Vous n’avez pas d’ histoire sous la main a raconter à vos enfants et il vous est difficile de l’inventer pour qu’elle soit assez longue pour que les paupières de nos trésors ne se ferment et puissent faire de beaux rêves ensoleillés.

J’aimerais vous présenter un roman graphique publié en octobre 2009 aux éditions Bragelonne-Milady, dans la collection Milady Graphics présentée récemment : Dead Moon

Dead Moon est écrit et illustré par Luis Royo, un auteur espagnol très connu pour son univers particulier, très sombre, à la croisée du fantastique et du gothique (lien vers son site officiel).

Luis Royo s’inspire d’une ancienne légende orientale et met en scène une tragédie amoureuse un dans monde de Fantasy aux multiples inspirations. Le décor est celui d’une ville fantastique, spectatrice de la haine séculaire que se vouent deux familles nobles, les You et les Chan. La première vénère la magie et la spiritualité tandis que la seconde ne jure que par la force guerrière et la raison. Luna est une splendide jeune femme à la tête du clan You, Marte un massif et valeureux guerrier, chef des Chan. Malgré leurs nombreuses différences, ils vont être frappés par l’amour et la passion.

Ce roman graphique magistralement illustré est un chef-d’œuvre de Luis Royo. La qualité de l’illustration de chaque page, réalisée grâce à des techniques artistiques très différentes, est d’une incroyable richesse.

Je vous recommande vivement ce magnifique ouvrage !

Nu eram sigur dacă în acest serial să introduc un capitol mai degrabă hollywoodian. Totuși, datorită anumitor rațiuni am decis să nu îl omit, ca atare, astăzi vă voi vorbi despre omul lup – licantropul, sau, în termen popular, vârcolacul.

Omul lup are abilitatea de a își schimba înfățișarea – din om în lup, și invers, fie în urma mușcăturii sau zgârieturii primite de la un alt vârcolac, fie în urma unui blestem. Transformarea este, în general, asociată cu perioadele de lună plină, prima mențiune de acest fel datând din Evul Mediu. Această direcție este relativ trasată și în mitologia nordică, dar nu cu deosebită precizie. Legenda spune că Lupul Fenrir ar fi avut doi fii, Skoll și Hati. Primul, Skoll, era considerat divinitatea eclipselor și a apusurilor. El urmărea zilnic soarele, profețiile spunând că va reuși să îl înghită înaintea Ragnarok-ului, în timp ce Hati era urmăritorul lunii. Probabil și acesta este unul din motivele pentru care vârcolacul apare ca o figură europeană, spectrul său întinzându-se în alte credințe, de pe alte continente, mult mai târziu.

Primul vârcolac este menționat încă din antichitate. În “Metamorfoze”, Ovidiu face referințe la povestea regelui Arcadiei, Lycaon. În semn de dispreț față de Zeus, Lycaon i-a servit acestuia mâncăruri preparate din trupul propriul fiu, ca pedeapsă fiind transformat în lup.

Clerul creștin a preluat și această legendă, considerând licantropia o pedeapsă divină. În viziunea lui Toma D’Aquino nu numai Dumnezeu, ci și sfinții aveau puterea de a aplica această pedeapsă acelora care le stârneau mânia. “Omnes angeli, boni et Mali, ex virtute naturali habent potestatem transmundi corpora nostra” (Toți îngerii, buni sau răi, au puterea de a ne transforma trupurile) spunea Toma, bazându-se pe legenda conform căreia Sfântul Petru l-ar fi transformat în lup pe regele gal Vereticus. Mai târziu, credința spune că blestemul se răsfrângea chiar și asupra celor excomunicați de Biserica Catolică.

Conform principiului bisericesc, anume că orice depășește preceptele și imaginile stabilite de cler este diavolesc, vârcolacul a fost și încă este considerat, în proporție covârșitoare, o forță a răului, a Diavolului. Dar ar putea fi interesant de menționat singura excepție din istorie în care această convingere a fost contrazisă în Europa. În anul 1692, în Jurgenburg, Livonia (regiune apropiată de Marea Baltică), un bătrân de 80 de ani, pe nume Thiess, a pretins, sub jurământ, că vârcolacii sunt “Câinii lui Dumnezeu”. În această nouă lumină, vârcolacii aveau rolul de a se lupta cu creaturile Satanei, fiind în slujba divinității. Mai mult, Thiess pretindea că sufletele vârcolacilor căzuți în aceste înfruntări erau primite și oprite în Rai. Bineînțeles, având în vedere epoca, bătrânul a fost condamnat la biciuire pentru idolatrie și superstiție, ceea ce, probabil, a prevenit apariția oricăror alte afirmații asemănătoare.

Interesant este faptul că licantropia este menționată și la populațiile de amerindieni, însă în legendele acestora imaginea lupului este una benefică. Acest lucru nu poate duce decât la concluzia că până și în cazul vârcolacilor (chiar și a celor hollywoodieni) se face resimțită o disociere a credințelor, și ea datorată percepției duale pe care omenirea o are asupra lupului.

          Probabil destinul lupului și suferința sa puteau fi evitate dacă omul și-ar fi respectat credințele originare și ar fi căutat să cerceteze înainte să judece. Este, totuși, adevărat, lupul este un animal controversat, privit de unii cu fascinație și chiar cu adorație, dar hulit de alții. Această optică datează încă de la începuturile omenirii, lupul fiind prezent în toate mitologiile importante. În mitologia greacă, lupul este privit ca un simbol al luminii, fiind un atribut al lui Apollo, zeul zilei și al luminii, dar totodată și una dintre întrupările lui Zeus. De aceeași optică beneficiază și în mitologia romană, fiind un simbol al lui Marte, zeul războiului, dar mai ales, animalul care hrănindu-i pe Romulus și Remus are un loc important în fondarea Romei. Înaintea oricărei bătălii, apariția unui lup dădea curaj legiunilor romane, existând credința că respectiva apariție prevestește victoria asupra dușmanului.

            În mitologia chineză, creator al dinastiilor chineze este recunoscut a fi Lupul Albastru Ceresc. Această credință este preluată și de mongoli, lupul celest fiind considerat strămoșul lui Gingis Han. Urmând această linie, Mustafa Kemal – atutointitulat Atatürk – a fost poreclit de poporul turc “Lupul cenușiu”. În schimb, în mitologia hindusă, lupul este privit ca fiind un animal demonic, apropiat zeităților malefice, dușman și devorator al luminii.

            Dacă în unele mitologii lupul este privit ca un favorit al zeilor, sau ca întemeietor al lumii, în mitologia nordică el este privit ca responsabil pentru distrugerea lumii. Este vorba despre Fenrir, sau Fenris, un monstru gigant întruchipat în lup. Legenda spune că aflând despre profeția care punea sfârșitul lumii pe umerii lupului și ai familiei sale, zeii l-au prins pe Fenrir și l-au închis într-o cușcă, însărcinându-l pe Tyr, zeul războiului, să îl hrănească și să îl îngrijească. Când a crescut, dimensiunile gigantice ale lupului i-au determinat pe zei să încerce să îl înlănţuiască, pentru a nu reprezenta un pericol, dar lupul rupea fiecare lanţ cu care era prins. De aceea, zeii au rugat dwarfii să creeze un lanţ magic(Gleipnir, care deşi era imposibil de rupt părea foarte subţire), pentru ca lupul să nu mai poată scăpa. Apoi au încercat să-l păcălească pe Fenrir pentru a-l prinde, susținând că nu este îndeajuns de puternic pentru a rupe lanţul. Lupul a vrut să-şi confirme puterea, dar a cerut o dovadă de încredere: unul dintre zei trebuia să-şi pună mâna în fălcile lui. Nimeni nu a acceptat, în afară de Tyr. După mai multe încercări, văzând că nu poate scăpa din lanţuri și că nu va fi eliberat, Fernir a retezat cu colţii mâna zeului. Zeii l-au dus și l-au încătuşat de o stânca la 100 km sub pământ, iar capetele lanţului le-au legat în cele patru puncte cardinale. În ziua Ragnarok-ului Fenrir va rupe lanţul si se va alătura giganţilor în lupta împotriva zeilor, fiind cel care îl va devora pe Odin.

            Aceste optici, dragilor, chiar dacă reflectă poziții contradictorii, caracterizează lupul ca fiind unul din cele mai nobile animale. Sunt puține acelea care sunt atât de apropiate zeilor și care să aibă o atât de strânsă legătură cu creația și distrugerea lumii. Atât din mitologia romană cât și din cea nordică reiese pregnant caracterul nestăpânit al lupului, dârzenia sa și nesupunerea. Fascinația lupului a cuprins și alte popoare, fiind prezentă și în alte mitologii, precum cea egipteană și cea dacă, devenind totodată un subiect de discuții interesante și aprinse – este lupul un exponent al binelui și al luminii, sau al răului și al distrugerii?

La forêt de Paimpont ou forêt de Brocéliande est une forêt française située dans le département de l’Ille-et-Vilaine en Bretagne à environ 30 km au sud-ouest de Rennes.

A l’entrée du Val sans retour,  se trouve l’étang du Miroir aux Fées qui souligne l’emprise féerique sur cette vallée. C’est par l’autre côté de ce miroir que l’on accéde à un autre monde, on passe la porte des légendes.

Le Miroir aux Fées

Autre signe, en haut du Val, une formation rocheuse porte le nom de Siège de Merlin, car il avait coutume dit-on d’y venir voir le soleil se coucher sur la forêt, et d’y réfléchire aux mille manières d’enchanter le monde.

Le Tombeau de Merlin

Merlin et Viviane

Place aux rêves et à la magie, dans cette vidéo qui vous raconte la Légende de la forêt de Brocéliande. (Bretagne)

Es heißt
Ikarus
habe entdeckt,
wie der Mensch
fliegen kann
wie die Vögel am Himmel.

Er baute sich
Flügel
die ihn höher trugen
als er sich
hätte träumen lassen
und er flog
wie ein Vogel
am Himmel
übers Meer.

Ließ alles zurück
schwebte durch
die Welt
fern von allen weltlichen Sorgen.

Er muss
glücklich
euphorisch
gewesen sein
in dem Moment, in dem er
flog.

Es war
etwas
besonderes
schönes
seltenes.

Doch
er kam der Sonne
zu nah.
Seine Flügel
die ihn so sicher
getragen
voll allen Sorgen fern geflogen
und ihm so treue Dienste geleistet
begannen zu schmelzen.

Und er fiel
tief und tiefer
ins Meer.

Nach dem
Höhenflug
kam die
Bruchlandung.

Bei Ikarus
ebenso
wie bei mir.

Wir haben beide
noch nicht herausgefunden
wie man sicher landet
und es ist ungewiss
ob er oder ich
es jemals lernen werden.

Denn diese Landungen
härten nicht ab
lassen den Schmerz nicht immer
weniger werden.

Nein,
jede Bruchlandung
ist ein Messer
im Herzen,
dass hineinstößt
wieder und wieder
und dir an Kraft nimmt
immer mehr.

Muzeul de Istorie Sighisoara desfasoara in perioada 1 noiembrie 2009 – 10 ianuarie 2010 doua programe educationale : “Mituri, legende si credinte populare romanesti” care se va finaliza in 30 noiembrie 2009 si “Comunismul si Revolutia din 1989 in constiinta sighisorenilor“, care se va incheia in 21 decembrie 2009 cu vernisajul unei expozitii neconventionale cu obiecte din perioada comunista, documente si marturii atat ale unor localnici care au avut de suferit in timpul comunismului, cat si a celor care au declansat si condus evenimentele din 1989 la Sighisoara. Va avea loc o proiectie a celor aproximativ 100 de fotografii facute in timpul revolutiei din Sighisoara si vor fi ascultate marturii audio din acele zile. Expozitia va fi deschisa pana in 10 ianuarie 2010.

MUZEUL DE ISTORIE
P-ta Muzeului nr.1
545400 Sighisoara
Jud. Mures ROMANIA
Tel/Fax 0040 0265 771108
email: muzeusighisoara@yahoo.com

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Abschied von Robert Enke († 32). Es ist tragisch, unendlich traurig und unvorstellbar. Robert Enke ist tot. R.I.P. Alle Fans und Menschen mit Herz trauern um einen großartigen Menschen, einen Ausnahmefussballer und ein einzigartiges Vorbild. Wie sprechen Frau Enke und den Angehörigen unser Beileid aus. In Gedenken an Robert Enke haben wir Fotos von der Trauerfeier im Hannover 96 Stadion am Sonntag vormittag gemacht und stellen diese hier für alle gratis und zum download zur Verfügung. Für alle, die nicht persönlich an der Trauerfeier teilnehmen konnten oder diese Erinnerung für sich behalten möchten.  Nicht nur Hannover ist im Ausnahmezustand. Fast 35.000 Menschen - Fans haben am Sonntag in Hannover in der Arena von Hannover 96 Abschied von Robert Enke genommen. Die deutsche Nationalmannschaft, Vertreter zahlreicher Fußball-Verbände, Bundesligisten sowie ausländischer Vereine und Spieler waren zu der größten öffentlichen Trauerfeier gekommen. Enke litt  unter schweren Depressionen, er nahm sich am Dienstagabend im Alter von 32 Jahren das Leben. Der Sarg des Nationaltorhüters war im Mittelkreis der Arena aufgebahrt. DFB-Kapitän Michael Ballack und Per Mertesacker legten einen Kranz nieder. DFB-Präsident Theo Zwanziger erinnerte in seiner Trauerrede an einen Satz der hannoverschen Landesbischöfin Margot Käßmann: “Fußball ist nicht alles.” Zwanziger appellierte an Menschlichkeit und Fairplay. “Denkt nicht nur an den Schein. Denkt auch an das, was in den Menschen ist, an Zweifel und Schwäche”, sagte der DFB-Präsident.

Bitte der Familie Enke

Die Familie Enke bittet die Fans im Sinne des Verstorbenen, anstelle freundlich zugedachter Blumenspenden um eine Überweisung für die Per Mertesacker Stiftung, Bankhaus Hallbaum Hannover, Konto-Nr. 1002127767, BLZ 250 601 80, Verwendungszweck Robert Enke.

Wenn Sie die Fotos in Orginalgöße wünschen, oder einen Abschgiedsgruß hinterlassen wollen, nutzen Sie bitte die Kommentarfunktion. Wir können leider nicht alle Emails beantworten.

verweisende Links: Wikipedia Bild NDR Ulrich Kohlhoff Fotograf Hannover

“Dame Shirley Bassey, das “Mädchen von Tiger Bay”, der stimmliche Vulkan, die erfolgreichste Engländerin im Musikgeschäft, die weltekannte Bond-Interpretin sowie eine talentierte Vernetzung zwischen drei Musikgenerationen… erhebt ihre Diamantkehle und bietet dar, was im Allgemeinen unter professioneller Unterhaltung bekannt ist!”, liest man im Internet und man könnte das Comeback der 72-jährigen walisischen Grand Dame wohl kaum treffender formulieren. Ihre neue CD “The Performance” ist endlich auf dem Markt und für viele jetzt schon das musikalische Highlight 2009!

Foto: Dame Shirley Bassey

Ihre erste Platte hatte Shirley Bassey schon im Jahr 1956 veröffentlicht und holte sich für das neue Album Unterstützung vom Produzenten David Arnold – ein alter Bekannter der Diva, da er unter anderem für die musikalische Untermalung zahlreicher James Bond-Filme zuständig war. Zeitlose Songs wie „Goldfinger“ haben Shirley Bassey zur Musiklegende gemacht und auch nach 50 Jahren im Musik-Business denkt sie noch lange nicht aufs Aufhören. Elf Tracks sind auf der neuen CD zu finden – Gary Barlow („Take That“), Ricky Wilson („Kaiser Chiefs“), David Tennant („Pet Shop Boys“), u.v.m. agierten als Songwriter und so weisen einige Songs enormes Hitpotenzial auf.

Die von der Queen in den Adelstand erhobene Entertainerin erster Klasse, Shirley Bassey, hat 20 lange Jahre auf sich warten lassen, aber jetzt ist sie wieder da – stimmgewaltiger, glamouröser und eleganter denn je!

(Sindelfingen/Voerde, 13. November 2009) – Kraftvoller und lebendiger als je zu vor, meldet sich die totgeglaubte Legende WIZO zurück und holt aus zum eindrucksvollen dreifachen Rundumschlag im kommenden Jahr 2010: eine komplette Runderneuerung, Headlinershows auf Festivals und vor allem ein brandneues Album!

Mit neuem Bassisten, altem Label, gewohnter Lässigkeit und viel neuer Power tritt das Punkrocktrio ganz selbstbewusst an, seinen Ruf als unumgängliche Größe in der deutschen Alternativkultur und der internationalen Punkrockszene zu manifestieren und künftig in nie gekannte Dimensionen auszubauen. Wer die Biografie der Band kennt, kann ahnen, dass man da nicht nur mit einigen Überraschungen und aufsehenerregenden Aktionen rechnen darf, sondern bestimmt auch wieder mit radikalen Ideen bei der Selbstdarstellung und Vermarktung.

„Vor allem musikalisch sind das mit Abstand die besten WIZO, die es je gab! Wir sind älter geworden und vielleicht nicht mehr so zornig wie früher, aber wir haben definitiv noch genug zu sagen und vor allem so viel Spaß an der Musik, wie schon seit fünfzehn Jahren nicht mehr!“ so Sänger, Gitarrist und Kopf der Band, Axel Kurth. Aus musikalischem Frust hatte er vor fünf Jahren die Band in ihrer alten Form hinter sich gelassen und kehrt nun nach einigen „interessanten“ Ausflügen in andere Gefilde wieder zurück zu seinen Wurzeln. „Weil Punkrock schon immer die Musik war, in der ich denke, fühle und mich ausdrücken will und weil wir in der neuen Formation endlich die musikalische Energie zur Verfügung haben, die ich zuvor jahrelang gesucht habe. Außerdem ist es kaum auszuhalten, was heutzutage für spassbefreite Heulsusen unter dem Mantel „Punkrock“ die Bühnen blockieren – höchste Zeit, mal wieder zu zeigen, wie geil Punkrock wirklich sein kann!“, so die augenzwinkernde Kampfansage von Axel Kurth.

Aktuell hat sich die Band im Studio eingesperrt und arbeitet hochkonzentriert an über 20 nagelneuen Songs. Rechtzeitig zur Festivalsaison im Sommer wird das Ergebnis zu hören sein und für tausende sehnlichst wartende Fans mit einem neuen WIZO-Album ein Traum in Erfüllung gehen.

WIZO kommen 2010 zurück, um zu bleiben, alte Rechnungen werden beglichen, neue Horizonte erschlossen. Reifer und weniger ungestüm, dafür mit nie da gewesener Präsenz und musikalischer Durchschlagskraft, textlich gewohnt direkt, hintersinnig und intelligent und nicht nur bei der Selbstvermarktung immer unberechenbar – 2010 wird ein aufregendes Jahr, 2010 wird das WIZO-Jahr!

WIZO Line-Up:
Axel Kurth – Gesang & Gitarre
Thomas Guhl – Schlagzeug
Thorsten „Karachoo“ Schwämmle – Bass

Offizielle Web-Seite: wizo.de
Offizielle MySpace-Seite: myspace.com/wizo

O lacrima eterna pentru MARELE GHEORGHE DINICA

de Adina CICORT

A murit actorul Gheorghe Dinica.
A cazut inca o stea… Nu l-am cunoscut personal, dar prin nenumaratele roluri pe care le-a jucat, Gheorghe Dinica ne-a marcat permanent viata, a fost o legenda vie si asa va ramane mereu. Nu il vom uita niciodata.

Inca de cand am aflat vestea ca este in spital, am sperat in fiecare moment ca va depasi acest mare impas, ne-am rugat pentru el… insa nu a fost de ajuns. Actorul a trecut in nefiinta ,marti, 10 Noiembrie 2009, la varsta de 75 de ani.

Gheorghe Dinica a fost internat din data de 22 octombrie, la Spitalul Floreasca in Sectia de Terapie Intensiva, insa dupa un chin de aproape trei saptamani a incetat din viata. In ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, marele actor nu a putut fi salvat sau poate misiunea sa pe Pamant s-a sfarsit…

Impreuna cu el am ras, am plans, ne-am bucurat, ne-am intristat, ne-am indignat, ne-am revoltat, ne-am entuziasmat, am admirat, ne-am amintit, am iubit, ne-am alinat sufletul… Marele actor, prin intermediul prezentei scenice si peliculei cinematografice, a avut puterea si poate misiunea, de a ne sculpta sufletele.

ADINA CICORT-editor ROMANIANVIP (http://www.romanianvip.com/)
(Ultima ora:-Maestrul Gheorghe Dinica va fi inmormantat astazi, 13 noiembrie 2009,la Cimitirul Bellu din Capitala )

—–„Meseria asta a mea îmi ocupă cel mai mult timp,
îmi place, şi fără ea nu ar avea nici un haz pentru
mine tot ce se întâmplă“.——–ACTORUL GHEORGHE DINICA

MARIN MIHAI-”HAI,ROMANIA!”-BLOGUL ROMANILOR DE PRETUTINDENI (http://mihaimarin.wordpress.com )

Martins-Legende: Die Gänse

Der Kalender zeigt das Jahr 371. In der französischen Stadt Tours muss das Amt des Bischofs neu besetzt werden. Es ist die Aufgabe der Bewohner, einen geeigneten Nachfolger zu wählen. Alle sind sich einig: Martin soll ihr neuer Bischof werden, er ist bekannt für seine guten Taten. Einst war er Soldat des Kaisers, jetzt lebt er als Einsiedler außerhalb der Stadtmauern. Viele Menschen kommen zu Martin, um ihn um Rat zu fragen. Er hilft ihnen gerne weiter, uns so gesellten sich nach und nach weitere junge Männer zu ihm, die leben wollten wie er. So gründete Martin das erste Mönchskloster Frankreichs.

Martin liebt das Leben in Einsamkeit und Armut, weil er so Gott ganz nahe sein kann. Über den Vorschlag, zum Bischof gewählt zu werden, ist er gar nicht erfreut. Er bleibt einfach in seiner Mönchszelle. Nur durch eine List gelingt es den Bürgern von Tours, Martin in die Stadt zu locken: Man erzählt ihm, dass eine Frau schwer erkrankt sei und bittet ihn inständig um Hilfe. Sogleich macht sich Martin auf den Weg in die Stadt, begleitet von zahlreichen Bürgern. Als er schließlich die vielen Menschen erblickt und die List durchschaut, läuft er davon und versteckt sich in einem Stall. Doch welch ein Schrecken durchfährt ihn, als er merkt, dass er sich einen Gänsestall als Versteck ausgesucht hat!

Die Vögel sind erbost über den Eindringling und fangen fürchterlich an zu schnattern und mit den Flügeln zu schlagen. Eine “tierisch laute” Alarmanlage! So werden die Bewohner von Tours auf Martins Versteck aufmerksam. Sie finden den Einsiedler – und machen ihn kurzerhand zum Bischof.

Jedes Jahr an oder um St.-Martin (11. November) verteilt der Kindergarten, in dem auch die “fanta”stischen Kinder waren, Martinsgänse und die oben geschriebene Martins-Legende an die Nachbarn:    .

Kommentar des jüngsten FantaKindes zum Thema: “… Weihnachten sind Gänse aber noch bekannter!”

Partea a doua a filmului Amintiri din Epoca de Aur tratează, la fel ca prima, legendele urbane din „perioada regimului Ceauşescu, consacrată de propaganda comunistă sub numele de Epoca de Aur”. Spre deosebire de prima parte, Dragoste în timpul liber vorbeşte despre trei legende ce au în prim-plan oameni simpli, fără funcţii importante în structurile de stat sau în partid.

Ce film e? Bonnie şi Clyde

Primul mit urban, Legenda vânzătorilor de aer, îi vizează pe doi tineri, o elevă şi un student, care dau dovadă de spirit antreprenorial şi reuşesc să pună la cale un plan destul de solid pentru a se „îmbogăţi” – noţiune care în mintea lor reprezintă valoarea unui autoturism Dacia. Bughi, studentul care „dă video”, o iniţiază pe Corina în arta escrocheriei, dar ajunge să ia lecţii de la tânăra mult mai hotărâtă să profite de naivitatea oamenilor.

Idila dintre cei doi stă însă sub semnul lăcomiei, iar lucrurile se precipită când afacerea calculată şi bine pusă la punct de Bughi începe să ridice suspiciuni. Cu toate că legenda este una dintre cele mai populare şi exemplele celor care au făcut „avere” din reciclarea sticlelor, pentru că despre aste este vorba, există şi azi în amintirea celor care au trăit epoca, Mungiu a surprins mai mult decât afacerea cu borcane: spiritul studenţesc din anii ’80, când blugii, părul lung şi aparatul video nu erau singura formă de rebeliune. Coincidenţă sau nu, una dintre primele case de schimb valutar din Cluj-Napoca a fost deschisă de un tânăr care şi-a pornit afacerea din vânzarea de sticle şi borcane. Pe când era student.

Ouă roşii, cozonac şi monotonie

Grigore, şofer la Avicola, este subiectul celei de-a doua legende urbane, conform căreia angajaţii care transportau găini vii aveau un singur scop: camionul sigilat trebuia să ajungă până seara la destinaţie. Pentru Grigore, personajul principal din Legenda şoferului de găini, care de şapte ani face drumul Baia Mare – Constanţa, termenul limită impus de conducere devine o problemă odată ce se îndrăgosteşte de „şefa” unui restaurant de pe traseu, unde se opreşte în mod regulat. Cămaşa cu gulerul ieşit de sub acelaşi pulover, viaţa monotonă alături de soţie şi cei 750 de kilometri până la destinaţie îl fac pe şofer să încalce regulile, în speranţa că va reuşi să o cucerească pe bucătăreasa cu şorţul strâns bine la brâu. Poate că titlul filmului se potriveşte cel mai bine acestei legende, care vorbeşte despre viaţa unui cuplu mai preocupat de cozonaci, raţia de ouă şi sărbători, decât de ce se întâmplă sub plapumă odată cu terminarea programului de la TVR 1.

Nu tot ce zboară se dă mită la doctor

Legenda curcanului zburător încheie partea a doua a filmului într-o notă mai optimistă. Acţiunea epsiodului se petrece după anul ’89, în Bucureşti, unde o fată de la ţară trebuie să convingă un doctor de necesitatea unei intervenţii chirugicale. Înarmată cu lapte, brânză şi dolari, tânăra se vede nevoită să îşi sacrifice prietenul cel mai bun – un curcan pe care îl învaţă să facă diferenţa între pătrat şi cerc. Confruntată cu o lume nouă, în care nu ştie cum să se comporte, fata de la ţară învaţă repede regulile: 50 de dolari în buzunarul din stânga, 100 de dolari în buzunarul din dreapta – în funcţie de cât de complicată e operaţia. Mirajul lumii moderne nu o impresionează în final pe tânără, care nu se lasă copleşită de Casa Poporului şi rămâne fidelă valorilor simple de la sat. Chiar dacă regimul s-a schimbat, ultimul episod din seria legendelor urbane ne aduce aminte de puterea pe care o exercită în continuare PCR – Pile Cunoştinţe Relaţii.

P.S. Iniţial am scris textul pentru o temă la master, dar m-am decis să-l urc şi pe blog. Dacă vi se pare ok, rogu-vă, pe ăştia 4-5 care citiţi blogul, să-mi spuneţi, că mai sunt multe filme pe care aş vrea să le recomand, sau nu, dar nu m-am încumetat până acum.

DER GRAL – Ein phantastisches Abenteuer

Exposé: Sven lebt an der Nordseeküste, wird von allen als Träumer bezeichnet und muss eine Sturmflut miterleben, die ihm alles abverlangt und wo seine Eltern ihr gesamtes Hab und Gut verlieren. Und das alles nur, weil er ein tiefschwarzes Schiff gesehen hatte, was ganz außergewöhnlich fuhr. Bei allem, was er ab jetzt tut, steht der Spruch seiner Großmutter im Mittelpunkt, die ihm sogar noch an ihrem Sterbebett zuflüsterte:

„Sven, die letzte Entscheidung liegt bei dir!“

Er lernt daraufhin den gefürchteten Piraten Störtebeker kennen, befreundet sich mit ihm, vernimmt die uralte Legende des hohen Nordens, welche von den Göttern um Odin handelt, nimmt an einer verhängnisvollen Seeschlacht teil und muss mit Schrecken erkennen, dass er selber der Retter aus den alten Legenden ist, der die Menschen von einem bösen Fluch befreien muss.

Das Abenteuer nimmt seinen Lauf und erfordert von Sven jetzt viel mehr als den Einsatz seines Lebens….

Kapitel 1 – Schiff der schwarzen Brut

Mit wehenden Haaren stand er am Strand und starrte auf das offene Meer hinaus, wo einzelne Wellen schon eine enorme Höhe erreicht hatten. Sorgenvoll blickte er nach oben. Heute nacht würde es Sturm geben. Seine Mutter hatte schon vor zwei Tagen darauf aufmerksam gemacht; denn ihr Hühnerauge war ein zuverlässiger Wetterprophet. „Sven“, hatte sie gesagt, „Sven, sieh zu, daß du an dem Tag alle deine Netze drinnen hast, sonst findest du nur noch ein paar Fäden und Taue wieder“. Und heute war der Tag!

Siehe: http://belletristik.wordpress.com/2009/11/06/der-gral-kapitel-1/

Kapitel 2 – Der Sturm bricht los

Mitten in der Nacht wurde er wach. Es war ein Brausen und Tosen, wie er es noch nie gehört hatte. Er klappte die Türen seiner Butze auf und schaute ins Zimmer. So, wie es aussah, war er der Einzige, der noch nicht am Fenster stand. Seine Mutter drehte sich ganz kurz nach ihm um, um aber gleich wieder das Geschehen draußen zu verfolgen. Aber dieser kurze Augenblick hatte schon genügt, um etwas in ihren Augen zu erkennen, was nach Angst aussah. Dann hörte er auch das leise, verhaltene Schluchzen seiner Schwester.

Weiter: http://belletristik.wordpress.com/2009/11/08/der-gral-kapitel-2/

Kapitel 3 – Der Seelenverkauf

Am nächsten Morgen standen alle auf dem Friedhof und blickten über die endlos scheinende Wasserfläche. „Wir müssen Boote holen, vielleicht von der Burg,“ sagte einer der Männer. Sie nickten stumm und fragten sich, wie dieses zu machen sei. Schwimmen konnte man nicht, dafür war das Wasser zu kalt. Außerdem waren sie entsetzlich müde. Sie hatten die restliche Nacht im Dom verbracht und dabei endlos lange diskutiert. Herausgekommen war trotzdem nichts. Jetzt hatte es aufgehört zu schneien und der Sturm hatte sich gelegt…..nur das Wasser war geblieben.

Hier lesen: http://belletristik.wordpress.com/2009/11/10/der-gral-kapitel-3/

Alle Kapitel zusammenhängend: http://belletristik.wordpress.com/category/der-gral/

Basmele de altadata … texte sacre pentru … copii. Ne mangaie amintirea lor de demult … asa de demult ca … au fost uitate … falsificate … inlocuite cu altele … iar cele noi, s-ar rusina chiar si de apelativul “basm”, acceptand cel mult pe cel de “poveste” sau mai exact …”intamplare”, iar “intamplarile” pot fi exact doar atat si nimic mai mult.

Acest “nimic mai mult..” e adevaratul lor mesaj subliminal: “ceea ce ai, tine strans in mana !” ” … daca mai ai o mana libera, apuca si cu ea!” “gura sa fie intotdeauna plina, fie chiar si cu cuvinte !” si tot asa intr-o solutie de viata expeditiva, arogatoare si simplificata in continut. Si cum ar pute fi altfel cand existenta reala a propriei noastre fiinte, este tot mai ciuntita de trairea in: servici, carti, TV si mai nou … Net. Ceea ce ne mai ramane si noua de facut prin noi insine se numeste: sex, gripa (aviara, porcina, politica, etc), targuieli si … cateva zile de concediu … pe an. Apoi, constatarea ca …”timpul s-a comprimat”, ca acesta curge “mai repede” si chiar … “nu avem timp” …  decat de murit, prin noi insine !

Mi-e gandul la basmele cele vechi … de care ne miram fara grija si pe care le asteptam povestite mereu si mereu … de cei ce ne adusesera pe lume …

Les lapins de Monsieur Lapin ont eux aussi leurs légende. Mais qui se cache derrière ce lapin sans tête ? Rassurez-vous, aucun animal n’a été blessé ou tué sur ce nouveau dessin de lapin.

Les lapins perdent la tête.

Ja, Ja genau.. Ja genau Alter Mann. Damit meine ich wohl sicher eins der legendärsten Computerspiele aller Zeiten: Prince of Persia. Jerry hat sich den Helden meiner frühen Jugend geschnappt und bildgewaltig inszeniert.

Was für eine explosive Mischung Disney mit den den Produzenten von Piraten der Karibik, Jerry Bruckheimer und Jack Gyllenhaal in der Hauptrolle hier abliefern bleibt der Vorfreude (und einer auf dem Trailer fußenden Gewissheit) überlasen. Ich sage Hell Yeahhh, rock on!