Spuneam eu acum ceva zile ca s-a petrecut minunea aia mare. Adica m-am angajat. Yupiii………………………mda.

Mnoa, am frecat atat de mult menta pe acasa incat nu credeam ca o sa mai ajung sa aberez la un interviu like ever. Ma obisnuisem sa zac in pat pana la 2, sa ma uit la desene animate, sa ma joc pe pc si sa zac in pat again. Ce mai, aveam o viata de trantor. Cu toate astea, intr-o dimineata de ianuarie am fost sunata pt un interviu. Dupa ce am inchis telefonul am crezut ca am visat, asa ca m-am culcat la loc…ca dupa 3 secunde sa sar din pat direct cu gura in mocheta, pt ca m-am impiedicat de pilota. :|

So, fusei la interviu, aberai, nu cu prea multa convingere ca nu ma asteptam sa ma bage tocmai pe mine in seama, o incepatoare. Dupa, mi s-a promis ca voi fi sunata pana in ora 7 pm. Ceea ce nu s-a intamplat, deci a urmat o criza din aia in care injuram si nu stiam pe cine si de ce…

Buuun. A doua zi, in timp ce ma jucam vesnicul NFS, imi suna telefonul…ghici ce, trecusem de interviu! [Aici urmeaza topaiala prin casa si alte gesturi specifice mie...]

Si acum, la 3 sapt dupa asta, incerc sa imi amintesc cum era cand leneveam si nu mai pot! Nasol, dar adevaru’ e ca nu mi-ar mai placea sa zac aiurea. Si asta pt ca la munca e misto. Nu am auzit multi oameni sa spuna asta, dar mie chiar mi se pare misto.

Daca lucram in vreun mediu rigid, logic ca textul asta trebuia cenzurat, si asta pt ca nu as suporta sa muncesc si ATAT. Adica nu as suporta sa nu pot sa fiu eu, sa fie nevoie sa “ma imbrac” cu un anumit comportament ordonat de o eticheta.

Siiiiiii, pt mine, my dears, e ffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff important sa rad. Eu nu concep sa nu  rad macar de 5 ori pe zi pana ma doare burta. What’s life without fun?…

So, ati inteles ideea. Cum? Nu? Ok, va zic eu:

Cretina de Tiwi a reusit performanta de  a se angaja; pacat ca din cauza creierului ei suprasolicitat, in maxim o luna vor deveni depresivi toti colegii ei. O sa ii faca sa vrea sa plece. Sau sa se sinucida. De ce?

Well, cand lucrezi cu o nebuna, nu ai decat doua solutii: ori devii ca ea, ori te rogi de Hades sa iti dea de lucru cu juma’ de norma la dansu’ la cazanu’ cu smoala…

Oh yeah, maine e luni! >:)  [luati-va concediu, colegi!]

Am prieteni. De fapt, am oameni care ma iubesc si pe care-i iubesc la rindul meu acesta fiind singurul criteriu de incadrare in categoria prieteni. Asadar, vom sari acceptiunea aceea ca prietenii se vad des, ies impreuna, petrec timp mult spunindu-si diverse… De-astia nu am. Pentru asta exista familia. Oaza de prelungire a mea, de fortificare, de reiterare a propriei mele existente o reprezinta prietenii. Io-s o fiinta greu de suportat, aproape imposibil de inteles si ca atare, de iubit. De mica am creat sentimente puternice, fie pro, fie contra.

In mod paradoxal pentru mine, intre prietenii mei se regasesc la paritate atit femei, cit si barbati. Sint profund emotionata (desi nu-mi place, ca asta ma face vulnerabila mereu), ori de cite ori primesc cite o apreciere care ma da pe spate. De pilda, acest post i-l dedic lui Paul, cel care azi m-a sunat sa-mi spuna citez: “iti dai seama ca te citesc, dar nu pot sa comentez niciodata pentru ca ma simt coplesit de talentul autoarei…ce as mai putea sa spun? Plus ca se vede ca-ti lipseste exprimarea publica” Nu, Paul, niciodata nu m-as exprima asa in public…m-as gindi intotdeauna la ce TREBUIE sa spun, pentru ca la radio de pilda, azi, lucram dupa un format, care trebuie respectat pentru audienta, asa cum bine stii… Inca ceva: prietenii mei nu se cunosc intre ei, nu avem socializari de genul asta…prietenii mei nu sint prieteni de familie, ci doar ai mei, ceea ce-mi reconfirma acel zvic de identitate pe care ni-l dorim cu totii, macar prin prisma faptului ca ne nastem singuri, murim singuri, asa cum obsedant gindesc deseori… Pentru fiecare prieten in parte fac cite ceva: rar, dar important. Cite ceva ce fiecare primeste buimac, nevenindu-i sa creada cum l-am “nimerit”! Sint oameni de la care cind aud : “esti minunata” nu ma apuca nici un cascat, sau nu ma loveste nici o ipcrizie de a ma da modesta, stiu sigur ca in momentul ala ei asa ma vad iar eu ma simt in al noualea cer! Am si alt gen de prietenie cu o fiinta/femeie, taaare tembela de felul ei, care niciodata nu mi-a adresat vreun compliment direct. E drept ca nici eu ei. Ne injuram ca la usa cortului pe post de declaratii de dragoste. Desigur, pastram aparentele intotdeauna cind relationam cu alti oameni. Daca ne-ar auzi cineva, probabil ar suna la 112 crezind ca va iesi cu scandal monstru…

Cu prietenii mei relationez destul de rar. Ce este minunat consta in firescul pe care-l avem la fiecare interactiune, de zici ca n-am vorbit de ieri, chiar daca noi nu ne-am vazut poate, de luni bune… De asta inclin sa cred ca sentimentele adevarate dureaza. Ca o relatie adevarata nu se bazeaza neaparat pe rahaturile zilnice si ca in momentul in care te decizi sa iei o pauza si sa te dedici unui prieten pe care-l iubesti e clar o declaratie: o faci cu toata dragostea, numai pentru el si el pentru tine.

V-am spus cit sint de norocoasa? Si va multumesc, voua, “necomentatorilor”…

UPDATE: De pilda, cine nu s-ar declara norocos sa primeasca asa ceva de la prietena din celalalt capat al tarii, Arad?

Codruta, ma coplesesti, ca de obicei sint incapabila sa-ti raspund pe masura…

by topdev.ro

Momentele minunate sunt adevarata noastra viata, le traim cu intenistate maxima si ne aducem aminte de ele cu placere. Cu ele traim, ele sunt retinute cel mai bine, ele ne fac cel mai mult bine, ele ne fac mai buni, mai destepti, mai rabdatori, ele ne invata sa traim si sa invatam si pe altii cum sa traiasca, cum sa simta.

E placut sa iti aduci aminte cum ascultai muzica preferata facand o activitate placuta cand erai adolescent, sau sa asculti melodii vechi si sa resimti vechi sentimente, vechea dragoste ce poate te strabatea atunci.
E placut sa iti aduci aminte momente traite alaturi de persoane drage, de prieteni, de iubita.

Toatea aceste momente traite si aduse aminte mereu, oricand, te fac sa iti perfectionezi gandirea catre bine, pentru ca vrei sa te simiti cel putin la fel de bine si pe viitor, vrei sa imiti si sa retraiesti momente placute, sa le duplici oricand timpul iti permite, iar, daca fundamental esti un om bun, ceea ce multi dintre noi sunt, momentele minunate te prind intr-o dispozitie de bunatate, de altruism, de sentimente sincere, iar repetarea acestora nu poate decat sa te aduca intr-o aceeasi stare.

Aceste momente sunt remediul pentru egoismul dat de viteza zilelor si activitatilor noastre. Cautarea acestor momente te face sa te revizuiesti, te invata sa te autocritici, sa te cizelezi. Stiti cat de dureros este sa tragi concluzia ca ai ridicat tonul la copilul tau ca te-a sacait din simpla dorinta de a se juca cu tine? Sa realizezi ca el dorea sincer si nevinovat sa se joace si tu, cuprins de negura timpului alergand, de grija nemernicei zile de maine, ai ridicat tonul si l-ai respins? Cata durere ai creat intr-un sufletel sincer a carui singura menire este sa se joace si tu nu l-ai inteles! Atunci ai pierdut un moment minunat pentru care cu siguranta se gasea solutie de desfasurare.

De cate ori nu ati tras concluzia ca un coleg, care va era nesuferit, are ceva bun in el si ca au fost momente cand ati gumit, ati ras impreuna, v-ati simitit bine, v-a bine-dispus cu un talent, cu un stil de a fi?
Oare daca oamenii ar cadea de acord: Hai sa ne simitit bine! Sa fim cum am fost in data de …..! nu ar fi mai bine? Lumea nu ar fi mai buna si mai frumoasa? Dar cum sa facem asta, cum sa ne intelegem? Hai sa ne simtim ca ieri cand am glumit pe subiectul X! Hai sa incercam zilnic sa facem asta! Aici si eu ma intreb, poate cercetarea asta ajuta si macar sa fie o “tema pentru acasa”.

Deci: nu pierdeti momentele minunate, invatati sa le descoperiti si sa le traiti !

Mânca pepene galben şi sucul se prelingea pe corpul de catifea…simţi că e în mijlocul libertăţii. Dulceaţa fructului intră în piele, facând-o mai ispititoare. Soarele era în asfinţit şi în boarea vântului tresări la auzul trosnetului. Se întoarse brusc şi descoperi o pereche de ochi intimidaţi. Fata se apropie de făptura necunoscută, cu atâta curiozitate, încât dispăru orice urmă de teamă. Îl apucă de obraji şi… MINUNE…Avu aceeaşi senzaţie ca atunci când îşi atingea propriul trup…Un individ asemeni ei…El şopti ceva şi atunci tânăra femeie se amuză grozav, niciodată nu mai auzise asemenea sunete…