First off, a Thanksgiving news alert:  I don’t plan to post on Thursday, November 26 or Friday, November 27.  I’m headed off to visit my in-laws in Detroit, and they have these crazy ideas about people sitting in the same room and enjoying each others’ company.  :)

It’s been a quiet week as the US readies for the holiday.  

Well, not entirely quiet.  The second Twilight flick,  New Moon, premiered.  Names spotted among those turning out for the festivities included designer Rachel Roy brought her 10 year old daughter Ava.  Rachel and husband Damon Dash also have a toddler called Tallulah Ruth.  (via Celebrity Baby Blog)  It’s interesting to see parents who embraced Ava ten years ago, when she was still on the rise, using Tallulah more recently.  Anyone else think that the once-outlandish name that had everyone abuzz when the Moore-Willis clan used it will go mainstream?  And if a search for “baby names Twilight” brought you here, check out this post: Not Just for Vampires Anymore.

In other celeb news, Tiffani Thiessen tells Extra that she and her husband aren’t considering “any freaky names.”  She doesn’t mention whether going through life as Tiffani-Amber colored her view.  We’ll have to wait and see.

On to some real life name-spotting:

• I just returned from Target.  I was buying toddler tights while another mom was trying to persuade her daughter to try on a coat, but the daughter?  Was fleeing to the just-steps-away toy department.  The name the mother was calling?  ”Miracle!  Miracle, come back here!”  Insert your own joke about it-taking-an-act-of-God to distract a 3 y.o. from the toy department here;
• Bewildertrix has spotted Leonidas George.  My baby brother swears Leonidas will be the name of his firstborn son, should that happy event ever come to pass.  She also uncovered an Elisabetta Ivy.  And a Zuma.  (No Gwen Stefani isn’t in New Zealand – he’s Zuma Louis, a non-celeb baby brother for Ava and Remi.)
• For Real Baby Names spotted Dafne.  It may be a valid foreign variant, but to me it is like Jorja/Georgia - this one just looks better as the more familiar Daphne. 

Now for two Language Lessons from that sage font of wisdom, Nancy:

• Hard G vs. Soft G – Sometimes they’re interchangeable – as in Jorja/Georgia – but other times, swapping a J for a G leads to confusion;
• Doubling consonants – Ditto doubling a consonant.  It’s another popular way to make a name “unique,” but it can also cause confusion.

Truly unusual names are always found at Nameberry, and this week’s posts were no exception.  Check out the Lost Boys’ Names of 1880.  Why aren’t more boys named Zeb?  Or Hardy?  Others – including titles like Squire and Commodore – are best left to history.  (I work with a man in his 50s named General.  I don’t get the impression that he thinks much about his name one way or the other.)  For a change, the girls’ list is almost less interesting – maybe because I wouldn’t raise an eyebrow if I met a 2 y.o. called Mahala or Texas. 

Let’s end on a controversial note: the shortcomings of the Baby Name Wizard.  I recently noticed a post on Swistle (a big BNW adherent) that troubled me.  Just a few days earlier, Nancy recounted a similar story on her blog.  

An expectant mother, mom to Sophia, wrote to Swistle about the name Allegra.  She and her husband loved the name Allegra.  Loved the way nicknames Allie and Sophie sounded together.  But she worried about the allergy medication association.

Swistle wrote: “I love the name Allegra—and every time I want to suggest it, I back away because of the allergy medicine. I’m ANGRY at the company that stole it.”

Swistle’s poll was evenly split: 52% no to Allegra; 48% yes.  But here’s the thing: Swistle’s framing of the question – “Is the name Allegra too associated with allergy medication to be used for a baby?” made it pretty clear that she thought Allegra was beyond consideration.  (Swistle is usually so judgment-free that I was really surprised by that.)

The mom herself recently wrote in:

“We ended up naming our daughter Lucy. I love her name, but I regret not being gutsy enough to go with Allegra. Personally, I’d encourage anyone considering the name to go for it. No matter what name you choose some people will like it and others will hate it.”

Lucy is a fine name.  I like it lots.  But how sad that much naming advice often tends to push parents to the middle, rather than embracing the names that we really love. 

I suspect the allergy medication reference is fleeting.  When the blogger at For Real Baby Names spotted a Dexy Adelaide, I mentioned the 80s pop hit “Come On, Eileen” – and sent ForReal running to Google.  Dexy, it appears, no longer means “one-hit wonder responsible for lodging the phrase too-rye-aye in my brain.”  And it hasn’t been that long.  It makes me think Allegra will be free of medication association by the time Allie hits the teenage years, if not sooner.

Thanks for reading!

Se “zvoneste” ca marii creatori de arta isi desavarseau operele in paroxismul inspiratiei si talentului sub influenta..nu! NU A GENIULIU! a drogului! sau poate a crizei interioare dezlantuite in etape..de dexare dezechilibru psiho-motor (m-am exprimat destul de complex pentru a substitui simplul cuvant :”nebun”?!???)

adica faceam un Prolog

de ce se scriau jurnale? de ce se scriu inca..in bloguri de genul astuia? ;ipsa de creativitate definitivata, lipsa unui psiholog?nevoia de expunere a EU-lui?

si m agandesc sa scriu despre framantari patetic de generale sau sa ma abtin in virtutea adevarului ca e neinteresant pentru altii ce simt, ce simte cineva strain, ce simtim toti..decat daca facem subiectul unui studiu in masa….

dar ce inseamna “mi-e dor”? e real? il generam noi augumentant o nevoie de a simti….dintr-un sentiment genetic patologic…sau e un sentiment autonom..ori poate inert? ne putem gandi…ca il cream noi si tot noi il putem anihila rational? atunci “a simti” e creatiai propriei dorinte de a trai nist esentimente si doar ca le eliberam, dezvoltam si apoi exteriorizam….dar ele exista cu adevarat sau le cream…sau poate nici macar nu e important…

ah poftim domnule! cand altii cresc si boteaza progenituri l avarst amea..eu imi pun intrebari de adolescenta.aceleasi…ramase insa fara raspuns vreodata pentru ca raspunsul tot noi il cream! ei…oartea buna vine cu “sufletul tanar” adica..am sufletul tanar daca am asemenea nedumeriri cand tara arde sub criza economica, politica si in curand sociala..uite babele se..piaptana de Sentimente!

dar e acelasi simplu rudmentar imbold de a scrijeli copacii cu inimioare:)) doar ca acum postam pe net si eventual facem networking…ne generam trafic…adica audienta…si uite-asa o dam in marketing:D

Ahhh trebuie sa va impartasesc o experienta!e unul din acele monente rare in viata cand simplitatea ne face fericiti!

UN OM!!!!

Acum 3 zile la magazin un batranel…sprijinindu-se tremurat intr-un baston de lemn, desprins din alt decor decat cel de mahala urbana moderna de Bucuresti, Bvd Decebal….cu 2 Ron in mana, incerca sa intrebe unde gaseste bomboane!!! ei bine, elementul asta uman, atat de distins de tot, era ignorat inexistent! mi-am facut curaj si m-am aporpiat de el ca de un zeu intrupat si il intreb ce fel de bomboane….imi raspunde incet si usor zambind atat de cald…Bomboane

si il iau de brat, ne ducem la standul de dulciuri, gasesc bomboane si aleg..mai moi ,zic eu, ca e batran..aleg jeleuri…aleg si bomboanele care se topesc cu gust de fructe,,,cu totii le spargeam in dinti cand eram copii nerabdatori sa se topeasca….

si mi-am facut curaj, poate ii e pofta de suc dupa ce mananca dulce..aleg un suc neacidulat si  brusc ma simt coplesita de atata caldura, de afectiune, de sentimentul ca sunt OM si ca SIMT!!! l-am intrbat cati ani are! 99 ani!!!! ireal!!! imi venea sa ma inchin in fata unui zeu uman, coplesita de emotie si admiratie! 99 ani! perfect lucid! cate amintiri, cate trairi, cate schimbari si cate vieti a trait intr-o viata acest batranel.

nascut pe 8 MAI:) cand va face 100 ani!!!!

a plecat multumindu-mi ca nu am vrut sa accept banii…atata demnitate! cum sa nu fii coplesit de emotie in fata unui OM demn de a fi OM!

am iesit si am facut un gest mai generos…era pe banca savurand dulciurile

si regret ca nu stiu unde sta…regret ca nu pot sa fiu OM ajutand un OM si m-am  multumit cu un moment de sentimente!

gasiti-l pe OMUL de 99 ANI care sta pe Bvd Decebal!! as putea face o campanie!

da, am vrut sa va povestesc pentru in acea zi, atunci, am fost CU ADEVARAT FERICITA!!! ca am avut ocazia sa intalnesc un OM!

Baneasa. Ora 18:45. Podul este neobisnuit de liber, ajung la Piata Presei in 15 minute de la IKEA.

Piata Presei. Ora 19:00. O singura banda circula fluid, banda dinspre Baneasa. Politisti in intersectie, cozi kilometrice in toate celelalte sensuri de mers. Se vede ca va trece o coloana oficiala. Claxoanele se aud ca un sunet prelung si monoton, soferii negasind o alta cale de a protesta impotriva stationarii fara rost la semafor.
Din departare se aude girofarul unei ambulante. Pe masura ce se apropie, un politist o ia inspre acea directie. Soferul ambulantei se strecoara abil printre masinile de pe contrasens, pentru ca in final sa trebuiasca sa evite politistul care incerca sa-l opreasca. Normal, coloana oficiala avea intaietate fata de ambulanta.

Piata Presei. Ora 19:10. Tramvaiele 41 stau blocate in intersectie. Abia dupa ce trece coloana oficiala, incep si tramvaiele sa circule. In 41 e un cersetor care “canta” la o clapa electrica o melodie de carciuma. Si inca una. Si inca una. Oamenii sunt vadit deranjati si incep sa devina impacienti. Numai un singur barbat il asculta si il incurajeaza.
La un momentdat, cineva ii face observatie cersetorului, ii expune comportamentul deranjant si il someaza sa se dea jos din mijlocul de transport in comun. Dar, cum in orice situatie trebuie sa existe un Gica Contra, cineva care sa incurajeze un comportament degradant si deranjant, a aparut si in situatia de fata barbatul care incuraja pe “talentos”. Cu un vocabular demn de mahala si cu amenintari violente, l-a redus la tacere pe saracul om cu spirit civic.

MORALA:

Nu vom ajunge niciodata o capitala cu adevarat Europeana, atata timp cat o coloana oficiala are prioritate in fata unei ambulante, atata timp cat drumul lin al vreunui demnitar e mai important decat viata unui om.
Nu vom face niciodata parte din Europa atata timp cat avem cetateni fara respect, “romani basescieni”, oameni care incurajeaza degradarea sociala, comportamentul lasciv si deranjant si in definitiv persoane egoiste, fara respect si bun simt.
Degeaba ne plangem de nivel de trai scazut cand noi, cetatenii, il mentinem astfel. Uitam ca mai avem si vecini, si persoane in jurul nostru de care trebuie sa tinem cont. Vrem sa schimbam tara pentru noi, fara sa incercam sa o schimbam macar pentru copiii nostri.
Degeaba avem puterea, daca nu o folosim cum trebuie.
(Aceasta nu este o plangere patetica, e un strigat de disperare. Daca ma aude cineva, sa-mi demonstreze. )

N-am mai scris de ceva timp , stiu.. De aceea va dau voie sa-mi loviti lenea cu toate criticile posibile si imposibile. Dar daca nu am scris , nu am scris pentru simplul fapt ca nu am avut nimic de spus. Nici acum nu am , de altfel.. Dar am ramas masca la vederea acestui miniclip , coca-clip (cocalar-clip)  sau cum vreti sa-i spuneti.. Ideea e ca eu chiar aveam o parere destul de buna despre Naomi. Voce frumoasa, greu de gasit la pseudo-vedetele de astazi. Si desi multi dintre voi pot spune ca vine din mahala (lasand la o parte parerea mea viitoare cu privire la persoana respectiva) , eu o admiram. Sincer.  Dar, inca o data , aparentele inseala. Sau poate aceste aparente nici n-au existat pana acum.. Am fost eu fraiera ca am crezut altceva.. Si in timp ce vizionam materialul mi-a trecut prin minte faptul ca unii merita intr-adevar batjocura de care au parte. Nu spun ca eu nu injur , ca eu nu ma prostesc , ca eu nu elimin gaze intestinale ( hai , ia-te de mine ca am spus frumos ) pentru ca suntem toti oameni,  dar in niciun caz nu incerc sa par altceva decat sunt.  Sunt oripilata , cam asta e… Anyway , scuzati-ma ca am pus ceva venit din grota pe blog… Dar nu puteam altfel.

În ultimele zile ale Bucureştiului, am luat centrul istoric la pas pentru a experimenta surprizele pregătite de organizatori. Printre străzile tranşee şi cele câteva aproape finalizate, cum ar fi Lipscani, am văzut un amestec interesant de carnaval, terase cochete (sau de fiţe, căci e atât de discutabil), o nuntă pe picior mare, o dugheană din care se auzeau manele alături de un mini concert de rock, puradeii cerşetori, comercianţii de suveniruri şi antichităţi şi rufele întinse la ferestrele clădirilor de patrimoniu (multe dintre ele ocupate abuziv), care dau să cadă cât de curând.
Am asistat apoi la un teatru de stradă cu scenete de la sfârşitul secolului XIX şi cu sărăţele şi vin oferit publicului de moment. Interesante erau privirile străinilor fascinaţi de acest amestec de cochetărie, orientalism, comercial şi uneori chiar mahalagism, întocmai unui bazar cultural.

Foarte relevantă şi revelatoare a fost prezentarea de la Muzeul Naţional de Istorie privind viaţa Bucureştilor din perioada interbelică. Exista atunci un amestec de culturi mult mai mare. Erau promenade pentru lumea bună, dar şi mahalale cu mirosuri şi mizerii greu de suportat, cu produse alimentare şi fructe vândute în plină stradă, cu cerşetori şi negustori de toate culorile, de la ţigani până la turci şi evrei, cu străzi ce se inundau la orice ploaie mai puternică, cu rânduri groase de cumpărători în căutarea celor mai bune şi ieftine produse etc. Principalele diferenţe pe care le văd acum sunt faptul că respectivele mahalale s-au cam mutat tocmai în centrul istoric, că cele mai multe dintre clădirile istorice stau să cadă, că nu mai există aceeaşi diversitate culturală şi etnică a negustorilor şi, poate cel mai important, că trebuie să fii atent unde păşeşti, dacă nu vrei să-ţi rupi gâtul. Iar toate acestea sunt observaţii absolut neutre. Aşa că asta avem, la asta ne zgâim.

Nu lăsa moartea să te găsească stând!

AUGUSTIN  BUZURA

„Nu sunt din acest film“, mi-a spus un prieten îngretosat de aiureala din jurul nostru, pe care ignorantii si naivii o mai numesc politica. Nu l-am contrazis desi aveam numeroase argumente, poate si pentru ca nu este singurul care asteapta ca eliberarea de rau sa vina din afara sau, în orice caz, de la altii, iar binele sa se lase brusc peste noi, asa cum se asaza ceata deasupra pamântului la sfârsitul toamnei. Din pacate, traim asa cum meritam. Ca de obicei, lenesii, candizii, lasii, alaturi de cei ce niciodata nu se simt vinovati, îsi plâng mereu de mila. În acelasi timp, escrocii si impostorii ocupa pozitiile de la altitudinea carora si-au impus punctul de vedere, reusind sa creeze o tara pe dos în care legea, morala si cultura nu mai au ce cauta. Singura lege în vigoare a ajuns sa fie legea junglei, iar acest spatiu, numit România, se transforma pe zi ce trece într-o mare mahala, un teren de prada si de înfruntare între diferite grupari de tip mafiot, astfel ca partidele, agentiile, ministerele sunt, cu putine exceptii, simple pseudonime ale acestora. De altfel, de câtiva ani încoace institutiile statului nu mai înseamna nimic pentru ca tocmai cei ce le reprezinta le-au acoperit de ridicol. Si nu-i vina lor, din moment ce marea majoritate a populatiei accepta sa faca figuratie într-un film din care nu se alege decât cu greata, mizeria si frica. Mai mult, celor ce ne conduc nu le pasa nici de dispretul tau câta vreme îsi pot cumpara la pret de nimic opinii favorabile. Adica laudatori, tucalari sau târfe de companie, feminine sau masculine. Savantii si magarii la mijloc, ordonase Napoleon, organizându-si trupele, dar la noi, cum savantii sunt o specie pe cale de disparitie, s-au gasit destule spirite alese care fac imposibilul pentru a fi ocrotite alaturi de magari. De altfel, în toate regimurile a fost cam la fel. Asadar, vrem, nu vrem, toti facem parte din acest film care nu este totusi cel mai sinistru dintre cele vazute si traite, ci si cel mai de prost-gust. Sigur, în decursul vremii am fost condusi mai putin de oameni cinstiti si mai mult de prosti, lasi, ticalosi, criminali, paranoici si lichele. Despre cei cu care m-am intersectat în decursul anilor, am scris atât cât m-au ajutat puterile. Alteori, ceea ce n-am gasit în viata mi-a oferit literatura si istoria: populatii conduse de întelepti si viteji, dar si de cai, maimute, roboti, nebuni, dictatori cruzi si dictatori ridicoli, sfinti si canalii. Am fost în infern si în rai nu numai cu Pitagora, Dante sau Swedenborg, ci si cu înteleptii Orientului Apropiat sau Îndepartat, printre samani si eremiti. Pentru ca si ei ar fi obligatoriu sa faca parte din filmul în care ne-am pomenit. Caci, în realitate, trebuie sa fim constienti ca suntem deplin liberi sa ne facem viata asa cum ne-o dorim. Avem, prin urmare, toate cartile, toate religiile, întreaga întelepciune a miilor de ani pe care i-a traversat omenirea, pentru a întelege ca am devenit exact ceea ce am vrut sau ceea ce am fost lasati sa fim. Este numai si numai vina noastra (…)  Continurea in Revista Cultura

Tradiţia celebrării sărbătoririi Zilelor Municipiului Curtea de Argeş s-a instituit greu şi se păstrează şi mai greu în vremuri de criză cum sunt cele pe care le trăim. În bugetul local pe anul în curs s-au alocat iniţial 250 milioane lei vechi pentru acoperirea costurilor festivităţilor, cărora li s-au mai adăugat apoi 150 milioane. Administraţia publică locală a reuşit să mai atragă fonduri în valoare de 300 milioane lei vechi de la sponsori, rotunjind suma la 700 milioane lei vechi. Acesteia i s-au mai adăugat 3.000 euro asiguraţi de către Consiliul Judeţean Argeş pentru acoperirea cheltuielilor cu scena, sonorizarea şi jocurile de lumini din parcarea de la Biserica Domnească, pe care au evoluat Lavinia, Marcel Pavel şi Bodo, solistul trupei Proconsul, fostul ginere al şefului statului, Traian Băsescu, spre încântarea tinerei generaţii, isterizate de sonorităţile sălbatice ale muzicii moderne, de vestimentaţia sumară a artistelor şi poate şi de disperarea pentru lipsa de perspective. Tot pe aceeaşi scenă au evoluat în seara de Sf. Maria şi ansamblurile folclorice prezente la Festivalul Internaţional Carpaţi, făcând deliciul celor îndrăgostiţi de tradiţiile populare autentice din mai multe ţări europene, inclusiv România.
Programul manifestărilor a fost astfel gândit încât să cuprindă o arie cât mai largă şi să răspundă aspiraţiilor şi interesului cât mai multor argeşeni. Clubul iubitorilor de cultură a deschis seria manifestărilor la Casa de Cultură “George Topîrceanu” printr-o dublă lansare de carte. Acad. Gheorghe Păun, mentorul său, a ţinut să cinstească memoria prof. Al.Th. Ionescu, trecut în veşnicie la 28 martie, printr-o carte postumă de editoriale, pe care cel plecat dintre noi le-a publicat în ARGEŞ EXPRES în cursul anilor 2006-2009. Trustul media de care aparţine ziarul care i-a dat numele a avut o contribuţie decisivă la apariţia volumului postum, aşteptat cu mult interes de concitadini, chiar şi de cei care n-au fost cruţaţi de veninul lui Al.Th. Ionescu. Cea de a doua carte a fost una de versuri, aparţinând italiencei Elena Salibra – “În drum spre Genoard”, în traducerea Mariei Calleya. Tripticul manifestării a fost realizat prin vernisajul expoziţiei naţionale de pictură “Atitudini contemporane”, curator Dan Tudor Truică.
Scena Casei de Cultură a mai găzduit apoi un reuşit spectacol de operetă cu două soliste reputate – Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu – realizând astfel o continuitate pe linia spectacolelor de excepţie inaugurată toamna trecută de către soprana originară din   Curtea de Argeş, Marta Cristina Sandu, pe care o aşteptăm să revină alături de noi atunci când timpul şi programul încărcat pe care îl are îi va permite.
Târgul Meşterilor Populari organizat la poarta Mănăstirii Argeşului a stârnit încă o dată controverse între autorităţile laice şi cele ecleziastice, datorită locaţiei alese şi între argeşeni, din cauza faptului că printre meşterii autentici şi-au făcut loc încă o dată şi producătorii pe bandă rulantă de kitsch-uri, care nu-şi aflau locul lângă realizările ARGCOMS-ului, ca să dăm numai un exemplu.

Mahala şi ţigănie

Tradiţionalul bâlci de Sf. Maria, organizat pe malul canalului din cartierul Capu Dealului a ilustrat semnificativ criza prin lipsa de imaginaţie a comercianţilor care, dincolo de mici, bere, pepeni, bărci, tiribombe, paraşute dansatoare, vată pe băţ, mizerie şi praf nu ştiu să ofere altceva. Imaginea de mahala şi ţigănie dominată de ritmurile manelelor nu era mai prejos în bâlci de cea din preajma Mănăstirii Argeşului, la hramul căreia au fost prezenţi cam 20.000 pelerini şi turişti. Una peste alta însă, administraţia municipală “s-a scos” prin cele peste 500 milioane lei vechi adunaţi din taxele de la bâlci, cu o creştere de circa 40 milioane. Astfel s-a dovedit truismul potrivit căruia chiar şi când ţara arde de crizari, destui beau cu lăutari!
Nu putem încheia aceste rânduri fără a remarca prezenţa unor politicieni locali care şi-au luat consoartele de braţ şi înţoliţi corespunzător, au rezistat eroic pe baricade la spectacolul de muzică clasică, mascându-şi discret sub batiste parfumate căscăturile de plictiseală şi chemând din memorie ritmurile manelelor în ajutor. Singuri apoi, au năduşit apoi la Târgul Meşterilor Populari, de la care au plecat dezamăgiţi cei mai mulţi, căci n-au primit niciun ciubuc… Una peste alta, au ostenit cu folos, căci au fost văzuţi de alegătorii de mâine, pe care au încercat să-i convingă cum s-au priceput că de dragul lor au venit acolo, ca să respire acelaşi aer etc., etc. Şi poate unii dintre ei şi-au făcut deja planurile pentru anul viitor, când vor putea face o nouă baie de mulţime.
Putem concluziona că au fost nişte sărbători de criză ilustrate mai ales prin lipsa de idei a politicienilor, comercianţilor şi chiar a beneficiarilor, care încă nu ştiu ce să ceară administraţiei. Dă, Doamne, românului mintea de pe urmă!
Eva ADAM

Marc Shoul’s pictures of Johannesburg’s inner city, especially of the now-working class neighborhood Hillbrow, breaks through “over the wall of white paranoia,” according to new South African culture site, MAHALA. The photo, above, is part of the series, “Flatlands.”

Hillary Clinton are o reactie brutala cand este intrebata ce parere are sotul ei intr-o anumita chestiune de  economie externa. Ii cam pica nasol statutul  de epigon al sotului, asa ca se comporta ca o mahalagioaica blonda cu  functie.

Zilele acestea m-am convins ca trăim într-o lume în care, majoritatea semenilor noștrii reprezinta “o cauza pierduta” în ceea ce privește bunul simt/gust și decenta. Cum în fiecare vara, într-o locație anume se organizează “concerte” în aer liber pentru cetățenii din zona, am zis sa mergem și noi sa ne delectam privirile (noi = eu și prietenul meu). Aflasem ca toata acea…”manifestare artistica” avea sa înceapă destul de devreme, dar cum noi suntem un pic mai zăpăciți, ne-am tot învârtit în jurul cozii (fiecare în jurul cozii sale), și am ajuns pe la orele 22, iar mulți artiști își făcuseră numărul deja.

Am asistat la “cântarea” unui personaj masculin, care chinuia piesa Gasca mea a celor de la Hi-Q, apoi, într-un ropot de aplauze puternice, a apărut pe scena, nimeni alta decât Daniela Gyorfi. Buuuun, am zis! Ma gândeam ca va cânta ceva din repertoriul sau (pe care nu-l cunosc prea bine, ce-i drept), dar ma așteptam la ceva care dacă nu-mi încânta urechea, cel puțin sa nu ma zgârie pe creieri! Cred însa, ca am cerut prea mult. Prima piesa, a fost cum a fost, dar a doua m-a făcut sa dau în hepatita pe sistem nervos. A doua “piesa” “cantata” de ea a fost “Gigolo” (“piesa” din repertoriul lui Nicolae Guta). Ce m-a dezgustat și mai tare a fost felul în care spectatorii trăiau “piesa”. S-au urcat pe scena o mulțime de indivizi aflați într-o stare sora cu coma alcoolica, dornici de a se face remarcați și totul arata ca sa spun asa, în trei cuvinte…”dansez peste tine”. Majoritatea ființelor spectatoare erau extraordinar de impresionate, cunoșteau versurile de mahala si aplaudau în disperare. Dupa cinci piese, dintre care 3 au reprezentat o tortura greu de suportat pentru urechile mele, Daniela și-a luat la revedere de la fanii săi și i-a făcut loc pe scena lui Tavi Colen. L-am compătimit sincer! Lumea se uita nedumerita…cine o fi tipul? Cum cine e tipul?! Bai, voi sunteți nebuni?! In fine, am încercat sa ignor reacția lor și sa îmi bucur simțul auzului pe parcursul reprezentației lui Tavi Colen. Cred ca este inutil sa spun ca de aplaudat, au aplaudat doar câteva persoane, ca versurile nu erau cunoscute spectatorilor (dacă am fost 10 cunoscători ai versurilor). La sfârșit, nu l-a mai aplaudat nimeni, cu excepția mea, a prietenului meu și încă un grup de câteva persoane care păreau sa aprecieze muzica sa.
Dupa Tavi Colen și-a făcut apariția pe scena Emilia Ghinescu, apoi a apărut și Nicu Paleru. Nimic de zis…muzica de petrecere, frumos, pot spune. Acești doi artiști le erau foarte cunoscuți celor prezenți, asa ca au fost aplaudați și lumea a cantat cu ei. La miezul nopții a fost organizat un foc de artificii, care i-a lăsat cu gurile căscate pe mulți dintre cei prezenți, deși fenomenul nu-l pot cataloga a fi fost mai mult decât drăguț.

Dupa focul de artificii s-a anunțat ca spectacolul continua și ca vom urmări mai multe “vedete”, înșirându-se nume precum Alex Miracol, Valentino, Sulamita (prezentata ca fiind o cântăreață de culoare) etc. Imediat după aceasta, apare pe scena o “chestie”, căci n-o pot numi ființă…Sulamita. Era de fapt un bărbat deghizat într-o femeie de șatră. N-ar fi fost nimic rău dacă ar fi jucat o sceneta sau ceva de genul, dar “chestia” a început sa vorbească. Tin sa precizez ca spectatorii erau de toate vârstele, de la cel cu țâța in gura pan’ la cel cu barba sura. Si cum spuneam, a început sa gărăiască (sa vorbească). A avut un schimb de cuvinte de prost gust cu câțiva dintre spectatorii care o/il luau peste picior, apoi a început sa “povestească” cum a fost la Roma, Paris, Madrid, New York…și alte restaurante cu nume mare. Apoi despre cum a fost în Austria cu autocolarul (autocarul),despre faptul ca are un prieten in Grecia pe nume Ianis Clitoris și ” Vi-l-indic sa-l cunoașteți”, despre cum a cules căpșune în Spania, iar aici a intervenit un “glumeț” care a punctat faptul ca “poate castraveți, nu căpșune”, iar “chestia” a replicat foarte amuzata ca “poate ma’ta a cules castraveți, ca io nu!”. Dupa faza aceasta a început sa se mișce lasciv de ți se făcea mai mare sila și sa spună ca astfel a cules căpșune. Dupa a ținut sa spună ca a câștigat la Madrid concursul de cea mai fierbinte pasarizda :-& . N-am mai suportat niciunul dintre noi mitocăniile, care pe alții ii amuzau cumplit,asa ca am hotărât sa plecam acasă. Nu știu ce a mai cuvântat “chestia”, însa cert este ca atunci când am ajuns la mașină, își lua la revedere de la public un bărbat (interpretul Sulamitei).

Nu pot spune decât ca nu-mi place lumea în care trăiesc și ca din fericire pe o parte și din nefericire pe de alta parte, știu ca nu sunt chiar singura care trăiește acest sentiment! Sper ca lumea sa se trezească din aceasta stare de nepăsare, incompetenta, penibilitate și lipsa de bun-gust.