Romanii adventisti din diaspora au mentalitati diferite. Spre exemplu, cei din Spania sai Italia, care sunt aproape o majoritate in biserica adventista locala, isi cunosc forta si manifesta o mentalitate de majoritar dezavantajat sau nedreptatit. In rest, adventistii romani sunt minoritari si aceasta mentalitate se observa cel mai bine in Statele Unite ale Americii unde romanii incearca sa se organizeze, apeland la modelele minoritatilor mai numeroase decat ei si la modul acestora de a obtine drepturi.

Ceea ce este important de tinut minte este faptul ca emigrantii isi vor pastra identitatea culturala romaneasca timp de cateva generatii. Prima generatie este cea mai dezavantajata, in ce priveste integrarea, si se observa ca adaptarea la noua cultura depinde in buna masura de varsta. Urmatoarea generatie doreste integrarea dar nu se poate desprinde total de cultura parintilor. Avantaj au cei care s-au nascut in tara de adoptie. Reactia celei de-a treia generatii este surprinzatoare pentru ca, desi ei ar fi cei care sa fie legati cel mai putin de originile bunicilor lor, se intereseaza si isi cauta originile si incearca sa reintroduca elementele culturii originale atat in arborele genealogic cat si in arta culinara sau imbracaminte. Daca a doua generatie de multe ori se rusineaza de originile lor sau ale parintilor, pe care incearca sa le mascheze, a trei generatie este chiar mandra de provenienta etnica a bunicilor. Procesul acesta a fost observat la aproape toate grupele de emigranti. Exista si exceptii, dar acestea sunt in general nesemnificative.

Diferenta de mentalitate se rasfrange si asupra grupei sau bisericii si a modului in care se desfasoara inchinarea. Prima generatie tine “cu dintii” de ceea ce stie si de modul cum a fost practicat adventismul in Romania. Orice abatere de la “traditie” reprezinta un pacat si trebuie imediat sanctionat. Pentru acestia identitatea etnica se exprima prin forme, iar daca formele sunt alterate sau abandonate identitatea etnica dispare. A doua generatie continua sa mearga cu parintii la biserica sau grupa romana pana la varsta cand devin independenti, participand la “programele copiilor” de multe ori fara sa inteleaga ce recita si cu o pronuntie stalcita. Ei vorbesc limba tarii de adoptie in majoritatea timpului si vor sa fie acceptati de societate, nu priviti ca “straini.” In momentul in care devin independenti de parinti, marea majoritate se orienteaza catre alte biserici. A treia generatie este cea care produce surprize placute participand cu bunicii la inchinare si manifestand interes pentru forme noi-vechi cu care nu sunt obisnuiti. Ei nu vor prelua intreg pachetul de forme ci vor combina ceea ce poate fi integrat din ambele culturi. Vor aprecia experientele religioase ale bunicilor si eventual istoria eroica a trairii credintei pe care le vor privi cu respect si intr-o oarecare masura si le vor dori.

A patra generatie nu este inca suficient de numeroasa intre romani pentru a putea trage concluzii. In alte culturi si societati, a patra generatie este absobita aproape total. Integrarea s-a produs atat in ce priveste societatea, cat si limba si traditiile. Viata religioasa nu se deosebeste cu nimic si nu se simte nevoia unei biserici etnice. Acesta este de multe ori visul administratorilor bisericii din tara de adoptie. Pentru ei bisericile etnice au un gust dulce-amar: o energie care se manifesta uneori printr-un spirit misionar, dar de cele mai multe ori negativ, prin criticarea bisericii din tara de adoptie. Se bucura atunci cand emigrantii contribuie la revigorarea bisercii, dar isi pun mana in cap cand trebuie sa rezolve conflictele interne din bisericile etnice. Iar romanii nu fac exceptie.

Imi aduc aminte de o discutie cu o biserica romana din diaspora spaniola (si nu este unica). Imi spuneau cu naduf cat de persecutati erau de Uniunea Spaniola si de celelalte biserici spaniole locale. Nu li se aproba un pastor, desi numeric erau mult mai multi decat spaniolii, si erau tinuti la nivel de grupa sau companie. Programul bisericii era facut de spanioli, si chiar in acea dupa amiaza li se “impusese” un program despre familie si despre emanciparea femeii. Revolta ajunsese la cote inalte, iar dupa plecarea spaniolilor s-au simtit in sfarsit in largul lor sa cante in limba romana, sa predice si sa se roage pe limba lor.

Biserica isi facuse din existenta ei scop in sine. Se luptau pentru “supravietuire” si toate energiile erau canalizate in aceasta directie. Biserica romana devenise “cetatea de scapare” care le oferea sansa pastrarii identitatii romanesti. Pentru orice problema erau de vina spaniolii. Orice nereusita li se datora acestora. Li se spunea de fiecare data ca trebuie sa se integreze in societatea spaniola si ca nativii inteleg mai bine cultura locala si stiu mai bine ce trebuie facut. Si asta ii facea sa vada negru in fata ochilor. Se considerau jigniti, umiliti, injositi. Cu ce le erau superiori spaniolii, intrucat le gaseau atatea lacune si peste toate o lipsa crasa de civilizatie? Romanii incepusera evanghelizarea prin literatura iar rezultatele erau impresionante. Spaniolii ii descurajasera in permanenta ca acest mod evanghelistic nu mai dadea de mult rezultate in Spania, motiv pentru care disparuse orice initiativa prin intermediul literaturii. Romanii au organizat evanghelizari publice, din nou descurajate de spanioli sau privite cu reticenta deoarece societatea spaniola nu raspunde la astfel de initiative. Rezultatele au depasit insa orice asteptari.

Am incercat sa ii ajut sa vada lucrurile si din alta perspectiva. Cati romani din afara bisericii au invitat la serviciile de inchinare? Dar spanioli? Si, daca vor ca predica, imnul si rugaciunea sa fie rostite in limba romana, au asigurat un serviciu de traducere in asa fel incat spaniolii sa poata participa? Ce ar fi daca orientarea bisericii si a misiunii lor ar fi catre spaniolii in mijlocul carora traiesc? Nu cumva bisericile locale si Uniunea Spaniola si-ar schimba atitudinea? Daca vor da dovada de disponibilitate pentru slujire, nu va atrage aceasta atitudine mai mult decat izolarea etnica? Spiritele au inceput sa se destinda, dar tensiunea inca domina. Nu este usor sa convingi pe cineva, cu atat mai mult un grup, ca superioritatea etnica sau rasiala duce la conflicte. Onoarea si mandria lor au fost ranite, si cer compensare.

Recent Presedintele Diviziunii Euro-Africa, Bruno Vertallier, recunostea ca singurele tari unde exista crestere semnificativa de membri sunt Spania si Italia, si ca in aceste tari mai mult de jumatate din membri sunt imigranti romani. A uitat sa spuna ca romanii sunt, totusi, cei ce aduc un suflu evanghelistic si viata in bisericile din cele doua tari, si ca dezvoltarea numerica li se datoreaza in mare masura acestora. Probabil ca un echilibru intre cele doua pozitii ar fi de dorit. Flexibilitatea demonstrata de ambele parti va duce la o atmosfera mult mai productiva si la rezultate decisiv superioare. In fond, romanii nu se afla doar pentru motive economice in diaspora. Asa cum nici evreii nu au fost dusi in exil doar pentru aroganta etnica. Dumnezeu are un plan de a utiliza diversitatea in scopul unitatii.

Un om merge spre cunoaştere în acelaş fel în care merge spre război: cu teamă, cu respect, cu atenţie şi cu o încredere desăvârşită.

Simt că sunt într-o luptă permanentă cu slăbiciunea şi limitările personale, cu forţa care se opune creşterii întru putere şi cunoaştere ….. cu forţa care mă ţine la un destin obişnuit……forţe care mi-au determinat  istoria personală. Caut impecabilul în orice acţiune oricât de neînsemnată n-ar părea….. Şi deşi acţionez după reguli, principii, uneori prejudecăţi….. corpul îmi este racordat în aşa fel încât prelucrează informaţia şi experimentează viaţa în felul său propriu….. fără a-mi lăsa loc de îndoieli.

Cunoaşterea  m-a împins la a mă regăsi  în nebănuite senzaţii, la a mă contopi cu energia celor ce i-am iubit…. prin bucurie şi acţiuni mai puţin obişnuite, tot ea m-a condus la a renunţa la structura viechii mele vieţi, prin reîntâlnirea cu nişte formidabili alţii….Privesc în urmă şi fiecare pas, fiecare clipă îmi dă un sentiment născut din febra căutării libertăţii şi a acelui chip ascuns al fiinţei mele…. Nu m-am considerat niciodată o “maestră” în această căutare (cum nu există maeştri care pot trăi vieţile noastre pentru noi sau merge cu paşii şi ritmul nostru)…. Simt că momentul a sosit….. În sfârşit …. Viaţa a pus mâna pe mine şi simt că nu îmi va da drumul până nu-mi duc la bun sfârşit misiunea….

• FH ajuta in America Centrala
• Media de credinţă” la Bucureşti
• Rugaţi-vă pentru Ucraina
• Suflete salvate la campusurile crestine din Cuba
• Climatul politic face conditii chiar mai rele pentru Crestinii indieni
• Conferinta femeilor crestine din Firenze, Italia
• Festivalul bucuriei – editie speciala de colinzi, Oradea
• Seara de Celebrare in Biserica Evanghelica Centrum Arad
• Fii un crestin informat! – stiri audio – 21.11.2009
• Conferinţa imPULS SPRE CER la Barlad
• Lansare album “Drumul Magilor “-Noii Leviti
• Concert cu grupul Semnall si Adi Gliga in Spania

Zâmbet

Toamnă…o frunză zăpăcită coboară,paradoxal,lin prin aerul blând ce se stărduie să o ţină numai pentru el cât mai mult timp,imbrăţişându-o suav.
Minutele trec şi Mălina visează încă la acele clipe minunate ale tinereţii zgomotoase…
Cuvântul nu îşi are locul in feeria creată de adierea blândă a vântului slab ce îi mângâie obrazul trecut prin atâtea zâmbete şi lacrimi.Cu bucurie îşî aduce aminte de Cristian,acel tânăr care cu un boboc de trandafir roşu îi tăiase răsuflarea pentru prima oară…Zâmbeşte şi parcă îi simte şi acum paşii ghiduşi ce îi trezea mereu în suflet copilăria-i poznaşă.Dar e aievea.Cristian intră in tabloul creat imaginar în acest parc tăcut.Mălina rămâne cu acelaşi zâmbet timid ca şi cum nu s-a trezit din visu-i.El se apropie,se aşează sfios lângă cea care i-a luminat fiece dimineaţă de-a lungul atâtor toamne…Ea tresare.E încă mirată de ceea ce vede în faţa ei.Da,e Cristian,cel care cu 12 ani in urmă plecase fără un sărut de rămas bun,fără un cuvânt.Instinctiv s-a îndreptat spre buzele lui vrând să le simtă ca atunci,când erau numai ale ei,dar parcă din neatn apare cealaltă,prezenţă ce brusc îi spulberă orice dorinţă de a retrăi clipele fericirii de altă dată…
El pleacă la braţ cu cealaltă lăsând in urmă un suflet singur,dar fericit că a putut soarbe din priviri pentru ultima dată frumuseţea ochilor verzi ce altă dată îi avea mereu in preajma-i.
Rămâne în parc până când aroma trupului lui dispare in depărtări…Cu paşi domoli se îndeamnă a pleca din universul creat pentru câteva secunde de plăcere.I-a fost de ajuns.Se întoarce la lumea pustie în care nu işi are locul decât o floare:un trandafir roşu care a prins viaţă imediat cum împlinise o săptămână de iubire cei doi îndrăgostiţi…Aşa au trecut 12 ani,fără un zâmbet sincer,senin,proaspăt dimineaţa…Suspină zâmbind cu gândul la clipa trecută,dar veşnică în sufletul ei.
Şi-a dat seama că nu mai poate spera la viaţa ce o clădise alături de el acum multă vreme.Atât i-a fost de ajuns.Se simte mai liberă,mai împăcată de când l-a vazut ultima oară în parc alături de ea,cea care îi zâmbeşte in fiecare dimineaţă,vâzand sclipirea din ochii lui la vederea ei.De acum,s-a gândit să continue acel roman pe care îl începuse în doi,dar neterminându-l din cauza finalului ce îl luase cu el acum douăsprezece toamne supărate.A aşternut ea clipele feerice din parc,dar parcă ceva îi ţinea stiloul în loc.Se decide la vederea acestui fapt să evadeze din culcuşul ei din dormitor.Se ridică hotărâtă să revină de îndată să termine.Îşi îmbracă haina lungă,din vreme trecută şi încet se îndreaptă fără ţintă.Paşii o conduc spre aceeaşi bancă tristă din parc.

Revăzând fruntea-i albă a iubitei ce îi răpise cândva inima,Cristian nu încetează a gândi la căldura încă plăcută a mâinilor ei.Nici nu a mai zăbovit a-i explica ei,căci celalaltă,aşa cum a numit-o Mălina în minte,pe loc şi-a dat seama că misiunea ce o avea s-a încheiat şi că e timpul să se întoarcă de unde a plecat pentru a face şi alte suflete să îşi găsească iubirea pierdută.Astfel Cristian se întoarce în locul păstrat atâta vreme în tabloul vieţii ei.

Mălina speră să nu viseze din nou,însă Cristian o întâmpină cu sărutări suave asemenea legănatului frunzei in aerul încăpăţânat şi blând…

Faptele Apostolilor 5

v. 27b – Și marele preot i-a întrebat astfel:

v.28 – Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acestui Om.

v.29 – Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: “Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!

v.30 – Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn.

v.31 – Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor.

v.32 – Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.

Faptele Apostolilor 4

v. 17 – Dar, ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i amenințăm și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.

v.18 – Și după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus.

v.19 – Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: “Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;

v. 20 – căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit”.

v. 21 – I-au amenințat din nou și i-au lăsat să plece, căci nu știau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

Iată că apostolii sunt arestați și amenințați să nu mai vorbească despre Domnul Isus. Sunt eliberați în cele din urmă pentru că așa este “corect politic”. Dar este foarte clar că peste capetele lor bântuie o amenințare gravă și serioasă.

Ne îndreptăm cu mare viteză spre vremuri când și nou ni se va cere să tăcem. Să nu mai vorbim în Numele lui Isus. Iată aici doar un exemplu.

În fața unei amenințări de genul acesta, iată reacția apostolilor:

După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii. Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu, și au zis: Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul marea și tot ce este în ele!

Biserica se roagă. Biserica recunoaște Suveranitatea lui Dumnezeu. Au ridicat glasul împreună către Dumnezeu. Cred că nu-i timp de convenții și parteneriate cu cei din dregătorii, ci este vremea să ne unim în rugăciune pentru ei și pentru noi. E vremea să învățăm de la Asa să nu le legăm cu Ben-Hadad în legământ doar ca să scăpăm de pericolul imediat. Compromisul ne va costa.

Și astăzi, Hanani, văzătorul lui Dumnezeu,ne spune:

Pentru că te-ai spirjinit pe împăratul Siriei, și nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale. Căci Domnul își întinde privirile peste tot pământul, ca să spijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. ( 2 Cronici 16:7,9 )

Cine are o inimă ÎNTREAGĂ pentru Domnul îl va vedea pe Domnul luptându-se pentru el!

In 1921 un inginer german, Max Braun punea bazele unui mic atelier de produse electronice in Frankfurt pe Main. Cum perioada respectiva a cunoscut o explozie a radioului, specializarea atelierului era in componente pentru aparate radio. Aproape 30 de ani mai tarziu, in 1950, un medic stomatolog din cealalta parte a lumii crea prima periuta de dinti sub marca Oral-B. Modelul creat se numea Oral-B 60 dupa numarul firelor de nylon incluse.

Afacerea medicului Robert Hutson din California s-a extins rapid, de la afacere de familie, derulata in casa si portbagajul masinii cu care ducea periutele la posta pentru a le expedia clientilor, la un business solid care pana la sfarsitul anilor 70 exporta produsele in Europa, America Latina si Asia. Mai mult, periutele Oral-B au fost primele care au ajuns pe luna odata cu misiunea Apollo 11.

Intre timp, Braun crease un prototip de periuta de dinti electrica, numita “Mayadent” (1963), care simula miscarile unei periute normale. Produsul a fost initial unul de nisa, avand o raspandire redusa in primii ani. Orizontul s-a schimbat in 1967 cand Gillette a cumparat Braun care ajunsese deja unul dintre producatorii de top de aparatura electrocasnica mica. Din acest moment Braun a beneficiat de motorul de marketing al Gillette care a promovat si acest tip de produs. Insa abia in 1978 nisa a fost dezvoltata suficient incat produsul sa ajunga la productie de masa.

In 1984 Gillette a cumparat si Oral-B punandu-si serios amprenta pe acest segment de produse prin investitii masive in tehnologie si marketing. Acesta din urma a propulsat Oral-B in topul vanzarilor din Statele Unite si nu numai lansand prima periuta pentru copii sub licenta Star Wars in 1984. In acelasi an Braun, divizie separata a Gillette creeaza prima periuta electrica cu miscari pe 3 axe.

Ceea ce era de asteptat s-a intamplat in 1987 cand a fost lansata prima periuta in colaborare Braun si Oral-B, marcand un nou inceput de business. De aici marketingul si-a spus cuvantul ducand plasand Oral-B ca sub-brand al Braun si cucerind efectiv lumea cu produsele lor. Din 2001, capetele periutelor de dinti ii au pe Mickey Mouse, Winnie-the-Pooh si pe Buzz Lightyear prin semnarea unui nou acord cu Disney. Restul e business modern.

Pentru cei interesaţi de misiunea externă, Dumnezeu deschide uşi şi aşteaptă … Dacă ai credinţă că El poate purta povara nevoilor tale financiare şi simţi chemarea Lui pentru una din oportunităţile de mai jos, roagă-te şi Domnul te va lumina !

Evanghelizare personală – Jalpaiguri, West Bengal
Biserica creştina locală din Jalpaiguri, West Bengal, doreşte să planteze biserici în câteva cartiere din localitate în care există comunităţi de hinduşi, cât şi de musulmani. Pentru realizarea acestui obiectiv, se caută evanghelişti şi plantatori de biserici care să lucreze împreună cu fratele Daniel Olteanu şi colaboratorii săi creştini indieni. Jalpaiguri are o populatie de peste 100 000 locuitori şi doar patru biserici evanghelice. Indienii din acea zona sunt extrem de deschişi să discute despre viaţa spirituală dar, din cauza întunericului spiritual şi a presiunii comunităţii, procesul de ucenicizare implică dedicare şi perseverenţă.

Cursuri de limba engleza si calculatoare – Jalpaiguri, West Bengal
Biserica creştina locală din Jalpaiguri, West Bengal, caută – pentru o perioada de cel puţin şase luni – doi colaboratori pentru predarea limbii engleze şi, respectiv, cursuri de calculatoare. Grupul ţintă este compus din tineri indieni interesaţi de aceste două domenii, deschişi pentru a discuta aspecte ale vieţii spirituale creştine. Este de dorit, dar nu obligatoriu, ca voluntarii să aibă pregătire psiho-pedagogică.

Campanii medicale – Bhagat Singh Colony
În India, la fiecare 15 secunde, moare un copil cu vârsta de până la 5 ani – 5000 de copii mor zilnic – din cauza unor boli care ar putea fi cu uşurinţă prevenite şi/sau tratate. Biserica creştina din Bhagat Singh Colony doreşte să organizeze campanii medicale de informare şi de vaccinare a copiilor (poliomielită, vărsat de vânt etc.) pe o perioadă de timp de aproximativ o lună. Personal necesar: medic şi asistentă medicală creştini. Puteţi participa la acest proiect prin donaţii în bani care vor fi utilizaţi pentru achiziţionarea de medicamente şi vaccinuri.

Pentru mai multe detalii, contactaţi Agenţia Kairos, la adresa de email: kairosagency@gmail.com.
(Preluat de pe privesteinsus.wordpress.com)

Duminică, dimineaţa şi seara, Biserica Penticostală “Emanuel” va avea bucuria de a primi vizita familiei Mureşan, din Săcele, judeţul Brasov.

Dacă în vara anului 2008, după călătoria în Turcia, fratele păstor Daniel Mureşan,  ne-a informat despre lucrarea de misiune din Turcia, acum a venit rândul Indiei. În cadrul întâlnirii de duminică dimineaţa, fratele Daniel Mureşan, păstor al Bisericii Penticostale din Săcele, ne va introduce în LUCRAREA DE MISIUNE DIN INDIA, ca urmare a călătoriei misionare pe care a întreprins-o.
Serviciul de seară va fi un timp de evanghelizare, iar fratele Daniel va sluji prin vestirea Cuvântului, iar soţia şi copiii prin cântare.  Toţi cei interesaţi sunteţi aşteptaţi cu drag, duminică orele 9-12 şi 18-20 la Biserica Penticostală “Emanuel” – Str. Fratii Grachi, nr.3. Multă pace !!!