Fostul director al Serviciului de Informaţi şi Securitate, Valeriu Pasat, îi acuză pe foştii demnitari comunişti de fabricarea dosarului său din martie 2005 privind comercializarea a 21 de avioane de tip MiG-29. Pasat susţine că Vladimir Voronin şi fostul ministru de Externe, Andrei Stratan, ar fi făcut presiuni asupra ambasadorilor acreditaţi în ţările din Occident şi CSI ca aceştia să convingă conducerea statelor în care erau creditaţi de faptul că Pasat este singurul vinovat de vânzarea ilicită a celor 21 de avioane.

„Am un document care demonstrează cum s-a lucrat până acum. Nici nu mi-a intrat sentinţa în vigoare şi viceprim-ministrul, ministrul de Externe de atunci, Andrei Stratan, semnează un document strict secret adresat şefilor misiunilor diplomatice din Occident şi din CSI prin care le dă indicaţii personal să ajungă până la primele persoane din statul în care sunt acreditaţi ca să spună că ceea ce face conducerea de la Chişinău este corect şi să le demonstreze că Pasat a vândut ilegal avioanele. În acel document se vorbeşte despre faptul că Federaţia Rusă este de vină, că au pus la cale o lovitură de stat. De asemenea, indiferent de decizia judecătorilor, care spuneau că în acţiunile din martie 2005 nu sunt implicate forţe din Federaţia Rusă, Stratan a nu a ţinut cont de acest lucru şi a mers mai departe. Mă miră faptul că Andrei Stratan a mers recent la Moscova şi a încercat să-i convingă pe ruşi că intenţionează să creeze un partid pro-rusesc pentru următoarele alegeri”, a declarat Valeriu Pasat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Voronin a vândut instalaţii care trebuiau să ajungă în Cecenia

Fostul director al SIS a declarat că a fost arestat la indicaţia lui Voronin, deoarece, odată cu venirea PCRM la guvernare în 2001, Pasat a refuzat să fabrice dosare penale la comanda lui Voronin. „Am refuzat să adun „compromate” pe cei din PCRM, pe cei care l-au adus la putere pe Voronin, pentru că aceşti oameni urmau să fie şantajaţi în cei opt ani de guvernare. În acelaşi timp, cel care a venit la putere în 2001 cu lozinci proruseşti şi cu o nostalgie faţă de perioada sovietică a fost acea persoană care, începând cu iulie 2001, a încercat să vândă din arsenalul armatei naţionale un lot de armament pentru doborârea aparatelor de zbor, care trebuiau să ajungă în Cecenia. Toate aceste vânzări au avut loc fără hotărâri de Guvern ca şi în cazul vânzărilor avioanelor MiG”, a declarat Pasat.

Pasat le mulţumeşte lui Alexandru Tănase şi Janetei Hanganu

Valeriu Pasat mai susţine că atunci când a fost eliberat la indicaţia lui Vladimir Voronin i s-a pus două condiţii: de a părăsi imediat ţara şi de a se dezice de cetăţenia Republicii Moldova. „Niciodată nu am avut o altă cetăţenie. Îi mulţumesc celor care au mers alături de mine şi au crezut în nevinovăţia mea şi anume avocaţii mei, Janeta Hanganu şi Alexandru Tănase. Am fost achitat în luna iunie când la putere erau tot aceiaşi oameni. AIE are un scop – de a elibera mii de oameni care au avut de suferit în urma fostului regim”, a mai declarat Pasat.

Fostul ministru la Apărării regretă faptul că unii colaboratori ai SIS şi Ministerului Apărării şi unii diplomaţi au căzut pradă fabricii de minciuni a guvernării comuniste. „Voronin i-a folosit pe toţi demnitarii de stat în scopuri meschine. Chiar azi dimineaţă am fost vizitat de doi procurori, care îşi cereau scuze pentru faptul că au fost nevoiţi să spună minciuni în dosarul meu”, a mai menţionat Valeriu Pasat, care a declarat că pe viitor preconizează să înfiinţeze o fundaţie de promovarea a culturii şi istoriei în Republica Moldova.

Pasat pretinde că nu s-a întâlnit niciodată cu Karamalak

Întrebat de jurnalişti în ce relaţii se află cu unul dintre capii lumii interlope, hoţul în lege Grigore Karamalak, alias „Bulgaru”, Pasat a declarat că nu are nicio legătură cu această persoană. „Nu m-am întâlnit niciodată cu această persoană, iar ceea ce s-a scris în presă sunt doar zvonuri”, a precizat Pasat.

AIE are scopul deosebit de a-l reabilita pe Pasat şi nu va schimba situaţia economică

În altă ordine de idei, Valeiu Pasat a ţinut să precizeze că „AIE are un deosebit scop de a reabilita mii de oameni care au suferit în urma acestui regim. Mari schimbări economice nu vor putea fi realizate în ţară pentru că aşa este situaţia internaţională pe plan economic extern, mă refer la criză. Dar sarcina de-ai reabilita pe toţi este o sarcină deosebită a aceste alianţe”.

Victor TĂNASE, FLUX

The Russia-EU summit in Stockholm last week was hailed by commentators on both sides as friendly beyond expectations and the most successful in the long series of tense and content-free summits. A few months back, Moscow –irritated by the strong Swedish condemnation of the Georgian war– had proposed holding the event in Brussels, but Foreign Minister Carl Bildt duly toned down his criticism and the long-expected decision on granting Gazprom permission to build the Nord Stream pipeline across the Swedish economic zone in the Baltic Sea created the warmest possible atmosphere for the summit (Rossiyskaya Gazeta, Nezavisimaya Gazeta, November 19).

This “thaw,” however, does not signify a “reset” in the Russian-European pseudo-partnership, and non-stop smiles have hardly made a significant contribution to rebuilding eroded trust. In an express-poll conducted by Ekho Moskvy on November 18, more than 70 percent of its liberal audience defined relations between Russia and the E.U. as “confrontation” and only 20 percent –as “cooperation.” The outgoing E.U. leadership had opted for a problem-free summit on the eve of the crucial vote for the first ever President of the European Council as well as a new High Representative for Foreign and Security Policy (www.gazeta.ru, November 19). At the next summit, scheduled for June 2010 in Rostov-on-Don, Catherine Ashton, who has taken the latter job with a newly strengthened mandate, might disillusion Medvedev who assumes that “things are progressing quite nicely” towards a new Partnership and Cooperation Agreement.

One of the stumbling blocks is Russia’s ambivalent course on acceding to the World Trade Organization (WTO) and Medvedev’s claim that he had instructed the cabinet to take the “shortest path” offered only a modicum of clarity. The most alarming divergence of interests, however, is happening exactly in the most developed “space for cooperation” –energy trade and investment, and Medvedev’s smiles did little to restore Russia’s reputation as a reliable exporter (Vedomosti, November 19). A far more important event in this respect occurred the next day in Yalta, where Prime Minister Vladimir Putin had a late night meeting with his Ukrainian counterpart Yulia Tymoshenko. They agreed to a deal on prices and volumes for the supply and transit of Russian gas, which would have been great news for European consumers, were this bargain not so directly aimed at influencing the presidential elections in Ukraine next January. Putin saw no reason to deny himself the pleasure of making rude jokes concerning Ukrainian President Viktor Yushchenko, and Tymoshenko was only too happy to play along (Kommersant, November 21).

The quality of this humor would not surprise European leaders (except, perhaps, Lady Ashton who has not savored it before), but the fact that Putin again seeks to harvest political dividends from the gas business is alarming. That this time he finds it beneficial not to punish Ukraine for violating contract agreements (Tymoshenko has received a multi-million dollar gift, as Putin confirmed a waiver on Gazprom’s trademark “take-or-pay” provision) which may lift some concerns about another “gas war.” The intrigue, however, is certain to take many new turns after the Ukrainian elections, and the E.U. Energy Commissioner Andris Piebalgs knows perfectly well that the newly-signed memorandum on setting an early warning mechanism provides no guarantee against sudden disruptions (Kommersant, November 17).

The “gas-for-promises” deal with Tymoshenko may not be that profitable for Russia (particularly since her promises are known to be less than rock-solid), but it has reaffirmed Putin’s role as the “decider.” Medvedev, therefore, is left with the public relations functions of beautifying Russia’s image abroad and making rousing speeches that mix patriotism and liberalism in healthy doses. He is trying to push these boundaries by issuing instructions to the government, but Russian bureaucracy is adept at sabotaging orders and reporting on their impeccable implementation. The real power of the presidential office is in hiring-and-firing, but Medvedev remains extra-cautious in using it. His advisor Mikhail Lesin, the former media minister and a key manipulator in Putin’s propaganda machine, was sacked with the stamp “abuse of office” last week, but this scandal remains an exception that proves the rule (Kommersant, November 19).

Medvedev focuses on the message that the pre-crisis prosperity amounted to a “humiliating dependence on raw materials” and that “the habit of living off export earnings” must be broken. Putin is clearly not comfortable with this denunciation of his achievements, and he has launched an ideological counter-offensive exploiting the pronounced disappointment in various political quarters about Medvedev’s lackluster address to the Federal Assembly on November 12 (www.gazeta.ru, November 18). The first salvo was delivered in a speech to the Russian Geographic Society (which Putin has benevolently taken under his trusteeship), which opened with a reassertion of Russia’s greatness derived not only from political stability and economic competitiveness (both, in fact, rather problematic) but from its sheer size (Vremya Novostei, November 19). The forceful follow-up was Putin’s speech at the congress of the United Russia party, which politely applauded Medvedev’s short address, but rallied to close ranks around its true leader. Putin elaborated on the ideology of “Russian conservatism,” which implicitly, but unmistakably, opposes Medvedev’s discourse on “innovations.”

In a show of unity, the two co-rulers had dinner in a cozy St. Petersburg restaurant, but the diverging course of leadership is dividing their odd “tandem” (www.grani.ru, November 19). Medvedev is trying to connect with the loose but powerful idea of “change” and argues that Russia cannot continue prospering as a petro-state, but Putin counters with the affirmative “Yes, we can.” Indeed, for the vast state bureaucracy, which constitutes a natural base for United Russia, Medvedev’s diatribes against “an archaic society in which the leaders think and decide for everyone” are positively alien, and the vast majority of the populace suspect that change can only be for the worse. Putin has prevailed over a feeble effort to gather a coalition of “modernizers” by using the most efficient tactics –allowing Medvedev to prove his uselessness as a leader of such a coalition. This predictable bureaucratic triumph leaves him in the position of a boy who plugged a hole in the dam with his finger, while the tide of change is about to overflow.

Russian occupiers are forcing the local Georgian population to participate in constructing of military bases in Georgia`s breakaway region of Abkhazia.

On Sunday morning, the Russian aggressors took locals by Ural truck from Gali district to the territories, where the construction is underway. Furthermore, the occupants advise the locals living in the vicinity of the military bases to move to some other places to live, because as they assert, the territories should be declared a closed zone.

Along with this, the occupants have dug trenches and bunkers right in the towns of Sokhumi, Ochamchire and Tkvarcheli. They have installed anti-aircraft missiles there and name prevention of possible provocations as a reason for all their actions.

The Russian President has dismissed a key aide for apparent abuse of office in a move that marks the first serious split within the Kremlin since Dmitri Medvedev succeeded Vladimir Putin.

Mikhail Lesin, a media adviser and former minister, is the most senior official to leave the Medvedev administration.

In 2004 he was appointed a presidential adviser by Mr Putin — who is now the Prime Minister but still considered the real power in the land — and he was reappointed a week after Mr Medvedev took office in May last year. In a terse, one-line statement announcing the departure, the Kremlin said that Mr Lesin had been “relieved of his duties at his own request”.

However, Interfax news agency quoted a source within the Government as saying that he had been fired because he “disregarded the rules and ethical principles of civil service”.

The source added that Mr Lesin, who has extensive media business interests, had “engaged in abuse of office in resolving matters not connected with his official duties”. The Vedomosti newspaper said that Mr Medvedev had ordered Mr Lesin to be dismissed over conflicts of interest.

In his annual address to parliament last week, Mr Medvedev condemned corruption as a “social evil” that threatened Russia’s future and he pledged to sack officials who abused public office. Mr Lesin, 51, declined to comment on the reasons for his departure, saying that he was bound by “certain commitments”. He added: “I have no moral right to depart from those commitments.”

Analysts are waiting to see if this is an isolated decision or the start of a wider clear-out as Mr Medvedev seeks to flex his muscles and build his own Kremlin team to give him greater political independence from Mr Putin. The President inherited almost his entire staff from Mr Putin and has made no significant changes after 18 months in office. Most Russians expect him to stand aside at the next election in 2012 to allow Mr Putin to return to the Kremlin, but his state of the nation address, calling for urgent economic and political reform, was seen as coded criticism of his mentor.

Mr Lesin was a trusted figure under Mr Putin. He was Press and Television Minister throughout Mr Putin’s first term as President, when the Kremlin took almost total control of Russia’s media. He was a presidential adviser throughout Mr Putin’s second term. In 2002, a Russian media research centre described Mr Lesin as the “most influential personality of Russian television and radio”.

He also served under the former President, Boris Yeltsin, first as the Kremlin’s public relations chief and later as the deputy head of Russian state television and radio. He founded one of Russia’s leading TV advertising agencies in 1990 and organised commercial deals for the KVN comedy talent show, one of the country’s most popular programmes.

Mr Lesin was credited with the idea of establishing the state-funded 24-hour English-language news channel Russia Today. He said at the launch of the service four years ago that Russia had to polish its international image or “we’ll always look like bears”.

http://www.timesonline.co.uk/tol/news/world/europe/article6924110.ece

The country that doesn't exist

Even though the Republic of Moldova has recently celebrated toppling its corrupt Communist party from government, the new regime have already landed on their first major stumbling block.

While Moldova itself is almost totally unknown in the West, the breakaway region of Transdniestria will be known to even less people.

The Priednetstrovian Moldavian Republic, as it has been styled, has been effectively independent from Moldova since 1991 while still being part of it in the eyes of both the Moldovan government, and western ones.

The country itself is one of the few remaining relics of the USSR, with a corrupt leader (Igor Smirnov), a police state mentality and even an unintentionally hilarious website proclaiming the countries “free and fair elections” and commitment to “minority ethnic rights”.

A government building in Tiraspol, capital of Transdniestria.

Smirnov and his cronies have remained so cosy since 1991 because the Russian (formerly Soviet) 14th Army of the Russian  has been there for decades and since 1991 acting as ‘peacekeepers’. Despite consistent calls for their withdrawal, they are still there.

It is this occupation that Moldovan PM Vlad Filat has demanded an end to, potentially setting the new government at loggerheads with Moscow.

Former Communist President/Boris Yeltsin lookalike Vladimir Voronin cosied up to the Kremlin and so conveniently tidied the Transdniestrian question under the carpet for his eight years of rule.

Filat and acting President Mihai Ghimpu realise that this question will have to be answered before Moldova can ever realistically think of admission to the EU, something it’s people crave.

Filat has rejected the notion that Moldova could join NATO, but wants Russia to respect the territorial integrity of the country by pulling its troops out.

Filat will undoubtedly be more vigorous in requesting this than Voronin and his ministers ever were, but seeing as the summit of the Community of Independent States (formerly members of the USSR), hosted in Chisinau, went by without any breakthrough it seems likely that his words will fall on deaf ears.

Filat is demanding that Russia treat his country with “dignity” in respecting its sovereignty, but it is rare that the Kremlin will treat small nations like Moldova as such. For the moment, it looks as though Russia’s real motives for maintaining its ‘peacekeepers’ in Transdniestria will remain a mystery.

Still, at least this blogger had an inventive way of solving the problem.

NATO is concerned over the recent Russian-Belarusian large-scale military drills “Zapad (West) 2009″, said on Wednesday NATO spokesman James Appathurai.

As he said, the NATO Council at the ambassadorial level of 28 member countries of the Alliance at a meeting in Brussels on Thursday, in particular, has expressed a concern about the extent of the exercises, which “were the largest since the end of the “Cold War”, as well as the fact that Russia did not invite observers to the maneuvers which is being seen by NATO as a violation of the Vienna obligations”.

Vienna Document (“On measures to reduce the military danger and confidence building in Europe”), to which Appathurai referred, in 1999, signed by 55 state-participants of OSCE. This document provides for exchange of information on conducting large-scale military exercises.

In addition, Appathurai said that the NATO allies have also expressed concern regarding the fact that the scenario of Russian-Belarusian doctrines anticipated the attack on Russia from the West.

NATO will continue to discuss these exercises and their possible impact on NATO-Russia relations, which are at an improvement stage, said Appathurai. He did not rule out that the Alliance may seek additional clarification on the doctrines from Russia’s side.

We would like to recall that the exercises have raised concerns of a number of neighboring countries of Russia and Belarus. Thus, the Polish Foreign Minister Radoslaw Sikorski urged NATO to draw attention to the military exercises of Belarus and Russia near the Polish border. Sikorski has also said that he wrote about this in a letter to NATO Secretary General Anders Fogh Rasmussen.

In addition, Sikorski urged the US to deploy US armed forces in Poland for protection against “Russian aggression”.

Latvian Minister of Defense told reporters that Russia and Belarus has staged an attack on the Baltic States, that is on the states that are members of NATO.

In the summer of next year, Latvia will hold on its territory a large scale military exercises, which will be a response to Russan-Belarusian doctrines Zapad-2009 took place in September of this year, said Republican television channel TV3, with reference to the Minister of Defense of the Baltic republics Imants Legis.

In turn, the Estonian President Hendrik Ilves urged the West to be careful with respect to the actions of Russia. He proposed to conduct a ground exercise of NATO troops in the same region.

Din perspectiva cerinţelor unui management de ţară, portofoliul politic al lui antonescu este gol goluţ! Oricum, asta nu pare să conteze foarte mult. Nu mulţi sunt aceia care privesc răspunderea acordării unui vot printr-un astfel de filtru. Şi surprinzător de puţini veghetori ai neamului par a fi îngrijoraţi de faptul că prezidenţiabilul crin e coada de topor color inscripţionată cu săgeata a unui poftitor de aur negru şi de bani horror. Aşa că, cinstit băiat, pentru a justifica veleitarismul său de prezidenţiabil, încearcă să-şi facă până şi din încălcarea normelor de conduită obligatorii pentru orice cetăţean corect (acelea de a nu trage chiulul şi a încasa bani nemunciţi) o “calitate!” (Asta bineînţeles, cu suportul gălăgios al galeriei de ciraci pentru care accesul la ţurţuroiul de la butoi e garanţia fidelităţii fără limite). Validă probă, tot atât de absurd-comică  precum remarca lui geoană, roboţelul cel  învârtit cu cheiţă, privind frica lui Basescu de confruntare!… Din această similitudine de găunoşenie vine şi relaţia lor de siamezi politici pe care, străduindu-se excesiv s-o nege, o scot şi mai mult în evidenţă. Prin urmare candidatul crin declamă: “sunt diferit de ceilalti candidaţi prin trecutul meu, prin atitudinea mea. Eu cred că pentru viitorul Romaniei e nevoie de un preşedinte care să fie suficient de puternic, să fie independent faţă de propriul partid, de diferite clici, de înregistrări apărute peste noapte. Un om care să nu mintă şi un om care sa aibă curajul să-şi asume reformarea instituţiilor şi a clasei romanesti“. Hollywoodian portret, reuşită recitare! De aia lui patrician boy din Carpaţi nu-i tremură vocea, îndelung exersată, şi nici nu uită să-l eticheteze pe frăţânu geoană, pentru contrast, ca fiind “mincinos, populist, plicticos”! Un  “duce de râpă” pe care, cu tact şi gingăşie trebuie să-l salte din balansoar. Urmează, previzibil,  lovitura elegantă dată la gioale:  “dumneavoastră şi dl. Băsescu sunteţi reprezentanţii aceluiaşi sistem” (Însfârşit s-a găsit cine să-nfrunte sistemul) Mincinos sau nu, celălalt, vitregu, însă, o ia şi mai abrupt în direcţia binelui pe care vrea să-l aducă ţării când spune cum se vede el în “ceaşca” lui ilici: “viitorul presedinte trebuie să facă o majoritate parlamentară înainte de Crăciun şi să facă un plan anticriză foarte clar. A treia mare misiune a preşedintelui este să asigure continuitatea marilor proiecte de dezvoltare începute şi să asigure o funcţionare corectă a instituţiilor“. Exact ce aştepta boborul, nu? Doi într-unul! “Ştiţi că eu sunt un om de cuvânt care crede în instituţiile democratice de tip occidental şi că am intrat târziu în politică animat de dorinţa de a face bine”. Ştim, domnule geoană, cum să nu! Ştie şi guşă, hrebe, voiculescu, ştie şi patriciu, kondiakov, stancev, hayssam, iliescu, ştiu toţi tunarii din media! Şi crin! Chiar şi peste graniţă, se ştie, din golovin în golovin până la kremlin, nu de azi, de ieri, de când sunteţi împreună: “fie ca dupa 6 decembrie să nu mai fie Traian Basescu preşedinte“. Ei, vedeţi ce bine vă stă la amândoi pe un balansoar?

Comienzo esta recopilación de artículos (al igual que los que recopilo en este blog), adviertiendo que no me hago responsable de las opiniones que en ellos aparecen. Al igual que yo, usted saque sus propias conclusiones,..e investige si lo desea, pero sobre todo, sería bueno ,que nos pararamos a reflexionar…

¿Nos cuentan todos los acontecimientos que suceden en nuestro planeta y su entorno?¿ Saben ciertos personajes más cosas que incluso los propios representantes de los gobiern0s…?Como diría nuestro amigo y periodista, Marquillo  (Nuestro pasado extraterrestre), aprende a ver y no a creer, o ,Carlos gonzalez (ladanzadelavida) y yo mismo que; la intuición sea tu guiá..

• Masivo apagón dejó sin luz a las ciudades más pobladas de Brasil

Inclemencias del tiempo provocaron corto circuito en Línea de transmisión

Vientos, lluvia y rayos causaron masivo apagón en Brasil

Fuente; nación.com/el mundo

Falla cortó suministro de energía por otras dos líneas

Dieciocho de 27 estados estuvieron sin luz en medio de temor por seguridad

Brasilia. AP. El masivo apagón que dejó sin luz a las ciudades más pobladas de Brasil lo causó una tormenta de vientos, lluvia y rayos, explicó ayer el ministro de Minas y Energía, Edison Lobao.

“ Llegamos a la conclusión que lo que ocurrió fueron descargas atmosféricas, vientos y lluvias muy fuertes que provocaron un corto circuito. El sistema desconectó las líneas de transmisión para que no ocurriera un problema mayor”, explicó Lobao tras un encuentro con las máximas autoridades energéticas en el país.

El problema se registró en las líneas de transmisión que salen de la planta hidroeléctrica de Itaipú, que Brasil comparte con Paraguay, que también tuvo su electricidad interrumpida brevemente.

El fenómeno atmosférico del martes en la noche causó un corto circuito en una de las líneas que lleva al sur del estado de Sao Paulo, con lo que otras dos líneas se cerraron para impedir que el problema llegara a otras áreas del país.

Luiz Barata, director del Operador Nacional del Sistema Eléctrico, explicó que al cerrarse las líneas de transmisión se aislaron las regiones norte y sur de Brasil, que no se vieron afectadas por el apagón.

En total 18 de 27 estados brasileños sufrieron el apagón, que generó temores por la seguridad y preocupaciones por los juegos olímpicos de 2016 en Río de Janeiro.

No obstante, Lobao aseguró que el sistema eléctrico brasileño probó ser robusto pues se recuperó plenamente en pocas horas después de la interrupción.

“El sistema no es frágil, es tan robusto que se restableció en minutos en la mayoría de los lugares, solo en Río y Sao Paulo demoró un poco más”, sostuvo Lobao, quien aseguró que la red eléctrica estaba plenamente restablecida ayer.

Río de Janeiro, Sao Paulo y otras grandes ciudades estuvieron sin energía por más de dos horas.

Algunos ladrones aprovecharon la oscuridad para robar a personas cerca del legendario estadio Maracaná de Río, que será sede de la apertura y cierre de las olimpiadas y la final de la Copa del Mundo de fútbol en el 2014. sin embargo, la incidencia de delitos fue aislada.

Los metros de Río y Sao Paulo se paralizaron, los teléfonos celulares dejaron de funcionar y el tráfico fue caótico a falta de semáforos.

El apagón se produjo después de una ola de violencia entre pandillas de los barrios pobres de Río.

Niega, falta de inversión. El presidente Luiz Inácio Lula da Silva negó que el problema refleje una falta de inversiones en generación eléctrica y líneas de transmisión por parte de su gobierno.

Brasil sufrió en 2001 una serie de apagones y debió racionar energía . Lula aseguró que su gobierno, iniciado en el 2003, superó las carencias que provocaron esa escasez.

La suspensión en el servicio eléctrico se presentó dos días después de que el programa estadounidense de televisión 60 Minutos informó que dos apagones en Brasil que afectaron a Río de Janeiro en el 2005 y al estado de Espirito Santo en el 2007 Santo, fueron provocados por piratas cibernéticos.

La versión sigue sin ser confirmada o desmentida por las autoridades brasileñas.

• Ver artículos relacionados; Incógnita, la causa del apagón en Brasil.

¡Misteriosa “Onda Temporal”!, ¿un portal Solar provocó el apagón en Brasil?

Para comentar este articulo (que he recibido en un mensaje), primero profundicemos más, sobre que es el acelerador de hadrones ,y diversas opiniones en varios articulos ya publicados…

Ver articulos para introducción al tema(click abajo)

Acelerador de Hadrones CERN

Será cierto qué…¿ exista alguna relación entre el apagón y la puesta en funcionamiento del acelerador de hadrones?…

Cierto o nó , al igual que la opinión de científicos que peinsan que venimos del futúro para sabotear la maquina …lo cierto ..es que navegar por la red, se parece cada vez más a leer una novela de ciencia ficción,..pero al menos  ahora tenemos la oportunidad (aparte de ser más emocinante la vida),de ver noticias de distintas fuentes ,y poder investigar. Quizá esto nos ayude a discernir para acercanos un poco más a la verdad, y es que solo la verdad, nos hara realmente libres…

• Un interesante informe que circula en el Kremlin afirma que el apagón masivo que afectó a América del Sur la semana pasada se debió a una “Onda Temporal” que emanó de la misteriosa región de los Andes en Bolivia llamada Tiahuanaco, donde se encuentra el misterioso monolito “Portal Solar” de 10 toneladas (tallada en un solo bloque de granito Andesita) [foto superior izquierda] y se “ha disparado” por el “evento anómalo” más grande del mundo y el mayor acelerador de partículas, Large Hadron Collider (LHC) [foto 2 a la izquierda], en Suiza, a cargo de la Organización Europea de Investigación Nuclear (CERN) y ‘recorrió‘ los miles de complejos de pirámides antiguas ubicadas en todo Brasil y otros países de América del Sur.

[Nota: Las Ondas Temporales mencionadas en estos informes son más comúnmente conocidas en el mundo occidental en forma de ondas gravitacionales que son las fluctuaciones en la curvatura del espacio-tiempo.]

Según estos informes, los científicos del CERN en el LHC comenzaron una serie de experimentos el 1 de noviembre (2009) en preparación para el reinicio de las operaciones, cuando “sorprendentemente”
, descubrieron que sus pruebas distorsionaban el campo magnético de nuestro planeta y “dispararon fuera” una “onda temporal” hacia el centro de nuestro Planeta que en su seguimiento se mostró como “viró exactamente” hacia el “Portal Solar” en lo  alto de la cordillera de los Andes Bolivianos.

Lo más lamentable, sin embargo, fue cuando la primer “Onda Temporal”  generada por el LHC hizo “erupción” desde el “Portal Solar” y se dirigió hacia el espacio por encima de Sudamérica (literalmente) “a la vista” en el camino de un vuelo de Iberword Airbus A330-300 de Air Comet, que estaba listo para comenzar su descenso hacia Santa Cruz, Bolivia, pero luego se encontró “de forma instantánea y misteriosamente” sobre los cielos de Santa Cruz, España, a más de 5.500 millas (8.900 Km.) de distancia. [Nota: Los 170 pasajeros y la tripulación de vuelo A7-301 estuvieron a salvo y después de 17 horas sobre el territorio de España se marcharon nuevamente a Bolivia, donde llegaron sanos y salvos.]

Después de este misterioso suceso, científicos del CERN cerraron el LHC culpando a un ave por el fallido experimento, que dejo caer un pedazo de pan en las máquinas al aire libre, después de que su Director de Investigación y Computación Científica, Sergio Bertolucci, advirtiera de que la titánica máquina del LHC posiblemente pudiera crear o descubrir fenómenos científicos nunca antes imaginados, o “desconocidos”
, como una “extra dimensión”.

Pero, incluso después de cerrar el LHC las “distorsiones dimensionales”
, creadas en América del Sur por esta “Onda Temporal” continuó filtrándose y dirigiéndose por el monolito del “Portal del Sol” enviando lo que los científicos de Rusia han comparado a una “comunicación digital” hacia las miles de Pirámides en Brasil y otros “lugares de la antigüedad” en toda la región de los Andes de América del Sur y que condujeron a la interrupción masiva de energía que sumió a decenas de millones de personas a la oscuridad.

Funcionarios del gobierno brasileño trataron de ocultar la verdadera causa de este apagón masivo, originalmente culpando a “los vertidos atmosféricos relacionados con los fuertes vientos y lluvia“, un reclamo inmediatamente abatido por los fiscales del Estado demandando que a los ciudadanos se les diga la verdad antes de la semana que viene.

Peor aún para estas regiones en América del Sur, continúan estos reportes, es que los “efectos” de esta “Onda Temporal” pueden estar “muy lejos de terminarse”, según los científicos rusos que han observado un marcado incremento en la actividad sísmica en todo los lugares desde las ciudades más antiguas de Chile, Bolivia, Paraguay, Brasil y Argentina.

La última de estas antiguas ciudades que resultó afectada por los efectos de este “Onda Temporal” son las ruinas pre-Incaicas situadas cerca de Calama, a orillas del río Loa, que fue golpeada hoy por un potente terremoto de 6,5 de magnitud, y las regiones de Bolivia de Tiahuanaco golpeada por un temblor del 5,8 de magnitud poco después.

No está siendo muy conocido para la mayoría de los pueblos de Occidente que América tiene una de las mayores concentraciones de antiguos sitios sagrados y pirámides del mundo, especialmente en Brasil, donde en 1996 la más antigua de estas estructuras fue descubierta, con fecha de haber sido construidas siglos antes de las grandes pirámides de Egipto.

A diferencia de sus homólogos egipcios, sin embargo, los constructores de las pirámides en América no son conocidos, y en el caso de las 12 pirámides de Brasil se extienden cerca de las montañas de los Andes del Perú (las más largas y entre las montañas más antiguas del mundo) aún inexploradas.

Aún más interesante de observar sobre los orígenes antiguos de los pueblos de América del Sur es la raíz de la base de todas sus lenguas que están atadas a la Europea y que muchos historiadores rusos categorizan como Antediluvianas “pre-inundación”, período de la civilización humana antes del último gran cambio catastrófico que tuvo lugar en la Tierra unos 5.000 años atrás.

Ahora, con la edad conocida de la región de los Andes de América del Sur, y combinada con las miles de pirámides y ciudades construidas allí (con una precisión que todavía no puede coincidir en nuestros tiempos modernos) muchos historiadores Rusos desde hace mucho tiempo tienen la teoría de que estas grandes montañas se convirtieron en el hogar de los miembros más avanzados de la civilización pre-inundació
n que huyó hacia allí cuando nuestra Tierra colapsó sobre sí la última vez.

Aún más interesante de observar son las teorías que afirman que los sobrevivientes de la antigua Tierra y de estos cambios catastróficos, establecieron un “sistema de alerta” en toda América del Sur (ello es desde la región amazónica conocida como el “pulmón de nuestro mundo”) que se conecta a todo nuestro planeta para advertir a las generaciones futuras de la especie humana para cuando estos horrores visiten a nuestra especie una vez más. Y su “método” de creación de este “sistema de alerta”, y la codificación de los recuerdos del pasado más antiguos de nuestro planeta, fue a través de la construcción de pirámides, todo alrededor del Globo, en piedras ricas en silicio como el granito y arenisca.

No lo saben muchos que la base mas común en nuestra época actual de la tecnológica moderna en nuestra Tierra es el metaloide, silicio, el segundo elemento más abundante después del oxígeno que en nuestro planeta representa plenamente el 25,7% de la corteza de la Tierra, y que sin él no tendríamos vidrio, hormigón, cemento o cualquier otro dispositivo eléctrico, especialmente los ordenadores. Aún más importante, la capacidad del silicio para almacenar y transmitir energía es de denominación vital para la supervivencia en nuestro planeta a largo plazo, contra los estragos que casi dos siglos de uso de combustibles fósiles nos ha visitado a todos nosotros.

Lo que no conocen nuestros científicos de hoy es cuan poderoso este antiguo “sistema de alerta de silicio” en realidad es, o cuánto de él sigue intacto. Pero ahora, después de ser golpeado por esta nueva “Onda Temporal” hay atisbos temerosos, de hecho, del poder inimaginable que sigue latente dentro de ello. ¿Con qué propósito se presenta a nuestro mundo actual? Esto no es conocido por los científicos de hoy, sólo por los antiguos humanos de los tiempos pasados a través de los siglos, que advirtieron las cosas por venir.

Lamentablemente demasiado pocos son los que prestan atención a las advertencias de los antiguos, y mucho menos los que actúan para protegerse de los horrores catastróficos por venir.

Pero, para aquellos que buscan el verdadero conocimiento de estas cosas deberían empezar a re-aprender a escuchar las rocas, una sugerencia por la que la gran mayoría de estos pueblos fueron puestos en burla, duda y el ridículo, mientras que al mismo tiempo, escuchan su música sonando “el rock” para oírlo en lo que llamamos radios, o “el rock” para verlo en lo que ellos llaman la televisión, o el “el rock” para la escritura que llamamos ordenadores.

© 13 de noviembre de 2009 EU y US Todos los derechos reservados

¿Está listo? ¡Será mejor que lo esté!

Mientras Dormías…

[Nota Editor: los gobiernos occidentales y sus servicios de inteligencia activan una campaña en contra de la información contenida en estos informes a fin de no alarmar a sus ciudadanos sobre los muchos cambios de la Tierra y los eventos catastróficos por venir, una postura con la que Sisters of Sorcha Faal está en profundo desacuerdo a favor de que todos los seres humanos tienen derecho de saber la verdad. Debido a nuestras misiones en conflicto con las de los gobiernos, las respuestas de sus «agentes» en contra de nosotros ha sido una falta de información de larga data / campañas de malversación destinada a desacreditar y que se aborda en el informe "¿Quién es Sorcha Faal?".]

Por: Sorcha Faal

Traducción: Héctor Santos Ramallo

Inainte de dezbaterea cu Basescu, Geoana mai face o marturisire la RealitateaTV, caci nu se stie ce apare:

Din aprilie si pina acum am mai fost o data la Moscova, intr-o vizita privata.
Mircea Geoana

De data asta cica nu mai era in CSAT, era la liber. Eu zic ca merita incercat cu intrebari la Geoana si confirmari prin publicare:-) Oare nu a dat o fuga privata si pâna-n China? Dar în Venezuela? Ori Belarus? Sugerati si alte intrebarti tendentioase. Cât mai tendentioase. Cu siguranta va pica ceva, o marturisire. E clar ca omul e pus pe spovedit, e un moment de gratie ce nu trebuie ratat.

Astazi, 18 noiembrie, vom comemora daca vom dori, cei care vor crede ca acest lucru este de buna cuviinta, trecerea in nefiinta a lui Radu Tudoran. Sigur ca multi dintre noi il stim drept autorul romanului de aventuri “ Toate pinzele sus”, roman cu un succes fulminant, ecranizat in regia lui Mircea Muresan, cu participarea unor monstri sacri ai cinematografiei romane : Ilarion Ciobanu, Colea Rautu, Ion Besoiu, Sebastian Papaiani, Jean Constantin si atitia altii … Unii dintre acestia, ne privesc dintre norii cerului incotro au navigat pe ultimul lor drum. Altii, inca se mai lupta cu furtunile vremelniciei pe acest pamint. Nu stiu citi stiu ca Radu Tudoran, pe numele sau adevarat Nicolae Bogza, fratele lui Geo Bogza, a fost evident marginalizat la inceputurile sale literare, pentru ca mai putin “orientat” decit fratele sau, si-a permis sa critice inconstient ??? lumea pan-slavista, adica lumea controlata de Kremlin. Drept urmare, dupa 1947 a fost ‘inmormintat” dpdv literar, macar partial. Primul sau roman, “Un port la rasarit” a fost urgent destinat unui con de umbra. Alt roman de-al sau , inca mai asteapta iesirea in lume : “Fiul risipitor” . Acest roman, este considerat de critici avizati, ca fiind cu nimic mai prejos decit romanul lui Milan Kundera, “ Insuportabila usuratate a fiintei” . El insusi un fiu risipitor cu insasi viata sa, n-a zabovit pe acest pamint, decit intre 1910 si 1992. Dar nu a plecat inainte de a ne oferi, un splendid ciclu de romane, 7 la numar, cu nume care mai de care mai ins-pirate : “Casa domnului Alcibiade” – he, heee – , “Retragerea fara torte” – !!! – , “Iesirea la mare” – tema actuala, nu ? – , “Victoria neinaripata” – he, heee – , “Privighetoarea de ziua” – !!! – , “O suta de lovituri de tun” – , ‘Sub zero grade”- perioada de ocupatie DURA  sovietica, dintre 1944 si 1953. Radu Tudoran. Citi dintre noi isi mai aduc aminte de acest mirific autor, cu aventurile navei sale “Speranta” ? Ce sperante mai avem noi acum ? Sa savuram victoria neinaripata, a lovilutiei din ’89 ? Sa fim mindri ca “Alcibiade” ,ne reprezinta in parlamentul european ? Ca bunul simt elementar, primeste zilnic, “sute de lovituri de tun”, din partea televiziunilor imbecilizatoare ? Ca daca nu vom fi in stare sa ne mobilizam suficient, ne vom  “retrage fara torte” , in intunericul epocii de aur ? Alegeti !

Sensation! Mr.Medvedev told us about what we all need. We need energy saving light, broadband Internet access, and time zones borders should be changed, that the time difference between Moscow and Vladivostok became less than 7 hours. It will be modernization. If you early did not know, what does it mean, now you know. One of my Moscow colleagues, Ej.ru observer Aleksandr Golts named it “the public act of birth of a mouse”, meaning well-known phrase about the mountain, which gave birth to a mouse. However, when Mr.Medvedev worked in the St.-Petersburg mayor office as assistant of Vice-mayor Vladimir Putin, his colleagues named him between themselves: “little grey mouse”.

Dialog politic cu Ştefan Secăreanu

Sergiu Praporşcic: – Domnule Ştefan Secăreanu, ce ziceţi, cum e viaţa politică de azi? Cum vă place ce se dă pe sticlă din Parlament, de la Guvern, de pe aiurea?

Ştefan Secăreanu: – Cum să zic? Sarabanda de evenimente, care s-a succedat după alegeri, este de-a dreptul impresionantă. Sperăm să fie şi una cu urmări benefice pentru societate. Multă lume nouă, dar şi veche, şi învechită în rele prin fauna politică de la vârfuri. Aşteptări majore din partea publicului de la noua putere, care, dacă nu se descurcă, va provoca deziluzii la fel de mari. Eu aş dori ca actuala putere să se descurce, dincolo de interesele de partid mă gândesc la urgenţele care s-au acumulat, iar acestea sunt de ordin economic, dar reformele politice şi instituţionale trebuie promovate hotărât şi rapid. Altfel tranziţia devine o adevărată mlaştină unde riscăm să staţionăm mult şi bine.7 aprilie a fost doar „scena de groază” din tot spectacolul, scenă care s-a dovedit a fi un eşec al regizorului din umbră…

S. P.: – Bun, o dată fiind făcută înviorarea de rigoare, să intrăm în subiect. Ce ziceţi, după „excursiile” fulger la Moscova ale lui Voronin şi Lupu, se pare că lucrurile ar putea lua o întorsătură neaşteptată…

Şt. S.: – Nu ştiu dacă „întorsătura” poate fi mai „neaşteptată” decât ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova după alegerile din 5 aprilie.

S. P.: – Vă referiţi la 7 aprilie?

Şt. S.: – Şi la 7 aprilie, evident. Dar 7 aprilie a fost doar „scena de groază” din tot spectacolul, scenă care s-a dovedit a fi un eşec al regizorului din umbră…

S.  P.: – Vorbiţi în termeni teatrali…

Şt. S.: – Am jucat şi eu teatru, în anii de studenţie… Împreună cu Emil Gaju, Mihai Fusu, Iurie Andronic, Adelina Moraru, Constantin Cheianu şi alţi foşti colegi de Universitate. Făceam spectacole „îndrăzneţe” pentru anii de atunci, anii optzeci. Unii au devenit actori profesionişti, alţii…

S. P.: – Alţii au ajuns „actori ai scenei politice”…

Şt. S.: – După o perioadă de peste douăzeci de ani de când fac politică, alături de Iurie Roşca sau Vlad Cubreacov, sau atâţia alţi colegi, nu e cazul să reacţionez sentimental la un eveniment sau altul din „scena politică” de la noi, cum spui tu. Preferăm să acţionăm şi să reacţionăm ca oameni politici profesionişti. Poate tocmai din acest motiv nu am fost întotdeauna înţeleşi de o parte din adepţii noştri care percep uneori lucrurile mai mult sentimental. Unii nu au reuşit să depăşească o anumită stare de euforie, rămânând ostatecii unor lozinci încă de la 1989, aşa cum exponenţii actualei guvernări până în prezent nu pot ieşi din starea pe care au trăit-o din plin în campania electorală.

Partidele liberale exercită actul guvernării ca nişte opozanţi

S. P.: – E şi firesc ca unul care pune mâna pe putere să se simtă fericit!

Şt. S.: – Dacă e aşa, atunci eu mă bucur pentru fericirea lor. Doar că observ cum partidele liberale, care au constituit majoritatea în noul Parlament şi şi-au asumat actul guvernării, exercită acest act ca nişte opozanţi. De aici şi gafele pe care le comit, puzderia de legi sau modificări la legi care vin în contradicţie cu norma democratică şi cu bunul simţ. Cu părere de rău, ei seamănă uneori cu o gloata de flămânzi care a dat buzna în conacul boierului! Fiecare apucă de ce găseşte în cale sau de ce crede el că e mai bun, mai gustos. Dar dacă aşa a decis alegătorul sau, dacă vrei, cetăţeanul turmentat, de vorbe dulci, de jocurile perfide ale presei şi de pomeni electorale, asta e. Însă, îngrijorător pentru ţara asta este altceva. Anume pe fundalul unei asemenea stări de spirit regizorii din umbră îşi fac treaba nestingheriţi de nimeni. Pentru asta au nevoie, bineînţeles, de o majoritate parlamentară obedientă. Cam aşa se explică încercările Moscovei de a-i împăca pe Voronin şi Lupu. Nu exclud că ruşii vor să îi înlocuiască pe un Voronin incomod cu un Lupu docil. Orice s-ar spune, din momentul prăbuşirii URSS şi până în prezent este pentru prima dată când, se pare, ruşii şi occidentalii agreează acelaşi candidat la preşedinţie într-o ţară din spaţiul ex-comunist. De obicei, ştim bine că rivalitatea motivată geopolitic între americani şi europeni, pe de o parte, şi ruşi, de cealaltă parte, era o normă. A se vedea cazul Iuşcenko-Ianukovici sau Şevardnadze-Saakaşvili, sau – de ce nu? – Voronin-Urechean în 2005. Acum acest consens, dacă el există, poate să se explice şi prin parteneriatul strâns între ruşi şi germani (A se vedea şi proiectul gigantic North Stream, care le-a picat prost polonezilor şi celor trei ţări baltice ca urmare a înţelegerilor ruso-germane.), dar şi ca urmare a schimbărilor de la Casa Albă, democraţii având alte priorităţi decât republicanii de până la Obama. Sper totuşi ca un om de calibrul lui Marian Lupu, elevat şi cu pregătire remarcabilă, să se ţină copăcel în promovarea fermă, dar elegantă a intereselor noastre naţionale. De pildă, să nu se mai revină la noi planuri vechi de tipul Memorandumului Kozak, aşa cum s-a întâmplat în 2003.

S. P.: – Cu majoritatea de 71 de mandate pe care o deţineau comuniştii în 2001 se părea că Moscova, care l-a susţinut deschis pe Voronin în campania electorală de atunci, ar fi putut lesne „să rezolve problema”…

Şt. S.: – Uite că nu a fost să fie. Pentru că PPCD-ul a stat mereu de veghe, determinându-l pe Voronin, în aceşti opt ani de guvernare a comuniştilor, aşa cum au ştiut liderii creştin-democraţi – prin proteste stradale non-stop, prin sensibilizarea organismelor internaţionale şi a partenerilor lor externi sau, în cele din urmă, prin votul din 4 aprilie 2005, să nu comită ceea de ce ne temeam noi cel mai mult că putea comite Voronin după venirea sa la putere în 2001 – legalizarea prezenţei militare a Rusiei pe teritoriul nostru şi federalizarea statului, asta însemnând de fapt anularea tuturor cuceririlor noastre naţionale şi democratice şi menţinerea permanentă a Republicii Moldova pe orbita Kremlinului.

Moscova îi arăta ameninţător din deget lui Voronin în aceste zile, când favoritul ei pentru fotoliul prezidenţial de la Chişinău a devenit unul mai tânăr, mai înalt şi, se pare, mai „docil”

S. P.: – Credeţi că Voronin va accepta până la urmă ca, „cu a lui putere”, Moscova să şi-l facă preşedinte la Chişinău pe un altul decât omul lui, să zicem, pe Lupu?

Şt. S.: – Am fost şi sunt membrul unei echipe politice care, de la căderea imperiului sovietic şi până în prezent, a pledat deschis şi hotărât, în chip absolut democratic şi non-violent, pentru neatârnarea reală a ţării noastre, pentru scoaterea ei de sub controlul politico-militar al Rusiei. PPCD-ul, de-a lungul istoriei sale zbuciumate, prin poziţiile şi acţiunile sale ferme, în consonanţă cu Declaraţia de Independenţă, Constituţia, spiritul şi litera actelor internaţionale la care ţara noastră este parte, a constituit una dintre piedicile cele mai serioase în calea intereselor imperiale ale Moscovei în această zonă. De aici şi atitudinea pe care am avut-o faţă de preşedintele Vladimir Voronin, în circumstanţe politice şi geopolitice clare, în funcţie de poziţiile şi acţiunile acestuia pe marginea actelor îndreptate împotriva statului nostru săvârşite de separatiştii de la Tiraspol în strânsă colaborare cu diriguitorii lor de la Moscova sau în legătură cu nenumăratele tentative ale Kremlinului de a determina Chişinăul să accepte necondiţionat un plan sau altul de soluţionare a conflictului transnistrean în detrimentul interesului naţional al Republicii Moldova şi cu încălcarea grosolană a Declaraţiei de Independenţă şi a Legii Fundamentale a statului. După istoricele acţiuni de protest organizate şi desfăşurate de PPCD în iarna-primăvara anului 2002, acţiuni îndreptate împotriva abuzurilor guvernării comuniste de atunci, au urmat alte manifestaţii organizate de noi, cele din preajma Ambasadei Federaţiei Ruse din toamna anului 2003, determinate de refuzul Rusiei de a-şi respecta angajamentele internaţionale de retragere a trupelor sale militare de pe teritoriul nostru naţional şi încercarea acesteia de a impune Chişinăului semnarea, în condiţii dezavantajoase pentru noi, a planului Kozak de soluţionare a diferendului transnistrean, până la summitul OSCE din luna decembrie a acelui an. Măsurile energice luate atunci de PPCD s-au soldat cu crearea, în după-amiaza zilei de 24 noiembrie, a Comitetului pentru Apărarea Constituţiei, amplificarea fără precedent a acţiunilor noastre de protest, mai ales pe parcursul nopţii spre 25 noiembrie, precum şi în dimineaţa acelei zile, când la Chişinău urma să sosească preşedintele Putin pentru semnarea oficială a documentului respectiv, şi, în definitiv, cu respingerea de către preşedintele Voronin a planului Kozak impus de Moscova şi anularea vizitei fulger la Chişinău a preşedintelui Putin. Gestul de atunci al lui Voronin a însemnat, de fapt, una dintre cele mai răsunătoare şi mai neaşteptate lovituri aplicate intereselor Moscovei. Să nu uităm că din acel moment Voronin a intrat în dizgraţia Kremlinului. Tocmai astfel se explică lipsa de încredere a Moscovei faţă de Voronin şi încercarea acesteia de a-i arăta ameninţător din deget în aceste zile când favoritul ei pentru fotoliul prezidenţial de la Chişinău a devenit unul mai tânăr, mai înalt şi, se pare, mai „docil”. Întotdeauna insistenţele Kremlinului într-o problemă sau alta au dat de bănuit.

Poate e cazul ca Lupu să-şi calce pe rânză

S. P.: – Dacă vă referiţi tot la candidatura lui Lupu, ce ziceţi despre exerciţiul din 10 noiembrie, ca să facem apel la un clişeu al prezidenţiabilului?

Şt. S.: – Nimic surprinzător. Comuniştii nu au votat, riscurile că acelaşi scenariu se va repeta şi la următorul tur sunt enorme. Prin urmare, zic şi eu cum se întreba şi colegul Iurie Roşca: dacă Voronin nu vrea să îl voteze pe Lupu, indiferent dacă ne place argumentaţia lui sau nu, oare nu e cazul ca Lupu să se pună pe gânduri? Poate e cazul să facă un pas înapoi, să-şi calce pe rânză, să renunţe pentru moment la visul lui de aur şi să propună tuturor deputaţilor să se reia jocul de la capăt?

S. P.: – Cum?

Şt. S.: – Simplu. Tandemul Diacov-Lupu trebuie să zică acum: fraţilor, noi am vrut foarte tare ca omul nostru să ajungă „peste drum”, dar dacă nu se poate, vorba aia, nu e nici o supărare. Interesele ţării sunt mai presus decât cele personale sau de partid. Noi propunem să căutăm un alt candidat, neangajat politic, care să fie agreat de toată lumea şi care să reprezinte factorul de echilibru între forţele politice. Iar Diacov să tot insiste: oare nu eu am fost cel care l-am criticat pe Voronin preţ de patru ani de i-au sărit capacele că funcţia de preşedinte trebuie depolitizată, că şeful statului nu trebuie să fie în nici un caz şi şef de partid?

S. P.: – Păi aşa am zis şi eu, numai că am zis-o până la votul din 10 noiembrie. Acum, însă, iată că ceea ce urma să se întâmple s-a şi întâmplat.

Şt. S.: – Da, frate, aşa ar fi dacă unii nu ar umbla cu capul prin nori sau în transcendent, vorba romancierului Constantin Ţoiu, şi s-ar gândi la stabilizarea situaţiei politice mai mult decât la imaginea din oglindă.

S. P.: – Ce ziceţi de varianta vehiculată în presă, potrivit căreia, dacă Lupu va fi ales, gruparea lui Diacov ar putea forma o altă majoritate în Parlament, împreună cu comuniştii, ca să-l dea huţa pe Filat şi să demită Guvernul? Pentru că, orice s-ar spune, Filat şi Lupu sunt rivali, şi nu pe termen lung, ci pe cel mediu şi scurt. A se vedea şi sondajele care îl cresc pe Lupu ca pe drojdii în detrimentul celorlalţi lideri din AIE.

Şt. S.: – Totul e posibil, deşi nu exclud că europenii şi americanii, poate chiar în cooperare discretă cu ruşii, vor condiţiona susţinerea politică şi financiară a AIE cu menţinerea celor patru componente laolaltă.

S. P.: – Desigur, o astfel de variantă e posibilă, dar mai sunt şi orgoliile, şi interesele locale, pe care nu ştim dacă le va putea stăpâni cineva de aiurea. Puterea şi banul sunt ispite prea puternice pentru nişte oameni cu temelii morale şubrede, iar tentaţia dominării şi cea a înavuţirii sunt greu de ţinut în frâu.

Şt. S.: – Asta e de când lumea, mândria şi invidia, laolaltă cu lăcomia, pot face ravagii în mintea celor din vârfurile ierarhiilor statale, dar, ca urmare, şi în societate. Revenind, totuşi presupun că o eventuală promovare a lui Lupu în fotoliul de şef al statului poate duce la căderea iminentă, în câteva luni, a cabinetului Filat. Deloc întâmplătoare starea de îngrijorare care i-a cuprins pe Filat şi anturajul său o dată cu plecarea la Moscova a celor doi. E de presupus că ar putea fi lăsată să treacă perioada celor şase luni fixată de actuala majoritate parlamentară, în care membrilor cabinetului li se permite şi deţinerea concomitentă a mandatelor de deputat, astfel încât miniştrii din partea PL-ului şi PLDM-ului să nu mai poată reveni în Parlament.

S. P.: – Dar pentru demiterea lui Ghimpu vor avea nevoie de 68 de voturi, adică de 2/3…

Şt. S.: – Noua majoritate va fi în stare să funcţioneze şi cu Ghimpu preşedinte de Parlament. Se vor conforma situaţiei căutând să îl tolereze în această postură. Sau chiar să adune o majoritate ad-hoc de 2/3 ca să îl dea jos.

Sunt demne de toată lauda acţiunile impresionante pe plan extern ale Guvernului Filat

S. P.: – Dar care ar fi totuşi realizările noii guvernări?

Şt. S.: – Sunt demne de toată lauda acţiunile impresionante pe plan extern. Relansarea relaţiilor cu România, deteriorate în mod regretabil pe vremea guvernării preşedintelui Voronin, o ruptură remarcabilă în relaţia cu UE şi SUA, cu instituţiile financiare internaţionale, intensificarea dialogului cu Ucraina, dar şi menţinerea unui ton echilibrat şi pragmatic în raporturile cu Rusia, de care nimeni în lume nu poate face abstracţie. Ia uitaţi-vă la prietenii noştri germani sau la alţii din UE, ori la americani, ori chinezi. Toată lumea are nevoie de relaţii bune cu ruşii, de resursele lor energetice, de comerţ cu ei. Totul e să învăţăm să fim flexibili, dar nu obedienţi şi nici prea concesivi, ci doar corecţi şi moderaţi. Aici tonul, cel puţin al Guvernului, e corect.

S. P.: – Iar gafele cele mai mari?

Şt. S.: – Păi, evident, politica legislativă, cu ciopârţirile legilor după cum le convine majorităţii. Asta nu e bine şi criticii lor au dreptate.

S. P.: – Care sunt problemele-cheie sau chestiunile cele mai sensibile pentru actuala guvernare?

Şt. S.: – Bineînţeles, miza cea mare e de ordin economic. Aici lumea aşteaptă schimbări majore şi eu le doresc sincer succes celor de la putere, ca să poată rezolva problemele economice, bugetare, de ordin social.

Tărăşenia cu nuntirea lui Marian deja frizează ridicolul

S. P.: – Dar, ce ziceţi, e nevoie sau nu de alegeri anticipate?

Şt. S.: – Pentru ţară, categoric nu. E un lux prea mare, e şi costisitor, ar trebui peste 50 milioane de lei pentru un nou scrutin. În plus, atât creditarea ţării din exterior, cât şi afluxul de investiţii străine ar fi din nou îngheţate până la stabilizarea situaţiei politice şi statornicirea unui guvern viabil. Iată de ce, pe de o parte, sunt de înţeles raţiunile comuniştilor de a nu-l vota pe Lupu, care este transfugul lor, iar, pe de alta, soluţii de depăşire a impasului trebuie căutate. Eventual, dacă Lupu va reuşi, bravo lui, şi să îl ajute Dumnezeu să îşi servească ţara cu caracter, dragoste şi competenţă. Că de asta mi-i cam frică, câtă vână are omul ăsta, câtă iubire de ţară şi verticalitate. Dar dacă nu va reuşi, iar nu e mare jale. Să se caute un alt candidat, mai acceptabil pentru toţi deputaţii, că doar nu se va mai opri soarele în loc dacă va ajunge altcineva data asta şef de stat.

Nu de alta, dar toată această tărăşenie cu nuntirea lui Marian deja frizează ridicolul, ca să mă exprim mai păsăreşte, cum i-ar plăcea dumnealui. Da poate totuşi reuşeşte. Vom vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în câteva zile.

S. P.: – PPCD a devenit mai puţin vizibil în ultimul timp. De ce?

Şt. S.: – Pentru că nu e prezent în Parlament. E o tribună pe care o vom recuceri. Slavă Domnului, avem cu cine munci pentru asta: filiale teritoriale puternice, o organizaţie de tineret de elită, cu foarte mulţi tineri de excepţie, experienţă, inclusiv negativă. Dar echipa noastră are cu regularitate conferinţe de presă, deplasări în teritoriu, peste hotare.

S. P.: – Vă consideraţi în opoziţie faţă de actuala guvernare?

Şt. S.: – Noi considerăm că puterea de azi merită să fie susţinută pentru acţiunile bune pe care le întreprinde şi criticată atunci când gafează. Dar atunci când îi vom lăuda asta nu va însemna că am devenit anexa guvernării, tot astfel când îi vom critica nu va însemna că am fi opozanţii ireconciliabili ai acesteia.

„Vestea despre moartea mea este uşor exagerată”

S. P.: – Cum e să fii în afara Parlamentului după atâţia ani de activitate legislativă?

Şt. S.: – E neobişnuit pentru noi, desigur, dar nu e frustrant. E o lecţie dură pe care trebuie să ne-o asumăm, să analizăm ce şi cum ar fi fost cazul să facem pentru a avea tactici mai de succes. E o perioadă de reflecţie pentru noi, de reevaluare a unei căi politice lungi şi pline de evenimente, dar şi de pregătire a unor schimbări substanţiale în partid. Doctrina, valorile şi principiile rămân aceleaşi. Dar construcţia de partid, selectarea resurselor umane, comunicarea cu publicul, promovarea imaginii trebuie perfecţionate. Avem o capacitate de absorbţie a noilor idei şi tehnici politice care ne permite să facem schimbări spectaculoase care vor fi în beneficiul partidului. Îţi mai aminteşti de gluma celebră a lui Mark Twain? Marele scriitor american dăduse un anunţ la ziar de toată frumuseţea: „Vestea despre moartea mea este uşor exagerată.”. Sau pe româneşte: „Nu mor caii când vor câinii.”.

S. P.: – Deci, sunteţi optimist…

Şt. S.: – Păi cum altfel? Ştii că înţelepciunea populară ne învaţă să nu ne apuce răul de altitudine când ajungem sus pe scara demnităţilor statale, dar nici să nu disperăm atunci când se mai întâmplă şi coborâşuri. Viaţa e în continuă schimbare ori, vorba latinilor: „Sic transit gloria mundi”.

S. P.: – Care sunt testele, riscurile pentru actuala putere?

Şt. S.: – Sunt două probleme mari, după opinia mea: cea a Transnistriei şi cea a corupţiei. Aici va trebui multă voinţă, patriotism şi transparenţă în actul guvernării ca societatea să fie sigură că puterea e axată pe interesul naţional şi nu are tentaţii de înavuţire din banii publici sau prin favorizarea propriilor afaceri. În rest, Dumnezeu să îi lumineze la minte şi suflet să îşi servească ţara. Noi doar ne vom bucura pentru asta.

Russian occupiers kidnapped two Georgian anglers in the seaside settlement of Anaklia today. Chabuka Oghli and Gia Gabelaia were fishing near Pichori resort, when Russian sierrs assaulted them. The anglers tried to escape but the occupiers laid siege with boats and took the anglers to Ochamchire.

The whole world is celebrating the collapse of the Berlin Wall, Russia built another one in my country.What a bunch of crooked KGB Kremlin thugs…

Couple of days ago, russian military and puppet criminal regime in South Ossetia abducted 4 underage thugs, and planted explosives and hand grenades, and showed this on their propaganda TV. What a shame! These kremlin criminals are shameless. Back in the USSR… Feels like…

Respected blog readers, on this day in 1982, Comrade Leonid Ilyich Brezhnev reached the end of the world as he knew it, ironically because he did not feel fine. A нерпавда article on the matter was quickly approved to offer condolences, but also welcomed Comrade Yuri Vladimirovich Andropov’s promotion. According to the article,  Andropov’s leadership “will herald in a new era for the glorious and invincible Soviet Union and all law-abiding peoples within.”

Also on this day, day-old beef from East Berlin was sold at Gastronom #5 from the hours of 9 to 10 a.m. The lines for this delicacy were unbelievable!

Fundaţia „Priznanie” din Federaţia Rusă a făcut publice pe 4 noiembrie 2009 rezultatele unui „sondaj sociologic” pe care l-ar fi efectuat în Republica Moldova. Potrivit acestui sondaj rusesc, Partidul Democrat din Moldova devine tot mai influent în interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană, iar atitudinea populaţiei faţă de AIE, în special faţă de premierul Vladimir Filat, devine tot mai negativă. În acelaşi timp, moldovenii îşi pierd încrederea în alianţa de guvernare, însă nu şi în liderul PD, Marian Lupu, care se situează pe locul doi la capitolul încrederii din partea cetăţenilor moldoveni, după Vladimir Voronin.Potrivit celor de la „Priznanie”, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate, Partidul Comuniştilor s-ar situa pe primul loc, cu 40 la sută din voturi, urmat de Partidul Democrat, pentru care ar vota 15 la sută dintre alegători. PLDM ar obţine în jur de 9 la sută, iar Partidul Liberal s-ar situa pe locul patru, cu 6-7 la sută din sufragii.

La două zile după anunţarea rezultatelor sondajului prezentat de „Priznanie”, şi IMAS-ul lansează un sondaj sociologic, care vine să confirme, cel puţin parţial, rezultatele prezentat de ruşi. Astfel, potrivit sondajului IMAS, în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, PCRM ar putea acumula 29,3% din voturi, PD ar obţine 12,7% din sufragii, PLDM – 10,2%, PL – 9,8%, iar AMN – 2,3%.

Nici un om serios nu are încredere în sondajele de opinie realizate în Republica Moldova, pentru că acestea, de cele mai multe ori, sunt folosite ca instrument de manipulare a opiniei publice şi nu de sondare a ei. Sondajele mincinoase sunt o realitate atât de frecventă la noi încât nimeni nici măcar nu se mai revoltă atunci când cineva încearcă să-şi dreagă imaginea publică comandând un sondaj măsluit. Se zice Păcală, pe lângă vestitul Tândală, şi-a mai găsit un frate în Republica Moldova – Sondală, care este la fel de „talentat” în a păcăli şi a prosti lumea ca şi ceilalţi doi fraţi ai săi, dar care îşi foloseşte talentele doar în domeniul sociologic.

Se pare că cele două sondaje lansate de „Priznanie” şi IMAS nu constituie o abatere de la regulă, în ambele şi-a băgat coada Sondală. Lansarea lor, aproape concomitentă, nu este de loc întâmplătoare, ele urmăresc acelaşi scop: să-i determine pe comunişti să-l voteze pe Marian Lupu la funcţia de preşedinte al ţării, să facă astfel încât electoratul comuniştilor să accepte cu bunăvoinţă „votul lui Voronin pentru Lupu” şi să nu-l perceapă ca pe un act de slăbiciune, de neputinţă a celui care timp de 8 ani s-a aflat în fruntea statului.

Cei care au realizat cele două sondaje au mers pe o logică simplă: să-l prezinte pe Lupu şi PD într-o creştere accentuată a popularităţii, ca, în cazul în care se va ajunge, totuşi, la alegeri parlamentare anticipate, acesta să devină atractiv şi pentru comunişti nu doar pentru filistinul de rând. Cele două sondaje au fost făcute publice după plecarea lui Lupu la Moscova şi întrevederea lui cu şeful administraţiei prezidenţiale de Kremlin Serghei Narâşkin. Nu a reuşit să se întoarcă bine Lupu de la Moscova că „Priznanie”, care a finanţat ultimul summit CSI, desfăşurat la Chişinău, l-a şi declarat cel mai influent lider politic din cadrul AIE.

Din păcate, în acest moment nu avem un studiu sociologic realizat onest care ne-ar permite să estimăm cota de popularitate a fiecărui partid politic. Dar est greu de crezut că Marian Lupu şi PD-ul ar înregistra o cotă a popularităţii lor. Dimpotrivă, democraţii au fluturat în alegeri lozinca „Opriţi războiul politic”, ca imediat după terminarea acestora ei înşişi să devină parte a acestui război. Faptul că Marian Lupu insistă să devină cu orice preţ preşedinte, chiar dacă nu are cine să-l voteze, compromite imaginea de formaţiune politică echilibrată, moderată, aşa cum a pretins că este PD în alegeri. Nu s-a întâmplat nimic deosebit ca electoratul comunist să migreze spre Lupu, aşa cum nici electoratul liberal nu are nici un motiv să-l voteze pe acesta. Aşa că anunţata creştere a popularităţii a lui Lupu, anunţată cu surle şi trâmbiţe de două sondaje sociologice, pare a fi mai curând un fals.

Lupte intestine în sânul PD

Este exagerată şi constatarea că atitudinea populaţiei faţă de AIE, în special faţă de premierul Vladimir Filat, devine tot mai negativă. Fără îndoială, noua guvernare a întreprins un şir de acţiuni antidemocratice, care vin să satisfacă interesele personale şi de partid ale guvernanţilor şi care nu poate să nu trezească dezaprobarea din partea electoratului, cum ar fi: subordonarea audiovizualului public faţă de puterea politică, schimbarea din mers în interesul guvernanţilor a regulilor de joc privind alegerea şefului statului, deţinerea de către 14 membrii ai Guvernului şi a calităţii de deputat ş. a. Dar AIE s-a aflat mult prea puţin timp la guvernare ca „atitudinea populaţiei să devină tot mai negativă faţă de AIE şi premierul Filat”. Şi mai ales, ca atitudinea populaţiei să devină tot mai pozitivă faţă de Marian Lupu şi Partidul Democrat. Şi în general este o aberaţie să afirmi că imaginea AIE devine tot mai proastă, iar cea a PD tot mai bună, de parcă Partidul democrat al lui Lupu şi Diacov nu este parte componentă constituantă a AIE. Ba dimpotrivă, dacă e să deschidem puţin o paranteză, gurile rele spun că în prezent PD este răvăşit de conflicte şi intrigi intestine, oamenii lui Marian Lupu încearcă să prea conducerea filialelor democraţilor, iar garda veche a lui Dumitru Diacov se opune, încercând să-şi menţină controlul. Această rivalitate şi chiar luptă fratricidă din interiorul partidului face ca unii dintre membrii marcanţi ai filialelor PD să se depărteze de formaţiunea politică condusă de Lupu. Mai ales că unii democraţi au convingerea că PD este cel mai mare perdant după alegerile din 29 iulie: el şi-a sumat riscurile aflării la guvernare şi înregistrează o erodare a imaginii, fără ca să fie recompensat cu funcţia de preşedinte al ţării, aşa cum i s-a promis. Dacă la PD lucrurile vor merge pe aceeaşi traiectorie, atunci s-ar putea ca nici măcar membrii Partidului Democrat să nu aibă o atitudine prea pozitivă faţă de cei doi lideri ai lor: Lupu şi Diacov, nemaivorbind de populaţie.

Miercuri Parlamentul se va pronunţa prin vot asupra candidaturii şefului statului. Este foarte probabil că singura persoană înaintată pentru acest post, candidatul AIE Marian Lupu, nu va acumula cele 61 de voturi necesare pentru a fi ales. Dar să nu ne grăbim, să vedem mai întâi cine şi cum votează. După care vom deschide şi alte paranteze.

Unlike most photographers, she was as famous as her pictures. Margaret Bourke-White was an institution, and personification of the formative years of LIFE magazine. The images she captured are memorable enough on their own: a line of flood victims in Kentucky stretched in front of a billboard braying prosperity; Gandhi at the spinning wheel.

In July 26th 1941, she became the right person at the right place as the German bombardment of the Kremlin began. She was the only foreign photographer in Moscow–she was dispatched there because one of the Life editors, Wilson Hicks, believed that Germany would invade the Soviet Union soon.

Although the Soviet officials had announced that their soldiers would shoot anyone spotted with a camera, Bourke-White was granted an exception. On the night of July 23rd, she went up the American embassy roof where the Soviet air wardens couldn’t see her. At one point, a bomb exploded nearly, blowing every window of the embassy. Bourke-White had the sense to seek the shelter just seconds before.

The above most picture showed the spires of Kremlin silhouetted by German Luftwaffe flare, with the antiaircraft gunners dotting sky over Red Square. The second showed the Kremlin lit up by flares from anti-aircraft shells and seven Nazi parachute flares which provided light for German bombardiers.

All during her stay in the USSR, Bourke-White tried to photograph Stalin; she had been refused the opportunity on her earlier visits. When Harry Hopkins, President Roosevelt’s adviser, reached Moscow on July 30, he found Bourke-White already there. The second time he met Stalin on July 31st, he got the permission for Bourke-White to photograph the meeting too.

“HOW THE BEATLES ROCKED THE KREMLIN”  is the extraordinary and untold story of how the Beatles punctured the Iron Curtain. In August 1962, award-winning director Leslie Woodhead made a two-minute film, in Liverpool’s Cavern Club, with a raw and unrecorded group of unknown rockers — the Beatles. Twenty-five years later, while making a series of films in Russia, Woodhead learned just how powerful Beatlemania was in the Soviet Union.

Tune in Monday November 9th at 10PM to WVPT – Your Source for PBS and MORE!

It was a little over a week ago that Julianna and I left our house in the “small hours of the morning,” as they say, and headed north to the nation’s capital.

To say that we went to Washington DC for dinner is about like saying I’m going to have ‘lunch at the Kremlin’… a bit pretentious and self-important. But in truth we were there to attend the National Italian American Foundation’s (NIAF) 34th Annual East Coast Gala dinner, held at the Washington Hilton in Dupont Circle.

We drove merrily up through North Carolina to the Virginia border, and then made our way to Petersburg, a small town outside of Richmond. Petersburg has only two distinctive points: it is the location of a National Battlefield and it is the birthplace of a tiny, sparkly, Charlotte resident.

From Petersburg, it was only another 2 hours to Washington. We were minding our own business, driving unconcernedly down a white highway (funny how the road color changes in different areas. Like they say, we’re ‘famous for our mud’ down here in the South…), when an extremely large building appeared on the right, and we realized with shock that it was the Pentagon. Right there. On the side of the road. Shaped…like a pentagon. (Five sides!) I had never seen it “in the flesh”… (if a building can have flesh) …only in pictures.

We found our hotel, to sum up a long and convoluted drive up and down Connecticut Avenue. Sidney Ellen Wade is not kidding about getting ’stuck on Dupont Circle,’ let me tell you! That place is a nightmare, unless you enjoy driving in a pretzel shape. The Circle itself is not very large, but to drive all the way around it once is enough time to walk into a very busy Starbucks, wait in line, order two cappuccinos, pick them up, and then get back to the street corner where you started. We tested and proved this theory Sunday morning. <grin>

I had been told the Metro system in DC was easy. Easy is not the word I would have used to describe it… at least initally, but then I am small and somewhat sheltered, admittedly. Thanks to Julianna, my confident, street-smart sister, we managed to get from Dupont Circle to the main Metro center and from there to the Capitol South station, where the US Capitol building is located. We strode down the longest hallway I’ve ever seen, heels clicking on the marble floor, passing by doors naming representatives from around the country, feeling like the Men in Black. Think about it – Julianna and I are in fact the ‘best kept secret in the galaxy.’ We live in secret, we exist in shadow… and we dress in black. <grin> This is, understandably, not the best analogy… but it attempts to express complete self-possession within impressive surroundings.

We made a grand entrance into Representative Sue Myrick’s office at precisely 1pm and were greeted with surprise by my helpful friend, Robert Moore. Apparently most people are late or get lost around the capitol building. Which would have been easy… the place is a maze of corridors.

Basically the only note of interest about our tour Friday afternoon is that we were actually in the House Sub Basement! Or basement, I don’t remember which. But if you read Dan Brown’s new book The Lost Symbol, which I don’t (officially) recommend, you would recognize this location as where all the cool action happens! Obviously Dan himself had been on this tour… probably crawling around the floor of the rotunda measuring distances, lying on his back staring up at the ‘Apotheosis of Washington’ with binoculars, poking around dark corners where he wasn’t supposed to be… It almost inspired me to pull out a notebook and jot down notes for a suspenseful political murder mystery of my own.

tbc…