Il Trovatore es el próximo título del GTL, se estrenará la semana que viene.  Hay previstas 19 funciones de este título. Creo que ningún teatro grande ofrece tantas funciones seguidas de un mismo título, ni siquiera el MET. Espero que esto no afecte el nivel de ocupación de la sala.

La función del dia 22, con Marco Berti, Fiorenza Cedolins, Luciana d’Intino y Roberto Frontali, uno de los tres repartos previstos, será retransmitida en directo en cines de Europa y los EEUU y en diferido en Asia y Australia.

Esto es lo que he encontrado que más puede parecerse a lo que se verá el dia 22. El tenor argentino Marcelo Álvarez y la mezzosoprano italiana Luciana d’Intino interpretan Madre. non dormir?,  del final de Il Trovatore. La grabación procede de la Ópera de Zúrich, de una producción de 2007.

Vídeo de Amadeusz1111.

Consultar las retransmisiones radiofónicas de Il Trovatore.

Las próximas funciones del GTL que se retransmitirán en cines serán El rapto en el serrallo, el 21 de abril de 2010, y La dama de picas, el 1 de julio de 2010 (calendario con todas las fechas y lugares).

No és gaire habitual l’estrena d’òperes a casa nostra. Ara ens arriba ‘Hypermusic Prologue’, del barceloní Hèctor Parra, que es va estrenar a París el 15 de juny.

Aquesta òpera es podrà veure al Foyer del Liceu divendres i dissabte.

Més informació sobre l’òpera fent clic AQUÍ!

Us adjunto l’anunci que apareix a la premsa i el vídeo de la notícia que TV3 va preparar, quan ‘Hypermusic Prologue’ es va estrenar a París.

M-am trezit și punându-mi ceasul să sune din 10 în 10 minute s-a pierdut o oră. „Azi ai teză, știai?” gândesc. Partea bună cu Ohara e că nu ne pune să învățăm pe dinafară. Bineee… Am finisat eseurile… apoi le-am finisat și în ora de sport, moment la sfârșitul căruia am început să mă tânguiesc, eu, care până atunci zâmbisem toată ziua. Nuuuuu….

La primul subiect îmi poate scădea ceva, recunosc că nu am scris chiar tot tot tot. La doi – mulțumeeesc – am putut alege între un fel de eseu și o compunere liberă, am ales-o pe a doua. Îi sunt recunoscătoare Oharei, cred că datorită mie a adăugat și compunerea liberă. Nu mă așteptam să o facă. Ultimele două exerciții simple. Astfel încât, rezultatul este: foarte bine. Vine mâine

Acum, sper să nu mă bucur degeaba. :-S

P.S. Mă îndoiesc că voi mai scrie despre lucruri atât de materiale în viitor, precum… teze >:)

Eram mic. In clasa a 5-a.  La ora 6 urma sa am primul meu concert. Primul concert… Cantam un menuet. Sol major. De la ora 4 pana la 5 jumate il cantam intr-una. Mi-era frica.  La 5 jumate a venit profesoara mea, mi-a luat flautul din mana si mi-a zis sa ma duc sa ma aerisesc pentru ca n-o sa am probleme.  Tremuram tot. Am intrat in sala. Doua trei sute de oameni. Vorbeau intre ei. Era si mama. Era si profesorul de teorie. Profesoara de pian. Diriginta. Multa lume.. stateau si pe scaune, si pe scari.. era plin. Eu stateam pe scaun, cuminte, nu spuneam nimic, asteptam.

A cantat primul copil, al doilea, al treilea, toti aplaudau. Erau bucurosi sa-si vada copiii cantand pe scena.  Dupa vreo 5-6 piese am auzit, asa , ca un zgomot de fundal “In continuare il vom asculta pe Ionut Andrisan intepretand Menuet de Beethoven”. M-am urcat pe scena. Am incercat sa ma uit in sala, insa reflectoarele imi bateau exact in ochi.  Am inceput sa cant. Nici nu mai stiu daca aveam ochii inchisi sau deschisi.  Era o piesa grea pentru mine.  Incet, incet, am uitat de scena,  uitasem de oameni, pur si simplu traiam piesa. Imi imaginam o sala mare si pustie, o scena prafuita si goala. Cantam acolo.  Am cantat ireprosabil. La urma, oamenii din sala s-au ridicat in picioare si au inceput sa aplaude. Au aplaudat mult.  M-am inclinat spre ei, am multumit si m-am dus inapoi la locul meu. Eram fericit. Imi iesise tot. Sau nu. Nu stiu. Nu ma interesa. Oamenii m-au apreciat. Eu m-am apreciat.  Inocenta mea de atunci, munca imensa pe care am depus-o, emotiile alea, sala aia, aplauzele alea, muzica aia, n-am sa le uit niciodata.

 Ala eram eu..

Eu o să mă gândesc că nu se întâmplă nimic mâine, și nici poimâine, și nici peste două zile. Eu mă voi gândi la sâmbătă. Mă voi imagina în capetele voastre, cu problemele voastre, care mie îmi par pseudo-probleme și invers. Voi spune nu îmi pasă și o voi repeta până o voi accepta. Mă voi gândi la momentul de după, acel moment când viitorul din acest prezent va fi trecut și voi spune Gata, asta e! Îmi voi fi un prieten căruia îi voi povesti și prietenul se va preface îngrijorat, întorcându-se apoi la problemele lui, gândindu-se cât de simple sunt problemele spuse de celălalt eu, de mine. Prietenul va spune Nu îmi pasă, treci tu peste asta și apoi va întreba Cum te-ai descurcat, fără să îl intereseze cu adevărat dacă a fost bine sau nu. Faptul că mă îngrijorez e dăunător. Să luăm un exemplu. Învăț la istorie. Prima pagină e grea. O înțeleg, o trec prin filtrul rațiunii și când o termin spun Ah, ce simplu a fost, dar totul e logic. Apoi va veni a doua pagină care mi se va părea și mai grea și mă va cuprinde din nou acea stare de lene a minții în care abandonarea și somnul par atât de dulci. Dar la fel de dulce este și momentul victoriei…

Și peste două zile mă voi întreba, cum a fost, și îmi voi răspunde, și mă voi gândi ce bine să fi știut dinainte acele puține lucruri atât de simple. Când ajungem în acel moment universul de posibilități se îngustează, până ajung doar patru. Patru erau, nu? Dar peste un an toate pier.

Cred că ar trebui să înțeleagă cineva.

Mereu aud persoane mai mari decat mine spunand :”ba, anii de liceu sunt cei mai frumosi”. Mereu imi scapa cate un cuvant urat printre dinti. Mereu ma intreb: cui ii place sa primeasca teme si sa se trezeasca devreme?
Dar nu mereu spun STOP! INVENTAR DE AMINTIRI!…Nu mereu stau sa ma gandesc la tot ce a fost..Primul an, prima zi, prima nota proasta, primul chiul.
Rand pe rand am descoperit prieteni printre simplii colegi, am ras, am plans, am facut doar ce am vrut, m-am certat cu profii, am regretat, am sperat, am cantat, am iubit…Da, am iubit si nu am stiu mereu cum sa o arat, am fost dezamagita, am renuntat. Mi-am dat seama ca pot face 1000 de lucruri, am avut 1000 de vise, am iubbit iar, de 1000 de ori mai mult. Mi-am invins temerile, am alergat spre fericire, fericirea de a fi adolescent, de a fi liber. Am crezut ca sunt centrul Pamantului, m-am simtit speciala, am TRAIT!!!
Apoi, am observat ca nisipul clepsidrei aproape s-a scurs si ca au ramas doar cateva firicele…Amintirea clipelor trecute va ramane intiparita in cartea memoriilor mele. Deci, pe langa multimea de teme m-am ales si cu o multime de pagini, pagini incarcate cu amintiri. Amintiri de ieri, pastrate nu pentru azi, ci pentru maine…
Firele de nisip s-au risipit, soneria a sunat pentru ultima data…si totul a luat sfarsit.

Divercity Cafe si ProFM’s Cool vor sa predea o ora de muzica diferita,iar profii vor fi :Animal X,Simplu,Puya si Claudia Pavel.Ei se vor implica activ in educatia liceenilor dand astfel startul primei etape a S’cool Music Tour,proiect ce vizeaza familiariarea si educarea elevilor de liceu in ceea ce priveste industria muzicala,pirateria, copyright-ul, promovarea online, consumul legal de muzica, artistii, casele de discuri, mass-media si functionarea acestora.Speram ca proiectul sa fie un adevarat succes!!!

sursa: http://www.divercitycafe.ro

Se da o fosta colega de liceu si mare activista politica. Care este povestea? Pai n-am mai vorbit cu persoana asta decat o data pe an, de ziua mea sau de sarbatori, in functie de cum ne aducem aminte. Intalnirile dupa ce am terminat liceul s-au rarit, pana la una la cativa ani, cu ocazia unei nunti sau a unei aniversari. Deci pot sa spun ca e vorba despre o fosta prietena.  A, da, ne-am inteles bine pe perioada liceului, era si gasca misto, au fost vremuri marfa, dar lucrurile s-au schimbat. In fine, ca sa nu divaghez: am primit un sms electoral fix in ziua alegerilor, care ma indemna sa votez cu X candidat. Nu mi-a venit sa cred!

Dupa ce mi-a trecut surpriza, m-au apucat nervii. Adica dau un telefon o data pe an, dar nu uiti sa ma umpli de cacaturi electorale in duminica alegerilor!?!Eu sunt masa ta de manevra, crezi ca nu pot sa hotarasc singur cu cine sa votez si ma prostesti in fata? Cat de imbecil trebuie sa fii ca sa te hotarasti cu cine votezi in ziua alegerilor, pe baza unui mesaj pe telefon! Nu m-a deranjat gestul in sine atat, cat faptul ca sms-ul imi jignea inteligenta! Am raspuns si eu cu un mesaj in care mi-am bagat pula in campania lor electorala si in educatia pe care a primit-o si m-am simtit mai linistit. Apoi la cateva minute dupa anuntarea exit poll-urilor am si sunat, sa stau la o discutie haios-amara despre cum candidatul X nu s-a calificat in turul 2 si cum ingroapa marinarul tara. Haha. :| Dar pentru mine a fost o mica razbunare, sa intorc cutiul in rana pentru mizeria aia de mesaj si sa admir disperarea politica a unora.

Dar o intrebare nu vrea sa-mi iasa din cap: e doar un gest necugetat, un spam inofensiv, sau e altceva? Nu cumva vorbim despre manipulare la nivel personal? Oare de-aia tine in viata relatia asta de amicitie, cu un telefon pe an (de obicei nu eu sunt cel care-l da), ca sa imi poata trimite sagetele electorale de alegeri? Numarul de oameni pe care-i ai in agenda nu este decat o lista, de lungimea careia depinde de fapt numarul de oameni pe care-i poti influenta sa voteze cu cine vrei tu?

Sunt foarte nehotarat: stiu ca telefonul meu are o functie de blacklistare a anumitor numere de telefon. Ar fi czaul sa o activez?

Peste 2 ani ma voi gasi la un liceu (din orasul meu, cel mai probabil). Nu stiu care. Inca ma gandesc. Cu inteligenta mea peste medie imi va vi usor sa intru oriunde am chef: orice liceu orice profil. Problema e ca inca nu s`a descoperit liceul perfect si profilul perfect. Ma mai gandesc.
P.S.: Am scris acest post pt. simplul fapt ca simteam nevoia sa imi exprim framantarile in legatura cu liceul la care voi da pe blog.

Mă trezesc. Mă spăl. Mă îmbrac. Mă nânc. Mă duc la liceu. Bă, am gresit ceva! Cred că pe la mă nânc… Aa, stiu ce! O iau de la capăt: dorm. Sună alarma de la telefon. Dorm. Sună alarma de la telefon. Dorm. Mă trezeşte mama. Mă trezesc. Alarma pleacă dar mama înca sună. Ba nu! Mama pleacă dar alarma încă sună. Caut mobilul, îl gasesc, îl inchid. Mă dau jos din pat. Beznă în cameră. Aprind lumina. Mă dor ochii. Mă duc la baie. Aprind lumina. Mă dor ochii. Mă spal. Îmi intră apă în ochi. Să mă îmbrac. Unde sunt hainele. Printre caiete. Mă îmbrac. Să îmi fac ghiozdanul. Unde sunt caietele. Peste tot. Vreau să mă… mănanc, dar e prea devreme, orice mâncare alunecă pe gât ca rumeguşul de la hamster.

Ies din casă. În parcare pustiu. E ciudat că vecinul de la şase, care ascultă rock, şi vecinul de la cinci, care asculă manele, are pană. Au pană, pardon. Cred că o să întârzie la muncă. Şi eu la liceu, cred. Deci întârzii la prima oră. Nashpa. Cică acum e tare să întârzii la a doua. Oricum nimeni nu înţelege că generaţia noastră, adică “tineretu’ din ziua de azi”, e nocturnă. Colegul din faţă e vraişte de somn. A stat până la 12.30 sa îşi facă temele. Normal, dacă la doi’şpe a ieşit de pe net. Colegul din spate nu şi le-a mai făcut. A stat până târziu de vorbă pe mess cu nişte puştoaice de-a zecea. Astea fac după-amiază, n-au nici un stres.

Apropo de stres, vine bacul. Trebuie să mă pun pe învăţat la vreo patru ( 4, nu-mi place numărul ăsta) materii. Noroc că pot să dau la sport. Apropo de sport, ar fi bine să mă las de fumat. Poate după ce iau carnetul că acum mă stresează chestionarele alea. Mda… totuşi ar fi bine să mă las că cică din cauza fumatului mor cinci milioane de oameni pe an. Da’ până la urmă populaţia planetei este în creştere, aşa că vorba aia: Don’t worry, there’s no sugar. Am şi uitat despre ce vroiam să vorbesc în articolul ăsta. Oricum nu mai contează. Mâine am teză, poimâine bacul, răspoimâine admiterea, mă duc să învaţ că doar nu-s inconştient. Dar înainte intru puţin pe messenger să pun la status DNFD! invatz …

Da, ce pot sa am? Nervi, desigur! De ce? Pai pentru ca… aaa… azi am descoperit ca informatica inseamna logica. Gresesc, nu? Ei bine, domnul profesor de informatica nu crede asta. Asa ca a fost un low blow sa primesc un test la Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor care sa contina ghiciti ce… da, probleme de logica – de fapt o singura problema cu noua intrebari. “Trebuie sa ganditi totul in ansamblu…”, zice profu’. Oricum, treaba e ca am rezolvat corect sase cerinte. Dar cine stie, poate domnul profesor de TIC are dreptate, eu nu-l contrazic, spun doar ca e dubios… da, conspiratii, conspiratii )

In afara de necazul acesta am mai avut si altele, dar mai nesemnificative. Printre acestea doar una se merita mentionata: mi-a cazut netul de trei ori in doua ore! E inacceptabil… Ma rog, un lucru este sigur: cand o zi incepe prost, trebuie sa se termine la fel!

Pe data de 13.11.2009 elevii claselor a XII-a, au organizat alaturi de dirigintii lor Balul Majoratului, care a fost un real succes!

Ziua de azi a inceput destul de ciudat. La scoala nu am facut decat o singura ora. Am fi putut la fel de bine sa nu venim deloc. Dar nu m-am plictisit deloc , am ras aproape tot timpul (la ce colegi am) .

In sfarsit, weekend … Nici nu stiti cat l-am asteptat!5 zile!!!

So, stiu ca de obicei pun melodii cantate de oameni faimosi, asa ca m-am gandit sa schimb ceva. De data aceasta am pus o melodie cantata de doua fete obisnuite, gemene, pe care le-am descoperit pe YouTube.

Megan & Liz – Maybe, Possibly

Enjoy!

Joana

Primele referinţe despre existenţa unei instituţii de învăţământ la Cernavodă datează din secolul al XVII-lea, când aflăm că la Cernavodă funcţiona, în 1766, o şcoală înfiinţată de un anume dascăl Ioan, iar în 1772 aici studiază fiul unui român din Braşov pe nume Mihai Croitoru. Ţinând cont de contextul politic în care se găsea Dobrogea la acea dată, existenţa unei şcoli la Cernavodă în 1766 este un lucru remarcabil.

Însă părintele şcolii cernavodene, şi unul dintre principalii pionieri ai învăţământului în Dobrogea este Dimitrie Chirescu. Născut în apropiere de Cernavodă, la Rasova, şi ajuns preot şi învăţător, Dimitrie Chirescu continuă mai întâi activitatea tatălui său la şcoala din Rasova, iar 1870, când este mutat ca preot la Cernavodă înfiinţează una şi aici, ce funcţiona chiar în casa parohială. Însă existenţa unor şcoli româneşti sub dominaţie otomană era una extrem de dificilă. Situaţia se schimbă după ce Dobrogea intră sub administraţie românească. În 1879,  la Cernavodă se construieşte primul local de şcoală cu numai două săli de clasă. Ceva mai târziu localului i se mai adaugă încă două clase, iar până în 1921 oraşul Cernavodă avea o şcoală la standarde ridicate pentru acele vremuri.

Dar cu trecerea anilor, localul începe să nu mai facă faţă nevoilor oraşului şi începutul anilor ’30 găseşte învăţământul din Cernavodă cu un local de şcoală mic şi şubrezit de timp. Unul dintre primii care semnalează necesitatea unui nou local de şcoală este tânărul învăţător Ioan Muşat. Astfel că în mai 1932 se întruneşte un comitet ce va fi însărcinat de către primarul Radu Iordăchescu cu construirea unui nou local de scoală. După numai doi ani clasele şcolii primare se mută în noul local de şcoală deşi lucrările nu erau încă terminate.

Pe lângă localul de şcoală, realizat cu o puternică implicare socială a cernavodenilor, şcoala dinspunea în anul 1935 şi de aportul unor foarte buni dascăli. Majoritatea dintre ei foarte tineri, veniţi din alte localităţi ale ţării, dar şi localnici instruiţi la şcoala lui Dimitrie Chirescu, au un aport deosebit, pe lângă partea educaţională, în ceea ce priveşte implicarea socială în viaţa oraşului.

Remarcabil este faptul că, într-un articol din numărul 3 al publicaţiei Danubiu, aflăm că învăţătorii şcolii primare nu erau implicaţi numai în activitatea şcolară a elevilor, ci şi în cea extraşcolară. De asemenea, Ioan Muşat şi alţi învăţători implicau elevii în activităţi extraşcolare, precum Cercetăşia, echipe de fotbal, echipe de gimnastică, cercuri culturale etc.

Tot din publicaţia Danubiu aflăm că “oamenii cu stare” ai oraşului donau ocazional sume de bani şcolilor din localitate, în special pentru aceste activităţi extraşcolare ale elevilor.

În anul 1935, în oraşul Cernavodă funcţionau Şcoala Primară de Fete, Şcoala Primară de Băieţi, Gimnaziul “Principesa Elena”, Gimnaziul Industrial, iar în 1935 apare şi Şcoala de Industrie Casnică “Sf. Ana”, la care erau înscrişi aproximativ 800 de tineri.

Din dăruirea şi spiritul de iniţiativă ale acestor tineri dascăli ce funcţionau la Cernavodă, în 1935 îşi va forma săptămânalul Danubiu colectivul de colaboratori, fondatorul ziarului, Ioan Muşat, îndemnându-i în permanenţă să scrie pentru ziarul local. Astfel că întreaga publicaţie este într-o strânsă legătură cu instituţiile de învăţământ din localitate şi se implică activ la bunăstarea acestora şi a elevilor.

După al doilea război mondial, se modifică radical. În 1956 se formează o a doua şcoală generală (actuala Şcoală Generală nr. 1). Aceasta funcţionează mai întâi în centrul oraşului, mutându-se în 1983 în noul local de şcoală din cartierul Columbia în care funcţionează şi în present.

În anul 1959 se înfiinţa în Cernavodă, în concordanţă cu noile cerince ale administraţiei comuniste, un liceu agricol. Ani de-a rândul aici au deprins tainele unor profesii legate nemijlocit de agricultură sute de absolvenţi. Ulterior, alţii s-au calificat în domeniul îmbunătăţirilor funciare, împânzid apoi ţara ori unde era nevoie de ei. Au urmat apoi câteva promoţii de normatori şi altele de maiştri, toate legate de aceleaşi domeniu economic. Pentru unii elevi din oraş, sau din localităţile apropiate, această instituţie de învăţământ, a constituit prima caramidă la edificiul profesiei lor ulterioare.

Anul 1990 a adus cu sine şi schimbarea titulaturii şi a profilului acestei instituţii, ea devenind Grupul Şcolar Industrial Energetic. Şi în acest moment cernavodenii beneficiază de o instituţie de învăţământ ce se încadrează excelent în cerinţele vremurilor.

În 1992, după îndelungi aşteptări, s-a reuşit demolarea vechilor clădiri ale liceului, ce atinseseră venerabila vârstă de 100 de ani, dar şi un grad înaintat de degradare fizică. În locul lor apărea în septembrie 1995 un prim corp al actualului local, urmat, un an mai târziu, de un al doilea. Se contura astfel un complex modern, ce continua să se ridice pe locul vechilor cladiri, foste cazarme militare, un complex ce va oferi condiţii excelente de studiu pentru adolescenţii cernavodeni.

Anul 1960 este anul în care în Cernavodă apare ce-a de-a treia şcoală generală, într-o clădire nouă cu 10 săli de clasă şi sală de sport, Şcoala Nr. 2.

Cinci ani mai târziu apare şi ultima şcoală, şi anume Şcoala Generală Nr. 4. Clădirea acesteia, inaugurată în 1965, intră la sfârşitul anilor ’90 într-o avansată stare de degradare din cauza infiltraţilor din structura sa de rezistenţă. Astfel că elevii şi cadrele didactice ale şcolii sunt nevoiţi “să plece în pribegie” câţiva ani în clădirile Grupului Şcolar Energetic. Însă în 2002 se înfinţează, pentru şcoala generală nr. 4, cel mai noi local de învăţământ cernavodean.

Din dorinţa unor profesori temerari se naşte după 1990 Liceul Teoretic cu clasele I-XII ce poartă numele inginerului Anghe Saligny. Acesta s-a înfiinţa pe scheletul fostei Şcoli Generale Nr. 3 fiind continuatorul celor mai vechi şcoli cernavodene şi funcţionând atât în vechiul local construit în 1935 cât şi in modernul complex şcolar energetic. Dar despre istoricul acestui liceul vom discuta pe larg într-un articol viitor.

În final se cuvine să aducem mulţumiri celor ce au depus eforturi pentru educaţia tinerilor cernavodeni timp de aproximativ 134 de ani. Preotul Dimitrie Chirescu,  învăţătorul Ioan Muşat, înv. Ion Grozea, prof. Tiberiu Birda, prof. Benedict Bargan, prof. Axinte Comănescu, prof. Valentin Albu, prof. Gheorghe Hânsă,  prof. Dumitru Covatariu, prof. Ana Manole, prof. Viorica Hânsă, înv. Eleonora Birda, prof. Nicolae Laza, prof. Ştefania Năstase, prof. Maria Pintilie, înv. Irina Barbu, prof. Constantin Barbu, prof. Mariana Lupu, prof. Maria Furtună, sunt doar câţiva dintre cei care au modelat prin pasiune şi dăruire destinele tinerilor fii ai Cernavodei.

Cu toţii suntem produsul şcolii cernavodene…

G.H.

Micul Thomas, cel mai bun elev din clasa o intreaba pe invatatoare daca poate sa-i vorbeasca dupa ore.Ea accepta.

-Ce vrei sa-mi zici Thomas?
-Cred ca sunt prea inteligent ca sa raman in clasa asta,ma plictisesc!As vrea sa trec direct la Liceu.
Directorul scolii este informat si il intreaba pe Thomas daca vrea sa treaca niste teste.
Thomas accepta fara sa ezite si testarea incepe.
-Sa vedem Thomas:3×4?
-12
– si 6×6?
-36,domnule director.
-Capitala Japoniei?
-Tokio!
Testul continua inca o jumatate de ora,Thomas nu face nici o greseala!
La sfarsitul testului,domnul director este multumit dar profesoara intreaba daca poate sa-i puna si ea cateva intrebari..Amandoi accepta.Profa incepe:
-Thomas,vaca are 4 si eu am 2 ce este?
-Picioarele,doamna.
-Corect,ce gasim in pantaloni tai si nu gasim in ai mei?Directorul se mira de intrebare…
-Buzunare,doamna
-Bine Thomas,unde au femeile parul cel mai cret?Directorul se pregateste sa intervina chiar cand Thomas raspunde:
-In Africa ,doamna!raspunde copilul fara sa ezite.
-Ce este moale dar cu mainile unei femei devine tare?Directorul deschide ochii mari dar inainte sa vorbeasca,Thomas raspunde:
-Oja pt unghii,doamna.
-Ce au femeile si barbatii in mijlocul picioarelor?
-Genunchi,doamna!
-Bine si ce are o femeie maritata mai larg decat una celibatara?Directorului nu-i vine sa creada ce aude.
-Patul,doamna!
-Care parte a corpului meu este des cea mai umeda?
-Limba dumneavoastra,doamna!
-Ce cuvant care incepe cu litera C….. inseamna ceva care poate sa fie umed sau sec si pe care barbatii
le place sa-l priveasca?
-Cerul!spune Thomas
Directorul sufla usurat,transpirat decide sa opreasca testul si spune:
-Nu o sa te trimit la liceu o sa te trimit direct la Universitate!Chiar si eu as fi picat acest test…..

Morala: Cu inaintarea in varsta devenim perver

Elevii şi studenţii au revenit la ore pe data de 16.11.0

În Liceul Gheorge Asachi se declară starea de carantină,diriginţii de clasă vor desfăşura orele de sănătate,vor asigura activitatea eficentă a echipelor sanitare.

In Liceul Gheorge Asachi după revenirea elevilor din vacanăa sau facut schimbări în vederea accentuării

9 .Ramîn în vacanţă doar cinci instituţii de învăţămînt.În care au fost înregistrate focare de gripă pandemică şi una închisă pentru reparaţii.Unii parinţi salută reluarea procesului de studii,alţii însă cred că vacanţa trebuie însă  mai prelungită.In Liceul Gheorge Asachi după revenirea elevilor din vacanăa sau facut schimbări în vederea accentuării inginizării personale a elevilor şi a instituţiilor de învăţămînt.De la elevi se cere să aibă  pachete individuale ,gel antibacterial,măşti şi şerveţele umede la fel în viceile din instituţie sau pus săponere pentru săpun lichid şi uscătoare electrice.

Toate băncile,toată mobila din liceu a fost dezinfectată pîna la revenirea din vacanţă şi acum este dezinfectată la fiecare  trei ore şi se aerisesc clasele la fiecare  oră.Directorul Liceului Gheorge Asachi ,Boris Volosatîi a spus că :lucrătorii medicali şi tehnici lucrează în măşti şi mănuşi  speciale să se protejeze şi să protejeze pe ceilalţi.La fel a fost restricţionat accesul şi a altor persoane neabilitate în instituţii de învăţămînt.

În privinţa recuperării zilelor a fost făcut un oral cu ora ziua,pînă la sfîrşitul semestrului.Boris Volosatîi ,ca profesor de Educaţia Civică   v-a recupera orele în ziua de simbătă.Elevii care fac deserviciu nu permit intrarea în liceu.

Cititi aici. : )

… sunt melancolica. Azi sunt obosita si caut o portita de scapare, doar ca nu sunt sigura daca as fugi, chiar daca as gasi-o… Ma gandesc ca poate stresul asta e absolut normal in perioada asta, poate asa au patit toti, dar mie mi se pare prea mult! Intr-adevar, am timp si de ras – nici nu se pune problema, insa mi-a placut dintotdeauna sa fiu eu cu mine in zilele aglomerate, macar pentru un moment. Dar acum, nici macar de momentul ala nu mai am parte. E atat de… mult…

Si am chef sa postez o poezie. De suflet, de nesuflet, e o poezie… si ma indentific cu ea. Macar aici sa fiu tot eu.

                                                                    Timpul

Prizonieri lui, inaintam in viata

Cu pasul, cu anii, cu mintea,

Ne pune pe fuga, pe ganduri,

Ne-ndeamna sa facem ca el

Sa nu ne oprim.

Atunci, de ce este obstacol?

De ce este piedica?, de ce este chin?

El este pretutindeni si este infinit,

Nu are si el candva, vreun sfarsit?

Lumea asta depinde de el oricum

O norma, este viata

Al carei sfarsit iti deschide un drum,

Si poate timpul e conditia

Doar pentru viata de acum.

Am gasit niste poze…foarte frumoase. Poze pe care fiecare le avem, intr-un sertar, uitate. Pentru cei din generatia mea pozele din liceu sunt…putin funny. Eram imbracati ciudat, adolescentii de azi s-ar prapadi de ris daca ar vedea. Dar cam astea erau vremurile, imi amintesc ca pe linga faptul ca nu prea erau bani, nu prea erau nici optiuni. Adica imediat dupa revolutie cind am intrat eu la liceu…..ma imbracam de la Unirea si Cocor, cind luau ai mei salariul. Dar una peste alta sunt niste amintiri superbe si nu le-as schimba cu nimic. SI parca au fost acum 4-5 ani. Cum trece timpul, nu-i asa?! S-o luam cronologic:

Deci iata-ma la 1 an, fata lui tata Si apoi pe la 6 ani, la sebarea de la balet.

La premiere, in clasa 1 (aia mica si ascutita) si apoi in ultimul an de liceu (aici ma mai dezvoltasem putin, thank god!)

Si la 18 ani, de revelion, cind am prins un pian in casa unde s-a facut cheful. Dau leapsa. Cine are poze din copilarie si vrea sa le arate?:)