In editorialul “Football Made In UK” semnat pentru <Fotbal Vest>, punand cap la cap o serie de stiri provenind in doar cateva zile din diverse tabere, ce mi-au ridicat mingea la fileu sa intreb daca nu cumva convocarile devin pe zi ce trece un deranj tot mai pagubos, am constatat cum conflictul cluburi – selectionate nationale s-a ascutit la varf ca lupta de clasa in fotbalul in varianta globalizata.  

Ambitia si visul sublim al oricarui fotbalist de a imbraca tricoul reprezentativei tarii sale n-au palit nicidecum dar, in functie de circumstante, unii jucatori isi reevalueaza tot mai atent lista prioritatilor.

Iar in lumina ghinionului lui Robin Van Persie de a se accidenta destul de serios in minutul 10 al recentului joc amical Italia – Olanda, intr-o toamna in care “tunarul zburator” fusese mai dezinvolt si prolific ca niciodata in rolul sau majorat in angrenajul lui Wenger, s-ar putea gasi fotbalisti din natiuni mai putin capabile sa sclipeasca pe scena mondiala ori din nationale redutabile in ale caror echipe n-ar fi destul de buni sa incapa, intrebandu-se daca mandria de a fi convocat nu e cumva eclipsata de “deranjul” ce implica o asemenea responsabilitate.

Asemenea dubii nici c-ar fi existat sa zicem acum un deceniu. Dar de cand recompensele au explodat in fotbalul de club, ce ofera nenumarate posibilitati de afirmare, si gandul de a sunta o convocare ce s-ar putea solda cu o accidentare punand in pericol o cariera si asa nu foarte lunga s-a infiripat in planurile unora. La putine zile distanta, doi jucatori din lotul lui Manchester City, club cumparat anul trecut de bogatasi arabi, si-au exprimat indoielile in privinta continuitatii lor pe scena fotbalului la nivelul selectionatelor nationale.

Craig Bellamy, un plimbaret in fotbalul de club, s-a intrebat in public daca mai are rost sa se chinuie la capitania Tarii Galilor intr-o increcare de accedere la un turneu final neconcretizata peste ani de compatriotul sau Ryan Giggs. Desi n-a smuls deloc aplauze, galezul a fost inteles de exemplu de Allan McInally, fost international scotian, ce a opinat ca pentru unii fotbalisti in varianta globalizata a jocului, ajunsi la o anumita varsta si cu sacii de galbeni incarcati in caruta, dorinta de a continua in paralel la echipa nationala a capatat o nuanta mai opaca.

Avantaj Ashley Williams, un fundas oarecare ce nici nu si-ar fi imaginat acum un an si jumatate, la debutul in nationala Tarii Galilor, ca va deveni capitan al “Dragonilor”, si nici atat in urma cu 6 ani, cand nu evolua la divizionara secunda Swansea City, ci la amatoarea Hednesford Town, in paralel cu slujba cu jumatate de norma ca ospatar. Foarte improbabila o asemenea ascensiune intr-o nationala de calibru si s-ar putea crede ca orice Van Persie si-ar dori mai ales un triumf global cu reprezentativa sa pe cai mari, insa o alta voce a venit sa infirme aceasta supozitie.

Poate ca Tevez, celalalt recrut al lui City punand la indoiala dorinta de a mai juca pentru tara sa,  a aruncat castana tocmai pentru a-l sensibiliza pe Maradona sa-l ia in considerare pentru FIFA 2010 World Cup, dar iesirea sa ar putea fi intr-adevar onesta. Spunand ca s-a saturat de fotbal, inclusiv de cel de club, si ca si-ar dori sa-si intoarca fata spre viata de familie, Carlos a subliniat ca argentinienii de lot nu s-au menajat nici pe departe cand a fost vorba sa “dea totul” pentru echipa nationala.  

Cei doi i s-ar putea asadar alatura in exil septarului lui City, Stephen Ireland, ale carui minciuni legate de decesul bunicilor sale, strecurate managerului Steve Staunton in speranta de a-si scurta sederea la lot si a-si vizita prietena dar dezvaluite ca atare de mass-media, au dus la ruptura mijlocasului de lotul national al Irlandei. Ireland, pe urmele altui mijlocas ajuns la cutite cu reprezentativa verde, candva al ei capitan Roy Keane. Ulterior, in campania abia incheiata, Trapattoni si Liam Brady au incercat sa-l scoata pe Ireland din cochilia ce si-o armase in urma excluderii sale din lot dar, cu toate ca pe alocuri septarul cochetase cu ideea revenirii, antrenorul n-a fost convins ca mijlocasul ar dori cu ardoare sa imbrace din nou tricoul verde. De fapt, in cazul lui Ireland, totul s-a rostogolit spre un deznodamant previzibil, odata ce a intrat in conflict cu selectionerul Brian Kerr, la nationala sub 18 ani, si a trebuit sa dea din nou ochii cu acesta la preluarea reprezentativei de seniori. Ireland a trebuit sa astepte instalarea lui Staunton pentru a fi din nou convocat… 

Iar cam pe cand Van Persie gemea in Pescara, un rival in fotbalul de club era déjà inapoi in Londra, cu o potentiala sedere pe tusa de cateva saptamani. Frank Lampard doar a facut deplasarea la Doha, pentru remarcabilul amical Anglia – Brazilia organizat insa in inedita gazduire din lumea araba, dar nici nu s-a mai pregatit pentru alinierea in fata sud-americanilor, lasata pe umerii a doar doi potentiali titulari, Barry si Rooney, ingrosand in schimb infirmeria lui Ancelotti. Sir Alex Ferguson si-o freca pe de-o parte mainile pentru necazul italianului si-al lui Wenger, dar va atrage probabil pe de alta parte atentia la vorbele sale, mereu in disonanta cu “nevoile” selectionerilor de lot. Frecusurile lui Fergie cu Sven sunt binecunoscute si n-au mirat pe nimeni deciziile unor Scholes ori Neville de a spune pas pentru Albion. Miza era prea mare in Premier League si Champions League.

Iar pe cand Van Persie calatorea spre “Cizma”, nebanuind ce-l asteapta, din sanul lui West Ham United razbatea vestea ca Dean Ashton, cumparat de club la inceputul anului 2006 pe o suma record de peste 7 milioane lire sterline, e in prag sa-si agate ghetele in cui. La 25 de ani. Masivul varf chiar marcase pentru “Ciocanari” in memorabilul 3-3 al finalei de Cupa Angliei cu Liverpool, din 2006, dar trei luni mai tarziu, la chiar primul antrenament al convocarii sale in premiera la lotul national, isi rupea glezna. Un an pe tusa si o recidiva, coincidenta stranie, la prima sedinta a visiniu-albastrilor sub bagheta lui Gianfranco Zola. A trecut un an si Ashton, un potential varf pentru Albion, tot nu vede luminita de la capatul tunelului. Totul i se trage insa de la acea convocare in premiera, o onoare cu doua taisuri.

De la alt club, in acelasi timp, un comunicat de presa raspandea vestea retragerii din fotbal a unui jucator lovit de accidentari. La 26 ani, John Kennedy a aruncat prosopul dupa un deceniu petrecut la Celtic Park, drama sa conturandu-se in minutul 18 al meciului sau de debut pentru Scotia, in 31 martie 2004, cand era faultat de Vio Ganea intr-un amical castigat de Romania cu 2-1. Fundasul era monitorizat la vremea respectiva chiar de AC Milan, o postura onoranta tinand cont de numele de calibru ce au consolidat peste ani defensiva rosso-nerilor, insa John n-a mai vazut luminile rampei internationale pana in februarie 2007, la un joc de Champions League tocmai cu… milanezii, la care a luat loc pe banca de rezerve, revenind dupa ani pierduti prin sali de recuperare. Paguba era insa produsa si genunchiul i-a dat ulterior din nou in primire. Federatia a despagubit-o pe Celtic dar un alt club si-a vazut un potential lider irosit sub flamura steagului national.

Asa cum corporatiile preiau tot mai mult rolul statelor, estompand granitele, si fotbalul de club castiga teren pe zi ce trece, in detrimentul nationalelor, ghinion ca al vedetei Van Persie ori al “sperantei” Ashton dand apa la moara carcotasilor.

Iar scurtcircuitele lui Van Persie, Lampard, Bellamy, Tevez, Ashton ori Kennedy au venit in cascada intr-o saptamana fotbalistica indoliata de tragedia lui Robert Enke. Un om ce a intors spatele vietii cu 4 zile inaintea jocului Germania – Chile, la care nu fusese convocat. 

(Sau ce tie nu-ti place, altuia nu-i face…)

“Voi trebuie sa-i convingeti, nimeni altcineva“, a conchis Sir Alex Ferguson, referindu-se doar la necesitatea introducerii tehnologiei video de catre FIFA pentru solutionarea fazelor litigioase, intrebat fiind in privinta hentului lui Thierry Henry. De fapt, managerul lui Manchester United nici n-a pomenit numele francezului, ca de altfel si Carlo Ancelotti, antrenorul celeilalte fruntase, lidera Chelsea, ce a atins exact acelasi subiect, evidenta video. 

Roger Federer, prezent in Londra la Barclays ATP World Tour Finals, a adus lumina din lumea Circului Alb, spunand sec ca “nu poti sa-l acuzi ca ar fi continuat faza. Daca arbitrul nu vede, cred ca de vina sunt sistemele si centralul. S-a intamplat deja de-atatea ori. S-au acordat atatea goluri ce n-au fost. Acesta a fost unul in plus.”  Roger, colegul lui Thierry, alaturi de golferul Tiger Woods, cei trei din reclama la Gillette…

Spre limpezirea apelor, odata furia oarba domolita si timpul sfetnic bun scurs intru judecarea la rece a valvataii pariziene, destui editorialisti ai ziarelor de weekend britanice si-au venit in fire iar intervievati din lumea sportului profesionist nu doar ca s-au abtinut in a-l cataloga in vreun fel pe asa etichetatul “trisor” Thierry Henry, ci s-au referit in general la erorile inerente de arbitraj, amintind de necesitatea evidentei video.

Henturile lui Henry le-au dat asadar ocazia antrenorilor sa aduca in discutie introducerea tehnologiei video in arbitraj, care bineinteles ideal ar fi sa nu permeeze lumea fotbalului. Naturaletea si imperfectiunea profund umana a jocului, ce dau har si atractivitate disputei, ar fi inlaturate in favoarea altei metode ducandu-ne incet si sigur spre robotizarea absoluta. Si-n plus, ce ne vom face cu un joc disputat la Lincoln, intr-o liga inferioara!? Toate bune pe stadioanele marilor cluburi, angrenate in marile competitii, insa apelarea la evidenta video doar in anumite partide ar fi in mod normal ilogica. Totul sau nimic… 

Mai mult, Patrick Barclay, comentatorul sef de fotbal pentru The Times, in articolul “Reactii imploratoare improasca si mai multa rusine pe o afacere trista“, pune lupa inclusiv pe incriminatorul Robbie Keane, capitan al Irlandei acuzand de la UEFA la FIFA si de la Platini la Blatter la finalul jocului de la Paris, si care jucator de la Spurs era sanctionat pentru… hent in atac, in careul lui Lloris, in prima repriza a returului din Franta.

Cu alte cuvinte, mai toti “sunt pe felie”, doar gandindu-ne la ingenuncherile teatrale, plonjoanele si tavalelile multor jucatori incercand sa smulga penaltyuri, dar unii striga mai tare decat altii “Prindeti hotul!” Am avut nefericita ocazie, intr-o buna zi, sa mi se destainuie ca irlandezii ar fi cei mai ipocriti oameni din lume. E imposibil de cuantificat o asemenea afirmatie si m-am aratat rezervat, daca nu foarte mirat, venind tocmai din partea unui… irlandez.

In februarie 2009, la Dublin, Irlanda cersea si obtinea penalty la 1-0 pentru georgieni, in urma unui hent inexistent. Roata morii se-nvarteste…

Insa reactia utilizatorului mainilor, Robbie Keane, si nu doar intr-o unica ocazie, dar mai ales inregistrarea video a incidentului din minutul 71 al jocului din februarie, Irlanda – Georgia, de pe Croke Park din Dublin, la scorul de 1-0 pentru ex-sovietici, cand centralul a acordat “verzilor” un penalty “din burta”, absolut imaginar, pentru, culmea ironiei, un presupus… hent, in ciuda semnalizarii unui… ofsaid de catre asistent, au pus deja in alta lumina scrancetele lipsite de demnitate ale insularilor in Orasul Luminii.

Vizionand faza penaltyului acordat, publicata pe YouTube, se observa ca Robbie Keane a ridicat mana intr-o tentativa de a-l influenta pe central, ceea ce de fapt a reusit, cersind practic un cadou nemeritat. Keane a egalat la unu iar cinci minute mai tarziu, dovada ca se poate ajunge la un 2-1 cu care Irlanda s-ar fi calificat la Paris, acelasi Keane a adus victoria impotriva Georgiei. Avea sa fie de fapt a doua cu 2-1 impotriva celor din Tbilisi, dupa cea din tur, la debutul lui Trapattoni, reusita insa in… Germania, pe teren neutru, datorita conflictului din spatiul ex-sovietic. De unde ca, adunand si notand ca insularii au strans doar 4 victorii din 10 meciuri intr-o grupa si cu Cipru si Muntenegru, e limpede ca Irlanda a avut sansele si avantajele sale evidente in campania de calificare, nefructificate insa, un motiv in plus pentru cresterea putin cate putin pana la temperatura de fierbere a frustrarii celor din Dublin.

O mare frustrare, sa fii egalat acasa in minutul 90, de campioana mondiala, Italia. “Daca am fi mentinut rezultatul, i-am fi <intins> pana la final in lupta pentru locul unu“, spunea apoi Given. Daca… Culmea e ca vorbele sale luau in calcul o victorie ca si acontata, in ultimul joc, cu Muntenegru. Succes ce insa n-a venit: 0-0. O si mai mare frustrare. Asta in vreme ce Italia invingea, cucerind logic si meritat grupa.

Si mai multa mizerie, in prima mansa cu Franta. 0-1. Pusi pe harta, la final, irlandezii cereau socoteala lui Diarra. Nu puteau recunoaste cu barbatie infrangerea, cineva avand insa sa se ia patru zile mai apoi de adversarii lor, la Paris, cum ca ar avea “inimi cat bobul de mazare“.

Frustrarea colosala a fost generata de ineficacitatea de pe Stade de France, de ratarile uriase ce ar fi desprins-o in invingatoare in fieful vicecampioanei mondiale, ratari care, convertite in macar un al doilea gol, i-ar fi adus calificarea. De aici probabil si reactia incredibila de dupa meci, cu declaratii, reactii si “iesiri” care mai de care mai belicoase, dezonorante, si care au inflamat oprobiul partinitor al maselor, incluzand destui microbisti de ocazie cu o precara sau inexistenta cultura fotbalistica si a sportului in general.

Spiritul revendicativ al vehementelor atacuri verbale, multe lasandu-te “masca”, fara replica, a stirbit implicit din simpatia ce Irlanda si-o atrasese cu jocul combativ impotriva Frantei, furia oarba dejucand indirect propria cauza de a arata lumii intregi nedreptatea ce li se servise si demascand un serios complex de inferioritate. Mai mult, a aratat un public telespectator “de fotoliu” nu doar patimas, ci alunecand pe neasteptate pante ale insultelor si xenofobiei. Cum a putut de fapt suporta hartia destuparea atator prejudecati latente!?

Dregand busuiocul, una din evantaiul publicatiilor dand initial in primire patimilor si etichetarilor gen “trisor”, The Independent din Londra a contrabalansat intr-o adnotare un prim editorial inflamator la adresa calificatei si a tintei oprobiului general, recunoscand in titlu “Ultima vorba: <dreptatea> noastra moralizatoare e la fel de patetica trisului” si subliniind ca “a fost tot ceea ce ne-am asteptat si ne-am dorit si – ca de obicei – ne-a facut ca si colectiv sa ne simtim mai bine“.

Omenirea a imbatranit mii de ani dar de fapt a ramas tot in jurul stalpului infamiei, cu piatra pregatita impotriva acuzatului. Henry a trecut zilele trecute prin purgatoriu…

Iar referindu-se la adidas si interesele cu conotatii economice ce ar fi influentat calificarea, dupa cum se exprimau Robbie Keane ori Duff, ar mai fi un aspect ce ridica semne de intrebare in privinta vehementei Irlandei. Tara de Smarald trece printr-o criza fara precedent in istoria sa ca natiune din Uniunea Europeana, cu cele mai mari datorii pe cap de locuitor din lume, 425% din PIB, iar o victorie in arena sportiva ar fi fost nu doar una de moral, dar si o recunoastere in proprii ochi si ai comunitatii internationale. O reconfirmare.

Irlanda va pierde venituri de milioane, ce ar fi survenit inclusiv din industria de divertisment, prin comercializarea de suveniruri cu FIFA 2010 World Cup si a bauturilor alcoolice in puburile ce-ar fi fost luate cu asalt in iunie anul viitor, motiv pentru care pe firul protestelor a intrat nu doar FAI, Football Association of Ireland, ci si ministri din guvernul de la Dublin. Masurat, prim-ministrul Cowen a declarat ca nu va aduce subiectul intr-o discutie cu francezul Sarkozy, asteptand insa din partea FAI sa lanseze un demers pe langa federatia de la Paris si FIFA pentru rejucarea jocului.

Conform regulamentului, o asemenea solutie e imposibila, deci s-a strigat in pustiu, fapt ce federalii din Dublin ar fi trebuit sa-l stie inca de miercuri noapte. Pasiunile au tulburat insa judecata si s-a ajuns la revendicari jenante. Iar la cum au actionat acum federalii, Roy Keane s-ar putea sa fi detinut un sambure de adevar in ceea ce-l determina sa paraseasca lotul national in plina campanie la Cupa Mondiala din 2002 si sa-si revendice retroactiv anumite scuze pentru un abandon reprobabil la vremea respectiva.

Vorba lui Roy Keane in lumina serii pariziene, “What goes around, comes around“, traducandu-se cam in vorbele titlului acestor randuri, cu trimitere la Football Association of Ireland. Si se pare ca nu doar noi ii avem pe cei din FRF dar, apa la moara in Bucuresti, multa lenjerie murdara e prin lumea aceasta. Roy Keane a socat zdrobsindu-se la federali pentru patetica si “plictisitoarea” cersetorie a simpatiei in privinta asa zisului “furt” din Franta, atragand atentia ca Irlanda sa se uite in propria ograda, in barna din proprii ochi, pentru a vedea carentele rezultate din temerea de a face curajos marele pas decisiv, slabiciuni ce au frustrat-o la maxim si carora le-au pus capac un gol din ofsaid.

De miercuri de la miezul noptii Irlanda boceste si urla din toti rarunchii aidoma unui prescolar caruia i s-a stricat o jucarie si acum le arunca suparat pe celelalte din tarc. Reactia mai mult decat exagerata a insularilor e de un prost gust ce frizeaza ridicolul, Football Association of Ireland si pana si Ministrul Justitiei in guvernul de la Dublin cersind fara demnitate la FIFA rejucari impotriva regulamentului.

A fost o eroare de arbitraj, o greseala umana, ca destule altele in meciuri de fotbal mai mult sau mai putin importante, cu o mai mare ori mai mica miza. Arbitrul asistent n-a semnalizat pozitia de ofsaid a doi jucatori francezi, la o lovitura libera executata de Malouda in prelungirile barajului de la Paris, iar continuarea o stim cu totii.

Uitati de hentul lui Henry… in prealabil a fost ofsaid!

Daca respectiva pozitie afara din joc ar fi fost semnalizata prompt iar arbitrul de centru suedez ar fi acordat lovitura libera in favoarea Irlandei, nu s-ar fi ajuns la valul populist de oprobiu public impotriva lui Thierry Henry si prin extensie la adresa selectionatei Frantei si pe alocuri chiar a natiunii franceze. Marul discordiei ar fi trebuit sa fie legat de ofsaid, nicidecum de oportunismul ulterior al lui Henry.

Telefoane in direct, in emisiuni, mesaje text si comentarii pe marginea jocului, cu toate au oferit tot atat de multe canale pentru ca publicul insular sa-si verse naduful, dandu-i-se apa la moara si datorita reactiei oficialilor. Iar ce s-a spus si s-a scris aduce nici mai mult nici mai putin cu asasinarea caracterului lui Henry.

Rasul lumii…Comentatorii BBC n-au avut habar de henturi dar au spus apoi ca-i incredibil sa nu fi fost vazut de arbitru!

Culmea ironiei, intr-o mostra evidenta de ipocrizie, ce spune multe despre postura ingrata si uneori fara sansa de scapare a arbitrilor, comentatorii in direct ai meciului pentru BBC Radio 5 Live au sesizat infractiunea abia la peste un minut dupa comiterea hentului, gratie reluarii de pe monitoarele video, moment din care insa au intors brusc foaia, referindu-se la “incredibilul” situatiei: “Este incredibil ca n-a fost vazut de arbitru si e incredibil ca Irlanda sa fie astfel eliminata!”  In prealabil, in comentariul fazei, gazetarul se referise la “o deviere”, despre care puteti asculta aici… http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/football/8367817.stm

Domnilor comentatori le-au trebuit vreo 80 de secunde sa se dumireasca de faptul ca Henry comisese hent dar li s-a parut incredibil ca arbitrul sa nu fi vazut acelasi incident…

Tonul indignat revoltat al acuzatorilor aratand cu degetul spre detinatorul la zi al Champions League, etichetat drept “a cheat“, un trisor, cauta tapi ispasitori dupa ce Irlanda ratase in grupa oportunitatea de a invinge Italia, de care a fost egalata in minutul 90, dupa care n-a dispus nici macar de Muntenegru, in ultimul joc din calificari. Locul doi. La baraj.

Unde, in meci tur, la Dublin, Franta si-a demonstrat superioritatea si a invins meritat cu 1-0, fara ca Irlanda sa concretizeze cele cateva oportunitati avute. Frustrati de visele risipite in fata finalistelor Cupei Mondiale din 2006, unii jucatori irlandezi cautau nod in papura lui Diarra, imediat dupa prima mansa, incercand sa-si faca dreptate dupa fluierul de final.

Miercuri, la Paris, in probabil cea mai buna evolutie a Irlandei din ultimii ani, capitanul Robbie Keane a egalat in prima repriza scorul general al barajului, 1-1, dupa pauza atat O’Shea cat si Duff si acelasi Keane avand oportunitati ideale de a majora diferenta si implicit de a califica Insula de Smarald la turneul final. Ar fi fost probabil o calificare meritata, gratie evolutiei din Orasul Luminii, unde o linie de mijloc cu doi jucatori de la Stoke City, unul de la Blackburn Rovers si un al patrulea de la Fulham a cam manevrat in voie in fata unui “Cocos Galic” neimpunandu-se acolo nici in fata Romaniei.

Dar ocaziile se razbuna si legea nescrisa a fotbalului i-a lovit pe oaspeti aidoma bumerangului.

Si daca golul lui Gallas n-ar fi fost validat, Irlanda tot n-ar fi fost calificata. Unde-i atunci furtul calificarii?

Irlanda plange ca i-ar fi fost rapit dreptul de a ajunge in Africa de Sud insa chiar si daca golul lui Gallas n-ar fi fost validat, nu este cert ca verzii ar fi triumfat la loviturile de departajare spre care curgea meciul. Ar fi ramas 1-0, cu sanse relativ egale pentru combatante de a se califica de la 11 metri. Si-atunci!?!

Ultimul joc la Campionatul Mondial pentru ambele reprezentative se soldase cu esecuri la penaltyuri, Franta in fata Italiei, la Berlin, in finala, iar Irlanda in fata Spaniei, in Coreea de Sud, in optimile din 2002. Cine si-ar fi infrant emotiile si ar fi triumfat? Sunteti convinsi ca Irlanda? Si-atunci de unde pana unde pot afirma irlandezii ca au fost furati de o accedere la Mondial? De la 1-0 in prelungiri pana la un al doilea gol marcat, pe care l-au tot irosit cu nonsalanta, e cale lunga.

Beckham recunoaste ca e greu de spus daca ar fi putut proceda altfel decat Henry

Pe cateva din aceste linii au marsat si David Beckham si Roy Keane, ultimul, in cadrul unei conferinte de presa in calitate de manager al lui Ipswich Town, ambii nefiind de acord cu catalogarea de “trisor” atribuita de mass-media si publicul larg atacantului francez si gasind nu atat scuze acestuia cat explicatii pertinente si puncte de vedere implicand mai multi factori.

De fapt, e o practica de teren de antrenament a fotbalistilor, ce poate deveni reflex necontrolat, de a repotrivi, “reaseza” balonul, odata acesta scapat afara din joc. Si aici poate sari in ajutorul lui Henry latura involuntara, neintentionata, a abordarii sale. Si foarte putini jucatori profesionisti, fie ei si irlandezi ori britanici in general, ce doresc a-si asuma un statut nedovedit de cavaleri nobili ai dreptatii, mai albi ca albul, arogandu-si implicit un compas moral absolut, ar fi procedat probabil altfel decat francezul, in circumstantele date. Dar dupa razboi multi viteji se aduna sa arunce cu pietre.

Cu fair-play si realism, irlandezul Keane indeamna contestatarii sa se uite mai intai in propria ograda

Conferinta lui Roy Keane este o mostra absoluta de echidistanta si curaj in a-ti apara un punct de vedere nepopular, probabil total indegirabil pentru multi pasionati de fotbal, inclusiv compatrioti, in conditiile in care fostul mijlocas a purtat si banderola de capitan al “verzilor”. De urmarit parerea sa pe http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/football/8370497.stm

In contrast cu spusele intelepte ale lui Keane, de fapt o reactie la exagerarile debitate dupa returul din Franta, s-a pravalit un urias val de articole populiste, in cel mai pur stil al maniei proletare, terfelind reputatia lui Thierry Henry dar mergand mult mai departe si impungand din varii unghiuri nationala Frantei. Deloc de mirare, venind de peste Canalul Manecii. Rezidurile sindromului de superioritate, al arogantei atotcunoscatoare si fara echivoc, a veninului perpetuu improscat de urmasii imperialismului ce inca isi asmute tentaculele de sub alta palarie, au degenerat in alte patinaje cu ”inamicul” la tinta fixa. Ce deliciu, sa aiba a le reprosa ceva, cu un aer revendicativ, rivalilor de peste Canal. Mi-ar trebui ore si pagini intregi si n-ar suporta virtualul, rosind de rusine si manie, sa descarc vitriolul altui exces de frustrare insulara.   

Irlanda, in tricouri albe si chiloti verzi, n-a avut 15 secunde de inspiratie absoluta, aidoma altor alb-verzi in Paris, intr-un 17 si nu 18 noiembrie, acum 16 ani, cand Franta era lasata acasa, eliminata in ultima secunda a calificarilor la US World Cup ‘94. De ce n-a reusit Irlanda acel al doilea gol calificant, aidoma lui Emil, fie in repriza secunda, fie dupa egalarea nemeritata reusita de Gallas? La aceste ratari sa fi gasit un raspuns capitanul risipitor Robbie Keane si nu la presupunerile ca Platini si Blatter si-ar fi trimis bezele, strangeri de mana si mesaje text, din susul tribunei, incantati de deznodamantul favorabil Frantei si implicit turneului final in organizarea FIFA…

Stim cu totii ca FIFA are bubele ei, ca Mondialul e o taraba corporatista a companiilor, sponsorilor, marcilor de echipament, ca Franta e dorita ca “brand” si putere de cumparare a suporterilor ei, ca Irlanda nu e in aceeasi categorie a marilor dezirabile, ca fotbalul si societatea in general aluneca pe o panta ireversibila a degradarii conduitei, probitatii si integritatii umane, si-am mai aflat acum ca si alte mari vedete pot oferi mostre de oportunism extrem intru atingerea scopurilor, le stim pe toate astea, insa nu credeam ca Irlanda era buricul pamantului si cea mai nedreptatita dintre nedreptatite. Bocetul federatiei, demnitarilor si fanilor ei pare insa a starni mai degraba ilaritate ori dispret decat simpatie.

Ai pierdut? Continua…

S-a intamplat duminica doar pentru a doua oara in doua decenii ca o reprezentativa europeana sa castige Campionatul Mondial sub 17 ani, o afacere preponderent nigeriano-braziliana.

A trebuit sa descinda in Nigeria o debutanta absoluta la aceasta categorie de varsta, Elvetia, pentru a rasturna calculele hartiei, pentru a infirma o traditie nefavorabila Europei si nu in ultimul rand pentru a sugera ca fotbalul mileniului III la nivelul selectionatelor nationale extrage deja avantajele si poate culege roadele unei fericite alchimii rezultate din naturalizari.

Tara Cantoanelor, desi neutra si nealipita clubului celor 27 din Uniunea Europeana, este in mod paradoxal un adevarat Babilon universal prin imaginea sa fotbalistica reprezentata pe scena mondiala de aceasta nationala de tineret. In finala, Elvetia lui Ryser a deposedat gazda Nigeria de titlul mondial, prin golul nouarului Haris Seferovic, un mandru Grasshopper de Zurich dar originar din Bosnia si Hertegovina. 1-0.

Tara alpina nu s-a topit aidoma ciocolatei Milka in cazanul generat de cei 60.000 fani ai gazdelor in arena din Abuja, ci a fost de Granit, aidoma prenumelui mijlocasului ei Xhaka, si a adus aurul mondial pe batranul continent, reamintind de triumful Frantei in Caraibe, in 2001. In contrast, nigerienii, suspectati tocmai de alti africani, ghanezii, in privinta “datelor din buletin” relativ la varstele jucatorilor ei, un semn de intrebare ce planeaza de decenii cand e vorba de tinerii fotbalisti ai continentului negru, n-au adaugat celor 3 titluri mondiale la U-17, ramanand pe acelasi palier cu brazilienii.

Inca doua consideratii… Numarul mare de goluri cu care a triumfat Elvetia este o revelatie entuziasmanta, semn ca ros-albii nu s-au strecurat spre cucerirea aurului, ci au turat toate motoarele. 2-0 cu Mexic, Pajtim Kasami si Rodriguez marcand inaintea pauzei. Apoi 4-3 cu Japonia, Haris Seferovic inscriind in ambele reprize iar Granit Xhaka si Ricardo Rodriguez de la 2-2. A urmat un surprinzator 1-0 cu Brazilia, semnat de decarul Nassim Ben Khalifa.

In optimi, unicul meci in care Elvetia n-a castigat in timpul regulamentar de joc, intinzandu-se si in prelungiri in dauna Germaniei, pentru un 4-3 in care a condus de fiecare data, prin golurile acelorasi Rodriguez si Seferovic, dublati de Andre Goncalves si acelasi Ben Khalifa. In sferturi, elvetienii au trecut si de vecinii de la sud, italienii, Ben Khalifa si Oliver Buff inscriind intr-un 2-1. In semifinala, festival de goluri, din nou cu 4 reusite, de aceasta data fara replica din partea Columbiei: Ben Khalifa, Seferovic, Bruno Martignoni si Rodriguez pe lista marcatorilor. 

Total… 5 goluri Seferovic, 4 Ben Khalifa si Rodriguez…

A doua notita, pe marginea numelor invingatorilor. Pe Granit Xhaka si Pajtim Kasami, deschizatorul de partie de la Lazio, stim de unde sa-i luam. De extractie balcanica, aidoma altui “helvet”, Haris Seferovic, un bosniac de etnie musulmana. Ar mai fi Ben Khalifa si Rodriguez si Martignoni. Baieti de 17 ani din cel putin a doua generatie de familii imigrate in Tara Cantoanelor. Tineri care au intuit in fotbal o cale de ridicare, de afirmare. Au mai jucat in finala Goncalves, Sead Hajrovic, un alt nume cu sonoritatea spatiului ex-iugoslav, nascut la Brugg (Elvetia) din parinti bosniaci, si Kofi Nimeley. Pe cand pe banca au luat loc alde Nakic, Mijatovic ori Kiassumbua.

Elvetia a oferit oglinda perfecta  a unui inceput de mileniu fara granite, in care tineri din diverse comunitati si etnii triumfa sub un anume steag. Este un exemplu sugestiv al metamorfozei sociale din acest deceniu, cu globalizarea aratandu-si efectele rezultate intr-un termen relativ scurt si in lumea fotbalului. A carui fata in viitorul imediat e oferita tocmai de imaginea Elvetiei sub 17 ani. Fotbalul lui 2015. Nume de care vom mai auzi, un Granit Xhaka de Basel ce ar putea deveni un Anelka al deceniului viitor.

A fost o sambata cu ploaie de 1-0. A fost o sambata nedorita de fotbalul de club, o pauza deranjanta pentru multi. Intrebati-l doar pe Sir Alex Ferguson de exemplu, si v-ar spune parerea sa despre oportunitatea unui meci amical in miez de noiembrie al Albionului in caldura din Qatar. Ca nuca-n perete.

A fost 1-0 pe teren neutru. La Doha, Brazilia a trecut de Anglia lui Capello, aliniind un conjunctural “11″ cu Foster – Brown, Lescott, Upson, Bridge – Wright Phillips, Jenas, Barry, Milner – Rooney si Bent. Inafara de capitanul Wayne Rooney si probabil inchizatorul Gareth Barry, intrebarea e cati dintre titularii de incercare din Golf vor face macar deplasarea in Africa de Sud. Sunt sanse ca nu toti dintre ei. Si-atunci la ce bun acest amical la mii de kilometri distanta? Bun doar pentru politica si culisele comerciale ale fotbalului…  

A fost 1-0 pe teren propriu. Portugalia a reconfirmat ca scartaie, doar barele salvand-o in fata Bosniei, care a fost ciuruita cu 3 cartonase galbene ce au generat suspendarea unor titulari pentru returul de miercuri. Chiar si schiopi, lusitanii sunt o afacere profitabila pentru lumea fotbalistica a turneului final, aducand cu ei cel mai valoros jucator al planetei, Ronaldo, cu toate megacontractele sale, asa incat intransigenta “fluierasului” rezoneaza cu calculele unora, ce se intreaba ce beneficii ar putea oferi insolita prezenta a ambitioasei Bosnia si Hertegovina, ce ar putea lasa arenele la 3 meciuri din grupa pe jumatate goale…

Jos palaria in fata bosniecilor dar sunt prea inocenti pentru un razboi atat de mare. Asa incat inca un 1-0 si prelungiri ar parea greu de crezut in mansa a doua desi, fotbalistic vorbind, Portugalia e de batut iar gazdele n-au nimic de pierdut.

Si a fost 1-0 si in deplasare. Sarbii au dovedit ca-si respecta blazonul, luandu-si rolul de calificata la turneul final in serios si aruncandu-l in lupta si pe Milos Krasic, explozivul mijlocas, in tentativa de a obtine victoria la Belfast. 1-0 in Irlanda de Nord e un “scor mic”, vorba lui Lucescu Junior, mai ales in lumina calibrului gazdei, insa sarbii ar putea castiga la capitolul consistenta ceea ce par a lasa deoparte in privinta exuberantei risipitoare, ce, s-a vazut treaba, nu i-a dus nicaieri in formula Serbia & Montenegru la ora Mondialului din 2006. Multe surle, trambite si sperante, ce s-au dovedit a fi desarte. Acum, mai cu picioarele pe pamant si trudind inclusiv cu Vidic pe Windsor Park, Plavii strang grauntele unei potentiale recolte surpriza in Africa.

Franta lui Domenech a castigat batalia de pe verdele lui Croke Park dar nu inca si razboiul. Un sah etern pe Saint Denis ar fi suficient...

Unii se pregatesc de Mondial cu 1-0 in deplasare, altii transpira pentru a ajunge acolo cu 1-0 in deplasare. Franta a avut nevoie de devierea lui St Ledger si din bara, pentru a se intoarce la Paris in avantaj. Dar a aratat pe alocuri fata Frantei ce-si croia drum pana in finala din 2006. Suficient de sigura pe ea, cu Anelka in forma si cu destule nume sonore, ce doar cresc prestigiul Serbiei de invingatoare a grupei. De n-ar fi fost le pas faux din Austria, imediat dupa Euro, poate ca Franta n-ar fi trebuit sa tremure in Irlanda. Dar asa…

O alta echipa din grupa Serbiei si a Frantei a castigat cu 1-0 in deplasare. Romania! Intr-un duel al orgoliilor ranite, la Varsovia. Cine pune prea mult pret si da greutate acestui succes, ar trebui sa ia in considerare derapajul tomnatic al lesilor. O victorie e o victorie, mai ales in deplasare, dar Polonia a tot luat-o recent pe coaja, asa incat debutul lui Zmuda la nationala poate fi considerat mai degraba un experiment de adaptare decat o noua pagina, de o mai buna calitate, a “tricolorilor”.

Dupa ce am asistat in septembrie la un crampei de fotbal intern polonez, Slask – Legia 0-0, venit la trei zile dupa umilitorul Slovenia – Polonia 3-0, am amintit ca nivelul valoric e mai mult decat modest. Un fotbal incalcit, fara orizont, modest in plan tehnico-tactic si al atractivitatii, dar mai ales lipsit de incisivitate, ritm si aplomb. Ca lesii n-au punctat in dauna unei defensive ce in aproximativ aceeasi formula era ingenuncheata la Beograd, imi reaminteste de acel 0-0 de campionat de la Wroclaw.   

Slask - Legia 0-0 a fost o antireclama facuta fotbalului asa incat victoria din Polonia trebuie cantarita in lumina valorii modeste a adversarei

Un 1-0 la fel de neconcludent pentru Romania pe cat a fost pentru brazilienii jucand impotriva unei garnituri secunde engleze. Si-atunci, vorba lui Fergie, la ce bune toate aceste meciuri amicale in miez de sezon competitional?

Romania joaca in Polonia iar randurile de mai jos se refera la o alta partida amicala a “tricolorilor” dupa o campanie esuata de calificare la un turneu final.  

John Kennedy a marit vineri sirul jucatorilor retrasi prematur din cariera fotbalistica din cauza accidentarilor. John Cine? Kennedy a cam ramas un “John Cine” in lumea fotbalului mare tocmai pentru ca inceputul sfarsitului traiectoriei sale l-a scurtcircuitat la varsta de 20 ani.

Despre destui tineri jucatori se bate toba in privinta talentului si potentialului lor, prevazandu-li-se “viitor de aur”. Ce mai fotbalist va fi! In suficiente cazuri, timpul avea insa sa infirme asteptarile, mult laudatul jucator nedand randamentul scontat. Dar John Kennedy chiar avea acel “ceva” special care-l propulsa drept un promitator fundas central, ”ancora” pentru ani buni in defensiva reprezentativei Scotiei.

Insa Kennedy a fost faultat, inlocuit si niciodata revenit in bleumarinul Cimpoierilor, datorita urmarilor pe termen lung ale accidentarii suferite, la doar 18 minute dupa debutul sau la echipa nationala, intr-un joc amical cu Romania, pe Hampden Park din Glasgow, in 31 martie 2004. Atat i-a fost. La vremea respectiva, desi faultul si accidentarea au fost “urate”, frangerea unei cariere promitatoare nu parea deloc iminenta.

Pe-atunci, Kennedy era deja in vizorul lui AC Milan, si cand ne amintim ce fundasi centrali de soi au avut rosso-neri peste ani, interesul pentru tanarul scotian spunea multe. Inalt, cu inteligenta tactica si un bagaj tehnic remarcabil pentru un fundas central britanic, al carui stereotip poate include o oarecare insuficienta in privinta motricitatii si a lovirii competente a balonului, Kennedy daduse deja semne ca poate deveni un jucator de clasa. AC Milan i-a contactat pe alb-verzii din Glasgow in privinta tanarului fundas chiar in acel sezon 2003-2004 ce avea sa-i rezerve o neplacuta surpriza.

S-a intamplat in jumatatea de teren a Scotiei, dupa nici 20 de minute ale unui meci amical. Ioan Viorel Ganea, cu un fault “intarziat” intr-un duel pentru balon, de genul celor in care jucatorii din atac se azvarlesc la picioarele fundasilor in tentativa de a bloca o degajare a balonului, l-a “curentat” pe Kennedy, care avea sa fie inlocuit de Berti Vogts cu Crainey. Kennedy, titular in acel sezon la Celtic Glasgow si promovat in selectionata dupa 15 jocuri si un gol marcat in reprezentativa de tineret a tarii sale, avea sa fie ulterior supus unui sir de interventii chirurgicale la genunchi, dar paguba fusese produsa. Fault pentru care Ganea n-a fost sanctionat cu cartonas galben.

Din martie 2004, Kennedy a trebuit sa astepte pana in februarie 2007, la un meci de Champions League cu… AC Milan, pentru a savura din nou atmosfera jocurilor internationale. Avea sa o faca de pe banca de rezerve, nefiind utilizat. Iar cand avea sa fie aruncat in lupta, in aceeasi competitie, in noiembrie 2007, contra Shaktharului lui Mircea Lucescu, Kennedy se reaccidenta la genunchiul cu pricina, in ceea ce avea sa fie ultima aparitie pentru alb-verzi.

Iar vineri, la sfatul medicului, Kennedy si-a anuntat retragerea. Si-a agatat ghetele in cui, la 26 de ani. La vremea respectiva, Celtic a fost recompensata de federatie, Scottish Football Association, cu valoarea salariilor achitate jucatorului pe perioada de peste doi ani a convalescentei, deoarece accidentarea se produsese intr-o aparitie la echipa reprezentativa, dar mai presus de pierderea suferita de scotieni si clubul ce-l slefuise in propria academie, elocventa in aceasta poveste e voia sortii, natura imprevizibila a destinului uman. Alti fundasi, poate mult mai putin talentati, ajung sa joace pana la 35 de ani… Cum ti-e dat. 

Pentru conformitate, Romania castiga acel joc cu 2-1, gratie lui Chivu, ce a deschis scorul din lovitura libera, in minutul 37, si lui Pancu, marcator dupa un un-doi cu Mutu, in minutul 51, mai apoi McFadden, intrat dupa pauza, reusind primul gol al Scotiei pe Hampden Park intr-un meci amical dupa 8 ani de zile. Tricolorii i-au aliniat pe Stelea (Lobont, 45) – Stoican, Chivu, Iencsi, Rat – F. Petre, Cernat (Soava, 64), O. Petre (Mitea, 45), Mutu – Pancu (Danciulescu, 90), Ganea (Cristea, 82).

James McFadden, ce a irosit recent un penalty pentru Birmingham City in fata "miliardarei" Man'City, avandu-l pe irlandezul Given in poarta, a marcat in schimb un eurogol pe Stade de France, intr-un 1-0 cu Franta in preliminariile CE 2008, reusita ce i-a atras faima in Scotia natala, unde "bomba" pariziana a fost creionata intr-un reprezentare grafica de serie mica. Una dintre copii am remarcat-o intr-un pub de langa gara centrala din Edinburgh

Analizand retrospectiv, intrebarea e daca merita excesul de zel, constatand acum repercusiunile acelui fault. Ori sa fi fost vorba de o oarecare rautate alunecand spre cinism, data de abordari de genul “sa-i luam tare”, uzitate impotriva unor adversari cu patalama de “duri”, pentru a-i imblanzi din fasa?

Sepp Blatter isi freaca palmele de bucurie. Nici ca se putea mai bine. In avanpremiera primului turneu final de Campionat Mondial pe taram african, Mondialul rezervat selectionatelor sub 17 ani pune fata in fata in jocul cu titlul pe masa Nigeria si Elvetia. De doua ori “Ura!!!”

Nigeria, tara gazda si campioana mondiala en-titre la Under-17, exemplifica perfect progresul fotbalului african, producator de tinere talente pe banda rulanta. Blatter a militat asiduu pentru globalizarea fotbalului, pentru emanciparea natiunilor si continentelor ce acum cateva decenii, in cazul fericit in care se aflau la “masa bogatilor”, incasau si 9-0 la turneul final, cazul Zairului.

Elvetia este tara de bastina a presedintelui FIFA si totodata gazda a forurilor fotbalistice mondial si continental. Elvetia in finala este un alt triumf al noului val impotriva vechilor scoli, Tara Cantoanelor patrunzand in finala dupa ce se descotorosise in grupa de Mexic si Brazilia, adversare in finala din 2005, iar apoi de Germania si Italia, competitive si in turneele rezervate juniorilor si tineretului.

Nigeria – Elvetia este o finala intre jucatori africani inca netransferati la cluburi europene, provenind inclusiv de la cinci Academii locale, printre care cea a ex-internationalului Emmanuel Amunike, si tineri de pe batranul continent ajunsi deja pe la cluburi ca Arsenal, Aston Villa ori Manchester City.

In semifinala, Elvetia a zburdat in fata Columbiei, scor 4-0, in formula Siegrist / Villa – Goncalves / Zurich, Kamber / Basel (Tosetti / Locarno), Chappuis / Grasshopper, Buff / Zurich (Nimeley / Basel), Seferovic / Grasshopper, Ben Khalifa / Grasshopper (Mijatovic / Bellinzona), Xhaka / Basel, Rodriguez / Zurich, Martignoni / Locarno, Hajrovic / Arsenal. Mai toti la cluburi elvetiene dar destui cu nume de extractie balcanica. Mai conteaza? Stephane Chapuisat, marcator impotriva Romaniei in iunie ‘94, la US World Cup, pare a fi urmat la nationala pentru care strangea 103 selectii de baieti de isprava. Chappuis si altii…

Cat despre nigerieni, invingatori cu 3-1 in semifinala cu Spania, doua ar fi intrebarile… Isi vor pastra oare titlul mondial, in finala de duminica? Si cat va mai dura pana cluburile europene ii vor recruta pe capete?

Oricare ar fi deznodamantul finalei, Blatter e in al noualea cer. Doua mondiale, U-20 si U-17, in aceeasi toamna, pe taram african, si doua finaliste nu dintre marile forte ale fotbalului mondial. Globalizare, omogenizare, nivelare valorica. Politica forului mondial da roade. Iar pe canalele virtuale se pomeneste deja de ziua cand Africa va triumfa si la Cupa Mondiala. Poate nu deja la anul dar… Brazilia 2014, te pregatesti?

In episodul doi al reportajului din Dublin, am descoperit urmele remizelor Irlandei cu Italia pe afise inramate pe ziduri de toalete, incercand sa descifrez gesticulatiile portretului robot al jucatorului peninsular, si anticipand duelurile cu Franta, inaintea carora selectionerul Raymond Domenech a stiut exact ce vrea sa spuna cand s-a referit la “verzi” drept “Angleterre bis”.

(Episodul I il gasiti acum cateva postari, cu o saptamana inainte: <Capitan si spectatori impuscati in 1916 pe “Croker”, gazda barajului Irlanda – Franta>)

In zona central vestica a Dublinului, portile fabricii Guinness, avand drept simbol harpa, se deschid puhoiului de turisti descinsi la muzeul pe 6 etaje, cu un restaurant panoramic Gravity pe vechea cladire

Cateva simboluri sunt sacre pentru irlandezi. Saint Patrick, patronul lor spiritual. Verdele trifoi. Harpa. Jameson, whiskey cu e, si Guinness, berea neagra. Si nu in ultimul rand hurlingul si Gaelic football, pastorite de Gaelic Athletic Association.

Statuia lui James Joyce, autor al lui Ulysses ori Dublinezi, este la un sfert de ora de mers pe jos de arena Croke Park, unde Irlanda va primi sambata pe Franta

Dar oricat de popular a ramas traditionalul joc cu crosa in randul maselor, cand vine vorba sa-si improspateze recunoasterea sportiva internationala Republica Irlanda apeleaza mai ales la fotbal. Iar explozia demografica generata de acel succes la penaltyuri cu Daniel Timofte ghicit de Pat Bonner, in chiar prima aparitie a Insulei de Smarald pe scena mondiala, a fost inceputul veritabilei povesti de dragoste a “verzilor” cu balonul rotund. Imbratisat de pustani de la Sligo pana la Cork si din Limerick la Dublin. Nu doar capitala e nebuna dupa fotbal.

Prin centru, agentii de turism au expuse in vitrina nu numai tipice descinderi in Goa, ci si pachete de o noapte cazare, transbordare cu feribotul si bilete de meci la – se putea oare altfel!? – Manchester United, Liverpool, Chelsea si Arsenal. Excursii fotbalistice de pe-o insula pe alta, la fisticul din Premier League. 20 martie, Man Utd – Liverpool, 499 euro.

Oferte turistice cu nemiluita pentru fani irlandezi dornici de jocuri ale fruntaselor din Premier League...

Pe colt, in pub, n-ai unde sa arunci un ac si doar numele sponsorilor delimiteaza taberele rosii ale razboiului de peste Marea Irlandei. Carlsberg respectiv AIG. E pasiune incrancenata, e larma. Iar Torres si Ngog fac sa curga berea. Nu daneza ci neagra, irlandeza. Putin conta ca in cele doua garnituri figura un unic “verde”, John O’Shea, numarul 22 la United.

Indemnul imensei fabrici de bere de la St. James’ Gate e “sa ridici paharul pentru Arthur”. Arthur Guinness, pionierul acestui brand mondial. In pub, rosiii cu Liverpool au inaltat un pint iar pe pult am ochit un ziar de sport deschis la pagina cu rezultate, completata cu o consistenta rubrica mentionand evolutia pana si a celui mai nestiut fotbalist irlandez pentru cel mai obscur club englez. Si-atunci de ce pachete turistice doar la cele patru “mari”!?

Explicatia am gasit-o la toaleta. Pentru ca “verzilor” le place sa se bata de la egal la egal doar cu cei mai tari. Ardeau Anglia la primul lor turneu final, Euro ’88, cu golul lui Ray Houghton din primul sfert de ora, acelasi mijlocas al lui Liverpool repetand scenariul si contra Italiei, la New York, in ’94, peste ani si tinand in sah Germania, pe taram asiatic. Doar ca generatiile ’90 si 2002 n-au mai avut urmas…

Croke Park, cu tribuna I Michael Hogan si peluza "Dealul 16", vazute din gura tunelului de acces Muhammad Ali, pe unde vor iesi O'Shea si Henry...

La care Football Association of Ireland a incercat marea cu degetul, investindu-l pe regretatul Sir Bobby Robson drept tutore al noului selectioner, recordmanul de aparitii in “verde” Steve Staunton. N-a mers dar federalii au insistat sa apeleze la experienta.

Cand catedrala St. Patrick’s se darapana peste simbolul religios al celtilor, sambure al catolicismului lor, atunci baronetul parlamentar Sir Benjamin Lee Guinness a intins o mana de ajutor dintre butoaie de bere, lacasul sfant reconsolidandu-se. In fotbalul modern, FAI a cautat salvarea peste mari si tari, in persoana unui nins Giovanni Trapattoni.

La intrarea in Catedrala St. Patrick, cel mai important lacas sfant al catolicilor irlandezi, e statuia restauratorului Sir Benjamin Lee Guinness, membru al familiei nobiliare ce a dat lumii celebra marca de bere

Care uns italian a lecturat aceeasi rubrica reunind toti potentialii selectionabili si a cotrobait dupa sange proaspat prin toate ungherele fotbalului insular. Rasplata? Un 1-1 acasa la campioana mondiala. La Bari. Grupa inca se juca…

Atat curaj au prins insularii lui Trap, incat pisoarele barurilor au afisat campania de publicitate la www.soccerrepublic.ie sub titlul “Italian Gestures Explained”. O figurina squadra azzurra, brunet cu barbison, gesticuland expresiv… Arbitre, esti plecat de-acasa!? Ori… Ce rau am facut? O, Doamne! Dar nu se poate!!! Chiar nu vezi!? Degetul la tampla. Mainile rasfirate. Sau in semnul rugaciunii. Ori degetele stranse manunchi. Degetul la ochi… Posturi rastalmacite dedesubt in cel mai pur umor negru irlandez. Asadar “verzii” erau suficient de increzatori pentru a-i lua in balon pe campionii lumii.

O pagina web de fotbal si-a facut reclama pe timpul preliminariilor cu afise in toalete ale puburilor luand la misto gesticulatia tipica fotbalistilor latini. In colimator au fost italienii, cu care Irlanda lui... Trap a facut 1-1 si 2-2

Iar in retur, pe Croke Park din Dublin, un sfant modern, Sean St. Ledger, trecut de la ilustra Preston la sclipitoarea Middlesbrough, facea 2-1 in minutul 87. Gilardino a frant imediat visul, amutind “Croker”, dar recrutii lui Trap tot s-au calificat la baraj.

Dupa campioana Italia, vicecampioana Franta. O aliata geopolitica de secole. Dar Irlanda vrea acum sa rescrie istoria, cu destinatia Africa de Sud. Si “verzii” sunt si mai intaratati, de Domenech, pe care l-a scapat ca “L’Irlande, c’est l’Angleterre bis”. Cu totii au inteles ca selectionerul francez s-ar fi referit la irlandezi ca la niste rude sarace ale Angliei. Pana ce a venit un filolog sa limpezeasca apele, clarificand ca, in nonsalanta sa, Raymond a folosit bis cu gandul la “echivalent”. Adica o alta trupa de Premier League, Irlanda, aidoma Angliei…

Oare chiar la acest bis s-a referit Domenech? Ei bine, in generatiile trecute, “verzii” aliniau alde Irwin si Keane, de la Man United, sau Staunton, Babb si Houghton, de la Liverpool. Acum, Trap are nu neaparat un titular la United, O’Shea. Atat din “careul celor mari”. Atunci, pe Giants din NY, Italia era batuta de Irlanda capitanului Townsend, abia plecat de la Chelsea la Villa. Iar Lung era eliminat de O’Leary, fundasul lui Arsenal. 

Acum? In lot, trei si cate doi de la recent promovatele Hull, Stoke si Wolves, alti doi de la Coventry si Reading, plus baieti de la Scunthorpe, Preston ori Boro. Iar perechea lui Hibernian vine din Scotia. Angleterre? E drept, Kevin Kilbane, fie si de la codasa Hull, ar putea ajunge la doar o selectie distanta de recordmanul Staunton, ca de altfel si portarul Given. 101. Doar cei doi, laolalta cu Robbie Keane si Damien Duff, sunt liantul cu precedenta generatie de mondial. Dar tocmai bisul cu gandul mai degraba la “ruda saraca” decat la “echivalent” s-ar putea sa devina regretul francezului. Italianul ii pregateste ceva demn de postat pe faianta toaletei. Thierry implorand sfintii.

Va curge oare Guinnessul sambata seara la Dublin? Sau daca nu, dupa returul parizian de miercuri 18 noiembrie? Sticlele din diverse... generatii te intampina la intrarea in muzeul fabricii de bere din St. James' Gate

Magnatul ucrainean cu trofeul mult ravnit, antrenorul echipei fluturand fericit steagul tarii sale. O revarsare de bucurie aleasa drept generic al transmisiilor in direct din serile de UEFA Europa League.

Lucescu, prin talentul si profesionalismul sau, magnetizase trofeul pentru cei din Donetk, preferand insa sa celebreze reusita, acolo, in tumultul tribunei din Istanbul, prin a ridica deasupra capului si a agita tricolorul romanesc intr-o exuberanta bucurie adolescentina. Spune multe.

Joi, sub acelasi generic, pe itv4, Roma – Fulham 2-1 si Everton – Benfica 0-2. Nu multi telespectatori britanici stiu cine este fericitul dar nici putini cei care, sesizand trofeul, intuiesc ca trebuie sa fie vorba de ultimii castigatori ai defunctei Cupa UEFA. Mircea Lucescu a facut mai mult bine Romaniei, dinafara granitelor tarii, ridicand tricolorul pe cel mai inalt catarg in a doua competitie intercluburi a continentului, decat fac toate reprezentantele fotbalului romanesc luate la un loc.

Patru cluburi din liga lui Dumitru Dragomir, patru esecuri. O castigatoare la zi, Shakhtar, patru victorii din tot atatea jocuri. De fapt, unica grupare cu procentaj maxim in UEFA Europa League, calificata deja, la pas, si insotita mai departe conform calculului matematic de Werder Bremen, invinsa sa in finala din mai, si Galatasaray, demolatoarea lui Dinamo Bucuresti.  

Dinamo plus Steaua plus CFR plus vicecampioana Timisoara, zero puncte joi seara. Dinamovistii si clujenii, invinsi chiar acasa. Per total, 4-12. Praf si pulbere. Remiza Unirii, 1-1 cu Glasgow Rangers, poate fi cu atat mai mult vazuta cu ochi buni, clubul din Urziceni strangand 5 puncte in grupa de UEFA Champions League si pastrandu-si locul secund. Iar la cum merg lucrurile, cele mai mari sanse de calificare, dintre gruparile romanesti, pare a le avea tocmai Unirea lui Dan Petrescu, ce isi fixase initial ca obiectiv pozitia a treia si implicit prinderea unui loc in UEFA Europa League, acolo, in competitia in care Lucescu a inaltat tricolorul.

Unirea lui Petrescu n-are nici macar privilegiul sa evolueze pe teren propriu, ci in orezaria din Ghencea, si cu asta am spus totul despre circumstantele cu totul aparte ale clubului picat ca de pe alta planeta in casa de nebuni a inertei ligi a lui Mitica, aducand cu sine un aer fresh, o alta abordare, altceva… Dar, din nou, unde e talent, pasiune si profesionalism, orice handicap poate fi surmontat. In contrast izbitor, alde matusalemicele Dinamo ori Steaua, atat de roase de conflictele interne aidoma unui cancer din fotbalul nostru, sunt deconspirate in fotbalul “mare”.

De vazut cine-si va oferi un frumos cadou de Craciun.

Unul dintre cele mai mari stadioane ale Europei se pregateste de mare meci mare. Iar in unul dintre cele 6 vestiare identice, cel rezervat oaspetilor la Croke Park, am simtit ca Franta va avea o seara fierbinte in 14 noiembrie pe o ultramoderna arena pe care candva s-a tras in multime si care e  oferita temporar de Gaelic Athletic Association si pentru jocuri de fotbal ori rugby.

Parte a turului de prezentare a Croke Park, vestiarul ce va fi folosit de Franta e in mod normal intesat cu tricourile cluburilor de hurling din liga All-Ireland, cluburi patronate de Gaelic Athletic Association, aflata la 125 ani de existenta si fiintand la acest stadion, unul al tuturora

In 1 noiembrie s-au implinit 125 de ani de la fondarea Gaelic Athletic Association, cea mai mare organizatie sportiva si culturala din Republica Irlanda, incorporand jocul national, hurlingul, practicat cu crose si o mingiuca, dar si versiuni ale fotbalului si handbalului, nu cele pe care le stim cu totii. Gaelic football…

Legatura cu fotbalul nostru o face stadionul cu 82.300 locuri Croke Park, inima nationala a traditionalului si mult iubitului hurling dar si sediu al GAA, ce imprumuta arena federatiilor de rugby si fotbal, din 2007 incoace si pana la finalizarea reamenajarii, vara viitoare, a vechiului Lansdowne Road, unde Romania incheia cu un 1-1 campania de calificare la Coupe du Monde ’98.

Peluza estica, Hill 16, dealul 1916, are scaune detasabile si muzeul GAA in pantece. Cu un istoric al asociatiei, jocurilor de All-Ireland hurling si Gaelic football, si al insasi nasterii Irlandei moderne, independenta

Anii au trecut iar finalista la zi de mondial Franta, de trei ori egala Romaniei in nici un an si jumatate, va descinde pe Croke Park intr-o seara de sambata, cu gandul la Africa de Sud, impartasit si de verzii lui Trapattoni, veniti dupa remize aici in 2009 cu Bulgaria, Italia si Muntenegru, in grupa. Irlanda – Franta, la Dublin, in prima mansa a barajului. Inca un egal?

Cert este ca la o zi dupa meci portile cu plasa vor lasa loc buturilor, pentru jocul de rugby Irlanda – Australia, din seria de toamna patronata de Guinness, semn ca Gaelic Athletic Association este intr-adevar o gazda buna cu federatiile “verisoare”. La ora partidei cu francezii, casa hurlingului va pune deoparte tricourile zecilor de cluburi angrenate in jocul cu crosa, altfel expuse pe locurile din vestiarul ce va fi ocupat de “Cocosul Galic”. De fapt unul dintre cele 6 vestiare, absolut identice, de pe Croke Park, dovada ca arena nationala reuneste toate culorile jocurilor de hurling si Gaelic football.

Tribuna nordica, Michael Hogan, purtand numele capitanului de hurling ucis pe acest teren, in care iau loc oficilaitatile. Cliseul, din "gura" tunelului Muhammad Ali

De-acolo, printr-o sala cu teren sintetic “invelita” in plasa, francezii vor intra pe gazonul reasezat in vara, dupa cele trei concerte ale localnicilor U2 ce-au strans 160.000 oameni, prin faimosul tunel Ali, denumit in cinstea pugilistului ce a boxat pe “Croker”, cum ii zic localnicii, in ’72.

Tunelul iese dintre tribunele Maurice Davin si Michael Cusack, denumite in memoria primului conducator al GAA respectiv al initiatorului constituirii Gaelic Athletic Association. Ei au pus bazele iar la inaugurarea arenei, in 1913, a existat o unica tribuna, peluza Cusack din zilele noastre. Iar apoi si-a intrat in rol istoria, in urma Revolutiei de la Pastile din 1916 toate daramaturile ramase din inabusirea rebeliunii de catre ocupatorii britanici fiind adunate intr-un imens damb, ce a constituit a doua tribuna de pe Croke Park. Hill 16. Dealul 16.

O crosa de hurling, in muzeul Gaelic Athletic Association

Mingi de Gaelic football si un cliseu cu Croke Park la primul meci in nocturna, tot in muzeu

In versiune actuala, peluza Hill 16 este unica tribuna neacoperita a arenei, laudandu-se in schimb cu cel mai mare ecran panoramic de pe stadioanele Europei si avand scaune detasabile, ca prin Bundesliga, utilizate la jocuri sub egida UEFA ori FIFA dar lasand loc unei peluze in picioare, plina ochi la meciuri de hurling sau Gaelic Football.

Pe firul istoriei, a urmat Duminica Sangeroasa din 21 noiembrie 1920, cand trupele de ocupatie britanice au descins inclusiv cu tanchete pe Croke Park, intesat la un meci Gaelic intre Dublin si Tipperary, ucigand 13 spectatori si pe capitanul oaspetilor, Michael Hogan, al carui nume e purtat de a patra tribuna, cea rezervata oficialitatilor dar si bancilor echipelor, si in care, pare-se, treptele spre inmanarea trofeelor sunt si mai numeroase decat pe Wembley. “Pedeapsa” venea aici tocmai pentru ca sub flamura GAA se reuneau jucatori si oameni de sport din lumea hurlingului si a Gaelic Football militand pentru independenta Irlandei.

Echipe de fetite jucand hurling pe latul Croke Park, in preajma tunelului Ali

Acum, din inaltul Hogan Stand, “Dealul 16” pare micut, insa cate nu spune, de-acum aproape un secol, in fascinantul muzeu al GAA din incinta, cu peste 40 de aplicatii multimedia dar si obiecte de arhiva…

In versiune 2009, stadionul este o adevarata fabrica ecologica, recicland pentru surse alternative de energie inclusiv apa de ploaie dar si exceland printr-un lux functional. De la zeci de mii intrand pe 10 euro, tata plus fiu, ori adultul pe gratis ca insotitor al unui grup de 10 copii, si pana la cele 250.000 euro anual platite pentru una dintre cele 65 loje a cate 60 locuri din braul celor trei tribune acoperite. Iar daca vrei un loc individual pe Croke Park, mia anual dar, vorba aceea, cu intreg tacamul. Caci arena gazduieste peste 60 de evenimente pe an, de la traditionalul hurling si Gaelic football al locului, pana la rugby ori concerte. La vizita noastra, echipe de fetite jucau hurling pe latul terenului. Portile, ca de fotbal dar cu “H”-ul rugbyului drept coarne…

O macheta a arenei, sugestiva in privinta diferentei dintre "U"ul celor trei tribune acoperite si "dealul" 16. Care, in timp, din venituri sporite incasate cu gazduirea diverselor evenimente, ar putea fi extins prin cumpararea proprietatilor din spatele peluzei

In tunelul Ali, “Cocosului galic” i se va face pielea gaina sambata pe 14, la opt… Cum se vor simti apoi francezii, in sala de receptie a oaspetilor, cu candelabre sub forma a 62 de mingi de hurling si Gaelic football reflectand culorile echipei vizitatoare? Albastri oare?

Pe sub tribuna a doua trece nu doar o cale ferata, ci si Grand Canal, delimitand sub forma unui cerc buricul Dublinului, cu raul Liffey pe post de linie de centru, strabatand capitala de la vest la est, in port. De pe Croke Park, patru zile mai apoi caravana fotbalistica Irlanda – Franta va trece marea, pentru retur, iar marele stadion cu scaune albastre se va reintoarce la menirea sa. Hurling si Gaelic football.

"Spatele" tribunei a doua, cu cai de acces pietonale si pentru vehiculele de intretinere si aprovizionare suspendate peste calea ferata si Grand Canal, ce da ocol zonei centrale a Dublinului

Ca irlandezii sunt pasionati de sporturile lor traditionale, hurling si Gaelic football, stau marturie tabelele cu invingatoarele competitiei, expuse intr-un pub de la intrarea in faimosul Phoenix Park.

Dublinul si portul limitrof Dun Laoghaire leaga estul Irlandei cu destinatii in Marea Britanie si Franta. Unde irlandezii lui Trap vor descinde in returul din 18 noiembrie, cu gandul la Africa de Sud 2010. Henry ori Given? In ultima trecere prin Dublin, Henry semna un 1-0... Ce va fi sambata 14 noiembrie?

Cel putin trei prieteni repeta de ani de zile ca nu trebuie luata de buna varsta din “buletin” a fotbalistilor africani, si inclin sa le dau dreptate, chit ca respectivii tineri se inzdravenesc si maturizeaza mai repede decat adolescenti crescuti in puf in fata monitorului ori a pianului, asa incat orice turneu final de juniori trebuie privit cu o oarecare nota de circumspectie.

Iar suspiciunile lor capata consistenta, parcurgand de exemplu lotul africanei Malawi, cu datele de nastere negru pe alb dar cu numele cluburilor de provenienta Unknown, adica necunoscut, in 16 din 21 de cazuri. Mai sa fie, cata pretizie in certificatele astea de nastere… Dar hai sa nu fim rautaciosi si sa trecem la subiect. Si predicat.

Nigeria, pe urmele Ghanei?

Abia s-au stins ecourile Mondialului sub 20 de ani, din Egipt, cucerit de Ghana intr-o finala decisa la lovituri de departajare cu Brazilia, si iata-ne deja la sfarsitul fazei grupelor in Campionatul Mondial sub 17 ani, gazduit de cea mai populata tara africana, Nigeria, care detine si titlul la aceasta categorie de varsta. Asadar noile valuri devin o afacere africana, deloc de mirare daca tinem cont de fluxul tot mai consistent de tineri fotbalisti, mai mult sau mai putin talentati, ce a luat cu asalt campionatele batranului continent in ultimele cam doua decenii.

De fapt, sa dam timpul inapoi, la Mondialul din ‘91 al acestei categorii de varsta, gazduit de Italia, unde, asadar pe taram european, Ghana cucerea titlul mondial intr-o finala cu spaniolii si ne propunea un anume Nii Odartey Lamptey.

Asa incat, cu circumspectia amintita mai sus si cu marja de subiectivism data de scrutinizarea de la distanta a unei competitii sa-i zicem secundare in peisajul fotbalului din toamna lui 2009, punctez unul, doua aspecte. 

Nemtii, fara recruti de la Bayern!

Primul tine de comprimarea unor natiuni de varf in lumea fotbalului intr-o aceeasi grupa. Daca tot e campioana mondiala en-titre si gazda a turneului final, Nigeria sa fi avut macar privilegiul unei prime faze lejere. Dar n-a fost cazul, Argentina si Germania fiind si ele ingramadite in Grupa A.

De fapt, cand cucerise editia inaugurala a C.M. sub 17 ani, in ‘85, in China, Nigeria dispusese in finala tocmai de Germania, cea Federala, Brazilia urcand atunci si ea pe podium… Nemtii au mai smuls ei si bronzul, acum doi ani, in Coreea, de unde nigerienii se intorceau din nou incoronati de pe taram asiatic, cum o faceau si din Japonia, in ‘93, dupa o finala africana cu Ghana. Deci numai FIFA trebuie ca stie cum s-au nimerit aceste forte laolalta, in conditiile in care o alta grupa reuneste alde Burkina Faso, Noua Zeelanda si Costa Rica.

“Elvetianul” Ben Khalifa elimina Brazilia de la Mondial!

Aruncata leilor in jungla este insa o victima surpriza a Grupei B, in care a pierdut cu 1-0 meciurile cu Mexic si Elvetia. Nassim Ben Khalifa a impus Tara Cantoanelor in fata Braziliei, care, uimitor, n-a marcat vreme de 180 de minute. Unde e flerul de-alta data, de pe plajele Copacabanei?

Selectionata din Tara Cafelei a cucerit de trei ori titlul, in 1997, ‘99 si 2003, fiind in alte doua randuri finalista, o data in 1995, cand a cedat Ghanei, respectiv acum patru ani, cand s-a inclinat mexicanilor, asa incat esecurile din Nigeria surprind din plin. 

Dar ma intorc la nemti. Pentru a observa ca Panzerele ce n-au cucerit niciodata lumea la aceasta categorie de varsta n-au in lot nici un jucator de la Bayern Munchen. Remarca isi are rostul pentru ca, oricate ar fi cluburile de prestigiu din Germania, cel bavarez ramane totusi giuvaerul din coroana Bundesligii. Intre cei 21 de tineri selectionati de Marco Pezzaiuoli, nume ca Basala, Mustafi, Yabo, Kargbo, Malli ori Avevor, dar nici unul cu sonoritate teutonica de la Bayern. Ar fi cazul sa fim deja complet adaptati noii coloraturi a fotbalului european dar nu putem sa nu fim surprinsi ca TSV Munchen 1860 este unul dintre cele 5 cluburi oferind doi selectionabili, alaturi de Moenchengladbach, Stuttgart, FC Koln si Werder, izvoare traditionale de talent, pe cand mai sus pusa concitadina slefuieste jucatori mai modesti.

Si pentru ca tot suntem la nemti, Germania cea invinsa de Argentina si egalata la trei de Nigeria, dupa ce condusese cu 2-0, propune si doi baieti descinsi la Liverpool. Buchtmann, mignonul mijlocas din grija lui Benitez, si Skhodran Mustafi, fundas la Everton.

Fabregas si Vela “Tunari”, Pongolle ratacit pe drum…

Ce va urma in optimi, de miercuri incolo, ramane de vazut. Cert e ca europenii n-au palmares la aceasta categorie, doar Uniunea Sovietica, in 1987, si Franta, in 2001, triumfand la Mondialul sub 17 ani. Care natiuni nici nu s-au aliniat acum la start, ci Spania, invinsa in doua din ultimele trei finale, dintre care in 2003 il propunea golgeter al turneului pe un anume Cesc Fabregas, Italia, Germania, Elvetia, Olanda si Turcia. Sase din 24, numar crescut de la 16 cu ocazia editiei trecute, din Coreea de Sud.

Dar poate ca rezultatele la aceasta categorie nici nu sunt concludente ori sa ofere un indiciu de perspectiva. Si spun asta lecturand tocmai lotul triumfator al “Cocosului Galic”, din 2001, cu Florent Sinama Pongolle varf de generatie, inscriind noua, adica jumatate din golurile Frantei. De el auzim acum, la 25 de ani, dar restul n-au rupt inca deloc inima targului. Cat despre valuri mai proaspete, este prematur sa dam un verdict, cert fiind ca starul invingatoarei din 2003, Mexic, a fost inhatat de descoperitorul de talente Arsene Wenger. Iar Carlos Vela inscrie deja pentru “Tunari”.

De fapt, e si de mirare ca Arsenal are un singur reprezentant in Nigeria, pe “elvetianul” Sead Hajrovic, pe cand Turcia, sa amintesc doar o alta tara, are doi selectionabili londonezi, dar nu slefuindu-si talentul la Emirates. Poate ca o masura a potentialului de viitor al baietilor implicati in aceste zile la Mondial va fi dat tocmai de transferurile perfectate la vara de mai marile europene, pe cand acesti jucatori vor roi in jurul varstei de 18 ani.

Olanda, rezervor de tinere talente, eliminata de… Iran

Ca o concluzie dupa faza grupelor, Brazilia si Olanda, cu cate doua esecuri si golaveraj identic (3-4), au fost eliminate din cursa, in vreme ce Spania si Elvetia au defilat cu cate trei succese, ibericii inscriind chiar 9 goluri. Calificata surpriza e Noua Zeelanda, si ea fara esec: trei remize. Olandezii, abia la a doua prezenta la turneul final U-17, si-au facut-o cu mana lor, cedand in ultimul meci in fata Iranului. S-a intors lumea cu fundul in sus!?

Sita va cerne si suntem curiosi sa aflam ce noi staruri va propune Mondialul nigerian… Dar iata jocurile din optimi:

Argentina – Columbia , Turcia – Emiratele Arabe Unite , Elvetia – Germania si Italia – SUA (toate miercuri) si Spania – Burkina Faso, Iran – Uruguay , Mexic – Coreea de Sud si Nigeria – Noua Zeelanda, toate joi.

Am trecut pe langa Lansdowne Road, stadionul national in reconstructie al selectionatelor de fotbal si rugby ale Irlandei, situat undeva in sud-estul Dublinului, la o aruncatura de bat de plaja la Marea Irlandei, si mi-am amintit de o toamna mult mai rodnica a “tricolorilor”.

Se intampla in 11 octombrie 1997, pe acest Lansdowne Road pe-atunci tot mai invechit, ca Romania sa risipeasca abia primele puncte intr-o excelenta campanie de calificare la Coupe du Monde 1998. “Tricolorii” soseau la Dublin cu un procentaj 100%, noua victorii din tot atatea jocuri, printre care si un 1-0 “cheie”, acontat in ajun de Pasti, in Ghencea, contra irlandezilor, cu Adi Ilie marcator.

In octombrie '97, Romania remiza pe vechiul Lansdowne Road din Dublin, 1-1 in Irlanda, la finele unei impecabile campanii de calificare. Lansdowne Road e de vreo 2 ani in reconstructie iar acum pe terminate, un urias de beton si sticla, pe cand Irlanda se pregateste de barajul cu Franta pe cealalta mare arena dublineza, Croke Park, in vreme ce Romania va viziona Mondialul la televizor. Asa se intoarce roata...

Pe Lansdowne Road, Gheorghe Hagi a marcat deja in minutul 8, si doar golul egalizator al lui Tony Cascarino, din minutul 38, a spulberat procentajul maxim in grupa opt a preliminariilor. 1-1, cu Hagi ulterior inlocuit in minutul 83, de Ilie Dumitrescu. O, tempora.

Egalarea reusita de “Cas” este pomenita in scurta radiografie a preliminariilor, pe pagina oficiala rezervata turneelor finale mondiale si a calificarilor tinuta de www.fifa.com , forul fotbalistic mondial, pentru simplul motiv ca defilarea Romaniei in respectiva campanie a fost de neegalat. Doar Germania, Spania si Norvegia, dintre europene, aveau sa se califice si ele pentru Mondialul din Franta fara vreun esec la activ. 

Romania a castigat grupa cu 28 puncte din 30 posibile si un golaveraj grozav, 37-4, cu zece puncte avans in fata Republicii Irlanda, care era apoi invinsa la baraj, 1-1 si 1-2 cu Belgia, in drumul spre Franta. Erau de fapt primele preliminarii cu manse tur-retur de baraj pentru clasatele pe locul doi in grupe…

Au trecut 12 ani de la toamna cu recolta aproape maxima si in seara de 10 octombrie 2009 “tricolorii” ieseau cu capul plecat de pe Maracana belgradeana: 0-5 in penultimul joc al preliminariilor pentru World Cup 2010 din Africa de Sud. Din 11 octombrie ‘97 pana in 10 octombrie 2009 multe asadar au luat-o la vale. Procentajul din preliminariile incheiate cu un succes in fata Insulelor Faroe a fost slab iar pozitia ocupata, a cincea, dupa sarbi, Franta, Austria si Lituania, este o dovada a reculului evident al fotbalului romanesc, mai ales la nivelul selectionatelor nationale.

Dupa generatia lui Hagi, una remarcabila, cu cantecul de lebada in sferturile de finala ale C.E. din Belgia si Olanda, in anul 2000, tot mai putin “a venit din urma”, iar calificarea la Euro 2008 a fost mai degraba exceptia care intareste ideea ca Romania s-a indepartat de crema capilor de serie, de selectionatele de calibru. A redevenit echipa oarecare, cel mult fericita nevoie mare in rarele ocazii aidoma preliminariilor pentru Euro ‘84 cand reusea rasturnarea “carului mare” Italia in drumul spre Hexagon.

Si te-ai dus, dulce minune. Nimic nu e vesnic, traieste si savureaza clipa. Si apreciaz-o la adevarata valoare…

Uriasul Croke Park, cu 82.300 locuri, aici intr-o macheta din muzeul de prezentare de la stadion, din incinta Gaelic Athletic Association, patroana a hurlingului si jocurilor Galice disputate pe arena, va gazdui in 14 noiembrie mansa tur a barajului pentru C.M. 2010, Irlanda - Franta. Ar putea fi ultimul meci oficial al fotbalistilor in gazda la GAA cu al ei hurling, inaintea intoarcerii in toamna viitoare pe Lansdowne Road. Si poate ca sortii ii vor retrimite pe "tricolori" in Dublin, acum, ca sunt intr-o urna valorica inferioara

Vineri seara s-a tras cortina peste Campionatul Mondial de fotbal sub 20 ani iar marile vesti din Egipt ar fi doua la numar… Si anume ca Ghana a cucerit un prim titlu mondial pentru continentul negru respectiv ca Ungaria a spalat rusinea Europei, castigand finala mica si implicit medalia de bronz a competitiei.

Baietii lui Sandor Egervari, invinsi abia in semifinala de Ghana, au mai gasit resurse in meciul pentru locul trei, cand au raspuns golului Costa Ricai din minutul 81 cu o egalare in primul minut de prelungiri. Atunci, capitanul Vladimir Koman si-a pastrat sangele rece la punctul de la 11 metri, cum o facea si in fazele precedente: 1-1. Si iarasi lovituri de departajare, favoritele lui Peter Gulacsi, portarul cu numarul 42 la Liverpool Football Club.

Marele blond n-a primit nici un gol de la punctul cu var, salvand trei executii, iar al patrulea tanar maghiar desemnat sa suteze de la 11 metri n-a mai trebuit sa-si ia misiunea in primire. Ungaria, bronz la Mondialul de tineret, cu mare star in persoana lui Krisztian Nemeth, care a intrat in joc, desi bolnav, si in finala mica, in minutul 19, in locul lui Futacs, tot varful imprumutat de Liverpool FC la AEK Atena smulgand si acum penaltyul salvator.

In finala, invingatorii Ungariei au pus mana pe titlul mondial, dupa un meci de 0-0 contra Braziliei. Ghana s-a impus la moartea subita a loviturilor de departajare, cu 4-3, Alex Teixeira ratand pentru sud-americani a sasea lor lovitura. Iar ghanezii, ce au evoluat cu maieuri imprimate cu mesajul To God All The Glory, au propus in Adiyiah si golgeterul competitiei, cu opt reusite.

Starurile de maine au impresionat vreme de trei saptamani in Egipt iar Ungaria, cu Koman si Nemeth vafuri ale generatiei, par a avea un val bun. Vor ramane memorabile meciurile maghiarilor cu Cehia si Italia, in optimi respectiv sferturi, cand departajarea s-a facut abia la penaltyuri ori in minutul… 117.

Romania n-a fost prezenta si de fapt n-ar trebui sa amintesc acest lucru. E de la sine inteles. Bravo Magyarorszag, ai salvat Europa plina de aere, pretentii si resurse dar complacuta in a nu se bate pentru onoruri, culese de altii dupa o finala africano – sudamericana ce spune multe, inclusiv la nivel fotbalistic, despre mutarea incet incet a polilor de putere in Noua Ordine Mondiala.

Tinerii sub 17 ani sunt deja in joc de glezne pentru turneul final mondial din aceasta luna, si tot dintr-o tara africana, Nigeria, U17 World Cup finals propunand dintre europene Germania, Spania, Italia, prezente si la U20, plus Olanda, Elvetia si Turcia. 6 din 24. De urmarit… Cat despre FIFA 2010 World Cup, stim cu totii, e in Africa de Sud. O ce vis fierbinte.

FC Timisoara nu s-a ridicat in plan logistic la inaltimea momentului oferit de calificarea in Europa League, o optiune paguboasa transformand o potentiala sarbatoare fotbalistica a intregii urbe intr-un fiasco in urma caruia ma tem de eventuale repercusiuni si la vizitele unor multiple cuceritoare ale continentului, Anderlecht si Ajax, si ma intreb daca nu cumva inimile de polisti cu sange alb-violet sunt confundate de unii cu niste banale portofele.

Cu totii avem dreptul sa ne refugiem in vise si iluzii, fie ele si desarte. E un deliciu in jocul vietii de a ne desfata cand si cand cu luxul fantasmelor, ceea ce imi imaginam si de un dram speranta si in “Amintiri despre viitor”, o inchipuire publicata in ultima editie dinaintea Craciunului din anul 2000, in pagina a noua, de “puzzle”, a Fotbal Vest din acel 19 decembrie, si care este rememorata la finele acestor randuri…

Pe-atunci, cu Poli in Divizia B, am visat nebuneste cu ochii deschisi la viitorul de peste un deceniu al fotbalului de-aici. A fost un joc al imaginatiei.

Visul s-a intrupat si, dupa ce anul trecut, in 2 octombrie, Poli pierdea fara macar un punct smuls lui Partizan Beograd trenul grupelor Cupei UEFA, iata ca anul 2009 i-a adus in cale Timisoarei detinatoarea la zi a acelui trofeu cazut prada istoriei.

Si absolut remarcabil, FC Timisoara i-a eliminat pe ucrainieni, facandu-si cadou aducerea pe malurile Begai a cremei Beneluxului, Anderlecht cea cu Cupa Cupelor si Cupa UEFA in palmares, plus Ajax cu C1 + C2 + C3 in cabinet. Se anunta a fi un festin al Banatului, un punct culminant rar si pretios dintr-un periplu european mai lung ca niciodata. Un moment demn de savurat cu sampanie…

Dar sansa a fost spulberata, visul a fost destramat cu o nonsalanta nechibzuinta. Cu un “pachet”. Suporterii patimasi pentru alb-violet au fost buni cand au ragusit scandand in diferitele lor luari de pozitie prin oras pentru numele, culorile, palmaresul si spre binele lui Poli, dar n-au mai fost la fel de buni, fiind nu rasplatiti pentru loialitatea lor ci tradati, cand a venit vremea jocurilor de pe “Dan Paltinisanu” din Europa League. Cum adica “pachet” si nu bilete de meci!?! Goliciunea arenei a spus totul intr-un moment, cel al meciului contra acestui obsesiv nume Dinamo, ce se anunta unul de slefuire a onoarei si mandriei incercatului club.

Dar “pachetul”, si normal, n-a fost inghitit iar rezultatul s-a vazut atat in teren cat si in navala prin tribunele goale a fanaticilor oaspetei. Oare isi vor calca pe mandrie, dupa un 0-3 acasa si imediat apoi introduse mai scumpe bilete pentru un singur meci, cei insultati si franati cu acel “pachet”? Lasati-ne sa visam si sa ne vedem visul cu ochii!

Nu fortificati “Dan Paltinisanu” cu “pachete” ci deschideti-i sufletul, sa se umple cu zeci de mii intr-un glas ce-l inaltau pe Tata Mare impotriva Celticului! Plang, sangerand lovit de un “pachet”…

Si-acum, “Amintiri despre viitor”, asa cum era publicat in 19 decembrie 2000, in Fotbal Vest…

AMINTIRI DESPRE VIITOR

O, ce zi mare pentru fotbalul din vestul tarii! Wilhelm, fanul alb-violetilor nascut in zilele Revolutiei, si-a lasat masina electrica “Mercedes” la etajul trei al parcarii stadionului “Dan Paltinisanu”. Forfota se face déjà resimtita… nu mai sunt nici 30 minute pana la meciul echipei sale de-o viata, Poli, cu AS Roma, in faza a doua a grupelor Cupei UEFA.

Ambitia avuta de italianul Claudio Zambon la sosirea sa la Timisoara, in anul 2000, ca polistii sa joace in cupele europene cu giallo-rossi romani, devenise realitate. Cum timp mai avea, a intrat in restaurantul cu specific mexican din luxosul lant de magazine din jurul arenei, visat de Mircea Pascu inca din anii ’90.

Telefonul mobil chiar a zbarnait. Noutati primite prin serviciul de e-mail. In derbyurile Diviziei D Ilfov, Vascoza Bucuresti – Steaua Bucuresti 3-2 si Dinamo Bucuresti – Avantul Chirnogi 1-1. Nu mai sunt bilete la partida din aceeasi seara, din Cupa Europei de sud-est, programata in nocturna pe stadionul UMT, intre alb-negri si Aris Salonic. Ar fi fost ceva sa vada la lucru in aceeasi zi doua dintre echipele timisorene de Liga Nationala. Dar important e ca Poli sa invinga…

A iesit din supermarket, s-a strecurat printre autocarele double-decker aduse de domnul Diminescu de la Karlsruhe, l-a vazut prin placa de plexiglas ce inconjoara zona vestiarelor pe Puiu Preda cautand cu infrigurare ceva pe palierul de la etajul II al minihotelului polist si si-a facut loc printre fani, introducand cartela de abonat in casa de marcat de la intrare.

Pe stadion, cu greu a ajuns la locul sau traditional, 35, randul J, sectorul H. Toata suflarea asteapta cu sufletul la gura fluierul de start. La statia de amplificare, la finele prezentarii echipelor, s-a anuntat rezultatul meciului restanta din Liga Nationala, Politehnica Iasi – CFR Timisoara, feroviarii urmand sa revina seara in oras, cu cursa charter.

Peste 90 de minute, bucuria era desavarsita. Paul Codrea, revenit in tara dupa cei 4 ani petrecuti la Real Madrid, a dejucat pasul la offside al italienilor si a marcat unicul gol, in minutul 77. Suspansul a fost maxim, pentru ca protestele oaspetilor l-au determinat pe centralul olandez sa apeleze la verdictul reluarilor video. Ca o usurare, pe uriasa tabela electronica din Curva Sud, literele galbene mari de-o schioapa pulsau vestea cea buna: GOL VALABIL. Imediat, e inscris si numarul de spectatori prezenti: 59.721.

Ferice de ei dar si detinatorii de telefoane mobile si cei conectati la internet avusesera ocazia sa vizioneze jocul. Che sera, sera! Dupa meci, in uriasul pub rezervat exclusiv suporterilor alb-violeti, se vorbeste intr-una despre marea victorie… Frumos 17 martie 2011 pentru fotbalul din vestul tarii!

• Desi unele personaje sunt reale, evenimentele poarta amprenta fictiunii. La ultima aparitie din acest an, mi-am permis un artificiu despre fotbalul mileniului III.

Doar 6 din 53 de europene dar 4 din 10 sud-americane!

Oscar Ruiz e arbitru. Arbitrul Ruiz e din Columbia. Columbia e din America de Sud. CONMEBOL, o uniune tip UEFA in varianta sud-americana, a avut patru reprezentante la FIFA U-20 World Cup. Patru din zece tari sud-americane. 40%. Dintre care Brazilia cu al ei varf Kader joaca in aceasta seara pentru un loc in semifinala acestui Mondial din Egipt.

Oscar Ruiz a ciopartit aseara sfertul de finala exclusiv european, dintre Italia si Ungaria. Cele doua, plus Germania, s-au numarat intre sfertfinalistele din Europa ale turneului din Tara Faraonilor. Cele trei plus Anglia, Spania si Cehia, eliminate pe parcurs, au reprezentat batranul continent in turneul final cu 24 de natiuni.  Sase emisare din totalul de 53 al UEFA, de la mic la mare, a se citi de la San Marino la Spania. 6 din 53 nu e Loto ci doar 11,3%. Total disproportionat, comparativ cu cele 40% trimise de sud-americani. Stiu, e drept, Argentina e inca detinatoarea la zi a titlului la sub 20 de ani… Dar de ce atat de multe selectionate din America de Sud, cel putin in comparatie cu Europa!?!

Continui cu comparatiile, inainte de a reveni la Senor Oscar Ruiz si cartonasele sale rosii de-aseara, impartite europenilor. Patru reprezentante din CONCACAF, uniunea Central si Nord Americana!?! Patru din 35? Stim cu totii ca FIFA forteaza raspandirea si popularizarea globala a fotbalului dar se cam sare gardul, in conditiile in care destule dintre cele 35 membre afiliate la CONCACAF nu sunt altceva decat insulite caraibiene gen Trinidad & Tobago, prezenta in Egipt. Mult prea multe, patru!

Tot patru si din Asia, care, noutate, s-a prezentat inclusiv cu… Australia. Asta pentru a da o sansa in plus uneia dintre numeroasele insulite alcatuind confederatia cu 11 natiuni a fotbalului din Oceania. Si astfel a ajuns Tahiti la turneul final. Inaltator! 0-8 cu Spania, 0-8 cu Venezuela, 0-5 cu Nigeria. Contributia tahitienilor? Zero.   

Europenele, strangulate pe aceeasi jumatate de traseu

Africa, mai ca Europa. Cinci din 53. Fata de 6 din 53. Politica aducerii la acelasi numitor comun si implicit a nivelarii in jos nu e practicata numai la impartirea pe criteriile debalansate de mai sus a numarului de reprezentante de pe continente, ci si la traseul acestora spre finala. Ungaria si Cehia si-au dat cap in cap si n-aveau alta varianta pentru sferturile de finala, decat sa intalneasca Spania ori Italia. Patru din cele 6 europene aliniate la start, macelarindu-se pana in sferturi. Sa fie cat mai echilibrata reprezentarea la varful turneului final…

Si aici si-a intrat in rol Oscar Ruiz. Italiei si Spaniei i s-au mai “servit” arbitri de pomina, chiar si la seniori, de cand cu caravana turneelor finale poposind si prin locuri mai exotice, gen Coreea de Sud si Japonia, in 2002. Asa ca n-a surprins prea tare, aseara, pe Mubarak din Suez…

… Deja in minutul 2, Nemeth, nouarul maghiarilor cu contract la Liverpool FC, a fost faultat in careu de Gentili iar Vladimir Koman, celalalt star al ungurilor, septarul capitan, l-a invins pe capitanul Fiorillo, colegul de club cu care aducea Sampdoriei titlul la tineret: 1-0.

Columbianul Ruiz a ingalbenit si inrosit europenele… Beneficiara? Ghana!

Iar apoi si-a intrat in rol Ruiz, care le-a aratat cartonasul galben lui Albertazzi si Gentili, deja in prima repriza, iar lui Koman imediat dupa pauza. Consecinta? Koman avea sa piarda semifinala cu Ghana, in cazul calificarii in dauna Italiei. Tocmai capitanul! Play-makerul maghiarilor. Inca un galben pentru Gentili si implicit cartonasul rosu. Din minutul 71, Italia in zece. Columbianul dadea tonul la ceea ce avea sa urmeze…

Dar Antonio Mazzotta, egaland in minutul 82, a incurcat itele. Doua minute mai tarziu, un al doilea fundas peninsular, Bini, vedea cartonasul rosu. Doua galbene in nici 250 de secunde. Si Italia, la 1-1 o potentiala semifinalista contra Ghanei, ramasa in 9 si decimata in cazul calificarii. Ungaria, sigur fara Koman.

11 la 9 nu e bine asa incat Ruiz a redresat nitel balanta, inaintea intrarii in reprizele de prelungiri. Szekeres la dusuri: 10  la 9 si alte 30 de minute, plumb in picioare… Ghana se calificase deja, de aproape cinci ore, pentru semifinala de marti. Distractie in fata televizorului.

Prelungiri. Krisztian Nemeth, varful ce “scosese” penaltyul, a marcat pentru 2-1 in minutul 112. Cu un om in plus, Ungaria parea calificata pentru duelul euro-african ce trebuia sa-l inceapa fara capitanul Koman si Szekeres. Dar rezerva Bonaventura, si el “ingalbenit”, a egalat imediat cu o incredibila actiune solo: 2-2 si … zece contra noua. Insa pentru doar inca doua minute. Caci Ruiz a scos al doilea galben si pentru Albertazzi, devenit al treilea fundas italian eliminat la Suez. Italia, inca in carti la 2-2 pentru semifinala cu Ghana, ar fi trebuit sa-si inlocuiasca aidoma jocului de hochei linia de fund.

Zece contra opt, in ultimele 5 minute. Din 115 pana la ultimul fluier… Dar Koman a reusit o deschidere de mare clasa, o minge lunga printre, la intalnire, inghitind aproape 40 de metri si lansandu-l spre gol pe acelasi Nemeth. Stang si 3-2!

19 galbene si patru rosii pentru 44 de faulturi…

24 – 20 la faulturi “pentru” Ungaria, ce a incasat opt cartonase galbene. Trei titulari, drept consecinta, ii vor lipsi. Italia a fost impanata cu 11 cartonase galbene, dintre care trei transformate in rosii. Deci Ruiz si-a controlat buzunarul la fiecare doua-trei faulturi ale europenilor. Beneficiara? Ghana.

Raman din vizionarea jocului Ungaria – Italia cu imbratisarea inaintea reprizelor de prelungire a lui Fiorillo cu Koman. Fostii colegi de club, capitani ai nationalelor lor, strangandu-se la piept, la mijlocul terenului, de unde Ruiz le-a impartit “dreptatea”. Dupa 1-1 si 2-2 la prelungiri, plus penaltyuri contra Cehiei, Ungaria a repetat figura, cu un 1-1 si 3-2 la mustata, in minutul 117.

Ungaria – Ghana are acum o favorita certa si senzatia e ca o finalista europeana, ca in urma cu doi ani, atunci Republica Ceha, n-ar fi tocmai conform planurilor fotbalului in varianta globalizata, fie el si la categoria sub 20 de ani. Iar ca o rememorare, Anglia de exemplu n-a servit cauzei Europei, fiind eliminata de Africa (Ghana i-a dat 4-0) si America de Sud (Uruguay i-a dat 1-0), doar remizand la unu cu Uzbekistanul Asiei…

*Epilog… Ungaria in semifinale de Mondial, Romania batuta cu 5-1 in preliminarii EURO, in Letonia

Iar daca tot suntem la noul val, pe cand Ungaria transpira in drumul spre semifinala Mondialului, tineretul Romaniei era surclasat pe Daugava din Riga, Torje marcand din penalty in minutul 94, pentru un 5-1 final in contul Letoniei. Trist.

Sa vedem ce vor reusii tinerii Romaniei zilele acestea, in patrulaterul preliminar pentru Euro 2011 sub 20 ani, in Austria, unde vor da piept cu scotienii, gazdele si Slovenia. Si sa vedem spre fine de octombrie ce va fi la Mondialul sub 17 ani, din nou in Africa, in Nigeria.

Vizionam aseara optimea de finala a Campionatului Mondial de fotbal sub 20 ani si ma intrebam de ce nu e prezenta si Romania acolo. Intrebarea si-au adresat-o si comentatorii partidei transmise pe Eurosport. Intr-o oarecare masura si datorita unui fapt remarcat si subliniat de un invitat al emisiunii “Legile Jocului” de luni seara, la TEN, si anume ca baza materiala in suferinta a fotbalului romanesc nu inlesneste deprinderea corecta a lovirii si “imblanzirii” balonului de catre copii, la invatarea abecedarului jocului. Intr-adevar…

Pe terenuri desfundate sau denivelate, jucatorii de maine ai “tricolorilor” deprind cu metehne manevrarea mingii. La halal gospodari ai jocului in tara noastra, asemenea rezultate… Si acum, tineti-va bine!

Romania eliminata cu 0-12

Caci Romania a capotat lamentabil in grupa preliminara de calificare ce avea drept finalitate accederea la turneul final in plina desfasurare din Egipt. Patrulaterul s-a disputat in nordul Angliei, unde junii “tricolori” erau spulberati cu 6-0 de Albion, cu 4-0 de Belgia si cu 2-0 de Islanda. Da, 0-12, in conditiile in care in grupa s-au aflat si pescarii islandezi, buni amici ai lui Dinamo.

Acum imaginati-va ce-ar fi fost ca Romania sa onoreze cu prezenta in Egipt… Nu de alta dar Anglia, invingatoare la scor impotriva “tricolorilor”, a fost surclasata la randul ei in Tara Faraonilor, 0-4 cu Ghana. S-ar fi facut de ras ca Tahiti, ce a luat-o constant pe coaja nucii de cocos, cu opt la zero.

Vizionam asadar aseara optimea de finala opunandu-le pe Cehia si Ungaria, selectionate de care aminteam saptamana trecuta, pe aceeasi tema a impotentei federatiei noastre, in blogul “Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?”, si am inteles de ce “tricolorii” nu s-au aflat intre cele 24 reprezentative calificate.

In primul rand, Cehia si Ungaria ajunsesera in Egipt gratie calificarii in semifinalele Campionatului European la aceeasi categorie de varsta, performanta intangibila pentru “tricolori”, spulberati in grupa preliminara a continentului nostru. Din nou, daca am face diferenta intre rezultatele unora si ale altora, ne-ar lua cu ameteala.

Cehii si maghiarii au dovedit deprinderea corecta a lovirii balonului iar Mate Kiss, in special, cu un mondogol de la 30 metri, o ghiulea a la Hagi ce a pulverizat particulele de aer intr-o miscare lipsita de rotatie a mingii. 1-0 in minutul 15. Echilibrul valoric a fost reliefat de egalarea survenita repede, gratie loviturii de cap a lui Jan Vosahlik: 1-1 in minutul 26. Asa s-a si terminat.

Ungaria, dupa prelungiri si penaltyuri contra vecinilor, in sferturi

In prelungiri, imediat, o alta centrare de pe dreapta a adus Republica Ceha in avantaj, in minutul 92, prin Michael Rabusic. Ca un facut, peste sapte minute, Ungaria a egalat si ea, prin capitanul ei, Vladimir Koman. Ce naste din pisica soareci mananca iar Vladimir e fiu de ex-fotbalist profesionist.

2-2 si lovituri de departajare. Unde Peter Gulacsi, salvand suturile lui Marecek, Moravek si Reznik, ultimul la moartea subita, a dovedit ca este o laudabila rezerva a lui Pepe Reina, la Liverpool. Cu numarul 42. Baietii lui Sandor Egervari, triumfatori cu 4-3 si asteptand sfertul de finala de vineri, contra Italiei, la Suez, desi tocmai nouarul Krisztian Nemeth, vedeta achizitionata tot de Liverpool, si-a vazut a cincea lovitura a maghiarilor salvata de Vaclik. Asadar macar o selectionata europeana in semifinala, daca nu chiar doua, depinzand de traiectoria Germaniei, fata in fata in optimi cu dezinvoltii ghanezi.

Iata-i pe invingatori, cu cluburile de provenienta… Gulacsi (Liverpool) – Kiss (Gyori), Szekeres (MTK), Presinger (Videoton), Szabo (Paksi) – Gosztonyi (MTK), Futacs (Werder Bremen), Koman (Bari), Simon (Szombathelyi) – Dudas (Gyori), Nemeth (Liverpool). Au mai intrat Andras Simon (Liverpool; imprumutat Cordobei), Zambo (Gyori) si Balajti (Diosgyori).

Ungaria, cu trei baieti inhatati de Liverpool, in sferturi de finala. Anglia, eliminata din grupe. 0-4 cu Ghana, 0-1 cu Uruguay si 1-1, tras de par, cu Uzbekistan. A se citi egaland-o in minutul 88, prin Alex Nimely, de la Manchester City. Un punct, un gol cand calificarea se disipase si o intoarcere in insula. Explicatia ar putea veni si tocmai din aceste importuri de tineri jucatori din toate zarile. De cand cu sosirea lui Arsene Wenger in Albion, insula n-a mai avut tarmuri. S-a facut una cu continentul, s-a globalizat. Fabregas a luat calea Arsenalului la 16 ani, de la detinatoarea la zi a Champions League, CF Barcelona. Cati altii n-au luat calea Albionului, de la grupari inzecit mai mici!?

Anglia: prea multe importuri, neconvocari, terenuri desfundate si antrenori depasiti

O alta problema a Albionului ar putea ramane acea deprindere defectuoasa a lovirii mingii, de care aminteam in privinta Romaniei. Cu atatea ploi, destule terenuri desfundate, innamolite. Circumstante atenuante. Caci altfel, bani ar fi din belsug in insula, pentru intretinerea unor gazoane de Doamne Ajuta. Cum ti-i cresti, asa ii ai…

Si ar mai fi antrenorul. Nimic rau cu Brian Eastick, dar ma indoiesc ca dumnealui are in maneca bagajul tehnico-tactic deosebit de variat, cu artificiile de rigoare aplicabile la turnee finale, posedat de selectionerii unor reprezentative ce tind sa se impuna si la alte categorii de varsta. Deja de la sub 20 de ani, Anglia invata lectia amara a inclinarii steagului. Cu o deprindere perfecta a esecului, eliminarile la seniori nu mai sunt de mirare. Eastick e de scoala veche, cea cu mingi lungi si “focul la ei”, practicata pana mai ieri in Albion. Un tehnician care a activat intre aceste limite nu se poate schimba in preajma retragerii, doar prin sosirea in insula a unora ca Wenger sau Mourinho. O fi activat el la academiile lui Birmingham City, in perioada cu Trevor Francis manager, si la Newcastle United, pe vremea lui Sir Bobby Robson, plus ca secund la tineretul Republicii Irlanda, in umbra lui Don Givens, dar n-avea experienta de turneu final. Caci, in calitate de secund al lui Brian Hamilton la reprezentativa Irlandei de Nord, n-a avut parte de bucuria calificarii…

Faceti o combinatie a acestor factori, plus a faptului ca marile cluburi n-au cedat reprezentativei jucatorii de lot, ca Gibbs si Wilshere, de la Arsenal, Stanislas si Sears, de la West Ham, Welbeck, de la Man United, Scott Sinclair, de la Wigan, Sturridge, de la Chelsea, ori Carroll, varful lui Newcastle, si aveti explicatia eliminarii rusinoase a uneia dintre cele 6 reprezentante ale Europei. Unica necalificata din grupe. 1-6 ca la tenis. Dar Romania, cu 0-12?

De fapt, dintre neconvocatii citati mai sus, unii au fost deja imprumutati ori pasaportati, semn ca primele indicii ale nu foarte bunei lor acomodari intre profesionistii seniori le-a dat de gandit antrenorilor. Zola l-a trimis pe Sears la Palace iar Chelsea pe Sinclair, la Wigan. E drept, si Beckham era trimis de Sir Alex Ferguson la Preston North End, scotianul avand poate o premonitie ca se va folosi candva chiar de un bocanc pentru a-l trimite pe David in Victoria lui.

Dar de ce n-au fost unii deplasati in Egipt, tocmai ne-am lamurit. Nationala de tineret sub 21 ani, antrenata de Stuart Pearce, tocmai a jucat in preliminariile C.E. 2011, vineri seara, pe Ricoh Arena din Coventry, in fata a putin peste 20.000 spectatori, cu cativa dintre jucatorii tocmai amintiti in teren. Gibbs si Wilshere au inceput jocul, la fel ca Theo Walcott, un alt “Tunar”, insa inlocuit la pauza. A mai fost si numitul Carroll, chiar marcator, iar Welbeck a intrat pe final. Anglia s-a impus, cu 6-3 in fata Macedoniei, dupa 2-0 in 30 de minute si 3-3 dupa o ora de joc, desprinderea cu o “dubla” reusind-o in ultimele 5 minute Zavon Hines, descoperirea lui Zola la West Ham. Cu un 2-1 in deplasare in aceeasi Macedonie si un recent 1-1 in Grecia, Albionul poate aborda increzator in noiembrie jocurile cu celelalte adversare din grupa, Portugalia (acasa) si Lituania (in deplasare).

La sub 19 ani, Albionul a ajuns macar in finala Europei

Ca o completare, Eastick gestiona in vara si prezenta Angliei la turneul final al C.E. sub 19 ani, unde beneficia de cateva nume strecurandu-se ici colea in formulele de start din Albion. Un Dan Gosling la Everton, de exemplu. 1-1 cu Elvetia, apoi 2-2 cu Ucraina, unde s-a desfasurat turneul reunind 8 selectionate, fiind egalata de ambele, si-apoi un 7-1 cu Slovenia. In semifinala cu Franta, acelasi Nathan Delfouneso de la Aston  Villa a reusit o “dubla” in prima repriza de prelungire, devenind golgeter al turneului, cu patru reusite, si calificandu-i pe insulari in finala contra gazdelor, ce-i invinsesera tot cu 3-1 pe sarbi.

In ultimul act, cu Welbeck de la Manchester United in formula de start, Anglia a cedat cu 2-0, Ucraina devenind campioana europeana la categoria sub 19 ani. Dar roata morii se invarte si zilele urmatoare, intr-un patrulater in Slovenia, Anglia se va alinia in grupa preliminara de calificare a editiei de anul viitor, din Franta. Insularii vor da piept cu Slovenia, Finlanda si Slovacia. Interesant insa de vazut cate cluburi vor fi dispuse, ca si in cazul turneului egiptean, sa le dea “verde” junilor. M-as mira ca Jack Rodwell de exemplu, de la Everton, sa figureze in lotul lui Noel Blake…

 [ Prima postare din Wroclaw, oras gazda a Euro 2012, o regasiti cateva articole mai "in urma", tot in septembrie. Aici revin cu adaugiri de la stadionul Oporowska, interzis huliganilor de altadata. ] 

Slask - Legia n-a avut parte de nici un fan al oaspetilor din Varsovia. Trecutul "de lupta" i-a tinut departe de Wroclaw

In al doilea reportaj din Wroclaw pentru <Fotbal Vest>, intitulat “Tramvaiul verde si arena virtuala“, am observat ritualul de meci in fotbalul polonez, tehnologizat si epurat de elemente huliganice insa anost cat de-un 0-0, si atmosfera citadina cu de toate.

La meciul Slask – Legia, uriasa flamura desfasurata peste tribuna a doua, Odkryta, cea a galeriei, cu grafica unui tramvai verde-alb-rosu in marime naturala, a fost punctul de atractie al jocului de 0-0, in al carui minut 85 varful gazdelor s-a hotarat dupa una-doua secunde sa cada secerat, teatral si din senin, dandu-se accidentat, asta pentru a evita “galbenul”, dupa ce nu-i “luase fata” portarului. Atitudine care spune totul…

Slask si Wisla laolalta. Wroclaw si Cracovia, unde candva antrena campionul la zi al Romaniei, Dan Petrescu

Dar tramvaiul a salvat ambianta, ruland de la capatul nordic al tribunei. Am calatorit la Oporowska cu numarul 4, apoi Politia ne-a barat accesul spre arena dinspre peluza rezervata oaspetilor, Sektor Gosci, si m-am chinuit cu codul de bare al biletului de 50 zloti, aproximativ 13 EUR, la poarta electronica, pentru ca finalmente sa fim perchezitionati, cu mainile incrucisate in fata. Politicos dar ferm. Sticla de apa minerala Slask mi-a fost retinuta in schimbul unui tichet de depozit iar la final am descoperit in “seif” ca se fereau si de alde umbrele. Masuri de precautie…

In Oporowska, cu tribune separate, prima surpriza a fost absenta totala a fanilor Legiei. Sektor Gosci, gol. Cealalta peluza, Trybuna Polnocna, de la principala poarta de acces in stadion, unde e amplasat un monument-minge anticipand Campionatul European, e si unica nedespartita de gazon prin uriasul gard imprejmuitor. Doar o plasa inalta.

Mingea EURO, pe soclu, din incinta Oporowskai, si convingerea localnicilor ca nu vor termina pregatirile gazduirii turneului final abia in ceasul al 12-lea

A atras cel mai mult atentia filmuletul multimedia, repetat mereu, intre fazele jocului, infatisand pe uriasul ecran panoramic proiectul “Wroclaw 2012”, cu un tur virtual al viitorului stadion cu “scoici” verzi, gazda la EURO, aidoma unei farfurii zburatoare. Va fi complimentat de tot tacamul, cu hoteluri, terenuri de antrenament si autostrazi déjà in constructie, carora le erau daramate din cale, cum observam din mersul tramvaiului, inclusiv vechi cazemate.

Ca la teve, plictisitor a fost doar sirul de reclame de pe ecranul despartind tribunele galeriilor, savuros doar la desfacerea capacului berii locale Piast si deloc surprinzator, in insidioasa politica de globalizare, la mentionarea The Times ca supliment al gazetei Wyborcza. Cyfra Canal + a difuzat in direct jocul, inceput la 18:15, in nocturna, una dintre cele sapte ore de start ale etapei a sasea, cu 8 meciuri.

Catedrala de pe o insula a Odrei, cea mai semeata dintre numeroasele locase de cult din Wroclaw. O ilustrata sugestiva a capitalei Sileziei

Cam atat cu tehnologia… In rest, carnati polonezi si funinginea dusa de vantul libertatii in tribuna, armate de pusti vanzolindu-se pe esplanada oficialei, cu gandul departe de fotbal, multe cupluri, spectatori si in raiati lamaii ori la cravate cyclamen, intr-un du-te vino ce te facea sa suspectezi ca “iesirea” la Slask are de-a face si cu a fi vazut, elicoptere deasupra capului intr-o cacofonie cu asurzitoarea muzica rock locala, incrancenati bodyguards cat cuprinde, plus o armata mass-media, de ambele sexe, cu reporteri fie defiland deloc cu ochii pe joc, fie aranjandu-si absorbiti de importanta de sine nodul roz, absenti, cu spatele la ostilitati. Chiar, ce-or fi stiut sa-i intrebe pe Tarasiewicz si Urban?

Mai interesanta a fost copia copertei unui program de arhiva de la Legia – Slask, din 7 august ’65, publicata in revista gratis in 12 pagini, pe frontispiciu cu stema cu vulturul locului, negru pe fond galben si alb pe rosu, jumi-juma.

Am parasit tribuna I, cu 14 randuri de scaune rosii, dupa accidentarea mimata, putand paria la acel bet-at-home repetandu-se obsesiv pe panourile publicitare digitale de pe lungimea tribunelor galeriilor, ca se va sfarsi 0-0, si intrebandu-ma doar ce-o fi fost cu numele Kielce, Gdynia si Belchatow, alte prim-divizionare, pe bannere din sanul galeriei. De altfel, graffitti ale unor cluburi rivale impodobeau ziduri din preajma, alaturi de emblema lui Slask.

O alta cladire semnificativa este cea a Operei.

Ca o senzatie generala, oamenii gusta noua fata a fotbalului de club polonez, si acesta ultracomercializat si oferit ca produs de consum, asaltandu-te ca forma dar cu continut subtire, si pare a astepta cu nerabdare gazduirea turneului final, sugerata in filmuletul cu stadionul virtual, ce va atrage si alte investitii si va genera venituri intr-o minunata capitala milenara a Sileziei.

In rest, Legia tot in plasa lui Wisla si Ruch, iar Slask la primele puncte cedate acasa, intr-un tur inceput in 1 august, cu punct terminus 13 decembrie. Iar in oras, toate remarcabile.

Un monument in memoria tragediei de la Katin, amplasat in preajma Muzeului de Istorie Nationala

Pietele, arhitectura, bulevardele aerisite, aerul domnesc, lumea asteptand calm la semafor, puzderia de respectabile lacase de cult, promenadele, Festivalul Vinului, reclamele pomenind de C.E. de baschet si volei masculin din oras, in plina desfasurare, plus maratonul “nostru”, cel mai “tare” din Polonia, uns de ospitalitatea sincera a Silezienilor.

Rynek, piata centrala din vechiul burg, are sute de cladiri de o minunata frumusete arhitectonica...

Care au un unic of. Sa nu mai auda, din largile grupuri de turisti germani, rostindu-se numele Breslau. Caci Wroclaw e unic, al localnicilor, si se gateste sa primeasca in nici trei ani Europa. Nu va dezamagi. Ba chiar isi va alege simpatiile, dupa cum am remarcat in timpul jocului de volei Bulgaria – Rusia, difuzat pe un urias ecran panoramic amplasat in centru, la care oamenii au aplaudat fatis setul smuls de vecinii de la sud de Dunare…

Iar pe soclul statuii ecvestre a primului rege al Poloniei, Boleslav Chrobry, figura si Dacia, cu granitele ei, intr-o harta in relief a vechii Europe centrale

Cine cauta, gaseste. Am descoperit Dacia in Silesia, la Wroclaw!

Muntii nostri aur poarta, Noi cersim din poarta-n poarta… E duminica seara si ne-am putea intreba de ce Romania nu e la Mondial. Raspunsul e lesne si are pe undeva de-a face cu talentul nefructificat, inconstient si in bataie de joc irosit al unei natiuni fotbalistice ce pare a-si fi pierdut busola la nivelul selectionatelor.

E duminica seara si doua tari central europene au destui microbisti cu ochii pe micile ecrane. Ambele joaca la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal sub-20 ani, gazduit de Egipt.

Republica Ceha are aproape 10 milioane si jumatate de locuitori dar o reprezentativa de tineret finalista la zi a C.M., in urma cu doi ani, in Canada, unde Argentina o rapunea in ultimul act. Cehii s-au calificat din nou si asta-seara, duminica 27 septembrie, au invins Australia, cu 2-1, marcand inclusiv galiganul de 1,95 al Slaviei, Tomas Pekhart. La rand, Brazilia si Costa Rica, pentru o nationala incluzandu-i pe “stranierii” Mazuch, fundasul lui Anderlecht, Moravek, mijlocas la Schalke, si Sebek, intre portarii lui Chelsea.

Vecinii maghiari au putin peste 10 milioane locuitori dar sunt reprezentati in Egipt, intre cele doar 6 nationale europene, de o trupa cu nu mai putin de 7 “stranieri”, printre care tripleta lui Liverpool, Gulacsi – Simon – Nemeth. Ca si cehii, un evantai de cluburi interne au contribuit la conturarea lotului.

Vizionati Mondialul, stimati diriguitori ai fotbalului romanesc, stimati oameni de fotbal? Ma indoiesc… Sunteti “prinsi” cu procese ale etapei si nesfarsite contre despre nimic. Pierduti in amanunte. Gestionari ai unui fotbal ducandu-se de rapa. Stim cati locuitori are Romania. Mai multi decat al celor doua vecine adunati la un loc. Si totusi, Romania sta acasa si probabil nici nu ia lectii in fata monitorului, pe cand cele doua spun prezent si mai si inving.

Ungaria va transpira tarziu in seara egipteana, contra Hondurasului. Vor urma sud-africanii si Emiratele Arabe Unite. Cu alte cuvinte, Ungaria port-stindard al Europei in aceasta grupa de Mondial. Dati-mi voie sa le tin pumnii stransi, cu riscul de a mi se adresa din nou traditionalele urari de bine contra carora m-am imunizat, gen sa mor in cele mai cumplite chinuri, tras pe roata sau ceva de genul acesta.

N-am nimic cu Romania. Sunt probabil inzecit mai patriot decat patriotii de mucava ce, sub “tricolor”, fluturandu-l isteric dar ipocrit, au ticluit totul in folos personal si in defavoarea natiunii. Iar aici intra si vanzatorii de tara de natura fotbalistica. De ce nu sunt jucatorii romani cautati in campionatele tari din vest? Nu doar pentru ca nivelul competitiilor interne din Romania e modest, ci mai ales pentru ca pachetul defavorabil este captusit de-un greoi aer statut, insuportabil pentru vestici, ce-l privesc cu scepticism si neincredere. Fotbalul nostru n-are credibilitate, “n-are fata”, are o carte de vizita botita de scandaluri si personaje dubioase. Iar totul se rasfrange asupra aparitiilor selectionatelor pe scene finale europene si mondiale.  

Am mai scris de numarul impresionant de mare de jucatori maghiari evoluand in Albion. Credeti ca sunt mai talentati decat romanii? Ma indoiesc. Muntii nostri aur poarta… Problema e ca sunt mai seriosi, mai hotarati, mai increzatori, mai neinfricati. Au vana.

Pravda Vitezi. Acesta e mottoul Republicii Cehe, o tarisoara cu o istorie de doar cativa ani. Adevarul prevaleaza. Coloana lor vertebrala e dreapta, plus consolidat cu sudoarea ce-i permite lui Pekhart sa nu se indoaie, in ciuda celor 195 centimetri ai sai. Adevarul prevaleaza si nu-i de mirare ca Republica Ceha se codeste, intr-o minoritate aproape absoluta pe continent, sa accepte de bun Tratatul de la Lisabona, sa dea implicit verde unei discutabile Uniuni suverane in toate cele peste Europa noastra. Sa-i ajute Dumnezeu ca adevarul pe care ei il disting cu clarviziune, sa prevaleze intr-adevar.

Sunt admirabili si demni a fi catalogati drept bravi. Fotbalul romanesc, bolnav si fara orizont, stors de masinatiunile de decenii ale unei clici detestabile, strange roadele si isi suge aratatorul, uitat de crema tineretului mondial. Unde esti tu, Tepes Doamne?

Deschideti-va mintile si comutati pe canalul cu jocurile vecinilor. Ar fi o lectie adevarata. Dar e oare dispus careva sa invete niscaiva in fotbalul “nostru”? Intre ghilimele, pentru ca e de fapt al lor, al masinistilor. Ma indoiesc, pentru ca uriasul defect existential tine de romanismul nostru prea accentuat, cu o acolada prea larga, reunind acea infatuare ce ne induce in eroare ca le-am sti pe toate si acea mandrie si prejudecata de a nu fi in stare sa invatam din greseli.

E o duminica seara trista pentru fotbalul nostru, cu alt Proces si interminabile palavrageli despre aer. E o duminica seara a sperantei pentru doua natiuni nici pe jumatate cat Romania, dar care reprezinta Europa pe scena mondiala. Pe cand inapoi in luminile rampei? La Pastele Cailor. Sau la o schimbare de macaz intr-un fotbal putred, curat murdar.

Halo, federali si oameni de fotbal, pe ce canal vizionati fotbalul de duminica seara? Pe ala despre Bistrita lui Nenea? Sau, Desteapta-te Romane, cu carnetelul, pe cel cu Ungaria – Honduras? Ratingul va fi probabil tare inegal, cu Nenea vizionat in lung si-n lat. Recomand din inima aruncarea pe geam a televizoarelor, ca e in general doar propaganda mincinoasa, dar uneori face sa vizionezi ceva, chit ca e vorba de vecini carora le dorim chestia cu Capra.

Haide draga Pekhart, sari peste doi metri si arata-le cum se baga obiectul in ate. Ca doar in 2007, desi ai fost cel mai tanar ceh din lot, ai tot jucat, pana in finala!

Saptamana viitoare, Panathinaikos Atena va fi vizitatoarea lui Dinamo, in a doua etapa din grupele EuropaLeague, si chiar daca trifoiul alb-verzilor e acum cam ofilit, file de istorie din zilele de glorie ale clubului grec pot tine loc de istorisiri interesante.

Amanunte am aflat dand tarcoale stadionului “Apostolos Nikolaidis”, inghesuita arena din inima Atenei, de la poalele “tuguiului” Lycabettus, si unde fani cu alb-verde in vine tin flacara aprinsa, desi echipa joaca mai nou in alta parte, in Irini, in nordul capitalei, la noul Stadion Olimpic.

Panathinaikos, un nume de legenda in Grecia

Trifoiul, un contur alb pe tricoul verde crud, si-a trait orele de varf intr-o zi de iunie, in 1971, pe Wembley, cu ocazia finalei Cupei Campionilor Europeni. Da, Panathinaikos a razbatut candva pana in ultimul act, o performanta neegalata in fotbalul de club grec, si desi trupa lui Ferenc Puskas, aflat in primul sau an la carma atenienilor, a plecat steagul, acea descindere in Templul Fotbalului e zenitul Zilelor de Glorie, “Glory Days”, ale gruparii elene, zile pomenite obsesiv la vechiul stadion si tinand loc de cald in prezentul indoielnic, cu “Pana” parasindu-si matca si parca pierzandu-si din incisivitatea ce i-o ofereau evolutiile in vechiul fief.

Verdele cu trifoi purtat in finala din 2 iunie '71, inramat la loc de cinste in sediul fanilor, din preajma "Leoforos"...

Avea sa fie o unica mare ocazie irosita. Sansa ce nu s-a mai intors vreodata, dand apa la moara nostalgicilor… GLORY DAYS, WEMBLEY 1971 – 2001, cum e inscriptionat pe zidul peluzei “Leoforos”, cea ticsita in trecut de tifosi, acum parasita si asteptand intr-o buna zi lama buldozerelor.

Panathinaikos a trecut pe langa gol pe Wembley, ba chiar in cateva randuri, dar Ajaxul lui Rinus Michels, deschizand scorul inca din minutul 5, prin Van Dijk, si profitand de autogolul lui Kapsis, din minutul 87, a acaparat trofeul: 2-0. Un rezultat sec, aplatisat de scurgerea anilor, dar care ascunde atatea pasiuni si amintiri. In sediul gruparii galeriei “Mad Boys 13″, “baietii nebuni de la poarta 13″, suveniruri tinand de finala londoneza iti atrag atentia de pe peretii incaperilor.

Ar fi mai ales un bilet de acces pe Wembley, cu pretul explicit al intrarii la peluza. One pound standing. O lira sterlina, in picioare. Atat costa pe-atunci, sa te inghesui in uriasul oval. De cateva zeci de ori mai piparat acum… S-au strans 83.000 fani, dintre care destui “trasi” la alb-verde, fie calatorind din indepartata Grecie, fie luandu-si inima in dinti, din larga comunitate elena din capitala britanica.

Iar unii au pastrat suvenirurile, ca pe niste adevarate tezaure. Pe pereti, colaj cu programul de meci al finalei, cu fotografii inedite, cu decupaje din editia de seara a cotidianului londonez “Evening Standard”. Remember. Aduceri aminte din zilele de glorie. Zile care au recapatat o si mai mare semnificatie anul trecut, cand Panathinaikos si-a aniversat centenarul.

Un alt colaj expus pe fatada tribunei intai a arenei "Nikolaidis", cu verzii aliniindu-se intr-o reeditare peste ani a duelului de pe Wembley cu Ajax, din '71...

A ascultat finala la radio. Avea doar opt ani. Dar copilul de altadata, uriasul bland de-acum, suflet al “Mad Boys”, mi-a recitat echipa ca pe apa… Economopulos – Tomaras, Kapsis, Sourpis, Vlahos – Kamaras, Elefterakis – Gramos, Antoniadis, Domazos, Filakouris.  M-a purtat de la suvenir la suvenir, retraind parca anii de glorie. Glory Days. Au mai ramas amintirile si parca tristetea rezonand cu goliciunea arenei invechite, de peste drum.

Altadata, coreografia pe "Nikolaidis" era parte a atmosferei incandescente din "cutia de chibrituri". Acum, cu tot noul lui "Spirou Louis", stadion olimpic, ceva s-a diluat din tumultul tribunei alb-verzilor

S-au schimbat vremurile si dezradacinarea e parte a proiectului global. Buldozerele vor atrofia amintirile, vor amputa emotii dintre cele mai vii, deci vor darama mai mult decat ziduri si temelii cu ale lor graffitti, intr-o invalmaseala tipic elena, cu o simbolistica aparte. Gate 13, poarta 13, revine obsesiv, ca loc de pelerinaj al fanaticilor, in peluza “Leoforos”, denumita astfel pentru ca al ei colt nordic se revarsa peste marea artera “Leoforos Alexandras”. Acolo, noi cladiri impunatoare si o noua statie de metrou anticipeaza parca regenerarea  unei zone lasate pe alocuri intr-o ostentativa si dezolanta decrepitudine. Pacat ca regenerarea va viza si raderea autenticului “Nikolaidis”. Si cat nu vor deveni curand istorie, mesajele cu talcul lor merita parcurse…

Fanii si-au lasat amprenta pe peretii exteriori ai peluzei, altadata animata, acum o constructie parasita

N-am intrat in detalii, legat de chipul tanarului cu sapca, imaginandu-mi ca as rascoli rani adanci. Ci m-am plimbat, cu pasul mic.

Trifoiul la o suta de ani

Poarta 13, un simbol puternic pentru tifosii lui "Pana"

Galeria "Mad Boys 13" n-a lasat nevopsit nici macar sediul de peste drum de peluza. Iar in sediu, adevarata comoara pentru microbisti... Muzeu in toata regula

Fanii au expus si un cliseu cu faza golului de pe Goodison Park, din sferturile de finala, suficient pentru a o apropia pe Panathinaikos de Wembley. Dupa ce baietii lui Puskas defilasera in fata lui Jeunesse D’Esch, cu 5-0 si 2-1, si a pe-atunci cehoslovacei Slovan Bratislava, cu 3-0 si 1-2, mai greu a fost contra lui Everton, cu 1-1 la Liverpool si 0-0 pe “Nikolaidis”, si in semifinala cu Crvena Zvezda. Esec clar la Beograd, 1-4, dar rasturnare spectaculoasa pe “Nikolaidis”: 3-0. Si bilete de Wembley!

Parcursul n-avea sa se mai repete iar actualul sezon e chiar mai trist, cu rivala din port, Olympiakos Pireu, depasind sistematic “Trifoiul”.

"Nikolaidis" a fost lasat in urma...

... iar noul Stadion Olimpic a luat rolul casei provizorii a "verzilor". Care, se zice, ar urma sa fie stramutati, pe viitoarea proprie arena, chiar si mai spre periferia capitalei. Cine inghite galusca?

Panathinaikos pare a fi la raspantie iar vantul schimbarii n-o menajeaza. Trifoiul pare a fi fost dezradacinat iar revenirea la albie e mai anevoioasa decat si-ar fi inchipuit unii. Iar in tot acest deranj, nici noi staruri ca Djibril Cisse nu deprind la adevarata lor valoare emotia pornirilor unor fani ai alb-verzilor incercati peste ani de stramutari si reveniri, si care tin cu dintii, amintindu-si de zilele de glorie, de o identitate pe cale sa fie voalata.

Din Wroclaw, capitala a Sileziei imbibata de istorie milenara, am scris pentru <Fotbal Vest>, sub titlul “Oporowska interzisa multora”, un reportaj de calatorie sesizand si la jocul localnicei Slask cu gostii din Varsovia contrastele dintr-o perioada post-huliganica a unui fotbal polonez ce se pregateste de gazduirea viitoarei editii a turneului final al Campionatului European. Intrebarea e daca Romania se va regasi in urmatoarea campanie de calificare si va sfarsi prin a-si aconta biletele tocmai pentru un minunat oras ca Wroclaw. 2012 bate deja la usa…

Wroclawul se poate lauda cu tare multe lucruri. Iar din tramvaie, ce taie orasul pe zeci de linii, multe frumuseti iti incanta privirea. Numarul 4 m-a dus frumusel la stadion...

Drumul de la aeroportul Kopernikus, din vestul Wroclawului, spre centrul istoric al orasului cu peste o jumatate de milion locuitori fondat de un duce ceh in secolul X, va fi in nici trei ani o magistrala europeana. In 2012, la ora viitorului turneu final al Campionatului European, noul stadion, aflat déjà in constructie tot in vestul urbei, va fi legat de o maiestuoasa fosta gara centrala, acum inca dezafectata, printr-o fiabila retea de transport, parte a planului de infrastructura de 10 miliarde euro, trasat pentru emanciparea fotbalistica a Wroclawului.

In vasta piata centrala Rynek, rivalizand ca frumusete poate doar cu "perla" Bruxellesului, sute de cladiri care mai de care amintesc de influenta habsburga si prusaca la construirea orasului...

Spun doar fotbalistica pentru ca orasul cu mai bine de 100 poduri peste bratele, canalele si afluentii Odrei, incovrigata prin centru, iti taie rasuflarea cu o urbanistica si arhitectura modelate in dominatia habsburga si prusaca, si care nu traieste doar prin Universitatea fondata in 1702, ce a dat 8 laureati ai Premiului Nobel printre care fizicianul Max Born, dar care tocmai si-a exersat talentul organizatoric, gazduind C.E. de baschet masculin in primele zile din septembrie, cand intreaga Polonie a marcat exact 7 decenii de la invazia nazista.

La stadion, urmele rivalitatii sunt evidente. Verdele lui Slask, mai tare decat rosul oaspetei Legia. Ce va fi in minutul 90?

Urmeaza fotbalul, ce a sangerat in acest inceput de mileniu in capitala Sileziei, din sud-vestul tarii, si nu pentru ca localnica Slask respira doar din unicul titlu cucerit in 1977, la un an dupa triumful in Cupa Poloniei, ci in urma vizitelor fanaticilor din Lodz, Cracovia si Gdynia, ai Arkai, renumiti purtatori de cutite.

"Fata" comercializata a Oporowskai, cu internationalul Mila, inconjurat de stema lui Slask si firma de echipament, acopera fatada cladirii sediu, din capatul tribunei acoperite, sediu ce include si vestiarele

N-a fost ca spre finele celui de-al doilea razboi mondial, ce a distrus partial Wroclawul, tinut cu dintii de nazisti in retragerea lor, cand au inundat mini-orasul subteran cu spital si cale ferata, in continuare un mister modern din pantecul urbei, dar tot s-a lasat cu morti si raniti dupa un Slask – Arka prelungit cu elicoptere survoland un intreg bulevard de acces la arena Oporowska, intesat om langa om, sustinatori somati la asfalt, sub bulanul fortelor de ordine. Panorama televizata, mi-au spus localnicii, a fost cutremuratoare. Dar era unica solutie…

Poarta principala a Oporowskai, din preajma peluzei nordice

Urmarea? WKS Slask a emis carti de identitate pentru accesul la jocurile din Zdobywka Pucharu Ekstraklasy si mi-a inregistrat in sistem Cartea de Identitate pentru a putea cumpara biletul de 50 zloti in tribuna I, Kryta, singura acoperita a arenei din sud-vestul Wroclawului. Mai mult, verdele e obligatoriu, ideal in tricoul cu sponsorul “strategic” Piast, bere a orasului purtand numele primei dinastii regale poloneze, dupa ce localnici mergand la Oporowska de exemplu in tricoul lui Bayern, au fost trimisi la plimbare. De fapt, nu se mai tolereaza aici nici alcoolismul, taxat cu 600 zloti, incarcerarea de-o noapte, confiscarea sticlelor si dusuri reci gratis.

Stema Wroclawului, strajuind intrarea la stadion

Te si intrebi cum mica arena placida si sarmanta, cu 8.436 locuri pe scoici preponderent verzi si rosii, cu o miniaturala peluza separata a gostilor si flancata de propriul vechi hotel, minunate parcele de zarzavaturi, pomi fructiferi si verdeata, cu cabanute, ale localnicilor, plus de siruri de plopi aproape cat cei 4 stalpi de nocturna si de o cale ferata, a putut magnetiza asemenea pasiuni sangeroase.

Dar vremurile s-au schimbat si desi Oporowska n-a mai gazduit de peste doua decenii dueluri europene, in trecut cu castigatoare de cupe alde Liverpool, Napoli ori Borussia Monchengladbach, si ea o “verde”, acceptarea candidaturii Poloniei a pornit tavalugul corporatist. Sponsor titular al clubului fondat in 1947 e proiectul “Wroclaw 2012”, iar tehnic Puma, nelipsind Coca Cola. Cam in acest cadru a primit-o Slask, a sasea in 2009, pe “capitalista” de podium Legia, in Mecz 6. Rivalitatea lor, schitata in uriase reusite graffiti din preajma, ale ambelor seturi de suporteri, e acum una stoarsa de sange si monitorizata cu carti de acces.

Bannerul cu un urias tramvai in marime naturala s-a plimbat prin tribuna a II-a, a galeriei, si a salvat spectacolul la un joc de 0-0

Alb-rosul periclitatului Beenhakker, socat cu 3-0 la Maribor, va lipsi din Africa de Sud, dar va flutura semet in 2012, inaltat cu sudoare de repatriatii din Albion. Fotbalul les se curata si regenereaza dar problemele raman “in iarba”. Unde esti tu, Lato?

Caci Slask – Legia a fost 0-0 si nici macar impulsurile inlocuitorilor Sebastian Mila, international polonez, si Takesure Chieyama, n-au dat culoare echipelor lui Tarasiewicz si Urban. Spectacolul l-a facut doar tribuna, mai exact a doua, Odkryta, cea neacoperita, de fapt o uriasa galerie, o masa verde, scandand, intonand, cantand, incurajand, batand ritmic din palme si uneori dand tonul restului arenei in doua-trei ocazii regizate si de fapt amintite – cu minutul exact – in programul tip ziar, de 12 pagini, ce a punctat desfasurarea ostilitatilor in zi de meci in jurul gazonului imprejmuit de gard.

Si cum Wroclawul e orasul cu zeci de linii de tramvai, galeria a rulat deasupra capetelor un urias banner infatisand un tramvai in verdele, albul si rosul urbei si al clubului. De sub flamura, timp de 15 minute, in prima repriza, fanii n-au vazut de ce Polonia va sta la anul acasa. Dar au ragusit la o arena de pe care voi reveni cu alte detalii.

Ce n-ar da sa retraiasca zilele de aur de altadata. Cand era incoronat campion al lumii, cand se distra cu mingea. Talentul sau ramane marturie pe toate meridianele, pana si in cele mai neasteptate locuri…

Butoiasul cosmic saluta publicul de pe Karaiskakis, imbracat fiind in alb-rosul lui Olympiakos

Chiar si in istorica zona Plaka, de la baza stancariei Acropolis, fotbalul are coltisorul sau. In magazinul de prezentare al campioanei Greciei, Olympiakos Pireu, strategic amplasat pe una dintre stradutele comerciale asaltate de turisti, Diego Armando Maradona iti ia ochii cu surasul sau de superstar. Administratorul shopului imi zambeste si el, declarand ca sud-americanul e unul de-al lor, de-al lui ”Oli”…

Se poate si in blugi... Maradona vrajind balonul, in portul Pireu

Asadar ce n-ar da vedeta de altadata sa fie in pielea fotbalistului cu rol de jolly-joker. Dar acum responsabilitatile sunt inzecite si toate oalele se sparg in capul selectionerului. Mai ales cand vine Brazilia si te scurtcircuiteaza acasa. Maradona a invatat insa lectia acceptarii sortii invinsului, de cand asista neputincios, in California, in ‘94, la un surprinzator 2-3 ce bara pe-atunci finalistei la zi a Cupei Mondiale patrunderea in sferturile U.S. World Cup. O tempora.