Targ de cadouri -  Strada Lipscani
Targ de antichitati – Alveola Kiseleff

Intervalul orar deschis expozitiei este 10 – 19

Mai multe detalii pe www.targuribucuresti.ro

Ia-ti chitara, vocea, voia buna, sau toate trei, si vino sa cantam, sa ascultam, si sa cream atmosfera de cabana in centrul Bucurestiului!
Tineti minte serile din Hazard? Le reeditam, impreuna cu noi idei, noi oameni, gashka mai faina! Va asteptam si cu tamburine, shakere, si alte instrumente de orice natura. Atmosfera va fii udata ca de obicei cu preturi de bun simt!

One

Two

Three

Four

Five

Six

Seven

Eight

Nine

Ten

Look it happens if you go to the old part of Bucharest on a Sunday afternoon: some huge colored birds are walking and sometimes dancing on Lipscani Street (Strada Lipscani). Funny idea, interesting feathers selection and a big smile on everybody’s faces.

Centrul Vechi al Bucureştiului îşi păcăleşte zi de zi destinul dramatic, venind mereu cu ceva nou şi viu şi vesel în întâmpinarea trecătorilor dornici de distracţie şi a turiştilor curioşi să-i descopere farmecul. În forfota serii, şansonetele lui nea Vasile flaşnetarul te duc pe trasee fără greş: îţi descoperă cele mai bune cârciumi şi locurile încărcate de istorie, te scot în faţa tinerilor veseli şi a unor frumuseţi nostalgice după şarmul vieţii de odinioară, pentru ca la final să te amăgească cu un bilet de papagal. Îl citeşti şi, gata, eşti condamnat la fericire!

Din Lipscani nu ai voie să pleci nefericit! Nea Vasile flaşnetarul, cel mai vesel şi mai viu personaj al Centrului Vechi, s-a ocupat deja de asta. În mersul său legănat de valsul interbelic pe care îl lungeşte învârtind din timp în timp, egal, o manetă, îşi permite să zâmbească neastâmpărat pe sub mustăţi, ca omul care ştie exact cum stau lucrurile. Iar zâmbetul său are un tâlc ascuns. De fapt, ce-a făcut nea Vasile? Demult, în copilărie, a măsluit destinele oamenilor, deodată cu biletele de papagal! Pe vremea când deprindea de la bunicul său, prin mahalaua Ploieştiului, meseria de flaşnetar, nu erau – îşi aduce şi acum perfect aminte – decât vreo patru tipuri de bilete pe care papagalii cei coţofeni ţi le scoteau din cutiuţe la întâlnirea cu destinul. Dar Vasilică, băietanul care a furat meserie în culisele fabuloase ale unui circ particular, acum mai bine de 30 de ani, Vasilică a schimbat asta de cum a avut el mica lui flaşnetă. A stat şi a scris bileţele multe-multe, bileţele vesele şi variate, toate despre dragoste. Şi toate de bine! Aşa că, dacă-l întâlneşti pe Lipscani, la colţul Băncii Naţionale dinspre Smârdan sau prin desele sale peregrinări printre terasele forfota de lume bună, să ştii că nu ai cum să greşeşti. Oricare dintre ajutoarele lui nea Vasile ţi-ar trage biletul – şoriceii Căpşunica sau Parfumel ori unul dintre papagalii Trandafir, Pătrăulea sau Doru Steriad – vei pleca oricum optimist, contaminat de gândul bun al flaşnetarului. „Toate sunt bilete de dragoste, bilete de bună dispoziţie, bilete de amuzament, care să-i însenineze ziua omului. Ce, eu sunt Mama Omida să vestesc prepestenii?”, se amuză Vasile Enişor, iar zâmbetul său şarmant, din alte vremuri, e imediat surprins de zecile de curioşi care îl urmăresc prin Centrul Vechi. Adevărul e că nu ai cum să nu îl remarci, îmbrăcat “la patru ace”, cu veston negru, papion şi joben cu boruri largi, pe care Căpşunica şi Parfumel se hârjonesc nevoie mare. De 3 ani bate Centrul Vechi în lung şi în lat, înveselind lumea cu cântece de voie bună, cu poante şi poveţe şi, la cerere, cu bileţelele sale de papagal care vestesc fericirea oricui e pregătit să creadă că dragostea e peste tot şi e pentru fiecare dintre noi.

În “Formula AS”, un reportaj despre Centrul Vechi al Capitalei.

BAD NEWS… Asia flu back to Poland. Last week was amazing. Bulgaria, evenings in Lipscani… walks in parks at night…

Balchik, Bulgaria © Aga Luczakowska

One photo from yesterday… Asia’s last mini-workshop … me and some dancer in Lipscani, next to CLUB HERMES

Lipscani, Bucharest, Romania © Joanna Krawczyk

O chestie interesanta chiar daca foarte mica. Facuta de Peroni. Firma care ar reusi sa faca un labirit de vreo 5-6 ari (500-600 de metri patrati, undeva la 20×30 de metri) ar da lovitura ca “simpatie” legata de firma. Stiti “regula labirintului”, cea care iti garanteaza iesirea dintr-un labirint?

Tehnic vorbind, un labirint e o linie continua cu o intrerupere. Iesirea. Sau cu mai multe intreruperi care si ele sunt iesiri. Deci, daca ajungeti vreodata intr-un labirint, faceti asa: oriunde v-ati afla puneti mina dreapta (sau stinga) pe peretele invecinat si mergeti inainte fara sa va dezlipiti din perete. Evident, nu schimbati mina

Garantat iesiti din labirint. Bine, la cele foarte mari si complicate, s-ar putea sa dureze distractia asta. E insa singura metoda sigura de a iesi fara a avea firul Ariadnei ca ajutor.

De aia zic ca ideea Peroni cu micul labirint in centrul vechi e interesanta. Insa doar pina la o anumita virsta. Poate parintii sa fie clienti de Peroni…

E interesant sa fi copil )

La terasa din Oktoberfest 7 tineri beau bere in loc de cafea. Langa masa lor e o motocicleta. Stau cocotati pe scaunele in pozitii nefiresti si vorbesc zgomotos. Nu pare ca vreunul dintre ei sa fi ajuns pe acasa in noaptea care tocmai a trecut. Se canta “Knocking on Heaven’s doors” tare, printre ragaieli. Nu e deloc boem.

Pentru unii, strada Selari e stramba.

In Centrul Vechi e din ce in ce mai rau. Pe strada mea, timpul nu se opreste niciodata in loc. Promenada se termina cu slagare cantate in show-uri de karaoke si aceeasi piesa e pus in ficare zi, la aceeasi ora. Recitalurile se termina la 3 dimineata. Oamenii pasesc leganat cand ies din Menajeria Publica. Cei care raman toata noaptea in Centrul Vechi sunt cei care beau pana la ore mici si nu-si mai vad ochii unii altora. Putini stiu ca de multe ori se imbata cu multa apa chioara indoita cu bere.

Ceasul desteptator suna din masina de gunoi. E mereu acelasi zgomot sacadat de utilaj imens care se strecoara printre cladirile de pe Selari. Geamurile tremura. Masina de gunoi vine in timpul saptamanii in jurul orei 3 dimineata, iar in weekend putin inainte de ora 8. In Centrul Vechi nu exista niciun tomberon de gunoi. In fiecare zi se pierd sute de kilograme de sticla, pet-uri de plastic si curtii de carton care ar putea fi reciclate cu usurinta. Tot gunoiul se strange in saci care sunt lasati la capatul strazii.

Gunoiul se asaza la intersectia strazilor Smardan cu Selari, in coltul din stanga in fata unui fost magazine de sticlarile.  Din toate magazinele de sticlarie din zona a ramas doar sticla sparta din sacii de gunoi.

La cativa metri de mormanele de gunoi clientii teraselor Bonne Humor, Vintage Pub si Goblin mananca din cele mai albe tacamuri intr-o stare de “dolce far niente” fara sfarsit. Din cand in cand, cu nonsalanta in acelasi gunoi, alti oameni rascolesc dupa ceva de-ale gurii.

Si n-are cum sa-ti stea mancarea in gat cand vezi toatea astea, pentru ca orizontul farfuriei este ingust iar cercul din gura paharului este inchis.

I got a third-party grip for my camera, I had trouble stabilizing my 70-300G and almost always got my focus shifted to the left. Which isn’t good, obviously. But damn, with the grip on, and the weight all balanced, it’s pretty much amazing. I should have bought a grip a long time ago! So here are some random shots. I deleted most of them since I was mainly fooling around, but I kept some too. I finally focus where I want to.

One

Two

Three

Four

Five

Six

Seven

Există printre sutele de bodegi, baruri, restaurante, dughene, cluburi şi alte apelative, unele crâşme în care merită, ba chiar e indicat să mergi, în zona Lipscani. Cam asta pot spune şi despre “La 100 de beri”.

Cred că după nume vă puteţi da seama uşor despre ce e vorba. Dar să ştiţi că e chiar pe bune. Ca să fiu corectă, nu pot să bag mâna în foc că puteţi găsi chiar fiecare dintre numele de bere din meniu, nu am rezistat chiar atât. Dar orice am vrut să încerc, mi s-a oferit. Şi pe lânga faptul că oferta e foarte variată, calitatea e trăsnet. Bere belgiană, germană, olandeză, blondă, brună, filtrată, nefiltrată, fără alcool, cu foarte mult alcool, tot ce-ţi pofteşte stomacelul. Ce-i drept, la bere românească oferta e mai redusă.

Şi daca a venit vorba e vorba de stomăcel, lânga bere pot merge nişte cârnăciori cu cartofi prăjiţi (foarte bine făcute) sau un sandwich. Nu e o bucătărie de restaurant de 5*, dar e numai bine cât să meargă cu o bericioaică.

Bine, dacă tot am facut atâta reclamă, să zic acum şi ce nu îmi place. Barul e cam mic, deci e foarte posibil să nu gasiţi loc sau să staţi inghesuiţi, iar mesele şi scaunele sunt înalte, deci nu foarte comode. Dar după câteva beri bune, uiţi de tot.

In materie de clienţi, categoriile cu care vă veţi întalni aici sunt în general: adevăraţi iubitori de bere şi oameni dornici de ceva nou. În principiu, cam oricine merge cu plăcere şi interes La 100 de beri.

Verdictul Roxanei: Crâşmă de nota 8,5

Atit de populara incit existau bragagii care circulau prin Bucuresti cu cofele in spinare. Era bauta mai ales vara si (cred) in special dimineata. Era o “bautura racoritoare”. Ei bine, m-am intilnit cu ea. Cu braga. Nu se cadea s-o refuz….

Strada Lipscani, centrul vechi al Bucurestiului (zona Universitate, in stinga BNR, partea spre Calea Victoriei). Care, daca ma iau dupa ce zice unul si altul, incepe sa semene cu o oarecare zona turistica a Bruxelles-ului.

Habar nu am insa trebuie sa recunosc ca s-a imbunatatit mult vadul comercial in centrul vechi. Daca deschizi o terasa in centrul vechi ai sanse mari sa fie plina in cele mai multe zile ale verii. Planul de afaceri si cash-flow-ul sunt chestii diferite

Braga, bre! M-a atras afisul. S-ar putea s-o mai gasiti si in alte locuri (braga) insa eu am cautat in zadar anii trecuti. Si chiar ma pricep sa gasesc “chestii”.

E usor acidulata, cam ca un suc de soc pentru cei care stiu despre ce e vorba, si cu un gust “fructos”. L-am mai intilnit in viata mea insa e greu de explicat. Un fel de “vinisor” de fructe. Consistenta aduce cu laptele de soia. Un pic (o idee) mai gros decit laptele de vaca.

La modul serios vorbind s-ar putea sa fie doar o gaselnita de marketing. Cita vreme am baut eu paharul de braga de 300 de mililitri, vreo 10 minute, s-au oprit cel putin vreo 3 grupulete de persoane sa citeasca si sa fotografieze. Doua fete si-au si umplut o sticla de jumatate de litru cu braga. Dovada ca nu am fost eu singurul curios.

Doar ca braga de pe Lipscani e vinduta dintr-un “cooler” de plastic. Cind se apropie de fundul coolerului se realimenteaza din niste bidoane albe de palstic. Cu capac rosu. N-am nimic cu plasticul, sa nu ma intelegeti gresit, chiar il consider un material extraordinar al erei industriale.

Totusi, laptele si apa tinute in recipiente de plastic nu sunt la fel de bune ca in cazul in care le pastrezi in ol de lut. La fel, vinul, pare mai bun daca e din butoaie de lemn decit daca il bei din flacoane de plastic. Idem berea. La sticla are alt gust fata de dozele de aluminiu.

Asa ca nu cred ca am baut aceeasi braga ca si cei care o laudau acum 80-100 de ani. Mi-am dat insa silinta

un Câlţia la 11.000 de euro

o lucrare semnată de Mircea Roman de 25.000 de euro

şi o pisică pătrată

Now about something else entirely. I was planning on waiting for Seattle to get myself the 70-300G SSM, and I might get it sooner that I was expecting. I found, well, someone found me, in Bucharest that sells the baby. I’ll see him soon to have a look and test drive the lens. So yay for that!

P.S. I hope you’ve noticed that this is by far the most “crowded” post on this blog. I don’t remember having so many shots with people on them. Bygones.

One

Two

Three

Four

Five

Six

Seven

Eight

Nine

Ten

Eleven

Twelve