A follow-up on this previous post. The exhibition on the ancient cultures of the Danube Valley gets a brief presentation in NY Times / Science – here. (A pull from obscurity is a much needed merchandise, even for the present-day cultures of the region in question.)

MNIR, ICR New York and museums in Bulgaria and Moldova helped put up an exhibition on the ancient civilization of the Danube Valley, 5000-3500 BC, at the Institute for the Study of the Ancient World of New York University.

Dacă îți plac la fel de mult  motoarele și istoria, atunci nu ți se va părea ciudat faptul că Muzeul Național de Istorie a României găzduiește o expoziție de motociclete. La doi pași de basoreliefurile ecvestre ale Columnei lui Traian, prezentul a așezat și altfel de cai spre expunere. Caii-putere!

          De la  Mobra, musculița românescă,  până la puternicele Ducati sau Bmw, sau chiar legendarele motociclete  Triumph, Harley Davidson și Indian. Toate sunt reunite în expoziția ”O istorie pe două roți” organizată de MNIR, Muzeul Tehnic Ing. Dimitrie Leonida și Daytona Twins, deschisă până pe 30 septembrie . Există chiar și un sector dedicat mărcilor estice din perioada comunistă, precum Ural și Mz. Fiecare exponat are un scurt istoric al proprietarilor, iar unele dintre acestea păstreaza patina timpului. Astfel, există motociclete cu elemente lipsă, cum ar fi manete de frână, sau ornamente exterioare, dar și modele restaurate exemplar de către oameni cu adevarat pasionați. La expoziție pot fi văzute  și  subansamble, precum și căști de motociclist din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Mai jos, un Triumph și un Bmw.

Din seria muzeelor vizitate face parte şi Del Prado. Undeva în centrul Madridului, pe Calle Ruiz de Alarcón 23, am ajuns cu o oră şi jumătate înainte de închidere. Sincer, nici nu mi-am dat seama. Am plecat în grabă de acasă într-o sâmbătă seara. Şi atunci centrul Madridului era plin, mai ales în zona muzeului. Eu am prins şi intrare liberă.

Intrarea, în mod obişnuit, este 15 euro. Dacă vrei să vizitezi un muzeu în fiecare zi te falimentezi puţin.

Voiam neapărat să văd unul dintre tablourile mele prefarate: “Las Meninas” de Velasquez. Adevărul este că în faţa lui am stat cel mai mult. Şi acolo erau cei mai mulţi oameni. Este fascinant. Nu ştii la cine să te uiţi mai întâi din acest tablou, pentru că în anasamblu nu se poate privi. Nu poţi cuprinde cu privirea dintr-o dată infanta, slujnica, bufonul, pe Velasquez etc. Eşti impresionat de personajele vii şi acum. Vrei să descoperi toate detaliile pânzei şi nu faci decât să admiri.

Îmi pare rău că nu am apucat să văd “La maja desnuda” a lui Goya. Muzeul este imens şi cred că nici jumătate nu l-am străbătut într-o oră şi ceva. Timpul a zburat. Dar mă voi duce din nou când voi ajunge în Madrid.

Nu se compară cu ce am văzut eu la MNIR. Sunt convinsă de faptul că banii sunt cauza. Şi poate într-un procent mic şi lipsa de interes a oamenilor de a merge la un muzeu. Din pozele pe care le-am ataşat postului vă puteţi da seama că oamenilor le place să meargă la muzeu şi că sunt totuşi interesaţi de artă. Mi-ar plăcea să fie şi la noi aşa. Sunt curioasă ce se întâmplă în Bucureşti în noaptea muzeelor pentru că nu am fost în ţară când s-a organizat. Am înţeles că senzaţia evenimentului de anul trecut a fost un concert cu Bryan Adams şi nu vreun muzeu din ăsta.

Am participat vara trecută la Noaptea Albă în Madrid iar pentru a intra la un muzeu trebuia să stai la coadă ceva timp. Am reuşit să-l văd pe Pedro Almodovar, bineînţeles cu ochelarii de soare şi la 3 dimineaţa. A vorbit puţin după o prestaţie de flamenco(nu a lui), care de alftfel mi-a plăcut la nebunie. Nu erau foarte mulţi pe acolo, doar primele locuri erau ocupate. Apoi am intrat într-un fel de clădire, nu ştiu ce era, era spre dimineaţă şi apucasem cu prietena mea într-un grup de integraţi în absolut care ne-au plimbat aiurea prin Madrid. Greşeala a fost că nu ne-am organizat singure şi am plecat cu ăia crezând că ei cunosc mai bine locurile. Nu au făcut decât să ne plimbe dintr-un loc în altul aiurea. În fine, am intrat în acel loc ciudat cu multe încăperi. Parcă ar fi avut legătura cu vreo nuvelă a lui Eliade în care se întâmplă lucruri stranii. Într-o încăpere erau paturi multe şi mulţi oameni întinşi pe acolo uitându-se pe pereţi la nişte aberaţii proiectate. Habar nu aveam ce sunt alea, noi ne-am pus pe pat aproape adormite. Apoi am aterizat prin centrul Madridului într-un kebap al unor turci. Am mâncat puţin de foame dar mi-era scârbă, nu mai mâncasem de mult astfel de mâncăruri. Am renunţat la fast-fooduri de mult timp.

Ideea e că vreau să particip la un astfel de eveniment şi la noi în Bucureşti. Şi îl aştept cu nerăbdare. Cu toate că afară sunt locuri mult mai bine organizate (că nu ştiu dacă mai frumoase), şi în Bucureşti sunt locuri care de multe ori te pot surprinde. Nu trebuie decât să afli de ele.

Vineri, 27 martie 2009, David Chifiriuc, de la Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Istorie, va fi invitat la Chat Room.

Discutăm despre www.monumenteromania.ro si despre Harta Monumentelor din Bucureşti.

Am luat la picior câteva străduţe din Bucureşti şi am rămas surprinsă de frumuseţea lor. Singurul lucru un pic deranjant era mulţimea de maşini parcate pe trotuar. Iniţial căutam alt muzeu însă am dat peste MNIR tot învârtindu-ne pe străduţe ocolitoare pline de clădiri vetuste. Mă gândeam la Bucureştiul lui Eliade. Ce bine ar arăta dacă cel puţin o parte din clădiri ar fi restaurate. Totuşi, se lucrează pe unele străzi. E de bine, nu?

În muzeu mi-a plăcut cel mai mult Tezaurul. Mai multe aflaţi de pe site-ul MNIR.

Ca suvenir am luat un semn de carte cu imagini de pe Calea Victoriei a vechiului Bucureşti.

In Noaptea Portilor Deschise, daca eram alone, as fi purtat alti jeansi, un maieu si o camasa deschisa, nelipsitii mei bascheti, rucsacul, Bufful, manusile de ciclism, termosul cu ceai fierbinte si as fi pedalat spre centrul orasului in lumina artificiala de pe strazi, pe cheiul Dambovitei pana sus spre Calea Victoriei si acolo as fi gasit un loc bun unde sa o leg pe Doi Cai, sub vreun stalp cu reflector, ca sa descurajez orice gand infractor al cine stie cui umbla dupa el cu clestele de sertizare si ar putea sa-mi taie cablul antifurt.

Pe urma mi-as fi turnat ceai in capac, as fi sorbit usor transpirata si as fi masurat din priviri eventualele grupuri de oameni adunati pe scarile din fata Muzeului National de Istorie. Pentru ca asta ar fi fost for sure prima mea destinatie. As fi intrat ca si cum cladirea aceea veche si impozanta imi apartine, ca si cum as avea vreun drept asupra obiectelor adunate acolo prin efortul a generatii de arheologi si cercetatori, ca si cum prezenta mea in birourile si arhivele din spate, niciodata deschise neinitiatilor mi-ar oferi un statut deosebit. As fi trecut prin sala mare spre dreapta pe langa bodyguarzi plictisiti si suspiciosi spre prima incapere a expozitiei permanente. Paleoliticul si mezoliticul est european, pe langa custozii de sala adormiti in aceasta seara extra, peste programul obisnuit. As fi facut fotografii oalelor cucuteniene adunate in gramezi in cubiculele de sticla si statuetelor de piatra si lut ars in reprezentari extraterestre cu ochii imensi si capete late. As fi privit mai deaproape si m-ar fi trecut fiori prin epiderma, in ritmul vreunor instrumente primitive aduse la viata de Dead Can Dance. Mi-as fi pus intrebari a nu stiu cata mia oara, intrebari cu rezonante in paleoastronomie si cartile despre enigme inexplicabile pe care le citeam in copilarie, Von Daniken si Hobana. Who were they? Culturi europene atat de primitive incat nu ne amintim nimic si nu ne ramane decat sa contemplam perplecsi o arta sublima. Boian, Gumelnita, Vadastra, inapoi cu 7000 de ani, 10000 de ani. Mi-i imaginez in inchipuita lor societate matriarhala eneolitica, inainte ca rolurile sexuale sa se contureze atat de diferit. In pretinsele lor cladiri cu etaje, tatuati in modelele exemplificate de exciziile figurinelor de pamant. As fi trecut prin sala dupa sala dorindu-mi sa fiu iarasi inapoi pe santiere, cu pensula din par de porc, cu mirosul de vara, de praf acid si transpiratie proaspata. Pe langa machetele cu asezari neolitice, al caror nume nu-l mai stim si le-am inventat noi altele, pana in salile de istorie getica, daci, romani apoi, monede de argint cu chipul lui Sever, coifurile din bronz si sabiile trace, aparatoarele pentru brate din cupru invartit pe incheietura. Scheme strategice ale luptelor dacice. Statui de marmura in stilul roman provincial, facute pentru defuncti aristocrati, primele obiecte din sticla, colectia de camee din agata, fildes sau sidef, numele barbatilor in fruntea primelor state mici raspandite in cele trei provincii romanesti. Pana la salile despre istoria medievala, unde m-as fi plictisit si as fi abandonat plimbarea prin trecut.

Dar sambata seara am iesit in grup. Babe, Lux si Francis, cu metroul pana la Parcul Izvor si de acolo in plimbare pe jos impreuna cu grupulete rasfirate de tineri iesiti out, eu un pic nesigura din cauza unei tensiuni inutile si prostesti, mai in spate cu Francis, in timp ce Babe si Lux ne conduceau. De fapt nici nu prea aveam chef de vorbit. Urasc momentele astea cand mergem toti din inertie intr-un loc, chiar daca deodata as vrea sa fiu in alta parte. Vroiam un alt loc pentru ca ma enerva situatia, pe care eu oricum am tendita sa o exagerez si dramatizez, de-a merge acolo separate si suparate. Si mai ales, ma stresa perspectiva unei seri out cu tot felul de lume “cool” necunoscuta si pretioasa la MNAC, unde prevedeam intalniri de gradul trei.

A fost o seara esuata anyway. In fata Muzeului de Arta Contemporana o coada cvadrupla in jos pe scari pe drumul ce vine din parcare, o multime de oameni, afisati, draguti, interesanti foarte multi, sunt sigura, nu am sa comentez asta. Nu am putut intra si imi era o sete teribila, incat nu ma puteam concentra, o sete care ma facea sa nu-mi pese de nimic si am baut direct in magazin cand am gasit unul deschis la ora aia. Pe urma Francis a plecat cu niste tipe si, asezate pe un parapete, imi masuram senzatiile din stomac privind in jos printre niste grilaje, la o adancime de cel putin doua etaje, cand Babe mi-a atras atentia asupra jachetei negre din grupul fetelor cu jacheta neagra din piele artificiala. Babe nu le cunoaste personal, dar stie deja cateva povesti ca sa devina curioasa. Era una singura, aprinzandu-si o tigara si luand un loc la capatul opus al parapetului nostru. Am ridicat din umeri si m-am intors la privitul in abis, destul de absenta fara sa fac nici o legatura, fara sa realizez ca, desigur, celelalte ii vor urma. Cand am ridicat ochii am surprins periferal un blur blond si purple, identificand-o instant, fara sa fie nevoie sa ma intorc, pe Ana. Si am devenit deodata inconfortabila, incercand sa ascund asta, cu privirea fixata numai in fata si dreapta, ochii adanciti in hartia cu programul GayFest de next week pe care mi-a bagat-o Lux sub nas. Nu as fi vrut un salut ipocrit si un small talk in drum nici cu Dana, nici cu ea. Si, astfel, la fel de naspa si eu, nu ne-am salutat, nu ne-am privit si ne-am prefacut a nu ne vedea.

Nu mai vreau sa cunosc oameni cu care sa ajung aici. Fuckers.