Azi m-am oprit intr-o statie de metrou, pe un scaun, sa imi pun gandurile pe hartie. Simt ca ma transform. Sau mai bine zis, o parte din mine se descopera si incepe sa se dezmorteasca. Am senzatia ca pana acum am fost o gazda (ca in filmele cu extraterestri) a scriitorului din mine. Cred ca m-am tampit.

Sinopsis: Si cinematografia a fost lovita de criza asa ca voi combina doua dintre cele patru scenarii propuse de sponsori. Ma ocup si de alegerea personajelor principale, dar voi fi si regizorul care il inlocuieste pe  saracul Michael Bay. Mi-ar fi fost foarte usor sa procesez tot ce facuse el si sa pastrez actorii. Dar eu sunt Dreampoet, si articolul meu nu va fi unul obisnuit, cum va asteptati de altfel.

De obicei imi pare rau cand oamenii se imbolnavesc, dar fiind din Romania mergem pe principiul “sa moara si capra vecinului”.

Dupa parerea mea succesul acestui film nu se datoreaza unui scenariu grozav, ci mai mult unor aspecte ce tin de efecte speciale. Prefer oricand un film european, sa spunem un film frantuzesc sau unul rusesc, deoarece acest gen de film se axeaza mai mult pe urmarirea personajelor decat pe efectele speciale. Prima masura, limba pe care o vor folosi actorii va fi limba romana. Motivul este simplu, vom folosi actori romani in rolurile principale, dar si roluri secundare cheie. Bineinteles, ca va exista si o varianta in engleza dublata de actori chinezi pentru piata nord-americana si pentru Marea Britanie.

Regizorul se numeste Dreampoet iar  filmul, Transformers 2: revenge of the Fallen.

Desigur ca va apela si la prietenul sau, Gigel pentru rolul  principal. Pentru acest rol il recomanda micile scenete de pana acum, si bineinteles faptul ca salariul sau este de 100 de ori mai mic decat al eroului principal, Shia LaBeouf. Gigel este actor si in viata reala, nu ii mai trebuie alte recomandari. Nu are nevoie de limba engleza, nu are inca un nume printre cineasti, dar nimeni nu s-a nascut vedeta. Aici vreau sa lamuresc un aspect, si anume faptul ca a numi un actor ca facand parte din categoria B,  poate fi o gresala de interpretare. Nu doar numele il face pe un actor sa fie mare. Spre exemplu, in filmul lui Quentin Tarantino, “Inglorious Bastards” (2009) apare un actor austriac, Christoph Waltz, a carui interpretare i-ar putea face invidiosi pe multi dintre actorii cu iz de vedeta ce se perinda pe la Hollywood. Apeland la Gigel, bugetul filmului se reduce cu 15%, fapt ce nu poate decat sa multumeasca producatorii si sponsorii. Gigel si LeBeouf sunt cam de aceeasi varsta, au frizuri asemanatoare, iar Gigel isi poate face singur cascadoriile pentru ca a urmat pana nu demult cursurile Academiei Natioane de Educatie fizica si sport. Alte cheltuieli taiate, nu mai platim cascador pentru acest rol. Pe Gigel il recomanda faptul ca este foarte iubit in Europa de Est, aparand in numeroase reclame in Romania, Ungaria, Ucraina, Rusia si Serbia lacelebrele tricouri Guma. Piata aceasta este  virgina din punct de vedere al marelui ecran, iar daca cei din Agigea vor vedea filmul, e posibil sa asistam la redeschiderea cinematografului din localitate, eventual chiar la construirea unui Agigea Multiplex.

Personajul feminin, interpretat initial de Megan Fox, va fi adjudecat de Marioara. Asa isi va putea plati biata fata rata la masina si astfel, il va ierta pe Gigel. Iar dragostea adevarata intre actori se vede si mai bine pe ecran, mai ales ca Marioara juca in liceu in trupa de teatru din Ciuca Macaii. A castigat in clasa a XI-a premiul “Strugurele de aluminiu” la concursul de teatru inter-sate. Marioara vrea chiar mai putini bani decat Gigel, ea jucand din pura pasiune. Inca o reducere de 15% la costuri, mai ales ca Marioara nu se macheaza decat cu crema de la Ana Castan, care costa doar 5 lei, si nu mii de euro precum cremele lui Megan Fox.

Din lipsa de bani, vom inlocui masinile acelea scumpe, cu masini romanesti din 1971. Mos Onofrei are o Dacie 1310, care e tocmai buna pentru realizarea metamorfozei in robot a bolidului de cartier. Daca mergem la un cimitir de masini, putem face nu un robot, ci o armata intreaga…Vorba ‘ceea, traiasca cimitirul! Mos Onofrei, incantat de idee, in schimbul unui modest rol ne asigura materia prima pentru roboti.

De asemenea, putem inlocui soldatii americani, care desi par bine antrenati nu se descurca intotdeauna grozav, cu soldati romani prost echipati si inimosi. Sigur din film vor scoate mai multi bani decat castiga la serviciu in 3 ani. Ca orice roman neaos, Dreampoet prefera sa distribuie si diverse rude in cateva roluri marunte. O matusa care vinde la chioscul din colt poate fi si ea actrita. Niciodata nu e tarziu sa te apuci de ceva nou.

As dori mai putina incrancenare, de exemplu, vad in minte o scena…robotii stand la masa la o bere cu Gigel si Marioara discutand pentru un teren din Pipera. Au aflat ei ca a cazut piata imobiliara si acum isi pot permite o casa in care sa se destrabaleze, sa faca toate manevrele si sa downlodeze toata discografia cu Parizer din calculatorul lui Gigel. E si motivul pentru care si-au prelungit sederea pe pamant, mutandu-si sediul in Bucuresti. Totusi, se vor turna si cateva scene traditionale cu tuica si slana in satul Ciuca Macaii, unde primarul intampina oaspetii, aflati in cautarea unui jucator pentru echipa Fiorentina Cube. L-au ochit pe Bruzli, mijlocas stanga de picior drept, care poate evolua si mijlocas stanga si mijlocas dreapta.

Finalul trebuie sa fie apoteotic…robotii vor fi distrusi in Piata Berceni-Oltenitei, in fata unei multimi uluite. Totusi, multimea nu poate sa se opreasca din mancat merdenele si gogosi, caci toate trec prin stomac, inclusiv aparitia acelor Dacii transformate in roboti. Gigel o va duce pe Marioara in munti, unde vor trai fericiti, nu inainte insa de a inaugura Agigea Multiplex, cu filmul regizat de Dreampoet…Genericul de final, va fi unul imprumutat de peste Prut, adaptat insa Romaniei, precum se poate vedea in videoclipul mai jos.

Acest articol a fost realizat ca parte integranta a concursului SuperBlog 2009, organizat de PC News.

Dupa cum probabil stiti, daca sunteti interesati, saptamana trecuta a aparut ultimul album al lui Puya, Romanisme II, lansat la pretul de 9 lei impreuna cu Gazeta Sporturilor. Prima parte din acest album a aparut pe la inceputul anului, nu stiu cat de bine a fost primit de altii, dar mie mi-a lasat o suma de impresii amestecate. In general imi place stilul hip-hop, La Familia (trupa din componenta careia facea partea si Puya), a reusti sa scoata niste melodii foarte bune in timp si au avut niste colaborari de exceptie. Dar Puya se pare ca a decis sa se rupa de imaginea de “borfas”, de “baiat de cartier”, o imagine pe care acum 6-10 ani, in “aburii” tineretii o preaslavea, si pentru care parea ca e in stare sa moara. Dar la ce a ajuns acum transforma “borfasul” de alta data, intr-un snob in devenire. Textele sunt cam aceleasi, se ia de aceleasi stereotipuri, pe care cu siguranta le vedem cu totii, dar pe care unii cred ca le pun in evidenta daca vorbesc despre ele.

Personal consider ca Puya a luat-o la propriu in jos, in momentul in care a scos “muzica de tolaneala & depravare”, in esenta un album semi-bun, cu piese mobilizatoare, moralizatoare, dar si cu unele melodii de-a dreptul penibile care dau pe afara de “comercial”. De pe acel album ascult si acum cu placere melodiile “Ceva firesc”, “Totu’ pentru bani” si “Poveste trista”. Pentru mine erau cu adevarat bune, spuneau ceva, in ele vedeai lucrurile de pe strada, spuse obiectiv, sau subiectiv, dar spuse, si spuse de un “baiat de cartier” care inca mai crede ca poate schimba ceva. Apoi am vazut ca lanseaza “Romanisme”, cu piesa “Undeva-n balcani” indelung promovata pe la TV sau radio. Dar dupa lansarea albumul m-a dezamagit mai mult decat ma puteam astepta. Exceptand “Undeva-n Balcani”, care mai iese in evidenta, de pe acel album nu as mai recomanda decat “Merita un Oscar”, dar nici asta prea mult, iar restul pieselor, nu merita nici 5 lei, sunt doar texte penibile, de “comercial” bazate pe mixurile Dj-ului si pentru care doar numele mai impresioneaza.

Nu am ascultat “Romanisme II”, poate nici nu-l voi asculta, nu mai ai ce sa asculti de la cantareti care fac niste rime la minut, apoi baga un clip frumos post-produs, si gata, in 1, 2, 3 pasi a iesit “o minunatie” de album. Multi comenteaza ca Mafia nu a scos decat un album in 3 ani, si ala doar remixuri, o singura piesa fiind noua. Da, asa e, dar Mafia chiar spunea si inca spune ceva prin fiecare melodie. Daca luam la “scuturat” intregul “Romanisme”, ce mai ramane de el? Doar numele Puya mai ramane.

Acum se pare ca nici La Familia nu sta mai bine, un proiect ce trebuia sa fie gata anul asta sau cel tarziu la anu’, este tot mai amanat, ba de Puya, ba de Sisu. Si ultimul cui din sicriul albumului “Romanisme” e tot la adresa lui Puya. Se pare ca “Undeva-n Balcani” a fost inclus pe coloana sonora a serialului “State de Romania” de la ProTV. Nu ar fi nimic, ba chiar un lucru bun ca interpret sa fii apreciat asa. Dar nemultumirea mea reiese din declaratia lui Puya “ma bucur ca melodia mea a fost pusa pe coloana sonora a serialului”. De ce nemultumire? Pentru ca, daca tin minte bine, acum 10 ani, La Familia, Puya, prin “Tupeu de borfas” si pana acum 4-5 ani, era promovata ideea ca ei nu accepta “turma” din zilele noastre, si vor sa fie ceva nou, sa innoate contra curentului. Serialul cu State, pentru orice alt rapper, hip-hoper ar fi un afront, o jignire la adresa muncii lor, daca o melodie le-ar fi pusa pe coloana sonora. Dar Puya pare ca a uitat ce zicea acum un deceniu, mai nou apare in reclame la Vodafone, e baiatul de societate, apare pe la TV, sau prin diferite proiecte.

Mafia, Parazitii sau CIA nu au succes pentru ca ar stii sa cucereasca publicul prin metode subconstienta, practici hipnotice pe albumuri sau la concerte, ci pur si simplu nu se dezic de la mesajul cu care au pornit la drum. Parazitii (a se citi “trupa Parazitii”) e la fel de obscena, de jignitoare pentru mentalitatile defect; Mafia e la fel de legata de Pantelimon, sau de baietii de cartier; iar CIA inca sunt in Craiova, cu rele cu bune, inca vor romanii pentru ca au acelasi sange, nu pentru ca e la moda.
Cum bine spunea un prieten, “Puya nu mai canta hip-hop, acum parca ar canta hop-hop“.

Articol semnat de n0strad@m.012

Alte idei si opinii, aici.

Imi sarbatoresc revenirea pe blog cu un articol plin de ura, scarba si toate cele.

Fara alte introduceri, vreau sa va adresez o intrebare. Voi ce ati face daca ati avea un profesor tampit, care vine din nu-stiu-care sat, care nu iti preda si te pune sa citesti lectiile [gandite de altu’] dupa pereti, si care nu stie sa puna note, de te intrebi cum naiba a ajuns tocmai in scoala ta ?

Cu tot respectul cuvenit diferentei de varsta si de grad, nu stiu daca te-a anuntat cineva, stimata ce-oi-fi-tu-ca-numai-profesoara-nu-esti, da’ notele la ascultare se pun si alea dupa o regula, nu dupa cum visezi noaptea. Prin urmare, orice mamifer evoluat intelectual ar ajunge la concluzia ca nu se cuvine sa ii scazi unui elev care, culmea, mai vrea si sa fie ascultat din proprie initiativa, ca sa iti usureze tie munca de a alege un numar de la 1 la 30, mai mult decat ii scazi altuia, care nici nu s-a obosit sa deschida amaratul de caiet acasa, dar a avut noroc cu neatentia ta si cu colegu’ de langa, care i-a tinut caietul deschis.

Concluzii:

1- Ca si profesor, ar trebui sa iti mai pui o pereche de ochelari, ca sa nu te prosteasca orice elev, cu pretentii de ‘n-am invatat, da’ zic din caiet si asta imi pune 10’.

2- Tot tie, iti repet, invata sa pui note cum trebuie, altfel lumea ar putea crede ca ai preferinte in randul elevilor. Modul de notare nu se schimba de la o zi la alta, sunt sigura ca ar fi trebuit sa ti se spuna acolo unde ai facut tu scoala.

3- Tot oamenii corecti au de pierdut. Asta e lumea in care traim, iar liceul ala de prestigiu in care am intrat anul trecut a scazut drastic in ochii mei.

4- Fi-mi-ar scarba!

The end.

ochi trist în inimă de fecioară
cu degetele pline
aşterne
pe-un colţ de hârtie albă
un vers în cerneală

cu plânsete smucite, cu sughiţ înecat
sub bărbia-i rotundă
într-al ei oraş cu străzi inundate de ploaia de-aseară,

rupe cu dinţii o pâine sfinţită
prin altarul Lui Hristos
de sub marmura rece cu picioarele-i agitate,
din cercul cu mâini atinse de mir
răcneşte-a dispreţ, a ură şi-a jurăminte sinistre,
cerând să n-o omoare

vreun ochi trist şi roşu născut în inimă de femeie.

Foto

Maska. Magia – Sztuka – Metamorfoza

Dlaczego maskę meksykańską zdobi jaszczurka, jakie znaczenie miały maski pośmiertne oraz do czego nawiązują maski weneckie? Odpowiedzi na te oraz wiele innych pytań znajdziemy na wystawie ponad 170 masek z całego świata. Otwarcie ekspozycji w Muzeum Śląskim w Katowicach, połączone z występem grupy obrzędowej, odbędzie się w poniedziałek 15 grudnia o godz. 16.00. Wystawę czynna do 15 marca 2009 roku.

Nowa wystawa w Muzeum Śląskim przedstawia kulturowe bogactwo w świecie maski, akcentuje jej rolę społeczną, filozoficzną, historyczną oraz podkreśla jej atrakcyjność jako dzieła plastycznego. Zobaczymy maski z Europy, m.in. z Bułgarii, Polski, Wenecji, z Czarnej Afryki (maski 14 ludów zamieszkujących jej część zachodnią, środkową i wschodnią), z Melanezji, Ameryki Środkowej oraz Południowej, z krajów azjatyckich, m.in. z Indii, Nepalu, Sri Lanki, Indonezji.

Wybór obiektów, wobec ogromnej różnorodności, to bardzo syntetyczny przegląd stylów, technik, spełnianych funkcji. Liczną grupę stanowią maski teatralne, które są dla aktora symbolem identyfikacji, m.in. indyjskie maski teatru ćhau przedstawiające mityczną parę: pasterkę Radhę i boga Krisznę, a także maski teatrów: jawajskiego wayang topeng, antycznego greckiego oraz marionetki teatru afrykańskiego. Pamiętano także o karnawałowych maskach weneckich. Na kanwie tego karnawału powstała w XVI wieku włoska commedia dell’arte. Dziś zmieniła się ich funkcja, wciąż nawiązują do tradycyjnego stylu sprzed kilkuset lat (wówczas były wykonywane ze skóry), ale są wkładane wyłącznie dla zabawy, nie odgrywając tak istotnej roli jak w czasach republiki weneckiej.

Na wystawie naszą uwagę zwrócą z pewnością liczne maski rytualne i obrzędowe. Wśród nich meksykańskie, na których pojawiają się zwierzęta: jaszczurki, węże, żaby. Przedstawiają one dualizm natury ludzkiej łączącej w sobie cechy człowiecze i zwierzęce. Maski te są używane podczas, co ciekawe, katolickich uroczystości religijnych.

Znaczenie masek pośmiertnych nie jest do końca jasne. Z pewnością chroniły twarz zmarłego oraz reprezentowały świat przodków. W Egipcie maska miała zatrzymać tchnienie w kościach mumii (na wystawie reprezentowana przez sarkofagową maskę kobiety z Okresu Ptolemejskiego), a w Chinach wędrówkę duszy. Te wykonane z cennych materiałów – złota, kryształu, szlachetnych kamieni – podkreślały prestiż zmarłych władców i bohaterów. Zobaczymy replikę tego typu maski używanej w Grecji w XVI w. p.n.e., wykonanej ze złotej blachy. Swoją oryginalną formą zwracają uwagę również maski: Kanaga – przedstawiająca mitycznego ptaka, wykorzystywana podczas obrzędów pogrzebowych grupy etnicznej Dongonów z Mali w Afryce, a także pogrzebowe maski plemienia Bataków z Sumatry (Indonezja).

Polskie maski obrzędowe zobaczymy nie tylko na wystawie, ale także podczas występu noworocznej grupy obrzędowej „Dziady” z Żabnicy (gmina Węgierska Górka), który rozpocznie się przed wejściem do Muzeum Śląskiego o godz. 16.00.

W ramach programu towarzyszącego wystawie Muzeum Śląskie, we współpracy z Włoskim Instytutem Kultury w Krakowie, zaprasza 22 stycznia na wykład prof. Guido Lauro Parisi przygotowany, poświęcony karnawałowi weneckiemu oraz komedii dell’arte, a 19 lutego o godz. 17.00 na wykład o tetrze NO, który poprowadzi Wioletta Laskowska z Muzeum Sztuki i Techniki Japońskiej Manggha w Krakowie.

Compania de Teatru Konnyakuza (Japonia) se afla in turneu cu “Metamorfoza”, dramatizare dupa ceea ce va suna evident, evident.  Una dintre opririle pe meleaguri europene fu minunatul Bucuresti, unde micii profesionisti si-au intreprins activitatea asta seara, urmand sa joace si la Budapesta, Viena si Praga. Cine are urechi sa auda, ochi sa citeasca si finante sa calatoreasca sa se considere informat!

Acum, lucrul absolut fabulos pe care il semnalez e ca la sfarsitul spectacolului, dupa aplauze, actorii au coborat de pe scena, au traversat sala si au disparut in foaier. Iar acolo ne-au intampinat la iesire, formand un sir indian pe scari, pentru arigato-uri, zambete si capete plecate politicos (sa se calculeze unghiul decentei). Si-a ramas fata muta de uimire si in mutenia ei s-a tot uitat peste umar, pandind alti spectatori experimentand toata paleta de reactii – de la bucurie la stanjeneala si inapoi.

]]> http://dreampoet.wordpress.com/2009/09/09/xx-090909/ Wed, 09 Sep 2009 17:36:28 +0000 dreampoet http://dreampoet.wordpress.com/2009/09/09/xx-090909/

XX 090909

Posesorul buletinului XX 090909,

locuitor al acestei planete

s-a trezit intr-o dimineata

metamorfozat in rege….

……………………………………………….

Cautandu-si identitatea,

in sterila piata mare

din spatele tacerii,

posesorul buletinului XX 090909

gasise uluit volumul sau

in biblioteca universala.

…………………………………………

Plecand la munca,

personajul nostru,

pe care il vom numi

in continuare Max,

purta frivol aceeasi pereche de blugi

manjita de sange pe cracul drept.

………………………………………………..

Max traia cu sentimentul absurd

ca astazi poate sa ne cante

noua si tuturor posesorilor de buletin

orice fel de muzica:

Bach, Janis Joplin,

Beethoven, Deep Purple.

……………………………………….

Necenzurat dansa in metrou

Lambada, Macarena si Valsul vienez,

fara sa constientizeze ca apogeul sau trecuse

si ca declinu-i piata grea.

………………………………………………………

la sfarsitul zilei,

numarandu-si firele de par alb,

posesorul buletinului XX 090909

nu mai era acelasi Max,

nu mai canta Deep Purple,

iar cartea lui din Biblioteca Universala,

pierise intr-un tragic, nesfarsit incendiu.

…………………………………………………….

Cu ea a disparut si Max….

………………………………………………………..

Posesorul buletinului XX 090910,

locuitor al acestei planete

s-a trezit intr-o dimineata

metamorfozat in rege…

Cap 3.

*

Pentru deşert, un luptător nu îşi pregăteşte decât puţine lucruri. Nu îşi ia cu el decât hainele, calul, o butelcă pentru apă, ca fost păstor cunoaşte locurile unde erau construite puţuri pentru adăparea animalelor, puşca şi sabia. O fâşie subţire de metal, uşor curbată şi îmbogăţită atât cu mici pietre preţioase închise în mâner cât şi cu crestături în oţelul ei, după care se putea citi istoria luptelor purtate.

Cel care observă pentru prima dată pe călăreţul singuratic de pe creasta dunei este Bazil. Se ridicase odată cu luna şi apăru la început slab ca unul din miraje. Bazil îl vedea în depărtare, în lumina blândă a lunii care se coborâse asupra deşertului rotundă şi moartă. Era ca un punct, o pată care se mişcă în noapte. O fantomă a unui luptător din timpuri străvechi poate, care îşi caută şi acum liniştea şi osemintele pierdute. O nălucă. Deşertul e în stare să le scoată, poate că nu e altceva decât un demon venit să îi ispitească liniştea. Se gândeşte fără să vrea la povestirile unor bărbaţi sfinţi cărora li se întinseră capcane de acest fel. Ispite. Însă cu ce poate să-l ispitească pe el, se gândeşte Bazil. Bogăţie, faimă, femei…? Niciuna din asta nu au întrebuinţare în deşert. Niciuna nu îi alină durerile pentru care se află aici. Niciuna nu îi e medicamentul potrivit pentru boala să. Se opreşte puţin din plimbarea sa de pe ziduri atunci când calul nălucii scoate un nechezat prelung.

„Fugi păstorule de aici… Fugi djinn-ule. Aici nu găseşti altceva decât tristeţe, pietre şi nisip.” „Şi dacă nu e nici păstor, nici djinn, iar năluca are cu adevărat carne şi oase şi e un viteaz berber… primul din armata care va veni să ia cu asalt fortul? Dacă nu e altceva decât un sol?” îşi aude imediat întrebările cum îi forfotesc în minte. „Nu, probabil că ştie fortul părăsit… şi e la fel de mirat de prezenţa unei năluci în noaptea asta. O fantomă singuratică, ce continuă cu încăpăţânare să se ţină de ultima ei casă cunoscută. Tot deşertul e o nălucă.” Au continuat să se urmărească reciproc până înspre diminată când Bazil a fost înlocuit de conte. Speră că şi celălalt a dispărut.

**

Dimineaţa, Luca este primul lângă patul lui, cu un raport asupra a ceea ce a observat în noaptea precedentă.

- O să fim atacaţi în curând, îi spune Doctorul în şoaptă…

- Când?

- Nu ştiu. Poate acum, poate la noapte, poate peste două zile… Ştiu că suntem numai 4 aici… Ştiu că noi ştim de ei aşa că se joacă cu noi. Cât mai durează până ce căpitanul şi ceilalţi se reîntorc de la Abu- Bashra?

- Drumul e de 5 – 6 zile dus, depinde de ce au făcut acolo şi dacă au reuşit să capete şi întăriri. Ar trebui să ajungă aici peste două zile. Sau poate că nu mai ajung deloc… Dar, de ce crezi în atac?

- Un călăreţ a stat toată noaptea în acelaşi loc, urmărind fiecare mişcare pe care o făceam. L-am văzut şi am vrut să îmi încerc norocul până la el. A dispărut în spatele dunei înainte să îmi pot fixa o ţintă. Nu ştiu de când era acolo.

- L-am văzut şi eu… şi probabil a stat şi în timpul lui Marcel însă puştiul nu l-a observat. În fine, fantoma mea e din carne şi oase… Ce propui să facem în caz de atac?

- Contele e cel mai mare în grad aici… şi totuşi te ascultă pe tine. Spune-i adevărul. Vom ieşi în afara fortului şi vom încerca să îngropăm nişte dinamită. Dacă se vor apropia prea mult de fort, vom trage în ea şi o vom face să explodeze. Spune-i să scoată mitralierele… şi să le pună în turnuri…

- Care turnuri… cele trei dinspre vale sau poarta? Încă nu ştim de unde atacă şi suntem prea puţini ca să mânuim totul în atac.

- Măcar să fie pregătite…

***

Contele îl ascultă. Se bărbiereşte într-o oglindă mică şi e cu briciul deasupra jugularei când Bazil îi spune de atac. Numai că el zâmbeşte. Un atac… visează deja la eroisme. Ca şef, dacă rezistă atacului se putea vedea avansat departe. Ascultă tot ce Bazil îi propune şi este convins că sunt cele mai bune sfaturi în cazuri de genul ăsta.

Însă nu pune deloc mâna la muncă. Preferă să stea undeva pe coama zidurilor cu binoclul în mână ca să se uite după eventualele pericole şi să lase munca manuală în seama celorlalţi. Îi dă lui Marcel de treabă şi băiatul îl ascultă că superior.

Pregătesc toată ziua saci cu nisip şi îi cară pe ziduri întărind cât de cât protecţia, aduc apă în fort ca să facă faţă unui eventual asediu şi au umplu câteva găuri din faţa fortului cu 2 -3 batoane de dinamită peste care Luca leagă cornete pline cu ţinte din dulapul tâmplăriei.

- Ca să provoace mai multe stricăciuni şi să ne scutească gloanţele, argumentează el în faţa băiatului. Când vor vedea că au de-a face cu vizuina unui arici să sperăm că se vor îndepărta sau vor mai aştepta până ce vor reveni băieţii noştrii acasă.

- Vor avea o luptă pe cinste dacă asta caută… le vom arăta noi cine sunt legionarii. Iar primul dintre legionari sunt Eu! Nu-i aşa băieţi?

- Desigur Marcel… cu toţii vor tremura în faţa mândriei şi a curajului tău… îi răspunde Bazil cu tristeţe. Îşi dă seama că băiatul nu ştie ce spune. Tinereţea are mereu tendinţa să distorsioneze cumva realitatea şi să facă din griul ei sumbru, un roz, mai degrabă potrivit pentru rochia unei domnişoare.

- Crezi că avem vreo şansă? Îl întreabă Bazil pe Luca.

- Nu! Îi vine răspunsul înapoi cu un zâmbet care îi provoaca un uşor tremur în suflet. Recunoştea acest zâmbet lunguieţ, întins pe jumătate de faţă, cu ochii sclipind şi jucând o horă a lor proprie. E un zâmbet al unui om doritor de sânge.

Chiar dacă nu au nicio şansă, Luca e hotărât să lupte până la capăt, ca un animal prins într-o capcană şi care muşcă şi zgârie până la ultima suflare. Bazil recunoaşte beţia sângelui. Apărută de sub voalul datoriei, pune stăpânire pe oameni şi îi transformă în altceva, în abatoare. De aseară, abatorul Luca se pregăteşte să îşi deschidă porţile.

Wszyscy myśleli że to blond peruka ale Kim napisała na swoim blogu że naprawdę przefarbowała włosy. Jak wam się podoba ? Według mnie wygląda zupełnie inaczej ale tak też jest ok.

sau

O aventură interspaţială cu un gândac şi mai mulţi matuseci

Căldura era de nesuportat. Şi totuşi încercam să o suport. O căldură bolnăvicioasă. Matusecii o numeau Arşiţa Plăcerilor. Mă aflam pe acea planetă de scurt timp şi deja simţeam că mă topesc. Îi priveam pe matuseci, creaturi înalte de vreo doi metri şi ceva, cu nişte ochi mici, roşii, cu capete spâne, cu o faţă plată lipsită de nas. Femeile-matusec aveau patru sâni. Doi sâni pe piept, alţi doi pe pântec. Câţiva matuseci, privindu-mă, au început să râdă, cel puţin aşa mi s-a părut zumzăitul lor, un râs. Nu puteam să protestez. Doar unul singur m-ar fi strivit dintr-o lovitură. Arşiţa devenea din ce în ce mai nesuferită. Craniul când mi se dilata, când se contracta, procesul repetându-se fără întrerupere. Mai trebuia să-i suport şi pe matusecii ăia care zumzăiau prin preajmă ca nişte gândaci uriaşi. Îl aşteptam nerăbdător pe copilot care plecase să cumpere provizii pentru întoarcere căci ne aştepta o călătorie a naibii de lungă. Matusecii zumzăiau într-una. Am început să râd şi eu, aşa, ca un prost, ca un posedat. Cred că Arşiţa era de vină. Câteva femei-matusec îşi mângâiau sânii de pe pântec, nişte sâni uriaşi. Începeam să mă excit. Am râs şi mai tare. Mi-am privit mâinile. Dar nu mai aveam mâini, se transformaseră în nişte, spre marea mea uimire!, beţe subţiri şi negre care se agitau neputincioase pe lângă corpul meu. „Să fiu al dracului”, am înjurat în gând. Femeile-matusec continuau să-şi mângâie sânii ca într-un fel de ritual erotic. Mi-am privit din nou mâinile. Doar nişte simple chestii negre care acum îmi creşteau din tot corpul asemenea unor fire de iarbă neagră sfâşiindu-mi carnea. Nu am mai râs. Îmi pierise cheful. Am crezut că Arşiţa e de vină, că am halucinaţii. Că sunt victima propriilor mele halucinaţii. O, doamne! Iar femeile-matusec îşi frământau din ce în ce mai puternic şi sânii de pe piept, nişte sâni care deveneau parcă din ce în ce mai mari. Cred că schimbarea mea le excita. „Să fiu al dracului dacă mutantele astea nu mă doresc!” mi-am spus supărat că mă transformam în faţa unor femei-matusec excitate. Pântecul mi se transformase într-o carapace neagră şi urâtă. Iar femeilor-matusec le mai crescuse o pereche de braţe putând astfel să-şi mângâie toţi cei patru sâni uriaşi. Şi le mai crescuse o pereche de braţe cu care… Iar capul meu se contracta şi se dilata, se contracta şi se dilata… Nu aveam unde să-mi privesc chipul, dar sunt sigur că eram al naibii de urât, că aveam un cap de insectă cu două antene uriaşe, că ochii mei deveniseră imenşi, iar în loc de gură aveam probabil două chelicere! Iar femeile-matusec aveau parcă zece perechi de sâni pe care îi frământau excitate cu nu ştiu câte perechi de mâini care, mai apoi, s-au întins spre mine, iar eu m-am prăbuşit pe pământ încercând să fug cu cele douăzeci sau treizeci de picioare ale mele care îmi crescuseră între timp, dar mâinile lor erau deja pe corpul meu mângâindu-mă. Cred că atunci am înjurat de toţi dumnezeii pe toţi matusecii din întreg universul şi am încercat cu ultimele puteri să scap fugind sau zburând de acele femele excitate. Dar ele, zumzăind, îşi lipiseră sânii imenşi de mine ţintuindu-mă la pământ. Iar eu, speriat, mă gândeam ce putea face un biet gândac cu atâtea femei-matusec excitate şi cu atâţia sâni şi cu atâtea… Apoi am observat că nu mai era nici un bărbat-matusec prin preajmă ceea ce însemna ori că dispăruseră lăsându-le pe femei să sară pe mine, ori se transformaseră în femei, lucru care mă îngrozea şi mai tare… iar copilotul ăla nenorocit nu se mai întorcea odată, iar…

căţel cu chip de soare ce te lingea pe faţă?pe TINE?dar ţie,ţie nu îţi plac câinii,dar te simţeai bine în aproprierea lui.îl mângâiai când ai auzit o voce,altă voce,şi nu,nu era vocea zeului SOARE.era o voce suava şi plăcută.era vocea unei domnişoare care tocmai intrase pe uşă.te uitai la ea şi ai rămas înlemnit.avea o frumuseţe aparte,era o creaturăgalbenă,ascuţită,dar rotunjită,ce îţi zâmbea cu mult drag..

-nu te speria,nu îţi face nimic.este câinele meu.îl cheama sorzello.văd că a prins drag de tine,şi totuşi era normal să facă asta.nu m-am prezentat,iartă-ma,mă numesc Linda şi sunt…

şi tocmai când vroia să îţi spună cine e a intrat EL,şi i-a continuat propoziţia,

-şi este o persoană dragă mie despre care vei afla mai multe mai târziu.Linda,dragă,de ce ai venit?doar ţi-am spus că am treabă.multă.şi că nu doresc să fiu deranjat.
-iartă-mă,dar sorzello s-a metamorfozat în pisică cu chip de lună aseară.şi mi-a spus,mi-a spus să îl aduc la tine,pentru că este convins că te poate ajuta.
-lună?ai adăugat tu,cu vocea tremurândă.
-da,lună.te rog să nu intervii în această discuţie,nu eşti încă pregătit.vei şti,vei cunoaşte,vei suporta conseciinţele.dar nu întreba.acum trebuie să scapi de curiozităţi.Linda,ai făcut bine că l-ai adus.acum poţi să pleci.

şi o sărută uşor pe frunte călduros.

-nici gând.ţi-am spus că o să afli.toate la timpul lor.pentru început,va trebui să îţi găsesc un nume,pentru că identitatea ta reală nu mai există.acum faci parte din această familie,din SORELIA familia,fie că vrei,fie că nu vrei.şi ştiu că trebuia să te las pe tine să decizi,când vei afla adevărul,dar nu pot să fac asta.pentru că doar binele meu îţi va aduce binele.ai ceva de obiectat?
-nu zeu,nu soare.vreau,vreau să aparţin acestei lumi,dar nu o cunosc.
-o vei cunoaşte.mă gândesc să fii fiul meu sau fratele meu.cum nu eşti suficient de matur în ani galbeni,nu îmi poţi fi frate.vei fi fiul meu şi te vei supune mie.vei avea drepturi şi concepţii.numele tău este Solz.nu îmi vei spune tată.pentru că noi nu ne exprimăm iubirea faţă de familie prin fapte.asta vei învăţa mai târziu.îmi vei spune SOARE,şi vei uita apelativul de zeu.sper că nu va fi nevoie să îţi repet acelaşi lucru de două ori.
-am înţeles,nu va fi nevoie.acum voi fi SOLZ.unde voi locui?
-vei locui în aceşti pereţi,în camera de lângă a mea.vei cunoaşte familia în ziua galbenă.trebuie să ştii că ziua galbenă,pentru soreni,este ziua de joi…ştiu că azi trebuia să fie ultima zi de copilărie galbenă,ultima zi ca prieteni.dar nu,nu va mai fi aşa.şi vinovat este coşmarul tău.voi avea grijă de tine pentru că eşti copilul meu,amintirele trebuie să disăpară cu orice fel.ai înţeles?

îţi era frică de toate aceste schimbări dar erai ferm convins că vei fi în siguranţă,doar soarele te putea aduce pe calea cea dreaptă.acum nu mai erai om.erai soren vorbitor şi te numeai Solz.ai dat tiptil din cap şi ai început să plângi,vroiai acea ultimă zi.

-nu,nu plânge.sorenii nu plâng.înainte de adevăr şi informaţii,vei merge cu mine într-un loc special,neomenesc.acolo vei face cunoştiinţă cu tine şi cu noua ta înfăţişare,vrei să mergi sau ai nevoie de timp?
-nu,nu vreau timp.merg unde vrei,TATĂ.
-SOLZ,nu îţi depăşi atribuţiile.

şi aţi plecat la drum.fără picioare,fără mâini.aţi plutit în aer într-o dimineaţă condusă de spiriduşi.
şi erai în cer,căţărat pe un nor.şi miroseai lumea.

şi,şi,tatăl tău te îmbrăţişa cu drag.pe tine şi pe noua ta piele aspră din bucăţi tari şi galbene,cu mulţi SOLZI.

CE,CE?aveai SOLZI?

da,normal,doar erai un peşte cu faţă de soare.

PEŞTEEEE?
şi peştele înota în ploaie.lăsând în urmă galbene şiroaie.

Mâine e ultima zi de şcoală din acest an şcolar, aşa-i? Bun. Premiere, alea alea. Că tot veni vorba, nu prea am muncit anu’ asta, dar nu mă pot văita. Pe unii din colegi îi voi revedea abia în septembrie. Dar nu mă plâng, pentru că oamenii mei preferaţi o să fie lângă mine vara asta . Aşa-i, toată vară o să ies, o să stau afară de dimineaţă până seara, chit că o să ajung la spital din cauza insolaţiei [dacă e, o să mă perind ore întregi prin magazine până trec orele alea de caniculă ]. Dacă mă căutaţi în vara asta, mă găsiţi în Tărâmul Făgăduinţei [Parcul Tineretului], aşa ca informaţie suplimentară. Am în plan să dedic o parte din timpul meu liber sportului, că e sănătos, adică tenisului de câmp, [noua mea pasiune, alături de tenisul de masă, pe care nu l-am mai practicat de mult timp, din păcate] şi înotului [adică să învăţ, pentru că dacă mă pui în apă, ajung la fund în 3 secunde]. Mai vreau să citesc cât de cât ceva, să mă uit la un film pe zi, la seriale, şi să ascult muzică la maxim. Pe scurt, vara asta vreau să fie foarte tare, pentru că e prima vară din liceu.

Azi am fost prezentă la absolvirea celor de-a XII-a din Haşdeu. Emoţionant, foarte frumos. Mă gândeam cum vom fi noi peste 3 ani. Oare chiar o să ne fie dor unii de alţii? Mie cel puţin, da. O să îmi lipsească toţi prietenii pe care i-am făcut aici, şi mai multe, dar nu e cazul să intrăm în amănunte. Asta până nu devin memo [vorba colegului G.]:)).

La noi aici în Haşdeu, există foarte multă colegialitate. Şi spirit de echipă, şi..de toate. Căldura asta ne omoară, aşa-i? Ei, bine, la H. colegii* nu te lasă să mori de cald sau să faci insolaţie. Nu. În ultimele 2 zile, şi-au luat sticle cu apă [poa' să fie şi de 2 litri sticla, nu contează :-j] şi aleargă după tine, să nu cumva să te lase în căldura aia mare. Şi ieri, şi azi, am ajuns în clasă cu hainele ude pe mine. Şi nici măcar nu a plouat [până acum]. Nu prea am nimic împotrivă. La cât de cald e, o ploaie [fie ea şi artificială] ar fi binevenită. Dar deja se schimbă lucrurile. După cum spuneam, ce sticlute cu apă, acum avem de-alea de 2 jumate; ce dopuri găurite cu compasu’, acum dăm cu toată sticla în cap. Şi limite, dom’le? Unde-s limitele? Am zis că nu am nimic împotrivă, da’ nici chiar aşa. Şi acum chiar sunt revoltată, pentru că din toată joaca asta, cea mai păgubita am fost eu, pentru că drăguţii colegi* de la H. chiar dacă te văd cu telefonul în mână, tot continuă să îţi verse sticla cu apă în cap. Bine că încă mai e în garanţie bietul Samsung.

* nu mă refer la colegii de clasă, care sunt nişte amabili şi nu te udau dacă nu vroiai. Mă refeream la ‘amabilii’ de la celelalte clase şi chiar a 10-a respectiv a 11-a.

P.S.: băi, nimeni nu poate spune că ultimele săptamâni de şcoala nu sunt cele mai frumoase. :X

Notă: Acest post a fost scris ca eu să îmi aduc aminte peste ani ce simţeam în clasa a IX-a, nu ca să vă crească vouă vreo protuberanţă.:P

Metamorfoza jakich mało…

43kg na minusie!

wzrost 173 cm
waga poczatkowa: 111 kg
waga koncowa (przejsciowa) aktualnie ok 68 kg waga docelowa (w przyszłosci) – ok 60 kg

o przejsciu na diete zdecydowałam w jednej chwili.to moje pierwsza dieta w zyciu. z dnia na dzien. bez zbednego przemysliwania miesiacami zaczełam w połowie listopada 2006. do sierpnia 2007 schudłam ok 30,5 kg. dostałam wtedy zaproszenie na dieta.pl i schudłam do grudnia/stycznia kolejne 8,5 kg. w roku 2008 nadal walczyłam i straciłam zaledwie 5,5 kg. z czego 3,5 wróciło (swieta i sylwester)

stosuje diete 1200 kcal (wyrzuciłam ziemniaki, chleb, ryz, makaron i kasze z jadłospisu, słodycze, fast foody, kolorowe napoje, wszystko gotuje na parze lub w wodzie, pieke, smaze na teflonowej patelni bez tłuszczu). raz bardziej sie udaje raz mniej. ruch: spacery, rower stacjonarny, czasem gimnastyka domowa.

pozdrawiam
Ania (lisia)

http://www.dieta.pl/zobacz/sukcesy/

cerul?e trist.parca-l doare.dar oare ce?indiferenta ta?sau nepasarea mea fata de ziua de maine ?vantul bate.as vrea sa ma bata ca sa-mi treaca durerea din ochii tai.sa ma ude ploaia,sa-mi spele lacrimile.e curent…un geam de vis-a-vis se loveste de zid.eu ascult.dar ce ascult mai intai?:picaturile de ploaie care se lovesc de pervazul geamului,sau gandul ca tu nu esti,ca nu e nimeni care sa-mi FIE…as vrea am am raspunsuri,raspunsuri la cele mai banale lucruri care sunt atat de complicate.chiar nu vreau,nu mai vreau.complicata?da,sunt foarte complicata.nici nu vreau sa ma inteleg caci as pierde atatea lucruri daca mi-as descoperii toate defectele,toate slabiciunile…te-as lasa pe tine sa mi le descoperi,cu teama de a ma infrange dupa aceea.suntem ca ploaia.avem 2 optiuni:picam pe pamant si ne evaporam si urcam incet,incet la cer,sau ajungem in pamant,jos de tot…as vrea totusi sa fiu ca ea din alt motiv.as vrea sa parcurg din nou acelasi circuit,on and on.poate ca doar asa as putea sa-mi dau seama de greselile pe care le-am facut,de lucrurile pe care le-am spus si nu trebuiau spuse.poate ca as putea in cele din urma sa cad pe umerii tai sau sa-ti mangai chipul atunci cand mergi singur si adormit pe strada.poate as reusi sa-ti intru direct in ochi,stiind ca te-ai supara,dar macar ti-ai da seama ca exist.ploua afara,iubitule.te plimbi singur pe strada?…

U zadnjih nekoliko tjedana treninzi mi izgledaju slično treninzima od prije dvije-tri i više godina kad sam trčao utrke na stazi. I sad kad sam napravio dosta tih “brzih” treninga počeo sam se prisjećati kako je to prije izgledalo, koja sam vremena imao na treninzima, i di sam sad u odnosu na te dane kad sam bio mlad. Danas sam prelistao i svoje stare dnevnike treninga da vidim u kojem sam periodu godine radio kakve treninge i dosta sam se začudio. Stalno sam imao osjećaj da sam prije puno brže radio dionice, a u biti uopće nije tako. Barem ne u ovom dijelu godine. Uzeo sam za primjer trening 3×2000m kojeg sam napravio prije 3 tjedna u vremenu 6:21-6:19 i našao sam da sam prije u isto vrijeme takav trening radio 20-ak sekundi sporije, onda bih krajem svibnja napravio jednom baš na ovoj razini i onda tjedan dana kasnije, bam! Odma za ispod 6:10, doduše sa malo dužom pauzom nego sada. S tisućkama i sličnim dionicama ista stvar.

Kratkih brzih intervala kao što su dionice od 200-300-400m sada nisam puno radio dok smo prije takve stvari radili tokom cijele godine, uz to još dosta skokova i teretane, pa mi je normalno da sam na kratkim dionicama bio brži. No sad me iznenadilo da nisam jako spor u odnosu na starog sebe. Na 60m to je svega 3 desetinke, 200m nisam išao max, ali sam trening 6×200m radio sekundu i nešto sporije nego u najbržim danima, što mi se uopće ne čini loše. Na 400-tkama je razlika također oko sekundu-dvije, ali sad se puno brže oporavljam i mogu krenuti u novu dionicu s kraćom pauzom. Čak je i 400-tka na kraju dosta zahtjevnog treninga bila prilično brza, čak i brža nego na zadnjem takvom treningu kojeg sam radio prije dvije godine, samo nekoliko tjedana prije državnog gdje sam osvojio treće mjesto na 3000m s rezultatom 9:00.

No ono što me najviše iznenadilo i di je najveća razlika je “dužina” i trčanje na Sljeme. Prije nisam radio trčanja duža od 16km (osim kad bih otišao na Vis i sam nešto divljao), ali sva ta trčanja na proljeće i ljeto su bila na tempu 4min/km i brže. Rijetko kad bih napravio 10km iznad 40 minuta i to bih onda obično u dnevnik treninga napisao kao rastrčavanje. A bilo je tu puno treninga za ispod 37, 36 čak i 35 minuta. Sada te iste treninge radim na znatno nižem intezitetu i kad dođem u zonu ispod 4:00/km to već smatram brzim trčanjem. Jedina je razlika u tome što su mi sada treninzi ipak malo duži, napravim nekoliko kilometara dok dođem do nasipa, pa na nasipu napravim 10-12km malo življe, uglavnom progresivno, i onda još par kilometara do doma. No zanimalo me u čemu je kvaka, kako sam prije mogao tako brzo trčati te cenere između dva treninga intervala, a da to nisam smatrao jakim treningom, a sad mi se to čine kao jaki treninzi. Pa sam tako pokušao napraviti jednu malo jaču dužinu i vidio sam da je to još uvijek u meni, da taj “brzi” Murinjo nije nestao. Bez problema sam nizao kilometre na 3:35, a sutradan sam normalno odradio dva treninga i to jedan dosta jak. Šime je radio sa mnom i može potvrditi da ne lažem. Jedino mi još ostaje to Sljeme, prije sam Lojsteka bez problema trčao za 35-36 minuta (najbrže za 33), a sad kad odem 37 minuta mislim da sam napravio neki podvig. Ali tu ću se teško vratiti na stare rezultate jer sam prije puno više radio na snazi, a ona je u trčanju uzbrdo puno značajnija od trčanja po ravnom.

A za svo ovo piskaranje me inspirirao Šime jer smo jučer malo uspoređivali te treninge koje smo radili nekad sa ovima koje radimo sada, i pokušavali smo predvidjeti koliko bi mogli ići na trkama. Moj je zaključak da je to nemoguće predvidjeti, kao prvo mi više nismo oni isti od prije dvije-tri, a pogotovo 5-6 godina. Promijenila nam se na neki način i konstitucija, struktura tijela. Moji mišići sad kad samo trčim sigurno nisu isti kao kad sam na faksu 2 sata dnevno vježbao gimnastiku, igrao rukomet i košarku ili plivao 3 puta tjedno po sat vremena. Prije sam radio puno više kratkih brzih kretnji, promjena pravca, istezao sam se prije i poslije svakog praktičnog predavanja, dok se sad istežem nakon svakog drugog treninga. Šime me uvjerava kako mogu trčati 1000m brže nego sam prije trčao dok ja sumnjam da ću uspjeti skinuti rekord na 3000m, jedino sam nekako siguran da bih 5000m morao trčati brže nego sam prije trčao. Kad gledam svoje treninge od prije 6 godina čini mi se kako sam trebao trčati bolja vremena na trkama, a nisam… Tako da je svako predviđanje ipak samo predviđanje. A koliko tko vrijedi, pokazat će trke.

Dincolo de cuvinte, incerc o experienta  remarcabila, asa cum nu-mi imaginam!

Dincolo de tacere, incerc sa nu-mi dezvalui gandurile pentru ca nu vreau sa li se spulbere vraja!

Dincolo de coincidenta, incerc sa realizez intamplarea fericita care mi te-a adus!

Dincolo de indecizii, stiu ca ceea ce nu traim la timp nu traim niciodata!

Dincolo de sopate, se ascunde diferenta, amanuntul pe care numai tu il poti stii!

Dincolo de nostalgie, iti simt parfumul din alta viata!

Dincolo de amintiri, mi-ai aratat ca ma pot reinventa!

Dincolo de asteptari, inca nu ti-am descoperit misterul!

Dincolo de iubire…m-am conectat la tine!

Metamorfoza (297×420) – 50 € (include rama aurie – vandut)

Duel (297×420) – 90 RON

Ce poti sa faci cand nu mai crezi?

Alegi sa te lamentezi pastrandu-ti speranta ca este doar o pasa proasta sau te orientezi spre alte taramuri? Cand esti dezamagit de cam tot ce pana in acel punct iti parea benefic si fabulos, cresti. Cresti ca sa poti sa supravietuiesti. In viata ni se vor intampla  multe lucruri frumoase, atata timp cat stim sa trecem cu bine de cele “urate”. Asa inveti!

Ce poti sa zici cand nu mai ai ce?

Este poate cea mai delicata situatie zic eu, pentru ca esti pus sa alegi intre a te abtine consternat si a tacea resemnat ( preferabil ar fi ca cele doua stari sa fie complementare).  Pe de alta parte, este si cea mai interesanta situatie, pentru ca astfel ai sansa sa realizezi ca esti cu “un cap” (in alte sfere) peste personajele care te-au sicanat. Si e mult mai bine asa…

Ce poti sa simti cand nu mai poti?…si cand neputinta nu vine din faptul ca tu nu mai vrei, sau ca nu oferi ca sa poti pretinde?…adica totul e scrum!

Maturi cu atentie si o iei de la capat; in incercarea de a nu mai permite atata mizerie. Ba chiar, daca vrei sa te distrezi, faci ca in filmele americane si arunci cenusa stransa in bataia vantului (pe mare sau pe ocean), pentru a te asigura ca nu va renaste vreodata. Si gata, ai scapat!

Cat poti sa astepti?….si pentru ce?…cand mintea iti spune ca totul trebuie sa fie aici si acum…

Nu e bine sa traiesti nici in trecut, ca sa-ti simti sufletul impacat….dar nici sa te ancorezi intr-un viitor care e doar in mintea ta.  Detasarea fata de anumite experiente si evenimente care ne marcheaza este foarte foarte importanta…

Incepi sa te gandesti la un alt drum…Metamorfoza poate dezvalui ceea ce de mult stiai ca se ascunde in tine!

       Pe cand veneam in seara asta acasa, cu Iulia, m-am gandit sa ii schimb numele cainelui meu. Asadar din Lord Luxor Spenk Skipper de Luxembourg a devenit Lord Luxor Ludovic Spencer Spenk Skipper de Luxembourg et Johannesbourg. ) Aprecieri? M-am gandit mult

P.S. Nu plagiati! Drepturile de autor imi apartin 90%:P

       Una bucată leapşă foarte interesantă de la Cristina. Trebuie să menţionez ce aş fi dacă aş fi :

• O floare : nufăr
  

• Un anotimp : primăvara
  

• O culoare : verde [nici nu se pune problema altfel]
  

• Un animal : porumbel [dacă nu se pun şi păsările, atunci ponei sau unicorn]
  

• Un obiect vestimentar : the old blue jeans
  

• O piesă de mobilier : biblioteca sau patul [acolo mor 80% dintre oameni :))]
  

• O piesă muzicală : Beyonce-If I were a boy
  

• Un vers: “I’m in love and always will be”
  

• Un peisaj: ceva de prin univers; ori o planetă, cometă sau nebuloasă; orice :))
  

• Un obiect : iPod :D
  

• Un instrument muzical : chitara
  

• Un copac : salcie
  

• Un oraş : nu ştiu exact, vreunul din insulele Bahamas sau Madagascar 8->
  

• O persoană publică : Hilary Duff
  

• O persoană apropiată : sor’mea
  

• O carte : La rascruce de vânturi
  

• Un fel de mancare : ciocolata
  

• Un supererou : Fata Şoim [Hawkgirl-Justice League :X]
  

• Un fenomen al naturii : roua
  

• O maşina : Peugeot 307 :D
  

• Un fruct : nectarina
  

• O parte a corpului : ochii [altceva ce ?]
  

• Un film : Raise your voice.

Stau cateodata si imi aduc aminte…de viata mea :| Si cand ma uit asa prin urma, imi dau seama ca niciodata nu am fost multumita de nimic din ce am avut. Bine, stiu ca nimeni nu e multumit niciodata [daca sunt cativa, aia cu siguranta sunt extraterestri din punctul meu de vedere )], dar persoana mai egoista si ingrata decat mine nu am intalnit in toata viata mea, de la origini pana in prezent.

Uneori mai imi vine mintea la cap si incep sa ma multumesc cu ce am, mai ales cand aud de cazuri de copii bolnavi [maini taiete, picioare taiete ) cum s-ar zice] sau rapiti etc. Ma gandesc atunci cum ar fi fost daca m-as fi nascut intr-o familie fara conditii, sa nu am ce manca sau cu ce sa ma imbrac, sau sa nu ma duc la scoala, sa trebuiasca sa cersesc; pana la urma, nu noi ne alegem soarta sau familia. Alea sunt singurele momente cand apreciez viata pe care o am. A se retine, singurele.

Ce e si mai interesant e ca ma apuca minutele de contemplare asupra vietii mele numai atunci cand ori nu mi se intampla nimic bun, ori mi se intampla ceva rau. Atunci spun incontinuu ca nu am niciodata noroc, ca nu m-am nascut unde si cand trebuia [asta spune tot omu' la necaz, stiu )]. In schimb, cand tocmai s-a petrecut ceva care m-a facut fericita, nu ma gandesc nici o secunda ca ar trebui sa fiu multumita [ingrata de mine; ma urasc]. Alt exemplu: cand ceva nu iese cum vreau eu, nu incerc sa trec mai departe, ci dau vina pe altii :| Bietii oameni din jurul meu sunt nevoiti sa imi suporte fitele [cu toate ca ultimul lucru pe care mi-l doresc e sa am fite, dar uite ca am], pentru ca eu ma supar extrem de repede [tineti minte, sunt irascibila, aveti grija cu mine], imi trece foarte greu, si ma simt jignita foarte usor [asa e personalitatea mea, n-am ce-i face]. Si atunci cand sunt irascibila [mai mereu )] ii zic vreo cateva omului [chiar daca in majoritatea cazurilor nu e vina lui :|] si ii stric si ziua. Si uite asa, niciodata nu sunt multumita de nimic.

Alt caz: cand am o problema [proprie si personala] ma astept ca oamenii sa sufere pentru mine. Aici cam am dreptate, nu de alta dar eu chiar ma pun in locul altora si sufar pentru ei cand au o problema, si e cam logic sa ma astept ca si ceilalti sa faca la fel [desi nu multi o fac].

Mereu am facut la fel. Am ajuns sa fiu intr-un fel dezamagita de mine. Credeam ca sunt altfel. Si am mai patit chestia asta. De exemplu, imi doresc ceva foarte mult. Ei bine, cand il am, ma bucur catva timp, si dupa aia vreau altceva. Bineinteles ca asta e firea mea si nu poate fi schimbata. Sper ca prietenii ma inteleg si ma plac asa cum sunt. Si mai sper ca nu o sa se sature intr-o zi de mine, din cauza toanelor mele. Pentru ca, chiar daca sunt asa cum sunt, ei stiu ca ii iubesc foarte mult [prietenii], cu toate ca nu arat uneori.

Si uite asa, eu acum, sambata dupa amiaza, in loc sa ies si eu ca toata lumea, stau si scriu pe blog, pentru ca persoana cu care aveam de gand sa ies avea alte planuri [multumesc! ].

P.S.: Nu va suparati daca am sarit de la o problema la alta. Asa mi se intampla de obicei.

P.S.2: Daca exista prin imprejurimi persoane care simt chestii asemanatoare, poate aveti vreun sfat. Mi-ar prinde bine niste vorbe bune :| Multumesc.

P.S.3: O fi de vina zodia? Astept pareri.

P.S.4: Vreau sa anunt ca postul cu si despre ‘Ce fac hasdeenii in timpul liber la Mc’ va avea putin de asteptat.

O seara buna

Urmatoarea leapsa am primit-o de la Iulia. Din lipsa de ocupatie, si pentru ca mainile nu imi stau locului ) am decis sa o postez chiar acum.Prin urmare:

Sunt: ceea ce trebuie sa fiu

As vrea: sa pot spune si eu intr-o seara “Azi a fost o zi buna” :|

Pastrez: o gramada de nimicuri pe care in mod sigur nu le voi mai folosi; primul jurnal; carti mai vechi;

Mi-as fi dorit: mai multe :| dar toate se pot strange intr-una singura: o viata mai buna.[nu intrebati]

Nu imi place de: omu’ prost, omu’ care imi da ordine si omu’ care se crede superior.

Ma tem: sa nu realizez ca devin ceea ce am urat toata viata :| [suna cam filozofic dar ia ganditi-va putin.]

Aud: chestii pe care nu ar trebui ) + muzica [vorba aia 'music's in my soul']

Imi pare rau: de multe lucruri [dar cui nu-i pare? ]

Imi place: primavara, ciocolata, sucul de portocale,muzica.

Nu sunt: superficiala [si nimic din ceea ce par. la cel mai serios mod.]

Dansez: cand nu am ce face, cand sunt foarte fericita etc

Niciodata: nu voi lasa pe cineva sa se amestece fara acordul meu in problemele mele si sa imi dea ordine.

Par: sincer, nu stiu cum ma vedeti voi, dar stiu ca nu e de bine ) insa nu sunt asa.

Plang: cand sunt stresata, obosita, nervoasa…

Nu sunt intotdeauna: asa de rea precum par.

Nu imi place de mine: cand ma cert cu cineva, cand spun ce nu trebuie, cand ma apuca o stare emo [asta mai rar )]

Sunt confuza: cand 2 oameni imi spun versiuni diferite in legatura cu acelasi lucru; cand nu stiu ce simt; cand nu stiu cum sunt de fapt :|

Am nevoie: de oameni statornici care sa ma inteleaga si sa ma placa asa cum sunt; de un suflet-pereche [si ca sa inlaturam confuziile, prin suflet-pereche eu inteleg persoana cu care te intelegi cel mai bine, indiferent ca e fata sau baiat ]

Ar trebui: sa fiu mai putin lenesa; sa ma controlez uneori la ce spun si ce fac; sa am o parere mai buna despre mine [la anu' :-j] +sa nu mai intarzii [da' ioana nu stie ca nu tine de mine; e ceva tipic capricornilor, scrie in horoscop :p]

Vreau sa dau: cate un pumn persoanelor care ma enerveaza; iar leapsa nu o dau nimanui  [nu de alta dar persoanele cunoscute mie au primit-o deja].