1 0 1 1 0 1 1 0 1 0 0 11 0 0 , zicea  Bender (un robot, pentru cine nu a avut fericirea de a-l cunoaşte pe Bender) într-un episod din Futurama, vorbind pe limba lui, adică în sistemul binar. Cine nu-l înţelege, are impresia că e o înşiruire fără sens. Dar are sens. În schimb, ceea ce pare a avea sens, dacă te uiţi mai atent, nu are. În ultimul timp mi se pare că zilele au luat-o la fugă. Luni, vineri, luni, vineri, vineri, luni, luni, vineri, luni şi aşa la nesfîrşit. La nesfîrşit ? Am vrea noi la nesfîrşit! Care e rostul zilelor ăstora care vin una după alta, după alta şi din nou una după alta, aparent la nesfîrşit? Ne apropiem de ceva, ne îndepărtăm de ceva? Dacă ne apropiem de ceva, apoi ne putem apropia doar de limita şirului, adică de sfîrşit.  Şi caruselul se învîrte mai departe: luni, vineri, luni, vineri, vineri, vineri, luni, luni, vineri. Şi în ameţeala acestei înşiruiri avem impresia că ne învîrtim în cerc, ca într-un parc de distracţii, cînd de fapt suntem în linie dreaptă pe un drum care se termină brusc într-o prăpastie fără fund. Oare ce ne poate învăţa să facem saltul infinitului?