Parce que toutes les femmes sont dans Lara Fabian.

- Notiunea de modestie nu poate exista decat intr-un cadru valoric,  aserta tainic in volan,  proaspatul posesor al unui lamborghini !
                     
                                                  $$$

  Nu exista disociere absoluta intre bine si rau ! De fapt cele doua notiuni sunt doar alternantele perceptiei !
  In orice bine exista si germeni negativi, care mai devreme sau mai tarziu se vor manifesta cu siguranta - schimband astfel polaritatea perspectivei !
Si invers !
 
 Intr-o ”relativitate restransa” raul e turnesolul binelui !
Si invers !
 Iar daca intr-o  ”relativitate generalizata”  vorbim de bine in absenta raului, atunci inseamna ca vorbim de fotosinteza !

Excesul de reproş

Întotdeauna am răspuns reproşului. Însă felul meu de a reacţiona nu se încadra nicicum în viziunea biblică a întoarcerii şi celuilalt obraz, dar nici în replici beligerante. În mintea-mi, reproşul era răstălmăcit, transformîndu-se – într-un efort imediat de-a-mi amăgi supărarea şi de a o înlocui, constructiv, cu nevoia de împăcare a părţilor implicate, adică „reproşatul” şi „reproşantul” – în pildă al cărei conţinut moralizator să-mi asigure progresul. Am funcţionat astfel de cînd mă ştiu, asumîndu-mi deopotrivă ponosul intrinsec inevitabil, dar înfruptîndu-mă şi din foloasele răstălmăcirii mele. De altfel, aşa mi se explică devenirea. Niciodată însă vorbele „rele” n-au venit de-acasă. Paradisul în care mi-am scăldat copilăria era, mai degrabă, construit din nuiele de alun care să mă certe şi linguri cu miere care să mă-mpace. Cînd m-am desprins de acestea, nimic n-a mai fost în stare să-mi asigure, aşa cum ar fi trebuit, formarea. Am căutat cu lumînarea suplinirea parentală şi-am găsit-o sub forma unor demoni care se preumblă pe pămînt în haine de îngeri. I-am ales să-mi facă parte din fiinţă, să mă demonizeze asemenea lor. Am învăţat invidia, ura, dispreţul, jignirea, înfumurarea, siguranţa de sine, îngîmfarea, discreditarea, desconsiderarea. Am uitat prietenia, iubirea, aprecierea, emoţia, gingăşia, modestia. Nu am nimic să-mi reproşez.

Caracteristici ale femeii adevarate:

1 Modestie ceea ce presupune si feminitate.

2 Inteligenta pentru a se lupta cu…

3 Caracter puternic, dar pe care sa nu-l arate barbatului.

4 Sinceritate in limita normalului.

5 Capacitatea de a iubi  si de a ierta.

6 Siguranta pe sine.

7 Individualitate, dar nu exagerata…

8 Scepticism in ceea ce priveste barbatii si politica.

9 Verticalitate

10 Extroverta, dar nu carte deschisa pe care sa o poata citi fiecare.

11 Buuuuuna gospodina

Daca v-ati intrebat de ce in general marile orase sunt sufocate de masini…ei bine explicatia mea e simpla: exista multa lume care foloseste masina pentru distante mici..sa dau si exemplu: merge omu pana la magazin 1 km si nu o face fara masina, alt exemplu sunt multi angajati..din cati au mai ramas care nu pot face bine sa-si cumpere un abonament la autobus sau sa mearga cu taxi si folosesc masina,parintii isi duc odraslele la scoala cu masina de parca ar fi de plus,smecheri din astia care se plimba ziua prin oras ..si fac vreo 3,4 ture prin oras apoi se inghesuie sa parcheze la ceva terasa sa-i vada lumea masina,acele femei care merg la solar sau la facut unghii cu masina…bun cam ajung..daca nu v-am convins atunci o sa va zic urmatoarele: masina consuma combustibil…combustibilul asta costa si chiar costa intr-o luna mai mult decat un abonament de bus…alta treaba pentru femei: faceti celulita daca mergeti cu masina la coafor …..daca toata lumea circula cu masina rezulta aglomeratie,rezulta mai putine locuri de parcare si cel mai important lucru poluare….bun daca o sa zici ca nici acuma nu te-am convins o sa-ti spun ca si mandria are dezavantajele ei si inca multe …nu pot sa zic ca am ceva personal impotriva acelora care folosesc masina doar asa sa arate ca au si ei masina dar cred ca se poate si o rezumare la strictul necesar. Despre stat nu pot sa zic nimic aa…cum ii turcu si pistolu…problema se poate rezolva dar prin colaborarea celor doua parti….cineva o sa zica ca sunt impotriva masinilor…NU …recunosc masina are rostul ei dar folosirea aiurea nu-si are rostul…..faci 1 km cu masina e deja bataie de joc. In final sper sa nu supar pe nimeni si sa-mi intelegeti frustarea.

Dimineata de septembrie.
Clientul e in dreapta soferului.
Cateva replici intr-un dialog, doua-trei accelerari, o frana usoara – lucruri simple, care insa pe el il determina sa ma priveasca atent :
- Tu nu esti taximetrist !
- Asta-i buna, pai atunci ce naiba sunt ?
- Nu stiu, dar taximetrist nu esti sigur !
Hm, omul e sigur pe el !
- Ai lucrat cumva pe la vreun stab ceva, pe la vreo ambasada ?
- !
- In special pe acolo vezi soferi care conduc ”la pahar”
- Tot nu pricep !
- Exista legenda ca un sofer de vip conduce atat de lin, incat nu varsa nici o picatura dintr-un pahar plin cu apa, pus pe bord !
- Aha, va referiti la faptul ca nu smucesc masina – pai e simplu, anticiparea locului in care o sa fiu peste 3-10 secunde face inutila bruscarea comenzilor ! Asta o poate face oricine are chef sa fie atent la trafic !
- Hai, lasa modestia !
- Ceea ce ma surprinde e ca sunteti a doua persoana, care-mi remarca modul de conducere ! Majoritatea nu observa astfel de lucruri ! Acum daca-mi permiteti – de unde stiti chestia cu paharul ?
In asteptarea raspunsului care intarzie ceva timp, il ‘’scanez” scurt – tunsoare clasica, un inceput de burta, privire patrunzatoare, imbracat ”corect” spatele drept, barbia ridicata, manichiura facuta ca la carte, si mirosul fresh de sapun !
Coroborez observatiile astea cu atitudinea lui militaroasa, cu frazarea scurta si concisa …
Apreciez ca-i putin trecut de 50 de ani !
La anii astia … oare ce grad sa aiba ?
- Lasati dom’ colonel, nu mai este nevoie sa-mi spuneti – ma hazardez eu !
Privirea aceea … de fapt laserele cu care-mi pipaie fiecare circumvolutiune …
In cele din urma izbucneste in ras, ca la un banc bun – rad si eu !
- Cred ca avem amandoi dreptate, imi spune el inca razand in timp ce-mi achita cursa !

Il zaresc apoi prin oglinda retrovizoare, cum de pe trotuar, se uita lung dupa masina mea !
Iar eu ma uit dupa alti potentiali clienti  … tot lung !

Am nevoie de un profesor de dispret.

Trebuie sa invat sa dispretuiesc ceea ce merita dispretuit. Fara menajemente, cu suras in coltul buzelor si sprancene ridicate. Ironic.

Sigur ca intampin o dificultate. Conform carei scari de valori identific obiectul de dispretuit?

Am nevoie de un profesor de dispret. Cineva cu onestitate intelectuala.

Trebuie sa-mi impun acest exercitiu de luciditate. Cum surmontez dificultatea (intelectuala) de a identifica obiectul de dispretuit.

Am nevoie de un profesor de dispret. Cineva cu altitudine morala.

Fara indoiala ca-mi va trebui multa modestie si umilinta ca sa invat sa dispretuiesc.

John Boyle. nu sunt multe persoane care au auzit vreodată de numele ăsta, nici eu nu am auzit până la meciul Stelei cu scoțienii de la Motherwell. Investește în țara noastră de 20 de ani, însă investiția sa nu este profitabilă ca și la ceilalți investitori. Investește în copii cu probleme, iar câștigurile de pe urma acestora se rezumă la un zâmbet și o mulțumire. Omul ajută anual cu 1,2 milioane de euro copiii. Fundația se numește “Copii în dificultate”

John Boyle: “Zîmbetul ei e cel mai frumos cadou!”

Meciul tur dintre echipa scoțiană și cea românească s-a disputat, scor final 3-0. Dezamăgirea meciului pierdut pentru John Boyle nu e mare, ci, mai mult l-a deranjat de ce a trebuit să privească meciul separat, de președintele gazdelor, Gigi Becali.. Era de așteptat ca aceste lucruri să se întâmple. Dacă în tribunele stadionului Steaua ar fi venit președintele Barcelonei sau al oricarei alte echipe foarte puternice cu siguranță Becali s-ar fi facut frate de sânge. Dar ceobanul tot cioban.

La meci, domnul Becali şi ceilalţi conducători au stat într-o lojă, eu am stat în alta. N-am înţeles de ce a trebuit să fim aşezaţi separat. Aici nu se va întîmpla la fel. Vom sta împreună în lojă, vom mînca împreună, vom bea ceva împreună”, a spus ieri Boyle.

OMUL asta face lucruri extraordinare la noi în țară de foarte mulți ani, celalalt face doar când e campanie. Ce diferiți suntem.

Motto Fundație: “Vă rog, ajutaţi-mă pe mine şi pe prietenii mei sau măcar veniţi şi vizitaţi-ne”

1 liră din preţul biletului la meciul Motherwell-Steaua va fi donată fundaţiei “Copii în dificultate”

via gsp.ro

Ce urăsc eu, nu neapărat în această ordine:

1.    Înmormîntările (alea cu bocitoare şi tot tacîmul);
2.    Plecările (deci şi gările şi autogările cam cu tot ce conţin acestea în materie de oameni şi comportamente)
3.    Autosuficienţa (proprie şi a celorlalţi);
4.    Jegul (la propriu şi la figurat) oamenilor;
5.    Abuzurile;
6.    Oraşul;
7.    Şefii;
8.    Pupincuriştii;
9.    Falsa modestie;
10.  Socializarea forţată.

Evident, aş putea continua.

Mi-ar fi fost mai simplu dacă leapşa primită de la Multzam s-ar fi referit la acele lucruri care îmi plac. Căutîndu-i pe cei care se mulţumesc cu puţinul îndestulător, trimit leapşa în această variantă către Laura Păuleţ, Maria Postu şi Mihaela Berneagă. Aşadar, “fără număr” pentru lucrurile care vă plac.

Desi am avut ocazia sa vizitez lumea asta intinsa si civilizata tot acasa ma simt implinita. M-au impresionat multe tari prin bogatia si modestia acestora (Austria, Ungaria, Germania, Franta, Anglia) insa niciuna nu m-a prins in mreaja ei. Atat de dor imi era sa retraiesc bucuria ce mi-o poate oferi doar tarisoara mea. De abia asteptam sa revin acasa sa ma plimb peste munti si vai pentru a revedea cat mai multe din locurile de top ale copilariei mele. Sentimente de admiratie si incantare, de melancolie si mandrie dau buzna de fiecare data ce reiau excursiile prin tara. Dupa ce am vizitat Pelesul, mi-am facut timp sa cobor la poalele “Castelului viselor” pentru a vizita unul dintre orasele veritabile ale Romaniei.

 De fiecare daca cand ajung in acest cochet, dar rafinat orasel medieval ma simt intr-o alta epoca. Adepta a pastrarii traditiei, ma indrept spre Piata Sfatului pentru a “porumbeli” si pentru a simti caracterul cordial al oamenilor, insusire specifica acestei zone de munte. Ma ratacesc pe strazile interminabile si inguste ce-mi dau senzatia de existenta infinita cat sa ating fericirea si implinirea deplina. Strada mea se indentifica mult cu aceasta ulita din centrul orasului: una vesnica si stramta ca nimeni si nimic sa nu-mi taie calea. Astfel, ceilalti nu ma pot induce in eroare ca mai apoi sa ma arunce in abis. Cu cat strada mea e mai mica cu atat esecurile se dau batute si isi pierd urma.

Toti porumbeii sunt sociabili si intretin atmosfera fiind gazde in acest orasel ce imbina eleganta istorica cu elementele moderne. Maturizarea tardiva a Brasovului intregeste farmecul acestuia determinand an de an, un numar mare de turisti sa-i treaca pragul.

 Brasovul: micutul oras de provincie, o insemnatate inestimabila pentru noi toti!

Ahem… est-ce un manque de modestie, par hasard?
.

.

En tout cas, ce n’est pas moi qui le dit mais Twitter Grader

.

Comme tous les classements de Technorati, Wikio et autres. Qu’est-ce qu’il faut penser de tout ça?

Qu’il faut l’accepter mais avec modestie. Comme quand un fille nous fait un sourire: c’est bien mais ce n’est pas une “déclaration” si vous voyez ce que je veux dire…

Peut-être comme les résultats de l’Audimat ou des sondages BBM: il serait stupide de ne pas en tenir compte et encore plus de ne tenir compte que de cela. Mis en perspective c’est une donnée à faire entrer dans les “Stats” avec toutes les autres. Sans négliger le non quantifiable. Sans oublier la part d’intangible… Et surtout:

…………………….      …………………… « Bien faire et laisser braire »

…Unele gagici in ziua de azi spun:”Nu ies cu toti loserii?”Ok…foarte bine ..e de inteles..fiecare dintre noi avem anumite standarde..ce sa mai nu toti sunt pe gustul nostru.Totusi..ce sunt loserii? …Cei care nu epateaza..cei care din modestie sau timiditate nu ies din cadrele discretiei.Probabil ca apreciaza mai mult sa fie low profile si sa fie laudati de cei care au o valoare adevarata de cineva competent.

Cel mai adesea fripturistele astea deschid (in cel mai bun caz)un subiect dar pe care nu-l pot duce pana la capat.Cunoasteti expresii de genul:”Nu am chef sa-ti dau o explicatie…(pentru ca nu le duce capul sa dea…..) sunt prea obosita la ora asta (…evident ti-am pus neuronul la munca si s-a “supraincalzit” de solicitare)…n-am chef sa-ti spun…( la ele tot timpul e chef…chiar daca nu-l au….)

Totul este imagine  si suntem furati de aceasta:sa ai un mobil de valoarea unei garsoniere,genti din piele pentru care platesti doar eticheta,masini ultrascumpe care atrage invidia si unui opulent occidental,sa fii cat mai pitzipoanca sau cat mai arogant…asta insemana sa nu fii loser.

Cine este oare opusul loser-ului?Cei care dintr-un complex simt nevoia de a se lauda cu orice fac in viata, tocmai pentru a se simti ,coplesiti de atentia si mai ales invidia altora?Nu epateaza prin nimic dar cand fac un lucru banal ,au “capacitatea” fiintiala de a arata ca au facut un lucru extraordinar?

Opusul loser-ului este omul implinit…sau defapt o idee prost inteleasa?

Es gibt auch eine Arroganz der Bescheidenheit!
Hugo Loetscher

Nu e un secret ca mie imi plac oamenii plini de ei. Nu plini de ei intr-un fel cretin, ci intr-un fel realist. Modestia este supraevaluata, ridicata aiurea in slavi, imbratisata in mare parte de oamenii care nu au nimic de aratat. Da, stiu ca sunt si exceptii. Nu am inteles niciodata de ce lumea este socata cand spui ca stii exact cine esti, ca nu ai indoieli, ca ai obtinut ce ai vrut, ca nu te clatini, nu am inteles niciodata de ce lumea isi doreste sa vada modestie in cei din jur.  Ma tem ca vrea sa vada slabiciune, nu modestie, am mai spus-o.

In seara asta am privit unul din cei mai increzuti oameni pe care ii stiu. Un om care nu ezita sa spuna in orice interviu ca el este senzational si ca nu are nici urma de indoiala in privinta acestui fapt: Johnny Borrell, solistul de la Razorlight, pe care eu l-am remarcat cu ani in urma, nu foarte multi, cantand un cantec care se cheama “America”. Si mi-a placut vana lui, mi-a placut puritatea lui de liceean (cu toate ca nu are varsta de liceean), puritate careia ii sta bine sa coexiste cu o convingere ferma ca poti cuceri lumea. Cine nu mai crede ca poate cuceri lumea nu este un om prea fericit. Eu cred ca foarte multi oameni vor sa faca asta doar ca, pe masura ce sansele lor de a face acest lucru scad, se gasesc o multime de variante presupus armonioase, docile, intelepte de viata.

Pe Borrell l-a durut in fund de public, a strigat foarte comic numele fiecarei piese inainte sa o inceapa. Urla “This is…” si ne spunea titlurile pieselor. Fara dragalasenii, fara glume, fara incercarea de a fi pe plac. Purta un tricou pe care scria “Save the World”, mesaj bun intotdeauna, avea niste blugi ingrozitor de stramti si se tunsese, nu stiu daca-l stiti cu plete – de fapt, sigur il stiti, Borrell era all about plete.

Se crede un geniu, se crede unic, ii crede pe mai toti rivalii niste prosti, dar stie pana si numele studioului berlinez in care a inregistrat Iggy Pop “Nightclubbing”. E vesnic incercanat si in mijlocul unei povesti de dragoste cu urlete, alcool si drama de nediluat. Traieste contra curentului actual, e ca un om din generatiile vechi dar cu aspect proaspat si cu energie proaspata. Este un rebel care-si bate joc de sanatatea lui, un tip care nu doar ca nu se conserva ci se autodistruge. Si este extraordinar de placut sa-l privesti si sa-l asculti, este atat de autentic in nasul lui pe sus incat nu poti decat sa zambesti. Eu una m-am saturat de noul val de responsabilitate mentinuta cu dintii stransi, de noul val de modesti, sereni, impaciuitori, toleranti. Eu cred ca lumea se misca datorita oamenilor puternici care sunt constienti de puterea lor, nu datorita unei mase omogene care joaca rolul armoniei generalizate si terminale.

“Nici un muritor nu poate tine un secret. Daca buzele ii sunt tacute, vorbeste cu varfurile degetelor. Tradarea se scurge din el prin toti porii.” Sigmund Freud
Am intalnit citatul in alt context dar mi s-a parut ca se refera la nevoia individului de a se lauda. Am fost crescuti cu mentalitatea de a fi cei mai buni: cel mai bun liceu, cel mai bun centru universitar, cea mai grea facultate, meserie cu responsabilitate mare. De fapt daca nu am vrea sa fim apreciati, ar fi o abatere de la tipar. Depinde de persoana cu ce se lauda: cu bune, cu rele, cu greutatile, cu norocul, cu defecte, calitati. Tot de persoana tine si cum se lauda: ostentativ(arogantul) sau discret(modestul).
Cel mai inteligent film din experienta personala este Revolver, in care personajul principal isi infrange in final natura, infrangand nevoia de a fi acceptat. Din moment ce nu se mai raporta la sistemele subconstiente de referinta, acele sisteme nu il mai ingradeau. Principiul folosit in sine e bun, ajuta pentru rezolvarea unei probleme izolate, dar cum sa nu vrei sa te lauzi cu asa ceva? A aplica asta in fiecare aspect al existentei tale mi se pare dincolo de extrem de eficient si dificil, si extrem de trist.
“Nimic nu e atat de comun ca dorinta de a fi remarcabil.” William Shakespeare

Printr-a 10-a, cand ma apucasem eu de voluntariat si alte lucruri eram pusa in incurcatura de  “dar, te rog, fara dumneavostra”. Mintea mea nu reusea sa inteleaga de ce o doamna simpatica, pe la 35 de ani, directoare de ONG vrea sa o tutuiesc. Ceva nu era OK si ma simteam de parca m-ar fi cazut pantalonii in vine in vreme ce eram la tabla de fiecare data cand o intrebam ceva. “Arata foarte bine asa, dar cum ai resutit? Iti multumesc. Cum crezi tu.” sunau aiurea, eu ma simteam aiurea. Intelegeam de ce vrea sa dispara bariera lui dumneavoastra dintre noi, dar folosirea lui “tu” era un fel de incalcare a tot ceea ce invatasem acasa.

Cu timpul, m-am obisnuit. Ajunsesem chiar sa spun eu ca nu-l suport pe dumneavoastra unor pusti mai mici decat mine.

Din cand in cand ii simt pe unii care ar astepta un dumnevoastra din partea mea, dar n-au curaj sa-mi spuna. Atunci zambesc si le vorbesc despre vreme, a se citi ca ma fac ca ploua. Cred ca poate exista politete si fara dumneavoastra intre oameni care fac parte din aceeasi generatie (+/- 10 ani).  Si cu toate astea…

Saptamana asta am trimis cateva mailuri presarate cu dumneavostra desi nu era vorba de o diferenta de vastra foarte mare si chiar daca nu ne trasesem de sireturi pana atunci, se putea spune ca ne invartim in aceleasi cercuri. Asa mi-am dat seama ca mi-era dor sa spun dumneavoastra. Ma duce cu gandul la modestie si cred ca mi-ar trebui o mica doza de asa ceva.

Am mai ciordit o leapsa… de data asta de la domnisoara Bianca ! De dat nu o mai dau la nimeni… ca-s smecher!

CE TE FACE SĂ-ŢI LINGI DEGETELE?

Eu nu prea fac gestul asta… decat dupa ce m-am jucat cu prietena mea sau cand imit grosolan si vulgar pe o colega topita dupa mai stiu eu ce cocalar (bag  2 degete in gura si incep sa le sug si ling pana ce tipa ma face porc scarbos si pervers[ in paralel ma joc cu unul dintre sfarcuri sau cu presupusa "pasarica"] e fantastic sa le vezi cum se ataca)… una chiar s-a si simtit si a trebuit sa se justifice in fatza mea tzipand ca proasta ca ea nu face “aia”! Oameni obositi la creier… nu stiu de gluma!

CE-ŢI ÎNCÂNTĂ OCHII?

Domnul Bolog ( adica gogu meu), prietena mea, prietena mea goala, alte tipe (goale sau nu), caini care se reguleaza pe unde apuca, chilotii tanga trasi pana la omoplati, eu in oglinda (ca-s secsi)… ar mai fi cateva…dar numi place sa vorbesc despre prietena mea pe blog…as putea sa ma laud prea tare si nu e stilu meu…

P.S.: imi mai incanta ochii si minorele care se considera adevarate femei… sunt minunate sa le privesti cum merg pe strada, cum gesticuleaza, cum tin tigara sau cum fac din buze cand rotunjesc cuvintele!

CE-ŢI PLACE SĂ ATINGI?

Ba…mie imi place sa ating multe lucruri… le voi enumera: tzatze (asa, in general, nu neaparat unele anume), funduri (are rost sa ma explic?), asta e cenzurata (da puteti sa banuiti, merge la toate 4 intrebarile…),  pe Domnul Bolog (gogu) ! Dupa ce mana mea a fost prin locurile mai sus mentionate imi place sa ating fetzele oamenilor si buzele tipelor.

CE MIROSURI TE ÎNCÂNTĂ?

Ma incanta mirosul de cenzurat( difera de la fata la fata, asta il face asa special), mirosul propriilor “aere” (mai ales dupa fasole sau mici), mirosul de dupa sex (aerul statut si mirosul de cauciuc incins) si mirosul unei flori care se numeste basina porcului ( mai tarziu aceasta floare se transforma in papadie)!