In SUA au crescut vanzarile de arme cu procente variind intre 30-70% depinzand de tipul si marcile respective. Intr-un procent chiar mai mare, a crescut si vanzarea de munitie aferenta.

Cu alte cuvinte: “Sempre pace, para bellum !”

Gun sales shoot up amid America’s

Articol preluat prin bunavointa lui Dan Badea, de pe blogul sau:

http://badeadan.blogspot.com/2009/08/rosca-stanescu-fost-platit-de-rusi-cu.html

Sorin Roşca Stănescu a lansat zilele trecute, pe blogul personal, acuzaţii de o gravitate maximă la adresa lui Traian Băsescu. El l-a acuzat pe Preşedintele României, fără a produce măcar o dovadă în acest sens, de implicarea în operaţiuni teroriste care ar fi fost derulate prin intermediul fratelui său, Mircea Băsescu.

Acuzaţiile sunt, evident, false.

Conform diversionistului Sorin Roşca Stănescu, “cinci vapoare” încărcate cu “substanţe explozive şi muniţie” sosite din “Tailanda”, au ajuns în portul Constanţa la sfârşitul lui 2008 sau începutul lui 2009, , au fost descarcate şi transportate la UM Băbeni cu scopul oficial de a fi distruse. Numai că, odată ajunsă la Băbeni, încărcătura ar fi fost reambalată şi transportată înapoi la Constanţa de unde, tot pe cale maritimă ar fi fost trimisă în Angola, via Congo.

Afacerea, încheiată între Romarm şi Romagro Cereal SRL, ar fi fost, de fapt, supervizată şi controlată de către Mircea Băsescu (foto stânga), fratele Preşedintelui. “Mircea Băsescu a fost asociat în afacere, inclusiv la beneficii, cu Bakri Imad Abdul Reda, prin intermediul locotenent colonel în rezervă Cornel Purcărea” –zice Roşca Stănescu (foto dreapta).

Banii rezultaţi în urma reexportării explozibililor şi a muniţiei de către Mircea Băsescu ar fi ajuns, via Bakri Imad, la organizaţiile teroriste UNITA şi Hezbollah. Operaţiunea ar fi fost însă depistată de Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâlcea care s-a pus pe treabă şi a interceptat convorbirile telefonice ale traficanţilor. Dosarul a fost preluat de DGIPI (fosta doi şi un sfert) şi apoi de DIICOT. Imediat ar fi fost informat SRI, care l-ar fi informat apoi pe Preşedinte.

Indignat, Preşedintele Traian Băsescu ar fi ordonat să fie decapitate conducerea DGIPI şi a unităţii militare de la Ciorogârla. Deoarece creierul lui Roşca Stănescu s-a blocat când a ajuns la Ciorogârla, nu ne-a mai explicat care a fost logica schimbărilor de la vârful cunoscutului depozit de muniţie din apropierea Capitalei.

Totuşi, înainte să piardă firul naraţiunii, Roşca reuşeşte să scrie: “cazul Ciorogârla a reprezentat o operaţiune de muşamalizare a operaţiunii în care a fost implicat Mircea Băsescu şi, în acelaşi timp, a devenit, prin schimbările la vârf din Armată, o premiză pentru operaţiuni ilegale în folosul unor persoane, săvârşite cu ocazia acţiunii de înzestrare a Forţelor Armate”. Cum aveam să înţelegem de la televizor, Ciorogârla era dintr-un alt film, dar nu mai contează. Povestea e înţesată cu descrierea teroristului Bakri şi a unor documente fără nici o legătură cu esenţa acuzaţiilor.

De câteva zile, cu toată logistica pusă la cale de Sorin Vântu, Dan Voiculescu, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi haitele de politicieni şi jurnalişti tolomaci, Roşca Stănescu nu a reuşit să probeze acuzaţia de bază: că Mircea Băsescu a organizat operaţiunea de aducere, descărcare, transport, reambalare şi reexport în Angola a încărcăturii celor cinci vase sosite din Tailanda, şi că fondurile rezultate ar fi alimentat conturile teroriştilor UNITA şi Hezbollah.

El spune tot felul de poveşti ajutătoare, chipurile, dar nu produce dovada coordonării de către Băsescu a acestei operaţiuni. În plus, deşi toţi cei implicaţi s-au pronunţat, nimeni nu confirmă aberaţiile debitate de impostorul Roşca Stănescu.

Doar bâlbâială şi mugete pe televizor. Tonomate şi tolomaci dezbat subiectul, se fac calcule politice, se aşteaptă reacţii, se plătesc traduceri, se trimit la redacţii din străinătate, că poate o pune botul vreun fraier, ca să aiba apoi curva de presă de pe Dâmboviţa noi motive de avânt împotriva “traficantului” de la Cotroceni.

Chiar dacă se dă şi peste cap, Roşca Stănescu nu are nici o dovadă pentru afirmaţiile grave făcute la adresa Preşedintelui.

Pentru un analist obiectiv, acuzaţiile par a fi opera unui om bolnav psihic. Cunoscându-l însă pe autorul aşa-ziselor dezvăluiri, care s-a specializat în lansarea pe piaţa media a minciunilor de tot felul, putem conchide că individul nu e nebun, ci un manipulator pursânge care şi-a făcut din asta o sursă de profit extrem de bănoasă. Dar, cum vom vedea mai încolo, şi altceva.

Cine este Sorin Roşca Stănescu?

Urechist cu ştate vechi în Securitatea lui Ceauşescu, specializat în a-şi turna cunoscuţii cu preocupări, chipurile, teroriste, informatorul (apoi sursa) cu numele conspirativ DELEANU, câştiga în anii 70-80 cam câte 500 de lei/turnătorie (vezi chitanţele originale în foto sânga-dreapta).

Conform unui raport al subordonaţilor lui Măgureanu din 1990, în cei 10 ani cât a colaborat cu organele Securităţii ceauşiste, “DELEANU a furnizat peste 200 de materiale informative de interes operativ care au fost exploatate, după verificare, pe diferite linii de muncă”. Acelaşi Raport consemna şi ataşamentul sincer al impostorului de mai târziu, pentru Securitate.”Pentru rezultatele obţinute în activitatea de culegere de informaţii, sinceritate şi ataşamentul faţă de instituţia noastră, DELEANU a fost recompensat material în repetate rânduri”.

Impostorul mai şi declara apoi, bombastic, că a turnat din patriotism. Păi ce patriotism e ăla, de 500 lei/bucata?

Activitatea aceea secretă, care-l făcea să se simtă superior colegilor, puţini, e drept, care n-aveau prieteni la Secu, avea să-l marcheze pentru totdeauna.

După 1990, turnătorul din anii 80 s-a alăturat găştii lui Băcanu la România Liberă, o grupare de şmecheri care s-au îmbogăţit pe seama privatizării frauduloase a fostului organ de partid şi de stat.

Prin 1992, dosarul lui Roşca a ajuns în presă iar impostorul, care ascunsese opiniei publice relaţia cu fosta securitate în timp ce îi acuza pe securişti de toate relele, a fost obligat să toarne la altă masă. Cel care i-a dat o pâine atunci turnătorului deconspirat a fost Ion Cristoiu, care l-a angajat ca redactor şef adjunct la Evenimentul Zilei.

Ulterior, SRS a intrat în slujba unui alt paravan cu relaţii în mafia autohtonă, Cristian Burci, înfiinţând cotidianul Ultimul Cuvânt, o publicaţie la care am lucrat şi eu de la primul număr până la ultimul.

Fostul turnător al Securităţii a înfiinţat apoi cotidianul Ziua, o gazetă despre care s-a spus că a instaurat în România postdecembristă instituţia şantajului prin presă.

A făcut carieră cu Patriciu lângă el. În paralel, a început să se îmbogăţească masiv. A adunat firme, conturi grase, vile. Milioane de euro… Foto: Tonomate altădată incompatibile

Cum se ştie, Comandantul de la Ziua, supranumit Naşul, a declanşat şi întreţinut cele mai mizerabile campanii din presa românească, bazate pe fals şi minciună, de la Iliescu-KGB (făcătura prin care a fost inventat Igor Botnariciuc, un aşa-zis martor al racolării de către KGB a lui Ion Iliescu), la “subofiţerul Petre Olaru sub hipnoză” şi, acum, la Băsescu-Hezbollah.

Omul e artist în scenarii de ficţiune şi are relaţii în cele mai fetide zone ale societăţii româneşti. Cine ia colecţia ziarului Ziua şi-i întreabă pe toţi cei terfeliţi, la comandă, despre adevărul celor scrise acolo, va putea scrie tratate despre manipulare, diversiune şi minciună.

Atacurile interesate la adresa unor ţinte indicate probabil de sponsorii generoşi, că nimeni nu minte fără motiv, dovedesc faptul că SRS a părăsit de multă vreme profesiunea de jurnalist, devenind un fel de comandant al ziariştilor, un manipulator-şef, un diversionist prin excelenţă.

Îmi amintesc că, în urmă cu puţini ani, în timp ce lucram la un cotidian central coordonat telefonic de Roşca Stănescu, directorul publicaţiei respective lua poziţia de drepţi când vorbea la telefon cu “comandantul”. Subordonaţii lui SRS acţionau cam ca silovikii lui Putin. Directorul ăla de ziar care se ridica în picioare şi tremura de frică la apelul telefonic al lui SRS (care sunase să ordone cum trebuia să apară a doua zi un atac asupra lui Monica Macovei vis a vis de cazul Ion Ion Ţiriac) avea să ajungă apoi, via-Tăriceanu, consul într-o importantă ţară occidentală.

Aşadar, fostul turnător al Securităţii, supranumit Deleanu şi H15, căpătase forţa şi aura unui mafiot adevărat.

Relaţiile cu Patriciu şi, apoi, cu Sorin Vântu, aveau să-i dea puterea de care avea nevoie să influenţeze opinia publică şi politicul în România. Puterea de a lansa azi nişte elucubraţii pe care nişte pseudojurnalişti cu minte puţină şi cu salarii de mii de euro le tot diseacă mărunt pe sticlele televizoarelor.

Care sunt însă interesele aflate în spatele acuzaţiilor de pe blogul fostului turnător cu plată al Securităţii?

Maica Rusia

Dincolo de interesele pecuniare, bătrânul turnător Roşca Stănescu are şi alte motive de “nebunie”.

Foto: Putin salutând veteranii din FSB/KGB

Unul ţine de instinctul de conservare: dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii; prin urmare dă din gură, mâini şi picioare, ca epilepticul, că poate îl crede cineva şi nu mai pune ştampila de vot pe acest candidat .

Al doilea interes e cel evident, electoral, uşor de înţeles dacă socotim grupările mafiote şi forţele politice interne aflate în conflict.

Există însă şi o a treia explicaţie a resorturilor ascunse care au dus la lansarea acestei diversiuni şi ea porneşte de la atacarea şi încercarea de compromitere a instituţiei fundamentale în stat, Preşedinţia.

Nu e deloc greu de priceput că a spune despre Preşedintele României că e implicat în operaţiuni teroriste, într-un context precum cel actual, e o chestiune de o gravitate extremă şi ţine de atacul la securitatea naţională.

Să asociezi numele preşedintelui unui stat membru NATO cu al unui terorist căutat de Interpol, e un deziderat perfect pentru politica externă a Rusiei.

Întrebarea este: a bătut însă, Roşca Stănescu, palma cu ruşii? Probabil, dar nu direct, deoarece dacă ar fi făcut-o personal primea şi el măcar un document probator, care să-i confirme implicarea lui Mircea Băsescu în primirea şi trimiterea peste mări şi ţări a celor cinci vapoare cu muniţie, document plastografiat cu atenţie în laboratoarele serviciului rus de spionaj, SVR (Sluzhba Vneshnez Razvedki).

Interesele comune SRS-SVR sunt evidente şi ele sunt mai mult decât o simplă coincidenţă.

Primul care a sărit în apărarea şi susţinerea elucubraţiilor debitate de SRS a fost “rusnacul” Cozmin Guşă, un alt individ cu relaţii şi simpatii recunoscute printre silovikii lui Putin.

Pe de altă parte, cum se ştie deja, SRS s-a implicat direct, ca acţionar şi “comandant” în agenţia de “ştiri” “Rusia la zi”, alături de rusofilul Mircea Popa, cel care, prin 1989, a cerut azil politic la şefii lui de la Moscova, iar prin 2006 era “sfătuitorul de taină” al aceluiaşi Cozmin Guşă.

Înainte de a pune bomboana pe coliva intereselor care l-au obligat pe turnătorul H15 să comită literatură SF pe blogul lui, să ne reamintim că în 2007, când s-a declanşat scandalul care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Sorin Roşca Stănescu a fost aproape la fel de activ ca şi azi. La fel a fost şi rusofilul Cozmin Guşă, electrizat de vizita la Palatul Victoria a celebrului mason rus Alexander Kondiakov.

Suspendarea preşedintelui Băsescu a fost orchestrată atunci, cu sprijinul structurii de tip mafiot din parlament, de către aceleaşi forţe ruseşti.

Conform lui Ioan Talpeş, fost şef al SIE dar şi al administraţiei prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rusul Kondyakov (foto dreapta) ar fi reprezentat o grupare interpusă între România şi Rusia şi ale cărei interese erau/sunt altele decât ale celor două state. “Există o filieră pe linia Bucureşti-Moscova care s-a interpus la Chişinău şi în împrejurimile Kremlinului. (…) Au încercat să se impună ca un fel de manşon de control şi de relaţie între Moscova şi Bucureşti. Aici trebuie vazută inclusiv dezvoltarea spre România a unor influenţe economice, care trec toate prin Moldova. Aceste grupări promoscovite din Moldova au blocat o relaţie normală dintre Rusia şi România, clar in defavoarea României” – a declarat Talpeş.

Despre emisarul Kondyakov, Mare secretar al Marii Loje Masonice Ruse, dar şi consultant pe probleme de informaţii al lui Putin, a făcut atunci şi Traian Băsescu o declaraţie de presă: „priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întalnit pot spune mai multe”.

Politicienii n-au spus mai multe, dar vizita masonului rus a influenţat doar votul frăţiorilor masoni din parlament dar nu şi pe cel al votanţilor de la referendum.

Revenind, nu degeaba a lansat atunci Băsescu expresia “tonomatele pe ruble”. Asta pentru că manipularea declanşată, atunci, prin mass media, a dus la sacrificarea rapidă a unor jurnalişti.

Iată, spre exemplu ce apărea pe site-ul Civic Media. “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti. Apoi, jurnaliştii George Roncea si Mihai Isac de la cotidianul ATAC au fost puşi brutal pe liber de la acest ziar după ce au dezvăluit legăturile pe care le are Rompetrol cu Gazprom şi forţele din jurul Kremlinului în favoarea unor politicieni, afacerişti şi ziarişti aflaţi pe la vârful puterii în România”

Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu peste 800.000 de dolari

Nu în ultimul rând, turnătorul de ieri şi de azi a primit bani frumoşi de la ruşi, ceea ce vine să confirme ipoteza privind implicarea stăpânilor lui de la Moscova în atacul disperat asupra preşedintelui României.

Dovada acestei afirmaţii vine chiar de la turnător. Dacă pentru un act “patriotic” prin care îşi turna un “prieten” la fosta securitate, Roşca Stănescu, alias H15, primea 500 de lei (deh, fondul de premiere al informatorilor era redus, că nu toţi turnau contra cost), iată că pentru promovarea intereselor ruseşti în România, acelaşi turnător avea să primească un sac de bani. Asta nu pentru că ruşii l-ar preţui mai mult, ci din motive strategice, ca investiţie pentru viitor. Şi confirmarea faptului că ruşii nu s-au înşelat investind pe vremuri în posibilităţile “publicitare” ale turnătorului Roşca Stănescu o avem chiar zilele acestea, prin pleaşca făcută cadou propagandei ruseşti.

Astfel, încercând să-şi justifice milioanele de euro de care dispune, Roşca Stănescu a făcut, anul trecut, următoarea declaraţie publică: “Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi (ZIUA) aveam pe atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil că au intuit care este potenţialul ziarului. Aşa încât patronul rus al LUKOIL a ocupat un întreg etaj la Intercontinental şi m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Şi mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câştigasem atâţia bani niciodată!”.

Declaraţia, care are valoarea unui autodenunţ, este, într-adevăr uluitoare.

Să recunoşti că Vagit Alekperov (vezi foto, în dreapta lui Putin), un oligarh suspectat a fi fost agent acoperit al KGB sau GRU şi care a fost ministru al Uniunii Sovietice şi apoi al Rusiei, a băut vodcă împreună cu tine, un fost turnător recunoscut al Securităţii, şi ţi-a dat peste 800.000 de dolari doar ca să-i faci publicitate în gazeta pe care o conduci împreună cu Patriciu, e un act de mare curaj.

De ce un reprezentant de bază al serviciilor ruse de spionaj, precum preşedintele Lukoil, l-o fi invitat la o vodcă tocmai pe Roşca Stănescu, un duşman declarat, chipurile, al KGB-ului, e o întrebare al cărei răspuns nu poate fi găsit decât în rapoartele SVR-ului.

Cum să-ţi vină ideea să promovezi firma KGB-ului într-un ziar anti-KGB? – e o altă întrebare cu răspuns la arhive.

Mai remarcăm doar că declaraţia a fost făcută anul trecut, la un an după ce şi naşul “Naşului” Roşca Stănescu, adică Dinu Patriciu, a transferat, tot sub pălăria rusească, pachetul majoritar al companiei Rompetrol.

În urma acestei afaceri, naşul Naşului a încasat, conform presei, peste 1,5 miliarde de euro.

Sumă frumuşică, dacă ne gândim că Patriciu era un neica nimeni în 1990, iar Petromidia o fi moştenit-o, probabil, de la neamurile lui cu cefe roşii.

Turnătorul urmăreşte anularea vizitei lui Traian Băsescu în SUA

Ar mai fi însă un motiv demn de luat în calcul pentru care atacul lui Sorin Roşca Stănescu la adresa preşedintelui României este atât de dur şi e făcut, atipic!, înainte de declanşarea campaniei electorale. După cum se ştie, în urmă cu două luni, ministrul de externe Cristian Diaconescu a vizitat Statele Unite şi, la întoarcere, a declarat că făcut toate demersurile pentru a pregăti, pentru această toamnă, vizita oficială în SUA a lui Traian Băsescu. “Speranţa noastră este că va avea loc” – a spus Diaconescu. Faptul că Diaconescu este încă ministru de externe e o dovadă că vizita va avea loc. Cum o astfel de vizită i-ar aduce un câştig de imagine destul de consistent lui Traian Băsescu, forţele politice anti-Băsescu de la Bucureşti şi Moscova fac tot posibilul să o anuleze. Operaţiunea declanşată prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu, care a lansat, din burta lui de turnător lihnit, acuzaţiile de terorism la adresa Preşedintelui, poate avea aşadar un scop imediat şi extrem de important: împiedicarea vizitei programate a Preşedintelui Traian Băsescu în SUA.

Dan Badea

As fi foarte incantat sa imi lasati un comment, pentru ca nu va ia foarte mult timp, sa imi spuneti ce anume vreti si ce anume cautati, va pot ajuta cu multe, pe blog nu am timp sa scriu mereu daca pot sa va fiu de folos in domeniul chimie, fizica, matematica si informatica, as fi incantat.

Kulturhuset Kopenhagen  Originally uploaded by tenaanval

Behalve interessante verhalen heb ik nog een paar opvallende weetjes overgehouden aan het symposium in Kopenhagen. Voor een volledig beeld veeg ik die hier even allemaal bij elkaar.

Het eerste wat me opviel was het Kulturhuset. De bijeenkomsten vonden plaats in verschillende Kulturhuseten in Kopenhagen. Dat waren allemaal zelfstandige, volksuniversiteitachtige gebouwtjes. Er zat nooit een bibliotheek in, het paradepaardje van Kopenhagen was die van Vanlose, daar waren de bibliotheek en het Kulturhuset door een terras met elkaar verbonden. Toen ik bij wat Denen informeerde hoe dat precies zat met die link tussen de bibliotheek en het Kulturhuset kreeg ik een wat glazige blik als antwoord. “Nee, dat waren twee hele verschillende dingen, die zaten nooit in hetzelfde gebouw”. Toen ik uitlegde dat wij in Nederland in de veronderstelling zijn dat dat in Scandinavië altijd combinatiegebouwen zijn werd daar een beetje lacherig op gereageerd. Heb ik dat nou gewoon altijd verkeerd begrepen of heeft de OBD ons altijd verkeerd voorgelicht?

*

Ik hoorde van bibliotheken in Australië en Denemarken dat ze hun leners een smsje sturen, twee dagen voordat hun geleend materiaal terug moet, als herinnering. Als de lener dat wil kan hij ook kiezen voor een mailtje in plaats van een smsje. (gratis!) Ik vind het een geweldige service die door de klanten zeer gewaardeerd wordt. Het kost je wel wat extra inkomsten want het scheelt een hoop boetegeld volgens de Australiërs maar volgens mij win je er zoveel goodwill mee, dat valt wel tegen elkaar weg.

*

Iets anders wat me opviel was dat alle bibliothecarissen die ik sprak (zowel uit Europa als uit de overzeese gebiedsdelen) de 23 dingen hadden gedaan of aan het doen waren. Er ontstond zelfs enige animositeit tussen de Amerikanen en de Australiërs over wie het uitgevonden had. Ik heb altijd gedacht dat het van Helene Blowers kwam maar blijkbaar liggen de wortels in Nieuw-Zeeland.

*

Op het congres liepen ook een aantal studenten van de Deense bibliotheekschool rond. Van een van hen hoorde ik dat het daar een 5-jarige, universitaire opleiding is. Ook in Denemarken loopt het aantal leerlingen terug, de twee Deense bibliotheekopleidingen hebben nu gezamelijk nog maar 7000 in plaats van 9000 leerlingen zoals 15 jaar geleden, heel verontrustend…. Een Amerikaanse studente vertelde dat het op haar universiteit nu heel hip is om bibliotheekvakken te volgen. Als je er een béétje bij wil horen moet je echt wel iets in die richting gedaan hebben. Ze reageerde oprecht geshockeerd toen ik zei dat in Nederland niemand (maar dan ook echt niemand) meer een opleiding volgt richting Openbare bibliotheken. Toch wel hoopgevend eigenlijk.

Hoop dat inmiddels duidelijk is dat het héél nuttig was in Kopenhagen?

Vorige week heb ik mijn eerste indrukken van het Smart Cities congres in Kopenhagen gegeven. Inmiddels heb ik me wat verder verdiept in wat ik daar gehoord heb, dus hier een vervolg.

Ik heb het rapport Making cities stronger vandaag gelezen en daar heb ik een aantal aardige wetenswaardigheden aan over gehouden die ik hier graag onder de aandacht breng. Het onderzoek is gedaan in opdracht van de ULC en o.a. betaald door de Bill en Melinda Gates Foundation. Het is een onderzoek naar wat openbare bibliotheken bijdragen aan de economie (ondertitel van het rapport is Public library contributions to local economic development). Het is een Amerikaans onderzoek, sommige constateringen zijn voor ons heel vanzelfsprekend, andere zijn weer volledig nieuw. In elk geval voor mij.

De belangrijkste conclusies zijn dat bibliotheken bijdragen aan het bestrijden en voorkomen van laaggeletterdheid en dat ze belangrijk zijn voor de informatievoorziening van het bedrijfsleven. In Kopenhagen werd het rapport samengevat met de kreet “de beste investering die je als samenleving kunt doen is in de geletterdheid van jonge kinderen”. Want een investering van 4 jaar betaalt zich de rest van een mensenleven terug. De hedendaagse economie is een kenniseconomie en daar heb je goed (of zelfs hoog-) opgeleide mensen voor nodig, de bibliotheek kan daar aan bijdragen. Niet alleen door te voorkomen dat kinderen laaggeletterd worden en door het organiseren van alfabetiseringscursussen maar ook door werknemers te scholen in (digitale) vaardigheden. Bibliotheken organiseren cursussen op diverse terreinen waarmee werknemers zich kunnen bij- of omscholen. Daarmee zorgen ze voor Workforce participation (klinkt het Engels toch net wat interessanter).

Daarnaast hebben veel bibliotheken speciale bedrijfsbalies. Die richten zich op kleine bedrijven, zonder R&D afdeling, en bieden informatie en onderzoek aan bedrijven over o.a. economische en technologische ontwikkelingen.

Een laatste punt waarop bibliotheken bijdragen is op het gebied van stedenbouwkundige ontwikkelingen. Een (nieuwe) openbare bibliotheek kan voor een sociale en economische opleving van een gebied zorgen, bibliotheken brengen een nieuwe “loop” van bezoekers mee. De nieuwe bibliotheek van Seattle heeft 8000 bezoekers per dag en de omgeving van de bibliotheek profiteert daarvan mee.

Gemiddeld levert iedere dollar die in openbare bibliotheken wordt geïnvesteerd de samenleving vier dollar op. Doordat er werkgelegenheid wordt gecreëerd, belastingen worden betaald of extra uitgaven in de toekomst worden bespaard. In Kopenhagen hoorde ik het verhaal van een Gouverneur (van een niet nader genoemde staat) die kan voorspellen hoeveel gevangenissen er over 15 jaar nodig zijn aan de hand van het niveau van geletterdheid van 8-jarigen in zijn staat. 

Nogmaals: het is een erg Amerikaans verhaal. Wij zijn in Nederland al erg goed in het bereiken van kinderen in de VVE leeftijd (in het rapport wordt o.a. aangeraden om ouders te trainen in voorlezen of om contact te zoeken met childrens facilities). Maar dat verhaal over supporting small businesses daarentegen is volstrekt nieuw voor me. In Nederland speelt de Kamer van Koophandel een belangrijke rol dus ik weet niet of onze kansen verkeken zijn maar het lijkt me interessant genoeg voor een stadsbibliotheek om het eens uit te zoeken. In dat verband werd er in Kopenhagen verwezen naar een campagne die betaald is door het OCLC. Die campagne was gericht op beleidsmakers en bestond uit advertenties in bestuurstijdschriften waarin de nadruk werd gelegd op wat bibliotheken de samenleving opleveren. De mooiste is van de firma Gallo (van de wijn), hier kun je de PDF bekijken. Zou toch leuk zijn als we zoiets met Heineken konden doen, of met Grolsch…

In de kenniseconomie draait alles om mensen, technologie en een infrastructuur waarin het draait om ideeën, kennis en ervaring. Bibliotheken verhogen het niveau van kennis en economisch potentieel en maken steden daarmee sterker. Mooie conclusie toch, of niet?

Niste prieteni si-au cumparat o vila la pret de chilipir, vreo treisutecinzeci de mii de euro cand ea face vreun milion si jumatate. In fine, au luat-o oamenii, vila obiect de patrimoniu, adica cazuta rau, necesita reparatii fundamentale, dar tot e afacere. Cum ei se ocupa cu imobiliare, si as zice ca se ocupa destul de bine, baga imediat o echipa de muncitori de-ai lor, care lucrau la un bloc si ii muta la vila,  fiindca deja gasisera clienti pentru inchiriere. Muncitorii, fiind angajatii lor si sunt precauti in a lua decizii riscante mai ales ca el are obiceiul de a urla din orice asa ca bietii oamnei suna din ora in ora si intreaba “Sefu, vrei sa astept sa se usuce de tot si sa mai spal o data sau…” “Sefu, trebuie neaparat sa imi spui daca sa amesec de la stanga la dreapta sau de la dreapta la stanga …” . Pe scurt, le e frica fiindca smuncesc in Romania si au salarii mai ceva ca in Spania.

Azi dimineata la sapte suna telefonul. “Sefule, trebuie neaparata sa vii” . Seful e deja nervos, fiindca vila e in centru, nu erau bogatanii pe vremuri  si Sefu sta unde stau bogatanii acum, deci zi de vara pina-n seara.

“Da ce e ma, asa urgent?”

“Nu Sefu ca nu spun eu la telefon ca sa vii matale aici in persoana sa vezi ca nu e bine de vorbit asa…”

Sefu se rade, se imbraca, isi bea cafeaua si iata ca nu are incotro decat sa asculte radioul o ora si jumtate pina la vila interbelica.

Dar a meritata, fiindca ziua a continuata la fel de bine cum a inceput.

Muncitorii gasisera in casa lui un intreg arsenal ingropat intre doi pereti. Trei pistoale si cartuse pntru un foc continuu de trei zile.

 Politie. declaratii. verificari. Distractie.

Sa mai spuna cineva ca multimilonarii nu se distraeza.

La plecare i-a intrebat pe muncitori

“Ba, daca gaseati cinci cocosei de aur, ma mai sunati la sapte dimineata?”

” Sefu, poate nu pentru cinci , da pentru unul, doi, da!”

Uite vezi, asta inseamna cinstea romaneasca si loialitatea fata de angajator. Dar sefu era prea obosit ca sa se mai enerveze.

Sinds de presentatie van het rapport van het Sociaal Cultureel Planbureau zit de negatieve tendens van het rapport me dwars. Natuurlijk, cijfers zijn cijfers en onderzoek is onderzoek. Maar ik heb ook geleerd dat cijfers alleen iets betekenen als je er een betekenis aan geeft. En waarom zijn bibliothecarissen toch zo gek op een negatieve betekenis?

Toevallig ben ik de afgelopen dagen tegen een paar hele andere cijfers aangelopen dus die ga ik nu verzamelen als munitie tegen alle negatieve aandacht.

Volgens het SCP nam het aantal mensen dat in een bepaalde week een boek las af van 49 procent in 1979 naar 38 procent in 2005.  Maar volgens een onderzoek van de Nederlandse Taalunie  uit 2006 was dat 43 procent. Het blijft een daling, maar toch een minder scherpe. Laten we dat cijfer gaan gebruiken.

En misschien moeten we ook iets harder van de daken gaan schreeuwen dat er in Nederland nog steeds drie keer zo veel boeken worden geleend dan gekocht. Als antwoord op de (liefst op een aanmatigend toontje gestelde) vraag “of de bibliotheek nog wel bestaansrecht heeft” nu het aantal uitleningen zo terugloopt en het aantal boeken dat gekocht wordt toeneemt.

Ik heb het bijgaande tshirt al gekocht, nu nog een gelegenheid om het te dragen.