(Primele) Impresii despre Fagaras

Cum bunului meu tovaras de drum Razvan i-ar placea sa-mi spuna, va zic si eu voua: “Ţi-am zis vreodată că muntele se serveşte cu linguriţa? Ei bine, eu sunt d-abia la a zecea linguriţă. Şi am un butoi întreg de mâncat.” 

Incep prin a spune ca meleagurile Fagarasului sunt unele pe care de mult  imi doream sa le explorez. Mi-au fost laudate prea mult ca sa nu ajung si eu pe acolo. Oricum am ajuns mult mai tarziu decat preconizasem, dar dupa cum stiti, mai bine mai tarziu, decat niciodata. Asa ca am inchegat o trupa miez (cum imi place mie s-o denumesc) si avand in vedere ca EU faceam parte din ea, nu putea fi altfel ;plus ca eram sHase – cifra fatidica, mai nou.

Nu am de gand sa intemeiez un RT [ raport de tura] prin aceste randuri, ci doar sa las niste impresii despre muntii in care mi-am dorit atat de tare sa ajung.

Sunt atat de multe cuvinte care ar putea defini Fagarasul, un amalgam de ganduri ma trec cand imi amintesc de acele cateva zile de detasare, insa nu stiu cu ce sa incep.

Bineinteles, primul cuvant, care ar defini inceputul, este entuziasm. Mult. Incercam sa-mi imaginez cum vor decurge lucrurile, sa anticipez cateva picaturi, insa degeaba. Am hotarat sa incetez, caci n-avea rost si am sperat intr-una sa avem parte de vreme buna, ca “sejurul” sa fie frumos pana la sfarsit. Se pare ca faptul ca am calcat pentru prima oara creasta Fagarasului m-a ajutat mai mult decat ma asteptam. Ploaia ne-a ocolit, desi vremea nu se preconizase a fi asa faina. Cativa nori si ceva ceata au fost, dar asta nu ne-a impiedicat deloc in traseul nostru. Singurul care mai imi limita entuziasmul ocazional era rucsacul destul de greu si portiunile in care mergeam pe curba de nivel foarte frumos, iar in fata vedeam un perete masiv, plin cu marcaj banda rosie.

Asta ma duce la cel de-al doilea cuvant si anume, demoralizare. Oricat ar fi de frumos, de spectaculos ( super-cici-hau cacalau de spectaculos) e demoralizant sa te bata soarele in cap, sa ai ceva kg in spate si sa vezi munti interminabili, pe care ii urci, ii urci, dar nu se mai termina, exact cand ai nevoie de ceata sa te amagesti, ea dispare, sa spui ah acum chiar ca am ajuns”, sa vezi marcajul din pseudo-varf, si sa mai urmeze doua dupa. Dar ati putea spune, “ti-o faci cu mana ta, e alegerea ta, cine te pune sa mergi?”. Si aveti dreptate, de aceea este singurul alineat in care am avut voie sa ma plang, dar trebuia sa-l integrez. Doresc sa mai adaug doar ca demoralizant se pupa cu umilire. Fagarasul este un munte ce te umileste. Cand esti si tu mandru ca ai ajuns la 2400m, rasufli usurat, el rade de tine si-ti zice “hai mai coboara tu 200m ca prea esti cu nasu’ pe sus, mai vezi ce e pe jos, p-orma poti sa urci iar la greu, n-ai decat, pe mine ma doare NU la bascheti, dar la marcaj, asta da”. Ideea e ca se distreaza copios pe seama tuturor.

Apoi vine si acel cuvant numit satisfactie. Chiar daca urci, cobori, urci, cobori, Fagarasul ofera satisfactii imense. Chiar te simti deasupra tuturor (celor din Romania, logic). Pentru cateva zile, esti peste toti ceilalti. Respiri cel mai curat aer. Esti deasupra norilor, ceea ce ma aduce la cea mai mare dorinta a mea legata de munti, pe care nu mi-o vazusem indeplinita pana acum.: sa stau deasupra plafonului de nori, sa ma uit in jos la ei, si nu in sus ca orice om obisnuit. Sa ma simt speciala, aparte, cu un avantaj, sa ma simt diferit. Liniste. Un alt sentiment pe care il ai in momentul in care prinzi apusul si pe Vf. Negoiu si pe Moldoveanu. Da stiu, am prins apusurile pentru ca am plecat tarziu din locurile de campare, adevarat, si pe parcursul traseului regretam ca nu am purces mai devreme, la timp, ne gandeam ca nu vom ajunge la timp (…la timp pentru ce..chiar?)…”la timp”  are sensul de lumina..probabil. Ideea e ca in momentul in care esti sus acolo si vezi soarele contopindu-se cu norii, uiti de orice altceva. Esti acolo si atat. Iti lasi rucsacul sa cada intr-o parte, te asezi langa el, incerci sa-ti reglezi respiratia si sa intelegi la ce fenomene esti martora. Admiri si taci. Dupa cum spuneam mai sus, vezi ceva ce doar o mica parte a oamenilor apuca sa vada.

Altceva? Frica. Putea sa lipseasca acest cuvant cand vine vorba de munte? La mine nu. Cel putin nu inca. Nici ca sa ma dau viteaza nu scriu aceste randuri. Au fost momente in care mi-a fost frica, recunosc. Cand vezi gol in stanga, gol in dreapta, mergi pe o potecuta ingusta de tot si simti cea mai mica adiere a vantului, ti se face putin frica. E mai mult paranoia si experienta cu viscolul din alte ture cred, chiar daca vantul abia te mangaie in cazul de fata, ai impresia ca in secunda urmatoare vei fi in tufe, cautand afine. Ce conteaza ca ai mai fost pe munte..esti un pic cu mocovul…in mana sa zicem. Cand il intrebi pe omul cel mai informat din echipa “esti sigur ca pe aici trebuie sa  mergem?”, e clar ca exista o problema cu siguranta, e clar ca subconstientul tau isi doreste pentru o clipa sa nu fii nevoit sa mergi pe acolo si sa existe o sansa ca traseul sa fie totusi prin alta parte, problema este ca nu ai prea multe optiuni din nou: hau in stanga si in dreapta, deci da, pe acolo era (aici ma refer in principiu la intrarea pe Custura Saratii). Cand te prinde noaptea pe Strunga Dracului (ce nume promitator nu?) – dupa apusul de pe Negoiu – si ratezi unul din lanturile de sustinere, si te vezi cu un picior in aer, cu celalalt  sustinut doar in calcai, prize spalate pentru maini si din spate e cineva care striga “era lant mai sus, in stanga”, esti ceva de genul “yuppi, l-am ratat cu gratie, acum ce urmeaza? Aa stai sa ma intorc..aa stai..N-AM CUM !”..tremuri, iti bate inima mult mai tare, urmeaza promisiunea ca o sa te asiguri mai bine inainte sa pui piciorul pe ceva, chiar daca cel din fata ta a mers tot pe acolo si cea conform careia iti vei cumpara o frontala mai buna ( asta doar daca reusesti sa scapi din…”situatia compromitatoare”..ca sa nu vorbesc urat…DA..deci daca reusesti sa scapi din si anume marele cacat – cuvant ales de asemenea sa fie laitmotivul turei, deci trebuia mentionat macar o data). Plus ca diferitele “monumentele” de omagiere de pe trasee, da, crucile..nu sunt tocmai niste elemente incurajatoare…desele cruci . Sa zicem ca am scapat cu bine, din moment ce acum citit aceste randuri. Doar v-am spus ca suntem miez.

Sa vorbim un peu despre rasfat. De cand am inceput sa merg pe munte, am avut norocul de a fi rasfatata de baieti mai rau ca mama. Ma refer la gatit. Dar sase zile la rand n-am mai fost rasfatata pana acum. Baietii au venit inarmati cu primusuri, oale, tacamuri, legume, condimente, sare, legume, supe, piure, paste, lapte praf, cereale si alte cele, toate pentru a crea conditii optime, ceva mai bune ca la un restaurant. Asa ca in momentul in care ai campat langa un lac, cerul este senin, plin de stele mai aproape cu minimum 2100m, luna a fost si ea martora, tu stai in sacul de dormit afara iar cineva vine cu prosopul pe brat si-ti spune “cina e servita, sa aveti pofta”, e ceva. Te simti chiar foarte bine. Asa ca profit de caractere sa le multumesc bucatarilor sefi, Andrei si Tom: va multumim tipilor pentru ca spuneti NU conservelor de pate

Sa spunem cate ceva si depsre cuvantul uimire. Uimire fata de masivitatea Fagarasului, stanca zdravana sub care nu mi s-a desprins priza niciodata ca in alte parti ( poate ca e doar norocul incepatorului, ce pot sa spun), uimire fata de peisajele ce pareau desprinse din tablouri, fata de abruptul ce te lasa cu gura cascata, fata de lumina ce patrunde prin ceata si formeaza un soi de curcubeu circular, fata de tot pur si simplu. Uimire fata de casuta adorabila de la Vistea, refugiul vopsit alb cu rosu ce-ti da impresia ca e scoasa din povesti, ca e din bezea si ca trebuie s-o mananci ( da, adevarul e ca mi-era si un pic foame in acele momente).

Sase zile in Fagaras inseamna si sase lectii de viata. Cum sa reactionezi fata de prietenii tai, cum sa-ti temperezi caracterul poate un pic mai acid, cum sa ajungi la o intelegere chiar daca parerile sunt diferite cand pui degetul pe harta. Lectiile au avut concluzia urmatoare: data viitoare detaliile vor fi punctate mai bine, stabilite din Bucuresti, si nu la repezeala, de asemenea se va proceda si cu traseul, pentru ca viitoarele conflicte si divergente sa fie evitate.

Fagarasul inseamna multe popasuri in tufele cu afine si zmeura, inseamna satisfactia unei urme de finnetti pe Moldoveanu ( pentru ca restul..se subintelege..n-a rezistat – motiv pentru care in tura viitoare ii vom indeplini prietenului nostru fantezia de a avea in mana o galeata nu de 1 kg ci de 5 kg, am promis oficial si in scris! )

Concluzia este ca pentru toate cele enumerate mai sus merita sa parcurgi meleagurile Fagarasului: mandria de a fi la inaltime, prilejul de a petrece diferit timpul cu prietenii, pentru frica, pentru demoralizari, dar si pentru satisfactiile de dupa, pentru faptul ca ai facut fata prvocarii lui, pentru zmeura si finnetti, pentru apusuri si lacuri, pentru capre negre ( si lupu pe care eu nu l-am vazut, dar sunt 5 contra 1 ), pentru curbele de nivel si popasuri, pentru detasare: fara semnal, tv, net sau altele. Doar tu si creasta. Indecisa si rasfirata in toate partile dar pur si simplu SUPERBA. O creasta care asemeni Retezatului sau Pietrei Craiului intotdeauan te va provoca sa spui “Voi reveni, cu siguranta!”.

Fagaras, un munte care mi-a intarit convingerea conform careia fericirea chiar sta in lucrurile simple.

“Opreste Doamne clipa cu care masori eternitatea” (Lucian Blaga)

Ti-amintesti in Fagaras…?..Nu era intr-un oras….dar era la asfintit…

Echipaj miez:  Andrei, Denisa, Marius, Teo, Tom si…logic…EU

am ajuns putin buimacit in fata calculatorului, trecut de ora 01:00.. hainele intinse jos pe izopren, lumina aprinsa… in casa…. liniste. Tremur tot, de nervi , de draci, de obosit ce sunt.. degeaba. Intru pe http://gianinalin.blogspot.com/2009/07/fagaras-24h-5iul.html si incep sa citesc.. incet, apasat. Analizez fiecare cuvant si compar cu starea mea in paralel. Baietii astia au reusit in 24 de ore ceva ce eu nu am reusit in 4 zile. daca stau sa ma gandesc nici macar nu am avut 4 zile… au fost 2, chinuite, trase de par.

Am plecat sa facem creasta Fagarasului doar ca.. de la a vrea pana la a putea, mai ales cand multe dintre detalii le tratezi cu superficialitate sau superioritate, e cale lunga si grea al naibii. Intradevar, dupa cum scriau si altii, e foarte greu sa muti muntii din loc in weekend daca in timpul saptamanii stai numai la birou. E foarte greu cand iti dai seama ca tot ce scrie pe hartie, toate pozele, toate ideile tale marete de zmeu se fac atat de mici in fata adevaratei confruntari.

….

Am ajuns in Ramnicul Valcea undeva in jurul orei 22.30, ne-am cazat si am sarit direct in pat la somn.. 3 h jumate, la 2 eram in picioare iar la 2.40 in personalul catre Turnu Rosu. Mancare, glumitze si somn de voie… inca 2 h jumate.  Ceata , frig si o mare sala de asteptare.  De aici am inceput, Turnu Rosu, ora 6.30…. saua Suru, lacul Avrig, vf  Scara, refugiul Scara, vf Serbota, saua Cleopatrei, vf Negoiu, strunga Dracului, lacul Caltun, vf Laitel, saua Paltinu, lacul Capra, lacu Balea…. eram pe undeva la jumatate dar ceva in mine striga sa ma opresc. Nu ma dureau picioarele, nu ma durea spatele, scurta facuta la picior ma jena doar cand trebuia sa ma odihnesc si sa o iau iar din loc. Am cazut insa psihic,  eram daramat in fata fiecarei urcari, intrebam cu disperare: “cat mai e”.. “ce se afla dupa”.. “cum stam cu timpul”. Fiecare pas in plus la deal era crima… numaram… 1,2,… 78,79… 135… 190… 200.. incercam sa ma concentrez la altceva insa, desi nu extenuat la maxim.. piciorele mele nu vroiau sa mai urce, nu gaseam motivatia. Tot drumul am mers din forta, am mers din nevoia de a merge. In capul mea, praf… ce naiba caut eu aici, de ce sa urc pana acolo, de ce sa merg mai repede… nu am chef . M-am luptat cu mine 2 zile. Am cedat. La Balea am pus punct, am coborat la cabana si am incheiat socotelile. Nu puteam sa mai merg, nu in ritmul ala, nu sub presiunea aia, nu fara motivatie.

Tremur in continuare… de nervi, de neputinta. Ma vreau zmeu.. vreau sa particip la maratoane montane, vreau sa fac toate traseele grele, vreau sa ma laud cu lucruri pe care putini le fac si totusi… ceva in minte refuza.. “tu trebuie sa te antrenezi la yoga” a fost replica lui Bogdan. Poate voi face si o chestie dinasta.

Sunt multumit insa ca nu a fost un esec total. Am invatat ceva si sper ca voi aplica in continuare. Am inteles in sfarsit de mult inseamna sa-ti cunosti limitele, ce bine-ti poate face acest lucru si cat de mult de poate distruge nestiinta lui.  A renunta dupa ce ti-ai imaginat lucrurile in chip si fel este dureros insa ai ocazia de a relua, a continua in momentul in care nu te mai simti in stare ar putea sa-ti puna punct cu totul. Cu gandul la Alex si la decizia lui , cu gandul la faptu ca nu pot merge mai repede insa Bogdan ar putea totusi termina traseul, cu balanta intre orgoliu, mandrie sau ratiune, am coborat… nu pentru ca asa as fi vrut ci pentru ca asa simteam. Au mai ramas doar 2, Bogdan si Catalin … succes baieti.

La cabana Baleaa nu ne-a ramas (eu si Costel) decat sa mancam o ciorbita de vacutza si sa bem un Tuborg. Am dat cateva telefoane in stanga si in dreapta si am facut planul pentru intoarcerea in Bucuresti. Am rezolvat si acest aspect destul de repede ceea ce dovedeste ca e bine sa ai prieteni aproape si care sa te ajute la ananghie. Pana in Pitesti avea sa ne duca o fosta colega de facultate a lui Costel, iar  la recuperare sa vina Mihai, alias Suspekt (multumesc Mihai).

In rest… nu stiu.. cam atat.. inca nu-mi vine sa cred ca am renuntat, inca ma gandesc ce-ar fi fost daca…

Multumesc Bogdan pentru ritmul impus si pentru determinarea de care ai dat dovada,m-a ambitionat. cat despre tura de la vara, fagaras in 2 zile… stai linistit.. cu mine o sa-l faci iar de data asta eu voi sta in fata..

Multumesc Costel si Catalin pentru ca au stat mai mult cu mine pe traseu cand ramanem in urma sau ma opream la deal . Multumesc pentru incurajare..

Multumesc Alex pentru lectia privind limitele personale.. de acum in colo voi analiza mult mai bine ce pot si ce nu pot sa fac, cand trebuie si cand nu trebuie sa renunt.

Multumesc Suspekt, esti un baiat de nota 10.

Motto pentru aceasta tura: “La toti ni greu, da’ nu la fel” (Catalin)

later edit (poze)

Cam asa suna planul pentru saptamana asta. Joi, vineri, sambata… mai mult nu ne permite vremea, mai putin ar fi de vis. Turnu Rosu –> Zarnesti , in mai putin de 30 de ore efective de mers… aproximativ 100 de kilometri, diferenta de nivel… pff.. habar n-am.imi e frica de forestierul pana in creasta si de ploaia ce ne ameninta. Nu stiu cat de bine pregatit sunt din punct de vedere psihic…. fizic nici atat. Deja am redus rucsacul la minim si inca ma gandesc daca chiar am nevoie de toate lucrurile de aici. Si fara nimic in spate, tot greu mi se pare. Eu. Bogdan, Alex, Catalin si Costel…

Am pus pe hartie cam tot ce se putea, de la marimea rucsacului la asezarea in corturi, hartie igienica si busola.  S-au schitat in mare punctele intermediare ce trebuie atinse si s-a tot vorbit despre ture anterioare, ce sa da si ce sa nu.

Bucuresti (19.30) –> Rm Valcea  (22:33)

CFR Rm Valcea (2:50) –> CFR Turnu Rosu (5:35)

2 corturi, panite, supe, biscuiti, ceai, pate, fructe deshidratate, batoane.

inca nu m-am hotarat daca merg cu sacul meu de dormit (Millet Baikal 750) sau voi apela la unul mai gros. Se anunta temperaturi sub 0 grade, ar putea chiar sa ninga. Pelerina inca nu mi-am spalato, timp a mai ramas foarte putin. Imi e somn, e 00:42, marti. Maine plecam.

Avand in vedere ca eu am fost pe Moldoveanu, pe Negoiu, pe Jepi ( de 4 ori ), + alti munti mai irelevanti si ca daca as avea posibilitatile financiare as merge pe aproape toti muntii din lume, imi permit sa va dau niste sfaturi voua, celor care abia merg pana la intrarea din padure din Busteni. ( respect pentru aia care merg pana la Urlatoarea ) pe ploaie torentiala ) )

Pe munte obisnuiesc sa urc cu taica-miu. Urca omu’ asta ca la 20 de ani. A zis ca daca nu face Moldoveanu, a trait degeaba. Si l-a facut. De 2 ani nu am mai fost, dar poate mergem anul asta. Who knows? Pana atunci pe 22 voi urca in compania catorva neofiti pe care-i voi initia in taninele kamasutrice ale muntelui.

Muntele e superb, dar in foarte multe cazuri e si letal. Nu-ti trebuie mult sa dai coltul pe munte, doar 3 secunde de neatentie. Pentru muntii din Romania nu-ti trebuie cine stie ce conditie fizica, toti sunt urcabili, ca sa zic asa. Dar muntele nu trebuie subestimat. Asa ca hai sa citim 13 chestii pe care daca le-ai parcurs ai toate sansele sa ajungi intreg la destinatie. Ma rog, nu si daca dai de urs.

1. Sa NU mergi cu mainile in buzunar. Ai o scuza daca ai taiate buzunarele si te cauti de crabs.

2. Sa NU bei apa in mers si sa NU mananci in mers. Ai voie sa mananci ciocolata, jeleuri etc. Dar sa nu va vad cu sticla de 2 litri dusa la gura uitandu-va ca o bunicuta in jos pe sub sticla.

3. Sa NU vorbesti la telefon in mers. Zi lu’ ma-ta sa ma sune pe mine.

4. Sa NU admiri privelistea din departare din mers. Te uiti la ce-i pe langa tine, la ce-i la 10-15 metri in fata ta.

5. Sa NU te intorci sa vorbesti cu ala din spate si sa continui sa mergi. Asta am facut-o si m-am trezit in stanca.

6. Sa NU fi cu spatele la prapastie cand iti pui ruxacul in spinare, ci cu spatele la versant. Am facut-o si pe asta si m-am dezechilibrat putin, cat sa nu mai fac asta niciodata. Adrenalina, frate.

7. Sa NU sari pietre sau sa calci pe pietre care-ti par instabile.

8. Sa NU ai adisasi, sandale sau balerini. Bocanci, papi; iti tin si glezna bine.

9. Sa NU fugi la coborare. Doar eu am voie sa fac asta.

10. Sa NU ai ruxacul slab legat, deoarece iti poate crea balans  ( Cand esti obligat sa faci pasi in lateral )

11. Sa NU fumezi sau sa bei pe munte. O sa facem pauze si pentru asta special pentru cei slabi de inger.

12. Sa NU subestimezi muntele.

13. Sa NU cauti ursul. Te gaseste el.

Rezumatul, aici. Vom reveni dupa ce dormim muuulllt…

Gand 1

Neagoe

Vistea

Moldovan

Gand 2

5. Traseu: Şaua  Podragului (2307 m) – Fereastra Mare a Sâmbetei (2188 m) (Bandă Roşie, 8 ore)

Aripocu şi-a luat alimentator solar. Asta-i o chestie care o pui oriunde… pe rucsac, pe bicla, does not matter şi ea se încarcă cu ceva electroni care joacă biliard unii cu alţii creând ceea ce în mod normal de cheamă curent electric.

Acest lucru ne dă un sentiment de relativă linişte, aifoanele ferindu-se astfel de pericolul de a fi doar nişte cărămizi ce trebe cărate.

Mă rog…

Precum se ştie, în mult dorita expediţie Oria, până aici Je, Aripocu şi aifoanele ar fi util să ne găsim fie la lacul Podu Giurgiului fie în Şaua Podragului (2307 m).

O să ne trezim cu noaptea în cap, astfel încât să pornim pe la 6 sau chiar mai devreme dacă vremea e prietenoasă.

Luăm act de triunghiul roşu ce coboară spre stânga la Cabana Podragu (2136 m). Ocolim astfel prin dreapta vf. Tărâţa (2400 m) şi tot prin dreapta trecem în într-o uşoară coborâre de vf. Podu Giurgiului (2358 m). De aici, ne tragem sufletul pogorând cuminţi în Şaua Ucea Mare (2220).

După ce mergem o vreme luăm act de rămânerea în stânga a vf. Corabia (2406 m) după care ne simţim ca pe un montaigne-russe suind şi coborând dar vom ocoli ce e mai naşpa, în speţă vf. Ucea Mare (25434 m) şi pe fratele său (2421 m).

Suim iar (Doamne, nu se mai termină???) până în Şaua UciŞoara (2312 m) de unde avem mare grijă să nu ne epuizăm urcând vf. Ucişoara (2418 m) astfel că îl ocolim prin dreapta şi pe dumnealui în speranţa că efortul ne va fi răsplătit prin ajungerea în Şaua Orzănelei (2305 m) relaxându-ne oarecum la coborâre.

Ajunşi în Şaua Orzănelei (2305 m) urmează un suiş care ne va lăsa cam fără suflare şi anume suişul pe vf. Viştea Mare (2527 m).

Mă… cel mai sigur este că vom înjura mult aici, atât în gând cât şi cu voce tare, dar foarte probabil şi unii pe alţii. După ce ne delectăm cu diferenţa de nivel de peste 200 m, iată-ne savurând stâlpu’ ce ne spune că, pana mea, mai avem 500 m până pe moldovean.

Ne uităm noi la bulina roşie, probabil vom lăsa rucsacii pe Viştea şi vom parcurge unul dintre cele mai scurte trasee din ţară: Viştea-Moldovanu’.

Ajunşi aici, barbaţi fiind, o să pozăm în draci atât pentro Oria cât şi pentru noi crucile şi însemnele de pe Moldovan (2544 m) apoi revenim pe Viştea, ne luăm rucsacii şi-i băgăm viteză la coborâre.

O să coborâm până uităm de noi către Portiţa Viştei (2310 m), unde, dacă ne dor tare jenunţii putem coborâ în oraşul Victoria pe triunghi roşu. Sperăm să nu se întâmple asta şi să putem continua urcuşul către vf. Hârtopul Ursului (2461 m), după care ne delectăm cu Şaua Hârtopul Ursului (2369 m).

Dăm iar cu ocolul prin dreapta la vf. Gălbenele (2456 m) şi mergem pe deasupra de Valea Rea  până-n Şaua Viştişoarei (2304 m).

De aici urcăm uşor către vf. Gălăşescu Mare (2470 m) ajungem în Fereastra Răcorelelor (2297 m), apoi tratăm cu delicateţe vf. Gălăşescu Mic (2398 m) de unde coborâm în Fereastra Mică a Sâmbetei (2196 m). Suim de aici vf. Slănina (2268 m) iar aici… bucurie mare… ne dăm drumu’ în Fereastra Mare a Sâmbetei (2188 m).

Aşa ar fi frumos să fie ziua denumită Ziua 5.

Cele mai inalte varfuri din Romania:
1.   Moldoveanu: Muntii Fagarasului – 2544 m
2.   Negoiu: M. Fagarasului – 2535 m
3.   Vistea Mare: M. Fagarasului – 2527 m
4.   Parangul Mare: M. Parang – 2519 m
5.   Lespezi: M. Fagarasului – 2517 m
6.   Peleaga: M. Retezat – 2508 m
7.   Vanatoarea lui Buteanu: M. Fagarasului – 2507 m
8.   Caltun: M. Fagarasului – 2505 m
9.   Omu: M. Bucegi – 2505 m
10. Papusa Mare: M. Retezat – 2504 m
11. Bucura: M. Bucegi – 2503 m
12. Dara: M. Fagarasului – 2500 m

Cei mai inalti munti din lume:
1. Everest: Nepal/China – 8.848 m
2. K 2: Pakistan/China – 8.611 m
3. Kangchenjunga: Nepal/India  – 8.585 m
4. Lhotse 1: Nepal/China – 8.501 m
5. Makalu: Nepal/China – 8.481 m

Cele mai inalte varfuri de pe fiecare continent:
1. Africa: Kilimanjaro (Tanzania) – 5.895 m
2. Antarctica: Masivul Vinson – 5.140 m
3. Asia: Everest (Nepal/China) – 8.848 m
4. Australia: Kosciusko – 2.230 m
5. Europa: Mont Blanc (Franta)- 4.807 m
6. America de Nord: Mc Kinley (Alaska) – 6.194 m
7. America de Sud: Aconcagua (Argentina) – 6.960 m

Cele mai inalte cascade din lume:
1. Angel: Venezuela – 979 m
2. Tugela: Africa de Sud – 948 m
3. Utigard: Norvegia – 800 m
4. Mongefossen: Norvegia – 774 m
5. Mtarazi: Zimbabwe- 762 m
6. Yosemite: SUA – 739 m
7. Mardalfossen: Norvegia – 656 m
8. Tyssestrengane: Norvegia – 646 m
9. Cugunan: Venezuela – 610 m

Cele mai adanci pesteri din lume:
1.   Gouffre Jean-Bernard: Franta – 1.602 m
2.   Shakta V.Pantiukina: Muntii Caucaz, Asia – 1.508 m
3.   Atea Kananda: Papua-Noua Guinee – 1.500 m
4.   Snejnaia: Muntii Caucaz, Asia – 1.470 m
5.   Sistema de la Trave: Spania – 1.441 m
6.   Laminako Ateak: Muntii Pirinei, Spania – 1.408 m
7.   Cueva Chene: Mexic – 1.386 m
8.   Sistema Huautla: Mexic – 1.353 m
9.   Reseau de la Pierre Saint-Martin: Franta/Spania – 1.342 m
10. Boj Bulok: Muntii Pamir, Asia – 1.340 m

Cele mai mari lacuri din lume:
1. Marea Caspica: sarat, Asia – 393.900 kmp
2. Lacul Superior: dulce, SUA/Canda – 82.400 kmp
3. Lacul Victoria: dulce, Africa – 69.500 kmp
4. Lacul Huron: dulce, SUA/Canada – 59.570 kmp
5. Lacul Michigan: dulce, SUA- 57.750 kmp
6. Marea Aral: sarat, Asia – 40.400 kmp
7. Lacul Tanganyika: dulce, Africa -  39.900 kmp
8. Lacul Great Bear: dulce, Canada -  31.900 kmp
9. Lacul Baikal: dulce, Rusia – 30.600 kmp

Cele mai mari adancimi in ocean:
1. Pacific: Groapa Marianelor – 11.033 m
2. Atlantic: Fosa Puerto Rico – 9.200 m
3. Indian: Fosa Java (Sunda) – 8.047 m
4. Artic: Fosa Angara – 5.440 m
5. Antarctic: Falia South Sandwich (Groapa Meteor) – 8.428 m

Cei mai lungi ghetari din lume:
1. Lambert: Teritoriul Antarctic Australian – 402 km
2. Peterman: nordul Groenlandei – 200 km
3. Beardmore: Teritoriul Antarctic Neozeelandez  – 200 km
4. Hispar-Biafo: lantul muntos Karakorum, Pakistan – 120 km
5. Hubbard: Muntii St. Elias, Alaska- 114 km
6. Humboldt: nord-vestul Groenlandei – 114 km
7. Koettlitz: Muntii Royal Society – Teritoriul Antarctic Neozeelandez – 85 km

Cele mai mari deserturi ale lumii:
1. Sahara: Africa de Nord – 9.100.000 kmp
2. Marele Desert Australian: Australia – 3.830.000 kmp
3. Gobi: Asia – 1.295.000 kmp
4. Rub Al-Khali: Peninsula Arabica – 650.000 kmp
5. Kalahari: Africa de Sud- 520.000 kmp
6. Karakum: Turkmenistan, vestul Asiei – 340.000 kmp

Cele mai grave eruptii vulcanice din lume:
1. Tambora: Indonezia, 1815 – 92.000 morti
2. Krakatoa: Indonezia, 1883 – 36.000 morti
3. Mt. Pele: Martinica, 1902 – 30.000 morti
4. Nevado del Ruiz: Columbia,1985 – 22.000 morti
5. Etna: Sicilia, 1669 – 20.000 morti
6. Vezuviu: Italia, 1979 – 16.000 morti
7. Etna: Sicilia,1169 – 15.000 morti
8. Unzen-Dake: Japonia, 1792 – 10.400 morti
9. Laki: Islanda, 1783 – 10.000 morti
10. Kelut: Indonezia, 1919 – 5.000 morti

Mi-a dat papucii. Baiatul ala dragut care`mi placea mie si cu care incepusem ceva…mi-a dat papucii. De ce? N U  S T I U.

Aseara a venit la mine. A venit cam tarziu, eu eram deja obosita si stresata cu jobul(mi-am dat demisia) si el a inceput cu niste glume din Moldova(ma ciupea tare si ma strangea de piele…nasol). I-am zis sa inceteze o data, de doua ori…pe urma i-am zis ca as vrea sa fie si el mai tandru, mai finut in gesturi… imi venea sa spun “nu asa de la tara”…ca nu ma cucereste in felul asta. Si l-am luat la intrebari despre fostele lui relatii cate, cine pe cine a parasit, de ce, etc. El a zis ca nu sunt putine, nici multe, el le-a parasit pe toate mai putin pe una. Si eu ma gandeam ca nu a invatat nimic din asta.

Nu vreau sa-l fac de ras, am sters o chestie despre el.

Ideea e ca de la acea rugaminte a mea sa nu ma mai chinuie si sa ma stranga de piele asa tare, el nu stiu ce a inteles(ce naiba era de inteles!!!) ca azi imi zice “tu voiai numai sex, acu vrei dragoste si vrei sa fiu tandru, dar tu nu dai nimic inapoi. Crezi ca e suficienta prezenta ta”

Eu sunt in continuare interzisa la faza asta. Nu inteleg de unde pana unde. M-am gandit cu ce ton i-am spus-o de s-a gandit el asa. Plus ca stia de la inceput ca nu vreau sex si vreau relatie. Si nu consider ca niste atingeri mai finute si mai calde inseamna dragoste, si i-am dat prea multe inapoi.

Nu inteleg.

Degeaba am slabit 2 kile ca am pus inapoi 4. Programul asta infect de la job m-a dat peste cap groaznic.

Acum aprx 2 saptamani am cunoscut pe cineva. Nu e chiar in profilul barbatului de care mi-am inchipuit eu ca mi-as lega viata, dar pana una alta…ne-am combinat. Sau ceva de genul.

E din Rep. Moldova, are 28 de ani, slab uscat, foarte dragut la fata(seamana cu Brad Pitt in viziunea mea), aproape orb(are niste ochelari….fund de sticla, dar poarta lentile de contact), sta cu fratele lui care e medic aici si care a fost combinat cu o fata de la mine de la job(asa l-am cunoscut), are o firma, nu are prea multi bani, a facut Dreptul la Iasi, vorbeste moldoveneste, pare baiat de treaba si cuminte, e haios, e destul de inalt, se imbraca normal(l-as imbraca eu mai cool), asculta muzica pe care o ascult si eu, este interesat cam mult de cariera si mai putin de relatii si fete, e foarte incapatanat, merge regulat la sala de forta, citeste, este tot timpul informat, nu`mi place cum saruta, nu stiu daca e timid sau cu tupeu(o zi e dulce si dragastos, in ziua urmatoare e cu tupeu si cu glume proaste) si mi-ar placea sa`l cunosc mai bine.

Ne-am intalnit prima data sambata, as a date, adica. Prima data l-am vazut joia de dinainte, el m-a placut, eu l-am placut, el i-a cerut numarul meu de telefon colegei mele, eu i-am dat ID-ul de mess, ca e mai simplu. Am ras mult si m-am entuziasmat ca ma place si pe mine cineva. Oricum prietena mea spune ca sunt prea usor de impresionat si de amuzat. Ceea ce ma face o optimista .

Am iesit in parcul Tineretului, la Cafeneaua Actorilor, am stat apoi pe banca, am vorbit vrute si nevrute, a doua zi am iesit din nou la o ceainarie, si tot asa. Vineri a plecat la mare ca e ziua fratelui lui si m-a invitat si pe mine, dar am refuzat. Nu era momentul.

Sper sa iasa ceva din asta de mai mult de 2-3 saptamani. Cine stie…. Uneori nu pare ca o sa iasa, ca de exemplu in we asta. M-a sunat o singura data, ieri si niste sms vineri. Dar inainte de asta a fost tot gramada pe mine. Pe de alta parte nici eu nu as fi sunat sau ceva daca eram la mare. O sa vad cum e cand se intoarce. E asa imprevizibil…sau poate nu`l cunosc eu. Este altul in fiecare zi. Asa imi pare. Sau….poate nu-l cunosc eu .

Noi doi am zis aseară că o să ne facem tricouri identice inscripţionate cu Ai lăv Ucea. Deci, în cazul în care vedeţi pe undva doi oameni îmbrăcaţi la fel, să ştiţi că noi suntem. Să vă povestesc.

Ne întorceam noi aşa de prin munţi şi fix la Ucea s-a întâmplat minunea cea mare. Nu vă zic ce minune că n-are rost, mai bine vă spun ce am hotărât noi:

Am hotărât că nu mai târziu de mâine vom merge si vom cere ca pe buletin, lângă prenumele mamei şi al tatălui să fie adăugat undeva într-un colţişor, oriunde, şi numele de Ucea.

Am hotărât ca, de astăzi, pe oamenii pe care îi întâlnim pentru prima dată să nu îi mai întrebăm cum îi cheamă şi să îi întrebăm direct dacă nu cumva sunt din Ucea.

Am hotărât să facem un sondaj prin tot Bucureştiul cu scopul de a afla dacă există vreun ucean care trăieşte aici. Ne dorim să îl includem pe lista noastră de cel mai bun prieten, să îi oferim o bere în fiecare zi, masaje etc. tot ce îşi doreşte. Pentru că merită. Şi noi ştim asta.

Am mai hotărât ca data viitoare când ne întoarcem la Ucea vom veni cu rucsacii/rucsacurile pline de un prânz mare alcoolicos pentru toată populaţia satului Ucea.

De asemenea vrem să ne mutăm la Ucea, în acest scop vom trimite cereri oficiale în căsătorie pentru toată partea feminină şi toată partea masculină din Ucea şi îi vom accepta pe toţi cei care ne vor fără discriminări de sex, statut social sau vârstă. Numa din Ucea să fie. Mă si văd măritată cu un ucean bătrân şi putred de bogat care să mă alerge de la poarta casei noastre ucene până sus pe Moldoveanu. Căci da, noi am hotărât că Dumnezeu există, deoarece a pus vârful Moldoveanu fix în dreptul satului Ucea. Aceasta este ce mai clară dovadă a existenţei lui.

Şi, în general, am hotărât că noi lăv Ucea veri maci. Maci de tot.

Prima mea ascensiune pe Varful Moldoveanu a fost in anul 2000 in luna Iulie. Am plecat in Fagaras cu ocazia juramatului bunului meu prieten Cocos care tocmai se “inrolase” la vanatori de munte … visul lui de-o viata, dar si pentru a cuceri cel mai inalt varf al nostru … era un vis de copil care pana la urma s-a implinit twice.

Gasca atunci a fost una inedita si foarte exotica, plus ca eram si foarte mici, adica eu la vremea respectiva aveam 18 ani iar ceilalti 16 sau 17, doar Mariusica avea ceva mai mult. Dupa ce am asistat la juramantul lui Cocos am luat Trasfagarasanul la picior pana la Balea Lac unde a trebuit sa ne oprim pentru 2 zile din cauza ploii torentiale. Am dormit o noapte in cabana pe holuri cu toti ceilalti care mai stateau la cort si o noapte in fosta cabana Balea Lac care era parasita. Imediat dupa ce ploaia s-a oprit am inceput ascensiunea, traseul urmat a fost Cabana Balea Lac, Saua Caprei, Cabana Podragu (aici am dormit o noapte), Fereastra Zmeilor, Varful Vistea Mare si apoi Varful Moldoveanu.

Pentru intoarcere am ales ca coboram pe Valea Vistea Mare in Victoria (aici am sunat acasa la parinti si am cerut bani prin mandat electronic de la posta) si apoi am facut stopul pana in Brasov de unde am plecat la mare, bineinteles cu nasu’ Partea cu marea este alta poveste asa ca nu v-o impartasesc acum.

Frumoasa aventura cu multe peripetii, am sa amintesc (pentru cunoscatori) doar cateva dintre ele: sosirea lui Mariusica in miez de noapte, intalnirea tot a lui Mariusica cu cainele Salvamontului, pluta si baia de la Valea cu Pesti, familia “de groaza”, primul cetatean de etnie roma din sectorul 5 ajuns pe Moldoveanu, descalecarea din Rapid, etc…

 Martin Freinademetz, austriacul stabilit la Sibiu, de două ori campion mondial şi de trei ori campion european la snowboarding, care a obţinut de-a lungul carierei sale 35 de victorii în Cupa Mondială, a reuşit o nouă performanţă. Marti, 15 ianuarie 2008, în cadrul unui proiect de promovare a heliski-ului în munţii Făgăraşului, Martin împreună cu sibianul Catrinel Naicu, au coborât pe skiuri respectiv snowboard, panta cu cel mai mare grad de dificultate de pe vârful Moldoveanu (partea de est).  Cei doi au ajuns la refugiul Viştea Mare la prima oră a dimineţii cu un elicopter. De acolo, au pornit urcarea spre vârful Moldoveanu pe care l-au „cucerit” la ora 10.30. Vremea a fost de partea lor şi deşi au fost mereu expuşi riscului de a fi surprinşi de o avalanşă, cei doi şi-au îndeplinit un vis, reuşind să fie primii care au încercat această nebunie, să coboare o pantă cu o înclinaţie de peste 45 de grade. Deşi acest record nu va fi prea curând omologat, singurii martori fiind reprezentanţii Salvamont, cei doi dependenţi de adrenalină au declarat răspicat că a fost mai mult o ambiţie personală şi că ar repeta această experienţă cu prima ocazie: „

Întotdeauna mi-a plăcut să trăiesc la limita. Exploram zona cu elicopterul pentru a găsi trasee din munţii Făgăraşului pe care să ne dăm. Vremea era excelentă şi ne-am zis că trebuie să încercăm. Să cobor cel mai înalt vârf din România a fost un obiectiv pe care mi l-am propus când am ajuns prima dată aici. Am studiat mult timp zona şi mă bucur că am reuşit. Sentimentul pe care l-am trait în timpul coborârii nu poate fi descris, este ceva unic.” a declarat Martin „Coborarea noastră a fost pregatită de mult timp. Ne-am luat toate măsurile de precauţie înainte de a ne aventura. Pentru că riscul de a fi surprinşi de o avalanşă era destul de mare, am coborât pe rând. A fost o experienţă inedită, mai ales că Martin era pe skiuri deşi specialitatea lui era snowbord-ul şi invers, eu fiind skior profesionist. A fost o nebunie pe care o s-o repet cu prima ocazie!” a declarat Catrinel Naicu, un sibian în vârstă de 30 de ani, fost skior profesionist, unul dintre pionierii heliskiului din România.   

Dodo Gabor (cel mai de seama reprezentant al snowboardingului muresean) cunoscut si ca ”Litoral”, de patru ori castigator pe placa al Ecoului Malinului declara ca ar incerca si el performanta dar nu are “jeton”. Se gandeste insa sa urce pe jos.

I was young
I was foolish
I was angry
I was vain
I was charming
I was lucky
Tell me how have I changed

The Rolling Stones – Out of control (click
bad sound, nice crowd)

Partile I si II, Avrig – Vistea respectiv Vistea – Plaiu Foii sunt aici (click) si aici (click). Initial destul de in forta, mai a la "performance" asa, apoi mai cu admirare de peisaj si bucurare de zone pustii.

Pt ca inca ma simteam in forta, in ultima zi mi-am propus sa-i las pe baieti sa mearga mai usor conform planului, pana in Curmatura, si eu sa o iau inainte, si sa fiu in aceeasi seara pe drumul spre casa.

Ziua VIII – lultima

Plaiu Foii – Ref Spirlea – La Lanturi – Vf La Om – Vf Ascutit – Zarnesti – Brasov

Ma trezesc initial la 2am cum pusesem mobilul sa sune. Ma gandesc ca daca pornesc asa de devreme ajung la lanturi pe intuneric si, desi din cate imi amintesc, punctele de risc de accidentare serioasa nu sunt f multe, hotarasc sa mai dorm oleaca si pun alarma la 4am.

Ma trezesc ceva inainte si imi pregatesc in cort o ultima masa serioasa. Pe la 4:30 sunt gata, imi iau ramas bun de la Dan, care mi-a fost coleg de tura 7 zile f frumoase, afara ies si Bogdan cu Radu, ne salutam si noi, cu promisiunea de a ne mai intalni nu doar pe munte si o pornesc.

E luna aproape plina, cerul senin, si pana intru in padure nu am nevoie de frontala. Peretele alb al Pietrei Crailui luceste sub razele lunii, e f liniste si imi place mult. Prima pauza de hidratare o fac la Refugiu Spirlea, unde si inchid frontala ca deja se lumina. Urc mai departe, ajung la perete si la lanturi, dupa o mica abatere la un moment dat unde alte urme gresite m-au pacalit pe un mic grohotis vreo 20 de metri in loc sa merg tot inainte pe curba de nivel.

La primele contacte cu stanca simt diferenta de roca fata de Fagaras. Calcarul e mai lustruit, mai lunecos, se dizloca mai usor si formeaza mai usor grohotisuri. Insa nu pune probleme mari de dificultate si urc f bine si cu spor. Totusi, pt prima data in toata tura, incep sa-mi resimt picioarele si compensez tragand si mai mult in brate si incercand sa fac miscari cat mai eficiente.

Pana ajung in micul canion dinainte de iesirea spre creasta se lumineaza de-a binelea. Deasupra mea, pe un tanc in mijlocul canionului (nu stiu daca canion e chiar corect) apare un tap de capra neagra, la nici 25m de mine. Sta nemiscat cu un aer de superioritate si se uita fara nici o jena la mine cum avansez. Linistea devine aproape apasatoare pentru cateva minute, iar o pasare rapitoare incepe a tipa ascutit de undeva de aproape. Sunetul rasuna sec intre peretii de stanca inchisi. Am senzatia acuta de admosfera cinematografica, caut in minte un mare regizor ca termen de comparatie dar nu-mi trece nimic prin cap (nici regizor nici altceva). Cand incep sa urc prin stanga varfului si ajung pe la 5-10m de capra o porneste tacticos pe un perete si se indeparteaza fara graba.

Urc in continuare, si mai trec pe langa o familie intreaga de capre negre la distanta la fel de mica si care ma trateaza cu aceeasi nepasare.

In sfarsit, ajung la creasta, si ies din umbra in lumina imbatatoare a soarelui. Iar premiera, caldura soarelui ma moaie si tentatia sa ma pun jos si sa atipesc e mare. Rezist totusi (mai mult din ambitie, timpul mi-ar fi permis si somn berechet), si ma opresc doar pentru a admira peisajul, a manca ceva musli si a ma hidrata. Soarele s-a ridicat deja binisor dinspre Bucegi si arde cu putere. Sub creasta, pana in departare, se vede padurea peticita de inconstienta comerciantilor cu lemne si a celor ce le permit macelul. Mai mult decat gunoaiele, mai mult decat manelistii, ma intristeaza taierea padurii, care va fi atat de greu de refacut.

O pornesc mai departe, trec pe la refugiul din saua grindului si imi arunc o privire inauntru, e in stare ok dar e f mult condens si las usa deschisa, in ideea ca e vreme buna si circulat craiul si mai degraba se aeriseste.

La vf La Om sunt gunoaie, nu prea inteleg ce minte tre sa aiba cineva sa lase mizerie pe o creasta asa de ingusta unde sar atat de tare in ochi. Cum am loc in rucsac, strang o parte si le pun la mine.

Cum ma uit asa de-a lungul crestei la feliile uriase de stanca imi aduc aminte de disputa dintre geografii grupului, Dan si Bogdan. Poate o fi totusi "sinclinal suspendat", whatever that might be. Iar vad un grup mai maricel de capre negre, de asta data de la distanta.

Dupa vreo cateva ceasuri de mers, ajung la Vf Ascutit la refugiu, unde intalnesc primii oameni de cand am pornit-o singur, un grup de straini care au petrecut noaptea acolo. Cu ocazia asta aflu ca e aproape 11, am mers ok. Insa ma ia somnul, genunchii se resimt (rucsacul avea si acu peste 15kg) si restul crestei trebuie sa ma concentrez chiar si la portiunile relativ simple.

Dupa ce trec de crucea nefericitului traznit, incep sa ma gandesc serios daca coborarea spre Curmatura e cea mai buna varianta pt starea mea, si ma hotarasc sa schimb planul si sa o iau pe Padina Hotarului, cruce albastra, traseu pe care nu mai fusesem dar despre care auzisem ca nu avea portiuni expuse. Scot mobilul sa-i dau macar un mesaj lui Dan cu schimbarea de traseu, ca un minim de prevedere, insa bateria e terminata si nu pot face nimic. Fixat pe ideea mea, pornesc coborarea pe cruce albastra, decizie pe care o voi regreta apoi.

Prima faza e jnepenis mare, cu praguri de 1-2m destul de dese, traseul pare f putin umblat. In mod normal nu ar pune probleme, dar acum nu sunt deloc in cea mai buna forma si trebuie sa ma tin mereu de jnepeni. Bummer, jnepenisul e in floare si plin de viespii, pana reusesc sa trec bucata asta mi-am aranjat calumea antebratele cu o sesiune gratuita de acupunctura. O fi facand bine la reumatism, incerc eu sa vad partea buna a lucrurilor (si uitand deliberat faptul ca nu sufar de reumatism ).

Coborarea continua prin fundul vaii, si mai departe f abrupt, insa acum in loc de jnepeni am parte de grohotis pe care alunec des, reusind totusi sa ma tin pe picioare. Genunchii ma chinuie cu adevarat, trebuie mereu sa tin coborarea controlata si ma misc mult mai incet decat mi-as dori.

Tot coborand intru intre peretii uriasi ai vaii, trec si peste cele cateva saritori. Se aduna ceva nori, si se aud tunete, pentru ca la un moment dat sa simt si suflul rece care precede de obicei ploaie. Ma ia un zambet autoironic, asta chiar ca ar fi cireasa de pe tort, sa ma prinda o ploaie torentiala in valea ingusta.

Am insa noroc si ajung cu bine la padure, desi extrem de obosit. Ma bucur ca am iesit dintre peretii de stanca, traseul mi-a parut de-a dreptul urat (poate si din cauza starii mele) si nu l-as mai face odata.

Trec padurea si ies la drum. Initial vreau sa merg la rau pt o f f necesara baie, dar apoi ma gandesc ca decat sa ratez vreo-un tren la musteata mai bine las "primenitul" pt gara Brasov. O iau in viteza pe drum spre Zarnesti, unde ajung fix la 3pm, exact la timp ca sa prind un maxi spre brasov. In gara aflu ca am de stat ceasuri bune, dar sunt atat de obosit ca uit de spalat si atipesc pe un scaun.

Seara tren, schimbare in Ploiesti, iar tren. Dormit tun pana aproape de Iasi, unde m-am luat cu niste fetiscane dezghetate si am ajuns destul de vesel acasa. Baie, si o duminica intreaga de relaxare, numai buna ca sa ma pregateasca pt saptamana de lucru.

Incheiere

A fost a doua tura mai de durata pt mine. Deasemeni prima tura in care nu am avut pe cineva mai experimentat care sa poarte greutatea raspunderii.

Per ansamblu, a fost minunat, Fagarasul mi-a devenit nespus de drag, experientele au fost f variate, am avut canicula, am avut ploaie si burnita si temperaturi sub zero, peisajul la fel. Am cunoscut (sau cunoscut mai bine) oameni f faini cu care pastrez legatura.

Pentru mine, a fost si o confirmare a experientei acumulate in ultimii ani, si a faptului ca atat fizic cat si psihic pot duce f mult si pe munte. Daca nu dadeam si de niste limite nu avea farmec .

Am slabit vreo 5kg in 8 zile, in ciuda unei alimentari f serioase si facute destul de cu cap. 

Greseli notate si, speram , invatate:

- o deviere de la traseu riscanta pe Curmatura Saratii
– desupra la Balea, spre Capra, am parcurs pe creasta o portiune extrem de riscanta pe vantul puternic care era. mai jos era carare mai sigura, insa nu am stiut de ea
– nu a fost o miscare inteleapta sa pornesc singur la sfarsit, chiar daca ma simteam in forta si traseul nu prezenta dificultati deosebite
– am ignorat ideea de oboseala acumulata cand am pornit in ultima zi. o tura de 30h cand esti odihnit, alimentat etc poate fi mult mai usoara decat una de 12 dupa 7 zile de mers
– schimbarea traseului pe Padina Hotarului, fara a cunoaste coborarea si fara a putea sa anunt pe cineva
– rucsacul ar fi putut fi ceva mai usor

Lucruri facute bine

- antrenamente fizice in saptamanile anterioare (cam implicite vara), inclusiv o tura de vazut "cu ce se manaca" fagarasul 
– o sapatamana de repaos aproape complet si alimentare serioasa chiar inaintea turei
– mancarea luata cu cap, rationalizata la zi si masa, avut in vedere faptul ca pe efort organismul cere mai mult etc
– pana in ultima zi, acordant importanta cuvenita somnului
– echipamentul a fost potrivit si complet
– cu exceptia expunerii la cateva riscuri inutile, comportamentul nostru a fost aproape perfect din punct de vedere al eticii pe munte

Ca RT, a fost un experiment, si nu cred ca timpul imi va mai permite sa fac RT-uri full text decat rareori. Poze din tura sunt aici (click).

Toate pozele au fost facute de Bogdan, Rares sau Andreea. O parte puse direct:

Numai bine tuturor carpatistilor.

Your beauty is beyond compare
With flaming locks of auburn hair
With ivory skin
And eyes of emerald green
Your smile is like a breath of spring
Your voice is soft like summer rain

The White Stripes – Jolene (Dolly Parton cover) (click)

Cu ceva intarziere, postez a doua parte a jurnalului. Prima parte, creasta Fagarasului de la Avrig la Vistea e postata de vreo doua saptamani (click). Pana aici a fost o tura in forta, cu etape lungi si pauze putine, vreme buna initial, dar care s-a stricat si ne-a fortat sa ramanem o zi la Refugiul Vistea Mare dupa ce ploaia si vantul ne-au murat de la Podragu.

Mi-a placut Fagarasul si pana aici, mi-a placut ca ne intalneam des cu oameni si mai schimbam o vorba, nu sunt genu care sa se oripileze nici la gramezile de cutii de conserve de pe langa refugii, cu timpul ne vom civiliza si noi si toatea astea vor ramane, probabil, doar amintiri.

Insa ce a urmat a fost realmente altfel.

Ziua VI

Refugiul Vistea (2296m) – Portita Vistei – Fereastra de la Hartopul Ursului (2352m) – Galasescu – Fereastra Mica a Sambetei – Vf Slanina – Fereastra Mare a Sambetei – Saua de Est a Vf lui Mogos (2344m) – sub Vf Urlea – sub Vf Iezerul – Vf Leaota (2312m) – Curmatura Zarnei (1923m) – Saua Radului – Curmatura Bratilei (2122m)

Dimineata o vreme superba, soare, senin, rece. Iesim, ne intindem, intindem si hainele ude afara ca degeaba au stat 2 nopti si o zi pe cordeline in refugiu. Mancam, apoi Radu si Dan pleaca dupa apa (eu si Bogdan fusesem cu o zi inainte, pe ploaie si vant ca fraierii ).

Cum era a doua oara cand urcasem pe Moldoveanu si prinsesem ceata, iar acum era f frumos, vorbesc cu Bogdan sa o porneasca ei inainte (toti mergeam spre Plaiul Foii, mai putin Andreea si Rares care voiau sa ajung la Balea, ei venind din sens opus) si o iau iute la picior spre Vf Vistea, in 1/2 h sunt pe Moldoveanu si ma bucur de o priveliste minunata, micro reteaua hidrografica de pe Valea Rea straluceste in soare, iar culmile sudice verzi se intind lenese la soare. Spre podisul Transivaniei e o plapuma de nori f josi care acopera totul.

Cobor repede, mai mananc cate ceva si sporovaiesc cu Rares si Andreea, apoi pornesc dupa baieti, care au un avans stimulant de 1h10′.

Ii ajung pe Vf Slanina, multumita si pauzelor generoase pe care le-au facut grijulii. Continuam, dupa Fereastra Mare se desface pe dreapta o caldare impresionanta (imi scapa denumirea), iar de pe versantul nordic urca nori albi pufosi opriti de creasta. Ne intalnim cu un cioban, care ne roaga de mobil, la care vorbeste vartos de rasuna vreo 3 munti, daca se mai chinuia putin il auzea interlocutorul direct. Aflam cu ocazia asta ca nu avem sanse la mamaliga cu branza de pe la stani, ca sunt numai oi sterpe pe Fagaras (mai taziu ne-am lamurit, le tin pt un ajutor dat de stat de 100k/oaie – alta masura inspirata a guvernului pb).

Ajungem la Taul Mioarelor, cel mai inalt lac din Carpati (2282m), se mai vad inca doua lacuri pe nivele diferite in aceeasi caldare, ciudat asezate in faldurile culmilor.

Trebuie sa coboram pe partea stanga, ne oprim chiar in buza crestei, pe jumatate la soare si pe jumatate in norul alb sa ne alimentam putin.

Suntem inghititi de nor si ne ia frigul pana plecam, asa ca aproape toata coborarea o facem prin ceata groasa, insa cand ajungem aproape de curmatura Zarnei privelistea se deschide si se vede multimea de laculete din curmatura.

Ajunsi jos, ne oprim fermecati. Aici am avut parte de cea mai frumoasa priveliste din toata tura. Spre sud o vale prapastioasa, cu pereti acoperiti de jnepeni, ienuperi si bradet crescuti aproape luxuriant, in urma se vad doua caldari imense separate de culmea stancoasa pe care am coborat , care in partea superioara sunt inca acoperite de o pacla moale luminata difuz de soarele de deasupra, iar in fata spinari uriase, de asta data nu ascutite si stancoase ci rotunjite si acoperite de iarba.

Lasam rucsacii jos si ne intindem cu capul pe ei, fermecati de locul minunat. Iarba inalta freamata sub vantul usor, noi stam ca trazniti si ne uitam in jur, fara a scoate vreo vorba timp de jumatate de ora.

Pe la a treia strigare a lui Dan ne hotaram sa ne smulgem din visare si din starea aia de “nu-mi mai trebuie nimic pe lume ca am gasit fericirea si frumusetea absoluta” care ne cam prinsese . Incepem sa urcam culmea uriasa din fata, nu mai e pieptisul ala care te lasa fara aer dar impresioneaza prin imensitate. In continuare vorbim putin, iar Bogdan se mai opreste din cand in cand si face poze cu cele doua caldari pe care le lasam in urma.

Mai departe din ce in ce mai multe stani, mai strigam un salut unui cioban, mai bem din apa, si reglam iar ritmul. Dan incepe sa aiba probleme cu tendonul lui ahile de la un calcai si este nevoit sa o ia mai incet.

Din fericire nu mai e asa de mult de mers, dupa o ultima coborare ajungem in Curmatura Bratilei unde campam, chiar langa lac, ignorand mirosul de oaie lasat de turmele aduse la adapat. Punem corturile, ne imbracam gros ca se lasase iar frig si trecem la somn.

Iar, Radu nu ma lasa sa adorm si ma provoaca la o discutie de la cort la cort, vorbim in doi peri vreo jumatate de ora, apoi trec pe cantat balade rock la cerere, ceea ce indeparteaza pb toate jivinele pe o raza de cativa km buni. Deci dormim linistiti si fara grija.

Ziua VII

Curmatura Bratilei (2122m)- Cabana Plaiul Foii

Dimineata ceva miscare pe aproape, miscam si noi si miscarea de afara incepe sa latre. Iesim din cort si incepem sa scoatem din bagaje sa refacem rucsacii.

Cainii se zburlesc putin, dar se apropie ciobanul cu chef de vorba si se calmeaza. Aflam ca ii intra vecinii pe muntele lui si mananca iarba, acu se intretine cu noi asteptand sa-i prinda in flagrant. I-ar fi prins el si ieri da nu a avut timp .. apoi ne povesteste cat se plictiseste pe aici ca n-are ce face … Il intrebam, ca sa nu-i stricam obisnuinta, de animaluri, zice aproape cu mila ca umbla doar un urs “da-i mica boala”, ca sunt lupi, ca le-a mai dat drumu si la altii noi din elicopter, i-au mancat si lui o magarita ce fatase cu tot cu manz cu ceva timp in urma, lasandu-i numai talanga. Din ce spune el, ajungem la concluzia ca nu e o zona periculoasa din punctul asta de vedere.

Deodata incep sa apara peste culmea din fata caini si apoi oi. Unul din cainii ciobanului nostru inainteaza, ceilalti o iau indarat ca si ciobanul care ne saluta si face cale-ntoarsa. Cainii celeilalte stane il ingramadesc oleaca pe cel ce inaintase, acesta incepe o retragere strategica in valea in care disparuse si ciobanul. Pe noi ne ia zambetul gandindu-ne ca iar o fi aparut o treaba “urgenta” pe munte, cand deodata imediat de dupa buza vaii sar toti cainii omului nostru pe cei ai stanii vecine, atrasi de cel ce se bagase intre ei. Maraieli, colti clampanind, in final cainii straini se retrag, apare si ciobanul si o ia vartos la deal spre turma intrusa, unde il si vedem apoi discutand cu vecinul tot timpul cat noi strangem si mancam. Or fi avand nevoie de ceva prilej sa mai lege o vorba prin pustietatile astea .

O pornim si noi prin lumina alba a diminetii, si pentru prima data din Fereastra Sambetei intalnim turisti, majoritar straini.

Nu dupa mult timp apare la orizont peretele alb al crestei Pietrei Craiului in toata spelndoarea lui, si in 2-3 h vedem si sfarsitul pasunii.

Pe ultima coborare, mai trecem pe langa o stana. Turma e pe partea stanga a potecii marcate, vreo 10 ciobanesti rasfirati pe dreapta, nu tocmai ideal, dar nu se manifesta agresiv niciunul si continuam. Fara sa ne dam seama, cativa inchid in urma noastra si cand sa depasim stana tabarasc din spate. Bogdan invarte in aer din betele de mers, eu ma fac ca dau cu pietre si dupa putine emotii, in special de la cei din spate carora le-a clantanit coltii la picior, ii descurajam. Ciobanul, tanar si cu fata de natarau, ne intreaba ranjind daca ne-am speriat ).

La intrarea in padure oprim pentru o ultima masa, alt cioban se apropie de noi cu 5-6 ciobanesti care cersesc mancare, ii admiram si noi de aproape, cativa au cicatrice impresioanante. Din padure vin doua tinere poloneze frumusele, incearca sa se inteleaga cu ciobanul pt apa, ajut si eu si le si avertizez in legatura cu cainii. Dupa imi pare rau ca nu le-am spus sa nu fie foarte increzatoare nici cu ciobanii si sa nu campeze singure.

Coboram prim padure, eu m-am obisnuit sa-mi menajez genunchii cat mai mult si raman ultimul. Iesim apoi la forestier, unde speram zadarnic la o ocazia, care ar fi fost foarte binevenita in special pt Dan caruia glezna ii facea probleme din ce in ce mai mari. Mai intru in cate o mica polemica absurda cu Radu, vorbitul si voia buna fac drumul sa para mai scurt. Pe final raman in urma cu Dan care realmente se chinuia la fiecare pas, baietii ne asteapta si ei si ajungem impreuna la Plaiul Poii, unde ne asteapta prietena lui Bogdan cu un rucsac urias in care carase cate ceva pt fiecare . Servim mancare calda la cabana.

Cum baietii voiau sa ajunga la Curmatura a doua zi, si sa coboare abea duminica de pe munte, iar Dan in mod sigur nu putea nici el mai mult, imi incolteste ideea de a termina in forta tura, cu o zi in care sa merg singur, cat de tare pot.

Urcam pe triunghi rosu pana sub padure unde incepe urcusul spre Spirlea, punem cortul repede si intru la somn imediat, cu telefonul pus sa sune la 2am.

Va urma .. incheierea

Be kind to your knees – you’ll miss them when they’re gone

Baz Luhrmann – Everybody’s Free (To wear Sunscreen) (click)

Ma uit cu drag la bocancii mei, care-si asteapta cuminti randul la o clateala in masina de spalat. Stiu ca realmente i-am uzat tura asta, ceea ce le da, normal, o valoare sentimentala mult sporita .

In primul rand ii multumesc lui Dan (dany), colegul de tura alaturi de care am planuit si fara care nu as fi pus in practica planurile.

Am pornit destul de ambitios (click), si, desi traseul nu a fost exact cel initial, o consider un succes, asa cum a iesit combinand adaptarea la elementele de neprevazut cu urmarea intr-o disciplina aproape militareasca a planului.

Dupa RT-ul foarte "multimedia" (click) la tura de acu o luna tot din Fagaras – prima mea iesire in Fagaras – de data asta o sa las doar textul sa vb celor cu timp si rabdare. Pt ceilalti, o sa pun la sfarsit ceva concluzii.

Ziua I

Oras Avrig – Cabana Poiana Neamtului (706m) – Cabana Barcaciu (1550m) – Lac Avrig (2007m). 

Plec vineri 27iul la 12 ziua din Iasi spre Brasov, cu cel mai incarcat rucsac pe care l-am avut vreodata pe munte (35-36kg) – ma ajuta insa mult faptul ca in prima faza merg cu trenul .. Pe drum ma mai ping-uiesc cu Dan si Marius (marushka) prin mobil, mai schimb cate o vorba cu cei din compartiment, dar in special dorm, somn mai mult decat necesar dupa ultimele zile de cate 12-14h munca. Inainte sa ajung in Brasov, Marius ma anunta ca se retrage, demoralizat de mai multe probleme minore din pregatirea plecarii dar care s-au adunat probabil. Nu insist sa-l conving, daca e o chestie pe care am invatat-o legat de mersul pe munte si nu numai, asta e ca energia necesara in a convinge o persoana impotriva vointei ei este rareori cheltuita cu folos.

In Bv ma intalnesc cu Dan, asteptam rapidul spre Sibiu pe care-l luam pana in Avrig unde ajungem pe la 2. Stam pana la 5 sa-l asteptam pe George (gfdan66), care ne face surpriza neplacuta de a nu se prezenta neanuntat si cu telefonul inchis ..

O pornim la picior pe drumul spre Cabana Poiana Neamtului (15km de asfalt), dupa ce nu gasim o varianta convenabila de transport (este un microbuz la care se poate suna – 0744-69.05.47 0269-52.35.06 – Eugen Blazsani, 8 locuri 50RON, nerentabil pt noi).

La cabana ne oprim pt alimentare, hidratare si echipare, apare Claudiu, prieten de-al lui Dan din alte ture. Claudiu-mi place din prima, 41 de ani, par lung cernit si prins in coada, pare un om interesant si tovaras pe munte de la care as avea ce invata.

O pornim toti trei spre Barcaciu, Dan puternic inainte, Claudiu, plictisit de turele in forta ceva mai la pas, eu dupa el. La un moment dat ne dam seama ca ritmul e cam incet ca sa putem ajunge la lac, si hotaram sa ne despartim, eu si Dan luand-o la picior iar Claudiu ramanand la Barcaciu peste noapte, pentru a ne reintalni eventual pe la Caltun.

Dan urca in continuare f puternic, ma gandesc aproape cu satisfactie ca mi-am gasit nasul in sfarsit, dar pana la cabana incetineste si el ritmul. Aici servesc o mamamliga cu branza si smantana, ne ciondanim cu niste magari nesimtiti care erau sa ne fure o paine – obisnuiti prost de turisti idioti – si atipim o ora (nu mai mentionez de acum, dar la fiecare popas de peste 10 minute eu adorm obligatoriu si instantaneu )

Vorbim si cu salvamontul sa anuntam directia, ne zice ca e cam mult ce vrem pe azi dar suntem increzatori si coboram pana la stana prin padure, pt ca apoi sa dam de un povarnis deasupra caruia speram sa dam de lac. Surpriza, de fapt sunt 3 dealuri abrupte de urcat care cam scot sufletul din noi, si cei trei pui de ciobanesc care s-au luat cu noi de la cabana. Ajungem sus pe la 5 dupa 11-12 ore de mers cu rucsaci grei-grei, aproape 2000m dif de nivel adunat, si suntem primii care campam, mancam si ne spalam. Mai apar doi cehi dinspre Suru, apoi se umple, remarcandu-se in special un grup mare de ardeleni din care in 2-3 sunt cam galagiosi pentru gusturile noastre. Somnul e mare insa, pana a doua zi la 8 nu mai stim de nimic si de nimeni.

Ziua II

Lacul Avrig (2007m) – Vf Garbova (2188m) – Vf Scara (2306m) – Custura Saratii – Vf Negiu (2535m) – Strunga Dracului / Stunga Doamnei – Refugiu Caltun (2135m)

A doua zi la 10 suntem ultimii care plecam, putin surprinsi de faptul ca cineva s-a grabit si a luat si sticla de apa a lui Dan, lucru ce poate sa ne puna probleme de vreme ce se anunta o zi f calda. Avem insa 3.5 l la mine cand plecam, urmat de cel mai bleg ditre cei 3 pui de ciobanesc pe care nu l-a dus mintea sa se intoarca la Barcaciu peste noapte, ca pe fratii lui.

Mergem f bine, depasim toate grupurile inclusiv pe cei doi cehi inainte de urcusul spre Scara (ne ajung insa pana in varf). Coboram pe Custura Saratii, portiunea ce se anunta cea mai tehnica din tot Fagarasul. Sus cainele (proaspat botezat Leandru) nu mai poate merge si incepe a schelalai dupa noi, dar e mai bine asa intrucat nu poate continua si asa poate se va lua dupa alte grupuri de turisti inapoi. Tot nu ne e placut, insa, sa lasam un tovaras de tura in urma, fie el si din alta specie.

In custura mie-mi place f mult, ma simt stimulat pe stanca, degetele cauta prize cat mai bune, picioarele contreaza si avansam repede. In punctul minim mi se pare ca pot fenta traseul pe o carare destul de batuta pe curba de nivel si ca sa nu cobor o urmez o bucata, fortand in brate (rucsacul are inca 35kg). Se termina aiurea rau in o coborare nitel surplombata de vreo 4 metri deasupra unui povarnis abrupt ce se termina in gol. Cuprins cumva de euforia momentului, iau decizia (idioata) sa o descatar in loc sa ma intorc, prizele sunt aiurea dar ajung intreg inapoi pe traseu, cu destule emotii insa (ER1). Concluzia, ce-mi pare la mintea cocosului acum: traseul marcat trebuie urmat cu sfintenie pe custura. Cehii care mersesera in tandem cu noi ne intreaba unde-s lanturile ..

Urcam mai departe spre varf, apa e pe terminate, avem noroc sa ne intalnim cu salvamontul de la Barcaciu ce cobora acum la cabana Negoiu de pe varf. Il intrebam subtil unde e primul izvor, si ne capatam cu 1.5l de apa f bineveniti. Ajungem sus, cred ca l-am alergat cam tare pe Dan (am facut numai 2-3 pauze de 2-3 minute de la Avrig) ca nu se entuziasmeaza deloc, asa cum ma manifest eu pe varfuri. Coboram, Dan o ia pe Strunga Doamnei ca pe-a Dracului a mai fost, eu ma ancorez puternic in lanturi si cobor repede, in 15-20 de minute sunt jos in siguranta dar cu bicepsii cam umflati de la efort. Continui pana la refugiu Caltun cum stabilisem, unde ajunge si Dan putin dezamagit de Stunga Doamnei.

Imensitatea peretelui aspru de deasupra refugiului imi da fiori, mi-ar place tare mult sa-l catzar, se noteaza la planuri de viitor (dupa un stidiu de fezabilitate bineinteles). 

Hotaram sa dormim in refugiu, unde ne mai distram cu o gashca glumeaza de tineri baimareni, si adormim cu zambetul pe buze.

Ziua III

Refugiul Caltun (2135m) – Vf Laita (2397m), Vf Paltinul, Fereastra Balei – Saua Capra – Lacul Capra – Caldarea Vartopel – Fereastra Zmeilor – La Trei Pasi de Moarte – Arpasul Mic (2431m) – Lacul Podul Giurgiului – Saua Podragului – Cabana Podragu (2136m)

Pornim pana in 8, conform planului, dupa ce ne echipam cu suprapantaloni parazapezi si haine de vant intrucat vremea era oleaca ciudata.

Parca abea acum incep sa observ maretia muntelui, in culmile inverzite ce coboara spre sud. Ne intalnim cu un turist, care ne anunta ca de maine vremea se prevede nashpa, lucru confirmat de vantul din ce in ce mai puternic. Nu coboram la Balea, iar portiunea din Creasta Fereastra Balei este, probabil, cea unde riscul real a fost maxim din toata tura, intrucat am mers pe culmea f ingusta si abea la sfarsit am observat cararea de pe partea dreapta.

Ajungem la Capra, lacul este f frumos si poposim sa ne alimentam. lasam picioarele sa respire intrucat iesise soarele iar parazapezile erau over-kill.

Continuam spre fereastra Zmeilor, In urcusul abrupt depasim doi batrani cu doi tineri, imi pare ca domnul in varsta urca teribil de greu, ne spun ca planuiesc sa ajunga la Podragu pe DA. Trecem si de portiunile cu lanturi din Fereastra Zmeilor, care dupa Custura Saratii ne par relativ simple. Trecem de lacul Buda, si ajungem la Cabana Podragu in timp, intram inauntru unde sunt putin surprins sa aflu ca Dan si-a terminat painea. Pentru a-mi menaja resursele de mancare si a mai varia si meniul mananc la cabana, dupa care coboram amandoi si punem cortul, oarecum neinspirat chiar pe planul de la baza izvorului. Trecem la somn, spre dimineata ma trezesc niste fulgere dar cad inapoi la somn.

Ziua IV

Cabana Podragu (2136m) – Saua Podragului – Saua Ozanelor – Vf Vistea Mare (2527m) – Vf Moldoveanu (2544m) – Refugiul Vistea (2296m)

Dimineata inca ploua, nu ne grabim sa iesim. Cautand mobilul imi dau seama ca amplasamentul cortului nu a fost prea inspirat, un colt e in balta, iar mobilul portofelul si frontala sub apa. Bine ca macar frontala e water-proof, iar banii plastificati . Cand se opreste din picurat ies afara, imi fac bagajul, si urc cu el la cabana unde il astept pe Dan sa servim cate o omleta si ceai. Cortul il lasasem pus pana ne lamurim cu vremea.

In sala de mese mai sunt doar cei doi tineri care erau cu batranii ce i-am depasit inainte de Fereastra Zmeilor. Intru in vorba cu ei, aflu ca baiatul (erau un baiat si o fata) nu vb decat franceza, si apoi bomba: abea acum ajunsesera la cabana, dupa o noapte petrecuta afara pe ploaie si vant, fara cort sau haine impermeabile la ei. Mai mult, batranul si doamna nu au ajuns inca. Ma ingrijorez aducandu-mi aminte de cat de greu se misca domnul in varsta, dar ei par f calmi.

Revenim la treburile noastre, cabaniera ne zice ca ar fi fost mai bine sa plecam mai devreme, ca dupa-amaiza sunt 70% sanse ploaie, iar a doua zi 80% .. Ne echipam deci serios si strangem cortul.

Inainte de plecare mai vb odata cu fata, ne spune ca a vazut doua persoane coborand din fereastra chiar inainte sa vina iar norul si ca trebuie sa fie ei. O pornesc la deal, Dan dupa mine (invariabil, am fost eu primul la deal si el la vale), la jumatatea drumului spre fereastra ne intalnim cu cele doua persone, sunt turisti polonezi si nicidecum batranii, se intorc la cabana dupa ce i-a speriat vremea de pe creasta, desi si conditiile de la cabana au fost destul de inspaimantatoare pt ei ..

Ajungem in fereastra, e ceata vant si burniteaza, iar cei doi batrani nu se vad venind. Scot mobilul murat de apa sa anunt situatia la salvamont, dar cred ca abea in Saua Ozanelor am prins semnal si am putut sa sun, dand informatiile relevante si rugand sa monitorizeze situatia in special luand legatura cu d-na cabaniera de la Podragu.

Noi continuam prin ploaie si vant, mai intalnim cateva grupulete de 2-3 persoane, toti bine echipati si, fata de noi, fara rucsaci in spate. Conditiile sunt insa mai bune decat in tura de acum 3-4 saptamani cand a nins viscolit pe alocuri si vantul a suflat mult mai puternic.

Urcam pe Vistea dintr-un suflu, lasam rucsacii si parcurgem custura pana pe Moldoveanu, ca si in tura trecuta e ceata. La intoarcere surpriza, cel doi cehi care ne depasisera tocmai urcau si ei si se pregateau sa mearga pe Moldoveanu, ne salutam si promitem sa-i asteptam in vale la refugiu (lol).

Coboram tot in viteza, deja uzi bine (adica .. rau ) si infrigurati, intram in refugiu unde mai sunt doi baieti sus si un hom jos. Imediat trecem pe haine uscate si in saci, si ne luam si noi doua locuri sus. Apar cehii si ei murati, se baga jos sub noi, apoi cu totii pregatim ceva de mancare.

Aflam ca Radu si Bogdan – locatarii mai vechi ai refugiului – au mai prins chiar o zi si o noapte in refugiu, motiv pt care sunt plictisiti nevoie mare. Mai apare o fata din cortul din spatele refugiului, Andreea, si apoi si Rares tot de la cort si ne asezam toti 6 sus. Glumim mult, si gasca se leaga foarte repede, in special baietii erau deja plictisiti si se bucurau de companie. Jucam mim pana tarziu in noapte – deh, lumea era odihnita – spunem bancuri si ne hilizim.

Ziua V

Refugiul Vistea (2296m)

Vremea e urata si anuntata urata pentru toata ziua, vantul vuieste afara si toarna, asa ca ne hotaram sa ramanem la refugiu toata ziua. Pe la pranz cei doi cehi pleaca urandu-ne "Drum bum" (insotit de trantirea puternica a usii refugiului, va dati seama ca ne-a busit pe toti rasul). Invat lumea sa joace "mafia", o mai dam si pe carti, ascultam muzica, si ziua trece pe nesimtite. Spre seara iar Radu si Bogdan nu au somn, ajungem insa la un compromis cu ora de culcare fixata la 10:30.

Mai ajung la refugiu si doi nemti care se aseaza pe locurile cehilor, pe la 10 deranjati de galagia noastra (pe buna dreptate) ne intreaba daca "we can find an arrangement so that they can get some sleep". "Yey" in gand, iesim tot grupul afara, unde, surpriza: cerul senin si instelat, o luna aproape plina si o priveliste de vis. Se fac poze, se admira peisajul intr-adevar mirific, pe cativa ne bate gandul sa o pornim imediat, altii ne taie entuziasmul asa ca ne intoarcem in refugiu pt somn.

Cat mai mormaim/chicotim (dupa stilul fiecaruia) unul din nemti incepe sa sforaie vartos, vreau sa merg sa-l intreb in gluma daca "we can find an arrangement so that WE can get some sleep" now, da ma opreste lumea, de parere ca nu ar aprecia ironia situatiei prea mult ) … In final adormim toti.

Va urma .

Mentionez numai ca nu este recomandat minorilor sub 12 ani datorita limbajului vulgar, nuditatii accentuate, a violentei extreme, intotdeauna gratuite, si, bineinteles, accentului moldoviniesc pronuntat ). Deasemeni, contraindicat celor care poarta morcov si se iau mereu in serios .

Toate creditele  pentru filmare&montaj merg la Florin, iar pentru poze la Vali.