Am rămas datori cu motivele personal-existenţiale sau spirituale. De fapt, este vorba despre punctul de plecare al teoriei motivaţionale în AE.

Din perspectiva analizei existenţiale, la originea motivaţiilor stau două categorii de motive cu origini în două dimensiuni diferite ale fiinţei umane (despre antropologie în alt subiect). Pe de o parte, dimensiunea psihică, în strânsă legătură cu corporalitatea, sau dacă ar fi să vorbim în limbajul lui Frankl – organismul psiho-fizic , care pune la dispoziţie forţa pulsională –energia vitală – forţa care îl împinge, îl impulsionează pe om. Iar, pe de alta, în planul noetic  se situează valorile care au asupra mea efectul unui magnet. Ele mă atrag dar stabilesc în acelaşi timp şi direcţia mişcării. Este vorba aici despre scopuri, despre ceea ce este important pentru mine, despre ceea ce vreau, despre valorile pe care le întrezăresc în dorinţe. Este ceva ce mă priveşte personal, ceva ce resimt că mi se adresează mie personal.

Din această perspectivă omul se situează în permanenţă între două categorii de forţe: unele care îl împing şi-i pun tot o dată la dispoziţie energia necesară mişcării (forţa vitală, „élan vital”- Bergson) şi altele care îl atrag şi în acelaşi timp îi orientează mişcarea. Este vorba despre alegere, despre libertate, despre energia spirituală – ca să folosim tot un termen lansat de Bergson (1919). În felul acesta „omul este miracolul reunirii dintre natură şi spirit – dar definirea acestei caracteristici nu presupune “o divizare în baza unei viziuni dualiste, manheiste asupra lumii”(Längle).

Vedem în felul acesta că originile oricărei motivaţii trebuiesc căutate în toate cele trei dimensiuni ale fiinţei umane. Baza somatică a motivaţiei o reprezintă trebuinţele, trebuinţe ce se cer satisfăcute pentru a putea fi, pentru a exista, pur şi simplu. Cea psihică, reprezentată de raportul plăcere / neplăcere, în sensul de a înlătura ceea ce este neplăcut şi de a trăi plăcerea, iar cea noetică de valori, prin atracţia pe care acestea o exercită:  -relaţii, speranţe şi în cele din urmă de sens. Această triplă origine a oricărei motivaţii ne relevă două aspecte fundamentale:

- Pe de o parte faptul că doar ceea ce este resimţit ca pozitiv mă poate motiva, în planul somatic o satisfacere a trebuinţelor, în cel psihic trăirea plăcerii respectiv înlăturarea a ceea ce este neplăcut iar în cel existenţial valorile şi relaţiile (pe care de asemenea le resimt ca valori). La acest punct trebuie de bună seamă să facem o distincţie clară între motive şi mijloace, deoarece chiar şi în situaţia în care resimt că sunt agresat de ceva negativ iar eu la rândul meu folosesc mijloace negative, motivul este în esenţă şi în ultimă instanţă unul pozitiv pentru mine. De exemplu, ca atunci când sunt atacat să lupt sau chiar să ucid pentru a putea supravieţui, sau de ce nu, pentru a salva ceva valoros pentru mine. Deci atunci când vorbim de ceva pozitiv care mă motivează nu facem apel la vre-un cod etic sau moral ci la ceea ce resimt eu ca bun. În ultimă instanţă criteriul pentru motivaţie îl reprezintă trăirea sau aşteptarea că este ceva bun.

- Pe de altă parte, că la originea a tot ceea ce trăiesc, de la senzaţie şi percepţie şi până la act regăsim îngemănate toate cele trei planuri ale fiinţării umane. Atât ceea ce mă mână cât şi ceea ce mă atrage, sunt prezente în permanenţă. Ce anume predomină la un moment dat depinde de starea fizică, psihică şi spirituală din acel moment, din acea situaţie. Dar oricât ar predomina să spunem latura pulsională, cea valorică nu este nici o dată absentă chiar dacă se situează la un nivel extrem de scăzut, opusul fiind la fel de valabil.

Această unitate şi interpătrundere a spiritului cu sufletul şi trupul într-un unic tot nu este poate nicăieri mai frumos surprinsă decât în anticul mit al demiurgului relatat de Platon: „Demiurgul a zidit universul punând spiritul în suflet şi sufletul în trup, pentru ca ceea ce va fi făcut să fie, prin natura sa, cât mai frumos şi cât mai bun”.

La ceea ce resimt ca bun eu îmi voi da acordul, voi spune da. Ceea ce mă motivează fiind ceva pozitiv va avea drept consecinţă acordul meu, punînd în lumină atitudinea mea fundamentală care este cea a acordului, a afirmării sau al dezacordului, a negării. Dezacordul sau negarea înseamnă stagnare şi moarte în timp ce acordul, răspunsul afirmativ, înseamnă mişcare, devenire, viaţă. Dar la ce anume mi se solicită să-mi dau acordul în ultimă instanţă?

1. lumii şi condiţiilor ei
2. vieţii cu relaţiile pe care le presupune
3. mie însumi
4. viitorului, ca posibilitate de împlinire şi de sens

Sunt cele patru condiţii fundamentale ale existenţei, cele patru motivaţii fundamentale.

Ca tot vorbeam zilele trecute de contul de pe hi5, care saracul cred ca are panze de paianjen… [apropo de deratizare, pentru cei care stiu povestea], ma uitam mai devreme pe fotografiile mai vechi pe care le am acolo. Descriam o fotografie din cele facute de Vlad, care zicea ca ma cam scurgeam din ea, folosind un vers dintr-o poezie veche, uitata… ‘nu plang… n-am plans… nu voi plange pentru tine…’.
Nu imi mai amintesc restul. Nu imi mai amintesc exact forma… Stiu doar ca era o jumatate de clepsidra. Stiu ca era pentru o fiinta draga mie, care acum nu mai e si de care imi este foarte dor. Stiu ca ea m-a facut sa pretuiesc viata pentru ca ea s-a luptat pana in ultima clipa pentru dreptul de a zambi, de a trai, de a fi cu cei dragi! Stiu ca imi lipseste si mai stiu ca m-a facut un om mai bun decat as fi fost daca nu as fi cunoscut-o pe ea!
Spunea cineva cu care am vorbit de curand ca am avut noroc ca am ajuns sa fiu cea care sunt astazi, ca am ales drumul corect de cele mai multe ori cand ajungeam la o rascruce sau, daca nu pe cel corect, macar am mers pe unul bun, ocolind cararile gresite. Am zis intotdeauna ca nu e vorba de noroc, ci de educatia pe care am primit-o. De multe ori am spus ca ‘Suntem rezultatul experientelor pe care le-am trait pana acum!’ si nu mi-am schimbat parerea. Ei bine, faptul ca am cunoscut-o, ca mi-a fost alaturi chiar si timpul acesta scurt, m-a marcat si s-a rasfrant, chiar si inconstient, in deciziile pe care le-am luat ulterior.
M-a ajutat sa trec mult mai usor peste teribilismele specifice adolescentei. Mi-a fost alaturi, chiar nestiind, in cea mai grea perioada a adolescentei mele. Disparitia ei m-a marcat intr-un mod ce nu poate fi transpus in cuvinte. Stiu doar ca nu obisnuiesc sa plang. De putine ori colegii mei m-au vazut in astfel de ipostaze. Cand am vazut-o pentru ultima oara a fost una din exceptii.
nu plang…
n-am plans…
nu voi plange pentru tine…
E o minciuna. O minciuna spusa cu ochii inlacrimati, menita sa imi aminteasca cine sunt.

Prietenii din jurul meu nu ‘vin si pleaca’ doar pentru ca realizam ca nu mai avem lucruri in comun. Uneori ‘pleaca’ pentru ca sunt chemati in alte lumi, speram mai bune!

Odihneste-te in pace, draga mea!

PS: Multi spun ca mint in fiecare zi in job-ul pe care mi l-am ales. Ii contrazic pentru ca suferim doua pierderi in momentul in care cineva drag ne paraseste Cea emotionala nimeni nu stie cat timp ne ia sa o depasim. Cealalta, cea financiara, poate nu conteaza atat de mult, spun unii, pentru ca ne e greu sa ne gandim la ea, sau sa o calculam. E greu sa calculezi viata unui om in bani. Pe mine personal nu m-a afectat financiar, in cazul de fata. Sunt sigura, insa, ca familia ei a fost afectata in ambele sensuri! Si de asta fac ceea ce fac!

Copacii au plecat sa unga un imparat si sa-l puna in fruntea lor. Ei au zis maslinului: “Imparateste peste noi!”

Dar maslinul le-a raspuns: “Sa-mi parasesc eu untdelemnul meu, care imi aduce laude din partea lui Dumnezeu si a oamenilor, ca sa ma duc sa domnesc peste copaci?”

Si copacii au zis smochinului: “Vino, tu, de imparateste peste noi!”

Dar smochinul le-a raspuns: “Sa-mi parasesc eu dulceata mea si rodul meu cel minunat, ca sa ma duc sa domnesc peste copaci?”

Si copacii au zis vitei: “Vino, tu, si domneste peste noi.”

Dar vita le-a raspuns: “Sa-mi parasesc eu vinul, care inveseleste pe Dumnezeu si pe oameni, ca sa ma duc sa domnesc peste copaci?”

Atunci toti copacii au zis spinului: “Vino, tu, si imparateste peste noi.”

Si spinul a raspuns copacilor: “Daca in adevar vreti sa ma ungeti ca imparat al vostru, veniti si adapostiti-va subt umbra mea; altfel, sa iasa un foc din spin, si sa mistuie cedrii Libanului.”

Ps :  Pilda aceasta explica multe lucruri din jurul nostru, de ce s-a ajuns unde s-a ajuns, de ce ne conduce cine ne conduce atat politic cat si “spiritual”.

Intr-o vreme credeam ca lumea in care traiesc e ok. Mai tarziu am inceput sa intuiesc anumite nereguli, nedreptati. Dupa o vreme am fost un pic naucita pentru ca se pare ca am inceput sa ma lovesc de realitate. Intr-un final am avut un soc. De fapt lumea in care traiesc e cu susul in jos, nu prea gasesc vreo regula care sa domneasca in aceasta lume care sa se potriveasca cu ceea ce vrea Hristos de la noi. Mergand mai departe socul socurilor a fost cand am observat ca biserica functioneaza dupa regulile lumii, si ca nu am de ales decat sa lupt pe cont propriu, nu am decat sa imi creez un cadru in care sa nu mai astept ajutorul nimanui, de fapt sa ma descurc singura.

Pe zi ce trece inteleg intr-un mod cum nu se poate mai evident ca diavolul a pervertit totul si a introdus aceasta pervertire in biserica. Nu se stie cum, dar crestinii nu mai functioneaza dupa regulile lui Dumnezeu. Putini realizeaza ca ceva nu e in regula si cauta sa iasa din sistemul acesta lumesco-bisericesc si de obicei oamenii astia devin niste ciudati, pentru ca vor incepe sa functioneze dupa alte reguli, regulile cerului care pentru lume sunt o nebunie, care din pacate si pentru biserica sunt o nebunie.

Motivatii gresite gasim la tot pasul. Doar gandindu-ma ca baza crestinatatii este dragostea, ma trec fiorii cand vad ce fel de dragoste este manifestata intre crestini, ma crucesc gandindu-ma la calitatea dragostei dintre frati si surori.

Nu critic, spun doar adevarul, nu judec, doar prezint o situatie. Adevarul poate aduce omul cu un pas inainte, recunoasterea unor lucruri e primul pas spre vindecare. Am luat rand pe rand cateva situatii din viata majoritatii oamenilor si desi m-am intrebat la un moment dat daca nu am luat-o cumva razna, am ajuns la concluzia ca motivatiile diavolului au ajuns motivatiile crestinilor, chiar si multi din crestinii sinceri nu se prind ca ceva e putred. Egoismul imbracat in diverse haine, egoism care activeaza faptele noastre de zi cu zi, duce la o satisfactie trecatoare si superficiala, si se pare ca a devenit motorul umanitatii, motorul bisericii. Am ajuns la aceste concluzii punand totul in oglinda cu Biblia, cu cerintele Bibliei, cu inima lui Isus.

Daca vei lua pe rand evenimentele din viata ta si le vei pune fata in fata cu inima lui Isus, vei intelege ce vreau sa spun aici. Doar gandind radical, vei putea intelege la ce ma refer, pentru ca in El nu este nici o strambatate, nici o imperfectiune, El e radical sfant, curat, drept. Dragostea Lui e radicala, motivatiile Lui sunt imbibate in dragoste, jertfa, altruism, dedicare, adevar. Egoismul este o imitatie jalnica a dragostei. Dragostea lui Isus este una care se daruieste, pe cand egoismul – dragostea de sine este imbibata in nepasare, lene, mandrie, autosuficienta, etc, etc, etc.

Crestinul aparent spiritual, aparent evlavios, dar care musteşte a motivatii gresite, a dus la ce avem acum, si acest gen de crestin se perpetueaza de la o generatie la alta fara nici un impediment, asa ne invatam unii pe altii, motivatiile gresite fac parte din cultura noastra bisericeasca.

Sursa : www.ziare.com

Şi, iarăşi zic … poate că într-o zi, românii nu vor mai fi nevoiţi să-şi părăsească patria seduşi de speranţe , de perspectiva unor agoniseli, în altă parte …  poate că statul va reuşi să ofere şanse egale, tuturor, poate ne vom putea creşte copiii în normalitate, poate că neajunsurile nu vor mai fugării pe nimeni de acasă … poate că stressul, tristeţile, neputinţele, nu vor mai naşte monştri violenţei, poate că viitorul nostru, puii noştri de zâmbet, vor avea parte de surâs, aripi, senin … poate vom fi lăsaţi să fim oameni mai înainte de toate, poate că presa internaţională nu va mai semnala cazuri triste, atât de triste, poate că nu vom mai fi arătaţi cu degetul pretutindeni,  poate că ne vom asuma vinovăţii ca stat, societate, dar mai ales responsabilităţi …. poate, căci, aşa ar fi normal.

Sibilla

informaţii preluate de pe www.ziare.com

DOBRODOSLI DRAGI PRIJATELI !

BINE AŢI REVENIT DRAGI PRIETENI !

Ne-am mutat în casă nouă! A durat niţel cu dereticatul, eu sunt cea ”strângătoare”, mi-am vrut musai şi musai metaforele şi muzika srpska şi poveştile cu daci liberi şi sibille şi opiniile , că doară nu mă dezic de ele … păi cum … noroc cu Leo, mă suportă şi a adus toată minunăţia aci, pe noua adresă SFINX 777! Vă  aşteptăm cu drag, ne bucură vizitele prietenilor noştri de suflet, aşadar : DOBRODOSLI !!!

novi fosili – za dobra stara vremena :

Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului.  (Nicolae Iorga)

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tăpşane

o claie de zări şi-o căciula de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies înainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

( Radu Gyr )

Nu renunţăm a visa, nu renunţăm a spera, pentru că noi, cei mulţi, am obosit să trăiască doar ei bine… merităm o lume mai bună, pentru noi toţi! Suntem aici de mii de ani, Sfinxul veghează, avem dreptul la opinie, avem dreptul la speranţă, avem dreptul la atât de multe …

LEO şi SIBILLA vă urează :

Bun venit/ revenit  la Sfinx!

Sibilla&Leo

imagini preluate de pe google.ro

muzika srpska preluată de pe youtube

citate preluate de pe www.citapedia.ro

…vedem ceea ce ne asteptam sa vedem, auzim ceea ce dorim sa auzim. Cam atat de subiectivi suntem. Cum am ajuns sa facem asta?

Scriam acum cateva zile despre perceptii si tema de fata are foarte mare legatura cu perceptiile.

De multe ori mi s-a intamplat sa discut despre o carte sau un film cu persoane diferite si sa remarc ca fiecare a retinut o alta scena, un alt personaj sau o alta morala din povestea respectiva. Memoria si intelegerea ne sunt afectate de aceleasi mecanisme. Asimilarea informatiilor cu care ne intalnim zilnic este marcata cel putin de afectivitate, de experienta, interese si motivatii. Probabil ca cei mai obiectivi sunt copiii in etapa de asimilare a primelor cunostinte. Ulterior suntem conditionati de ce am acumulat.

Daca o persoana iubeste pe alta orice semn de atentie si de interes din partea celuilalt va fi interpretat ca dovada de dragoste. Ex.: Daca ma intreaba colega daca nu vreau sa-mi cumpere ceva de mancare cand merge la chiosk, e clar, interpretez ca are o slabiciune pentru mine. Mai mult, afectivitatea ne face sa vedem totul distinct si aproape. Micul Print al lui Exupery spunea ca si-ar putea recunoaste vulpea dintr-o intreaga haita de vulpi asemanatoare pentru ca era vulpea lui.

Daca stii ca cineva din grupul tau barfeste sistematic pe toata lumea, data viitoare cand vei auzi o calomnie la adresa ta vei fi sigur ca vine de la acea persoana. Un manager care a avut experiente neplacute cu subordonati lenesi si nepasatori isi va forma o opinie generalizata ca angajatilor nu le place munca si trebuie sa stai mereu cu ochii pe ei. De cate ori cineva cere o invoire pentru o problema de sanatate el va gandi ca angajatul minte si e perfect sanatos si nu vine la munca pentru ca e lenes. Experienta isi spune cuvantul, cine s-a fript cu ciorba sufla si in iaurt.

Sa presupunem ca te afli la o petrecere la care faci cunostinta cu foarte multi oameni noi. Daca tocmai esti in cautarea unui apartament de cumparat il vei retine mai usor si ti se va parea mai simpatic tipul scund cu ochelari despre care ai aflat ca lucreaza la o agentie imobiliara. Interesele ne afecteaza pana si manifestarea simpatiei/antipatiei.

Un exemplu clasic este cel al descrierilor personale. Fiecare are o imagine despre el insusi (personalitate, calitati, defecte, comportamant) pe care si-a format-o pe parcursul vietii. Uneori imaginea este rezultatul unor proiectii (asa imi doresc/e bine/se cere sa fiu) si individul nu mai face diferenta intre ce isi doreste si realitatea concreta. Alteori povestim despre noi cu vorbele celorlalti pentru ca asa ni s-a spus ca suntem(si aici avem ca surse: horoscop, teste de personalitate, feedback de la prieteni). Cand sunt invitati sa se descrie la un interviu pentru un job, candidatii isi vor adapta discursul la personalitatea intervievatorului, incercand sa ghiceasca ce asteapta acesta sa auda. O fac inconstient majoritatea. La fel, un barbat incearca sa cucereasca o femeie spunandu-i ceea ce aceasta vrea sa auda si ulterior va avea dificultati in a sustine povestea, ca si candidatul.

Toate exemplele de mai sus ar putea fi reduse la un singur cuvant: subiectivitate. Imi place sa spun ca adevarul este relativ, adica tot subiectiv. Nu pot sa fiu de acord cu adevarul absolut al lui Platon. Individul sau eliberat de lanturi (sentimente, interese, experienta) mi se pare o utopie. Probabil sunt multi care m-ar contrazice. Eu mai astept inca sa intalnesc acest adevar absolut, mai presus de oameni.

Intr-o disputa intre doua persoane fiecare are partea sa de adevar, dreptatea lui. Ce putem face?

Constientizarea mecanismelor care determina selectia informatiilor este primul pas. Daca suntem subiectivi macar sa fim constienti de asta. Ne ajuta enorm verificarea constanta ceea ce am inteles/auzit/vazut cu interlocutorul nostru. Intrebati inainte de a trage o concluzie, verificati definitiile termenilor cu interlocutorii vostri. Si de asemenea ne mai salveaza opiniile neutre insa si acestea sunt subiective fiind emise tot de oameni. Ce putem sa speram este ca ne vor da o alta perspectiva asupra lucrurilor.

Case study: Ieri un coleg a imprumutat un incarcator de telefon de la mine si mi-a promis ca il va aduce in 10 minute. Bineinteles eu nu am crezut asta, am luat-o ca pe-o gluma. Cand mi l-a inapoiat peste vreo 2 ore am vrut sa ii intorc gluma reprosandu-i ca a a depasit cele 10 minute si si-a incalcat promisiunea. Care credeti ca este experienta colegului legata de mine care l-ar face sa ia in serios reprosul?