This is one of my favorite bands ,Chiasm, with the song Isolated set upon a game preview for The Vampire Masquerade Bloodlines. VTMB is also one of my favorite games. I recomend it to anyone who apreciates a good RPG.

Have fun and enjoy the video beneath!

Am primit azi un link de la un coleg si am vazut la ce se poate ajunge daca iti plac jocurile si ai timp si imaginatie sa inventezi lucruri noi.

Ca sa nu zica nimeni, ca americanii nu au timp liber ) sau “daca nu vine Mahomed la munte, vine Biserica acasa” ). Solutie au gasit-o cei de la Prayer Works Interactive. Ei au inventat un joc  pentru copiii si parintii care vor sa se duca in fiecare zi la biserica, ACASA. “Mass: we pray” se joaca folosind controlere in forma de crucifix si ca accesoriu jocul vine cu bancuta pentru rugaciuni. Daca iti faci treaba cu sfiintenie, primesti puncte divine si cu cat ai mai multe puncte cu atat ai un loc mai bun in biserica sau poti sa ai mai multe sarcini (poti sa fii preot, sa faci nunta, confesiuni, etc.). Jocul este lansat in iarna 2010, mai multe detalii puteti gasi aici.

Enjoy it!

Piata jocurilor este in continua scadere . Ea continua sa scada din cauza crizei financiare si din cauza pirateriei care este din ce in ce mai mare.
Totusi , printre cele mai cumparate jocuri sunt : Fifa 2010 , Grand Theft Auto 4, Mario kart .

Criza afectează învăţământul. Nu la noi, ci în Hawaii. La noi criza nu are cum să mai afecteze învăţământul, pentru că învăţământul nostru, mort fiind, nu mai e influenţat de niciun fel de factor. Bun. Mai departe.

Cică se dau burse studenţilor la drept din anii terminali. Mă întreb câte mii de euro costă o bursă d-asta.

Mai departe, patronatele refuză să ia vreo decizie privind mărirea salariului minim, din motive ce mi se par foarte obiective.

Vreţi politice? Nu. Nu mai comentez nimic politic până după alegeri. Nu mai zic nici de unu’, nici de altul, nici de guvern, nici de partide. Nu de alta, dar nu mi-ar sta bine cu părul alb la douăzecişiceva de ani. Şi cum altceva serios nu mai e pe mediafax, în afară de candidaturi şi rahaturi de genu’ ăsta, hai să vedem ce mai găsim prin tabloide şi nu numai.

Cică Postal 2 ar fi cel mai violent joc video. Dacă vreţi să le vedeţi pe celelalte 9 din top 10, click pe link. Ah, ce vremuri şi cu Postal 2. Unul din cele mai cretine, dar în acelaşi timp distractive jocuri pe care le-am butonat vreodată. Într-adevăr, avea problemele lui, cu timpi de încărcare stupid de mari, bug-uit prin muulte locuri, singurul lui scop era să te distrezi într-un mod cât mai sadic cu putinţă. Relaxare, după o zi lungă. Ce poate fi mai plăcut decât să înfigi o mâţă pe ţeava puştii, să urinezi pe oameni sau să le dai cu lopeţile în cap? Mă rog, multe chestii, dar aşa, de dragul râsului.

Ok, am încercat să mă uit în tabloide, n-am reuşit. Dacă vreţi sâni, căutaţi în altă parte. Eventual pe twitter.

Over and out.

Lumea jocurilor pe calculator ( Pc ) avanseaza din ce in ce mai mult . Asadar , astazi noi putem sa jucam jocuri pe care niciodata nu am visat ca o sa le jucam . Jocurile au aparut prima data pe acele casete , dezvoltandu-se pe Playstation respectiv pe calculator . Parca ieri , stateam la sala de jocuri si jucam jocuri gen :

wolf3

nfs1

.via

.via

Contrar simtului comun, datele unor studii recente arata ca jocurile pe calculator imbunatatesc vederea prin stimularea detectarii contrastelor. In masura in care monitorul nu emite radiatii care sa deterioreze celulele implicate in functia vizuala, jocurile video cresc nivelul sensibilitatii diferentierii intre contraste. 

Studiul a comparat subiecti care sunt experti pe anumite jocuri pe calculator precum Sims 2 si subiecti care nu au avut niciodata legatura cu calculatorul. S-a constatat ca subiectii experti in jocuri video pot detecta mai repede si mai exact contrastele unor imagini. 

Cercetatorii sustin ca aceste rezultate pot revolutiona tehnica de reabilitare a globului ocular la persoanele carora li se deterioreaza vederea. Mai mult, urmatoarele studii proiectate de acesti cercetatori vizeaza implementarea rezultatelor intr-o strategie clinica prin care se vor antrena pacientii in mod sistematic, cu ajutorul jocurilor video, sa detecteze cat mai exact contrastele. 

Desi rezultatele sunt evidente, cercetatorii atrag totusi atentia asupra faptului ca jocurile video pot avea alte consecinte negative. Cateva studii evindentiaza faptul ca persoanele care petrec timp indelungat cu jocurile pe calculator au un risc crescut pentru o serie de afectiuni fizice (ale spatelui, incheieturilor) si psihice (izolarea de societate, comportament agresiv etc.). De aceea, studiul subliniaza rolul terapeutic pe care unele jocuri il pot avea si pledeaza pentru dezvoltarea unor tehnologii avansate care sa aduca un plus sanatatii noastre.

Pericolul pe care multi nu il vad inca sta intr-o realitate spre care ne indreptam vertiginos, in care drogurile medicale si diagnosticele psihiatrice vor face parte din “normalitate”. E un obiectiv stabilit cu multa vreme in urma. E suficient sa privim spre Occident si sa ne vedem viitorul. Mergem accelerat spre un viitor in care vom fi drogati in masa si aflati permanent la cheremul rabufnirilor noastre fiziologice.Si asta pentru ca suntem presati sa ne pierdem rapid capacitatea de a trai firesc. Si ce mai poate fi firesc intr-o lume in care, de exemplu, poti fi trimis la psihiatru pentru ca nu crezi in incalzirea globala? Daca subiectul controlului chimic si mental nu vi se pare prea important, amintiti-va de rolul esential al psihiatriei ca mijloc de control in societatile totalitare. Intre timp, a devenit mai extins si subtil ascuns sub cortina protectoare a democratiei.

Prea putin observat trece si mecanismul pe care David Icke il numeste Problema-Reactie-Solutie , care functioneaza din nou foarte bine. E vorba de modul in guvernantii reusesc sa obtina ceea ce-si doresc atunci cand solutiile lor ar fi nepopulare si greu de impus in conditii normale. In cazul asta SOLUTIA e dezarmarea populatiei (care e una din conditiile controlului asupra maselor, mai ales ca vine “vara furiei”). Asa ca e necesara provocarea conditiilor necesare impunerii acestor masuri nepopulare. Ce situatie poate fi mai propice pentru asta decat una in care oamenii sunt atacati de posesori de arme care traiesc in comunitatea lor? E o mare PROBLEMA care ii determina pe oameni sa tipe in gura mare (REACTIE) ca nu mai vor sa vada arme pe strazi. Iar guvernantilor nu mai ramane decat un singur lucru de facut: sa apara cu aura de salvatori, oferind solutia, devenita brusc populara, pe care si-o doreau de la inceput. Si au oferit-o repede.

Se vorbeste mult despre jocurile video pe care acel copil le-ar fi avut pe calculator si despre boala lui mentala. Dar prea putin spre deloc despre alte lucruri mai importante. Pentru ca se intampla sa stiu cate ceva despre agresivitate, nu pot sa cred ca vreun joc electronic ar fi putut provoca situatia respectiva daca nu ar fi existat anumite conditii psihologice si sociale. Asa ca incerc sa inteleg de ce sunt discutate doar cauzele si solutiile cele mai putin importante dar si cele mai potrivite pentru a justifica in continuare dislocarea a tot ce a mai ramas normal in viata unei comunitati.

Nu neg efectul real pe care jocurile pe calculator il au asupra creierului uman. Experintele astea creaza idei, scenarii mentale, stari si obisnuinte care intra in repertoriul personal si se manifesta in comportament in momentul in care intalnesc contextul potrivit. Dar sunt obligate sa intre in competitie cu alte lucruri care compun viata unui om. E o competitie care le poate intari sau, dimpotriva, le poate eclipsa total.

Imi vine in minte cel putin un lucru care le poate face inofensive. Relatiile naturale cu ceilalti (si as insista pe relatiile cu cei foarte apropiati – familie si prieteni). Daca, intr-un fel sau altul, ceva nu merge cum trebuie in aceste relatii, incepi sa iesi din normele acceptate de comportament (in cazul asta era vorba de simptome depresive) si devii tot mai vulnerabil la factori distructivi (pot fi jocuri violente, incurajari spre acte sociale, etc.) Daca mai ai si ghinionul sa traiesti intr-o societate in care problemele astea se rezolva exclusiv “chimic” (prin consum de medicamente), ai o alta mare problema. Pentru ca solutia asta accentueaza de multe ori dezechilibrul neuro-fiziologic si amplifica reactiile de care vrei sa scapi. Si nu iti da ofera altceva mai bun in schimb. Asa ca intri intr-un cerc vicios din care iesi de multe ori prin sinucidere sau crima.

Nu inteleg de ce nu se insista mai mult pe discutarea legaturilor cauzale intre izbucnirea violenta din ziua atacului si medicatia folosita pentru tratarea depresiei. Se pare ca adolescentul a incetat sa isi mai ia medicamentele chiar inaintea atacului, asa ca poate fi vorba de o criza clasica de sevraj medicamentos, manifestata prin acte de violenta fata de altii. In plus, se pare ca in toate atacurile intamplate in ultimii ani in scoli au fost implicate persoane sub tratament medicamentos sau care incercau sa il intrerupa.

Trebuie sa abordezi problema in zonele esentiale. Dar asta inseamna sa discuti despre lucruri mult prea adanci, care tin de structura de rezistenta a societatii. Asa ca e mult mai usor sa gasesti rapid niste explicatii care sa mentina constructia sociala intr-o forma stramba dar convenabila.

Nu vorbesti de boala generalizata a societatii, cauzata de modul anormal in care am ajuns sa interactionam din cauza degradarii familiei, valorilor si institutiilor sau de rolul agravant al tratamentului chimic si costisitor. In schimb, vorbesti de o boala individuala, de care sunt responsabile doar jocurile video.
Sau de pericolul detinerii de arme (care nu ar fi fost niciodata folosite in acest fel daca toate celelalte lucruri ar fi fost la locul lor).

Un studiu efectuat in Suedia arata ca jocurile video ce contin un caracter violent pot afecta ritmul batailor inimii la copii.

Astfel, cercetatorii de la Universitatile din Stockholm si Uppsala au efectuat un studiu asupra a 19 baieti cu varste cuprinse intre 12 si 15 ani, pe care i-au impartit in doua grupuri: un grup a fost pus sa joace un joc cu caracter violent, iar ceilalti au jucat un joc non-violent.

Constatarea a fost ca cei din primul grup nu mai aveau un puls regulat, afirma cercetatorii.

„Ceea ce am constatat noi a fost ca ritmul cardiac prezenta variatii ale batailor inimii”, arata profesorul Frank Lindblad, conducatorul acestui studiu.

Mai mult, acestia au observat ca ritmul neregulat se mentine si dupa ce jocul a fost incheiat. Astfel, copiii aveau in continuare un puls afectat chiar si in timpul noptii.

„In realitate, nu stim cum acest lucru este posibil, insa raman uimit cand vad cum anumite aparate si sisteme biologice ale organismului uman sunt afectate in urma utilizarii acestor jocuri”, a adaugat acesta.

Desi au considerat ca este devreme inca de a trage niste concluzii pe termen lung, cercetatorii suedezi au declarat ca scopul lor este acela de a intelege legatura dintre comportamentul anti-social prezentat de unii copii si jocurile video, lucru ce a intrat deja, de mult timp, in atentia psihologilor si sociologilor. Sursa: Capital

Mai cititi: Un baiat suedez a clacat (criza de epilepsie) dupa ce a jucat 20 de ore “World of Warcraft”

Dimineaţă, la o cafea cu câţiva colegi, dezbăteam cu foc subiectul jocurilor pe calculator de acum n ani. Fiecare cu alţi ani, dar cu experienţe similare.

Toţi se jucaseră în copilăriile / adolesceţele lor cu River Raid Unul dintre ei chiar şi-l pusese, de dragul vremurilor demult apuse, direct pe un Nokia comunicator, model foarte nou. Cu un emulator pentru Symbian. Foarte tare.

Eu nu am prins River Raid pentru că am dat de primul HC prin clasa a noua. Şi HC-ul ăla era aşa de special încât stătea singurel în faţa clasei şi era pe post de schelet de anatomie, doar că la informatică. Profu’ ni-l arăta, ne spunea din ce se compune şi cum funcţionează dar apoi ne punea să facem grafuri şi progrămele în Basic pe caiet .

Nu am pus mâna pe vreun calculator decât în primul an de facultate adică prin ‘94.  De jocuri nici pomeneală. Mai târziu un pic, prin anul 2 sau 3 am ajuns să mă joc cu un joculeţ la o prietenă, Monica, din Tecuci, joc care se numea…Ei, da, mi-am amintit (Google să trăiască, dacă ai memoria scurtă ), se numea Push Over şi era cu o furnică care împingea un soi de piese de domino şi doar dacă le aşeza în poziţiile corecte reuşea să treacă la următorul nivel.

Vreo trei ore cred că am stat la ea cu jocul în faţă, aproape uitând să mai plec Ulterior am descoperit un joc cu biluţe pe care îl jucam prin ‘98. Gamerul din mine s-a dezlănţuit odată cu Caesar sau Pharaoh, nu mai ştiu în ce ordine. Apoi am descoperit Diablo şi Red Alert. Ce vremuri…

Acum alerg de nebună cu Ratatouille prin canale pariziene, prin bucătării şi casele oamenilor, în căutare de bucăţi de brânză şi reţete Pe PSP. Şi aştept cu interes Diablo 3.

La voi, care a fost primul joc pe calculator?

Am avut saptamana asta niste revelatii: am realizat ca au loc atatea schimbari in jurul meu, ca exista tot atatea semne de maturizare din partea mea si a celorlati prin faptul ca simt atatea diferente intre generatii, intre stiluri si asteptari de (la) viata. Am trecut prin sentimente de depasire, melancolie, apreciere, admiratie si fericire la compatimire. De vreme ce “nu stiu altii cum sunt” a devenit asa un cliseu, ce bine pica sa il folosesc acum..

So, nu stiu altii cum sunt, dar zilele trecute, in urma unei discutii cu prietena Miu Miu aka Alinuta, am realizat subit urmatoarele: ca mi-e dor de copilarie, ca mi-e dor de perioada cand nu aveam nicio grija decat saritul gardului de la liceu ca sa chiulesc si ca mi-e dor de tinutul scaunului in amfiteatru in facultate si de grupul “fetelor cu caiet mecanic”.

Amintirea copilariei este atat de vie si roz, incat ieri noapte am visat cele mai frumoase momente, de parca fiecare clipa a iesit la suprafata si am realizat cat de repede a trecut timpul si ca as mai vrea sa copilaresc cat mai mult, sa nu ma maturizez si sa opresc timpul.

Acum cateva luni vroiam sa plec in afara la master, eram hotarata. Stiam ca nu m-as duce sa invat mai mult decat as invata aici, ci sa ma distrez, sa imi fac prieteni noi si sa mai copilaresc un pic, sa imping cat mai incolo in timp maturizarea, grijile jobului si ale real life-ului.  M-am sucit din motive evidente, am revenit un pic cu picioarele pe pamant ca deh, cica era timpul…

Dar inca continui sa fac lucruri care, in mod evident, sa imi ofere satisfactia ca am mai impins un pic timpul maturizarii depline, ca sunt libera in gandire si vise, ca fac ceea ce fac din placere, ca am prieteni iubitori cat pentru o viata,  ca ma distrez mai mult decat ar trebui poate, ca profit de timp la maxim.

Trebuie sa recunosc ca in multe privinte ale vietii mele sunt hedonista si nu gasesc nimic peiorativ in asta. Sunt de parere ca oamenii au inceput sa duca in general o viata mult prea materialista, orientata catre un utilitarism extrem, care duce la uniformizare si depersonalizare si nu sunt de acord cu asta. De ce sa iti ignori si negi anumite placeri care te individualizeaza, doar pentru ca asa este ..mai bine sau asa iti va fi ..mai bine intr-un viitor nedefinit?

Nu mai avem timp fizic de noi, timp de joaca, timp de copilarie, timp … de imediat, ci mereu trebuie sa ai in minte doar viitorul, cu riscul sa nu mai traiesti deloc in prezent. E normal ca trebuie sa ai in considerare si viitorul, dar de cele mai multe ori uiti sa te bucuri de ce iti poate oferi prezentul.

Daca e ceva ce am invatat din experientele de anul trecut (unele bune, altele rele, dar care au condus la bine ca am stiut sa traiesc in prezent cand a trebuit) este ca e bine sa apreciem, sa ne bucuram si sa traim la maxim fiecare clipa, sa cautam sa castigam din fiecare experienta si sa credem mereu ca ceva rau va duce la ceva bun. Aici intervine hedonismul: oricat de multe lucruri ti se par nedrepte, gresite, etc, cauta sa scoti mereu ceva bun, care sa iti aduca placere si satisfactie, ca nu cumva acea experienta sa se iroseasca si sa te iroseasca. Un lucru e bun pentru ca il faci si tu sa fie bun, depinde doar din ce unghi il privesti.

Acum realizez ca sun ca un guide book americanesc si cliseist, dar e probat, analizat si acum – dat mai departe.

Anyway…am deviat de la subiect. Vroiam sa zic de copilarie, de ce imi aduc eu aminte cu placere, lucruri despre care atunci cand vorbesc, mereu ma trezesc ca imi lasa un zambet larg pe fata si o privire tampa de copil cretin.

Sigur ati observat cat de mult s-a schimbat lumea, iar eu cel mai mult mi-am dat seama din lumea reflectata prin copii din ziua de azi. Nu vreau sa sun ca o baba, dar senzatia mea este ca nu mai stiu sa se bucure cu adevarat de anii copilariei, nu mai trec prin toate etapele si pierd toata distractia veritabila a copilariei. Nu pot sa zic ca eu imi aduc aminte chestii rele din perioada comunismului ca eram mica si oricum familia mea era ok. Ceva de genul ca stateam la cozi la lapte de ex, dar si acasa aveam portocale si masinute pe telecomanda. Deci oricum nu ma plang. Dar nu vorbesc de distractiile astea, ci de distractiile ieftine, care nu te costau nimic si ofereau tot. Am fost un copil nastrusnic, saream imediat unde era vorba de 10 10 gardiana 10, tara tara vrem ostasi, ratele si vanatorii, frunza si de-a v-ati ascunselea sau leapsa pe coco. Ma jucam cot la cot cu baietii fotbal in spatele blocului sau bidonasul si, consecinta – niste genunchi de baietoi, cu julituri peste tot si maini rupte la lapte gros. Acum copii se joaca FIFA pe PSP/Wii/PC/XBOX si altele. Daca intrebi un copil de 10 ani cum se joaca Frunza se uita la tine crucis si se duce acasa, cauta pe Google si apoi intra linistit in retea si joaca Counter. Zona blocului meu este impanzita de copii. Acum ceva ani toata lumea iese in fata/spatele blocului si se juca, faceam cazemate din zapada, intindeam patura si ne jucam. Sau altii, ca mine, faceau cornete si tevi si alergau betivii de la scara cealalta cu liftul…Acum nu e nici tipenie de copil la joaca, nici macar in weekend sau vara. E trist.

Tin minte cum ma bucuram la Tropicana sau TEC si ciocolata Africana. Am mai prins si gumele Brooklyn si Turbo, care mestecai pana maine cauciucul ala, luai in prostie gume, doar doar sa iti cada surpriza pe care nu o aveai. Faceam colectii de surprize si schimburi, acum se dau la schimb cheat-uri de GTA sau mai stiu eu ce alt joc. Gaseam cele mai ciudate locuri sa ne ascundem, tabaram in tractor la Cami (:)) si ne ascundeam si atasam pe flancuri, avand avantajul inaltimii )  acum luptele se dau cu orci, printese virtuale si altele, pentru resurse si teritorii.

Nici nu se mai aud rasete sub balcon la mine – inainte se strangeau aici copii vara pe patura-, acum isi spun doar LOL pe mess si cu asta basta, invata messu inainte sa invete sa scrie. Noi ne ceream prietenia, mergeam la bairam sau chefuri si ascultam si bluesuri..ne uitam la desene rusesti si bulgaresti, parca aveau sens, desene cu globule albe si rosii, educative acum sunt niste prostii violente si dublate, ca nu cumva sa solicite si mai mult…mergeam la film la Luceafarul si Favorit, imi amintesc si acum ce emotii m-au trecut cand am vazut Titanicul la Favorit.

E trist si imi pare rau ca nu simt si ei copilaria veritabila, buba facuta la lapte gros, apa diluata de la TEC, ci doar febra musculara la degete de la joystick. Nu mai stiu sa aprecieze si sa evalueze. E normal sa vrei ca odrasla ta sa nu treaca prin neajunsurile tale si sa fie totul mai simplu pentru ea, dar chiar atat de simplu?!

Jocul video Wheelman, avandu-l in rolul principal pe Vin Diesel, cel carea imprumutat si vocea si aspectul personajului din joc, si-a amanat lansarea oficiala pana in martie. Ea era programata pe 20 Februarie anul acesta, dar motivele pentru aceasta amanare nu sunt cunoscute.

Jocul va putea fi jucat pe pe consola de Xbox 360, Playstation 3 si PC.

Gen: Adventure

Povestea jocului nu v-o zic dar ideea e ca e vorba despre o crima si personajul principal e un inspector care va trebui sa gaseasca criminalul.

Grafica buna, nu e chiar ultimul racnet dar e buna, si nu deranjeaza ochiul. In plus locatiile sunt minunate, insula in mijlocul furtunii, palmieri care se indoaie in bataia vantului, ploaie, tunete, nori, un ditamai hotelul bine desenat, etc.

Muzica amplifica atmosfera apasatoare, plus creaza o stare de suspans.

Gameplay: in primul rand jocul are doua variante : una adventure, normal si una numaistiucum in care se joaca contra timpului.
Ce imi place ca atunci cand iau pe cineva la intrebari imi apar de la sine obiectele sau persoanele despre care vreau sa intreb persoana respectiva, si nu e nevoie cand ma blochez sa merg pe la fiecare si sa-l intreb de toate obiectele pe care le am.
Jocul e impartit in puzzle-uri mai mici constand in cate o intrebare. Pentru a gasi raspunsul voi avea la dispozitie poze, diverse materiale gasite, documente, declaratii ale persoanelor.

Inca un lucru fain: are nenea asta un aparat ce poate verifica daca doua lucruri sunt identice. De exemplu pot face poze la pasii de pe nisip si apoi la pantofii tuturor(ca ma lasa) si sa vad ale cui sunt urmele respective.

Mai are o faza la care nu i-am prins ideea. La un moment dat il apuca(sau ma apuca ) foamea si trebuie sa mearga sa manance, si lasa balta tot ce facea atunci. E faina ca pare mai realistic dar nu inteleg cum ma afecteaza.

Inca o chestie faina pe care am observat-o. Daca urc cu liftul pana la etajul 18 si cobor pe scari pana la 14 cand chem liftul se vede ca acesta coboara de la 18.

Ce nu mi-a placut pana acum :
cand vorbesc cu cineva si ii vad mutra de aproape se observa fata cam colturoasa, dar ma gandesc ca poate nici placa mea nu poate mai mult.
la intrebarile puse celorlalte persoane are scapari. De exemplu ii intrebam despre ceva ce are legatura cu arhitectura, si imi spuneau sa intreb arhitectul. Bun. Am fost si am intrebat arhitectul, si normal trebuia sa termin cu intrebarea respectiva. Dar, in continuare aveam posibilitatea sa-i intreb pe cei pe care nu i-am intrebat depre lucrul respectiv. (bineinteles imi spuneau sa merg sa vorbesc cu arhitectul, desi vorbisem de mult)
Unele intrebari sunt in plus, de care nu depinde rezolvarea unui puzzle si trec peste ele cu clcikdreapta.

Concluzii: pana acum imi place, sunt curios in continuare si mi-e frica sa nu devina plictisitor, daca tot merg din intrebari in intrebari. Poate imi mai ia ochiul vreo locatie noua.

(Aici au mai trecut cateva zile la mine si la tine cateva secunde )

Concluzii:

N-am vazut in tot jocul un puzzle mai greu, ceva acolo care sa-mi stoarca creierii, nimic.
Totul a decurs de la sine.
In plus, un pic de suspans, nimeni nimc, sa-mi fie si mie teama ca vrea careva sa-mi ia jugulara. Nu, eu detectivu’ lu’ peste intreb in stanga si dreapta diverse chestii, mai descopar cate ceva, si bla bla, aflu criminalul. La un moment dat ma asteptam sa apara un personaj (ca era vorba ca e unu’ acuns prin hotel), il asteptam dupa colt pregatit sa ma atace. Nimic. Plictis si angoasa.

Imi aduc aminte in Broken Sword, in oricare (in afara de 4 ca nu l-am jucat), aveam perioade cand, daca nu eram atent, ma tezeam intr-un ecran cu RIP. Si rejucam scena pana imi dadeam seama cum sa trec sa nu mai fiu omorat.

Aici nu exista faze de astea.

Dar ei se bazeaza pe realism, cum ziceam. Adica vezi doamne pe personajul cu care joc il ia foamea din cand in cand.
Si el merge sa bage o supa, dar cand ajunge, musca din franzela. In plus daca esti la mama dracului sa faci ceva, te apuca disperarea pana ajungi inapoi dupa ce ai terminat ’supa’.
A, da, si cand il mai apuca sa vorbeasca cu prietena, trebuie neaparat sa mearga in camera sa nu cumva sa-i asculte si altcineva lindicaielie. Realist, nu? Nu. Ca atunci cand ii spune sefului la telefon cum mai sta cu cercetarile, nu se jeneaza sa-i spuna ca banuieste pe cineva chiar daca acel cineva e chiar langa el.

Am mai vazut niste faze faine, nu zic. De exemplu cand reiei jocul de unde l-ai salvat, iti face un mic rezumat a ceea ce a fost pana atunci.
Si inca una, aparatul ala pe care il are, ii arata unde se afla fiecare personaj in momentul respectiv.

Desi jocul are si parti bune, per total nu merita jucat, poate eventual asa ca aperitiv.