Revitalizarea catolicismului prin Vulgata, injecţie în Occidentul Europei  a învăţăturilor unui Sfânt Ierarh din biserica orientală care  modelează  spiritual traducerea latinizantă a Bibliei, reuşea  mai mult decât lansarea intelectuală  a Contra Reformei. În  secolul XVI al erei creştine, Vulgata  cea veche a călugărului Ieronim  modifică  natura culturală a timpului din Europa occidentală. În locul Renaşterii  cu accentul pus  pe artele vizuale,  o Renaştere când  Divina Commedia era considerată operă ştiinţifică  nu operă literară,  după Cinquecento vine un secol al marilor descoperiri ştiinţifice. Aducând intensitatea noutăţii cognoscente şi speranţe  de optimum care nu vor fi depăşite  în vreunul din veacurile următoare.  Contra Reforma punea un accent deosebit pe acurateţe. În dedicaţia la cartea De revolutionibus orbium coelestium – Despre mişcarea orbitală a corpurilor cereşti  (tipărită în anul 1543),  Nicolae Copernic menţionează necesitatea unei reforme a calendarului iulian. Legislaţia calendaristică a fost propusă lumii din jurul Mediteranei de către dictatorul quintesenţial Iulius Cezar, la sfaturile astronomului egiptean Sosigenius. Calendarul iulian defineşte o divizare astronomică  a  timpului  calendaristic, anul calendaristic iulian măsurând  365 de zile şi încă  un  sfert de zi medie. O zi care ne este dată de  soare, de măsurarea umbrei pe care o lasă un obiect luminat, iar nu de trecerea stelelor peste linia meridianului dintr –un loc geografic. Ultimul proces de modernizare a calendarului iulian a fost întreprins de călugărul scit Dionisie Exiguus (470 – 544, fiecare dintre aceste două date trecute aici, a naşterii  şi a morţii,  este afectată de incertitudini istorice). Singurul text biografic succinct dar complet  credibil despre  Dionisie cel Mic ori Exiguus a fost scris de Cassiodor, secretar al gotului ‘socii’ – alizat Teodoric,  care din cetatea Ravenna guverna cu înţelepciune peninsula italică. Ameliorarea adusă de călugarul scit Dionisie cel Mic calendarului iulian se referă numai la o gradare*. Pe rigla timpului, civilizaţia este separată în două zone : timpul necreştin, înainte de naşterea  Mântuitorului nostru Iisus Christos, şi timpul creştin, unde fiecare an calendaristic este considerat a fi an al erei creştine, sau an al Domnului,  numărul anului fiind urmat de notaţia  AD, iniţialele  sintagmei  Anno Domini. Dionisie cel Mic mai adăuga un tabel cu datele sărbătorii zilei de Paşte din fiece an calendaristic iulian. Această dată a sărbătorii  pascale se precizează cu ajutorul calendarului selenar:  prima Duminică  urmând primei faze de Lună  plină care soseşte după echinocţiul de primăvară. Dar pe termen lung,  problema se complică din cauza fenomenului astronomic al precesiei echinocţiilor. Acurateţea tabelelor lui Dionisie cel Mic pentru  data pascală fiind pierdută din cauza unui fenomen astronomic ştiut de la Hipparc, dar şi din pricină că anul real diferă de anul convenţional iulian, era necesară reforma calendaristică. Este finalizată în anul 1582. De către mişcarea intelectuală  afiliată Contra Reformei. Dar nu a fost acesta singurul  succes ştiinţific al Contra Reformei.    Prin făţişa  îmbrăţişare  spirituală  a  Vulgatei   creată  în spiritul teologic din  Romania Orientală, Contra Reforma are  meritul  că stârneşte intelectualilor din Europa Occidentală interesul pentru  texte  din  Romania Orientală create în epoca de civilizaţie a excelenţei din  secolele IV, V, VI.  Ochiul omului postmodern  care îmbrăţişează spiritul  Contra Reformei este focalizat mai ales  pe ‘Discorsi e Dimostrazioni Matematiche, intorno a due nuove scienze’ (Discursuri şi demonstraţii matematice despre două ştiinţe noi),  unde Galileo Galilei (1564 – 1642)   prezenta ‘o ştiinţă  foarte nouă  care tratează  un subiect foarte vechi’. Acest subiect,  – noi îl numim acum Dinamica–,  era tratat pe cale corectă de Galileo. Dar prima indicaţie a direcţiei pentru Galileo Galilei era un  subiect teologic. Subiect  de ‘teologie negativă’, spunem anticipând un pic explicaţia. În secolul IV al erei creştine, Părinţii Cappadocieni ai bisericii universale  înfăptuiau o remarcabilă  exegeză  a Sfintei Scripturi, bazându -se pe ideile filosofiei greceşti. Aceşti Părinţi Cappadocieni erau Sfântul Vasile cel Mare (ca. 330 – 379 A.D), Sfântul Grigore Teologul  (329-389) care a influenţat  nemijlocit şi  mijlocit Vulgata,  precum şi Sfântul Grigore de  Nyssa (c. 330-c. 395), fondatorul antropologiei moderne.  Folosind mijloace filosofice bine stabilite până la acel moment al culturii, Părinţii Cappadocieni  reuşiră o reconciliere logică între doctrina Sfintei Treimi şi concepţia dogmatică  a divinităţii monoteiste ca Unul Absolut. Doctrina Părinţilor  Cappadocieni despre Sfânta Treime a fost condensat exprimată în limba latină de către filosofii religioşi ai secolului XIII de la  Chartres, France, prin formulele alternative şi echivalente  Unitas Trinitate  şi   Trinitas Unitate.  Spre disperarea filosofilor analitici de astăzi, teologii cappadocieni au folosit definiţia negativă  a conceptului de Absolut.  Astfel, Părinţii Cappadocieni  au iniţiat o cale apofatică  a  discursului  teologic sau ‘via negativa’.  Acest tip de discurs mai este numit ‘teologie negativă’. Pot fi identificate  stadii mijlocii la  trecerea acestei tradiţii apofatice sau ‘teologii  negative’  din Biserica Orientală în  Biserica Occidentală.  Prima fază este marcată prin existenţa unui teolog şi filosof anonim din Biserica Orientală a secolului V, foarte probabil un călugăr scit care este cunoscut sub pseudonimul Pseudo-Dionisie Areopagitul, un pseudonim acordat de posteritatea recunoscătoare.  Unii filosofi occidentali  îl consideră pe altminteri anonimul călugăr scit a fi ‚părintele teologiei negative’.  Pe mai multe căi, scrierile sale ajungeau în Occident. Prima dată o parte din scrierile lui Pseudo-Dionisie Areopagitul  ajung la Roma în secolul VII. Nu se ştie dacă  au fost traduse atunci din elineşte în latină. Probabil că  nu. Apoi, în secolul IX, doi dintre împăraţii dinastiei bizantine pre- Macedonene trimit manuscrisele greceşti ale lui Pseudo-Dionisie Areopagitul  împăraţilor occidentali ai dinastiei carolingiene. Exista convingerea că Sfântul Martir Denis  al Parisului, Dionisie Areopagitul  amintit în Faptele Sfântului Apostol Pavel,  şi teologul Pseudo-Dionisie Areopagitul  erau una şi aceeaşi persoană.  Abia Pierre Abélard (1079–1142) va distinge personajele. Cei doi bazilei care vor trimite în Occident manuscrisele lui Pseudo-Dionisie Areopagitul  au fost Mihail al II-lea Amorianul  (820-829),  şi  Mihail al III-lea Amorianul (842-867).  De ce s -au întâmplat toate aceste bizare expedieri de cărţi în timpul medieval ? Pentru că bazileul Mihail al II-lea Amorianul  reflectase profund impresionat de o cerere a califului mutazilit Al Ma’mun ibn Harun din Bagdad. Acesta îi solicita să accepte în marile biblioteci ale Romaniei Orientale copişti arabi pe hârtie ai cărţilor de ştiinţă şi filosofie greceşti scrise pe suport de  pergament. Ştiind despre mai vechea legătură epistolară a lui Charlemagne cu Harun al Rashid,  Mihail al II-lea Amorianul  trimite urmaşilor carolingieni copii ale cărţilor solicitate de urmaşul lui Harun. În Occident a existat o primă traducere nereuşită  din  elineşte în latineşte, apoi s -a impus o traducere fericită,  realizată  la Academia Palatină de  călugărul de origine irlandeză Ioan Scotus Eriugena (ca. 815–877). De atunci, scrierile lui Pseudo-Dionisie Areopagitul  traduse pe latineşte se cheamă Corpus Areopagiticum.  Acest profund gânditor şi extraordinar om de duh,  care a fost Ioan Scotus Eriugena, rămâne de asemenea cunoscut ca fiind primul adept al teologiei negative în Biserica Occidentală. Însă cel mai remarcabil reprezentant al teologiei negative în Biserica Occidentală a fost  cardinalul  Nicolae din  Cusa (1401– 1464).  Cardinalul Nicolae din  Cusa sau Nicolaus Cusanus a exemplificat modul de gândire în ‚via negativa’ considerând cazul unei bile perfecte de  marmoră mişcându -se pe o masă orizontală plană,  infinit de netedă. Nicolaus Cusanus a asertat că în absenţa oricărei influenţe din partea altor corpuri, ce sunt pur şi simplu absente într -o abordare conceptuală  ‚via negativa’, această bilă de marmoră trebuie să se mişte indefinit pe o linie dreaptă  şi cu o viteză constantă. Galileo Galilei ştia prea bine despre acele scrieri ale lui Nicolaus Cusanus, le citise şi reflectase profund asupra conţinutului textelor. Galileo Galilei a incorporat  aserţiunea aparţinând  lui  Nicolae din Cusa,  cardinalul, în formularea principiului inerţiei. Există deci o cale de gândire care conduce de la Părinţii Cappadocieni ai bisericii,   la Galileo Galilei şi  la fundamentele teoretice ale lumii  moderne. De altminteri chiar Sfântul Ierarh Vasile cel Mare punea bazele conceptelor fizice moderne de spaţiu şi timp care vor fi utilizate apoi de Albert Einstein într -o abordare conceptuală descendentă sau top- down approach, în ‚top’ fiind ideile filosofului cappadocian Vasile cel Mare despre spaţiu şi timp.Titus Filipas

*Această gradare presupune implicit că Dionisie cel Mic a inventat Zero-ul înaintea indienilor sau arabilor.