V téhle rubrice bych vam nechtěla podstrkovat magii jako “vědu” všech věd, pouze je to jeden z mých koníčků a rozhodla jsem se založit menší podrubriku, ve které se s vámi budu dělit o své znalosti pokud to lze tak nazvat.

Byla bych velice ráda kdybyste psali své dotazy a prosby co byste v téhle rubrice chteli nebo co by vás zajímalo. Pokud to bude v mých silách tak se to pokusim vyhledat nebo nějak sesmolit ze svých znalosti a zkušeností

Zároveň o sobe netvrdím, že jsem nějaka čarodějka nebo médium či co. Jak už jsem říkala, baví mě nadpřirozené věci a moc rada se s vama o můj koníček podelím.

Noaptea care precede sărbătoarea religioasă a Sfîntului Andrei (30 noiembrie) rămîne de secole un moment al ritualurilor bizare, învăluite într-o aură de mister, de magie, de teamă şi de speranţă. Unele dintre aceste credinţe şi ritualuri, dintre care o parte au rămas doar în poveştile bătrînilor, iar altele încă dăinuie pe la sate, par neverosimile acum, în lumea internetului, a tehnicii evoluate şi a civilizaţiei urbane aglomerate. Totul e un amestec aiuritor de practici semibarbare, de ingrediente banale investite brusc cu valenţe magice, de incantaţii şi credinţe aparent ilogice, dar chiar şi aşa există şi acum persoane care ar putea jura că rezultatele acestor practici le-au fost de folos şi că predicţiile ar fi fost confirmate…

Dragoste vrăjită

Noaptea Sfîntului Andrei a fost mereu privită ca o perdea magică între două lumi, perdea pe care unii reuşeau sau credeau că reuşesc să o înlăture pentru o clipă, pentru a-şi vedea viitorul sau pentru a se “tocmi” cu soarta. De cele mai multe ori, ritualurile şi credinţele sînt legate de dragoste sau, cum se spune în popor, de “ursită”. Fetele, cu sprijin de la bătrînele meştere în aşa ceva, procedau în trecut la ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit, seara, la culcare. Se crede şi acum că se obţine astfel în vis imaginea “ursitului”, a viitorului soţ. Metoda aceasta, mai blîndă şi mai mult contemplativă, este însă combinată de domnişoarele mai nerăbdătoare cu o alta, menită chiar să atragă pe căi magice viitorul parter. Este vorba despre “făcutul cu ulcica”. La miezul nopţii, singură la gura sobei, fata interesată întoarce cu gura în jos o ulcică nouă de lut, iar pe dosul vasului lasă să sfîrîie trei cărbuni. Apoi roteşte ulcica uşor şi rosteşte o anume incantaţie, menită să exercite o atracţie irezistibilă a celui iubit, oriunde s-ar afla el în acel moment. O altă metodă folosită pentru cunoaşterea viitorului constă în a privi, la miezul nopţii, între două lumînări aprinse, într-un pahar cu apă neîncepută sau cu apă sfinţită, aşezat pe nişte cenuşă de lemne. În centrul paharului este lăsată să cadă o verighetă care a fost deja sfinţită de preot prin cununie religioasă, împrumutată de la o femeie bătrînă. Se crede că în verighetă îi apare fetei chipul ursitului, dacă este privită intens cîteva minute.

Scut faţă de strigoi

Noaptea vrăjilor de dragoste este însă considerată şi acum prin sate montane din Bucovina un moment riscant, în care se spune că bîntuie strigoii şi lupii au “dezlegare” să hălăduiască prin sate mai fioroşi ca oricînd, pentru că acum îşi “înseamnă” locurile unde vor ataca la iarnă după pradă. Despre lupi se crede că pot, în această noapte, să vorbească şi să-şi mişte gîturile înţepenite. Despre cei ce vor să audă vorbele lor se spune că află taine teribile, dar că vor muri repede, pentru că au îndrăznit să afle lucruri ce trebuiau să fie neştiute. Despre omul sau animalul atacat de lup în noaptea cu pricina se spune că se va transforma în vîrcolac la moarte, chiar dacă moartea nu i se trage de la rănile provocate.

De strigoi se pare că se tem cel mai tare femeile, dar tot ele au inventat metode de protecţie inedite. Pentru ca duhurile rele să nu se cuibărească prin case, femeile întorc seara toate oalele şi cănile cu gura în jos şi scot din sobă cenuşa caldă de peste zi, pentru ca spiritele neliniştite şi înfrigurate de drum lung să nu “se tragă” la căldură. Alteori, se împrăştie resturi de pîine prin curte, pentru ca spiritele să nu caute vreo “gustărică” prin cămările oamenilor şi să nu le “spurce”. Împotriva vrăjilor rele şi vîrcolacilor, gospodinele folosesc şi cununile de usturoi, agăţate la intrarea în casă şi lasă aprinsă candela de lîngă icoane. Candele aprinse se lasă şi la mormintele rudelor care au murit supărate, ca să nu le vină poftă duhurilor mînioase să vină în vizite furtunoase.

Şi pentru protecţia animalelor, a vitelor din gospodărie, cu o seară înainte li se amestecă în hrană busuioc sfinţit sau li se toarnă un pic de agheasmă în apă.

Meteo-magie

Şi pentru că tot se “încearcă soarta” de bune şi de rele, bătrînii de la sate mai folosesc prilejul şi pentru a anticipa cum va fi vremea. Uneori, estimările lor sînt, inexplicabil, foarte nimerite şi repede confirmate. Cea mai folosită metodă, cea utilizată de altfel şi de Anul Nou, este predicţia cu cepe. În podul casei sînt urcate 12 cepe sănătoase, la fel de mari, numite după lunile anului, care sînt lăsate acolo pînă în seara de Crăciun, cînd se află rezultatul. Se are grijă să fie puse la căldură, lîngă horn, ca să nu îngheţe. În unele variante, se folosesc foi de ceapă presărate cu sare, apoi se urmăreşte evoluţia lor. Cepele care s-au stricat ori înmuiat indică luni ploioase sau cu grindină ori zăpezi, iar cele care au încolţit B luni favorabile recoltei. O predicţie asemănătoare, legată de soarta recoltei, se realizează cu ajutorul unor boabe de grîu. Pentru fiecare cultură agricolă pe care intenţionează să o facă în anul următor, gospodina casei numeşte un bob şi îl pune la încolţit în bucătărie, pe marginea ferestrei. Peste 7 zile, boabele se analizează şi se crede că acelea care au încolţit arată soarta favorabilă a culturii, iar celelalte, pagubă. Există persoane care de generaţii cred că tărie în exactitatea acestei metode şi nu cultivă niciodată o legumă despre care predicţia spune că nu are şanse să ofere recoltă bună!

Iuliana Tiţă

Une petite Fée qui vous propose chez www.bulles-de-vies.fr, des bibis, des barettes “Fleur”, des barettes “Papillon”, des serres tête “Fleur”. Du mohair, du feutre, des plumes, des petits boutons signés Maureen. C’est un ensemble féerique de bijoux de cheveux, de broches, d’écharpes et de petits sacs pour finir votre tenue de fête, de Fée. Merci Fée Maureen.

Une très belle écharpe faite main et agrémentée de très douces fleurs de mohair

Quand Steve Martin (La Panthère Rose, Bowfinger …) se met à la magie, il devient Flydini et dépoussière les grands classiques.

Ieri mi-am cumparat o cheie. Arata ca o cheie care deschide un cufar vechi, plin de mister. Si o port la gat, caci e un accesoriu. Am senzatia ca e o cheie magica. Asa cum zana mea are o bagheta, eu am o cheie magica.

Si m-am si gandit ce sa fac cu ea. Pot descuia usi, suflete, ochi, si minţi. Mai ales minţi. Pot incuia intr-o camera nefericirile unor oameni, si sa le las doar bucuriile. Pot incuia gura unora care imi dau sfaturi fara sa le cer si celor care stiu ei ce-i mai bine pentru mine.

Doar cand am chef, pot descuia trecutul si sa-l iau la intrebari: “Mosule, ce mai faci?”. Si daca ma supara cu chestii de genul: “Erai alta Oana mai demult. Imi placeai mai mult inainte”, pac! l-am incuiat la loc.

A! Sa nu uit. O pot folosi ca si cheie de contact pentru viitoare mea masina. De fapt… as putea da chiar acum o tura prin Taramul Verde.

Aseara eram atat de incantata, incat am intentionat sa dorm cu ea la gat. Dar avand lantul prea lung, exista riscul sa ma sugrum… ca printr-o magie.

Am cheita magica. Sunt chiar smechera.

Acum traiesti sau doar te prefaci ca traiesti? Acum vezi ce-i in jurul tau sau mintea iti sta la alte scenarii : cum ar fi fost daca , cum ar fi daca?..si alte inchipuiri care te macina si nu te lasa sa vezi prezentul si cat de frumos e totul in jur.Cineva zicea in seara asta ca banii sunt doar niste hartii si avea dreptate, niste hartii carora noi le dam mult prea multa importanta.Stiu stiu, veti zice ca nu putem trai fara ei, de acord dar suntem robiti de-a dreptul, suntem robii lor.Acum vreau sa ma bucur de ploaia care cade afara si stropeste geamul meu.Sclipeste pe fereastra ca niste mici diamante care isi schimba forma din clipa in clipa.Noaptea acum e lunga , destul de lunga ca sa ma pierd in magia ei.Incearca si tu sa te pierzi in magia ploii de toamna.

La magie, c’est le rythme du monde. C’est du moins ce que croit Maximilien Seko, alias Malick, voyant de son état et magicien de son métier. Magicien ou escroc, selon à qui on demande. En tout cas, vivant joyeusement dans des milieux underground pas toujours recommandables (qui l’obligent à fuir Montréal pour se mettre au vert dans le patelin de Saint-Nicaise-du-Sabot), et fréquentant d’autres adeptes des arts occultes aussi ambiguës que lui. Et si tout le monde ne croit pas en la magie, lui, il se croit. L’est show-off le gars, ça nous change des héros timides.

J’ai acheté Une Fêlure au flanc du monde vendredi dernier au salon du livre. Je l’ai fini cette nuit à deux heures du matin, donc on peu dire une semaine jour pour jour, sinon heure pour heure, après l’avoir acheté. Ça se lit avec un bon rythme. On a droit à un roman sur un magicien moderne amateur d’enquêtes surnaturelles, un thème déjà connu de l’amateur de fantastique, mais comme toujours l’originalité est à chercher dans le traitement. Ici, ma première surprise a été de voir des personnages au départ pas trop sceptiques sur la magie qu’il pratique au départ. Ça s’explique par la suite: certains ont leurs raisons, la plupart n’y croyaient pas vraiment, l’acceptaient seulement parce que, dans le fond, Malick est surtout un excellent conteur. Quand les enjeux s’installent, le scepticisme les accompagne.

Car même le lecteur est parfois dérouté par cette magie. On a dans les mains un roman fantastique, aucun doute, le surnaturel y existe vraiment. Mais la magie pratiquée par Seko est tellement subtile qu’on se demande parfois si elle existe vraiment. Jusqu’à ce qu’un personnage mette le doigt sur cette impression:

J’ai fini de jouer à faire semblant avec des magiciens en herbe. Tu sais comment c’est: on fait nos sorts et on prétend que ça fonctionne, on se raconte notre bullshit et on s’écoute par politesse, parce qu’on a besoin du soutien l’un de l’autre. On entretient une fiction polie sans jamais savoir, au fond, si l’autre dit vrai ou non, si lui a mis le doigt dessus, s’il a affirmé son contrôle sur quelque chose de concret. Et en même temps qu’on cache son scepticisme, on doute aussi de soi-même, parce qu’on a vu tant de cinglés, des cinglés si convaincus et si convaincants qu’on se demande si, au fond, on serait pas un de ceux-là.

On se pose des questions, sur des personnages qui peut-être se mentent à eux-mêmes. Sûrement, en fait, mais pas toujours sur ce qu’on croit. Et quand Malick doit affronter une secte vouée à combattre le faux, une secte qui présente des pouvoirs qui, eux, ne laissent pas de place au doute, on se retrouve dans un curieux renversement de situation: ce sont les adeptes de la vérité qui sont les plus aliénés.

Le tout est écrit avec style. Éric Gauthier est un conteur avant d’être un écrivain, et il a hérité de sa première vocation un style très imagé, jouant sur les émotions et l’humour. Malick est un personnage qui lui-même sait manier un public et jouer de la dérision de manière savoureuse. Et dans ce style qui paraît parfois léger (qui rappelle, de loin, celui de Neil Gaiman), le lecteur baisse souvent sa garde. Pour être frappé au bon moment par les scènes chocs, et se rappeler que dans ces jeux de faux-semblants, il y a de vrais enjeux.

Informaţii despre Sfântul Partenie din Lampsakos

Sfântul Ierarh Partenie din Lampsakos, Marele Făcător de minuni

Cine este Sfântul Partenie din Lampsakos?

Sfântul Partenie, Episcopul Lampsakului, este un Mare Sfînt Făcător de minuni al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în secolul al IV-lea d. Hr., în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Acest Mare Sfânt din vechime a săvârşit multe şi mari minuni în timpul vieţii sale pe pământ (a înviat trei morţi !!!, a izgonit demonii, a vindecat cancerul şi toate bolile ş.a.), dar a rămas în mare parte necunoscut şi ascuns timp de secole. Însă astăzi revine şi intră năvalnic în viaţa nostră, deoarece Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie cu daruri depline, care se potrivesc întru totul nevoilor omului nefericit al zilelor noatre. Preamilostivul Sfânt Partenie săvârşeşete iar zilnic minuni uimitoare, ca odinioară, copleşindu-i cu binefacerile sale pe cei care se apropie de el cu credinţă şi-l cheamă într-ajutor.

Sfântul Partenie picură balsam pe rănile sufletului omului din vremea noastră, îl vindecă de orice boală trupească şi sufletească, dar mai ales de boala blestemată care biciuieşte astăzi omenirea: cancerul. Este în mod deosebit Sfântul Tămăduitor al cancerului. Sfântul Partenie a primit de la Dumnezeu harul vindecării cancerului încă de pe când trăia şi era preot în orăşelul său natal – Melitoupolis, când a tratat-o pe acea femeie căreia cancerul i s-a dezvoltat în părţile cele mai ascunse ale corpului ei (a se vedea pagina despre Viaţa sa). Dar Preabunul Dumnezeu l-a îmbogăţit în zilele noastre pe Sfântul Partenie cu şi mai mult har în vindecarea cancerului, întrucât epoca noastră are mai mare nevoie de aceasta. Datorită minunii prin care a vindecat-o pe femeia bolnavă de cancer, multe referinţe de pe Internet îl prezintă pe Sfântul Partenie ca fiind Sfântul Tămăduitor al cancerului de prostată; dar acţiunea sa binefăcătoare se răsfrânge asupra tuturor formelor de cancer, în orice stadiu ar fi ele. Aceste calităţi de taumaturg îl aseamănă pe Sfântul Ierarh Partenie din Lampsakos cu Sfinţii Apostoli şi i-au atras denumirea de Sfântul Partenie Taumaturgul.

Sfântul Partenie din Lampsakos a mai primit de la Bunul Dumnezeu, încă din timpul vieţii sale, o putere deosebit de mare împotriva demonilor trufaşi, încât îi uşurează şi astăzi pe oamenii care suferă de influenţa magiei, a vrăjilor, a farmecelor şi a altor acţiuni satanice.

Preaminunatul Sfânt Partenie din Lampsakos îi apără pe oamenii din zilele noastre de orice capcană răuvoitoare, salvându-i din diferite primejdii şi pericole. Celor care îl roagă cu credinţă şi evlavie, Marele Făcător de minuni Partenie le rezolvă în chip minunat şi cu totul neaşteptat situaţiile dificile, întrecând de cele mai multe ori nădejdile oamenilor.

Care sunt darurile speciale ale acestui Mare Sfânt din vechime?

Aşa cum am enunţat mai sus, Preabunul Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie din Lampsakos – încă din timpul vieţii sale, dar mai ales în zilele noastre – cu trei daruri deosebite, întru totul potrivite şi binefăcătoare omului nefericit al zilelor noastre:

· vindecarea completă a cancerului – de orice fel şi în orice stadiu – şi a tuturor bolilor trupeşti şi sufleteşti;

· scoaterea demonilor şi desfacerea vrăjilor şi a farmecelor;

· salvarea din primejdii, capcane, pericole şi rezolvarea minunată a situaţiilor încurcate.

De ce se vorbeşte despre Sfântul Partenie din Lampsakos şi despre minunile sale uimitoare abia acum (în secolul XXI), când el a trăit secolul al IV-lea d.Hr., iar în ultimele secole a fost în mare parte necunoscut?

Dumnezeu a ales în mod special epoca noastră pentru a reda activitatea de odinioară a a Marelui Său Sfânt Partenie din Lampsakos şi să-l slăvească, înzestrându-l cu daruri şi mai puternice, din următoarele motive:

1. Darurile depline cu care a fost înzestrat Sfântul Partenie încă din timpul vieţii sale – şi pe care Dumnezeu le-a amplificat în zilele noastre – se potrivesc perfect nevoilor omului de azi (necredinţă, eresuri, boli incurabile, acţiuni demonice, tot felul de primejdii şi nenorociri). Trăsăturile definitorii ale Sfântului Partenie sunt: scoaterea demonilor şi vindecarea cancerului şi a tuturor bolilor – virtuţi şi calităţi de taumaturg, care-l aseamănă cu Sfinţii Apostoli.

2. Epoca noastră se aseamănă mult cu:

· oraşul păgân Lampsakos din secolul IV d.Hr. – pe al cărui popor, după ce a primit credinţa creştină, l-a păstorit Sfântul Partenie

· primele secole de după Hristos – când creştinismul a trebuit să lupte împotriva idolatriei dezlănţuite

deoarece în zilele noastre păcatul a devenit modă, teoriile materialiste despre lume sunt acceptate de majoritatea oamenilor, iar diavolul atacă fără ruşine prin variate erezii şi culte satanice. La începuturile secolului al IV-lea, când a trăit Sfântul Partenie, credinţa creştină a triumfat şi primul împărat creştin, cel întocmai cu Apostolii, Sfântul Constantin cel Mare, a luat în mâinile sale frâiele statului roman şi a mutat capitala în est, zidind noua Romă, Constantinopolul. Totuşi, în armata lui – pe care a format-o din regiunile cele mai creştine din Asia Mică – creştinii nu depăşeau 18%. Astfel, idolatria se opunea încă cu putere şi existau vetre păgâne care îi izolau în vicleşugurile lor pe oamenii cu bune intenţii, împiedicându-i să îmbrăţişeze dreapta credinţă. Chiar într-o astfel de vatră păgână a trimis Dumnezeu pe Episcopul cel făcător de minuni Partenie, care, prin viaţa sa cea dreaptă şi prin minunile uimitoare pe care le-a săvârşit în numele Domnului Iisus Hristos, a reuşit să-i facă pe lampsakienii idolatri să urască minciuna şi să se boteze în numele Preasfintei Treimi, prăbuşind astfel fortăreţele necuratului vrăjmaş al neamului omenesc.

Întrucât epoca noatră are nevoie intensă de reevanghelizare, Sfinţii înzestraţi cu daruri de Sus şi experienţă în lucrarea misionară – cum este Marele Episcop al Lampsakienilor, Partenie – sunt pe deplin potriviţi zilelor noatre, deoarece ei se pot apropia de noi şi ne pot ajuta.

Astfel, steaua luminătoare, care se numeşte Partenie, îşi face din nou apariţia în zilele noastre, luminând toată omenirea cu dragostea imensă şi grija părintească care-l caracterizează.

Când este sărbătorit Sfântul Ierarh Partenie din Lampsakos?

Biserica Ortodoxă de pretutindeni îl sărbătoreşte pe Marele Făcător de minuni Partenie din Lampsakos în fiecare an pe data de 7 februarie.

BARBARA HAMBLY, FENDRAGON, Points, 361 pages, 2001. Traduit par Michel Demuth. Genre : fantasy pure.

Voici le roman que j’avais hâte de recevoir tout en redoutant la lecture. Ayant très peu lu de fantasy et de sf, j’ai toujours peur de ne pas accrocher. C’est le choix de Fashion, bien entendu.

Jenny Waynest, magicienne de son état, est la compagne de Fendragon, le légendaire tueur de dragons. Elle accepte de le suivre vers les contrées du sud, à la demande du roi, pour mettre fin aux agissements de Morkeleb le noir, puissant dragon qui terrorise la région.

Depuis ma lecture du Seigneur des anneaux, j’hésite toujours avant d’ouvrir un livre de fantasy par peur d’être déçue. Par manque de temps aussi. Heureusement, Fashion a eu la bonne idée de choisir un livre de SF pour la chaîne de livres. J’ai passé un bon moment retrouvant ce qui m’avait plu autrefois (pas avec le même talent tout de même) : les dragons (je devrais me pencher sur la trilogie d’Eragon), les contrées hostiles ou le chaos n’est jamais très loin et les héros attachants.

Bonne surprise donc et comme je suis inscrite au défi crazy SF de Geishanellie, j’attends vos suggestions pour continuer ma découverte!

Bonne lecture!

Da, magicianul Augustin.. era un cantec cu “magicianu’ Gica/Si-a luat masina mica/…” Asa si cu magicianu asta… Augustin. Uitati aci super prestidigitatie.

Hehe..un numar de revista

Ar fi bun sa-l antamezi pentu o nunta, un botez..entertainment nene..

Heute soll es eine zweite Leseprobe aus meinem Sammelband “Des Boten Prüfung” geben. Die erste findet ihr hier. Diese hier ist allerdings aus einer eher traurigen Geschichte entnommen. Ich hoffe, sie gefällt euch trotzdem:

*********************************************************************

Cwen lief und lief. Kaum war ihr bewusst, dass sie auf den Dernwald zulief. Tränen strömten über ihre erröteten Wangen. Stoßweise bildete ihr Atem kleine Wölkchen in der eisigen Luft. Sie spürte die Kälte nicht. Im Laufen befreite sie sich von dem schwarzen Band, das ihr volles Haar in einen geflochtenen Zopf zwang. Wut und Verzweiflung trieben sie voran.

Längst hatte sie das Dorf hinter sich gelassen. Das Dorf und Ceorl. Keinen Tag länger wollte sie bei dem Mann verweilen, der sie im Frühjahr zur Frau genommen hatte. Wenig hatte sie sich von der Ehe mit dem Schmied versprochen und doch nicht geahnt, welche Qual sie würde erdulden müssen. Des Vaters Schuld hatte sie begleichen wollen und ihn damit ihres eigenen Leids schuldig gemacht.

Eard, ihr Vater, hatte erst seine Frau verloren, dann nach einer Missernte sein Land an Ceorl verkaufen und es in seinem Auftrag bestellen müssen. Die Ochsen des Schmieds waren im darauffolgenden Winter in Eards Obhut eingegangen, wofür der herzlose Mann den armen Bauern verantwortlich machte. Weil der die geforderte Entschädigung nicht hatte zahlen können, forderte Ceorl Cwen zur Frau. Nie wäre Eard darauf eingegangen, kannte er doch den jähzornigen und bösen Charakter des Schmieds, aber Cwen, in Sorge um ihren Vater, hatte dem schließlich zugestimmt, obgleich sie sich vor dem grimmigen Manne fürchtete und beim Anblick seiner fetten Arme und des aufgedunsenen Gesichts Ekel empfand.

Und dennoch war Ceorl nicht zufrieden. Nun, da er ihren Leib und ihre Schönheit sein eigen nennen konnte, waren ihre Hoffnungen und Bedürfnisse ohne Bedeutung für ihn. Mit kalter Verachtung vergalt er ihr das Gelöbnis, welches er nur ihrer Liebe zum Vater verdankte. Und noch immer sah er seine Forderungen nicht als erfüllt an. Beinahe jede Nacht ließ er sie durch die Hölle gehen, wenn sie gegen Abneigung und Übelkeit ankämpfte, während er, als stünde er noch am Amboss, seinen Sohneswunsch in ihren verpfändeten Leib hämmerte. Und beinahe täglich verfluchte er sie, wenn er ihr die Schuld am Misslingen all seiner Mühen gab.

So auch an diesem Abend, an dem es Cwen schließlich aus dem Haus getrieben hatte, seinen verletzenden Worten und gewalttätigen Drohungen zu entfliehen.
“Es wird Zeit, dass du deine Pflichten erfüllst, Weib!”, hatte ihr der grobe Schmied vorgehalten. “Halte dich heute Abend bereit, denn unendlich ist meine Geduld nicht! Deines Vaters Schuld ist nicht mit einer Frau beglichen, die mir keinen Sohn schenkt. Bis Ende des Jahres sollte ich meine Frucht in deinem Leib heranwachsen sehen, sonst weiß ich nicht, was ich dir antue!”

Da hatte Cwen die Furcht gepackt, denn sie kannte Ceorl und wusste um die Ernsthaftigkeit seiner Drohungen. Sie haderte mit ihrem Schicksal, das ihr, selbst noch fast ein Kind von gerade fünfzehn Jahren, noch immer keinen Sohn beschert hatte und sei es nur zur Befriedigung ihres rücksichtslosen Mannes.

Doch je weiter sie sich von Coomb und der verhassten Schmiede entfernte, desto mehr verwandelte sich ihre Furcht. Jetzt waren es Tränen des Trotzes und der Wut, die ihre heißen Wangen herunterliefen und sich dabei mit den schmelzenden Schneeflocken vermischten, die hier ihre letzte Ruhe fanden.

Cwen stoppte nicht, als sie den Waldrand erreichte. Heute schien ihr der Dernwald nicht abschreckend und gefährlich, sondern eine sichere Zuflucht zu sein. Er wirkte auf die junge Frau, als wolle er sie einladen, in den abendlichen Schatten seiner mächtigen Bäume Schutz zu suchen. Und so ging sie nun nur noch leise schluchzend und trotz der zunehmenden Dunkelheit immer tiefer in den Wald hinein und betrachtete seine Wunder.

Selbst hier unter den Bäumen lag eine dicke Schneeschicht, wenn auch die Flocken nicht ganz so dicht fielen wie im Freiland. Cwen wunderte sich über den frühen Winter. Nur die ältesten in Coomb hatten je erlebt, dass so zeitig im Jahr Schnee fiel, denn es war erst der zweiundzwanzigste September und obwohl das Dorf eine der nördlichsten Siedlungen im Königreich war, begannen die Winter meist frühestens Ende Oktober. Sollte es so kalt bleiben, würden die Bewohner bald schon Hunger leiden müssen.

Doch obwohl nun, da sie ihre Schritte verlangsamte, auch die junge Frau die Kälte zu spüren begann, fühlte sie sich durch das glitzernde Weiß in der Stille Derns merkwürdig beruhigt, und während sie sich ziellos vorwärtsbewegte, vergaß sie die Zeit. Hier folgte sie der Fährte eines Rehs, da beobachtete sie ein flinkes Eichhörnchen. Sie sang mit den zwitschernden Vögeln, die dem Winter trotzten, tanzte durch des Waldes Weiß und grub unter der Schneedecke nach Anzeichen, die an wärmere Tage erinnerten. Schlafende Pflänzchen fand sie, Eicheln und Nüsse.

Aber bald schon wurde es um sie so finster, dass Cwen endlich doch an den Heimweg dachte. Und so sehr sie ihr Heim und den, der sie dort erwartete, auch hasste, die Nacht wollte sie keinesfalls im Dernwald verbringen. Denn die Dunkelheit brachte ihr die Erinnerung, warum die Bewohner Coombs und der umliegenden Dörfer den Wald fürchteten und warum auch sie ihn bisher gemieden hatte. Von wilden Tieren erzählte man sich, Wölfen und Bären, die es gefährlich machten, tiefer als nötig in den Forst einzudringen. Schlimmeres erwarte einen in seinen unbekannten Schatten, Geister, Hexen, Gnome und Alben, die den Menschen fremd und selten freundlich gesinnt seien. Doch als sich Cwen dieser Geschichten besann, wusste sie nicht mehr die Richtung, aus der sie gekommen war. Und als sie nach oben schaute, wurde ihr gewahr, dass die Bäume hier zu dicht standen, um sich am Sternenhimmel zu orientieren …

*********************************************************************

Mit diesem Buch unternehmen Sie mit dem Autor des Romans “Das Lächeln der Kriegerin” sechs ganz unterschiedlich geartete Reisen in die Fantasywelt. Mal geht es auf einen Sprung ins Lieblingsbuch des Erzählers, dann in die verschneiten Wälder auf der Suche nach dem Eiswolf. Erleben Sie die traurige Geschichte der unglücklichen Cwen und lachen Sie bei den verrückten Abenteuern von Simon Feuerlocke. Diese Sammlung bietet für jeden etwas. Zwei besondere Schmankerl: Die Kurzgeschichte, die die Basis für Bobrowskis Debütroman bildete, und eine, die gewollten Trash verkörpert.

Leseprobe

Des Boten Prüfung: Reisen in die Fantasy
broschiert: 80 Seiten
tredition, Februar 2008
7,49 EUR
ISBN-13: 978-3940921659

Ebook:
1,99 EUR
ISBN: 978-3-940921-60-4

Direktbestellung
Amazon

Mais malgré toute ma volonté , mes élèves ont du mal a rester concentrés sur l étude de la perspective pendant toute la journée de cours…

tree [engl.] [tri ] Baum m; lords [engl.] [plur] [lɔ ds] Herren m, Gebieter m, Götter m

Bäume und Haine gelten seit Beginn der Menschheitsgeschichte als Kraftquelle und mythische Orte. So wurden sie in vielen alten Kulturen und Religionen als Sitz der Götter oder anderer übernatürlicher Wesen verehrt.

Der Baum spielt in den Mythen der Völker auch als Lebensbaum, als Baum der Unsterblichkeit oder als Symbol des Erwachens im Buddhismus, unter dem Buddha die Erleuchtung fand, eine Rolle. Im Altertum kannten die mesopotamischen Kulturen sowie Juden, Griechen, Römer, Slawen, Kelten und Germanen geweihte Bäume oder Haine. Der Brauch des Maibaums soll schon den Kelten bekannt gewesen sein, doch auch die Griechen weihten Bäume Maia, der Göttin der Fruchtbarkeit.

In meinen Photographien habe ich versucht die Magie und Erhabenheit, das Göttliche in ihrem Wesen zu portraitieren.

www.nicolaus-herrmann.de > freestyle > treelords

Viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Partenie din Lampsakos,

Marele Taumaturg şi Făcător de minuni

Sfântul Partenie din Lampsakos este un Sfânt din vechime al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în Asia Mică, în secolul al IV-lea după Hristos, şi este sărbătorit în fiecare an pe data de 7 februarie. Acest Mare Sfânt este recunoscut în mod deosebit ca fiind Sfântul Tămăduitor al cancerului si al tuturor bolilor (trupeşti şi sufleteşti). Pe lângă aceste calităţi de taumaturg (care îl aseamănă pe Sfântul Partenie cu Sfinţii Apostoli), Sfântul Ierarh Partenie a primit de la Dumnezeu darul deosebit de a izgoni demonii şi de a-i uşura pe oamenii care suferă de influenţa magiei, farmecelor, vrăjilor şi a altor acţiuni satanice. Sfântul Partenie a fost înzestrat de Dumnezeu şi cu un alt mare har, şi anume acela de a învia morţii (în timpul vieţii sale a înviat trei morţi!!!). Ceea ce-l face şi mai minunat pe acest Mare Sfânt din vechime este faptul că Dumnezeu l-a îmbogăţit în zilele noastre pe Sfântul Partenie cu şi mai mult har, căci Marele Făcător de minuni Partenie săvârşeşte iar zilnic minuni uimitoare, precum odinioară, copleşindu-i cu binefacerile sale pe cei care îl roagă cu credinţă şi evlavie. Marele Sfânt Partenie îi apără pe oamenii din zilele noastre de orice capcană răuvoitoare, îi salvează din primejdii şi rezolvă în chip minunat situaţiile dificile, întrecând, de cele mai multe ori, nădejdile oamenilor.

Marele Sfânt Partenie s-a născut în orăşelul Melitoupolis din provincia Hellespont din Asia Mică, în secolul al IV-lea d.Hr.. Tatăl său se numea Hristodoulos şi era diacon al bisericii din acea localitate. De mic copil a fost atras de Sfintele Scripturi, aplicând in viaţa de zi cu zi poruncile Evangheliei. În apropierea orăşelului în care s-a născut era un lac, din care obişnuia să pescuiască tânărul Partenie, iar banii pe care-i primea vânzând peştii din care nu mânca niciodată, îi împărţea pe toţi la săraci.

Pentru marea iubire de oameni a tânărului Partenie, Dumnezeu l-a învrednicit să primească Sfântul Har încă de la o vârstă foarte fragedă. Sfântul Partenie a început să facă multe minuni, chiar de la vârsta de 18 ani, tămăduind tot felul de boli şi scoţând diavolii din oameni, prin chemarea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Datorită minunilor pe care le făcea, faima Sfântului Partenie s-a răspândit pretutindeni. Pentru toate acestea, Episcopul din Melitoupolis, Filitos, l-a hirotonit preot, astfel Harul Sfânt revărsându-se şi mai bogat în sufletul bunului Partenie.

Sfântul Partenie dobândise o putere atât de mare împotriva puterilor întunericului, încât şi simpla chemare a numelui său îi punea pe fugă pe demoni. Pentru că avea mare trecere la Dumnezeu, datorită vieţii sale drepte, Sfântul Partenie s-a învrednicit să facă minuni şi mai mari în numele Preasfintei Treimi.

Sfântul Partenie vindecă complet ochiul unui om, scos de coarnele unui taur

Mergând odată Sfântul Partenie pe un drum, a întâlnit un om pe care îl lovise în obraz un taur cu cornul, încât i-a scos ochiul. Bietul om îşi ţinea cu mâna tremurândă ochiul scos şi cu gemete chema în ajutor duhurile cele bune să-l miluiască. Pe acesta văzându-l Sfântul Partenie cu ochii lui preamilostivi, i-a luat cu mare grijă ochiul scos în mâna lui dreaptă şi l-a pus din nou la locul său. Şi nu a fost nevoie nici de leacuri, nici de mult timp să se vindece ochiul cel scos, ci doar timp de trei zile l-a udat cu apă sfinţită (adică aghiazmă) şi s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-l vindece complet, spre slava Preasfântului Său Nume. Şi Dumnezeu nu S-a întors de la plăcutul Său, Partenie, ci i-a ascultat rugăciunea înfocată şi a tămăduit desăvârşit ochiul scos al omului necăjit !!! Cu adevărat, Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi !!!

Sfântul Partenie vindecă cancerul femeii (apărut în zonele ascunse ale corpului)

Marea putere tămăduitoare a Sfântului Ierarh Partenie este dovedită şi de minunea uimitoare prezentată în continuare. O femeie s-a îmbolnăvit de groaznica boală a cancerului. Şi cancerul a luat proporţii, dezvoltându-se în locurile cele mai ascunse ale corpului. Aşadar, femeia, pe de o parte, suferea dureri cumplite, iar pe de altă parte îi era ruşine să se arate la doctori pentru tratament. Dar Dumnezeu, Care vede cele nevăzute şi Care dăruieşte pe nevăzute, a tămăduit prin Preamilostivul Sfânt Partenie cancerul. Astfel, Sfântul Partenie, după ce a înălţat rugăciuni din inimă, cu adâncă smerenie şi durere, către Atotputernicul şi Multmilostivul Dumnezeu, Cel pentru Care nimic nu este cu neputinţă, a făcut Semnul Sfintei Cruci pe fruntea bolnavei şi a silit cancerul să iasă de îndată, făcând-o pe femeie să-L preamărească pe Hristos cu glas de bucurie.

Dumnezeu a ascultat şi îndeplinit grabnic rugăciunea Preabunului şi Preaiubitului Său Partenie, cel care I-a împlinit cu osârdie, cu multă dragoste şi smerenie, încă din fragedă copilărie, poruncile din Evanghelia Sa. Deci Dumnezeu a tămăduit cancerul, ca urmare a rugăciunii fierbinţi şi curate a smeritului Său slujitor, Sfântul Partenie. Ca urmare a acestei minuni, unele site-uri de pe Internet îl prezintă pe Sfântul Partenie, Episcopul Lampsakului, ca pe un Sfânt tămăduitor al cancerului de prostată, această afirmaţie fiind corectă, însă, prin această formulare, Sfântul este oarecum nedreptăţit, căci puterea lui tămăduitoare se răsfrânge asupra tuturor formelor de cancer şi asupra tuturor bolilor, indiferent de gravitatea sau stadiul lor, după cum se poate uşor deduce din noianul de minuni uimitoare şi neaşteptate – săvârşite de Sfântul Partenie în timpul vieţii sale – ce vor fi prezentate în cele ce urmează, dar şi în secţiunea Minuni – care cuprinde minunile săvârşite în zilele noastre de Sfântul Ierarh Partenie.

Sfântul Partenie biruieşte pe diavol cu puterea Sfintei Cruci

Pentru strălucitele sale virtuţi şi pentru viaţa sa dreaptă şi cuvioasă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Preabunul şi Milostivul Sfânt Partenie, pe lângă darul de a tămădui toate formele şi stadiile de cancer şi toate bolile, şi cu putere deosebită împotriva demonilor trufaşi. Aceste daruri primite de la Preabunul Creator şi le-a păstrat Sfântul Partenie şi după adormirea sa, întrucât el vindecă toate bolile – şi mai ales cancerul de orice fel şi în orice stadiu –, alungă demonii şi desface vrăjile şi în zilele noastre, precum făcea odinioară, când trăia pe pământ – vedeţi secţiunea Minuni ce cuprinde miracolele săvârşite de milostivul Partenie în zilele noastre. Minunatul Sfânt Partenie reuşeşte de fiecare dată, mijlocind la Tronul Preasfintei Treimi, să zădărnicească toate planurile şi punerile la cale cele duşmănoase ale duhurilor necurate (adică ale diavolilor) împotriva creştinilor care i se roagă cu credinţă şi evlavie. Această mare putere a Sfântului Partenie împotriva demonilor este scoasă în evidenţă de întâmplarea minunată relatată mai jos, precum şi de minunile din zilele noastre, când Sfântul Partenie este înzestrat de Multmilostivul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu cu o putere şi mai mare împotriva necuraţilor şi întunecaţilor diavoli.

Mergând odată Sfântul Partenie să cerceteze pe un bolnav şi trecând pe lângă casa unui boier, un câine mare a rupt lanţul cu care era legat şi, din poartă alergând, s-a năpustit asupra Sfântului, suindu-se cu picioarele de dinainte pe umerii lui, deschizându-şi gura lui cea mare şi uriaşă în mod ameninţător, vrând să muşte cu dinţii faţa Sfântului Partenie. Bineînţeles că nu de unul singur şi nici prin puterea lui firească a făcut câinele acest gest (căci este ştiut faptul că, atunci când omul se sfinţeşte, fiarele sălbatice simt acest lucru şi nu îi fac nici un rău, ba chiar i se supun – aşa cum făceau şi înainte de izgonirea primilor oameni din Rai), ci mânat de diavol. Dacă acest lucru i s-ar fi întâmplat altcuiva, acesta s-ar fi înspăimântat sau ar fi căutat un ciomag sau o altă armă să se apere şi ar fi strigat după ajutor. Dar Sfântul Partenie, care avea o credinţă puternică şi mare îndrăzneală înaintea Preasfintei Treimi, nu doar că nu s-a înfricoşat, ci a apelat la ajutorul Semnului biruitor al creştinilor, ca de fiecare dată: a suflat în gura larg deschisă a câinelui, pecetluindu-l astfel cu Semnul Sfintei Cruci, şi îndată fiara cea înspăimântătoare a rămas locului moartă şi a căzut fără suflare de pe umerii lui la pământ. Iată deci cum Atotputernicul Dumnezeu nu a lăsat pe spurcaţii diavoli (care lucrează atât prin oameni, cât şi prin făpturile necuvântătoare, pentru a le face rău celor care le zădărnicesc planurile cu ajutorul lui Hristos) să-l rănească pe plăcutul Său Partenie, ci a alergat imediat în ajutorul lui, izbăvindu-l de primejdie şi nimicind pe sluga satanei.

Datorită strălucitei sale vieţi şi a minunilor pe care le făcea, a ieşit la iveală sfinţenia sa. Pentru aceasta, Mitropolitului din Kizik, Asholios, l-a numit pe Sfântul Partenie, în anul 325, în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Episcop al cetăţii Lampsakos, deoarece această localitate era adânc cufundată în idolatrie.

Urmând poruncilor apostolice, Marele păstor făcător de minuni – Partenie – a muncit din greu şi cu umilinţă, cu rugăciune şi cu post, neîncetat sfătuindu-i, rugându-i şi dojenindu-i. Sfântul Partenie se străduia să dea la o parte negura din jurul ochilor şi să-i pregătească pe lampsakieni să vadă cu ochi limpezi pe Marele Dătător de lumină. Astfel, dreptul păstor îi convingea pe unii cu vorba, iar pe alţii mai mult cu fapta – prin exemplul vieţii sale drepte şi, mai ales, prin minunile uimitoare pe care le săvârşea în numele Domnului Iisus Hristos. Sfântul Partenie a fost doctor al trupurilor celor suferinzi din Lampsakos, dar, mai ales, doctor al sufletelor lor, deoarece a reuşit să-i convertească, să-i facă să urască minciuna şi să se boteze în numele Preasfintei Treimi.

Văzând cetatea încredinţată lui că sporeşte în credinţa cea dreptmăritoare şi că dispreţuieşte întru totul idolii, evlaviosul Ierarh Partenie a vrut să distrugă templele idoleşti din cetatea Lampsakos, iar în locul lor să zidească sfinte biserici închinate lui Hristos. Pentru aceasta, a mers la Marele Împărat Constantin ca să ia de la dânsul autorizaţie pentru acest lucru. Fiind primit de dreptcredinciosul şi de Hristos iubitorul împărat cu multă cinste şi dragoste, a obţinut de la dânsul ceea ce dorea, şi, în plus, o sumă însemnată de aur pentru zidirea sfintelor biserici.

Întorcându-se Sfântul Partenie în Lampsakos, a dărâmat toate capiştele idoleşti şi a construit în mijlocul cetăţii şi în punctul său cel mai înalt, o mare biserică, peste măsură de frumoasă, spre slava Atotputernicului, singur apucându-se de lucru şi ajutând cu mâinile sale pe zidari. Această minunată Biserică închinată Mântuitorului Hristos domină şi astăzi centrul Lampsakului, ea păstrându-se din secolul al IV-lea, deoarece turcii au transformat-o în moschee când au răsturnat Imperiul Bizantin.

Sfântul Partenie înviază primul om – pe Eftihianos !!!

Odată terminată construcţia sfintei biserici, Preamăritul Partenie s-a sârguit să facă în Altar Sfânta Masă; pentru aceasta a căutat un bloc de piatră foarte mare şi frumos; după ce l-a găsit, l-a predat cioplitorilor în piatră, spre a fi prelucrat aşa încât să se potrivească cu Sfântul Altar. După terminarea lucrării, imensul bloc de piatră a trebuit transportat spre sfântul lăcaş. Muncitorii l-au încărcat într-un car cu boi, dar vrăjmaşul diavol, care întotdeauna pizmuieşte toate cele bune, a încercat să împiedice lucrarea Preacuviosului Partenie şi şi-a început obişnuitele lui lucrări, ca cel ce este de la începutul lumii ucigaş de oameni. A săvârşit deci o lucrare pe măsura urii sale faţă de oameni, căci după ce i-a tulburat aşa cum ştie el pe boi, i-a împins înapoi cu un avânt de nestăvilit, încât nimeni nu-i mai putea stăpâni. Îndată omul care mâna boii, pe nume Eftihianos, prin lucrarea diavolească a fost aruncat la pământ, sub car, cu faţa în jos, şi trecând carul cu piatra cea mare şi extrem de grea peste dânsul, i-a sfărâmat toate oasele şi măruntaiele, încât l-a lăsat mort.

Aducându-i-se îndată la cunoştinţă cele întâmplate, Preamăritul Ierarh Partenie – Marele Tămăduitor şi Făcător de minuni – a spus: “Nu ai să te bucuri de asta, demon viclean, şi nici n-ai să împiedici să se facă lucrarea lui Dumnezeu!”. Şi degrabă, luând cu el pe câţiva dintre credincioşii cei de faţă, au mers cu toţii la locul unde se întâmplase tragedia. Văzând trupul mortului, preamilostivul Sfânt Partenie şi-a plecat sfinţii săi genunchi la pământ, spre rugăciune, apoi s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu, zicând: “Tu, Stăpâne, Care eşti Adevăratul Domn al vieţii şi al morţii, Tu ştii cu adevărat pentru care pricină a atacat vrăjmaşul; dar, precum întotdeauna, aşa şi acum zădărniceşte, Împărate al meu, planurile viclene şi arată-i deşartă scornirea lui, şi dăruieşte-i viaţa robului Tău, Eftihianos, care zace aici jos mort, pentru că nimic nu se află în afara puterilor Tale, când Tu vrei, Tu Care eşti Izvorul vieţii şi Învierea!”.

Aşa a spus şi până să termine Sfântul Partenie de-a binelea rugăciunea, Eftihianos a înviat!!! Şi îndată s-a ridicat omul pe deplin sănătos, dând din mâini şi din picioare şi mişcându-şi buzele ca să-i mulţumească Marelui Făcător de minuni Partenie, care l-a înviat. Toate oasele şi mădularele – care mai înainte zăceau strivite pe drum – s-au refăcut complet, iar Eftihianos, înzdrăvenindu-se ca mai înainte, a luat boii şi a mânat carul cu piatra cea aleasă până la Sfânta Biserică a Atotputernicului. Atunci toţi cei care au văzut acea minune şi acea neaşteptată întoarcere la viaţă a mortului, şi-au întărit credinţa în Mântuitorul Hristos şi în puterea Lui nemărginită, şi au dat slavă şi laudă Preabunului Dumnezeu.

Prin această înviere minunată – însoţită de refacerea completă a trupului zdrobit –, Sfântul Ierarh Partenie din Lampsakos, cu puterea lui Iisus Hristos, l-a ruşinat încă o dată pe diavol, care încearcă permanent şi pe orice cale să împiedice lucrările lui Dumnezeu.

Aflând oamenii de pretutindeni despre această înviere minunată, se minunau de puterea deosebită şi de marea trecere de care se bucura smeritul Ierarh Partenie la Tronul Preasfintei Treimi. Astfel, toţi cei care aveau bolnavi sau demonizaţi sau care sufereau de orice alt rău, întrucât dispreţuiau orice ştiinţă şi orice alt ajutor apropiat de aceasta, îi aduceau la Preafericitul Partenie, Episcopul Lampsakului, şi vedeau lucruri care întreceau nădejdile lor.

Sfântul Partenie era părintele iubitor, ocrotitor şi salvator al cetăţii pe care o păstorea. Cu ajutorul rugăciunii, Dreptul Ierarh tămăduia fără excepţie toate bolile şi neputinţele, mai ales pe cele faţă de care medicina acelei vremi era complet neputincioasă. Preabunulul Sfânt Ierarh Partenie, Episcopul Lampsakului, era atât de milostiv încât nu refuza să-i ajute pe nici unul dintre nenumăraţii suferinzi de patimi trupeşti sau sufleteşti sau posedaţi de duhuri necurate, care îi cereau ajutorul sau dintre cei care aveau marea şansă de a-l întâlni pe Sfânt în calea lor – unii dintre aceştia din urmă chiar neştiind că suferă de anumite boli sau că sunt posedaţi de demoni. De aceea, oamenii au încetat să mai apeleze la doctori pentru tratarea lor şi alergau de fiecare dată la bunul lor păstor, Partenie. Pricinile care-i făceau pe oameni să alerge la Sfântul Partenie erau multe, printre care siguranţa, grăbnicia şi gratuitatea vindecării complete şi a rezolvării problemelor lor.

Evlavia adâncă a lampsakienilor faţă de Sfântul Partenie reiese şi din următorul fapt: Întrucât oraşul Lampsakos se afla în calea drumurilor comerciale care duceau spre Constantinopol, acesta s-a dezvoltat mult prin navigaţie şi pescuit. Mulţi străini plecau zilnic pe mare de aici, însă nici unul nu pleca la drum dacă nu-l vizita mai înainte pe Sfântul Partenie, pentru a primi binecuvântarea sa, ca scut apărător şi izbăvitor în călătorie.

Alte mari minuni săvârşite de Sfântul Partenie din Lampsakos, în timpul vieţii sale

Sfântul Partenie din Lampsakos are mare putere de a izgoni demonii trufaşi

Întrucât erau mulţi cei care veneau şi plecau din Lampsakos, a ajuns într-una din zile la Sfântul Partenie, pentru binecuvântare, un om care avea în sine un duh diavolesc, care de multă vreme locuia într-însul (încă din copilărie), fără însă ca acesta să o ştie. Şi dacă demonul s-a putut ascunde de cel care-l adăpostea, necuratul nu s-a putut ascunde şi de prietenul lui Dumnezeu, adică de Sfântul Ierarh Partenie. Astfel că, ajungând bietul posedat lângă Cuviosul Partenie, i-a făcut plecăciune, iar Sfântul, cunoscând că într-însul este duhul necurat, nu i-a întors salutul. Atunci diavolul s-a înfuriat şi a vorbit Sfântului prin om:

– Noi am avut dorinţa să te vedem dar, deşi te-am salutat, tu nu ne-ai răspuns.

– Iată deci, i-a spus Preamăritul, că m-ai vazut.

Iar demonul la rândul său i-a răspuns:

– Te-am vazut şi te-am priceput.

– Dacă cu adevărat ai priceput, atunci ieşi din fiinţa lui Dumnezeu, i-a poruncit Sfântul Partenie.

Atunci duhul cel viclean a replicat:

– Asta a fost tot? Să mă condamni să ies de aici dinăuntru? Dar, rogu-mă ţie, nu mă scoate din lăcaşul meu, în care de atâta timp locuiesc!

–  Dar chiar este multă vreme de când locuieşti în el? l-a întrebat Sfântul Partenie.

Iar necuratul i-a răspuns:

–  De când era copil, iar până acum nu m-a simţit nimeni, în afară de tine! Dacă totuşi mă izgoneşti de aici, oare unde îmi vei porunci să mă duc?

– Îţi dau şi loc unde să mergi, i-a spus Cuviosul Partenie.

– Poate ai să-mi spui să intru în porci? a întrebat diavolul.

Iar Sfântul Partenie a urmat:

– Ba deloc, ci am să-ţi dau ţie un om, în care intrând să locuieşti, dar să ieşi din omul acesta degrabă.

După ce demonul şi-a dat seama că totul este adevărat şi nu înşelăciune, pentru că îl vedea pe Preamăritul Partenie gata să susţină şi să promită că-i oferă până şi om în care să se sălăşluiască, dacă, desigur, ieşea din acesta, a fost convins şi a ieşit; şi îndată a cerut ce i s-a promis.

Atunci Sfântul Partenie însuşi a deschis larg gura sa şi i-a spus:

– Iată omul! Intră şi locuieşte!

Auzind acestea, diavolul, ca şi cum ar fi fost ars cu foc de cuvântul Preafericitului Ierarh Partenie, a început să bocească şi, plecând, a spus:

– Vai mie, în bun vas locuind eu, după atâta timp mă izgoneşti! De ce oare n-am găsit pe altul în care să pot să stau şi am fost dat afară din acesta fără să vreau? Cum am să îndrăznesc să stau în acesta care are aşa mare putere? Cum voi putea să intru în casa lui Dumnezeu? Cu adevărat, mare este puterea celor ce-I fac Voia lui Dumnezeu!!!

Acestea zicându-le diavolul cel alungat în chip ruşinos, s-a dus în locuri pustii şi neumblate, iar omul ce fusese posedat de acesta încă din copilărie a rămas pe deplin liniştit şi sănătos, şi Îl lăuda pe Dumnezeu.

Din această întâmplare cu cel demonizat se deduce imediat imensa putere pe care a primit-o smeritul Ierarh Partenie din Lampsakos asupra demonilor vicleni şi trufaşi. Căci, precum întunericul este risipit de lumină, simpla apropiere de Sfântul Ierarh Partenie îi fugărea pe demoni. Dar nici în zilele noastre demonii nu suportă prezenţa Sfântului Partenie din Lampsakos, întrucât apropierea de Capul Sfântului Ierarh Partenie sau de Sfintele sale Moaşte îi pune îndată pe fugă pe demoni, fapt dovedit şi de minunile din zilele noastre – cercetaţi categoria Minuni. Numai un om simplu şi smerit, precum milostivul Partenie, putea să primească o putere atât de mare asupra întunecaţilor demoni, ca să aibă putere să lupte în oraşul idolatru Lampsakos. Atât de mare era – şi este – trecerea Preafericitului Ierarh Partenie la Dumnezeu, încât Sfântul Partenie le porunceşte diavolilor şi aceştia i se supun, nesuportând Harul Duhului Sfânt Ce sălăşluieşte în el.

Datorită puterii sale celei mari asupra demonilor, de pretutindeni se aduceau la Sfântul Ierarh Partenie oameni ce sufereau din cauza duhurilor necurate (demonizaţi şi oameni care sufereau din cauza vrăjilor şi a farmecelor sau a altor legături necurate) şi milostivul Partenie îi tămăduia pe toţi prin rugăciune, cu darul şi puterea lui Dumnezeu.

Între aceşti bolnavi era şi o fecioară pe nume Dafni, fiică a lui Dionisios, care era de neam împărătesc, pe care, fiind cumplit chinuită de diavol, plăcutul lui Dumnezeu, Partenie, a izbăvit-o de chinurile lui în trei zile. De asemenea, a vindecat şi pe Agalmatia, fiica guvernatorului Smirnei (Mamalios), care, fiind tulburată de duhuri necurate, se tăvălea pe pământ, spumega şi înţepenea. Alţi oameni stăpâniţi de diavoli şi care au fost vindecaţi de Marele Sfânt Partenie din Lampsakos, sunt: Zoila (o femeie vestită de neam persan care avea într-însa duh iscoditor), Parthena (fiica lui Sinadios, care, fiind muncită de diavol, rătăcea prin munţi) şi împreună cu ea pe Alexandria (care avea duh de mânie, amândouă fiind din cetatea Avidos), soţia unui bărbat din Pereia (care se află între Lampsakos şi Kizik), Akakia (din provincia Killia), Rufina şi Theofila (amândouă din satul Asirmo), Kalliopi şi Kiriaki (o bătrână săracă şi o copilă).

Toate acestea, care erau muncite de diavoli cu chinuri greu de îndurat, au fost tămăduite complet de Preacuviosul Partenie în numele lui Iisus Hristos. Pentru a le vindeca, a fost de-ajuns numai o rugăciune a smeritului Partenie însoţită de o binecuvântare, sau de o mustrare adresată duhurilor viclene, sau împreună cu o suflare în faţă, sau cu o stropire cu apă sfinţită (adică aghiazmă), şi îndată au fost eliberate de trufaşii demoni. Apoi, dându-le sfaturi folositoare de suflet – prin care le întărea credinţa în Hristos, Cel Care le vindecase, înduplecându-Se la rugăciunea plăcutului Său Partenie –, le binecuvânta şi le trimitea sănătoase acasă.

O altă minune ce merită amintită este cea făcută cu tânărul Mikonas, fiu de preot, care avea într-însul un diavol cumplit. Acesta era cuprins de zvârcoleli de nestăvilit şi suferea îngrozitor. Părinţii săi l-au dus la Sfântul Partenie şi l-au rugat fierbinte să se îndure de tinereţea lui şi să-l izbăvească de stăpânirea demonului. Dar, spre mirarea tuturor, acest suflet atât de milostiv şi iubitor de oameni, nu s-a lăsat înduioşat de lacrimile lor şi le-a spus: “Nu este vrednic de milă, nu este vrednic, căci spre pedeapsă îi este dat lui duhul care îl munceşte, de vreme ce este ca un ucigaş de tată. Pentru că adeseori, răbdând de la dânsul ocară şi necinste, v-aţi rugat întru amărăciunea sufletului vostru ca să fie pedepsit de Dumnezeu. Deci, lăsaţi-l ca aşa să fie, pentru că de trebuinţă îi este lui această pedeapsă.”

Dar văzând lacrimile cele multe ale părinţilor şi milostivindu-se de ei, fericitul Partenie s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu şi îndată a ieşit diavolul din tânărul acela. Părinţii, luând pe fiul lor sănătos, s-au întors la casa lor, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.

Sfântul Partenie înviază pe un al doilea om – pe Alamas !!!

Trebuie menţionat şi cazul lui Alamas din Siros. Acesta, fiind sub stăpânirea unui demon, a căzut de pe acoperişul bisericii construite de Sfântul Partenie şi a zăcut mort fără suflare. De acest lucru aflând Sfântul Partenie, a mers la mortul acela şi, cu arma sa cea mai puternică – rugăciunea –, l-a înviat pe Alamas şi l-a izbăvit de demonul cel viclean.

Sfântul Partenie desface vrăjile şi farmecele

Nu poate fi trecut cu vederea nici cazul Evhariei, soţia magistratului Agapios, care suferea din cauza vrăjilor care s-au făcut asupra ei de oamenii vicleni. Aceasta suferea îngrozitor, având dureri insuportabile. Aflând Sfântul Partenie de situaţia femeii, a vindecat-o fără mare greutate şi în numai trei zile, folosind ulei de la candelele Sfinţilor şi rugăciunea lui cea fierbinte.

Sfântul Partenie vindecă bolile generate de puterea diavolească

De o deosebită importanţă este şi boala lui Thalassios, care era unicul copil al unui preot din Syadia. Aflându-se însă sub înrâurirea unui duh viclean, el şi-a pierdut minţile şi a fost dus în faţa Sfântului Partenie, pe lângă care a stat numai şapte zile, după care a primit înapoi marele dar al lui Dumnezeu: mintea şi judecata.

Pentru a demonstra marea putere a Sfântului Ierarh Partenie din Lampsakos asupra demonilor, trebuie povestit şi despre soldatul Axanios, pe care l-au adus la Sfânt ca pe o povară lipsită de viaţă, cu membrele paralizate din cauza duhurilor necurate. Sfântul Partenie, fără să folosească nimic altceva, l-a stropit pe bolnav cu apă sfinţită (aghiazmă) amestecată cu rugăciuni care L-au înduplecat pe Dumnezeu. Astfel l-a însănătoşit şi l-a întărit ca să plece pe picioarele sale.

A mai fost şi un bolnav din Traklion, pe nume Kallistos, şi un altul din partea răsăriteană a insulei Lesbos. Amândoi au fost aduşi la Sfântul Partenie, primul fiind paralizat de picioare de o putere diavolească, iar celălalt având – tot din lucrarea celui viclean – aşa nişte răni pe cap, încât semăna cu un lepros. Pe amândoi i-a vindecat – deplin şi grabnic – Sfântul Partenie, ungându-i cu ulei sfinţit de la candelele Sfinţilor şi rugându-se fierbinte pentru ei.

Sfântul Partenie scoate demonul din vopsitorie

Între alte multe şi nespuse minuni ale Sfântului Partenie s-a întâmplat şi aceasta: În vopsitoria împărătească, care se numea vopsitoria purpurei, se sălăşluise într-o vreme un demon, care, tropăind de bucurie, strica vopseaua, ca să nu se prindă pe pânză. Atât de duşmănos şi neruşinat era diavolul, încât se înfăţişa de multe ori vopsitorilor şi îi împiedica din lucru la vedere. De aceea erau în mare mâhnire lucrătorii pentru pagubele cele multe care se făceau prin supărarea diavolească, temându-se de mânia împărătească şi de pedeapsă, pentru paguba cea aducătoare de atâta cheltuială. Aflând de aceasta Arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, a alergat îndată într-acolo, ca să ţină piept demonului. După ce a ajuns la vopsitorie, Sfântul Partenie a poruncit în văzul tuturor duhului viclean, mustrându-l şi ameninţându-l cu Numele de temut al lui Hristos. Iar demonul s-a făcut nevăzut imediat, nu numai din vopsitoria aceea, ci şi din tot ţinutul, pentru că a plecat strigând în auzul tuturor că este alungat de acolo şi merge în focul iadului. Apoi făcându-se îndată o încercare, la îndemnul Sfântului Partenie, s-au umplut cazanele cu vopsea şi s-a cufundat lâna, care s-a vopsit fără nici o oprelişte, şi atunci, şi după aceea.

Sfântul Partenie scoate diavolul ce se sălăşluise în apele mării

Odată, în vremea pescuitului, erau atât de mulţi peşti în mare, încât pescarii credeau că îi vor prinde în plasă fără trudă, numai căt să întindă mâna, dar, când coborau năvoadele, se osteneau zadarnic: nu găseau nici un peştişor în ele. Aşa s-au ostenit degeaba multă vreme. Dar aceasta nu se întâmpla numai în Lampsakos, ci pe tot ţărmul până la Avidos.

Adunându-se toţi pescarii din toate cetăţile şi satele dimprejurul părţilor acelora, au venit la Sfântul Partenie şi l-au rugat să-şi înalţe cu evlavie mâinile către Dumnezeu, ca să dezlege taina care îi împiedica în chip ciudat. Iar Sfântul Partenie i-a ascultat, căci cine era mai iubitor faţă de oameni decât el? A postit aşadar şi s-a rugat cu lacrimi şi atunci Dumnezeul cel Milostiv faţă de oameni i-a descoperit că prin lucrarea diavolească se face pescarilor o supărare ca aceea.

Îndată sculându-se Sfântul Partenie, a străbătut dintr-o parte în alta ţărmul şi, rugându-se şi binecuvântând apa, a aruncat în ea sare, gonind de pretutindeni pe diavol, care se încuibase în ape. Apoi i-a îndemnat pe pescari să-şi arunce năvoadele şi să încerce să pescuiască, fiind şi el de faţă. Făcând ei aceasta cu bucurie, se petrecu o mare minune acolo, sub ochii lor, căci abia au putut să tragă mrejele de mulţimea peştilor. Iar marea a fost plină de bunătăţi, aşa încât pescuitul a împlinit şi lipsurile din trecut. De atunci s-a făcut pescarilor pescuirea cu bună sporire ca şi mai înainte.

Sfântul Partenie înviază un al treilea om – pe Maximianos !!!

Tânărul Maximianos era de loc din cetatea Vizyi din Tracia şi ucenic la un anume Fertis, diacon la Episcopia din Lampsakos. Acest tânăr era aşa de chinuit de boala dizenteriei, încât nici o speranţă de viaţă nu-i mai rămăsese şi, neputând să se tămăduiască, a murit. Părinţii săi, auzind de moartea lui, au plecat din Vizyi în Lampsakos, cu scopul de a-şi îngropa fiul. Să vedeţi însă faptă de credinţă adevărată, şi cum, din pricina acestei credinţe puternice, au primit îndată o sfântă binefacere! După ce l-au primit mort, părinţii lui l-au dus cu tot cu pat, fără să şovăie, şi l-au aşezat la intrarea în biserică, pe unde trebuia să treacă Arhiereul lui Dumnezeu, Partenie. Venind Sfântul, a văzut pe cel mort zăcând, iar pe părinţi şi pe cei de faţă vărsând lacrimi fierbinţi pentru el. Apoi a suferit şi el în sufletul lui şi şi-a arătat durerea cu lacrimi.

Altcuiva i-ar fi fost de ajuns să arate că suferă alături de ceilalţi după porunca “plânge cu cei ce plâng” şi astfel le-ar fi oferit părinţilor oarecare mângâiere. Pentru Sfântul Partenie însă, acest lucru nu a fost deloc îndeajuns, ci îndată s-a făcut el însuşi pricină de bucurie grabnică, pentru că odată cu lacrimile şi-a plecat genunchii şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru cel mort, care a înviat îndată. Astfel, Sfântul Partenie l-a predat părinţilor în deplină sănătate, în stare să vorbească şi să umble. Toată cetatea s-a mirat foarte mult de o minune preaslăvită ca aceasta şi toţi Îl preamăreau pe Dumnezeu.

Sfântul Partenie vindecă cu mărinimie patima iubirii de avuţie

Vizitându-l într-o zi Sfântul Partenie pe Mitropolitul din Iraklia Traciei, l-a găsit pe acesta grav bolnav, dar Dumnezeu i-a descoperit plăcutului Său Partenie că Mitropolitul este pedepsit cu acea boală grea pentru iubirea de argint, căci Mitropolitul era tare iubitor de bani şi, vai!, îşi însuşise bunurile săracilor. Aflând aceasta, Sfântul Partenie i-a spus: “Să ştii că această boală trupească care te-a lovit este spre îndreptarea bolii tale sufleteşti.” Iar bolnavul i-a răspuns: “Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine să-mi ierte păcatele.” Sfântul Partenie a urmat: “Dacă cineva este vinovat faţă de un om, este firesc să fie ascultat cu bunăvoinţă cel ce se roagă pentru el. Vina ta însă se îndreaptă pe de-a-ntregul spre Dumnezeu, Căruia nimic nu-I scapă. Tu continui încă în păcat şi acesta se răsfrânge în întregime pe spinarea săracilor. Dă, deci, ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu, şi nici o piedică nu mai există, mărite, să te faci bine, şi nu zic numai la trup, ci mai cu seamă la suflet.”

Vorbele Sfântului Partenie au coborât în inima Mitropolitului, care, venindu-şi în simţire, a zis: “Cu adevărat, am greşit faţă de Dumnezeu.”. Îndată chemând pe intendentul său, i-a poruncit să aducă în faţa tuturor aurul pe care-l strânsese de la săraci. Iar după ce acesta aduse o mulţime de aur cu anevoie de numărat, Mitropolitul l-a rugat pe Sfântul Partenie să-l împartă la săraci, dar Sfântul i-a zis: “Numai pe tine te priveşte această lucrare şi de aceea te-a întărit Dumnezeu, ca să întorci cu propriile tale mâini la săraci toate câte sunt ale lor.”

Atunci bolnavul a poruncit să fie pus în caretă şi să fie dus la Biserica Sfintei Muceniţe Glicheria. Acolo, adunând pe toţi săracii oraşului, le-a împărţit tot aurul cu îndurare. Iar Bunul şi Preamilostivul Dumnezeu – Cel Ce n-a defăimat lacrimile desfrânatei şi a primit suspinarea vameşului –, a primit pocăinţa Mitropolitului şi în trei zile i-a dăruit o sănătate deplină, nu numai a trupului, ci şi a sufletului (aşa cum proorocise Sfântul Partenie).

Sfântul Partenie vindecă complet un paralizat

Intrând odată Sfântul Partenie în Biserica Sfântului Mucenic Ahilas (din zona Irakliei), a întâlnit un localnic care era paralizat cu totul. Făcându-i-se milă de acesta, Sfântul a cerut nişte ulei, pe care l-a binecuvântat, apoi s-a rugat cu lacrimi Bunului Dumnezeu pentru bolnav şi i-a uns mădularele uscate cu acel ulei. Rugăciunea dreptului Partenie a făcut din ulei un leac puternic, pentru că bolnavul îndată s-a vindecat şi a început să umble, dând slavă lui Dumnezeu. Aflând cetăţenii Irakliei de această neaşteptată minune, toţi cei care erau cuprinşi de tot felul de boli şi neputinţe au venit la Sfântul Partenie şi s-au vindecat datorită rugăciunilor fierbinţi ale plăcutului lui Dumnezeu.

Sfântul Partenie aduce ploaia şi face pământul şi plantele să rodească îmbelşugat

În acea vreme, când Sfântul Partenie săvârşea cu darul şi cu puterea lui Hristos minunile, tămăduind diferite boli, era lângă el şi Ipatianos, arhidiaconul Bisericii Sfântului Mucenic Ahilas. Acesta, văzând puterea cea mare a Episcopului din Lampsakos, a căzut la picioarele Sfântului Partenie şi l-a rugat cu lacrimi să meargă la unul din ogoarele sale, unde semănase de toate, dar – din cauza păcatelor sale – a venit seceta care a uscat totul, vătămând şi slăbind seminţele.

Preamăritul s-a lăsat convins de rugămintea arhidiaconului şi a mers la locul cu pricina. Ajuns acolo, Sfântul Partenie a ridicat mâinile spre cer, a udat pământul cu lacrimile sale şi a cerut din toată inima lui Dumnezeu să dea ploaie ca să rodească pământul. Iar Dumnezeu, Cel Ce face voia celor care se tem de El, a acoperit îndată cerul cu nori şi a început să cadă atâta ploaie, încât s-au umplut până şi lacurile pământului.

Sfântul Partenie a înnoptat într-un adăpost de pe ogor, unde s-a rugat toată noaptea, timp în care Dumnezeu i-a descoperit că Mitropolitul va trece la cele veşnice peste puţin timp, iar succesorul său pe scaunul Episcopiei va fi arhidiaconul Ipatianos. Dimineaţa devreme, chemându-l Sfântul Partenie pe arhidiacon, i-a spus: “Trebuie să ai mare grijă pentru că ştii bine că Mitropolitul a fost pedepsit din cauza lăcomiei lui de bani. După cum am fost înştiinţat în timpul nopţii de Dumnezeu, să ştii că şi tu ai să ajungi episcop nu peste mult timp. Îngrijeşte-te deci să veghezi asupra săracilor, pentru că aceasta este pe placul lui Dumnezeu mai mult decât orice altceva.”.

Arhidiaconul a ascultat cu atenţie şi l-a rugat pe Sfânt să viziteze şi un alt ogor al său, ca să-l binecuvinteze cu rugăciunea lui, deoarece era uscat complet din pricina secetei. Sfântul Partenie l-a liniştit pe arhidiacon, asigurându-l că la vremea secerişului va treiera de pe acest ogor exact cantitatea de grâne pe care o recolta în anii cei buni.

La fel de uscată era şi via sa, de curând plantată, care era şi mâncată de viermi. Văzând aceasta, Sfântul Partenie luă sare şi o împrăştie, astfel încât să cuprindă, pe cât era cu putinţă, toată via, după care îi spuse arhidiaconului: “Să nu te necăjeşti deloc, nici pentru via aceasta, pentru că va primi din plin binecuvântare prin Harul Bunului Dumnezeu.”

Sosind vremea să se întoarca în Lampsakos, a plecat de pe câmpurile arhidiaconului şi s-a întâlnit iar cu Mitropolitul, care l-a primit cu bucurie. Sfântul Partenie i-a spus: “Am să-ţi aduc o veste bună: nu va trece mult timp şi te vei duce la Domnul. Precum m-a vestit despre aceasta Dumnezeu, ai să laşi după tine un urmaş vrednic drept conducător al Mitropoliei, pe arhidiaconul Ipatianos”. Apoi s-a urcat în corabie şi s-a întors pe mare în Lampsakos.

Au trecut doar câteva zile şi stăpânul duhovnicesc al Irakliei s-a îmbolnăvit şi s-a dus la Domnul, iar în locul lui a fost ales Ipatianos, după cum proorocise Sfântul Partenie. S-au împlinit apoi şi celelalte profeţii ale smeritului Partenie: la vremea recoltei, Ipatianos a adunat roadele de pe câmpul care fusese distrus de uscăciune, le-a treierat şi a găsit exact 1000 de mozi, cât rodea în anii cei buni. Iar la vremea culesului de struguri, via – care fusese şi ea uscată – a dat rod îmbelşugat, după cum profeţise Sfântul Partenie.

Văzând toate acestea, Episcopul Ipatianos a umplut o corabie cu daruri din amândouă felurile de roade şi le-a adus în Lampsakos, la Sfântul Partenie, drept mulţumire pentru rugăciunea şi binecuvântarea sa. Sfântul a primit cu dragoste pe episcopul Irakliei, dar roadele aduse de dânsul le-a refuzat, spunând: “Toate acestea trebuie oferite nu mie, ci lui Dumnezeu, deoarece şi binecuvântarea roadelor de la El vine. Deci, trebuie să le împarţi pe toate acestea la săraci, mărturisind că mulţumirea I se cuvine lui Dumnezeu!”. Atunci Ipatianos s-a întors îndată în Iraklia şi a dăruit roadele celor săraci, povestind tuturor despre minunile lui Dumnezeu, făcute prin robul Său, Partenie.

Sfântul Partenie a fost aşadar în toate bun şi minunat. Marele făcător de minuni din Lampsakos a strălucit asemeni Îngerilor prin viaţa sa curată – pe mulţi păgâni aducându-i la credinţa cea adevărată, tămăduind nenumărate boli, alungând demonii şi ajutându-i pe oameni în orice problemă grea pe care o aveau.

Ajungând la o vârstă înaintată, Sfântul Partenie a plecat la Dumnezeu – Căruia I-a închinat toată viaţa sa – pe data de 7 februarie (într-un an care nu se cunoaşte cu exactitate), când Biserica Ortodoxă de pretutindeni îl prăznuieşte. Sfântul Partenie a lăsat ca moştenire poporului său parfumul miracolelor sale şi exemplul conduitei sale exemplare.

Vestea despre cinstita adormire a Sfântului Partenie s-a răspândit cu repeziciune în cetăţile şi în ţările din jurul Lampsakului, aşa încât arhiepiscopi, episcopi, preoţi şi credincioşi de pretutindeni au venit la îngroparea lui, nelipsind, bineînţeles, nici Ipatianos, Episcopul Irakliei.

Trupul sfânt şi neprihănit al smeritului Ierarh al Lampsakului – Partenie –, după ce s-a bucurat de cinstea cântărilor care i se cuveneau, a fost aşezat la locul de veci cu toată evlavia şi cinstea, în micul Paraclis construit de el însuşi lângă marea Biserică a Atotputernicului (zidită tot de el).

Sfântul Partenie este viu şi prezent în vieţile noastre

Deşi sufletul lui a plecat la Dumnezeu, bunul şi milostivul Sfânt Partenie nu ne-a părăsit, pentru că şi după moartea sa, acest doctor fără de plată şi mare făcător de minuni i-a ajutat pe toţi cei care i-au cerut cu multă credinţă şi evlavie sprijinul în orice problemă aveau.

La mormântul lui cel sfânt se săvârşeau, şi se săvârşesc şi astăzi, multe tămăduiri – vizitaţi pagina Mormântul Sfântului Partenie face minuni –, iar Sfintele sale Moaşte răspândesc mireasmă plăcută, izgonesc demonii din oameni, desfac vrăjile, farmecele şi toate legăturile necurate şi izvorăsc tămăduiri – vizitaţi secţiunea Sfintele Moaşte.

Sfântul Partenie vine şi astăzi în sprijinul acelora care-l cheamă cu credinţă şi evlavie, aşa cum făcea şi când era în viaţă. Prezenţa lui vie în zilele noastre este dovedită de minunile şi binefacerile uimitoare cu care îi copleşeşte pe cei care se apropie de el cu credinţă şi-l cheamă într-ajutor – pentru edificare cercetaţi pagina Acasă şi categoria Minuni. Sfântul Partenie – prin darul Domnului Iisus Hristos – îi uşurează şi astăzi pe oamenii care suferă de influenşa magiei, farmecelor şi a altor acţiuni satanice, şi, mai ales, îi eliberează de boala blestemată care biciuieşte astăzi omenirea – cancerul. Sfântul Partenie este în mod deosebit Sfântul tămăduitor al cancerului.

Voici deux publicités, l’une pour Virgin Mobile, l’autre pour la Française Des Jeux, mettant en scène deux marabouts, tout deux noirs, l’un exorcisant le mal d’un forfait mobile, l’autre voulant avoir plus de chance de gagner au loto grâce à des pouvoirs magiques.

Le rôle de marabout n’est pas valorisant pour les noirs, cela les réduit au traditionalisme et à des croyances primitives. Ces idées d’exorcisme et d’influence sur la chance auraient très bien être pu mises en scène autrement avec un exorcisme catholique et les chances grâce à divers gri gri.

De plus, dans la publicité Virgin Mobile, le deuxième personnage noir porte des dread-locks et marche de façon très nonchalante. Là encore un autre stéréotype est flagrant : les noirs sont nonchalants et négligés, en particulier s’ils portant des dread-locks.

Il y a un contraste très fort dans le même spot avec l’homme blanc, habillé comme un cadre et qui lui se présente d emanière bien plus respectable.

Eric de Rosny, enseignant en anthropologie de la santé à l’université catholique d’Afrique Centrale, Yaoundé (Cameroun), présente sur Canal U une vidéo sur le rapport des jeunes migrants d’origine camerounaise à la magie: “ La sorcellerie, compagne secrète du migrant. Les échappées de la jeunesse du Cameroun“.

Quelque temps ont passé depuis les événements de la première saison, Nanoha a repris sa vie normalement en continuant également à entraîner ses pouvoirs magiques. Pendant ce temps une petite fille du nom de Yagami Hayate assiste au réveil du Livre de l’ombre présent dans l’étagère de sa chambre. Peu de temps après cet événement, Nanoha est attaquée par une jeune enfant habillée de rouge et équipée elle aussi d’une arme intelligente comme celle de Nanoha. Qu’est ce que cette fille lui veut ? Et pourquoi l’attaque-t-elle ? Nanoha devra tout mettre en œuvre pour découvrir qui elle est et empêcher une fois de plus le monde de sombrer dans le chaos.

Après une première saison plutot réussie, je n’ai pas résisté à la tentation. Pourtant, c’est avec craintes que je me suis lancé car les 2èmes saisons ne sont pas toujours réussies. Est-ce le cas ici?

Le premier point est que l’histoire est beaucoup mieux pour 2 raisons: il n’y a pas de phase introductive et les nouveaux personnages sont très bons. L’histoire commence directement avec un peu plus de sérieux, les persos ayant évolué. Les temps morts énervants de la 1ère saison ne sont plus et le scénario se met en place plus rapidement, même si la trame reste obscure un peu trop longtemps. On sait juste que le Livre des Ombres n’a pas que des aspects positifs et qu’il est accompagné de Chevaliers. Pourtant, on ignore leur but jusqu’à la moitié de l’animé. Celà dit, ce n’est pas vraiment génant car la 1ère partie concerne les retrouvailles entre nos 2 héroines et les quelques semaines écoulées depuis leur séparation. Après ce passage pas inintéressant mais un peu long, l’intrigue se développe sur un rythme correct, afin de tenir tranquillement 13 épisodes. Cette partie est la meilleure car en plus d’être jolie dans les combats, on a le droit à quelques surprises (si, si, je vous assure ^^).

Mais si cette partie est la mieux réussie, c’est gràce aux Chevaliers du Livre des Ombres dont on apprend l’histoire (avec émotion bien évidemment). Ces Chevaliers sont de très bons persos car ils possèdent des caractères différents mais plaisant, en plus de leur loyauté envers leur maitre. Signum incarne le leader, préte à tout pour réussir sa mission, même à combattre des ennemis qu’elle respecte. Vita est le genre “je tire dans le tas d’abord et je pose les question après” mais c’est toujours amusant. Zafira est plus effacé car ce n’est qu’un familier (comme Arf) mais il aurait mérité un peu plus de travail. Seule Shamal m’a déplu car elle passe plus de temps à pleurer qu’à agir. Mais le top du top reste Reinforce, véritable victime mais qui lutte courageusement pour son maitre, en oubliant sa nature cruelle (et en plus, elle est classe). Respect.
Parallèlement, je pensais voir une petite évolution entre Nanoha et Fate qui n’arrive jamais. On reste dans une relation amitité/amour inavouée qui tourne en niaiserie plutot qu’autre chose. M’enfin, c’est le caractère de Nanoha qui ressort.

Tout celà nous mène à un final magnifique, avec des scènes de combats très jolies et une musique qui colle parfaitement. D’une manière générale, le design et la musique sont réussis, avec tout de même un petit mieux pour le design qui a franchi un palier. La musique reste globalement la même malgré quelques morceaux plus riches.

Si vous n’étes pas fans de ce genre c’est pas la peine de se forcer je pense, de même pour ceux qui n’ont pas apprécié la 1ère saison. J’ai beaucoup aimé cette saison mais je ne lui mettrai pas plus qu’à la 1ère car ca ne reste que du Magical Girl. Pour un divertissement, c’est bien suffisant mais pour la réflexion, c’est zéro. Les bons sentiments sont là, c’est déjà ca.

L’Associazione Scarabeo di Campi Bisenzio, in collaborazione con l’Assessorato alla Cultura del Comune di Campi Bisenzio presenta “Teatrinsieme”, la 15° rassegna di Teatro per l’infanzia. Una serie di eventi che si svolgeranno in vari luoghi simbolo dell’aggregazione campigiana, dal 29 novembre 2009 al 16 febbraio 2010, con inizio sempre alle ore 17.00. L’elenco completo delle singole manifestazioni ed i luoghi di svolgimento sono visibili alla pagina di eventi Campi Bisenzio x i bimbi di questo blog. L’evento finale della manifestazione si terrà il 16 febbraio presso l’Auditorium G.Rodari in via G.Lorca a Campi Bisenzio, con la festa magica “Animazione con magie, Musiche e Sketch”, in collaborazione con l’Associazione Anziani per il Volontariato.

Pupulär werden immer diejenigen sein, die es schaffen jede noch so eisige Stimmung aufzulocken.

Das schlimmste an jeder Party ist der Zeitpunkt an dem peinliche Stille herrscht.

Was nun?
Jetzt ist der Magier an der Reihe,

Der Zauberkünstler verblüfft das Publikum komplett. Dieses Staunen kennen viele von uns garnicht mehr! Aber glaub nicht fast jeder doch irgendwo an das unerklärliche, übersinnliche?
Der Magier ist nun im Zentrum des Geschehens! Sein Vortrag gibt ihm willkommene Gelegenheit, nebenbei Komplimente an die Gastgeber und die Damen, für die er sich interessiert, zu verteilen.

Wir benötigen keine ausgefeilten Gimmicks und Utensilien! Unsere Zauberkarten sind nicht präpariert oder gezinkt.

Am besten denkt sich der Zauberer für jeden seiner Tricks noch einen lustigen oder spannenden Vortrag aus.

Das Interesse an der Zauberkunst und an geistreich erdachten Kartentricks nimmt stetig zu, da wieder mehr Wert auf soziale Fähigkeiten gelegt werden.

Ich wünsche Ihnen viel Spaß beim Zaubern, anregende Unterhaltung beim Entdecken der Lösung und beim Einüben der Vorführung, vor allem aber guten Erfolg bei Ihrem nächsten Auftritt. Und denken Sie an die Worte des großen Philosophen Voltaire: »Alle Kunstgattungen sind gut – mit Ausnahme der langweiligen!«Ausnahme der langweiligen!«

Quellen: Zaubertricks lernen

Le crayon au travers de la serviette : Alors voici maintenant un tour que vous pouvez présenter avec un crayon et une serviette de table. Alors, tout ce qui faut faire, c’est simplement placer la serviette de table sur la table comme ceci, et vous placez le crayon en diagonale sur la serviette de table. Donc on prend le crayon et on le place au centre de la serviette comme ceci, et là, on referme la serviette par-dessus afin de bel et bien emprisonner le crayon. Donc vous pouvez voir que le crayon est bel et bien à l’intérieur. Et là, qu’est-ce qu’on fait? C’est qu’on roule le crayon à l’intérieur de la serviette de table comme ceci. Et voilà! Excellent!

Et là, on demande à quelqu’un de tenir les coins de cette façon-là. Alors, évidemment, le crayon (ne) peut pas passer de ce côté-là, il (ne) peut pas passer par les extrémités. Cependant, si on déroule la serviette tranquillement et qu’on claque des doigts, voyez, le crayon passe littéralement au centre de la serviette de table, et on peut vérifier que la serviette est intacte. Et voilà.

Alors, maintenant, pour les explications, qu’est-ce qui faut faire? Bon, premièrement, on étend la serviette sur la table, et là, on prend le crayon et on le place en diagonale, comme ceci. Par la suite, on replie la serviette en deux, et là, on s’assure en repliant la serviette en deux que le coin supérieur dépasse le coin inférieur. Alors si on regarde ici, là, le coin est vraiment plus bas que le coin qui est placé par-dessus. Alors c’est ça qui va nous permettre de… d’inverser la serviette de table tout à l’heure et de faire passer le crayon au travers.

Alors on prend le crayon et on le roule comme ceci à l’intérieur de la serviette de table. Et voilà. Et là, par la suite, ce qu’on fait c’est qu’on demande à un spectateur de tenir les coins. Mais là, juste avant, vous allez voir, le coin inférieur va passer comme ça, par-dessus le coin. Alors on demande au spectateur de tenir le coin à ce moment-là, et là, par la suite lorsqu’on déplie la serviette de table, on donne l’impression que le crayon passe littéralement en plein centre. Et on ouvre la serviette pour montrer que la serviette de table est intacte.

Marc Trudel

BOHEMIAN MONDAY
Boemi, adunaaaarea la ALDMOVIELAND!
In fiecare zi de luni filme cult prezentate de criticul de film Alin Ludu Dumbrava.
SOUTHLAND TALES
Luni 23 noiembrie, ora 20.00 la The Light Cinema: 
Fluierat dar si adulat la Cannes in 2006, azi film-cult, distopie SF si dezmat vizual , creatia autorului lui Donnie Darko.
Tarif boem: 10 lei
 
  
TEATRU (Bohemian Monday)
CRIZE
Luni 23 noiembrie, ora 21.00 la The Light Bar:
Incepi saptamana intr-o nota vesela, razand de un cuplu romanesc care incearca sa depaseasca criza relatiei lor.
O comedie dupa Mihai Ignat la The Light Bar.
Tarif boem: 10 lei
 
 X-Treme Magic Show

Joi, 26 noiembrie, ora 21:00 la The Light Cinema:
Nou! Incitant! Inedit!
Magie extrema si iluzionsim LIVE in sala de cinema!
Va veti afla la granita dintre real si fictiune, veti simti adrenalina trucului live combinat cu proiectia cinematografica !
Suspans si tensiune cu Andrei Teasca si Cristina Strecopitov.
Tarif: 25 lei/pers
Stand-Up Comedy
Vineri, 27 noiembrie, ora 21.00 la The Light Bar
Razi pe saturate cu doar 10 lei!
Incheie saptamana alaturi de Jokers :
Cosmin Natanticu (Divertis, Taxi Driver, Varza TV)
Marius Coanda ( Taxi Driver, Varza TV)
Catalin Iliescu (Taxi Driver)
Claudiu Constantin

Pentru REZERVARI: 021 369 79 40/ 021 369 97 97

Die Novizin (Canavan)

gelesen von Astrid Walter

Worum geht’s?

Seit sie mit ihrer Novizen-Ausbildung in der Gilde begonnen hat, belastet die junge Magiern Sonea ein gefährliches Geheimnis. Auch die anderen Novizen, die ihr, dem armen Mädchen aus den Hüttenvierteln, zuerst mit Neugierde, dann mit Gleichgültigkeit und Hass begegnen, machen ihr das Leben schwer. Nur in Gegenwart ihres Ausbilders Rothen, der ebenfalls von dem Geheimnis weiß, und dessen attraktiven Sohnes fühlt sie sich wohl. Als der mysteriöse und kalte Hohe Lord hinter das Geheimnis kommt, macht er Sonea zu seinem Schützling und verwehrt ihr auch noch diese Kontakte. Doch Sonea gibt nicht etwa auf, sondern nimmt den Kampf mit ihren Problemem auf.

Und, wie war’s?

In diesem Band ging mir alles zu einfach. Obwohl ihre Kollegen ihr teils brutale Streiche spielen, scheint Sonea selbst das nicht wirklich zu berühren. Entsprechend kalt ließ es mich. Ähnlich ging es mir mit allen anderen Bedrohungen. Gerade, wenn es spannend hätte werden können, war auch schon die Lösung gefunden, bzw. das Opfer gerettet.

Auch schien mir die gesamte Geschichte nicht richtig voran zu kommen. Das wird im dritten Band dann deutlich besser, so dass für mich “Die Novizin” der schwächste Teil der Triologie ist.

Die Novizin, Trudi Canavan
cbt, 537 Seiten, 9,95 Euro, ISBN 978-3-570-30328-3