Credeam că nu o să gasesc nimic “extraordinar” de spus despre această carte, Borges fiind extraordinarul însuşi. Dar iată că în ultimele pagini găsesc următoarea mărturie, care dă măsura memoriei fabuloase a acestui argentinian şi care în fond, l-a făcut celebru, dar menită să ne gâdile şi nouă puţin orgoliul de români. Ca să nu mai spun, cât mă fascinează aceste întâlniri de autori şi acele trimiteri ale unui autor către alt autor, ale unei cărţi către altă carte.
Dacă m-ar întreba cineva, ce carte să citească, i-aş spune: orice carte, căci ea te va trimite din carte în carte, din autor în autor, la cartea pe care ţi-o doreşti. Iar acest drum croit e însuşi sensul.
Iubesc o carte nu doar în sine, ci şi în funcţie de drumul pe care-l deschide.

Am pomenit deja despre memoria lui labirintică. Într-o seară, spre sfârşitul aceleiaşi primăveri, 1976, Borges stătea de vorbă, la mine acasă, la Boomington, cu prietenul meu Matei Călinescu.
Când a aflat că Matei este român, şi-a adus aminte de o scriitoare româncă obscură, pe care o citise la Geneva, “cu câtva timp în urmă”. În 1916, adică. Era un poem scris în franţuzeşte, într-un stil peudo-folcloric, iar autoarea împănase textul francez cu câteva cuvinte româneşti lăsate netraduse, pe care el nu le înţelesese. Oare ar fi fost Matei atât de amabil să i le explice? – a întrebat Borges şi, ca şi cum ar fi citit de pe o foaie, a început să ne recite o baladă rimată oarecare, destul de lungă, pe care îi căzuseră ochii cu o jumătate de secol în urmă.
De această memorie prodigioasă, Borges era foarte conştient.

Dacă tot am ajuns să spun ceva despre carte, atunci merită să menţionez episodul Maria Kodama din viaţa lui Borges. Desigur, ştiam de Borges, dar nu ştiam de Maria.

Se pare că doar un tată japonez şi o mamă nemţoaică îţi pot da zestrea de a suporta cu stoicism, răpirea propriei vieţi de către un bătrân orb, cu 45 de ani mai în vârstă, slujirea lui ca secretar literar, ca însoţitor în călătorii. Maria Kodama i-a fost studentă; se trezea de la 5 dimineaţa să dea meditaţii, deoarece nici Borges, nici editorii sau “impresarii” lui, nu considerau că i se cuvine vreun salariu…
Sfârşesc prin a se căsători când Borges era pe moarte, ca act reparator şi poate, mai mult decât atât.

Când te gândeşti la astfel de oameni [Alain Paruit si Matei Calinescu], ţi se pare şi mai monstruoasă ura lumii româneşti împotriva intelectualilor, o ură cu atât mai accentuată cu cât aceştia sunt din ce în ce mai puţini. Înainte de revoluţie, „intelectualitatea” era numită, hilar şi peiorativ, o „pătură” socială, alături de clasele adevărate, care erau doar ţărănimea şi muncitorimea. De fapt, intelectualii n-au fost niciodată nici o pătură, nici o clasă, nici o categorie socială. Esenţa intelectualului este individualitatea. După revoluţie, cuvântul a devenit echivalentul unei injurii. Asemenea unor paratrăsnete, duzina de oameni de cultură identificaţi ca „intelectuali” a colectat întreaga mizerie şi întreaga ură adunată în subconştientul naţional, canalizată cu dibăcie de foştii activişti şi securişti şi aţintită asupra lor. Procesul s-a dezvoltat în mai multe etape. În anii ‘90 au fost mineriadele, în care bărboşii şi ochelariştii de pe stradă, identificaţi cu intelectualitatea, au fost bătuţi cu sălbăticie. În aceeaşi perioadă s-a auzit faimosul „noi muncim, nu gândim” al muncitorimii, în mod egal manipulate securistic ca şi minerii din Valea Jiului. Tot atunci o poetă cunoscută şi un filosof la fel de notoriu au fost în mod direct şi cât se poate de serios ameninţaţi cu moartea.

Nu contra filosofiei sau a poeziei au ceva securiştii vechi şi noi. Ei sunt eminamente duşmani ai intelectualilor în sensul pe care, de la procesul Dreyfus încoace, l-a căpătat acest termen. Şi anume, ei se tem de implicarea oamenilor notorii din cultură în viaţa civică şi politică. Se tem de cei câţiva oameni rămaşi liberi, care se exprimă liber şi care pot cu adevărat influenţa evenimentele în sensul nedorit de ei. Intelectuali, pentru ei, nu sunt nici toţi cei ce au terminat o facultate, nici toţi oamenii din zona culturală şi nici măcar toţi cei ce iau atitudine civică în faţa evenimentelor. Securiştii de azi nu au nimic cu Ion Cristoiu, cu Răzvan Theodorescu, cu Augustin Buzura, cu Adrian Păunescu. Nu, pentru toate minţile malefice sau doar manipulate care se exprimă în presă şi medii azi, sunt „intelectuali” (adică „lichele”, „jigodii”, „vânduţi”, „lingăi” etc.) doar cei care se exprimă în favoarea unei anumite persoane şi a unei anumite direcţii. Nu contează cine sunt, ce au făcut, ce reprezintă ei. Totul este răstălmăcit pe moment, mizându-se pe ura, invidia, meschinăria colectivă. Automat, cel care e de partea cealaltă e despuiat de merite şi valoare, devine un simplu argat la stăpân. El nu mai are dreptul să scrie bine. Un fenomen recent este „pedepsirea” în revistele de cultură a scriitorilor pentru opiniile lor civice şi politice.

Dan Lupescu

Sono scomparsi nei giorni scorsi Alain Paruit, grandissimo traduttore in francese di molti autori romeni, e Matei Călinescu, scrittore e professore universitario di letteratura comparata negli Stati Uniti.

Alain Paruit, uno dei migliori traduttori della letteratura romena in francese, è morto questo mese in un ospedale di Parigi, al termine di una lunga sofferenza. Aveva compiuto da poco settant’anni.

Figlio di padre romeno e madre francese, conosceva perfettamente le due lingue, e per questo è stato sempre sollecitato dalle grandi case editrici francesi a tradurre autori romeni. Ha tradotto dal romeno 80 volumi di letteratura, soprattutto saggisti e narratori contemporanei (Eliade, Cioran, Sebastian – autori noti anche in Italia -, Vona, Adameşteanu, Ţepeneag, Cărtărescu, Norman Manea, Nedelcovici, Paler ed altri), oltre agli scritti dei poeti  Cezar Baltag, Marta Petreu, Virgil Mazilescu, Mircea Dinescu, Bogdan Ghiu ed altri. Noto per il suo ruolo nel periodo più buio del regime comunista, quando era ascoltato nelle trasmissioni radiofoniche culturali di „Radio Europa Libera” realizzate da Monica Lovinescu e Virgil Ierunca, è stato il primo traduttore dei libri di Paul Goma, che hanno aumentato in Francia la già forte simpatia e solidarietà nei confronti della Romania.

„Ha reso accessibile al mondo un’intera letteratura, lavorando come un benedettino, superando la barriera di una lingua poco conosciuta”. (Mircea Anghelescu).

———————————————————

Mercoledì scorso, a Bloomington, Indiana, dove era stato professore di letteratura comparata, si è spento Matei Călinescu, all’età di 75 anni.

Aveva studiato all’università di Bucarest, dove si era laureato nel 1957 diventando dal 1960 l’assistente e poi lettore di Tudor Vianu presso la cattedra di letteratura universale della Facoltà di Lettere. Nel 1973 riceve una borsa di ricerca Fulbright e decide di restare negli Stati Uniti, chiedendo asilo politico. Dal 1979 ha insegnato alla Indiana University di Bloomington, scrivendo numerosi saggi e studi di letteratura comparata in pubblicazioni come  Partisan Review, World Literature Today, Salmagundi, The Journal of Religion, TheDenver Quarterly, Southeastern Europe, History of European Ideas, Cadmos, Comparative Literature Studies, East European Politics and Societies. In America, ha pubblicato i volumi Five Faces of Modernity: Modernism, Avant-Garde, Decadence, Kitsch, Postmodernism, (Duke University Press, 1987), Rereading (Yale University Press, 1993) e Matthew’s Enigma… A father’s portrait of his autistic son (Indiana University Press, 2009). Dopo la caduta del regime comunista Matei Călinescu ha ripreso a pubblicare in Romania, dove peraltro è tornato a vivere nel 2003, in seguito alla morte del figlio.
Oltre ai volumi di poesia Segno, 1968, Versi, 1970, Ombre d’acqua, 1972, Fragmentarium, 1973, Tu: elegie e invenzioni, 2003, Călinescu ha pubblicato nel 1969 un romanzo molto originale e premiato, La vita e le opinioni di Zacharias Lichter, e numerosi saggi di storia e critica letteraria dedicati a Eminescu, Mateiu Caragiale e ad altre figure e correnti letterarie moderne, ma anche, ad esempio, un interessante volume su Mircea Eliade e Ioan Petru Culianu (Iaşi, 2002). In Francia, ha recentemente (2005) pubblicato il volume Ionesco: Recherches identitaires.

Articoli correlati (in romeno): Mircea Anghelescu, Alain Paruit, in “Observator cultural”, 18 giugno 2009, Mircea Cărtărescu, Din nou despre intelectuali, in “Evenimentul Zilei”, venerdì 26 giugno 2009.

După ritmul în care se duc dincolo oamenii pe care i-am citit, i-am urmărit, i-am iubit, orice blog, orice jurnal, orice ziar poate deveni un necrolog continuu.

Anul trecut am jelit-o pe Monica Lovinescu, am suferit ca un câine la moartea lui Ştefan Iordache şi am ţinut doliu după ei, citind, recitind, văzând, revăzând.

Azi, încă mai am pe birou Observatorul Cultural de acum fix o săptămână, care se distribuia gratis la Operă, la spectacolul Sombreros (altfel, nu mai cumpăr ziare, citesc doar ediţiile online – ajut însă cultura să răzbească, plătind bilete la cinema, teatru, cumpărând cărţi etc).
Pe prima pagină, Matei Călinescu la 75 de ani.
Zâmbesc, de bucurie şi recunoştinţă că-l cunosc şi zic să-i dea Dumnezeu sănătate şi viaţă lungă să scrie.

Sunt în doliu. Recitesc.Căci ce alt elogiu îi poţi aduce mastrului recitirii.
- Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter
- A citi, a reciti
- Portretul lui M

Fiecare dintre cărţi e de referinţa în zona ei.
Ca acele filme la care trebuie mers cu clasa. Obligatoriu.

Că Paul Negruţ nu agreează spaţiul virtual, pe care nu doar că nu îl poate controla / manipula / sistematiza, dar nici nu pare că îl înţelege (spre deosebire de el, Iosif Ţon cel puţin a menţionat public că o persoană importantă l-a convins de influenţa pe care o are Internetul în luarea unor decizii majore) se ştie cel puţin de acum 2 ani, cînd pastorul-rector-expreşedinte a făcut imensa gafă de a răspunde, pe blogul lui Marius Cruceru, unei provocări a lui Ioan Pop, care în data de 6 ianuarie 2007 a difuzat pe internet acuzaţia de plagiat, a unor anonimi, la adresa cursului de etică al lui Paul Negruţ.

Documentul “Răspuns domnului Ioan Pop din partea lui Paul Negruţ” din 3 martie 2007 NU mai este disponibil pe blogul lui Marius Cruceru la adresa:

http://patratosu.files.wordpress.com/2007/03/raspuns-domnului-ioan-pop-din-partea-lui-paul-negrut.pdf

Această scrisoare, una dintre puţinele scrise de Paul Negruţ pe Internet, începe astfel:

“Stimate Domnule Ioan Pop,

Ca mod de viaţă am evitat să discut problemele personale ale oamenilor sau ale bisericilor în spaţiul virtual. Cu toate că internetul este o unealtă foarte utilă pentru a disemina informaţii, el nu poate înlocui principiile biblice de rezolvare a problemelor inter-personale, de familie sau biserică.

Datorită faptului că vă cunosc personal, voi răspunde de această dată la acuzaţia care mi se aduce şi pe care dumneavoastră aţi difuzat-o.”

Formula referitoare la Internet a fost reluată în mesajul adresat de Paul Negruţ, conform precizării lui Marius Cruceru, “mai multor pastori din ţară şi din străinătate ca reacţie publică la declaraţii publice”, referitor la Iosif Ţon, în 18 octombrie 2007:

“Cunoaşteţi faptul că nu sunt un adept al internetului ca mijloc şi mediu al clarificărilor teologice sau ecclesiale”.

Nici postarea “Reacţia pastorului Paul Negruţ faţă de mărturisirea pastorului Iosif Ţon” din 18 octombrie 2007 NU mai este disponibilă pe blogul La Pătrăţosu.

Dar a fost preluată de site-ul Vox Vocis:

Că Paul Negruţ nu înţelege cum pot fi prezenţi evanghelicii pe Internet (Otniel Bunaciu, actualul preşedinte al Uniunii Baptiste, pare a fi la fel de ne-înţelegător) reiese şi din faptul că renumita biserică Emanuel, unde este pastor, nu are un site (într-o vreme cînd există numeroase site-uri şi bloguri ale bisericilor şi grupărilor evanghelice), iar site-ul Universităţii Emanuel, unde este rector, s-a pornit (şi repornit) cu greutate, nici acum nu mi se pare a fi un site adecvat instituţiei pe care o prezintă: de exemplu, nu am găsit informaţii despre Sesiunea de comunicări ştiinţifice din 13 martie 2009, deşi promisiuni au fost:

“Programul sesiunii de comunicări științifice, precum și toate alte detalii necesare vor fi comunicate ulterior pe pagina de internet a Universității Emanuel.”

Faptul că Paul Negruţ şi-a făcut blog a fost deja receptat în blogosfera evanghelică, dar DE CE şi-a făcut rămîne în continuare un mister.

Să vedem mai întîi care sînt parametrii tehnici ai bloggerului Paul Negruţ.

Blogul negrutpaul.wordpress.com (domeniul paulnegrut este liber pe WordPress) a fost lansat în 25 ianuarie 2009 (ziua de naştere a lui Paul Negruţ este în 16 martie). Primul articol: A fost o seara si apoi a fost o dimineata.

Din 9 martie nu a mai fost postat nici un articol.

În cele 6 săptămîni au fost postate 54 de articole încadrate la 4 categorii:

Cine sînt şi ce cred baptiştii? (20)
Fragmente din cărţi (18)
Meditatii (11)
Reactii biblice (4)

Se poate observa că titlurile a două categorii conţin diacritice, celelalte două titluri sînt fără diacritice. Această inadvertenţă se repetă şi în cazul articolelor.

Nu există o imagine pe frontiscipiul blogului. Nu există NICI O imagine niciunde! Cu excepţia pozei bloggerului pe pagina de prezentare.

De fapt avem de înfruntat un cearşaf de litere, exact ceea ce se recomandă a NU se face în jurnalism. Cu atît mai mult în blogging!

La Blogroll sînt DOAR 2 linkuri!

Coloana din dreapta este nefolosită (chestiune întîlnită la mulţi bloggeri), ar fi putut exista Calendar, dar şi o listă cu site-uri creştine în limba engleză – de exemplu ale unor baptişti de Sud din SUA.

Aşadar, din punct de vedere al structurii, al esteticii şi al prospeţimii, blogul lui Paul Negruţ nu este unul care merită a fi băgat în seamă.

În 21 februarie, Marius Cruceru scria despre blogul lui Paul Negruţ: “Se pare că blogul cu pricina nu merge foarte rău, dacă ar fi să ne luăm după prospeţimea lui şi după topuri, nu?”

Neinspirată formulă (pătrăţoasă). Prospeţime nu este, iar acum blogul lui Paul Negruţ ba este ba nu mai este în Top 100 WordPress (dar parcă pentru Marius Cruceru nu erau relevante topurile, iată că de data asta le ia în considerare).

În Topul ZeList, blogul lui Paul Negruţ (la începutul lunii februarie pornea de pe locul 3.247) are o poziţie relativ bună: 2.466 (din 30.745 de bloguri româneşti), al 65-lea din 500 bloguri evanghelice în ZeList, al 11-lea din 50 bloguri orădene evanghelice în ZeList.

În Topul BlogRank, blogul lui Paul Negruţ e pe locul 407, al 31-lea din 215 bloguri evanghelice în ZeList, al 8-lea din 19 bloguri orădene evanghelice în BlogRank.

ZeList şi BlogRank arată că sînt 25 de site-uri cu link spre blogul lui Paul Negruţ, ceea ce este puţin. E vorba, totuşi, de o personalitate, o persoană foarte bine cunoscută, cu subiecte serioase pe blog, dar care nu a intrat (încă) în circuitul natural al blogging-ului evanghelic.

O chestiune deosebită este cea legată de absenţa comentariilor.

Atunci cînd Marius Cruceru a anunţatat: Believe it or not: Paul Negruţ are blog (“a fost greu de convins” – ne atrage atenţia remarca lui Marius Cruceru, la comentarii), la postarea respectivă s-au iscat imediat comentarii despre faptul că pe blogul lui Paul Negruţ nu sînt permise comentarii. Chestiunile atinse de această minidezbatere sînt instructive. Iată cîteva selecţii:

1. Blogul fratelui Negrut, deja are ceva mai deosebit fata de cele mai multe bloguri: nu permite comentarii. O fi de bine?

2. Îi spun din toată inima bun venit fratelui Paul în blogosferă. Aştept cu nerăbdare şi următoarele postări şi cred că fratele Paul are ceva de spus!

3. foarte buna ideea. Ma bucur ca fratele Negrut si-a deschis blog. Inteleg de ce nu are comentarii, dar m-as bucura daca ar avea o rubrica de intrebari, unde sa raspunda ciitorilor care ar avea nevoie de un sfat, de un cuvant, un fel de consiliere on-line, pt ca are de unde da.

4. Pai si daca fr. Paul dadea voie la comentarii , cine putea sa-i stea impotriva ?

5. Salut si eu aici aparitia blogului lui Paul. Sper ca prin continutul lui sa fie un folos spiritual pentru cei care-l citesc. Cunoscindu-l, nu sunt surprins de faptul ca nu permite comentarii. Existenta in sine a blogului este insa deja un progres.

6. …postarile par a fi copy/paste-uri din carti deja publicate. What’s the point? Online-ul castiga teren in fata printului si totul e doar o strategie de marketing? Macar de-ar fi elemente de noutate. Blogul e totusi altceva. Si in nici un caz nu e cu sens unic. Comentariile isi au rostul lor. Sunt de acord ca trebuie evitate rautatile, ironiile si lipsa de bun simt, dar exista alte metode. Cat despre timpul necesar administrarii unui blog, cu tot cu primit feedback si raspuns la comentarii…asta e. Ori faci o treba cum trebuie, ori reinventam strutocamila. Parere strict personala: daca mentine actualul format/stil nu va fi nici macar un instrument de marketing eficient.

7. Trebuie sa intelegem ca este un altfel de blog cel al fratelui Paul. Asa ca ironia la adresa acestui blog ori este rea-credinta ori este prostie curata. Felicitari fratelui Paul pentru ca stie scopul blogului sau!

Cîteva observaţii:

1. Faptul că Paul Negruţ nu permite comentarii pe blogul lui trebuie privit din mai multe puncte de vedere. Fiind persoană publică, care reprezintă instituţii şi care este foarte ocupată, e de înţeles decizia (de pînă acum) de a nu permite comentarii. Blogul lui Paul Negruţ nu este însă decît o colecţie de articole. Nu este vorba de prospeţime, cum s-a pripit Marius Cruceru să afirme. În urma fenomenului de amploare pe care l-a constituit blogul Pătrăţosului, am întîlnit multe persoane care sînt rezervate în a iniţia un blog deoarece sînt dezgustate de posibilitatea comentariilor grosolane şi de faptul că un blog necesită timp.

Aceste chestiuni trebuie tratate nuanţat. Într-o vreme în care apare în lume un blog la fiecare secundă, ar fi de aşteptat ca mulţi evanghelici să îşi facă blog. Fiecare îşi poate pune deoparte o oră pe săptămînă pentru a posta un articol scurt (şi interesant, de preferat). Iar în ceea ce priveşte comentariile, şi acestea pot fi administrate cu eficienţă, adică pot fi aprobate DOAR cele care sînt, din diverse motive, agreate de către blogger.

Aşadar, nu este semnificativ faptul că Paul Negruţ ar lăsa sau nu ar lăsa comentarii pe blog, ci modul în care comentariile ar conferi prospeţime blogului. Iar dacă nu are comentarii, rămîne aceeaşi problemă: cum să devină un blog dinamic, proaspăt, interesant (pentru diverse categorii de cititori).

Nu cred că este bine că Paul Negruţ nu permite comentarii, dar probabil o face din PRECAUŢIE. Cum, tot din precauţie, s-a ferit să aibă o prezenţă publică (polemică) pe Internet sau în societatea orădeană.

Se poate (intui şi) observa că cititorii ar dori să lase un mesaj pe blogul pastorului Paul Negruţ. Dacă şi-ar face puţin timp pentru conversaţie, blogul ar putea deveni un fenomen. Însă opinia mea, referitoare la mediul confesional baptist orădean, pe care am mai exprimat-o cu alte ocazii, este că acest mediu şi-a pierdut din dinamica anilor trecuţi, pre- sau post-decembrişti, a pierdut reflexul natural de a da naştere la fenomene. Da, Pătrăţosu a fost un fenomen, dar şi cu consecinţe discutabile care se observă încă şi acum.

Dacă Paul Negruţ (şi alţi pastori) ar monitoriza pentru o vreme blogurile pastorilor evanghelici americani, ar descoperi şi alte modele de blogging, în care conversaţia cu cititorii, fie cît de succintă, face parte din relaţia naturală cu cititorii.

2. Paul Negruţ are ceva de spus! Iată o chestiune clară pentru toată lumea. Ceea ce e neclar e modul în care comunică. Sau, ca să fiu mai incisiv: omul ăsta vrea ŞI să comunice?

3. O variantă care a fost propusă la un comentariu pare a fi o soluţie excelentă: cititorii să pună întrebări (care nu trebuie afişate neapărat), iar bloggerul să aleagă la care dintre ele să răspundă. Blogul Moldova Creştină e un blog dinamic ŞI datorită faptului că o parte din articole se nasc tocmai care răspuns la întrebările primite.

4. “Pai si daca fr. Paul dadea voie la comentarii , cine putea sa-i stea impotriva ?” – iată un comentariu hazardat, care ne iscă zîmbete în COLŢUL gurii. Ca să nu lungesc vorba, iată, eu îii stau împotrivă (în unele chestiuni de ordin public), chiar şi fără comentarii aprobate pe blogul său.

5. “Existenta in sine a blogului este insa deja un progres.” – Destul de greu de înghiţit această apreciere. Despre ce înseamnă existenţa / influenţa unui blog ar merita discutat mai pe larg, mă rezum acum să observ că un blog (evanghelic) are diverse moduri de existenţă / influenţă. Din perspectiva existenţei, da, s-a remarcat faptul că pînă şi Paul Negruţ şi-a făcut blog. Din perspectiva influenţei, blogul lui Paul Negruţ nu este (încă) semnificativ. Din perspectiva bloggingului, 12 zile de inactivitate înseamnă, ca să vorbesc în limbaj pocăiesc, cît un an fără evanghelizare şi botez pentru o biserică.

6. Da, actualul format al blogului lui Paul Negruţ e jalnic. (Ce mă bucur că n-a trebuit să o zic eu primul.)

7. “Ironia la adresa acestui blog ori este rea-credinta ori este prostie curata.” – Afirmaţia asta e PROSTIE! Curată! Neîntinată de vreo umbră de inteligenţă sau spirit critic! Ţineţi-o tot aşa, românilor! Nu e de mirare că avem aşa mizerie pe stradă şi în suflete! Noi trăim, noi nu gîndim!

Pe lîngă faptul că nu a udat blogul, nu l-a pieptănat şi nu l-a împrimăvărat, Paul Negruţ a făcut cîteva gafe în ultimul articol, intitulat, neinspirat, Postmodernismul şi poporul condus de femei si copii.

1). “In bisericile din Occident este tot mai pronuntata tendinta de a avea organizatii de copiii, tineret si femei. Aceasta orientare a patruns si in bisericile din Romania dupa Revolutia din 1989.”

Aşa să fie, DOAR după 1989 a pătruns în România o astfel de tendinţă?

Iată ce scrie, pe ultimele pagini, 935-936, în Istoria baptiştilor 1856-1989 de Alexa Popovici, despre Congresul al XX-lea al Cultului Baptist din 27-28 octombrie 1945:

“e). Alegerea unei comisii pentru reorganizarea femeilor.”

Iar la pagina 545:

“În anul 1926 a fost constituită Uniunea Femeilor Baptiste din România. Ca preşedintă a fost aleasă Herta Bale, secretară Anuţa T. Costin şi casieră Iuliana Ungureanu. O asemenea organizaţie a femeilor baptiste aveau şi bisericile baptiste maghiare şi cele germane, în anul 1929; cu ocazia Conferinţei Uniunii Femeilor Baptiste Române, ţinută la Oradea în 2 aprilie 1929, cu peste 400 de delegate, s-a făcut fuziunea cu organizaţiile similare maghiare şi germane, iar în comitetul de conducere al Uniunii Femeilor au intrat patru delegate maghiare şi una germană. Din partea femeilor maghiare au fost: Piroşca Ioan Popa, Karoly Popp din Cluj, Carol Molnar din Timişoara şi A. Todory, iar din partea celor germane George Teutsch. După anul 1933, din pricina sciziunii, Uniunea Femeilor Baptiste n-a mai organizat conferinţe şi de aceea nici nu s-au mai făcut alegeri, iar activitatrea s-a desfăşurat numai în biserici.”

Şi la pagina 542:

“În zilele de 20-22 septembrie 1925 a fost constituită Uniunea Tineretului Baptist din România.”

De ce, atunci, Paul Negruţ (care a fost 8 ani preşedintele Uniunii Baptiste) a făcut această afirmaţie neclară? Să fi vrut să spună că tendinţa de organizare pe categorii (copii, tineret, femei) a luat amploare în România după 1989? Atunci cînd a folosit termenul “orientarea” s-a referit nu la tendinţa de organizare pe categorii ci la faptul că această tendinţă este TOT MAI PRONUNŢATĂ după 1989?

2. “Motivatia de suprafata a acestei fragmentari a bisericilor ar fi nevoia de a avea programe/studii adecvate nevoilor specifice acestor grupari. Cauzele de profunzime, dupa parerea mea, sunt izvorate dintr-o revolta mai larga a intregii societati impotriva randuielilor stabilite de Dumnezeu in familie, biserica si societate. Aceasta revolta este clar articulata in asa numitul curent filosofico-cultural, denumit generic Postmodernism.”

POMO este unul dintre caii de bătaie ai lui Paul Negruţ. Tot ce nu e adevărat, tot ce nu e vrednic de cinste, tot ce nu este drept, tot ce nu este curat, tot ce nu este vrednic de iubit, tot ce nu este vrednic de primit, orice faptă rea, toate sînt înghesuite în Postmodernism. De parcă păcatul şi nebunia umană nu ar fi existat ŞI în modernism ŞI în premodernism şi pînă înainte de Noe!

Sînt de acord cu ideea sugerată de Paul Negruţ, pe care am găsit-o exprimată clar, de exemplu, în cartea “Arta de a cumpăra: De ce ne place shopping-ul”:

“Fără îndoială, schimbarea socială majoră, care a avut loc în decursul vieţii noastre a fost schimbarea modului de viaţă al femeilor. În alocuţiunile ţinute, Watts Wacker (autorul bestsellerului The 500 ZearDelta; a fost plasat de Financial Times în primii 50 de gânditori ai lumii) face o remarcă, şi anume că bărbaţii mai au puţin şi vor deveni nişte simple marionete în gospodării. Comercianţii trebuie să fie foarte atenţi la modul în care doresc femeile să trăiască, la dorinţele şi nevoile lor, dacă nu, vor rămâne în urmă. Chiar schimbările majore care au avut loc în viaţa copiilor şi a bărbaţilor sunt doar o reacţie la faptul că femeile au preluat controlul.” (p.300)

Dar nu sînt de acord cu exprimarea folosită de Paul Negruţ, mai ales în cele ce urmează:

3. “Una dintre trasaturile de baza ale postmodernismului este ruptura totala cu gandirea, institutiile si stilul de viata din trecut. Asa numita deconstructie a trecutului promovata de postmodernism se refera la demolarea totala a oricarei conceptii despre lume si viata (metanaratiune), a oricarei institutii si a oricaror norme morale si sociale ale trecutului.”

Gîndirea de tip ideologic a lui Paul Negruţ are ca rezultat reflexul teologului baptist de a susţine o idee prin contradicţie cu alta. Astfel, aici postmodernismul este văzut în contradicţie cu modernismul, ceea ce e o idee brută, fără nuanţele necesare. Chiar bădărană de-a binelea!

Este de ajuns să amintesc că mulţi eseişti subliniază faptul că postmodernismul are de a face cu modernismul. Unii folosesc, pentru a denumi postmodernismul, concepte precum: hipermodernitate, modernitate tîrzie, modernitate radicală, al doilea modernism. Postmodernismul are şi alte “trăsături de bază” decît cea pe care o accentuează, neacademic, dar agresiv-ideologic, Paul Negruţ.

Gilles Lipovetsky: “Postmodernitatea a fost un termen la modă. Însă mi-am dat seama că acest concept nu mai acoperea întru totul realitatea în care trăiam. Există trei principii fundamentale ale modernităţii: tehno-ştiinţa, piaţa liberă, democraţia şi drepturile omului. Aceste trei principii au devenit planetare; ele structurează funcţionarea lumii contemporane. Altfel spus, ceea ce modernitatea a inventat în Europa se generalizează acum, ba chiar a devenit un principiu organizator al lumii contemporane. Iată de ce cred că trebuie să vorbim nu de postmodernitate, ci de hipermodernitate. Adică de o exacerbare a principiilor fundamentale, congenitale, ale modernităţii.” (Dilema veche, Nr. 253, 22 decembrie 2008)

“Modern şi postmodern sînt termeni care definesc mai curînd stări de spirit complementare, aflate în acelaşi timp în relaţii de ruptură, continuitate şi întrepătrundere.” (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc)

“În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în istoria civilizaţiei occidentale – rod al progresului ştiinţific şi tehnologic, al revoluţiei industriale, al valului de schimbări economice şi sociale produse de capitalism – şi modernitate în sens de concept estetic. De atunci, relaţiile dintre cele două modernităţi au fost în mod ireductibil ostile, permiţînd însă şi chiar stimulînd o diversitate de influenţe reciproce, cu toată furia lor de a se distruge una pe cealaltă.” (Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii)

Cartea lui Matei Călinescu are subtitlul: Modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism.

Tot încerc să pricep ce a vrut să spună Paul Negruţ prin “demolarea oricărei instituţii”! Probabil s-a inspirat din atitudinea de suspiciune a postmoderniştilor faţă de legitimitatea unei instituţii sau a alteia. Dar a vorbi despre demolarea ORICĂREI instituţii e totală exagerare!

De asemenea, s-ar putea ca Paul Negruţ să nu facă distincţie între conceptele de postmodernitate (fenomenele care au succedat modernitatea) şi postmodernism (un set de răspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la condiţia postmodernităţii).

“Evidenţierea legăturii dintre postmodernism şi postmodernitate este mult mai importantă decît stau lucrurile în modernism.” (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc)

Paul Negruţ blogger? Deocamdată este un intrus în blogosferă. Nu ştie (încă) cu ce se mănîncă bloggingul, şi nici postmodernismul.

Totuşi, faptul că Paul Negruţ şi-a făcut blog (la un an după un alt expreşedinte baptist, Vasile Taloş) are, în mediul evanghelic, semnificaţia pe care a avut-o, în mediul politic, faptul că Ion Iliescu şi-a făcut blog.

“Privită din afară ‘blogosfera pare preocuparea unor persoane care îşi caută ocupaţie’, opinam cu ceva timp în urmă. Acum, ÎN CUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ regret aprecierile pe care le-am făcut.” – Aşa îşi începea Ion Iliescu aventura de blogger, recunoscînd faptul că nu a fost în cunoştinţă de cauză cînd a făcut respectiva afirmaţie despre bloggeri. Dă-le, Doamne, multor pastori şi enoriaşi mintea de pe urmă a lui Ion Iliescu! – am mai zis-o, în Anul confesional 2007.

Deşi blogul lui Paul Negruţ nu are o postare iniţială, sau tîrzie, care să explice motivele pentru care şi-a făcut blog, gestul în sine poate fi interpretat (şi) ca o reevaluare a prejudecăţii pe care a avut-o la adresa Internetului.

DE CE şi-a făcut blog Paul Negruţ rămîne însă o chestiune importantă pentru analiza mediului evanghelic românesc. La care nu se poate răspunde nicidecum uşor. Putem însă să plecăm de la o altă întrebare: CÎND şi-a făcut Paul Negruţ blog?

Nu şi-a făcut în timp ce era preşedintele Uniunii Baptiste din România. Nu şi-a făcut de Crăciun sau de Paşte. Nici de ziua lui, nici de ziua României. Nici de 1 octombrie, cînd începe anul academic. Nu şi-a făcut blog în timpul fenomenului Pătrăţosu sau imediat după acest fenomen.

Dar cînd şi-a făcut blog Pătrăţosu? Nici el nu şi-a făcut blog în timp ce Paul Negruţ era preşedintele Uniunii Baptiste, sau cu ocazia vreunei date semnificative.

Pătrăţosu s-a lansat în 19 octombrie 2006, dar ritmul de postare lunar a fost nesemnificativ:

octombrie 2006 (1)
noiembrie 2006 (1)
ianuarie 2007 (1)
februarie 2007 (5)
martie 2007 (31)

Abia în martie 2007 blogul Pătrăţosu a luat avînt.

În lunile anterioare, Marius Cruceru a fost activ pe lista de discuţii Masa Rotundă, coordonată de Iosif Ţon.

În primele patru luni de blogging efectiv (martie-iunie), ritmul de postare a fost de aproape 40 de postări pe lună.

În următoarele 7 luni, ritmul de postare a fost de 80 de postări pe lună!

După care, în ultimele 4 luni (februarie-mai 2008), ritmul de postare a fost din nou de aproape 40 de postări pe lună.

Primul lucru care se poate observa este că Pătrăţosu a pornit DUPĂ ce s-a închis Masa Rotundă.

Al doilea lucru care se poate observa este că Pătrăţosu a pornit cu mai puţin de 3 luni ÎNAINTE de Congresul Baptist.

În acea perioadă mi-am exprimat opinia, faţă de cineva, că Marius Cruceru e în campanie (mă refeream la faptul că grupul emanuelist din Oradea nu avea încă un cap de pod în spaţiul virtual, ceea ce Pătrăţosu le-a oferit. Influenţa emanueliştilor nu era simţită în spaţiul virtual, ci doar la nivelul relaţiilor dintre păstori, biserici, organizaţii etc.). Persoana respectivă mi-a dat dreptate după vreo 6 luni.

Capitalul de vizibilitate pe care l-a adus Pătrăţosu (în noiembrie 2007, cînd şi-a lansat Ion Iliescu blog, pe platforma WordPress de lb. română conduceau Marius Cruceru şi Ion Iliescu) grupului emanuelist este de felul în care gimnasta Nadia Comăneci sau fotbalistul Hagi l-au adus României. ‘Gimnastica’ pătrăţoasă şi ‘driblingul’ pătrăţoşenic au oferit vizibilitate, prin reflexie, grupului emanuelist.

Paul Negruţ performează la alt aparat: ‘şah’ (teologic). Şi-a lansat blogul cu 2 luni ÎNAINTE de Conferinţa Naţională a Uniunii Baptiste.

E greu de spus DE CE şi-au lansat blog Marius Cruceru (blogul actual a fost pus ‘la liber’ în decembrie 2008, cu 3 luni ÎNAINTE de Conferinţa Naţională) şi Paul Negruţ, dar se poate observa CÎND şi-au lansat blogul.

Nu am tras concluzii, am făcut observaţii.

Recent, cu o săptămînă înainte de Conferinţa Naţională, Marius Cruceru reia, într-o postare lungă, un subiect ‘fierbinte’: Internetu pentru lideri.

“Internetul, blogurile în mod special pot fi un bun gardian al lucrării şi lucrătorilor, un bun străjer împotriva predicilor nebiblice, elucubraţiilor de la amvoane, împotriva prostiilor rostite cu mare convingere, fără urmă de îndoială, un gardian împotriva unui comportament de baron local, de director de intreprindere abuziv, de om neobişnuit cu preţul slujirii, dar setos de avantajele pe care le are slujitorul.”

Pe lîngă acest pasaj (despre care intuiţia nu mă anunţă de bine), atenţia mi-a fost atrasă şi de următoarele:

“Vom încerca să îi înghesuim pe blogării din bisericile noastre spunîndu-le că “bîrfesc în public”, atunci cînd au încercat să facă toţi paşii biblici şi au ajuns la limita răbdării cu disperarea?

Îi vom mustra pe cei care ne mustră în public, pentru că în privat nu le-am dat nici o şansă la dialog?

Blogări din toate tările, supravegheaţi-ne! Mustraţi-ne, corectaţi-ne! Cenzuraţi-ne deciziile, scoateţi la iveală prostia, dacă nu ne-am pocăit la vreme şi dacă am refuzat confruntarea directă. Frăţietatea, comunităţile în general, au dreptul şi responsabilitatea să îşi cenzureze liderii pe care i-au ales.”

Hm… Radical discurs, nu-i aşa? Şi ipocrit, din perspectiva mea, avînd în vedere abuzurile săvîrşite de Comunitatea Baptistă din Oradea, în fruntea căreia se află Florin Negruţ, fratele lui Paul Negruţ. Marius Cruceru, care este unul dintre vicepreşedinţi, vede paiul din ochii altora dar nu şi bîrna din ochii lor.

Dragi bloggeri, nădăjduiesc că nu veţi lua în serios sfatul pătrăţos. Vă spune baciul Alin Cristea: ăştia nu-şi iartă (foştii) prieteni, darămite nişte scribălăi anonimi din punctul lor de vedere. În alte situaţii, le-am mai spus şi altor tineri să aibă grijă că ăştia-s unşi cu toate uleiurile. Nu m-au ascultat (bine) şi au păţit-o…

De cîţiva ani tot scriu în public următoarea chestiune: nu oricine poate spune orice oricînd oricui oriunde. Gîndiţi-vă bine de tot la asta!

Cînd se adresează blogărilor, oare la cine se gîndeşte Marius Cruceru? Care ar fi 2-3 bloguri care, din punctul de vedere al Pătrăţosului, ar putea să aibă o activitate benefică de genul celei menţionate? Şi oare care ar fi 2-3 lideri care, citind postările blogărilor, se vor pocăi (la vreme)?

Cînd NU a refuzat Marius Cruceru confruntarea directă cu mine în spaţiul public? – Asta e una dintre cele mai triste întrebări pe care le-am pus în viaţa mea.

După 8 luni, Daniel Mitrofan reia postările pe blogul său, menţionînd că i s-au pus piedici în calea cercetării sale referitoare la colaborarea pastorilor cu Securitatea şi a fost nevoit să-şi încheie demersul întrucît nu mai are acces real la date.

Daniel Mitrofan reia postările sale cu o lună ÎNAINTE de Conferinţa Naţională. (În noiembrie 2007 Daniel Mitrofan adresase o Scrisoare deschisă către Conferinţa Naţională pe blogul lui Marius Cruceru (!). Postarea a avut aproape 300 de comentarii, cele mai multe la o postare din 2007.)

Şi face următorul apel:

“Sfătuiesc pe câți mai mulți membri, păstori, copii de păstori să își ceară dreptul de acces la dosarul personal sau al rudelor lor decedate și să facă publice cât mai multe din datele culese. Corelând datele cu atenție se pot descoperi cei care au subminat Biserica lui Christos în vremea comunistă. Nu fiți comozi, se merită expunerea răului care s-a făcut. Colaborarea cu regimul comunist a fost un mare rău – să recunoaștem lucrul acesta și să-l condamnăm. Îmi dau seama că majoritatea nu are nici un interes și că, chiar statul român a ales tacit să mușamalizeze lucrurile.

Creați-vă bloguri, afișați dosarele, comunicați datele, corelați și nu vă lăsați intimidați de unii care vorbesc viclean ca să vă descurajeze de la scoaterea la lumină a lucrurilor făcute în întuneric!”

Marius Cruceru scrie: “Scoateţi la iveală prostia”, Daniel Mitrofan vorbeşte despre “scoaterea la lumină a lucrurilor făcute în întuneric”.

“Scoaterea la iveală” a devenit o obsesie în mediul evanghelic românesc! (Şi încă nu am amintit de obsesia asta la penticostali!) Oare va fi una dintre temele Conferinţei Naţionale, dacă nu de la pupitru, atunci pe la colţuri?

Şi Vasile Taloş a revenit cu postare pe blogul său, cu o lună şi ceva ÎNAINTE de Conferinţa Naţională, cu 3 poezii (3, 22, 26 februarie 2009), după 1 an de pauză!

Iar Marius Cruceru a anunţat: V. A. T. A revenit!

“Un blog mult aşteptat şi mult re-aşteptat revine. V.A.T. revine după o perioadă lungă de tăcere cu mai mulţi watti de poezie şi rimă putere! Bun revenit! Semne bune are anul… încă!”

Blog mult aşteptat? Watti de poezie? Semne bune anul are?

Spare me!

Aşadar, observ că Paul Negruţ şi-a lansat blog în apropierea Conferinţei Naţionale, în aceeaşi perioadă cînd Marius Cruceru a revenit pentru marele public, Vasile Taloş a avut o tentativă de revenire, iar Daniel Mitrofan chiar a revenit.

Mi-ar părea bine să mă fi înşelat intuiţia, dar cu siguranţă nu am cum să greşesc în TOT ce am scris aici.

Folosirea bloggingului în stil ideologic nu cred că foloseşte prea mult în România, nici pentru “scoaterea la iveală”, nici pentru “îngrădirea turmei în ţarc”.

“Au ajuns la limita răbdării cu disperarea?” Cine, domnule pastor-decan-vicepreşedinte Marius Cruceru? Nici unul dintre voi nu ştiţi semnificaţia reală a vreunui cuvînt dintre acestea: limită, răbdare, disperare.

Dacă aţi şti MĂCAR unul dintre aceste cuvinte, blogurile voastre ar fi altfel. Ar fi un ALT FEL!

Marius Cruceru: “Cînd mă uit la blogosfera de limbă engleză îmi dau seama că mai avem mult pînă departe. O singură întrebare: sîntem oare pe drumul cel bun?”

Dacă aţi înţelege ce înseamnă să fim cuprinşi într-o citadelă (Saint-Exupery)… Sau măcar ce înseamnă să aveţi răbdare (cu oamenii)… Sau măcar de aţi fi cunoscut disperarea… Încă trăim second-hand în blogosferă…

Paul Negruţ blogger?

Ăsta-i titlul ce-i mai lipsea?

Să trudească atunci pentru el!

Dintre toate studiile despre opera mateina citite,cel al lui Matei Calinescu are o calitate rara astazi,in epoca eruditiei simulate prin note de subsol si a originalitatii rezultate din asezarea opiniilor celorlalti intr-un puzzle personal: modestia apropierii comprehensive de text.  

Autorul se situeaza in afara abordarilor canonizate in critica romaneasca (ca si interpretarea ezoterica a lui Vasile Lovinescu,din “Al patrulea hagialac »-1981,dar pe alte coordonate) ,pornind de la o teorie a relecturii ce face vizibila acea intentio lectoris (de care vorbeste Umberto Eco) ,descoperitoare de analogii si interpretari inedite.Autorul isi considera textele reunite in « Mateiu I.Caragiale-recitiri »(2003) « modeste contributii la un posibil dictionar Mateiu I.Caragiale » deoarece,dincolo de analiza esteticii-kitsch,a cronologiei interne a « Crailor… » si a anxietatii influentei ,criticul aduce o serie de precizari paratextuale importante la mottourile din textele mateine.Intertextul pentru « Craii… » devine « El Aleph » al lui Borges,in directia unui fantastic al concentrarii,romanul continand « o anumita lume nu disparuta,ci intr-o stare de perpetua disparitie »usor recognoscibila si in contemporaneitate.

Aflandu-ma tot intr-un proces de recitire (al acestei carti ),retin acum observatia referitoare la o fraza  din “Remember”,aparent lipsita de legatura cu restul textului,si anume cea care surprinde o femeie copiind,in Muzeul Frederic,un portret al Mariei Mancini ,realizat de Mignard.Femeia se pare ca semana perfect cu modelul.

Matei Calinescu observa ca aceasta fraza e inserata chiar in mijlocul portretului pe care naratorul il face lui Aubrey de Vere ,urmata de pasajul despre asemanarea dintre lorzii englezi pictati de Van Dyck si tanarul inca necunoscut.                                      

Interpretarea criticului sugereaza ca si tanarul narator (Mateiu avea 22 de ani in 1907) isi face un autoportret generic de  lord tanar si  ”zvapaiat” din picturile lui Van Dyck(1599-1641) si ale succesorului acestuia la curtea lui Carol al II-lea al Angliei,sir Peter Lely( 1618 -1680) …”