De când mă știu am avut o problemă cu chain mail-urile secretarelor. Știți voi, alea cu scrisoarea lui Marquez după ce a aflat că are cancer (și care nu e a lui Marquez…) sau alea cu figura lui Iisus pe pâine prăjită. Azi vreau să vă povestesc despre asta. Hai, faceți-l că dedesubt e spoilerul. Folositi cuvintele în engleză, apropo (adică pentru țară, dacă pică țara cu fonfăniți rârâiți, ziceți-i France nu Franța.

Deci v-ați gândit la Denmark, Kangaroo și Orange. Excepțional.

Explicatia e simplă: orice număr înmulțit cu 9 va da un număr (doh!) divizibil cu nouă. La orice număr divizibil cu 9, suma cifrelor este 9. Deci indiferent ce număr ați ales, după ce scădeti 5 va rămâne 4, care corespunde literei D.

În toată lumea sunt trei țări ale căror nume începe cu D: Danemarca, Djibouti și Republica Dominicană. Cred că 98% din populația planetei e convinsă că Djibouti e un jucător african de la Arsenal, așa că e destul de evident de ce pică Danemarca.

De-aici e hazardul, eu m-am gândit la Koala și măsline, dar e previzibil că pică tot pe-acolo.

N-am mai postat de-aproape două luni pentru că m-am ales cu ceva foarte interesant de făcut pe lângă celălalt. Dar asta mi-a dat timp să mă gândesc la câteva lucruri legate de obiceiurile mele legate de calculatoare.

Faptul că îmi storc creierii în fața altui calculator decât cel de acasă m-a făcut să apreciez câteva lucruri interesante. Acum, ce-i drept, sunt mai puțin radical decât acum câțiva ani (read: acum vreo 10-11 ani când un update la o distribuție Linux dura vreo două zile dacă te mișcai repede — și totuși preferam asta ecranelor albastre din Windows 98), dar am început să apreciez altfel ideea de “just works”.

A little background: dihania de mai sus rulează Linux. Partial pentru că asta îi plăcea fostului admin, parțial pentru că avem nevoie de Matlab deci orice altceva în afară de Linux și Windows iese din scenă (da, licența Matlab ar fi suficient ca să plătească doi-trei bugetari timp de un an de zile). Calculatoarele pe care lucrăm, de asemenea, rulează Linux, și așa cum e și normal acces la contul de root are doar administratorul. De asemenea, pentru că (spre nemulțumirea mea) trebuie să mai trec și pe la cursuri/laboratoare, am doar patru-cinci ore pe zi ca să mă ocup de cele mai interesante lucruri cu care am avut de-a face de când mă știu. Prin urmare:

• Am ajuns să folosesc Gnome. E nașpa, în continuare (măcar au reparat panel-ul totuși). Aș putea instala FVWM din surse, dar cum în momentul când mă așez în fața tastaturii oricum intru în modul teleghidat și abia apuc să fac tot ce mi-am propus în ziua aia, pe cuvânt că aș folosi și TWM. În momentul când chiar ai de lucru începe să te doară-n cot și că albastrul de pe barele de titlu e cam nașpa.
• Am început să îmi redescopăr relația simbiotică cu Emacs. Culmea e că de fapt îmi trebuie foarte puține de al el; class browser? Scriem numai cod C. Project management? Fiecare folosește ce vrea ca să își scrie codul, deci singurul format cu adevărat universal e Makefile-ul plain-text. Deja tot ce trebuie pe bune e syntax highlighting-ul și auto completion-ul.
• Am o opinie deja și mai radicală față de orice fel de încercare de configurare automată a sistemului. Ultimul lucru de care ai nevoie atunci când o distribuție mega-friendly nu îți detectează cum trebuie display-ul e să te pomenești că în loc de un xorg.conf de care se atinge o dată și gata folosește vreo schemă încâlcită peste care trebuie să treci.
• Am înțeles în sfârșit care-i faza cu pet project-urile. Să mă explic: când îți place foarte mult orice are a face cu programarea, ai fi în stare să faci asta 12 ore pe zi. Problema e că după ce ai petrecut opt ore din zi lucrând la fix același lucru, îți trebuie altceva cu care să umpli restul de patru ore, altfel te ia naiba. Priceless.

De-asta: Eee Keyboard

Prin urmare va trebui să pun umărul contra exigenței tovarăşului Stanciu, profesorul meu de DCE. Merită patru nopți de muncit pe brânci la amplificatoare contra un Eee Keyboard? Merită!

Brb, mă duc să lucrez .

Am o jucărie nouă: un Amiga 500, cu o bună parte a întregului tacâm (mouse, da, mouse d-ăla pătrățos, joystick şi vreo 60 de dischete, plus upgrade-ul de la 512K la 1M de memorie). Ce-mi lipseşte e un monitor de la mama lui de-acasă (monitoarele VGA actuale nu mai sunt bune pentru asta), dar treaba s-a rezolvat printr-un A520 (adaptorul RGB->Video) şi un adaptor RCA->SCART. Scade ceva din calitatea imaginii, dar e rezonabil dacă stai destul de departe de televizor.

Poze dedesubt. Nu le mai fac, dom’le, ca pe vremuri.

I can almost see it…

De două zile mă joc asiduu cu Haskell. Am mai făcut asta acum vreo patru ani, dacă nu mai bine, când din păcate documentația era foarte puțină, extrem de proastă (până şi standardul Haskell 98 era mai utilizabil, şi asta spune multe…) iar bibliotecile existente nu foarte bune şi nici foarte bine puse la punct.

Acum, învăț după Real World Haskell, care e o carte rezonabilă. Nu e grozav de bine organizată imho, iar exemplele ar fi putut fi mai real-world (comparativ cu Practical Common LISP, de exemplu, baza de date naivă cu CD-uri e mult mai rezonabilă decât pretty printer-ul JSON dezvoltat ca prim exemplu), dar oricum, comparativ cu ce mi-au văzut ochii acum patru ani, e foarte bună. Cât despre limbaj:

• Îmi place foarte mult sintaxa; foarte curată d.p.d.v. matematic, şi în măsura în care nu e abuzată, foarte uşor de citit. Din păcate, există în carte câteva exemple de cazuri în care “curățenia” asta e dusă prea departe şi nu se mai înțelege nimic; totuşi, în măsura în care cel din fața tastaturii ştie cum să se exprime, rezultatul e ok.
• Există vreo câteva aspecte de la care îmi iese fum pe urechi. Paradoxal, nu e currying-ul, care de fapt pare extrem de intuitiv (then again, funcțiile parțiale nu sunt un lucru nou pentru mine). Foldr-ul este în schimb . De asemenea, lipsa unor structuri de date familiare mi-e destul de incomodă. Aşa că oricine a criticat ANSI CL pentru că e prea bloated este invitat să folosească Haskell, limbajul unde, pentru a implementa rezolvarea sistemelor de ecuații prin metoda Gauss, trebuie întâi să implementezi vectori şi matrici. Implicit, va trebui să mă joc un pic cu el ca să văd cum se comportă la operațiuni de number crunching (la care am de gând să-l folosesc, între altele).
• Comparativ cu Common LISP sau cu Scheme, Haskell este în ansamblu extrem de neintuitiv. Există destule lucruri “de bază” în programarea imperativă, reținute pe bună-dreptate în majoritatea dialectelor LISP, care nu se regăsesc în Haskell. Nu e niciun corespondent 1 la 1 pentru structuri, vectori, diverse tipuri de bucle ş.a.m.d. — până şi tipurile de date efectiv reprezentate ca funcții. De-aici e o chestie de gust. Personal, îmi place ideea, mi se pare mult mai curată şi mai uniformă.
• Ce nu îmi place şi prevăd că o să am multe ciocniri cu el este sistemul de tipuri. De când mă ştiu, am abuzat de el — am incrementat şi decrementat pointeri şi caractere, am afişat adrese şi multe alte drăcii. Sistemul de tipuri din Haskell mi se pare prea restrictiv, însă cel puțin din ce am lucrat şi văzut până acum, impactul e mai scăzut decât mă aşteptam.

Per total, cel puțin după primele două zile, am o impresie foarte bună despre Haskell. E curat, rezonabil de rapid, foarte bine documentat şi mult mai bine centralizat decât Lisp.

Cu puțină întârziere, am terminat de scris drăcia asta. Din păcate, apocalipsa a venit mai înainte de asta (la mine s-a manifestat prin terminarea subită a borcanului de ness…), şi e puțin tardiv, dar sper să fie de ajutor.

Textul e într-o stare destul de brută. În particular, greşelile de ortografie sunt acolo nu pentru că sunt analfabet, ci pentru că n-am mai apucat să le corectez. Ştiu, desenele sunt magnifice. Orice sugestii şi corecturi sunt binevenite, şi le voi recompensa prin prezența într-o rubrică de mulțumiri.

Deci, aşteptând sfârşitul lumii, adus de The Large Hard-on… adică Hadron… Collider, să lecturăm.

În altă ordine de idei, profit de ocazie pentru ca, cu 12 minute înainte de miezul nopții, să-i urez amicului Sergiu, Împăratul Utopic al Balcaniei, un călduros la mulți ani. Împăratul schimbă prefixul. Să ne trăieşti, maestre!

Download aici: newfile11

Fişierul este PDF şi are vreo 200 KB.

(Edit: lipsa bibliografiei este neintenționată și se datorează faptului că am rătăcit cardul de memorie cu notițe. O voi posta imediat ce îl găsesc)

<b>Erată</b>

Până luni, când voi uploada o versiune actualizată cu adăugiri şi corecturi:

• La pagina 6, referitor la energia întunecată, în loc de ,,materia nu este numai omogen distribuită ” se va citi: ,,energia întunecată nu este numai omogen distribuită”. Ştiu, ştiu, diferența e subtilă.

Conform dashboard-ului, s-ar părea că în fiecare zi primesc cel puțin cinci sau șase vizite în urma căutării după ‘probleme bazele electrotehnicii’ (sau asemănătoare). Asta e de așteptat acum, în timpul sesiunii, dar treaba pare a fi relativ constantă (e.g inclusiv în mijlocul lui iulie, când în mod sigur nu-i stă nimănui mintea la examene).

Probleme în sine nu am să vă dau. Mie mi s-a recomandat la seminar o culegere al cărui nume și autor nu l-am reținut; n-am lucrat din culegeri, în schimb am lucrat temele de la seminar. La examen am luat 9 dintr-o prostie (de fapt ceva între lapsus, prostie și lipsă totală de chef — era ultimul examen și îmi era absolut lehamite), asta fără a lucra în mod special niște probleme. Dar, pentru cine are nevoie de sfaturi în domeniu, ca să nu vă mai chinuiți vizitându-mi zilnic blogul numai ca să citiți poezii, iată-le pe ale mele, cu precizările însemnate la coadă.

• Problemele pe care le-am avut eu s-au înscris, în mare, în câteva categorii:

1. Probleme de câmp electric coulombian. În principiu, aici cam toate se puteau rezolva bine-mersi cu teorema lui Gauss, singurul lucru cerut fiind un pic de creativitate matematică la alegerea suprafețelor de integrare pentru obținerea fluxului. În particular, “abuzul” de suprafețe infinite nu e lipsit de sens — atâta vreme cât reziști tentației de a simplifica imediat tot ce se poate simplifica. Vezi și un pic mai jos.
2. Probleme de câmp magnetic. Deși teorema Biot-Savaut-Laplace e foarte neprietenoasă, sunt probleme care nu se pot rezolva în mod rezonabil cu teorema lui Ampere. Prin urmare, metoda pe care am ales-o în final a fost ca, dacă nu este imediat evident cum se ia curba de integrare pentru a afla tensiunea magnetomotoare, să abandonez ideea și să lucrez problema “bătrânește”.
3. Probleme “mixte” (e.g. curenți induși de câmpuri magnetice). Problemele de genul ăsta sunt clasice, în genul cutare conductor e parcurs de cutare curent. Lângă el se află un cadru de cutare formă… etc.. Mie unuia mi s-au părut simple, singura măgărie considerabilă fiind să judeci cu atenție cine ce câmp produce.
4. Probleme de circuite magnetice simple. La nivelul la care am lucrat noi în anul I, nici astea nu mi s-au părut spectaculos de grele. Singurul sfat util pe care-l pot da e rezolvarea “în litere” a problemei atunci când se cer inductanțele (formulele inductanțelor mutuale au nevoie de expresiile analitice). În rest, numai de bine.

• Problema pe care am avut-o și eu la început a fost să înțeleg care-i ideea cu aplicarea formulelor “în vectori” (e.g. formula lui Coulomb pentru intensitatea câmpului electric) pentru a obține valori “în numere”. S-a dovedit a fi mai simplu decât mă așteptam. De pildă, în cazul câmpului electric produs într-un punct anume de un conductor filiform de lungime dată, se ia pur și simplu câmpul produs de fiecare parte mică a conductorului (i.e. o diferențiere) și se adună (i.e. o integrare).
• Partea matematică pare fioroasă, dar nu este; în schimb, trebuie să înțelegi ce este și ce reprezintă fiecare noțiune utilizată (și-s puține — vectori, proiecții de vectori, produse vectoriale și scalare, integrale curbilinii și de suprafață), dincolo de banalul “cum se rezolvă integrala”.
• Problemele în sine pe care le-am lucrat înainte de examen au fost puține și practic le-am reluat pe cele de la seminar; în schimb, mi-am făcut temele de fiecare dată, profitând de faptul că nu au fost prea multe și nici foarte grele.

Precizări: cursul meu s-ar putea să fi fost întrucâtva atipic. Pentru referință, sunt student la Inginerie Electrică (fosta Electrotehnică) din cadrul universității Politehnica București. Profesorul meu de curs a fost d-l prof. Cezar Fluerașu, care e un profesor absolute excepțional, în asemenea măsură în care nu am chiulit de la niciun curs de-ale dumnealui (ceea ce, pentru mine… e ceva ). Parțial din lipsă de timp, parțial pentru a nu se repeta, am studiat mai mult bazele teoriei câmpului electromagnetic. Mult mai puțin am vorbit despre teoria circuitelor, pentru că oricum ceea ce trebuia să ne învețe știam, în parte, din liceu, iar în anul II noi avem un curs dedicat, foarte bine pus la punct, de teoria circuitelor. Numele profesorului asistent îmi scapă acum (nu cred că s-a prezentat, de fapt). Eu m-am înțeles bine cu dumnealui și mi-a plăcut stilul de predare. Aparent, am fost cam singurul .

Întrucât încerc să-mi aduc programul de somn în limite normale (a se citi: culcat înainte de opt dimineața, trezit înainte de două după-amiaza), am la dispoziție foarte mult timp pentru a medita la nemurirea sufletului, analiză functională şi alte asemenea probleme existențiale; aseară, tema de meditație a fost căutarea mediului de lucru perfect.

Să mă explic: de mai bine de zece ani de când am de-a face cu calculatoarele, caut sistemul de operare cu care mă înțeleg cel mai bine. Ironic e că BeOS, cu care chiar m-am înțeles cel mai bine, nu mai e prin preajmă, iar Haiku mai are ceva vreme până să-l pot folosi zi de zi. M-am mai înțeles bine cu Solaris şi FreeBSD; rezonabil cu Debian şi Gentoo. Extrem de prost cu Ubuntu, şi din ce-mi aduc aminte, de-a dreptul groaznic cu Windows. Şi totuşi (pentru că, după cum ziceam, am timp…), vreau să-ncerc din nou.

Prin urmare, marcați cu creta în calendar, zgâriați un perete etc., mâine dimineață îmi scot de la naftalină vechiul meu prieten, un Pentium 4 care încă se ține bine, şi îmi încerc norocul.

Mai pe larg: am constatat că relația mea cu sistemele de operare e de fapt destul de superfluă. În ce mă priveşte, poa’ să fie dedesubt şi Windows, şi Mach, şi Linux, şi FreeBSD şi orice alt kernel, că nu mă mişcă nicicum. Aplicații fără care nu pot trăi (şi care să nu fie extrem de portabile) n-am.

Sub Windows am mai lucrat sporadic în ultimii cinci ani — diverse proiecte de programare, am dat de el pe la facultate, m-am jucat Medieval: Total War 2 (pe laptopul stăpânit de taică-miu), dar cam atât. Nu l-am avut instalat pe niciunul din calculatoarele mele de ani de zile, şi nici nu i-am dus lipsa.

De ce vreau să-l încerc din nou? Păi:

• E mai stabil decât ce ştiam eu. Referința mea în domeniu e Windows 2000, ultimul pe care l-am folosit pe calculatorul meu, şi asta vreme de vreun an cel mult. Cele mai pregnante amintiri le am de la Windows 98. Se înțelege ce insinuez.
• Aplicații; doar câteva. Pe scurt, Mono e o glumă proastă, vreau să învăț Silverlight şi să joc Total War 2 . Culmea, plângerile cele mai comune (…nu merge Office, de pildă), nu mă interesează: nu prea le am cu jocurile, nu folosesc Word (sau OpenOffice.org Writer, sau orice altceva de genul ăsta dealtfel), nu folosesc Fox Pro etc.
• …de ce nu. Dacă pot pierde jumătate de zi instalând AROS, pot pierde jumătate de zi instalând Windows.

Îi dau o săptămână timp să mă “convertească” — cine ştie, poate ajung la concluzia că nu mai am nevoie de Mac Mini şi-l vând . Nu-i dau mari şanse însă, pentru că de fapt belelele cele mai pregnante pentru mine nu s-au rezolvat:

• Dezordinea. Eu sunt maniac. Mă enervează când aplicațiile îşi aruncă fişiere alandala. Sub *nix pot să şi le arunce oriunde — am un package manager. Sub OS X ştiu unde şi le aruncă şi pot face curățenie uşor (şi oricum, de vreme ce le instalez şi le folosesc ca regular user, restul discului rămâne neatins — cu câteva excepții, dar nu e deranjant). De asemenea, mă enervează inventivitatea directorului personal, care nu este /home/măgarul, nu este /Users/Măgarul, ci, for fsck’s sake, C:\Documents and Settings\Măgarul. Până scriu cârnatul ăla într-un terminal…
• …care terminal, de fapt. Mă enervează lipsa unui shell de Doamne-ajută, cu instrumente care să-l facă şi util. Sunt o grămadă de lucruri pe care le pot face foarte uşor dintr-un terminal, dacă am cu ce, şi asta mult mai repede decât trecând prin toate ferestrele alea. A se adăuga celelalte probleme cronice ale cmd.exe. Nu, n-am încercat PowerShell.
• Mentenanța. Eu am lucruri mai bune de făcut decât să pierd n ore pe săptămână căutând viruşi şi troieni, optimizând şi curățând sistemul şi regiştrii, updatând drivere şi alte asemenea. Nu mă interesează *de ce* se întâmplă asta (i.e. puteți să vă păcăliți în continuare că Windows e mai folosit şi e normal să aibă mai multe asemenea probleme); indiferent de meritele tehnice ale sistemului, prezente sau absente, singurii antiviruşi pe care-i ştiu sunt TBAV, Norton Antivirus şi NOD32. A se observa că TBAV e-n cap de listă.
• Interfața. Ok, să zicem că se poate sări peste asta. Sunt blindat, am folosit Gnome.

Urați-mi succes .

Acum vreo trei sau patru zile, mi s-a pus pata. O să-mi vând Mac Mini-ul, ziceam, şi-mi iau în locul lui un Powerbook G4 sau un Macbook; n-aş vrea Macbook din cauza plăcii integrate comparativ cu ATI-ul Powerbook-ului; în schimb, Powerbook-ul care mă tenta (cu ecran de 12″, că vreau să-l car în geantă, nu în geamantan) avea un singur slot SO-DIMM, deci maxim 1.25 GB RAM (bun aşa! You go, Apple!).

Ei bine, dracu să-l ia de Mac Mini dacă pot să-l vând. Am primit vreo două oferte nu foarte ferme, şi-ntrun sfârşit am zis că poate merge dacă postez, ştiu eu, pe macuser.ro şi pe okazii.ro. Am făcut poze, m-am apucat să scriu anunțul…

Nu merge, domnule, nu merge şi pace. Drăcia aia mică de pe biroul meu zici că-i fi-miu şi nu l-aş da nici pe un Macbook Pro. Nici pe două. Hell, nici pe două Macbook Air, pe care le-aş putea vinde ca să-mi iau un Macbook Pro şi mi-ar rămâne şi un profit. [Edit: nu ştiu dacă am mai spus asta, dar MB Air mi se pare un notebook atât de idiot, încât singurul lucru care-i lipseşte ca să fie cu adevărat inutil este Vista preinstalat)

Aşa cum nu pot să vând niciunul din calculatoarele de care, într-un fel sau altul, m-am ataşat. Asta include vechiul meu Pentium 233, un mai vechi Pentium III pe care mi-am desfăşurat diverse experimente şi care, culmea, încă merge, ceva mai noul Pentium IV pe care l-am folosit până mi-am luat mini-ul, HP 620 LX-ul (pe care l-am scos la vânzare şi, din fericire, n-am primit nicio ofertă), şi soarta asta o să o aibă şi Palm Z22-ul pe care l-am luat azi (mersi, huk!). Naiba s-o ia de treaba, în ritmul ăsta ajung depozit.

A quick mathematical proof. In English because I figured there would be a larger audience for this. PDF because I just love the way LaTeX outputs those.

Creationism is wrong (Download, 156 KB PDF)

…dar mi-au folosit mai adesea în programare.

1. Toate limbajele au aceleaşi idiomuri, doar că le zice altfel. Yahweh, Allah, Ahura Mazda — tot aia e. În afară de momentele când am de-a face cu LISP, orice aş scrie seamănă a cod maşină până la urmă.
2. Pentru orice limbaj, există cel puțin 100 de alte limbaje care sunt la fel în proporție de 75%, dar se pretind Adevărul şi Calea numai datorită restului de 25%.
3. Programarea e una, limbajul X sau Y e alta.

Spicuite de la profesorul meu de Bazele Electrotehnicii. Oricât mi-ar plăcea materia, momentele astea sunt mai savuroase decât orice flux electric. Citatele sunt relativ din memorie.

• Despre starea de electrizare: ,,S-a constatat experimental că, frecând o baghetă cu o bucată de pisică, bagheta începe să atragă diverse obiecte uşoare. Tot experimental, s-a constatat, încercând diverse baghete şi diverse pisici, că apariția stării de electrizare nu depinde nici de pisică, nici de forma obiectelor.”
• Despre electreți*: ,,Nu este foarte greu să fabricați un electret, de fapt o puteți face destul de uşor şi voi. Aveți nevoie de nişte bucăți de plexiglass… de fapt nu neapărat plexiglass, şi alte mase plastice pot fi folosite. Le puneți într-o cratiță metalică, topiți plexiglass-ul, apoi luați cratița de pe foc. După aceea, luați un capac metalic, şi îl rotiți încet asupra plexiglass-ului topit, cu grijă ca nu cumva să atingeți cratița, pentru că va trebui să aplicați cratiței şi respectiv capacului o tensiune de câțiva kilovolți…”
• Istorisire despre un coleg de-ai dumnealui. Contextul era prezentarea permeabilității magnetice a vidului, u_0 (adică “miu indice zero”, a cărui valoare este 4*pi*10^-7) ,,Un coleg de-al meu, tot profesor şi cu un simț al umorului foarte dezvoltat, le-a dat studenților săi la examen o problemă unde, între multe, apărea o sarcină de 1 microcoulomb (i.e. 1 uC, scris aproximativ “1 miu C”). Unul din studenți, mai timid, se ridică şi spune ceva gen, d-le profesor… ştiu că trebuia să învăț mărimea asta până acum dar… chiar am uitat, cu cât este egal miu? La care colegul meu răspunde: <<Păi…10^-6>>.”

NB: Dacă ați înțeles ultima glumă, sunteți bolnavi şi am un loc liber la mine în rezervă.

______________

* Electretul este ca un magnet, numai că, în loc să fie permanent polarizat magnetic, este permanent polarizat electric.

De fapt jucăria e ceva mai veche, dar s-a înnoit recent după ce mi-am luat până la urmă un card reader. În spetă, s-a împlinit visul meu de nu-ştiu-când: pot să port Emacs-ul după mine prin tramvai şi pe la facultate, pentru că mi-am pus NetBSD pe dragul meu Jornada 620LX.

Câteva impresii:

• Din păcate, Windows CE 2.0-ul instalat pe susu-pusa jucărie nu vreau de niciun fel să se joace cu autorun.inf-ul pe care l-am pus totuşi pe cardul CF. Drept urmare, nu pot boota automat din CE, dar…
• …deşi NetBSD nu are suspend, s-ar părea că cea mai mare parte a bateriei este suptă de ecran. Din fericire, NetBSD are screenblank, care deşi suge bateria mult mai repede (stă aşa în jur de 10-12 ore după estimările mele, versus… vreo două-trei săptămâni cât stă în suspend-ul CE-ului), aşa că nu trebuie să mă întorc în CE decât dacă trebuie să îl iau cu mine foarte multe ore fără nicio priză
• Bootează destul de repede (sub 20-30 de secunde din ce-mi pot da seama).
• Nu am pus X11, de fapt nici nu mă prea interesează X11; pe SH3-ul uni 620LX cu 16 MB RAM oricum nu rulează altceva decât xterm şi poate ceva gen xcalc. În orice caz, am cam tot ce-mi trebuie în consolă,
• …sau mai bine zis aş avea, dar NetBSD/hpcsh nu s-a bucurat de prea multă atenție. Pachete binare sunt, dar destul de puține (2-300 cel mult, cu tot cu cele pentru X11, de care, precum ziceam, n-am nevoie). Wishlist-ul nu cuprinde însă mare lucru: emacs am (de fapt asta era The Big Thing), gcc am (e drept ca dureaza vreo 10 secunde sa compileze un Hello, World ), bc am, bsdgames există şi tot aşa. Câteva joculețe nu mi-ar strica, un CAS rudimentar n-ar fi rau nici el (sigur, nu neaparat ceva de nivelul Maple, vorbim totuşi de un sh3 de-acum 10-11 ani) şi mai ales mi-aş dori gnuplot, pentru care chiar aş instala X11 dealtfel.  Nu musai gnuplot, orice program care combină vag bc cu gnuplot şi aduce a graphing calculator ar fi rezonabil. Soluția ar fi să cross-compilez gnuplot, dar momentan nu am timp de asta. Solutia ceva mai putin rapida ar fi sa iau pkgsrc-current, sa scot de-acolo ce nu voi folosi asa incat sa il inghesui in vreo 2-300 MB (pe cardul CF am doua partitii, una NetBSD si una FAT de 500 MB pe care mai am insa si alte balarii) si sa compilez pachetele chiar pe jucaria mea cea noua. Probabil ca ar lua vreo saptamana sa compilez gnuplot, dar ce poate fi mai geeky decat un uptime de 100 de ore pe un handheld de-acum 11 ani ?

La un moment oarecare, când o să am timp şi un card CF de stricat, aş vrea să încerc şi JLime. JLime are mai multe pachete, dar îmi pun probleme de performanță, nemaivorbind de faptul că eu n-am nici cablu şi nici vreo placă de rețea PCMCIA (=> ne întoarcem la rezolvat dependințe manual).

Procedura de instalare e relativ scârboasă. Am folosit, în mare, metoda de aici (NetBSD on Handheld Platforms), dar cu câteva adaptări, şi o versiune ceva mai veche de hpcboot.exe, pentru că cea mai recentă nu mai merge pe CE 2.0. O să scriu şi un tutorial, imediat ce mă scot dintre deadline-uri şi facultate.