Credeai ca la metrou e liber ? Te inseli )

Intamplarea face ca in deplasarea catre serviciu trebuie sa am de-a face cu metroul, printre altele, cum am mai spus, vestitul 104 e partener de nadejde. Asa, sa revin la problema ); eram la metrou si ma duceam la munca. Am coborat la Victoriei si acolo trebuie sa schimb metroul. Sincer, am ramas de-a dreptul socata in momentul in care pe scara, urcand, o fata a fost impinsa de o femeie la 45 de ani, care cobora cu viteza. Aceasta i-a pus tinerei mana in piept, a impins-o cu putere si a dat-o la o parte, ea coborand fara nici o jena printre ceilalti calatori. Acea femeie merita sa fie batuta grav de tot, deoarece, nu e uman sa ii lovesti pe ceilalti doar pentru ca te grabesti tu sau pentru ca esti suficient de prost-crescut(a) incat sa nu tii cont ca sunt tot oameni si ceilalti.

Unde am ajuns sa traim ? E jungla cu adevarat, deoarece metafora a devenit realitate.

A văzut-o în timp ce aştepta pe peron la Unirii. Era la o distanţă de câţiva metri şi se uita nerăbdatoare după vreun semn că ar veni metroul. Cu părul atât de negru, în contrast cu pielea albă, şi cu genele dese acoperindu-i ochii visători… S-a întors pentru o clipă şi l-a văzut cum o privea tulburat. În metrou, ea a descoperit că era aşezată chiar în faţa lui. I-a simţit privirea tot drumul. Nu era deloc în largul ei. A coborât prima din metrou şi a început să meargă atât de repede… aproape alerga. Era noapte afară. A trebuit să se oprească la semafor… când a întors capul, el era lângă ea, privind-o uimit. Nu era român. ”Please… excuse me… I just wanted to tell you how beautiful you are…”

pe o panza de paianjen/ Si pentru ca, nu se rupea/A mai venit un elefant/ Trei elefanti se leganau…. si uite asa canta o fetitza azi in metrou , insotita de mama ei. Se indrepta catre gradinitza presupun, era o mogaldeatza de vreo 4 anisori si canta de mama focului cu asa o viatza , de n-ai fi zis ca era 7h30 dimineatza.Asta se intampla la statia de metrou Unirii.

Aici intre 7h30 si 8h00 e full de lume pe peron, nu mai zic ce e in metrou. Si stateam eu si ma gandeam, in atmosfera aceea apasatoare de caldura, in care ne simteam respiratia unui altuia , ca asa eram de inghesuiti, copilul astuia nu-i pasa, cu atat mai mult cu cat nici nu se vedea in multimea de oameni. Si uite asa a ajuns pe la al 9 lea elefant cand a coborat pe la Romana . Pacat . Cantecul ei era asa o frumoasa companie pentru multimea posaca ce se indrepta spre servici.

Eu coboram la ultima statie, oare cati elefanti ar fi ajuns sa se legene pana la capat? (e buna asta de o problema de matematica).

Dar ce-ar fi fost daca am fi cantat si noi ? Faceam un exercitiu de imaginatie: Ce-ar fi sa vuieasca metroul de “elefanti leganatzi” si chiar pana si calatorii cei mai nedumeriti din celelalte compartimente , si poate si cei mai reticenti sa fi fost prinsi in acest cor, in cele din urma.

Eh , well, noi suntem oameni normali, nu s-ar cuveni sa facem asa ceva. Ce plictisitori suntem noi, oamenii normali!

Acum va las , am treaba , cred ca o sa-mi caut un desen animat sa ma uit.