Frate:)) nu mai pot de ras, va dati seama ca baba e platita sa se faca de ras nu?Chiar credeti ca a intrat Satana in ea ce dracu?

Odă Conducătorului.

Uraţi-i aici. Şi pe site.

Via: sector 7

Video de Halliday916

Părerea mea e că taică-său e iresponsabil.

Filmul asta parca-i facut de Porumboiu. Regizorul, nu fostul arbitru.

Doi imigranti albanezi (Lorna si Sokol) fac tot posibilul sa obtina cetatenia belgiana. Si intra in combinatii dubioase, cu mafia locala, cu mafia rusa… Pe principiul “te ajutam, dar ne ajuti”. Sunt baieti “obisnuiti”, fara scrupule in asemenea situatii. Trimit pe alta lume pe oricine le incurca afacerile.

Lorna e o simpatica. Calca rufe pe bani. Si se imbraca frumusel, dar mereu cu aceleasi haine. Are un iubit (Sokol) si un sot (Claudy Moreau). Acesta din urma, belgian, a ajutat-o sa-si ia cetatenie printr-o casatorie din interes. Tipul se drogheaza si “afaceristii” din spatele Lornei se asteapta la supradoza din partea lui. Doar ca lucrurile iau o intorsatura ciudata. Si Lorna se babardeste cu belgianul care incearca sa se lase de prafuri pentru ea. Mafia nu e de acord, Sokol tine cu mafia, Lorna si-o ia tare in freza. Si e trist.

Filmul pare chiar interesant, povestea te prinde. Pacat ca e neterminat. Nu ca te lasa in suspans. Cred ca au uitat sa-i scrie finalul, pur si simplu. Nasol.

In rolul principal, al Lornei, joaca o albaneza autentica (din Kosovo): Arta Dobroshi. Poate-o mai vedem, ca-i talentata.

Da’ merita 7. Asta inseamna ca-i film de vazut. Nu neaparat; cand aveti voi timp.

pozele sunt de pe allmoviephoto.com

Foto: sibiu7.com

- Domnule Johannis, puteţi să ne enumeraţi câteva realizări ale preşedintelui Băsescu?

- Nu.

Antena 3, emisiunea “Q&A”, cu Sandra Stoicescu şi Floriana Jucan

Nu nu este un nume de chinez…este chiar un vers!!!

Saraca …. nici macar nu stie sa pronunte versurile correct de la Mariah Carey.

In aceste zile, parte a turului european organizat de UEFA, regasim la Bucuresti, dupa 23 de ani de la momentul cand a fost cucerit de Steaua, trofeul Ligii Campionilor.
Cum probabil in urmatorii 100 de ani cam acesta este singurul moment in care vom putea vedea cel mai visat trofeu inter-cluburi poposind la noi, eu zic ca merita sa vizitam expozitia din Piata Constitutiei, ce tine pana maine. Pana una alta, prin amabilitatea www.gsp.ro, va ofer cateva poze cu ceea ce puteti vedea.

Video de tmdrdd

Este Glenn Beck, de la televiziunea FOX NEWS. Da, de dreapta. Conservator. Adică apărător al valorilor fondatoare americane. Printr-un manifest lansat în urmă cu o jumătate de an, el a făcut apel la americani, indiferent de apartenenţa politică şi etnică, de starea socială şi statutul profesional, să refuze pasivitatea în faţa proiectului socialist al Administraţiei Obama şi să organizeze adunări în care să-şi apere drepturile – civile, sociale, politice şi economice.

Video de wtcfreedomtowers

Să facă apel la partidele lor, Republican sau Democrat, să se debaraseze de corupţia transpartinică şi să readucă la Capitoliu spiritul Constituţiei imprimat de părinţii fondatori ai Statelor Unite ale Americii: poporul suveran, iar la Casa Albă: guvern restrâns, în serviciul cetăţenilor, deci cheltuieli guvernamentale reduse, la fel şi taxele. Valoarea americană supremă este libertatea – a fost axul manifestului lansat de Beck. Urmăriţi-l, merită din plin!

Putem constata ce înseamnă un formator de opinie şi cum transformă el într-un fenomen naţional un manifest izvorât din credinţă, din principii şi valori care, înainte să nege, afirmă cu tărie un crez. Forţa formatorului de opinie care, ca sub o baghetă magică, adună energii, scoate din depresie şi din furie mută milioane de oameni care aveau nevoie doar de un impuls puternic ca să iasă din fronda lor tăcută şi să se manifeste civic, ca un popor demn şi energic, care nu va putea fi niciodată supus sub un proiect totalitar.

Video de LloydMarcusUSA

Şi s-au format în toată America, valuri-valuri, mişcări de tip “Tea Party” sau ceaiuri – pe modelul celei din 1773, când coloniştii au aruncat în apele din portul Boston încărcăturile a trei vapoare cu ceai supus taxelor, în semn de protest faţă de Guvernul britanic şi sistemul lui de taxe. Acum, totul a pornit în aprilie, de la protestul din Texas, al cărui guvernator a ameninţat cu secesiunea în faţa politicii de cheltuieli guvernamentale înrobitoare. În urmă cu şase luni, jurnalistul Glenn Beck a lansat manifestul libertăţii.

Ieri, la Washington, un milion de oameni s-au strâns în faţa Capitoliului şi au reafirmat, cu tărie: WE, THE PEOPLE.

O voce de care guvernanţii nu vor mai putea face abstracţie. Şi a fost doar începutul.

Poate ni-l împrumută şi nouă pe Glenn. Poporul român absent ar avea nevoie de un formator formidabil ca el. Adică, adevărat.

P.S. Nu-i de mirare că televiziunile din România au expediat evenimentul. Nu se încadrează la categoria derizoriu.

Secretul din Moonacre

Februarie 2009

Aventura / Familie / Fantezie / Romance / Mister

Distributie:
Ioan Gruffudd
Dakota Blue Richards
Tim Curry
Natascha McElhone
Juliet Stevenson
Augustus Prew

“The Secret of Moonacre” este povestea unei fetite orfane. Mariei Merryweather ii ramane mostenire de la tatal sau o carte misterioasa din care va afla mai multe despre originile ei.Fetita  si doica sa pleaca pentru a locui in Moonacre, la unchiul Mariei – un barbat foarte sever care pare sa ascunda multe in sufletul sau plin de mandrie. Prin intermediul cartii si ai noilor prieteni, Maria afla despre inspaimantatorul blestem abatut asupra Moonacre din cauza a doua familii, a unchiului ei si a celei care ar fi trebuit sa ii fie sotie.

Extrem de curajoasa, tanara pleaca intr-o adevarat aventura, incercand sa reuneasca cele doua familii si sa dezvaluie secretul care i-a dezbinat. In fata celor doua familii orgolioase, Maria este gata sa isi sacrifice propria viata incercand sa le dea celor din jur o lectie.

Parerea mea: Un film magic. Merita vazut cu toata familia.

Foto: Associated Press

Joi, la câteva minute după vestea tristă a morţii unui copil a cărui salvare o aştepta o ţară întreagă, a venit vestea Comisiei Ridzi. Şi iarăşi politica ne-a captivat, şi iarăşi am uitat că opt ore am fost conectaţi la România reală. Cu nespusele ei dureri şi nevoi. Şi totuşi, concluziile raportului comisiei parlamentare pot fi puse, în opinia mea, în strânsă legătură cu drama de joi.

Probabil că sunteţi la curent cu operaţiunile de salvare a unei fetiţe căzute în puţul din curtea casei sărmane, în Vâlcelele, judeţul Călăraşi. Televiziunile de ştiri au transmis continuu. Cu o participare nu doar profesională a reporterilor şi moderatorilor, ci şi evident afectivă. Ceea ce arată că avem resurse morale ca popor, şi că avem un potenţial uman şi profesional excepţional. De care ne batem joc. Şi de aici drama românească. Şi cercul vicios.

Cred că toţi ne-am rugat ca fetiţa să fie salvată. Salvatorii au făcut tot posibilul. Îi priveam, mă rugam să reuşească şi promiteam că am să scriu în celebrarea lor. Mă ţin de promisiune, chiar dacă, din păcate, nu pot celebra salvarea vieţii fetiţei, ci numai dăruirea celor care au încercat tot ce era posibil în acele circumstanţe imposibile ca să o salveze. Mai precis, fetiţa a alunecat în picioare, cu mâinile sus, într-un puţ cu un diametru de numai 18 cm.

Operaţiunile au fost extrem de dificile, fără precedent, pentru că a trebuit săpat cu excavatoarele şi apoi scoase, rând pe rând, opt din cele zece tuburi ale puţului de 10 metri. Fetiţa, Georgiana Văcăruş, a fost cu jumătatea inferioară a corpului în apa rece. Şi probabil că a murit de hipotermie, dacă n-or fi intervenit şi leziuni în momentul alunecării. O vreme, a fost conştientă. Dar n-a rezistat. Salvatorii mizau pe faptul că o vor scoate în viaţă. Veniseră şi salvatori voluntari de la ISU, din timpul lor liber, să-şi ajute colegii. Eforturile au durat opt ore.

După ce au scos fetiţa fără semne vitale, iar manevrele de resuscitare s-au dovedit inutile, chipurile salvatorilor erau demolate. Parcă le căzuse acoperişul lumii în cap, cu toată tristeţea. Pompierii, echipa de descarcerare, excavatoriştii erau devastaţi. La fel, medicii şi paramedicii.

Nu, în fotografie nu-i vorba de cazul acesta trist. Ci de cazul fericit  din 12 iunie 2001, de la Voluntari-Ilfov, în care adolescenta de 18 ani, Oana Furnică, a salvat-o dintr-un puţ pe fetiţa Alina Pascaru, de aceeaşi vârstă cu fetiţa moartă acum trei zile, doi ani şi jumătate. Invitată la Antena 3, Oana – care între timp a devenit mamă, are o fetiţă şi acum e din nou însărcinată – a povestit că o lună de zile a avut coşmaruri nopţile, se trezea cu groaza că ar fi putut-o scăpa fatal pe fetiţa salvată.

Oana nu-i salvatoare profesionistă. Dar şi profesioniştii tot aşa trăiesc cazurile. Nu în momentul intervenţiilor, când nu trebuie să se lase impresionaţi de emoţii, ci să se concentreze asupra operaţiunii. Ci după. Ceea ce fac ei cum poate fi recompensat? Ce salarii or fi având? Cine ştie, or fi şi ei pe lista tăierii de sporuri?

Oricum, salvatorilor, care se consumă în câteva ore cât alţii într-o viaţă, în mod sigur nu li se dau bani nici pe departe la nivelul aportului lor. Nici medicilor. Nici profesorilor. Nici judecătorilor (care nici n-au voie să aibă altă activitate lucrativă paralelă şi nici n-ar avea vreme). Nici ceferiştilor nu li s-au dat banii. E criză şi criza-i pretextul perfect pentru un guvern incompetent.

Bani pentru categorii vitale nu se găsesc, s-a tăiat chiar şi de la sănătate. În schimb, s-au înfiinţat ministere pentru risipirea banilor publici pe acţiuni publicitare ale unor sinistre şi clientelei partidului lor. Cel mai nesimţit. Ce salariu de mizerie o avea un salvator, în vreme ce pentru curismul electoral se aruncă milioane de euro din banii publici?

Între România reală şi România guvernamentală e o prăpastie. Cine cade în ea?

Video de NewsPoliticsNews

Imaginile sunt din 23 iunie, cu două zile înainte de a se duce. A mai avut o repetiţie şi cu o zi înainte de dimineaţa morţii, dar ea a cuprins doar anumite mişcări, nu a fost o repetiţie întreagă, pentru turneul de la Londra.

Clipul de mai sus este un fragment de la ultima repetiţie integrală şi în costumaţie de scenă. Michael era foarte slab, dar aşa a fost mereu, suplu, cu un corp perfect. Era degajat, avea bucuria scenei, se mişca exact ca în urmă cu 20 de ani. Nimic nu anunţa trecerea.

Astă seară am urmărit la The Money Channel concertul din 1 octombrie 1992 de la Bucureşti, înregistrarea integrală. O superbitate. Sorry că nu v-am anunţat, dar mai bine de două ore nu mi-am luat ochii de la televizor. Dat la maximum, normal.

A fost un spectacol atât de perfect încât nu-i de mirare că s-a tras singurul DVD al unui concert live cu Michael. De la Bucureşti. Cui mi-l aduce îi fac cinste. Sunt încă plină de impresia acelui super-show, acompaniată de tristeţea că marele performer nu mai este.

Michael Jackson RIP! Am să mă ţin de cuvânt şi să scriu despre el. Curând.

Andrei Pleşu a publicat în Adevărul de ieri o mizerie. În care, sub aparenţa că ia distanţă faţă de Băsescu, de fapt, îi face servicii. Încercând să-l justifice superior prin punerea lui în paralel cu însuşi Corneliu Coposu. Care dacă până şi el, nu-i aşa? a deviat de la principii morale, ce să-i pretindem lui Băsescu!

Până acum – cel puţin de când s-a dus, moment în care până şi bolşevicii au mimat respectul – Coposu era considerat reper moral absolut al societăţii româneşti postdecembriste. Nimeni n-a îndrăznit să-i conteste statura morală.

Până când domnul Andrei Pleşu şi-a zis că-şi poate permite să-şi bată joc chiar de Corneliu Coposu.

Până să intru în subiect, am să spun că faţă de Corneliu Coposu, Andrei Pleşu e precar, atât din punct de vedere moral, cât şi intelectual. Nu cred că Pleşu a citit mai mult şi mai substanţial decât Coposu. Şi nici că a înţeles cât Coposu din ce a citit.

Dacă eşti intelectual, persoană publică şi te prostituezi în faţa puternicilor vremii, care sunt nişte ticăloşi şi nişte nulităţi, înseamnă că eşti egal cu zero. Contează în primul rând ceea ce eşti din perspectivă morală, adică, în raport cu Dumnezeu. Iar Pleşu se pretinde creştin. Chiar practicant. Ca şi prostituata care prestează sex oral şi pe urmă merge şi se împărtăşeşte, după ce a minţit la spovedanie.

Un fariseu. El îşi permite să denigreze un mort, care nu mai are cum să-i riposteze. Spune – ca o Ebă care bârfeşte pe şanţ cu o Borfetă – că a auzit el că Coposu ar fi vrut să-l pună pe Vadim Tudor să conducă “Dreptatea”. Trebuie să fie ori mitoman, ori disperat şi inconştient de teamă să nu-i cadă stăpânul, ca să-şi închipuie că poate face asemenea afirmaţii incalificabile şi toată lumea să cadă pe spate şi să-l creadă.

Pleşu minte ordinar. O face în iluzia că va putea, dintr-un condei, demola ascendentul moral al lui Corneliu Coposu. Trebuie să fii închipuit ca să-ţi închipui că poţi avea asemenea credibilitate. Andrei Pleşu e un eseist talentat, cu multe pretenţii de autoritate morală. Şi pretinde că îl poate decredibiliza postmortem pe Corneliu Coposu. Existe destule curve super-talentale intelectual.

Minima moralia? Sub nivelul mării. Rămâne o carte fără autor. Chestia-asta l-a scos din minţi, am scris-o într-un editorial din “România liberă” şi n-a putut uita. De ce am scris asta? Pentru că atunci când regimul Iliescu l-a întors pe Regele Mihai din drumul spre Curtea de Argeş sub ameninţarea armelor, Pleşu era ministru al Culturii în Guvernul Roman şi a ameninţat că-şi dă demisia. A renunţat până şi la ameninţare. E o lipsă de onoare să nu fii în stare ca mare intelectual cultural să-ţi dai demisia pentru mizeria făcută Regelui Mihai, nu în timpul Guvernului Groza, ci al Guvernului în care dumneata eşti ministru al Culturii. Mi-a plăcut mult Pleşu până atunci. Atunci mi-am dat seama că e precar din punct de vedere moral.

Şi revenind la porcăria pe care a scris-o despre Coposu, hai să reamintim realitatea. Era la scurt timp după căderea lui Ceauşescu. Vadim Tudor era disperat – atât de disperat şi laş încât atunci când l-au alergat copiii, a fugit şi a lăsat-o pe nevastă-sa cu bieţii căţei, care, evident, n-au păţit nimic. Şi cum spuneam, C.V. Tudor s-a dus la sediul central al PNŢCD, a fost primit în cabinet la Corneliu Coposu şi i-a căzut, la propriu, în genunchi, plângându-se că a ajuns să doarmă în Gara de Nord, fiindcă l-a dat afară nevasta (explicabil, după cum v-am povestit). Vadim l-a rugat să-l accepte în PNŢCD, că ştie multe şi îi demolează toţi adversarii. S-a oferit, totodată, să se ocupe de “Dreptatea”.

Corneliu Coposu i-a spus că îl înţelege, dar că nu-l poate accepta. Poate mai târziu, după ce îşi face public mea culpa, iar penitenţa îl poate reabilita. Vadim a plâns şi a plecat. Tinerii din sediul PNŢCD i-au dat, la propriu, şuturi în fund. A intervenit Ticu Dumitrescu pentru a-i opri. Le-a spus că nu merită să se maculeze. Corneliu Coposu şi Ticu Dumitrescu au păstrat discreţia asupra incidentului. Din bună creştere.

Asta a fost. Articolul eseistului îngerilor se ocupă – culmea fariseismului – tocmai cu denunţarea cordialităţii româneşti a tuturor cu toţi, indiferent de nivelul moral şi intelectual al părţilor, şi în ciuda unor stări conflictuale anterioare, manifestate, în plus, sub forme mizerabile: e.g. bălăcăreala Vadim-Becali, urmată de coalizare. Iar tema “cordialităţii” porneşte de la episodul Vadim-Coposu. Mistificat convenabil pentru denigrator.

Mizeria prin care Andrei Pleşu l-a situat pe C.V. Tudor în proximitatea lui Corneliu Coposu poate fi o considerată o promoţie electorală în favoarea lui Vadim, ca ajungă în finala prezidenţială cu Băsescu. Despre asta-i vorba.

Oricum, dacă tot vorbeşte de cordialitate ca promiscuitate, ar fi trebuit să se dea exemplu pe sine, care susţine un personaj ca Traian Băsescu şi după ce personajul cu pricina şi-a bătut joc de el.

P.S. Remarcabilă cotoiala umilă de aseară a preşedintelui Băsescu pe lângă Gabriel Liiceanu la Bookfest, ca să explice treaba cu tinichigii de care avem nevoie şi filosofii care nu ne trebuie. Liiceanu era sever, nu se râdea, iar Băsescu insista: am spus prostiile-alea, am greşit. La care, Liiceanu a întrebat, mirat: De ce? Iar Băsescu: pentru că ar fi trebuit să spun că şcoala scoate tâmpiţi. Hhhhhhhhhhhhă! Liiceanu a rămas cu mina severă. Măcar atât.

Clipuri postate de dinzzz414, cu documentarul:  The Tank Man by Antony Thomas, about Tiananmen square protests of 1989 in Beijing

Acum 20 de ani, pe 4 iunie 1989, regimul comunist chinez a reprimat criminal uriaşa manifestaţie pentru libertate din Piaţa Tiananmen.

Manifestaţia a fost iniţiată de studenţi.

Studenţilor li s-au alăturat muncitorii.

De fapt, întreg poporul chinez era reprezentat în acea demonstraţie pornită de studenţi în 22 aprilie 1989, după moartea fostului secretar general al Partidului Comunist Chinez din perioada 1982-1987, Hu Yaobang, înlăturat şi obligat să-şi facă autocritica publică, fiindcă susţinuse reforme politice şi economice, spre democraţie şi capitalism.

Manifestaţia de protest a durat 7 săptămâni.

Pe 4 iunie, puterea a trimis în Piaţă o coloană de tancuri şerpuitoare. Şi a urmat masacrul. 2500 de morţi, 10000 de răniţi.

Mai înainte, un tânăr cu două pungi de cumpărături s-a aşezat în faţa tancurilor şi a dansat cu ele un tango. Dansul curajului şi al demnităţii, care a inspirat o lume întreagă. Tânărul s-a şi urcat pe primul tanc şi le-a spus ceva celor din interior, probabil, un îndemn la solidarizare. După care s-a dat jos şi a reluat dansul cu tancul. Totul a durat câteva minute, după care au venit nişte persoane în civil şi l-au dus de-acolo. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu acel tânăr. Nu s-a mai aflat nimic de el. Din păcate, e puţin probabil să mai trăiască.

Chinezii au iniţiat mişcarea de demolare a regimului comunist, care încă îi domină, după 20 de ani. Dar marea lor manifestaţie anticomunistă a fost inspiratoare pentru noi, cei din jumătatea de Europă fostă comunistă, în care comunismul a fost demolat ca regim. Din păcate, nu şi ca mentalitate. Oricum, nu în totalitate.

Mă tem că la noi nu va fi nici o manifestaţie de comemorare a masacrului din Piaţa Tiananmen şi de solidaritate cu deţinuţii politici chinezi de ieri şi de azi. Păcat.

Măcar atât putem să facem: o neuitare pe blogurile noastre, a eroilor luptei pentru eliberarea Chinei de tirania comunistă.

Citiţi o foarte frumoasă evocare pe blogul lui Romulus Cristea.

Poate vizitaţi şi un site, “Uită să uiţi 1989“, care propune un memorial mondial,  prin “dansul cu tancul”, menit să reitereze omagial, în oraşe ale lumii, curajul eroului necunoscut  din Piaţa Tiananmen.

Foto: http://andreichiliman.blogspot.com/

Primarul sectorului 1, domnul Andrei Chiliman, anunţă pe blogu-i că, astăzi, cei care vor să adopte căţei sunt aşteptaţi în Parcul Bazilescu, între orele 10:00 şi 13:00.

Căţeii sunt vaccinaţi, au carnet de sănătate şi microcip, ca să poată fi găsiţi dacă se rătăcesc. Ar fi şi păcat să se piardă asemenea vietăţi minunate, al căror loc este la casa omului.

Felicitări domnului Chiliman!

Video postat de kamasis

Invitat la ediţia specială a Antenei 3 din Parcul Izvor, realizată de Alina Petrescu şi Andrei Bădin, cu ocazia manifestărilor de 1 mai, preşedintele PSD sector 1 şi viceprimar al sectorului, Dan Tudorache, a făcut o mare nedreptate boilor de ziua lor. Ei n-au, săracii, nici o vină.

Tudorache a răspuns cu seninătate la întrebările iscoditoare ale lui Andrei Bădin, pigmentate cu mirările amuzate ale Alinei Petrescu, astfel încât a etalat perfect o mentalitate bovină a politicii majoritare din România. Şi încă o dată: să mă ierte boii, pentru comparaţie.

Dar ea se potriveşte în sensul că nici Dan Tudorache nu se împotriveşte grijii PSD de a păstra mintea turmei odihnită şi bună de pus în practică învăţăturile partidului. Parcă îi vezi cum se aşează fericiţi şi rumegă liniştiţi furajul înghiţit pe nemestecate.

Şi Dan Tudorache e de fapt un păstorel de turmă, şi nu una oarecare, ci chiar cea mai importantă organizaţie a capitalei. Să trecem în revistă ce a debitat, cu o remarcabilă sinceritate, pentru care, într-adevăr, merită sincer felicitat – spre deosebire de fariseismele aproape generale:

Impozitul forfetar nu e prea bun dar ni l-a cerut FMI.

Lucrurile merg rău pentru că sunt încă liberalii şefi la deconcentrate.

Totul va merge bine dacă vom avea oameni care să facă politica partidului. Poate schimbaţi şi şefii de gară, zice Andrei Bădin. Dacă e nevoie, îi schimbăm şi pe ei, răspunde Dan Mihalache.

Şi să vedem cum ne implicăm în activitatea sindicatelor. Păi cum să vă implicaţi în activitatea sindicatelor? Se miră Bădin cam sever. Şi Mihalache nu se intimidează: eu sunt şi viceprimar şi directorii sunt ai noştri pe-acolo, aşa că putem să ne implicăm la sindicate.

Mai vreţi?

Video postat de vlassco

Astăzi este ziua de naştere a Reginei Elisabeta a II-a, a Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şi a statelor din Commonwealth.

Video de MrHand1926

Happy Birthday to Her Majesty! God Save the Queen!

Video postat de UlaidhAlbaMedia