Ok, ok, it’s nothing new, and you might have figured that out already : I do miss Sweden.

Of course a part of it is due to the fact that I miss the life I had there. Being freshly arrived in a new country, having everything to learn and discover was obviously way more exciting than just working my ass off, not knowing what the future will throw on my way.

But beyond the simple fact that I had many much more occasions to have fun up there than in Paris, it’s the country that I miss.

I miss the people being polite, respectful, clean and non-intrusive.

I miss the space and the calm, in the streets, in the apartments, in the metro, in the stores, in the bars, in the caffés, on the terraces,… I miss the landscapes, the parks, the lakes, the water, the woods, the islands, the nature,…  I miss the total absence of pollution, and the fact the I could breathe without coughing all the time.

I  miss living in a clean city, absolutely free of any dodgy place.

I miss knowing why the third of my salary goes the government. I miss life being simple and paperwork-free.

I miss Stockholm, Söder, and Solna.

I miss the fact that whenever I needed to chill out, I could just pick a book, and go to take some rest in a park, or in a caffè.

I miss taking time to live. (Ok, probably my current schedule doesn’t help to feel good neither)

Pieces of Sweden

In Sweden, I wouldn’t have to wait three months of assessment to be payed back for the health care I need. I could subscribe again to some swedish courses. Or history. Whatever, I could do it for free.

In other words, in Sweden, I would know where the third of my salary goes. And yes, I enjoyed to pay so much taxes in Sweden.

There, I wouldn’t have to wait being in my thirties to buy my own apartment, in a place where there would be light in the stairwell (I don’t) , and where I wouldn’t fear to be mugged anytime I step foot outside…

Of course, if I was not a student, I could live in a nicer neighbourhood,  but after all, there are no places in Paris I’d enjoy living as much as I would on Södermalm.

I simply would like to be able to go for a walk in a calm park nearby my place on Sundays, take some fresh air and sit down for a while with a caffe latte and some good music in the iPod.

It’s not much to ask, but it requires a lot of work and a long way to go, in order to be able to live this life again.

The closest 7 eleven, 1000 km away from Paris

Paris starts to bring me down, and I’m not quite sure I’ll get anything good out of that.

Some might find it cheesy, ridiculous or whatever. But yes, it’s been some weeks that I feel country sick, in my own hometown.

Which sucks, really.

Ganhar presente que agrade em amigos secretos é igual a ano bissexto, só acontece de dois em dois anos. Inspirada nos post de Luquinhas e Eliza do Cacimba de Letras resolvi relatar minhas experiências frustradas dessa brincadeira de fim de ano.

Começou quando eu tinha 8 ou 9 anos, e nessa idade quem decidia o presente que eu ia dar pro meu amigo secreto é claro que era minha mãe. Meu amigo secreto ganhou um Batmóvel (aquele carro do Batman, só que em miniatura) e creio que ele não ficou muito contente. Confesso que eu não queria dar esse presente, mas depois me convenceram de que ele era legal e eu na verdade também achava, mas sabia que ele não iria gostar. Se fosse hoje eu acharia o máximo,pois adoro bonecos e coisas relacionadas à filmes, HQs e etc.

Enfim, o que interessa é que meu amigo secreto ao receber aquele presente deve ter me amaldiçoado e eu ganhei uma bola. Não uma bola de vôlei ou coisa do tipo, e sim uma bola pequena rosa brilhante com um “chocalho” dentro, dessas que você encontra em pet shop. Será que ela quis dizer alguma coisa com esse presente? Creio que não, pois nessa época eu não tinha tanta fama de briguenta.

Depois de alguns anos ganhando caixas de chocolate a situação começou a mudar  a partir do ano em que ganhei um bom perfume. Depois foram anos de vacas gordas.

Mas o ápice da maldição aconteceu em 2002. Resolvemos  passar o fim de semana na praia e lá fazer o amigo secreto. Grupo pequeno, as melhores amigas, sempre damos e ganhamos coisas que gostamos porque nos conhecemos muito bem. Já são quase 13 anos de amizade…Mas nesse ano o único ser masculino a ingressar no nosso grupo participou, e fulero do jeito que ele sempre foi, me deixou na mão.

O fim de semana, apesar de bom, foi das trevas pra mim. Fiquei toda queimada porque não havia passado protetor (tava super nublado…), a pessoa quem me tirou não foi me deixando sem presente, e de quebra sofri um acidente com uma Honda biz moto.

Queimada do sol, toda arranhada, cheia de hemátomas e com ferimentos bem feios, sem presente pra consolar e pior…no dia seguinte saiu o resultado do vestibular e eu levei pau. Fim de ano com chave de ouro!

Depois de 1 mês, esse meu amigo da onça (pois nem ligou, nem pediu desculpas e nem veio me visitar depois do acidente) deixou o presente com uma tia minha.

O presente veio numa caixinha pequena típica de armarinho ou loja de R$1,99. Era uma porta-retrato com temática tropical, e ainda por cima nem cabiam fotografias do tamanho convencional de 10×15. Ele passou muitos anos morando na gaveta, até que ganhou liberdade indo se amostrar na casa de praia. Agora ele tá no lugar certo…

A maldição do batmóvel deu uma trégua desde aquele inesquecível fim de ano. Ultimamente tem sido só alegria. Até quando? Só Deus sabe…espero que eu ainda confirme essa trégua na próxima semana, quando terei o primeiro amigo secreto de 2009.

Mas mais do que presentes caros, bons e úteis (ou todo o oposto desses adjetivos) é importante pensar no objetivo final dessa brincadeira de fim de ano. Pra mim é pensar com carinho naquela pessoa que eu tirei e aproveitar o momento de falar o que acho dela e o que sinto por ela.

O problema é quando se tira uma pessoa que você não gosta, mas aí já é outra história…

.

…deve continuare la sua inutile esistenza?
Si parlava di Sampdoria – Chievo e il ciccione di punto in bianco se ne esce con qualcosa tipo: “Due pesi e due misure, al Parma sono stati convalidati dei goal in fuorigioco…”.

No comment.

Ovviamente il GOAL REGOLARE ANNULLATO A DZEMAILI non si è visto ancora da nessuna parte.
NESSUNA PAROLA e NESSUNA IMMAGINE.

O siamo solo sfortunati o sotto c’è davvero qualcosa…

Per dirne un’altra: le altre squadre” sorprese” del campionato (di settimana in settimana le varie Sampdoria, Bari, Cagliari, poi come vi anticipavamo in tempi non sospetti tutte più o meno ridimensionate)  sono per lor signori giornalisti “fantastiche”, “meravigliose”, “miracolose” e cose del genere… noi a detta degli amici di ”90° Minuto” (e sicuramente di tanti altri) siamo il “Parma rompiscatole“.

Rompiamo le scatole a qualcuno insomma…

Non c’erano dubbi, ma adesso è tutto ulteriormente più chiaro.

Non c’inventavamo nulla quindi, c’è sotto qualcosa… come minimo non stiamo simpatici ai giornalisti e agli addetti ai lavori in generale.
Non lo siamo mai stati ma adesso è chiaro come mai prima.
E’ un onore, che purtroppo però ci costerà qualcosa come ci è sempre costato… a cominciare dalla retrocessione di due anni fa.
Comunque avanti fieri e a testa alta, a questi poveracci facciamogli rodere il fegato un po’ di più ogni settimana, gli verrà la cirrosi epatica!

Segunda…cuen!

Porque ainda poderia ser sábado e eu estaria na praia…

Găsesc că Băse e de căcat când se încăpăţânează să nu-l desemneze pe Johannis pe motiv că în spatele lui s-ar afla Felix, Patriciu, Hrebe şi compania. Găsesc că PSD, PNL şi UDMR sunt de căcat când refuză să ia în calcul nişte discuţii cu premierii desemnaţi de Băse pe motiv că în spatele respectivilor se află Băse, în condiţiile în care din discuţiile alea ar putea ieşi un guvern. Nu că aş muri de dorul unui guvern – dimpotrivă, m-aş simţi extrem de bine fără guvern. Dar problema nu e că n-avem guvern, ci că avem guvern, şi nu orice guvern, ci chiar guvernul Boc care, colac peste pupăză, nici măcar nu mai poate împrumuta bani ieftini de la FMI, ci e forţat să împrumute bani scumpi de la bănci. Pe care îi plătesc eu, cu bonusul că băncile nu mai dau bani la populaţia amatoare de garsoniere care să-mi poată astfel cumpăra mie garsoniera din Sălăjan – a propos, vând garsonieră în Sălăjan. Cineva interesat? Dar să nu divaghez.  PSD e de căcat că îl acuză pe Băse de generarea crizei când putea bine-mersi să desemneze alt ministru de Interne şi să-şi vadă de treabă. Băse & PDL sunt de căcat când acuză PSD de generarea crizei, când puteau să-l lase dracu’ pe Nica la Interne (nu era şi n-avea cum să fie mai rău decât Pogea la Finanţe). PNL e de căcat când acuză PSD şi PDL de halul în care se află economia, de parcă n-ar fi aruncat bani cu lopata în toate părţile atunci când i-au avut. PSD şi PDL sunt de căcat când dau vina pe PNL, în condiţiile în care guvernarea pe care şi-au asumat-o a atins nişte culmi de incompetenţă pe care nu le credeam posibile. Băse e de căcat când agită săbii şi buzdugane (mai era unu’ care se credea voievod) şi când ba se luptă cu criza, ba declară că nu-i treaba lui să se lupte cu criza. Şi când merge în campanie la braţ cu Neţoiu. Şi când se pupă cu Bercea Mondialu’. Şi când se cacă pe ea de Constituţie, iar după aia zice că a fo’ greşeală de exprimare. Şi când se înconjoară de slugi penibile. Şi când spune de două ori aceeaşi poveste cu tricolorul şi catargul, cu exact aceleaşi inflexiuni şi aceeaşi concentraţie de lacrimi în voce. Boc e de căcat din atât de multe motive încât mi-e lene şi silă să le înşir, dar am să menţionez totuşi că, aşa cum unii se cred voievozi, Boc se crede vechil – vezi faza cu biciul – şi poate chiar asta e. Jalnic. Geoană e de căcat când e îngrijorat de soarta bugetarilor care ar putea fi daţi afară în condiţiile în care un salariat care produce plusvaloare ţine în spate j’de pensionari şi bugetari, iar aparatul funcţionăresc e supradimensionat, greoi, ineficient şi nu în ultimul rând extrem, da’ extrem de nesimţit. Şi când se face că n-a fost la guvernare, nici gura nu-i miroase. Şi când preia ştafete de la Iliescu, şi când se bate cu pumnii în piept pe motiv că-i campionul concilierii şi dialogului, ceea ce nu-l împiedică să fie câine când pleacă de la teveu şi discută cu adversarii politici. Şi când e garantat de Vanghelie. Ah, şi de Hrebe. Crin e de căcat când plănuieşte să dea fuga la Patriarh imediat ce pupă funcţia de preşedinte cu vederi liberale al unui stat laic, dac’o pupă. Şi când ar vota cu Vadim şi Jiji mai degrabă decât cu Băse (e ca şi cum ai cere azil în Coreea de Nord pe motiv că acasă la Vaslui mori de foame). Şi când o dă după aia la întors, că de fapt n-ar vota, da’ dacă ar fi să fie, ceea ce n-o să fie, da’ dacă ar fi, ar vota. Şi când îl acuză pe Băse de mârlănie şi agresivitate în condiţiile în care de-a dreapta lui şade Sică Orban, cu nimic mai puţin mârlan şi agresiv decât primul mârlan agresiv al ţării. SRS şi Chireac sunt de căcat că sunt nişte şantajişti ordinari. Cătălin Macovei e de căcat că nu dă fuga la procuratură şi se lasă şantajat, ergo e şantajabil. Realitatea TV e de căcat că nu dă ştirea cu SRS şi Chireac. Traian Ungureanu e de căcat că merge la Realitatea, la o dezbatere cu subiect anunţat, şi în loc să ceară două minute să vorbească off-topic, să remarce faptul că SRS şi Chireac sunt nişte şantajişti ordinari şi Realitatea nu dă ştirea şi apoi să continue civilizat dezbaterea, se apucă să se certe ca la uşa cortului cu moderatorii, să deturneze, practic, juma’ de emisiune, după care se cară că de, şi-a făcut numărul. Vreau să văd şi eu o situaţie în care A şi B sau A, B şi C se ceartă şi se acuză reciproc, dar măcar unul din ei să nu fie de căcat. Se poate? Nu? De ce-i toată lumea de căcat? Wtf??!!! Eu nu sunt de căcat, şi deci merit să nu fiu reprezentat, guvernat şi informat de oameni de căcat. Dar uite că sunt. Oare oi fi şi eu de căcat? Garsoniera nu-i de căcat, e spaţioasă, 39 de metri pătraţi, cu balcon, două debarale, baie în care poţi să faci baie, nu doar duş, e aproape de metrou, piaţă, Billa şi de pizzeria New York pe care n-o recomand că e de căcat, şi până nu de mult a avut un şotron desenat pe tavan. Îl mai are şi acum, dar e acoperit de un strat proaspăt de lavabilă. Dacă îmi place de tine, îi pun şi termopane.

au natural…

Eita..faz tempo que não reclamo das segundas né?! É que teve tanto feriado que eu tava de boa com esse maledito dia, e no dia que não foi feriado eu tava viajando. hihihihi

Então voltemos…ai SEGUNDA, que saco!

I spent some good exploring/hardcore city-hiking time with my friend Randy through the Leslieville neighbourhood yesterday. I took many pictures . . . but today, when I went to upload them, everything from yesterday was gone! I gave up trying to find help online — it is baffling as I reviewed them intermittently yesterday and last night, and old photos were still on there. Shit happens, yes, but this is frustrating and disappointing. I was proud of my work, and had so much fun.

I have no tangible thing (eg. a picture) to show for yesterday’s Art Every Day Month activity, but I am running with the idea that it is “enough” to try. Enough remains a blurry word for me . . . I’m working at getting mobile today, although I am feeling under the weather to begin with. Well, no excuses — I will create, but it is hard to not feel pissy on a level. Making lemonade out of lemons takes elbow grease and effort.

I can try with words to describe the area we explored! For the history and factual info of Leslieville, TO, check here. And here: “Leslieville: Next Big Thing?”

Queen St. East, just before one hits the Beach/Beaches area and just past another unexplored area called Riverside. Non-car/bike people can street car it down: sometimes a slow crawl, but the view includes the Don Valley and the original De Grassi street.

The brick buildings, while some baring fresh paint and newish funky indie shops and cafés, are largely as they have been for decades. I’ve heard the scary words “gentrification” thrown around, and while I believe it I did feel relieved that the area is retaining itself (then again, this was my first visit and I am not a local nor a “cool” person).

Leaves are every where on the ground, mostly yellow but with flecks of bright red still present. The grass is still lush and green. Particular draws were antique, collectible and retro shops like Ethel. This place made me giddy and I had to really rein the impulse buy thing in to stick with small purchase (two “bridge lady” coffee cups with one mini-ash tray matching one of the cups, in bright 60s yellows, blues and greens). I intend to mimic elements of the pattern and colours, with some softening, for some of my actual art projects (!!!)

But the highlight (aside from the good company) was Gadabout — this shop, I could spend hours and hours in and not care what time it is (or what year/decade/century). I need to/will go back soon. I managed to stick to one three dollar item (a late 1960s postcard booklet of St. Petersburg Fl.) BUT there was much repressed desire . . .

There were a lot of shops closed along the way, which we found odd considering it was a Thursday and past noon. I’m sure we missed out, then, on some other special spots.

But, well, now I have some spots to discover with other brave souls (I think I tired Randy out with my zeal for long-haul walking).

Un cliché d'une violence rare.

Pour commencer, un petit mp3 de Jony sans le h, un de nos titres les plus réussi.

Ici.

Une reprise de haute volée de Burn de Deep Purple (Avec la guitare-harmonica !)

D’autres compositions (ou pas) viendront par la suite.

Addicted

Oui, il rox l’ami Devin, c’est vraiment un dieu.

Bref, je profite de ce post pour faire ressortir les vieux cartons du grenier *toussote*, j’entends par là une perle de la chanson française.

Ici. (C’est téléchargeable avec un clic droit puis enregistrer sous, si votre petit navigateur à bu du whisky.)

C’est du très vieux, mais du très bon, surtout.

Par martini alexis, et mexico maxime, évidemment !

X avait une voisine. Sa quatrième voisine en ces cinq ans habitant dans une sympathique chambre de bonne. Il n’avait jamais eu beaucoup de contact avec ses voisines : à peine quelques demandes de sucre avec la première (qu’il trouvait moche et pas sympa du tout jusqu’au moment où il a rencontré ses autres voisines), une dizaine de “bonjour” partout dans sa ville —mais jamais dans son immeuble— avec sa deuxième voisine, et pas mal de discussions agréables ou échanges psychopathes (littéralement) avec sa troisième.

Pour la quatrième voisine, il s’était dit qu’il fallait l’inviter prendre un thé, se présenter, etc. Dans le meilleur des cas il trouverait une voisine agréable (ce qui était le cas de bon nombre d’amis vivant, il est vrai, dans des couloirs plus remplis et donc avec plus de choix), dans le pire des cas il devrait dire à sa voisine de ne plus le faire chier à demander du sucre à trois heures du matin (ce qui était déjà arrivé avec la troisième voisine). Il avait croisé quelqu’un de nouveau dans l’immeuble, une fille jeune, plutôt jolie, brune. Il l’avait encore recroisé à côté du local des poubelles, et en effet elle était plus très jolie. Brune aux yeux bleues.

Sa nouvelle voisine était installé : il l’entendait parler au téléphone dans une langue complètement indéchiffrable et difficilement assimilable à une autre langue inconnue mais identifiable, il avait pu voir quelques traces d’elle dans les toilettes partagées. Rien n’indiquait que c’était la jolie brune.

De nouvelles traces apparaissaient aux toilettes, de plus en plus nombreuses, de nouvelles formes et couleurs. Si la deuxième voisine agaçait avec son abus de parfum de mauvaise qualité qui inondait le couloir, cette nouvelle voisine aurait pu essayer de rajouter du Chanel n°5 à tout ce qu’elle laissait dans les chiottes, et l’odeur aurait été encore un des trucs les plus désagréables jamais sentis.

Et finalement la confirmation : la jolie brune était la nouvelle voisine, responsable des traces de merde un peu partout sur les bords du WC, des restes de *quelque chose* flottant sur l’eau, de cigarettes par terre et flottant à côté des restes inconnus, de l’odeur insupportable mélange de merde mal digérée et cigarette humide.

Un jour, après plusieurs mois de cohabitation où tout c’était quand même un peu amélioré, mais pas suffisamment, X, avec un brutal mal au ventre fruit d’un porc à la sauce aigre-douce un peu mal vieilli, s’est accroupi devant la porte de sa voisine, un peu sur le tapis mais surtout sur la porte, et à vidé ses intestins à quelques mètres de sa propre chambre.
Il n’a pas oublié de mettre un mot : “Autant voir et sentir ma propre merde”.

Once again there is a larger version of this comic [here]

New web comics have been posted at last! In fact there are two, so check back to the previous page for a little surreal-ish morsel. Or you can just click on this link.

Now for a brief newspost.

Firstly, apologies to anyone who doesn’t speak French… I’m hoping that it’s simple enough for anyone with a basic idea of the language to understand though.

Adam’s given me some new material to be working on, so I’ll be getting round to that as soon as possible – hopefully we might be able to get back into our old routine at some point, fingers crossed :]

Bye for now

Roma.   Dopo un anno da piazza Navona, ancora siamo ricercati da “chi l’ha visto”. Ma ormai è chiaro a tutti che in quel giorno ci fu violenza ANTIFASCISTA!!!
Prima degli scontri con gli universitari armati di caschi (mentre noi avevamo solo le mazze da baseball patriottiche), siamo stati assaliti da un fitto lancio di palline di carta da parte di studenti delle medie, come i nostri filmati revisionisti posson ben dimostrare. Peccato però che non si veda un cazzo, giacchè la nostra camerata cameramen si sia impaurita e non è riuscita a riprendere (le coincidenze…eh). Fortunatamente la nostra strategia ha funzionato e tutto è andato come doveva andare: la riforma gelmini è passata, il blocco ha fatto il solito blocco, la polizia ha fatto la solita polizia, nitto palma ha fatto il solito nitto palma e bocchino ha fatto il solito bocchino…

tutto è bene quel che finisce bene…

Après l’annonce de la R8 spyder, Audi a mis un autre gros coup de pression au Salon de Francfort en présentant l’e-tron, version non-officielle et électrique de la monstrueuse R8.

Et si vous pensez que voiture électrique veut forcément dire tacot qui avance au ralenti, détrompez vous: l’e-tron passe de 0 à 100km/h en 4,8 secondes grâce aux 313ch de ses 4 moteurs électriques. Avec une autonomie d’environ 250km, une pompe à chaleur en guise de clim et deux places dignes d’un vaisseau spatial, l’e-tron est une tuerie écologique qui devrait déculpabiliser les pollueurs les plus riches d’entre nous.

Reste que le nom de la voiture est quand même dur à assumer en France.

Via

Pour voir plus de photos du protoype Audi e-tron, vous pouvez cliquer pour

La plus Grosse Merde depuis le 17 septembre 2009, date de diffusion bien sûr!

Envoyez-nous vos pires vidéos ou ce que vous considérez comme “WACK”

°

” La vie est une tornade de merde, dans laquelle l’art est notre seul parapluie. “

Mario Vargas Llosa

°

To replace things in their context, just let me tell you that I’m still homeless. I was supposed to move in my new place last week end,  but I got to learn that the landlord decided not to make me sign the contract.

My friend, who could have been my flatmate, being travelling at the moment, it’s been a couple of days that I’m squatting in her room. I’m alone in the apartment at the 7th floor of a wealthy building, in the maid rooms corridor.

It’s in this apartment that this morning, as I was barely awake, something pretty stunning happened.

I was heading to the kitchen for my morning coffee, when I heard a noise of water pouring in the shower. I checked out the bathroom door : locked.  No one but me slept there that night, and it’s impossible to open the entrance door from outside.

As a matter of facts, a total stranger was taking a shower in my bathroom.

Pretty pissed off, I took my breakfast anyway, waiting for the stranger to be done with his shower, and to show up.

Fifteen minutes later, it’s girl, barely older than me, who got out of the bathroom. I guess we looked as surprised as each other…

Embarrassed, she explained to me in what I figured to be an eastern Europe accent, that she’s the neighbour. Since she has no shower in her apartment, my friend Anne, tenant of the apartment, gave her the keys for her to come in the morning and have her daily toilet.

What could have been my apartment...

Made me ponder all along the day… How are you supposed to manage, not to live with a shower in your apartment? Especially when your apartment stands at the 7th floor without a lift?!

We happened to pass by in the stairwell tonight, and to have a longer chat about our surprising morning meeting.

This girl, actually from Russia, turned out to be actually nice. Arrived in France two years ago, she studied in a quite good business school where she got graduated, before getting a position in finance within a big industrial group.

As she’s a foreigner, and despite her rather brilliant background, she even struggled getting the shitty apartment she rents : 9m², 7th floor without lift, no shower, 400€/month.

What really struck me, is what the landlord told, while she was visiting the apartment for the first time, and asked about the shower lacking.

He actually answered that there is a public swimming pool in the neighbourhood, where she could consider to satisfy her basic hygiene needs…

Of course I was totally stunned.

But this, my friends, is Paris.

Behind the Eiffel tower, the Champs Elysées and Montmartre, life sucks.

For the anecdote, this s** o* a b*** of landlord, could actually have been mine. And I must say that I’m glad, not to pay him a single cent for his crap.

As I always say : everything happens for the best!

Finally, among this heap of shit, I finally found an apartment. I’ll live alone, in a 18m². Of course, it’ll be in a creepy neighbourhood. But at least, I’ll have a real place, and proper washing machine! 

The 7th floor apartment prehistoric washing machine...

I look forward to be home, somewhere…

I woke up today feeling like crap. And not just any crap, I feel like crap that has been squeezed out of a very tight ass into a heap of crap that is piling up on a bed of dirty syringes. That’s how crappy I feel today.

Oh, but where to start. I woke up to my alarm clock, who for some reason, had turned up the volume on its radio so that I’m blasted out of a deep sleep in two seconds (more or less, I can’t tell, I was FUCKEN asleep.) So I just about wake up standing in front of my alarm clock because I had the brilliant idea to move it to my desk nearly across the room. (by the way ‘brilliant idea’ wasn’t sarcasm, it really was a good idea, I am a snooze button hitter.) So I stare at the clock for a little while, trying to figure out whether or not I should just smack the off button on the damn thing and crawl back into bed or if I really should get up.  I eventually get the light on, the alarm off and I’m awake, but just sitting on the bed.

When I finally manage to get off my bed and into the bathroom for a piss, possibly a crap, I feel an agonizing cramp in my stomach. I quickly head into the bathroom, and other than piss, nothing came out. I think the stomach ache is from something I ate the day before. (I did NOT need to crap and I am NOT constipated. I took a dump the night before and I know what constipation pains feel like.)

So, I decide to take an ibuprofen. Yes I know it’s an anti-inflammatory and yes, if it’s not swelling that is causing the pain then it will do jack shit other than cause liver damage.  I only took one and the damn thing nearly choked me on the way down, AND I CHEWED THE FUCKEN THING!! So after I took it, and I was waiting for it to take effect, I was stuck on the couch in a partial fetal position, listening to the clock tick. I think that annoying clock was the only thing that actually felt good at that moment.

Eventually I managed to get ready, eat my meager breakfast (which I should have had more of since an hour or so after I finished eating I was starving again so I had to buy an overpriced breakfast sandwich at the college cafeteria.) and collect all my stuff so I could get out the door and nearly miss my bus.

Fortunately, at the moment, other than my damn spelling, nothing seems to be going wrong. I’m sure life will find a way to fuck things up.

Bah, segunda!

Perdeu prayboy!