De când am început lucru la casă, planurile s-au tot schimbat. Inițial a fost un plan, pentru parter si mansarda. Apoi, petru că ar fi spațiu și pentru că terenul are o formă specială, arhitecta a sugerat să punem și un garaj sub casă. Pornind cu ideea asta, s-au făcut schițe, planuri, desene, și la momentul oportun am ajuns la așezarea casei în teren. Adică punctat pe teren colțurile și laturile casei.

Atunci ne-am dat seama că spațiul ăla mai adânc în care ar fi trebuit să intre garajul era destul de lat cât sa intre întreaga casă, așa că am schimbat iar planurile. S-a mai adaugat un întreg nivel la casă, pe care l-am numit demisol, pentru că în față e la nivelul străzii, deci ca un parter, iar in spate e îngropat aproape de tot. Garajul a rămas o parte din demisolul ăsta, iar restul a fost planificat ca un hol, o cameră si o baie. Plus scările către nivelul următor, fostul parter. Acum nici nu știu cum să-l mai numesc…

Am ajuns însă la o problemă – acum casa e mult prea mare, mai ales prea înaltă, și mie nu-mi plac casele mari. Doar nu pot să stau într-o casă care să nu-mi placă, nu? Și din momentul ăla am tot învârtit variante posibile, cum și ce să fac? Să fac mansarda foarte joasă? O să am niște camere înguste și lungi sus… Să n-o fac deloc, rămân cu doar două camere de dormit. Să o fac cumva pe mijloc? Ar trebui sa fac acoperiș piramidal, cumva, și nu știu dacă merge la forma casei…

Până la urmă m-am apucat să fac o machetă de carton a casei, mai mult pentru că mă plictiseam și ca să găsesc o ocupație impulsurilor mele creative decât din alte motive, dar apoi am constatat că mă ajută foarte mult macheta asta. În primul rând am fost încântată că mi-a ieșit, și i-am făcut niște poze. Apoi mi-am dat seama că nu-mi place și m-am apucat să tai și să adaug – în poze, că macheta e mai greu de modificat în realitate decât e digital. Am tăiat juma’ de nivel, am schimbat un acoperiș, am mutat niște ferestre, am mai întrebat lumea, am mai coborât o margine, am mai făcut niște ferestre în plus, și până la urmă am concluzionat că “…hmm… aș putea locui acolo… e drăguță!”

Iată deci la ce am ajuns:

Și uite și planurile casei, actualizate după modificările machetei:

La aceasta macheta am folosit ca materiale mus si bare de lemn, avand un numar total de 28 de piese

Pentru mulţi dintre noi contactul cu divinitatea se realizează musai într-un lăcaş de cult. Biserică, mai pe scurt. Pentru a fi siguri că nu apar perturbări de natură să afecteze comunicarea, vesticii şi-au pus meşterii la treabă şi au clădit case de cult impozante. Pe deasupra şi numeroase. Ba mai mult, le-au cam botezat în acelaşi fel, ca să nu se supere fârtatele. Aşa că Notre Dame (o Sfântă Fecioară cum ar zice-o ai noştri) găsim cam peste tot. Fiecare biserică importantă din lumea occidentală poartă acest nume. Între ele simbolul creştin al Parisului, catedrala de renume mondial. Mişcarea a meritat. Cum să nu fii încântat de opera ta când peste 30.000 de persoane îi calcă pragul zilnic. ZILNIC. Raportând această cifră la nivel anual însumează circa 13 milioane de vizitatori/an. Incredibil, dacă e să-mi spun părerea. Chiar dacă nu mi-o spun tot incredibil rămâne. Mă întreb cum o fii să ţii slujba în faţa unui adevărat puhoi uman. Unde or mai sta şi enoriaşii locului? Sunt convins că ajută şi întunericul. Nu bagi de seamă atâtea şi-ţi poţi ţine liniştit predica. Cică respectiva ar fi cea mai întunecoasă dintre catedralele gotice. Şi o ţine aşa din secolul al XIII-lea…Vrând să-i respect calitatea am ţinut morţiş s-o pozez noaptea. Partea problematică ţine de aparatul nu atât de performant cu care m-a înzestrat soarta. Nu ştiu dacă am fost inspirat dar faptu-i consumat…

Macheta-i plasată special pentru a “lumina” situaţia. Gazdele ştiu de ce!

Doar o scurtă postare, mai mult pentru a atrage atenţia asupra unor lucruri frumoase făcute integral din hârtie şi pe care le găsiţi în postarea Meşteşugul hârtiei unde este prezentat mai mare şi găsiţi link-ul spre fişierele PDF cu desfăşurata (dacă vreţi să-l construiţi).

Robot umblător - mecanism din hârtie. GIF animat.

Duminică în clasă am făcut planşa asta. Problema de descriptivă avea 2 puncte, planul mobilat care nu aparţine casei din perspectivă avea 4 puncte şi casa încă 4, dar nu ne-a mai dat punctaj pe casă, a preferat să discutăm doar cum ar fi fost bine.

Ideea iniţială pe care am avut-o a fost ca planele ce compum faţada principală şi cea din spate să nu fie paralele, astfel incât, aşa cum se vede în perspectivă, consola să se ducă spre stânga şi scara să vină spre punctul din care priveam. Ideea am schimbat-o când m-am apucat de machetă pt că profesorul ne-a explicat că această casă trebuie să fie simetrică. În plus am mutat scara pe mijloc şi am mai pus nitşe ferăstruici pe ici pe colo.

Ca temă, ne-a zis să facem macheta scara 1:100 a casei desenate in clasă. Din moment ce ne-a zis de machetă duminică seara când ne-a dat tema pt acasă, nu am avut de unde să cumpăr material bun. Mi-am dat seama că(,) cartonul duplex e prea subţire, şi chiar dacă aş fi lipit 2 bucăţi inte ele, nu ar fi fost ideajuns de rezistent, aşa că acasă am jupuit un clipboard pt carton şi am lipid etichete albe pe el (pt că avea o culaore gri urâtă neuniformă). Nişte mingi pe pinpong au ţinut inlocuitor de copaci şi urmează să pun nişte frunziş care este de fapt tutun (kent light furat de la o tipă din mână luni dimineaţa, tipă care fumează mult prea mult pt binele ei – m-a înjurat ea, da’ las’ că-i trece). Am avut un lipici foarte mişto, făcut pt a lipi lemn.Ccât despre tăiat acel carton de clipboard… am făcut bătături în palmă de la cutter ( tare cartonu’ ăla…). Materialele oricum nu aveau cum să fie de calitate în condiţiile astea, dar m-am descurcat cum am putut.

O zi mai târziu…

Aşa cum am zis, iată câteva poze cu macheta în clasă, cu tutunul plantat pe post de frunziş.

Deci aşa şi cu prima mea machetă…

Jack. toate drepturile rezervate
înapoi la prima pagină

 Se apropie Craciunul si chiar daca nu sunt obisnuit sa intru in spiritul sarbatorilor cumparand cadouri, anul asta mi-am luat inima in dinti si indemnat de o intrebare a mamei mele (Radu, Mosu ce-mi aduce anul asta?! am un deja-vu, parca sunt eu acum cativa ani, ba nu, anul trecut:)) ) am iesit la cumparaturi…Dupa ce am fost calcat in picioare in Liberty Center, Carrefour Orhideea si Mall Vitan mi-am strans demintatea si resturile portofelului de pe jos si boscordind ca numai eu ma gandesc la cei din jurul meu si nimeni la mine m-am indreptat catre casa. Uitandu-ma constant la cele doua genti pe care i le-am cumparat mamei si la celelalte cateva acareturi care mi-au atras atentia din rafturi (o curea, o camasa si…un fes…) ma intrebam ce-o sa-mi aduca Mosul, asta daca o sa mai fie loc in agenda lui incarcata si pentru mine. Don`t get me wrong, m-am distrat copios cautand cadoul pentru mama si a fost foarte simplu, in virtutea faptului ca stiam ce-si doreste. In fond, chiar m-am simtit super bine ca in sfarsit am fost in stare sa-i cumpar mamei un cadou substantial, dupa ce ani la rand eu am fost rasfatatul, dar la urma urmei cu mine cum ramane?!?

Tristetea a tinut doua zile!:)) Ieri seara cand am ajuns la birou am gasit pe masa mea de lucru o punguta argintie marcata cu logo-ul Citroen; Laura se gandise din nou la mine! Si mare mi-a fost bucuria cand in sacosica am gasit cel mai frumos cadou de pana acum: un C5 pentru colectia mea de masinute…YEEEEEEEEEE!!!!!!!!! Nu am apucat sa-i multumesc prietenei mele de la Citroen Romania pentru mica atentie pentru ca nu a raspuns la telefon, insa sunt convins ca she is aware of this big joy! Multumesc Lauraaaaaa!!!! It`s been the greatest present this year!!!

Back in school, Veronica and me hosted a big tryout of the waffle code advertised earlier (which is now used in Chile, San Fransisco and Bucharest – sorry i couldn’t help boasting).

The assembly of roughly 486 ribs into an alien-looking 1/500 terrain model generated quite a nice social event…

We still owe the laser cutter guys some obscene amount of money, but we hope to repay our studio’s debt asap.