Cele două subiecte, Luther şi Reforma, nu pot fi studiate cu succes decât ca un tot unitar pentru că nu poţi să-l înţelegi pe Luther, independent de Reformă, şi nici Reforma, dacă Luther este scos din centrul scenei.

S-au făcut multe încercări de a-l înţelege pe Luther în funcţie de influenţa pe care el a exercitat-o asupra dezvoltării ulterioare a istoriei. Istoriografia catolică tradiţională îl consideră pe Luther un călugăr nebun, un psihopat posedat de Diavol, care dărâmă stâlpii Bisericii Mame. Pentru protestanţii ortodocşi,  Luther era un cavaler evlavios, un Moise, un Samson, un Ilie, chiar al cincilea evanghelist. Pentru pietişti, el era un apostol cu inima ca pâinea caldă. Naţionaliştii germani îl proslăveau ca fiind eroul popular si „părintele naţiunii”, teologii nazişti l-au făcut un proto-arian şi precursor al Fuhrer-lui. Este semnificativ faptul că anumite texte din scrierile lui Luther pot fi citate pentru a sprijini fiecare din aceste caricaturi. Cu toate acestea, nici una dintre ele nu ia în serios înţelepciunea de sine a lui Luther, care este punctul de start pentru o evaluare adecvată a teologiei sale. Numai doi teologi din toată istoria bisericii, Augustin şi Toma d’Aquino, ating statura lui Luther. De asemenea numai un singur corp de scrieri, documentele Noului Testament au mai fost studiate cu atâta scrupulozitate cum au fost studiate operele reformatorului de la Wittemberg.

Pe de cealaltă parte, subiectul Reformei a constituit o sursă de fascinaţie pentru zeci de mii de studenţi pe întinderea a câteva secole şi nu exista un semn că interesul ar diminua. Este o tema extrem de controversată şi asupra a foarte puţine aspecte există un acord unanim. Chiar amănuntele referitoare la fapte reale sunt contestate aprins. Deşi aproape anual se publică articole şi cărţi noi, despre acest subiect, bazate pe cercetări recente, tabloul general rareori se clarifică in timp. Aplecându-ne asupra acestor teme, vom ţine cont că înţelegerea noastră este provizorie şi că adevărul de azi poate fi interpretarea greşită de mâine.

Trebuie de asemenea subliniat că „Reforma” este un concept inventat de istorici şi folosit pentru a descrie succesiunea de evenimente în urma cărora părţi masive din populaţia Germaniei, Elveţiei, ţărilor scandinave, Olandei şi Marii Britanii au întors spatele catolicismului şi au devenit Membre ale Bisericii Protestante independente. „Reforma” nu a fost un termen utilizat la momentul respectiv şi nici pe parcursul a câtorva generaţii care au urmat. El a fost introdus în uzul comun în secolul al XVIII -lea de către istoricii protestanţi din Germania care au pretins ca pe un fapt de netăgăduit că „Reforma” a însemnat un proces prin care mase mari de creştini plini de zel, incapabili să accepte abuzurile larg răspândite de Biserica Romano-Catolică, s-au rupt de aceasta pentru a-şi urma propria lor religie purificată. Termenul însuşi de „Reformă” implică faptul că schimbările erau în bine, menite să îndrepte răul.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi toate noutăţile.

© 2009 ganditorul.wordpress.com Apel la istorie!

GEORGE MULLER

     Unul dintre cei mai mari oameni ai rugaciunii si a credintei a secolului trecut. George Muller s-a nascut in Germania in 1805.

     Dupa terminarea studiilor teologice la Universitatea din Halle, a plecat in Anglia, unde a intrat in legatura cu o societate misionara. Aflandu-se la Bristol, pentru evanghlizare Dumnezeu il directioneaza insa spre o alta lucrare. Inima lui George se leaga de cei 6000 de copii orfani ai Angliei care erau gazduiti in inchisorile din tara, pentru ca nu exista un alt loc pentru ei. Intr-o dimineata in timp ce studia, a descoperit textul din Psalmul 81:10, si a fost foarte incantat de el. S-a hotarat  sa faca ceea ce nu facuse niciodata pana atunci: sa-i ceara lui Dumnezeu un local 25,000 de lire si niste oameni bine inzestrati care sa ingrijeasca de copii! Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea. In dimineata imediat urmatoare au sosit primii bani.

     De atunci George Muller s-a hotarat sa nu ceara nimic de la nimeni, decat de la Dumnezeu. “Domnul va purta de grija” a devenit mottoul lui, si al orfanilor carora le era acum tata. Unul din principiile lui Muller era, sa nu ceara ajutor financiar niciodata de la nicio fiinta umana, oricat de mare ar fi fost nevoia, ci sa-si prezinte dorintele inaintea lui Dumnezeu, care a promis sa ingrijeasca de cei ce-L slujesc si sa le asculte rugaciunile.

     Prin rugaciune si credinta a construit 5 orfelinate, casa pentru mai mult de 10,000 de copii orfani, a infiintat 117 scoli care a educat peste 120,000 de copii, incluzand orfanii.

Fara sa ceara ceva altei persoane decat lui Dumnezeu, a primit peste $ 7,200,000 de-a lungul vietii, pentru orfani, doar prin rugaciune. A deschis o biserica in Bristol, unde se adunau 7 persoane. Cand a murit erau peste 2,000 de membrii. Nu a acceptat niciodata salar de la biserica, ci a predicat mereu, Luca 12:33, “vindeti ce aveti si dati milostenie”

     Cand se ruga pentru ceva, el nu se ruga doar pentru ca dorea acel lucru, ori pentru ca nevoia era mare. George Muller se ruga tot timpul cu Biblia deschisa inaintea lui. In fiecare rugaciune se baza pe promisiunile specifice ale lui Dumnezeu, deschidea Biblia si cu degetul pe acea promisiune venea inaintea lui Dumnezeu si primea lucrul cerut.

     Cand vedea ca hrana era pe terminate, se ruga impreuna cu sutele de copii orfani, iar Dumnezeu raspundea imediat.

     Acest om al credintei si al rugaciunii traia in duh de rugaciune “ma rog cand merg, cand vorbesc, cand ma culc si cand ma trezesc” spunea el. Si raspunsurile vin intotdeauna. De mii si zeci de mii de ori rugaciunile mele au primit raspuns. Nu voi renunta niciodata, stiu ce Dumnezeu slujesc! Era nedezlipit de Scriptura si incuraja mereu pe credinciosi, sa-si faca obiceiul sa se trezeasca dimineata devreme pentru a se intalni cu Dumnezeu. A citit Biblia de peste 200 de ori, in 69 de ani.

     El scria in jurnalul sau: “Daca un om sarac, a obtinut toate lucrurile pentru construirea a cinci orfelinate si intretinerea lor, doar prin rugaciune si credinta, fara a cere ceva vreunei alte persoane, decat lui Dumnezeu, atunci aceasta e o dovada vizibila ca Dumnezeu este inca credincios si El inca asculta rugaciunea”

      Dupa multi ani, Muller scrie cu privire la convertirea lui: “cand m-am predat total lui Dumnezeu, iubirea de bani s-a dus, iubirea dupa o locuinta s-a dus, iubirea dupa averi s-a dus, iubirea dupa lucrurile lumesti s-a dus. Dumnezeu a devenit totul pentru mine. Am gasit totul in El. Nu mi-am dorit nimic altceva. Si am ramas cu El, un om fericit, un om deosebit de fericit, cautand sa implinesc doar lucrurile lui Dumnezeu.

     Avem atatea de invatat de la acest om care s-a rugat neincetat si a crezut pe Dumnezeu pe cuvant. Credinta lui Muller a fost o credinta simpla in suveranitatea lui Dumnezeu. Era total dependent de Dumnezeu. Noi putem manifesta aceasi credinta astazi. Ne vom increde noi total in El, pentru ca toti cei ce se incred in El, Il vor gasi drept.

      Este de ajuns sa ne incredem in Dumnezeul Cel Viu, spunea Muller, si sa nu ne ingrijoram pentru lucrurile pamantesti, pentru ca “inceputul ingrijorarii este sfarsitul credintei; si inceputul credintei este sfarsitul ingrijorarii”

Robert Murray McCheyne

    Prezint aici viata unui om care a facut din sfintenie si din apropierea de Dumnezeu, tinta   propovaduiri dar mai ales a trairii sale. Robert Murray McCheyne, s-a nascut in anul 1813, la Edinburgh, in Scotia.

    Putin cunoscut astazi, Robert McCheyne, a fost pentru foarte multi un model de vestitor dar si de implinitor a adevarului Scripturii. Viata lui de sfintenie, total predata Domnului, a inspirat generatii la rand, sa caute pe Dumnezeu si sa traiasca intr-o asa sfintenie si dependenta de El, ca si cum ar fi ultima zi din viata.

    In 1836 a fost ordinat ca pastor la Biserica Sfantul Petru, din Dundee. Dorinta puternica de a creste in sfintenie a fost cuplata cu pasiunea de a vedea suflete convertite si pacatosii mantuiti. “Nimanui nu-i pasa de sufletele noastre”, e scris pe fruntea fiecaruia dintre ei, spunea McCheyne. “Cum sa mai pierd in lumea mea pretioasele zile si ore, cand chiar la usa mea incepe o alta lume.”

    A fost numit unul din cei mai importanti oameni care a trait si lucrat vreodata in orasul Dundee.

    Alaturi de Andrew Bonar si William Burns, Robert McCheyne a fost unul din cei mai mari lideri prin care miscarea Evanghelica din Scotia a cunoscut o mare trezire spirituala. Obisnuia sa spuna prietenilor lui lucratori urmatoarele: “predicile voastre dureaza o ora sau doua, insa viata voastra predica toata saptamana”, iar celui care l-a inlocuit ca pastor, cand s-a imbolnavit: “explica scripturile cat mai mult si nu uita ca sufletele se sfintesc prin adevar si nu prin discursuri despre adevar”.

    Unul din versetele lui preferate era Romani 1:16. Iubea mult acest pasaj din Scriptura. Incurajat de alti prieteni, dar mai ales de cuvintele “intai iudeului, apoi…” Robert a plecat impreuna cu Andrew Bonar sa vesteasca evreilor din Palestina si din intreaga Europa ca Isus este Mesia Cel Promis. A predicat Evanghelia tuturor evreilor pe care-i intalnea, avand un success neasteptat. A infiintat misiuni in Polonia si Ungaria. “In calatoria noastra misionara am poposit in Moldova, Valahia si Austria, locuri pline de intuneric si umbra mortii. Cu toate ca sunt total straini de adevarul care este in Hristos, locuitorii acestor taramuri, foarte superstitiosi incearca totusi sa fie crestini”. In urma raportului misionar pe care l-a facut la intoarcere acasa, Biserica Scotiana a decis in 1841 sa stabileasca la Iasi o statie de misiune permanenta, condusa de reverendul Daniel Edward.

    Sa strigam dupa sfintenie personala si apropiere permanenta de Dumnezeu! Sa ne lasam incalziti de razele Lui, sa ne sprijinim pe bratul Lui iubitor, sa ne umplem de Duhul Sfant; daca nu vom proceda astfel, orice success obtinut prin propriile puteri in lucrare nu va contribui decat la vesnica noastra confuzie.

    Robert McCheyne a murit la 25 Martie 1843, suferind de febra tifoida. Dar a murit rugandu-se. Cei care l-au vazut in ultimele clipe ale vietii au spus ca McCheyne si-a ridicat mainile a rugaciune si a exclamat: “aceasta biserica, Doamne, acesti oameni, acest loc!”

    Vrei sa cunosti secretul lui McCheyne? spunea ingrijitorul parohiei lui, ani mai tarziu, vizitatorilor. Aseaza-te la biroul lui, pune-ti capul in maini si plangi! Asa a facut pastorul nostru. Apoi mergea la amvon si spunea: “Pune cotul tau aici, aseaza-ti capul in mana si plangi. Asa facea pastorul nostru. Acesta e secretul!”

   In urma lui Robert Murray McCheyne, a ramas dorinta dupa sfintenie permanenta si deopotriva strigatul plin de dragoste si compasiune pentru sufletele pierdute. Fie ca si noi, sa nu ne dorim doar sfintenia ci sa ne si luptam sa fim disciplinati si aproape de Dumnezeu, niste oameni transformati, asemenea lui Christos.

   Este caracterizat printr-o mare renuntare de sine, o compasiune adanca pentru sufletele pierdute,o deosebita putere in rugaciune, un om organizat, de o perseverenta neobosita, cu o influenta uimitoare asupra semenilor sai, si in plus umilinta unui copil……..

   James Hudson Taylor s-a nascut, intr-o familie crestina, la 21 Mai, 1832, in apropiere de Leeds, in Anglia. Inca de mic dorea sa mearga misionar in China. La varsta de 17 ani, a experimentat nasterea din nou, iar dorinta si zelul de a fi misionar l-au facut ca la 19 ani, sa paraseasca familia si confortul, pentru a se muta intr-o zona mult mai rea, din dorinta a se obisnui cu siguratatea, saracia, si pericolul de a locui intr-un loc mizer si nesigur, unde singura companie putea fi Dumnezeu.

   Petrecea mult timp studiind si rugandu-se, lucra ca ajutor pentru un medic din apropiere, iar in timpul liber distribuia tractate si evangheliza pe cei ce-i intalnea. Tot in acest timp a studiat greaca, ebraica, latina si dialectul mandarin, al limbii chineze.

   La 21 de ani Hudson Taylor a ajuns in James Hudson Taylor . Greul abia incepuse.    Datorita razboiului si a faptului ca misionarii erau mereu vanati de chinezi, abea gasea unde sa doarma.

   Apoi, dupa trei ani, societatea misionara prin care a plecat in China, l-a anuntat ca nu mai avea fonduri pentru a-l sustine.    Cu toate acestea J. Hudson Taylor nu a renuntat,… el declara: “Dumnezeu asculta rugaciunea si va misca inimile oamenilor”. Era total predat lui Dumnezeu si totdeauna gata sa se supuna chemarii Lui.    In scurt timp a adoptat imbracamintea si stilul de viata al chinezilor, facandu-se mai accesibil celor ce-l ascultau.    Pe langa munca sa de medic, el predica pe strazi si in capela, primea vizitatori si avea grija de corespondenta.

   In 1859 se casatoreste in China, cu Maria, o fata orfana, fiica unor fosti misionari.

   Noua familie era atat de convinsa ca trebuie sa mearga sa evanghelizeze intreaga China, incat nimic nu-i putea opri. “Am cautat de multa vreme Adevarul”, i se confesa un chinez, “dar fara sa-l gasesc. L-am cautat aproape si departe, dar nu l-am descoperit. N-am gasit odihna in confucianism, budism sau taoism, insa gasesc odihna in ceea ce am auzit in aceasta seara. Iata de ce, de acum inainte cred in Isus.”

   Deoarece se imbolnavise foarte grav a trebuit sa se intoarca in Anglia pentru un timp. Neobosit a continuat traducerea Noului Testament in limba chineza (lucru inceput in China).

   In Iunie 1865, s-a nascut MISIUNEA DIN INTERIORUL CHINEI, Taylor deschizand un cont de $50, cerand lui Dumnezeu, inmultirea banilor si totodata 24 de noi misionari care sa i se alature. Curand contul din banca a crescut iar cei 24 au putut pleca spre China. In scurt timp au mai plecat 70. Apoi altii 100.    Noua misiune specifica urmatoarele: misionarii nu vor avea nici o garantie pentru salarii, ei trebuie sa se increada doar in Dumnezeu pentru nevoile lor, pe deasupra ei trebuie sa adopte tinuta chinezilor, si apoi sa duca Evanghelia in interiorul Chinei.    El scria: Avem nevoie de barbati si femei care sa puna pe primul loc si mai intai de toate pe Isus, China si sufletele pierdute –chiar si propria viata trebuie sa fie secundara.

   Costul personal al viziunii lui Hudson Taylor a fost mare si pentru familia sa: sotia lui Maria s-a imbolnavit de holera si a murit, iar din cei 12 copii, cinci au murit, inainte de a implini 10 ani.

   In ultimi ani din viata, Hudson Taylor spunea: “Sunt convins ca suntem cu totii deplin satisfacuti de a fi slujitorii lui Dumnezeu, trimisi de El in diversele posturi pe care le ocupam, pentru a-I face lucrarea.    El ne-a deschis usi, noi am intrat. Nu am venit in China pentru ca lucrarea misionara de aici e fara pericol sau usoara, ci pentru ca El ne-a chemat la aceasta. Nu am contat pe o protectie omeneasca, ci pe promisiunea prezentei Sale. Nici dificultatile, nici pericolele, nici aprobarea, nici ura oamenilor n-ar putea sa ne schimbe cu nimic indatorirea.

   In istoria crestinismului, Hudson Taylor, ramane un exemplu de daruire totala si de incredere absoluta in Dumnezeu. A fost cel mai folosit misionar din istoria Chinei. In timpul celor 51 de ani de lucrare acolo, misiunea sa, numita, MISIUNEA DIN INTERIORUL CHINEI, a stabilit 205 statii misionare, a adus 849 de misionari, a investit in lucrare peste 700 de crestini chinezi, a adunat patru milioane de dolari, prin credinta, si a stabilit o multime de biserici, numarul crestinilor depasind 125000. A convertit mai mult de 35000 de chinezi, la Hristos si a botezat aproape 50000. Darul sau, de a-i convinge pe oameni sa se daruiasca pe ei insisi lui Hristos, cat si posesiunile lor, a fost uimitor. Mai presus de toate, Hudson Taylor, a luat in serios promisiunile lui Dumnezeu si a dovedit ca este posibil sa traiesti o viata spirituala superioara in mod constant.

   William Carey s-a nascut la 17 August 1761,   in apropiere de Northampton, Anglia, in familia unor crestini, foarte saraci.   La 14 ani a inceput sa lucreze ca pantofar, meserie de care nu s-a rusinat niciodata.

   Din adolescenta a fost atras de istorie si geografie, citiind orice carte de acest gen.   A devenit invatator la scoala din sat, si si-a facut propria harta a lumii, pe care a agatat-o deasupra mesei sale.   Vizitatorilor sai le spunea: vezi acesta e un teritoriu pagan, si acesta, si acesta…… deseori plangea tare la vederea acestei imagini…

   Nelipsit de la Biserica, la o intalnire de studiu, Carey, a sugerat ca tema “convertirea paganilor”. Imediat un pastor i-a spus: ”stai jos baiete. Cand Dumnezeu va vrea sa converteasca paganii, o va face fara noi”. Aceasta nu l-a descurajat insa, el publicand mai tarziu, faimoasa carte: “O cercetare a obligatiei crestinilor de a folosi orice metoda pentru convertirea paganilor”.

   In ultimii 10 ani petrecuti in Anglia, William Carey, a devenit un pastor apreciat.

   Datorita talentului sau pentru limbiile straine, inainte de 30 de ani putea sa citeasca Biblia in sase limbi. Cunoscut tuturor ca un om dedicat rugaciunii, a vorbit, a trudit, a perseverat, a predicat……….. Intr-una din intalnirile cu lucratorii din zona a predicat, ceea ce a devenit motto-ul a mii de misionari dupa el: Asteapta lucruri mari de la Dumnezeu, incearca lucruri mari pentru Dumnezeu!

   Pentru ca nu era nici o societate misionara si nici un interes real pentru misiune, in 1792, William Carey, a infiintat, impreuna cu cativa prieteni, Societatea Baptista de Misiune, primul misionar trimis fiind chiar William Carey.

   Compara India cu o mina de aur. Inainte de a pleca le-a spus prietenilor sai: “eu ma cobor, in mina, dar nu uitati voi tineti fringhiile”. I will go down, but don’t forget you hold the ropes. Era atat de convins ca Dumnezeul Preainalt il chemase la o predare totala a vietii, pentru convertirea paganilor… Pentru Carey paganii nu reprezentau doar numere, statistici, ei erau persoane, suflete eterne destinate sa traiasca pentru totdeauna in fericirea cerului sau in intunericul iadului. Renunt la tot pentru convertirea paganilor, a spus Carey.

   Dupa un an, in Iunie 1793 William Carey a plecat spre India. A sustinut ca odata ce o misiune a inceput, aceasta se poate in mare parte autosustine, de aceea pe langa predicarea evangheliei, a lucrat la o fabrica de indigo.   Au urmat ani de descurajare, nici un indian convertit, dupa sapte ani,… avea datorii, era deseori bolnav, sotia lui se imbolnavise foarte garav, iar in cele din urma muri, de asemenea ii murise pana atunci trei copii,… dar a continuat. Si-a stabilit misiunea la Serampore, nu departe de Calcutta.

   Primul sau convertit indian a fost Krishna Pal, pe care l-a botezat in 1800.

   In 1821 a infiintat Colegiul Serampore, primul colegiu crestin din Asia.   Mai mult de 213000 de volume de biblii sau Noi Testamente, in 34 de limbi au fost tiparite la tipografia din Serampore.   William Carey, a fost un om al Bibliei Ea este adevarul, asa ii placea sa spuna, si pentru ca ea este adevarul, trebuie tradusa si tiparita pentru ca un mare numar de oameni sa aiba acces la ea.   Pasajul preferat din Scriptura, era Romani 12:1-2.

   In 1801 a fost ales professor de Sanskrita, Bengali si Marathi, la Colegiul William Fort, din Calcutta.

   Era caracterizat ca un om care stia sa rabde, foarte perseverent in tot ceea ce facea, avea simplitatea unui copil si o totala transpatrenta, umilinta lui sincera fiind cunoscuta de toti.

   In ultimele zile ale vietii, i-a spus lui Alexander Duff, unul din colaboratorii sai, care se intorsese recent din Marea Britanie:   “Tu ai vorbit despre William Carey, cand nu voi mai fi, nu spune nimic despre William Carey, -vorbeste despre Mantuitorul lui Carey!”   Cand a terminat de revizuit ultima traducere la care a lucrat, batranul William Carey, a spus: “sunt gata sa-l intalnesc pe Domnul meu, nu am nici o frica, nici o indoiala, nu am nici o dorinta care sa nu fie satisfacuta!”

   In planul de evanghelizare a Indiei, Carey avea trei principii: predica evanghelia, tradu Biblia si deschide scoli.   Cand William Carey a murit, la varsta de 73 de ani, dupa 41 de ani de slujire continua, printre indieni, Misiunea Serampore, avea 30 de misionari, 40 de invatatori autohtoni, 45 de statii misionare, 26 de Biserici, 126 de scoli, cu peste 10000 de elevi. Biblia in intregime sau Noul Testament a fost tradusa in 34 de limbi, care slujea la o treime din populatia globului.

   William Carey a fost ridiculizat, de multi din generatia sa…. “cizmar hirotonit”  si “indraznet nebun”. Insa el, a infaptuit o lucurare pentru care este si va fii tinut minte, ca un adevarat prieten si binefacator al Indiei, al paganilor.   William Carey, a fost un erou al credintei, iubea paganii, iubea Scriptura, Il iubea pe Mantuitorul sau, iar orice lucru pe care-l incepea il ducea la bun sfarsit.

David Brainerd        Unul din primi misionari americani, despre care Oswald Smith, spunea: “Brainerd a fost acela care m-a invatat sa postesc si sa ma rog. Am invatat ca lucrurile mari pot fi realizate mai degraba printr-o partasie zilnica cu Dumnezeu, decat prin predicare . Un om care a avut o dragoste imensa pentru suflete. Singura si marea lui dorinta a fost sa traiasca in intregime pentru Dumnezeu.”     David Brainerd s-a nascut in 1718,    intr-o familie de crestini puritani din statul Connecticut. Pe cand avea  noua ani si-a pierdut tatal, iar la 14 ani a devenit orfan de amandoi parini.     La varsta de 21 de ani a experimentat convertirea, devenind apoi unul din cei mai mari sustinatori ai noii treziri evanghelice, cunoscuta ca Marea Trezire (The Great Awakening). Desi avea o sanatate subreda, fiind mereu slabit, obisnuia sa se roage ore intregi, sa studieze Scriptura si sa posteasca zile la rand. Pasajul preferat al lui David Brainerd, era Ioan 7:37-38    Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cine crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie, cum zice Scriptura. Una din cele mai intalnite expresii, gasite in jurnalul sau a fost promisiunea de a fi in intregime al Domnului, pentru totdeauna devotat slujirii Sale.     Imediat dupa convertire a intrat la colegiul Yale, pentru a studia teologia; unde a fost un student excelent, insa a fost trimis acasa in anul al treilea, deoarece s-a indoit de starea spirituala a unuia din profesorii sai. Cu toate aceste a fost acceptat si apoi trimis ca misionar la indienii americani “pieile rosii”, de catre Societatea Misionara Scotiana. Avea atunci 25 de ani.      Din acest moment, , si-a dedicat viata pentru castigarea comunitatilor de indieni din nord-estul Americii, fiind convins ca lucrarea sa a fost inspirata de Dumnezeu. “Dumnezeu, nu predicatorul sau ascultatorul, va misca sufletele oamenilor, prin cuvintele Sfintelor Scripturi”, obisnuia sa spuna David.     Cea mai mare parte din lucrarea sa a fost facuta prin rugaciune. “Ah, o ora cu Dumnezeu intrece infinit toate placerile acestei lumi!” Era deseori singur, in inima padurii, petrecand zile intregi in rugaciune, rugandu-se simplu ca puterea Duhului Sfant sa vina peste el, intr-un asa fel, incat indienii sa nu poate refuza mesajul Evangheliei.     Greutatiile misiunii l-au facut mai devotat. Pentru orice lucru, pentru orice problema, el mergea in fata Domnului. Mergea in padure si acolo cu fata la pamant agoniza pentru sufletele indienilor.    Chiar pe timp rece, camasa ii devenea uda de transpitatie in timpul rugaciunii. Uneori petrecea toata noaptea in rugaciune. Era slabit dar cerea ca puterea lui Dumnezeu sa lucreze prin el. Si Dumnezeu a lucrat. A fost martor la zeci de convertiri ale indienilor. El declara ca, uneori, chiar si cele mai impietrite inimi erau obligate sa se plece inintea harului lui Dumnezeu. Iar cand erau la rugaciune, toti se rugau si strigau dupa mila din toate partile.    Pentru cine ii cunostea, era o scena minunata sa-i vezi pe indienii care pana ieri, alaltaieri erau betivani, idolatri si dansau, iar acum stateau prosternati strigand catre Dumnezeu. Cu atata putere lucra Duhul Sfant intre ei.     Efortul depus, lipsa de hrana potrivita, precum si faptul ca, de multe ori, in calatoriile sale misionare, de la un trib la altul, dormea pe pamantul rece, toate acestea au dus la inrautatirea tuberculozei de care suferea. Din zi in zi a devenit tot mai slab. Tusea era constanta, avea mari dureri in piept si scuipa sange. Fiind incapabil de a-si mai indeplini lucrarea s-a hotarat sa plece in New England, la niste prieteni. Dupa scurt timp a fost chemat in casa faimosului predicator si teolog Jonathan Edwards, deoarece era logodit cu Jerusha, fiica acestuia. A fost foarte bine ingrijit, insa boala era mult prea avansata ca sa se mai poata reface.     Pe patul de moarte, David Brainerd, a scris fratelui sau urmatoarele cuvinte:  “O spun acum, cand sunt pe moarte, ca pentru nimic in lume nu mi-as fi trait altfel viata. O, momentul glorios se apropie! Am dorit sa-L slujesc pe Dumnezeu in chip desavarsit. Daca as fi avut o mie de suflete, toate le-as fi dat lui Dumnezeu, dar nu mai am nimic, caci totul e gata. E o mare mangaiere pentru mina sa stiu ca am facut ceva pentru Dumnezeu in lumea aceasta. E ceva putin si-mi pare rau ca nu am facut mai mult.”      In data de  9 Octombrie 1747, David Brainerd, a plecat acasa la Domnul. Avea 29 de ani. Jerusha, logodnica lui, a murit la nici cinci luni dupa aceea. David Brainerd, a trait o viata scurta, insa partasia sa cu Domnul si devotamentul sau in castigarea altora pentru Mantuitorul continua sa inspire pe multi. David Brainerd, este un exemplu se sfintenie personala si devotiune fata de Dumnezeu, lasand totodata un impact puternic asupra viziunii de misionariat si slujire crestina.     Inspirat de trairea lui David Brainerd, Jonathan Edwards, si-a petrecut ultimii opt ani din viata ca misionar printre indieni. William Carey, recunoscut ca parintele misiunii moderne, a pretuit asa de mult istoria vietii lui Brainerd incat i-a incurajat pe colegii lui de slujire s-o citeasca de trei ori pe an. John Wesley i-a indemnat pe toti predicatorii din vremea lui sa studieze cu atentie viata lui Brainerd si sa-i urmeze exemplul. Henry Martyn, a citit viata lui si aplecat in India, Robert McCheyne, a plecat misionar printre evrei. Jim Eliot in America de Sud. Toti acestia au marturisit in egala masura respectul pe care-l au fata de David Brainerd.      Fie ca viata acestui remarcabil om, scurta, dar atat de implinita, sa ne incurajeze si sa ne inspire la un devotement si mai mare pentru Dumnezeu si pentru misiune.