Mi s-a stricat maşina de făcut ini mini miny moe aşa că a trebuit să selectez manual câştigătorul. N-a fost uşor. Pierdusem orice speranţă. Veneau doar jocuri de cuvinte preţioase, inteligente, pline spirit: or eu voiam unele cât mai ieftine. Să n-o mai lungim:  numita deedy, care a văzut o maşină cu număr de (h)Alba, câştigă la limită (nu spun cu cine, că-i frustrant pentru cine). How low can one go - alba-halba? Cam asta a fost. Mulţumim din inimă participanţilor pentru seara trecută, scenă a unor copleşitoare dovezi de îndemânare lingvistică. Şi felicitări câştigătoarei, care s-a dovedit şi care a dovedit. Vom lua măsuri ca premiul să-i fie înmânat împricinatei. Urmează alte şi alte concursuri. Ştiu eu, c-am vorbit cu oamenii ăia.

Că tot veni vorba, cel mai ieftin joc de cuvinte pe care l-am folosit eu vreodată este următorul: văzând într-o zi un rege care umbla gol pe stradă, am arătat de îndată spre el şi am strigat în gura mare: “Priviţi! Regele e gol!”. A fost un gest de o subversivitate totală. Nimeni dintre cei prezenţi nu îndrăznise s-o facă. Era prea evident, prea la îndemână, nu se putea una ca asta. Toată lumea vedea că un rege gol circula nestingherit prin oraş: de ce s-o mai spui? Trebuia un om de un curaj nebun, care să-şi pună între paranteze simţul ridicolului şi să rostească adevărul. N-ar fi fost nici o scofală dacă eu eram primul, ca băieţelul lui Andersen. La el a fost o greşeală, s-a scăpat; a zis ce-a văzut. Dimpotrivă, tocmai băieţelul respectiv se umple, retrospectiv, de ridicol prin gestul meu, care are în spate o încărcătură simbolică veche de secole. Folosind expresia literal, iar nu metaforic, am făcut un joc de cuvinte fără să umblu la cuvinte. Astfel, simbolicul s-a răzbunat pe fapte când nimeni nu se mai aştepta.

A înţeles cineva ceva, că eu nu?

Miercuri dimineata am primit un sms cu o invitatie la un concert de muzica autentic tiganeasca si sarbeasca. Am sarit si am raspuns urgent “vreau si eu”. Prin bunavointa Silviei am ajuns la Sala Palatului (cam tarziu, dar asa se intampla cand ti se decaleaza ziua inca de la inceput).

Am intrat in sala mare, cam goala si care arata extrem de comunist, in sensul cel mai rau cu putinta. Impresia de prafuit, de mizerie, de tristete, maroul acela spalacit, scaune din “velur” imbacsit, o scena urata si fara niciun decor, de vis. Nu m-a interesat prea tare decorul pentru ca stiam ca aveam sa ma simt bine. M-am asezat tacticos pe scaunul galben-cacaniu, imbracata in aceleasi haine cu care plecasem de dimineata de acasa, si a intrat in deschidere o formatie romaneasca. Un tigan care canta dumnezeieste la flaut.

La un moment dat a luat microfonul si a incercat sa spuna ca ne va mai “delecta” cu cateva melodii. Delecta nu i-a iesit, dar ce mai conteaza? La ce talent are nu e nevoie sa stie sa vorbeasca. Deloc. E de ajuns sa sufle.

Imi cam jucau picioarele stand pe scaun in momentul in care au intrat pe scena Boban, baiatul lui si orchestra. Incredibil de frumos, de greu, de energic, foarte, foarte, foarte misto. Am stat ce am stat, m-am uitat in jurul meu, nu era agitatie. In dreapta-fata parca se intrevedea ceva. Aplauze, uuituri, zambet continuu. Pana la urma nu am mai rezistat si am sarit de pe scaun cu riscul sa blochez vederea celor din spatele meu dar fara sa-mi pese prea tare. Pana la urma, cum poti sta jos cand asculti o astfel de muzica, si mai ales live?

Am iesit transpirata de la un concert genial, la care din pacate nu a fost prea multa lume. Sala era mai mult goala insa n-a contat deloc. Nici pentru cei prezenti si nici pentru artisti. Un concert la care am vazut hippies, yuppies, rockeri, o tipa cheala care dansa electro pe muzica tiganeasca, care se misca lasciv sarutandu-si iubitul, ambii putand fi usor catalogati drept ciudati de oamenii unei tari latine mult prea conservatoare.

A fost o seara despre care povestesc cu drag, care mi-a transmis energie, care nu m-a obosit desi m-a tinut in priza. Ar fi mers o bauta dupa, insa cum era miercuri…

Cu drag,

E ca un fel de leapşă pe care am preluat-o de la Datat Roll.

Oraşul meu e de fapt un mic târg. Se numeşte Bucureşti şi aşa scrie pe el. Dar la link apare numai Bucureti. Foarte ciudat.

Dacă îl vizitaţi să îmi spuneţi ce părere aveţi.