Trupa byron va sărbatori 3 ani de existenţă în mijlocul fanilor săi. Aceştia sunt invitaţi luni, 30 noiembrie, în Club Fabrica, începand cu ora 22.00, să participe la un concert special, din care nu vor lipsi surprizele. Playlistul va fi unul de sărbătoare, iar deschiderea va fi şi ea specială. Va cânta trupa F.A.M, câştigatoarea concursului Byron Rock Your High School. Tot luni va fi lansat noul site la trupei, care aduce un aer proaspăt în peisajul site-urilor trupelor de la noi. Site-ul, realizat de WebStyler, este interactiv şi prietenos cu utilizatorii săi.

Nu ştiu când au trecut 3 ani ! Au fost ani frumoşi, ani plini, în care ne-am sudat ca trupă şi am câştigat un public deosebit, căruia îi suntem recunoscători. Concertul de luni este dedicat în special fanilor noştri. E modul nostru de a le mulţumi pentru că ne-au fost alături. Vom continua să cântăm şi, sperăm noi, să încântăm publicul, la fiecare concert pe care îl vom susţine.

Dan Byron, solistul trupei

Trupa byron este alcătuită din: Dan Byron (voce, chitară acustică, flaut), 6fingers (clape, voce, chitară acustică), Vlady Săteanu (bas), Costin Oprea (chitară electrică), Cristi Mateşan (tobe).

Sper să ne vedem acolo, un asemenea concert nu trebuie pierdut.

Ulrich Schnauss – Passing by (Far away trains passing by)

Încă un concert la cea de a XVI-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, la Romexpo. Joi, de la ora 19:00. S-ar putea să fie înregistrat sau transmis, vă anunţ de îndată ce aflu mai multe.

RAÇA NEGRA – É tarde demais (Que pena)

Raça Negra – É Tarde Demais

É tarde demais (Que pena) / It’s too late (Too bad)

Olha só você / Look at you
Depois de me perder / After I lose
Veja só você / Look at you
Que pena… / Alas…

Você não quis me ouvir / You would not listen
Você não quis saber / You would not know
Desfez do meu amor / Broke my love
Que pena… / Alas …

Hoje é você que está sofrendo amor / It is you who is suffering love
Hoje sou eu quem não te quer / Today it’s me who does not want you
O meu coração já tem um novo amor / My heart has a new love
Você pode fazer o que quiser / You can do whatever you want

Você jogou fora o amor que eu te dei / You threw away the love I gave you
O sonho que sonhei, isso não se faz / The dream I dreamed, this is not done
Você jogou fora a minha ilusão, a louca paixão / You threw away my illusion, infatuation
É Tarde demais / It’s too late
Que pena / Alas
Que pena, amor / What a pity, love
Que pena / Alas
Que pena, amor / What a pity, love

Hoje é você que está sofrendo amor / It is you who is suffering love
Hoje sou eu quem não te quer / Today it’s me who does not want you
O meu coração já tem um novo amor / My heart has a new love
Você pode fazer o que quiser / You can do whatever you want

Você jogou fora o amor que eu te dei / You threw away the love I gave you
O sonho que sonhei, isso não se faz / The dream I dreamed, this is not done
Você jogou fora a minha ilusão, a louca paixão / You threw away my illusion, infatuation
É Tarde demais / It’s too late
Que pena / Alas
Que pena, amor / What a pity, love
Que pena / Alas
Que pena, amor / What a pity, love
Que pena / Alas
Que pena, amor / What a pity, love
Que pena / Alas

Rechinul plânge și e trist. Dar dat fiind că trăiește în apă nu i se văd lacrimile cum curg pe chip, așa că își continuă drumul demn și singur pe fundul oceanului.

Ideea nu îmi aparține, însă mi s-a părut exploatabilă.

Lola Beltran, Amalia Mendez, Lucha Villa -”Se Me Olvido Otra Vez”

Lola Beltran & Juan Gabriel-Se Me Olvido Otra Vez

Se Me Olvido Otra Vez / I’ve forgotten again

Probablemente ya
de mi
te has olvidado. / Perhaps by now, you’ve forgotten all about me.
Y mientras tanto yo,
te seguire esperando. / And without reason, I keep waiting for you.

No me querido ir
para ver si algun dia / I haven’t wanted to leave, just in case one day
que tu quieras volver
me encuentres todavia. / You decided to return, you’d find me still here.

Por eso aun estoy / That’s why I stay here
en el lugar de siempre, / in the same place as always,
en la misma cuidad, / In the same city,
y con la misma gente, / and with the same people,
para que tu al volver / Just so when you return,
no encuentres nada extrano / you won’t find anything odd
y sea como hayer / And things will be like they were,
y nunca mas dejarnos. / And you’ll never leave us again.

Probablemente estoy
pidiendo demasiado. / Mybe I’m asking too much.
Se me olvidaba que / I know I’ve forgotten
ya habiamos terminado, / That we’re already finished
que nunca volveras, / That you’ll never return,
que nunca me quisiste. / that you never really loved me
Se me olvido otra vez / I’ve forgotten again
que solo yo te quise. / That it was only me that loved you

The tune of the week:

I have to put my whole world
In your hands

Am mai zis pe aici pe undeva că până la școală fac un drum destul de lung, cea mai directă rută presupunând 15 min + 30 min + 10 min, plus așteptatul din stații. Nu mă plâng, trăiască DER SPIEGEL.

Ei bine, stația la care fac eu a doua schimbare e una de unde foarte mulți studenți iau metroul către FU, la fiecare 5 min se umple stația de lume, și se vede că 99% sunt studenți. Restul profi. No și cum se vine de la tramvai și se coboară la metrou, la intrarea pe peron ie un cerșetor cu jumătate de normă – vine la muncă numai când i se năzare – și care cântă fie la acordeon fie la vioară – tot după cum i se năzare. De regulă cântă de-astea de dor și jale, piese culte sau din popor, nota generală a repertoriului se potrivește însă foarte bine cu vremea predominantă de aici. Dar are și el o plăcere în viață: când coboară detașamentul de studenți din tramvai și încep toți de la depărtare să alerge către metroul care deja a sosit în stație – fix atunci îl apucă și pe el să bage o polcă, un csardas, numai de-astea săltărețe. Nu știu dacă alergătura noastră îl inspiră pe el, sau dimpotrivă, schimbă placa tocmai ca să ne impulsioneze să o luăm la picior mai cu talent – ce-i sigur e că îi face plăcere. Se vede pe fața lui.

Nu de puține ori s-a întâmplat atunci când vorbeam cu anumite persoane, atentă fiind la discuție, unele cuvinte să mă ”izbească” ducându-mă cu gândul la titlul vreunei piese sau la vreun vers… Astfel s-a întâmplat în majoritatea cazurilor, lucru ce mă bucură. Datorită acestui joc  îmi reamintesc versuri, revin amintiri ce demult păreau uitate. Un exemplu ar putea fi piesa celor de la Mc Hammer – You can’t touch this, o poveste legată de Cerbul de Aur și de micul nostru cuib din orașul acesta minunat….(povestea poate va fi spusă pe blog altădată).

În ultima vreme lucrurile încep să se așeze și asta mă bucură enorm. Planul licenței, despre care v-am vorbit aici, a fost făcut, bibliografia adunată și acum urmează să prindă încet încet contur. O altă bucurie este legată de faptul că împreună cu niște prieteni o să începem să repetăm, să ne simțim bine și să explorăm cât mai bine muzica.

Dante nu încetează să ne bucure în fiecare zi. Mereu mai descoperă ceva din viață, iar noi descoperim multe lucruri frumoase la el. Este un câine minunat, și nu o spun pentru că este al nostru, că știi cum se spune ”ai noștri sunt cei mai tari maică!”, ci pentru că este altfel decât alții cățeluși (cum spuneam unui prieten, singur s-a făcut vedetă, noi nu am făcut nimic în privința asta ) ). Vă las niște poze ce arată o parte din evoluția lui

Nici Jinxy nu e mai prejos. Se joacă împreună, au o relație aparte și niciunul nu uită să ne copleșească cu emoții.

Știu că toată lumea este afectată într-un fel sau altul de criză. Am ajuns din întâmplare pe ProTV la ”Mă zbânțui pentru tine” și atenția mi-a fost captată de prezența pe sticlă a Monicăi Columbeanu, participantă la acest concurs. Am lăsat să curgă aproape toată emisiunea. Nu pot însă să trec cu vederea faptul că majoritatea participanților din concurs au ca vis ajutorarea membrilor familiei ce nu mai au niciun fel de venit, fiind disponibilizați din cauza crizei. Celelalte cazuri sociale parcă au dispărut ușor și toate se leagă de criza asta economică bine dirijată de niște oameni ”inteligenți”.

Criza a afectat orice om de pe planetă, dar în orice caz, utilizatorii de Facebook nu se plâng. De ce? Simplu! Toți am auzit măcar o dată de Farmville. Acolo totul merge minunat. Arăm, semănăm, recoltăm și tot așa, venitul crește, achiziționezi tot felul de clădiri utile într-o gospodărie, ai animale, copăcei, dai cadouri vecinilor, primești de la ei, îți lărgești ferma… Într-un cuvânt: PROSPERI! Dacă totul ar fi și ar merge ca pe Farmville, multă lume ar fi fericită.

Acest post poate fi considerat unul ”aglomerat”. Poate pentru că am multe de spus, dat fiind că am fost mai lenesă și nu am mai scris, dar promit să recuperez și să mă revanșez pe partea muzicală ”despre artiștii mei prefetați” (zilnic lista crește.. ).

Mâine este Halloween… O da, de abia aștept să ne pregătim dovleacul ce se cuvine mâine, dar o să vă povestesc și arăt mâine.

Să nu uităm să zâmbim și să fim optimiști, exact cum suntem sfătuiți și aici..

De câteva zile mă tot chinui să vă prezint o altă melodie pe care o ador, dar din mai multe motive, n-am reuşit.

Îmi place ritmul. Îmi plac şi versurile. Îmi place vocea. Îmi place în întregime.

P.S. Ignoraţi imaginile, nu ştiu cine-s personajele respective.

Articol-eveniment, cum îmi place să-i zic, împreună cu domn doctor. A fost pur şi simplu încântător, am reuşit să punem în aplicare o idee inedită.

Later edit: se coace o chestie grozavă pe ginger. Vă anunţ în câteva ore ce şi cum.

Ca fostă telenovelistă, îmi permit să spun că am reuşit să învăţ cât de cât limba în care sunt făcute majoritatea acestor filme, adică spaniola. Nu mă laud că aş vorbi cursiv sau m-aş descurca în probleme de gramatică, dar leg 2-3 cuvinte şi descifrez câteva fraze dacă aud vorbindu-se lângă mine (mai greu cu un spaniol nativ, că ăia au un accent specific, gen accentul britanic). Însă partea de care mă bucur cel mai mult este aceea că pot să înţeleg mesajul unui cântec în spaniolă. Sunt destule piese bune ale artiştilor latino-americani şi nu numai. În fine… ideea la care vreau să ajung este că îmi place noul albul Nelly Furtado intitulat “Mi plan”, care este integral în spaniolă. Noul single mi se pare chiar reuşit şi foarte în stilul ei (cel de acum câţiva ani, până să înceapă colaborările cu Timbaland).

Vă las să ascultaţi    Manos al aire.

Şi bonus, o altă melodie interesantă de pe acelaşi album, Como lluvia.

Băi, mie mi se pare nedrept ca muzica orientală să fie băgată în aceeași oală cu manelele atunci când vine vorba de judecat oamenii după muzici. În primul rând să stabilim de ce nu ne plac manelele:
- melodia. Melodia e simpluță, valoarea compozițională e nesemnificativă. Dar asta nu e relevant, pentru că dacă ne uităm puțin în playlist-urile personale [care nu conțin manele] se găsesc suficiente piese de aceeași valoare artistică. Să nu ne măgulim deci, nimeni nu ascultă numai Wagner.
- versurile. Compuse pe genunchi, rime de rahat, valoare literară zero. Dar nici asta nu e relevant, pentru că dacă e să ne uităm tot în playlist-urile personale, poate nu-s toate la fel de nulități, însă cu greu găsim ceva peste mediocru.
- atitudinea. Arogantă și superioară, cu referire permanentă la bani, valoare, femei, mașini și dușmani. Dar nici chiar asta nu e relevant, dacă privim lirismul hip-hop-ului american, care fix tot despre asta vorbește. Dar în mod bizar hip-hop-ul este acceptat în cercurile anti-manele – probabil de la faptul că e în engleză.

Deci ce rămâne?
Păi dincolo de astea, pe mine una mă dezgustă acea slinoșenie nedefinită care se prelinge pe chipurile soliștilor, mă dezgustă rânjetul lor tâmp; IQ-ul din două cifre li se citește din priviri, iar concepția lor despre viață e de undeva din Evul Mediu. Deci nu găsesc nimic plăcut în a-i asculta, a-i urmări la TV sau a merge la concertele lor. Iar oamenii care o fac îmi ridică multe semne de întrebare, nu vreau nici să am de-a face cu ei, și nici nu vreau ca alții să mă asocieze cu acest grup. Drept urmare politica e foarte clară în acest sens, fără neclarități: nu și gata. Și sunt destul de convinsă că ăsta e argumentul nr. 1 pentru majoritatea dintre noi – nu valoarea muzicii sau a versurilor.

Dar revenind la treaba cu muzica orientală: am văzut că în comunitățile exclusiviste de rockeri sau de houseri, dacă zici că tolerezi muzică balcanică sau orientală se uită la tine de sus. “Aha deci! Te dai de-al nostru, dar de fapt porți germenii manelei în tine! Te-am prins!”
A-hem.
Dacă am în playlist câteva piese din folclorul de arab sau balcanic, asta nu mă face mai puțin anti-manelistă. Și acuma sincer: într-un local de muzică orientală aș rezista mai bine de o oră înainte să ma doară capul. Într-un club de house – mai mult ca sigur nu. Și asta nu o spun din aversiune față de tehno, ci din experiență; n-am nimic cu house-ul.

Poate că dacă manelele ar fi cântate de oameni mai spălați și mai educați altfel ar sta treburile – dar până una alta nu e vina nimănui că niște unii se inspiră din muzica tradițională a altor popoare iar rezultatul e prost.

In ultimul timp am ascultat destul de mult Greg Laswell. Azi dimineata, in special “I’d be lying”,

adica asta:

Frumos, nu?

Asta daca vreti sa incepeti ziua intr-o nota buna

Greg Laswell este deja un fidel pe coloana sonora a serialului “grey’s anatomy”, la care ma uit cu inflacarare, de acolo l-am “descoperit”.

ps: incercati si one republic – say

Pornim de la adevărul necontestat că fiecare generație are moda ei, muzica ei, trăsăturile ei specifice. Toată lumea de acord aici, nu?

Avem observația lui Seinfeld că părinții noștri se opresc din urmărit moda odată ce au depășit perioada lor de glorie. Justă observație.

Luând observația și aducând-o mai aproape, putem spune că da, mai toți părinții pe care îi știm se îmbracă în continuare după moda din anul în care s-au căsătorit.

Caz particular: încă mai vedem femei cu ochelari și pieptănătură din anii ‘70 – femei care fără îndoială erau foarte șic acu 35 de ani, dar acum… nici părul nu mai e ce-a fost, nici abilitățile de coafare nu mai sunt ca pe vremuri, deci nici rezultatul nu mai e cel scontat. Atâta doar că tranziția de la “modern” la “penibil” este foarte înceată: cu fiecare zi dermatograful alunecă mai nesigur cu un micrometru, un rid minuscul întinde altfel fardul pe pleoapă – și uite așa femeia care arăta trăznet acu 20 de ani, machiată impecabil, acum arată ca o mască jalnică, deși se machiază la fel. Iar între timp nu s-a găsit încă nimeni care să o pună față în față cu realitatea.

Revenind însă la observația adaptată și verificată de adineauri, putem să o și generalizăm, uitându-ne mai departe în jur: nu numai generația părinților noștri e în situația asta, dar absolut toate generațiile au tendința de a-și conserva moda tinereții.

Și acuma concluzia: În anul 2040 babele și moșnegii care și-au petrecut studenția în anii 2000 se vor deosebi prin apucăturile demodate de a-și pune poze provocatoare pe net, de a dansa lasciv pe la nunți și de a se îmbrăca în chestii mulate și sclipicioase; vor ține încă iPod-uri funcționale prin pod, vor scoate de la naftalină muzică veche în format mp3, păstrată cu grijă în netbook-uri de muzeu, și vor fredona nostalgic alături de Tiesto, Paraziții, Vița de Vie sau Florin Salam în amintirea vremurilor bune.

O idee bună este una simplă, cu un scop clar şi o implementare cât mai eficientă. Există oameni care dau dovadă oricând de prezenţă de spirit şi de ingeniozitate. Trupa byron a surprins joi seară, un pic mai underground, la staţiile de metrou Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, la orele 18:30, respectiv 18:45. Acţiunea a fost spontană, un gând şi o aprobare de la metrorex, publicul de faţă fiind format, în mare parte, din fanii înrădăcinaţi care au aflat rapid de pe reţelele sociale sau prin sms. Manifestarea şi-a făcut efectul, deoarece voia să fie o modalitate originală de a promova următorul album – A Kind Of Alchemy. Au fost atraşi mulţi călători simpli, oameni care ascultau şi erau plăcut surprinşi. Sentimentul a fost unic, plăcut, un concert “rece” dar cald, în mijlocul aglomeraţiei şi a haosului urban.

Dan Byron – “Albumul “A Kind Of Alchemy” este alcătuit din răspunsuri la întrebările unui interviu imaginar, de-a lungul unei nopţi ploioase, reporter fiind însuşi ascultătorul. Subiectele abordate sunt creaţia, mass-media, ispita facilului, alienarea societăţii moderne etc.”

6fingers – “Albumul aş zice că e în general despre creaţie/condiţia artistului, deşi nu e unul conceptual, doar tematic e oarecum uniform; industria muzicală nu apare explicit decât într-o piesă, cel mult ca un impediment, o sirenă. N-aş vrea să se înţeleagă că e încă un album manifest de tip “noi înotăm contra curentului şi ce iconoclaşti suntem noi şi nu avem nevoie de industria muzicală”. E un clişeu des întâlnit la trupe care nu scot niciodată capul din underground. Faptul că o faci nu înseamnă că trebuie să şi faci paradă. Dimpotrivă, aş zice că e un album mai comercial/prietenos decât primul, care riscă să ne aducă fani pe care nu i-am fi câştigat cu primul album.”

Pentru mine personal, byron nu are nevoie să mai facă nimic pentru a dovedi că este formaţia de la noi aflată pe panta ascendentă şi cu viitorul cel mai strălucitor. Am spus-o de multe ori şi o spun oricui, fără frică şi fără vreun dubiu. Este, la ora actuală, poate cea mai bună trupă, fapt întărit de profesionalismul lor şi de puterea senzaţională de creaţie. Cum se spune…e pe val. De fapt, este de mult acolo, respect pentru faptul că se menţine şi nu se vede că scade ritmul deloc. Dacă nici cu acest album, nu văd cu ce ar putea fi trimisă către publicul larg. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este păcat de o muncă ce trebuie răsplătită cumva, mai ales prin mediatizare.

Lansarea albumului va avea loc în Silver Church, acolo unde sunt aşteptaţi toţi fanii, pe 23 octombrie, de la ora 22:00. Invitaţii speciali vor fi Cvartetul A Quattro, Persona şi Marius Florea Vizante.

Am ascultat deja câteva melodii de pe A Kind Of Alchemy, am rezonat cu sunetul impecabil, şlefuit perfect. Sper deosebire de Forbidden Drama se observă o complexitate mai mare, o paletă mai largă de posibilităţi în studio. Un amalgam de note, într-o mişcare dezordonată în şir indian. Ne vedem la concert, pe 23, ca să vă convingeţi singuri.

*also, on ginger.