Hooray, all i need now is a pair of pants and i’m all set ah..yeah and of course a motorcycle ) hope this comes in spring!

enjoy my new pair of Sidi Vertigo for women!

“Man tries to make for himself in the fashion that suits him best a simplified and intelligible picture of the world. He then tries to some extent to substitute this cosmos of his for the world of experience, and thus to overcome it.He makes this cosmos and its construction the pivot of his emotional life in order to find in this way the peace and serenity which he cannot find in the narrow whirlpool of personal experience.The supreme task—is to arrive at those universal elementary laws from which the cosmos can be built up by pure deduction. There is no logical path to these laws; only intuition, resting on sympathetic understanding of experience, can reach them.” – Einstein

Probabil multi dintre voi tineti momente de reculegere “in memoria…” unui motociclist si cu siguranta nu doriti sa adaugati nume noi. Tocmai de aceea ne-am gandit sa va oferim cateva mici sfaturi pentru a va reaminti ce trebuie sa faceti voi, motociclistii, pentru a ramane intregi si departe de spitale.

1. Daca sunteti in stadiul de a invata sa conduceti o motocicleta si locuiti intr-o zona foarte populata, ar fi bine sa…

Cititi toate sfaturile pentru siguranta motociclistilor pe auto.ro.

Azi vorbim de un mare campion al sporturilor cu motor si anume italianul Valentino Rossi care a castigat in aceasta dimineata cel de-al 9-lea titlu mondial la motociclism. “Il dottore”, in varsta de 30 de ani, a reusit sa castige cel putin un titlu la toate clasele motomondialului de viteza (1 la 125 cc, 1 la 250 cc, 1 la 500 cc si 6 la Moto GP-actuala denumire a clasei 500 cc). Pe langa acestea, mai are in palmaresul impresionant 103 victorii din 226 curse.

Pe langa performantele sportive, Rossi a ramas in mintea publicului si prin nostimadele si caracterul sau spiritual, dovedit si azi, cand prima lui declaratie a fost “Gaina batrana face supa buna”,( si aratand un ou cu numarul 9), aluzie la faptul ca dintre candidatii la titlul Moto GP, el este cel mai in varsta. Felicitari!

Sursa pozei

The DoZer guys (art)works:

mai multe despre baietii astia rusi AICI (stiu, site-ul e in ruseste, da’ va uitati la poze …sau cautati cu traducerea de la google )

“I have a feeling none of us fully understands what four days on this prairie in July will be like. Memories of car trips across them are always of flatness and great emptiness as far as you can see, extreme monotony and boredom as you drive for hour after hour, getting nowhere, wondering how long this is going to last without a turn in the road, without a change in the land going on and on to the horizon.

John was worried Sylvia would not be up to the discomfort of this and planned to have her fly to Billings, Montana, but Sylvia and I both talked him out of it. I argued that physical discomfort is important only when the mood is wrong. Then you fasten on to whatever thing is uncomfortable and call that the cause. But if the mood is right, then physical discomfort doesn’t mean much. And when thinking about Sylvia’s moods and feelings, I couldn’t see her complaining.

Also, to arrive in the Rocky Mountains by plane would be to see them in one kind of context, as pretty scenery. But to arrive after days of hard travel across the prairies would be to see them in another way, as a goal, a promised land. If John and I and Chris arrived with this feeling and Sylvia arrived seeing them as “nice” and “pretty,” there would be more disharmony among us than we would get from the heat and monotony of the Dakotas. Anyway, I like to talk to her and I’m thinking of myself too.

In my mind, when I look at these fields, I say to her, “See? — See?” and I think she does. I hope later she will see and feel a thing about these prairies I have given up talking to others about; a thing that exists here because everything else does not and can be noticed because other things are absent. She seems so depressed sometimes by the monotony and boredom of her city life, I thought maybe in this endless grass and wind she would see a thing that sometimes comes when monotony and boredom are accepted. It’s here, but I have no names for it.”

……………….

by Robert M. Pirsig – “Zen and The Art of Motorcycle Maintenance”

“You see things vacationing on a motorcycle in a way that is completely different from any other. In a car you’re always in a compartment, and because you’re used to it you don’t realize that through that car window everything you see is just more TV. You’re a passive observer and it is all moving by you boringly in a frame.

On a cycle the frame is gone. You’re completely in contact with it all. You’re in the scene, not just watching it anymore, and the sense of presence is overwhelming. That concrete whizzing by five inches below your foot is the real thing, the same stuff you walk on, it’s right there, so blurred you can’t focus on it, yet you can put your foot down and touch it anytime, and the whole thing, the whole experience, is never removed from immediate consciousness.

Chris and I are traveling to Montana with some friends riding up ahead, and maybe headed farther than that. Plans are deliberately indefinite, more to travel than to arrive anywhere. We are just vacationing. Secondary roads are preferred. Paved county roads are the best, state highways are next. Freeways are the worst. We want to make good time, but for us now this is measured with emphasis on “good” rather than “time” and when you make that shift in emphasis the whole approach changes. Twisting hilly roads are long in terms of seconds but are much more enjoyable on a cycle where you bank into turns and don’t get swung from side to side in any compartment. Roads with little traffic are more enjoyable, as well as safer. Roads free of drive-ins and billboards are better, roads where groves and meadows and orchards and lawns come almost to the shoulder, where kids wave to you when you ride by, where people look from their porches to see who it is, where when you stop to ask directions or information the answer tends to be longer than you want rather than short, where people ask where you’re from and how long you’ve been riding.”

……………………..

by Robert M. Pirsig – “Zen and The Art of Motorcycle Maintenance”

Primul lucru pe care il auzi cand iti cumperi motocicleta, daca nu mai ai 20 de ani, este o intrebare: de ce? Adica ce te-a apucat, femeie, sa te faci motociclista?! Ca alta treaba n-aveai, ca la cratita nu-ti mai puteai evidentia talentul, ca la parintii/copiii tai nu te gandesti, ca accidente, ca reomatism, ca aia, ca ailalta, oricand (n-)ai nevoie se gaseste un binevoitor sa-ti atraga atentia cat de „iresponsabila” esti. Multumesc frumos! Daca vreti sa impartiti grijile cu mine, dragi ne-motociclisti, stati la coada, ca n-am primit marfa de ceva timp si stocul e pe sfarsite. Odata lamurit acest aspect, mai ai cateva probe de trecut si dovezi puternice de adus pentru ca lumea din jurul tau sa te perceapa cu noul tau „statut”, iar comunitatea sa te primeasca in „sanul” ei prea putin generos. Nu-i suficient sa ai un vehicul pe doua roti si un plastic mic si roz pe care scrie cu majuscula „A” la categorie (uneori si „B”). Esti femeie, da’ trebuie sa ai ceva in plus, ca minusuri nu se accepta. Te prezinti pe forumuri, iti faci rodajul cu noua achizitie, te echipezi cum nu se poate mai bine (safe!), te dai cunoscatoare in ale mecanicii (macar) si sustii sus si tare ca motocicleta ta e cea mai buna, apoi urmaresti iesirile de week-end, iti faci cativa prieteni, iti adaptezi stilul de mers dupa cel din fata si cel din spatele tau, arati ca nu ti-e teama sa pleci la drum pe ploaie, pe ceata sau pe vant (daca tot s-a planificat) si incet-incet ajungi sa cunosti lumea din care faci parte acum, cu bunele si cu relele ei. O parte din lumea asta iti dezvaluie lucruri pe care nu le stiai despre tine, alta iti intinde capcane, iar o alta parte iti ridica stacheta. Mirajul de a fi „erou”, altfel adica decat vecinul de bloc sau colegul de servici, te provoaca sa intri in lumea asta despre care nu stii, la momentul initial, nimic. Nimeresti apoi, in mod firesc (adica automat), in clasa sau sub-clasa sau cum-ii-mai-zice de care apartine motorul tau. Ai SS, te trezesti la super sport. Ai touring sau nacked, acolo ai sa ajungi. Esti endurista, te-au „inhatat” baietii cu noroaiele (cei mai „nedeptatiti” la capitolul fete motorizate). Mergi pe chopper, ai nimerit la „baietii rai”. Dupa primele discutii nuantate, incepi sa devi un personaj familiar, te tine minte lumea, vorbeste despre tine si iti cere adreasa de e-mail sau ID-ul de mess. Telefonl mobil, mai tarziu, daca e cazul. Inoti o vreme in marea asta de informatii, de propuneri, de senzatii si de entuziasm amestecat cu adrenalina, pana cand vezi – daca stai cu ochii deschisi – ca motociclistii sunt si ei oameni. Ca toti oamenii. Probabil ca in lumea asta, ce ne diferentiaza nu mai sunt pantofii, camasile, modelul masinii sau culoarea parului, ci „calul” pe care-l calarim, kilometrii parcursi, numarul de accidente si oase rupte sau lungimea parului.

Ce-am scris mai sus sunt constatari personale si raspund pentru ele. Le-am adunat de la cei pe langa care am trecut, motociclisti si motocicliste. In „macro” mi-au dat de gandit pentru ca asa mi-a fost mie scris in stele sa sap la radacina lucrurilor, o vreme mi-am dorit sa inteleg „fenomenul moto” – cum este denumit el in Romania si sa aflu cum? De ce? Pana unde? La ce ne foloseste? s.a.m.d. In „micro” mi-am spus ca cine are vreo problema cu mine, cu felul in care aleg eu sa traiesc si sa ma manifest in societatea in care ma misc, trebuie, desigur, sa-si rezolve problema individual si in liniste, eu de poluare fonica ma lipsesc foarte repede (mai putin de zgomotul tobelor custom, da’ aia-i muzica din inima motorului si nu poti trai fara ea). N-am tras inca linie si la concluzii nu ma pripesc. Astept sa ma suprinda ceva sau sa nu mai am tot timpul dreptate. Imi place sa cred ca-s o persoana destul de obiectiva si ca pot sa inteleg multe lucruri, chiar daca nu sunt de acord cu ele. Sunt, mai bine zis eram, buna la matematica, stiu sa scocotesc si sa rezolv problemele de geometrie si analiza. In momentul in care imi va da cu „-„ voi face tranzitia la alt vehicul cu doua roti: bicicleta. De fapt, cum se spune ca batranii dau in mintea copiilor, ala va fi probabil semnalul ca am imbatranit. Eu in copilarie mergeam zilnic cu bicicleta. Si era frumos.

„Zburatorul” nu e un titlu, e un nume. L-am folosit ca denumire aici pentru ca de el ma leaga cam tot ce inseamna acum motocilism pentru mine. Am sa incerc sa-l descriu mai intai. Apoi am sa povestesc despre prima mea iesire cu el pe sosea. Am gasit motocicleta asta la un amic care o tinea in garaj de mai bine de juma’ de an. Era in reparatie capitala. Multe piese schimbate, modificari pe ici pe colo, dar cel mai rau il „durea” inima, motorul suferise o „cadere nervoasa” cand a ramas fara ulei la un moment dat pe sosea (s-a scurs uleiul ptrintr-un orificiu care a aparut din senin, luna plina, varcolaci …or something). Schimbat cuzineti, bucse, iar la final o „operatie pe cord”, adica re-cotat vibrochenul (la limita, mi s-a spus). Prima oara cand l-am vazut in garajul cu pricina era demontat, avea cadrul si rotile si ghidonul doar si multe fire atarnau din maruntaiele lui. Era calul la care visam, pe care stiam ca pot sa-l calaresc, desi motorul lui era de doua ori mai mare decat cel pe care il avusesem inainte. Un Intruder VS de 800 cmc, model 1993 de la Suzuki, adica – pentru mine – vintage. Il cautasem mult, dar sunt putine modele in Romania si cei cu care mai vorbisem ma sfatuiau sa cumpar din Germania sau Italia, unde as putea gasi unul in stare buna si chiar mai ieftin. Stiam insa ca asta, pentru mine, insemna tevatura si asteptare. Nu-mi permiteam nici una, nici alta. Sau nu vroiam sa-mi permit. M-am hotarat sa iau calutul din garaj, asa cum era el. Sa-i dau o sansa adica, sa devina armasarul din povestea mea. Poveste care a incepul vara asta, in luna iunie. Intai i-am adus jaratec si apa. Apoi l-am lasat sa doarma o vreme, sa se refaca dupa „operatii”, timp in care l-am inmatriculat si l-am plimbat putin, de capastru, prin cartier. In cele din urma am pornit cu el la primul drum afara din oras, directia Predeal. L-am simtit cum fuge intai domol, elegant, facand slalom printre masini pe DN1, apoi din ce in ce mai avantat, nerabdator parca sa inghita asfalt si peisaj de munte. Am strans mainile cat am putut de tare pe mansoanele coarnelor lui si l-am lasat sa ma duca in voie. Pe drum am intalnit stihii, am avut capcane si obstacole de trecut, dar nu ne-a oprit nimic. Nu ne-am intors si n-am privit in urma. Deasupra cerul si dedesubt asfaltul, fara limite. Orizontul ne dadea directia si vantul ne tinea treji. Zburatorul imi citea gandurile si n-a fost nevoie sa-i dau prea multe comenzi. L-am dus acasa, dupa primul drum, promitandu-i ca am sa-l las sa ma duca cum vrea el de acum inainte, ca am fiu ascultatoare si am sa-i cer doar ce poate el sa-mi dea. Si ca am sa-i pun crash-baruri.

E mai intelept ca mine si a mers cu siguranta mai mult. Am hotarat ca putem avea incredere unul in celalalt si ca ne asemanam. Amandoi ne simtim tineri si ne dorim drumuri lungi. Pe amandoi ne mana din spate dorul de viata si de frumos. Zburam prin locuri pe care le vedem mereu altfel si asteptam mereu sa le revedem. Ne plac oamenii si ceilalti cai, dar nu suntem legati de ei, ci doar de propriile nazuinte si promisiuni. E greu de explicat sentimentul asta dintre om si masina (tehnic, e o masina cu un motor). E chiar imposibil de inteles, pentru ceilalti, cum o femeie asteapta primavara nu pentru primii ghiocei si primele zambile, ci pentru primul drum cu motocicleta ei. E drept ca merita toti ghioceii din lume, caci florile ii plac la fel de mult ca inainte. Doar ca nu le mai cauta pe tarabele florareselor, ci pe campul de la marginea drumului, acolo unde parfumul lor este nepretuit.

copyright @cria

In vremuri de demult, statutul de cavaler era unul de invidiat in cadrul societatii. Povestile despre vitejii in armuri grele care castigau turnire in numele celor iubite dainuie si in zilele noastre.

Cavalerii nu erau insa nimic fara caii, armurile si armele lor.

Erau priviti cu admiratie, teama si chiar invidie. Uneori cu dispret. Cauzat insa tot de o invidie ascunsa.

Erau iubiti in secret de frumoasele domnite maritate inca din leagan prin secrete acorduri stiute doar de familie. De-aici si obsesia cavalerului calare pe un cal alb si imbracat in armura stralucitoare.

Timpul a trecut. Costumele de piele au luat locul armurilor, iar caii au trecut de pe patru picioare pe doua roti. Iar in locul turnirelor au aparut cursele (mai mult sau mai putin legale).

Viata pe doua roti a fost mereu controversata. Pentru unii, reprezentam un pericol. Pentru altii, un ideal. Pentru cei mai multi dintre noi – suntem noi insine. Suntem – in general – non-conformisti. Riscam mult, pentru satisfactia personala. Ne place sa fortam limitele, sa le depasim si sa stabilim altele. Tot mai sus, tot mai departe.

Exista insa o lege suprema – nescrisa – care nu trebuie niciodata incalcata. Aceea de a nu-i pune niciodata in pericol pe ceilalti participanti la trafic. Insa – din pacate – unii dintre noi fac asta uneori. Si fac asta atunci cand comuniunea cu bestia de sub ei se transforma in teribilism.

Ne place viteza. Ne place atunci cand – in cea mai inalta treapta de viteza si cu acul turometrului in “zona rosie” – simtim cum ne curge benzina prin vene. Ne place sa auzim monstrul de sub noi cum rage si da tot ce poate.

Preferam saua motocicletei si nu comoditatea fotoliului din masina. Preferam sa ne bata vantul in piept, sa simtim duritatea naturii pe viu, nu din spatele parbrizului. Si – cu toate astea – tinem fruntea sus.

Multi dintre noi mor tineri. Unii – e adevarat – din cauza teribilismului despre care spuneam mai sus. Altii – din cauza nepasarii sau tupeului unora dintre cei pe patru roti. Care uita ca noi nu suntem protejati de un cadru metalic rezistent. Care nu ne vad sau nu le pasa cand ne vad. Decat atunci cand ne zdrobesc sub roti, pe capota sau pe parbrizul masinii. Iar pentru cei adunati sa vada nenorocirea – mereu motociclistii sunt de vina. De ce? Pentru ca sunt motociclisti. Sau “donatori de organe”, cum suntem numiti uneori. Nu vorbesc aici despre teribilisti. Ci despre cei care cunosc regula suprema si care nu ies din granitele ei. Si – cu toate astea – o patesc din cauza neglijentei altora.

Ramanem insa mereu la fel. Cu benzina arzand in vene, imbracati in armura din piele si calare pe zeci sau sute de cai putere. Si asa vom fi mereu. Pentru ca e parte din noi.

Voi muri intr-o zi, sunt constient de asta. Asa cum murim toti. Pentru ca moartea e ceva natural. E singurul lucru obligatoriu in viata, dupa cum spunea cineva. Insa intre a muri intr-un pat de spital si a muri in saua motocicletei, la peste 250 la ora – voi alege intotdeauna a doua varianta. Live by the sword, die by the sword.

Pentru mine, motocicleta nu e doar o pasiune. E chiar mai mult decat o obsesie. E un stil de viata. Un stil de viata pe doua roti. Doar una pe asfalt.

Am luat permisul pentru A! hooray!

Dupa vreo 4 luni de scoala (multe pauze, intreruperi, concediu) am reusit sa ma programez si sa iau sala+traseu (azi, la Ilioara)!

A fost o scoala muncita, fugarita cand de la serviciu spre moto cand invers! nu ma grabeam sa fac repede repede scoala si sa ma stresez intr-o luna ca oricum motoreta pana in nov-dec nu pot sa imi iau. Deci de acum, pentru ziua mea si de Craciun, pe wish list trec un kit de lant, un cauciuc, niste oglinzi, niste genunchere, ORICE! ) poate il fac din puzzle asa )

Saluti bani aruncati pe haine si alte distractii, acum strangem cureaua, oricum destul de stransa dupa concediu asta asa prelungit si cheltuielile de scoala, echipament etc!

Dar acum am un nou target…nu de vanzari, ci de economii! ) culmea!

Cat despre scoala, o recomand cu placere mai departe! Este vb de scoala lui Cristi Bratovici din Sema Park. Sunt 2 instructori foarte de treaba, rabdatori si de incredere (Cristi si Bobita). Faci pana reciti pe de rost traseul de examen si faci si indemanare, atat cat se poate face intr-un poligon. Au motorete ok, favoritul meu ramane TW-ul care era zdravan pentru traseele de indemanare. E mai scumpa scoala aici decat in alte locuri, dar merita.

in rest, asfalt uscat!

Weekend asta l-am trait si mai ales SIMTIT la intensitate maxima! a fost prima mea iesire serioasa pe trasee de cross si hard enduro! m-am imprietenit cu ttr-ul, as fi vrut eu si cu yz-ul, dar sa mai cresc un pic. si la propriu si la figurat. e cam inalt pt mine, dar cred ca m-as descurca dupa ce mai prind ceva experienta am fost la Sarata Monteoru (pe langa Buzau), pe un traseu foarte dificil, pe carari de munte prin padure, cu urcari si coborari, cu gropi pline de noroi si santuri cat casa.. alunecam cam rau prin noroiul ala cleios..nu aveam cizme adecvate ca n-am apucat sa-mi iau, abia dupa concediu sper.

Dupa noroaiele si pantele de la Monteoru, am plecat inspre Dunare ca si cum vanataile pe care le capatasem deja erau de warm up Ne-am oprit cu masina langa intrarea spre comana (cred..) apoi am taiat-o inspre dunare pe dealuri cu terase cam grele, sine de tren, campuri, santuri, etc. Am cazut, m-am ridicat si am mers mai departe razand, cu tot atata entuziasm si incredere. Stiam cand m-am apucat de sportul asta ca de obicei la enduro si cross cazaturile sunt mici si dese, cheia marilor succese

Motociclismul nu numai ca imi place foarte mult, mi se potriveste. de multe ori mi-am demonstrat ca atunci cand crezi foarte tare intr-o pasiune, esti sau devii foarte bun, ai taria de a continua pe drumul care iti face placere si care te reprezinta ca personalitate. eu consider ca m-am descurcat foarte bine avand in vedere traseele, dar cel mai important cred ca e curajul, increderea in sine si dorinta de a mai practica. am o satisfactie foarte mare cand urcam sau coboram un deal dificil, imi venea sa urli de bucurie push the limits… de cate ori am cazut ma scuturam un pic ca eram cam ravasita in tot praful si noroiul ala, radeam de mine, evaluam greseala si o luam mai departe cu zambetul pe buze. simteam oboseala si un pic durerile, dar nimic nu conta atata timp cat venea un alt deal, o alta coborare etc. ma concentram si uitam de tot.

Funny a fost la Sarata Monteoru cand au trecut cativa baieti pe niste  ktm-uri care se uitau mirati si oarecum extaziati asa ca exista si fete care se innoroiesc pe motoare de enduro/cross si nu doar la tv dupa ora 24 la lupte cu noroi/miere etc ))) sau ca exista fete care nu bocesc si vor acasa dupa prima cazatura

cel mai tare ma enervam ca nu greseam la urcari sau coborari grele, nu cadeam, imi ieseau bine si fara frica si ma impotmoleam la cele mai usoare unde imi pierdeam concentrarea sau aveam prea multa incredere. Motorul (indiferent de tip, dar mai ales vitezana si cross/enduro) te fura imediat, iti da aripi si incredere ca il controlezi perfect si ajungi sa vrei mai mult, sa sari nu stiu cum, sa mergi mai tare si te fortezi la chestii simple si fix atunci iti demonstreaza ca poti sa exagerezi si buf/zdrong/pleoshk in strada/sant/noroi/damb/vale/deal.. etc

trebuie sa te cunosti foarte bine si sa te controlezi. eu am plecat cu o lectie foarte importanta. partial o stiam deja de la senzatia pe care mi-o dau motoarele de strada. Vreau Hornet sau Monster in principiu, dar mi-ar placea mult si o Super Moto, asa de joaca. o sa vad in toamna ce oferte vor fi si cum vor evolua preturile.

Pana la motoarele de strada, stiu clar ca vreau ceva de cross/enduro pentru coclauri, sa ma mai invat cu mersul pe 2 roti, sa ma controlez ca temperament, nerabdare si nebunie

Azi am facut un test pe Facebook care zica ca-s “confident — or at least, confident in my self-expression, and this often leads to confidence in all things”. este perfect adevarat si demonstrabil

M-a luat microbul moto cross-ului! M-am decis, pana imi iau ceva de strada, asta e solutia de compromis perfecta!  imi place la nebunie, nu stiam ca mi se potriveste asa tare, eu eram o delicata deci abia astept sa ma urc din nou pe TTR si sa ma dau pe coclauri mult mai mult. cred ca si ai mei vor fi mai ingaduitori avand in vedere ca acum exista posibilitatea sa cad doar pe pamant, nu si pe asfalt kidding! pana fac rost de bani de hornet sau monster, ma dau pe cross! deja vreau sa imi iau si echipamentul meu de pe ebay ca vad ca sunt ok preturile! de strada am, acum vreau si de cross! Curat microb!

PS: acum am reluat si Long Way Down, asta ca sa imi fac si mai mult sange rau cand se innoroiesc astia  astept sa ma intorc din Portugalia si sa vad ce-mi iau!

Intr-adevar nu am mai scris nimic de ceva timp. Si la cum stau lucrurile acum, nu cred ca am sa mai scriu prea mult nici in viitorul apropiat. Nu spun un NU definitiv, dar e nevoie de o pauza mai indelungata in care sa imi pun gandurile in ordine. Nu pot sa zic ca nu mai am subiecte. Subiecte si lucruri interesante se intampla in fiecare zi. Din pacate, in perioada asta nu reusesc eu sa le mai percep si sa le redau cu acelasi entuziasm ca inainte. Imi lipseste inspiratia, concentrarea si rabdarea. Asta poate si pentru ca ma concentrez prea mult pe alceva.

Si daca acest ceva nu va iesi pana la urma, chiar acum cateva secunde mi-a venit o idee foarte buna pentru a resucita pasiunea mea pentru scris. Dar sa mai asteptam putin. E vara, e cald, e nevoie de o pauza. O pauza in care sa-mi analizez optiunile mai bine si sa prind din nou entuziasm si pofta de scris.

Poate ca aceasta pauza va dura o zi si maine voi reincepe sa scriu despre toate, cu aceeasi placere ca si inainte. Sau poate ca va dura cateva saptamani. Un singur lucru e cert. Nu voi inceta niciodata sa scriu.:)

In alta ordine de idei:

1. Azi am luat amenda de la RATB. Cica nu era valabil biletul meu. Avea stantate doua gauri, iar pe traseul acela trebuia sa aiba 3.:)) Cat ghinion! Ce-i drept, era un bilet mai vechi pe care il tineam de vreo 4-5 luni in buzunar in caz ca dau ochii cu un controlor. Pana la urma am dat ochii cu ei si nu a mers.

Lasand de o parte faza, mi se pare ridicol sa dau 1,3 lei pentru un bilet cand eu am nevoie sa merg cu autobuzul 3 statii (Aviatorilor – Casa Presei). Daca strabateam tot orasul cu el, sa zicem ca era ok…dar pentru 3 statii? Si nici sa-mi fac abonament nu-mi convine ca si aici e o diferenta enorma intre produsul oferit si costul lui.

Sa facem o comparatie cu Metroul. Aici un abonament e 25 lei si poti merge cu toate magistralele. Folosesc metroul pe distante lungi prin oras, asa ca imi convine sa dau 25 lei pe luna. In schimb la RATB un abonament pe o linie costa 30 de lei, pe doua linii 35 lei, iar pe toate autobuzele 50 lei. Sa iau abonament pe o singura linie nu poate fi vorba deoarece se intampla sa merg cu mai multe autobuze. De exemplu, merg 3 statii cu 102 pana la metrou Grigorescu si 3 statii cu 131/331/330/335 de la Aviatoriilor la Casa Presei. Plus alte trasee ocazionale. Si atunci de ce as da 50 lei pentru un produs care il folosesc mai putin ca metroul? Si nu am spus nimic de conditiile proaste din RATB.

Cand or oferi cei de la RATB preturi ca cei de la METROU, ei bine atunci o sa-mi cumpar abonamente si bilete. Pana atunci nu au decat sa ma prinda controlorii. Vorba unei prietene: de acum fac pe surdo-mutul.:))

2. Spre seara am fost in Piata Constitutiei unde niste motociclisti plictisiti sa se tot dea cu motocicleta pe pamant au zis sa vada si cum e in aer, asa ca s-au intrecut in demonstratii pe o rampa amenajata in fata Casei Poporului.

La motociclisti a fost frumos, lume multa…cu telefoanele, aparatele de fotografiat, camerele in aer asteptand sa le intre acrobatul in cadru. Aia 4 care au sarit nu s-au lasat mai prejos oferind niste sarituri foarte frumoase. E prima oara cand am fost la un astfel de eveniment, asa ca nu pot oferi grade de comparatie.

Uite si cateva poze:

In periplul meu poligono-motociclistic s-a intamplat o minuneee am mers cu pasager! ciudata maimuta, turbata la gratii )

Cand mergi ca pasager mult timp, nu discutam de cat de riscant este, dar ai o alta senzatie. cand le cunosti pe amandoua, abia atunci incepi sa o pricepi pe prima.

De multe ori auzi persoane care au inceput ca pasager, apoi dupa ce si-au cumparat motor nu au vrut sa ia alte persoane in spate. e un pic culmea privit din afara, dar trebuie sa treci prin prima faza ca sa intelegi riscurile, nebunia si ..pasiunea. Riscurile nu le discut, cred ca fiecare ar trebui sa fie constient cand isi incredinteaza viata in mainile cuiva si ce inseamna asta. Trebuie sa fii cu mintea limpede si sa evaluezi situatia, daca merita sau nu curiozitatea sau oricare al motiv l-ai avea. Nu vorbesc doar de incercat, ci si de mers a la long ca pasager. Oricand se poate intampla ceva, aici nu exista ca ai mers o data. Fiecare are motivele lui atat cand ia pe cineva ca pasager, ca si atunci cand te urci ca pasager.

Cand imi voi lua motocicleta, primul lucru pe care il voi face va fi sa imi dau scaritele jos. CEL PUTIN UN AN. nici dupa nu garantez ca ma voi razgandi, dar nici nu discut in primul an. si nu doar pentru mine, ci pentru oricine ar dori sa imi probeze motocicleta. Mi-a placut cu pasager…in poligon eram incordata la inceput, dar dupa nu am mai avut nicio jena si chiar mergeam mai agresiv decat faceam jaloanele pana atunci. ceea ce mi-a dat de gandit. am primi laude referitoare la cum merg in general pe moto si aprecieri ca nu mi-a fost frica sa merg cu pasager, chiar m-am descurcat f bine. Nu frica imi e, dar am responsabilitatea faptelor mele si garantia increderii in fortele proprii.cu toate astea..am luat decizia de a nu lua pe nimeni si de a nu fi responsabila pentru nimeni decat pt mine.

Baga solo de chitara…tata… n-o lasa sa moara!

bizoo_n, fratele unui amic de-al nevestei mele pleaca in iulie pana in Mongolia si inapoi: Ukraina, Rusia, Mongolia, Kazakhstan, Kyrgystan, Tajikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaijan, Georgia, Armenia, Turcia si Bulgaria, calare pe un BMW F650GS Dakar. Da, ati ghicit are nevoie de bani. Ce ofera el in schimb? POVESTI, citez:

Dau asa – un kilometru pe zece centi, ceva mai mult decat “a penny for one thought”. Adica cincizeci de euro pentru 500 de kilometri, cu tot ce spuneam mai sus ca inseamna ei. Stai, stai, tu ala din fundul salii, nu te ridica sa pleci, ca n-am terminat. Povestea lor se scrie fara ca vreunul din noi, eu sau tu, sa-si propuna asta, si te asigur ca oricum vei avea parte de ea intr-un fel sau altul. Te intreb doar daca vrei sa fii tu insuti parte din ea, daca vrei sa-ti apartina o parte din poteca mea, atat. Si da, stiu ca de banii astia tu faci doua mii de kilometri, cel putin la fel de frumosi ca cei pe care ti ofer eu. Stiu asta la fel de bine cum stii si tu ca eu nu despre asta vorbesc.

Restul detaliilor le gasiti aici sau apasand pe bannerul de mai jos

Later edit: mai sunt 5 pachete de 500 de km. 

Nu eu, ca nu ma atrage cine stie ce sportul asta cu 2 roti, fratele Speedy secondat de  inca doi temerari. Weekendul trecut a dat o raita pe Valea Doftanei si apoi a pus cap la cap cateva insemnari pe subiect. Acum intrebarea era cum ti se pare textul? El e postat pe un forum de specialitate, dar eu zic ca poate fi interesant si pentru ne-motociclisti. Ma gandeam chiar sa-i sugerez sa deschida un blog, daca ar avea suficiente lucruri interesante de povestit. Asa ca ia s-o punem de un vot, iar daca ai si alte sugestii astept mai jos comentarii.

A fost o vreme, nu de mult apusa, cand multi dintre romanii care simteau subit nevoia de a iesi in evidenta, au descoperit un nou mod de a o face: motocicleta. Lipsa de cultura a acelor cumparatori facea atunci ca topurile vanzarilor sa fie ocupate de tot ceea ce era mai mare, mai rosu sau mai galagios printre vechiturile importate de prin toata Europa, situatie care a inseninat fetele si a umplut buzunarele tuturor vanzatorilor de pe piata gri, in timp ce dealerii de vehicule noi, de calitate, dadeau din colt in colt acuzand piata de imaturitate si nepricepere. De atunci au trecut doar cativa ani iar cumparatorii, oricat de nepriceputi ar fi fost ei la inceputuri, s-au maturizat, au devenit cunoscatori si au inceput sa puna pret pe calitate, seriozitate sau o serie intreaga de alte principii cat se poate de naturale. Simultan insa, multi dintre dealerii seriosi de mai demult si o buna parte dintre cei noi s-au transformat in simpli tarabagii care au inceput sa umple piata cu tot felul de “ieftinaturi” orientale sau produse low cost. Inca nu s-a incalzit bine vremea, dar mai asteptati maximum o luna si veti vedea iarasi zeci de scutere, ATV-uri si motociclete obosite si prafuite insirate pe trotuar in fata moto-buticurilor romanesti si ceva ma face sa cred ca doar teama de hoti ii impiedica pe acesti “dealeri” sa-si insire tot acolo si alte maruntisuri de prin magazin. Din pacate, toate aceste transformari s-au produs cu mult inainte de finalul anului trecut, asa ca figura cu “produse si politici de criza” nu mai tine.
In toate aceste conditii ne mai intrebam de unde au aparut disfunctiile unui domeniu atat de nou, dedicat in mare masura pasionatilor si mai mult decat atat, din care in general fac parte o categorie de oameni cu venituri mult peste medie. De cativa ani incoace foarte multi dintre vanzatorii nostri de “de toate” se afla cu cel putin un pas in urma cererii reale a pietei, desi de multe ori in contratimp.
Cu greu am reusit sa creem un domeniu si un segment de piata de care unii suntem foarte mandrii, insa odata ce a devenit functional ne vedem in imposibilitatea de a-l mai gestiona. Inca nu exista o Asociatie a Importatorilor de Motociclete desi au fost ani cand vanzarile au depasit cifra de 10.000 de unitati la nivel national (chiar daca aici sunt incluse si vehiculele rulate), nimeni nu are inca o retea de dealeri stabila si bine pusa la punct, majoritatea serviciilor post-vanzare fiind doar vorbe goale, iar Asociatia Motociclistilor din Romania desfasoara o activitate mai mult simbolica decat utila. In urma cu putin timp, la Guvern s-au pus in discutie doua proiecte de legi care daca vor fi aprobate vor afecta sensibil acest domeniu si desi ambele sunt cat se poate de normale, atata vreme cat metodologia de aplicare va fi lasata la discretia unor birocrati, ceea ce va iesi cu siguranta nu va placea nimanui. Este vorba de noile interdictii cu privire la circulatia cu motocicletele sau cu ATV-urile in afara drumurilor publice si extinderea aplicarii taxei de poluare si asupra motocicletelor.
Tot ceea ce facem noi de ani buni este sa ne plangem unii altora. Dar macar asta ne iese atat de bine…

Editorial din Revista Motolife