Tocmai am vazut episodul din TopGear cu Romania in prim plan (varianta integrala). Episodul e foarte bun, asa cum m-as fi asteptat de la oamenii astia, pe care ii admir sincer.

Nu cu foarte mult timp in urma am vazut si “From Romania With Love”, un film despre snowboard-ul din Romania. Care si asta mi-a placut foarte mult.

Cele doua filme au cate ceva in comun, am observat. Intr-o ordine aleatoare… Ambele vad Romania ca pe o tara exotica, ambele sunt facute de niste straini care par sa intelega mai bine ce se intampla aici decat noi, ambele sunt printre cele mai bune filme de promovare a imaginii Romaniei worldwide.

Ma opresc aici cu asemanarile, iar diferentele sunt asa evidente incat nu o sa va pierd timpul.

Mai e inca ceva ce au in comun: reactiile oamenilor. Romanii par sa fie foarte jigniti cand afla ca in Romania sunt caini vagabonzi, tigani, carute, saracie si tot asa. Mai mult, nu pot trece peste aceste jigniri, pe care le iau foarte personal. Nu pot vedea, de exemplu, emotiile sau senzatiile pe care tara asta le transmite celor care ajung aici. Lucruri precum culoare locala (puteam sa folosesc “specific local”), autenticitate, naturalete par mai putin relevante. “Astia ne-au facut tigani” e tot ce conteaza.

Mai surprinzator, pentru mine cel putin, a fost sa aud comentarii de genul asta la filmul cu snowboard-ul.

O sa fie tare greu cu brandul asta de tara, pe bune…

Asta e o idee mai veche. Cred ca multe dintre sondajele de tipul “ce echipa de fotbal credeti ca va lua campionatul”, raspunsul general va fi Steaua. Nu pentru ca Steaua are sanse, ci pentru ca e echipa cu cea mai mare notorietate.

Am dat exemplul cu Steaua pentru ca mi-era la indemana. Dar e valabil, pana la urma, cam in orice domeniu. Evident ca o cercetare bine facuta trece peste problema asta, dar majoritatea celor pe care le citesc nu reprezinta mai mult decat un barometru de popularitate/notorietate.

Cauza? Oamenii prefera sa spuna ceva – orice, decat un “nu stiu” sec si cinstit. Nu e neaparat rau – pana la urma oamenii raspund si nu e vina lor ca nu sunt intrebati cum trebuie.

Treaba asta are impact mai mare decat pare la prima vedere. Citesc tot mai des de crowdsourcing (and related). Solutia poate sa functioneze in anumite contexte, dar contextele astea trebuie create. Voi mai reveni pe tema asta.

Unul dintre lucrurile care imi place cel mai mult, lucrand intr-o agentie, este ocazia de a intra intr-o gramada de domenii diferite. Asta e o diferenta majora intre a lucra intr-o agentie vs intr-un departament de marketing (la client).

Fiecare client vine cu business-ul lui, cu pozitia lui in piata, cu probleme si oportunitati (ca sa pastrez un limbaj adecvat). Din toate astea, publicitarul nostru poate sa invete. Si e si platit pentru asta, ceea ce e si mai bine.

Asa ca un om care vrea sa lucreze in marketing sau comunicare dar nu prea stie unde si cum si ce, poate incepe cu o agentie de publicitate (pe un post de client-service sau strategie). In 2-3 ani ar trebui sa deprinda principiile de baza si, eventual, sa isi cristalizeze niste preferinte pentru un domeniu sau altul.

Campania Gusto are, pana acum, doua spoturi (Headless si Dogface) foarte cool dar care au impartit publicul in lovers si haters. Una dintre reactiile absolut spectaculoase a ajuns pe adresa agentiei de creatie (Publicis) si vine de la o mamica ingrijorata.

Un alt aspect important este ca, copii sunt atrasi de reclame. Nu stiu daca aveti copii, dar parintii isi pacalescu copiii de varsta foarte mica sa manance punandu-le reclame la televizor. Sunt colorate, sunt mai zgomotoase si se canta. Copiii sunt fascinati si mananca.

E atat de tare chestia asta ca ma gandesc incat poate face linistit parte din campanie . Textul complet aici. Concluzia e ca parintii astia isi terorizeaza copiii. La propriu.

Ei, intre timp CNA-ul a intrat pe fir. Cum spune si dl. Capanescu in acelasi post, faptul ca CNA-ul muta sau interzice o reclama a devenit un soi de barometru al calitatii, inseamna ca spotul e bun si ca a trezit reactii. Mai ca imi vine sa cred ca si miscarea asta face parte in campania de PR.

Aveam in plan un post pe tema asta de ceva vreme, dar azi am vazut clipul de mai sus (via Bogdan), asa ca am trecut la fapte.

Prima obiectie pe care o am la campanie e ca exploateaza intr-un mod cinic suma de 4 mld euro. Oamenii (eu inclusiv, of cors) nu prea au dimensiunea sumei asteia. Evident, sunt bani multi daca ma gandesc, dar cat de multi sunt cand vine vorba de PIB si alte unitati macro? Cati km de autostrada de pot face cu 4 mld de euro? E un advertising lipsit de morala pentru ca omisiunea e tot un fel de minciuna.

Problema cu Rosia Montana e cu atat mai delicata cu cat e o zona extrem de saraca. Si nu a existat nici un alt plan de iesire la liman. Tusim eco, agricultura bio etc sunt concepte foarte frumoase dar care nu functioneaza in ecuatie cu statul, din cate se vede. In conditiile astea, e normal sa existe frustrarea ca in pamant zac niste tone de aur care abia asteapta sa fie exploatate.

In plus, cam ce investitor s-ar duce in zona asta sa faca turism eco, din moment ce exploatarile pot incepe oricand? Pentru ca, sa fim seriosi, cu greu ii vad pe oamenii de acolo aplicand la fonduri europene pentru agricultura sau turism. Cu atat mai putin cu cat au cateva tone de aur sub ei – ceea ce reprezinta o rezolvare rapida si fara batai de cap a tuturor problemelor din lume.

Probabil ca proiectul va trece, dar e inca o dovada a lipsei de viziune, a incompetentei si a falimentului politic. Ii inteleg pe locuitorii din RM care au votat pentru exploatarea miniera. Dar nu e ca si cum au de ales, nu?

Aseara a avut loc festivitatea in Fratelli de pe lac. Masa si dansul (aka afterparty) – la Fratelli in centru. 

Pe scurt, premiile au fost impartite intre Papaya si Next si/sau Cap, cu Grand Effie pentru Cava d’Oro (Papaya). Nimic pentru McCann, Ogilvy, Head, Cohn&Jansen (hm…). Evident, au mai fost si alte agentii care au luat, dar dominarea Papaya a fost covarsitoare, doar Next/Cap au tinut pasul (impreuna si separat). 

Cu cateva mici exceptii, campaniile care au luat premii de eficienta au fost si campanii foarte ok dpdv strategic (asta era de asteptat) dar si creativ. Ceea ce intareste idee ca advertisingul bun vinde, de fapt. Intr-un fel sau altul. 

Urmatoarea borna – AdOr. Cate din campaniile de la Effie vor fi si acolo?

Tocmai citeam un comunicat de presa care anunta un viral. E putin aiurea, cred ca ordinea ar trebui sa fie exact invers – intai primesc de la 10 prieteni filmul pe mail, mess, twitter, facebook samd si apoi citesc comunicatul de presa, ca profesionist constiincios ce sunt. 

Cum ajunge, totusi, un viral sa fie viral? Cred ca trebuie indeplinite doua conditii: insight-ul si exagerarea. Toate viralele bune pe care le stiu le au pe ambele. Pot fi discutate mult cele doua conditii – despicate, analizate, comparate etc. Ar mai fi de discutat umorul, pentru ca trendul cam asta e. Evident, exista virale fara umor (spoturi sociale, in general), dar procentul e foarte mic, din cultura mea generala.

Nu vad de ce un spot tv bun nu ar avea sanse sa devina viral. Diferenta majora e ca brandul e mai mult o semnatura a spotului (in virale) si mai putin un actor principal (in spoturi tv). Dar si aici sunt multe contra-exemple. 

Si inca o intrebare: ajunge, pentru un brand, ca un viral sa fie viral? E eficient? Mi-a placut spotul Vodafone – Youth de anul trecut, dar cand am ajuns pe site-ul din semnatura m-am enervat brusc. Si-a facut treaba ceva mai bine decat un banner obisnuit, dar bounce-ul a fost instant. Pe de alta parte, nici nu mai sunt in target .

Cred ca functia principala a unui viral nu e sa duca trafic intr-un site (deci obiectiv cantitativ), ci sa ofere un pic de divertisment mai putin agresiv din punct de vedere comercial, dar folositor brandului ca imagine (deci obiectiv calitativ). Asta presupunand, evident, ca e viral (deci ca are cateva zeci de mii de vizualizari pe Youtube). Adica obiectiv fix cantitativ.

Mi-a placut foarte mult brandul Radio Guerrilla, cel putin la inceput. Grila destul de variata, DJ/realizatori inteligenti, muzica buna(ish). Intre timp si-a pierdut din suflu si din indrazneala. (In continuare imi place de fratele Vintila, dar cum incepe la 10, nu il prea prind.) 

S-ar zice ca noua campanie vine sa ma contrazica. Pare curajoasa, are umor, e virala. And yet… O campanie sociala buna e cea care iti ofera ceva in schimb. Cea care ridica o problema si propune o solutie. In afara de un misto indoielnic care ia forma unei executii relativ bune, nu vad nimic in spate. Ah, de fapt vad, dar nu e o solutie, ci e o mare frustrare. Si ipocrizie. Si snobism cat cuprinde. 

Trecand peste parte estetica, nu inteleg exact obiectivele campaniei. Pozitioneaza Guerrilla ca un radio pentru oameni educati? Doar daca oamenii educati sunt si frustrati by default. 

In plus, executia in online mi se pare complet lipsita de haz. Asta e tot ce se putea face? Daca tot intri in zona asta, fa-o ca lumea. Clasamente, voturi, categorii de specii si faze, exemple din lumea reala (nu m-as fi ferit de ele whatsoever).

Imi sta de mai multa vreme pe creier chestia asta. Cred ca astea sunte cele doua concepte de care ma lovesc cel mai des. Cuvintele cheie pe care le aud de mai multe ori pe zi. Probabil ca functioneaza ca un fel de yin si yang. 

Nu creativitate, nu etica, nu inovatie. Astea sunt un fel de variabile care te fac fie relevant, fie te frustreaza. In mod normal ar trebui sa existe un soi de echilibru intre cele doua, dar pare foarte fragil. 

Nu stiu cum e in alte domenii, dar in ce fac eu zi de zi, cam asa e.

DailyBusiness a publicat o lista a celor mai importanti 25 de oameni din advertisingul romanesc. Cum era normal, multi oameni din agentiile media, multi advertiseri cu bugete imense. 

Ce mi se pare surprinzator e liderul. Si ca lipsesc multi grei gen Dragos Grigoriu sau Stefan Iordache. Si, cu exceptia lui Naumovici, nu e niciun creativ in top. Chiar asa de putin influenti sa fie oamenii astia?

Premiul pentru Proiecte Inovatoare, singura categorie in care am concurat. Mi-era frica de “Harta lui Blaga” – o idee foarte misto si bine pusa in scena, cum ar veni. Juriul a inteles ca sunt doua abordari diferite si ca nu merita una sa piarda in fata celeilalte. Asa ca am impartit premiul.

Ca veni vorba de Webstyler, au luat asa multe premii incat cred ca fiecare om din agentie poate duce cate unul acasa.

Cu aceasta ocazie, proiectul Generatia4 se inchide. De tot. Personal, cred ca putea fi dus mai departe mult si bine, cat timp exista modelul A4. Nu mai e cazul.

Later edit: iLeo isi ia jucariile si pleaca. Detalii aici si aici. Nu comentez reactia. Sunt doar curios care sunt reseaserch-urile din care reise ca Generatia4 si Leapsa Fiat 500 scoreaza aproapiat la capitolul awareness. Google, de exemplu, zice altceva.

Seara asta suntem la Internetics cu Generatia4, in categoria Proiecte Inovatoare. 

(Da, cateodata imi dau seama ca un cont de Twitter nu ar strica).

Deja e veche, probabil. Dar face toti banii. 

Ehei… imi aduc si astazi aminte de spotul original. Ce mai riset, ce mai vorbe!

E o constatare generala ca publicitatea e pe trend descendent. Ca calitate, vorba poetului. Daca dam la o parte luna octombrie, toata lumea e pe plus bine de tot. Asta ca sa vorbim si de cantitate. Deci advertisingul, chiar si slab, a vandut. 

Sa revenim. Publicitate trebuie sa concureze cu emisiunile TV, cu filmele si in general cu contentul de pe TV. Sau din presa, sau de pe web samd. Dar ce faci cand concurenta e din ce in ce mai slaba? Cred ca e normal ca publicitatea buna sa vina in contextul unui continut media bun. Trebuie. Altfel nu razbate. Cand calitatea continutul scade, scade si advertisingul. Exceptiile nu se pun. 

Chestia asta se vede si la modul cel mai obiectiv: nu avem Ad’Or si nimeni nu pare sa ii fi simtit lipsa. Golden Drum-ul de anul asta a fost cel mai slab din ultimele editii pentru publicitatea romaneasca. Si tot asa. Nici macar ghosturile nu mai sunt bune . Din nou, normal – ca sa faci ghosturi bune, trebuie sa ai constant idei bune. Deci campanii bune. 

Si tot asa…

Premiul 1 (statueta + diploma) cu coronita (un telefon LG, husa Booq) la categoria Campanii pe Bloguri. Campania castigatoare a fost, of cors, Generatia4.

Locul 2 a fost iLeo cu “Azi nu scriu nimic”, pe 3 a fost campania de lansare Booq (sorry, imi scapa cine a facut-o).

Ne vedem la Internetics.

LE: A aparut lista completa cu castigatorii de la Webstock.

S-au intors pufuletii. Poate ca nici nu au plecat vreodata, dar pentru mine s-au intos de vreun an. Avem pufuleti, avem ciocolata ROM, Cavit si tot asa. Partea frumoasa e ca si spoturile par sa fie atinse de entuziasmul asta al revenirilor…

Spotul Gusto e un balon de oxigen. In ultima luna am vazut numai chestii dubioase, iar asta a trecut asa, aproape neobservat. Fara tam-tam, fara comunicate de presa bombastice. Pur si simplu un spot misto.

Ma gandesc de ce nu se intorc mai multe branduri prafuite, dar care au un capital de incredere la care se ajunge foarte greu – Plafar ar fi un exemplu bun. Mi-ar placea sa vad Plafar back in business.

Bergenbier are o noua promotie. Strategia de care vorbeam mai demult continua. Daca cumva nu va ajungeau cate ATV-uri exista prin Bucuresti, pe la munte, pe la mare si basicly peste tot, Bergenbier mai pluseaza cu 50. Sa fie!

Dar unde se simte cel mai bine ATV-ul? Pai in natura, normal… Asta daca a mai rams loc de Jeep-uri .

Avem si site, tot ce trebuie.

Politia, mai ales cea rutiera, are constant niste “campanii” pentru educare participantilor la trafic, prevenirea accidentelor samd. Din punctul meu de vedere, pe langa faptul ca sunt executate foarte prost – daca ma gandesc numai la panourile pe care scrie “STOP ACCIDENTELOR RUTIERE! VIATA ARE PRIORITATE!”, majoritatea dintre ele sunt si gresite strategic. Pentru ca produsul e prost.

Sa ma explic putin. E foarte bine ca Politia sa spuna “circulati regulamentar” – pentru ca la asta se reduc toate campaniile, pana la urma. Pentru ca se presupune ca, daca nu o faci, esti amendat, ti se ia carnetul etc. Dar e asa? E produsul consistent cu mesajul? Nu prea. Pentru ca zilnic vad masini care trec pe rosu, care merg pe interzis, care nu dau prioritate pietonilor. De fiecare daca cand ies din Bucuresti vad masini care depasesc cu mult viteza legala samd. Unde e Politia atunci?

Si atunci, de ce sa cred o campanie care spune ceva, orice, dar care vine din partea Politiei? Singurul serviciu public pe care il cred, orice ar spune, este SMURD. Asta ca avem si un gen de solutie.

Elita e brandul ala de cafea cu niste spoturi foarte dragute, din seria “Pregateste-te sa fii bogat”. Ma rog, spoturile erau pentru o promotie care, probabil nu chiar intamplator, vizau o cafea.

Acum Elita si Selected lasa locul unui brand nou, Doncafe. Avem si doua spoturi (Hands si Adoption). Asta e campania numarul 1, a brandului premium. Pentru ca mai exista si campania de lansare a marcii mainstrem Doncafe Mixes, produs care merge pe principiul “x in 1″, tot cu doua spoturi (Meci si Matrix).

Nu inteleg o chestie: de ce brandul premium trebuie sa fie atat de cliseistic si plictisitor, iar celalalt trebuie neaparat sa fie atat de “nonconformist”? Principiul e aplicat si in online: premium inseamna web 0, mainstream inseamna un site “cu jmen”. Despre site a scris si Dragos, si nu pot sa il contrazic.

Leo anunta lansarea ca “lansarea anului in Romania”. Daca ne luam dupa resurse (oamenii agentiei si bugetul clientului), cam asa e. Probabil ca printr-o distributie buna, Doncafe va reusi sa si vanda bine. Dar cat din asta va fi meritul agentiei?

Imi place publicitatea, dar sa fie buna . Imi place sa cred ca si functioneaza, dar uitandu-ma la mine, imi dau seama ca e asa si nu prea.

Altfel, cum naiba sa imi explic faptul ca beau Ursus, desi nu tin minte sa imi fi placut vreodata comunicarea lui? Sau  ca nu beau Tuborg, desi ultimile spoturi imi plac maxim? Sau ca nu beau Ciucas, desi Cornel mi se pare un mare om? Si exemplele pot continua.

Btw, Filip are chiar si flog. How cool is that?

Pana la urma, publicitatea NU vinde, ci creaza premisele de a vinde. Da la o parte bariere. Face lipeala, dar nu garanteaza succesul relatiei brand/consumator, oricat de mare ar fi bugetul si oricat de tare ar fi creatia. In cazul meu, Ursus nu avea ce bariere sa dea la o parte, probabil. M-am trezit cu un Ursus in brate acum multi ani, si asa a ramas. Sunt imun .

LE: era sa si uit. Aveam si exemplul ala bun, cand advertising does work. Delaco a inlocuit Hochland. In plus Toni are si un blog foarte cool. Blogul inca e in picioare, dar Toni nu mai zice nimic. Pacat.

In general e acceptata opinia conform careia sa lucrezi cu o agentie mica/medie inseamna sa ai reactii rapide si dedicare, iar sa lucrezi cu o agentie mare/huge inseamna sa ai resurse si, eventual, prestigiu.

However, mai e ceva: increderea. Un client mare, care isi permite o agetie mare, in general o va alege in ideea ca “daca Leo/McCann/Tempo nu reusesc, cine naiba sa reuseasca?”. Iar omul de la marketing, care in general ia decizia referitoare la agentie, are, intr-un fel, spatele asigurat chiar si in cazul unui esec. “Doar am lucrat cu cei mai mari!”.

Cand o agentie mica/medie ia un cont mare, inseamna ca oamenii aia au muncit pana au cazut lati. Pentru ca trebuie sa compenseze multe.

Cine nu il stie pe Cornel, se uita degeaba la TV si bea degeaba bere. Pentru ca dl. Cornel e cea mai tare mascota de bere ever. Un cerb care canta si spune vorbe destepte… now that’s something.

Daca nu m-a covins pana acum ca berea Ciucas e buna (am avut placerea de cateva ori), nu e vina lui Cornel. E vina berii. However, daca as ajunge in varf de munte la o cabana unde au doar Ciucas si concurentii, alegerea va fi usor de facut.

Care e treaba cu ultimile doua spoturi Skol? Ma tot uit si tot nu inteleg. Ar trebui sa fie… cum? Zanga? Haioase? Absurde? Wtf? Aruncati o privire. Si inca una.

Nu m-am gandit niciodata ca berea nu ar intra destul de usor. Nu m-am gandit ca, daca cumva as da de problema asta, s-ar rezolva cu o sticla cu gatul nu-stiu-cum.

Tocmai am citit interviul lui Emilian Arsenoaie de pe Iqads. Deci e vorba de o campanie care anunta ca Skol si-a cam schimbat sticla. Si vorbeste din prisma consumatorului care stie ca Skol aluneca mai usor decat altele. Asa zic focus grupurile. Aha. Deci asta era.

Nu prea scriu despre business si lucruri care tin de cum se face business. Desi postul asta poate parea ceva de genul, de fapt este despre incredere.

Am avut o revelatie azi. Noi vindem incredere. Muncim la prezentari si scriem rationale si facem tabele si tot asa pentru un singur scop: trebuie sa ii castigam increderea celui caruia ii prezentam pana cand pe ecran apare slide-ul pe care scrie “Va multumim!”.

Asa ca orice intrebare, orice intrerupere – altele decat “aprobat”, sau “da, e excelent” – trebuie luate ca o lipsa de incredere de diverse grade. Asa ca atunci cand raspund la o astfel de intrebare incerc sa mai pun o caramida. Raspund la 2 intrebari – una este cea explicita, iar cea implicata este “de ce as avea incredere ca o sa mearga?”.

Sa avem incredere, deci? Da, dar nu oricum.

Cover-story-ul din ultimul BIZ este dedicat blogurilor si campaniilor de comunicare desfasurate pe bloguri.

Mi-au placut scurtele “tutoriale” ale lui Doru si Bobby. E bine ca cineva sa teoretizeze putin afacerea asta, sa existe niste repere. Iar Bobby si Doru sunt voci valabile.

Intr-un sondaj facut de BIZ printre 150 de oameni dim marcom, conduce campania pentru Audi. In general Audi apare din plin, inclusiv cu rezultate la vedere trebuie sa adaug. Am avut curajul sa ne asumam niste cifre concrete. Daca tot am dat tonul, am putea sa aratam si cu ce efecte. In sensul asta mi se pare mult mai ok sa nu dai cifre, decat sa spui “nenumarate trimiteri catre site-ul masinii”. Formularea se refera la campania Fiat 500 a lui iLeo. De ce “nenumarate” cand ele chiar pot fi numarate?

Anyway, rezultatele publicate de BIZ referitoare la Audi vor fi completate cu un study-case baban. Candva.

LE. Am uitat ce era mai important. Linkul – prin amabilitatea lui Manafu.