Nu e usor, si iti promiti neincetat ca, incepand de astazi, iti ingropi picioarele in uscat doar ca sa te asiguri ca nu mai plutesti in van. Iti repeti la nesfarsit ca de acum vei fii tare, ca stii incotro mergi, stii ce vrei si ca nimeni si nimic nu te poate abate de la drum. Tot mergand inainte incepi sa te obisnuiesti sa simti mereu pamantul sub talpi si uiti si de asteptare, si de plutire si in sfarsit iti lasi sufletul sa uite cum e sa vaslesti catre mal. Lucrurile prind din nou conturul pe care il aveau, si ai toate motivele sa zambesti: e prima zi din restul vietii tale.

Fiecare inceput vesteste un sfarsit, totul are capat; si asteptarile, si marile, chiar si vesniciile se termina odata.

Noaptea e un sfeşnic sfetnic bun. Dar nu când eşti singur, epuizat şi tot ce-ţi doreşti mai mult pe lume e o îmbrăţişare. Noaptea gândurile te asaltează din toate părţile şi îndoielile cresc la dimensiuni de dinozauri care sunt capabili să te strivească într-o singură clipită. Cel mai bine ar fi ca noaptea să poţi decupla gândurile de la rotaţia lor obişnuită, să le încetineşti ritmul frenetic. Nopţile nedormite nu aduc niciodată raspunsuri, nu pe cele de care e nevoie.

Măcar de-ai avea timp să-ţi vindeci juliturile şi vânătăile de la ultima căzătură înainte să fii pus iar la pamant. Dar nu e timp, nu ai luxul ăsta (Oare îl are cineva de fapt? Cred că doar foarte puţini norocoşi au timp să respire între două lupte cu soarta). O fi cum spunea o copilă blondă care a ajuns să-mi fie tare dragă – un şut în fund şi doi paşi înainte. Dai cu fundul de pământ, te ridici, te scuturi de praf şi porneşti din nou la drum. Keep walking  with your head held high! Va veni şi dimineaţa cât de repede şi va străluci şi soarele din nou. (Thanks, G!)

Vine primăvara în curând şi totul în lume va fi mai frumos, nu? (deh, idealismul din mine)

Too many worries?

A harsh life?

DARE!!!

to

CHANGE!!!