În această seară la Alba Iulia va avea loc gala laureaţilor de la festivalul “Ziua de mâine”, ajuns la cea de-a V-a ediţie. În concursul care s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă au intrat 10 concurenţi care au reuşit să treacă de preselecţie iar 7 din ei vor fi premiaţi. Festivalul, aflat sub directa coordonare a lui Vali Şerban, s-a desfăşurat după o structură mai puţin obişnuită, respectiv: ziua contractelor, ziua amintirilor şi, ultima seară, ziua colinzilor având în vedere că aceasta este şi prima zi de post. În prima seară au cântat în recital Poesis, Mircea Florian şi Mihai Mărgineanu. Cea de-a doua seară i-a avut în recital pe Vali Şerban, Florin Săsărman, Pasărea Colibri, în formula cu Marius Baţu, alături de Tetea Baniciu, Ciocu Vintilă şi Vladi Cnejevici. Vom reveni cu detalii de la seara de gală: premii şi recitaluri.

Echipa Top Românesc, 15 noiembrie 2009

Fabrica de pensule (clădirea Perom).

Inaugurarea Galeriei de Artă alternativă

Sâmbătă 24 octombrie

Origin

Adi Cimpoesu (a.k.a. Electroclown)

Bogdan Rakolcza

Dan Aga

Invitat special: Mircea Florian

!!!!!

19.35

„Lemnul este prost; este ud. Aduceţi alt lemn, preferabil uscat.”

Intrasem în sală. Cu 5 minute înainte de ora stabilită pentru începutul spectacolului.

Sala era goală. Încă se făceau probele de sunet şi acustică în sală.

…

19.55

Se aduna lumea, al doilea val de public avizat intra în sală.

…

20.15

Sala s-a umplut; lumea mai venea. Spectacolul începe.

…

Diversitatea de instrumente a fost copleşitoare, de la trompetă, chitară, orgă electrică, calculator, beatbox, mixer, la căldare cu apă, ţeavă de patru metri, muzicuţă, instrumente mici de percuţie din lemn, fructe (mere) şi legume (morcovi). Aici a fost vorba de muzică experimentală, un set de performance de muzică creată spontan de patru artişti pe un ritm prestabilit şi programat în calculator.

…

Publicul a fost mult mai avizat ca în pima seară la Fabrica de pensule. De data asta, nu era nici un alt atelier deschis sau eveniment în derulare în întreaga clădire. Din păcate, acelaşi public a fost poate prea şocat de ceea ce s-a întâmplat la Cluj în ultimele zile.

Practic, după 20 de ani, anul acesta am avut trei concerte de muzică experimentală în urbele noastre, dintre care două au avut loc în cele două seri de inaugurare a Galeriei de artă alternativă.

…

Astfel, lumea nu a dansat (cum am văzut că se poate întâmpla la concerte cu artişti de gen în străinătate) şi nu a aplaudat, nici când, pentru o singură dată în timpul setului de 90 de minute, artiştii s-au oprit preţ de câteva secunde din spectacol, pentru ca să lase lumea să aplaude … iar la final am văzut anumite persoane din public care au trecut pe lângă cutia de donaţii de la ieşire, cu nesimţire. Artistul invitat a făcut drumul din Germania special pentru acest eveniment. La noi, nu suntem obişnuiţi cu astfel de situaţii, dar bunul simţ trebuia totuşi să existe, chiar dacă au trecut 20 de ani împotriva noastră. Am fost deosebit de dezamăgit de artişti din noul val care au stat câteva minute, au râs de ceea ce se întâmpla în sală şi au plecat. De astfel de artişti nu avem nevoie!

…

Am purtat o discuţie filozofică, dacă poate ar fi fost mai bine să circule două căciuli sau doi tineri prin sală cu câteva minute înainte de finalul spectacolului să facă cheta şi să adune banii de la public ca la biserică, unde se ştie bine că fiecare are intenţia de a da mai mult ca vecinul, ca să impresioneze.

…

Nu suntem în 2009 cu mentalităţile. Îmi pare foarte rău. Şi nu înţeleg cum am ajuns să fim integraţi în Europa. Cultural, cel puţin, nu suntem pregătiţi în nici un fel. Datorită acestui public, nu am putut acorda nota maximă evenimentului, care din punct de vedere artistic şi-a atins scopul şi a oferit o rază de lumină în mijlocul Mărăştiului.

Mircea Florian inaugurează deschiderea Fabricii de Pensule

Sâmbătă 24 octombrie, orele 19.45

…

Mircea Florian şi-a anunţat participarea în cadrul evenimentelor ce ţin de lansarea centrului independent de arte Fabrica de Pensule, pe str. H. Barbusse 59-61. Împreună cu trei tineri clujeni, Adi Cimpoeşu (a.k.a. Electroclown), Bogdan Rakolcza şi Dan Aga va susţine un spectacol de lectură şi muzică improvizată pe data de 24 octombrie la ora 19.45 întitulat „ORIGIN – o hermeneutică muzicală a cărţii Tao Te Ching”.

…

Pentru a susţine iniţiativa artistică din Fabrica de Pensule, Mircea Florian se va alătura evenimentului fără onorariu.

Spectacolul nu va avea o taxă la intrare, ci se va baza exclusiv pe contribuţii voluntare pentru acoperirea costurilor. Alături de Mircea Florian, vom parcurge un drift de-a lungul momentului în care muzica tocmai ia naştere, încercând să ciulim cu urechile către starea zero, cea înainte de acum. Vorbele lui Lao Zi traduse de Stephen Mitchell ne vor îndruma, cu surâsul pe buze.

Mircea Florian inaugurează deschiderea Fabricii de Pensule

Sâmbătă 24 octombrie, orele 19.45

…

Approach it and there is no beginning

follow it and there is no end.

You can’t know it, but you can be it,

at ease in your own life.

Just realize where you come from:

This is the essence of wisdom.

(Lao Zi, Tao Te Ching, cap. 14)

…

Mircea Florian şi-a anunţat participarea în cadrul evenimentelor ce ţin de lansarea centrului independent de arte Fabrica de Pensule, pe str. H. Barbusse 59-61. Împreună cu trei tineri clujeni, Adi Cimpoeşu (a.k.a. Electroclown), Bogdan Rakolcza şi Dan Aga va susţine un spectacol de lectură şi muzică improvizată pe data de 24 octombrie la ora 19.45 întitulat „ORIGIN – o hermeneutică muzicală a cărţii Tao Te Ching”. Pentru a susţine iniţiativa artistică din Fabrica de Pensule, Mircea Florian se va alătura evenimentului fără onorariu.

Spectacolul nu va avea o taxă la intrare, ci se va baza exclusiv pe contribuţii voluntare pentru acoperirea costurilor.

…

…

Fabrica de Pensule

…

spaţiu de artă contemporană

(Str. H. Barbusse 59-61)

…

• Vineri 23 octombrie

22.00 – 23.00 Ristorante Santo Food Turismo – Mâncarea: o declaraţie de dragoste, performance muzical, instalaţie acompaniată de efecte muzicale, de lumină şi sunet.

Cu Rochus Aust (Germania)

• Sâmbătă 24 octombrie

ORIGIN, o hermeneutică muzicală a cărţii Tao Te Ching (cartea Drumului)

o cântare improvizată cu lectură de: Adi Cimpoeşu (electroclown), Bogdan Rakolcza, Dan Aga şi invitat: Mircea Florian (Tatăl Nostru)

Sala Studio, et. I, orele 19.45 – 21.15

pentru programul detaliat, intraţi mai departe

…

Vineri 23 octombrie

• 17.00 – 20.00 Viitorul Probabil – Ghid Audio al zonei Clujeana/Lupşa, Fundația AltArt
• 18.00 Who am I? / Where do I come from? / Where do I go?, Zmart Gallery
• 19.00 – 23.00 Alex Mirutziu – Manifest of Flaw, Galeria Sabot
• 19.00 – 21.00 Ciprian Mureșan – Luv, Galeria Plan B + Lansarea cărții: Ciprian Mureșan Artists Book, publicată de Plan B Cluj/Berlin, editată de Mihnea Mircan
• 19.00 – 21.00 Tom Chamberlain – Clockwise From the Left, Laika
• 20.00, 21.00 Tur ghidat al Fabricii de Pensule
• 20.00 Adrian Bogdan Ciprian: Granny’s scrap magic wood with visions for illness / gonzo- șamanism cu scânduri de aruncat – atelier a.b.c. maria
• 22.00 – 23.00 Ristorante Santo Food Turismo – Mâncarea: o declaraţie de dragoste, performance muzical, instalaţie acompaniată de efecte muzicale, de lumină şi sunet. Cu Rochus Aust (Germania)

…

Sâmbătă 24 octombrie

• Curs deschis de contact improvisation

GroundFloor Group, Sala Studio, et. I, orele 15.00 – 16.30

…

…

ORIGIN – o hermeneutică muzicală a cărţii Tao Te Ching, cartea Drumului

o cântare improvizată cu lectură de:

• Adi Cimpoeşu (Electroclown)
• Bogdan Rakolcza
• Dan Aga
• invitat: Mircea Florian (Tatăl Nostru)

Sala Studio, et. I, orele 19.45 – 21.15

…

Duminică 25 octombrie

• MESSAGE – spectacol de dans contemporan

GroundFloor Group, Sala Studio, et. I, orele 21.00 – 21.45

…

Marţi 27 octombrie

• Forum Cluj – Cultura şi dezvoltarea urbană

Fundaţia AltArt & A Soul for Europe, Sala Studio, et. I, orele 10.00-18.00

…

Miercuri 28 octombrie

• Forum Cluj – Cultura şi dezvoltarea urbană

Fundaţia AltArt & A Soul for Europe, Sala Studio, et. I, orele 10.00-16.30

…

Vineri 30 octombrie

• Proiecții de filme de dans, producții ale canalului de Televiziune ARTE

Asociația ArtLink, Sala Studio, et. I, orele 20.00 – 22.00

Ascultaţi Mircea Florian sau Romantic Jürgen?

amândoi promovează Electronic Body Music

Ralf Hütter din Krafwerk este omul acuzat de botezul noului gen electronic, folosind expresia Electronic Body Music pentru a descrie sound-ul mai fizic folosit pe albumul The Man-Machine.

• Daţi CLICK AICI pentru definiţia EBM

Electro-industrial s-a dezvoltat din ritmurile EBM şi scena post-industrială.

• CLICK AICI pentru Electro-industrial

…

Citiţi despre aceste ritmuri la Rubrica
Genuri din coloana din dreapta.

Ma doare un pic capu, mor de somn, tusesc ,ma doare gatu , raceala tot  urla in mine, nu pot fuma da perseverez da cand vad asa ceva toate astea nu mai au nici o importanta :

Superb, bravo voua ! Totusi, nu-mi pare rau ca n-am fost, am trait si eu o chestie foarte tare ieri, sa stai de vorba cu Mircea Florian despre muzici si sa-ti confirme anumite lucruri pe care le gandeai, e pe langa o mare placere si o mare-mare onoare, e si al naibi de reconfortant. Oricum, a fost prima data cand am simtit nevoia sa-mi cer scuze in fata unui artist pentru publicul clujean absolut de rahat. Ok, am fost relativ putini, nu-i asta problema, dar de ce naiba ai dat 15 lei ca sa vb. despre vrute si nevrute, un oras plin de snobi si tarani, asta-i crudu adevar.   Cat despre concert, dupa vreo 5 piese, ii ziceam la un prieten, e cel mai altfel concert folk, la care am fost, dupa vreo 10 piese, imi zice el, e cel altfel concert punct la care am fost. Frumos dar total altceva decat ma asteptam! Mai multe evident pe folkblog cand va fi sa fie.

Un Cluj de nota 4 (patru)

Am de ales între două titluri:

Click. INDUSTRIE. Clujului lipseşte atitudinea de metropolă

sau

Zoom. TZEAPA. Remember Pub vs. Irish&Music Pub.

…

Am ales cel de mai sus, după ce m-am calmat!

…

m-am întors. Acasă. la 23.00. joi seara. 8 octombrie. 2009. scriu acest articol.

Motive obiective personale.

…

pentru ce ieşisem? Am şi uitat.

…

Am cheltuit 47 lei. Pentru puţin.

…

Să o luăm cronologic?

…

CFR Cluj putea fi lider de etapă dacă câştiga acasă cu Iaşi.

Iaşi nu a creat probleme mari în trecut Clujului.

Clujul a condus din minutul 20. Iaşul a egalat în minutul 70.

11 metri. Cluj în 10 oameni. 25 de minute mai târziu. Locul 2 în clasament.

Consideri că avem un campionat echilibrat cu echipe de valoare apropiată?

Nu. Începând din seara asta consider că NOI (ca şi Clujeni) nu suntem capabili să ne asumăm responsabilitatea, mândria şi atribuţiile care vin odată cu transformarea oraşului din provincie în metropolă. Pur şi simplu.

…

8 octombrie. 2009.

La Cluj trebuiau să cânte

Artistul responsabil pentru iniţierea mişcării muzicii Electronice în România.

Singura formaţie 100% Reggae din România.

Primul. Anunţat la 21.00. Mircea Florian. La Irish & Music Pub.

Al doilea. Anunţat la 22.00. El Negro. La Remember Pub.

…

19.30. Ies din casă (bine, e un apartament, etajul 4, dar eu îi zic casă, sîc!). Iau autobuzul.

20.00. Sunt punctual. Music Pub (m-am săturat să scriu şi Irish. Nu este nimic Irish la Pub. Pub-ul a fost Music Pub din 95. pentru mine, mereu Music Pub va fi, la fel cum pentru bunicii acestui oraş, a rămas fosta Cramă Metropol. End of story).

Stabilisem schimb de vorbe cu Mircea Florian la 20.00.

Probă de sunet. Mă întâlnesc cu veche cunoştinţă. Artist clujean de folk, care cântă la petreceri şi se laudă cu cunoştinţele lui. Aflu că el este şef pe seara de joi la Pub. Super.

Dau adresa Blogului muzical. Bănuiesc că acum face spume citind aceste rânduri, nesigur de ce va urma. Bănuiesc deasemenea că îmi voi plăti biletul în continuare să intru la concerte … dacă o să am vreodată o seară să pot sta în oraş până la 3 dimineaţa. Mă explic îndată.

…

20.20. Gata probele. Am dat mâna cu artistul între două piese de probă, să ştie că am sosit. 20.22. Trece pe lângă mine. Anunţă că merge la Hotel. Se întoarce în 20 minute.

Am hotărât să trec prin Remember Pub, relativ aproape, să dau mâna cu Bogdan de la El Negro, să ne cunoaştem, că făcusem interviu prin email. Nu puteam sta oricum şi la concertul lor. Trebuia să fiu acasă la 22.30. Avem copil, etc. aşa m-am înţeles cu conducerea. Acasă avem un fel de autonomie anarho-politică. Suntem doi lideri şi împărţim postul de Preşedinte, fiecare câte 6 luni pe an. Nevasta mereu este realeasă. EU tot lipsesc când se organizează aceste voturi cu urnă. Am impresia că ceva nu e în regulă. Nu am comentat niciodată. Găteşte formidabil. Nu cred că am mai fost Preşedinte în casa mea din anii 90 … 1,2,3…7, vai deja sunt 10 ani?! Trebuie să organizez un plebiscit.

În fine, la 22.30 trebuia să fiu acasă.

…

20.35. Intru la Remember Pub. Pustiu. Văd că este redecorat. Dar tot cu ventilaţie insuficientă. Este şi un miros tipic pentru beciurile din centrul Clujului … mă rog, în afară de Diesel Club. Mă întorc la Music Pub.

20.45. Stress. Mircea Florian s-a întors. Ştiam că la 21.00 începe.

Ajung să povestesc cu el. Stabilesc interviu pentru mââine dimineaţă. Totul OK. Întreb de ora început. 21.30. Bine, că apuc să fac o scurtă filmare şi câteva poze în 30 de minute de concert .. totuşi. Atenţie! Nu este anunţat nici o formaţie în deschiderepe afiş!

…

21.00 termin discuţia cu artistul. Ies şi povestesc cu amici. Cumpăr ceva de mâncare (8 lei) şi încă o bere (5,5 lei). Înainte luasem un ceai (4 lei) cu 50 ml. rom (7 lei). Am mai lăsat bacşiş în total la cele două comenzi 2,5 lei (viaţa m-a învăţat că nu merită să fii zgârcit … oricum, dacă faci calculul, e vorba de cei 10% de bun simţ!).

La asta se mai adaugă faptul că am negociat cu Imi (organizatorul de care vă spusesem mai înainte, Emeric Imre) să intru cu un prieten, amândoi pe un bilet … biletul fiind 15 lei. De fapt eram trei. Am dat deci fiecare 10 lei ca să intrăm … înloc de 15 lei.

Până aici, 37 lei.

Era 21.30. Nu începuse încă spectacolul pentru care venisem de fapt.

…

21.55. Măncasem. Băusem. Tot. Începusem să îmi spun că dacă tot am stat până acuma, mai stau un pic şi măcar fac o filmare şi două poze cu artistul înainte de a pleca.

Sună telefonul.

Nevasta. Să vin acasă.

Urmează plebiscitul.

…

Ştiţi cum e aia, când spui la copil să facă ceva şi atunci el nu face acel ceva?

…

Mai stau, că doar sunt copil mare acum.

…

22.10. Aşteptatul a meritat. Urcă Emeric Imre pe scenă. Pregătesc aparatul pentru filmarea concertului cu Mircea Florian de la prima secundă în care intră pe scenă.

Aşteptam prezentarea oficială făcută de Imi. Care i chitara în mână, se aşează pe scaun. Cred că îl va acompania pe Mircea Florian. Nu puteam fi mai greşit.

Vorbeşte la microfon. Trag cu urechea. Zice că urmează să ne cânte EL câteva piese.

Era 22.15. Îl înjur

şi în mintea mea, şi celor cu care eram.

Am plecat.

Nu erau taxiuri afară.

Mă decide să fug prin Remember Pub să dau mâna cu Bogdan de la El Negro. Iar dacă au început să cânte, filmez o piesă, fac o poză.

22.25. Ajung la intrare. 20 de tineri aşteptau în faţa omului cu bilete. Nu ştiu de ce.

Lumea chiar nu ştie ca să plătească biletul, trebuie să pună mâna în buzunar, să scoată echivalentul cifrei scrise pe afiş după cuvântul intrare sau bilet şi să intre în club pentru concert? Au trecut 20 de ani, oameni buni! Degeaba.

…

Explic cine sunt. Sunt lăsat să intru. Sunt căteva zeci de persoane răsfirate prin diversele încăperi şi colţuri ale clubului. Merg direct la sunetist (când te pierzi într-un club, sau nu mai ştii cât e ceasul, te duci la omul din spatele mixerului. El ştie totul!). Îl întreb de El Negro, îl întreb de patroană. Nimeni nu a venit încă.

…

22.30. Sunt deja în taxi. Peste 10 minute ajung acasă.

Concert la 21.00 la Music Pub.

Concert la 22.00 la Remember Pub.

Am stat ăn centru până la 22.30.

Teoretic aveam poze şi filmări de la ambele concerte.

Practic, am cheltuit 37 lei, la care se adaugă banii de taxi 10 lei.

Şi am pierdut trei ore în oraş, plimbându-mă între două cluburi, întrebând şi aşteptând artiştii să susţină recitalurile la orele trecute pe afişe.

…

Cine e de vină? Clujul. Patronii. Lipsa de punctualitate.

Publicul care stă afară înloc să intre din prima. Cercurile vicioase pentru că nimeni nu are curajul să pună piciorul în prag. Publicul aşteaptă … nu ştiu ce aşteaptă, că biletul trebuie plătit, ca la film, ca la teatru, mai nou, ca la autobuz. Patronii aşteaptă să intre publicul ca să înceapă concertul … că au riscat să ofere suma fixă la artist … dacă nu vrea să rişte, să nu facă concerte.

Să scrie mare pe afiş: nu ştim la ce oră începem sau începem la ora la care s-a acoperit onorariul artistului din bilete. Clubul nu se închide până nu se vând 214 bilete, sau câte este nevoie …

…

Ce am înţeles în seara asta este că a sosit o nouă generaţie de studenţi la Cluj care se învaţă să vină la concert cu o oră după ora trecută pe afiş sau anunţată pe MySpace. Eu asta am înţeles în seara asta.

…

Cine pierde în final? Toţi avem câte ceva de pierdut. Cel mai mult pierd artiştii. Implicit pierde publicul în materie de activitate culturală. E un cerc vicios.

…

Şi mai jalnic este că vin alegerile şi iarăşi nu avem cu cine vota. Măcar de am vota toţi cu Mihai Ghimpu, să ne unim odată cu fraţii noştri de peste Prut. Cred că suntem cea mai penibilă ţară din lume. Nimeni nu ştie ce vrea, şi lucrurile funcţionează într-un fel sau altul, împotriva voinţei noastre, pentru că aşa vor cei de afară (care se folosesc de noi ca de o ţară de consum al produselor de rebut de la ei).

…

Noi. Provincie. Da.

Dar aici, ca la negri din State. Doar noi ne permitem să ne spunem Provincie, fără să ne jignim. Restul care ne spun aşa sunt Mitici şi trebuie să înveţe să ne respecte.

…

Nu avem poze. Nu a cântat nimeni din punctul meu de vedere.

Un mare 4 împărţit între cele două cluburi pentru recitalurile oferite clujenilor în seara de 8 octombrie. Irish Pub, Remember Pub, Sunteţi penibili!

…

0.34. vineri. 9 octombrie. Am aberat un pic, dar dacă vrei să pricepi, îţi dai seama că nu am scris nimic în plus. Totul se leagă în Eterna şi Fascinanta (noastră) Românie!

Se zice ca-n Ardeal lucrurile merg incet, molcom, perfect de accord, dar si cand se misca, se misca nu gluma. No bun sa trecem la vorbe, ca am ceva treaba :

1. Maine de la 21:30, taticu folkului romanesc “Mircea Florian” ne va zice ce are de zis in cadru unui concert care se va desfasura in locatia unde multi dintre noi am copilarit, Irish & Music Pub.

2. Vineri Harry Tavitian va sustine un concert la  academia de muzica “Gheorghe Dima”, scopu concertului e strangerea de fonduri pentru copii ce sufera de autism.

3. Incepe festivalul de Film de Comedie, cand, unde si de ce, habar n-am da gasiti informatii pe folkblog.

Si cea mai tare veste pe ziua de ieri a fost ca oamenii care mi-au produs mie un flash muzical foarte puternic acu vreun juma de an si care persista, Byron, isi lanseaza cel de al doilea album pe 23 oct. la Silver Church. Si daca tot am ajuns la Beserica de Argint azi, ultima mea palma morala in materie in muzici, Highlight Kenosis, isi lanseaza primul album, eu m-as duce numa is vreo 500 de km distanta. Informatii gasiti aici.

joi 8 octombrie, orele 21. Irish&Music Pub. Mircea Florian

“L’Express”, poate cea mai prestigioasă revistă de analiză din Franţa, publică, în ediţia din 1 august, un articol intitulat “5 motive serioase pentru a vizita România”.

«”Des vacances en Roumanie? Mais quelle idée!” Une idée pas si folle que cela, en réalité. Et nous allons vous le prouver…»

«”Vacanţe în România? Ce idee!” O idee nu chiar atât de nebună, în realitate. Şi v-o vom dovedi…»

Prima întrebare care ne vine în minte este dacă articolul este cumpărat, adică dacă cineva a platit pentru ca României să i se facă reclamă turistică, sau dacă, din contră, revista este chiar sinceră cu cititorii ei.

Cunoscătorii limbii franceze, care vor citi articolul in extenso, pe site-ul original (aici) şi nu doar fragmentele traduse de pe “HotNews” (aici), işi vor da seama că e greu de crezut că vreo autoritate română să fi compus sau să fi autorizat textul publicat. Motivele acestei presupuneri sunt multiple: de la mici stângăcii, la ortografierea greşită a unor sintagme româneşti (“Piaţa Stafului” în loc de “Piaţa Sfatului”; “Ceaucescu” în loc de “Ceauşescu”), până la confuzii mai grave, ca aceasta în care se induce ideea (optimistă) că, pe marginea drumurilor româneşti, dai la tot pasul peste de turnuri de răcire ale unor… centrale nucleare («Si l’on fait abstraction de quelques “erreurs” – usines de ciment, raffineries ou tours de refroidissement de centrale nucléaire – rencontrées au bord des routes roumaines, la beauté brute du patrimoine naturel de la Roumanie est époustouflante.»). Exemplele inadvertenţelor minore pot, desigur, continua.

Dacă stabilim, însă, că articolul este “sincer”, adică dacă admitem că “L’Express” recomanda PE BUNE francezilor vizitarea României, ne punem, numaidecât, a doua întrebare. Este, oare, ideea doamnei Marie Simon, autoarea articolului, un efect benefic al atât de hulitelor acţiuni de promovare turistică iniţiate de Ministerul Turismului? Sau este doar o coincidenţă?

Răuvoitorii vor spune, fără îndoială, că este doar o coincidenţa. Daca nu vor striga chiar “mită!”.
Eu cred că pagina “Styles • Voyage” a prestigiosului hebdomadar francez nu publică nimic întâmplător, sau la nimereală şi, mai ales, mă îndoiesc că finanţează o excursie de documentare fără un temei bine argumentat şi marketizat.

După declanşarea campaniei publicitare romaneşti “Romania • Land of choice” pe esplanada din faţa primăriei pariziene – la care au participat Ilie Năstase, Nadia Comaneci şi Gheorghe Hagi, alături de doamna ministru Elena Udrea – şi după ce pe Champs Elysées au fost întinse bannere ale acestei campanii, este greu de crezut că articolul din “L’Express” cade brusc din cer şi că nu este o… consecinţă firească a întregului demers publicitar.

Răuvoitorii evocaţi mai sus au criticat până şi sloganul “Land of choice”, susţinând că el ar aparţine altei ţări. La un simplu search pe Google (web sau imagini) se constată că “Land of choice” este asimilat covârşitor României, nu Croaţiei, ceea ce probează eficienţa acţiunii. Dar acesta este doar un detaliu colateral.

Important este că “L’Express” demontează o  idee proastă, preconcepută şi des vehiculată în ultimul timp, idee potrivit căreia NU SE POATE FACE TURISM FĂRĂ INFRASTRUCTURĂ. Într-adevar, fără infrastructură nu este posibil decât… TURISMUL CARE ABHORĂ INFRASTRUCTURA. Adică un tip de turism ieftin şi mai ales sătul de grabă, de stress, de zgomot, de plastic, inox, beton şi asfalt, un turism din ce în ce mai căutat pe piaţa de loisirs.

Numai nişte mârlani, născuţi la ţară sau la mahala şi recent dedulciţi la fiţe cu cât mai multe stele şi la all inclusive-uri vor să-şi uite “ruşinoasa” extracţie frecventând, cu Hummer-ul dotat cu anvelope groase de-un deşt (sumumul absurdului şi al “fiţei auto”), doar asfalturi netede ca în palmă.

Ceilalţi îşi amintesc de gustul 2 Mai-ului şi al Vămii Vechi de-acum 30-40 de ani. De “spiritul” anilor ‘50-’60, devenit astăzi “retro”, care a creat faima Saint-Tropez-ului, descoperit şi lansat de Brigitte Bardot şi de Johnny Halliday, ca alternativă non-conformistă la plictisul sobru şi “încliftat” în aere burgheze de la Cannes, Nisa sau Monte Carlo.

Intelectualul civilizat, deprins de generaţii cu apa caldă şi cu robinetul, prefera o “rupere” de rutina urbană şi găsea mai reconfortant un sejur într-o casă lipovenească sau tătărească din chirpici, dar cu verandă, dintr-un sat situat pe malul mării, la capătul de jos al litoralului, cu duşul constituit dintr-un baril vopsit, termic, în negru şi ridicat pe o structură mai mult sau mai puţin solid sau dibaci construită, cu closetul în fundul curţii şi cu mâncarea gătită pescăreşte de neveste de pescari veritabili, decât o sordidă cameră de hotel. Prefera o plajă imensă, plină de scoici şi de bolovani cu forme ciudate, dar fără înghesuială, fără tranzistoare date la maximum, fără chiştoace, celofane zburătoare, cotoare şi cioburi, fără poze la minut cu maimuţe şi palmieri din carton presat, fără ţipete brunete despre piatra ponce. Prefera şuberekul şi borşul de peşti (la plural), mai gustos ca orice bouillabesse, decât menu-fix-ul cantinelor din “staţiuni”.

Bufetul local, numit pe vremea aceea, probabil după responsabilul său turc sau tătar, “La Musuret” (mult mai târziu completat cu restaurantul “cu specific” “Dobrogeanul”), cu tejgheaua din tablă zincată veşnic inundată de berea scursă din gulerul halbelor, oferea fleici, patricieni, mititei, chefali şi zargani pe care clientul şi-i prăjea singur pe imensul grătar cu cărbuni din curtea alăturată.

Era perioada – orecum “fastă” politic de după 1965 – în care adevărata “nobilime intelectuală”, încă neplecată definitiv în străinătate, frecventa zona: artiştii plastici Ovidiu Maitec sau Doru Şetran, poeta Nina Cassian, Mircea Florian, François Pamfil, Ascanio Damian şi câţi alţii. Alte figuri celebre, emblematice chiar, precum cea a arhitectei Marina Carafoli sau a lui Dan Hurmuzescu, au creat istoria bietului sat 2 Mai, în care apa din fântână era sălcie, muştele mureau lipite pe hârtii cleioase marca “Zeppelin”, uşile camerelor erau din tifon, iar curentul electric încă nu ajunsese până la Vama Veche.

Era un mediu din care, alături de artişti, făceau parte descendenţi ai unor familii precum Ghika, Sturza, Costa-Foru, Goilav, Christopol, Mişu, Garoflid, Beller, Carp, Romalo, Hiott, Rosetti, Sculy, Slăvescu, Lecca, Cerchez, Dragalina, Mehedinţi, Odobescu şi atâtea altele pe care memoria nu mi le mai pune la îndemână.

Grup de copii. Nu, nu eram în tabără…

Confortul era minim, în schimb plajele erau vaste, golfurile largi, iar ifosele – paradoxal – inexistente.

Acelaşi golf din 2 Mai – Sus: iulie 1969 / Jos: august 2005

Pe plajă se practica pétanque-ul şi ringul, rugby şi frisbee, scufundările după resturi de amfore sau excursiile înot până la taliane; seara se aprindeau focuri la care se cocea porumb pe muzică folk, în sat se organizau uriaşe ceaiuri  sau “bairamuri” în curţile gazdelor, prea ospitaliere şi inteligente şi cu prea mult bun simţ încât să se supere, ceaiuri la care “se intra” liber şi unde se bea, gratis bineînţeles, din oala de 25 de litri, celebra “ghebulă”, un amestec slab de apă chioară, vodcă şi multă lămâie, bună chiar şi pentru puştimea mai răsărită. Memorabilă a fost nunta de la “Oborul de vite” a arhitectului Victor Fulicea cu Yvette, fiica Siminei Mezincescu.

Mica gaşcă, colorată…

Se dansa pe Cat Stevens, Don McLean, Dylan, Cohen, Baez, Melanie, Simon & Garfunkel, John Mayall, B.B. King, Creedence sau Chuck Berry, se înfiripau idile, nu rareori desăvârşite pasional pe nisipul încă cald al plajei, după băi nocturne, sub clar de lună, într-o mare care, uneori, datorită unor fotofore, era fosforescentă.

Oamenii 2 Mai-ului erau, de fapt, o mare familie, cu “textilişti” şi cu nudişti, despărţiţi civiliazt de cotul falezei unui golf, cu o nevoie acerbă de intimitate socială. O intimitate pe care sindicalistoidele Mamaia sau Eforie nu o puteau oferi.

Se conversa îndelung, se juca bridge sau whist, dar şi poker, monopoly sau ruletă, în funcţie de generaţiile jucătoare. Generaţii care coabitau respectându-se reciproc, fără conflicte, într-o “echipă” extraordinar de omogenă, de sudată şi de… prietenă. Exemplară era relaţia unei adorabile doamne, Mira Christopol, cu întreaga colonie de fete şi băieţi de toate vârstele pe care o supraveghea în lipsa părinţilor care nu aveau concediu.

Desigur, unora care văd, astăzi, din afară acest peisaj social şi relaţional de vacanţă, le este greu sa-i perceapă farmecul şi ar putea acuza “clasa” doimaistă de atunci de un oarecare snobism, de un oarecare elitism. Dar păcatul unei asemenea judecăţi ar sta în pierderea din vedere sau chiar în omisiunea celuilalat “elitism” al vremii, cel de partid şi de stat, sau a “elitismului” contemporan, cel “de Dorobanţi”.

A compara 2 Mai-ul şi Vama Veche de-ATUNCI cu cele de astăzi este aproape un sacrilegiu sau o impietate.

Civilizaţia materială a locului lipsea cu desăvârşire, dar era compensată cu prisosinţă de şarmul şi de civilizaţia istorică, congenitală, a celor care iubeau acel loc magic. Căci, acolo, în acea retortă s-au format sau s-au reformat şi mulţi iniţial out-sider-i.

Excursul meu, impertinent de lung, a vrut să arate că omul civilizat, realmente şi veritabil superior social şi intelectual, se poate simţi bine şi în lipsa “infrastructurii”: a asfaltului, a aerului condiţionat, a jacuzzi-ului, a unui daiquiri servit de un majordom pe marginea piscinei, a cluburilor cu DJ-i la modă, sau a legăturii la internet.

“L’Express” are, aşadar, dreptate!

România nu trebuie ca, turistic, să vrea să fie, neapărat şi deja, o ţară europeană, o Elveţie sau o Italie. România trebuie să fie, însă, neapărat şi deja, ceea ce, iată, este: o atracţie chiar şi fără autostrăzi. Ba chiar, în numeroase zone – ca Delta Dunării, de pildă – “infrastructura” ar trebui chiar grabnic demolată şi eliminată.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

“Cunoscut în România de către unii mai degrabă ca artist folk, însă de către alţii drept cel care în ’86 scotea sub numele Florian din Transilvania discul “Tainicul vârtej” (o melopoetică rock împănată cu muzici electronice experimentale, progressive, care a marcat pe mulţi intelectuali ai vremii), acesta are, începând din anii ’70, zeci de proiecte avangardiste în care pune la treabă mai toate media. De la benzi de magnetofon până la proiectoare, elemente de robotică sau sintetizatoare şi până la cobză, drâmbă sau elemente kinematografice/dramatice”

“Fiecare sistem represiv produce în subsidiar un lucru bun: scoate din artist forţe şi subtilităţi nebănuite care altminteri n-ar ieşi, poate, la suprafaţă.” Tot aşa se face că, dată fiind puţinătatea resurselor, cei care voiau să facă muzică electronică erau nevoiţi să-şi inventeze propriile instrumente: “Erau, într-adevăr, câteva mici studiouri private – eu însumi aveam unul – cu performanţe la nivelul semiprofesional. Şi mai erau visătorii… De pildă, Dan Andrei Aldea care făcuse un sequencer şi încerca să-şi construiască un magnetofon multitracking – idei de un pionierat şi de o încrâncenare desăvârşită”.”

“La vremea aceea, exportul de tehnică de calcul americană – considerată de importanţă strategică – către ţări cu regimuri politice nedemocratice era interzis; exista chiar un embargo general care privea toate ţările blocului est-european. Dată fiind poziţia României şi a lui Ceauşescu faţă de hegemonia ostentativă a Uniunii Sovietice de atunci, ţara noastră a căpătat o aură specială şi, pe baza ei, după vizita din 1970 a preşedintelui Statelor Unite, Richard Nixon, în România, s-a hotărât ridicarea parţială a embargoului pentru noi. Aşa se face că la începutul anilor ’70 existau în ţară câteva centre de calcul extrem de performante, unul dintre acestea era mai înainte numitul Centru de Calcul al DCS. În acest centru, dotat cu două ICL-uri main frame care reuşeau să rezolve recensămintele României, am lucrat o lungă perioadă; în timpul zilei, proiecte şi programe normale, iar noaptea, prin înţelegerea tacită şi colaborarea câtorva operatori care lucrau în tura de noapte, reuşeam să pun la treabă computerele pentru proiectele mele artistice, mai ales muzicale.””

“Banda este un material multimedia înainte de a se inventa ideea asta. La un moment dat am făcut o paletă ce semăna cu cea a pictorilor cu vreo 40 de nuanţe şi tonuri de bandă magnetică. Asta este cumva ideea, pentru că eu consider banda şi ca pe un material vizual foarte puternic.””

De citit integral, in Cotidianul.

Mircea Florian & DJ Vasile au sustinut acum doua seri un performance extraterestru in multe momente si emotionant in fiecare gest sau beat, intr-o broderie experimentala de folk electronic alien(at) de un lirism de scoala veche animat de misticisme proaspete, nuantate cult(ural) pe teme simbolice variind de la sexul prin computer la personaje din mitologii imaginare, cum ar fi Corin, vampirul cu o mie de ochi, sau politrucii de (recunoscut) ieri si azi.

Clashul dintre contemporan si arhaic e la fel de puternic in muzica lui Florian (din Transilvania) ca pe Tainicul Vartej, disc aparut in 1986. Samanii devin mai puternici si mai intelepti, cu anii, si ceata melopoica poate fi recompusa, iata, si in 2009. Un live cu putine inserturi de “arta multimediala” (cum spunea intr-un interviu, delimitandu-se de artistii “multimedia”) dar cu multa inscenare narativa inclusiv pe scratch-uri psihedelice si 8-bit-aiala, unele dintre pasaje functionand ca mantre, pe rand, atat pentru Mircea Florian cat si pentru Vasile.

Cu tot cu visuals (VJ Tom), e de vazut tot playlistul.

Foto: Alexandra Lucia Sandu

6.

- O nouă dimineaţă însorită în Albena! – spuse cu un glas ce trăda buna dispoziţie Alizee, privind prin fereastra cafenelei.

- Te-ai împăcat ieri cu Braa? – fu curioasă Iara, jurnalista cea roşcată, deşi împăcările dintre cei doi erau tot la fel de relative precum certurile.

- Mda, într-un fel…

Alizee era nehotărâtă. „Nu ştiu de ce-l tot reped… Întotdeauna, când mă răstesc la el, îmi pare rău încă dinainte de-a o face, şi cu atât mai mult după aceea. Dar, asta e! Nici nu pot să le las după el…”. Blonda cea scundă preferă să păstreze pentru sine aceste gânduri, ştiind despre colegele sale că au tendinţa de a-i ţine partea lui Braa.

- Oare de ce n-a coborât Oriana? – căută să schimbe vorba.

Romanciera încă visa, globii oculari zbătându-i-se bizar pe sub pleoapele grele. Într-un han straniu, căuta un telefon public, dintre cele cu fise, dar nimerea mereu în săli cenuşii, în care se petreceau atrocităţi inumane. Un biet tânăr, supus şocurilor electrice, urla: „Spun tot!”. „Dar, nu suntem curioşi – se amuzau torţionarii -, o facem din estetism pur…”. Într-o altă sală, mai mulţi bătrâni executau flotări, chinuindu-se teribil. „Primul care cedează – răcni un individ cu aspect brutal – rămâne fără urechi!” Deşi cruzimea monstrului o sfioră profund, scriitoarea riscă să întrebe: „Nu ştiţi unde pot găsi un telefon?”. „Nu ştiu – zise acela. Dar, puteţi merge la sala 6… Apoi, n-o să mai aveţi nevoie de telefon…”. Acestor vorbe, huiduma le adăugă un râset lugubru. Trecând printr-un coridor ce părea a nu avea capăt, printre maxilarele umane ce împodobeau pereţii precum trofeele de vânătoare, Oriana zări un aparat, prevăzut însă cu menţiunea, caligrafiată în câteva limbi de circulaţie internaţională: „Orice număr apelat de la acest telefon este ocupat. Rugăm nu insistaţi!”. În pragul unei crize de nervi, femeia fu smulsă din starea negativă de alunecarea surprinzătoare pe un tobogan, pe care nimeri printr-o trapă. „Ce departe-i subpământul [1]…” – îşi zise, râvnind la adâncuri tenebroase, îmbâcsite de suferinţă, însă, ajunsă la capătul mişcării descendente, nimeri în biroul redacţiei unui periodic argeşean, Realitatea sfiorantă, birou împodobit cu baloane umflate cu heliu şi alte kitsch-uri aidoma celor de pe la nunţi, iar colectivul adunat în păr îi strigă: „Surprizăăăă!”.

- Vă fut! – bombăni scriitoarea, deşteptându-se decepţionată.

Soarele se hlizea prin fereastră, dând senzaţia unei conspiraţii cosmice împotriva coşmarurilor împlinite.

„O iubire neîmplinită poate fi sursă de inspiraţie artistică. Un coşmar neconsumat, în schimb, este… naiba ştie ce este, da-i naşpa!”.

Ca o palidă consolare, încercănata autoare gândi că zilele celor mai mulţi încep prost, fie sub spectrul rutinei, fie vitriolate de temeri ori îngrijorări. „Durerea, în zori, are gustul absenţelor tale… Acum, îmi vin şi versuri, m-am tâmpit şi eu după Alizee! De fapt, de ce nu? Aş putea să pun şi câte-un poem în romanele mele, se umple hârtia mai uşor şi bifez numărul de pagini… Chiar aş putea să scriu regulat poezie, dacă aş avea timp”. Brusc, femeia simţi că din această stare confuză n-o poate smulge decât cafeaua de dimineaţă, astfel că, în scurtă vreme, coborî în bar.

Între timp, ajunse la cafea şi Braa, din grupul celor cinci lipsind doar Cal, absenţă care nu deranja pe nimeni în mod deosebit.

- Grupul celor cinci… Parcă am mai auzit expresia – medită Iara.

- Balakirev [2], Kiui [3], Borodin [4], Musorgski [5] şi Rimski-Korsakov [6]… – preciză Braa.

- Ăştia cine mai sunt? – se miră, sincer, roşcata.

- Compozitori…

- De aici, din Bulgaria? – insistă ziarista.

- Nu – zise Braa scurt, negăsind resurse pentru a mai continua explicaţiile.

- Dar, de ce nu e numărat şi Dargomîjski [7]? – interveni Alizee.

- Că nu e… – zise Braa. În orice dicţionar muzical sunt enumeraţi cei cinci.

- Dicţionarele au şi numeroase lacune – opină Oriana. De pildă, în DEX, nu apare verbul a sfiora…

- Ei, apare în cărţile tale… – spuse Iara, bucuroasă că s-a abătut discuţia de la toate acele nume complicate care, în mod normal, n-ar trebui să intereseze pe nimeni. Ca şi egrasia.

„Oare mă iau la mişto?” – se întrebă romanciera, însă, sosind cafeaua, renunţă la frământările prisoselnice.

O vreme, fiecare se gândi la ale sale, întremat lăuntric de lichidul aromat şi fierbinte.

„Ce ştire s-ar putea face pornind de la cafea? – scotoci Iara prin minte. Vânzări sporite în sezonul estival… Draci, e banal! Profitând de neatenţia părinţilor, un copilaş a sorbit din ceaşca de cafea a mamei sale, înecându-se. Pe dată, chipul i se învineţi, micuţul zbătându-se spasmodic. Transportat de urgenţă la spital, în pofida eforturilor medicilor, copilul nu a mai putut fi salvat… Asta ar merge, dar trebuie găsite şi nişte poze. Fără imagini, astăzi, nu te mai ia nimeni în serios… De parcă nu se pot măslui şi alea… Oamenilor le place să îi minţi!”.

„În cafenea domnea o lumină difuză, exaltând nuanţele de roşu. Mădălina ceru un Martini, pe care-l sorbi amintindu-şi de Anatol. Într-un fel, se ataşase de el. Abia acum, însă, când el dispăruse pentru vecie, înţelese că l-a iubit… Căcat! Nu merge! Doar nu trebuie să termini Filosofia ca să ştii că iubeşti… De fapt, poate nici nu-l omor pe Anatol… Mai văd eu!” – continuă Oriana să fie indecisă.

„Oraş fosforescent – sarcofag de înger

Prin care sufletul tău circulă ca un lichid coloidal.

Eu, în Vienesse, scot din stern

sângeria dovadă a singurei umbre pe care o am:

Înfăşurată în jurul mitului despre Icar şi Dedal [8].

Hm, mi-am amintit de Vienesse. Cu Braa n-am fost niciodată acolo, doar l-am amăgit că vom merge. Dragul de el! A făcut iritaţii de cât se bărbiereşte…” – îşi zise Alizee, începând un nou poem în gând, cu divagaţiile aferente.

„Am ajuns cârpa ei de şters pe jos! Mă bărbieresc de două ori pe zi, umblu tuns ca un activist de partid, trebuie mereu să-mi îndrept umerii, şi tot e în permanenţă nemulţumită!…” – gândi Braa cu năduf.

Precum o furtună stârnită din senin, Cal intră surescitat în cafenea, întrerupând meditaţiile colegilor.

- V-am zis? – întrebă, fluturând un ziar.

- Ca orice om, ai zis multe… La ce te referi? – căută Braa să-i reteze din elan.

Detectivul ignoră maliţiozitatea replicii şi continuă expunerea, întinzând ostentativ gazeta:

- Uitaţi-vă voi! Crima bestială din Albena… Deja a început… Toată staţiunea vuieşte!…

- E un vuiet lin, de vreme ce noi nu l-am perceput… – continuă Braa să-l persifleze.

- Scrie bulgăreşte, pricepe dracu’… – observă Alizee.

- Uite, e şi poza ucigaşului… – explică detectivul Cal. L-au prins după câteva ceasuri…

Toţi priviră, cu oarecare surprindere, la fotografie. Părea mai degrabă chipul unui tânăr speriat, decât figura atroce la care te-ai fi aşteptat.

- Să fi fost pirpiriul ăsta capabil de-o faptă abominabilă? – se întrebă Oriana cu glas, privind la ochii năuci ai suspectului din poză.

- Nu te poţi lua după fizionomie, teoria lui Lombrozzo este demult depăşită…

În mod aproape cert, dacă ziarul ar fi avut fotografii în culori, asemenea cotidienelor centrale, şi dacă suspectul din poză ar fi purtat treningul cel roşu, Oriana l-ar fi recunoscut pe Xreader. Aşa, însă, îl privi cu o curiozitate moderată, chipul acestuia nespunându-i mare lucru.

Foto: Laura Iancu

- Nu pe bloggeri i-a jignit domnul Marius Tucă, ci dumnealui a întinat ideea de Onanie!

Astfel îşi încheie domnul plutonier-major Onici o disertaţie pe marginea unui articol ce făcuse vâlvă vreme de vreo două săptămâni.

- Chiar! – aprobă Remus. Ce-are el cu onaniştii? Că, decât să ţi-o bagi în una ca Ma… Bună dimineaţa, doamnă! V-aţi odihnit bine?

Din fericire, Remus observă la vreme intrarea Marietei în local, astfel că schimbă vorba cu abilitate. Atenţionaţi, schiţarăm şi noi un salut, mimând amabilitatea şi făţărind entuziasmul.

- Bine pe dracu’! – răspunse pasiunea vieţii lui Caius. Fă-mi un gin tonic! – mai zise către Anca şi, cu o mină iritată, sătmăreanca se trânti pe un scaun.

- Înţeleg că n-a fost o noapte tocmai senină… – remarcă, cu binecunoscuta-i fineţe, Teodosie.

Marieta pufni dispreţuitor:

- Senină? A fost un coşmar! Porcul ăla de Caius a băgat ieri toată ziua la coniace-n el – doar l-aţi văzut! – şi, ajuns acasă, s-a trântit ca buşteanu’ şi-a început să sforăie şi să beşească, de-a trebuit să mă mut în camera cealaltă…

- Tot e bine – sesiză Filaret -, că ai avut unde să te muţi…

- Bine pe pizda mă-sii, c-am vrut să mă uit la televizor! Care eu i-am zis încă de la Satu-Mare că nu-mi place de el că bea, şi-a promis c-o să se lase… Şi l-aţi văzut ieri cum s-a lăsat…

- Ei, a băut şi el, că s-a reîntâlnit cu prietenii… – încercă domnul plutonier o mediere.

- Păi, el zilnic îşi revede prietenii! Că-i tremură mâinile dimineaţa, zici că-i frate-meu!…

- Să vă trăiască! – interveni Marcel. N-am ştiut că mai aveţi fraţi…

- Am, dă-i în futere! Revenind la dobitocul ăsta: Cu ce m-am ales? Am lăsat un serviciu bun la Gazetă în Satu-Mare, ca să vin cu el… Şi aici, văd că are un rahat de apartament tip vagon şi nişte prieteni… beţivani mai mari ca el! Uite, că toţi sunteţi buhăiţi!

- Din cât observ – interveni Teodosie -, nici pe tine nu te-a ocolit darul băuturii…

- Ce beau? Beau acum, că sunt nervoasă! Mai adu-mi un gin! – îi strigă Ancăi.

- Oricum, Caius te iubeşte… – intervenii şi eu, mai mult ca să mă aflu-n treabă.

- Şi ce-are asta? Poa’ s-o iubească şi pe mă-sa! Că iubirea nu ţine de foame! O femeie nu iubeşte, o femeie alege!…

- Mda, dacă are de unde… – medită domnul plutonier.

- Păi, află că eu am de unde! Că mă curta şi Liviu de la rubrica sportivă, şi-a zis şi Doamna Directoare Crina că-mi prezintă pe unu’… Ce femeie, pita lui Dumnezeu! Puţini au parte de aşa şefi de treabă… Şi frumoasă, şi deşteaptă, şi gata oricând să te-ajute!…

- Deh, poate nu trebuia să pleci aşa… în pripă – insinuă Remus.

Marieta lăcrimă amintindu-şi de urbea de baştină şi de plăcuta atmosferă din redacţie. Ori, poate, puseul se datora excesului de gin. Oricum, dorul de casă o răzbise.

- Eu mă duc la doamna Crina şi-i zic că nu m-am simţit bine şi bag din urmă o cerere de concediu fără plată…

- Retroactiv – sugeră Marcel.

- Aşa, din ăla! Care o rog să mă ierte şi să mă primească, că mai bine şterg prafu’ pe bani la doamna Crina, decât să-l slugăresc pe-un beţivan…

- Te-ai gândit foarte bine! – o încurajarăm noi, aproape în cor.

Când, ceva mai târziu, descinse şi Caius în Papa-Cafe, decizia femeii era luată, cu o hotărâre de neclintit. Iar dacă avea să se clatine, totuşi, urma să mai dăm şi noi o mână de ajutor…

            …

- Nu se compară cu Someşul! – pufni Marieta, nemulţumită de peisajele pe care reuşea să le ofere Bega.

- Sigur, Someşul e mai tumultuos… – murmură, conciliant, Caius. Dar, priveşte: vegetaţia, terasele…

- Mda… Pepiniere de ţânţari! Măcar, îi mai înţeapă pe beţivanii de pe terase!

Era vădit, pe Marieta o cuprinse dorul de casă şi găsea respingător orice i-ar fi oferit Timişoara. De la distanţă, Satu-Mare îi apărea ca un colţ de rai.

- Câtă dreptate avea Doamna Directoare când scria despre oraşul nostru! – oftă femeia.        

- Aia era la mişto… – încercă tristul îndrăgostit s-o îmbuneze.

- Ba nu era deloc la mişto! Şi, oricum, nu se compară Satu-Mare cu rahatul vostru de oraş în care staţi toată ziua la Papa-Cafe şi vă-mbătaţi!…

Caius o scoase pe Marieta la plimbare pe malul râului tocmai datorită tot mai deselor reproşuri că, în afară de ieşirile la Papa-Cafe cu nişte prieteni beţivani, nu mai ştie nimic altceva. Dar, apa mulcomă şi verdele începutului de Iunie nu păreau nici ele a-i fi pe plac alesei inimii.   

- Iată, sub pod este clubul de jazz, iar pe partea cealaltă este terasa Vaporul… Vezi? E şi construită-n formă de vapor…

- Am priceput! – tună Marieta. În afară de cârciumi tu nu mai vezi altceva nimic!       

Cum ar fi procedat oricine, Caius o apucă înspre Catedrala Mitropolitană, alcătuind în minte un traseu de-a lungul căruia să se înşire cât mai puţine localuri, chiar dacă nu avea nicio vină în privinţa amplasării acestora.

- Puteau s-o facă mai înaltă! – observă sătmăreanca, privind la Catedrală şi închinându-se cu evlavie.

- Are 86 de metri înălţime… – aproximă Caius, amintindu-şi de un fel de prezentare a clădirii făcută în nu mai ştia ce publicaţie.

- Sigur, c-ai măsurat-o tu! Vrei, te rog, să mă laşi cu din astea?…

Datorită faptului că la sediul Consiliului Judeţean se oficiază şi căsătoriile civile, Caius decise în gând că este mai prudent să nu atragă atenţia asupra edificiului, prezentând, în schimb, cinematograful Capitol:

- Aici concertează Filarmonica… – preciză el.

Ultima remarcă o irită vădit pe femeie:

- Bun, am înţeles! Tot timpul aduci vorba numai la băutură! Hai, că m-ai înnebunit! Iau şi eu un gin tonic undeva, da’ tu nu-ţi iei mai mult de-o bere, că pe urmă iarăşi sforăi ca un mistreţ şi te pişi pe tine!…

Cum o bere cade întotdeauna mai bine decât Prokofiev, Caius nu mai protestă în urma exagerării cu care i-a fost descris comportamentul, ci alese un bar decent. Fără legătură cu ceva anume, în timp ce-şi sorbea berea, prin minte îi trecu o strofă dintr-un cântec:

Jumătatea asta

Mult este prea mare;

Ca s-o fac mai mică

Tai din depărtare…

……………………..

            În acest timp, Crina stătea posomorâtă în biroul Redacţiei Gazetei de Nord-Vest, privind scrumiera plină, mocheta îmbâcsită şi praful de pe birou.

            „Ceva-ceva, parcă tot mai făcea şi toanta! Plus că, în perioadele mai agitate, aveam pe cine să mă răcoresc… Acum, mă roagă s-o reprimesc. Nu ştiu ce să fac… Parcă m-am învăţat deja să nu-i mai văd mutra. Pe de altă parte, dacă dau anunţ, vor veni toante cel puţin la fel de mari ca ea şi tot atât de puturoase! Doar s-a văzut la alegeri ce faună avem, zece procente din voturi au fost anulate… Ăştia nu nimeresc să bage ştecheru-n priză, dar să mai ştampileze un singur dreptunghi!… Ce Ţară de tâmpiţi şi ce viaţă de căcat!”.

            Ca să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că, prin stări similare, ni se întâmplă şi nouă să trecem, uneori…

            …

În zorii zilei, Caius ar fi ieşit să se dreagă. „Dacă plec, sare iar Marieta cu gura pe mine că-s beţiv! Mai bine stau acasă, să vadă că pot şi să mă abţin… Dar, acasă ce să fac? Dacă intru pe mess, e mai rău! Pe blog, dacă dau vreun comment, se prind alea că-s la comp şi-ncep să scrie chiar dacă mă dau offline… Şi iarăşi începe circul!…”.

            Cum s-a dedus, Caius era frământat cam de aceleaşi gânduri care-i încearcă pe mai toţi cei conectaţi la internet. Aceasta nu înseamnă, însă, că cetăţenii privaţi de internet ar fi, în egală măsură, lipsiţi şi de probleme. Viaţa e astfel rânduită încât, în orice stare te-ai afla, să ai parte de insatisfacţia maximă. Dacă toată această suferinţă, aparent zadarnică, îşi va fi având vreun sens metafizic încă nu s-a stabilit cu precizie şi, în definitiv, nici nu ar interesa pe prea mulţi aceasta.

            „Să aprind televizorul, poate merge asta dracului la vreo telenovelă!” – gândi Caius, căutând aproape cu disperare tertipuri s-o îndepărteze pe Marieta.

            - Ei, dacă eşti pe comp, pot să sting televizorul, că nici eu nu mă uit! – se auzi, la scurtă vreme, glasul concubinei. Te deranjează dacă vin şi eu aici? Sau discutai cu curvele tale?…

            Primul impuls al bărbatului fu acela de-a apuca ceaşca cu cafea pentru a o izbi de perete. Apoi, raţiunea triumfă: „Tot mie-mi fac rău! Şi, după o scenă din asta, chiar că… salut, bloggereală!”.

            - Nu, poţi să stai… Am ceva de scris pe blog…

            - Ce? Pot să mă uit?…

            - Mda, însă n-ai ce să vezi… Scriu ceva despre alegeri…

            Tonul lui Caius nu reuşi să fie tocmai ferm, nuanţă prinsă cu acuitate de către fosta femeie de serviciu.

            - Şi pe care-ai ales-o, dacă zici că eşti la alegeri? Pe aia cu ţuica de Piteşti, ori pe inginera cu menajul?…

            - Management… – preciză Caius.

            „Cine m-a pus?” – mai adăugă, de data aceasta în gând.

            - Mă rog, tu te pricepi mai bine, că toată ziua stai călare pe mess… Dar, de ce nu te dai online, că pe messenger e mai uşor să discuţi trivialităţi? Că, oricum, pe mine nu mă mai bagi în seamă nici măcar cât dai atenţie mobilei!…

            „Aia, cel puţin, tace din gură!” – oftă în surdină mult încercatul erou.

            - Ce trivialităţi? Doar am în blogroll numai oameni serioşi, scriitori…

            Deşi crezu că a fost abil, nefericitul personaj constată că s-a înşelat:

            - Era vorba despre femei, nu despre oameni! Iar despre seriozitatea lor, am serioase îndoieli… Ce scrie, de fapt, acolo, atâta de serios? Că Filomela e nesatisfăcută, despre cum caută unii mârleală pe google, ori despre vrăjitori care sunt tot timpul cu aia-n gură… Ca să nu mai zic de obsedata aia sexuală care-şi caută masculi prin gări şi pune poze indecente pe blog! Doar Doamna Directoare a mea ce mai păstrează un limbaj decent…

            - Astea-s conjuncturale… – preciză Caius. Simple elemente picante, ca o pată de culoare. Altfel, sunt analize politice pertinente, recenzii…

            - Da, că nu mai poţi tu de recenzii! – îl întrerupse colocatara. Sincer, nici nu ştiu de ce te oboseşti atât să le vrăjeşti… Ele ştiu că tu nu faci faţă nici măcar la o singură femeie?

            „Care-i aia?” – se întrebă Caius, dar, prudent, n-o făcu decât în gând. „După ce-am alergat luni de zile după Marieta, suferind ca un animal, am avut parte de-o părelnică fericire, care-a zburat ca şi cum n-ar fi fost, iar apoi viaţa mea a devenit un infern! Maică-mea, de altfel, m-a avertizat! Îţi bagi în casă o vietate leneşă şi fără şcoală? Nu eşti şi-aşa destul de prăpădit? Dar, n-am ascultat-o!… Aş bea ceva!”.

            Curând, sub un pretext oarecare, Caius ieşi din casă şi, ajuns la Papa-Cafe, comandă un cocteil letal. Cum uită să se delogheze de pe blog, Marietă intră la setări şi făcu epurările necesare din blogroll, lăsând-o, alături de domni, doar pe Doamna Directoare a Gazetei de Nord-Vest. Fireşte, ulterior a schimbat şi parola, iar adresele de e-mail ale doamnelor epurate au fost înscrise în lista neagră de la Discuţii, în vederea răririi comentariilor inoportune.

            Cu toate că o bănuială se strecură în sufletul lui Caius, cum că i s-ar face modificări în lista de legături, decise să bea pahar după pahar şi să le dea dracului pe toate!

Într-o ţară care îşi ignoră adevăratele talente şi în care kitsch-ul şi non-valoarea sunt promovate la tot pasul, într-o epocă în care dezvoltarea continuă a tehnicii şi tehnologiei face ca oricine să poată deveni cântăreţ peste noapte, fără să aibă nevoie de o voce deosebită sau măcar de un dram de talent, într-o astfel de epocă a muzicii prelucrate pe computer şi a „play-back-ului”, „Folk You” vine ca o gură de aer proaspăt pentru toţi degustătorii de muzică bună din România.

Ecologie a spiritului

În urmă cu 3 ani, Jurnalul Naţional împreună cu Radio3net a avut curajoasa iniţiativă de a încerca să „cureţe”, măcar pentru câteva seri, malurile Mării Negre de kitch-ul care invada din ce în ce mai tare litoralul.

Proiectul „Folk You! – Folk de tabără” s-a dorit a fi un „proiect de ecologie a spiritului”, o încercare de a curăţa sufletele oamenilor, de a le reaminti că sunt liberi şi că trebuie să aibă curajul de a se exprima exact aşa cum simt, dincolo de stereotipurile mediocre pe care societatea de consum le impune.

Cele 3 ediţii „Folk You” de până acum au demonstrat că această iniţiativă curajoasă nu a fost în zadar, că folk-ul nu este un gen perimat, nu este „pe moarte” aşa cum multora le plăcea să creadă.

Folk-You – a patra ediţie

Şi iată că, în ciuda piedicilor ce s-au pus în calea acestui proiect, în ciuda celor care l-au primit cu scepticism şi neîncredere, Folk You a devenit, în scurt timp, poate cel mai important festival de folk din România, eveniment care reuşeşte să adune un public extrem de numeros. Anul trecut, peste 10 000 de spectatori, aşezaţi pe nisip, pe plaja de la Corsaru, au cântat vers cu vers fiecare melodie alături de artiştii prezenţi pe scenă, într-o atmosferă cum rar îţi mai este dat să întâlneşti.

Cea de-a patra ediţie Folk You va avea loc în Vama Veche, în perioada 7-9 august şi va reuni nume precum Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Adriana Ausch, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, Cristian Buică, Florin Chilian, Maria Magdalena Dănăilă, Ecoul, Mircea Florian, Maria Gheorghiu, Emeric Imre, Adrian Ivaniţchi, Mihai Mărgineanu, Maria Nagy, Dinu Olăraşu, Poesis, Magdalena Puşcaş, Marcela Saftiuc, Adrian Sărmăşan, Heidi Schmidt, Vasile Şeicaru,Victor Socaciu & Biroul Executiv, Tatiana Stepa, Pavel Stratan, Narcisa Suciu, Ţapinarii, Mircea Vintilă&Brambura, „veterani” ai folkului românesc, artişti care au încântat cu muzica lor atâtea generaţii şi continuă să o facă şi astăzi.

Mereu cu Moţ

Folk You a fost de la început un festival special, un festival puţin mai altfel decât altele de gen, un festival mai cu moţ. Şi asta pentru că, doi ani la rând, pe scena “Folk You” a fost mereu prezent Moţu Pittiş, simbolul muzicii tinere din România, prezentatorul şi patronul spiritual al festivalului.

Anul trecut, masa din dreapta scenei, de unde Moţu a vegheat timp de doi ani festivalul, a rămas goală dar spiritul lui era tot acolo, mai viu decât oricând, în sufletele artiştilor de pe scenă şi a miilor de spectatori veniţi să îi aducă un omagiu la această ediţie închinată memoriei lui Florian Pittiş.

Era greu să îţi imaginezi acest festival fără prezenţa lui, fără vocea lui, fără spiritul lui mereu tânăr, fără vorbele lui de duh. Folk You va rămâne însă, pentru mulţi dintre noi un nou prilej de a ne aminti de Moţu Pittiş şi de a-i simţi prezenţa, dincolo de golul uriaş pe care dispariţia sa fizică l-a lăsat în sufletele noastre.

Dincolo de orice Vama

Imnul „Folk You” compus şi interpretat de inegalabilul Dinu Olăraşu, acest „spiriduş” al folkului românesc cum a mai fost numit, va răsuna şi anul acesta pe malurile Mării Negre, demonstrând încă o dată că folkul românesc nu are cum să moară atâta timp cât mai există tineri care „mai cred în oameni, şi în mare şi-n delfini”.

Bobocii ce vor pune “gaz pe folk”

Alături de nume demult consacrate ale folkului românesc vor urca pe scenă şi tinerii debutanţi, câştigători ai emisiunii “Gaz pe folk” de la TVR 2: Didina Curea, Jul Baldovin, Silvan Stâncel, Teodora Iacob, Dan Vasilescu, Bogdan Grosu, Titus Constantin Cojocaru, Alina Zaharia, Ana Maria Bordean, Cătălina Beţa, „bobocii” care aspiră şi ei la titlul de „veteran” şi cărora „Folk You” le oferă acea rampă de lansare de care orice tânăr artist are atât de mulă nevoie.

Sursa informaţii şi foto afiş: Jurnalul Naţional

Teodora Iacob- una dintre tinerele speranţe ale folkului românesc pe care veţi avea ocazia să o auziţi la Folk-You:

Din aceeaşi rubrică:

FolkArt-Sighişoara la cea de-a doua ediţie

Mircea Baniciu lansează Eşarfa

Folk pe litoral

]]>