In Formula As se poate gasi un articol despre aceasta sarbatoare. http://www.formula-as.ro/2006/745/spiritualitate-39/andrelusa-ziua-lupilor-7538 Ce nu explica articolul este ca acest eveniment se petrece la iesirea completa a stelei Sirius (stea din constelatia Cainele Mare) de sub puterea Soarelui.

La data de 27 Noiembrie la apusul soarelui are loc rasaritul lui Sirius. Dupa aceasta data Sirius o sa rasara dupa apusul soarelui si o sa apuna inainte de rasarit. Pe cerul tarii cei doi nu o sa se mai “intalneasca” pana in Februarie. Pe cer, Sirius nu o sa mai fie “umbrit” de soare.

          Probabil destinul lupului și suferința sa puteau fi evitate dacă omul și-ar fi respectat credințele originare și ar fi căutat să cerceteze înainte să judece. Este, totuși, adevărat, lupul este un animal controversat, privit de unii cu fascinație și chiar cu adorație, dar hulit de alții. Această optică datează încă de la începuturile omenirii, lupul fiind prezent în toate mitologiile importante. În mitologia greacă, lupul este privit ca un simbol al luminii, fiind un atribut al lui Apollo, zeul zilei și al luminii, dar totodată și una dintre întrupările lui Zeus. De aceeași optică beneficiază și în mitologia romană, fiind un simbol al lui Marte, zeul războiului, dar mai ales, animalul care hrănindu-i pe Romulus și Remus are un loc important în fondarea Romei. Înaintea oricărei bătălii, apariția unui lup dădea curaj legiunilor romane, existând credința că respectiva apariție prevestește victoria asupra dușmanului.

            În mitologia chineză, creator al dinastiilor chineze este recunoscut a fi Lupul Albastru Ceresc. Această credință este preluată și de mongoli, lupul celest fiind considerat strămoșul lui Gingis Han. Urmând această linie, Mustafa Kemal – atutointitulat Atatürk – a fost poreclit de poporul turc “Lupul cenușiu”. În schimb, în mitologia hindusă, lupul este privit ca fiind un animal demonic, apropiat zeităților malefice, dușman și devorator al luminii.

            Dacă în unele mitologii lupul este privit ca un favorit al zeilor, sau ca întemeietor al lumii, în mitologia nordică el este privit ca responsabil pentru distrugerea lumii. Este vorba despre Fenrir, sau Fenris, un monstru gigant întruchipat în lup. Legenda spune că aflând despre profeția care punea sfârșitul lumii pe umerii lupului și ai familiei sale, zeii l-au prins pe Fenrir și l-au închis într-o cușcă, însărcinându-l pe Tyr, zeul războiului, să îl hrănească și să îl îngrijească. Când a crescut, dimensiunile gigantice ale lupului i-au determinat pe zei să încerce să îl înlănţuiască, pentru a nu reprezenta un pericol, dar lupul rupea fiecare lanţ cu care era prins. De aceea, zeii au rugat dwarfii să creeze un lanţ magic(Gleipnir, care deşi era imposibil de rupt părea foarte subţire), pentru ca lupul să nu mai poată scăpa. Apoi au încercat să-l păcălească pe Fenrir pentru a-l prinde, susținând că nu este îndeajuns de puternic pentru a rupe lanţul. Lupul a vrut să-şi confirme puterea, dar a cerut o dovadă de încredere: unul dintre zei trebuia să-şi pună mâna în fălcile lui. Nimeni nu a acceptat, în afară de Tyr. După mai multe încercări, văzând că nu poate scăpa din lanţuri și că nu va fi eliberat, Fernir a retezat cu colţii mâna zeului. Zeii l-au dus și l-au încătuşat de o stânca la 100 km sub pământ, iar capetele lanţului le-au legat în cele patru puncte cardinale. În ziua Ragnarok-ului Fenrir va rupe lanţul si se va alătura giganţilor în lupta împotriva zeilor, fiind cel care îl va devora pe Odin.

            Aceste optici, dragilor, chiar dacă reflectă poziții contradictorii, caracterizează lupul ca fiind unul din cele mai nobile animale. Sunt puține acelea care sunt atât de apropiate zeilor și care să aibă o atât de strânsă legătură cu creația și distrugerea lumii. Atât din mitologia romană cât și din cea nordică reiese pregnant caracterul nestăpânit al lupului, dârzenia sa și nesupunerea. Fascinația lupului a cuprins și alte popoare, fiind prezentă și în alte mitologii, precum cea egipteană și cea dacă, devenind totodată un subiect de discuții interesante și aprinse – este lupul un exponent al binelui și al luminii, sau al răului și al distrugerii?

          Observând că unii dintre voi au anticipat unele aspecte pe care aș fi vrut să îmi axez această aplecare asupra lupilor, am decis să modific puțin planul pe care îl concepusem inițial. Ca atare, astăzi aș vrea să îmi justific alegerea de a discuta despre lup în această săptămână. Probabil că știați, probabil că nu…, chiar dacă veți dori să admiteți sau să vă împotriviți, trebuie spus că actualele calendare creștine au făcut uitate calendarele populare arhaice. În cadrul acestor calendare arhaice, în zona Europei de Est, luna noiembrie este marcată de figura predominantă a lupului.

            Calendarul lupului este format din trei perioade marcate de spectrul acestui animal. Prima perioadă începe cu respectarea sărbătorii Sfântul Petru de iarnă (16 ianuarie), zi numită și “lanțul lui Sfântul Petru”. În această zi, stăpânul lupilor le hotărăște prada pentru tot cursul anului. La 17 ianuarie, o altă „zi ţinută”, Tănase de ciumă, devine, printr-o contaminare directă, „rău de lupi”.De asemenea, zilele dintre 25 ianuarie și 3 februarie, numite Filipii de iarnă, impun respectarea anumitor interdicții de lucru, fiind ținute de frica lupului.

            Cea de-a doua perioadă în care lupul devine figură marcantă în riturile sătești este data de 29 iunie, numită Soborul lupilor. Credința populară spune că la această dată lupii se adună la o răscruce, iar Sfântul Petru le împarte pâine, lupilor rămași flămânzi împărțindu-le, uneori, vite sau oameni. Mai plastică este exprimarea reținută de Mihai Coman, în cuprinsul Bestiarului mitologic românesc. “lupii se adună într-un loc anume hotărât, la urlătoare, la o răscruce; urlatul înseamnă că lupii se roagă sau cer de mâncare stăpânului lor; Sf. Petru, auzind urletul vine între lupi; el începe să rupă codrii dintr-o pâine care nu se mai isprăveşte şi aruncă la fiecare lup, sau le împarte prescură, ori nişte boabe de năut ori seminţe, care le taie foamea aşa încât pot răbda mai multe zile; dacă acestea nu se ajung, pentru lupul rămas flămând urseşte un om sau o vită; fără porunca lui Sf. Petru lupii nu îndrăznesc să facă vreo stricăciune în lume, chiar dacă ar muri de foame”.   

            A treia perioadă calendaristică dedicată lupului este în luna noiembrie. Între 12 și 21 noiembrie, perioada Filipilor de toamnă, este interzis lucrul cu orice obiect ascuţit, cusutul cu aţă roşie, torsul lânii, datul cărbunilor din vatră. Se crede că, dacă aceste interdicţii nu sunt respectate, lupii au acordul Sfântului Petru să mănânce vitele sau copiii de la casa respectivă. În ultima zi de Filipi se lipeşte cu lut gura cuptorului, pentru ca gura lupului să fie la rândul ei lipită. Această perioadă de toamnă se încheie cu „păzitul usturoiului” de Sfântul Andrei (30 noiembrie), când toți membrii familiei consumă usturoi, ung cu usturoi ferestrele şi uşile şi spun toată noaptea poveşti pentru a alunga fiarele şi strigoii.

            În realitate, acest ciclu de toamnă este așezat în jurul anumitor momente importante din viaţa lupului. În luna octombrie se formează haitele și încep atacurile pentru procurarea hranei, iar în a doua jumătate a lui noiembrie începe perioada de împerechere. Nu știu dacă poate fi considerat ciudat, sau o caracteristică aparte, dar lupul „se înmulţeşte şi dă viaţă într-o perioadă în care natura este moartă”. Probabil și acesta este unul dintre motivele pentru care, în mitologia românească, se consideră că lupul are legături simbolice cu spiritele, cu morții și cu strigoii, fiind un Caron autohton, îndeplinind misiunea de a conduce sufletele pe lumea cealaltă.

Notă: informațiile au fost preluate din Bestiarul mitologic românesc – Mihai Coman

Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele
Tu eşti tovarăş visurilor mele…

Tu, numai tu, neîmblânzită fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea câinilor la pândă,
Îţi plimbi prin codri ura solitară -
Tu înţelegi un suflet fără ţară…

LUISS University Press (LUP) has just published an important book by Massimo Baldini, one of the most important Italian philosopher, died on December 10th 2008. The book, which focuses on the the so-called “objectivity” in the journalism, is prefaced by Dario Antiseri and represents a very impressive analysis about the Italian journalism.

Ne place să fim în centrul acţiunii. Ne considerăm, majoritatea dintre noi, buricul Pământului şi ţinem cu tot dinadinsul să exprimăm clar acest lucru. Ne doare în cot de stratul de ozon, gheaţa Antarcticii, zăpezile de pe Kilimanjaro, cele 5 mii de specii de animale pe cale de dispariţie, jungala amazoniană, pădurile Obcinelor Bucovinene şi teorema lui Pitagora. Pe lângă multe altele. Pe deasupra, facem tot ce ne stă în putinţă pentru a desfiinţa mituri străvechi, cu putere simbolică sau măcar binefăcătoare psihicului unor grupuri umane însemnate. Axaţi prea mult pe sintagma “cercetează şi apoi crede” încercăm să năruim orice. De la sensul creştinismului şi simbolul lui, Isus Hristos, transformat în superstar, familist şi trişor până la teama proverbială a wallasilor în faţa naturii.

Un grup de americani şi-a dat mâna cu nişte sud-africani şi, loviţi de virusul Discovery, au pus la cale distrugerea unor mituri din lumea animală. Din această uniune ne-a fost adus la cunoştinţă faptul că şoarecilor nu le plac prea mult brânzeturile, ba chiar optează pentru zahăr şi dulciuri. Adio Franţa, trăiască Elveţia! Ne putem pregăti de un exod în masă al şoarecilor din hexagon spre locaşurile alpine ale vacilor mov.

Pare-se că patrupezii lătrători vor avea mari dileme la votul din 22 noiembrie. Mitul conform căruia văd alb-negru s-a dus dar, în schimb, nu pot distinge între roşu şi portocaliu. Ceea ce nu-i deloc acceptabil. Sau poate va avea câştig de cauză Vadim!

 E istorie legenda conform căreia oile, respectiv mieluţii, sunt animale proaste. Oamenii zic că nu-i deloc aşa atâta timp cât îşi recunosc stăpânul, câinii de pază şi au simţ al orientării dezvoltat. Nu cunosc cum au explicat însă efectul de turmă caracteristic lor…dacă una sare-n prăpastie restul o urmează. Să fie lipsă temporară de semnal? 

Să mai zică oarecine că lupii urlă la lună fiindcă nu au altceva mai bun de făcut. Nici vorbă…ei sunt preocupaţi să comunice între haite, să caute hrană sau să “agăţe” ceva femele. Imaginea cu lupul urlând pe fond “lunar” ţine doar de aspectul estetic. Pentru pictori. Ce să faci, sunt animale cu simţ artistic dezvoltat.

Nici măcar struţul nu e ceea ce pare a fi. Năbădăiosul nu-şi vâră capul în pământ de şmecherie ci pentru a proteja cuibul şi eventualele ouă depuse acolo. Grijuliu, ce mai!

Pentru a echilibra situaţia, ”tovarăşii” din regnul animal au câteva propuneri, sfaturi şi întrebări pentru neobosiţii cercetători…

LUP is here!

Residents living at blocks 614-616, 619 and 622-629 Bedok Reservoir road will be benefitting from this HDB LUP scheme. Under the LUP, residents currently staying at non-lift levels can decide if they would like to see lifts stop at every floor at their blocks.

The launch of the LUP will be held at 13 November 2009 (Friday), 7.30pm at Blk 626 void deck, in conjunction with Eunos Zone ‘3′ RC 25th Anniversary. Our MP, Mr Zainul Abidin Rasheed, will officiate the much-awaited launch. Polling will start immediately after the launch at 8pm and will continue until 16 November 2009.

A block will receive lift upgrading only if more than 75% of the residents voted for it.

HDB personnels will be going house-to-house to distribute information paper as well as event tickets to the launch.

See you there!

Let’s Get Hairy – ( Yeah..let’s do it….yacsss!)

Ok, deci Shawn nu a fost deloc comic in episodul asta. Impreuna cu Gus incearca sa ajute un biet om care crede ca e un om-lup. Whatever…Nu-i rau episodul…dar nici foarte bun.

Il puteti lua de pe torrent aici.

Dana Fodor și Răzvan Mateescu

La poalele Carpaţilor de curbură, într-o zonă arhaică, îmbrăţişată de salcâmi și tei, se iveşte localitatea Pietriceaua. Tărâmul e rupt de vacarmul şoselelor care duc spre staţiunile de munte, iar aerul pare adus de îngeri, direct din Rai. Cine vizitează o dată locul acesta se va întoarce cu siguranță. Satul aparţine de comuna Brebu, judeţul Prahova şi se păstrează de veacuri nealterat de „noutăţile” occidentale aduse şi vârâte cu de-a sila pe beregata românului.

Aici, comuniștii n-au reușit colectivizarea

Localitatea Pietriceaua se situează pe un platou, la 525 m altitudine, mărginit de râurile Doftana şi Lupa. Un vechi cântec de şezătoare pe care puţini îl mai ştiu, zice aşa: “Pietriceaua e un sat/ Peste munte cocoţat/ Parcă cineva-ntr-o doară/ a luat casele în poală/ Şi le-a aruncat aşa/ Şi pe deal şi pe vâlcea”. Pietricenii sunt oameni dintr-o bucată, cu un caracter împrumutat de la stânci. Ei se consideră urmașii de drept ai dacilor liberi. Mereu veseli şi puşi pe cântec. Ziua, casele lor albe ca nişte mirese parcă au o mie de ochi. Florin Şinca e pietricean din tată-n fiu. Subcomisar de Poliţie, absolvent al Facultăţii de Drept, masterand al facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, tânărul de 38 de ani, îndrăgostit definitiv de meleagurile natale a publicat trei lucrări ample intitulate “Din arhiva Poliţiei române”, volume de referinţă ilustrând activitatea apărătorilor legii, apoi a scris şi monografiile “Cartea satului meu Pietriceaua”, Povestea satului şi Crâmpeie de istorie a satelor Pietriceaua, Brebu Megieşesc, Brebu Mănăstirii şi Podul Cheii. Aşa a ajuns un sat simplu, de ciobani, să fie prezent pe Internet, având un site făcut tot de Florin Şinca. El mi-a fost ghid şi tovarăş de drum în momentul în care am făcut cunoştinţă cu minunatul loc. De la omul legii pasionat de trecut am aflat că Pietriceaua se numără printre puţinele aşezări din ţară în care comuniştii au avut ghinion. Nu le-a reuşit colectivizarea. Tot aici, a trăit şi a slujit preotul revoluţionar Ioan Pietriceanu, unul dintre autorii aşa-zisei “Republici de la Ploesci”. Pe aceste meleaguri au poposit mulţi voievozi ai ţării şi oameni de seamă, precum generalul doctor Carol Davila şi soţia sa Anica, Nicolae Iorga, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Filimon, Regele Carol I, scriitorul Al. Vlahuţă, pictorii: Ştefan Luchian, Sava Henţia şi Nicolae Grigorescu.

Republica de 24 de ore de la Ploiești

De  la Brebu ajungem la Pietriceaua după o oră de mers pe jos spre miază-noapte. Iarna acest traseu se face cu tractoarele sau camioanele mari. Troienele sunt cât casa. Atunci nici pâinea nu poate fi adusă. Poate părea curios pentru multă lume cum un bărbat tânăr, care acum locuieşte în Bucureşti, s-a apucat să facă monografia satului natal, în loc să scrie despre cu totul altceva. Florin Şinca explică: “Pentru mine e o onoare. Nu câştig nimic, ba mai mult, am dat eu o grămadă de bani pentru tipărire. Am răbdat de foame uitând de mine prin arhive prăfuite în timp ce mă documentam, am bătut drumuri, n-am avut concedii, am umblat atât de mult până am adunat toate acestea. Până în prezent am scris peste 1000 de pagini despre comuna mea. Las judecata pentru generaţiile ce vor veni. Am scris de parcă cineva îmi poruncea să scriu.”

Pe uliţa principală trec oameni îmbrăcaţi frumos. Ne dăm bineţe de parcă ne-am cunoaşte. Aici încă se păstrează datinile din vechime, iar nunţile, botezurile sau înmormântările se fac ca acum 200 de ani. În faţa noastră e biserica satului despre care pietriceanul, ofiţer la Bucureşti, povesteşte cu mare dragoste. Lăcaşul a existat de când s-a ridicat şi mica aşezare, în vremea întemeierii Ţării Româneşti. Dintr-o consemnare a preotului Gheorghe Popescu, cel care a păstorit parohia Pietriceaua între 1939 şi 1955, Florin Şinca a aflat că biserica având hramul Sfânta Treime a fost construită pe la 1852. Bătrânii satului au auzit multe legende de la bunicii lor despre vestitul preot Ioan Pietriceanu cel care a participat, alături de Candiano Popescu, la instituirea “Republicii de 24 de ore de la Ploieşti, din anul 1870, 8/24 iunie. Ioan a ajutat la redactarea telegramei care îl anunţă pe comandantul Garnizoanei din Ploieşti despre presupusa detronare a principelui Carol I. Participarea la aceste acţiuni “subversive” îi vor aduce mari necazuri din partea autorităţilor. Preotului şi altor 40 de învinuiţi li se intentează la 8 august 1870 un proces. În cele din urmă, satul Pietriceaua va fi considerat “locul lui de surghiun” şi va trăi aici până la sfârşitul vieţii.

Pe 20 septembrie 1918 sfântul lăcaş a rămas fără clopot. Acesta fusese furat de soldaţii nemţi care l-au topit şi au făcut un tun din el. Timp îndelungat sătenii n-au mai auzit dangăt de clopot la Pietriceaua şi au lăcrimat. Însa în 1933, pe vremea preotului Trifu, credincioşii au comandat altul la renumitul “Altelier Le Maitre din Bucureşti – Fabrica Română de clopote, policandre şi sfeşnice bisericeşti, Nicolae Ionescu, Furnisorul Curţii Regale”. Azi, sunetul lui dulce, în “La minor”, se aude clar până în cel mai îndepărtat vârf de munte. Dumnezeu însuşi coboară din cer cu îngerii lui, la fiecare slujbă ţinută de preotul Petre Lungu. “Eu iubesc foarte mult această bisericuţă, îmi mărturiseşte ofiţerul. O consider unică, e o miniatură din alt secol. Parcă-i un castel. Fără scumpe odăjdii şi alese sculpturi, are ceva din grandoarea lucrului bine făcut. Nu are capiteluri de marmură şi nici vitralii. Nu are monumentalitatea unei catedrale, ci mai degrabă frumuseţea unei case ţărăneşti tradiţionale. E întotdeauna curată ca lacrima. Averea ei ţine de aerul acela arhaic, primitor, sătesc, pe care-l respiră cu toţi porii.”.

Rețeta fericirii a lui moș Cocoș

Ajungem în curtea casei ţărăneşti unde Florin Şinca s-a născut. Liniştea şi gâze colorate ni se aşează pe umerii obrajilor. Din grădină vine un miros de busuioc verde abia rupt. Cineva cântă subţire: “Neculai Neculăiţă pune caii la căruţă. Tu te duci cu oile. Eu rămân cu vorbele..” E mama lui Florin, Maria. Când îşi vede feciorul, duce mâna la gură şi din ochii albaştri ca cicoarea proaspătă ţâşnesc lacrimi de fericire. “Săru’ mâna, mamă!”apucă să mai zică băiatul în vreme ce femeia îl îmbrăţişează. Pentru o clipă am impresia că vizionez un film frumos la care nu se aplaudă pentru ca duioşia să mai stea. „Cineva îmi spunea că în tinereţe eşti tentat să te rupi de origini de rădăcini şi abia la bătrâneţe reiei legăturile, continuă Florin. Eu nu le-am rupt niciodată. Locuiesc în Bucureşti unde mă consider un dezrădăcinat, dar mă declar şi voi rămâne până la sfârşitul vieţii, pietricean. De mi s-ar zice ţăran în fiecare zi m-aş considera onorat. Îmi iubesc comuna unde am văzut întâia oară lumina zilei mai mult decât orice tărâm de pe faţa pământului.”

Apare într-o clipită şi Gheorghe Petcu, zis Cocoş, bunicul lui Florin, cel mai bătrân şi mai respectat dintre pietriceni. Are 95 de ani, minte verde-brici şi o inimă care încălzeşte totul în jur. Veteran de război, moşul se ţine tare, e mândru şi ţanţoş ca ..un cocoş, de aici şi porecla dată de săteni. A avut şapte copii din care îi mai trăiesc cinci. De când i-a murit nevasta se gospodăreşte singur, n-are treabă! Secretul lui? “Apăi, taică, ce taine să am eu? Munca, dragostea, cinstea şi blândeţea, că e bine să fii bland, să nu sari cu paru’ la om. O ţuică bună, nişte nuci sparte în pumn şi gata fericirea…”

Iarba verde de acasă

Ne aşezăm la masă. Facem semnul crucii şi azvârlim pe gât un deget de ţuică galbenă, parfumată din carne de prună. Mama lui Florin aduce lapte proaspăt, brânză adevărată de casă, unt fără E-uri şi pâine scoasă chiar atunci din cuptor. Abia atunci îmi dau seama de ce tânărul ofiţer care scrie monografii tânjeşte la Bucureşti după apa tulbure a Lupei la topitul zăpezilor, după ghioceii abia răsăriţi din troiene, de tablouri vechi, cu ramă cioplită şi rindeluită la robanc de mâini bătătorite. Mai bem un strop de ţuică şi ne copleşeşte o linişte dulce ca sânul mamei. Florin priveşte spre grădină, trage aerul tare de munte în piept şi zice: „Când nu sunt aici mi-e dor de fânul cosit, de mieluţii ce zburdă când colţul ierbii abia a mijit. Mi se face dor de ţoale şi macaturi groase, băbeşti, mirosind a lână, de peretare puse să ţină adăpost spatelui gol, de copil fără astâmpăr, de muşcate înşirate la ferestre şi de nea Filip Paraschiv, văcarul care mi-a făcut o furcă de lemn când abia eram de-o şchioapă. Mă gândesc la Mişu, calul cu părul ca mura, iute şi harnic, la câinele Tabac, cel care scotea mioara din colţii lupului. Îmi amintesc de serile lungi din Postul Crăciunului când mergeam la unchiaşul Ion Maioru să curăţăm porumb şi fasole. Viscolul zgâlţâia cercevelele ferestrelor, câinii lătrau ca la bala de urs ce vine la strungă. Focul duduia în soba văruită de ţaţa Miţa care torcea rezemată de-un perete, cotoiul galben dormea dus după hornul fierbinte, iar noi, copiii, ne chinuiam să ne urcăm în paturile înalte de un metru…”

Coboară seara în Pietriceaua, satul vesel în care comuniştii n-au avut noroc. Deasupra sclipesc stelele, iar salcâmii îşi freacă frunzele ca nebunii, îmbătaţi de vorbele noastre.

]]> http://sharonanngoh.com/2009/10/05/lift-upgrading-for-six-blocks-in-hougang/ Sun, 04 Oct 2009 16:36:14 +0000 sanngoh http://sharonanngoh.com/2009/10/05/lift-upgrading-for-six-blocks-in-hougang/ http://capshunik.wordpress.com/2009/09/19/ecoul-unui-urlet/ Sat, 19 Sep 2009 15:32:42 +0000 capshunik http://capshunik.wordpress.com/2009/09/19/ecoul-unui-urlet/

Noi oamenii ne putem asemana cu lupii. Majoritatea umbla in haita, mai ales cand vor sa vaneze ceva. Cand vor sa distruga ceva. Asa si oamenii, umbla in grupuri, sunt la fel, asa cred ca sunt mai puternici. Asa cred ca pot obtine tot ceea ce doresc si pot distruge tot ce altii au construit cu sudoarea fruntii lor.  In al doilea rand, lupul naparleste. Isi schimba “haina”. Vara este mai inchisa, iarna mai deschisa la culoare. De asemenea blana lui se compune din doua randuri de peri. Da, stiti ce urmeaza. Si majoritatea oamenilor isi schimba “haina” dupa cum bate vremea. Unii sunt atat de maestri in a avea mai multe fete, incat te gandesti cum pot fi atat de ipocriti. Ii vezi perfect cand zambesc de fata cu o persoana, iar cand aceasta a plecat, fata sa i se strambe in cel mai puternic dezgust.  Lupului, atunci cand vaneaza, nu trebuie sa-i stea nimic in cale. Omului, cand i s-a fixat ceva in minte, daca indraznesti sa i te impotrivesti, e dispus sa distruga TOT ce ii sta in fata pentru a-si atinge telul. Si in special, lupul, atunci cand a ajuns la prada. Sfasie prada bucata cu bucata. Iar cand, a ajuns la sfarsit, oasele sunt curatate si de cele mai mici fasii de carne.   Omul, cand planuieste raul cuiva, in primul rand cerceteaza locul. Cand doreste sa se razbune, o face incetul cu incetul. Iar cand a ajuns sa raneasca o persoana, poate chiar persoana iubita… nu o lasa cu o rana sufleteasca si atat. Nu, nu. Bucata cu bucata, suflare cu suflare, lacrima cu lacrima, totul ia! Iar cand termina sentimental acea persoana, se asigura ca nu-si va putea reveni in urmatorii ani si abia atunci se simte multumit. Si nici chiar atunci. Noi, oamenii suntem uneori atat de insensibili incat ne ranim pe noi insine. E placut sa rupi bucata cu bucata din inima celui de langa tine si sa o arunci? Uneori singuri ne facem rau. Da, eu am rupt bucati din inima mea. Am daruit la toti ce au avut nevoie bucati din inima mea. La toti cei ce mana au intins-o. Si totusi, am rupt bucati din inima mea si cei ce nu au stiut s-o pretuiasca, au calcat pe ea fara teama.

Uneori stau si ma gandesc, si realizez ca ceilalti lupi m-ar sfasia daca ar sti ca urletul meu, in realitate e un plans…

Te-aştept, Isuse, privind spre ceruri, să văd dacă nu vii…
În orice seară eu Te chem iară, pentru-a mă pregăti.
Tu eşti aproape, poate la noapte s-ar întâmpla să vii.
Haina-mi pătată nu-mi e curată, ce fac eu dacă vii?…
 
Te-aştept şi ziua şi-mi este teamă că Tu vei apărea…
O dă-mi putere când am durere ca să te pot lăuda!
Sfântul Tău sânge şi-acum curge, el poate-a mă spăla.
De orice vină, de orice tină, numai Tu poţi ierta!
 
Când dimineaţa dispare ceaţa din pat am tresărit…
Mă scol în grabă, privesc afară, să văd dac-ai venit.
Ca orişicare, în aşteptare, eu Te aştept mereu.
Viaţa mea toată Ţi-este predată, de-acum sunt al Tău!

(Cătălin şi Ramona Lup)

เนื้อเพลง ความลับในใจ

ฉันเข้าใจเธออยู่ ฉันเข้าใจเธอดี
เพราะรู้ว่าในใจเธอนี้ นั้นมีเจ้าของ
ใจเขาก็มีเธอ ใจเธอก็มีแต่เขา
ใจฉันเลยต้องเศร้าปวดร้าว จนฉันต้องถอยไป

เมื่อเห็นเธอเป็นสุข ตัวฉันก็สุขใจ
เมื่อเธอมีเขาคอยห่วงใย ดูแลเคียงชิดใกล้
วันไหนที่เธอเศร้า กับเขาที่จากไป
วันไหนที่เธอต้องร้องไห้ จะไปเคียงข้างเธอ

มีความลับที่อยู่ในใจ มีความลับที่อยู่ข้างใน
เป็นความลับที่ยังเปิดเผยไม่ได้
มีความลับที่อยู่ในใจ เป็นความลับที่อยู่ข้างใน
แต่ไม่รู้จะบอกเธอ ได้อย่างไร

สมมุติว่าเธอเลิก สมมุติว่าเธอลา
สมมุติว่าน้ำตาเธอนอง จากคนนั้นของเธอ
ยังหวังรอเธออยู่ จะเฝ้ารอเรื่อยไป
ก็แล้วแต่ว่าใจของเธอ จะมีฉันรึเปล่า

สมมุติว่าเธอเลิก สมมุติว่าเธอลา
สมมุติว่าน้ำตาเธอนอง จากคนนั้นของเธอ
ยังหวังรอเธออยู่ จะเฝ้ารอเรื่อยไป
ก็แล้วแต่ว่าใจของเธอ จะมีฉันรึเปล่า

มีความลับที่อยู่ในใจ มีความลับที่อยู่ข้างใน
เป็นความลับที่ยังเปิดเผยไม่ได้
มีความลับที่อยู่ในใจ เป็นความลับที่อยู่ข้างใน
แต่ไม่รู้จะบอกเธอ ได้อย่างไร

มีความลับที่อยู่ในใจ มีความลับที่อยู่ข้างใน
เป็นความลับที่ยังเปิดเผยไม่ได้
มีความลับที่อยู่ในใจ เป็นความลับที่อยู่ข้างใน
แต่ไม่รู้จะบอกเธอ ได้อย่างไร

ฉันรักเธอ

โค้ดเพลงของ ijigg :
http://staticmdb-002.ijigg.com/songdata04/11816513093e131914116eb0fd75f0c4c4ed03d06f.mp3

Societate

Despre politeturi care au fost date uitarii ! Erau frumoase, da, chiar dragutze. E trist cand vezi cum sunt calcate acum in picioare in detrimentul unei sinceritati brute [si supraapreciate]. Fara regrete, fara scuze; scuzele sunt desuete, stiai ? Ah, si uneori prea multe si degeaba! Ai grija, domnule, cu sinceritatea asta!

Fictiune

1. Despre cat de bine m-am simtit cand te-am urat (so alive, cum ar zice americanul self-invloved) … si cum am incetat sa fiu un simplu spectator emotiv ; insa a durat putin si apoi nu puteam sa ma tarasc inapoi pe scena, oricat de mult mi-am dorit. Da, mi-am dorit sa te urasc, iar, inca un pic! Trebuia! Insa scena era prea sus si geamul securizat s-a ridicat in secunda in care am cazut ca un prost sub scaunele din primul rand! Sau m-ai impins? Am ramas doar cu un usor gust de penibil din varful limbii pana-n stomac! Am ramas acolo, in colt, si m-am prefacut ca inca sunt parte din spectacol si ca-mi pasa cand de fapt imi era ciuda ca rolul meu a luat sfarsit. Rolul meu, fie el si penibil.

Fara link la actorul grabit. Fara sa-l mentionez macar.

2. I enjoy the pain that fades away! In special dupa. Nu, pen’ ca n-ai cum sa spui asta fara sa pari masochist sau pervers. Sau amandoua! Fie si fictiv.

Trafic

RATB-ul te innebuneste de nervi! Nu, pt. Ca nu e nimic de dezvoltat aici! Pentru ca toata lumea stie ca autobuzele sunt pline de babe si de mosi decrepiti care abia se tin pe picioare dar au abonamente gratis: e dreptul lor! A, da. Poveste adevarata, destul de ok, ar cam merge:  coada la RATB la abonamente, statia de la televiziunea Romana. Un batranel in fata mea … da-o dreaq ca n-am nici un chef. Si daca nici macar io n-am nici un chef, atuncea: next.

Plictis

O fi genuin plicstisul asta? Sau doar un cuvant inventat, o alternativa pt. lenea de a face ceva! Ma intreb si io. Nu e de aprofundat, ca n-am cu ce! Si desigur a fost dezbatut subiectul de minti mai avizate, cu neologisme shucare la indemana. Neeeeext.

In padure

Mergem ? Haidem dreaq in crang! Gasim noi un lup p-acolo! Si blogul? Ce facem cu blogul ?! Il tine lupu la gat ! ;)

Lup kastrerades i torsdags förra veckan. Vi tog detta beslut på grund av ett antal orsaker:

1. Vi slipper oroa oss för rymningsförsök där han kan skada sig själv.
2. Eftersom Lup jobbar på bra i spannet och är stark vill vi gärna ha honom där även då en tik löper och förhoppningsvis kommer han inte påverkas lika mycket av löptikar efter kastrering.
3. Vi kommer inte att använda honom i avel.
4. Det är enormt mycket bekvämare för oss att placera honom med andra hundar under löp.

Lup var lite tagen dagen efter operationen men allt hade gått bra och nu är han sitt vanliga jag igen, även om vi måste passa honom lite grand då han inte får anstränga sig för mycket som att leka, hoppa upp i soffor samt gå ner/uppför trappor.

Ithil och Uno mår finfint och är lika lekfulla och busiga som vanligt. Ithil verkar ha förstått att det är vi som ger henne saker, inte tar saker från henne och har bara blivit mer och mer mysig, även om hon gärna lullar för sig själv också. Uno har blivit lite bitigare, men kommer bra överens med hela flocken, och speciellt med Lup. De två är ett radarpar om något. Inte ens när Lup har en krage på sig, kan de låta bli att stoja och leka.