S-a dat startul campaniei electorale. Sincer, puţin îmi pasă care şi cum candidează, ce mai promite fiecare dintre pretendenţii la titlul de Miss funcţia de Preşedinte; tot ce contează e că urmează o lună în care mă voi amuza copios pe seama gafelor ce vor veni. Şi, cu puţin noroc, voi face şi ceva bani.

Ieri dimineaţă eram la sora mea, mă uitam la TV. Deja PD-L si PNL au început să-şi lase amprenta prin oraş, lipind afişe pe toţi stâlpii, toate gardurile şi coşurile de gunoi. Întrebaţi de presă cu cât sunt plătiţi, lucrătorii au răspuns că “e o muncă frumoasă şi pasională”, sau ceva în genul. Sincer, nu-i condamn. Ştiu din proprie experienţă cum e să fii in criză şi să ţi se zică la sediul de partid: ciocul mic, sau nu vă luaţi banii. În orice caz, suma nu depăşeşte 30-40 de lei pe seară; dacă cumva se plăteşte mai mult altundeva, anunţaţi-mă, rămân dator .

O scenă care înfăţişează clar imaginea electoratului român a fost aceea în care PD-L-ul împărţea pelerine de ploaie, iar nişte bătrâni se îngrămădeau unii peste alţii, pentru a primi şi ei una. Îmbulzeală e puţin spus: aproape că se luau la bătaie. Şi la urma, cu cine vor vota? Cu ăla sau cu ăla, că le-a dat sarmale mai bune, sau pixuri, sau calendare. Dar, mai ţin minte că anul trecut, la parlamentare, am vazut în Piaţa Veteranilor o bătrână cu sacoşă PSD, pelerină PNL, nu mai ştiu ce chestie de la PNG, şi tot asa. Un curcubeu politic. Şi acea femeie cred că ar fi de apreciat: profită de toţi şi votează tot cu cine ştie ea.

Ca student, mai spun atât: dacă se dau sarmale, duceţi-vă să luaţi sarmale. La vot în schimb, nu lăsaţi sarmala să gândească pentru voi; puneţi ştampila în funcţie de fapte, nu de promisiuni şi daruri deşarte.

Azi noapte in timp ce cautam altceva, am gasit o piesa “tare misto”, care vorbeste la sufletul Pecicanilor… cel putin asa cred. Auditie placuta:

Mulțumesc țărișoarei mele și orașului în care habituez…am stat 2 ore-n picioare-n autobuz ca să merg din Romană până-n Rahova. Pe toată drumeția, pot să spun că am auzit femei (deși e prea mult spus) care au ca și ton de apel o superbă manea, femei (mai mult spus) cărora le iau culoarea de pe podoaba capilară, moșnegi bărbați în vârstă cărora le trebuie amenajat un loc special în autobuze, pentru…UMERAȘE. Cea mai mare dovadă de impertinență din partea mea, a fost când, am îndrăznit să tușesc domnule, și erau și copii pe-acolo. wtf???? de zici c-alergam în ”scârba goala” (by Dudulică).
P.S. Toată povestea asta, sună-n capul meu, cu vocea lui Sorin Ovidiu Bălan (scursuri ale societății)

Am revenit, yikes! o_O hahaha. Asa…imi place poza de mai sus, cam asa arat si eu dupa ultima luna, hotarat, precum probabil intuiti din pozitia picioarelor si privirea-mi scrutatoare.

Ce mai e nou? Paaaaaaai una la mana, au vrut sa ma lege la servici. Imi iau eu mai acum vreo luna, o saptamana concediu. Cand ma intorc, aflu de la colegii mei ca seful vrea sa fim 2 si in weekend. Ca sa ne intelegem, noi suntem 4 “la calculatoare”, cum zic colegii mei, eu vin de luni pana vineri de la 11 pana la 6 seara iar ceilalti 3 vin cate o zi in care stau tura dubla, de la 9 la 11 seara,  dupa care au 2 zile libere.

Bai si cum se gandeste dobitoaca aia pe care o tot injur eu p-aici: hai sa ne impartim in 2 echipe si sa venim o zi da – una nu, tura dubla. Ei sa mori tu? Adica o saptamana din doua va fi de 8 zile lucratoare? Iar cealalta de 6? Pe acelasi salar care mai nou vine cu minim 2 saptamani intarziere? Cu program de la 9 dimineata? Cam cat de prost sa fii asa?

In fine, ii zic ca nu exista asa ceva, sa-si bage ideea in cur. Se duce la sefu. Ma ia sefu la o discutie, ca uite colegii tai zic ca nu poti veni in weekend-uri, nush ce, eu inventez pe loc niste scuze, ca nu pot, ca si asa suntem understaffed, ca sa mai angajam un om, pula mea. Romanu o tinea pe-a lui, ca sa ma gandesc la o solutie, ca trebuie neaparat sa facem sa dregem, sa ramanem in aceeasi formula. Incerc eschiva suprema, cer o marire de salariu. In pula mea, romanu zice da! I’m fucked, am timp de gandire pana a doua zi. Fucked pe dracu, in drum spre casa am un moment zen in care imi aduc aminte de scopul meu in viata –  sa stau degeaba, asa ca a doua zi ii comunic romanului ca trebuie sa-i refuz oferta si ma astept sa-mi zica sa clear my desk. Spre surprinderea mea nu s-a intamplat asta, ba chiar au angajat al 5-lea om, asa ca acum o ard mai pervers. M-am pisat chiar si pe programul lor de la 9 dimineata, tot la 11 vin. So we have that…

A doua la mana, sunt in continuare urmarit de ghinionul de a sta langa mosnegi atunci cand calatoresc cu trenciul. Man, nici nu mai tin minte ultima oara cand am stat langa o gagica misto! It’s a fucking curse! Bai si de fiecare data le vad cum trec pe culoar si se opresc la compartimentul de langa si atunci  incepe furtuna de injuraturi catre romanca de la casa de bilete, in mortii ma-tii, mie de ce nu mi-ai dat acolo? De ce trebuie sa stau eu numai langa mosnegi? Cacat, pisat, excementele, cum ar zice prietenul meu Itsik. 

Ma intorc duminica d-acasa, intru in tren…locul meu, evident, langa o baba. Vad rosu in fata ochilor aproape instantaneu. Baga-mi-as p in bafta mea! Oooo si mai are si 3 genti mari, that’s fucking wonderful! Pun eu rucsacul sus, in putinul spatiu ramas liber si imediat mai apare un bosorog  cu un rucsac d-ala de alpinist. I was crying on the inside. Evident rucsacul meu ajunge pe jos, calcat in picioare de bocancii cacatului aluia de mos. Horror! 

In fine, ies eu pe culoar, numar pana la 100, ma linistesc si intru inapoi. Baba se descalta, dumnezeule mare. In sinea mea eram deja in pozitia fetus, cu degetul in gura. Incep sa simt un miros naspa, vai cum ii putea gura babei. Vai de mine! Eram disperat, ce mai, cand am vazut-o pe baba ca incepe sa desfaca o portocala…let’s just say ca nu m-am bucurat asa nici cand am intrat la facultate. Eram in iad si numai din vina muistei aleia de la bilete!

De cum a dat căldura, populaţia trecută de 60 de ani se pare că s-a adunat toată în grădina botanică. Nu joacă table, nu se plimbă. Stau ca legumele pe bănci şi pun la cale următoarea lovitură de stat pe care o să o dea Băsescu. Dar cum politica devine plicitisitoare la un moment dat şi aventurile de prin războaie şi le-au spus de sute de ori pînă acum încep a deveni nostalgici. Ei încă duc dorul femeilor cochete de dinainte de ‘89.

- (Moş Costel) Măi Bicule, mai ştii melodia aia „şi-avea un picior, tare uşor…”?
- (Bicu îl completează) „şi o botină, din cea mai fină”. Ehe, ce femei erau odată.
- Eh, vremuri bune. Ce picioruşe, ce piept frumos. Acuma toate au în ele lichide de alea. Zici că-s pipote, smocăite în cap.
- A de alea de se umflă prin toate părţile. Da’ acuma le place să le-o vadă toţi, cică se cheamă studente.
- Ei, na. Că de parcă atuncea nu erau şi curve. Să nu exagerăm.
- (Bicu, oftînd) Marilena mea…de la Dorohoi. Ce-ţi făcea aia…nu-ţi face nici una acuma.
- Ce Marilena ta? Curva aia…trecea tot oraşu’ prin ea. Da aşa e. Aia te scula din mormînt.
- (o domnişoară însărcinată trece prin faţa băncii) Ia uite-o. Asta-i fata lu cela…cuscru’. Mult a curvăsărit şi asta. Ieşeau bărbaţii din ea ca pîinea din cuptor.
- (după o lungă meditaţie în tăcere) Auzi, da tu de unde o ştii pe Marilena?
- Păi nu ţi-am zis că trecea tot oraşu’ prin ea…Ce eu nu stăteam la oraş…
- Eh vezi şi aia tot o curvă. Toate-s curve. Aşa-i felu femeii, nu-i mai ajunge.
- Ehe, m-aş mai duce oleacă da’ acuma cu astea…
- Da…nu-ţi mai arde. Arată ca un bărbat, cu pantaloni, fără jupoane, fără ciorapi.
- Aşa le place la tineri acuma…n-ai auzit că se iubesc bărbaţi cu bărbaţi.
- Păi dacă nu mai sînt femei, ce-or să facă. Să se iubească, că doar le trebe şi lor.
- Da aşa-i…s-o dus vremurile bune. Asta aveam şi noi…curve, da’ elegante şi pricepute.

Dacă vă mînă dorul, încercaţi la gară. Pe astea mai „stilate” după ora 10 seara, niciodată la stradă. Ele preferă peronul.

Doi mosnegi se intalnesc:
- Ce mai faci, Vasile?
- Uite, am fost la femei.
- Si cum a fost?
- Mai curat decat la barbati.

Dudul negru

***continuare***

Ce-o lega pe mătuş’ Ileana de dudul veşnic din ogradă ştia ea prea bine. Mai ştia bărbat-su şi, în închipuirile femeii, şi copacul. N-avea griji prea mari dinspre moşneag c-o să dezlege taina. L-a pus numaidecît să jure cu palma osoasă acoperind toată Biblia că o să ducă în groapă înţelegerea lor. De crezut nu l-a crezut niciodată. În postul Paştelui şi Crăciunului, cînd venea popa Florin să-l spovedească şi să-l împărtăşească pe bătrîn, baba, firavă cum era, se ascundea între încreţiturile draperiilor mari, din bumbac gros şi, cu urechea cu care încă auzea, devenea martora păcatelor ştiute şi neştiute, vrute şi nevrute ale bărbatului ei. Îşi făcea apoi o cruce, îşi chinuia spatele cu vreo două mătănii şi „Doamne, iartă-mă!”, convinsă că lua asupra-i toate păcatele soţului şi Dumnezeu i le lua ei din grijă, pentru că s-a căit. Făcea asta de două ori pe an, de 58 de ani încoace. Moşneagul n-a trădat-o, în tot acest timp, niciodată.
Într-o zi, un asfinţit tomnatic, roşu a prins-o pe bătrînă încă trebăluind pe-afară. Peste vară, păsările au lăsat murdărie pe albul casei, cînd se ascundeau de ploi sub streaşina largă. Găleata de var proaspăt dintr-o mînă, bidineaua din cealaltă au gîrbovit-o într-o seară cît pentru zece ani de suferinţi. Plînsă toată că i-au plecat nepoţii, femeia muţise întreaga zi. Fără tihnă, şi-a căutat de lucru, ca să-şi alunge toate gîndurile. Cînd se întunecă bine de tot, Ileana nu simţi întunericul, ci frigul care i se strecurase prin cămaşă. Trupul n-o mai asculta, nu s-a putut îndrepta de spate nicicum şi, gheboasă, îşi tîra ciupicii spre casă. Dudul o privea, din nou sfidător. De data asta, bătrîna n-a mai dus găleata în şopru, ca s-o spele bărbatu-su mîine, să pună lăturile din ceaun pentru porci. S-a apropiat de copac şi l-a privit cîş. A bîjbîit cu mîinile-i scoarţa groasă, „de-aici rînjeşte”, şi-a acoprit cu-o dîră de var gura nesătulă de rîs a dudului. A lăsat găleata jos, bidineaua în iarbă, s-a spălat, s-a închinat şi s-a întins în pătuţ. Moşneagul ei deja sforăia, în patul de lîngă sobă, unde făcuse focul cu nişte vreascuri. Neîncrezătoare, dar şi pentru că vroia să-i vorbească, Ileana, întoarsă pe-o parte, îl întrebă, în şoaptă: „Uăi, omule, dormi?”

***Va urma***

Disclaimer: Unele persoane in etate sunt in deplinatatea facultatilor mintale. Dar, dupa cum stim, exceptia confirma regula. Asa ca scuzele mele batranilor ce sunt in toate mintile si se simt ofensati de acest articol. Restul mosnegilor, hai siktir.

«Ba frate, uite, ma duceam la metrou, si trec pe langa doi mosnegi care se saluta intre ei cu “-Sa traiesc bine! -Sa traiesc bine!”. Si am facut o fata, ceva de genul, WTF?! [...]»

Un anonim, Bucuresti, 12.11.2008

In opinia mea proprie si personala, am intalnit si eu multi tampiti, dar, totusi: ori i-a lovit si pe mosnegi simtul umorului sec, ori s-au ramolit de tot de cand cu nenea Basescu si-al sau celebru “Adriane, nici nu stii / Cat de mic incepi sa fii”. Ori ambele. Mai mult ca sigur, ambele…

In primul rand, cata importanta isi dau sclerozatii astia cu formula: “Sa traiesc bine”. Probabil se considera undeva in varful piramidei sociale, ca nu mai e nimeni asemenea lor, si-si doresc sa continue lucrurile ca si pana acum. De fapt, singurul varf in care se afla e varful ala al basinosilor decedati din cauza ca a dat pisica peste sticle si i-a speriat; au facut si ei un mic infarct, acolo, de forma.

Sau, si mai probabil, au ramas cu gandul la promisiunile tovarasului Basescu de prin 2004, “Sa traiti bineeeeee (cand oi iesi eu la pensie, ca pana atunci, faceti foamea, berbecilor)!” Dragii mei mosneguti cu un picior in groapa si altul in gura, trezirea, ca mai aveti un pic si adormiti pe veci. Cand vreti voi sa mai traiti bine? Ieri? Cine vreti sa va ajute sa traiti bine? Nea Traian? Nea Traian se duce si el dracului de pomana cat de curand (eu unul abia astept). Pacat ca e plina tara de prosti ca voi; altfel, ajungeam si noi undeva. De fapt si de drept, pe voi va doare fix in basca; sa traiti VOI bine si atat, nu va ganditi ca vine tineretul din urma, si ala n-are ce manca (la propriu sau la figurat). Ma rog, manca-v-ar tifosul si buba neagra, ca tare-mi mai sunteti dragi. Punct. )

P.S. Acest articol este o realitate si trebuie luat ca atare.

Există 2 rute de autobuz care sunt incredibil de suprasolicitate: 41 şi 28. Dacă RATP a mai băgat şi 41B şi alte porcării, pentru 28 nimic. Ca să aduc în vedere traseul lui 28: Rond Dacia – Columnei – Bicaz – Zimbru – Minerva – Familial – Piaţa ACB – Mircea cel Bătrîn – Policlinica Recuperare – Spital Recuperare – Gara Internaţională – Barieră Nicolina – Podu Roş – Sala Polivalentă – Moldova Mall – Hotel Europa – Bucegi – Piaţa Independenţei – Universitate – Grădina Copou (Spital Parhon) – George Coşbuc – Stadion – Rond Copou.

Aceasta este ruta lui 28, care străbate jumătate din oraş pentru a ajunge în Copou. Iar ca să te duci cu maxi-taxi 111, trebuie să ai curaj! De ce?
¤şoferul este atît de lacom după bani încît nu ia numai 5 oameni în piciore, ci peste 15!
¤acelaşi şofer îţi cere şi biletul înainte de a coborî;
¤şi din nou acelaşi şofer nu îţi dă bilet cînd îi dai banii sau uită să îţi dea rest;
¤maşinile sunt deplorabile, au tapiţeria ruptă şi miros îngrozitor; nu sunt spălate;
¤multe dintre ele nici măcar nu au o bară de care să te ţii;

Am observat că probleme cu 111 şi 28 nu sunt numai dimineaţa. Mare mi-a fost mirarea să văd că nu mai există ore de vîrf şi numai zile de vîrf. Dar în curînd toate zilele vor fi de vîrf!
Aşadar… Dacă m-a pus dracul să nu fiu la 7:00 în staţie, atunci e clar că am pierdut orice speranţă de a mă mai urca în 28.

Cine sunt oamenii care se urcă în 28?
Este totuşi ora 7 dimineaţa şi mă gîndesc că cei mai mulţi ar trebui să fie studenţii şi elevii, dar sunt numai oamenii bătrîni care nu fac decît să se ducă la piaţă, dom’le! Te ridică de pe scaun, te şi înjură, pentru ca ei să meargă 2 staţii pe scaun. Te ridici de pe scaun ca să îi faci loc, deşi sunt foarte mulţi oameni şi te chinui să îi faci loc! Doar aşa te-au învăţat ai tăi acasă, că mereu trebuie să respecţi oamenii mai în vîrstă… Şi persoana de lîngă tine (cea pentru care te-ai ridicat de pe scaun) te trage mai tare de geacă, te împinge ca să se poată aşeza.
Este la fel de dimineaţă cînd oamenii nu miros, ci put! Îmi este greaţă de moşnegii ăia care put! Sunt şi tineri, bineînţeles! Dar moşnegii ăia sunt incredibil de greţoşi! Nu au auzit oare de săpun şi apă? Nu cere nimeni un gel de duş de la nu ştiu ce firmă sau parfum de la Dior, Armani sau orice altceva! Doar să fie curaţi!

Este imposibil ca să nu te calce cineva pe picior sau să nu vină peste tine cînd şoferul pune o frînă bruscă pentru că un bou se bagă în depăşire etc. Cum naiba să fii atît de grăbit şi să nu te mai intereseze că poate ăla de care faci tu mişto poate face un accident? Nu, la noi în România condusul e un fel de raliu urban. De parcă nu ai ajunge în acelaşi loc…

Mulţumesc RATP-ului pentru transporturile de calitate pe care le oferă ieşenilor, în ciuda preturile exorbitante pe care le plătim la bilete!

Pe lîngă autism şi oligofrenie mai sufăr şi de sindromul îmbătrînirii premature şi inconştiente. Am constat acest lucru în plimbările aproape solitare pe străzile Lleidei cînd unicul meu fior de empatie s-a manifestat în raport cu bătrînii: eleganţi, sobri, asortaţi, rafinaţi, liniştiţi, deplasîndu-se lent, dar stăpîni pe mişcările lor, mînă în mînă sau de braţ de-a lungul Bahluiului (aka Segre) sau pe Calle Major. Nu vroiau să pară necăjiţi sau să pozeze în cardiaci, ori dependenţi de medicamente. Poate că erau, dar nu asta vroiau să arate şi să transmită despre ei înşişi, din contră. Pe chipurile lor pe care pielea stătea întinsă, brăzdată parcă doar de ridurile trecerii prin vreme, nu şi prin viaţă, nu se cunoştea decît seninătatea.

Nu-mi amintesc să fi văzut vreun moşneag sau vreo babă asemenea, la noi. În România toţi sînt modeşti, încruntaţi, uscaţi în decreptitudine, umbriţi de o infinitate de riduri de furie, griji şi ură şi doresc ca toţi să ştie cît de bătrîni, săraci şi bolnavi sînt ei. Niciodată nu strică să mimezi pe stradă răul, e de bon ton. Oare de ce aici nu sînt bătrînii supăraţi pe alţii şi pe lume? De ce nu îi vezi atîrnîndu-se infantil şi egoist de braţul unui copil deja la casa lui sau de vreun nepot, ci îi vezi multumiţi cu etatea şi cu o companie pe măsură?

În schimb, tinerii spanioli (şi nu numai) îmi repugnă prin imaginea pe care o oferă. Neglijenţi, indolenţi, rupţi, murdari, cu cercei pe te mai întrebi unde, dar cu haine de firmă, ţinîndu-se de o doză de extasy mai ceva decît de o persoană importantă. Îi simt parcă pe ei cei îmbătrîniţi: într-o negaţie care şi-a pierdut de mult obiectul sau nu l-a avut niciodată, într-o obstinaţie de a părea mai mult decît a fi, într-o precaritate care, la un moment dat nu mai ştie nimeni dacă e sau nu trucată.

Excepţii sînt în toate categoriile, dar sondînd puţin adîncimea aparenţelor, judecăţile îşi pot reclama pertinenţa. Viaţa e teatru cînd eşti eminamente un privitor cu ochelari la suflet şi cu religia dintr-un portativ de idei. Şi cîntecul lumii se aude atunci cînd lăutăresc, cînd fin şi ascuţit ca sunetul unei viori. Imaginea asortată sunetelor poate fi atunci, respectiv, cea a unui grup de tineri sau cea a doi bătrîni.

Ma intorceam dimineata de la servici cu metroul. Urc scarile la iesire, ajung la trecerea de pietoni care e langa o statie de tramvai. In fatza mea o baba o rupe la fuga cu sacosele-n mana ca sa prinda tramvaiul care se apropia in statie. “Ia uite-o cum alearga ordinara!”, ma gandeam eu. “Ce PIZDA ma-tii cauti la 8 dimineata in tramvai cu sacosele-n mana cand afara e cald de mori iar in tramvai aglomeratia e maxima?!”. Intru in casa bombanind, mortii ei de baba si alte alea.

Fac un dus jap-jap, mananc ceva, se face 9 si un sfert. Din nou la jug. Intru in metrou, ma asez…in 5 minute eram inconjurat de mosnegi. O caldura de TE CACAI PE TINE, abia respiram eu cu plamanii mei de baiat tanar si nefumator, d-apoi mosnegii care au capacitatea pulmonara 20% din cat o am eu sau poate chiar mai putin. Pai ala nu-si cauta moartea cu lumanarea? Cand anunta la tv ca a doua zi vor fi 30 de grade dimineata la 7, unde mortii tai te mai urci in mijloacele de transport in comun cu sacosele-n mana, tu baba dobitoaca care mai ai o besina si-ti dai duhul? Se calca oamenii in picioare dimineata, autobuzele si tramvaiele plesnesc, hoardele de mosnegi mai lipsesc! 

Ah, de ce n-am eu putere de dictator in mizeria asta de tara. I-as fi exterminat pe toti nenorocitii astia de mosnegi si Romania ar fi ajuns exportatorul numarul 1 de sapun. Sau i-as fi strans ca pe indieni in rezervatii speciale, cu kilometri intregi de banci unde sa sparga seminte, apartamente si case din sticla ca sa se poata spiona in voie si cu fabrici de muraturi si dulceata sau ce pula mea mai fac mosnegii cand nu-i prinde 8 dimineata alergand cu sacosele-n gat dupa tramvaie!

Si cata scarba imi pot provoca androbitocii intre doua varste care scot pe gura chestii de genul “Dar au muncit o viata intreaga, nu crezi ca li se cuvine si lor cutare sau cutare?”. Pai au muncit pro bono sau ce? Raspuns: nu! Au muncit ca sa aiba ce manca si un acoperit deasupra capului, si alea date automat de stat. 

Asadar, muisti batrani, sper ca in vara asta sa avem temperaturi nu de 40, ci de 50 sau chiar 60 de grade, Metrorex-ul si RATB-ul sa dea drumul la caldura in mijloacele de transport in comun iar traficul sa fie cel mai rau cu putinta. Nu de alta da n-as vrea sa mai ajunga salvarea la timp de fiecare data cand un mosneag idiot cade lat de la caldura, in loc sa stea in mortii lui acasa si sa puna muraturi. Survival of the fittest, YOU OLD FUCKS!

Ba, m`am saturat frate. Nu ii mai suport in fiecare dimineatsa sa ii vad in autobuze cersindu`se la fiecare sa le de`a locul sau sa le facem loc intruna. Sunt distrusi frateeeee, sunt batuti in cap. Mumii cu machiaj pana` n gura, cu miros de oi imputite.. Vara sunt transpirati ca niste cai si se mai si strang cate 50 pe un scaun si isi povestesc cum stergeau ei la gura matsa cand erau tineri. Le put gura, le pute moaca.. nu le pasa frate, nu le pasa. Mai vor sa ii si lasam pe scaune. Dupa ce ca au abonamente gratis, iar eu dau nu stiu cate sute de mii pe unu, bubele astea mai si voi scaun liber, daca s`ar putea fotolii si`un tv langa, deschis pe tvr sau la o emisiune cu Ceausescu.

Si inca un tip de cap patrat. Frate, am o profa`n clasa, de istorie, senzationala. Aia cred ca le intrece pe toate. Cap sec, machiaj de curva, ruj expirat, burta de hipoptam, gesturi cu mana obscene si`un limbaj de cacat. Acum fara caterinca, orice coleg cred ca m`ar aproba aici. E prea idioata. Te ridica la tabla nu te lasa sa vorbesti, urla, face crize.. singura sansa sa o binedispui este sa cumperi de la ea vreo carte care o are de vanzare, sa ii faci cadouri.. sa ii dai bani, in 2 cuvinte.

Am gasit si niste versuri pentru toate capetele astea patrate din Romania: