Juan Ramón Lucas, nacido el  2 de Noviembre de 1958 en Llanes, Asturias. Desde pequeño siempre quiso ser director de cine, aunque finalmente optó por estudiar la carrera de Periodismo. En 1979, con tan sólo 21 años, comienza a trabajar en ‘Radio Juventud’ de Madrid y en el diario ‘Informaciones’.

En 1982 colaboró en  ’Informe Semanal’, y cinco años después se incorpora a la sección de economía de la Cadena SER. En la cadena del Grupo Prisa también dirige y presenta el informativo ‘Matinal’ (1990) y ‘Hora 14′ (1992). En el año 93 ficha por Onda Cero, donde presenta el informativo matinal ‘Al día’.

La fama le llega en 1997, cuando es contratado por Telecinco para presentar informativos. Durante cuatro años presenta los informativos de madrugada, mediodía y noche pero en agosto de 2001 salta a la competencia y decide fichar para Antena 3 para presentar el magacín ‘De buena mañana’, en competencia directa con María Teresa Campos. Tras presentar varios programas para la casa, a finales de 2002 se marcha a las autonómicas. Finalmente, en 2004 vuelve a Antena 3 para presentar el espacio semanal ‘Siete días, siete noches’.

Sus últimos proyectos de televisión fueron en la nueva cadena privada La Sexta: Brigada policial, un espacio que muestra casos reales resueltos por la policía y Elegidos, programa de investigación.

Finalmente, en junio de 2007 se incorpora a TVE con El ojo público del ciudadano, un espacio sobre información a los consumidores sobre asuntos de su interés. Un año después, presenta el programa de entrevistas En noches como ésta, en la misma cadena.

Desde septiembre de 2007 conduce el magazine matinal “En días como hoy“ de Radio Nacional de España.

SU MEJOR ARMA… SU VOZ: http://www.rtve.es/podcast/radio-nacional/en-dias-como-hoy/

Y SU CONTRAPARTIDA… SU IMAGÉN EN LA GRAN PANTALLA:

Daca vreti sa radeti asa de dimineata intrati aici!

Succesul este garantat!

de dimineaţă, în maşină, ascultând glumele voit şi asumat misogine făcute de Dobro & Co la radio Guerilla mi-am amintit de replica unui personaj din spectacolul Krum, văzut de curând în FNT:

“ăştia-s bărbaţii care ne-au fost atribuiţi, altii nu-s …”

“pfaleooo!” – mi-am zis uitându-ma îngrozită în jur, îngrozită bineînţeles de sumbrul subinţeles a unei asemenea replici. Speram ca chipurile închise în celelalte maşini din trafic – ca nişte cepe puse la murat în borcane uriaşe – sa-mi risipească – precum risipeşte un vânticel cald de toamna frunzele de pe trotuar – sa-mi risipească deci temerile vezi Doamne absurde şi exagerate.

O frână brusca mi-a întrerupt filozofelile matinale şi cheful de consideraţii cinico-socialo-înţelepţoaso-lăptoase.  O maşină mi-a ieşit obraznic şi intempestiv în fata, iar după ce am reuşit s-o evit, nu fără emoţii, am gonit niţel – dovedindu-mi of course şi calităţile de Mica Schumi a Lumii – şi la primul stop am reuşit sa văd cine se ţinea cu asa îndârjire de volan. Oh, prima data am văzut fălcile care mestecau voluminos şi greoi ceva, antrenând în aceasta acţiune cam un sfert din muşchii valizi ai corpului. Apoi ochii ieşiţi din orbite, capul ca un dovleac noduros şi neregulat, fata ciupita, tumefiata şi colorata în mod ciudat şi mâinile, ah mâinile acelea umflate, spărgând  mânecile hainei, prea strâmte prea înguste, prea mici, cu inele înţepenite pe degete, ajunse aproape pana la os prin osânza îngroşată şi parca puţind a colesterol, din ala rău nu din ala bun … chipul acela parca aşteptând sa plesnească dintr-o clipa în alta s-a întors încet înspre mine şi, dacă se mai putea şi mai mult şi-a holbat ochii într-o încercare nereuşită de mimica iritata: “Shiee vreeei, ng-ng?”.

Noroc cu un alt claxon – daaa, bazaţi-va pe claxoane, ele sunt salvarea atunci când monştri neidentificaţi îţi răsar în fata în trafic şi tind sa te hipnotizeze primejdios şi pe termen nedeterminat – un claxon m-a trezit din coşmar şi am reuşit sa fac stânga, în timp ce posesorul claxonului trecea foarte tulburat şi agitat (ce-o fi păţit sireacu’? Of of of …) pe lângă mine, fluturând din vreo 5 mâini, în timp ce vorbea la 3 telefoane şi se scobea în nas.

bărbaţii ce ne-au fost atribuiţi, ah, ăştia-as bărbaţii ce ne-au fost atribuiţi … ah, nu, nu, NU!!! e o greşeală, nu pot sa cred.

Foca în care m-am mutat de curând are sub pernă o bombă cu ceas.

Trebuie să am grijă când mă duc la culcare, să-i deschid încet gura,

să intru fără să mă zgârii în colţii ei

îmi pun seară de seară capul pe ficatul ei

seară de seară privesc lumina

care îi intră prin buric ascult ticăitul de sub capul ei

şi adorm şi mă trezesc .

6.45

Mă târăsc cu grijă afară + capul înainte

îmi fac o cafea şi plec la muncă.

în spatele meu aud linguriţa din cana de cafea cum

se izbeşte de toţi pereţii şi de uşa camerei.

la timp!

En Sueca (Valencia), Llenazo y Buenos Combates

Ha terminado, a las 14:11 horas, en el Casal de la Falla 18 de Julio de Sueca (Valencia), la anunciada matinal (inter-clubs) de boxeo aficionado.

RESULTADOS:
1º Combate. Boxeo Aficionado. Cadetes. Pesos Ligeros. 3 x 2
Fernando Jacas (C.B. San Cristóbal de Valencia) hace combate nulo (decisión dividida) ante Juan-Fernando Salceda (C.B. San Cristóbal de Valencia).
Buen combate entre principiantes.

2º Combate. Boxeo Aficionado. Cadetes. Pesos Super-Ligeros. 3 x 2
Johan-Eduardo Orozco (C.B. San Cristóbal de Valencia) vence por puntos (decisión mayoritaria) a Alejandro Lorente (C.B. San Cristóbal de Valencia).
La pegada de Orozco se impuso a la valentía de Lorente.

3º Combate. Boxeo Olímpico. Pesos Ligeros. 3 x 3
Iván Muñoz (B.C. La Unión de Castellón) vence por puntos (decisión unánime) a Vicente González (C.B. San Cristóbal de Valencia).
Dos adversarios al ataque y la victoria para el más preciso.

4º Combate. Boxeo Olímpico. Pesos Welters. 3 x 3
Cristian Amado (C. B. Chute Boxe de Valencia) vence por k.o. técnico en el primer asalto a Sergio García (C.B. San Cristóbal de Valencia).
Se impuso la pegada.

5º Combate. Boxeo Olímpico. Pesos Pesados. 3 x 3
Luís-Ignacio Jordán (C.B. Chute Boxe de Valencia) hace combate nulo (decisión mayoritaria) ante Ángel Lozano (C.B. Sedaví).
Dos pesos pesados buscando el k.o., que definitivamente no llegó.

6º Combate. Boxeo Olímpico. Pesos Welters. 3 x 3
Daniel Gómez (C.B. Saholín de Xirivella) vence por k.o. técnico en el primer asalto a Francisco-Javier Alcover (C.B. Chute Boxe de Valencia).
La precisión de Gómez se impuso a la valentía de Alcover.

7º Combate. Boxeo Olímpico. Pesos Welters. 3 x 3
Víctor Belenguer (C.B. Sedaví) hace combate nulo (decisión mayoritaria) ante David-Donis “SIETE” Ruíz (C.B. Sueca).
Boxeo al ataque por parte de SIETE. Boxeo disciplinado por parte Belenguer. El veredicto reflejó lo equilibrado del combate.

Por Julio MARÍA (colaborador valenciaboxing)

După câteva ore de somn liniştitor m-am trezit în dimineaţa asta chitit să umplu chenarul alb din panoul meu de control. Aşa că am băgat un ghiveci de informaţii pe care le-am auzit din toate părţile. 

Ceea ce era de aşteptat să se întâmple s-a întâmplat. Băieţii în negru de la Mănăstirea Cotmeana, undeva prin Argeş, şi-au tuningat cutia milei cu un sistem de alarmă. Motivul e simplu, prea mulţi hoţi care se serveau pentru a mai sorbi un lichior. Pur şi simplu încurcau traseul banilor, în loc să dea, luau. Pe deasupra stareţul promite o siguranţă şi mai şi. Îşi va trage nene un sistem video de vor fugi ”poftitorii” bunurilor mănăstirii ca dracul de tămâie.

Obama a reuşit în câteva luni ce n-au putut alţii într-o viaţă. A făcut el ce-a făcut şi s-a trezit cu un Nobel pentru pace în braţe. Nu ştiu care-ar fi fost acele “eforturi privind neproliferarea şi cooperarea între popoare” dar meritul lui principal a fost legat de opoziţia faţă de familia Bush. La asemenea cazne, merita omul. Mă gândesc totuşi la acei oameni care-şi închină viaţa în sprijinul alinării popoarelor din lumile chinuite de războaie. Ei se aleg probabil cu satisfacţia de a-şi îndeplini crezul. Că de vreun premiu, fie el şi onorific, nu poate fi vorba. Acesta îl primesc, culmea, cei care stârnesc războaie, precum americanii. Măcar milioanul de dolari primit să-l ofere liderul de culoare american cuiva care merită.

Mă bucur să aflu că nu sunt singurul român ce nu mai dă doi bani pe şcoala românească. Ba chiar mă alătur grupului de 50% dintre semenii mei care împărtăşesc aceeaşi opinie. Probabil cealaltă jumătate nu au trecut prin minunata şcoală românească sau îşi lăfăie dosurile prin fotolii de conducere. 

Mare bombă mare. S-a stabilit prin date certe că Hitler n-a fost nici bolnav psihic, nici drogat şi nici măcar homosexual. Dacă nu se găseau nişte doctori plictisiţi să infirme zvonurile lansate de ce ştiu eu ce pierde-vară, istoria ar fi fost nedreaptă cu unul dintre cei mai mari tirani. Mie mi-e destul să ştiu că a fost un criminal de carieră şi nu mai contează motivele. Nici măcar pentru familiile milioanelor de non-arieni trimişi pe lumea cealaltă. 

Apa dăunează grav sănătăţii. Pare-se că ne întoarcem la lumea plină de păduchi şi urât mirositoare a secolelor de mult apuse. Dar numai în cazul în care folosim duşul. Zice-se că în capetele duşurilor se acumulează bacterii care pot deveni fatale pentru plămânii noştri. Cine-o zice? Un microbiolog american pe numele său Norman Pace şi trupa lui de şoc. Toate astea în urma verificării a 50 de capete de duş. Deci, folosiţi în Pace cada de baie!

Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio sunt de rău augur pentru unele sporturi. Tărâmul brazilian nu va apuca să asiste la “spectaculoasele” partide de baseball şi softball, acestea fiind scoase din lista olimpică. Ce tragedie! Noroc că s-au găsit înlocuitori. Aşa că bun venit golf şi rugby în 7. Ce să mai, din lac în puţ. Ce au mai nimerit-o diriguitorii olimpici.

Selecţionerul sârbilor nu vrea cu nici un preţ să-i înfurie pe valahii juniorului. Aşa că declaraţia soft a antrenorului Antic îndemna la inteligenţă din partea jucătorilor lui. Fiindcă aşa şi numai aşa pot înfrânge o Românie într-o formă de zile mari. Să fim serioşi! Le recomand sârbilor să nu lipsească de pe teren, acesta fiind singurul impediment în calea victoriei lor şi a calificării la CM sud african. Restul vine de la sine!

Hem anat a fer la via El Gruñon/El Rondinaire al Gorro Frigi (Pep, Miguelón i Cañete. 02-oct-2009)

Tenia curiositat per fer aquesta via, un cop feta la veïna Tió Gos.

Comencem per una rampa, enfront la GEDE. 35 metres, 7/8 bolts, uns metres de IV- per superar un ressalt.

 La segona tirada és un flanqueig ascendent, cap a la dreta, poc atractiu: no és la millor opció per portar principiants, però el bon humor alleugereix la càrrega. 25m, 4 bolts, III+. La tercera tirada, curta, sense compromís, recupera la línia més o menys (poc) vertical.

Tres tirades ramposes, al límit entre la grimpadeta i la marxa per terreny abrupte (amb compte amb les presses bellugadisses i les pedres mòbils). 90 metres, bolts “d’orientació”. II.

Un cop al bosquet passem de continuar per la Tió Gos (l’he fet un parell de vegades i és poc atractiva, a més d’incloure un tram de dificultat desequilibrada respecte de la resta de la via).

Continuem per la Lajarín: una tirada maca, vertical, molt “gorrera”. 35m, 6 burins de xapa fixa (a més d’un bolt a la sortida de l’R, d’utilitat òbvia: protegeix l’arbre dels escaladors ….) , IV+. 

Faig reunió aprofitant un arbre ( a 2 metres de dos bolts grocs, de la Tió, per comoditat d’angles de corda), uns metres sota el cim.

Un altre cop dalt del Gorro. Sembla una estació d’autobusos: uns arriben, altres marxen, uns altres petem la xerrada … (en realitat he vingut a petar la xerrada amb els amics, mentre esmorzem i grimpem una miqueta: activitats gratificants que contribueixen a que la vida tingui sentit)

Sant Pau del Camp és un monestir romànic al bell mig de Barcelona. Una joia del romànic català amagada entre els carrers del popular barri del Raval. Sant Pau del Camp és una de les esglèsies més antigues que es conserven a Barcelona. Arribar-hi no te cap pèrdua possible. Cal anar des de les Rambles de Barcelona, en direcció al Paral·lel, seguint el carrer de Sant Pau. Passada la nova Rambla del Raval trobareu la plaça i el parc que l’envolten. El monestir és una cucada. Petit i exerit. Un temple de creu llatina, quasi grega, amb una espadanya. Un claustre molt original, quasi bé únic, (a la foto), i una sala capitular. Res més i res menys. Sobri, espectacular, recollit, esplendorós, en resum un cenobi minúscul que, a la vegada, és una de les peces més extraordinàries de l’art català. I tot a dos passes, al cor de la Barcelona vella. Podeu aprofitar per fer una volta pel Raval, veure les transformacions que està patint, o guanyant. Potser baixar fins les Drassanes i fer una visita al Museu Marítim, o anar fins el port. En tot cas, Sant Pau del Camp pot ser un bon motiu de passeig, un dissabte o diumenge al matí amb la família.

Sant Pau del Camp es un monasterio románico en el centro de Barcelona. Una joya del románico catalán escondida entre las calles del popular barrio del Raval. Sant Pau del Camp es una de las iglesias más antiguas que se conservan en Barcelona. Llegar no tiene ninguna pérdida posible. Hay que ir desde las Ramblas de Barcelona, en dirección al Paralelo, siguiendo la calle de Sant Pau. Pasada la nueva Rambla del Raval se encuentra la plaza y el parque que lo rodean. El monasterio es una cucada. Pequeño pero matón. Un templo de cruz latina, casi griega, con una espadaña. Un claustro muy original, casi único, (en la foto), y una sala capitular. Nada más y nada menos. Sobrio, espectacular, recogido, esplendoroso, en resumen un cenobio minúsculo que, a la vez, es una de las piezas más extraordinarias del arte catalán. Y todo a dos pasos, en el corazón de la Barcelona vieja. Podéis aprovechar para dar una vuelta por el Raval, ver las transformaciones que está sufriendo, o ganando. Quizás bajar hasta las Drassanes y hacer una visita al Museo Marítimo, o ir hasta el puerto. En todo caso, Sant Pau del Camp puede ser un buen motivo de paseo, un sábado o domingo por la mañana con la familia.

Mientras algunos tratan de convencernos que eso que hacen es “La Mañana” la de siempre, donde siempre….los oyentes sabemos que no es así.

Lo sabemos porque la hemos seguido mucho tiempo y porque lo hacíamos sabiendo que queríamos escuchar y a quién y por qué lo escuchábamos, por eso, vemos la diferencia que sin duda es abismal.

Porque supimos y quisimos seguir en ella cuando todos la atacaban desde fuera y los enemigos sacaron sus garras más afiladas y su mayor empeño en conseguirlo y no lo lograron, ahora que ha sido atacada “desde dentro” y víctima de un vil intento de neutralización lo haremos con más fuerza, y cada día más y más orgullosos.

Porque tenemos las ideas claras y sabemos que queremos y qué defendemos y no como otros.

Y es por eso, que esta mañana cuando me he despertado, el 7 a las 7, por fin ha llegado con gran expectación, hemos redescubierto dónde es La Mañana y qué es la mañana, quién comunica y quién habla, la dedicación, el detalle, los protagonistas, el ambiente creado, el emocionarnos, el informarnos, el entretenernos, algunos saben hacerlo y otros no cualquiera que ponga la radio sabrá descubrirlo sabrá ver cual es la verdadera Mañana o cual es la que él quiere escuchar y es libre de hacerlo.

La mañana es la Mañana de Federico, en esRadio y lo otro lo de la COPE, lo que antes si era La Mañana es otra cosa, es algo muy distinto es un Sr. que antes era otra cosa o decía ser otra cosa y ahora se ha vuelto, o ha sido así siempre, lo que es.

Gracias por estar ahí, enhorabuena por vuestra labor y vuestro estreno y os deseo mucha suerte y muchos éxitos.

Yo cada mañana me levantaré a escuchar La mañana, la verdadera Mañana y La Mañana que a mi me gusta escuchar y quiero seguir escuchando.

cafenea, 8.35 dimineata:

eu: o cafea, te rog. la pachet.

el: de care doriti?

eu: un expresso, dar … in cana de latte. mare. deci … vreo trei sau 4 expresso, de fapt .

el: ok, sigur ca da. vreti si o pastila de tensiune? O sa aveti nevoie.

i liked this guy. o sa ma mai duc.

Hem anat (26.07.09) a fer la via de l’Esquena del Diable. Malgrat algun comentari llegit sobre la suada de l’aproximació pels Avellaners, el cert es que no es fa més dur que pujar la canal dels Llorers o alguna altra del vessant Sud (i la fas amb ombra si vas de matí com nosaltres).

La via: bé, “p’a que nos vamos a engañar”, la via no és per repertir-la, però és de bon fer i arribes a un cim amb bones vistes. Itinerari poc evident en el que cal “navegar” per trobar les assegurances (es pot autoassegurar amb aliens petits, però atesa la tendència d’algunes preses a canviar de lloc, principalment en direcció cap avall, millor fer servir les expansions). Un cop al cim vàrem baixar la carena cap al sud i vam fer ràpel (baga i maillon) cap al camí de Sant Antoni (45′ fins Santa Cecília)

Resumint: una via de baixa dificultat i baix compromís apta per a col·lecionistes i per a gent de baix perfil tècnic (com jo, caram…).

Material: 5 exprés, reunions, alguna savinera i, si no tens bona vista per trobar les xapes, aliens (semàfor). Horari: 65′ a peu de via i 90′ a la via.

Bom dia marujos! Estou postando cedo evitando a fila pro notebook que se forma ao longo do dia, consegui driblar os dorminhocos desta battleship!

Bom, hoje venho trovar sobre um mar de calmaria que tenho passado, tudo acontece calmamente e vagarosamente, pois “mastigamos” as férias de modo lento, pra degustar bem esse maravilhoso recesso.

Sem mais delongas, vamos ao noticiário:

Ontem eu comprei mais um All Star para eu acervo. Não há tênis mais gostoso de andar e mais descolado, é simplesmente o tênis mais cool do mundo! Ele tem listras verde escuro com um fundo verde claro, é de elástico, desbancando o cadarço, resumindo: É mara!

Iremos talvez sábado na Picanha do Zé comer picanha, na minha concepção! Quero também comprar mais coisinhas pra levar; meu maior problema em viagens é gastar dinheiro com coisas que posso comprar na minha cidade e acabo deixando de comprar coisas que só tem no local!

Mas não vou ficar me medindo! Vou comprar o que eu achar que devo comprar e me sentirei bem assim!

Meu Deus, esse texto foi o texto mais “away” que eu já escrevi! Vou tentar não postar mais assim que acordar, não consigo organizar minhas idéias muito bem! Hahahaha!

Well, good morning and go to the breakfast!

O dia começa de madrugada para os apresentadores da atração mais longa da programação da Band. Antes das 6h, Patrícia Maldonado, Lorena Calábria e Daniel Bork já estão nos estúdios do Morumbi, onde comandam ao vivo o Dia Dia, ao ar de segunda a sexta-feira, das 8h às 11h30.

”Onze horas da noite para a gente significa duas horas da manhã”, diz Patrícia Maldonado. Para a jornalista Millena Machado, que apresenta as primeiras notícias do dia durante o programa, o despertador toca ainda mais cedo, às 3h. ”A dica é dormir cedo”, afirma ela, que procura pensar nos pontos positivos. ”Eu nunca pego trânsito”, diverte-se.

O esforço da equipe tem uma razão. O Dia Dia estreou como a aposta da emissora para as manhãs, horário cuja audiência é disputada por programas de peso, como Mais Você (Globo) e Hoje em Dia (Record). Embora os números da Band no Ibope ainda sejam pouco expressivos, não alcançando três pontos de média, eles representam um aumento de 50% da audiência da faixa horária.

A dedicação do trio tem agradado à casa. “Estamos com média de 2,5, e cada décimo que ganharmos será uma vitória, porque a gente sabe que a concorrência é braba’’, fala Ângelo Ribeiro, o Macarrão, diretor do matutino. “Tem dia em que chegamos a dar 50% da audiência da Globo [em alguns momentos]. Isso é ótimo. A Band está mudando o perfil, está mais feminina’’, completa o diretor, referindo-se, otimista, aos dias em que a atração de Ana Maria Braga registra média de menos de cinco pontos na Globo.

Enquanto Patrícia Maldonado já é conhecida do público da emissora por ter comandado o reality ”É o Amor”, no ano passado, Lorena Calábria passou pela Record e pelo GNT. O chef Daniel Bork – que começou sua carreira como garoto-propaganda da Brahma – já ocupava as manhãs da emissora no comando do ”Bem Família”, programa de variedades.

Patrícia aposta no jornalismo para conquistar mais telespectadores. “Nada é solto, tudo tem um gancho jornalístico, até pela minha formação e pela da Lorena [Calábria]. Isso que é o legal do nosso programa’’, avalia a apresentadora.

Macarrão ressalta: “O maior desafio é fazer as pessoas mudarem de canal”.