Solange Mangano, fosta miss Argentina in 1994, a murit in urma unei operatii estetice la fund. Lichidul injectat in fese la o clinica specializata din Buenos Aires, menit sa-i ofere acesteia bucuria unui posterior mai ferm, i-au afectat plamanii si creierul, aceasta murind pe 29 noiembrie 2009 cu diagnosticul embolism pulmonar. 

Potrivit unui apropiat, designerul Roberto Piazza, ” o femeie care avea totul, a murit pentru ca a vrut sa aiba un fund ceva mai ferm”

Spun eu: exista un proverb romanesc - ce nu ne omoara, ne intareste. Cred ca asa a gandit si Solange Mangano despre fesele ei, numai ca, din pacate, in cazul ei, nu a tinut cont de prima parte a proverbului, sfarsitul fiind tragi-comic, oricat de mult ai tine la solemnitatea unui astfel de moment.

poze Solange Mangano

Solange Mangano

SOLANGE MAGNANO

Era a nu ştiu câta oară când Maia îmi trimitea mesaje de felul asta. După primul, am alergat într-un suflet la ea acasă. Nu era. Am găsit-o o oră mai târziu, îngheţată şi vorbind cu doi câini, care se tolăniseră uzi şi bolnavi la picioarele ei. Am luat-o de acolo, în primul bar unde am comandat două ciocolate calde şi aşteptam. Aşteptam o explicaţie, un răspuns, să-mi spune orice, numai să treacă, să scap din coşmarul asta. „De ce, de ce ai vrut să faci asta? Cum ai putut te-ai gândit că asta e calea? „Nu ştiu”, îmi răspundea ea zâmbind trist şi absent, şi totuşi cu ochii ei negri atintiţi la mine şi eu mă împiedicam întotdeauna de privirea asta a ei şi uitam orice aş fi vrut să-i spun. După vreo oră jumătate, ne-am dus acasă la mine cu taxiul. Niciun cuvânt despre rătăcirea ei, mi-a povestit în schimb de o colegă care avea o pisică ce tocmai fătase şi mă ruga să luam şi noi un puiuţ că dacă nu o să-i arunce la tomberen. A fost frumos, una dintre nopţiile acela în care ne încolăceam unul-ntr-altul şi din îmbrăţişarea noastră ieşeau aburi ca dintr-un vin fiert cu scorţişoară. A doua zi a plecat devreme, înainte să mă trezesc. Mă gândeam la noaptea trecută, la Maia, la hoinăreala ei şi mi-am spus că a avut un moment prost, că nu aveam de ce să mă îngrijorez prea mult.
A doua oară când am primit acelaşi mesaj, m-am alarmat. Eram disperat. Mă gândeam că sunt un prost, că n-am insistat să-mi spună „de ce”, că n-am luat-o în serios. Îmi venea să mă arunc de pe geam, vorbeam singur prin casă şi-mi reproşam câte-n stele. În timpul asta o sunam ca un nebun la telefon. Nu răspundea şi eu simţeam că-mi pierd minţile. Am ieşit aproape dezbrăcat în stradă, m-am lovit oamenii din drumul meu, am călcat în bălţi şi într-un căcat de câine. La câini mă duceam şi eu. Acolo unde o găsisem şi prima dată. Numai că ea nu mai era acolo şi câinii au început să mă latre. Mergeam pe străzi ca un nebun. Mâinile mi se păreau scurte, distanţele îngrozitoare, picioarele butuci. Plângeam şi bestemam tot ce-mi ieşea în cale. „Maia, Maia mea, Maia”- spuneam încontinuu, de sute şi sute de ori. Apoi mi-am amintit de Dumnezeu şi am început să spun Tatăl Nostru, doar că mă tot pierdeam pe la mijloc. De la „precum în cer aşa şi pe pământ”, săream altundeva, nu puteam să-mi amintesc cuvintele şi mă uram mai mult decât oricând. După două ore, am ajuns în faţă scării. Eram într-o stare jalnică. Când am urcat scările, Maia era acolo, ghemuită, cu un aer inocent, ca o pisică perversă. M-am uitat la ea, îmi venea s-o bat, aveam o poftă nebună să-i trag măcar câteva palme. Am trecut pe lângă ea, fără s-o ating şi am intrat în casă, lăsând uşa crăpată. A intrat cuminte după mine şi aştepta. Voiam să urlu, dar privind-o mi-a trecut. Ochii ei negri mă opreau, parcă eram ţintuit în cuie şi nu puteam să-i fac nimic făpturii aceleia parcă tocmai ieşită dintr-un somn adânc. Mă bucuram totuşi, mă bucuram aşa de mult. Mi-a spus că nu ştie ce a apucat-o, că aşa i-a venit, că îi pare rău. Îngheţat cum eram, am îmbrăţişat-o toată, ore întregi: i-am îmbrăţişat picioarele, pulpele cărnoase şi sânii reci şi gâtul şi pielea albă şi tăcerea ei moale şi patul ne-a primit cald şi umed, îmbrăţişându-ne ca pe doi copii ai nimănui.
Ştiu că dacă o să mă opresc vreodată din căutare, Maia n-o să mai fie Maia, nici eu n-am să mai fiu eu, după cum ştiu prea bine că numai pentru că o caut ajung la ea, acolo unde ea nu mă lasă, acolo unde mi se neagă. Că tot ce-mi rămâne e tocmai momentul în care în sfârşit o regăsesc după atâtea şi atâtea nopţi, atunci când începe îmbrăţişarea noastră sub noaptea grea. Pentru asta nu pot s-o omor pe Maia, care de abia mai există, ca o lumânare pusă la morţi ce din clipă în clipă se va atinge cu apa. Pentru asta nu pot să-i dau drumul şi n-am să-i dau drumul niciodată. Dar în acelaşi timp, ştiu că după ce o să termin de scris, o să plâng două ore în patul mare şi gol care o să mă primească ca pe un copil al nimănui.

Urasc toamna. Urasc si iarna. Urasc frigul in general. Dar detest si caldura excesiva de transpiri si stand pe loc la umbra.

Toamna imi pare un anotimp asa dezolant. E un anotimp in care totul moare. D’asta e asa de rece, pentru ca si moartea e rece. Toamna ne amiteste ca totul e trecator, si asta ma deprima. Toamna imi aminteste ca viata are un sfarsit, asa cum si zilele calde ale verii au un sfarsit. Doar ca zilele de vara se intorc intotdeauna, viata nu.

Noroc cu peisajul de toamna. Acea paleta de culori incredibile ma incalzeste, oricat de frig sau urat ar fi afara, asa cum o face si zambetul lui [<3].  Ador culorile de toamna. Ador acele zile calde si colorate de toamna. Imi amintesc de vremea cand eram copil si ma tavaleam in covorul de frunze si imi taraiam piciorusele prin el.

Pana la urma, toamna nu e  chiar asa rea. Macar de n’ar fi frig.

voi sangera iar
teama de necuprins si-a facut cuib in asternutul meu
prin ochi mi se scurg o mie de mile
de nopti cu eclipse.

un raget asterne tacerea
apoi moare
odata cu el
intunericul lung ca o barba de mos
se infasoara cu neputinta mea

am aflat demult ca cerul
este un glob de cristal
care ne tine inchisi

la sfarsitul zilei
toata lumea sta pe umarul nostru.

Cred ca am mai scris un articol pe tema asta,nu mai conteaza.

Ce tot incerc sa fac?Mai am destul sa-mi dau seama eu insumi apoi voi,poate aveti vre-o idee.Stiu ca eu incerc sa ma exprim liber. Fiecare se exprima cum poate,nu poti condamna un om pentru asta.Unde vreau sa ajung eu defapt?

Toti avem nevoie de liniste,e clar. Deci cum ne relaxam..

Unii fac sport,altii citesc,altii navigheaza pe internet sau se joac pe computer,dorm,se uita pe fereastra fac excursii,se uita la Tv,asculta muzica..etc.

Cred ca oricine asculta muzica si incearca sa intre intr-o stare “chill” . Ne place sa stam ore intregi ascultand fel si fel de melodii vesele,melancolice,de dragoste si tot asa.Cand ni se pune pata pe o melodie ii stresam pe toti din jur sa o asculte si ei pentru ca pe noi ne duce pe alte culmi.Muzica este frumoasa cand stii sa o asculti pentru tine, nu pentru altii.

Fiecare are in cap gandiri marete,fiecare are dreptul sa viseze.Si , nu e nimeni in stare sa ne impuna ce sa visam,avem voie sa facem ce vrem.

Aproape in fiecare zi imi zboara gandurile pe alte meleaguri,pai ce pula mea,cine ma opreste?Ratiunea moare cand esti tu cu tine,cand uiti de reguli,cand uiti de tot..De la Savu , doar respect.

Multi artisti se bucura mult mai mult de faima si de reclama abia dupa ce mor.
De ce??
Dracu stie, ca eu una nu-mi dau seama…
Ma ingrozesc cand vad cata reclama se poate face unui om abia dupa ce a murit.
Ca sa demonstram ce???
Dracu stie si treaba asta….
Si nu e vorba numai de artisti, e vorba de toti cei care mor. De cate ori nu ati vazut la stiri, ca dupa ce a murit, toata lumea il considera:”cel mai destept, cel mai cuminte, cel mai cel mai”?? Eu una am auzit-o de ff multe ori. Ma scarbesc genurile acestea de oameni. De ce trebuie sa moara cineva ca sa-ti dai seama ca a fost un om foarte misto?
Dumenzeule, mor pe oamenii aia care au la mess, la status, sau trimit masuri de genul:”R.I.P”. CACAT!!!! nici macar atata respect sa nu ai incat sa scrii cuvintele alea??? tre sa le prescurtezi? ocupa prea mult spatiu?? aaa, stiu, da mai bine la public… dap.. trebuia sa ma gandesc dinainte la asta.
Sa nu-mi mai amintesc cum, atunci cand a murit acel jucator de handbal, toata lumea era indurerata! Multi nu auzisera de el pana in momentul ala, dar la urma, suferau teribil de pe urma lui. Cata ipocrizie, Dumnezeu cu mila…

Raperul Dolla , e ala care se simte pe el insusi si imposibil sa nu`i stii piesa din soundtrack`ul filmului Step Up (2006) , conform LA Times se pare ca a fost impuscat in cap in fata Centrului Beverely din Los Angeles , moare la varsta de 21 ani , R.I.P. , pacat .

Jay Rock Vorbeste despre Dolla (Video)

Download Dolla – Feelin` Myself

Ajuns de peste mări şi ţări, Făt-Frumos sparge uşa castelului întunecat, luptă cu zmeul, îi taie toate cele 10 capete, moare şi reînvie, urcă gâfâind până sus la turnuleţ, unde se afla Ileana, o ia de mâna şi îi spune:
-Te-am salvat, iubito!
Ileana, jneap, îi dă doua palme şi îi spune:
-Şi ce, te-am rugat eu?

Uneori ne place sa stam cu cine nu trebuie si da, stim ca sunteti mai buni, mai perfecti, mai frumosi, mai iubareti, mai … dar parca preferam sa pupam broscoiul pana facem raie pe creier, cu speranta ca o sa se prefaca in print. Si cum speranta moare ultima…Unele printese nu au nevoie de print pentru ca ele sunt pregatite sa fie Cenusareasa toata viata.

grapefruits

V-aţi gândit vreodată că omenirea poate pieri într-o clipă în urma unui experiment de laborator? Mâine, 10 septembrie 2008, poate fi ultima zi a planetei Pământ. Asta pentru că acceleratorul de particule, cel mai puternic construit vreodată, va fi pus în funcţiune la Geneva, pe graniţa dintre Franţa şi Elveţia.
Experimentul este unul asemănător Big Bang-ului, explozia gigantică ce a dus la naşterea Universului. Cu ajutorul uriaşei maşinării, oamenii de ştiinţă vor explora cele mai mici particule existente în Univers pentru a afla noi lucruri despre materie şi naşterea sa. Oamenii de ştiinţă îl numesc cel mai mare experiment realizat vreodată: au fost nevoie de 10 ani pentru construirea acceleratorului, de aproximativ 6.000 de cercetători din 80 de ţări şi de nu mai puţin de opt miliarde de dolari.

Printre specialiştii care participă la experiment se numără şi 60 de români – fizicieni şi ingineri. Pe teritoriul ţării noastre este amplasată şi o parte a reţelei de computere ce va analiza datele obţinute în timpul operaţiunii. “S-a construit un sistem de calculatoare cunoscut sub numele GRIND care e alcătuit din două milioane de computere conectate între ele. Noi, la Măgurele, avem 20.000”, a spus Nicolae Zamfir, directorul Institutului Naţional de Fizică Atomică “Horia Hulubei”.

Întreaga operaţiune se va desfăşura într-un tunel de 27 de km, construit la 100 de metri sub Alpi. Şi asta pentru că mii de oameni de ştiinţă se tem că experimentul ar putea genera găuri negre, care să distrugă planeta. Experţii din ţara noastră spun însă că testele din 10 septembrie nu vor fi deloc periculoase pentru Terra. La acea dată, cercetătorii vor verifica doar dacă acceleratorul de particule funcţionează cum trebuie şi nu vor acţiona, în nici un fel, asupra materiei. “Nu există nici un fel de ameninţare. Singurul risc e să nu iasă experimentul”, a afirmat Nicolae Zamfir. În pofida asigurărilor venite din partea specialiştilor, există şi oameni are se opun vehement acestui experiment. În ultimele zile, fizicienii participanţi la proiect au primit o mulţime de ameninţări cu moartea.

Găurile negre

Gaura neagră este considerată un loc din Spaţiu în care câmpul gravitaţional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa în formă fizică naturală intactă, după ce a trecut prin ea.

De altfel, radiaţia electromagnetică sub formă luminoasă nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, aşa încât interiorul unei găuri negre nu este vizibil. De altfel, de la acest fenomen de antimaterie din centrul ei îi provine şi numele.
Dar cine stie poate experimentul nu va scapa de sub control si nu va veni sfarsitul lumii.
(sursa)

CINE MOARE?

de PabloNeruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste. Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii. Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi. Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare. Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.

Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi…

Ordet jag koncentrerade mina tankar på min dagstur idag var moaréeffekt (mina dubbla lager av strumpor har just det idag). Jag kan gå över en hel esplanad och i ett andetag tänka: moareeeeeeeeeeeeee utan att andas ut, bara suga in luft långsamt i lungorna. Jag har inte alls tvångstankar… *S*. Moaréer är fashinerande och trollbindande, mycket rogivande men svåra att låta bli att titta på när man väl har sett dem. Optiska villfarelser som ger en lätt berusande och svajande fokus…kan uppstå av raster eller täta mönster (prickar, ränder, rutor). Moaré får bli mitt efternamn i mitt nästa liv.