3 scurte:

1. Dragele mele, daca tot va incapatanati sa tineti volanul in mana, desi schimbatorul vi s-ar potrivi mult mai bine, aflati ca acesta (volanul, adica) are si un scop! Daca invarti de covrigul imens care te jeneaza in incercarea de a te apleca atat de mult in fata incat sa stai cu nasul lipit de parbriz (geam, scuza-ma), rotile masinii se vor misca si ele!!! Amazing, I know…

De ce? Era sa ma buseasca azi un specimen care tinea volanul de parca il apucase pe Dzeu de picior.

2. Stiu ca este incredibil, dar in Romania se dau tzepe! Daca te-a sunat domnul Gigel Duru care-ti comunica suav, pe acord de manele pe fundal, ca tocmai ai castigat 20.000 $ si tot ce trebuie sa faci ca sa intri in posesia premiului este sa incarci 15 cartele si ai procedat intocmai, inseamna nu numai ca o meriti, dar ca ai si cerut-o! Si nu, n-o sa-ti dea nimeni banii inapoi, pentru ca asa cum e normal si firesc, prostia se plateste.

De ce? Mentionez ca tocmai am primit un astfel de apel, si lucrand intr-un mediu in care dau destul de frecvent peste retarzi care urla ca au fost fraudati, nu pot decat sa le spun: haha, suckers!

3. Nu, daca pasai/racnesti dupa o fata pe strada NU o sa se atarne de gatul tau soptindu-ti tandru ’sexy, sexy, stiu ca ma vreeeeei’. Sau de fapt… Depinde. O pitzi adevarata s-ar uda toata gandindu-se ca nu mai e alta unicata, asa ca ea.

De ce? Asta-i doar pentru ca nivelul mitocaniei din Romanica a ajuns atat de sus incat nici toti cocalarii catarati unul peste altul nu l-ar ajunge…

Uneori, călătorind în transportul public din Chişinău şi mergând pe străzile oraşului ne putem da seama de nivelul de educaţie a unor locuitori ai capitalei. A fost şi cazul meu ieri, iar “evenimentele” care s-au derulat în jurul meu mi-au amintit pentru a nu ştiu câta oară despre moştenirea pe care ne-a lăsat-o comunismul (atât cel sovietic, cât şi cel de după destrămarea URSS).

Nu mai menţionez ameninţările/atentatele  cu bombă care în ultimul timp sunt la ordinea zilei sau despre iresponsabilitatea şoferilor maxi-taxi-urilor din Chişinău, referindu-mă “doar” la ce am asistat timp de doar cîteva ore de “perindare” prin oraş.

M-am urcat aseară în troleibuz ca să merg acasă. Am stat lângă o piţipoancă tupeistă care a ascultat  tot drumul manele ieftine la telefonul mobil.  Asta e, n-ai cu cine frate. Domnişoara asculta muzica nu în căşti, ci la difuzor. Asistând două minute la o asemenea poluare fonică de cel mai prost gust, m-am mutat într-o altă parte a troleibuzului. Mergem mai departe. Bine măcar că de astă dată n-am auzit o pensionară rusoaică care să se certe cu conductoarea referitor la preţul biletului.

La o intersecţie taxatoarea ne-a anunţat că aici se încheie călătoria. În faţa noastră era un troleibuz şi o maşină mică, implicate înt-un accident rutier, care au blocat circulaţia. S-au cam îndesit accidentele de circulaţie prin Chişinău, dovadă a corupţiei înfloritoare de la noi, multă lume “rezolvând” examenele auto  prin dare de mită. Ooook, mi-am zis. Trebuia s-o întind o porţiune bunicică pe jos.

Până acasă mi-a fost dat să asist la încă două întâmplari care “le fac cinste” vorbitorilor de rusă. Trecând grăbit printr-o ogradă, au alergat prin faţa mea 2 copii care îi strigau altuia în rusă “aşa îţi trebuie”. Îmi întorc privirea către cel vizat. Stătea jos la o distanţă de 50 de metri de mine. Lângă el, doi băieţi mai mari. Probabil l-o fi lovit unul din ei, căci dăduse o replică pe un ton agresiv: “Ушел отсюда!” (“Pleacă de aici!”). La auzul acestor cuvinte, unul dintre ei şi-a făcut vânt şi l-a scuipat de două ori din toată inima, după care s-a tăvălit peste el. Pierdusem firul evenimentelor – mă îndepărtasem şi era beznă.

Mergem mai departe.

O rusoaică citea pe panoul publicitar de la intrarea în bloc un anunţ al Partidului Liberal. Eu trag cu ochiul la ce o să facă. Ştiam că nu-l înghite. Vede că trec pe alături şi se reţine. Aşteaptă vreo 10 secunde şi gândindu-se că m-am îndepărtat binişor, rupe violent anunţul şi îl mototoleşte. Asta da democraţie! N-ai cu cine frate, asta a învăţat-o comunismul, o irită pluralitatea de concepţii şi opinii. Probabil e mulţumită şi acum că “şi-a apărat patria Maldova” M-am reţinut să intervin, deşi ardeam de dorinţă. Cu doar câţiva metri merşi mai departe mi-a părut rău de alegerea făcută.

Am ajuns la ascensor. Murdărit şi scris pe toate părţile. E ceva banal pentru Chişinău, nici nu atrag atenţia. Însă poza de mai jos mi-a atras-o acum 2 luni. Am făcut-o într-un ascensor din Porţile Oraşului. Promovează fraternitatea şi buna înţelegere între etniile care locuiesc aici:

Traducere: “Moarte boilor” (se referă la moldoveni)

În tot acest amalgam de lucruri scârboase cel puţin am făcut o poză reuşită :

AZI DE DIMINEATA DOMNUL PRESEDINDE BASESCU A SEMNAT ORDINUL DE REVOCARE DIN FUNCTIE A LUI DAN NICA(FOSTUL MINISTRU DE LA M.A.I.)
URMARILE N-AU INCETAT SA APARA.P.S.D. SA RETRAS DE LA GUVERNARE.MIRCEA GEOANA A DECLARAT PT R.FI.:” CA URMARE A REVOCARII DIN FUNCTIE A LUI DAN NICA,TOTI MINISTRII PSD SI-AU DEPUS CANDIDATURA LA CABINETUL PRIMULUI MI(SI)NISTRU EMIL BOC.VOM FACE O ANALIZA FOARTE SERIOASA A SITUATIEI SI NE GINDIM LA O MOTIUNE DE CENZURA..”
CUM A PUTUT DL. BASESCU SA FACA O ASEMENEA GRESALA IN PLINA CAMPANIE?SINCER, CRED CA ASTA ESTE SFIRSITUL LUI SUPER BASE LA COTROCENI.
LEGAT DE MOTIUNEA PROPUSA DE PSD,PNL , PRIN LIDERUL CRIN ANTONESCU A DECLARAT:”DACA PSD DEPUNE MOTIUNE, NOI NE CUALIZAM CU EI, PENTRU INLATURAREA ACESTUI GUVERN, CARE A DUS LA SAPA DE LEMN TARA.”
SE ANUNTA FRATILOR FURTUNI, DACA NU TAIFUNURI, PE SCENA POLITICII ROMINESTI.
CITEAM IEI UN ARTICOL DESPRE RELANASREA ECONOMIEI ROMINESTI SI TOTI MARII AFACERISTI IN FRUNTE CU BILL GATES SUNT DE PARERE CA ECONOMIA NU VA DA SEMNE DE RELANSARE IN 2011.CIT DESPRE ECONOMIA ROMINEASCU,DL GATES A DECLARAT:”ECONOMIA ROMINEASCA ESTE IN MARE IMPAS. NU VAD O RELANSARE MAI REPEDE DE 2013 A ECONOMIEI VOSTRE.”
FRATILOR VOI CE PARERE AVETI

Tu ce zici?

Inca un articol “de umplutura” pe blogul meu!

*

*

O fi Oradea un oras mic dar sunt convins ca si la noi pe Dorobanti(aka Vasile Alecsandri) ai calculat nematematic si poate chiar subiectiv un procent de peste 50% de astfel de animalute “grele” si “puternice”. Daca e asa calculul tau a fost unul complet sanatos intrucat nu ti-ai batut capu si nici nu ai gresit ratia… poate ca nu ai fost indeajuns de interesat de fenomene ca sa dai o cifra mai exacta si infricosator mai mare. Si bine ai facut! 

 Femele care vaneaza portofele, mafioti care se lauda, baietasi de bani gata(la noi tot mafie) care si ei se lauda cu tot ce au… si ce nu au, catele ieftine imbracate scump si alte zeci specii de  CaCa coLar si dame fine de companie intervaginala le vei gasi si in micul nostru sat…

Ma rog, nu vreau sa dau prea multe exemple ca sa nu le starnesc furia lor de regn animal… intrucat mi-e frica de “spuma” societatii pe care o construim!

DESIGUR!!!

*

*

Poate ca va este cunoscut acest atlas dar eu acum le-am descoperit si nu vreau sa le piarda si altii care nu le-au vazut pana acum!

*

*

Botiu Radu Ioan

Intamplarea a facut sa rasfoiesc recent doua rezultate ale unor eforturi enciclopedic literare.

Primul dintre acestea este Atlasul de mitocanie urbana, scos de cei de la Radio Guerilla. Prezinta ipostaze nasoale de oameni, gen pitzipoanca de companie, agariciul de coloana oficiala, baiatul de bani gata etc. Raspicat va spun ca demersul mi se pare inutil si chiar trist. Nu corijeaza cu nimic apucaturile pe care le infatiseaza, umorul se sprijina cam prea mult pe pseudodenumirile latinesti ale acestei faune umane si, cel mai rau, imi readuce aminte cate persoane care imi displac populeaza societatea pe care trebuie sa o numesc si a mea. In plus, exista cate ceva, chiar si foarte putin, dar exista, din acesti mitocani in fiecare dintre noi. Eu am mancat seminte la film, am scuipat pe jos, m-am luat de cateva gagici pe strada.

Sa ne aducem aminte ca acela ce se stie fara de pacate sa arunce primul piatra.

Al doilea efort e unul aparte, dar remarcabil. E Catalogul obiectelor de negasit de Jacques Carelman. Cam greu sa il descriu. Este un compendiu care, chiar si prin cea mai marunta imagine, demonstreaza, ca, oricat de liberi ne-am crede, suntem incorsetati de sabloane in gandire si ar trebui sa rupem aceste zagazuri. Acest catalog, care este foarte riguros si amuzant structurat, este un manifest care instiga la aceasta revolta. Imaginea pe care v-o prezint este mult mai sugestiva decat as putea face eu in cuvinte. Si tineti cont ca este numai o pagina din vreo 200. Asa, ca, daca il aveti acasa, mai aruncati din cand in cand o privire prin el.

Nu strica sa dati cate un sut imaginatiei!

De câtva timp, pe fondul emancipării financiare şi sociale a mitocănimii agresive, în plin asalt al acestei categorii sociale mutante asupra cetaţeanului de rând, a aparut, în mod dialectic, o categorie contrară: cea a criticilor. Aşa au aparut acele texte ale lui Bendeac sau Chirilă, de pildă, care umblă din mail în mail, precum odinioară folclorul din gură în gură.
Nu contest utilitatea şi savoarea acelor texte. La fel cum consider salutară şi haioasă iniţiativa cu “Dicţionarul de mitocănie urbană”.

Problema apare în momentul în care, din cauza de fiţe, atitudinea anti-mito devine trendy şi este preluată de mitocanul însuşi. Care o exercita fie în calitate de pretins expert în bun gust – gen Romaniţa, care zice “hăini de blana”, sau alte comentatoare “de monden” -, fie de diferiţi bloggeri sau de alţi “artişti ai cuvântului” care evoluează în… blogosfera.

Aseara, la o ora inaintata, citeam forumul si ma uitam la televizor doar cu urechile.
Era pe “Realitatea” emisiunea unui fel de jmeker, gen vedeta fara nume de familie, zis Teo. Ca “Teo de la scularie”.
Emisiunea se intituleaza “Dupa bloguri”. Tema emisiunii, incitanta: “cocalarii”!

Ei bine, ascultand cam neatent o conversatie a lui Teo asta cu un blogger intervievat, mi-a atras atentia o musca care brusc mi s-a asezat pe caciula.
Bloggerul zicea ceva despre cei care poarta tricouri negre. Intamplarea face ca mie sa-mi placa t-shirt-urile negre inca din anii ‘70, deci inainte sa se nasca orice cocalar din lume, pe vremea aceea stramosul cocalarului purtand camasi lucioase din silon. Iar manelele chiar nu-mi plac pentru ca sunt stupide si stereotipice muzical si liric, pentru ca sunt agresive si in exces. Desi, imi amintesc de-o replica draguta dintr-un “Astérix” (“Astérix et le Goths”) in care unui fioros razboinic got ii scapa niste aplauze la vederea unui superb buchet de flori: “Ben quoi? On peut être barbare et aimer les fleurs, non?!”. Si-atunci, la rigoare, on peut être intellectuel et aimer les “manelles”… n’est-ce pas?

“Hopaaaa”, zic, “asta se ia de mine?!?”… Ma intorc pe scaunul rotativ sa vad cine are tupeul sa ma atace miseleste, pe la spate, din televizor. Si ce vad?
Interviul avea loc la domiciliul criticului de mitocani-care-poarta-tricouri-negre. Il cheama, pe numele de blogger, Fusu.ro (http://www.fusu.ro/)
Am ramas masca.
Io-te-te cine vorbeste. Unu’ cu aspect si voce de autobaza.
Domnul in cauza, Calin Fusu, milionar in dolari, recomandat de Teo ca creator al unor site-uri de succes (inclusiv financiar) gen neogen.ro, al carui director este (bravo lui, la acest capitol!), tocmai afirmase textual si zguduitor:

«Vroiam sa zic ca nu putem sa-i excludem pe oamenii acestia; sa zicem “gata, afara!”, pentru ca urmeaza tiganii, apoi ungurii (sic!), apoi aia care umbla cu tricouri negre si unde ajungem?»

(Sursa: http://www.fusu.ro/ – min. 11:00-14:40)

Uit sa ma mai indignez din cauza prostiei uriase, cu aspecte penale, scapate de nea Fusu, specialist in bloguri si in critica magdeiciumac pure.
Fundalul imaginii de la televizor imi taie respiratia: era ocupat cu o magnifica mobila stil, d’aia sculptata in PAL, PFL si furnir, genul “combina modulara” de pe vremuri, cu rafturi, dulapioare, loc pentru telecolor si vitrine.
Ce te ametea era o interminabila colectie de bibelouri din portelan: ample cosulete cu flori, pasaret gen egreta cu cioc de pelican dormind, elefanti nervosi cu trompa ridicata (doua buc.), leopard cu buline si parca si un printzisor cu aspect hidrocefal, alaturi de un fel de madona si de o Carmencita cu poalele-n cap… Un kitsch horror de toata frumusetea. Nu lipseau nici doua perechi de flori uriase galbene pe care le suspectez ca au inflorit intr-o matritza chinezeasca din seminte de poly-propi-nu-stiu-ce. Din mobila cat tot peretele lipseau insa, deloc intamplator, cartile. Chiar si cele din portelan. Piesa de rezistenta a esteticii o reprezenta insa un superb odorizant tip “Glade”, asezat la vedere in rand cu bibelourile (vezi Foto 1, 2 si 3).

Foto 1

Foto 2

Foto 3

M-am linistit. Gagiul se rupea-n figuri, sanchi oripilat de tricoul meu cel negru, dar murea de dragostea pentru frumosul exprimat in gingasii din portelan aurit. Un sensibil. Tupeul era maxim. Ma intreb cat de tzoparlan poate fi cineva, care accepta sa vorbeasca despre marlania altora etalandu-si cu mandrie si voluptate propria mitocanie. Unde se afla diferenta dintre o manea, un Q7 alb peste tot, si pe-afara si mai ales pe dinauntru, un lant gros de aur la gat, o tinuta sic cu trening si “adidasi Puma” desfacuti elegant la sireturi si un cerb din portelan tronand in mijlocul vitrinei, printre cescute din acelasi material? Ar fi putut sa dea interviul… pe scari, printre blocuri, la birou, sau chiar la OTV, nu in mijlocul acelui apartament cu un asa decor calomnios in spate. Am uitat sa spun ca, evident, ca la orice tzaran urban cu pretentii si complexe intelectuale, televizorul era deschis pe “Animal Planet”. Sa se vada ca gandeste, nu ca sufera pe baza vreunei telenovele de pe “Acasa”. “History”, “CNN”, “Mezzo” sau “Arte” ar fi batut la ochi, inconjurat fiind de atatea bibelouri hidoase. N-am remarcat daca “obiectele de arta” erau asezate grosolan direct pe rafturi, sau delicat pe mileuri. Un punct bun, totusi: lipseau pestele din sticla colorata de pe televizor si ciucurii crosetati agatati de cheile de la dulapuri. Despre “rapirea din serai” de pe peretele dormitorului nu bag mana in foc.

Caci, daca va veti incumeta sa intrati pe blogul lui Fusu veti vedea poze cu legenda “Bonus: m-am pozat si cu Dayana Mendez, Venezuela, Miss Universe 2009″ si declaratii privind reusite personale ca “Am fost in juriul presei (la Miss Universe Romania – n.m.), a castigat Elena Bianca Constantin”. Intreb din nou, à propos de exemplele date de Teo insusi in emisiune: ce diferenta e intre unul care se pozeaza cu teancul de euro bagati in betelia pantalonilor si altul care se pozeaza cu o miss, sau cu Bentley-ul altuia.

Dupa domnul Fusu.ro, amfitrionul Teo ne prezinta un cuplu de tineri bloggeri, care produc blogul divercitycafe.ro (http://www.divercitycafe.ro/): Delia Constantinescu si Cristian Pandia, pe numele lor. Si acestia isi dau cu parerea despre mitocanie. I-as fi crezut, daca doamna/domnisoara Constantinescu nu-si etala cate un inel pe degetele mijlocii ale ambelor maini (Sursa: http://www.fusu.ro/ – min. 22:48 – Foto 4 si 5).

Foto 4

Foto 5

Nu scap bine de ororile astora ca vad, in reluare, pe “Antena 3″ la “Zig Zag”, un interviu cu un alt blogger celebru: Iulian Comanescu. De vorba cu Cristoiu. Acceptabil. Digerabil. Potabil. Ascultabil, sau, mai degraba, audibil. Probabil citibil. In niciun caz lecturabil. Comanescu, de din dosul unui aer de modestie covarsitoare, vede, insa, totul de sus, nicioadata razant, nicioadata de jos. Si vorbeste de si mai sus. Despre oricine, despre orice. Face a-na-li-za. Diseca microbii de pe nasul oricui fara microscop, doar cu flerul. Competenta nu i-am descifrat-o. Comenteaza in arabescuri verbale pana si stilul vestimentar al Elenei Udrea, prin prisma “filosofiei culorilor” (zau!), pe care il gaseste “inadecvat” (nu te poti ca** in gustul oamenilor si probabil ca stilul vestimentar al Noricai Nicolai sau al Linei Ciobanu i se pare mai adecvat, din moment ce-o doreste pe Udrea imbracata ca… Merkel (re-zau!)). Pe scurt, domnul Comanescu se vrea un fel de atoateganditor. Un fel de “sfatul batranilor intr-unul singur”. Pana cand…
…TROSC! Oistea in gard, mucii in fasole, arama pe fatza: dupa mai multe englezisme, probabil inconturnabile la nivelul elevat al domnului blogger Comanescu, prin care se sugereaza maselor cititoare ca domnul Comanescu este o vedeta blogosferica culta, domnul Comanescu zice, facand-o de oaie, sau, vorba lui Badea, “de porc”:

(despre Geoana) «Asta este U.S.P.-ul lui, cum se spune, “Unique Serving Proposition (sic!), “Propunere Unica de Vanzare” a individualitatii (…).»

(Sursa: http://85.9.12.243/a3/watch3.php?year=2009&month=7&day=19&show=zig_zag – ora 19:48 – min. 43:30-44:00)

Ooops! proposition = propunere???

Nu, domnule blogger Comanescu, proposition = propozitie! “Propunere” se spune PROPOSAL!

Oricine va spune ca aspectul este irelevant, ca e un chitibus, un nod in papura. Parerea mea este, insa, ca pretentiile noastre fata de o persoana trebuie sa fie cel putin direct proportionale cu pretentiile emise de persoana insasi. Ca sa judeci de la pantofii Elenei Udrea la profilul lui Ion Iliescu trebuie sa-ti ai macar cuvintele acasa, inclusiv pe cele in limbi straine, daca tot te arunci in ele. Ca nimeni nu l-a obligat pe domnul blogger Comanescu sa se lege la cap cu expresii englezesti, din moment ce, iata, exista si traducerea romaneasca. Deh, tichie de margaritar ii mai trebuia. Daca era vorba despre vreo pitipoanca, sau despre Cretzulescu, nu ziceam nimic, ca n-am pretentii, dar de la ditamai domnul blogger Comanescu?!?
Iata ca nu numai somnul ratiunii, ci si notorietatea naste monstri. In prelungirea titlului cartii sale, “Cum sa devii un nimeni”, domnul blogger Comanescu isi paradeste brandul aratandu-ne ca, de fapt, nu-i deloc greu sa devii un… V.I.N., adica un Very Important Nobody.

Ma contrariaza nu mitocania vrac, groasa, deranjanta, ci mitocania fardata, ambalata in sclipici cu tente intelectualiste. Il prefer pe Salam in locul lui Poponet si pe Nikita in locul Monicai Columbeanu.

Ajung la concluzia trista ca si anti-mitocania publica a devenit un kitsch, daca nu de-a dreptul o forma de impostura.
Avem multe oale sparte, dar si mai multe cioburi care rad.

Ne trebuie o contrareactie. Nu o anti-anti-mitocanie, anulatoare, ci o anti-anti-anti-mitocanie. Pana nu si-o insusesc mitocanii si pe aceea.

***

© Alexandru Dan Mitache – 2009

Zilele acestea m-am convins ca trăim într-o lume în care, majoritatea semenilor noștrii reprezinta “o cauza pierduta” în ceea ce privește bunul simt/gust și decenta. Cum în fiecare vara, într-o locație anume se organizează “concerte” în aer liber pentru cetățenii din zona, am zis sa mergem și noi sa ne delectam privirile (noi = eu și prietenul meu). Aflasem ca toata acea…”manifestare artistica” avea sa înceapă destul de devreme, dar cum noi suntem un pic mai zăpăciți, ne-am tot învârtit în jurul cozii (fiecare în jurul cozii sale), și am ajuns pe la orele 22, iar mulți artiști își făcuseră numărul deja.

Am asistat la “cântarea” unui personaj masculin, care chinuia piesa Gasca mea a celor de la Hi-Q, apoi, într-un ropot de aplauze puternice, a apărut pe scena, nimeni alta decât Daniela Gyorfi. Buuuun, am zis! Ma gândeam ca va cânta ceva din repertoriul sau (pe care nu-l cunosc prea bine, ce-i drept), dar ma așteptam la ceva care dacă nu-mi încânta urechea, cel puțin sa nu ma zgârie pe creieri! Cred însa, ca am cerut prea mult. Prima piesa, a fost cum a fost, dar a doua m-a făcut sa dau în hepatita pe sistem nervos. A doua “piesa” “cantata” de ea a fost “Gigolo” (“piesa” din repertoriul lui Nicolae Guta). Ce m-a dezgustat și mai tare a fost felul în care spectatorii trăiau “piesa”. S-au urcat pe scena o mulțime de indivizi aflați într-o stare sora cu coma alcoolica, dornici de a se face remarcați și totul arata ca sa spun asa, în trei cuvinte…”dansez peste tine”. Majoritatea ființelor spectatoare erau extraordinar de impresionate, cunoșteau versurile de mahala si aplaudau în disperare. Dupa cinci piese, dintre care 3 au reprezentat o tortura greu de suportat pentru urechile mele, Daniela și-a luat la revedere de la fanii săi și i-a făcut loc pe scena lui Tavi Colen. L-am compătimit sincer! Lumea se uita nedumerita…cine o fi tipul? Cum cine e tipul?! Bai, voi sunteți nebuni?! In fine, am încercat sa ignor reacția lor și sa îmi bucur simțul auzului pe parcursul reprezentației lui Tavi Colen. Cred ca este inutil sa spun ca de aplaudat, au aplaudat doar câteva persoane, ca versurile nu erau cunoscute spectatorilor (dacă am fost 10 cunoscători ai versurilor). La sfârșit, nu l-a mai aplaudat nimeni, cu excepția mea, a prietenului meu și încă un grup de câteva persoane care păreau sa aprecieze muzica sa.
Dupa Tavi Colen și-a făcut apariția pe scena Emilia Ghinescu, apoi a apărut și Nicu Paleru. Nimic de zis…muzica de petrecere, frumos, pot spune. Acești doi artiști le erau foarte cunoscuți celor prezenți, asa ca au fost aplaudați și lumea a cantat cu ei. La miezul nopții a fost organizat un foc de artificii, care i-a lăsat cu gurile căscate pe mulți dintre cei prezenți, deși fenomenul nu-l pot cataloga a fi fost mai mult decât drăguț.

Dupa focul de artificii s-a anunțat ca spectacolul continua și ca vom urmări mai multe “vedete”, înșirându-se nume precum Alex Miracol, Valentino, Sulamita (prezentata ca fiind o cântăreață de culoare) etc. Imediat după aceasta, apare pe scena o “chestie”, căci n-o pot numi ființă…Sulamita. Era de fapt un bărbat deghizat într-o femeie de șatră. N-ar fi fost nimic rău dacă ar fi jucat o sceneta sau ceva de genul, dar “chestia” a început sa vorbească. Tin sa precizez ca spectatorii erau de toate vârstele, de la cel cu țâța in gura pan’ la cel cu barba sura. Si cum spuneam, a început sa gărăiască (sa vorbească). A avut un schimb de cuvinte de prost gust cu câțiva dintre spectatorii care o/il luau peste picior, apoi a început sa “povestească” cum a fost la Roma, Paris, Madrid, New York…și alte restaurante cu nume mare. Apoi despre cum a fost în Austria cu autocolarul (autocarul),despre faptul ca are un prieten in Grecia pe nume Ianis Clitoris și ” Vi-l-indic sa-l cunoașteți”, despre cum a cules căpșune în Spania, iar aici a intervenit un “glumeț” care a punctat faptul ca “poate castraveți, nu căpșune”, iar “chestia” a replicat foarte amuzata ca “poate ma’ta a cules castraveți, ca io nu!”. Dupa faza aceasta a început sa se mișce lasciv de ți se făcea mai mare sila și sa spună ca astfel a cules căpșune. Dupa a ținut sa spună ca a câștigat la Madrid concursul de cea mai fierbinte pasarizda :-& . N-am mai suportat niciunul dintre noi mitocăniile, care pe alții ii amuzau cumplit,asa ca am hotărât sa plecam acasă. Nu știu ce a mai cuvântat “chestia”, însa cert este ca atunci când am ajuns la mașină, își lua la revedere de la public un bărbat (interpretul Sulamitei).

Nu pot spune decât ca nu-mi place lumea în care trăiesc și ca din fericire pe o parte și din nefericire pe de alta parte, știu ca nu sunt chiar singura care trăiește acest sentiment! Sper ca lumea sa se trezească din aceasta stare de nepăsare, incompetenta, penibilitate și lipsa de bun-gust.

Citeam la cdmitroi şi vlad nişte consideraţii despre starea mocirloasă a noastră, a românilor şi cum educaţia ar fi o ieşire. Cred că ideea ar trebui un pic rafinată.

Educaţia se câştigă şi trebuie efort şi concentrare. Autoeducaţia presupune – în plus – existenţa unui model sau a unor idealuri, iar tenacitatea nu trebuie să fie ultima dintre calităţi.

Educaţia tradusă prin cultură şi erudiţie? Nu prea cred. Şi nu aşa cum se încearcă acum.

Câţi din cei care şi-au cumpărat cărţile ce vin cu ziare zilele astea au deschis vre-una? Câţi dintre copiii de liceu ştiu exact ce cărţi au în bibliotecă? Pun pariu că ştiu perfect ce melodii au în telefonul mobil.
Câţi dintre părinţi au încercat să stârnească la copil pasiunea de lectură şi să-i ghideze lecturile? Nu vorbesc de cele recomandate de şcoală sau de Amurg şi alte asemenea.

Poate educaţia de genul ăsta te face să nu devii lingău, oportunist sau meschin, deşi nu sunt foarte convins. Americanii, daţi exemplu ca urmaşi de hoţi şi deţinuţi, nu sunt un popor foarte educat.

Cred eu că important este să fii demn şi să ai un minim respect fata de nişte valori. Asta naşte alte valori. Şi aşa se evoluează. Acest gen de educaţie ne trebuie. Educă-te şi educă-ţi copilul să aibă respect pentru el însuşi, pentru serviciu, pentru omul de lângă el, pentru clădirea în care locuieşte, pentru frumos, pentru puritate şi altele asemenea. Rezultatele se vor vedea peste ceva mai mult timp decât te aştepţi, dar vor veni.  Aşa vom câştiga respect şi demnitate. (ah! cuvinte mari!)

La noi sunt respectate: lichelismul, mitocănia, lanţul gros de aur, geanta şi pantofii de firmă, maşina bengoasă şi nu mai enumăr. Prin toleranţa pe care o acordăm acestora le facem să se înmulţească.

Educaţia e o soluţie? Da şi Nu – este părerea mea. Un anume tip de educaţie ne trebuie. Iar totul vine în timp de generaţii.

In viata este util si sanatos sa te feresti de multe rele daca stii sa le deosebesti. Din punct de vedere profesional unul dintre cele mai mari pericole posibile este reprezentat de omul prost ajuns pe functie. Exista si o expicatie simpla pe principiul proverbului “prostul nu e prost destul daca nu e si fudul”. Acest semidoct cu studii superioare are mereu dreptate indiferent daca are argumente sau nu, nu-si recunoaste niciodata greselile deoarece in mintea-i luminata de plafoniera scuzele reprezinta o slabiciune pe care functia sa nu o poate admite si persevereaza din greseala in greseala. Se bazeaza pe faptul ca “tronul” ii este inconjurat de “supusi” si lingai avizi de atentie care-i vor acoperii mereu spatele. Il recunoasteti? Lucrati cu unul sau pentru unul? Este importanta painea pe care o mananci dar este important si de unde o mananci si in ce pozitie…. Ti se ofera varianta de a accepta sau de a pleca? Poate mai este o varianta, aceea de a schimba ceva… Iti spui ca “pretul” pe care trebuie sa-l platesti zilnic este mic si merita pentru “painea” pe care o castigi? Gandeste-te bine! Este mic acum, dar va creste incet pe nesimtite pana intr-o zi cand pretul “painii” va fi demnitatea insasi. Esti pregatit sa-l accepti sau sa pleci?  Sau, vei lua atitudine! Un singur “razvratit” reprezinta un neadaptat, doi reprezinta un precedent, dar mai multi reprezinta o voce stridenta ce nu mai poate fi acoperita asa de usor, iar cei ce vor incerca sa o acopere au ca singura motivatie FRICA!

Dupa ce la inceputul saptamanii trecute carmuitorul natiunii si-a aruncat in graba privirea-i agera asupra “supusilor” facandu-i tampiti pe cei care au terminat o scoala se pare ca dl Toader Paleologu, ministrul culturii, a tinut sa-i dea o replica pe masura, bineinteles involntar. Nu are vreun sens in a porni o dezbatere pe marginea emanatiilor prezidentiale deoarece afirmatiile domniei sale se confirma in totalitate. Numai intr-o tara in care sistemul de invatamant produce tampiti este posibil ca politicieni precum cei actuali sa fie la putere, inclusiv dansii fiind un produs de baza al scolii romanesti.
Cu o inocenta de invidiat, ministrul culturii declara: “O tara mare, poate sa-si permita si un bou drept presedinte, una mica are nevoie de un intelectual. Noi suntem la mijloc.”. Intrebat de jurnalisti unde s-ar situa presedintele pe axa intelectual de anvergura – bou, dl. Paleologu a continuat sirul dezvaluirilor “intime”: “Traian Basescu este un om inteligent, care fara a fi el insusi intelectual, stie sa-i aprecieze, are discernamant, nu are complexe si este natural”. Practic, nefiind intelectual, unul din polii faimoasei axe a disparut astfel incat declaratia ministrului culturii tinde sa indice ideea de baza a politicii nationale … muuuuuu!

Argumente

ART. 208 Cod penal – Furtul
Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani.

ART. 209 Cod penal – Furtul calificat
Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
[...]
d) asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra;
e) într-un loc public;
[..] se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

ART. 44 Constitutia Romaniei – Dreptul de prorpietate privata
[...] Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.[...]
[...] Averea dobandita licit nu poate fi confiscata.[...]

Concluzie

O hotarare de consiliu local prin care se prevede ridicarea autoturismelor parcate ilegal este mai presus de lege si de constitutia tarii. Mai mult decat atat, actiunea se face cu acordul si sub atenta supraveghere a acelora ce sunt platiti din bani publici sa protejeze cetatenii si bunurile acestora. Ce procent din suma incasata ajunge in bugetul primariei?…raspuns 0%. Fiecare intelege ce vrea si ce poate… eu unul inteleg ca este vorba de o afacere bine pusa la punct care nu are nici pe departe ca scop disciplinarea conducatorilor auto sau descongestionarea traficului. Scopul vizibil este acela de a crea averi, bineinteles legal, diverselor capuse afiliate domeniului politic. Banii proveniti din aceste actiuni ar putea fi folositi la construirea de locuri de parcare (am zi construirea nu vopsirea asfaltului sau postarea de semne de parcare acolo unde oamenii deja parcau de ani de zile) dar asta probabil ar micsora incasarile afaceristilor de carton. Intr-un oras ca Bucurestiul in care oficial sunt 9 masini pe un loc de parcare aceasta actiune nu se poate numi decat impotriva cetateanului si a prorpietatii acestuia. In orice tara civilizata a lumii in momentul aparitiei unei legi in primul rand se creeaza conditiile necesare respectarii ei dupa care se aplica. Animalul politic de la noi a inteles ca poate da o lege doar pentru ca are aceasta putere fara sa tina cont daca aceasta este sau nu aberanta. Sintagma “parcat ilegal” devine sinonima cu normalitatea intr-un oras fara parcari si unde nu exista nicio intentie de a le construi dar unde omul de rand are obligatia de a parca numai in locurile special amenajate acestui scop. De promisiuni sunt satul si cred ca un politician ar trebui sa se laude cu ce a facut si nu cu ce urmeaza sa faca, iar daca a facut ceva acest lucru sa aduca o inbunatatire semnificativa nu sa fie doar o bifa intr-o agenda. Oare 100, 1000, 2000 de plangeri penale, de procese intentate tuturor celora care au adoptat, aprobat si pus in practica aceste actiuni ar putea schimba macar un pic situatia in bine pentru cei ce contribuie din munca lor la propria oprimare. Poate ca nu, poate ca da , dar poate un semnal de alarma va fi tras! Sau pur si simplu vom continua sa acceptam cea ce ni se intampla pentru ca daca vom analiza la rece toate faptele s-ar putea sa ajungem la concluzia ca meritam…

Nota

Acest articol NU se adreseaza celor care parcheaza pe trecerile de pietoni, in statiile mijloacelor de transport in comun, in intersectii, in spatiile verzi sau celor care blocheaza traficul prin parcare sau stationare. Acestea sunt fapte condamnabile si izvorasc din nesimtire si lipsa de respect fata de semeni. Ma adresez celor care ametesc timp de 15 – 20 de minute in cautarea unei bucati de asfalt (platita de bani publici) pe care sa-si parcheze bunul muncit intr-o maniera cat mai legala cu putinta.

“Derbedeul dracului”, “tiganca imputita”, “pasarica”, “succesuri”, “aviara gripa” (expresie in lb.engleza) sunt doar cateva exemple din uriasa invatatura de suflet propovaduita poporului roman de crema maronie a clasei politice romanesti. In urmatorii 10 – 20 de ani manualele de istorie ce se vor deschide in fata ochilor flamanzi de cunoastere ai copiilor vor avea obligatia morala de a infatisa aceste fapte de o profunda si adanca intelepciune ce nu trebuie uitate niciodata. Fotografiile, citatele, dar mai ales realizarile darjilor luminati ce prin munca lor neobosita si neincetata au dus in spate munca acestui popor in directii bine definite ce printr-o nefericita concidenta au devenit sinonime cu interesul de haita primitiva nu trebuie sa lipseasca din nicio enciclopedie politica a anilor 2000 – 2010.
Impotenta mentala ambalata frumos si inocent, betivaneala la volan precum si in fruntea statului, tonul ascutit si ridicat drept argument reprezinta adevaratele valori pe care romanii trebuie sa le accepte si sa le pretinda de la oamenii politici aflati la carma destinelor natiunii.
Daca toate cele de mai sus creaza impresia unui om frustrat atunci este bine de precizat ca scopul a fost atins … in spatele cuvintelor se afla un om alaturi de multi altii, frustrat de propria neputinta. Neputinta de a suprima din radacini aceste infectii purulente ce ne perturba zilnic viata, existenta, dezvoltarea. Neputinta izvorata nu din lipsa fortei fizice sau a determinarii ci din existenta constiintei. In fata instinctului de autoconservare insa, sunt putine sau inexistente valorile umane ce raman in picioare … este doar o problema de timp … iar acesta curge …. tic tac!

Dragilor, cu ocazia venirii verii, se da din nou drumul la scportul national numit: “jos textila, jos inhibitii, duca-se bunul simt, traiasca mitocania”.

Se incepe usor: de la acel jum de metru se ajunge la putin peste 15 cm (asta decat in partea de sus), in mod surprinzator,  incaltamintea este invers proportionala cu imbracamintea…asha ca domnisoarele cresc rapid, ca si cum ar fi stat sub ploaie vreme indelungata; dar asta nu e cea mai mare problema…sa ne axam pe a doua parte: mitocania e in floare…

”Crezi în dragoste la prima vedere, sau mai trec odată pe aici?” sau

”Trebuie să fii extenuată pentru că ai alergat prin mintea mea toată noaptea” ori alte replici, care mai de care mai “creative”. Nu asta ar fi problema majora…doar ca, din fericire, nishte baieti destepti, le-au postat si pe net, si cum se gasesc pe toate drumurile,  toata lumea le foloseshte….

cool, nu? da…pana cand, sa spunem ca domnisoara in cauza, deja fermecta de replicile astea siropoase…ii acorda o sansa: “hai sa-l bag si eu in seama, ca doar e vara, distractie…cine shtie, poate iese ceva”. bun..toate frumoase pana cand ajunge la partea cu vorbitul, unde el, sarmanul…cu copiuta langa el se gandeshte ce replica inteligenta sa mai foloseasca (din cele printate dimineata pe net, normal).

Bineinteles, exista si celalalt caz: el, cu ceva minte in cap, la plaja, cu prietenii   sa se distreze, ca doar de aceea are tot poporul macar o particica de timp liber in sezonul estival. Prietenii, dornici sa vada cum se descurca amicul lor, incearca sa-i faca lipeala cu o tipa blonda, frumoasa, super tare…pana la un punct. Ei..v-ati prins? acelasi imediment: vorbitul…doar ca la femei se manifesta diferit:  se duce pana la toaleta, se pudreaza, da un telefon si isi suna cea mai buna pretena:”ce faci, iubita? ia zi-mi fata…cum fac sa scap de intrebarie tampite ale astuia? nu shtiu ce sa-i raspund..ma baga in ceata total” dupa o scurta discutie de aproximativ 20 de minute…se intoarce tipa noastra la masa..din pacate, Fat-Frumosul era dus dus…calare pe cal…probabil pe plaja…sigur e mai prielnica…

Seara târziu. Mă întorceam acasă după o zi lungă de muncă, la volanul maşinii care are ghinionul să circule în România. Mai aveam câteva minute până să ajung. Opresc la semafor, eram pe banda a doua şi mai aveam în faţă o singură maşină. Marca preferată a românilor care e deştepţi şi îşi ia maşini second din Germania, ca să se dea jmekeri cu ele în ţară: Volkswagen. Nu era şi modelul preferat al categoriei respective, adică Golf. Era Lupo, zice-i-aş şoferului bancul ăla prost cu Lupul, bazat pe calambur. Căci după ce a plecat de la semafor, mergea în faţa mea cu viteza unui melc dotat cu carapace de ţestoasă, în loc de cochilie. Am răbdat cât am răbdat, iar apoi mi-am manifestat nervozitatea cu un simplu flash, pentru că sunt de părere că dacă mergi cu o viteză sub cea maximă legală pe banda a doua şi ăla din spate merge mai repede ca tine, ar trebui să treci în pizda mă-tii pe banda întâi, din proprie iniţiativă. Lasă-mă pe mine să-mi risc viaţa sau să-mi iau amendă că merg cu peste 60 km/h, că mă grăbesc sau că nu am chef să inhalez de aproape noxele produse de maşina ta cu motor dizăl!

Ce face mitocanul de la volan când vede că i-am dat flash să treacă pe prima bandă? Pune frână brusc. Ca să mă oblige pe mine să fac acelaşi lucru, că primul lucru pe care l-a învăţat el de la tac-su legat de maşini nu a fost să-şi pună centura de siguranţă, ci că dacă intra unul în tine din spate, atunci fraierul ăla e de vină. Şi-l ai la mână apoi pe fraier. După ce te dai jos la fraier şi-l înjuri de mă-sa, îi zici: “Fraiere, ia scoate ‘jdemii de ieuro, ca să nu mergem la poliţie!”. Şi aşa îţi repari bara din spate, care era lovită de când ai dat cu ea într-un gard, dar n-ai reparat-o, că aşteptai să vină un fraier să intre în tine.

Deci pun şi eu frână, îi fac un semn cu mâna a lehamite, căci animalul cu permis de conducere se uita foarte curios în oglinda retrovizoare, să vadă cum reacţionez. Mă gândesc că ar fi de bun simţ să-l depăşesc pe partea dreaptă. Rănit în orgoliul său de mascul castrat de cireadă, dobitocul îşi aduce aminte că maşina lui poate să meargă şi mai repede decât viteza cu care se târa până atunci pe şosea. Aşa că accelerează, suficient cât să nu pot să mă bag în faţa lui. Pai dacă poţi să mergi şi cu o viteză decentă, de ce ¤#”%¤#%”#¤%#”¤”&/&/¤&%¤ trebuie să aştepţi să te oblige cineva să o faci? Pentru că eşti un ţăran prost, care merge pe ce bandă are el chef sau chiar pe ce benzi are el chef, care nu semnalizează, care îşi lasă maşina pe avarii în mijlocul drumului, care merge cu faza lungă şi proiectoarele aprinse indiferent de vreme, care îi depăşeşte pe linia de tramvai sau pe contrasens pe fraierii care stau la stop şi care o să moară un ţăran prost, gândindu-se ce jmeker a fost el la viaţa lui!

Gata! Sunt gata sa o scriu! Nu mai vreau violenta, cretinism, scarba, ura, debandada, spaga, ciuma, rasism, mizerie, distrugere, indiferenta, minciuna, lacomie, invidie, sublimbaj, mitocanie, nesimtire si tot mucegaiul ce ma inconjoara! Am cunoscut o realitate a unei socitetati performante, avansate, moderne, ce functionata organizat dupa reguli stabile si clare. Vreau asta aici, pentru mine, pentru toti din jurul meu, chiar si pentru cel ce injura, scuipa in mancare, apoi ti-o serveste, pentru ciobani si boieri, pentru marinari si profesori, pentru fetite si smecheri, pentru smenari si anchetatori, pentru arbitri si jucatori! Cu totii meritam o viata mai buna! O vreau pentru fiecare dintre noi in egala masura, chiar daca unii o vor primi in loc intunecos, cu igrasie si lumina cernuta prin zabrele…

“Romania, Land of choice” unul dintre cele mai scumpe si mai idioate sloganuri din cate au existat pe la noi. Cu toate astea unii se mandresc cu el cea ce ma duce la concluzia ca in lipsa unor valori reale ne putem multumi prin a promova una dintre cele mai mari avutii nationale: PROSTIA! Fie ca provine din rautate, invidie sau din simpla lipsa de vitamine din alimentatie abunda precum gropile in asfalt. Dar nu acesta este subiectul pe care doresc sa-l dezvolt desi poate fi unul din precursori.

Zilele trecute am urmarit cu interes cum o echipa de “profesionisti” montau un aparat de aer conditionat. Cu toate ca procurarea instalatiei se facuse dintr-unul din marile lanturi de magazine de electrocasnice iar asteptarile mele in cea ce priveste montajul erau ridicate am asistat resemnat la un episod din epopeea nationala intitulata “Romanul, bun la toate”. “Compania” care se ocupa de montaj si care era calduros recomandata de distribuitor era alcatuita din doi …indivizi si una bucata dacie ruginita din timpuri imemoriale. Pana aici aproape totul parea normal. Nu am sa intru in discutii de genul… de ce gaurile date in pereti au dimensiuni duble fata de cat era necesar sau de ce pe foaia de montaj scrie “nu raspundem pentru eventualele pagube provocate si nu ne asumam remedierea acestora” pentru ca as parea mai inadaptat decat sunt pentru aceste plaiuri.

Intr-un tarziu a venit momentul fixarii unitatii externe. Pentru asta, firesc, trebuie date gauri in zid. Nimic spectaculos imi spun, cu toate astea “baietii” tin mortis sa ma impresioneze din nou. Dupa ce fixeaza cadrul metalic de zid si pun unitatea pe acesta raman cateva momente pe ganduri uitandu-se de jur imprejurul acesteia de parca pierdusera ceva. Si chiar pierdusera … pierdusera din vedere sa masoare daca traseul frigorific ajunge pana unde trebuie si daca geamul sub care montasera aparatul se mai poate deschide. I-am lasat cateva momente sa-si revina si sa-mi revin…. Le-am spus ca nu se mai deschide geamul… Unul dintre ei, zambind, m-a asigurat ca se deschide suficient si mi-a facut si o proba. Era suficient cat sa scoti o mana pe el …da dar se deschide…bine ca nu l-au montat mai sus mi-am spus…. Dupa ce au fumat tacticosi o tigara fiind evident marcati de insuccesul avut l-au dat jos si fiind in criza de idei au apelat la ultima solutie ramasa: ruleta. Obiectul cu proprietati aproape magice zacuse pana atunci trist pe pervaz. Dupa masuratori amanuntite au rezolvat problema prin trei noi gauri. Au tinut insa sa precizeze ca este prima data cand nu le iese la prima incercare … probabil vorbeau de ziua aceea.

Remarc din ce in ce mai des ca orice se face la noi, incepand de la batutul unui cui si pana la guvernare se face dupa ureche, din ochi si mai ales din auzite, de la vecinu` sau de la o ruda. Toti ne pricepem la toate, orice se invata pe loc iar cei care au o pregatire reala pentru a face ceva sunt tratati cu dispret pe motiv ca “baaa eu fac asta de cand ma stiu si nu a trebuit sa merg la scoala!”. Sa te fereasca Dumnezeu sa ai nevoie de un mester in casa ca sigur vei gasii o suta. Nu stiu daca dupa finalizarea lucrarii o mai poti numi casa dar sigur treaba a fost rezolvata intr-un fel sau altul.

Sloganul cu care ne mandrim atat de mult, “Land of choice” nu mai pare atat de imbecil dupa astfel de experiente. Aproape ca pare adecvat. S-or fi gandit ei la ceva, doar nu l-or fi scos din burta. Este tara in care poti alege, ai de unde alege, tara in care aproape fiecare se pricepe sa faca de toate, tara in care se fac poduri fara a tine cont de calea ferata de dedesubt, tara in care se fac 5 km de autostrada in 4 ani si nu in cele din urma tara pe care o iubim! Unii isi promoveaza muntii, altii plajele, poate este cazul sa acceptam macar pentru moment ca la noi nu se poate nimic … desi, trebuie sa fi suficient de inteligent pentru a realiza ca esti prost…

Ora 23:55, din intamplare TVR1, emisiunea “No Comment 1989″ …privesc cu o nefireasca teama la imaginile ce se succed haotic pe ecran. Aveam 8 ani pe atunci, nu intelegeam exact ce se intampla dar multe din imaginile pe care le urmaresc acum la aproape 20 de ani distanta am convingerea ca le-am privit in direct in copilarie. Nu voi intelege niciodata comunismul asa cum l-au inteles parintii si bunicii mei dar inteleg foarte bine unde am ajuns ca natiune dupa doua decenii de “libertate”. Avem libertatea de a alege de cine sa fim furati, batjocoriti, infometati. Avem libertatea de a ne desemna bogatii si de a-i face si mai bogati, avem libertatea de a ni-i face stapani. Si toate astea la pretul a doi trei mici si un pahar de bere gratis castigate cu lupta, la propriu, intr-o duminica insorita, la o serbare populara. Oare disperarea precede nebunia sau desteptarea…. oare cat de rau trebuie sa fie inainte de a fi bine. Lacomia, invidia, ura, bucuria de raul celuilalt ii caracterizeaza si pe sarmani dar si pe bogati.
Fac o paranteza: un imbecil claxoneaza cu sete in strada, probabil asteapta pe cineva sa coboare. Este ora 00:15, Romania, Bucuresti… insista, iar si iar. Daca as spune ca nimeni nu are nicio reactie lumea s-ar impartii in doua tabere… unii ar spune ca reactia sau mai bine zis lipsa ei este fireasca pentru tara in care traim in timp ce partea opusa ar replica cu sete: “De ce nu-i zici tu ceva?”. Toti aveti dreptate. Acum imi dau seama ca paranteza deschisa nu-si are sensul …de fapt despre asta este vorba… avem libertatea de a nu face nimic si ne-o exercitam din plin.
Totusi o reactie! Dupa voce o persoana trecuta de prima tinerete iar dupa vorbe un visator: “Daca nu te potolesti chem politia!”…I-as replica dar situatia nu-mi permite…Care politie? Ce-i pe ale caror mijloace de deplasare scrie -siguranta si incredere- ?. Nu va deranjati si nu-i deranjati. Am facut-o eu anul trecut cand, intorcandu-ma de la serviciu am vazut la cativa pasi de locuinta un om cazut in strada. Am avut libertatea de a alege…am ales sa apelez 112. Dupa ce pret 10 – 15 secunde am convins o voce stridenta ca am motive intemeiate am primit legatura cu “salvarea”. Dupa mai bine de 2 minute de la acest prim succes si dupa un “interogatoriu” complet in timpul caruia interlocutorul meu parea mai mult interesat de persoana mea si nu de motivul apelului am repurtat a doua victorie…mi-am spus “oful”. Intrebarea care a urmat am constientizat-o abia dupa acest eveniment. “Este un om al strazii?” Am raspuns “Nu!”… chiar nu era, dar acum ma intreb daca era si as fi raspuns DA. Oare ce ar fi urmat? …. nu vreau sa ma gandesc acum… “Asteptati sosirea ambulatei!” dupa care convorbirea s-a incheiat. Am asteptat … nu au trecut nici 5 minute si a aparut un echipaj SMURD. Am tot respectul si admiratia pentru profesionalismul de care dau dovada. In schimb, intamplarea produsa pe parcursul celor 5 minute de asteptare mi-a alimentat scarba si indignarea fata de institutiile statului. Am observat din intamplare un echipaj de politie ce trecea prin zona, le-am facut semn sa opreasca. Cu o privire aproape buimaca, ceva de genul “cine noi??”, au binevoit a opri. Le-am spus ca este un om cazut in strada, m-au privit de parca nu intelegeau ce le spuneam, nu-mi intelegeau agitatia….. m-au intrebat daca am sunat la 112. Le-am spus ca da…. parca usurat de aceasta veste cel din dreapta mi-a spus in timp ce ridica usor geamul: “Foarte bine ati facut! Asteptati-i sa vina… Noi suntem de la circulatie, nu va putem ajuta!” Oare asa trebuie sa fie? Oare in alta parte s-ar fi intamplat la fel? Poate ar fi trebui macar sa coboare din masina… sa arunce o privire…poate omul fusese batut, talharit …. am uitat …politia la noi nu se autosesizeaza …trebuie sa depui o plangere sau sa mori ca sa demareze ceva, probabil o ancheta inutila. Au avut libertatea de a actiona dar ceva i-a impiedicat: erau de la circulatie! La venirea ambulantei omul a fost “salvat”. Nu am mai zabovit dar macar a ajuns pe maini bune …cel putin pana la spital macar.
Sunt eu oare prea pornit…se poate, dar constant cate un eveniment de acest fel imi alimenteaza “mania”.  In urma cu vreo 6-7 luni, seara tarziu incercam sa gasesc un loc de parcare. Una din aleile blocului era blocata chiar pe mijloc de un autoturism serios avariat si cu parbrizul spart. Usa soferului era deschisa…am coborat , am asteptat cateva minute dar strada era pustie. Am reusit pana la urma sa parchez pe o frantura de asfalt liber. M-am indreptat spre casa. La aproximativ 50 de metri distanta m-am intersectat cu o patrula…erau doi. I-am salutat respectos si i-am informat ca ceva mai incolo se afla o masina pe mijlocul strazii ce parea abandonata. Cei doi “oameni ai legii” mi-au raspuns la fel de respectos si pe un ton calm: “Sunati la 112 , noi am iesit din tura.” Ambii erau in uniforma de serviciu, cu echipamentul din dotare inclusiv statiile radio. Nu am comentat in nici un fel raspunsul lor… imi pierdusem argumentele. Citisem undeva ca politistul are obligatia de a interveni indiferent daca se afla sau nu in misiune. Probabil erau si dansii de la circulatie si nu puteau da prin statie mai departe. Dar stai …totusi “problema” mea era de circulatie. E clar … iesisera din tura! Am ales sa-mi continui drumul. A doua zi autoturismul in cauza se afla in acelasi loc. Pe la pranz cativa binevoitori au impins masina intr-o parte eliberand drumul…urmatoarea zi “epava” a disparut. Probabil or fi revenit in tura cei de la -siguranta si incredere- …desi, era sambata … or lucra sambata?
De unde plecasem? Aha… unde am ajuns? Nu-mi face nici o placere de a acuza sau a arata cu degetul catre o institutie anume si nici nu-mi propun… Au fost doar doua intamplari traite personal ce mi-au conturat foarte clar alaturi de alte episoade, situatia actuala a natiunii… vorbesc de oameni si nu de institutii …. imi doresc o reactie a laturii umane care in final poate duce la reactia unei institutii, dar cred ca ajung la fel de visator ca vecinul din blocul alaturat ce a avut totusi o reactia la adresa celui care prin prizma libertatii dobandite a ales sa claxoneze insistent in miez de noapte.

In ultimul timp am tot observat acest nou *trend* … e foarte cool sa fii mama singura, e foarte cool sa trebuiasca sa te descurci singura cu un copil, chiar si atunci cand nu e singura optiune. De ce aleg femeile sa faca un copil si sa il creasca singure? Personal, nu mi se pare un act de bravura, nu mi se pare ceva nobil. Atunci cand trebuie sa alegi intre a creste singura un copil sau a renunta la copil, e cu totul altceva. Inteleg si apreciez, pentru ca te lupti cu mentalitatea infecta a intregii societati pentru binele copilului tau. Dar intrebarea mea este de ce aleg femeile sa faca un copil fara sa ceara tatalui sa se implice catusi de putin? De ce trebuie sa se responsabilizeze peste masura, de ce trebuie sa fie si mama si tata atunci cand nu e cazul? Pur si simplu nu pot intelege de unde  ideea asta stupida ca ele pot si trebuie sa se descurce singure.

Nu suntem cu nimic mai bune daca alegem sa ne legam la maini si la picioare, in timp ce tatal copilului n-are nicio treaba cu ce se intampla. Mama sta acasa si se da de ceasul mortii ca bebe are colici, ii da un dintisor, este bullied in school sau are 16 ani si se razvrateste, iar tatal merge linistit la bere cu prietenii, plateste 150 de lei pe luna pentru pensie alimentara (asta oficial, ca neoficial, stai si astepti 10 ani pana scoate idiotul ala bani din buzunar pentru odrasla lui ) si nu stie nici macar la ce gradinita merge sau cati ani mai are plodul ala al lui, facut cu aia care nu i-a cerut niciodata nimic. Feminismul asta nu-si are locul in cazul asta, nu te joci numai cu viata ta, te joci si cu viata copilului tau. E imposibil sa te poti descurca singura, asa ca este absolut normal sa-l implici si pe tata in cresterea lui. Un copil nu apare din VINA femeii, purtatorul de spermatozoizi are acelasi aport la proces, implicit aceeasi responsabilitate fata de copil. Si da, femeile care nu cer nimic de la barbati, nici macar o amarata de pensie alimentara NU sunt eroine, ci proaste, nesigure, numai bune de profitat. Mama masii de treaba, de unde pana unde ideea asta stupida ca ele tre’ sa ia totul in carca lor, ele trebuie sa se streseze, ele trebuie sa faca totul sa fie bine, iar daca nu o fac, nu sunt mame bune. Si dupa 15 ani vine boul ala care n-a dat niciodata doi bani pe tine si pe copil (pentru ca tu n-ai fost in stare sa-i ceri) si-ti zice ca nu esti o mama buna, ca el s-ar descurca mai bine, asa ca vrea/merita el custodia. De unde atata lipsa de respect pentru tine ca persoana? Nu esti egala barbatilor daca faci si treaba lor, esti mai proasta decat si-ar fi putut dori ei vreodata!!!

Si ce-ar trebui sa le puna pe femei pe ganduri: oricat de mult ai face pentru copil, oricat de mult te-ai sacrifica, niciodata nu va fi de ajuns. E mult mai usor sa ierti ceva unui om pe care-l vezi o data pe an, decat unuia pe care il vezi zi de zi si incearca sa te protejeze, tu percepand asta ca o ingradire. Pe la 15-16 ani vezi cum se cearta cu tine si se agata de tatal care n-a fost niciodata langa ei ca de o salvare, ca de o speranta de libertate. Copilul va vrea sa-si stie tatal aproape, si chiar daca le e clar ca nu e reciproc, vor tanji dupa afectiunea tatalui mai mult decat au tanjit vreodata dupa a ta.

Apropo de feminism, o prietena mi-a povestit acum ceva timp o faza legata de o profesoara de-a noastra de la SNSPA (mare feminista, o respect, ii citesc cartile, dar in situatia asta n-am fost de acord cu ea). Insarcinata fiind, un domn s-a ridicat si i-a oferit locul in autobuz, iar reactia dnei profesoare a fost: “sunt insarcinata, nu bolnava”. :| Da, sarcina NU este o stare de boala, dar in unele momente poate fi o stare cel putin dificila, iar ajutorul celor din jur este benefic si o dovada de bun simt. Vad peste tot femei insarcinate sau cu bebei in brate, care stau in picioare pentru ca vitele de pe langa ea n-ar renunta frate la un loc in autobuz nici batuti. Ne razvratim impotriva mitocaniei, ne socheaza astfel de situatii, dar totusi … atunci cand ni se ofera un loc in autobuz si nu ni se ofera ptr ca suntem niste mimoze, ci pentru ca avem dreptul la acel amarat de scaun si pentru ca e indicat pentru noi sa-l si ocupam, zicem nu, de parca ne-ar jigni cu ceva bunul simt al omului care ni-l ofera. Pai hai sa ne hotaram odata: avem dreptul la scaunul ala sau nu?! Femeia insarcinata trebuie protejata sau trebuie sa-i dam un ghiont jos din autobuz, ca se descurca ea oricum, e destul de puternica!!! Parerea mea este ca femeile nu se respecta indeajuns. Deja fac prea multe pentru cat ar fi normal sa faca. Porti in pantece un copil, dai viata unui om! Macar atata sa faca lepra aia de langa tine: sa-ti arate respect pentru sacrificiul pe care-l faci oferindu-ti un amarat de loc in autobuz.  

Femeilor le-a intrat bazaconia asta in cap: ele trebuie sa se descurce, ele sunt la fel de puternice, sunt egale barbatilor. SUNTETI EGALE, dar nu facand si treaba lor. Nu esti egala barbatului daca stii sa schimbi sigurante, sa conduci tractorul si montezi singura biblioteca luata de la IKEA. Daca tu insiti sa faci astea, plus mancare, curat si educat copiii, el ce mai are de facut??? Unde mai e egalitatea? Esti egala barbatilor FARA sa trebuiasca sa mai dovedesti inca ceva, pentru ca femeile DEJA fac prea multe. 

…ah! sunt câteva chestii ce ar vrea să iasă, dar iarăşi nu capătă formă, aşa ca o să vă spun o chestie de pe stradă…

Din cauză de foame la burtă, să nu ajung să mi se împăienjenească ochii pe parbriz şi pentru că eram prin preajmă, m-am oprit azi pe Floreasca să iau şaorma. (Habar n-am cum se scrie cuvântul ăsta, l-am văzut scris în diverse forme, de fiecare dată am înţeles despre ce era vorba, dar niciodata nu m-a convins modul de scriere. Deci dacă “Monseur se scrie – monseur se citeste”, io zic sa-l scriu aşa cum se aude: şaorma).

Prăvălia cu arome se afla cu ceva timp în urmă, tot pe Floreasca, dar în alt loc. Era vestită şi mai tot timpul aglomerată. La un moment dat (intermezzo: Gooooooool Sahtior!!!!) au decis să se mute şi i-am pierdut urma. Ştiu că mâncam acolo o şaorma delicioasa cu berbecuţ, iar azi, văzând-o, mi-am asumat riscul de o încerca în noua variantă.

Opresc, deci, în apropiere şi mă duc direct la tejghea că nu era nimeni pe acolo. Asta nu dă bine, pen’că am învăţat io în America faptul că un restaurant aglomerat e un restaurant bun, iar dacă nu au parcare mare înseamnă că nu vine lumea pentru că nu e bună mâncarea. Doi puşti îmbrăcaţi in alb – curat, sprijineau barba cu pumnii şi priveau la frumuseţile naturii cum defilau în fuste mini printre maşini.

Dau cu ochiu’ după listă să văz preţuri şi ce mai au, moment în care aud un “Mdeeeeaaaa!”. Neuronu’ comandă stânga-mprejur sugerând pomelnicul de rigoare, dar maţu’ şi nasu’ (nasu’ prinsese aroma şi a conspirat cu maţu’) se opun şi câştigă în majoritate simplă. Rămân şi găsesc lista: şaorma de pui mică, şaorma de pui mare, şaorma de vită – berbec mică, şaorma de vită – berbec mare, etc. Cam aşa scria.

Comand o şaorma mare de berbec pentru mine şi o şaorma mică de vită s-o iau la pachet petru un alt destinatar. “Peeei cum adică? Nuuu se poate!” vine răspunsul printre dinţi al aceluiaşi puşti plin de entuziasm la gândul că reuşeşte iarăşi să-şi demonstreze erudiţia şi profesionalismul în faţa unui neofit în ale artei culinare orientale. Neuronul dă o ordonanţă de urgenţă pentru retragerea ambasadorilor, dar maţu’ şi nasu’ (ăştia doi sunt în cârdăşie – vă spun io!) instituie moţiune de cenzură, se voteză şi dau jos neuronu’ de la conducere preluând negocierile. “De ce?” “Numa’ amestec. Aşa se vinde!” dă lovitura finală marele specialist.

“Bagă una mare şi una mică de amestec d’ăsta!” îi zic io să scap de conflictul deschis între diverse părţi ale organismului. (neuronu’ ăsta nu-i al meu că-njură prea obscen, pe bune!).  Tipu’ pleacă să le facă, iar io tre să conving gura să nu se ia după sugestiile lu ăl de sub chelie că cine-ştie-ce fir de păr suspect de creţ găsesc în şaorma mai apoi. “Domnu’ le vrea picante sau dulci?” aud o vorbă stâlcit românească. Mă-ntorc siderat şi dau cu ochii de celălalt puşti care se dovedi a fi un turc-sadea cu o figură zâmbitoare, ochi veseli şi atitudine amabilă.  “Picante, iar aia mare fără ceapă!” vine firesc răspunsul. Micul Ali se întoarce către celălalt şi îi explică şi lui comanda. “Deeeeeaaaa, mă! Am auzit şi eu.” vine răspunsul.

Ochi zglobii se întoarce către mine: “Airan nu doriţi? Mic – 3 lei, mare 4 lei.” Rămân un pic pe gânduri, iar turculeţul înţelege greşit ezitarea mea şi încearcă să-mi explice în bani vechi cu zeci de mii cum stă treaba. Îi mulţumesc şi iau două pahare mari. Se chinuie să-mi explice totalul în lei vechi şi îl calmez. Plătesc, iar până când vine mitocanul cu punga cu şaorma, el îmi toarnă airanul şi mai schimbăm o glumă, mai privim o fată, mai admirăm peisajul. Mă părăseşte când se apropie alţi clienţi pe care îi abordează cu aceeaşi amabilitate şi veselie. (alt intermezzo: Şahtior a luat cupa UEFA!)

Şaorma a fost bună, dar doar caldă. Dacă o laşi să se răcească se sleieşte.

Acu’ stau şi mă întreb. De ce trebuie să vină turcii la noi ca să percepem şi noi amabilitatea? E clar, Muc-cel-Mic îşi vindea marfa. El avea un target pe care-l dorea atins, iar cea mai firească modalitate este să-ţi îmbii potenţialul client să cumpere. Pentru asta ai nişte instrumente la îndemână şi eşti liber să le foloseşti. Ce ne trebuie nouă să învăţăm asta? Turcu-i negustor şi o face bine. Tot respectul pentru modul cum încearcă să găsească o cale de a dezvolta o relaţie. Dacă Mitroi se declara adeptul autonomiei Ţinutului Secuiesc pe motiv de “acolo-i altă lume” – io mă declar adeptul imigraţiei turceşti mai ales în Bucureşti. Pentru că îmi place modul lor de a face bişniţ.

Şi – ca să fie clar – Efendi-ăl-mic nu era patronul. Că dacă era patronul sau fiu-su, nu cred că românaşul dădea dovadă de mitocănia şi nesimţirea cu care s-a manifestat.
Şi – să mai fie clar – nu-mi făcea mie ochi dulci că am văzut cum privea fustiţele.