Alesii romanilor

Da, in turul doi avem posibilitatea de “a alege”.  Un paragraf din pliantele electorale impartite de Remus Cernea spunea asa:  “in turul I avem sansa sa alegem liber, in turul II ni se impun candidatii.” Si are dreptate. Are mare dreptate.

Traian Basescu si Mircea Geoana nu?

Citeam spusele lui Zoso despre cum a fost intre 2000 – 2004 si 2004 – 2009. Diferente mari intre cele doua perioade nu au fost. Diferente mari intre ce a fost si ce va urma in urmatorii 5 ani nu vor fi. De ce?

Romanul urla ca vrea schimbare. Romanul zice ca e o fire responsabila. Romanul zice ca e inteligent. Romanul zice ca e patriot. Dar romanul uita, romanul  nu vede cat de josnic e cand se vinde pentru un mic, o sticla de ulei si un pachet de zahar. Romanul nu mai stie sa zica STOP cand se vinde pentru o suta de lei sau mai nou, o galeata. Romanul inghite in sec pe moment, si zice “Ba, ce-o fi o fi!”.

Si cand vine greul, da ca de obicei vina pe altul.  Mai adauga si mentalitatea de tip “sa moara si capra vecinului”, si totul e minunat.

Uite de-asta nu-s eu patriot!

Multi,multi,multi ,multi oameni nemultumiti de organizarea alegerilor.

Caut pe internet si nu gasesc cine se ocupa , pas cu pas de logistica organizarii alegerilor. Cine sunt aceia care scuipa romanul in ochi cu mojicie? Care-l ia de prost pe roman, care-l priveste de sus!
Pentru ca mi-ar place foarte mult, enorm chiar, sa stiu CINE, sunt acei romani indiferenti, apatici, obtuji, incremeniti intr-o mentalitate din care ei nu se misca si nu lasa nici pe altii sa se miste, care ne organizeaza si influenteaza viata , inca? Cine sunt proprietarii demersurilor? Deciziilor,  C-U-M SA NU DECURGA ALEGERILE civilizat la nivelul altor tari democratice!! Cum sa nu fie respectat cetateanul!! Cum sa nu se dea valoare demnitatii lui de om care traieste intr-o societate a anilor 2009 !!! Cum sa-l faci pe roman sa se simta ca un rebut de lumea a treia in tara lui!

Tare as vrea sa stiu! Dar, imi aud ecoul!
Cum o sa se schimbe vreodata ceva , daca atitudinea de revolta si vocea oamenilor, nimeni n-o s-o asculte?
Dar cand se pun biruri pe spinarea oamenilor, sunetul ‘guldenilor’ ,guvernul il aude , ha? Clinchetul banutului, pe care-l plateste cetateanul ca sa tina oficialii , ala suna bine, e auzit? Nemultumirea se pierde in soapta insa, neauzita!

Oamenii au venit sa voteze. Asta au vrut.  Au venit sa se implice, pentru mersul Romaniei, pentru mersul societatii. Pentru noi toti la un loc. O societate in care fiecare om , alaturi de celalalt om si alaturi de toti ceilalti oameni , reprezinta interese comune.  Sau cel putin asa ar trebui sa fie! Doar ca niste *draci prieteni* conduc un proces de sabotare la bunul mers al societatii.
Nu e nevoie de stiinta spatiala pentru ca votarile sa functioneze. Ci logistica (planificare si executare).
Sper ca o comisie de evaluare a decursului electoral sa se puna pe roate dupa ce iese din cuiele in care aparem fixati .
Si mai este ceva care ma preocupa. Un tanar de 17 ani, ingrijitor de vaci, om muncitor, care a votat si nu ar fi trebuit , risca 3 ani de inchisoare. Pai de ce? Nu era cineva acolo care sa ii verifice actele si sa ii spuna ca n-are voie!?

SOLUTIA: watch ,learn and do it like a pro’ !

http://www.youtube.com/watch?v=ihwFrXLyr1g

Am racit. E tare urat. Oricat de mult am incercat saptamanile trecute sa racesc, n-am reusit, dar acum m-a luat prin surprindere. Am stat luni acasa pentru ca de duminica ma simteam rau si am zis ca marti sunt in stare sa merg la scoala. La germana, profa m-a vazut ca tuseam si imediat “Du-te la cabinet si-acasa!”. Da, stiu, cu totii v-ati fi bucurat pentru ca ati scapat de ora de germana si de inca doua de mate, dar nu eu. Eu chiar voiam sa merg, pentru ca mi-era dor de scoala. Am fost la cabinet, asistenta mi-a zis ca am rosu in gat si impreuna cu Andreea, am plecat. Am fost si la medic si mi-a dat antibiotice. Sunt niste pastile imense, late si mari si m-am innecat de vreo doua ori din cauza lor.

Nici miercuri si nici astazi nu am fost. Sper doar ca maine sa ma simt mai bine si sa ma duc pentru ca eu chiar vreau sa merg la scoala. Da, suna ciudat, dar asa e.

Anyway, voiam sa mai zic si de o problema majoora pe care toata lumea o cam evita. Care-i faza cu nuditatea? Like seriously, ca sa te afirmi trebuie sa apari pe toate programele dezbracat, eventual vorbind cat mai vulgar posibil ? Cam da, din cate am vazut. Si apoi se mai intreaba de unde toate fetitele de pe hi5, de 13 ani, au poze in sutien (sau fara) si au o mentalitate jalnica. La sectiunea “Carti preferate” gasesti urmatoarele: “nu citesc doh8-|” sau “Asul :X”, “revistele”, “cartile de joc”. Sa fim seriosi, unde duce asta? Uite asa ajungem intr-un hal fara de hal.

Unul dintre scriitori mei preferati din perioada facultatii a fost si Stephen Covey. In acea perioada am descoperit cartea lui “Un abecedar al intelepciunii sau eficienta in 7 treptate“

Atunci am intalnit pentru prima data conceptul “mentalitatea abundentei”. Anii au trecut si acum incep sa aplic acest principiu. E eficient si simplu: In orice domeniu e suficient pentru fiecare. E o alta modelitate de a gandi. Daca eu ma gandesc la concurenta din domeniul psihoterapiei. Cunosc foarte mult terpeuti. As putea gandi “hei mai e loc si pentru mine? mai bine sa nu le zic colegilor ce formari, ce intentii am” sau as putea gandi “Sunt suficienti clienti /pacienti pentru toti.” si increzatoare sa imi vad mai departe de formare, facultate, invatand-i pe cei din jurul meu ceea ce eu am invatat. Dau mai departe, fara teama ca voi fii depasita de altii, ca altii vor fii mai buni decat mine.

Astfel eu aleg sa cred fiecare femeie are o serie de potentiali parteneri potriviti, si reciporca e direct valabila. Aleg sa cred ca sunt si oameni care sunt interesati de ceea ce scriu eu pe site.

Tu ce alegi sa crezi? Ce mentalitate alegi sa ai?

dar mentalitatea oamenilor, a majoritatii , e de jale!

Gindire inchegata, aburita , incleita.

Ca si cum s-ar trai in izolare. Poate ca  majoritatea traiesc de fapt intr-o izolare mentala, nefiind expusi la informatii , la documentatie, la viata din afara. Si nu ma refer la expunere superficiala, ca si cum ai privi un meci din tribuna.

Ma refer la socializare. Ceea ce observ prin comparatie, Romania e in urma  mult din toate punctele de vedere.

Iar daca mentalitatea nu se transforma, daca gindirea ramine la fel, realitatea nu se poate schimba. Ramine unde a fost, in stagnarea din timpuri *preistorice*.

Pacat.

Bizonii de Bucuresti is o sub-specie a ‘taranului de oras’. Acestia se regasesc cel mai adesea in trafic. Semnalmentele care va ajuta in a recunoaste un bizon de Bucuresti sunt deloc subtile si foarte relevante. In principiu, este vorba de niste trasaturi grosolane de tipul nesimtirii cronice, a tupeului prost-inteles si a durerii in anumite organe despre orice altceva in afara de propriul cur.

Este simplu, dragii mei. Bizonii de Bucuresti sunt acei soferi (in principiu) care claxoneaza desi intersectia este blocata. Iar daca, printr-un miracol, intersectia nu este deja blocata, ei sunt cei care o vor bloca. Exact ca niste vaci. Da’ din respect pentru vaci le zic bizoni. Tot ei sunt cei care nu acorda prioritate. De niciun fel. Ei merg pe principiul ca prioritatea de dreapta exista numai cand masina lor vine din dreapta. Pietonii nu au drepturi, si-asa le respira aerul. Prin urmare acestia nu au cum sa aiba prioritate. Niciodata.

Tot bizonii sunt cei care merg cu 80 km/h pe drumuri inundate, pe trotuarul carora incearca sa circule pietoni. Respectiv eu. Nu vreau sa va spun ce-a fost la gura mea aseara cand, dupa o zi ingrozitoare pe plantatie (a se citi corporatie), am fost stropita de catre o masina desi circulam pe trotuar pe partea cea mai indepartata de drum. Nu am fost singura care a patit-o, in apropierea mea mai erau alte 2 persoane. Pana sa treaca bizonul prin dreptul meu, mai trecusera vreo 10 masini, si supriza, niciuna nu m-a stropit pentru ca circulau cu o viteza adaptata conditiilor de drum. In fine, dupa ce-a trecut bizonul eram toti 3 fleasca. Nici daca intram intr-o spalatorie de masini fara masina nu ieseam asa. A avut noroc dobitocul ca deja se intunecase, iar vederea mea oricum e mai intunecata asea, din fatare si n-am avut cum sa-i iau numarul.

Revenind la animalele noastre, bizonii nu sunt in exclusivitate soferi. Nu. Pot fi si pietoni. Aceleasi semnalmente, minus tona de fier din jurul lor. Ei is acei retarzi care se inghesuie ca sa urce/ coboare din diverse mijloace de transport in comun. Ei is acei retarzi care nu-s capabili sa se distribuie in mod egal pe tot spatiul oferit de RΑΤΒ. Exclus asa ceva, este sacrilegiu. Ei trebuie sa stea inghesuiti langa usi. Ca, daca Doamne fereste e incediu? Ei ce fac?

Exemple ar mai fi cu sutele, da’ nu mai am timp sa dezvolt acum. V-ati prins voi.

Nepotul meu de 12 ani a bătutut recordul la ghinioane: în decurs de patru luni, i-au furat bicicleta și telefonul. Și nu locuiește în Vestul sălbatic, ci pe Calea Moșilor, la capătul dinspre bulevardul Carol, adică al dracului de central.

Bicicleta era legată cu lanț și lacăt de scara blocului, bloc cu interfon, binînțeles. Și ce dacă … au intrat cumva și au tăiat lanțul … Haios a fost când soră-mea s-a dus la poliție și i se tot repeta că soțul a depus deja reclamație. Soț care habar n-avea de furt, nici măcar nu era în București în ziua respectivă. Până la urmă polițistul s-a dumirit: fusese furată și o a doua bicicletă pe aceeași scară, în aceeași zi. Și acceptat în final și reclamația sorei mele. Normal că nici urmă de biciclete  - duse au fost!

Cum a fost cu telefonul – a ieșit copilul la joacă în fața blocului. S-a trezit că cineva îl prinde de gât de la spate și îi spune ”Dacă nu-mi dai telefonul, te tai!”. Atacatorul era un țigan în jur de 20 de ani, adică nepotul în cauză chiar n-avea cum să reacționeze. Și să nu-mi ziceți că nu sunt politically correct și nu-l numesc cetățean-român-de-nu-știu-ce-etnie. Când te atacă un țigan, țigan rămâne. Iar poliție, au venit, s-au învartit un pic să-l găsească – rezultatul …. NIMIC!!!!!!  (A, să nu v-aud că ce-i trebuia telefon la vârsta lui … telefonul era în buzunar, soră-mea vrea să-și poată suna copilul!)

Mi-am adus aminte că acum câțiva ani aveam nevoie de cazier judiciar. Pentru că dura câtvea zile și eu n-aveam timp, am abordat un polițist ieșit la fumat să văd dacă nu se poate mai repede. Răspunsul lui m-a lăsat mască: ”Nu vedeți, doamnă, că ne dă la televizor cu camera ascunsă? Că eu v-aș ajuta!” Și eu care  mă pregătisem pentru un ”Da’ cum vă permiteți?”!!!!!

Dacă poliția română ar avea logică, ar patrula și pe stradă, și-ar mișca un pic fizicul din birouri  și cu siguranță ar scădea numărul infracțiunilor ca cele de mai sus. Revin la o chestie pe care am citit-o undeva: o țară e civilizată când e în stare să-și aplice legile. Se pare că noi mai avem mult până departe … Dacă un polițist motivează că nu încalcă o regulă de frica televizorului … atunci cine mai are grijă de noi în caz de ????

La polul opus, mă bucur să văd oameni care în paranoia în care trăim fac lucruri de un normal aproape anacronic. Chestii normale prin bun-simț, prin faptul că nu vin ca spam și nu ți le bagă nimeni pe gât cu surle și trâmbițe, prin faptul că te bucură și nu cer nimic în schimb. Un tip din Cluj cântă de-adevăratelea despre faptul că s-a îndrăgostit …. lumea e salvată încă!!!!

La Orsova, langa statia extraordinarului tramvai 41(ca metrou usor nu e nici batut), exista o trecere de pietoni si un semafor. Langa acel semafor sede mai mereu un nene. Cu un fluier. Acest nene se crede politist, astfel incat daca dansul considera ca n-ai voie sa treci, indiferent de culoarea semnaforului, se va pune in fata masinii tale. Si va fluiera. Daca esti pieton si el nu va dori sa te lase sa traversezi, te va trage de maneca. Si va fluiera. Este comic la superlativ. Cand trec pe acolo si se nimereste si el, ii dau bani. Este singurul din tot Bucurestiul caruia ii dau bani. (mai sunt niste tigani care canta absolut superb muzica tiganeasca veche la metrou, da’ pe aia ii vad odata la 6 luni)

Revenind la nene, pe mine ma amuza la maxim. Uit ca intarzii si ca e chiar necesar sa prind verde la semafor, uit ca in spatele masinii mele este un sir intreg de soferi tipic bucuresteni, care claxoneaza ca niste bizoni in calduri, uit tot. Deunazi am observat ca nu sunt singura care-l considera simpatic. Un domn aflat intr-o masina cu numar de Brasov a vorbit cu el, i-a dat bani si a plecat de la semafor razand. Pacat ca trebuie sa vina oameni din alte orase sa ne dea lectii de viata. Inteleg ca este imperios necesar sa ajungi in cutare loc la cutare ora, da’ asta nu inseamna ca trebuie sa te opresti din trait. Zic.

Finalul anului 2008 a reprezentat un punct de cotitură pentru majoritatea companiilor din România. Multe companii au dat faliment sau sunt în procedură de insolvență, foarte multe vor urma pe parcursul anului viitor.

Dacă nu sunteți într-o astfel de situație și nici nu doriți să intrați în procedura de insolvență în mod voit (pentru că se poate specula o astfel de situație și se pot scoate profituri mari pe termen scurt) asta înseamnă că trebuie să luați o decizie.

Decizia este legată de viitorul companiei, de oamenii care lucrează în companie, de clienții cărora le oferiți serviciile și, nu în ultimul rând, de acționari, cei care au investit în companie.

Din ceea ce am observat până acum, atât pe piața locală cât și pe cea externă, singura posibilitate de a-ți asigura un viitor sigur și prosper pe termen lung este de a fi foarte bun (dacă nu cel mai bun) în ceea ce faci. Indiferent că este vorba de o companie care activează în domeniul electronicelor, serviciilor prin intermediul Internetului, construcțiilor, producției, utilităților, telecomunicațiilor sau orice alt domeniu, cel mai important lucru este să fii bun în ceea ce faci.

Dar ce înseamnă să fii cel mai bun? Multitudinea de afaceri de succes pe timp de criză și varietatea lor vin a demonstra faptul că nu există o rețetă a succesului în afaceri. Viața ne oferă șansa să ne diferențiem, să fim mai buni decât / și cu ceilalți. Mulți dintre managerii români, și nu numai, s-au gândit că în aceste momente de criză, atipice, regulile de bază în dezvoltarea unei afaceri de succes se schimbă, căzând sub povara menținerii profitabilității sau a menținerii companiei pe linia de plutire, și uitând de strategii de dezvoltare pe termen lung și investiții în adevăratele resurse ale unei companii, oamenii și tehnologia.

La o căutare pe Internet veți descoperi că cei care au reușit într-adevăr să treacă cu succes prin criză sunt companii echilibrate, care nu s-au abătut de la strategiile de dezvoltare pe termen lung și care, mai mult, au reușit să profite de pe urma crizei.

Iată câteva dintre caracteristicile companiilor care au reușit să crească pe timp de criză:

Leadership

Probabil unul dintre cele mai importante aspecte ale unei afaceri îl reprezintă liderul, sau motorul întregului utilaj. El este omul care identifică potențialul și cel care scoate cele mai bune rezultate atât din resursele umane cât și din cele financiare.

În România noțiunea de leadership este greșit înțeleasă. Nu orice ocupant al funcției de director (manager) este neapărat un lider (de cele mai multe ori nu). Persoanele care au nativ această calitate sunt puține. Și mai puține sunt cele care ajung în poziția în care îşi pot atinge potențialul maxim. Este nevoie de timp, susținere și multă răbdare pentru a permite unor lideri să se dezvolte.

Odată ajunși la maturitate aceștia vor fi motorul care va angrena întreaga structură a unei companii. Având o viziune strategică, pe termen lung, aceștia vor asigura o creștere continuă a companiei.

Mărimea nu contează

Un alt factor care joacă un rol important în mentalitatea întreprinzătorilor este faptul că nu se poate concura cu companiile mari, deja poziționate pe piață. Mărimea nu este o condiție necesară pentru a putea crește, în special pe timp de criză.

Poate fi mai degrabă un impediment. Satisfacția adusă de statutul actual, aroganța sau lipsa de viziune din partea unor manageri de companii gigant permit unor concurenți agili să câștige cote importante de piață. În ciuda unor resurse vaste pe care le au la dispoziție, mulți lideri de piață, de cele mai multe ori, nu pot să perceapă sau să înțeleagă schimbările fundamentale din mediul extern de afaceri. Deși pierderea poziției de pe piață poate fi o consecință, așa cum ultimele 12 luni au demonstrat în Vest și așa cum se va demonstra și la noi în curând, lucrurile pot sta mult mai rău.

Reorganizarea afacerii

Criza financiară a forțat unele companii cu creștere rapidă să-și reducă dimensiunile. Investitorii din diverse industrii, de cele mai multe ori sub presiunea unor munți de datorii, nu au mai injectat capitalul necesar pentru a trece mai departe și au capitalizat investiția. În imposibilitate de refinanțare, companiile au fost nevoite să renunțe la unele investiții considerate strategice și aspirații pe termen lung.

Totuși ele s-au concentrat pe calitate, costuri reduse și menținerea sau achiziționarea de resurse care să le ofere mai târziu posibilități de extindere a activității.

Focus pe obiective

Folosind termenul  ”globalizare” încă din 1983, Theodore Levitt a realizat un studiu asupra penetrării pieții globale. El a diferențiat companiile multinaționale de cele globale, prin intermediul strategiilor adoptate în legătură cu alegerea portofoliului de produse. În opinia acestuia, companiile globale vor avea succes prin utilizarea unor produse mai mult sau mai puțin standardizate, vândute la nivel mondial, cu prețuri relativ scăzute și calitate excepțională, ce oferă maximă încredere utilizatorilor. Acest gen de portofoliu nu poate fi realizat decât prin inovații tehnologice, produsele cu caracter inovativ fiind cu ușurință acceptate de către clienții globali.

Companiile care s-au concentrat pe creștere și capitalizare au avut un succes mult mai mare în timpul crizei economice. Urmând paradigma lui Theodore Levitt a piețelor globale omogenizate^[1], susținute de tehnologie, cu accent pe cunoștințe și mărci înregistrate, Google și Apple sunt cele mai de succes companii în timp de criză.

Cu balanțe contabile echilibrate și cu o gamă bogată de produse inovative, aceste companii s-au descurcat foarte bine. Deși acțiunile lor au scăzut la bursă cu aproape 50%, investitorii și-au dat seama că modelul de afaceri este unul care dă rezultate, și, prin urmare, în mai puțin de un an acțiunile au început să crească peste nivelul de dinainte de criză.

Companiile care au avut succes s-au bazat mai mult pe tehnologie, inovație și relațiile strânse cu partenerii pentru a reuși creșterea afacerilor și nu pe încheierea unor contracte oportuniste care să facă senzație la știri. Căutarea continuă a unor soluții mai bune le-au făcut să se diferențieze de concurenți și să câștige cote de piață mai ușor de apărat.

Criza – oportunități profitabile pe termen lung

Și totuși, cei mai mulți nu au reușit să treacă de încercările crizei. Mulți au efectuat restructurări, au tăiat costurile şi au redus investiţiile.

Dar în aceeași măsură mulți au văzut criza ca oportunitate de poziționare a companiei pentru o creștere viitoare. Ajustarea capacității de producție, reconfigurarea structurilor organizatorice și reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare le vor ușura tranziția prin criză și vor pregăti companiile pentru a beneficia de avantajele viitoare ale îmbunătățirii condițiilor economice.

Un efect benefic al perioadei de criză a fost apariția unor concepte inovatoare, care să ajute companiile și care să le asigure o creștere exponențială odată cu ieșirea din criză.

Unul dintre acestea este și SaaS (Software as a Service). Acest concept s-a născut din dorința firmelor de a reduce costurile inițiale de implementare a unui software și de a menține costurile reduse și sub control pentru a putea beneficia mai rapid de rezultatele investiției.

Companiile se pot astfel deroga de la problemele legate de implementarea de lungă durată a unui produs software și se pot concentra pe eficientizarea afacerii. Mai mult, produsele software oferite ca abonament vin tocmai în întâmpinarea cerințelor de inovație, menținere a relației strânse cu clienții și se continuă cu soluții de management al lanțului de aprovizionare până la gestiunea resurselor companiei.

Aceste inovații pot reprezenta un câștig rapid pentru orice companie care dorește să beneficieze de pe urma crizei economice și să se concentreze pe strategiile de dezvoltare pe termen lung. În articolele viitoare vom analiza rând pe rând câteva din aceste soluții.

Stam si-mi beleam ochii pe geamul masinii, prin diverse locuri, si observam cum au aparut noi panouri de publicitate outdoor, special pentru campania electorala. In locuri unde cica n-ar fi voie, cum ar fi langa Ciurel si pe malul lacului aferent. Da’ e vizibilitate buna acolo, deci automat este voie. Tot prin mirificul Bucuresti, mai regasim cam la 6 panouri cu Baselu’ si cate un panou timid pus, care infatiseaza unul dintre contracandidati: Geoana, Oprescu sau Crin Antonescu (de mentionat ca n-am vazut panouri cu nenea asta, are panglici asea, prin intersectii mai mult). Am impresia ca-s usor optimista cand zic ca proportia este 1:6, da’ asa-s eu mai naiva.

Situatia nu exista numai in Bucuresti. In Craiova, spre exemplu, exista stegulete electorale, nu panouri. Sau or fi si panouri, da’ nu de alea ma iau. Asaaa… Iezista stegulete, ziceam. Acestea is dispuse pe fiecare stalp. Astfel, odata la 50m, exista 2x Baselu’. Si cam din 10 in 10 stalpi exista si 1x Geoana, aflat SUB steguletul cu nenea presedinte. Este foarte comic.

Mi se pare absolut extraordinar, excelent gandit si executat. Asta o sa castige iar alegerile, fara macar sa le fraudeze ca data trecuta. N-o sa aiba nevoie, pentru ca lumea o sa-l voteze gandindu-se ca altu’ nu participa.

V-am spus deja ca am de gand sa spicuiesc din ceea ce invat si sa pun cate ceva pe blog. Inainte de orice, vreau sa lamurim putin cu ce se mananca aceasta cultura de care tot amintim si reamintim si pe care o discutam de mult prea mult timp. Ma refer, asa, la cafea, aud mereu acest subiect pe la mesele din jur: ca suntem prosti, ca suntem asa si pe dincolo, ca mentalitatea trebuie schimbata etc. A se intelege ca nu vreau si nu ma intereseaza lucrurile negative pe care le aveti de spus, deci nici nu ma voi obosi sa va aprob commenturile daca sunt critici.

Buuun. Definitia culturii, luata ca si fenomen, este totalitatea bunurilor simbolice ale unei societati. In acest sens, elemente precum literatura, dansul, arhitectura, artele plastice o imbogatesc, pe cand tehnica si stiinta sa zicem, o transforma si o modifica, nefacand totusi parte din ea. Cultura poate fi studiata din doua puncte de vedere: ca si creatie culturala si ca receptare culturala. Dar ne vom intoarce aici in partea a II-a. Acum punem doar bazele.  Cultura merge mana in mana cu mentalitatea, pe care o si inghite la un moment dat. Mentalitatea poate tine atat de individ, cat si de colectivitate sau de societate. Ea este mai degraba o reprezentare ce priveste structura societatii si raporturile dintre oameni si fortele care conduc societatea. In societate, putem vorbi despre doua categorii de coduri simbolice: codurile mentalitatii (care nu aduc nimic nou, nu creeaza nimic, ci doar mentin structura societatii) si cele ale culturii, intr-un sens restrans, plastic. In societatile de tip traditional, codurile mentalitatii determina codurile creatiei culturale, ea avand loc in forme fixe, traditionale (ganditi-va la China, spre exemplu: ti-ai permite sa faci o creatie aristica avangardista? -avangardismul fiind el insusi un curent inedit, excentric, o arta a viitorului- ). Spre deosebire de societatile traditionale, in mentalitatile de tip modern -unde cel mai bun exemplu este America-, creatia culturala este marcata de schimbare, de valorizarea noului, a originalului gratie mentalitatii care premiaza individualismul, combatitivitatea si autoafirmarea. Noi avem un amestec de culturi copiate si prost intelese, de aceea noi suntem un neam prost. Nu prost cu sensul de lipsit de cunostinte ori de inteligenta, ci prost in sensul de stricat. Suntem un neam stricat. Am fost ramasi in urma mereu si vom urma acest tipar inca 50-100 de ani de acum inainte. Suntem inca foarte murdari, inculti, limitati, indoctrinati si cel mai adesea, niste nesimtiti. Dar suntem foarte talentati si putem duce mult, asta ne mai scoate din rahat.

Pe data viitoare.

Este cunoscut faptul ca in Romania toate trendurile apar la secole dupa ce sunt inventate in vest. Cel mai recent exemplu ar fi stilul Emo. In vest, cu precadere in UK si Germania, acest curent s-a impus in urma cu multi ani, la noi a explodat cam acum 1-2 ani, in cea mai prost-inteleasa maniera posibila. Dar in fine, asta e cu totul alt post.

Important este ca avem si noi trendurile noastre proprii. Despre astea as vrea sa vorbesc acum. Nu o sa le iau la puricat pe toate, ci doar pe cele pe care le consider relevante pentru subiectul acesei pagini.

1. Incultura

In vest se poarta subcultura, care paradoxal, este o cultura in sine. La noi insa, e foarte apreciata si mediatizata incultura. Daca n-ai habar cu ce se mananca gramatica limbii tale materne, daca n-ai habar sa porti o discutie de bun-simt e totul perfect, esti la mare cautare. Daca, in schimb, ai habar cand verbul cel mai important, ‘a fi’, se scrie cu 1 i si cand cu 2 i, atunci esti un ingamfat care nu-si mai vede lungul nasului.

2. Tonomatul portabil

Esti pe strada, intr-un mijloc de transport in comun sau intr-un parc si te plictisesti? Da drumul la muzica pe telefon, fara casti, si s-a rezolvat. E cel mai natural lucru din lume. Nu e vina ta ca esti singurul cu telefon bengos din zona. Daca n-ai fi, toti ar face la fel, esti sigur de asta.

Apropo de asta, acum vreo 2 saptamani eram intr-o statie de metrou. Aglomerat tare peronul, ca era dimineata. Si o printesa care cara dupa ea o valiza mai mare ca mine scoate din buzunar o rasnita de telefon si da drumu’ la muzica. Manele, normal. M-am dus la ea si am rugat-o prieteneste sa opreasca draq porcaria, ca n-am gresit cu nimic sa fiu torturata cu prostiile ei. Se uita la mine de parca nu ma vedea, desi lumea din jur susotea aprobator fata de mine. In mod clar, n-avea nicio intentie de a opri smecheria, insa din fericire am fost salvati de un Scorsezian d-ala care s-a infipt in draga printesa care pe viitor nu cred ca va mai scoate telefonul din buzunar in public nici sa vada cat e ceasul.

Tot aici, revin cu o tzara de reclama. Cei de la Germanos au avut o initiativa care merita aplaudata, O initiativa care nu va avea niciun efect, pentru ca acea categorie de oameni catre care se adreseaza nu stie sa citeasca (vezi punctul 1). Insa tot merita aplaudata. Ea se numeste G-étiquette, Guide de bonnes manières .

3. Jegul

Oriunde as fi, oriunde mi-as intoarce privirea vad neste donsoare foooooarte finute. Imbracate (relativ) decent, business sau casual, chiar elegant prin unele locuri. Si ma uit mai atent, pentru ca initial impresia e cat de cat ok. Si observ cu oroare jeg sub unghii(le acrilice) sau namol pe pantofiorii delicati. WTF?! Asta e chiar groaznic. Adica ok, iti place sa arati bine, da’ n-ai avea grija de tine nici daca ai fi platita pentru asta… Infiorator cu adevarat.

In fine, suficient pentru o prima parte, voi reveni cu alte trenduri grozave pe care le gasim in jurul nostru.

3 scurte:

1. Dragele mele, daca tot va incapatanati sa tineti volanul in mana, desi schimbatorul vi s-ar potrivi mult mai bine, aflati ca acesta (volanul, adica) are si un scop! Daca invarti de covrigul imens care te jeneaza in incercarea de a te apleca atat de mult in fata incat sa stai cu nasul lipit de parbriz (geam, scuza-ma), rotile masinii se vor misca si ele!!! Amazing, I know…

De ce? Era sa ma buseasca azi un specimen care tinea volanul de parca il apucase pe Dzeu de picior.

2. Stiu ca este incredibil, dar in Romania se dau tzepe! Daca te-a sunat domnul Gigel Duru care-ti comunica suav, pe acord de manele pe fundal, ca tocmai ai castigat 20.000 $ si tot ce trebuie sa faci ca sa intri in posesia premiului este sa incarci 15 cartele si ai procedat intocmai, inseamna nu numai ca o meriti, dar ca ai si cerut-o! Si nu, n-o sa-ti dea nimeni banii inapoi, pentru ca asa cum e normal si firesc, prostia se plateste.

De ce? Mentionez ca tocmai am primit un astfel de apel, si lucrand intr-un mediu in care dau destul de frecvent peste retarzi care urla ca au fost fraudati, nu pot decat sa le spun: haha, suckers!

3. Nu, daca pasai/racnesti dupa o fata pe strada NU o sa se atarne de gatul tau soptindu-ti tandru ’sexy, sexy, stiu ca ma vreeeeei’. Sau de fapt… Depinde. O pitzi adevarata s-ar uda toata gandindu-se ca nu mai e alta unicata, asa ca ea.

De ce? Asta-i doar pentru ca nivelul mitocaniei din Romanica a ajuns atat de sus incat nici toti cocalarii catarati unul peste altul nu l-ar ajunge…

Spun că au prieteni, că sunt invitați la la reuniuni de familie, dar se simt singuri! A, au mulți prieteni virtuali și culeg roșii pe FarmVille. Și unii se declară ecologiști și atei.

Undeva se schimbă paradigma cu care eu am crescut. Am avut întotdeauna în jur familia și prietenii. Ce e aia să te simți singur? Una e să am nevoie de liniște și singurătate uneori, să nu-mi fie frică de întuneric sau să dorm singură într-o casă și alta e să mă simt singur când sunt cu alții.

Ca să nu fii singur trebuie să-ți învingi egoismul.  Când oferi și te oferi fără să aștepți neapărat ceva în schimb intri în comuniune cu celălalt. A fi împreună cu cineva înseamnă a fi deschis, a te împărtăși celuilalt. Și poți să numești asta iubire, nu e nici o exagerare. Aș vrea să-l întreb pe însinguratul de mai sus când s-a gândit ultima oară să-și surprindă în mod plăcut un prieten sau pe cineva din familie cu un gest.

Și-acum, o povestioară, oarecum legată de ce-am spus.

Prin ‘87-’88, în Câmpulung Muscel, unde am făcut liceul, trăia un personaj cu totul ieșit din comun. La prânz puteai să vezi în centru, mergând să mănânce la cantina orașușui, un bătrân adus de spate, cu baston, dar foarte elegant – totdeauna la costum, cravată și batistă la buzunar. Cu haine vechi, dar alese cu grijă și bine întreținute. Contrasta grozav cu griul comunist și prostul gust general de ani ‘80. Era poetul Mihai Moșandrei, care  studiase Dreptul la Paris, se căsătorise cu o franțuzoaică, fusese prieten cu Ion Barbu … ce să mai … se putea face lejer un film cu viața lui. Trăia într-o casă naționalizată (luată!) de comuniști, nu avea dreptul decât la o cameră, restul – locuit de lichele care deveniseră orășeni peste noapte.

Tata m-a dus la el în vizită. Nu văzusem niciodată o cameră ca aceea, parcă era desprinsă din romanele lui Proust – o cameră îmbrăcată cu un tapet mătăsos, pe pereți poze de familie cu boieri de secol XIX și o bibliotecă.

La un an după am auzit că nu mai iese din casă, m-am dus să-l vizitez și țin minte că i-am cumpărat niște struguri. După un interogatoriu din partea lichelelor care locuiau în casă, s-au potolit și m-au întrebat dacă nu vreau ”să cumpăr vreun manuscris al moșului”. (Nu uitați că încă era vremea în care, să vizitezi un fost deținut politic nu era văzut ca ceva normal!) Am strâns din dinți și am trecut peste, venisem să-l văd pe domnul Mihai. Era în pat, sprijinit pe multe perne, dar perfect lucid și și-a cerut scuze că nu poate ridica. N-am să uit niciodată ce mi-a răspuns când l-am întrebat cum se simte: ” Domnișoară, fizic n-am nimic. Doar mă topesc. N-am pe cine iubi și nu mă mai iubește nimeni!”. Nu mai avea pentru ce să lupte. Știu că uneori vorbea despre  o fiică din altă țară, îl vizita o dată la câțiva ani. Era bine, dar nu lângă el. Era ocolit de cei din jur pe motiv de trecut politic nesănătos.

N-avea cu cine să-și mai împartă viața. Nu mai avea cu cine și cui să se comunice. Asta e singurătate.

P.S. Cine vrea să mă mai acuze de nostalgii boierești să citească mai întâi despre Mihai Moșandrei, am dat două trimiteri mai sus. Da, sunt o nostalgică după sentimente, mod de viață, oameni, experiențe din care pot să învăț ceva care să mă schimbe în bine. Încă n-am găsit așa ceva la foști sau actuali tovarăși comuniști/socialiști autodeclarați săraci și onești… dacă găsesc, scriu și despre ei.

]]> http://keimyou.wordpress.com/2009/10/28/biserica-vs-natura/ Wed, 28 Oct 2009 09:42:18 +0000 keimyou http://keimyou.wordpress.com/2009/10/28/biserica-vs-natura/

Fac si eu parte din tarla de oameni consternati de scandalul declansat de intentia autoritatilor de a construi (inca) o biserica pe spatiul verde al sectorului 3.

Stau si ma intreb cum este posibil ca o primarie sa planteze niste copaci, cu scopul de a imbunatati conditiile de mediu dintr-un oras sufocat de constructiile de beton si de traficul infernal, pentru ca 3 ani mai tarziu, aceeasi primarie sa decida senin ca exista prea mult verde in jurul nostru, si prin urmare este indicat sa defriseze partial un astfel de spatiu, pentru a lasa loc unui lacas de cult. In mijlocul mai multor blocuri. Adica, sa ma exprim corect, la geamul unor cetateni care nu au gresit cu nimic, decat eventual cu faptul ca si-au platit impozitele.

Poi Biserica, aceasta institutie magnifica a statului roman, nu este cea care indruma si ghideaza pulimea ratacita intru iluminarea sufletului si pacea interioara? Nu este cea care protejeaza creatia Domnului? Sau, poate pentru ca acei copaci is plantati de catre primarie, nu fac parte din creatia sus-mentionata?

Nu o sa inteleg niciodata de ce Biserica este intotdeauna pe primul loc in sondajele referitoare la increderea cetatenilor in institutiile statului. Avem incredere ca ce? Ca ne invadeaza spatiul cu cantec de clopote (ad literam)? Ca asteapta cu nerabdare sa ne ceara sume astronomice pentru ca Domnul Creatorul nostru sa isi poata arunca un ochi si asupra noastra? Este inimaginabil ceea ce se intampla. Nicaieri pe acest mic continent nu am intalnit o mentalitate care sa se asemene cu aceasta. Nicaieri nu am intalnit presiuni de acest tip, exercitate de diverse biserici asupra enoriasilor.

Exista o diferenta ca de la cer la pamant intre Biserica Ortodoxa si cea Catolica. O mare de civilizatie care le separa. Una e sa te rogi stand pe o bancuta, cu suport pentru a-ti pune genunchii fara sa te murdaresti, cu suport pentru a-ti tine Biblia pentru a putea vedea referintele exacte pe care le face preotul, si alta e sa te ingramadesti intr-o gloata de batrani care se arunca pe jos in genunchi la fiecare 3 Amin-uri. Sau poate-s eu exagerata.

Sa nu fiu inteleasa gresit. Nu am nimic cu crediciosii, inteleg nevoia de a crede intr-o Divinitate si de a o iubi. Impartasesc aceste sentimente, chiar. Ce nu inteleg este nevoia de a iubi o institutie care se ocupa de jecmanirea naivilor. Si mai nou, de asaltarea putinului spatiu verde de care dispunem in acest oras compus in intregime din beton si dioxid de carbon.

Pentru ce scop necesitam, ca o tarisoara ortodoxa ce suntem, cate 3 biserici pentru fiecare 10 blocuri? Ca sa fie siguri nenii care ne conduc ca nu apucam sa ne odihnim nici macar duminica? Atunci cand pana si bunul Dumnezeu s-a odihnit? Sau poate pentru ca nu mai au ce face cu spatiul public? Sunt mult prea multe parcuri? Scolile sunt mult prea bine dotate? Spitalele sunt mult prea bine aprovizionate?

Ah, am inteles. Copiii, ranindu-se in timp ce pierd zilele in parcurile bine dezvoltate si utilate, deoarece la scoala in mod clar n-au ce face, sunt trimisi la spitalele care oricum n-au medicamente. Prin urmare, mai ramane popa care tre’ sa-i ingroape.  Asa rationament, mai rar.

Poate esti fotograf si-ti vinzi imaginile realizate. Poate esti un magazin on-line care vinde.. orice. Sau un boutique intr-un mall. Sau un intreprinzator care-si vinde serviciile. Cum faci sa ai clienti luna de luna?

E cunoscut faptul ca aducerea de clienti noi prin mijloace proprii costa iar investitia poate lua forme diverse: advertising, promotii, merchandiseri, “sky is the limit”. Dar dupa cum sugereaza titlul, bugetul e limitat. Orice ban economisit e o zi inainte. Deci? Raspunsul e in mana ta: pastreaza-ti clientii existenti. Tine-i la tine si ai venitul asigurat. Dar tine-i. Mai ales acum cand Internetul prolifereaza iar mass-media in general e mai tipatoare, clientului ii este suficient sa-i fie distrasa atentia catre altceva sau altcineva si l-ai pierdut. A uitat de tine. Cum ii tii la tine?

Personalul care se ocupa de vanzari si probabil si tu aveti contact direct cu clientii. Convinge-te ca produsele pe care le vinzi chiar satisfac nevoile sau cerintele clientilor. Ai in vedere calitatea produselor, a serviciului de vanzare, a serviciului de livrare daca este cazul; verifica masura in care caracteristicile a ceea ce vinzi se potrivesc cu lista de cerinte a cumparatorilor, poate cu a fiecarui cumparator in parte. Am lasat la urma pretul care este cel mai important la noi, in mentalitatea cumparatorilor, nu lasa o diferenta infima sa-ti smulga clientii.

Verifica rapoartele periodic, analizeaza vanzarile lunare si trimestriale. Observa tendintele vanzarilor atat din punct de vedere cantitativ cat si valoric ca sa poti lua masuri corective ori de cate ori apar semnale de alarma sau ca sa eviti derapaje de la bunul mers al lucrurilor.

Asigura-te ca cei care iti vand produsele le cunosc perfect. Nu lasa nemultumirile clientilor sa domine delasarea angajatilor. Organizeaza sesiuni de training, testare, evaluare. Povestiti experientele de vanzare intalnite si jucati roluri de caz.

Nu in cele din urma intreaba-i direct pe clienti. Fa un chestionar mai scurt, mai lung, dupa cum iti permit clientii si afla: nemultumiri, satisfactii, solicitari, tendinte. Cu toate acestea in functiune nu ai cum sa pierzi clienti. Iar un client fidel iti poate aduce alt client fidel. Pentru ca recomandarea este cel mai bun canal de vanzare.

Unii din lumea civilizata se distreaza gandind cum sa faca intr-un mod placut si amuzant, ca oamenii sa isi schimbe comportamentul in mai bine !

Ceea ce le iese…face parte din The Fun Theory ! Iata trei exemple extraordinar de haioase !

Cu pianul pe scari…..pentru ca lumea sa faca sport intr-un mod atragator si sa nu mai foloseasca scarile rulante….

Cosul de gunoi care te atrage sa arunci in el si daca nu ai gunoi, chiar sa cauti…

Siiiii…. Bottle bank arcade machine, pentru colectarea sticlelor normale…castigand puncte …. 

O  joaca inteligenta, idei minunate si mult umor, care ma fac sa ii iubesc efectiv pe oamenii acestia !

Zambiti intr-o duminica dimineata si faceti diferenta, apropo de modul cum fac altii educatie si ce efecte imediate are  ! O fi chestiune de mentalitate ?

În sfârşit am trăit să o văd şi pe asta. Liga Campionilor,Glasgow Rangers – Unirea Urziceni 1-4. Da, mă încântă scorul. Dar şi mai mult mă încântă ceea ce nu speram să văd vreodată. Atitudine. La un club mic, cu un investitor de care nu se ştie mai nimic. Unul care nu iese în faţă să urle că e prea ocupat ca să se pregătească de Liga Campionilor; unul care nu candidează la preşedinţie. Unul care tace şi face.

Am văzut, pe lângă atitudine, profesionalism. Am văzut un Dan Petrescu, care după ce a zdrobit un nume, în loc să se bată cu cărămida în piept a spus că, lăsând gluma la o parte, nu e tocmai mulţumit, că are pretenţii mai mari. Nu a spus că ajunge în finală, nu a spus că şterge pe jos cu Barcelona, cu Chelsea sau cu Real. A spus e bine, azi ne bucurăm, de mâine ciocu’ mic şi joc de glezne. Adică la muncă, bre, cu o floare nu se face primăvară!

Stau şi mă scarpin în cap… cam ca prostu’. Unde e, domnule, atitudinea asta la cluburile care se consideră mari? Da’ mari, domnule… Alea ca un anumit club din bucale care face echipă din orice adunatura de 11 oameni cu care are un meci (parcă Elfsborg se numeau ultimii?). Sau altul, care are impresia că terenul de fotbal e o păşune cu iarbă grasă şi zemoasă… clubul ăla care preferă să trăiască din amintiri în loc să creeze altele.

Oricum, nu mă aşteptam, o echipă românească să dea dovadă de tărie de caracter, să arate că are atitudine, că luptă până în ultimul minut. Nu mă aşteptam ca un stadion întreg care cânta la început “God save the Queen” să înceapă să murmure, după 70 de minute, “God save our team”.  Încă nu sunt suporterul Urziceniului, dar din pricina unuia dintre puţinii profesionişti din fotbalul românesc, Dan Petrescu, ideea începe să devină din ce în ce mai atractivă. Chiar şi sentimentul de mândrie naţională a căpătat din nou tărie. Uite că şi noi putem. Românul nu se pricepe numai să facă giumbuşlucuri, să păcălească şi să trişeze. Uite că dacă pune osul, poate. Poate să arate că nu suntem rataţii care credeam că suntem. Şi cu asta basta. Nu mai bem de supărare că ne-am făcut de râs… nu bem nici de bucurie că o echipă românească a obţinut o victorie în Ligă. Bem că vedem o schimbare de mentalitate. Mulţumim, ‘nea Dane! Să îndrăznesc să sper că versurile cântecului, în timp, nu vor mai fi de actualitate?

FOTO: Amnesiacgirl 

Dragii mei, prin vers cu rimă

Vă fac o mărturisire

O ascund ca  anonimă

Da-i problemă de gândire.

Deci să punem întrebarea

Ce ne arde la ficaţi

Vreţi să facem toţi schimbarea

Sau vi-i frică de fârtaţi ?

Unde-i unul nu-i putere

Să răstoarne bolovanul

Unde-s mulţi şi-s la vedere

Se sperie şobolanul.

Se mai uită pe furate

O găsi pe aici alt os

Zarurile-s aruncate

Nu mai e nimic de ros.

Cu atenţie sporită

Daţi-vă cu toţii mâna

Casa proaspăt văruită

Nu acoperă  minciuna.

Uşor este de-nţeles

Zilele sunt numărate

Ştampilând pe cel ales

Grijile sunt evitate.