- drumuri, poduri, tunele, piste de aviatie, transport pe cablu – de interes national
- cai ferate, metrou, tramvai
- diriginte de santier (inspector de santier) – persoana fizica insarcinata de catre investitor cu verificarea calitatii materialelor si produselor puse in lucrare si/sau cu verificarea executiei corecte a lucrarilor de constructii.

info.bihor@certificatenergetic.eu

Azi dimineata am facut greseala sa iau metroul de la Pantelimon (de fapt am ramas aseara prin zona si era singura statie de metrou mai aproape) si am regretat amarnic. In primul rand metroul merge doar o statie pana la Republica. Eu nu am stiut asta si stateam linistit si citeam carte. Mi s-a parut putin dubios ca toata lumea cobora si se urcau in trenul de vizavi dar am zis ca poate mi se pare. Dupa vreo 10 secunde de reflectat am fugit sa ma urc in celalalt iar in urma mea s-au inchis usile si trenul a plecat inapoi la Pantelimon. Ajuns in trenul corect am decis sa schimb la Dristor spre Piata Victoriei si apoi sa ajung la Pipera. Odata ajuns la Dristor ma asez frumusel in trenul care duce spre Victoriei si stau…si stau..si stau…peste 10 min…Intr-un sfarsit s-a hotarat sa porneasca si dus am fost. In total am stat peste jumate de ora doar in statii…sa mai faca greve ca la astea se pricep mai bine decat la mersul trenurilor.

ps: am auzit o discutie intre 2 domnisoare din care am aflat ca pentru a avea un revelion frumos se face si credit. Abia astept cozile pe la supermarketuri

Ma rog, nu se poate numi prima ora ca am dormit ca un porc pana pe la 11.00.

Dar ca idee: de la prima ora o sa scriu postul asta.
Exista sansa ca azi sa umblu brambura prin oras si sa nu am timp sa mai postez vreun mesaj pe blog.

Inventarul dupa primele ninsori abundente in Bucuresti:
- peste 200 de accidente usoare in trafic (sector 3)
- peste 80 de accidente in parcari (sector 3)
- un numar impresionant de parcari de-am-pulea
- aglomeratii la metrouri
- aglomeratii in cafenele, terase, baruri, etc
- stiri tembele pe la TV

Ce recomandati sa fac azi?
Mentionez ca acum este un soare incredibil, o temperatura decenta… si o zapada nasoala – sa trecem peste ea.

Dacă ai ţărână sub unghii sau doar eşti foarte prost, ai putea găsi util manualul de mai jos.

Pentru a putea urca într-un metrou, este imperios necesar să deschizi uşile. De cele mai multe ori, acest proces complicat nu se efectuează automat. In dreptul fiecărei uşi vei observa un buton. După ce metroul se opreşte în staţie, aştepţi ca butonul să se aprindă (culoarea verde) şi apeşi pe el cu degetul.

Dacă apeşi înainte să se aprindă, surpriză: uşa rămâne închisă. Dacă apeşi cu toată mâna, probabil cârnaţii tăi slinoşi nu vor nimeri butonul, şi vei rămâne pe-afară ca boul/vaca. Dacă baţi din palme, dacă te uiţi ca prostul la uşă, dacă te scarpini în cur sau dacă invoci ajutorul divin, ghinion. Nu vei declanşa deschiderea uşilor. Aşa că sfatul meu e să apeşi pe buton cu un deget, şi să păşeşti în nava spaţială numită metrou.

Dacă auzi voci din spate care te îndeamnă frenetic “apasă fă în morţii mă-tii pe buton”, ideal pentru integritatea ta fizică ar fi să apeşi pe buton. Sau poţi să intri în metrou pe la una din uşile deschise deja de o fiinţă superioară.

Într-una din ediţiile viitoare, un alt volum deosebit de folositor bivolilor şi mai ales caprelor,  manualul de folosire a cartelei de metrou.

Am ajuns acasa. Prima zi pe luna asta in care nu am carat masina dupa mine la munca. Nu-i o senzatie prea placuta sa iti bata crivatul in fata si sa iti inghete toate cele in timp ce te zbati sa ajungi disperat la statia de metrou.

O data ce am ajuns la munca – am avut un mic soc: am descoperit ca parcarea era goala! In mod normal, cand veneam in conditii meteo bune, nu dadeam de loc de parcare. Mai blocam 1-2 insi si lasam numarul de telefon in geam in cazul ca oamenii vor sa iasa. Azi erau nu mai mult de 4 locuri libere. Cred ca pe toate scria numele si numarul meu de inmatriculare… iar eu am lasat masina acasa, crezand ca traficul va fi infernal. Nu ca n-ar fi fost.

Ajunge si sefu’ meu de birou dupa 5 minute si ma intreaba cum a fost drumul. Eu i-am zis ca a fost ok, ca venisem pe jos. Mi-a raspuns ca traficul e super lejer avand in vedere conditiile meteo; zau ca imi venea sa zic 2-3 cuvinte de dulce vis-a-vis de vremea asta! A vazut omuletul asta ca incepeam sa scot cat de cat fum pe urechi si mi-a spus, pentru a ma linisti, ca ieri a fost dezastru: a facut 3 ore prin Bucuresti pentru a-si lua nevasta din Baneasa, dupa care sa se retraga in barlog, in zona Obor. Interesant…

Azi am muncit de mi-au sarit capacele… diseara o sa visez numai TOTAL fara TVA si TOTAL TVA.

Am primit si o veste destul de proasta azi – tocmai cand incepeam si eu sa merg pe un fagas bun. Nu vreau sa scriu despre asta, pentru ca nu imi place situatia si nu vreau sa o amplific – astept o confirmare si / sau o veste buna cu privire la aspectul asta, dupa care o sa scriu aici.

Am iesit din cada acum 30 de minute: put a vanilie – gelul de dus e de vina… Am o dambla cu vanilia si imi place la nebunie – cunoscatorii stiu. Ideea e ca nu pot rezista langa o femeie care miroase a vanilie. Ma da pe spate si imediat se aprinde un bec verde in creierul meu – gen un buton de play. N-aveti idee ce imagini si ce idei imi vin prin cap.

M-am uitat la meciul din seara asta – Dinamo-Panathinaikos. Jenibili, ca deobicei. Si-atat.

Oficial, am intrat in vacanta. Mai ramane un stres pe capul meu: proiectul de marketing pe care trebuie sa il fac cu “echipa” pana la mijlocul lunii ianuarie. Bineinteles, pe langa asta, mai e si unul individual ce trebuie terminat in aceeasi perioada. Nu sunt sigur daca voi putea face fata, dar trebuie sa fac acolo de un 5. Ma duce capul sa fac macar atat.

Deja toata lumea a intrat in disperare: “ce facem de Revelion?!”. Pai ce-ati facut fratilor pana acum?! Nu puteati sa va organizati pana in ultimele 2 saptamani? Da’ chiar: voi ce faceti de Revelion?,

A fost a 3 a ediție la Lecturi urbane. Pentru mine a fost prima. Andrei a fost data trecută, la a 2 a ediție, și știa cum stă treaba. M`am înarmat cu aparatul foto, și am plecat la drum. Am ajuns la Unirii, unde pe peron am văzut o pancartă pe care scria “Lecturi urbane” .. Mi`a fost clar că am nimerit unde trebuie.

Ora 19. Eram o mână de oameni. După 10 minute, ne`am făcut mai multe mâini și picioare. Câțiva copilași au plecat după cărți.

Când am fost toți pregătiți de “luptă” ne`am îndreptat către peron.

O tanti [cerșetoare bănuiesc, că altfel nu cerea bani] cu copilu’ în brațe întreabă dacă nu am un ban .. Nu am, da’ nu vrei o carte ?

Am avut 3 cărți :

* Elevul Dima dintr`a șaptea – Mihail Drumeș [una din cărțile mele preferate]

* Siegfried – Harry Mulisch

* Daisy Miller și alte nuvele – Henry James

Andrei a vrut să facă un mic sabotaj și avea așezat strategic în geacă un ziar , iar când am intrat la metrou, a dat de alte ziare pe scaun ) Cred că e ceva stăpân al ziarelor )  Până la urmă, trebuie să încurajăm oamenii și cititul în public ..

Am dat  toate cărțile în final .. Au mai strâmbat câțiva din nas, pentru că nu știau despre ce era vorba, și nici nu aveau răbdare să asculte, alții care le citiseră, și tot așa .. Dar am fost în final victorioasă

Nu mi`am imaginat că o să mă simt atât de bine. Abia aștept următoarea ediție.

Au mai scris despre Lecturi Urbane :

* Andrei Pavel

* Valul Literelor

* Misaki

* Corydalis

* Gabi Macovei

* Badita Florin

]]> http://sssfinxxx.wordpress.com/2009/12/15/lecturi-urbane-the-3rd/ Tue, 15 Dec 2009 19:35:15 +0000 sssfinxxx http://sssfinxxx.wordpress.com/2009/12/15/lecturi-urbane-the-3rd/ http://anamariahancu.wordpress.com/2009/12/15/lecturi-urbane-editia-4/ Tue, 15 Dec 2009 07:02:01 +0000 dkanya http://anamariahancu.wordpress.com/2009/12/15/lecturi-urbane-editia-4/ http://flaiu.wordpress.com/2009/12/08/de-ce-sunt-oamenii-tristi/ Tue, 08 Dec 2009 21:34:56 +0000 flaiu http://flaiu.wordpress.com/2009/12/08/de-ce-sunt-oamenii-tristi/

Nu am să vă dau un răspuns la asta. Și pentru mine e încă un mister. Dacă e să am vreo revelație promit să vă anunț. Am tot zis că o să scriu postul ăsta dar m`am tot ascuns după degete. În final m`am hotărât. Eram, acum câteva zile, în metrou. Și stăteam pe scaun, ascultam muzică și încep să mă uit în jur. În fața mea o tanti plină de sacoșe, încruntată, se tot mângaia pe frunte .. probabil aștepta să se descrețească. Lângă ea, o domnișoară cu o față tristă, lângă domnișoară, altă domnișoară cu altă față tristă care dădea în disperare sms`uri. Am zis să îmi mișc privirea spre alte scaune, că poate poate găsesc frunți mai descrețite. Pe diagonala mea, un cuplu .. Ea tinerică, el mai trecut un pic .. Precizez că nu sunt genul care să judec, doar încerc să creez o imagine … din metrou Aveam căștile în urechi, deci nu auzeam absolut nimic, decât muzică ..dar puteam să îmi dau seama clar că se ceartă. Și o văd brusc cum i se umzesc ochii și încerca să se uite pe geam .. În metrou nu ai la ce să te uiți pe geam ! Încerc să schimb iar locul de privit .. Lângă mine, un nene și o tanti .. Supărați și ei nevoie mare.  Am mers 5 stații de metrou. Au mai urcat o grămadă de oameni. Ghici ce ? Toți triști, supărați, încruntați. Toți avem zile bune, mai puțin bune, proaste, foarte proaste și lista poate continua. Dar din când în când ne mai gâdilă și o rază de soare și avem o zi un pic mai bună.

De foarte multe ori, uităm că trebuie să zâmbim. De foarte multe ori, uităm că mâine s`ar putea să fie mai bine. De foarte multe ori, uităm că dacă nu s`a terminat nu ăla e finalul. De foarte multe ori uităm că avem oameni care să ne asculte și să ne sprijine după puteri.  Uneori, mă simt ca un stâlp de sprijin pentru toată lumea. Și eu nu am pe ce să mă sprijin înapoi, și simt cum ușor ușor încep să îmi apară crăpături. Dar apare, uneori mai târziu, alteori exact când trebuie,  raza de soare de care vorbeam mai sus. În diferite forme.  Le iubesc cel mai mult pe cele sub formă de zâmbet și pe cele sub formă de îmbrățișări. Mult timp am crezut că problemele ni le putem rezolva singuri. Fără să spunem nimănui nimic. Fără să cerem o mână de ajutor sau un umăr pe care să plângem.  Nu e așa. Că nu putem să spunem că nu avem probleme la nesfârșit. La un moment dat, toți avem, sau cel putin ar trebui să avem, un umăr pe care să plângem. Nu mă refer la iubit/iubită. Mă refer la cel mai bun prieten și ascultător. Dacă se nimerește să fie chiar iubitul/iubita e bine și nu e bine. Că sunt unele lucruri pe care nu poți să le spui, oricât de deschiși ați fi. Umărul pe care plângi și simți că toate problemele se duc, că totul se rezolvă și că mai devreme sau mai târziu o să fie bine.

Eu sunt mai norocoasă. Am mulți umeri de plâns. Doar că aleg să nu o fac. Primul și cel mai important : mama, doar că acum din anumite motive, nu îi mai spun diverse chestii ca să o protejez și să nu își mai facă griji, restul nu le menționez că poate unii nu știu că sunt umerii mei și intră în panică și fug ) Dar unul dintre cei mai importanți, nu dau nume pentru că dacă află ar trebui să îl omor și mai am multă nevoie de el, e un om care mi`a fost alături și la bine și la greu … și întotdeauna mi`a adus raza de soare. Am avut moment, în care am simțit că sunt chestii pe care nici lui nu pot să i le spun, dar am plâns, am tăcut din gură cu o privire tâmpă și plină de lacrimi și m`a înțeles fără să îi dau detalii. Așa că uneori, doar uneori … putem să plângem fără să spunem nimic. Că prinde bine … Dar trebuie să ținem minte că avem  un om ,un umăr, un suflet … care să ne asculte.

Pi es – Dacă nici tu, atunci cine ?

]]> http://boyjuice.wordpress.com/2009/12/08/romanashul-zilei-3/ Tue, 08 Dec 2009 18:03:41 +0000 boyjuice http://boyjuice.wordpress.com/2009/12/08/romanashul-zilei-3/

Baiat dulce in metrou

Va povesteam aici ca am fost nevoita sa merg pe jos dimineata pentru ca era o defectiune pe la statia Gorjului. Acea “defectiune” era de fapt o femeie care s-a aruncat pe sine. De ce zic ca am avut ghinion? Eu am ajuns in statie la 8:45. Circulatia s-a reluat la 8:55 conform Evz.

Dupa cum ziceam…o luuuunga si de marti a inceput pentru mine.

Sondaje frate, sondaje, toata tara este cuprinsa de sondaje facute pe diferite esantioane. Am vazut zilele aistea la “ % “ de m-am saturat.
Am calculat si eu in paralel cu cele doua maini (stanga si dreapta) situatia voturilor, astfel am obtinut:

%%%%%%
99,99% dintre babe au noaptea cosmaruri cu tineri care le iau locul in RATB iar restul de 0,01% au murit. Acest sondaj a fost efectuat pe un esantion de 30.000 de babe (majoritatea in viata) din sectorul 6.

%%%%%
30,43% dintre gaini jura cu aripa pe inima ca fac “oo” din placere iar restul de 69,57% detesta sa se “oo” si incearca prin intermediul sindicatelor sa paseze acest “obicei barbar”(spun ele, gainile) cocosilor. Acest sondaj a fost efectuat pe un esantion de 134 de gaini din Comuna Bughea de Sus.

%%%%
89% dintre studenti fac cacuta pe langa WC, 1% fac cacuta unde trebuie, 3% prefera sa faca cacuta la McDonald’s, Springtime sau KFC iar 7% incearca sa faca cacuta unde trebuie dar din situatii INEXPLICABILE nu reusesc. Acest sondaj a fost efectuat pe un esantion de multi studenti din ASE si Politehnica.

%%%
73% din bucuresteni sunt multumiti de culoarea actuala a “metrourilor” in timp ce 27% sunt de parere ca rozUL sau ciclamenUL ar prinde mult mai bine. Acest sondaj a fost efectuat pe un esantion de 500 de calatori.

%%
45,73% dintre “barbatii” potenti ar vrea o aventura de o noapte cu Bianca Dragusanu, 12,29% dintre “barbatii” potenti isi doresc o relatie stabila cu Bianca Dragusanu, iar 41,98% dintre “barbatii” potenti nu au nici cea mai mica idee cu privire la identitatea Biancai Dragusanu, dar se jura ca o sa o caute pe hi5 sau pe google. Acest sondaj inca nu a fost efectuat dar mi-am permis sa estimez.

Toti cei care au votat cu Basescu sustin ca Geoana Mircea Dan este o persoana cortoflesita.

La o gura de metrou, un chiosc de ziare.

Lipite in geam, ultimele 10 carti de la Cotidianul.

– Dati-mi si mie “%^&*    &^*()&” de la Cotidianul.

Vanzatorul, de o etnie indoielnica, cu o privire clara ca azurul ceriului in diminetile de vara timpurie, se uita in sus spre locul unde erau cartile de la Editura cu pricina… Si se uita la fiecare pe rand, cu atentie…

— E a treia carte din stanga…

Si se uita in continuare, parca un pic concentrat si in stanga si in dreapta, si se uita si apoi se uita la mine descumpanit.

— Aia rosie, dom`le.

Incantat ca a obtinut aceasta pretioasa informatie, se apleaca sub tejghea si cauta, si cauta, si zdrang, trosc, ii cad carti peste picioare si cauta….

— Nu mai avem din alea rosii, don`soara. Pot sa v-o dau numa p’asta de sus da’, nush dac-o vreti, ca are scoci pe ea.

— Da-mi-o cu scoci pe ea ca o citesc nu o port la gat.

— Bine, o dau daca mata vrei.. Asta rosie, zici?

Din alea rosii?? Da ce sunt, fratele meu, manusi…???

Ma…sa nu stii sa citesti, poate mai pricep, sa nu stii sa numeri poate mai pricep, dar sa nu deosebesti nici stanga de dreapta…

Si mai ales…oare ala de l-a pus acolo sa vanda, stie asta?

Nu am fost niciodata un impatimit al cititului …de fapt nici nu mai tin minte ultima carte citita…am considerat intotdeauna ca in timpul in care as putea citi o carte as putea citi ceva pentru facultate:un curs, o carte de economie, un articol…dar nici pe alea nu am reusit sa le citesc.Acum imi dau seama ca am facut o mare greseala…cititul unei carti reprezinta o forma de relaxare…si in acelasi timp o forma de culturalizare.Petrecem foarte mult timp pe zi in mijloacele de transport in comun…iar acest timp poate fi valorificat cu ajutorul unei carti.

Marti seara…ma intorceam linistit acasa si am luat metroul de la Gara de Nord.De cum am intrat in vagonul de metrou mi-am dat seama ca ceva nu era regula.Foarte multe persoane,mai mult decat media obisnuita, aveau o carte in mana si mai mult decat atat pareau foarte absorbiti de ceea ce citeau.Ma uitam buimac in jurul meu si nu intelegeam ce se intampla.Credeam ca am intrat intr-o sala de lectura…si s-a dovedit sa nu fiu prea departe de adevar.Cum mi-am dat seama…fiecare carte avea lipit pe spate un sticker cu “Lecturi urbane”,iar o persoana avea o insigna asemanatoare.

Asa ca am ajuns acasa si am intrat pe Google….si am aflat ca practic era vorba de un flash-mob organizat pentru a promova cititul in metrou.Foarte tare ideea, dovada ca nu e nevoie de foarte mari resurse pentru a schimba ceva in mentalitatea oamenilor,doar de o mana  de oameni cu idei bune si cu ambitie cat cuprinde.

Restul le-am aflat si eu de pe blogul lor http://orasulciteste.ro/ .O campanie lansata de civika.ro.

Don’t forget to read! Makes us complete…

P.S. Week-end-ul acesta are loc  targul de carte Gaudeamus.

Produsele comercializate in patiseriile din pasajele de la metrou sunt un pericol pentru sanatatea consumatorilor.

La aceasta concluzie au ajuns inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor dupa ce au efectuat mai multe controale. Acestia avertizeaza ca merdenelele, covrigii si gogosile comercializate in patiseriile din pasajele metroului bucurestean sunt un pericol pentru sanatatea consumatorilor.

Inspectorii spun ca niciunul dintre comerciantii vizati nu respecta legislatia in vigoare.

Controalele au fost facute in pasajele din Piata Victoriei, Piata Unirii, Constantin Brancoveanu, Gara de Nord, Politehnica, Nicolae Grigorescu, Aurel Vlaicu, Pipera, Piata Sudului, Pacii si Piata Gorjului.

Din aproape 170 de kilograme de produse verificate, 140 erau in neregula. Inspectorii au dat amenzi de 47.000 lei.

Intr-un final am ajuns acasa si mai sunt capabil sa mai si scriu. a fost haos in ultima saptamana, munca…multa munca, facultate si restu’  chestiilor ce-mi sug cu atata placere pana si ultima picatura de viata din corpul meu obosit dar incredibil de frumos (:P).

Inainte de a rezuma niste chestii, trebuie sa va spun ceva: Am vazut un film cu Paris Hilton si mi-a placut cum a cantat (ca si voce), e grav… e tragic dar adevarat. Mai urat e ca mi-a placut si cum arata… cu tot cu cap si al ei cap avea si fata. Recunosc cu rusine acesta scapare a gusturilor mele, promit ca n-o sa ma imbrac in roz si nu o sa-mi dau cu lac pe unghii (sau daca-mi dau inseamna ca fie vreau sa vad ceva, fie fac oaresce caterinca proasta). Daca, si cand aveti timp sa va uitati la un musical cu un plot ceva mai… altfel, aruncati un ochi peste Repo! The Genetic Opera

In aceasta dimineata, in timp ce ma indreptam spre minunata mea facultate am facut o constatare socanta: si femeile put. Da, in metrou, era o femeie care mirosea groaznic a transpiratie, si culmea, era o femeie pe la 20 si ceva de ani, decent imbracata, suficient de varuita si tare blond vopsita. Faza e ca nu era un miros d-ala de “ieri seara dupa program m-am dus la unu acasa si ne-am futut ca salbaticii toata noaptea, dupa am adormit, m-am trezit tarziu si nu avea apa calda”, nu, nu fratilor era mai mult un miros de transpiratie combinat cu miros de sosete murdare de muntoman, ciclu si otet.  Si sa nu-mi spuneti ca s-a futut cu un muntoman cat timp era pe stop si s-au jucat nu stiu ce jocuri dubioase cu otet. Sub nici o forma nu mirosea a sex, sexul miroase altfel, duduia in cauza nu a freaky freaky nimic… sau cel putin nu cu un om. Nu fratilor… era o femeie care putea, prima femeie care m-a deranjat olfactiv in toata existenta mea. Tragic.

Partea naspa e ca s-a intamplat in metrou, si-i inacceptabil, oamenii naspa, urati si imputiti sa se plimbe cu tramvaiul, acolo le e locul, poate-i zgaltaie pana mor. Metroul e pentru oameni curati si frumosi, nu pentru chestii de put a ciclu si otet.

Si, cascand, inchid aici postul, mai am multe de zis dar chiar as vrea sa dorm macar o ora doua inainte sa ma intorc in carciuma. Pe… vineri cred… daca nu mai apare ceva intre timp.

Metrou’, pe lângă submarine, e mijlocu’ de transport ce mă sperie de simt că’mi cad nădragii în vine şi’mi tremură ţurloaiele mai rău decât Intercontinentalu’ la cutremuru’ din 77. Da’ tre să’mi inving frica ş’o să vorbesc despre el pentru că primii leapşa de la Meri, care la rându’ lor o încasară de la Mădă. În concluzie, tre să zic 2 snoave despre metrou…şi începem.

Atenţie se’nchid uşile, urmează staţia Snoava 1 cu paragrafu’ pe partea stângă!

Metrou’ din Bucureşti are o poveste ciudată. Reţeaua de metrou se dorea a fi construită începând cu 1930, apoi cu 1938, da’ cum veniră nemţii şi ruşii p’acia şi făcură ei tranşee, românii au hotărât pe la 1970 să facă metrou. Astfel, în 1979 s’a dat în folosire linia de metrou M1 între Timpuri Noi şi Semănătoarea (metrourile au fost construite integral în România).

Snoava 2

Metrou’ în lume…prima linie, Metropolitan Railway din Londra, unde fusei, inaugurată la 1863. Ce om fi făcut noi 100 de ani?

Să trecem la lucruri mai serioase…

Prima mea amintire cu metrou’…să tot fi avut vro 4-5 anişori, mergeam cu mami nu ştiu unde, cert e că plecam de la grădiniţă. Am intrat într’o staţie de metrou, am coborât pe peron şi aşteptam să vină ucide’l'ar toaca. Ş’a venit…mă îndreptam cu paşi mărunţi către el, paşi mărunţi că şi io eram mic…ş’o aud pe mami spunând:

- Sângerică mamă, vezi să faci pasu’ mare, da? Hai băiatu’ lu’ mama…

Şi fac pasu’ mare să trec peste hău’ ce se căsca între peron şi vagon. Şi pasu’ meu se tot mărea, se mărea…se părea că o să trec. Când, mă mâncă în dos, limbrici de mic copil, să privesc io în hău. Şi nu văzui nimic, decât beznă. O beznă ce mă sperie, îngheţai cu pasu’ în aer cu ochii beliţi spre hău şi parcă auzii nişte voci cristaline strigându’mă pe nume…

-  Sângericăăăă, Sângericăăăăă…

În clipa aia, pasu’ meu o luă în jos şi picioruşu’ meu cel drept se îndreptă hotărât spre hău. Şi intră până peste genunchi în el. Simţii cum zeci de mâini mă apucă de pulpiţe (aveam doar oase, da’ nu contează că nu ne cunoşteam pe vremea aia) şi mă trag mai adânc în hău, cum unghii de metal îmi rup dresu’ (eram la grădiniţă, da?), cum colţi reci îmi intră în carne şi….ţipai! Mama mă văzu încălecat pe peron şi mă trase de mână, sănătos către ea. Da’ o mână din hău fu mai puternică şi rămăsei cu picioruşu’ prins acolo…între peron şi vagon. Acum, mama îmi zicea să întorc picioru’ ca să mi’l scoată de acolo, io ţipam că nu, că m’a prins bau-bau de picior…pâna la urmă după câteva vorbe dulci, m’a smuls de acolo ş’am intrat în metrou. După 2 staţii văzui că săndăluţa din piciorul drept dispăruse. Bau-bau o luase!

A doua amintire legată de metrou…prin anii facultăţii. Chiulesc cu un coleg de la Rezistenţa Materialelor (împuţită materie…am dus’o din anu’ 2 până în 4) şi după vro 2-3 ore de biliard, decidem să plecăm către casă. Ş’ajungem la metrou’ Politehnica. Acolo, constatăm cu uimire studenţească_că n’avem bani la noi să ne luăm măcar o amărâtă de cartelă. Ne’am dat seama în faţa casei, când tantili se uitau la noi. Şi paznicii. Aşa că, facem cale întoarsă…vro 7-8 paşi, după care, auzind metrou’ o zbughim către barierele ce ne despărţeau de metrou. Auzim ţipetele tantililor şi urletele paznicilor, da’ cum eram prinşi de viteză, nu ne’am putut opri. Şi sărim peste bariere.

Ăsta, cu care eram, cade…cu barba de pardoseală de i se împrăştiară colile şi pixu’ din buzunare pe jos. Pe lângă ele 2 dinţi şi nişte sânge. Io, fiind mai lent decât el, încep să râd în timp ce alerg, văzându’l aşa lăţit pe jos. Şi sar graţios peste barieră. Da’ picioru’ stâng se încăpăţânează să rămână puţin în urmă, atât de puţin cât să se poată agăţa de aparatu’ de compostat…Aşa că, picioru’ stâng rămâne pironit pe aparat, dreptu’ se duce muuuuult în faţă, corpu’ mi se mulează pe barieră şi mă trezesc contorsionist. Acum râdea ăla. Şi plângea.

Ne adunăm de pe jos că oamenii legii de la metrou se apropiau, o luăm şontâc şontâc la fugă, târâş, şi pe când coboram scările către peron auzim un urlet…un paznic călcă pe colile colegului şi’şi dădu bazinu’ rău de tot şi el de pardoseală de rămase cu ochii beliţi şi cu mâinile întinse către noi cu degetele chircite ca şi cum ar fi vrut să ne sugrume. Da’ am scăpat. Totuşi după 2 săptămâni, din nou, io şi colegu’ la acelaşi metrou. Ne apropiem de casă şi surpriză, ăla cu bazinu’ era de gardă. Ne’a recunoscut din prima, s’a ridicat de pe scaun şi a făcut 2-3 paşi către noi. Se vedea că încă suferă, că’i citeam pe buze scrâşnetele măselelor. A mai chemat 2-3 colegi din ochi şi când să pună mâna pe noi, colegu’ zice:

- Avem abonamente…lăsaţi’ne să trecem…criminalilor, huooo…ia bă mâna de pe mine, ai auzit de libertate? Criminalii, săriţi oameni buni…

Paznicii cu ochii cât cepele, răsuflarea tăiată se uitau la ăsta cum se albise la faţă în timp ce urla şi se îndepărtară cuminţei de noi. Lumea ce intra/ieşea de la metrou începuse să ţipe la ei…Noi ne strecurăm rapid până pe peron ş’acolo îl aud p’ăsta…

- Coaie, bine că am trecut…că îmi luau ăştia iarba dacă ne prindeau!

Gata…centrez mai departe către Raeka, Cocoana şi Toarşu’.

pies: văzurăţi mă aseară pe Unirea? Bravo lor!

Invitatia de pe Twitter suna cam asa: “Haideţi să citim cărţi, să împărţim cărţi şi să cunoaştem oameni! #lecturiurbane “. Si asa a fost.

Particip pentru prima data, desi Lecturi Urbane se afla la a 3-a editie, si mi s-a parut o experienta interesanta.

S-au strans vreo 350 de carti si in jur de 150 de oameni care au avut un singur scop: sa citeasca si apoi sa interactioneze cu calatorii de rand din metrou, pentru a-i determina si pe ei sa acorde o importanta mai mare cititului.

Actiunea s-a desfasurat astfel: ne-am luat fiecare un teanc de 2-3 carti, si ne-am urcat cu totii in acelasi metrou. Mergand de la un capat la altul al magistralei 1, calatorii curiosi si cei mai putin curiosi au primit o carte, si explicatiile de rigoare: campania Lecturi Urbane se adreseaza celor care circula cu mijloacele de transport in comun, si incurajeaza cititul de carti in metrou(autobuz/tramvai/troleibuz). Dupa ce termina de citit o carte, calatorul isi scrie numele pe ultima pagina, si, asa cum a primit-o, o daruieste la randul sau unui necunoscut din metrou.

Reactiile calatorilor au fost dintre cele mai variate: de la tipul care si-a sunat prietenii sa le spuna ca s-a urcat intr-un metrou in care toata lumea citeste carti, pana la cel care a luat cartea desi nu stia sa citeasca, sau cei care au intrebat ce anume trebuie sa faca pentru carte.

Campania a fost un succes, si sper ca de acum incolo, Bucurestiul sa fie insufletit de o dorinta mai mare de a citi carti. Mai multe detalii puteti afla pe orasulciteste.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

Poze:

Cand am venit anul acesta in Bucuresti am ramas surprinsa ca la metrou sunt cosuri separate pentru gunoi: menajer, plastic si hartie. Am spus ‘Wow! Nu numai cineva anume are acasa 3 galeti, in care niciodata nu stiu cum sa ‘impart’ gunoiul’. Nu de alta, dar… staniolul il pun in galeata cu plastic sau il consider gunoi menajer? Poate ma ajutati voi, fiindca eu chiar nu stiu inca. Revenind la ceea ce m-a intrigat pe mine zilele trecute la metrou. Exista, intr-adevar, cosuri de gunoi speciale pentru hartie si plastic insa am ramas stupefiata cand am vazut angajata Metrorexului, care a facut greva la inceputul saptamanii, care mi-a nenorocit mie 2 zile, din cauza careia am injurat, blestemat si cheltuit o groaza de bani, cum scotea din fiecare cos si punea totul intr-un sac maaaaaaaaaaareeeeeeeeeeeeeee! Totul la un loc! Hartiile pe care le-ati aruncat voi inainte, pet-urile pe care unii v-ati gandit sa le puneti in locul destinat lor, marcat cu ‘PLASTIC’, ca sa stie tot prostul, si restul, aruncate in cosul destinat gunoiului menajer, toate ajungeau in acel sac maaaaaaareeeeeeeee!
Si atunci de ce mai stau eu ca blonda in fata acelor cosuri sa ma intreb unde arunc staniolul? De ce caut acele cosuri ca sa arunc hartiile de la merdenelele pe care le mananc la metrou?
In final, il las pe Andrei sa va spuna de ce fac eu asta. Explicatie pentru doamna respectiva nu am gasit!

Later edit: Cum, mai nou, nu se mai comenteaza pe blog ci in privat (desi discutiile mai personale s-au purtat pe blog) am aflat ca staniolul se arunca la un loc cu gunoiul menajer. Cel putin asta e parerea celui care a avut onoarea de a detine 3 galeti… altii fiind de parere ca ar trebui sa ne-o luam si pe a 4-a… in care sa aruncam metale, gen cutii de bere, de suc, etc. Baieti… va astept sa comentati si aici, daca tot aveti ceva de spus! Poate mai au si altii!