talpa pe piatra,

umed.

raul alinta

plete in verde.

Sursur racoros

parfum de iarba

vara

soapte

vii?

Arunci

sulite infipte in

panza timpanului

tip in mine

taci

femeie

taci

cumpar liniste

oricat de scump

oricat de putin

cumpar liniste

liniste

linisteste-te….

ma…

ma linistesc….

Poate ati vazut ca in foarte rare ocazii “sar” peste o zi fara sa postez absolut nimic dar atunci creierul meu este in vacanta si nu ma pot gandi la nimic coerent sau macar interesant de zis. O sa dau vina pe vreme pentru starea asta, cu toata ploaia asta plictisitoare programul meu e doar lucru-casa asa ca de unde sa scot subiecte?

E cam evident ca nici acuma, dupa un paragraf scris, tot nu mi`a revenit inspiratia. Cica proprietarii de hoteluri si pensiuni au scumpit preturile pentru Revelion. Nu i`a invatat nimic criza asta. Poate am eu o pasa mai depresiva dar Revelionul e o sarbatoare foarte over-rated. Ai atatea posibilitati sa te distrezi ca nici nu`mi imaginez de ce ar da cineva, mai ales in aceasta perioada nefericita, cateva mii de lei ca sa plece undeva. Poti sa te duci intr`un club la tine in oras, sau sa faci petrecere acasa cu prietenii sau sa iesi in fatza la primarie ca oricum peste tot se organizeaza ceva, etc.

Daca ar fi sa plec undeva de Revel ar fi la mare , intr`o tara calda, sa ma intorc prin 5-6 ianuarie bronzata dar astea`s vise deja.

De World of Warcraft tot plictisita sunt, ieri am facut un TOC25 rapid, dupa care am iesit sa ma culc. Vara n`am treaba cu somnul dar iarna si toamna, cand e si ziua scurta, ma paleste un somn pe la 9-10 seara ca de abia stau 2 ore si ceva la raid. Astept sa vina noul instance ca pe astea nu le mai suport si in afara de raiduri n`am ce face in joc, nici macar farmatul plantelor nu ma mai intereseaza ca am deja 33.000 gold.

In rest, boooooooring si astept zile mai inspirate.

Si povestea a ajuns la partea a 16-a, parte ce imi revine mie. Totul a inceput de aici si puteti lua sirul povestii pentru ca fiecare a dat un nou suflu acestei istorisiri.

“Ajung la casa bunicului, Orfelia parca ar mai sta putin la vorba, insa Gigel era grabit, ii sunase telefonul, cica il astepta un client ca nu mai avea cauciuce si platise pentru 3 ore, mai avea 2. Orfelia se gandeste ce om important e Gigel si ca tot frumos e. Nu i-ar sta rau nici ei patroneasa… insa Gigel avea alte ganduri cu Orfelia, ochii ii licareau… ii placea de Orfelia, ii placeau si banii, dar in sinea lui se hotarase… o va…”

… cauta cand e in timpul liber, acum trebuia sa ajunga la clienti. Timp pierdut inseamna mai putini bani in buzunarul lui si chiar pentru Orfelia nu ar fi riscat sa isi piarda din afaceri. Cu romul si lumanarile in brate intra in casa si il cauta cu privirea pe bunicul ei. S-a uitat in toata casa, nici urma, deja incepea sa se piarda. Oare ce s-a intamplat cu bunicul, doar nu o fi plecat asa de nebun seara de acasa, singur. S-a gandit in ultima instanta sa se uite si in pod, poate s-o fi dus batranul acolo, dar nici vorba. Ultima sansa era in pivnita, acolo unde stateau vinurile alea vechi de ani de zile.  Ajunsa in pivnita un miros ciudat dar in acelasi timp placut ii cuprinse simturile. Semana a ceva facut de mama in copilarie, ceva ce cu totii ne amintim ca am mancat cand eram mici. Descoperi ca pivnita aceea avea mai multe incaperi si privirea i se duse catre o usa mare de fier. Incerca sa o deschida, insa era prea firava pentru monstruozitatea aceea de usa. Dupa mai multe incercari reusise in sfarsit. Era atat de curioasa sa afle ce ascunde acea incapere.  Pasi incet si la nici o secunda dupa ce intrase un mare lemn ii cazu in cap. Cazu si usa se inchise dupa ea.  Intuneric, liniste, parea ca totul s-ar fi putut …

Si sarcina se duce mai departe laaaaa Ada, daca vrea sa continue bineinteles.

P.S. Scuzati intarzierea..

S-a cam aşternut liniştea. Pe ici pe colo câte o mişcare timidă, semn discret al existentei spiritului viu sub crusta de moleşeală, oboseală, plictis, rutină epuizantă sau – în cel mai bun caz – relaxare totală în vacaţă.

Nici eu nu fac excepţie. Aştept vacanţa cum n-am mai aşteptat-o de mult. Şi încerc să pun totul în ordine cu avântul melcului pornit spre iarbă verde. De citit – mai apuc să mai citesc, de comentat – mai arunc o vorbă ici-colo, de scris – ma “gâdilă” o lene… Nu-i numai căldura de vină. Ci sunt toate la un loc. Mai uşor să pui o poză…

Fac un mic rezumat la blogurile ce îmi sunt mai la îndemâna (ordinea e aleatoare):

• Aimee s-a dus pe baltă. N-a mai scris de o lună şi ne face să credem că a ieşit pe mare în cursă lungă. Oare cum e să pescuieşti pe mările din vest?

• Lolissima, dimpotrivă, s-a dus în creierii munţilor să se ascundă de căldură. Ne ameninţă, ca Terminator, că “ail bi bec”. Munceşte şi petrece la aer rarefiat şi o înţeleg.

• Mihai dă cu târnăcopul pe malul mării în ţări străine. Şi duce dorul vieţii de acasă. Când mai prinde un strop de net, mai bagă un ochi.

• Mitroi continuă să dispere, dar o face rar. Acu’ e prins în nişte proiecte şi pare că i-a picat ceva cu tronc. Să fie primit!

• Escu s-a săturat şi s-a saturat. Io aştept impresii de la nunţi/botezuri/cumetrii, că slipul stă încă nefolosit. Doar şi-a scurtat pantalonii de două ori şi să rămână mireasa nefurată?

• Sufleţica a plecat în concediu. N-a spus unde, dar nu cred că e la munte. Prevăd o criză la întoarcere. Dacă se mai întoarce. Am io grijă să o enervez.

• Rose e moleşită de căldură, dar şi de inactivitatea din jur – îmi pare. Se înviorează repede când găseşte subiecte. Aş mai zgândări-o dacă nu mi-ar fi neuronu’ amorţit.

• Lia pare să fie excepţia. Deşi susţine că e confuză, obosită şi moleşită – trage nişte posturi lungi, frate! Oare cum o fi când e odihnită şi plină de energie? Săracu’ gagic!

• Moto-Lia a fost/este în concediu. Şi sparge la nervi. Şi am senzaţia că are destui. Cioburile aduc noroc, se zice…

• Saturnianul încearcă să înţeleagă sufletul uman. E ceva amar în modul lui de percepţie. O fi de la lipsa de heliu?

• Rontziki face cronică de film şi ascultă muzică. Pot să spun că personajele din Mere Roşii nu sunt chiar atât de utopice. Ştiu asta.

• Hime scrie. Dar pune sare pe rană cu bikini şi caravane. Aşa că nemulţumirile ei în legătură cu nivelul chat-urilor trec chiar neobservate… Back to bikini şi tatuaje, please!

• Hubba Bubba şi-a luat rămas bun. Poate-i voi putea da un cot în stomac atunci când voi avea putere să mişc cotul proprietate personală.

• Some child a fost la bălăceală, dar s-a întors la scris. Şi doreşte confirmări – cum stă bine unei fete îndrăgostite.

• Ciupercutza boleşte de bucurie că a intrat în concediu. Se anunţă ploi, aşa că am senzaţia că s-a apucat de spălat geamuri.

• Carola se luptă cu problemele de serviciu. Probleme ce o duc de acasă, dar dau şi şampanie. E greu să munceşti până îţi rupi încălţările.

• Vlad ţine ochii deschişi pe ceea ce se întâmplă în jurul lui. Pare chiar uimit că lucrurile pot să se întâmple în regim normal, iar românul să îşi facă vara sanie.

• Grapefruit cere şi ea confirmări. Prin somn. Atunci când nu visează maşinuţe roz. Orice o ţine departe de bucătărie este bun.

LBD s-a stins prin inactivitate. Poate va fi reanimată pe la toamnă când lucrurile se vor întoarce la normal. Se vor întoarce, nu-i aşa?

Intr-adevar nu am mai scris nimic de ceva timp. Si la cum stau lucrurile acum, nu cred ca am sa mai scriu prea mult nici in viitorul apropiat. Nu spun un NU definitiv, dar e nevoie de o pauza mai indelungata in care sa imi pun gandurile in ordine. Nu pot sa zic ca nu mai am subiecte. Subiecte si lucruri interesante se intampla in fiecare zi. Din pacate, in perioada asta nu reusesc eu sa le mai percep si sa le redau cu acelasi entuziasm ca inainte. Imi lipseste inspiratia, concentrarea si rabdarea. Asta poate si pentru ca ma concentrez prea mult pe alceva.

Si daca acest ceva nu va iesi pana la urma, chiar acum cateva secunde mi-a venit o idee foarte buna pentru a resucita pasiunea mea pentru scris. Dar sa mai asteptam putin. E vara, e cald, e nevoie de o pauza. O pauza in care sa-mi analizez optiunile mai bine si sa prind din nou entuziasm si pofta de scris.

Poate ca aceasta pauza va dura o zi si maine voi reincepe sa scriu despre toate, cu aceeasi placere ca si inainte. Sau poate ca va dura cateva saptamani. Un singur lucru e cert. Nu voi inceta niciodata sa scriu.:)

In alta ordine de idei:

1. Azi am luat amenda de la RATB. Cica nu era valabil biletul meu. Avea stantate doua gauri, iar pe traseul acela trebuia sa aiba 3.:)) Cat ghinion! Ce-i drept, era un bilet mai vechi pe care il tineam de vreo 4-5 luni in buzunar in caz ca dau ochii cu un controlor. Pana la urma am dat ochii cu ei si nu a mers.

Lasand de o parte faza, mi se pare ridicol sa dau 1,3 lei pentru un bilet cand eu am nevoie sa merg cu autobuzul 3 statii (Aviatorilor – Casa Presei). Daca strabateam tot orasul cu el, sa zicem ca era ok…dar pentru 3 statii? Si nici sa-mi fac abonament nu-mi convine ca si aici e o diferenta enorma intre produsul oferit si costul lui.

Sa facem o comparatie cu Metroul. Aici un abonament e 25 lei si poti merge cu toate magistralele. Folosesc metroul pe distante lungi prin oras, asa ca imi convine sa dau 25 lei pe luna. In schimb la RATB un abonament pe o linie costa 30 de lei, pe doua linii 35 lei, iar pe toate autobuzele 50 lei. Sa iau abonament pe o singura linie nu poate fi vorba deoarece se intampla sa merg cu mai multe autobuze. De exemplu, merg 3 statii cu 102 pana la metrou Grigorescu si 3 statii cu 131/331/330/335 de la Aviatoriilor la Casa Presei. Plus alte trasee ocazionale. Si atunci de ce as da 50 lei pentru un produs care il folosesc mai putin ca metroul? Si nu am spus nimic de conditiile proaste din RATB.

Cand or oferi cei de la RATB preturi ca cei de la METROU, ei bine atunci o sa-mi cumpar abonamente si bilete. Pana atunci nu au decat sa ma prinda controlorii. Vorba unei prietene: de acum fac pe surdo-mutul.:))

2. Spre seara am fost in Piata Constitutiei unde niste motociclisti plictisiti sa se tot dea cu motocicleta pe pamant au zis sa vada si cum e in aer, asa ca s-au intrecut in demonstratii pe o rampa amenajata in fata Casei Poporului.

La motociclisti a fost frumos, lume multa…cu telefoanele, aparatele de fotografiat, camerele in aer asteptand sa le intre acrobatul in cadru. Aia 4 care au sarit nu s-au lasat mai prejos oferind niste sarituri foarte frumoase. E prima oara cand am fost la un astfel de eveniment, asa ca nu pot oferi grade de comparatie.

Uite si cateva poze:

Poate ati observat ca n-am mai scris nimic recent. Va spun si cauzele acestei “boli”:
1. Oboseala.
2. Stres.
3. Lipsa de inspiratie.
4. Iar oboseala.
5. Iar lipsa de inspiratie.
6. Iar stres.
7. Nervi.
8. Plictiseala.
9. Iar oboseala.
10. Ma enerveaza ca Manu(link la blogroll) si Tavi(link la blogroll) nu mai scriu mai nimic.
11. Obosealaaaaa!
12. S-o ascuns inspiratia. Da` bine de tot.

Cand voi trata toate aceste simptome voi reveni. Pana atunci…va doresc un Paste minunat tuturor.

Signed, Deyu

Astazi va cade norocul pe cap si va intalniti cu Magul ” wzxhbbveirhug” . El va propune un joc interesant care poate sa va schimbe viata . Voi trebuie sa va puneti 3 dorinte pe care el vi le indeplineste dar in schimb trebuie sa renuntati la 3 lucruri importante pt voi . La ce ati renunta si pentru ce ???

… ce să mai scriu … Sunt complet lipsită de inspiraţie. Probabil m-am contaminat de la vânzătoarele din magazinele pe care trebuie să le vizitez zilele acestea (colectez piese vestimentare pentru sedinţe foto), vânzătoare care nu ştiu să completeze un proces verbal, sau dacă ştiu au nevoie de jumătate de oră pentru a tasta, scrie trei rânduri. Probabil şi de la şoferii care claxonează la modul cel mai imbecil autoturismele pe care scrie MARE – ŞCOALA, şi care evident pornesc mai greu la semafoarele defecte. Şi în mod sigur m-am contaminat şi de la bătrânele care stau pe banca de pe trotuarul din faţa blocului şi analizează politic şi incorect cerşetorii sau rudele. Sper să nu dureze mult aceasta criză …

povesteste-mi…

ce s-a intamplat?

cat timp am dormit?

ti-a fost dor de ochii mei?

am fost departe.

ai suferit?

am….

e plapand visu’ lui.

petala peste negrul albastru…

un ochi a ramas treaz

vreau sa zbor….sa nu iti fie dor de mine

vreau sa zbor. sa nu plangi

vreau sa zbor. sa nu ma cauti.

ma voi intoarce in fiecare noapte pentru tine

nu mint…am invatat sa nu mai mint.

si asa e prea mult.

ma crezi?

wakare!

dor de paduri, dor de foc si dor de fum..

dor de colb, dor de vara si dor de ploaie

dor de cer senin si dor de rauri repezi

dor de carute si de miros de cal incins…

dor de fluier si dor de cantec

dor de joc si dor de tropait

dor de munte si dor de campie

doar dor si iar dor

doare, nu ucide

doare si intareste

doare si incheaga

dragul de paduri, dragul de foc si dragul de fum..

dragul de colb, dragul vara si dragul de ploaie

dragul de cer senin si dragul de rauri repezi

dragul de carute si de miros de cal incins…

dragul de fluier si dragul de cantec

dragul de joc si dragul de tropait

dragul de munte si dragul de campie

dragul de acasa

am obosit sa nu fac nimic…am obosit sa ma gandesc in fiecare seara la cate ceva pt a doua zi, ca apoi, cand ma trezesc, sa imi dau seama ca in mintea mea nu se petrece nimic…

liniste si pace, fara agitatie, fara idei, fara cuvinte.

ma mai salveaza visele de peste noapte, si asta numai atunci cand imi mai ramane ceva in minte dupa ce ma trezesc…cateva imagini….atat de vagi de cele mai multe ori incat imi este imposibil sa le extrag si le astern in cuvinte…

imi tot propun cate ceva, un program organizat, sa fac ceva dar cand vine momentul, paralizez in nepasare. vreau sa avansez, dar nu stiu incotro…m-am imbolnavit de lene…starea aceea idioata in care mintea iti lucreaza la ceva, dar iti lipseste puterea sau cheful ca sa te apuci de treaba.

am ajuns la concluzia – destul de dureroasa – ca ma pricep foarte bine la pierdut vremea….ore in sir stau si ma gandesc , la ce nu imi dau prea bine seama – ca apoi sa ma trezesc ca a mai tecut o zi fara sa fac nimic.

parca nici sa ascult muzica nu mai am chef…de citit ma apuc, apoi las totul deoparte….de scris, abia acum, dupa ceva timp…si asta pt ca m-a atentionat Laura….

stau, ma afum si nimic mai mult…sunt ca un personaj insipid din filmele americane care vine de la munca, isi ia cele 6 beri, cutia cu pizza, telecomanda si zace in acelasi fotoliu pana a doua zi, intr-un perpetuum al banalitatii…nu am nici bere, nici pizza, nici telecomanda, nici fotoliu..insa am starea…sper sa nu mai dureze mult amorteala asta…

de ce te incapatianezi? de ce nu te maturzezi odata?

zilele trec si nu inveti nimic…

la naiba cu dorintele tale stupide…

de ce nu inveti ca nu e nu, si niciodata nu va fi da..

ca negrul e negru, albul e alb si griul nu exista decat in lumea ta!!!

prostii de copil.

cerul nu e intotdeauna senin iar daca e, nu te bucura prea mult.

norii sunt pe aproape…

blestemul vietii…

fierastrau cu trei randuri de dinti, lucios si ascutit…rece si precis….refuzuri

respingeri, vise frumoase spulberate de zorii zilei…

trezeste-te!

degeaba plangi, degeaba iti ascunzi lacrimile…nu iti folosesc la nimic. la nimic!

lumea asta e satula de …. e satula de lacrimi….si tu ar trebui sa fii!

hai, sus! gata cu joaca..inca un pas, inca unul si poate o sa uiti

o sa uiti ce ai dorit…o sa uiti ce ai visat…

inca un pas si o sa traiesti intr-o lume de sah….

in care tu nu esti decat pionul deciziilor altora

pote chiar si ale tale.

esti in prima linie,

pe alb sau negru.

statea linistita in fata oglinzii….urma cu pensula data prin rosu conturul delicat al buzelor. incet, cu mare atentie….

lumea toata era concentrata in acea miscare, mangaind usor buza superioara, apoi pe cea inferioara….inca incerca un termurat al mainilor… oare or sa observe? termina cu buzele, apoi se ridica de pe scaunul toaletei, facu un pas inapoi si se privi cu atentie…

“parca nu ar fi suficient..inca putin fond de ten ar mai trebui….apoi niste pudra….si poate o sa am noroc… cu gatul o rezolv usor, esarfa asta este perfecta…” isi infasura in jurul gatului inalt esarfa de matase albastra primita de la el…”era parca prima zi de vacanta….cerul barcelonei era impecabil…apoi el a zarit esarfa asta agatata la o taraba si intr-un gest nebun a furat-o…nu ca nu ar fi avut bani, ci doar de dragul momentului….niciodata sa nu primesti cadou un lucru furat…aduce ghinion…..prea tarziu acum au trecut ani….” machiajul parca nu e destul…inca se mai zareste chipul tulburat si ravasit…pata vanata de sub ochi intuneca jumatatea dreapta a fetei…de ce a trebuit sa faca asta? de ce nu a putut sa taca din gura? pana la urma e liber sa faca ce vrea….numai ca ea se pare ca nu….si tocmai in seara asta? la naiba…daca tablourile sunt vesele si pline de culoare asa ar trebui sa fie si artistul…da! ha, cum de nu m-am gandit la asta pana acum?

si intr-o miscare a insfacat cutia cu farduri….a ales cele mai aprinse culori: verde, albastru, rosu, portocaliu, violet si a inceput cea mai importanata pictura a galeriei….o sa spuna lumea ca am innebunit! el nu mai conteaza ce o sa spuna…nu ma mai intereseaza.

in cateva minute chipul ii era acoperit de toate culorile curcubeului….pentru o clipa uita, si zambi…dar nu putu duce zambetul pana la capat…o durere ascutita o strabatu pana in suflet….se prebusi descurajata pe coltul patului…”nu o sa mearga…nu o sa mearga..isi spuse descurajata…”.sigur o sa fie si el acolo, sigur o sa fie vesel si luminos asa cum numai el stie sa fie….iar cand o sa ma vada asa….dar important este sa ma vada, sa vada ca nu m-a dat gata asa de usor..hm, ticalosul….forta impotriva dreptatii….hai gata, ce a fost, a fost si nu o sa se mai repete…repete…re…pete..pete..doar asta a fost capabil sa lase in urma…pete pe fata mea, dar o sa treaca…si cand or sa treaca, o sa fie istorie…”