„Glorie ostaşilor armatei române căzuţi în luptele pentru eliberarea patriei”

Ziua Armatei Române!

imagine preluată – http://www.mapn.ro/

25 OCTOMBRIE – ZIUA ARMATEI ROMANE

25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.

25 Octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Chiar dacă acest teritoriu a fost preluat iniţial de administraţia sovietică, fiind retrocedat României pe 9 martie 1945 (la câteva zile după instalarea guvernului Groza, pe 06.03.1945), în ziua de 25 octombrie 1944 Armata Română a trăit un moment înălţător, prin atingerea hotarului firesc al patriei sale.

La momentul respectiv comandantul Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresându-se militarilor din subordinea sa, consemna în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944, următoarele: “La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi (…). Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump (…), eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării”.

Cele consemnate mai sus pun în evidenţă faptul că Ziua Armatei este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului nostru, de obiectivele şi sentimentele Armatei Române, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială. (Sectia Traditii Militare si Educatie Civica a MApN – www.mapn.ro)

http://ro.altermedia.info/

„Glorie ostaşilor armatei române căzuţi în luptele pentru eliberarea patriei”

Tuturor Slujitorilor Patriei, Armatei Române, Ostaşilor Nştri,celor activi, veteranilor de război, celor în rezervă, adresăm astăzi, de Ziua Armatei Române, Sănătate,  Senin pe Cerul Sufletelor lor alese, împliniri şi satisfacţii !

Sibilla

informaţii preluate de pe sursele precizate : ro.altermedia.info , www.mapn.ro

imagini preluate de pe www.mapn.ro şi google.ro

Am parcurs cu gura oarecum întrecăscată între uimire, jenă şi de-a dreptul enervare comunicatul cu masivul titlu “Convorbiri oficiale militare româno – chineze” executat de cei de la MApN. Fantastic cum se poate scrie un comunicat în 2009. Parcă simţeam cum îmi flutură imaginar la gât cravata de pionier…

“O delegaţie militară chineză condusă de generalul Li Jinai, membru al Comisiei Militare Centrale şi şef al Departamentului General Politic al Armatei Populare Chineze de Eliberare, a efectuat o vizită oficială în România, în perioada 16-18 august 2009.

Oaspeţii chinezi au avut întrevederi marţi, 18 august, la sediul MApN, cu ministrul apărării naţionale, Mihai Stănişoară, cu şeful Departamentului pentru Politica de Apărare şi Planificare, secretarul de stat Viorel Oancea, şi cu locţiitorul şefului Statului Major General, generalul-maior dr. Ştefan Oprea.

Mihai Stănişoară a reiterat, în timpul întâlnirii, deschiderea pentru cooperarea cu China, pe domeniile de interes identificate de ambele părţi.

Bla bla bla bla bla bla…”

Ieri DN1A a fost blocat din cauza unui camion al MApNm care s-a prabusit intr-o rapa in judetul Brasov (intre Chena si Babarunca). Astazi o alta autoutilitara a MApN a mers sa ajute, probabil, la scoatea masinii din gaura. Soferul a coborat din masina, fara a o asigura, iar mastodontul a luat-o la vale, nimerind intr-o masina care stationa in coloana.  Consecinta? O masina avariata, un mort si un ranit.

Militarii in bancuri cu politisti?

Ziua Grănicerilor !

În fiecare an , în 24 iulie, se sărbătoreşte Ziua Grănicerilor , a celor ce veghează frontierele patriei, Străjerii.

Istoria Poliţiei de Frontieră Română, o puteţi găsi AICI şi AICI

1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a unificat pe grănicerii munteni şi moldoveni, punând bazele instituţiei moderne de pază a frontierelor ţării.

În 1864 s-a constituit primul corp unificat al grănicerilor din România.

021.9590 :

Românii vor putea apela Poliţia de Frontieră din orice loc din ţară, la numărul unic de urgenţă 021.9590, începând cu data de 1 august. Aici vor putea face reclamaţii şi vor putea obţine informaţii utile. Acest serviciu va funcţiona non-stop, la nivelul inspectoratului general, persoanele interesate putând primi informaţii utile privind trecerea frontierei de stat, respectiv documentele necesare, condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de scopul călătoriei .

http://www.adevarul.ro/

Celor ce străjuiesc graniţele ţării, azi, de Ziua Grănicerilor, un călduros : La Mulţi Ani, vouă, Străjerilor noştri !!!

Sibilla

informaţii preluate de pe banaterra.eu şi http://www.politiadefrontiera.ro/

imagini preluate de pe google.ro

Transmisioniştii Militari. Şi ei victime ale ignoranţei unor…  năpârci !

Sursa imaginii : http://www.presamil.ro/

Transmisioniştii militari sărbătoresc marţi, 14 Iulie, 136 de ani de la înfiinţarea armei comunicaţii şi informatică, sub genericul “Ziua Transmisioniştilor Militari”.

Cine sunt ei, Transmisioniştii Militari ?? De multe ori sunt ” cei din umbră ” fără de care ceilalţi militari, indiferent de armă, spaţiu, n-ar exista…

La nivelul comenzii Armatei Române s-au identificat  cerinţe de interoperabilitate stringente. Începând din anii 90 s-au demarat programe de achiziţie de tehnică de comunicaţie performantă acest echipament fiind ulterior completat cu sisteme moderne de comunicaţii, secretizate, atât pentru transmisia vocală cât şi pentru transmisia de date… dar, mai apoi…

Nu sunt suficiente însă doar aplicarea recomandărilor internaţionale, ci, sunt absolut necesare noi achiziţii de echipament şi aparatură modernă, sigure, de calitate, în cantitate suficientă, crearea de condiţii optime transmisioniştilor în vederea exploatării eficiente a tehnicii de comunicaţie, existenţa unor reguli proprii, responsabilizarea tuturor factorilor abilitaţi în sprijinirea atât în ceea ce priveşte dotarea, cât şi în ceea ce priveşte asigurarea tuturor celor necesare instruirii şi pregătirii actualilor,viitorilor, transmisionişti şi abia apoi să se ajungă la interconectarea tehnicii – interoperabilitate.

Domeniul informaţiilor şi comunicaţiilor digitale presupune un grad ridicat de informatizare şi cibernetizare, se bazează pe folocirea calculatorului şi a informaţiei distribuite şi ” punctează ” programele de pregătire intensivă a învăţării la nivel avansat a limbilor de circulaţie internaţională.

Alocarea de fonduri Armatei Române ar trebui să fie privită cu seriozitate maximă, deoarece, deşi sistemul de supraveghere şi avertizare  AWACS ( Airborne Warning and Control System ) s-a realizat cu succes, totuşi, sistemul de supraveghere pe bază de radare terestre nu este dotat şi deci definitivat corespunzător… Dar, interoperabilitatea presupune existenţa dotării corespunzătoare, pregătire ca atare, nu oricum ci neapărat pe  toate cele patru nivele, fără a se neglija vreunul : strategic, operativ, tactic şi tehnologic. O slabă sau insuficientă pregătire, dotările necorespunzătoare cantitativ şi calitativ nu duc la altceva decât la pierderi materiale şi pierderi de vieţi omeneşti ! TRANSMISIA este ARMA MILITARĂ care e ” trasă la răspundere ” la o adică, de absolut toate celelalte şi aceasta nu trebuie uitat, neglijat… !!! Pe umerii transmisioniştilor pică toată responsabilitatea şi vina în caz de…  pasă cuiva ? Hălora de-mpart felii bugetul după bunul plac şi ţinând cont de ifosele unor ” balerine ” ??

E necesar aşadar un efort financiar suplimentar în vederea descotorosirii Armatei Române de echipamentul încă învechit, achiziţii militare care să permită acţiuni militare fără grad mare de risc, şi astfel se va realiza capabilitate militară credibilă, altfel….

Armata Română trebuie sprijinită , NU batjocorită, să nu uităm că armatele altor state folosesc pe scară largă sateliţii militari care permit servicii de comunicare prin audio-video, transmitere de date între unităţile militare , guvernul nostru nici măcar să aloce un buget decent nu e în stare, un guvern iresponsabil ! Tehnica militară, logistica, dotarea, salarizarea cadrelor militare sunt ” probleme minore ”, maculatură , vorbe-n vânt ale ” stimabililor ” guvernanţi, iar Armata Română beneficiază doar de , şi subliniez, nici măcar promisiuni, ci ” soluţii ” din partea Zăusului atotştiutor care iese de regulă la rampă, că tare-i mai e drag tovului în lumina reflectoarelor, nu renunţă la ele nici măcar când se dedă băilor de mulţime, musai să-şi expună mufa, n-ai văzut de-astea leano fă… şi cică să facă bine Armata să se descurce, să împrumute, că înapoi dă Burebista… Fonduri, buget gras, DOAR pentru iele, ielele-majorete-ministerese, Armata mucles… inconştienţii, perverşii, criminalii… SIGURANŢA NAŢIONALĂ nu pare să fie prioritate, pe guvernanţii noştri îi preocupă clipurile hamazoanelor într-u, cică, ecumenizarea turismului, fiţele ” divelor ” dă curte, pentru hastea se găsiră bani… Păcat şi strigător la cer ! Nu s-a mai pomenit în Istoria României asemenea tratament iresponsabil la adresa siguranţei naţionale. Resurse mici înseamnă căderea la pământ a capacităţii operaţionale, înseamnă dotare vax albina, înseamnă ore de antrenament şi pregătire ” de fonseca ” că de armată li se rupe mai marilor ” înţelepţi ” cu pretenţii de dreguitori, înseamnă accidente din nefericire de cele mai multe ori mortale…. înseamnă orice altceva numai seriozitate, responsabilitate, profesionalism, mentalitate sănătoasă, BA, căci, de ceva ani asistăm doar la batjocoră pe faţă !

Merită Armata Română să fie tratată josnic de toţi neaveniţii şi cioflingarii încă pe funcţii de decizie dar care habar n-au pe ce lume trăiesc sau… pur şi simplu, NU le pasă… sau , merită încercat să ne descotorosim de inconştienţii şi incompetenţii, de groparii ţării ?  Informaţia e capitală, trebuie să o deţii ca să  ” te poţi mişca ”, să poţi obţine rezultate, fără informaţie….

Auzi vorbe mari şi-aiurea-n cucuruz avansate de nişte neica nima care n-au clin mânecă cu tot ce ţine de tehnica militară, cică ” Strategie de înzestrare a Armatei ”… zău aşa, nu mai spuneţi bă guvern criminal, cu cât la sută din PIB ? Fo 15 miliarde de euro ar fi necesari numai pentru modernizare, dar nema lovele…. folosiţi în schimb expresii cât să dea bine, că aşa ziceţi voi, că va merge la nesfârşit, ha ? Ce-i drept, până acum şi mai ales în ultimii 4 ani, tot ce-aţi atins cu duhoarea voastră aţi transformat în scrum, vai steaua amărâtei ţărişoare… A ajuns societatea civilă să vă scuipe-n faţăul neobrăzat de cipiripi, toate nelegiuirile şi vouă tot nu vă pasă, zmintiţilor !

Umilinţe, batjocoră, sfidare… şi , nu se găsi să-l pici cu ceară, în ultimii ani, un profesionist, un luptător, unul care să fie în stare să rupă fâşul tuturor apărând interesele Armatei, la conducerea MAPN , să ne ierte pe noi ” prostimea ”, Doamne, Doamne, că spunem lucrurilor pe nume, naiba ştie cum se ” nimeresc ” numai pufuleţi… Armata Română a cui e, băi aşa zis conducători , vă-ntreabă iacă până şi ” derbedeii ” din bobor … ???

www.mapn.ro

Dar, azi e Ziua lor, Ziua Transmisioniştilor Militari…

Felicitări, vouă, tuturor Transmisioniştilor pentru puterea de-a tot suporta batjocora celor ce nu le pasă prin ce şi câte treceţi… LA MULŢI ANI, TRANSMISIONIŞTILOR MILITARI !!! Poate că, într-o zi….

Sursa: http://www.mapn.ro/video/in… “Profesionistii” Studioul Cinematografic al MApN – YOUTUBE

Noi, societatea civilă vă asigurăm de solidaritatea, admiraţia şi firavul sprijin de care nu vă puteţi ” sprijini ” ca de un buget sănătos şi absolut necesar, însă, vă suntem alături şi ştim exact prin ce treceţi ! Doamne Ajută !

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro : www.mapn.ro şi www.presamil.ro

VIDEO- YOUTUBE

Comandantul faimosului Batalion 404 Cercetare, colonelul Remus Ghergulescu, face dezvaluiri senzationale despre evenimentele din 1989 de la Timisoara. (04.02.2004 Jurnalul National)

El isi infiltrase cercetasii printre revolutionari si aflase despre grupurile de agenti, coordonati din Iugoslavia, care incitau la revolta.

Comandantul Fortelor Speciale ale Armatei din momentul Revolutiei rupe dupa 15 ani tacerea. Colonelul Remus Ghergulescu a condus un detasament al Batalionului 404 din Buzau in actiuni la Timisoara si Bucuresti. Cercetasii au observat ca grupuri de tineri bine organizate inarmate cu bate si lanturi isi schimbau parole. De asemenea, totul era filmat, ba chiar si grupurile cercetasilor au fost luate in prim-plan de o echipa de filmare sarba. Colonelul Remus Ghergulescu dezvaluie ca toata aceasta coordonare venea pe filiera sarba. Investigand de ce s-a decupat drapelul, militarii infiltrati au primit raspuns ca asa a avut succes si Revolutia ungara din ‘56. La Bucuresti, un detasament al cercetasilor condus de celebrul Trutulescu a fost prins intr-o ambuscada si trei militari de la Buzau au fost ucisi. Exact in acelasi loc in care aveau sa fie ucisi si USLA-sii condusi de colonelul Trosca. Colonelul Remus Ghergulescu dezvaluie si cine erau teroristii. Ei erau adunati in baia Ministerului Apararii Nationale. In randurile urmatoare cititi marturiile cutremuratoare ale sefului Batalionului 404. (Razvan Belciuganu)

Jurnalul National: In decembrie 1989 erati comandantul misteriosului Batalion 404 Cercetare prin Parasutare. Cum ati ajuns la Timisoara?
Remus Ghergulescu: Batalionul 404 era subordonat sefului Marelui Stat Major prin Directia de Informatii Militare. M-a sunat pe 17 decembrie ‘89 seful DIM, viceamiralul Stefan Dinu. Eram intrati deja in alarma partiala. Viceamiralul mi-a spus sa pregatesc 100 de oameni imbracati in civil cu care sa plec de urgenta la Timisoara, cu un avion AN 24. Habar n-aveam ce se intampla la Timisoara si nu mi s-a spus nimic.

De ce imbracati in civil?
M-am intrebat si eu atunci acelasi lucru, dar m-am gandit ca e vreo aplicatie. Viceamiralul Dinu mi-a spus ca vom primi indicatii ulterior. Am avut doua obiectii referitoare la misiune. In primul rand ca intr-un AN nu intra 100 de oameni, ci cel mult 40. Mi-a mai spus seful Directiei ca detasamentul sa fie condus de Trutulescu, dar eu il stiam mai repezit. Asa ca i-am propus sa merg chiar eu la Timisoara, mai ales ca acolo se aflau rudele sotiei mele. Viceamiralul a fost de acord.

“Nu stiam nimic de ce se intampla la Timisoara”

Si nu vi s-a mai spus nimic altceva despre misiune?
Am discutat cu colonelul Anghel Constantinescu, coordonatorul nostru din Directie, care mi-a spus ca nu stie nici el ce e la Timisoara. Dar mi-a zis sa avem hrana rece pentru doua zile si sa avem fiecare cate-un pistol cu 12 cartuse. Am facut opt echipe a cate cinci oameni, incat in fiecare echipa sa fie cate doua cadre si trei militari in termen. Am plecat a doua zi dimineata, pe 18 decembrie, la ora 5 de la Bobocu spre Timisoara 17 cadre si 24 de militari in termen. Drumul a durat doua ore, pentru ca au fost conditii meteo deosebit de grele si avionul a eschivat o furtuna.

Deci ati ajuns la ora 7:00 pe Giarmata.
Da, ma astepta acolo un autobuz de la Divizie cu un capitan. Acesta nu mi-a spus nimic tot drumul, insa imediat ce ne apropiam de oras am vazut urmele dezastrului: vitrine sparte, locuri fumegande. “Am impartit orasul in opt zone de cercetat”

Dar ati spus ca aveati rude la Timisoara. Nu le-ati intrebat?
In seara zilei de 17 l-am sunat pe socrul meu, care mi-a zis ca nu stie nimic. Zicea ca e vanzoleala prin oras, dar se si tragea. Chiar am auzit impuscaturi in telefon. Cand am ajuns in fata Diviziei, am vazut o Dacia arsa, era chiar masina sefului de stat major. M-am prezentat la generalul Stefan Guse, care era acolo. Mi-a spus: “Bine-ai venit, dar nu stiu ce cauti tu aici!”. Un ofiter de stat major mi-a semnalat ca sunt multe grupuri care actioneaza in multe parti ale orasului, care sparg, dau foc si incearca sa disperseze fortele in toate partile.

De ce v-a spus generalul ca nu stie ce cautati acolo? Nu stia ca urmati sa veniti?
Ba da, insa credea ca noi suntem pregatiti pentru altceva. Am hotarat sa fac o cercetare generala a orasului. Am impartit orasul in opt zone si am trimis cele opt echipe ale mele in fiecare dintre ele. Nu aveam mijloace de comunicatii, dar aveam pistoalele la noi. Legatura cu echipele o tineam prin cabinele telefonice din oras care mai functionau. Catre pranz au revenit la Divizie, unde de altfel eram si cazati, si mi-au raportat situatia.

Ce au urmarit cu precadere echipele dumneavoastra?
Le dadusem sarcina sa urmareasca locurile unde se intalnesc oameni, baruri, cafenele, restaurante. Au remarcat ca in aceste locuri se intalnesc grupe de tineri care-si dadeau biletele unii altora. Unii dintre ei aveau genti, aveau sacose in care oamenii mei au vazut clar ca purtau lanturi, bile, bastoane, sticle si umbrele. Am tras concluzia ca actiunile sunt coordonate.

Vorbeau romaneste acei tineri?
In principiu, vorbeau romaneste. Stiti, Timisoara este un oras in care traiesc multe etnii. Am vrut sa vedem ce era cu acele biletele. Pe ele erau scrise ora si locul in care actionau grupurile, eventual numere de telefoane de legatura. L-am informat pe generalul Guse despre aceasta si am realizat ca situatia urma sa se dezvolte. Dar n-am putut sa precizam in ce zone anume. Atunci el a dispus sa fie pregatite detasamente mobile, sa mai aduca si alte forte din Arad si Lugoj, pentru protejarea obiectivelor militare si economice importante, precum Elba si Solventul etc.

“Erau grupuri de tineri organizate care spargeau si dadeau foc”

Prognoza dumneavoastra s-a indeplinit?
In seara zilei, intr-adevar, au aparut focare. Tinerii respectivi erau foarte circumspecti cu persoanele straine din jurul lor. Am avut situatia cand un ofiter s-a apropiat prea mult de cercul suspectilor, a fost luat la intrebari si n-a reusit sa iasa din situatie decat rupand-o la fuga, altfel ar fi fost linsat. Atunci am hotarat sa nu mai iasa in oras cu armamentul la ei, era pericol sa fie gasiti, dar era pericol sa-l si foloseasca.

Cum aratau grupurile acestea de tineri pe care le-ati semnalat in Timisoara?
Aceste grupuri erau agresive si cuprindeau 6, 7, 10 tineri. Ei spargeau vitrine, dadeau foc. Dupa ei se adunau curiosi, iar in urma acestora erau hotii. Am facut in randul populatiei sondaje daca stiu ce se intampla cu adevarat in oras. Raspundeau cam la fel: “Nu stiu nimic, parca au innebunit!”. In dimineata de 19 decembrie i-am propus lui Guse sa fac investigatii in marile intreprinderi, sa vedem care este starea de fapt in randul oamenilor, care continuau sa mearga la lucru. Am trimis pentru acest lucru doar cadre militare. Spre pranz s-au inapoiat si mi-au spus ca se pregateste iesirea masiva in strada.

Cine ii organiza?
Se alegeau conducerile din randul muncitorilor, directorii nu mai veneau la serviciu. Si-au stabilit coordonate de actiune, planuri, trasee, ore la care coloanele de muncitori sa se intalneasca, lozinci, afise.

“Plecam in misiuni nu pe poarta, ci pe fereastra”

Ce lozinci au inventat?
Mi-aduc aminte una: “Vrem saloane de Craciun/Nu conducator nebun!”. In Banat saloane se spune la bomboanele de pom pentru Craciun. Era clar ca pe 20 decembrie vor iesi pe coloane, compacti si s-a stabilit ca in jurul orei 11:00 vor ajunge in zona centrala a orasului, in Piata Operei. In dupa-amiaza lui 19 decembrie l-am informat pe Guse despre aceste lucruri. Reiesea ca Guse actiona independent, pentru ca Stanculescu si Coman erau la Comitetul Judetean. Guse a ordonat in acea seara convocarea comandantilor de unitati, i-a informat despre ce s-ar putea intampla si le-a dat ordin ca dispozitivele din oras sa fie pregatite sa se retraga. A ordonat ca in nici un caz sa nu se riposteze cu foc. Noaptea a fost mai linistita, era teama ca totusi sediul Diviziei va fi atacat. Am luat masuri de protectie, ni s-au dat acolo pistoale mitraliera.

Dar cum va trimiteati oamenii pe teren?
Cand plecam in misiuni, nu ieseam pe poarta, fiindca ar fi dat de banuit si ne-ar fi luat la ochi. Ieseam prin Restaurantul Militar, cladirea alaturata. In dimineata de 20 decembrie am trimis echipele in locurile in care ma asteptam sa treaca muncitorii, incepand cu ora 9:00. Intr-adevar, au inceput sa se organizeze, la steagurile tricolore au taiat stema. Coordonatorii si-au pus banderole albe pe brat si au inceput deplasarea, ca la defilare, cate 8-10 in rand. Au fost cam 6-7 coloane de pe platformele industriale. Ne-a fost clar ca si actiunea aceasta a fost coordonata de cineva pentru ca toate coloanele au procedat la fel. Lozincile pe care le strigau nu aveau nici o legatura cu comunismul, se refereau doar la conducere si in special la Ceausescu.

Armata a reusit sa-si retraga toate dispozitivele din oras?
In unele locuri, dispozitivele nu au reusit sa se retraga si militarii au fost nevoiti sa mearga printre demonstranti. De la balconul Diviziei, catre pranz, am vazut un TAB pe care erau urcati demonstrantii. Cand au ajuns in fata Diviziei s-a scandat atunci, pentru prima data, “Armata e cu noi!”. Cei din balconul Diviziei au facut semne de linistire. Demonstrantii s-au grupat in fata Comitetului Judetean de Partid si Piatei Operei. Actiunea cercetasilor a continuat in mijlocul demonstrantilor. Am sesizat ca printre autoturismele care circulau cu steaguri si claxonau aveau si numere sarbesti. In continuare, dispozitivele s-au retras in cazarmi fara incidente. Am facut o investigatie si asupra decuparii drapelului. Ni s-a raspuns ca asa a avut succes si revolutia din Ungaria.

“Revolta ar fi fost oricum, chiar daca nu la Timisoara”

Cam cati oameni erau in piata?
Erau cam 2.000. In balconul Operei si-au ales un comitet de coordonare si au inceput sa apara diverse persoane care vorbeau populatiei. Toata treaba a durat pana in 21 si 22. Zi si noapte, demonstrantii aveau stiute zonele in care stationau, pe intreprinderi, pe schimburi, ca la serviciu, incat au ramas permanent in piata. Li se organiza aprovizionarea cu paine si produse din carne si distributia acestora nu era haotica. Masinile de aprovizionare veneau la locul stiut si ii aprovizionau pe cei stiuti. In noaptea de 21 decembrie, o femeie a nascut in Piata Operei, a venit salvarea si fetita a fost botezata de multimea ce striga: “Victoria, Victoria! “. Tot ce s-a intamplat referitor la demonstratie a fost filmat permanent, 24 din 24. Din datele culese de noi, casetele erau trimise foarte operativ in fosta Iugoslavie.

De ce acolo?
Un raspuns ar fi acela ca era foarte usor sa treci granita. Era o intelegere cu sarbii sa poti trece cu “PASS-ul”. Totul se transmitea acolo. La 18 decembrie, generalul Ilie Ceausescu a venit si a prezentat o telegrama de la atasatul militar la Belgrad, in care se preciza ca se preconizeaza ca se vor amplifica actiunile de revolta, coordonate de serviciile de informatii straine. Ulterior, Ilie Ceausescu a prezentat acea telegrama si la Cluj. Din datele noastre reiesea ca erau vizate orasele din vestul tarii, iar intamplarea a facut ca sa apara la Timisoara incidentul cu Tokes. Daca ar fi fost in Arad, Oradea sau in Cluj vreun prilej, acolo s-ar fi declansat revolta.

“Trebuia sa-i capturam pe cei din balconul Operei”

Cum vi s-a parut in acele ore populatia?
In 20, 21 decembrie, populatia era foarte entuziasta, iar la geamuri apareau persoane care strigau: “Curaj, a iesit Brasovul, a iesit Iasiul!”. N-am auzit zicandu-se de Bucuresti. Ii incurajau pe oameni sa rabde. Urmaream in paralel Europa Libera, care transmitea ce era in Timisoara cu o intarziere de circa 24 de ore. In dupa-amiaza zilei de 21 decembrie am fost chemat de generalul Guse care mi-a spus ca se va constitui o echipa care sa pregateasca un plan de capturare a liderilor din balconul Operei si eliberare a pietei. Pregatirea aceasta a fost ordonata de Coman, personal.

Si s-a constituit acea echipa?
Intr-adevar, seara a venit seful Detasamentului de Interventie al Securitatii, comandantul Detasamentului de Parasutisti din Caracal, un reprezentat al Ministerului de Interne, eram cred ca 6. Ne-am strans in anticamera biroului comandantului Diviziei, unde era generalul Guse, si in urma unor discutii preliminare am concluzionat ca ne trebuie planul cladirii Operei. Vroia infiltrarea, pentru a se ajunge in apropierea liderilor. Un comandant de la un regiment mecanizat a propus varianta interventiei in forta. Am intervenit atunci si am facut o evaluare exagerata a pierderilor umane, am spus 2.000 de oameni. Am exagerat afirmand ca stiu precis ca in cladirea Operei exista si armament.

Aveati vreun indiciu?
Nu stiam acest lucru. Cel de la Securitate a spus o alta minunatie: interventia sa fie facuta prin desant din elicoptere. Fiecare exagera in felul lui, tocmai pentru a nu ajunge la un plan concret. Am plusat, am zis sa vina si seful de la PSI, ca poate putem baga gaz pe la aerisiri. Gusa l-a sunat pe Coman, care a ordonat sa reluam planul. Guse mi-a zis atunci: “Remi, am facut tot posibilul ca sa-l amanam”.

Si v-ati reintalnit pentru a pregati acest plan?
Pe 22, ora 9:00, ne-am reintalnit, inclusiv cu seful Pompierilor. Generalul Guse ne-a dat un pachet de Kent si ne-a zis: “Eu imi vad de treaba, vedeti voi ce faceti”. Discutiile s-au reluat si incercam sa gasim solutia. Noi incercam sa aruncam responsabilitatea pe reprezentantul Securitatii, iar ei pe noi. Guse a deschis la un moment dat usa si ne-a zis: “Ascultati!”. Televiziunea transmitea comunicatul cu sinuciderea generalului Milea. Imediat ne-am ridicat si am plecat fiecare.

Ca stare de spirit, era aproape aceeasi si la militari, ca si la civili. Numai ca militarii nu depaseau incinta, demonstrantii aveau cuvinte de repros pentru 16-17-18. Am avut chiar o situatie delicata, colonelul Ionita de la Directia de Informatii Militare a iesit in strada ca sa discute cu oamenii. Avea asupra lui si pistolul la brau. Am constituit o echipa, in civil, in care eram si eu, si echipa a intrat in multime. Cercetasii au ajuns pana la ofiter, l-au inconjurat si am simulat arestarea lui, ca revoltati, si ducerea in comandament. Multimea striga “Armata e cu noi!”, dar daca erai in militar pe strada era groasa. Si totul s-a intamplat si din cauza excesului de zel al unor comandanti.

Am trait chiar eu un asemenea moment pe 19 decembrie. Imprumutasem masina cumnatului meu ca sa fiu mai operativ si ma indreptam spre un focar de revolta pe platforma industriala. M-am dus cu masina si in fata mea era un TAB. Din turela a iesit un ofiter care mi-a facut semn sa opresc. Cand am ajuns in dreptul lui, a inceput sa vireze ca sa se urce cu blindatul pe masina. Am iesit rapid in marsarier, dar fara aripa din dreapta. Nu era indreptatit sa faca asta.

“Disparitia cadavrelor, bine organizata”

Asadar coordonatorii cine sunt?
Indiferent de unde au venit coordonatorii revoltei din Timisoara, cert este ca au venit pe filiera iugoslava. Cand s-a facut Proclamatia de la Timisoara, s-a cerut deschiderea granitelor si foarte operativ s-a deschis granita cu Iugoslavia.

Ce stiti despre mortii Timisoarei?
In ziua de 22 decembrie a ajuns informatia ca se cauta mortii Timisoarei si se dezgroapa mortii. Am trimis o echipa care a vazut cadavrele scoase si a concluzionat ca nu erau aceia. Permanent am avut in Spitalul Judetean un om care a urmarit situatia de acolo, deghizat in centralist. A aflat numarul mortilor, ii stia pe sexe, pe varste, a urmarit tentativele de invadare a spitalului pentru scoaterea mortilor, dar nu a putut sa-si dea seama cand au disparut. A fost totul foarte bine organizat.

Practic, in 22 decembrie nu mai aveati ce face la Timisoara.
Am urmarit la tv ce se intampla in Bucuresti si am hotarat ca era cazul sa ne intoarcem acasa, la Buzau. Am cerut un avion, pentru ca nu aveam foi de drum la noi si nici bani. Nu am putut obtine avionul si am apelat la comandantul Diviziei sa ne dea foi de drum ca sa ne intoarcem cu trenul. A acceptat si in seara de 22 decembrie am fost dusi la gara. Pe timpul imbarcarii am fost filmati de cativa indivizi, la vedere, cu reflectorul pus si pe fiecare in prim-plan. Era o echipa sarbeasca, i-am auzit vorbind intre ei. Am facut eschive cu autobuzul ca sa nu cumva sa stie ca plecam la gara. N-am vazut niciodata acele imagini, la nici o televiziune…

V-ati suit in tren si ati plecat spre Bucuresti.
La plecarea din Timisoara am apreciat ca este periculos sa ne intoarcem cu armamentul si l-am predat la Divizie pentru a-l prelua ulterior. Am venit in Bucuresti cu un vagon de dormit, bucurosi ca am terminat si ca e liniste. In dimineata de 23 decembrie, Gara de Nord era pustie si un grup de persoane care se aflau pe peron ne-au aplaudat. Era trenul care venea dinspre Timisoara si reprezenta un simbol. Aveam un personal spre Buzau in vreo doua ore si am incercat sa vedem ce e in jurul Garii. Ne-a uimit ca se auzeau focuri de arma. Am plecat spre Buzau cu personalul si ascultam la un radio ce il aveam cu noi, cu stupoare, ce e in Bucuresti. La sosirea in Buzau m-a asteptat inlocuitorul la comanda. Plangea. M-a informat ca pe 22 plecasera un detasament de 50 de cercetasi, condusi de Trutulescu, seful de stat major, care a fost prins in ambuscada si avem, probabil, trei morti si sapte raniti. Am sunat la esalonul superior, mi s-a confirmat ca sunt trei morti, dar numarul de raniti era incert. De asemenea, mi s-a mai spus ca totul s-a petrecut la intrarea in Ministerul Apararii.

Mi s-a ordonat sa mai pregatesc un Detasament de 50 de oameni si sa ma deplasez la Bucuresti cat mai repede. Eram echipati in militar, inarmati ca pentru razboi. Am hotarat sa iau tot Detasamentul care fusese la Timisoara. Am plecat in seara zilei de 23 decembrie pregatind detasamentul ca la ordinul meu, in caz de atac, sa riposteze cu foc, cu doua camioane si doua autoturisme.

Planul de gherila urbana, pus in aplicare la Bucuresti

Ce va asteptati sa gasiti in Bucuresti?
Dat fiind ce se intamplase cu detasamentul anterior, am dat telefon la intrarea in Capitala ca sa se stie ca vin si sa ma lase sa ma apropii, si langa minister sa semnalizez intr-un anumit fel cu farurile. Am luat masura sa vin perpendicular pe poarta ministerului. La ajungerea in fata ministerului m-am ingrozit cand am vazut multimea de tancuri si transportoare. Atunci mi s-a spus ce se intamplase in seara de 22.

Detasamentul condus de Trutulescu a fost intampinat, la intrarea in Bucuresti, de maiorul Roman de la Directia Informatii cu masina sa personala si a fost condus spre minister. La sosirea la minister, detasamentul transportat fiind de doua camioane a fost intampinat cu foc puternic, dinspre incinta MApN, chiar in fata intrarii principale. Militarii au reusit sa debarce, s-au furisat printre blocuri, unii au ripostat. Au tras in camioanele noastre in plin. Pe loc au fost trei morti, un ofiter, locotenentul Filote, un subofiter, plutonierul Gradinaru si un militar in termen, soldatul Onet. Inclusiv maiorul Roman a fost ranit, autoturismul sau a fost avariat si ulterior furat din locul in care a fost abandonat. La cateva zile a fost gasit in curtea unei scoli. Deci in doua ore de cand plecase maiorul Roman din minister situatia se schimbase deja. Si ranitii, si mortii au fost transportati la diverse spitale cu masinile care treceau prin zona. Pe 23 nimeni nu stia unde sunt acesti oameni.

Ce misiuni v-au fost date?
Mi s-a ordonat paza cladirii principale a ministerului. Dimineata au inceput sa ni se dea si alte misiuni, precum trimiterea unui dispozitiv de paza la Spitalul Militar Central, apoi unul la Institutul “Victor Babes” si la o anumita Sectie la Spitalul Fundeni. Dar forta principala era la minister. In cursul zilei de 24 decembrie am inceput sa-mi caut mortii si ranitii. Aveam doi raniti grav, unul in rotula, iar altul in spate. Pe acestia si pe cei trei morti i-am trimis la Buzau. Am avut un ranit, un subofiter, caruia i-a intrat glontul in ceafa si i-a iesit prin mandibula. Am aflat ca a fost dus la Spitalul 9, dar acolo ni s-a spus ca l-a luat cineva din familie. Or, el nu avea pe nimeni in Bucuresti. Si chiar l-am gasit in zona, la o familie din cartier si s-a bucurat tare cand m-a vazut.

Ce se intampla in Bucuresti in acele zile?
Un episod care demonstreaza ce s-a intamplat in general, l-am trait in seara zilei de 24 decembrie. Am imbarcat intr-un TAB un echipaj pentru a-l deplasa la Spitalul Militar Central. Cand am ajuns in fata intrarii din Calea Plevnei, am avut inspiratia sa lasam TAB-ul si sa merg la punctul de control, avand informatii ca se putea trage asupra noastra. Cei de la punctul de control nu stiau ca trebuie sa venim, au sunat la ofiterul de serviciu si au permis accesul.

Cand TAB-ul intra pe poarta, de sub pomi am auzit pornind motorul unui tanc, care cu toata forta a izbit TAB-ul si l-a scos cu tot cu gard. Atunci s-a tras si cu mitraliera de pe tanc asupra noastra. Eu am inceput sa strig, dar nu m-a bagat nimeni in seama. Am coborat si am continuat deplasarea insotit de ofiterul de serviciu pentru a mi se prezenta situatia. Am vazut atunci pentru prima data efectele a tot ce se intampla in Bucuresti: la un subsol din pavilionul central erau claie peste gramada cadavre.

Am hotarat sa raman peste noapte in spital, pentru ca TAB-ul fusese avariat si au aparut si primele incidente: tentative de escaladare a gardului si focuri de arma dinspre Spitalul Witting. A doua zi, cand l-am intrebat pe comandantul tancului despre ce s-a intamplat, acesta mi-a zis ca am avut noroc ca nu a avut ghiulele, care trebuiau sa soseasca de la Targoviste. Mi-a mai spus ca ataca indiferent ce as fi facut pentru ca asa primise ordin.

“Am primit ordin sa anihilam teroristii din Cimitirul Ghencea”

De ce alte misiuni va amintiti?
In dimineata zilei de 25. Am vazut atunci la intrare, in acelasi loc unde murisera si baietii mei, urmele dezastrului ce se intamplase cu cele 2 ABI-uri ale USLA. Mortii erau intinsi pe caldaram, carbonizati si scria pe ei “Teroristi”. Ulterior am aflat ca unul dintre ei imi fusese coleg de scoala militara. In seara zilei de 24, in acelasi loc s-a tras intr-un autobuz cu studenti de la Academia Tehnica Militara.

De ce se tragea? In primul rand de paza erau studentii de la Academia Tehnica. Daca tragea unul din frica, sa spunem, trageau si ceilalti. Am fost chemat de generalul Eftimescu, unul dintre loctiitorii ministrului, si am primit ordinul sa iau 100 de oameni si sa plec in Cimitirul Ghencea, deoarece acolo sunt teroristi ascunsi in cavouri. In minister nu se mai avea incredere in nimeni si s-a dat ordinul de dezarmare a tuturor militarilor din incinta.

Si ati plecat in cimitir?
Numai noi am mai ramas cu arme. Impreuna cu Trutulescu si cu coordonatorul de la Directie, Constantinescu, ne-am dus la cimitir si am constatat ca spre acesta erau amplasate cateva tancuri si transportoare. Am solicitat comandantului din zona respectiva sa ne dea un mijloc de transport blindat. Ne-a dat un tanc. Am mai cerut sa nu se execute nici un foc. Inainte se tragea razlet. Si am pornit cu tancul prin cimitir, pe alee.

Cimitirul era brazdat, parca era arat. Se trasese cu rachete de pe elicopter in morminte si cruci. Ne-am uitat prin periscoape, am coborat din tanc si, cu inima cat un purice, ca de, erau teroristi, am luat-o pe jos. In timp ce mergeam, o mitraliera de pe un TAB a tras. Deci se incalcase ordinul. Am intrebat de ce s-a tras. Am realizat ca se tragea in acele zile din nestire, din prostie si degeaba. S-a tras fara ordin precis, fara coordonare, de frica si s-au distribuit aiurea arme Garzilor Patriotice, lucru ce a fost o nenorocire. Tancul nostru nu avea mijloc de legatura cu un altul.

Asa era cam toata tehnica Armatei, lipsea cate ceva. Daca asfi bagat 100 de cercetasi in cimitir, asa cum imi ceruse adjunctul ministrului, era o tragedie. Am realizat ca ar fi iesit macel. Dupa episodul din Ghencea m-am dus si am raportat ca nu-i nimic suspect siatat.

Dar cine au fost teroristii?
Am fost noi insine, noi impotriva noastra. Sa va dau un exemplu. In seara de 24 decembrie, comandantul Spitalului Militar Central mi-a spus ca avea doi teroristi legati cu catusele de pat. Unul avea o entorsa, iar altul o luxatie la umar. Ei erau de fapt de la USLA si participasera la o demonstratie. La minister, “teroristii” erau adusi in baie si acolo se faceau investigatiile. In cazul acesta am constatat ca erau subofiteri USLAS-si. In general, “teroristii” din baia ministerului au fost ori cadre militare, ori militari in termen. De frica teroristilor ne-au solicitat sa punem posturi de paza pe acoperisul MApN, ca nu cumva sa vina din aer. Oamenii din minister stateau cu casca pe cap sub birou si nu faceau in zilele acelea nimic. Numai noi eram operativi. Oamenii mei n-au omorat pe nimeni!

“Se pusese in aplicare planul de gherila urbana, Planul 1600”

Totusi, cum ati putea explica fenomenul “teroristii”?
Din investigatiile facute de noi, chiar in acele zile am tras concluzia ca se pusese in aplicare planul de “gherila urbana” in capitala. Cineva apasase pe acest “buton”. Din cate stiu eu, purta numele “Planul 1600”. Or, cei care trebuiau sa puna in aplicare acest plan aveau niste semnale dinainte stabilite, locuri precise. Se cunosteau pe echipe de unul, doi, dar nu mai mult. Odata declansat acest plan, nu s-a mai putut opri. Intr-o seara, de la fereastra unui bloc, au inceput sa se auda pocnete si sclipiri ca de arma. Dinspre minister s-a ripostat cu toata puterea de s-a facut apartamentul zob. Mergand sa cercetam apartamentul, am gasit un simulator.

Terorismul a fost provocat de haos, zvonuri, dezordine, conducerea defectuoasa. Au incetat dupa executarea lui Ceausescu, din proprie initiativa, ca usurare. Ganditi-va cum am plecat eu la Timisoara, nu stiam nimic. La fel ca mine au fost si altii. Trimisi in orb.

Au fost destui militari morti.
Sa va povestesc un episod de la punctul de control al MApN. Soldatul din paza atipise, cand a venit locotenentul in inspectie el dormea. Ofiterul i-a pus mana pe umar ca sa-l trezeasca. Soldatul cum a deschis ochii a tras in plin. Pe mine m-a sunat de la Fundeni ca a fost ranit prin impuscare un militar de-al meu. Erau din cei trimisi sa pazeasca. Se plictiseau si s-au apucat sa se joace care scoate mai rapid pistolul si arma s-a descarcat.

Cand v-ati intors acasa?
Am plecat din Bucuresti la 6 ianuarie. Si la Buzau au fost de asemenea morti. Chiar la unitatea vecina Batalionului a fost o reglare de conturi: un ofiter l-a impuscat pe seful de stat major.

Numai detasamentele pe care le-ati numit au parasit Buzaul in acea perioada?
Da, ceilalti militari din unitate, cadre si militari in termen au ramas in Buzau executand unele misiuni pe plan local si paza unitatii.

Despre ce a urmat pentru dumneavoastra dupa decembrie ‘89 ce ne puteti spune?
Dupa acest complex de actiuni in care am fost implicati atunci la ordinul esalonului superior, a trebuit sa fac fata personal investigatiilor organelor destinate stabilirii adevarului despre Revolutie, respectiv Procuratura Militara si comisiile parlmentare de cercetare. In urma acestora nu s-a ajuns la nici o concluzie ca militarii Batalionului 404 ar fi implicati in actiuni, altele decat la cele la care m-am referit si in dialogul cu dumneavoastra. Totusi, Sergiu Nicolaescu m-a intrebat daca nu am avut oameni in actiune la Sibiu. Evident, nu. Dar sunt convins ca Sergiu Nicolaescu sustine si acum ca unele acte teroriste din Bucuresti si Sibiu au fost facute de unitatea noastra. Am fost inspirat atunci sa las armamentul, am lucrat cu documente, scheme. Am fost luat la intrebari la Senat, ca un acuzat, ca un impostor, peste patru ore si de Sergiu Nicolaescu. Date fiind convingerile de regizor, Sergiu Nicolaescu mi-a spus ca nu pot sa fiu sigur de aceasta. Ce, le numarasem bocancii aliniati sau numarasem portiile la popota?

Chiar acum la Realitatea OTV e o emisiune incendiara, in direct si senzationala pe tema ca MAPN (adica armata pe romaneste) ar vrea sa cumpere acceleratoare de particule si nave spatiale, pe baza unui document publicat in Monitorul Oficial.

Nici nu apuca oligofrenii sa se umfle, ca intervine purtatorul de cuvant al MAPN si explica ca acolo era de fapt lista CPV-urilor europene, pe care intr-un final le-a adoptat si MAPN – adica lista completa cu orice ar putea cumpara vreodata orice institutie de stat de oriunde din Europa. Daca nu e acolo, nu se poate cumpara. Daca e acolo nu e musai sa se cumpere vreodata de cineva.

Normal ca vaca cu cabina care modera nu a inteles din prima si ii spunea aluia de la MAPN ca “noi nu ne pricepem la armata” desi se vorbea IN PULA MEA de achizitii publice. Si ii tinea isonul un pulifrici de invitat pe nume Alexandru Cumpanasu.

Intrebarea e: de ce oligofrenii nu au pus un documentarist de acolo sa si citeasca documentul inainte sa iasa cu un subiect de absolut cacat prin care sa arate cat de retarzi sunt ei si invitatii lor din platou? Ce mortii masii, e chiar asa de greu?

Sa-l mai aud acuma pe CTP ca cica sa nu mai aruncam cu gunoi in meseria de gazetar. (vezi aici aici si aici) Pe bune?????

Nu ne mai facem bine! Parerea mea.

PS: Hai sictir!

PS2: Nu zic ca aia de la MAPN sunt sfintisorii care sa merite increderea a 80% dintre rromanashi, da strict pe faza asta de cacat nu sunt ei.

Celebra scena a elicopterului decolat de pe sediul CC al PCR, a fost precedata de cateva decizii luate la cel mai inalt nivel.

In sediul Comitetului Central, generalul Stanculescu le propune celor doi dictatori fuga cu un elicopter si, in urma consultarii cu generalul Neagoe, ii ordona generalului Rus, seful aviatiei militare, sa trimita doua elicoptere.

 Oficial, ordinul nu s-ar fi executat daca nu venea si de la Neagoe, dar prin confirmarea acestuia si prin autoritatea ministrului Apararii, Rus s-a executat. Conform unei marturii din vara anului 1992 a generalului Niculae Spiroiu, al carui consilier de presa eram, dialogul intre Nicolae Ceausescu si generalul Stanculescu i-a fost povestit de acesta din urma: “”Generalul Stanculescu s-a intors la Cabinetul 1 si i-a spus lui Ceausescu: «Tovarase comandant suprem, trupele nu mai pot ajunge in piata. Mi-au comunicat ca nu pot trece de baraje. Va propun sa organizez o plecare cu elicopterul la unul din centrele de comanda din tara». Aveam trei astfel de centre de comanda in tara, dotate cu sisteme de conducere a fortelor. «… pregatesc sa fiti instalat la centrul de comanda si sa conduceti de acolo». In acel moment, Ceausescu l-a oprit si i-a spus: «Nu. Eu sunt comandantul Fortilor Armate... nu putea sa pronunte fortelor, spunea fortilor… Eu sunt comandantul Fortilor Armate si locul meu de comanda este aici». Stanculescu s-a dus atunci la Neagoe si s-a inteles cu el sa-l evacueze cu elicopterul”". Intors in cabinet, Nicolae Ceausescu cere, prin intermediul ofiterilor Directiei V care il pazeau, ca fortele aflate in sediu sa reziste presiunii multimii. Cei doi ofiteri nu transmit ordinul mai departe. Trebuie sa intelegem ca in acel moment in care ministrul Apararii trece peste ordinele comandantului suprem, cand ajunge la o intelegere cu seful Directiei V pentru evacuarea sefului statului din sediul puterii, iar insusi seful Departamentului Securitatii Statului comunica in teritoriu, tot din cladirea CC, ca nu se executa alt ordin decat cel dat de el, teoretic si practic, Ceausescu era indepartat de la putere. Cei trei generali au fost obligati sa joace timp de aproximativ doua ore un joc fata de Ceausescu – aparent loiali, ordonau trupelor sa nu faca nici un gest in apararea lui. Toate fortele care aparau sediile partidului au primit ordine clare sa nu intervina si mai ales sa nu apere aceste sedii, care reprezentau centrele teritoriale ale Partidului Comunist Roman, adica ale Puterii. Aceste ordine au fost date de noul ministru al Apararii, iar in ce priveste efectivul MI din Capitala, ordinul i-a apartinut, independent de Stanculescu, generalului Iulian Vlad.

 USILE SA SE DESCHIDA! Colonelul Octavian Nae, seful Garzilor din Directia V a Securitatii, adica seful pazei militare a sediului CC, va arata ca, in ora premergatoare atacului cladirii, a primit ordin de la Vlad: “”«Mai, sa luati niste masuri ca sa blocati usilea astea! Dar aveti grija, daca trebuie deschise, trebuie deschise…». Adica sa le blocati, dar sa se deschida. «Dar sa fie posibilitatea, daca e nevoie, sa fie deschise».”" Anuntat ca elicopterul a sosit, Ceausescu mai face o incercare de a se adresa manifestantilor din piata. Iese pe balcon si in momentul in care o persoana din anturaj incearca sa-l opreasca, tinandu-l de palton, el se smulge, ramane in haina si incearca sa le vorbeasca celor din piata prin- tr-un portavoce. Petre Roman a vazut aceasta scena: “”El a intrat pe balcon, a facut un tur care nu a durat mai mult de cinci-sase secunde, adica lumea nici nu a apucat sa se desmeticeasca. Primele randuri au strigat: «Huooo!». Dar cei din spate nu si-au dat seama cine sunt! Era un grup de 12-15 persoane. El a facut, asa, un tur… Aici, pe latura din dreapta, se asezase un elicopter cu motoarele si cu elicele mergand. Ceausescu a facut iesirea aceasta. N-a durat decat cateva secunde…”". In aceste secunde, un tanar a aruncat o bucata de lemn care a lovit cu precizie portavocele tinut la gura de Ceausescu. In clipa urmatoare, acesta s-a retras, acoperindu-si gura cu mana, probabil de durere.

NU FOLOSITI ARMAMENTUL! A urmat scena liftului, la care Elena Ceausescu a strigat: “”Sa se traga! Sa se traga!”". Colonelul Nae a auzit-o din capul holului, apoi acest ordin a fost transmis de Postelnicu. Intr-o completare la declaratia data Procuraturii Militare, Tudor Postelnicu va descrie aceasta scena: “”Ma aflam intr-un birou de la etajul nr. 1 al sediului CC al PCR, cand, asa cum am aratat anterior, am fost anuntat sa ma prezint de urgenta la lift. Pe hol se aflau Nicolae Ceausescu, iar pe scari, in fata biroului lui, se aflau circa sapte sau noua cadre in civil. Nu cunosc cine erau acestia. In spatele lui Ceausescu Nicolae se afla aghiotantul sau din acea zi. Nu imi amintesc care din aghiotanti era in acea zi. Ceausescu Nicolae m-a intrebat: «Ce trebuie sa faca fortele Ministerului de Interne in cazul in care elementele huliganice vor intra sa atace sediul?». Fortele Ministerului de Interne erau in cadrul Directiei V – serviciul garzi. Eu i-am raspuns ca trebuie sa se procedeze conform celor ordonate de el la teleconferinta din duminica, 17 decembrie 1989, cand, cu ocazia evenimentelor de la Timisoara, a ordonat ca pentru reprimarea miscarii sa se traga in popor. Apoi m-am intors putin, practic am intors doar capul spre cei din garda, si le-am ordonat ca, in cazul in care huliganii vor patrunde in sediu, sa deschida foc cu armamentul din dotare, folosind bineinteles gloante de razboi. Apoi am intrat in lift pentru a merge la etajul sase, iar Ceausescu Nicolae a intrat in liftul care ducea direct pe platforma de pe acoperisul sediului de unde a fugit impreuna cu Elena Ceausescu cu helicopterul”". Imediat dupa aceasta scena a intervenit generalul Iulian Vlad, anuland si el ordinul lui Ceausescu: “”Nu, Nae, nu se foloseste armamentul, nu folositi nici macar pentru act delincvent, luati masuri, daca puteti. Nu, si asa a curs sange destul… si asa a curs sange destul…”". Inclusiv in momentul in care manifestantii au fortat usile, prin statie a venit acelasi ordin: “”Nu folositi armamentul!”". Usile de la intrare se deschideau spre exterior, iar multimea, presand din spate, nu permitea deschiderea lor, astfel ca au fost sparte geamurile unor ferestre laterale, mai mici, prin care s-au strecurat inauntru primii cuceritori: un grup de tineri tigani. Informatia a fost confirmata de revolutionarul Petre Ion, responsabilul unui restaurant. In privinta folosirii termenului de “”cucerire”" a sediului Comitetului Central al PCR, este firesc sa-l adoptam ca adecvat. A fost vorba de o cucerire a sediului Puterii de catre multime sau, in termeni istoriografici consacrati, de revolta populara.

 MARTORUL. Am reusit sa-l identific pe unul dintre cuceritori, Daniel Pacuraru, el fiind si acela care a capturat drapelul de pe cladirea ce simboliza sediul Puterii comuniste in Romania:

 ”"Daniel Pacuraru: (…) Dimineata, pe la 06:30 sau sapte fara un sfert, am zis, impreuna cu cativa colegi: «Ba, hai sa mergem acolo». Erau grupuri in curtea fabricii, au incercat sa ne opreasca, dar am sarit gardul. Ceva impresionant: cand am iesit, ne-a luat multimea ca un val, multimea de la blocuri. Un tip a sarit de la etajul I, se barbierea, a sarit cu spuma pe fata, cu jumatate de barba nerasa. Era ceva extraordinar. Am ajuns la Universitate…

Va rog.

Elicopterul cu care seful statului parasea sediul Puterii a decolat de pe acoperisul cladirii CC la ora 12:09.

LOVITURA DE STAT (2)
Înca  ma simt liber în tara mea. Îi datorez tatalui cariera militara si crezul în necesara demnitate a celor ce s-au aflat sau sunt acum în serviciul credincios efectuat în Armata României. O institutie care nu poate fi încriminata doar pentru a justifica anumite conduite personale, sau de grup, din acel sângeros decembrie 1989. O structura draga românilor si pentru ca, în vremuri de restri[te, întotdeauna faptele de arme au indicat liderii de facto. În o stire, curajul are pretul siu. Iar tacerea adumbreste sufletele camarazilor.  La 19 ani de la stigmatizarea militarilor care au fost scoli în strada, precum erau trimiti înainte în mine, la cules de porumb sau de struguri, la canal sau la construirea unor edificii admirate azi de straini, un gest reparatoriu se impune, la nivel national – gratierea. Este vorba de gratierea celor trimisi în spatele gratiilor pentru vina de a fi fost în diferite locuri unde era pusa la grea încercare abilitatea comandantilor de a nu intra în  manipularii vizând declansarea unui razboi fratricid – asa cum dorea Kremlinul, în ’89. si primul gratiat ar trebui sa fie generalul Victor Atanasie Stanculescu. Omul care a dat... lovitura de stat în favoarea celor care si-au asumat apoi titlurile, documentele si drepturile de revolutionari. Sa ne reamintim ca, imediat dupa moartea generalului Milea, doar trei demnitari mai puteau – teoretic – stapâni sutele de mii de militari derutati de gresiunea machiavelica vizând inclusiv integritatea României. În ordine inversa, acestia erau generalii Ilie Ceausescu, Stefan Gusa si Victor Atanasie Stanculescu. Primul stia de mult, de pe timpul unei vizite efectuate în Anglia, ca soarta fratelui este pecetluita. În conditiile date, nu mai avea nici o autoritate morala. Al doilea era vizibil afectat de clipele traite la Timisoara si se afla înca departe de Marele Stat Major. Al treilea este cel care a preluat comanda cu sânge rece si a fost imediat ascultat de toti militarii, de la soldat la general. Nu întâmplator. Domina prin calm, rigoare si decizii bine cumpanite. Armata l-a simtit ca atare imediat ce a transmis ordinul de retragere în cazarmi. Un ordin limpede. Ferm. Autoritar. Din acel moment, generalii au în]eles ca au un comandant care stie ce face – nu actioneaza împotriva poporului sau. Si multimea aflata pe strazi a în]eles ca la conducerea Ministerului Apararii Nationale luciditatea îsi spune cuvântul. De aici si descatu[area celor care demonstrau deja încluzându-i pe militari – priviti acum ca garanti ai libertatii. Iata acel moment comentat de Alex Mihai Stoenescu, în dialog cu Virgil M`gureanu, în volumul De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU: "AMS: În acea dimineata, foarte devreme, conform ocumentelor Armatei 1, în acea dimineata în care masele, cum spuneti dumneavoastra, au început sa se miste, trupele Ministerului Apararii Nationale au deschis focul asupra lor, în zona Vitan–Bârzesti, producând doi raniti. Deci sa ne în]elegem: în dimineata de 22 decembrie, multe ore dupa masacrul de la Inter– Universitate, s-a mai tras asupra oamenilor. Oamenii au fost opriti cu foc. Ordinul functiona în continuare. Prin urmare, ideea ca nu se mai putea trage fiindca s-a pornit revolta populara nu mai este de actualitate. Vreau sa fiu bine înteles: eu nu pun mai mult pret si mai multa greutate pe lovitura militar` de la ora 10.07, decât pe revolta populara. Sigur ca Stanculescu si, independent de el, generalul Vlad au actionat ca urmare a declansarii revoltei din Bucuresti, a venirii muncitorilor spre centru, dar asta nu înseamna ca Ceausescu nu intentiona sa mai reziste, provocând alte zeci de morti, poate sute. Noi aveam de-a face cu o lovitura militara care l-a deposedat de mijloacele de aparare ale CC-ului. Prin natura sa criminala, nu mai vorbesc de Elena Ceausescu, nu trebuie sa avem un dubiu ca represiunea ar fi continuat. Mai mult decât atât, Ceausescu îi cere la un moment dat lui Eftimescu o solutie de evacuare, spun ei,  iEftimescu planifica doua TAB-uri si doua subunitati înarmate, care sa permita iesirea din cladire si deplasarea prin oras. Or, acest lucru nu se putea face decât trecând peste oameni, prin multimea care era deja în strada. Acest lucru înseamna înca o data intentia de a deschide foc, pentru a-si asigura calea de scapare. Iata  însa ca în documentele MApN apar consemnari ale cautarii disperate a TAB-urilor din fata CC, dar cu doua pagini în urma se vad la fel de clar ordinele prin care Stanculescu le-a îndepartat. Prin urmare, nu putem disocia revolta populara de lovitura militara, fiindca, daca nu exista lovitura militara, lucrurile s-ar fi petrecut cu totul altfel. VM: Eu doresc doar atât sa adaug ca, deti aparent în contradictie, aceste puncte de vedere, de fapt, se completeaza reciproc. În ce sens: a nu se uita faptul ca multimile afluisera în noaptea de 21 spre 22 decembrie pe strazile Bucurestiului, ca intentia… atunci s-au vazut ultimele ore ale puterii lui Ceausescu… pe de alta parte, sa nu se uite ca, în pofida confruntarilor de la baricada si în pofida victimelor, revolta crestea în intensitate, sa nu se uite de asemenea provocatorii care erau în plin rol, actionau în strada si plecasera  deja, poate si ajunsesera la întreprinderi pentru a chema oamenii la revolta… o revolta nu pe de-a-întregul spontana. Suntem de acord si asupra ideii ca nimic nu a fost pe de-a-întregul spontan. Sa nu uitam ca ceea ce numim revolta si-a avut sorgintea în mitingul sabotat din 21 decembrie, amplificat apoi de ramânerea nucleului insurgent de la baricada si de represiune. Vreau sa reamintesc ca între faza în care Ceausescu a dat ordinele de represiune, cerând în mod ilegitim, ilegal sa se traga în insurgen]i, si pâna în momentul din fata sediului CC, se schimbasera multe, inclusiv în ceea ce priveste evaluarile lui Ceausescu privind raportul de forte. Este însa clar ca, daca s-ar fi creat acel dispozitiv de foc, bineînteles ca ar fi iesit un macel. Bine ca n-a iesit! Retragerea aceea a fortelor, asa cum a]i aratat, este numai o parte din situatia complexa în care se afla puterea în acel moment.” Retragerea aceea a fortelor se datoreaza unui singur om – generalul Victor Atanasie Stanculescu. Dupa cum tot lui i se datoreaza anularea de facto a prerogativelor prezidentiale ale lui Nicolae Ceausescu, prin convingerea acestuia de a parasi sediul CC-ului cu elicopterul. Din momentul decolarii acestuia, Ceausescu era decuplat de la toate pârgiile de comanda, devenind ex-presedintele tarii. Dialogul telefonic purtat ulterior de liderul de facto al armatei cu Ion Iliescu este gestul unui general care avea puterea în stat, putea sa o pastreze, ar fi avut ca pretext credibil perioada necesara pâna la coagularea unor formatiuni politice capabile sa sustina o competitie electorala, dar – fiind bine informat – a dat vizibilitate si autoritate celui harazit de vremuri sa preia conducerea României. si daca pentru toate astea se afla în închisoare – “binemeritând de la patrie” – înseamna ca de 19 ani ceasul dreptatii s-a oprit la ora 10.07…. Comandantul armatei de azi, presedintele României, are dreptul moral si legal sa-i gratieze, de Craciun, pe militarii înca umiliti în spatele gratiilor din închisori. Este un gest pe care îl asteapta veteranii de razboi, dar si cei cali]i în teatrele de operatii, ofiterii activi, în rezerva si cei în retragere. Îl asteapta de la omul care întinde mâna pe lânga corp, ca fost militar, când trece în revista garda de onoare si apoi îti pleaca fruntea în fata Tricolorului. Nu [i în fata vitregiilor vremii. În decembrie 1989, se scanda LIBERTATE TE IUBIM, ORI ÎNVINGEM ORI MURIM! În decembrie 2008, militarii au încredere în comandantul lor.
Doamne ajuta!

Si in timp ce salvatorul Securitatii – generalul Iulian Vlad - tace si traieste bine mersi -, semenul care s-a opus intentiei sovieticilor de a intra in tara, dar si dorintei noii puteri instituite aparent ad-hoc de a ii chema pentru anihilarea profesionista a teroristilor, generalul Stefan Gusa, s-a ales cu un cancer galopant si isi doarme somnul de veci la un metru sub pamant. Unii cu onoarea. Altii cu ubi bene, ibi patria…

Colonelul Ion Petrescu - in numerele 49 si 50 din saptamanalul “Observatorul Militar”.

În 1991, generalul Nicolae Militaru a răspuns întrebărilor pe care i le-am pus la acea dată despre episoadele cele mai importante ale evenimentelor din decembrie 1989. Interviul a fost publicat în revista “Baricada”, unde lucram pe atunci ca redactor. Am păstrat acest manuscris pentru că el reprezintă un document peste vreme nu numai prin cele declarate de acest important personaj, ci şi pentru că pe hârtie se regăsesc adnotările făcute chiar de mâna generalului atunci când acesta a solicitat să vadă materialul înaintea publicării lui. Multe dintre afirmaţiile lui Nicolae Militaru pot fi, şi acum, la 19 ani de la lovitura de stat, începutul unor anchete, altele pot ajuta la devoalarea misterelor din dosare care n-au mai fost finalizate. Generalul Nicolae Militaru a decedat în 1996 în urma unui aşa-numit cancer galopant, la puţin timp după ce anunţase că va fi contracandidatul lui Ion Iliescu la Preşedinţia României. Astfel, el a dus pe lumea cealaltă adevăruri pe care le cunoştea, dar pe care socotea, în 1991, că nu e momentul să le face publice. Pentru stabilirea adevărului istoric nu este, însă, niciodată, prea târziu.

Adina Anghelescu-Stancu

- Reporter: Domnule general, a fost sau nu a fost în România o adevărată revoluţie?
- Nicolae Militaru: După opinia mea a fost o veritabilă revoluţie, realizată de către popor, în mod spontan. Nu are sens să mistificăm acest adevăr.

- Consideraţi că în decembrie ’89 au existat grupări care s-au bătut pentru obţinerea puterii?
- N.M.: Asta n-o ştiu exact, dar pot să afirm că o conspiraţie, a cărei intenţie era înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu, a existat dinainte. Rezistenţa militară, care se formase cu mult timp în urmă, nu a avut în vedere ca această înlăturare să aibă loc cu sacrificii umane.

- Când aţi intrat în rezistenţa militară?
- N.M.: Am luat contact cu această rezistenţă în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu. Ne întâlnisem întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită la Walter Roman. Mai târziu, m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contractul între grupul militar al generalului Ioniţă şi grupul civil al lui Iliescu.

- Când s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu?
- N.M.: În toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate. Unităţile militare care trebuiau să acţioneze au fost trimise la munci agricole. Unii comandanţi au fost trecuţi în rezervă… Deci, cineva juca dublu. Mai târziu, ne-am gândit la un plan-surpriză. Sigur, noi devenisem nişte pisici cu clopoţei şi orice pas pe care îl făceam era cunoscut.

- Existau variante pentru răsturnarea lui Ceauşescu?
- N.M.: Prima variantă era ca planul să fie pus în aplicare atunci când cuplul Ceauşescu nu se afla în ţară. A doua, când erau în ţară, dar se găseau în vizită prin judeţele mai îndepărtate de Capitală. A treia, când se aflau fiecare la locul lor de muncă, iar a patra, când se aflau strânşi în Comitetul Politic Executiv. Ne-am gândit şi la oamenii pe care trebuia să îi contactăm.

- Aţi încercat aceset lucru şi cu generalul Iulian Vlad?
- N.M.: Asta s-a întâmplat mai târziu. Primele contacte le-am realizat cu generali şi ofiţeri activi şi în rezervă din MApN. Unii au trădat. În februarie 1984, am fost supus unei anchete. În 8 martie 1989, mă aflam împreună cu generalul Ioniţă când securitatea a venit să mă aresteze. Nu m-am lăsat arestat şi m-am prezentat personal la Comitetul Central, pe timpul anchetei, m-au confruntat cu doi generali turnători. După acest moment, am continuat penetrarea armatei şi securităţii. Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Aceest om de mare încredere a fost profesorul Ion Ursu. Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi mistreţi la Timiş. Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, a intrat în joc fără rezerve. Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofiţeri de securitate şi miliţie, şi foarte mulţi activişti de partid. Ajunsesem cu penetrarea Securităţii în rezistenţa militară până la nivel de adjunct de ministru. Iulian Vlad era şeful Securităţii. La armată se afla generalul Milea care fusese informat de ce urma să se întâmple şi de sarcina armatei de a nu deschide foc împotriva poporului, chiar dacă va primi ordin.

- Ce rol ar fi avut armata în strategia pe care urma să o aplicaţi?
- N.M.: Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui “detaşament de asalt” înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Nu doream să curgă sânge. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să constituie Frontul Salvării Naţionale.

- Când a apărut pentru prima dată această denumire?
- N.M.din: Ideea iniţierii unui comitet al salvării naţionale a existat încă  iarna lui ’80-’85. Se preconiza ca în fruntea partidului, să fie pus Ion Iliescu, iar pentru funcţia de preşedinte era desemnat altcineva.

- Îi puteţi spune numele?
- N.M.: Nu. Este o personalitate şi fără acceptul lui nu-l pot numi.

- Când s-a transformat Comitetul Salvării Naţionale în “Front”?
- N.M.: În 1987. Generalul Ioniţă murise, iar legătura cu domnul Iliescu o ţineam eu. Îi jurasem lui Ioniţă ca planul să fie dus la bun-sfârşit, iar Iliescu să nu ştie nimic până în ultimul moment.

- Generalul Ioniţă nu avea încredere în Iliescu?
- N.M.: Nu pot spune asta, dar există o vorba: “Când te frigi cu ciorba, suflii şi-n iaurt”.

- Cum aţi luat legătura cu genenralul Iulian Vlad? Ştia de conspiraţie?
- N.M.: E o poveste ceva mai lungă. Pe 19 aprilie 1989, mi s-a făcut acasă o percheziţie ticluită de generalul Nuţă, Mihalea şi şeful Direcţiei a IV-a, generalul Gheorghe Vasile. Autorizaţia de percheziţie cât şi reclamaţiile de la dosar erau false, dar acest lucru l-am aflat după revoluţie când ajunsesem ministru al apărării. Pe 17 iunie ’89, am făcut o cerere de audienţă la generalul Vlad. Pregătisem pentru întâlnirea cu Vlad un bileţel pe care urma să îl înmâneze după terminarea audienţei, în care îi propuneam o întâlnire. Spre surprinderea mea, la întâlnire nu a venit Vlad, ci generalul Bucurescu. În 22-23 decembrie 1989, a avut loc ceea ce toţi cunosc acum sub numele de “Noaptea Generalilor”. Am discutat mai multe ore cu Iulian Vlad. Atunci a fost momentul în care generalul Vlad mi-a spus că i-a fost teamă să ia contactul cu mine.

-Domnule general, asupra dumneavoastră planează în continuare suspiciunea că aţi fost agent KGB. Ce puteţi spune în legătură cu acest subiect?
- N.M.: Noi plănuisem ceva, nu? Punând în aplicare acel plan, riscam cu toţii, deci, ne-a fost teamă de sovietici. Noi nu eram sigur că în momentul răsturnării lui Ceauşescu, ruşii nu vor acţiona aşa cum o facuseră în 1968 în Cehoslovacia. Trebuia să ştim clar cu cine vor ţine ei în acel caz: cu Ceauşescu sau cu poporul român? Pentru asta, în august 1987, m-am deplasat la Constanţa în condiţii clandestine, unde m-am dus, incognito, la Consulatul sovietic. Ajuns acolo, le-am prezentat cartea mea de vizită. Au rămas uimiţi: URSS-ul nu se va amesteca în treburile interne ale României; va recunoaşte noile autorităţi, nu se va repeta povestea cu Cehoslovacia. Asta a fost tot. De aici, probabil, prezumţia că aş fi agent KGB. Cert este că în timpul revoluţiei nu s-a recurs la nici un ajutor sovietic care nici n-a fost solicitat. Toţi fac speculaţii pe aceeaşi temă. Şi, ca să se ştie, generalul Guşe (în “Noaptea Generalilor”) nu vorbea la telefon cu nimeni altcineva decât cu ministrul ungar care insista să ne trimită ajutoare.

- Dumneavoastră aţi avut vreun contact cu Moscova?
- N.M.: Da. După ce am fost numit ministru. România făcea parte din ţările semnatare ale Tratatului de la Varşovia şi era firesc să se cunoască situaţia din ţară. La insistenţele lor, i-am informat atunci de toate ciudăţeniile care se petreceau în România. Despre alte intervenţii nu a fost vorba.

- Ce rol a avut domnul Ion Iliescu în planul rezistenţei?
- N.M.: Am spus mai devreme că domnul Iliescu trebuia anunţat numai în momentul debutului acţiunii pentru păstrarea secretului absolut. Cel care a avut un rol deosebit a fost Vasile Patilineţ care trebuia să se ocupe de procurarea materialelor speciale despre care am vorbit. Patilineţ a murit, însă şi, legătura cu furnizorul străin s-a rupt, reluându-se foarte greu. Cel care a contactat din nou furnizorul străin trebuia să transmită prin “Europa Liberă” sau BBC nişte fraze în care să fie incluse şi două combinaţii de cifre şi litere. Toţi cei care ştiau acest lucru trebuia să înveţe aceste două combinaţii. Eu le-am dat şi domnului Iliescu pe un bilet, cu explicaţiile respective, pentru ca acel conţinut să fie învăţat pe dinafară. Urma ca la următoarea întâlnire să-mi dea înapoi biletul, iar dacă se întâmpla ceva trebuia să-l distrugă. La înapoierea biletului, urma să-i explic semnificaţia celor două combinaţii. La o săptămână după aceea, m-am întâlnit în Parcul Circului cu un bun prieten al lui Iliescu şi am rămas înmărmurit că hârtia pe care i-o dădusem lui se afla la acel prieten acasă. L-am trimis să mi-o aducă imediat. Pe urmă am devenit suspicios. Tocmai de aceea nu i-am mai dat lui Iliescu nici un fel de amănunte pentru că nu fusese în stare să păstreze nici măcar secretul unui bilet. Aşa ne-a surprins revoluţia.

- Ce mai puteţi preciza despre organizarea rezistenţei?
- N.M.: Ar trebui să subliniez mai întâi că materialele pe care le aşteptam din străinătate pentru planul nostru urma să sosească în februarie-martie ’90. Faptul că evenimentele au început mai devreme îmi ridică un mare semn de întrebare. În primăvara lui ’90, s-a constituit Frontul Militar Român şi s-a făcut un apel care trebuia să ajungă la “Europa Liberă” prin Stockholm. Cel care urma să-l preia nu a mai venit. S-a găsit o altă soluţie, să fie trimis prin Londra. Apelul n-a mai fost trimis, pentru că începuse revoluţia. Înainte de Congresul al XIV-lea, discutasem cu Iliescu să se întocmească un apel pentru congresmani. Nu am participat la redactarea acestuia. Lumea cunoaşte, însă, Apelul Frontului Salvării Naţionale. După revoluţie am aflat că nu Iliescu îl formulase, ci altcineva (profesor Alexandru Melian).

- Ce mesaje aţi primit înainte de 22 decembrie 1989?
- N.M.: În 16 decembrie, am primit printr-un maior de securitate de legătură, următorul mesaj: “A început în Timişoara şi urmează să se extindă în toată ţara. Sunteţi rugat să nu părăsiţi domiciliul nici ziua, nici noaptea, pentru că viaţa vă este în pericol”. Datorită acestei informaţii am rămas la domiciliu. Nu am putut să iau legătura cu generalul Milea care cunoştea deja faptul că în cazul răsturnării lui Ceauşescu armata nu trebuia să tragă în popor.

- A dat sau nu a dat generalul Milea ordin să se tragă?
- N.M.: Nu. Generalul Milea nu a dat sub nici o formă ordin să se tragă. Cei care afirmă altfel o fac pentru că Milea nu mai este în viaţă şi nu se mai poate proba adevărul. Sunt convins că Milea nu s-a sinucis, ci a fost omorât. Imediat după ce am fost numit ministru, am dat ordin să mi se aducă toate documentele ce aparţineau lui Milea: note telefonice, ordine scrise sau cifrate. Nu s-a găsit nimic. Există însă stenogramele de la şedinţele lui Ceauşescu. La cea din 17 decembrie, Ceauşescu l-a acuzat pe Milea că a trimis efective de armată la Jimbolia după ce chiar el intoxicase armata că vin ungurii peste Transilvania. În 22 decembrie, Ceauşescu l-a acuzat din nou pe Milea socotindu-l trădător de neam. Cei care au deschis foc la Timişoara, Cluj, Sibiu şi Bucureşti, au fost generali şi ofiţeri, veleitari care ştiau că odată cu Ceauşescu vor pica şi ei.

- Ce s-a întâmplat cu aceşti ofiţeri? Au fost judecaţi?
- N.M.: Nu numai că nu li s-a făcut un proces, dar au mai fost şi avansaţi. Din păcate, fără să cunosc adevărul, chiar şi eu am contribuit la avansarea unora dintre ei. Nu-mi explic, cum s-a reuşit să mi se ascundă adevărul. Se pare că adevărul este păstrat mascat undeva.

- Domnule general, continuaţi cu momentul intrării dumneavoastră în revoluţie.
- N.M.: În 21 spre 22 decembrie, fiica mea a venit şi m-a rugat să ies în stradă pentru că se trage în oameni nevinovaţi. I-am spus de informaţia primită de la acel maior de securitate şi nu am mai ieşit. Însă, pe 22 decembrie, când am auzit comunicatul de la radio despre sinuciderea lui Milea, nu am mai rezistat, m-am îmbrăcat militar şi am plecat spre Televiziune. Mi-a fost teamă că odată cu moartea lui Milea vor începe răzbunările şi vor trage unii în alţii, mai ales că existau destule personaje care s-ar fi bucurat de o asemenea nenorocire. (N.A.: În textul iniţial, tăiat de către generalul Militaru, acesta afirmase: “Mi-a fost teamă că odată cu moartea lui Milea vor începe răzbunările şi vor trage unii în alţii, mai ales că mai exista un personaj ciudat, generalul Stănculescu al cărui cameleonism este deja proverbial. Afirmarea acestuia personaj în timpul revoluţiei s-a făcut datorită greşelii (în primul rând) generalul Guşe, care a părăsit exact atunci când nu trebuia Ministerul Apărării Naţionale”. Generalul Guşe era cel mai în drept să ia imediat comanda, dar a părăsit Ministerul Apărării Naţionale rămânând în sediul fostului CC toată noaptea de 22 spre 23, exact atunci când nu trebuia.

- Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la Televiziune?
- N.M.: Când eu am ajuns acolo, Iliescu nu sosise. Am rugat pe cineva din Televiziune să-l sune şi i-am dat numărul de telefon: 180630. Nu ştiu dacă i s-a telefonat, însă, la scurt timp după aceea, l-am văzut în emisiune. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat… De acolo am plecat la MApN şi apoi la sediul CC unde am rămas toată noaptea. Pe 23 dimineaţa, am plecat acasă doar pentru puţin timp şi m-am întors la Ministerul Apărării, unde am rămas până la 16 februarie 1990.

- Cine au fost oamenii care l-au înconjurat imediat pe domnul Ion Iliescu?
- N.M.: Aici este o ciudăţenie. Chiar eu am rămas derutat de cei care i se alăturaseră. De Brucan şi Mazilu auzisem, însă n-am înţeles cine erau ceilalţi. A apărut, nu ştiu de unde, un bărbos – Gelu Voican Voiculescu şi un altul, Montanu. Tot timpul Iliescu mi-a spus că nu-i cunoaşte. Pe urmă a apărut Petre Roman pe care Iliescu a afirmat că-l cunoaşte şi că este fiul lui Walter Roman, cu care dumnealui se aflase totdeauna în relaţii foarte strânse. Noaptea de 22 spre 23 decembrie, se dăduse pe post proclamaţia şi lista CFSN. Eu nu am fost pus pe acea listă şi nici nu m-am preocupat de acest lucru.

- Ce s-a întâmplat mai târziu?
- N.M.: Am ajuns la MApN unde mi s-a adus la cunoştinţă că şi aici, în timpul nopţii de 22 spre 23 decembrie, se trăsese cu înverşunare. Pot să vă spun că cei care trăgeau spre sediul fostului CC, de pe acoperişul fostului palat regal, îmi sunt cunoscuţi, dar nu este momentul să-i dezvălui. Deci, în 23 decembrie am stat în sediul Ministerului Apărării.

- Au fost nişte acţiuni paralele, conduse de mai multe grupări?
- N.M.: Nu ştiu. Cert este că au existat mai multe forţe care nu puteau fi organizate ad-hoc. Şi vă mai pot spune că terorişti au existat. După cum ştiţi, în 31 decembrie s-au făcut arestările conducerii dumneavoastră. Deşi eu eram ministru şi cei arestaţi îmi erau subordonaţi, aceste arestări s-au făcut pe baza unor ordine superioare, fără ca eu să fiu atenţionat. Cel care a pus în practică ordinul de arestare a fost Gelu Voicanu Voiculescu.

- Este Gelu Voican răspunzător de executarea clanului Ceauşescu?
- N.M.: Nu vreau să ies la limitele adevărului şi nici să spun ceea ce nu cunosc. Hotărârea de a avea loc procesul s-a luat în seara lui 24 decembrie, în incinta MApN. Nu am participat la şedinţă. În schimb, ştiu că generalul Stănculescu a organizat totul: elicoptere, tribunal, procuratură. În dimineaţa de 25 decembrie, am fost informat că va avea loc procesul. Nu mai reţin cine m-a întrebat. “Ai ceva împotrivă să se ţină astfel procesul?” Bineînţeles că nu am avut nimic împotrivă. Când s-au întors seara de la proces, Stănculescu mi-a şoptit la ureche: “Am pierdut pachetele”. Era vorba (aveam să aflu mai târziu) de cadavrele celor doi Ceauşeşti. Generalul Stănculescu ne-a propus să privim filmul cu procesul. Personal n-am fost de acord ca acest film să fie dat la Televiziune. Momentul era critic, iar lumea devenise avidă după sânge. Nu ştiam atunci că acel film fusese deja vândut francezilor.

- Domnule general, cum vă explicaţi faptul că fostul sediu al CC nu poartă nici o urmă de glonţ?
- N.M.: Clar este că focul se declanşa numai la căderea nopţii. Nu cred că Iliescu a dat ordin să se tragă. Ordinul a fost dat de cei ce au organizat din timp această reacţie. Oricum, eu i-am văzut pe, hai să-i spunem terorişti, cum trăgeau de pe acoperişul fostului palat regal.

- Cunoaşteţi instituţia căreia îi aparţineau trăgătorii?
- N.M.: Da, însă consider că numai Procuratura este aceea care trebuie să clarifice totul. Există declaraţii scrise, înaintate procuraturii de mult timp.

- Ce s-a întâmplat de fapt în faţa MApN în 23 decembrie? Mulţi susţin că dumneavostră sunteţi direct răspunzător de moartea celor de la USLA.
- N.M.: În cabinetul MApN ne adunasem mai mulţi: generalul Vlad, colonelul Ardeleanu erau şi ei prezenţi. Generalul Guşe lipsea, Stănculescu era de negăsit. În acea seară am aflat că USLA are un efectiv de 800 de oameni, alcătuit numai din ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari şi civili. De fapt pe stat erau 795 de oameni, iar încadraţi 779. Dintre aceştia, 757 oameni alcătuiau forţa combativă a unităţii USLA. Din aceştia am aflat că 80 erau plecaţi la Sibiu, cu un Rombac, încă din 20 decembrie, iar 30 se aflau în pază la ambasade. Restul, de 650, după afirmaţiile lui Ardeleanu, se aflau în cazarmă. Atunci a intrat pe uşă generalul Hortopan care ne-a informat că lângă un depozit al armatei din jurul Bucureştiului, asupra căreia se trăgea, a fost prins un subofiţer de la USLA – Popa Ion Stefan. L-am întrebat atunci pe Ardeleanu ce caută un uslaş la acel depozit. Ardeleanu a răspuns: “Poate, din proprie iniţiativă…”. Atunci a venit ideea ca efectivul USLA, cu 600 de oameni, să fie folosit pentru scotocirea blocurilor din faţa ministerului, asupra căruia se trăgea încontinuu. Pentru acest plan s-a dat şi traseul. Pe la Academia Militară şi pe locotenent Emil Bodnăraş urma ca uslaşii să ajungă în spatele blocurilor din care se trăgea şi în nici un caz prin faţa ministerului. Asta a fost tot ce s-a discutat. Ardeleanu a ieşit din birou şi a lipsit două-trei ore. S-a întors după miezul nopţii, răvăşit, şi ne-a informat că cele două blindate ABI au fost distruse şi că oamenii lui sunt morţi, printre care şi locotenent-colonelul Trosca. Atunci am auzit pentru prima oară acest nume. L-am întrebat ce au căutat în faţa ministerului şi de ce au venit doar două blindate în loc de un efectiv de 600 de oameni cât se stabilise. Nu s-a răspuns decât că va cerceta. Colonelul Ardeleanu nu a fost destituit din funcţie şi şi-a continuat activitatea. Afirmaţiile sale din 22 septembrie de la televiziune şi în interviurile acordate sunt numai invenţii.

- Când aţi plecat din MApN, pentru prima dată de la acel eveniment?
- N.M.: Pe 26 decembrie. Atunci am văzut în faţa ministerului cadavrele mutilate ale celor de la USLA şi maşinile răsturnate. Si acum mă întreb de ce aceste cadavre nu fuseseră ridicate şi de ce nu s-a ocupat Ardeleanu de acest lucru? Erau oamenii lui pe care i-a lăsat să zacă acolo, mutilaţi, două zile şi două nopţi. Care a fost scopul? Nici eu nu-l ştiu.

-Între colonelul Ardeleanu şi locotenent-colonelul Trosca exista un conflict mai vechi?
- N.M.: Vă pot spune că după această treabă a venit la mine şeful Biroului 2 de Informaţii cu o notă în care se sublinia că în sânul acestei unităţi sunt disensiuni. Iată câteva citate din raport: “Colonelul Ardeleanu Gheorghe, şeful unităţii speciale de luptă antiteroristă este comentat negativ de către subordonaţi întrucât în ultima perioadă s-ar fi bucurat de aprecierile Elenei Ceauşescu şi ar fi avut relaţii apropiate cu Tudor Postelnicu şi Iulian Vlad… Anterior i-ar fi sugerat lui Tudor Postelnicu să-i aprobe ca unii luptători din subordinea sa directă să spargă uşile persoanelor care au întocmit scrisoarea celor şase. Este dezavuat pentru abuzurile şi lipsa de respect în relaţiile cu subordonaţii cărora le-am adresat înainte de revoluţie injurii şi ameninţări…” Si aşa mai departe. Pe 9 ianuarie 1990, m-am trezit cu un document în care colonelul Ardeleanu scrie cum a fost dezinformată unitatea pe timpul revoluţiei. Anexa la acest document este un raport cu trei puncte, cu următorul text: “Stimate domnule ministru”. Am reconstituit o parte din dezinformările la care am fost supus în perioada cunoscută… Vă raportez că întors la unitate am stabilit cu certitudine că locotenent-colonelul Trosca, fostul şef de Stat Major din USLA, care a condus cele două echipe de intervenţie şi a murit ştiţi unde, că plănuise să ma lichideze pe mine şi pe colonelul Gherghina Gheorghe, locţiitorul comandantului pentru dotare cu armament şi tehnică de luptă a unităţii. Am clarificat problema şi pentru această etapă, din raţiuni cunoscute, nu este o problemă prioritară. Consider că acest ofiţer a avut legături cu cineva din Direcţia de Contrainformaţii Militare şi cred că planul conceput împotriva mea trebuie să conducă la o clarificare, de la cine a primit acest ordin şi pentru ce? Unitatea acţionează din ordinul domnului General Hortopan şi o asigură împreună cu domnul colonel Zătreanu…” Această anexă a fost scrisă în 08.01.1990. Ardeleanu susţine că Trosca a sosit la MApN pentru a-l lichida. Această afirmaţie ar fi credibilă dintr-un singur punct de vedere şi anume că locotenent colonelul Trosca era îmbrăcat în haine militare (pe dedesubt haine de maior-inginer, iar pe deasupra manta de locotenent colonel de geniu). De aici se poate deduce că Trosca vroia să pătrundă în MApN. Se pune însă o întrebare: dacă Trosca dorea să-l lichideze pe colonelul Ardeleanu, nu putea să facă acest lucru în cazarma USLA? Atunci pe cine trebuia să lichideze? În urma acestor întâmplări pe care vi le-am relatat eu am depus sesizare la Procuratura Militară (scrisoare pentru procurorul general adjunct, şef al Direcţiei procuraturilor militare, intrare nr. 52/C/III/91 din 30.09.1991). Nimeni însă nu a făcut până acum nici cel mai mic pas pentru aflarea adevărului.

- În timpul revoluţiei a existat cumva ideea instaurării unei dictaturi militare?
- N.M.: Sigur că da. Au venit la mine destui reprezentanţi ai unor partide nou-înfiinţate care mă sfătuiau atunci să preiau puterea. Nu am făcut-o pentru că nici nu doream acest lucru.

- Credeţi că într-o zi poporul român va cunoaşte adevărul evenimentelor din decembrie 1989?
- N.M.: Singurul organ care ar fi putut să dovedească adevărul este Procuratura. Deocamdată, nu a făcut-o. Cineva are interesul ca acest adevăr să iasă la iveală cât mai târziu cu putinţă. Vă asigur însă că dacă într-o zi îl voi afla eu, cu siguranţă îl va afla şi poporul român.

- Domnule general, aţi părăsit comanda armatei, la cererea dumneavoastră, pe 16 februarie 1990. De ce aţi făcut-o?
- N.M.: Îmi pare rău că n-am făcut-o imediat după 1 ianuarie 1990, când se terminaseră “ostilităţile” cu teroriştii. Pentru a explica motivul, ar fi necesar un spaţiu vast. Poate, nu peste mult timp, poporul va afla adevărul şi în legătură cu această problemă. Are dreptul să-i cunoască, iar eu am datoria să-i spun.

- Vă mulţumesc, domnule general.
- N.M.: Cu deosebită placere şi sper să ne mai întâlnim în cazul în care redacţia dumneavoastră este interesată.

Sursa Gardianul

Ion Iliescu zambind cu spatele linga Nicu Ceausescu

 „Fototeca online a comunismului românesc” [Fotografia #F022]

Putina lume stie insa ca si generalul Iulian Vlad, fostul comandant al Departamentului Securitatii Statului incepand cu 1987, se afla in aceeasi situatie: de simplu soldat al Romaniei. O porcarie ce poarta marca Ion Iliescu, profitorul si protagonistul principal al loviturii de stat din decembrie 1989. O porcarie care trebuie indreptata.

Orice istoric si cercetator onest al evenimentelor din decembrie stie ca, fara interventia categorica a generalilor Iulian Vlad si Stefan Guse, tara putea fi invadata in orice moment de catre trupele Armatei Rosii, masate deja la Prut. Nu au riscat insa, din mai multe motive, printre care si cunostintele asupra pregatirii efectivului Securitatii pentru astfel de situatii. Inca din 1968, dupa invadarea Cehoslovaciei, Romania avea un plan de urgenta, pentru rezistenta nationala in caz de ocupatie. Celebra Unitate Speciala 0110, anti-KGB, unica de acest tip din spatiul Tratatului de la Varsovia, nu permitea infiltrarea Securitatii in acelasi mod cu Armata. Securitatea stia cu precizie ce va urma la finele lui ‘89. Ca atare, DSS a devenit, imediat, tinta nr 1 a KGB si GRU. In pregatirea loviturii de stat, cele doua servicii sovietice au actionat cu predilectie pe spatiul civil si, respectiv, cel militar.

Intretinerea focarelor “disidente” a cazut in sarcina KGB, in timp ce GRU a reactivat cartitele studiase la Moscova. Si de aceea, Ion Iliescu il instaleaza rapid pe generalul Nicolae Militaru, agent sovietic para-cunoscut, in fruntea Armatei. Prima lui grija este desfiintarea Securitatii urmata de incercarea de punere in aplicare a eliminarii tuturor cadrelor care ii cunosteau actele de tradare. In parte, si reuseste, prin uciderea grupului USLA condus de colonelul Trosca. A doua manevra, tentativa de asasinare in masa a ofiterilor Securitatii adunati la MApN, ii este blocata de ofiterii din subordine, la timp.

Inca din 22 decembrie, generalul Iulian Vlad, care insarcinase ofiterii de paza din Comitetul Central sa deschida multimii portile si sa nu opuna nicio rezistenta, elaboreaza un mesaj catre tara, pentru a fi clar pentru toate fortele implicate care este pozitia Securitatii, de sustinere a schimbarii regimului. Mesajul este inregistrat la sediul CC in timpul zilei. Transmiterea inregistrarii este insa oprita de noul “Cabinet 1″, instalat la Televiziune, reprezentat de Ion Iliescu, si de noul “Cabinet 2″, condus de Silviu Brucan din zona strazii Paris. Seara, sub comanda nou instalatului Front al Salvarii Nationale, incepe lupta cu “teroristii” inventati de serviciile speciale de diversiune. In acele zile, in tara se aflau circa 60.000 – nu de morti! – ci de agenti ai serviciilor speciale sovietice, maghiare si iugoslave (in iunie 1990 mai erau 29.000). Cuplul Ceausescu este ucis rapid, in urma procesului ilegal comandat, dupa cum avea sa recunoasca peste ani Virgil Magureanu, de tartorul “revolutiei”, Silviu Brucan.

In aceste conditii, dupa ce arhivele DSS fusesera deja transferate la Moscova si incepuse inscenarea teroristilor, care a dus la uciderea si ranirea a mii de tineri – care se adauga la cei de la Timisoara unde actionasera, pe langa forte straine, oamenii lui Mihai Chitac sub comanda directa a Elenei Ceausescu -, generalul Iulian Vlad este arestat, la ordinul lui Ion Iliescu, pe 31 decembrie, din mijlocul tinerilor cu care petrecuse toata saptamana de foc. Este acuzat de “genocid”. Ion Iliescu preia Puterea total, conform planului. Pana pe 31 martie este retinut fara nici un act, timp in care procuratura incearca fabricarea unor probe. Judecat sumar, este condamnat la 25 de ani de inchisore. Executa o treime din cel mai mare termen, fara a solicita nicio clementa, dupa care este eliberat conditionat, potrivit legii.

Magistratii cinstiti ai Romaniei ar trebui sa recunoasca azi faptul ca procesul generalului Vlad a fost o mascarada sinistra si, in numele dreptatii, sa solicite rejudecarea cazului si revizuirea sentintei aberante, care a dus pana la degradarea umilitoare a unui general care a contribuit definitoriu la salvarea tarii de ocupatia mili­tara ruseasca.

de Victor RONCEA