturie, publicatie ori document privind Holocaustul sau in legatura cu acesta; c) identifica, aduce in tara si conserva documentele privind Holocaustul din Romania, in original sau in copie, pe orice suport, raspandite in diferite tari ale lumii; d) constituie o arhiva care sa cuprinda publicatiile, cartile, colectiile de reviste, ziare, manifeste si alte inscrisuri care au legatura cu Holocaustul din Romania, alcatuind si instrumente de lucru in domeniu; e) lanseaza proiecte de istorie orala, in scopul salvarii memoriei istorice a Holocaustului;  f) organizeaza manifestari stiintifice consacrate Holocaustului si contribuie la reprezentarea cercetarii nationale in acest domeniu in intalnirile stiintifice internationale; g) finanteaza editarea, tiparirea si publicarea de memorii, carti, studii, articole, corespondenta, memorie fotografica si video, colectii de documente, albume fotografice referitoare la Holocaust; h) organizeaza si sprijina realizarea de expozitii si alte actiuni educationale privind Holocaustul; i) constituie un punct de referinta si de comunicare cu supravietuitorii Holocaustului; j) contribuie prin expertiza la conservarea patrimoniului spiritual al comunitatilor din Romania afectate in perioada Holocaustului; k) sprijina organizarea unui Memorial al victimelor Holocaustului din Romania.+

Cum şi-au îndeplinit cercetătorii INSHR datoria până acum, privind  „studiile  si cercetarile, in tara si in strainatate, pentru aprofundarea cunoasterii fenomenului Holocaustului” ? Cercetătorii INSHR, plătiţi cu bani grei de  statul chemat România, aveau datoria morală să „achizitioneze  orice marturie,  privind Holocaustul sau in legatura cu acesta”.” În caietul de sarcini de serviciu pentri cercetători,  scrie că INSHR „lanseaza proiecte de istorie orala, in scopul salvarii memoriei istorice a Holocaustului”.

Deci, cum şi-au îndeplinit cercetătorii INSHR aceste sarcini ?

Numai foarte trunchiat şi exclusivist. Redau excerptul : + Documente / Arhiva  : Microfilme – documente românesti din arhiva United States Holocaust Memorial Museum. Arhiva tip .rar (600 kB) /Documente / Marturii  : 1. Interviu Silviu Oisovici, Data si locul interviului: 4 octombrie 2008, Bucuresti , Interviu realizat de Cosmina Gusu /   Interviu Solomon Rauth, Data si locul interviului: 22 aprilie 2008, Galati, Interviu realizat de Cosmina Gusu/ Interviu Ardeleanu Stefan, Data si locul interviului: 6 noiembrie 2008, Craiova , Interviu realizat de Cosmina Gusu/ 4.   Interviu Ietti Leibovici, ata si locul interviului: 7 iulie 2008, Bucuresti, Interviu realizat de Cosmina Gusu, 5.   Interviu Simon Meer, Data si locul interviului: 7 iulie 2008, Bucuresti,       Interviu realizat de Cosmina Gusu.+

Noi, românii, credem în dreptate.  „Sufletul românesc” s-a format după două secole de jurisdicţie romană creatoare, în primele două veacuri ale erei creştine. Curios, nicio mărturie luată părintelui arhimandrit Iustin Pârvu, fost deţinut politic, şi fost tînăr preot militar român în Transnistria. Iar principiul din dreptul roman: „Audietur et altera pars” este respectat şi de justiţia actuală din Israel. Cine se teme de mărturia părintelui Iustin Pârvu? Îi anunţ pe cercetătorii de la  INSHR: Părintele arhimandrit Iustin Pârvu a scăpat cu viaţă ! Mai aveţi timp să luaţi mărturia părintelui  arhimandrit Iustin Pârvu  pentru completarea „proiectului de istorie orală al INSHR”.

Eu am suficiente dovezi ca să acuz : Cercetătorii de la INSHR nu dau dovadă de onestitate intelectuală !

Titus Filipas

Politică Ecumenistă...

După dispariţia dictaturii comuniste, Biserica şi neamul au de înfruntat alţi doi duşmani, mult mai vicleni şi mai periculoşi pentru sufletul nostru:
- societatea civila de import (inspirată şi finanţată din exterior, ca şi comunismul) şi
- ecumenismul inchiziţional, dar cu faţă umană (deci tot ca şi comunismul).

Când Engels a trimis la tipar cartea „Manifestul Partidului Comunist” (scrisă împreună cu Marx), a avut un dialog cu prietenii şi atunci a concluzionat cam aşa: tendinţa omului este de a fi egoist şi de aceea realizarea proprietăţii comune va duce la un dezastru. A intuit deci utopia şi dezastrul (numai în ultima clipă), însă orgoliul, teama de a nu-şi strica imaginea care deja se formase despre el, nu l-a lăsat să mai dea înapoi. Aşa este şi cu ecumenismul: toate sectele şi “bisericile” creştine au interesele lor, egoismele lor, care nu se vor împăca niciodată cu o teologie comună, care nu mai e a lor, ele pierzându-şi astfel identitatea. În plus, au şi interese (egoisme) materiale la care nu vor să renunţe. “Bisericile” neortodoxe nu vor cere niciodată „restitution in integrum” a credinţei şi dragostei dintâi, ci restituirea doar a clădirilor, a patrimoniului material. Dragostea pentru interes este mult mai mare decât interesul pentru dragoste! Şi aşa a fost de-a cursul întregii istorii. Oare n-am învăţat nimic din istorie?!

Apoi, dacă ecumenismul a ajuns să-i dezbine pe ortodocşi, pe cei dreptcredincioşi, de ce mai continuaţi?! Oare până când veţi mai mângâia obrazul lui Arie!? Căci nu faceţi decât să grăbiţi împlinirea proorociilor privind răcirea credinţei. Dacă-i iubim pe sectanţi, atunci să le spunem adevărul, căci adevărul îi va face liberi, iar iubirea fără adevăr este falsă. Se spune că se discută cu celelalte “biserici” creştine doar cele ce ne unesc, nu şi cele ce ne despart. Or, dacă avem ceva ce ne uneşte, aceea e temelia Hristos.

Biserica ce s-a construit pe aceasta Temelie de către alte minorităţi creştine sau secte este din paie şi nu trece proba focului (Duhului Sfânt). De aceea nu avem ce dialoga (negocia!) cu alte “biserici”. Iar dacă temelia comună e Hristos, să dialogăm (negociem!) cu Hristos, să ne rugăm la Hristos pentru ei. Nu-i judecăm noi, nu-i trimitem în iad, nu facem jihad, ci, din contra, ne rugăm la Domnul Hristos să-i mântuiască şi pe ei.

Se fac multe lucruri bune în Biserică, dar dacă nu se fac şi cele ce ne menţin credinţa curată, ci ecumenicizăm totul… În acest sens, noi, ortodocşii de rând, oile, ne simţim părăsiţi de păstori. Facultăţile scot pe bandă rulantă sute şi mii de teologi (ecumenişti), dar nu există o preocupare serioasă pentru a forma duhovnici, de care avem atâta nevoie. Intelectualii creştini, asociaţiile ortodoxe, marii duhovnici chiar, şi toţi cei care-şi înmulţesc talanţii, simt că, deşi există bunăvoinţă, nu există timp pentru noi. Nu ne bagă nimeni în seamă. Numai când greşim! Sau când suntem prea critici! Atunci toţi îşi fac timp pentru noi! Când vedem că păstorii noştri dialoghează permanent cu toţi ereticii şi politicienii, dar de noi nu se interesează decât când greşim, devenim geloşi, asemenea fratelui rămas acasă (fratele fiului risipitor). Şi n-ar fi nimic dacă fii risipitori (ereticii) s-ar întoarce acasă. Dar nici vorbă de aşa ceva. Ei preferă roşcovele spirituale din UE şi SUA. În majoritatea cazurilor, revenirea unora la ortodoxie se datorează sfinţilor, bunilor duhovnici şi oilor cuvântătoare, nu ecumeniştilor. Dacă dialogul ecumenic trebuie continuat (Ortodoxia fiind o şansă pentru viitorul Europei, dar şi pentru a forma un front comun în faţa globalizării), atunci să o facă preoţii şi ierarhii români aflaţi peste graniţe şi o comisie specializată din ţară. Nu toţi ierarhii, nu tot clerul, nu toţi credincioşii. Suntem toleranţi, ospitalieri, dar nu ne amestecăm, nu slujim împreună până nu avem aceeaşi credinţă, cea dreaptă. Şi sfinţii închisorilor se simt părăsiţi sub ecumenism, cum au fost şi sub comunism. Sunt ignoraţi pentru că, mulţi dintre ei, au fost legionari (patrioţi, iubitori de neam)! Pentru ei nu se fac pogorăminte cum se fac pentru eretici. Căci ecumenismul respectă corectitudinea politică, transformând-o în corectitudine teologică, în ideologie teologică, dacă se poate spune aşa ceva.

Cu alte cuvinte, Biserica nu face politica sa, dar face politica altora. Ecumenismul este deci o ideologie utopică, are şi un limbaj de lemn (nu este ierarh numit în ultimii 15 ani care să nu declare în cuvântul de înscăunare că va face totul pentru întărirea ecumenismului!), îi adună ca un magnet pe toţi yesmanii (oportuniştii, caprele) şi îi manipulează pe puţincredincioşi într-o direcţie evident (!) nefirească.

Hotărârii Sf. Sinod de a urma calea ecumenismului îi lipseşte ecumenicitatea (şic!), adică nu are consensul întregii Biserici – Trupul lui Hristos (sinod, cler şi popor dreptcredincios). Putem repeat cuvintele lui Mircea Vulcănescu (cel ce a spus “Să nu ne răzbunaţi”) de acum 60 de ani: „Încă o dată minunata îndărătnicie a credincioşilor ortodocşi întru păstrarea comorii de mult preţ” se dovedeşte a fi un formidabil răspuns lumescului ,,duh al înnoirilor”. Căci: „chiar dacă noi înşine sau înger din cer ar binevesti peste ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie!”” (Gal. I, 8 )”.

Când papa s-a convins că ecumenismul a luat-o pe un drum fără întoarcere (chiar făcut cu forţa, inchiziţional), a numit biserica catolică ca fiind singura biserică adevărată, dând astfel drumului înfundat al ecumenismului şi un punct final: papa de la Roma! Apoi trimite “Opus Dei” în România (oficial, căci practic era aici de mult). Probabil vor un papă ortodox! Nu slav, nu grec, ci latin, adică român şi… controlat de Opus Dei (Apropo… cei care iau măsuri împotriva antiecumeniştilor sunt posibili colaboratori ai Opus Dei sau… membri). Se crede probabil că un papă ortodox infailibil ar revigora credinţa în Occident şi, în acelaşi timp, Biserica Catolică ar câştiga o parte din Ortodoxie (eficient, nu?). Desigur, vor promite că vor renunţa apoi la erezia infailibilităţii, la Filioque şi la celelalte, dar tradiţia lor este de a nu-şi ţine promisiunile în întregime. Dacă iubeşte Ortodoxia, atunci orice papă poate schimba macazul fără probleme, că este infailibil!

[În “Biserica” Catolică papa este “vicarul” (înlocuitorul) pe pământ al Fiului (Hristos) din cer. Iar dacă Duhul Adevărului purcede şi de la Fiul (Filioque), adică purcede şi de la papa (!) - înlocuitorul Fiului, atunci papa este infailibil, tot ce spune el este adevărat, căci este de la Duhul Adevărului. Erezia Filioque a erodat fundamentele “Bisericii” Catolice timp de un mileniu şi jumătate de la formularea ei şi până la proclamarea infailibilităţii papei (1870), indulgenţele, inchiziţia, primatul papal şi multe alte erori fiind urmarea materializării aceluiaşi Filioque. Aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut Trup, prin Naşterea lui Hristos, tot aşa “Eroarea s-a făcut trup”, s-a materializat deplin în 1870, prin papa – “infailibilul”, “vicarul” lui Hristos].

Se mai poate face totuşi ceva? De curând Părintele Iustin Pârvu s-a întâlnit cu PF Daniel. Poate se vor mai întâlni şi alţi mari duhovnici cu Patriarhul nostru. Speranţa noastră este ca aceste întâlniri să nu fie asemenea celei dintre Moise şi Faraon, ci aceleia dintre Sfântul Francisc de Assisi şi papa (poate nu întâmplător Părintele Arsenie a pictat şi un sfânt catolic – Francisc de Assisi – la Biserica Drăgănescu!), adică sperăm să fie ascultaţi şi duhovnicii noştri aşa cum sunt ascultaţi reprezentanţii altor culte şi cum sunt ascultaţi politicienii. Cum ne vom da seama dacă au fost ascultaţi? Simplu. Biserica Ortodoxă Română (ierarhii în primul rând, dar şi cler, mireni) va renunţa la ecumenismul agresiv şi îşi va asuma trecutul său colaboraţionist. Poporul îi va ierta deoarece Biserica a fost victimă, nu călău. Dacă nu, politicienii vor controla permanent viaţa eclezială prin dosarele CNSAS şi prin mass-media, urmarea fiind persecuţia antiecumeniştilor, subminarea valorilor tradiţionale (Sfânta Tradiţie, învăţătura Sfinţilor Părinţi) şi relativizarea credinţei, pentru ca România să corespundă cerinţelor iluministe ale UE şi ale globalizării. Adică: răcirea credinţei şi, într-un final, apostazia. Cine îşi asumă acest risc (pentru el şi pentru păstoriţii lui), de fapt, nici nu este credincios, ci doar un ideolog teolog care-şi doreşte scaunul mai mult decât crucea şi decât mântuirea, asemenea lui Lucifer!

Ioan Cişmileanu

Prea Cuvioase Părinte Stareţ Iustin, Prea Cuvioşi Părinţi Ieromonahi, Ierodiaconi, Monahi şi fraţi ai obştii Sfintei Mănăstiri a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil,

Vine o vreme când oamenii trebuie să se oprească din goana lor şi să se gândească măcar o clipă la drumul pe care l-au făcut şi la ceea ce a mai rămas de împlinit. După toate aparenţele, Dumnezeu a hotărât să pună capăt zilelor mele pământeşti şi să mă cheme la El, să-mi ceară socoteală pentru toate faptele pe care le-am făcut în viaţa aceasta, bune sau rele.

Sunt speriat, că multe sunt păcatele mele, dar nu sunt deznădăjduit. Înaintea lui Dumnezeu nu se ascunde nici lacrima, nici din lacrimă o fărâmă… Şi El ia în seamă nu numai faptele noastre, ci şi strădaniile noastre. Şi cred cu tărie în cuvintele Mântuitorului „milă voiesc, iar nu jertfă”. Fără mila lui Dumnezeu, cine se poate mântui?!…
Mulţumesc lui Dumnezeu că înainte de a muri mi-a dat să vin pe la Mănăstirea Petru Vodă, să mă mai adap o dată la duhul creştin ortodox din care aţi făcut ţelul suprem al lucrării acestei mănăstiri şi al trăitorilor ei, că am primit mângâierea Sfântului Maslu şi podoaba binecuvântărilor. Prea Cuvioase Părinte Stareţ şi Prea Cuvioasă Obşte, introducerea această lungă a fost făcută în ideea de a-mi da binecuvântarea ca să fiu înmormântat în cimitirul mănăstirii, printre cei smeriţi şi printre cei nevrednici, deşi smerit n-am fost îndeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinţă. Curând după moartea mea va veni şi preoteasa Adriana, căci este în vârstă ca şi mine. Mi-a fost tovarăşă de o viaţă în lupta pe care am dus-o, în suferinţa prin care am trecut, în lacrimile pe care le-am vărsat împreună şi niciodată nu m-a părăsit în timpul vieţii. Prea Cuvioase Părinte Stareţ, binecuvântaţi să fie lângă mine şi în viaţa eternă de dincolo! Crucea să fie foarte simplă, numai numele şi data naşterii şi a morţii, cu un îndemn scurt către tot creştinul care va trece pe acolo să se roage pentru noi. Dacă voi muri în România, tot procesul înmormântării va fi mult simplificat. Dacă voi muri în America, lucrurile vor fi mult mai complicate, dar oricum va fi, doresc Părinte, să mă primiţi în cimitirul mănăstirii. Ştiu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viaţă. Oameni vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă şi mă va arăta aşa cum am fost, ca un păcătos şi nevrednic.

Ultimul Drum

Dacă la înmormântarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh şi va dori să vorbească, să vorbească, căci Dumnezeu a dat arhiereului duhul învăţării, şi dacă el va tăcea, cine va vorbi pentru noi în faţa lui Dumnezeu?… Dacă însă nu va veni nici un ierarh, nimeni să nu vorbească, pentru că mai de folos este rugăciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decât toate laudele pe care o minte omenească le poate construi în fraze frumoase, dar care valorează mai puţin decât un simplu „Dumnezeu să-l ierte”.

Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greşi, poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte stareţ, să găsiţi o cale prin care să împiedicaţi asemenea lucruri: fie că veţi lăsa la mănăstire un document, fie că veţi pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi.

Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău. Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna. Prea Cuvioase Părinte Stareţ, pentru viaţa mea aţi fost o mare binecuvântare, şi obştea, şi mănăstirea. Pentru toate dau slavă lui Dumnezeu şi-L rog să mă ierte pe mine păcătosul că mi-a dat dulceţi duhovniceşti pentru care eu n-am mişcat un deget şi oameni pe care nu i-am meritat. Vă sărut dreapta cu smerenie şi lacrimi de pocăinţă.

28 octombrie 2006
Spitalul Militar Bucureşti Preot Gheorghe Calciu
(Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Chistiana, Bucureşti 2007)

De asemenea puteţi citi:

Părintele Calciu, condus pe ultimul drum

Părintele Gheorghe Calciu a venit acasă pentru odihna cea veşnică,

BLOGUL OFICIAL

În timp ce toţi s-au inflamat că au ajuns Berbecali şi EBa europarlamentari, deputaţii au aprobat pe neobservate, marţea trecută, ordonanţa de urgenţă a lui Tăriceanu ce impune paşapoartele cu cipuri biometrice (în care se codifică deocamdată poza şi amprentele). „Aleşii” votau în unanimitate, ca pe vremea Tovarăşului, iar afară avea loc mitingul de protest al cetăţenilor nemulţumiţi de astfel de acte. Ordonanţa a fost adoptată deja de Senat, iar Camera Deputaţilor urmează să dea votul final marţi, după părăsirea lucrărilor de către deputaţii PSD, PNL şi UDMR în timpul dezbaterii pentru începerea urmăririi penale a fostului premier Adrian Năstase.

N-au contat mitingurile şi 500.000 de semnături strânse până acum la iniţiativa părintelui Iustin Pârvu pentru un referendum contra actelor de identitate cu cipuri (acţiunea continuă, inclusiv la mai multe biserici ortodoxe orădene). Parlamentarii nici n-au discutat amendamentele aduse ordonanţei, deşi în societatea civilă s-au iscat dezbateri îngrijorate cu privire la siguranţa datelor personale în noul sistem de acte. Ca să nu mai vorbim de etapele preconizate ulterior în lume (că doar nu l-au inventat imitatorii noştri), în care cipul RFID (de identificare şi urmărire pe bază de radiofrecvenţe), implantat în palmă sau frunte, va include şi datele bancare ale posesorului, chipurile ca acesta să nu-şi piardă cardul. Ca în Apocalipsă, să poarte toţi sclavii semnul stăpânului în frunte sau palmă şi să nu poată cumpăra sau vinde fără acel semn (dar ăsta e un mit obscurantist fără legătură cu lumea noastră democratică şi atât de cool).

Democratică? Investigaţiile unor ONG-uri şi raportul Grupului European de Etică în Ştiinţă şi Noi Tehnologii, înaintat Comisiei Europene, indică altceva. Legea actelor cu cipuri (apropo, din 2011 se intenţionează şi introducerea buletinului cu cip) a fost promovată prin procedură de urgenţă, oamenii nefiind informaţi asupra textului ei complet. De ce să fie obligatorii paşapoartele cu cip? Unde sunt dreptul la libertatea de circulaţie şi prezumţia de nevinovăţie? Toţi suntem infractori şi terorişti care trebuiesc urmăriţi non-stop? Femeile musulmane apar în pozele din acte acoperite până la ochi din motive de tradiţie şi conştiinţă, dar noi de ce să nu avem dreptul, tot din motive de conştiinţă, la acte ne-„însemnate”? Dar contractul gras, din bani publici, pe care-l va prinde prietenul care trebuie ca să producă astfel de acte, în timp ce suntem în criză şi ne îndatorăm pe zeci de ani la FMI?

Legea n-are încă norme de aplicare, dar în Ilfov se emit din ianuarie astfel de paşapoarte, iar obligativitatea colectării datelor biometrice şi de la solicitanţii de paşaport temporar de tip vechi (cei care refuză cipul din motive de conştiinţă) e ilegală şi absurdă. Normele UE cer amprenta a două degete, dar ai noştri sar calul ca de obicei, iau de la zece degete şi nu le sortează, aşa că noile paşapoarte ar putea fi inutile şi nerecunoscute internaţional. Nu se ştie cine şi de ce stochează datele biometrice şi nu s-a prevăzut metoda de accesare securizată a lor (cu parolă, user name etc.), deci sistemul poate fi şi fraudat. Dictatură + incompetenţă + nepăsarea oamenilor = haos şi suferinţă. Deşteptarea!

A.Isidor

(Partea I) Experimentul Piteşti a încetat de mult, însă efectele lui nu. Şi în ziua de astăzi unda de şoc a maleficului experiment se face simţită, în modul de gândire, în manifestările oamenilor, în viaţa de zi cu zi. Peste toate acestea lucrează intens maşina de propagandă, ideologizare, manipulare şi dezinformare (2) – presa cea de toate zilele – a comunismului perfect, intitulat democraţie, cel de origine americană, care l-a înlocuit pe cel perimat, sovietic. Aşa se face că în multe situaţii, în cazul în care opiniile, convingerile, exprimate clar, verbal, şi cu atât mai mult în scris, diferă de poziţia oficială, de gândirea corectă (politic, economic, cultural şi, iată, mai nou şi religios) te trezeşti întrebat, mai direct sau mai voalat: „mai exişti”, „nu te-au închis ăştia” (ce? pe cine? publicaţia, site-ul, blogul sau persoana?), „îţi dai seama ce ai făcut” (chiar aşa, ce?) şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă.

Ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că avem o gândire piteşteană! Că ţara noastră, poate chiar lumea întreagă este un Piteşti după Piteşti! Şi mai grav este că acest mod de gândire, de manifestare s-a transmis din generaţie în generaţie, dat fiind că se întâlneşte şi la cei tineri, cei născuţi la mult timp după consumarea experimentului şi care nu au avut nici o legătură cu evenimentele petrecute în anii ’50.

Acest sindrom al fricii lucrează şi în Biserică, dat fiind că mădularele ei sunt atinse de această boală nevăzută care macină psihologic societatea. Nici cei care s-au „lepădat de lume şi au luat chipul cel îngeresc”, monahii, precum se vede, nu sunt imuni la această maladie, întrebări de genul celor de mai sus venind şi de la diverşi vieţuitori ai mănăstirilor, mai ales când vin în contact cu anumite publicaţii, cărţi sau obiecte de colportaj bisericesc oferite „pe sub lege”, vorba Părintelui Calciu. După cum se vede sindromul fricii este omniprezent, la fel ca şi manipularea (3) şi printre cei care nu au ce pierde, cei care au „lăsat lumea cu tot ce este al ei” şi „au luat Crucea pentru a-i urma lui Hristos”. Aceasta era atitudinea sfinţilor care spuneau că averi nu le trebuiesc, ba chiar pe cele pe care le-au avut le-au împărţit săracilor (votul sărăciei), de demnităţi nu au nevoie, iar viaţa nu le aparţine lor, aceasta fiind a lui Hristos (vezi “Vieţile Sfinţilor Români”). Părintele Iustin avertizează că prigoane vor mai fi chiar mai mari şi mai cumplite decât cele prin care au trecut ei, generaţia lor, însă nu putem şti când se vor declanşa, asupra cui şi care vor fi mijlocarele de acţiune (4).

Până atunci trebuie să lucrăm, însă, la „răspândirea liberă a cuvântului”, după cum spunea Cuv. Serafin Rose, a cuvântului cu literă mare şi a cuvântului cu literă mică, mai ales acum când apele se tulbură tot mai mult. Se tulbură pentru că, aşa cum semnalam şi cu alte ocazii rătăcirile vremurilor şi erezia ecumenistă (5) prind tot mai mult contur în interiorul Bisericii noastre şi tot mai mulţi sunt atinşi de aceasta. Dacă observăm cu atenţie manifestările unor ierarhi, atitudinea patriarhului şi modul cum s-au desfăşurat alegerile pentru scaunele de episcopi vedem clar că există o urzeală, o tendinţă de întărire a unui front, a unei maşini de vot în favoarea ecumeniştilor.

La fel de bine putem vedea că, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, tabăra apărătorilor Ortodoxiei tradiţionale este încă puternică, are personalităţi de forţă, cu mare influenţă şi îşi poate impune punctul de vedre. Dar tot din “Vieţile Sfinţilor Ortodoxiei“, dacă le cercetăm, vedem că ereticii, fie arieni, fie iconoclaşti, fie alţii s-au întărit pe ascuns, au ocupat poziţii strategice şi s-au înmulţit numericeşte – totul cu voia lui Dumnezeu, pentru nevrednicia şi păcatele oamenilor – apoi au lovit cu forţă şi fără cruţare. Ortodoxia a sângerat, prigoanele au făcut mulţime de sfinţi, de mucenici, însă Biserica a rezistat şi s-a ridicat mai puternică, mai strălucitoare, pentru că „porţile iadului nu vor putea birui”. Sinodalii, spre cinstea lor şi spre Slava lui Dumnezeu, au votat la ultimele alegeri ţinând cont de interesele Bisericii şi nu de cele personale, netezind asperităţile şi făcând front comun în faţa pericolului. În acest mod Dumnezeu ne-a mai dat un timp de respiro, un timp pe care trebuie, însă, să-l gospodărim bine, spre a ne întări duhovniceşte, prin post şi rugăciune, printr-o viaţă duhovnicească bineplăcută lui Dumnezeu.

Pericolele care pândesc Ortodoxia, atât din interior, cât şi dinafară sunt mari iar forţele care lucrează pentru descreştinarea lumii sunt puternice. Însă „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” spune Hristos. Amin!

_____________________________________
*1 Viata Parintelui Gheorghe Calciu, Ed. Christiana, Bucuresti 2007, pag. 121.
*2 Într-o societate democratică, dezinformarea foloseşte diferite căi de acţiune: 1) Tăcerea, care constă în nedivulgarea discursurilor celor care au idei contrare, ca şi faptele care i-ar pune în încurcătură pe cei puternici. În paginile presei nu este loc pentru criticii sistemului. 2) Denigrarea şi ridiculizarea: când face cunoscut un adevăr hotărâtor, gânditorul eminent este defăimat şi minimalizat tocmai pentru a-l discredita. […] 3) Negarea constă în nerecunoaşterea unui adevăr veridic, prin argumente solide (deşi absurde), susceptibile de a fi crezute de către cetăţeni prin aplicarea logicii faptelor. (Cristina Martin, Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti 2007, pag. 180)
*3 Fiecare cetăţean trebuie să-şi joace cu fidelitate rolul desemnat sub lozinca: „munceşte, consumă şi supune-te sistemului, pentru că nu există alternativă la lumea minunată pe care am făurit-o pentru tine” (Idem, ibidem, pag. 213)
*4 Evident că va veni ziua când credincioşii consideraţi ca reprezentând o ameninţare la adresa Comunităţii Internaţionale vor trebui să fie trataţi în aceste centre – Centre comunitare de sănătate mintală care deja funcţionează în Statele Unite – unde vor interveni familiile şi prietenii lor. Aceştia din urmă, cu ajutorul psihiatrilor Noii Ordini Mondiale, vor încerca prin toate mijloacele să-i vindece pe pacienţi de presupusa lor boală mintală, de aceea de a crede într-un singur Dumnezeu! (Protocoalele de la Toronto, Ed Samizdat)
*5 Puternic influenţat de New Age acest proiect urmăreşte crearea unei noi religii mondiale unice care ar implica interzicerea imediată a prozelitismului celorlalte religii. Pentru ONU, globalizarea nu trebuie să cuprindă doar sferele politicii, economiei şi dreptului, ci şi sufletul în întregime. (Cristina Martin, Clubul
Bilderberg. Stăpânii lumii, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti 2007, pag. 210)

„Suntem ca atare, ortodocşi pentru că suntem Români, şi suntem Români pentru că suntem ortodocşi. Să devenim catolici? Ca să devenim catolici ar trebui să ne transformăm astfel sufleteşte, încât să putem realiza Catolicismul. Transformarea aceasta înseamnă însă: renunţarea la istoria noastră şi la structura noastră spirituală. Cu alte cuvinte: la România. Aici nu există o a treia poziţie: sau rămâi Român – şi atunci catolicismul tău nu e o realitate; sau devii catolic – şi atunci nu mai eşti Român”. (Nae Ionescu)

Înainte de Habzburgi

Turcii au ocupat Transilvania în cea de-a doua jumătate a secolului XVI. În această perioadă românii din Transilvania trebuiau să plătească dări sultanului şi cu aceasta musulmanii se mulţumeau. În ceea ce priveşte, religia erau lăsaţi să-şi practice credinţa având în Ardeal chiar şi episcopi ortodocşi cum era şi episcopul Efrem de Oradea. Locuitorii acestor ţinuturi aveau bisericile lor, preoţii lor şi episcopii lor. Singurii care atentau la viaţa lor religioasă erau principii calvini. Calvinii erau desprinşi din catolicii maghiari ca urmare a reformelor religioase ale lui Luther şi Calvin. Aceştia încercau diferite forme de a-i atrage pe români la religia lor dar, de cele mai multe ori, acestea se dovedeau zadarnice. În această perioadă între români şi celelalte confesiuni situaţia religioasă era destul de tolerantă, aceasta şi datorită faptului că în structurile politice ale comunităţilor erau şi români. În multe cazuri organizarea administrativă diferea în funcţie de zonă. Spre o bună înţelegere între confesiunile existente (români, maghiari, sârbi şi greci), în această parte a ţării exista şi o învoială: Cel ce va supăra pe altul va plăti o sută de florini. Despre această învoiala se vorbeşte şi în actul din 26 iulie 1712 pe care orădenii Szatmari Paul şi Horvath Samuil îl duc la Viena cerând păstrarea păcii (Titus Roşu, „Constituţia Naţională la români” p.34, aflată în manuscris în biblioteca Protopopiatului Beiuş). După cucerirea Transilvaniei de către Habzburgi (1699), românii au intrat sub o nouă stăpânire care atenta nu numai la bogăţiile, ci şi la credinţa acestora. În timpul ocupaţiei otomane catolicismul pierduse mulţi credincioşi, foarte mulţi dintre ei acceptând reforma. Din acest motiv, Casa de Habsburg fiind de religie catolică, împreună cu Papa a pus la cale un plan de recuperare al numărului de credincioşi. Cum la cei pierduţi prin reformă nu aveau nici un succes încercau printre românii care, pe atunci, erau în totalitate ortodocşi. Prin aceasta împăraţii habzburgi căutau şi susţinători pentru împărăţie căci în Transilvania majoritatea erau români ortodocşi şi mulţi maghiari reformaţi care erau o piedică în acţiunile noilor stăpânitori.

Sub Habzburgi

Odată cu supunerea politică a Transilvaniei, imperiului Habzburgic, Biserica românească din Ardeal suferă mari schimbări. Aceştia, profitând de conjuncturile politice ale vremii îşi pun episcop în scaunul mitropolitan ortodox de la Alba Iulia, în persoana lui Atanasie Anghel, ca apoi, odată ajuns în scaun, să desfiinţeze ierarhia bisericească existentă, înfiinţând în locul ei o altă organizare bisericească supusă papalităţii (N. Iorga, „Istoria Bisericii Române”, vol.2, Bucureşti 1930, p.31-35).

Luptele în plan religios erau zadarnice pentru că, la cererea ierarhiei catolice, cărţile de cult ortodoxe erau interzise chiar prin ordine scrise ale împăraţilor. Marile lupte se duceau pe tărâm lumesc adică: proprietăţi, putere politică, diversiuni, oferire de ranguri, scutiri de dări, defăimarea şi înrobirea preoţilor ortodocşi, oferirea de produse şi bani, etc. La 17 august 1716 se anulează actul de toleranţă dintre confesiuni şi se dă putere deplină catolicismului, iar episcopului catolic de Oradea i se oferă funcţia de prefect al judeţului. În calitate de stăpân feudal, episcopul catolic impunea o economie avantajoasă lui dar şi în detrimentul ortodoxiei. Fiecare iobag avea obligaţia să muncească pentru stăpân (prefectul) 12 zile pe an, să achite bani, să plătească dijmă în oi, iezi, miere, ouă, brânză, legume, fructe, cereale sau alte produse din gospodăriile ţărăneşti. În loc de produse se putea plăti şi în bani. Această plată a obligaţiilor în bani aducea episcopului feudal un venit anual de 13000 florini, ceea ce reprezenta o sumă foarte mare în acele vremuri. Pe lângă aceasta, episcopul mai avea şi întinsele domenii în păduri şi păşuni (Dan Ispas, „Neam şi Lege Românească în Ţara Beiuşului”, Ed. Buna Vestire, Beiuş, 1999, pg.137-227).

Mai are rost să ne punem întrebarea cum s-a construit catedrala unită din Oradea sau alte biserici? Sau clădirile liceului din Beiuş care azi poartă numele unuia dintre stăpânii feudali ai acelor timpuri (Samuil Vulcan), sau palatul episcopal în care până nu demult se adăpostea focarul de cultură al judeţului Bihor (Biblioteca Judeţeană), şi alte clădiri pe care azi cu neruşinare le revendică? Dacă n-ar fi fost iobagii români care să muncească şi să plătească bani episcopului feudal s-ar mai fi realizat toate acestea?

Luaţi aminte domnilor politicieni şi judecători: adevăraţii ctitori ai acelor biserici şi clădiri pentru care se face atâta scandal sunt iobagii. Stăpânii de atunci s-au făcut proprietari peste ele la fel ca voi, stăpânii de azi, în acte, nu cu trudă.

Pentru binele neamului

Procesul de educaţie şi culturalizare a românilor ardeleni nu se ducea doar prin şcoli şi prin construirea de biserici. După ce episcopii feudali îşi intră deplin în drepturi, încep marile construcţii bisericeşti: biserica r.c. „Sf. Ladislau” din piaţa Victoriei (1720-1723), biserica r.c. din str. Roman Ciorogariu şi palatul (începând din 1739 până la mijlocul Sec. XVIII), complexul mănăstiresc de la Sânmartin (sec. XVIII), biserica din bulevardul Republicii (1732-1749), palatul episcopal şi catedrala (1762-1777) în care se adăposteau însemnate valori culturale căci înainte de a fi retrocedate acolo îşi desfăşura activitatea în condiţii normale Muzeul Ţării Crişurilor, şcoli, spitale, mănăstiri, biserici etc. (Titus Roşu, op. cit., p. 34-35).

Într-un document aflat la arhivele statului din Oradea, de cercetătorul Ştefan Taşiedan, este specificată atitudinea stăpânitorilor faţă de iobagii care munceau pe domeniile lor: în 1732 s-a hotărât ridicarea catedralei romano-catolice din Oradea. Materialul l-au adus din părţile Vaşcăului. Singurele scrisorile din arhivul comitatului pot spune, câţi români schingiuiţi, câte vieţi de om au deplâns construirea catedralei numite. Să porţi piatră din Vaşcău la Oradea ani de-a rândul, între lovituri de zbiciuri, dacă boii îţi stau în mijlocul drumului, ori dacă unul sau altul s-a răsturnat de oboseală ori chiar a şi pierit, să fii aruncat în temniţă dacă nu ai sosit la termenul fixat de „jupânul Ispan”, toate sunt lucruri ce numai bucurie, numai voie bună nu produc. Suferinţe de felul acesta au înmuiat doina românului bihorean. Apoi încă atâta nu e destul, trebuie să dea domnului zeciuieli, none, cvarte, treizeceli, zile de lucru, taler vlădicului, bir popii, bir diacului, când la adică nici mălai pe masă nu este („Cultura Creştină” din Blaj, 1915, pg. 292). De remarcat că Palatul (fostul muzeu), şirul canonicilor, catedrala şi celelalte construcţii ale timpului erau împrejmuite cu un zid de piatră gros de aproximativ 75 cm şi înalt de 2 metri, imposibil de escaladat. De ce şi de cine se temeau? Aveau de cine. În aceste condiţii episcopia catolică şi-a întins proprietăţile în întregul Bihor transformând populaţia românească în iobagi şi odată cu întărirea politică şi militară a desfăşurat o intensă campanie prozelitistă în vederea catolicizării românilor.

În acest scop, în 1713, episcopul ortodox Petru Hristofor [1] care avea reşedinţa în Velenţa a fost alungat din Ardeal iar românii îşi hirotoneau preoţi (în ascuns) la episcopul ortodox sârb din Arad căci era de „aceeaşi lege” - Legea Ierusalimului (Titus Roşu, op.cit. pg.35). În lipsa unui scaun episcopal ortodox la Oradea a rămas un consistoriu care era un puternic centru românesc în zonă. Astfel românii de aici au rezistat şi catolicizării şi maghiarizării dar şi unor intenţii de sârbizare ce au apărut ulterior. Văzând episcopul catolic că nici aşa nu-şi atinge nobilul său ţel, a înfiinţat în Oradea o episcopie a românilor uniţi cu Roma punând în fruntea ei persoane de naţionalitate română dar care să fie subordonată episcopiei catolice maghiare prin care se ducea o intensă campanie de deznaţionalizare prin şcoli şi biserică. Astfel se desfiinţau şcolile ortodoxe existente încă din secolele XVI-XVII şi în locul lor se înfiinţau şcoli catolice.
În şcolile ctitorite de iobagii români se făcea o educaţie a generaţiilor tinere străină de neamul şi învăţătura limbii române. Aşa se explică faptul că în anul 1832, la gimnaziul înfiinţat în Beiuş în timpul episcopului unit Samuil Vulcan la clasele 1-4 nu se preda limba română aşa precum se făcea în şcolile ortodoxe, dar în schimb se preda religia catolică şi istoria Ungariei ca materii obligatorii (Dan Ispas, op.cit. pg. 222). Urmaşul lui Samuil Vulcan în scaunul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Vasile Erdely, în circulara din 11 mai 1848 (care se află şi azi în arhivele episcopiei), îi îndeamnă pe credincioşi: Să mulţumim generozităţii nobilei naţiuni maghiare, convinşi fiind că maghiarii şi românii sunt fraţii cei mai buni. Deci, să ne năzuim a ne iubi reciproc şi a le învăţa limba, cum şi ei bucuroşi o învaţă pe a noastră (îndemnându-i, totodată, să participe alături de maghiari la evenimentele din 1848, vestind cu bucurie legile votate în dietă).

A sosit pentru toţi mult dorita zi a libertăţii prin care, sub ocârmuirea unui guvern maghiar independent şi responsabil şi sub domnia unui rege constituţional, poporul român a ajuns la libertatea şi egalitatea de care sunt vrednici toţi, ca nişte fiinţe zidite după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar aceasta în mod firesc ne îndatorează să fim recunoscători şi devotaţi patriei maghiare dulci şi binecuvântate de Dumnezeu. (PS Petroniu Florea, „Aleşii lui Dumnezeu”, ed. Episcop Nicolae Popovici, Oradea 2005, pg. 187).

Catolici ori români? Sau „În ţările majoritar catolice ortodoxia este numită sectă. Aceste expresii se folosesc doar de catolicii din ţările majoritar ortodoxe”

Intensa propagandă catolicizantă dusă în zilele noastre de către unii intelectuali şi reporteri radio-TV sau ziarişti catolici dusă prin mass-media românească şi internaţională nu aminteşte şi nici nu va aminti despre aceste lucruri şi chiar vor susţine în continuare caracterul de suprafaţă al catolicismului în România şi anume „rolul său creator spre binele (?) neamului” aşa precum încerca să o facă şi în perioada interbelică. Despre aceasta D. Stăniloae mărturiseşte: Devenise un obicei al statului major catolicizant al Bisericii unite să justifice existenţa acestei biserici şi să-şi acopere acţiunea catolicizantă, prin provocarea la şcolile ei, prin care ar fi reprezentat prin excelenţă Biserica Culturii în viaţa poporului nostru. Şi făcând să sune mereu această frază la urechea oamenilor, ajunseseră şi mulţi români ortodocşi să o creadă (Dumitru Stăniloae, „Uniatismul din Transilvania – încercarea de dezmembrare a poporului român”, Bucureşti 1973, pg. 180). Când fraţii (?) uniţi sunt întrebaţi de ce în şcolile lor, în perioada stăpânirii Austro-Ungare se preda în limba maghiară ne răspund că aşa au fost vremurile sau diferite motive. Le amintim că în aceleaşi vremuri, cu condiţii mult mai grele în şcolile ortodoxe se preda doar în limba română în întregul Ardeal. Înainte de a se da decretul prin care comunismul desfiinţa cultul greco-catolic, la 21 oct. 1948 , majoritatea preoţilor şi credincioşilor uniţi au revenit de bunăvoie la vechea credinţă românească dar unii preoţi, episcopi sau călugări greco-catolici au refuzat orice propunere în acest sens, ba mai mult au cerut ca ritualurile religioase să li se facă de către preoţii catolici maghiari. Într-un referat al părintelui Arsenie Boca înaintat Patriarhiei Române de la Bucureşti la 1 februarie 1949 se menţionează că un grup de călugăriţe greco-catolice din Cluj refuzau orice slujbă din partea preoţilor români deoarece erau ortodocşi preferându-i pe cei romano-catolici care slujeau în maghiară şi latină, cum a fost şi cazul la înmormântarea unei surori din obştea lor, spunându-i părintelui Arsenie: dar noi am fost sub ocupaţie (sub austro-ungaria – n.n.) bune românce, şi suntem; lucrăm şi ne rugăm pentru neamul acesta (vezi P.S. Dr. Ambrozie Sinaitul, în „Legea Românească” nr. 3/2005, pg.22). Fostul episcop unit Iuliu Hossu a refuzat să intre într-o biserică ortodoxă considerându-o spurcată. În cartea „7 dimineţi” (Ed. Anastasia) la pg. 66-67, un fost deţinut politic, părintele Dumitru Stăniloae, spune: Lupta catolicismului n-a avut o bază spirituală, creştină, aşa cum a fost cea din Rusia sau cea de la noi. Ne acuză Todea că suntem Biserică trădătoare. Două mii de preoţi ortodocşi au stat în închisoare. Eu am fost în închisoare şi n-am văzut nici un preot unit. Toţi s-au făcut ortodocşi sau au intrat în diferite întreprinderi în care făceau pe turnătorii. Au fost şi doi-trei episcopi, aşa cum a fost Hosu, care a fost la mănăstirea Căldăruşani; nu l-am văzut în închisoare. Se plimba în jurul bisericii în timpul Liturghiei, fără să intre înăuntru. Şi a lăsat să fie înmormântat de un episcop catolic ungur. Unde a fost atunci lupta lor? … Din cele prezentate mai sus şi din multe altele e uşor de tras concluzia că românii care au studiat în şcolile de la Viena, Roma, Budapesta au devenit întâi catolici şi apoi români, sau mai bine zis buni catolici dar nu şi buni români. Şi totuşi cum rămâne cu expresiile: „toţi avem acelaşi Dumnezeu” sau „biserici surori” şi alte astfel de lozinci mult mediatizate în ţările ortodoxe?[3]

______________________________________________
*[1] Urmaşul în scaunul episcopal ortodox al PS Efrem era Petru Hristofor, totodată şi ultimul episcop de Oradea până la reînfiinţarea acestui scaun de după 1918.
*[2] Despre cum s-a făcut revenirea uniţilor la ortodoxie vom realiza o lucrare separată. Până atunci poate ne vor spune de ce doar ei au fost trecuţi „cu forţa” la ortodoxie. De ce nu spun acelaşi lucru şi romano-catolicii sau protestanţii?
*[3] În ţările majoritar catolice ortodoxia este numită sectă. Aceste expresii se folosesc doar de catolicii din ţările majoritar ortodoxe (prof. Maria Petrache).

A.Isidor

Prigoanele nu au lipsit nici într-o vreme, istoria Bisericii fiind plină de exemple şi calendarul de sfinţi mucenici. Prigonitorii s-au aflat şi se află, în orice vreme, în afara Bisericii şi înlăuntrul ei, aceştia din urmă fiind cei pe care Mântuitorul îi numeşte „lupi îmbrăcaţi în piei de oaie”. Şi cei mai cumpliţi luptători împotriva lui Hristos şi prigonitori ai dreptei credinţe au fost ereticii. „Mântuieşte Doamne […] pe cei prigoniţi pentru Tine şi pentru dreapta credinţă de limbile cele fără de Dumnezeu şi de cumpliţii eretici, pentru că sunt robi ai Tăi”, glăsuieşte rugăciunea pentru cei necăjiţi, lipsiţi şi prigoniţi pentru dreapta credinţă (Carte de rugăciuni, Ed. Agapis, 2004, pag. 38).

Prigonit a fost Sfântul Ioan Gură de Aur, de stăpânitorii pământeşti (împărăteasa Eudoxia), dar şi de lupii bisericii (Patriarhul Teofil al Alexandriei şi cei de un cuget cu dânsul); prigonit a fost Sfântul Teodor Studitul luptătorul neînfricat şi nebiruit pentru apărarea sfintelor icoane, atât de lupii cei din afară (împăratul Leon Armeanul), cât şi de cei dinăuntru (ierarhii susţinători ai ereziei iconoclaste); prigoniţi au fost Sfântul Ştefan cel Nou, Mărturisitorul şi Sfântul Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei şi nenumăraţi alţii, despre care mărturisesc Vieţile Sfinţilor, Patericul şi alte scrieri bisericeşti.

Prigonirile au continuat de-a lungul veacurilor şi continuă, precum se vede şi astăzi, culminând cu perioada comunistă, când ierarhii, în mare parte – cei indezirabili fie au fost fie asasinaţi, fie au înfundat puşcăriile, de unde nu s-au mai întors fiind… asasinaţi – şi-au conservat scaunele arhiereşti cu preţul suferinţei clerului şi a turmei. Prigoniţi au fost toţi cei care au gândit şi au acţionat ca mărturisitori ai lui Hristos. Exemple? Luăm doar câteva nume, cele mai cunoscute: Preoţii Ilarion Argatu şi Ilie Lăcătuşu (cărora li s-au descoperit sfintele moaşte), Ieroschim. Daniil Tudor şi, cel prigonit în viaţă şi în veşnicie Preot Gheorghe Calciu. Numele prigoniţilor, însă, umplu paginile şi arhivele securităţii, vechi şi noi, dar, mult mai important, au fost scrise în „cartea vieţii”, în cartea vieţii veşnice.

Vrednicul de pomenire Părintele Calciu-Dumitreasa, mărturiseşte şi acuză, în acelaşi timp, sinodalii de orbire de laşitate (1), precum şi de direcţionarea Bisericii Ortodoxe Române către Europa antihristică (2). După anii 1990 prigoanele s-au îndreptat, cu mai mare discreţie şi subtilitate, spre părinţii care au avut un discurs incisiv, cu priză la popor, condamnând păcatele şi au avut o atitudine antiecumenistă (3). Astfel că: Prigoană putem numi acţiunile desfăşurate pe front larg – cu complicitatea autorităţilor bisericeşti şi laice, având presa ca vârf de lance şi acuzator public – împotriva Părintelui Daniel şi a monahiilor de la Tanacu.

Prigoană este readucerea la tăcere a Părintelui Calistrat de la Bârnova, al cărui verb (a se citi predici şi cuvinte de folos) deranja teribil pe diavolul şi acoliţii lui. Aşa că i s-a orchestrat un caz de homosexualitate şi a fost redus la tăcere. Cel puţin oficial… Prigoane se numesc şi complexul de măsuri îndreptat împotriva părinţilor de la Sihăstria – Antim, Simeon, Iacov ş.a. – cunoscuţi şi iubiţi pentru trăirea şi atitudinea fermă întru apărarea Ortodoxiei şi a Bisericii lui Hristos.

Prigoană poate fi numită şi ostilitatea pe faţă şi, mai ales pe ascuns, îndreptată împotriva Părintelui Iustin şi a călugărilor răzvrătiţi de la Mănăstirea Petru Vodă. De, rugăciunea şi atitudinea turbulentă a acestor vieţuitori îl arde teribil pe satana şi pe cei de un cuget cu el. Şi iată, mai nou, prigoana s-a îndreptat şi asupra Părintelui Eftimie, egumenul Schitului Huta, din judeţul Bihor, cunoscut, de asemenea, ca având atât „cuvânt cu putere multă”, cât şi verticalitate ortodoxă. Anticeumenist convins, acesta a fost recent depus din funcţie şi oprit să slujească şi să predice de către PS. Sofronie, episcopul Oradei.

Din această perspectivă putem spune că în cadrul BOR se duce o luptă surdă între ecumenişti şi antiecumenişti, luptă în care până acum au fost lovite anumite ţinte – ca să folosim un limbaj militar – pornind de la cuvântul Mântuitorului care spune că de se va bate păstorul se va risipi turma (Mt. 26, 31; Mc. 14, 27). Aceste acţiuni, aparent izolate, au însă menirea de a pune în gardă antiecumeniştii, clerici şi laici deopotrivă, nefiind departe timpurile când ecumeniştii, după ce se vor fi întărit suficient să lanseze un atac direct pentru anihilarea totală a oricărei opoziţii. Iar întărire nu poate veni decât de la Domnul şi Dumnezeul nostru care ne încredinţează că „porţile iadului nu vor birui Biserica” (Matei 16, 18) şi ne îndemnă să luptăm zicând: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Îngrijorătoare este şi poziţia PS. Sofronie, vis a vis de acei ierarhi care dau binecuvântare pentru a se tipări cărţi şi publicaţii cu atitudine antiecumenistă, care a afirmat în cadrul unei şedinţe cu preoţii, desfăşurată la Beiuş în 13 noiembrie 2007 că: „Daca aceşti ierarhi vor mai da binecuvântare pentru astfel de cărţi, se vor trezi mutaţi de canon într-o mănăstire”, şedinţă despre care informează Părintele Eftimie. Această afirmaţie, care am dori să fie doar o simplă părere personală şi nu o atitudine a proecumieniştilor din Sinod, ne face să ne gândim ce însemnă de fapt a tipări cu binecuvântare şi ce scop are această binecuvântare arhierească. Firesc răspunsul, la modul cel mai simplu şi mai accesibil omului de rând, este de a apăra învăţătura Bisericii de scrierile care pot strecura, cu voia sau fără voia autorilor, a unor rătăciri sau/şi erezii. Trecând prin filtrul duhovnicesc al unui arhiereu, mai precis a unei comisii eparhiale desemnate în acest scop, respectivele titluri capătă tărie şi arată cititorului că lucrările în cauză respectă Dogmele şi Tradiţia Bisericii şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Ce se întâmplă, însă, în practică, în aceste vremuri controversate, în care răul este prezentat drept bine şi binele drept rău şi când „lupi răpitori” au ajuns păstori turmei? Putem spune că nu totdeauna cărţile şi publicaţiile tipărite cu binecuvântare arhierească oferă certitudinea că trebuie cumpărate şi că sunt ziditoare sufleteşte, altfel spus nu mai oferă garanţia că nu conţin lucruri rătăcitoare.

Cuviosul Serafim Rose (+1982) atrage atenţia şi invită la precauţie în faţa publicaţiilor ortodoxe contemporane, spunând: „Trebuie să recunoaştem cinstit un adevăr dureros, dar necesar: o persoană care citeşte cu seriozitate Sfinţii Părinţi şi care se luptă, după puterile sale […] să ducă o viaţă ortodoxă duhovnicească […] trebuie în mod conştient să se nevoiască, să ducă o altfel de vieţuire decât cea arătată în aproape toate cărţile şi periodicele ortodoxe de astăzi” (vezi „Mai aproape de Dumnezeu”). Nu vom pleca urechea la cei ce spun că „binecuvântarea” ar constitui un mod de câştig material, cu toate că starea de corupţie generalizată din ţară ne-ar îndreptăţi să o facem, din lipsă de informaţii probatorii şi încercăm să investigăm o altă posibilă funcţiune a binecuvântării: cea de factor de cenzură!

Afirmaţia episcopului Sofronie ne îndreptăţeşte să ne gândim că, în vremurile actuale, cărţile şi publicaţiile care combat ereziile şi rătăcirile timpului, vor fi interzise. Astfel se vor împlini profeticele cuvinte ale Cuviosului Serafim Rose: „Poate că aceştia sunt ultimii ani (ultimul an – n.red.) în care putem continua să răspândim liber cuvântul”. Ori aceasta reprezintă tot o prigoană, alături de cea a uciderii spirituale a sfinţilor închisorilor. O prigoană prin lipsirea turmei cuvântătoare de hrana duhovnicească necesară. Şi astfel se vor împlini cuvintele Sfântului Prooroc Amos care zice: „Şi păstorii sunt lupi şi oile zdrobite, şi foame la uşi; nu foame de pâine şi sete de apă, ci foame de auzi cuvântul lui Dumnezeu” (Amos 8, 11). Trebuie să precizăm, în încheiere, că fiecare arhiereu va face după cum îl va lumina Dumnezeu şi îi va dicta conştiinţa; fiecare lucrare în parte (carte sau publicaţie) constituie un caz particular, astfel că nu putem generaliza afirmaţiile de mai sus. Tot la fel de adevărat este şi faptul că afirmaţiile episcopului Oradei nu puteau să nu genereze reacţii, cum s-a văzut dealtfel, multe publicaţii din spaţiul gândirii şi atitudinii ortodoxe luând poziţie, fiecare în felul ei, asupra a doi mari duşmani ai ortodoxiei contemporane: persecuţiile şi cenzura, operate tocmai de cei care ar trebui să hrănească şi să adape turma. Şi, când este nevoie, să şi mustre, cu iubire dumnezeiască şi cu blândeţe, însă. Amin!

(va continua)

____________________________________________
*1. Dar dincolo de orbire şi laşitate, sfinţii închisorilor veghează peste Biserica Română, peste sinodalii prinşi în plasa sclaviei statului ateu şi peste neamul românesc, mai reali decât toate treptele ierarhice care neagă sfinţenia celor morţi în închisori, chiar şi peste diocezele în care, din dispoziţia ierarhului locului, liturghia devine o anexă la pregătirea clerului pentru intrarea în basilica „ecumenică” a satanei (Ioan Ianolide, Întorcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12).*2. Oare când va ieşi Patriarhia Română de sub servitutea statului laic demonizat, orientat spre o Europă Unită plină de duhul antihristului (Idem, ibidem)

*3. „Eu nu sunt pentru ecumenism. Socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. Biserica Romano-catolică şi Biserica Ortodoxă nu sunt două [biserici] surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică, deci noţiunea de biserici surori este improprie” (Preot. Prof. dr. Dumitru Stăniloae + 1993)Extras din Revista Gând şi Slovă Ortodoxe N.19

Pr. Iustin Pârvu

Pr. Iustin PÂRVU

Mesajul Părintelui Iustin Pârvu referitor la crearea sindicatelor preoţeşti.
Duhovnicul neamului îi sfătuieşte pe sindicalişti să îşi amintească de misiunea preoţiei însoţită de jertfire şi dragoste conform canoanelor şi învăţăturilor Bisericii Ortodoxe.

Toate acestea nu sunt decât nişte influenţe negative care s-au introdus în clerul nostru bisericesc acum. Nu este altceva decât o dezmembrare şi o despărţire a unităţii noastre creştine. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că aici lucrează vrăjmaşul ăsta eretic care dezbină tocmai ce este mai esenţial, clerul. Ori noi, tocmai acum, în aceste momente grele, trebuie să ne închegăm forţele noastre de a duce lumea creştină pe un făgaş bun şi de rezistenţă împotriva ereziilor care se năpustesc sub diferite forme – forma politica, forma administrativă, culturală şi în general, sub orice aspect, ei caută să denigreze şi să aducă la tăcere Biserica Ortodoxă. Dacă Biserica Ortodoxă, la ora aceasta, nu este unită şi pusă într-o stare de rezistenţă şi activitate împotriva acestor rătăciri, ne găsim în faţa pericolului de a ne dezmembra şi de a cădea in mâinile apostaţilor şi ereticilor. Ceea ce se întâmplă acum, prin aceste sindicate – chiar dacă unii nu îşi dau seama, şi eu îi rog să fie atenţi şi să se potolească, – este o influenţă numai şi numai dinafara Bisericii şi dinafara ţării noastre. Ei luptă împotriva Ortodoxiei, cu orice preţ, să o descompună, să o reducă la zero, să ne determine să ne aliniem întunericului acesta occidental. Pentru că atunci când un preot a început să ceară drepturi şi să facă greve, atunci el nu mai este pe linia tradiţiei, ci se alătură modernismului întunecat… Aceştia sunt preoţi care nu şi-au făcut şi nu îşi fac misiunea lor şi se gândesc numai la nişte venituri. Dar nu exista preot care să lucreze într-adevăr în ortodoxie, cu toată sinceritatea şi devotamentul, ca să trăiască şi să naibă cu ce întreţine familia. Şi dacă ei, dacă nu lucrează cu adevărat în credinţa, şi cu morala cu care trebuie să slujească un preot Bisericii lui Hristos, cine o să le aducă lor veniturile? Veniturile şi credinciosul nu vin la biserica decât prin lupta, sărăcia şi devotamentul preotului. Păi cine să le dea lor? Că doar Patriarhia sau Mitropolia nu au nişte moşii speciale pentru ţinerea clerului. Că altădată preotul nici nu era salariat, altădată nu era ajutat de stat, nu era ajutat decât cu claca şi bunăvoinţa credincioşilor şi era ajutat şi de sărbători; mai era ajutat în duminici şi în toate împrejurările şi avea de toate, atât preotul cât şi credinciosul. Acum de ce să se organizeze în sindicate, când de bine de rău, totuşi, au şi un salariu, au un venit parohial, au de toate, numai să fie ei treji şi să lucreze în via aceasta a neamului ca să dea roadele cuvenite. Ei vor roade, vor venituri, fără nici un efort, asta e problema lor. Dar ia să pună mâna să se ostenească puţin, să facă o slujba de miezonoptică, să facă o liturghie miercuri, vineri, sâmbăta, să facă la miezul nopţii un sfântul maslu, când credinciosul este liber şi poate să vină acolo, nu să facă numai într-o duminică şi într-o sărbătoare când credinciosul se mai odihneşte şi el. Să facă în aşa fel încât să-l poată apropia şi aduce pe creştin la adevăr. Păi dacă chiar preotul nu merge la biserică şi mai aşteaptă şi să-i umple biserica, păi, ce, credinciosul vine să-l ia pe el de acasă şi să-l aducă la biserică?

Nu vreau să jignesc, unii dintre preoţi fac atâtea lucruri bune şi cu adevărat se jertfesc pentru biserica lui Hristos; este o diferenţă mare între aceştia şi alţii care fac, după cum spune şi zicala: „că în noaptea asta nu mai este înviere”. De aceea şi biserica a scăzut în credibilitate în faţa poporului. Toate lucrurile acestea constituie o realitate dureroasă, pentru că preotul este foarte slab pregătit pentru lucrurile acestea, de jertfire permanentă. Se găseşte, la un moment dat, preotul cu trei patru copii şi nu-i mai merge parohia. Păi sigur că nu-i merge parohia, dacă el se face mare comerciant la Bucureşti, are magazine, în sfârşit, de efect la kilogram şi mai face afaceri cu iazuri de peşte şi alte lucruri. Păi, când credinciosul îl vede pe preot că aleargă după toate acestea, turma ce să mai facă? Dacă păstorul este alterat, sigur că şi coada se strică. Duhul de revoltă al acestor preoţi care s-au organizat în sindicate, nu ajută nicicum Biserica, pentru că apărarea Bisericii nu stă în a face sindicate şi bisericuţe, ci dimpotrivă, preotul, trebuie să fie omul de unitate şi de rezistentă împotriva acestor influenţe, pentru că nu sunt ortodoxe, nu sunt deloc canonice. Şi singurul nostru refugiu este numai în linia Sfinţilor Părinţi. Dacă s-ar ridica marii noştri sfinţi să vadă ce facem noi, cum ar răspunde aceştia lor?

Ei au fost model de dragoste creştină, de dăruire şi de jertfire pentru poporul acesta, în unitate şi rezistenţă. Toţi marii noştri duhovnici nu au făcut altceva decât să se jertfească în adevăr pentru gândurile frumoase de unitate şi de prăznuire liturgică a acestui neam. Ceea ce se întâmplă acum se întâmplă şi poate că ne mai măgulesc nişte locuri, ranguri aşa mai deosebite în lumea asta bisericească, şi uite că şi asta este o ispită. Acţiunea acestor preoţi este o ispită a slavei deşarte şi de a ne ridica, considerând că noi aducem un bine Bisericii, dar dimpotrivă, o vătămăm şi o slăbim prin aceasta împărţire a noastră în sindicate, în partide şi în nu mai ştiu eu ce. Adevărata rezistenţă a Bisericii aceasta este: să ne găsim prezenţi la datoria noastră de preoţi aşa cum au făcut şi Sfinţii noştri Părinţi. Şi dacă ieşim din cadrul acesta şi ne amestecăm cu toate principiile acestea ale modernismului, noi ne pierdem şi turma şi ne pierdem şi pe noi. Nu sunt decât acţiuni eretice şi sectare care caută să dezbine: divide et impera.

Extras din Revista Gând şi Slovă Ortodoxe N.22.

Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.

Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.

Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna vrăjmaşului cip, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică Dumnezeului nostru.

Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români, este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Ce încredere să mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit” buletinele cu cip? Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?

Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta? Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste, care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în Dumnezeu?”. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?

Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum! Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie murdară cu interese străine poporului nostru.

Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu explică poporului – nici presa, nici televiziunea, nici predicile din faţa sfântului altar – adevărul care stă în spatele acestor lucruri. Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.

Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de dictatură!

Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti. Nu osândim pe nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă alţii s-au spălat pe mâini de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi botezat.

Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei Lui.

Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia pierzării, precum Însuşi a făgăduit.

Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci. Amin!

Arhim. Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă
1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca

SEMNATI IMPOTRIVA ACTELOR CU CIP si luati picatura de har de la Dumnezeu pentru a marturisi mai departe.

Tabelele cu semnaturi pe care le întocmiti sa le duceti la : Manastirea Petru Voda, Comuna Poiana Teiului, Judetul Neamt.

MATERIALE NECESARE PENTRU REFERENDUM (Click Dreapta -> Save Target as… pentru a salva fisierele) :

1. Tabel oficial semnaturi pentru Referendum
2. Rugaciune impotriva pecetluirii
3. apelul parintelui Iustin la referendum
4. Români, treziti-vă!
5. pliant Pastrati Libertatea

   Reiau integral de pe blogul fratilor de la RAZBOI INTRU CUVANT apelul Arhim. Iustin Parvu catre poporul ortodox:

Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.

Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.

Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna vrăjmaşului, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică Dumnezeului nostru.

Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români, este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Ce încredere să mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit” buletinele cu cip? Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?

Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta? Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste, care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în Dumnezeu?”. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?

Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum! Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie murdară cu interese străine poporului nostru.

Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu explică poporului – nici presa, nici televiziunea, nici predicile din faţa sfântului altar – adevărul care stă în spatele acestor lucruri. Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.

Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de dictatură!

Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti. Nu osândim pe nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă alţii s-au spălat pe mâini de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi botezat.

Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei Lui.

Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia pierzării, precum Însuşi a făgăduit.

Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci. Amin!

Arhim. Justin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă

1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca

   Cititi va rog si:

APEL LA NESUPUNERE: refuzati noile pasapoarte, buletine, acte de identitate, carnete de sofer. Cuvant al Parintelui Iustin Parvu catre poporul ortodox: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Arhimandritul Iustin Parvu confirma apelul sau – inregistrare audio

Parintele Arhimandrit Iustin Parvu se adreseaza Senatului Romaniei

PARINTELE IUSTIN PARVU a spus: “SI DACA NU SUNT, TOT SUNT!”, referitor la noua dilema: sunt sau nu prezente cipuri in noile carnete auto

Parintele IUSTIN PARVU ne sfatuiese cum sa ne organizam in comunitati crestine pentru vremurile din urma – video

Parintele Iustin Parvu: „Sa stiti ca sunt vremurile acestea, apocaliptice, pe care le traim, si vor fi grele…” - video

“….Exemplar este şi testamentul lui Valeriu Gafencu, rostit înainte de a pleca la cele veşnice:

„În primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-L slăviţi şi să-I slujiţi. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!”

DESCARCA AICI CARTEA IN FORMAT DOCUMENT WORD

Cuprins:

Nota editorului

1. Dan Puric: Să ieşim din păcatul uitării şi să ne vedem sfinţii

2. Părintele Justin Pârvu:Aiudul, jertfă şi sfinţenie

3. Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Ei toţi erau pentru noi sfinţi

4. Ieromonahul Augustin de la Mănăstirea Aiud: Când oasele vorbesc. Minuni ale sfinţilor martiri din Aiud

5. Părintele Ioan Negruţiu – răstignit lângă Hristos

6. Răzvan Codrescu : Jertfelnicia ortodoxă în anii comunismului

Prejudecăţi şi mistificări curente

Adevărul probat documentar

Memorialistica mărturisitoare

7. Danion Vasile: Criteriile canonizării Sfinţilor închisorilor

8. Părintele Moise de la Oaşa: Despre eroismul de durată al noilor mărturisitori

9. Danion Vasile: Despre curajul mărturisitorilor

10. Teolog Vasilică Militaru: Biserica din temniţă

Temniţa ca loc de purificare şi întâlnire cu Hristos

1. Trăiri creştine în temniţe

2. Postul şi rugăciunea

3. Ajutorul şi milostenia în temniţă

4. Minuni petrecute în închisori

5. Învierea în temniţe

Mărturisire, martiriu şi sfinţenie în temniţe

1. Mărturisiri de credinţă ortodoxă în temniţe

2. Martiraje în temniţe

3. Chipuri de sfinţi în temniţele comuniste

Bibliografie

11. Anexe: Programul campaniei „Din temniţe spre Sinaxare”

12.Părintele Augustin de la Aiud: Pelerinaj la temniţa prigoniţilor

13. Sfinţi din închisori – Părintele Ilie Lăcătuşu

Mărturia Părintelui Ioan de la Rarău

Mărturia Părintelui Justin Pârvu

14. Părintele Mihai Andrei Aldea: O arătare minunată a părintelui Sofian de la Antim

15. Părintele Mihail Pomazanski: Proslăvirea Sfinţilor

16. Silviu Aroneţ: Stareţul Daniil Tudor – Floarea de foc a Ortodoxiei

17. Părintele Tudor Demian: Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

Preot Ioan Bărdaş: O înmormântare la Aiud

18. Părintele Gheorghe Drăgulin: Viaţa lui Valeriu Gafencu

19. Părintele Gheorghe Drăgulin: Victimele puşcăriilor comuniste şi ale revoluţiei în atenţia aghiografului contemporan

20. Ne vorbeşte Valeriu Gafencu…

21. Din poezia închisorilor…

22. Danion Vasile: In memoriam

23. De ce nu canonizăm martirii anticomunişti?

24. Acatistul noului mucenic Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor

   Reiau de pe Apologeticum:

   Spusele din titlu, ale marelui duhovnic, sunt in concordanta cu cele ale unui cunoscut pustnic:

Parintele pustnic Proclu: “Antihristul s-a nascut!”

Cititi va rog si articolele:

IOANICHIE BALAN: Comunismul si evreii, “TRAIM VREMURI APOCALIPTICE“ – video

APOCALIPSA, traim vremurile din urma?

   Va prezint mai jos un foarte util si necesar material preluat integral de pe Apologeticum:

- În primul apel al sfinţiei voastre ne sfătuiaţi să facem mici comunităţi creştine, care să includă şcoli, spitale, şi alte forme de organizare socială. Mai concret, cu ce trebuie să înceapă un simplu cetăţean?

P.I. – Eu, când am venit în localitatea aceasta, în satul meu, după 25 de ani de haulire, printre care vreo 16 ani de temniţă, am revenit în satul meu după anii şi locurile din copilăria mea. Acest dor m-a adus aici, în poiana asta. Am tras, cu bunăvoinţa oamenilor, un vagon forestier; mi-i l-a dat primăria comunei şi l-am adus aici în mijlocul poienii. Primul lucru care l-am făcut : am pus un godinaş; era primăvară, luna mai, rece, să-mi facă puţină căldură. Am pus vreo trei icoane pe pereţi. Aveam un dulău frumos, câine ciobănesc care ne apăra, nu se apropia… că pe aici, urşi cerbi, căprioare, plin codrul sălbatic, măi, frumuseţe rară. Când ieşeai dimineaţa să te uiţi în partea aceea aşa, poiana codrului aicea, păşteau căprioarele.

- Ca-n rai.

P.I.- Ca-n rai… mă uitam să nu deranjez cumva. Dar câinele acesta, tot umbla toată natura, au început toate animalele să nu se mai apropie.

- Nici alea cu două picioare.

P.I.- Au început în sfârşit, să vină credincioşii noştri, să facă o colibă… şi au făcut un adăpost unde au pus acolo pirostriile, au pus să se adăpostească acolo mica aprovizionare şi să vină… în cele din urmă şi-au făcut o baracă. Pentru biserică, aşa le-am spus : măi oameni să ne facem un protector aicea, să putem sluji Sfânta Liturghie, să putem face o vecernie, o utrenie, pt ca acesta-i rostul nostru aici. Dar îndată oamenii, într-o săptămână au adus dulapi, au adus scânduri, cherestea din toate părţile. Până la urmă am făcut o toacă cu două ciocănele, şi cu asta dă-i bătăi. Au adus un clopoţel de vreo 10 kg şi s-a înjghebat bisericuţa. Am sfinţit Bisericuţa. A dat Dumnezeu că Înaltul Preasfinţit trece la o sfinţire pe la Fărcaşa undeva şi se abate pe aici. Eram acolo, în baraca aceea într-un colţ şi pomeneam şi noi acolo. Numai mă trezesc în dreapta mea cu Înaltul. „Ce facem părinte aici?” „Păi, pomenim aici oleacă aici, cum putem”. „Dar v-as rusa sa ne daţi binecuvântarea să sfinţim locaşul acesta?” „Părinte, mergeţi înainte. Să fie binecuvântat”. Şi aşa am început lucrarea. S-a desprimăvărat, au venit căldurile de vară, poporul din ce în ce mai mult, tot mai mult, încât atunci când eram în baraca aceea, veneau mai mulţi decât vin acum… după ce s-a făcut drumul acesta, după ce vin maşinile şi .. Parcă veneau mai mulţi, dar era frumos, în sfârşit. Era forma cea mai primitivă a vieţii noastre creştine şi am trăit-o deplin. Apoi s-a făcut o casă mai mare, asta de aici, care trăiesc şi până acum în ea. S-a făcut corpul de case în forma asta de unghi. Apoi s-a făcut, casa mare şi s-a înghebat clopotniţa, s-a înghebat partea asta aripa spre sud şi am ajuns până la punctul acesta care aici se vede, cu picturi interioare, cu picturi exterioare, numai şi numai cu dragostea şi nevoinţa credincioşilor care vin şi până astăzi cu nepoţii, cu fii lor, bătrânii. Veneau 5 km dimineaţa şi seara… făceau 10-12 km, fără nici o oboseală. Acum vin în băţ, sunt bătrâni. Ei se bucură şi văd până azi, biserica pe care am făcut-o cu toată dragostea. Aici am făcut şi un azil pentru bătrâni, aici am făcut şi o şcoală pentru copiii săraci, aicea este aşa în provizorat şi un laborator pentru plante medicinale, pentru noi, pentru credincioşii nevoiaşi şi iată că grădiniţă avem, şcoală avem, dar nu avem creşă. Dar îmi dau seama că s-ar putea face o creşă în toată regula. Şi aşa se organizează, nu la planuri, oficialităţi, aprobari, tehnici.

- Sugeraţi ideea, că preotul are datoria de a organiza astfel de comunităţi de rezistenţă?

P.I.- Da, dar iată că mi se pare că e obligatoriu, ca două trei parohii să aibă şi o creşă sau un cămin de copii, cam aşa ceva. Iată că vrând nevrând ajungem la stadiul acesta, rânduieşte Dumnezeu.

- Deci, efectiv, părinte, de la zero s-o ia oamenii ?

P.I. – De la zero, s-o ia de la zero şi fără prea multe aşteptări, căci popoul acesta este foarte sentimental şi sare îndată. Mă, el e bun şi la rele, dar şi la cele bune sare îndată. Românul nostru merge cam de la o extremă în alta, acum te junghie, acum se pocăieşte; asta e influenţa răsăritului. Cam aşa este viaţa asta a noastră ortodoxă.

- Mai aveţi nădejde în pocăinţa parlamentarilor?

P. I. – Domnule, ei sunt fii noştri : sunt născuţi, crescuţi şi.. educaţi să zicem. Până sub carnetul roşu, au trecut dincoace cu carnetul mai gri şi acum sunt în două lumi şi ei, când cu griul, când cu roşu. Şi de aceea, nici ei nu prea ştiu ce să facă; sunt puşi în situaţie de a face, de altfel, cu intenţie bună, dar vrăjmaşul sigur că trage mereu … că noi avem un vrăjmaş comun. Nu vreau să-l spun acum, dar el se ştie. Vrăjmaşul acesta comun stă la ureche şi-i spune: vezi, e bine până aici, de aici mai încolo nu mai merge : îţi periclitezi situaţia şi o ţine aşa, o fierbe pe loc. Îi aducem noi semnături : o sută de mii, două sute de mii, trei sute de mii, dar el nu, mai trebuie semnături. Hai la milion….sa ducem. Spune că atunci ai voie, cu Constituţii, dar românul spune că are două Constituţii, are una pentru exterior şi una pentru interior.

- Una pentru rai şi una pentru iad.

P.I. – Şi atunci, uite aşa ne-o scăldăm şi noi. Din una-n alta. Încă ne rugăm pentru Înalt, pardon… încă ne rugăm pentru mai marii noştri şi ai satelor, încă ne rugăm pentru binefăcătorii noştri şi uite aşa mergem din an în an şi am ajuns până la 90 de ani. Şi aş dori şi ca ţara aceasta a noastră aceasta să ducă o viaţă bună sănătoasă şi să nu piardă orientarea mântuirii. Şi cum orientarea mântuirii vine prin suferinţă, prin luptă, prin necaz, iar ne-a dat Dumnezeu această ocazie ca să fim ortodocşi, să ne călim, să ne formăm şi să primim cu bucurie învierea Domnului.

- Aşa să ne ajute Dumnezeu !

 

Domnilor Senatori,

Cu multă părere de rău pentru că din pricina neputinţelor trupeşti nu mă găsesc în mijlocul onoratului Senat al României, îmi exprim de aici, din chilia mea din Mănăstirea Petru Vodă, către domniile voastre frământările şi controversele care preocupă societatea noastră creştin-ortodoxă şi la care am contribuit în mare parte.

Domnilor senatori,

Rugându-vă să mă iertaţi, găsesc de cuviinţă să vă adresez sentimentele mele de ortodox român şi mărturisitor: ne găsim în faţa unor stări de lucruri cu totul neobişnuite. Nu e vorba de o problemă financiară, economică sau teritorială, ci este vorba despre ducerea unei naţiuni spre pierzanie, este vorba despre un act care are urmări asupra copiilor şi nepoţilor noştri. Poporul nostru a fost un popor cinstit, care nu a vătămat şi nici nu a atacat alt popor în istorie. Noi, şi eu personal, nu suntem împotriva cipurilor şi a sistemelor biometrice – să facă cine ce crede în ţara lui. Însă pentru noi, pe lîngă Constituţia oficială, avem o Constituţie care se bazează pe conştiinţa Ortodoxiei, o Constituţie mai presus de om.

Noi nu avem nevoie de sisteme de control – de acte de identitate electronice, de cărţi de identitate, de carnete de conducere electronice, ş.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul şi Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Cine vrea poate să-şi construiască viaţa cum doreşte: să-şi pună fluturi în vârful nasului, bicicletă la ureche sau să strige pe străzile Bucureştiului: “Vrem incest! Vrem uciderea pruncilor! Vrem homosexualitate! Vrem să avem cipuri!”. Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc.

Domnilor senatori,

Dumneavostră reprezentaţi ţara şi neamul – trecutul, prezentul şi viitorul. Domniile voastre trebuie să vă orientaţi spre cei care au stat înainte pe locurile pe care staţi acum: spre Ştefan cel Mare şi Sfânt, spre Matei Basarab, spre Vasile Lupu, spre Mihai Viteazul, spre Vlad Ţepeş.

Domnilor senatori,

Dacă nu se ia o hotărâre conform vederilor şi aspiraţiilor noastre româneşti şi ortodoxe, vom avea de suferit nu numai aici şi acum, ci şi dincolo în veşnicie. Domniile voastre reprezentaţi Ortodoxia şi neamul nostru; ca urmare, ştim că nu vă este uşor a delibera propuneri şi decizii care să vatăme viitorul copiilor noştri.

Noi ne rugăm cu toţii în mănăstiri pentru sănătatea, liniştea şi bunăstarea familiilor dumneavoastră. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze inimile şi minţile în acest moment crucial. Ne rugăm ca tot darul desăvîrşit, de Sus, să fie de le Părintele Luminii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă lumineze în Hristos Domnul nostru.

Amin!

Arhimandrit Iustin Pârvu,
stareţul Mănăstirii Petru Vodă
15 martie 2009

sursa: Savatie Bastovoi

16 martie 2009: