Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie…Cred ca e una dintre cele mai adevarate zicale. Fiecare vede frumusetea prin propriile filtre. Si e firesc sa fie asa! De asta mi se pare dovada de prostie crunta, impardonabila, sa judeci si sa dai verdicte cind cineva iti spune care este definitia frumosului pentru el. Trebuie doar s-o accepti, chiar daca tu ii gasesti un million de defecte la prima vedere…In materie de femei, sint barbati care le prefera uscate, anorexice, cu forme, mai grase, XXL, brunete, blonde, cu tite mari, mici, inalte, scunde, cu picioare traznet, cu tatuaje sau cu piercing in buric… Noi, femeile, avem chipurile standarde foarte asemanatoare. Gresit! Mie personal, niciodata nu mi-au placut barbatii frumosi in acceptiunea generala…de pilda, daca m-ati lasa singura intr-o camera cu Brad Pit va asigur ca nu s-ar declansa (la mine) nimic – intelegeti la ce ma refer! Mie-mi plac “dementii”, imi plac barbatii a caror frumusete o descopar eu si o subliniez tot eu… Dar…e numai o descriere ipotetica, am imaginatie si vreau sa abordez subiectul asta. Nu-mi plac barbatii constienti de frumusetea lor, ii consider patzachine, un fel de masculi gresiti… Nu-mi plac barbatii cu care potential m-as bate pe oglinda. Mi-i inchipui cirpiti de somn, spalindu-se pe dinti fara sa se zgiiasca la moaca lor…,cind nu le trece prin nici un rest de gind ideea de a se uita femeieste in oglinda sa-si studieze fata de dimineata. Imi plac barbatii care nu cintaresc ce maninca, pur si simplu le e foame, fiindca-s vinatori si au nevoie de energie. Imi plac barbatii autentici care totusi se jeneaza cind se gindesc ca poate au scapat bunul simt de sub control. Le admir talentul, le admir daruirea. Imi plac barbatii destepti, cei care ma fac sa rid si sa-mi pierd controlul…Imi plac barbatii in ai caror ochi ma vad cea mai frumoasa femeie, si din al caror zimbet desprind ca-s si desteapta! Imi plac expansivi si timizi, si-i admir pe cei care-si inving aceasta din urma temere…Barbatul adevarat e cel care nu te sufoca, e cel care te lasa sa alergi precum un ciine cu lesa lunga. Barbatul adevarat are intotdeauna controlul asupra ta, fara ca tu sa constientizezi; la fel cum il ai si tu asupra lui! Acelasi barbat nu trebuie sa ceara respect, trebuie pur si simplu sa-l emane, ca tu sa-l inspiri pina-n ADN. Barbatul “perfect” trebuie sa-ti exploateze fara “mila” calitatile, dar sa te protejeze mereu fara ca tu s-o simti. De asta zic eu ca au parte norocoasele, si ma consider una dintre ele.

Nu cred in utopia barbatului perfect ca si concept, cred insa in barbatul imperfect care poate fi perfect pentru tine, si cu atit mai bine DOAR pentru tine. Restul, sint rahaturi…

PS Asta-i asa…de februarie!

Am un premiu de la Ada. M-a rasplatit se pare pentru scriitura mea corecta si tare ma bucur pentru asta, sunt mandra de mine. Am avut o perioada in care scriam foarte mult cu litera “k” in loc de “ca” sau foloseam diverse prescurtari care nu erau chiar in regula. M-am corectat in timp si chiar daca conversez cu cineva pe YM , fac tot posibilul sa scriu corect toate cuvintele, sa nu mai folosesc prescurtari si a.s.m.d.  Si ca tot e vorba de scris corect, imi aduc aminte de o intamplare destul de amuzanta. Cunoscusem un tip dragut prin anul 1 din facultate si dupa ce am iesit de cateva ori cu el, a venit si vremea de schimbat mesaje din alea in miez de noapte . Primesc la un moment dat un mesaj de la mister in care am reperat dintr-un foc 3 greseli gramaticale, mai exact cratime puse in locurile nepotrivite sau cratime inexistente Dezastru!!! Am zis poate ca totusi s-a grabit omul, nu o fi vazut , am zis sa ii mai dau o sansa. Nu a fost sa fie pentru ca urmatoarele mesaje au fost la fel de gresite. Parca imi zgaria retina, mi se zbatea un ochi , vena imi pulsa si nu puteam trece peste un detaliu de genul . Cred ca mi-a ramas inca din scoala primara de la doamna Radu , invatatoarea mea . De atunci , marmotica stie bine sa scrie cu cratima, stie sa scrie gramatical corect si daca se intampla sa mai greseasca uneori, sa-i fie cu iertare :green:

Fiecare Scriitor Superior trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali. Si bineinteles ca sunt mai mult decat 5, daaaar premiul merge la toti cei care scriu corect si care nu considera lucrul asta o pierdere de timp. Asa ca Virgil , Flufurash, Erminusa, Morena , luati za prize. Speech! Speech! Speech!

Mai erau cateva reguli, dar cum eu adorm in curand , am mentionat-o pe cea de sus

V-am pupacit,

marmotica

Sint absolut convinsa ca nu-i nici locul, nici momentul potrivit, (acum si niciodata) sa incep o dizertatie despre predestinare, liber arbitru si alte cele…pe scurt, n-ar fi cazul sa ne dam izmenele in vine pe blog! Moda blogurilor presupune sa scrii ceva simpatic, ceva care atrage oamenii, de preferat ii distreaza, sau ridica probleme pe post de cotidian cel putin cu “imprastiere” nationala…, intru slava si atragerea de cit mai multi subscriberi sau cititori. Nu doresc. In mod egoist, am facut blogul asta pentru recreatia nervilor capului meu si ca un fel de carte de vizita pentru cei care doresc sa ma cunoasca.

Asadar, azi am chef de izmene in vine, cu voie de la “stapinire”, care “stapinire” a zimbit putin!!!

Azi am aflat ca o fosta iubire a mea (cind spun asta stiu exact ce spun, si-mi asum tot ridicolul care incape din gros, veti citi) mai are un copil, a doua fetita. Cu amanta. Problema e ca nu stim cu care dintre ele. Sint rea, ba da, stim, ca am aflat! Nu mai stiam nimic de nenea asta de vreo 8-10 ani (nu-mi mai amintesc exact), insa inteleg ca omul isi implineste visul pe care mi l-a impartasit si mie: si anume ca va face tot ce-i sta in putinta sa se impuieze pe unde si cu cine ii suporta genele, intrucit el este atit de deosebit ca fiinta umana superioara, incit vrea neaparat sa se imprastie fructuos la propriu, incit nimic nu mai conteaza! Nici intelegerea cu nevasta (de care nu a divortat niciodata) de a avea si relatii extra, nici dorinta acerba a amante(lor) de a-i demonstra ca ele sint cele potrivite pentru propasire si in ultima, de fapt prima instanta, pentru a avea si ele un venit sigur o data cu nasterea copilului care are un tata cu numele…In fine, aflu ca singura conditie a nevestei a fost urmatoarea: draga, e ok daca tu consideri ca trebuie sa te impuiezi si prin vecini, atita timp cit banii ii pui doar pe numele fetei noastre! Doamne, ce lume timpita, meschina, idioata! Cu ce e ea mai buna decit el sau decit pitipoanca aia care i-a livrat progenitura? Stiu, veti arunca cu piatra pentru ca judec in felul asta, dar…ea a devenit nevasta lui dupa ce el a fost iubitul surorii ei! Frumos, nu? Intr-adevar, viata bate filmul. Ma mir eu de mine cum dracu mai pot sa pronunt si sa-mi admit mie ca am iubit un astfel de om, care atrage astfel de ciudati…el in sine fiind un exemplu de idiot obsedat iremediabil pierdut! E drept, sint vreo 10 ani de cind am ingropat povestea asta, si totusi, ma doare crunt de fiecare data cind aflu ca un om pe care l-am pretuit cade in rahat si nu stie macar sa se spele… Prin tranzitivitate, asta ma face si pe mine cumva…aleg sa nu spun cum, ca e blogul meu, si n-am nici un interes sa ma fac de ris mai mult decit am facut-o…

Si atunci, ca sa ma calmez cumva, sa-mi dau sentimentul ca nu EU am gresit iremediabil, prin liberul arbitru, prin optiune, pic in panta aia egoist/calduta a variantei destinului. Trebuia sa intilnesc omul asta pentru un timp, sa invat de la el o lectie luunga, usturatoare, care sa aiba inca povete si muuult dupa ce amintirea lui s-a stins! Poate si din cauza lui sint ceea ce sint azi (ok, zic eu). Cu toate astea, dati-mi voie sa nu-i multumesc!

E el.

Îi adorm în braţe şi mă trezesc speriată, crezând că l-am visat. Nu. Îmi păseşte prin realitate la fel ca şi prin vise, atât de hotărât, atât de obsedant al meu…

El e nebun. Crede că mă iubeşte. Eu râd şi-i spun că n-am nevoie. N-am.

Sunt zile, veşnicii şi ani lumină de când am renunţat la iubire, ca la o pereche de pantofi stricaţi, ca la  un măr de care nu mi-e poftă, ca la o părere de la început greşită.  În fond, de ce m-ar iubi el…EL!! pe mine?

El e nebun. Insistă.

Îl cert, îl rog, îmi lipesc palma de buzele lui şi el îmi spune cu ochii.

Să-mi spună. Îl ascult ca şi cum nu-i înţeleg cuvintele, ca şi cum nu-i recunosc privirea, ca şi cum n-aş ştii că e el, ca o străină.

Nu.

N-am nevoie.

Pentru moment e al meu, şi pentru moment îmi ajunge.

Acest articol nu este un pamflet.

Accept prin donaţie orice copil, fată sau băiat, nu contează. Trebuie doar să aibă între 6 şi 8 ani şi să locuiască în Cluj sau în imediata apropiere. Nu vă speriaţi, nu îl vreau de tot, să îl trec pe numele meu şi să îmi spună “mamă”. Îl vreau pentru vreo oră. Împrumut, cum s-ar zice.

Nu, nu am înnebunit.

Tocmai am aflat că 2 puncte din examenul de la psihologia vârstelor constau într-o fişă de observaţie despre un copil de vârstă şcolară mică şi interacţiunea lui cu alte persoane. Aşa că trebuie să studiez comportamentul copilului faţă de părinţi, rude sau alţi copii şi să îmi dau seama ce competenţe emoţionale şi-a dezvoltat până în momentul de faţă.

Problema e că trebuie să termin toată treaba până Luni şi weekendul ăsta nu merg acasă. În doi ani de facultate de ce nu m-am gandit eu oare să îmi fac şi cunoştinţe mai puţin apropiate de vârsta mea?! Aşa cum să fac, să merg prin vecini şi să spun : “Bună ziua, sunt eu, de la etajul 5. Aveţi copii? Vă deranjează dacă mă uit la ei vreo oră? Nu nu, prefaceţi-vă că nu-s aici, o să stau într-un colţ şi o să iau notiţe.”  Ei, tare m-aş mira dacă femeia aia n-ar suna la poliţie !

M-am mai gândit să merg în mall şi să-mi găsesc acolo pe cineva care se încadrează în standarde, dar aşa se complică situaţia şi  mai tare, pentru că trebuie să aud ce vorbeşte, şi la gălăgia de acolo, pentru asta trebuie să stau foarte aproape. Nu cred că am vreo şansă să trec neobservată şi nebănuită dacă mă ţin la un metru în spatele cuiva vreme de o oră.

Aşa că vă rog, în numele ştiinţei şi al notei mele de la examen, lăsaţi-mă să mă uit la copilul dumneavoastră, într-o situaţie tipică, în prezenţa dumneavoastră. Nu aveţi de pierdut decât o oră.

Cautand pe Youtube o melodie pentru a o arata lumii si negasind-o m-am decis sa take the matter into my own hands. Asa ca…

Si pe langa asta mai e o melodie care incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult

Si acum 10 min am descoperit asta, si am descoperit ca e chiar originala :

Zilele trec. Câteodată apuc să le simt…altădată uit de ele. Trec şi eu pe lângă. Mă gândesc dacă viaţa e trăită pentru ca mereu să înţelegi că trebuie să o iei mai uşor sau pur şi simplu să-ţi dai drumul şi să zbori cu viteză maximă spre ceea ce trebuie să faci, fiind cine trebuie să fii.

Viaţa de aici e doar un antrenament pentru cea care vine, atunci de ce aş lua-o uşor aici ştiind că viaţa veşnică o voi trăi la maxim? N-aş regreta mai târziu dacă acum aş trăi prea “sărac”?

Cred că sunt chemată să trăiesc la maxim. Nu pentru mine. Crucea pe care eu o port…o port 50…60 de ani. Dar nu mor eu pe ea…Isus a murit deja pentru crucea mea…eu doar o port…un fel de Simon care a cărat-o până la Golgota. Crucea mea trebuie purtată cu bucurie şi onoare.

Atunci de ce aş fi tristă? Am o sete nebună de a trăi la maxim pentru Dumnezeu şi cu Dumnezeu…Nimic din ce e aici nu-mi aparţine. Nici cănile de care sunt mândră, nici ramele foto. Tot ce contează e cât iubesc…cum iubesc.

Aş vrea un singur lucru…să-mi trăiesc nebunia lângă al meu El…

Setea sufletului…satură-mi…

Ea

Nu stiu de ce trebuie sa fie asa. Cred ca vi s-a intamplat si voua. O reintalnire cu ex.. O privire, un pupic… Incepi sa iti amintesti de momentele placute. Pacat insa, ca atunci cand oamenii se despart, s-au intamplat deja prea multe si nu le poti uita usor. As vrea uneori, posibilitatea unei imbratisari, unei despartiri  frumoase… Un bun ramas… cu drag. Realitatea este ca oamenii se despart din cauza “problemelor” iar refuzul de a incerca sa te schimbi, spune totul. Poate este o nebunie ceea ce cred dar cu un pic de efort din partea ambilor parteneri, lucrurile ar putea merge bine… Cine si cum se schimba? Si pentru cat timp… Mai ales, pentru ce? Nu ne leaga nimic important, putem da next, easy… dar nu avem si “cancel”. Back… just an illusion. Most of all, we don’t have “love”, but we have time… If…

[ /me listens to Celine Dion - Think twice (Open Radio) ]

Simplul fapt de a vorbi despre iubire este o nebunie! Fiecare o simte intr-un mod diferit, o accepta diferit, o traieste mai mult sau mai putin intens. Despre care iubire este vorba? Sunt mai multe feluri. Si cred ca asta este cauza atator iubire destramate prea usor. Daca denumesti iubire ceea ce simti cand vezi o tipa cara arata bine, ori un tip misto, adevarata iubire cum o mai numesti? Daca a dormi cu cineva in pat inseamna iubire, a muri pentru cineva cum se mai numeste? Iubirea este secretul fiecaruia. Ajungi la aceasta mica dar prea importanta comoara doar cand ai aceleasi dorinte, trairi si ganduri. In mare, iubitorii subiectului iubire, care mai de care mai experti, se impart in doua categorii. Cei care sustin ca in iubire nu exista ratiune si cei care iubesc, dar iubesc dupa ce cunosc, si altfel ajung sa iubeasca sau macar sa accepte si partile negative ale persoanei de langa ei. Daca nu as fi “iubit” in atatea feluri, nu as fi discutat acest subiect. Prefer cea de-a doua varianta. Desi este mai dificila. E atat de simplu sa te indragostesti la prima vedere. Dar daca vei iubi de atunci pentru totdeauna? Sunt o norocoasa si o ghinionista. Am cunoscut iubirea, in modul meu caracteristic – jucandu-ma cu acest minunat sentiment. Poate ca mai bine ca o vreme nu am crezut ca iubesc… Mi-a fost mai usor sa pot afla ce imi doresc de fapt. Nu cred in dragoste si am simtit asa ceva. Nu am crezut in dragoste la prima vedere si s-a intamplat si asta. Nu am crezut in dragoste eterna, dar cred ca asta voi simti… Drept este, nu ca doar il iubeam, ne si potriveam. In foarte multe chestiuni, ca sa nu zic tot… Pentru unii, contrariile se atrag.. Aham. Asa este. Pentru o scurta perioada de timp, sufletul tinde sa doreasca imposibilul. Multe relatii continua intre cei diferiti, incompatibili,  pana cand nu se mai poate, ori chiar toata viata, insa nu vreau sa ma gandesc cat de greu este sa stai cu cineva nepotrivit. Toti ne referim la plimbarile sub clar de luna, compatibilitatea in privinta sexului, nu stiu ce realizari pe plan profesional etc., dar uitam sa na gandim ce se intampla daca … daca lucrurile vor lua un alt drum. Vom mai iubi oare daca nu am mai putea face sex? Daca nu doar se urateste, ci are un accident? Ah, da. Desigur veti spune ca am ajuns prea departe… Ce simplu este sa renunti. Putem gasi pe altcineva! Nu cred ca asa este iubirea…

Ideea cu postarea aceasta am avut-o citind ceva, si anume:

“ha ha ….iubirea are mare treaba cu ratziunea depinde numai de noi ce vrem de la pertener/a sau ce vrem de la viatza…la fel de bine te potzi indragosti de o femeie care nu itzi poate face copii si pt faptul ca nu ai gandit lucid intr-o anumita perioada din viatza, ajungi sa regreti toata viatza, sa o invinuieshti sau multe altele…depinde numai de noi ceea ce vrem…dupa parerea mea iubirea indeplineshte criteriile pe care le dorim…la fel de bine potzi iubi o femeie sau barbat care sa te calce in picioare, sa te sufoce, sa nu itzi ofere ceea ce doreshti etc…depinde cat de mult eshti trecut prin viatza incat sa ai puterea sa zici NU sa intorci capul si sa mergi mai departe “.  [ Simpaticta ]

El vine cu replica: “Draga mea.. aia nu e iubire, “daca nu iti serveste interesul”..
Iubirea de care vorbesc eu e aia pura, oarba, care iti ia mintile si prin stele ti le duce.. “

Asa sa fie oare?

Ok. Deci iubesc numai pe cineva care este ca mine, imi indeplineste conditiile etc. Si ma bucur de asta. De aceea nu sunt casatorita, nu am o casnicie care se destrama dupa un an sau mai putin, n-am un copil pe care sa-l creasca mama sau soacra, nu am o nunta facuta pe credit de la banca, si mai mult decat atat, nu visez la nimic din toate acestea. Nu cer decat sa fim la fel. Ehehe, asta este imposibilul! SA GASESTI PE CINEVA PE CARE SA POTI IUBI CHIAR DACA NU MAI ESTE CUM ERA… Pentru asta este bine sa iubesti pe cineva pe care sa-l apreciezi, accepti… Pentru ca, intotdeauna va mai ramane ceva ce te va face sa-l iubesti… sa ramaneti impreuna. Ce pot sa doresc, visatorilor? Iubiti-va mult. ” De tot” daca preferati, dar nu cumva, va veti uita inainte sa termin eu postarea asta? Da, pentru ca va veti pierde mintile pentru altcineva mai “bun”. Sa ne bucuram asadar de iubire! In orice fel ar fi ea. (Nu v-as putea impiedica oricum, nu?)

Asta vara eram cu sor-mea pe veranda la 2 Mai, satul care exista numai in sufletul nostru. Avea loc o discutie incinsa despre ghicit. Ca adica cum e cand mergi la ghicitoare, daca ghicitoare e sarlatana sau nu, si asa mai departe. Eu sustineam ca ghicitoarea ghiceste unele chestii pe bune. Sor-mea ca nu, ca le ghiceste pe ghicite. Ne-am aprins, normal, ca doar ne stiti. Cu exemple, cu contra-exemple.

Spre finalul discutiei, dupa ce ne smulsesem una alteia parul din cap, sor-mea a zis – bine. Ca sa-ti dovedesc ca eu am dreptate, iti fac urmatoarea prezicere: maine te va suna un barbat cu ochelari.

Si, babelor, a doua zi, sa-mi cada chilotii daca va mint, in vreme ce imi expuneam curul pe plaja, m-a sunat chiar un barbat cu ochelari. In fine. M-a avut la faza asta. Dar eu am batut-o, ca de fiecare data cand nu stiu sa pierd.

Problema e ca acum ceva vreme am aflat de soft-ul asta, numit web bot. Despre el se spune ca:

“The Web Bot works by using a form of the Wisdom of Crowds, with spiders that search the internet for about 300,000 keywords with emotional context and record the preceding and following words to create a “snapshot.” Through this, the technology is claimed to be able to examine the collective unconscious of the world as a whole.”

Cum nu pare sa existe o versiune la care sa am acces, nu pot decat sa va-ntreb pe voi daca l-ati folosit si daca e bun de ceva. Deocamdata eu ma multumesc cu stravechiul I Ching. Hai, nu-mi spuneti ca nu stiti ce e si cum merge. Da’ daca chiar nu stiti, iac-asa. Sau cel putin asta e versiunea care a ajuns la noi dupa multiple traduceri dintr-o limba desenata:

Se iau trei monede. Se stabileste ce e ce – capul (yin) si pajura (yang). Sau invers. Se arunca de sase ori si in functie de predominanta yin-urilor sau yang-urilor se deseneaza o linie franta sau continua. Rezultatul e una din celebrele 64 de hexagrame care va descriu – uneori destul de vag – desfasurarea urmatoarei perioade. Eu am incercat extragerea acu’ fro 2 saptamani si 3 sa recunosc ca lozu’ a fost destul de corect.

Astazi, insa, mergand prin mall, am observat o noua chestiune care mi-a umplut inima de bucurie. Un ditai palm readeru’ branduit cu o ditai bocca della verita in care bagai mana si-ti tragea un ditai scanu’. Da’ cum scanu’ meu n-a corespuns cu ce aflasem de la I Ching, va dati seama ca am rapus instalatia pe loc. Acum nu mai am voie sa revin in acel mall. Iar pe procesu’ verbal facut de politisti scria ca am distrus “Oracolu’ din Delphi”.

Cum nu stiu ce sa mai fac, inchei cu un pasaj din insusi bunica punk-ului, si anume Bob Dylan. In “Chronicles: Volume One”, adica memoriile lui, gagiul zice undeva cam asa: “Anumite persoane pot vedea in inima lucrurilor, pot sesiza adevarul lor – nu metaforic vorbind – ci pot vedea in realitate, ca atunci cand patrunzi cu privirea intr-un metal si-l faci sa se topeasca.”

Ce zici soro ce zice mosu’?

Imi place rockul m/ .Ma descarca de nervi cand trebuie , ma enerveaza cand trebuie ,imi da starea care trebuie atunci cand e nevoie m/ . Mnaaaaaaaaaah !!!!Imi place sa sar prin casa si sa tip ! HeadBangs ! Acum ascult rock si scriu m/ .

E o nebunie , e cea mai placuta senzatie ,esti mai presus de orice , adrenalina fuge prin sange , poti sa faci ce vrei , te-ai dezlantuit yeeeeeeeeaaaahhh!!!

E ceva natural !Esti cel mai nebun ! Sangele se misca cu viteza >:)

Deci campania electorala ia o directie foarte ciudata . Daca Caragiale ar fii trait azi … nu stiu sincer ce ar fii zis . Circari ; clovni ; presa(umflata de bani murdari) ar fii fost noutati in limbajul dinstinsului Caragiale . Nu vreau sa va iau cu basme sau povesti dar va las pe voi sa va ganditi cine este Zana cea buna si Cine este Fat Frumos ! 
De ce am pus Anunt Umanitar ? Pentru ca ar fii ultimul lucru (defapt nimic nu ma mira) care ar face .
Sa vezi in gazeta aia plina de crime ; violuri ; spargeri etc … un anunt : Cumpar Voturi Pentru Detalii Sunati : 07XXXXXXXX. Cred ca daca ar fii legislatia in urma cu 20 de ani ar fii posibil .
Deci dragi cititori  care printre altele cand aveti timp cititi si acest blog va las sa vizionati urmatorul clip Electoral dar la care eu nu am ce sa comentez . As vrea voi sa o faceti ! Nu de alta dar eu unu sunt sa spunem “paralel” de cea mai Fidela Fata a Romaniei : Politica !

O zi normală, ca oricare alta, nu pare să fie specială în nici un fel anume. Te trezești, te speli. Cafea, țigări. Serviciu. Colegi. Șeful. Din nou acasă. Mănânci. Te speli, te schimbi. Ieși în oraș. Masă în bar. Băutură. Oboseală. Muzica binecunoscută. Aceleași fețe cunoscute. Acasă. Camera ta. Veioza. Cartea. Laptopul. Muzică în surdină. Pat. Uitasem: Țigări ca șarpele/șerpoaica pe parcursul întregii zile. Acum vine locomotiva. PUF. PUF. PUF. Geamul deschis. Frig. Ți se zburlește părul pe linia coloanei. De sus de la ceafă până la noadă. Pielea de găină. Luna e pe jumătate plină. PUF. PUF. Lași cartea. Lași laptopul. Timpul pare că s-a oprit în loc. Te uiți cu coada ochiului în colțul din dreapta al camerei. Tu…! PUF.

Te ridici în capul oaselor. Atingi podeaua cu picioarele. E înghețată. Vă priviți fix. De-ar mai trăi Regizorul, ar trebui să auzi acum melodia western-urilor. Te apropii. Îl atingi ușor. O dată. De două ori. Cu ambele mâini. Au început să tremure. Nu te oprești. Îl mângâi în continuare. Deși plângi, zâmbești. El nu spune nimic. Stă acolo… ascultător. Întrebător. Mâinile îți alunecă ușor. Ai ajuns la inimă. Mâinile se strâng pumn. Taci. Tace. Treci mai departe. Mai jos. Din ce în ce mai jos. El îți răspunde pe un ton grav. Nu mai plângi. Îi simți pulsul. Simți cum vibrează sub atingerea ta. Deodată te oprești. Respiri de parcă ai fi alergat în urcare și în coborâre pe mii de trepte… Ai părul răvășit. Ai transpirat. Pieptul se zbate. Mușchii s-au contractat. Închizi ochii.  Și în spatele pleoapelor, „draga mea”, …ești tu.

PUF!

… Dumnezeule, ce a fost asta? Da, da… e clar. Acum totul îți este clar. Nu-i așa?! Știi prea bine că e nebunie. Dar ți s-a întâmplat. Nu ți-ai fi dorit asta niciodată. E cazul să te simți vinovat? Aiurea! E cazul să îți fie rușine? Niciodată! Dar ce va zice…? Probabil… nimic. Se spune că de ce ți-e frică, nu scapi! Mie nu mi-e frică. Am scăpat? S-a lăsat tăcerea. S-a lăsat și noaptea. S-a lăsat fumul. S-a lăsat și inima de bătut. S-a lăsat și timpul de trecut. S-a lăsat și mintea de gândit. Azi trăim în alb și negru. Două lumi. Pe jumătate.

Ca degetele mele pe pian
__________________________

(Actul V)

EA: Dacă tot nu ne mai ascundem, te anunț că eu îmi caut amant. O să îl chinui cu toate nestările mele, o să-l arunc în iadul neființelor mele, și totuși, am să-l iubesc. (Începe muzica [Ravel - Bolero]. Intră un alt bărbat în scenă. Se apropie încet de EA.)
EL: Dar ce ai tu cu îngerii păzitori? Lasă-i să-și facă treaba cum trebuie.
EA: Lasă că le rup eu aripile! Vreau să mă lase, dracului, în pace! (BĂRBATUL începe să o mângâie ușor. EA se lasă mângâiată.)
EL: O să trec pe la piață, să-mi cumpăr tutun și după aia mă duc și eu la femei.
EA: Miercurea? Nu e o zi bună pentru dus la femei.
EL: Eu te-am visat azi-noapte.
EA: Iar eu am demontat Crăciunul. (BĂRBATUL o sărută pe păr, pe gât, pe spate.)
EL: Facem skanderbeg ocular?
EA: Cei sinceri și puternici mențin contactul vizual mai mult, spun studiile.
EL: Te-a amorțit ploaia?
EA: Nu sunt haina pe care să o îmbraci și să o dezbraci când vrei tu.
EL: Îmi dai și mie hainele alea? Că nu mai am în ce să mă îmbrac. Umblu în aceiași blugi, de anul trecut.
EA: Poți să vii cu rucsacul. Ai mai multe de luat.
EL: Am să le iau pe toate altă dată, dacă nu te deranjează.
EA: Și ce făceam în vis? (BĂRBATUL o ridică de pe scaun, o îmbrățișează. EA este cu spatele la EL.)
EL: Nu mai țin minte, dar am dormit cumplit de bine.
EA: Iar te alinți.
EL: Știi că nu mă pot supăra pe tine.
EA: Dacă îmi spui și în ce eram îmbrăcată, te cred.
EL: Cred că în ceva verde-kaki, dar nu mai știu sigur.
EA: Nici eu.
EL: Atunci sigur în ceva verde-kaki.
EA: Îmi place că ai lipsuri, dar știi să le acoperi. Asta înseamnă să accepți că nu ești perfect. Iei ce ai mai bun și acoperi goliciuni. Ceilalți se fălesc cu lipsurile. Imperfecțiunea lor devine o virtute. (BĂRBATUL o întoarce către el. EA are capul întors către EL, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla.)
EL: Asta am învățat eu la școală.
EA: În definiția memoriei mele stă scris tot ceea ce am tăcut și tot ceea ce mi s-a ascuns vreodată.
EL: Am citit undeva că timpul se contractă din ce în ce mai mult. Ziua are acum, de fapt, doar 16,4 ore. Asta înseamnă că mi se apropie intrarea în eternitate.
EA: De ce vrei tu să fii etern? Dacă eternul ar fi o mare păcăleală?
EL: Să nu mor e obsesia mea.
EA: Și de ce vrei să nu mori?
EL: Nimeni nu vrea să moară.
EA: Mie nu mi-e frică de moarte. (BĂRBATUL îi cuprinde picioarele, depărtându-le, o ridică în brațe. O întoarce cu fața la el.)
EL: Pentru că tu ai ales să trăiești.
EA: Eu am ales să călătoresc, decât să fiu drumeț în propria-mi viață. Așa că, încep să închid sertarele și usa și plec.
EL: Pun lecțiile pe foaie și le învăț pe de rost ca pe poezie.
EA: Pe de o parte, mă simt trădată… (BĂRBATUL îi dă jos pantofii.)
EL: Ai avut ocazia să dăruiești? Ai primit? A existat sau ar fi putut să existe cineva?
EA: Încerc să mă desprind și nu reușesc. (BĂRBATUL se întoarce și o așază pe masă. EA va sta cu spatele arcuit, cu capul pe spate, privindu-l pe EL. EA și BĂRBATUL mimează actul sexual. Încet, dar pasional.)
EL: Trebuie timp.
EA: Merg înainte… să vedem până unde o să doară.
EL: Am o senzație tâmpită de moarte.
EA: Pedeapsă după pedeapsă.
EL: Apă amestecată cu pământ. Prea mult dintr-una și te nămolești.
EA: Lui îi e frică, dar nu pleacă. Nu se dă la o parte. Stă bine înfipt.
EL: Nu sunt vinovat.
EA: Pot să am tot ceea ce îmi doresc, dar trebuie să împart ca să simt că trăiesc. Altfel… iată-mă!
EL: Nu întorc nici o inimă. Nu am întors nimic.
EA: De-abia acum aș povesti.
EL: Tu nu m-ai trădat niciodată.
EA: Dar mi-ai dat drumul și se numește cădere liberă.
EL: Te-am întrebat de cinci ori. De ce nu răspunzi?
EA: (Mimează orgasmul prin ridicări subtile ale spatelui. Vocea nu trădează nici o emoție.) Cinci răsuciri de cuțit. (Pauză între cuvinte, simultane cu mișcările.)
EL: Aș vrea să mă ierți odată pentru toate astea. Aș vrea, poate, să mai fie așa cum a fost, la un moment dat.
EA: Hai să nu ne mai amintim. (BĂRBATUL o ridică brusc în picioare. Se oprește și muzica.)
EL: Absolut epifanic!
EA: (Privindu-l fix pe BĂRBAT) Oamenii trebuie să cunoască răul înainte de a se simți atrași de el. (Se întoarce către EL.)
EL: Îl am prea adânc întipărit în mine, îl cunosc bine și îl resping cu toate puterile. Tu nu îl ai în tine.
EA: Să schimb apa în piatră? Nu mă pune la zid. Tu chiar nu ai încredere în nici un om? (BĂRBATUL ridică pantofii EI.)
EL: Oamenii sunt nebuni.
EA: În mine ai?
EL: Mi-aș lăsa viața pe mâinile tale… Dar nu te-aș lăsa cu un bărbat într-o cameră.
EA: Azi am să cânt la pian.

* nu voi putea relata întreaga „poveste de teatru” datorită unor condiții… „contractuale”. Însă, dacă sunteți curioși, trageți cu ochiul pe aici.

„Bine, bine! o să ziceți. Și raționamentul?” Păi… cum zice cântul:

I remember when
I remember, when I lost my mind
There was something so pleasant about that face
Even your emotions had an echo
In so much space

And when you’re out there
Without care
I was out of touch
It wasn’t because I didn’t know enough
I just knew too much

Does that make me crazy
Does that make me crazy
Does that make me crazy
Probably

An I hope that you are having the time of your life
Oh but think twice
That’s my only advice

Come on now
Who do you
Who do you think you are
Woah Woah
Bless your soul
Do you really think that you’re in control

Well I think you’re crazy
I think you’re crazy
I think you’re crazy
Just like me, yeah

My heroes had the heart
To lose their lives out on a limb
An all I remember
Is thinking I wanna be like them

Ever since I was little it looked like fun
It was no coincidence that I’ve come
I can die when I’m done

Maybe I’m crazy
Maybe you’re crazy
Maybe we’re crazy
Probably

A la la la la la la
a la la, a la la, a la la, a la la
yeah, yeah, yeah
wo-ah, woah, woah, woah, woah
lay lay lay lay
a la la, a la la, a la la, a la la

Am auzit o fraza care m-a facut praf, adevar pe care il stiu de mult, pe care il simt si de care sunt foarte constienta, dar spus in imprejurarea respectiva m-a lovit ca traznetul. Intr-o seara la Forumul de Rugaciune al Strajerilor din Romania (am urmarit pe net), fratele Demeter a povestit cum cei din Nigeria sunt disperati dupa Dumnezeu, cum zeci de mii de oameni merg la intalnirile de rugaciune si inchinare, cum nu mai exista sali suficient de mari pentru multimile care sunt doritoarea de a-L cauta pe Dumnezeu. Oricum e alta planeta, sa nu va imaginati vreo clipa ca ceea ce avem noi in Romania e crestinism, e nu stiu ce exact, dar nu crestinism, e o imitatie jalnica, dar slava Domnului ca El se manifesta cu putere acolo unde este lasat.

Fiind in Nigeria la o astfel de intalnire Duhul Sfant i-a spus ceva de genul: “Am venit la ai Mei (adica noi, crestini de 2000 de ani) dar ai Mei nu m-au primit si atunci m-am dus la amărâţii astia si uite cum ma primesc…… “  Si chiar asa e, am spus in nenumarate articole aici pe blog, noi Il dam afara pe Isus din bisericile noastre din vietile noastre si ne-am confectionat un Dumnezeu care sa ne faca sa ne simtim confortabili in propria prostie, ne-am creat o religie care sa ne mangaie pe crestet indiferent ce facem, o religie care l-a indepartat pe Isus al Bibliei, care pune lucrarea Duhului Sfant pe seama diavolului. Isus a fost dat afara din foarte multe biserici din Romania, de toate denominatiunile, I se pronunta numele dar El e absent pentru ca noi nu Il lasam sa lucreze asa cum vrea, iar El nu forteaza pe nimeni.

Stiu ca spun lucruri foarte radicale, stiu ca par lucruri exagerate, stiu ca unii au impresia ca Dumnezeu conduce setul de reguli omenesti si programele religioase de la ei din biserica, stiu ca pare de neacceptat ca ceea ce spun aici sa fie chiar asa, dar mai stiu din toata fiinta ca asta e adevarul crud. L-am dat afara pe Isus din biserica Lui, si El a plecat pentru ca nu forteaza pe nimeni cu nimic, a mers la cei care Il primesc. Dar mai exista o sansa pentru Romania, grupul mic de oameni care nu se ghideaza dupa nici o docma, dupa nici o traditie, dupa nici un set de valori omenesti, ci dupa Biblie, dupa nebunia Biblie, sunt putini, dar Dumnezeu va rascumpara acesta tara printr-un numar mic de oameni, care striga si care au ajuns in punctul in care nu mai vor nimic decat pe Dumnezeu.

Am văzut destui nebuni, dar ca ăsta nici unul… Am văzut oameni care se certau cu prieteni imaginari, dar nici chiar așa… Am văzut oameni care țineau discursuri înflăcărate în tramvai, metrou sau autobuz, dar ăsta e prea de tot. Din poză nu se înțelege că omu e dus. Dar e; vă spun eu. Personajul din imagine se certa pur și simplu cu reflexia lui din geam. DA! Cu propria-i reflexie … Aș fi înțeles dacă ar fi încercat să o convingă de ceva, dar el se certa cu „ea”. Se certa, argumenta, povestea, exemplifica, mai ceva ca un orator de profesie. Oare nebunia scoate nu doar ce-i mai rău din oameni, ci și anumite părți bune ? Nu pot să înțeleg ce era în mintea lui …

Despre cel de-al treilea imparat al dinastiei Iulio-Claudiene, poreclit “Cizmulita” de catre soldatii de pe Rin, comandati de catre tatal sau, ilustrul general Germanicus aflam ca tot timpul a avut o sanatate subreda.  Acesta suferea de o intreaga suita de afectiuni dintre cele mai diverse, de la epilepsie, tulburari de vorbire, dificultate in a-si mentine echilibrul pana la unele bulversante insomnii cauzate de nervozitatea sa excesiva. Dupa parerea binecunoscutului istoric de alcov, Suetonius, mare parte din afectiunile medicale pe care excentricul imparat le acuza se datorau unui afrodisiac pe care sotia sa, Cesonia, i-l administra.

Unii istorici si psihologi moderni sunt de parere ca prodigiosul Caligula – inzestrat cu un cinic malefic si debordant simt al umorului -  ar fi fost schizofrenic. Memorabila afirmatia in urma executiei unui presupus bogatas din ordinul sau, acesta descoperind ca de fapt nefericita victima nu avea un sfant, exclama: “Ce pacat, se pare ca a murit degeaba!”

Cauti cu privirea, un carlig de viziune,

Un nod pe o franghie unsa.

Dar ce gasesti e doar fictiune;

E doar o negura intinsa.

Ai vrea sa stii “cum?”,”ce?” va fi,

Si degete-ti implanti in ganduri,

Ce ti se-arunca mi si mi,

Rupandu-ti ale mintii randuri.

Nelinistea te invadeaza,

Sangele-n vene-ti clocoteste,

Traiesti pentru-a afla momente

Traiesti pentru-a fura regrete…

Doar stres, nervi si anxietate,

Culegi fugind pe calea ta.

Incepi a memora fragmente

Doar pentru-a avea ce uita.

Esti dependent de dependenta,

Ingrijorat de-ngrijorare.

Speriat de propria-ti fobie; si-alergi.

Alergi speriat, alergi si mori…

Te stinge nebunia ta.

Doar rar, spre ultima suflare,

Te-opresti si stai…

Incerci sa iti aduci aminte,

Singurul mod de-a invoca,

Salvarea…

Rostesti ceva stalcit, cu greu;

Nu se-ntelege, insa Eu stiu.

Stiu ca Ma chemi; stiu c-amintirea,

Ce-adanc in noroi ai cautat

Este despre persoana Mea.

Si vin. Te scot din intuneric.

Te curat de cenusa grea.

Iti dau, luand din trupul Meu.,

Esenta.

Esti nou. Puterea te-nspaimanta

Dar arzi. Arzi pentru nerabdarea,

Pentru impulsul de-ancerca.

………

Si iar alergi.

Dar vrei sa tii minte momentul

Ai vrea sa-ntiparesti fragmentul,

Sa imortalizezi Persoana,

Ce-a pus iar vlaga-n viata ta.

………

Insa…

…ce pacat ca memorezi fragmentul,

Doar pentru-a avea ce uita…

O eleva din districtul Cole, statul Missouri, a ucis-o pe fetita in varsta de 9 ani a unor vecini prin sugrumare. Aceasta si-a planuit crima cu mult timp inainte. Alyssa Bustamante in varsta de 15 ani a profitat de faptul ca a avut o zi de vineri libera de la scoala pentru a sapa doua gropi in padure pe care le-a folosit mai apoi ca morminte. A mers la scoala in mod normal saptamana ce a urmat, timp in care si-a planuit crima.

Alyssa Bustamante a sugrumat-o pe Elizabeth Olten, fetita unor vecini, fara sa fie provocata in vreun fel, i-a taiat gatul si a injunghiat-o.

“Fata a declarat ca a omorat-o pentru a vedea ce senzatie ii ofera o crima”, a spus David Rice, unul din politistii ce au dat declaratii la procesul fetei.

Rice, care a interogat-o pe fata in zilele imediat urmatoare de la disparitia fetitei de 9 ani, a spus ca Bustamante si-a marturisit crima si i-a dus pe investigatori la locul din padure, bine ascuns, in care ingropase cadavrul.

Un judecator al districtului Cole, statul Missouri, a decis ca fata va fi judecata ca adult. Cateva ore mai tarziu aceasta a fost acuzata de crima de gradul intai, noteaza FoxNews.

Sunt intr-o stare de  latenta. In jurul meu e nebunie, eu sunt o planta. Trece lumea pe langa mine, eu stagnez. As vrea sa calatoresc in momentul asta, dar nu cu imaginatia. As vrea sa ma iubesc mai mult, dar mi-s tot mai fada. Ceva se pierde din mine. Cineva zicea ca ‘nimic nu se pierde, totul se transforma’ (sa fi fost fosta profa’ de chimie?!)  dar stau si ma gandesc..in ce ma transform eu? Doar sper ca in ceva mai bun..

Cei neinteresati de nebunia mea sunt rugati sa paraseasca pagina. Nu ma supar. Zau.

Acum, mai nou, sunt suparata ca fac 20 de ani. Nu, serios. Cand am ajuns la varsta asta?  Zici ca fac 100. Mi s-a zis ca varsta nu are importanta. Cum nu are? Inaintarea in varsta inseamna ca imbatranesti, cand imbatranesti, inseamna ca trece timpul, cand trece timpul stai si te gandesti: “daca nu apuc sa fac tot ce mi-am propus? sunt prea multe.”. Nu stiu daca cei din jurul meu isi pun problema asa, dar eu cu siguranta sunt distrusa de ideea ca trece timpul prea repede. Tic tac, tic tac.

Va dati seama cat de afectata o sa fiu cand o sa fac 30, 40. Sa ajung eu acolo…

Si cu toate astea, nu mi-e frica de mine.

Dragoste e oarbă?

Demult, undeva pe pamânt s-au adunat toate calităţile şi simţurile omeneşti. Când Plictiseala a căscat pentru a treia oară, Nebunia, nebunatică ca întotdeauna, a propus:
- Hai să ne jucam de-a v-aţi ascunselea!
Intriga şi-a ridicat ispitită sprâncenele, iar Curiozitatea, neputând să se reţină, a întrebat:
- V-aţi ascunselea? Ce mai este şi aceasta? Este oare vreun joc?
Nebunia a explicat că-şi va acoperi ochii şi va număra până la un milion.
- Unu, doi, trei, a început Nebunia să numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca întotdeauna, s-a culcat în spatele celei mai apropiate pietre. Credinţa s-a înălţat spre cer, iar Invidia s-a ascuns în umbra Triumfului, care, prin propriile sale forţe, a ajuns în coroana celui mai înalt copac.
Când Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu îşi găsise încă o ascunzătoare pentru că fusese atât de ocupată… pînă când a observat o tufă de trandafiri şi, profund impresionată, s-a ascuns între flori. “Un milion!” a numărat Nebunia şi a început să caute.
Prima pe care a găsit-o a fost Lenea, la numai trei paşi. După aceasta Credinţa a fost auzită discutînd cu Dumnezeu despre teologie. Într-o secundă, ea a găsit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Mergând atât de mult, i s-a facut sete, şi venind înspre lac, a descoperit-o pe Frumuseţe. Astfel i-a găsit pe toţi, Talentul – în iarba tînără, Frica – într-o peşteră întunecată, chiar şi pe Neatenţie, care a uitat pur şi simplu de joacă.
Numai Dragostea nu putea fi gasită. Nebunia o căutase în fiecare tufăriş, fiecare rîuleţ, pe piscurile munţilor, şi, când era aproape gata să renunţe, a zărit tufa de trandafiri înfloriţi… Cu un ţepuş ea a început să îndepărteze crenguţele ghimpoase, când deodată auzi un strigăt ascuţit: spinii au împuns ochii Dragostei. Nebunia nu ştia ce să mai facă pentru a-şi cere iertare, a plîns, a rugat, a implorat şi chiar s-a oferit să-i fie ajutor şi îndrumător.
Începînd cu acea zi DRAGOSTEA E OARBĂ ŞI NEBUNIA O INSOŢEŞTE MEREU.