Cine eşti tu când nu te vede nimeni? Eşti o persoană în societate şi alta în cămeruţa ta?
În public eşti fericit, tot timpul cu zâmbetul pe buze… glumeşti cu toată lumea, emani numai voie bună? Dar… acasă, în umila ta încăpere 4 pe 4 lacrimile îţi curg şiroaie şi nimeni nu e lângă tine să ţi le şteargă? Joci şi tu jocul murdar şi depravat al oamenilor de a se ascunde după o mască josnică a veşnicei fericiri? Cui crezi că-i vinzi faţeta ta de clown fericit? Nouă poate da, dar ţie… ţie nu-ţi poţi vinde această minciună amară şi ironică.
În public eşti manierat, educat şi vorbeşti cu cuvinte alese, iar când nimeni nu te vede… dai drumul cuvintelor porcoase, manierelor care lasă de dorit şi comportamentului obscen?
Lumea o poţi minţi, dar poate numai pentru o perioadă. În final, vor descoperi cine stă în spatele măştii. Sau dacă nu vor descoperi, poate tu îţi vei pierde identitatea şi chiar tu însuţi vei uita în final cine ai fost.
Când nu te vede nimeni… oare cine eşti tu? Câte măşti porţi? Ai curajul să arăţi lumii cu adevărat cine eşti? Sau vei continua să minţi lumea şi pe tine însuţi, pretinzând că eşti cineva care nu poţi fi. Ce se ascunde în spatele măştii?
JOS masca! Ai fost DEMASCAT!

imagine preluata de pe : www.deviantart.com

Dacă ziua de mâine nu ar mai fi…. oare am spus tuturor persoanelor astăzi cât le iubesc? Oare… i-am lăsat cu un zâmbet pe buze şi nu cu o lacrimă în ochi? Oare i-am ajutat astăzi cât de mult am putut? Mi-a păsat mie de ei, sau m-am ascuns în indiferenţa mea obişnuită? M-am bucurat eu îndeajuns de ceea ce văd în jurul meu? Am savurat fiecare clipă şi moment?
Dacă eu nu aş mai fi mâine… persoanele din jurul meu vor simţi lipsa dragostei ce emana sau nu emana din mine? Oare… aş fi certată cu multe persoane şi lucrul acesta va rămâne aşa pentru că e prea târziu să-l repar? Şi-ar aminti cu fericire sau cu tristeţe de mine? Vor rămâne în amintire cu zâmbetul meu sau cu lacrimile mele?
Şi oare… dacă mâine nu va mai fi… am trăit eu astăzi îndeajuns cât şi pentru mâine?

De-a lungul timpului ne insotesc ingeri, uneori ne saruta pe frunte, alteori ne ating cu aripile. Fiinte dezlegate de greutatea materiei plutesc printre noi mai ales atunci cand ne credem singuri pe lume.

Pentru ei am facut margelele astea si pentru o femeie care acum e trista.

Ni se ararta ingeri

Sa ne aminteasca despre miracolul vietii

Cand pleaca, in loc de lacrimi

Le putem darui inima

1.

2.

3.

Zilele trecute am fost prin parc. Vremea frumoasa si plictiseala de acasa m-au impins de la spate si nu am putut rezista tentatiei. O muzica buna in casti, dorinta si placerea de face ceva frumos sunt adevarate minuni. Am facut si ceva poze, insa nu vi le arat pe toate acum. Sper sa va placa.

In loc sa-si ia catrafusele si sa se duca la ea, prefera sa ma minta. Ma indulcea cu presupusele sale plimbari cu baietii, cica jucau fotbal. Probabil ca avea si majoreta dupa el. Nu am avut niciodata dispozitia necesara sa-i spun ca stiam ce facea, cum si de ce. Implica mult prea multe sentimente, trebuia sa-mi pun o masca rigida, trebuia sa pretind ca nu-mi pasa de el.

Eram mult prea proasta. Ca toate cele ce trecusera prin situatii asemanatoare,de altfel. Diferenta era ca nu-i dadea majoretei banii, ci mie. In fiecare sambata, la ora 16 fix (punctualitatea era specifica lui), iesea pe usa, lasandu-ma in urma, la masa la care mancasem impreuna si pe care, alaturi de firimiturile painii casei noastre, stateau (de fiecare data) 200 lei. Eram nevoita sa-mi transform lacrimile in haine noi. Haine pe care desigur trebuia sa le port pentru el. Inca o fac.

Parca suntem doi batrani care se chinuie dintr-un neajuns de pensie sa-si cumpere medicamentele. Dar amandoi le vrem compensate.

Licăr arămiu…

Lacrimi…

se curge chihlimbarul toamnei,

cum dorurile necuprinse…

pe-al vântului pomete, marma,

zvâcneşte, fulgerând pretinse

regretele târzii…

Sibilla

*******

* Din noaptea timpurilor, omul înţelesese că suferinţa, odată privită fără teamă, era paşaportul său către libertate. *   ( Paulo Coelho )

Paul Tortelier plays Bach: Prelude from Suite No. 1 in G major

Tristeţi…

ce-ar fi să-ţi spun că-ţi sorb tăceri,

din cupa neciobită ieri…

şi, cum ar fi să-mi râzi un gând,

pe buza-i frântă-n vis nătâng…

preface-m-aş în vânt, să uit,

de toate ce n-au fost, dar, sunt…

rămân mai bine, EU!

Sibilla

*******

* Am plonjat în adâncul sufletului meu şi ştiu că încă mai vreau lucruri bune, multe lucruri bune de la viaţa asta. *   ( Paulo Coelho )

Sibilla

imagine preluată de pe google.ro

Bach – youtube

citate preluate de pe www.citapedia.ro

]]> http://teaca.wordpress.com/2009/11/29/o-sinucidere-in-direct/ Sun, 29 Nov 2009 09:19:39 +0000 teaca http://teaca.wordpress.com/2009/11/29/o-sinucidere-in-direct/ http://pompilia.wordpress.com/2009/11/28/stupid-in-love/ Sat, 28 Nov 2009 16:40:45 +0000 Hubba Bubba http://pompilia.wordpress.com/2009/11/28/stupid-in-love/ http://focdeganduri.com/2009/11/26/sleep-baby-sleep/ Thu, 26 Nov 2009 19:52:29 +0000 focdeganduri http://focdeganduri.com/2009/11/26/sleep-baby-sleep/ http://laviniq.wordpress.com/?p=1306 Thu, 26 Nov 2009 00:28:31 +0000 laviniq http://laviniq.wordpress.com/?p=1306 http://orizonturi123.wordpress.com/2009/11/25/sentimente/ Wed, 25 Nov 2009 11:04:02 +0000 Orizonturi Eterne http://orizonturi123.wordpress.com/2009/11/25/sentimente/ http://v1c1ousox1.wordpress.com/2009/11/25/368/ Tue, 24 Nov 2009 23:24:15 +0000 Gagea Ana Maria http://v1c1ousox1.wordpress.com/2009/11/25/368/

Ce stiu eu despre mine…ce basm am mai citit si a prins viata?Sunt o nerecunoscatoare cu cei din jurul meu, am devenit rea, nu mai am rabdare, simt ca imi explodeaza capul, nu mai am liniste si nici somn noaptea, vreau un pic de liniste, m-am saturat de plimbari si de agitatie, vreau sa am timp pentru mine nu doar pentru cei din jurul meu, vreau sa ma afund intr-o plapuma si sa adorm un an acolo, sa fiu departe de toata lumea … s-au amestecat toate in capul meu , imi vine sa plang, imi vine sa plec…unde? nu stiu, sunt prea sensibila , nici eu nu ma mai suport…nu mai vreau sa stau aici, vreau sa am locul meu, vreau sa fiu mandra de mine, am o suta de nemultumiri…am o viata scarboasa, nu gasesc nimic care m-ar inveseli, e clar…vreau sa imi fac viata mea departe de toate cunostiintele sau asta e doar o stare de moment…

E o discutie destul de aprinsa in sufletul meu care sper sa se stinga cu cateva lacrimi…

Ce e viaţa? E nimic. Un praf în vânt. E un firişor de apă în marea eternă. Toţi vor să o aibă şi când o au… unii renunţă la ea. Într-o secundă. E simplu. După ce obţii ceva, nu mai vrei. Nu mai ai nevoie. De ce oare suntem aşa? Ne place să ne provocăm singuri dureri. Ajungem să ne complacem în starea de suferinţă în care am intrat şi parcă nu am mai ieşi. Ba chiar am face totul să mai primim. Să avem suferinţă cât de multă, deşi nu am recunoaşte asta nici în ruptul capului. Suntem ca animalele, care îşi fac nevoile în cuibul lor şi mai apoi se învârt pe acolo şi declară oficial că acolo e cuibul lor. Sau ca şi câinii, cărora le place să miroase ”treburile” altora. Ne placem să ne învârtim în jurul suferinţelor noastre ca nuca în ceaun. Mai apoi, când ale noastre s-au terminat, ne băgăm nasul în suferinţele altora că de, peste tot mai este loc de încă unul.
Mie îmi place să spun atunci când nu mai pot că eu nu cad, eu mă împiedic. Eu nu plâng ci nu mai zâmbesc.
Probabil dacă ar fi o persoană care să ne asculte tot timpul cum ne plângem de milă, ar fi cea mai bună prietenă a noastră. Prietena suferinţelor noastre. De mici ne-am obişnuit cu sentimentul de autocompătimire şi nu mai putem renunţa la el. Suntem flămânzi după dragoste, după atenţie şi după milă. Cerşim din priviri dragostea ca un căţel care cere un os. Şi pentru ce? Nu uita dragul meu prieten că osul i se azvârle câinelui ca pe ceva nefolositor. Aşa ai vrea să primeşti tu dragostea? Ca pe ceva gata scurs, expirat şi de pe marginile căruia să mai lingi câte o bucăţică de afecţiune?
Cine suntem noi? Noi suntem lacomi după iubire, suntem cerşetori ai afecţiunii şi practicăm sportul autocompătimirii. Noi? Suntem un căţel în aşteptarea osului.

Fiiindcă…

Trei femei au rapit un barbat si l-au violat o noapte intreaga… intr-o biserica!

Puse pe fapte mari, trei femei din Harare, Zimbabwe au rapit un tanar pe care l-au inchis intr-o biserica si l-au violat o noapte intreaga. Barbatul de 18 ani iesise de la munca, pentru a cumpara ceva de la un magazin din apropiere. A fost abordat, ziua in amiaza mare, de trei frumuseti intr-o masina. A raspuns provocarii de a urca in automobil alaturi de ele, fara sa stie ce il asteapta, potrivit zimdiaspora.com. Ajunsi langa o biserica din orasul Chitungwiza, femeile l-au dat jos din masina, l-au obligat sa mearga la cladirea de langa si l-au inchis acolo. Cele trei au revenit la prizonier cateva ore mai tarziu. L-au violat, pe rand, o noapte intreaga. A doua zi l-au urcat in aceeasi masina si l-au dus pe strada de unde il rapisera.

Autoritatile au inceput o ancheta si incearca sa le identifice pe cele trei femei. Victima se plimba cate 8 ore pe zi in locul din care a fost rapit.

Statea cu pixul in mana in coltul camerei obscure, luminata doar de cateva veioze de seara. Ii placea in general atmosfera calda, intima, in care nu putea patrunde lume. Era o zi speciala. Speciala se gasea prin multitudinea de ganduri si emotii, de amintiri, temeri si cugetari. Devenise demult o traditie a sinelui ca in seara aia, an de an, sa isi desfasoare sentimentele intr-un cadru restrans la o singura persoana, la propria persoana.

Se mai uita fugitiv pe fereastra fara niciun scop. Perdeaua imbatranise. In seara aceea, perdeaua era de-o varsta cu el. Nu stia de unde sa inceapa. Degetele ii tremurau in valtoarea de idei, dar era prea mult haos, atat de mult incat nu iesea nimic. Gamele minore armonizate de pian i se invarteau pe la auz si un fior ii trece din lobul urechii catre coloana vertebrala, sfarsindu-i ochii intr-o stransoare dureroasa si umeda. Toracele incepe sa-l doara deranjant, probabil din cauza atator dati in care a indesat in piept toata amaraciunea si multitudinea de necazuri. Acum efectiv il doare. Casa pe care si-a achizitionat-o cu atata patos e goala si tot asteapta de ceva timp un zambet. Si-a dorit-o indeajuns de mult incat sa nu se poata intr-adevar bucura de ea.

Se gandeste la parintii lui. De ce ?… De ce au insistat sa-l aduca pe lume in ziua asta? Se plictiseau? Oricum il renegasera de ceva ori ca apoi sa isi ceara iertare, lucru inutil de altfel din moment ce il repeta si in ziua de azi. Prieteni…capitolul cu acest nume poarta un sens sarcastic dur. A avut mereu pe cineva, alaturi de care sa bea si care sa-i zica o vorba buna la greu, insa niciunul dintre “prietenii” lui nu izbutisera sa ii stea prea mult prin preajma. Poate era vina lui, dar mai probabil superficialitatea sa e mai scazuta decat a celorlalti. A vrut intotdeauna mai mult de la sine insusi, pretinzand si de la ceilalti acelasi lucru. Dar nu. A fost intr-un fel sau altul mereu singur.

Plange. Dupa atatia ani in care nu si-a permis luxul acesta, acum plange. Isi tine palmele pe chip ca un copil cu parul dezordonat in coltul strazii pustii si picaturi sarate i se preling pe maini formand in scurt timp mici parauri ce se scurg in cascade.

E noimebrie. Asa e de fiecare data, frig, vant, noapte si riduri pe fruntea sa. La multi ani.

Prima zi din viata mea ce cu adevarat conteaza

A inceput apocaliptic intr-o dupa-amiaza

Stii? datorita tie ma agat de realitate

Citind acelasi vers zilnic de dimineata :

“O singura data te pregatesti de viata

Si toata viata de pregatesti de moarte!”

Asculta-ma putin. Ai patit vreodata sa iubesti atat de tare incat orice declaratie de dragoste sa fie ca o sageata dureroasa care declanseaza un rau de lacrimi? Te-ai gandit vreodata ca pentru cel care te divinizeaza azi, maine s-ar putea sa devii invizibil? Sau ai trait o fericire atat de puternica incat un gand fugar de desparire sa te intristeze irecuperabil? Sau orice atingere sa doara că maine se poate sa nu mai fie? Sarutul de azi sa fie in curand blond sau zambetul sa fie sters? Sau ca maine vei fi atins de maini straine alaturi de care vei trai un nou inceput? Ai trecut prin momente in care “Traieste clipa” este atat de sters pe langa “Nu vreau sa se termine”?

Cate sanse exista ca la un moment dat sa ajungi doar un fost, un muritor oarecare, un id in plus in lista de messenger? Cat dureaza pana cand prezentul va fi uitat, cand toate sticlele de vin baute impreuna vor prinde praf, pozele vor ajunge pe un dvd si mesajele, cu putin noroc, intr-o agenda ieftina din cutia etichetata cu “trecut”?

Intelegi ce zic? Iti suna cunoscut? Sau sunt doar eu nebuna? A, da. Exista o posibilitate in care luam in discutie faptul ca ti-ai gasit jumatatea. Asta in cazul in care mai crezi in acea jumatate. In cazul in care nu ai cazut de nenumarate ori, ti-ai spart inima in zeci de bucati, ai cautat cel mai bun lipici si ai mai incercat o data sa zbori mana-n mana cu celalalt.

Ma asteapta ultima portie de fericire cu lacrimi amare din aceasta seara, servita langa un trup cald. Cu garnitura de vin.

Va doresc fericire! Si atat.

lipsit de amar pelinul

se ascunde in pamant

lipsit de amar soarele

se preface in vant

lipsita de amar viata

se pierde in fericire

lipsiti de amar oamenii

se ineaca in iubire

lipsiti de amar copiii

nu mai striga de bucurie

caci viata si copilaria lor

staruie intr-o eterna

Veselie.

Dumnezeu a despartit

dulcele de amar

“prea mult dulce strica”

imi spunea Mama.

si ce daca? ii raspundeam eu.

complementaritate distrusa.

tristete apusa.

lipsit de amar sufletul

adoarme intr-o liniste absoluta

si solitara.

incepe sa cante o lebada muta

franturi din acea oda amara

ce-a mai ramas sa se piarda

in aceasta seara.

lipsit de amar Cerul

se va prabusi

peste lacrimile noastre.

Nici nu stiu cum sa pun in cuvinte ceea ce vreau sa spun, dar sper sa reusesc cat de cat. Anul acesta o buna parte din an, in fiecare seara am luat masina si am mers undeva in natura singura ca sa ma rog, am gasit eu cateva locuri in care puteam sa stau linistita si sa petrec timp cu Dumnezeu. Am facut asta pentru ca simteam ca trebuie sa schimb ceva in viata mea de rugaciune, si asa am petrecut in fiecare seara cam o ora, doua, in partasie cu Duhul Sfant, in intimitate cu Dumnezeu.

Am putut sa ma rog cum nu m-am mai rugat niciodata, oriunde esti inconjurat de oameni, ai sansa sa fi deranjat, sau te temi ca tonul prea ridicat sa nu deranjeze pe cineva, dar acolo nu am avut de cine ma feri, asa ca am alternat momentele de tacere si uimire in fata dragostei si maretiei lui Dumnezeu cu cele de strigate din toata inima si din toti plamanii, ceea ce acasa nu imi prea permit.

Timpul asta de rugaciune m-a schimbat mult, si cand spun rugaciune, sa nu te gandesti ca o ora i-am tot cerut lui Dumnezeu una alta, uneori am petrecut timpul acesta necerandu-i mai nimic, ci doar stand de vorba cu El ca si cu Cel mai bun prieten. Am folosit multe servetele pentru ca de multe ori discutia cu Isus a facut sa imi dea lacrimile sau sa plang isteric, prezenta lui Dumnezeu nu ma poate lasa indiferenta, de multe ori am uitat servetelele acasa si nu a fost usor fara ele.

Si in timpul acesta, mai ales in timpul verii, am avut nu odata senzatia, de fapt mai mult decat o senzatie, chiar siguranta ca Isus abia asteapta sa vina seara sa ma duc sa stau de vorba cu El, sau sa stau asa pur si simplu, sa tac in prezenta Lui. M-am si mirat cand am facut descoperirea asta in duhul meu, stiam ca eu sunt cea care are nevoie sa stea cu El, dar pe langa asta am vazut clar ca Isus era nerabdator sa imi fac timp pentru El, ca ma dorea cu disperare sa stau cu El, ca avea nevoie  sa-mi impartaseasca dragostea Lui.

Nu stiu cum sa explic mai bine, dar ma cutremur de fiecare data cand realizez ca Isus are nevoie de partasia cu mine, stiu ca suna nu stiu cum, poate suna aiurea, poate suna a erezie, nu ma intereseaza, asta am simtit, si simt in continuare. Nu stiam asta, credeam ca doar eu am nevoie de partasia cu El, dar acum stiu, simt, sunt convinsa de faptul ca El se bucura poate mai mult ca mine cand petrec timp cu El.

Acum ca ziua e asa de scurta, se intuneca repede si nu mai reusesc sa merg seara cu masina in natura, decat foarte rar, asa ca a trebuit sa imi reorganizez timpul de rugaciune, si tranzitia asta nu a fost usoara, m-am luat cu diverse lucruri si timpul de rugaciune s-a imputinat. De cateva zile simt ca o durere in stomac, dar nu e fizica, e vorba de intristarea duhului, si e ceva care imi produce un disconfort f mare, cunosc senzatia asta foarte bine, Duhul Sfant e intristat, si zilele trecute am simtit ca Isus e gelos, ca e intristat de faptul ca timpul pe care Il petrec cu El e mai scurt, ca mi-am incarcat programul cu altceva. Sunt coplesita de sentimentul asta, m-am cutremurat de ceea ce am simtit, si nu e vorba de imaginatia mea, sau de o impresie, cei care aveti parte de o relatie vie cu Duhul Sfant intelegeti despre ce vorbesc.

Dumnezeu are nevoie sa petreaca timp cu noi, El e dragostea in persoana iar dragostea sufera daca nu e in prezenta persoanei iubite, dragostea vrea sa stea, sa impartaseasca cu persoana iubita. Isus are nevoie de tine, de partasia cu tine, Duhul Sfant are nevoie de timpul tau, pentru a revarsa dragostea Tatalui. Te vrea cu gelozie, e gelos atunci cand faci orice altceva decat sa stai cu El. E incredibil, dar nu doar tu ai nevoie de Isus, ci si Isus are nevoie de tine pentru ca te iubeste. Think about that!!!